În fiecare zi, tot mai multe persoane sunt constrânse să rămână în scaunul cu rotile din

cauze de cele mai multe ori traumatice. La început viaţa pare că s-a terminat dar mai apoi,

dorinţa de a merge mai departe şi puternicul instinct de autoconservare îi impulsionează pe cei cu

handicap să ofere o mai mare atenţie aspectului lor fizic plecând de cele mai multe ori de la

lucruri simple. Unul dintre elementele antrenante în aceste cazuri ar putea fi activitatea fizică şi

în mod special lucrul cu greutăţile.

Istoria competiţiilor pentru atleţii cu handicap începe încă din 1948. În acest an, în Stoke

Mandeville, în Anglia, se desfăşoară primele competiţii sportive pentru atleţii cu handicap, în

aceeaşi zi în care s-a desfăşurat şi ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice care a avut loc

în acel an la Londra.

Lumea sportului pentru cei cu handicap îi este consacrata lui Sir Ludwig Guttman,

neurochirurg englez care în timpul celui de al doilea Război Mondial, pe lângă activitatea de

îngrijire a răniţilor, a început să pună pe aceştia la întrecere prin diferite modalităţi, cu scopul de

a le întări constituţia fizică, dar mai ales pentru a le antrena starea de spirit.

Patru ani mai târziu, o altă competiţie pentru atleţii cu handicap este organizată în

Olanda, competiţie care a stat la originea mişcării Paraolimpice. De atunci, manifestări de

asemenea gen au luat amploare tot mai des, referindu-se fie la numărul de participanţi fie la

disciplinele practicate. Atleţii paraolimpici au început să se bucure de o consideraţie şi de o

credibilitate diferită în raport cu trecutul.

La început publicul i-a primit cu sentimente de compasiune, dar imediat lucrurile au luat

un curs nou. Atleţii cu dizabilităţi au început să transmită emoţii adevărate care ţin de suspansul

competiţiei şi de plăcerea divertismentului. După un moment de ezitare, chiar şi sponsorii au

început să privească cu o mai mare atenţie lumea competiţiei persoanelor cu handicap. În cele

din urmă, competiţiile Paraolimpice au început să fie considerate a fi în egală măsură asemenea

celor Olimpice.

Astăzi, atleţii cu dizabilităţi vin apreciaţi în primul rând pentru calităţile lor atletice şi de

abia în plan secund pentru că sunt indivizi cu handicap, însă doar în sensul strict al termenului. În

teorie - persoane poate puţin mai ghinioniste sub aspect fizic dar fără îndoială un exemplu de

forţă, tenacitate şi determinare, în practică - o sinteză a tot ceea ce trebuie să ne înveţe sportul

înainte de a fi o simplă competiţie sportivă în care se măsoară abilităţile personale din diferite

discipline.

Una dintre ultimele figuri ale acestui fenomen este Oscar Pistorius, sud-african de

naţionalitate şi deţinător al recordului în lume pentru cei cu handicap pe 100, 200 şi 400 de metri.

Pe când avea mai puţin de un an, lui Oscar i s-au amputat ambele picioare din cauza unei

malformaţii congenitale, fiind născut fără oasele gambei.

Când vorbeşte despre el însuşi, Oscar nu se defineşte ca fiind o persoană cu handicap, ci

o persoană fără picioare. Astăzi, obiectivul său este să alerge împreună cu cei normali din punct

de vedere fizic.

În ultimii ani, odată cu disciplinele clasice, a început să aibă căutare printre atleţii

paraolimpici ridicarea de greutăţi, o activitate deschisă celor aflaţi în scaun cu rotile cât şi celor

amputaţi sau celor cu afecţiuni la nivelul capului.

Când se suferă de oarecare dizabilitate fizică, unul dintre aspectele negative este debutul

bolii, secundar handicapului, şi anume depresia psihică care lasă subiectul total astenic,

demotivat şi lipsit de voinţă. Din această cauză, activitatea fizică îndeplineşte un rol fundamental

în vindecarea şi îngrijirea persoanei, permiţând recâştigarea încrederii în sine însuşi şi

reîncadrarea în mediul social comunitar.

Bineînţeles, în acest scop este nevoie de un mediu adecvat, un ambient favorabil care să ofere

stimuli şi adevărata motivaţie pentru recuperare.

Mulţumită programelor şi tehnicilor de antrenament speciale, persoană cu dizabilităţi

poate să-şi recâştige propria viaţă prin intermediul antrenamentului dur cu greutăţi. Obiectivul

este accentuarea potenţialului rămas, dezvoltând spre exemplu musculatura braţelor şi a

trunchiului, pentru a obţine rezultate superioare celor oferite de fizioterapia regulată.

Pe lângă sporturile clasice precum înotul, alergatul, tragerea cu arcul, este acceptat şi

chiar indicat lucrul în sala de forţă pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice şi psihice generale.

Pentru practică culturismului este nevoie de tenacitate, perseverenţă şi răbdare, toate

aceste calităţi pe care o persoană cu handicap trebuie să le potenţeze pentru a putea înfrunta

încercările permanente pe care viaţa i le va oferi.

Activitatea desfăşurată în sală, se adresează tuturor acelor persoane care nu-şi doresc

neapărat participarea la concursuri sau manifestări sportive ci acelora care vor să practice un

sport care să-i ajute într-un mod fizic sau psihic.

Când se vorbeşte despre persoane cu handicap se face referire la toate categoriile,

incluzând şi pe nevăzători.

Activitatea în sala de sport are următoarele obiective:

- remotivarea persoanei, ajutând-o sub aspect psihologic, cu rol de reintegrare socială;

- întărirea musculaturii, permiţând, sub aspect fizic, un control mai intens şi o imagine de sine

mai bine structurată.

Pentru soluţionarea primei probleme se poate demonstra utilă formarea de grupuri sub

supraveghere specializată, în cadrul căruia se va discuta şi examina drama, evitând astfel

claustrarea ei.

În ceea ce priveşte al doilea obiectiv, se va încerca antrenarea musculaturii reziduale

pentru a completa recuperarea psihofizică.

Programul de antrenament fizic are drept scop întărirea musculaturii şi se va concretiza

prin:

- creşterea şi îmbunătăţirea forţei fizice;

- optimizarea coordonării mişcărilor;

- optimizarea capacităţii motorii şi senzoriale;

- optimizarea capacităţii respiratorii şi creşterea capacităţii de rezistenţă la effort.

Înainte de a se începe lucrul, se va ţine cont de tipul şi nivelul de dizabilitate şi se va

planifica programul de antrenament în baza posibilităţilor individuale. Este de aşteptat ca unele

exerciţii să nu poată a fi practicate iar altele de asemenea, vor putea fi efectuate într-o manieră

mai bună.

Persoanele în scaun cu roţile nu vor putea cu siguranţă să execute genuflexiuni cu bară la

piept sau îndreptări cu halteră, însă pentru a compensa efectul metabolic oferit de aceste 2

exerciţii, se pot face tracţiuni la bară fixă sau tracţiuni la scripete în toate variantele posibile

(priză pronaţie, priză supinaţie sau paralelă).

Alegerea va ţine cont doar de tipul de handicap. Indivizii cu amputaţii ale membrelor

inferioare vor putea efectua exerciţiul fie la bară fie la scripete, cât pentru persoanele afectate de

paralizia şirei spinării va fi mai simplu iniţierea cu scipetele şi de abia apoi, în baza cazului

specific, se poate încerca la bară.

Genuflexiunile şi îndreptările cu halteră nu sunt exerciţii miraculoase însă sunt cele mai

bune mişcări care pe lângă faptul că antrenează muşchii coapselor şi ai spatelui, declanşează un

extraordinar efect metabolic realizând astfel o adevărată creştere generală asupra întregului corp.

Acest lucru se întâmpla deoarece coapsele sunt muşchii cei mai voluminoşi ai corpului iar în

ordine descrescătoare în ceea ce priveşte mărimea, este spatele (2/3 din greutatea corporală este

distribuită pe coapse şi spate).

În cazul persoanelor care nu se pot folosi de picioare, posteriorul este partea corpului cu

cea mai mare musculatura.

În caz de imobilitate, capacitatea respiratorie este adeseori compromisă. Astfel, pentru a

creşte capacitatea respiratorie se poate practica împins cu gantere sau la aparat cu bala culisantă,

din culcat.

Activităţile aerobe sunt mult mai dificil de executat. Din această cauză, exerciţii precum

împinsul devin şi mai importante, atâta timp cât realizează o stimulare generală bună asupra

trunchiului şi simultan extind cutia toracică.

Pentru nevăzători, situaţia este cu siguranţă mult mai simplă. O dată familiarizat cu

mediul de lucru, aceştia au liber la efectuarea tuturor exerciţiilor, atâta timp cât îndeplinesc

cerinţă de menţinere a condiţiei de echilibru fizic, fundamental pentru siguranţa tuturor

mişcărilor din picioare.

În locul genuflexiunilor cu bară se va prefera antrenamentul la presă pentru picioare,

precum şi împins de la ceafă cu bară, ramat din aplecat cu bară sau ramat din aplecat cu bară T.

Pentru nevăzători, culturismul este poate una dintre activităţile fizice cele mai simple de

practicat sub aspect practic. Chiar dacă culturismul se prezintă sub forma unui sport individual,

în cazul nevăzătorilor este chiar indicată alegerea unui coleg de antrenament. Acest lucru va

garanta pe lângă impulsul motivaţiei şi o mai mare siguranţă în timpul antrenamentului.

Înainte de a începe activitatea cu greutăţile, va fi necesară efectuarea unor examene

clinice precum:

- examen medical, inclusiv istoricul medical;

- măsurători antropometrice la care se adăugă, în cazul nevăzătorilor, un examen

oftalmologic special;

- electrocardiograma efectuată în repaus, dar şi test de effort;

- examenul de urină, care la persoanele cu leziuni la măduva spinării (cum ar fi

tetraplegia, paraplegia) trebuie completat cu mai multe teste specifice, de tipul azotemiei,

creatinemiei.

Primul avantaj în ceea ce priveşte activitatea fizică este că aceasta nu face rău. Toate

activităţile care se desfăşoară la sală trebuie să plece de la acest principiu, atingerea rezultatelor

fiind subordonată acestui principiu.

În cazuri particulare, precum acelea ale unor dizabilităţi fizice puternice, va fi necesară o

legătură strânsă între instructor şi medicul îngrijitor.

Alt moment important va fi senzaţia post-antrenament care alertează individul. Un

antrenament efectuat corect nu trebuie să fie finalizat niciodată cu dureri ci doar cu o lejeră

oboseala legată de cumulul de toxine şi produse reziduale de după activitatea fizică înregistrată.

Durata lor poate varia de la câteva ore la câteva zile.

Precauţia şi intuiţia sunt elemente esenţiale pentru un antrenament în siguranţă. Pe lângă

lucrul desfăşurat în sala cu greutăţi, va fi util a se rezerva câteva ore activităţilor de grup, precum

Pilates sau Yoga deoarece astfel de activităţi prevăd o puternică componenta psihologică.

Muşchii se mişca pentru a da substanţa exerciţiilor însă doar în cazul în care este atins un

nivel înalt de concentrare. De cele mai multe ori, subiecţii nevăzători sunt mai predispuşi la acest

tip de lucru deoarece reuşesc să menţină un nivel de concentrare mult mai înalt pe parcursul

lecţiei, exerciţiile Pilates venind în primul rând vizualizate şi în cele din urmă executate.

Antrenament program de bază pentru nevăzători:

- bicicletă, 10 minute de încălzire;

- presă pentru picioare, 2 serii a câte 15 repetări, pauză 120 sec;

- tracţiuni la scripete, 2 serii a câte 10 repetări, pauză 90;

- împins de la piept, 2 serii a câte 10 repetări, pauză 90;

- împins cu gantere din şezând, 2 serii a câte 10 repetări, pauză 60;

- extensia braţelor la scripete, 2 serii a câte 10 repetări, pauză 60;

- crunch, 3 serii a câte 15 repetări, pauză 60;

- bicicletă, 8 minute de relaxare.

Antrenament program de bază pentru persoanele cu probleme de deplasare:

- exerciţii obişnuite de mişcare pentru membrele superioare, 5 minute de încălzire;

- tracţiuni la scripete sau la bară, 3 serii a câte 15 repetări, pauză 90, variind priză la fiecare

sesiune;

- împins de la umeri cu gantere sau la aparat din aşezat, 2 serii a câte 10 repetări, pauză 90 –

un exerciţiu extraordinar pentru cutia toracică şi pentru creşterea capacităţii respiratorii;

- întindere la cablu din şezând, 3 serii a câte 10 repetări, pauză 90;

- flexii uşoare cu ganterele din aşezat, 2 serii a câte 8 repetări, pauză 90;

- împins de la piept/umeri/ceafa la bară din aşezat, 2 serii a câte 8 repetări, pauză 60;

- împins franţuzesc cu ganterele, 2 serii a câte 8 repetări, pauză 60;

- crunch la cabluri din aşezat, 3 serii a câte 15 repetări, pauză 60;

stretching şi exerciţii obişnuite de mobilitate, 8 minute de relaxare.