Antim Ivireanu

Cam in acelasi timp cu Bossuet la Paris, cu Ilie Miniat la Venetia si Constantinopol si cu Hrisant Notara la Ierusalim, isi rosteste din amvonul mitropoliei bucurestene predicile sale Antim Ivireanu. Inainte de a fi pastor sufletesc, si-a aratat talentele multiple intr o opera de pura manualitate: tipograf, caligraf, maestro de broderie, desenator si sculptor.

Acest ,,vraciu al sufletelor”, asa cum se numea singur, a avut o imensa contributie la procesul de introducere a limbii romane in biserica. In timpul domniei lui Constantin Brancoveanu, careia mitropolitul a oferit o stralucire aparte,limba romana inca nu putea lua locul limbii slavone, deoarece nu se gaseau traduse in romana cartile necesare serviciului divin. Procesul de traducere era unul dificil intrucat unele parti trebuiau cantate pe o melodie care nu se putea schimba, iar cuvintele in romana trebuiau alese si oranduite incat sa aiba ritmul cerut de necesitatile melodice ale muzicii bisericesti. Termeni corespondenti in limba romana nu erau usor de gasit pentru subtilitatile dogmatice.

Ivireanu incearca totusi sa reinvie limba slavona, intrucat clerul nu o mai putea mana, in 1697 tiparind la Snagov ,,Gramatica sloveneasca” pe care o gaseste importanta deoarece : ,,… in bisericie dumnezeiesti noi ne-am obisnuit a ceti slavoneste, dar necunoscand aceasta limba, care ne este straina, nu a noastra, putem de multe ori sa cadem in greseli.”. Insa nu reuseste si se incearca introducerea limbii grecesti, dar si aceasta le era necunoscuta poporului si clerului. Astfel mitropolitul Tarii Romanesti se concentreaza pe tiparirea cartilor religioase in limba nationala cum ar fi: Molitvenic si Octoih in 1706, Liturghiesi Molitvenic in 1713 si Ceaslov si Liturghie in 1715. Aceasta impulsiune data de Antim Ivireanu pentru introducerea limbii materne in biserica, desi este inabusita in timupl domniilor fanariote (Nicolae Mavrocordat), a reusit sa biruiasca. Meritul cel mai mare al mitropolitului in istoria literaturii romane il formeaza Didahiile sale. Valoarea acestora sta in claritatea planului, precizia ideii si a formei si vioiciunea stilului, cunoscut ca si o predica vie pentru contemporanii sai.