Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi

Facultatea de Construcţii

Master:Management şi Tehnologii speciale în Construcţii

Referat

ANALIZA SI INGINERIA VALORII

Masterand: Stanila Sorin

Anul2010-2011

1.Definitie si mod de abordare.Scurt istoric

Definitie valoare:

Valoarea este o anumită relaţie între ceva oarecare dat (un obiect, o idee, un proces, relaţie, real, fictiv, chiar însăşi valoarea) şi un subiect ce evaluează. Rezultă că prin valoare se înţeleg douălucruri distincte şi totuşi coordonate: (a) aprecierea pozitivă saunegativă, aprobarea sau dezaprobarea, iubirea sau ura, socotirea saunesocotirea unui dat oarecare; (b) preferinţa, plusvaloarea, predilecţiasau alegerea între mai multe valori de acelaşi fel sau de calităţideosebite; pe scurt, stabilirea unei scări de valori, de preferinţe. Aşadar,este diferenţă între a aprecia şi a prefera; ambele sunt însă valori. Şiomul evaluează spontan fiindcă trăieşte.De obicei se spune: aceasta e o valoare; trebuie însă înţeles prin expresia respectivă că: aceasta are o valoare. Evaluarea postulează ceva dat (real sau nu), care urmează a fi un obiect deapreciere sau preferinţă.Termenul valoare a fost iniţial folosit în morală, şi atunci era totuna cu bine şi chiar cu ideal – idealul era valoarea maximă; şi totodată în economia politică, deosebindu-se de preţ, care e o valorificare subordonată. Morala şi economia politică sunt disciplinele generatoare ale preocupărilor normative sau valoriste. Prin Fr. Nietzsche (1844-1900) termenul de valoare a dobândit o extensiune mai mare,îmbrăţişând întreaga viaţă culturală, iar prin Bertrand Russell (1872-1970) valoarea devine o problemă filozofică de mâna întâi.

Dar exprimarea unei ierarhii presupune o judecată devaloare. Dacă judecata în sine este o constatare, o descriere afaptelor prezente şi avute, judecata de valoare presupune ierarhizarea constatărilor. Judecata de valoarea exprimă o evaluare,actul de preţuire şi ierarhizare a celor constatate.Când enunţăm: un lucru sau o persoană au o valoare sau suntvaloroase,întreprindem o judecată de valoare şi înţelegem prin aceasta că: lucrul şi persoana valorează pentru un subiect oarecare.Chiar când raportarea nu e explicit formulată, ea există implicit.

Relativitatea este inerentă valorii. E îndoită de relativitate.Valoarea presupune deopotrivă anumite însuşiri sau proprietăţilaobiect – evaluarea e deci condiţionată şi de structura obiectelor – dar şi o anumită constituţie a conştiinţei, a subiectului. Valoarea este o relaţie între obiect şi subiect. Totuşi a vădit că în evaluare accentul cade pe factorii subiectivi: fără subiect nu avem valoare. Vorbind despre valoare şi evaluare s-ar părea că sunt fapte deosebite. Pentru obiectul disciplinei noastre, evaluarea şi valoarea tind a se confunda; ambele sunt relaţii. Un act specific, psihologic, de evaluare, nu există în practica analizei valorii.

Evaluarea presupune factori obişnuiţi ai conştiinţei; nota distinctivă a ei stă doar în conlucrarea lor, determinată de faptul, acesta specific, alvalorii, al relaţiei dintre lucruri şi conştiinţă. De asemenea, nu sunt valori esenţial deosebite; valorile estetice, etice, religioase, hedonice, se deosebesc de materialul lor, nu în faptul însuşi al evaluării.Valoarea ca atare este una şi aceeaşi.

Definitie analiza valorii

Analiza valorii este o metodă care îşi propune să realizeze pentru produs, proces, proiect sau serviciu, parametrii tehnicofuncţionali(tehnico-economici şi estetici), aşa cum sunt ceruţi de necesităţile sociale, cu cele mai mici costuri. Ea se bazează, în esenţă, pe examinarea parametrilor funcţionali ai produsului, procesului sau serviciului analizat, respectiv valoarea lui de întrebuinţare (utilitatea lui), stabilind costurile fiecărei funcţii şi soluţii, care conduc la realizarea parametrilor funcţionali doriţi, cu costuri minime. Deci, ea acţionează pentru maximizarea parametrilor funcţionali şi minimizarea costurilor, atât la nivelul fazei de concepţie constructivă a produselor, serviciilor sau proceselor, cât şi cel a producerii lor.Cu alte cuvinte, se poate spune că analiza valorii este o metodă de îmbunătăţire a valorii produsului prin îmbunătăţirea relaţiei dintre funcţiile tehnico-sociale ale unui produs şi costulsău. În manualul de faţă se explică modul în care decidenţii (funcţia executivă) pot recurge la colectivele de lucru pentru a pune în contact diverşi specialişti care contribuie la analiza valorii, astfel încât aceştia să facă legătura între fiecare element al produsului care se valorizează şi elementele sale corespunzătoare de cost, pentru a realiza aceeaşi funcţie a produsului, la un cost mai redus. În cadrul manualului,termenul de “produs” se foloseşte pentru produse manufacturate propriu-zis, servicii, procese şi operaţii tehnologice; “preţ” pentru aprecierea monetară a utilităţii sau a plăcerii furnizate de produs, adică expresia bănească a valorii recunoscute a unui bun economic în schimbul de piaţă, ce se formează şi evoluează în condiţiile liberei concurenţe, fără a putea fi influenţat de vânzător sau cumpărător şi “cost” pentru măsurarea monetară a fiecărei cheltuieli care trebuie făcută pentru a se realiza această utilitate sau plăcere.Pornind de la parametrii funcţionali doriţi, analiza valorii concepe soluţii noi, punând total în discuţie forma fizică a produsului. Analiza valorii exclude posibilitatea analizării unor piese, subansamble sau părţi date, care nu răspund unei necesităţi sociale. Acest mod interogatoriu de abordare a problemei, care constă în stabilirea costurilor pe repere, subansamble sau produse, analizavalorii introduce noţiunea “cost al funcţiilor produsului” care trebuie realizate cu cheltuieli minime, fără a diminua calităţile cerute de utilizator. Costurile de producţie ale unei funcţii se repartizează nu la un corp fizic, ci la o

anumită calitate socială a produsului –măsurabilă tehnic. Analiza valorii acţionează astfel în direcţiamaximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi valoarea unui produs li se face ca sumă a valorilor de întrebuinţare elementare, ponderate cu greutatea specifică a fiecărei funcţii în valoarea de întrebuinţare a produsului.

În cazul analizei valorii se parcurg mai multe etape.

După o informare pe plan tehnic, social şi economic, urmează analiza produsului existent, în sensul determinării nomenclatorului de funcţii ale sale şi dimensionării tehnice a funcţiilor, determinării funcţiilor inutile, comparării dimensiunilor tehnice ale funcţiilor cu necesităţile sociale, comparării ponderii funcţiilor în costuri şi valoarea de întrebuinţare etc. Pe această bază se desprind concluzii asupra direcţiilor de îmbunătăţire constructivă a produselor şi se trece apoi la reconceperea produselor existente (sau conceperea, în cazul produselor noi) prin : determinarea nomenclatorului de funcţii ale produsului în strânsă corelaţie cu necesităţile sociale, determinarea limitelor maximă şi minimă ale dimensiunilor tehnice ale funcţiilor, elaborarea soluţiilor constructive posibile şi selectarea celor mai bune.Analiza funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a satisface dorinţele utilizatorului se numeşte analiză funcţională. O astfel de analiză începe cu identificarea condiţiilor privind limitele sistemelor şi subsistemele tehnice încorporate în produs, a intrărilor şi ieşirilor dorite şi se concretizează printr-o listă amănunţită a funcţiunilor şi a operaţiilor care trebuie îndeplinite. Fiecare funcţiune se caracterizează prin propriile intrări şi ieşiri diversele funcţiuni se racordează determinând astfel secvenţa necesară sau cum se spune fluxul informaţiilor sau al operaţiilor.Problemele care există la interferenţele dintre funcţiuni sunt de fapt unele din cele mai importante care se cer soluţionate la analiza valorii.

Cele mai frecvente probleme care se ivesc sunt cele create prin faptul că diversele subsisteme au fost sau sunt proiectate independent sau prin faptul că diviziunea muncii între activităţile din diverse subsisteme a permis apariţia de inconveniente sau chiar incompatibilităţi, ca urmare a deosebirilor între metodologiile aplicate sau lipsei de comunicaţie între diversele compartimente de lucru. La analiza funcţională, o importanţă deosebită o constituiereprezentarea grafică în schema bloc a produsului, a intrărilor şi a ieşirilor, relaţiile de timp, fluxul informaţiilor şi funcţiunile care trebuie îndeplinite la fiecare verigă a sistemului. Reprezentările grafice arată, de asemenea, cum sunt intrările în fiecare verigă transformate în ieşiri care la rândul lor devin intrări pentru veriga următoare. Elementele care trebuie identificate în reprezentările grafice în schema bloc pentru fiecare intrare şi ieşire sunt: Care este sursa intrării ? Când soseşte comanda la intrare în raport cu punerea în funcţiune aalimentării energetice a produsului ? Cum soseşte intrarea (continuu sau intermitent) ? Care este consumul de timp dintre intrare şi realizarea ieşirii ? Ce se face cu intrările pentru a se obţine ieşirile ? Când apar ieşirile ? Câte ieşiri apar ? Cât de frecvente sunt ieşirile ?

Care sunt destinaţiile ieşirilor ? etc. Desigur, în raport cu caracteristicile produsului, întrebările de analiză funcţională pot fi foarte variate.Caracteristica principală a unei reprezentări grafice în schema bloc este aceea că ea descrie fluxuri, fie că este vorba de flux de oameni, materiale, bani, informaţii etc. Totodată, din ea rezultă succesiunea de timp şi a relaţiilor dintre elementele constitutive ale produsului. La analiza funcţională a produselor o problemă importantă o constituie evidenţierea restricţiilor acestora. Prin restricţii se înţeleg toate acele criterii şi condiţii care limitează, din punct de vedere tehnic, domeniul soluţiilor realizabile, acceptabile sau posibile şi prin care se exprimă numeroase dintre proprietăţile externe şi interne ale produsului. Identificarea restricţiilor şi a efectelor lor asupra conţinutului concepţiei produsului în ansamblu nu se poate realiza independent de celelalte etape de analiza a valorii acestuia. Dimpotrivă, restricţiile sunt conturate, formulate şi definitivate progresiv, pe parcursul diverselor etape de analiză a valorii.

Scurt istoric.

O scurtă incursiune în istoricul apariţiei analizei valorii creează o impresie sugestivă a logicii ce stă la baza acestui procedeu de apreciere calitativă şi cantitativă a rezultatelor activităţilor economico-productive. Lipsa materialelor strategice, în perioada celui de al doilea război mondial, cum ar fi nichelul, cromul, wolframul, platina etc. a determinat guvernele aliate să dispună repartizarea lor pentru industriile de armament, deoarece fără această eficienţă a armamentului, forţa armatelor ar fi fost serios diminuată. Un rezultatde seamă a acestei acţiuni a fost că mulţi fabricanţi erau forţaţi să utilizeze materiale înlocuitoare. La General Electric Company, din Philadelphia (SUA),responsabilitatea asigurării aprovizionării cu aceste material înlocuitoare îi revenea directorului aprovizionării Harry Erlicher. Desigur, pentru a da posibilitatea unor produse să funcţioneze în mod corespunzător, cu materiale înlocuitoare, a fost necesar ca ele să fie reproiectate, iar când războiul s-a terminat, Harry Erlicher a observant că, în multe cazuri, o revenire la proiectele originale, prevăzute cu materiale deficitare, nu era justificată, deoarece, multe dintre noile produse funcţionau tot aşa de bine, dacă nu mai bine, iar în afară deaceasta erau mai puţin costisitoare.Pentru lămurirea ştiinţifică a acestor probleme tehnicoeconomice,directorul Harry Erlicher a atribuit sarcina respectivă lui Lawrence D. Miles, şeful serviciului de aprovizionare pentru o anumită secţie a Companiei GEC, amplasată la Baltimore. Miles a dezvoltat înmod creator această problemă, luând în considerare totalitatea aspectelor privitoare la construcţia produselor, iar prin 1947 reuşise un mod de abordare funcţional şi sistematic al reducerii costurilor pe care el şi asociaţii săi de la GEC l-au denumit “căutare a valorii”.

Analiza valorii şi ingineria valorii

Lawrence Miles şi-a denumit, la început, procedeul său “căutare a valorii”, însă, când fostul său şef de la GEC Harry Erlicher a fost numit în post de secretar al armatei, în timpul deceniului al şaselea, el s-a folosit de acest prilej pentru a răspândi procedeul de căutare a valorii. În mod surprinzător Oficiul naval al flotei americane a fost cel care a utilizat concomitent acest procedeu de căutare a valorii atât la proiectarea navelor noi, cât şi lamodernizarea celor existente, în perioada în care s-a iniţiat un program de reducere a costurilor navelor şi a echipamentelor aferente. Ca urmare, procedeul de căutare a valorii şi-a schimbat denumirea în “analiza valorii” sau “ingineria valorii”. Folosirea celor două denumiri de analiză a valorii şi inginerie a valorii au creat, la început, o anumită stare de confuzie. Desigur, sepune în mod logic întrebarea: există o diferenţă de conţinut între noţiunile de analiza şi inginerie a valorii ? Răspunsul este că ambele denumiri exprimă acelaşi conţinut. Atunci de ce două denumiri ? Procedeul vizează analiza unor aspecte creative inginereşti, fie în faza de proiectare, fie într-o fază de reproiectare a produselor şi ca atare unii au optat pentru denumirea de inginerie a valorii. Alţii au plecat de la conţinutul economic al procedeului de analiză, care subliniază preocuparea de optimizare economică a analizei creaţiei inginereşti şi atunci, au denumit procedeul analiză a valorii. Dar, indiferent de denumire, contează îndeosebi conţinutul metodei respective.

Principii de întocmire a planului de analiză a valorii.

Analiza valorii urmează modelul general al metodelor ştiinţifice, adică formularea problemei, soluţionarea ei şi aplicarea de inovaţii într-un colectiv de lucru caracteristic dinamicii de grup.

Succesiunea acţiunilor este următoarea:I. Faza informaţională.A. Despre ce este vorba ? (problema iniţială a analizei valorii). Identificarea proiectului (a lucrării); Definirea domeniului studiului; Determinarea cantităţilor şi a vieţii (fiabilităţii) produsului;Condiţii de marketing; Revizuirea datelor referitoare la cost; Căutarea de informaţii suplimentare necesare; Exploatarea în scopul descoperirii de informaţii neaşteptate; Scoaterea în evidenţă a faptelor importante.

II. Faza analitică.

A. Ce face produsul ? (întrebarea cheie la analiza valorii). Definirea funcţiilor (determinarea importanţei lor); identificarea beneficiarilor şi estimarea beneficiilor.

B. Cât costă produsul ? Determinarea costului şi alegerea produsului; Costul de achiziţie pentru unele eventuale elemente constitutive; Costul de fabricaţie; Costul întreţinerii; Costul timpilor morţi;Costul reparaţiilor şi reviziilor generale; Mentenabilitatea şi maneabilitatea produsului; Costul scoaterii spontane din funcţiune a produsului.

C. Cât ar trebui să coste ? Evaluarea prin comparaţie;Determinarea costului de bază sau minim necesar realizării funcţiei(costul în cazul unei singure operaţii); Costul unor operaţii multiple; Costulanual; Costul pe unitatea de produs; Costul pe unitatea de măsură; Costul pe unitatea de serviciu.

III. Faza creaţie.

A. Cum poate fi îmbunătăţit produsul ? Crearea unei atmosfere propice pentru idei noi; Încurajarea personalităţilor inventive; Crearea de condiţii pentru descoperiri; Încurajarea acţiunilor inventive; Procesul de invenţie şi descoperire.

B. Inovaţia. Stabilirea piedicilor ce stau în calea inovaţiilor; Înfrângerea acestor piedici; Discutarea mecanismului inovaţiei; Adaptarea la schimbări; Crearea schimbărilor; Păstrarea unei atitudini obiective faţă de produs; Identificarea cu produsul; Căutarea de analogii; Căutarea de “soluţii de ieşire”; Trierea soluţiilor găsite.

C. Optimizarea.

D. Simplificarea (conform principiului acţiunii minime a matematicianului şi astronomului francez Pierre Louis Moreau de Maupertis, 1698-1759, “minimum de efort şi maximum de randament”).

IV. Faza de evaluare.A. Metoda combinex: optimizarea şi îmbunătăţirea directă;

Arta şi ştiinţa combinării soluţiilor noi cu cele valorificate; Eficacitateaşi utilitatea; Satisfacerea cerinţelor clienţilor; Fixarea de limite superioare şi inferioare pentru parametri funcţionali; Eficacitatea diferitelor soluţii alese; Ierarhia rezultatelor pentru termenii luaţi în considerare în relaţiile (1.1) şi (1.2).B. Alegerea metodelor de fabricaţie; Stabilirea beneficiilor anticipate; Atribuirea de ponderi parametrilor luaţi în considerare; Întocmirea unui tabel cu avantaje şi dezavantaje pentru soluţiile luate în considerare.C. Compararea opţiunilor de analiză a valorii. Cine beneficiază? Limita superioară şi inferioară pentru oportunitatea valorii şi oportunitatea beneficiului; Compararea tehnicilor de analiză a valorii; Corecţii pentru utilitate (funcţia principală şi funcţiile secundare) şi eficacitate (cost sau preţ); Folosirea tabelului cu menţiunea avantajelor şi a dezavantajelor (tabel de punctaj).

V. Verificarea.

A. Ce ne aduce produsul (produsul, serviciului etc.) ? Scheme ameliorate; O mai mare acceptare din partea clientului; Economii monetare.B. Cât costă ? Întârzierea planificată; Întrerupere; Costuri necurente; Costuri recurente.

C. Care sunt riscurile ? Probleme de performanţă; Problemede procurare; Probleme de fabricaţie; Riscuri de piaţă; Alte riscuri; Întocmirea raportului scris.

VI. Recomandaţii.

A. Propunerea, în rezumat, a unui curs de acţiune.B. Întocmirea programului de punere în practică a soluţiei;Cine va autoriza acţiunea ? Cine o va pune în aplicaţie ? Cine vatrebui să vadă proiectul ? Cine va verifica cifrele ?

VII. Punerea în practică.

A. Factori care determină acceptarea. Alegerea – ce ocazietrebuie folosită ? Efort neaşteptat; Costuri neaşteptate.