analiza productiei agricole vegetale

INTRODUCERE

În condiţiile progresului tehnic şi al tendinţei de globalizare şi informatizare a economiei,

producţiei şi concurenţei, singura şansa de depăşire a greutăţilor şi lipsurilor perioadei de tranziţie o

constituie performanţa, în ceea ce priveşte nivelul şi calitatea producţiei, care singure sunt în măsura să

asigure un nivel de venituri superior.

Agricultura, prin producţia vegetală, beneficiază de o sursă de energie gratuită (Soarele), care,

dacă ştim să o protejăm şi cu alte măsuri, permite realizarea de producţii performante.

Producţia agricolă, spre deosebire de activitatea industrială, se realizează, în cea mai mare

parte, sub cerul liber, fiind influenţată puternic de regimul climatic, de rigorile acestuia, de

bioritmurile organismelor vegetale şi animale.

Prezentul proiect îşi propune ca pornind de la aspecte teoretice referitoare la conceptul de

agricultură şi cel legat de produsele agricole vegetale, să ajunga treptat la prezentarea analizei

producţiei agricole din România.

Capitolul 1 prezintă aspecte teoretice asupra agriculturii româneşti precum şi importanţa

economică a produselor vegetale. Tot în acest capitol este prezentată şi o analiză a suprafeţelor arabile

pe cap de locuitor în diferite ţări din Uniunea Europeana. În urma acestei analize se constat faptul că

România este siutată în rândul ţărilor cu potenţial agricol ridicat.

Aspecte teroetice privind importanţa economica a cerealelor şi a produselor hoticole sunt

prezentate în capitolul al doilea.

În capitolul 3 este analizată producţia agricolă vegetală din România pe parcursul a trei ani

(2007, 2008, 2009).

Poriectul se încheie cu prezentarea concluziilor ce reies din analiza producţiei agricole vegetale

din aceşti trei ani.

CAPITOLUL 1

AGRICULTURA

Agricultura este ştiinţa, arta sau practica care se ocupă cu procesul producerii de hrană vegetală

şi animală, fibre, respectiv diverse materiale utile prin cultivarea sistematică a anumitor plante şi

creşterea animalelor.

Obiectivul fundamental al agriculturii, ca ramură importantă a economiei naţionale în noile

condiţii determinate de integrarea în structurile europene, îl constituie stoparea declinului, redresarea

treptată şi asigurarea condiţiilor pentru relansarea producătorilor agricoli, în concordanţă cu potenţialul

natural, economic şi uman de care dispune România, pentru asigurarea securităţii alimentaţiei

populaţiei şi crearea de disponibilităţi pentru export.

Anul 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, marchează o epocă nouă în

economia agricolă şi de dezvoltare rurală a ţării noastre. În acest context, România trebuie să îşi

adapteze rapid economia agricolă şi de dezvoltare rurală pentru a se putea integra în piaţa internă a

Uniunii Europene şi a adopta în totalitate Politica Agricolă Comună (PAC).

Aderarea la UE este, probabil, cel mai puternic factor de presiune pentru reforma rapidă a

agriculturii şi economiei rurale româneşti, dată fiind necesitatea integrării cu succes în economia rurală

europeană.

Modelul european de agricultură se bazează pe un sector competitiv, orientat spre piaţă,

îndeplinind, totodată, şi alte funcţii publice, cum ar fi protejarea mediului înconjurător, oferirea unor

aşezări rezidenţiale mai convenabile pentru populaţia din spaţiul rural, precum şi integrarea agriculturii

cu mediul înconjurător şi cu silvicultura. Politica Agricolă Comună îşi deplasează accentul de la

subvenţiile directe acordate agriculturii spre dezvoltarea integrată a economiei rurale şi spre protejarea

mediului înconjurător.

Economia rurală românească, dominată de agricultură în mare parte, este încă slab integrată în

economia de piaţă. În contextul actual al economiei de piaţă, de modul înţelegerii şi aplicării tehnicilor

de marketing depinde bunăstarea cetăţenilor din zona rurală şi urbană, precum şi bunăstarea

producătorilor agricoli.

Creşterea cantitativă şi calitativa a productiei vegetale şi este posibila doar prin valorificarea

potenţialului productiv naţional şi promovarea unor sisteme de agricultură ecologică, stimulându-se

creşterea performanţelor producătorilor agricoli şi a competitivităţii produselor agroalimentare

româneşti pe piaţa internă şi internaţională. Această creştere poate fi influenţată şi de exploatarea

construcţiilor destinate producerii de legume la standardele ţărilor dezvoltate.

Principalii factori care conduc la îmbunătăţirea performanţelor în agricultură sunt: informaţia

tehnică, ştiinţifică, economică şi informatizarea; managementul; tehnologia procesului de producţie

(îmbinarea ansamblului de măsuri care să permită realizarea de producţii mari şi de calitate la un cost

redus); finanţarea; activitatea de producţie şi de valorificare a ei.

Condiţiile geografice favorabile, relieful, clima, solurile fertile, la care se adaugă forţa de

muncă calificată, ataşamentul populaţiei din mediul rural pentru pământ, un sistem instituţional

administrativ adecvat, pot face din agricultura României un domeniu de activitate atractiv si profitabil.

Pe plan naţional, agricultura reprezintă una dintre cele mai importante ramuri ale economiei

româneşti.

În tabelul 1.1. este prezentată suprafaţa arabilă pe cap de locuitor în diferite ţări europene

Tabelul 1.1. Suprafaţa arabilă pe cap de locuitor în diferite ţări din Uniunea Europeană

Raportul dintre suprafaţa arabilă a ţării la numărul de locuitori denotă faptul că fiecărui locuitor

îi revin circa 0,42 ha teren arabil, valoare superioară multor ţări europene şi aproape dublă faţă de

media europeană care este de doar de 0,236 ha/locuitor.

O treime din populaţia ocupată a ţării lucrează în agricultură, ceea ce situează România mult

peste media de 5,9 % a ţărilor din Uniunea Europeană (27). Toate aceste considerente situează

România în rândul ţărilor cu potenţial agricol ridicat.

1.1. Importanta economica a produselor vegetale

Existenţa şi starea de sanatate a unei populaţii este condiţionată în cea mai mare masura de o

alimentatie echilibrata pe tot parcursul ciclului ei biologic. Dezechilibrul alimentar, cu lipsa unor

principii nutritive, duce la disalimentaţie, la apariţia unor boli degenerative şi la reducerea vârstei

medii de viaţă la oameni. Mai periculoasă este însă subalimentaţia şi foametea, care afectează circa

15% din populaţia globului. În unele ţări (Franţa, Germania, S.U.A.) media de viaţă este 74-76, în

Japonia chiar 80 de ani la femei, iar în altele (Somalia, Mauritania, Congo) este de 25-35 de ani.

În alimentaţia contemporană rolul producţiei vegetale este hotarâtor, atât prin structura

culturilor, cât si prin aplicarea unor tehnologii corespunzatoare. Conservarea şi ameliorarea terenurilor

agricole, introducerea irigaţiei şi soiurilor performante, modificarea distribuţiei produselor, schimbarea

sau modernizarea structurilor sociale sunt câteva repere pe care Organizatia Mondiala a Sănătăţii

(OMS) le propune pentru îmbunatatirea starii de nutritie în zonele populate sărace.

Produsele vegetale obtinuţe de la culturile agricole au în componenta lor câteva componente de

bază, cunoscute sub numele de factori nutritivi, cum ar fi: proteinele, lipidele, glucidele, sărurile

minerale şi vitaminele .

Proteinele sunt indispensabile vieţii, datorită funcţiilor complexe pe care le au în organismul

omenesc. În leguminoase (soia, mazare) şi cereale (grâu, orez) sunt concentrate proteine cu o valoare

biologică parţial completă, cu toţi aminoacizii esenţiali prezenţi, dar nu în proporţii optime.

Lipidele (grăsimile) vegetale, sunt bogate în acizi grasi nesaturati, şi sunt lichide; le gasim în

boabele de porumb, floarea soarelui, şi soia.

Glucidele sunt hidraţii de carbon, fiind o sursa importantă de energie pentru organism şi

contribuie la metabolizarea lipidelor şi a proteinelor. Plantele agricole conţin glucide ca: amidonul în

cereale şi cartof, celuloza şi hemiceluloza în boabele de cereale.

Elementele minerale participă la structura celulelor şi intra în componenţa unor enzime,

vitamine şi hormoni. Ele pot fi inventariate astfel: calciul şi fosforul în cerealele necojite; magneziul în

cartof şi fasole; fierul în fasole, mazăre, cereale; florul în făina de grâu.

Vitaminele au funcţii esenţiale în organism, iar în cantităţi infime se găsesc : vitamina E

(tocoferolul), în germenii de cereale, vitamina K (titochinona), în cereale, vitamina B (tiamina), în

fasole, mazăre, învelişul de cereale, vitamina C (acidul ascorbic) în cartofi.

CAPITOLUL 2

CEREALELE SI PRODUSELE HOTICOLE

2.1. Importanţa economică a cerealelor

Cerealele sunt plante de câmp cultivate pentru boabe. Ele reprezintă pe glob o sursă de baza în

hrana populaţiei şi a animalelor, fiind răspandite pe o suprafaţă de aproximativ 760 mil ha ceea ce

reprezintă 50% din terenurile arabile ale planetei noastre.

Cele mai răspândite cereale în lume sunt: grâul, porumbul, orzul, secara şi ovăzul.

Cultura grâului prezintă o importanţă deosebită, definită prin următoarele:

boabele sunt valoroase prin conţinutul lor în substanţe hrănitoare şi prin variatele forme în care

se pot folosi.

conţin substanţe minerale şi vitaminele B,E,PP, necesare organismului, uman în cantităţi bine

proporţionate. Compoziţia chimic a boabelor de grâu este destul de diferită de la un soi la altul,

aceasta fiind influenţată şi de condiţiile de climă şi sol. De exemplu, proteinele pot varia între

7% si 22%.

transformate în faină se folosesc la fabricarea pâinii, aliment consumat de peste jumătate din

populaţia globului; făina se mai foloseşte la fabricarea pastelor făinoase şi altor produse de

panificaţie.

boabele de grâu se folosesc în industrie la fabricarea amidonului, dextrinei, glucozei. Tărâţele

obţinute la măcinarea grâului reprezintă un nutreţ concentrat foarte valoros, bogat în proteine,

grăsimi, săruri minerale.

Cultura grâului are un grad ridicat de mecanizabilitate, ceea ce permite obţinerea de producţii

ieftine. Grâul constituie şi o foarte bună premergatoare pentru obţinerea culturilor, întrucat se

recoltează devreme (la începutul lunii iulie) şi lasă suficient timp solului să-şi reface fertilitatea.

Prin ponderea pe care o deţine în structura suprafeţelor cultivate, ca şi a influenţelor pe care le

are în raport cu alte ramuri agricole sau economice, porumbul pentru boabe este cultura de baza a

agriculturii româneşti.

Caracterul intensiv al acestei cultură indica i gradul de intensificare a agriculturii româneşti în

general.

Producţia de porumb boabe are rol hotărâtor în dezvoltarea şi modernizarea zootehniei, mai

ales a ramurilor producătoare de carne.

Compoziţia chimică a boabelor de porumb aparţinând mai multor hibrizi din diferite părţi ale

lumii variază între următoarele limite, în ceea ce priveşte conţinutul în elemente nutritive: proteina

9,07-13,64%, amidon 60-70%, grăsimi 4,05-5,51%.

Boabele se folosesc în furajarea animalelor, ca furaj concentrat foarte valoros. Sunt folosite şi

în hrana omului sub forma de mămăligă, turtă, porumb fiert sau copt, fulgi de porumb, floricele.

Porumbul siloz sau masa verde se foloseşte în furajarea animalelor . Porumbul pentru siloz se

recoltează în faza de lapte ceara a boabelor şi se insilozează prin tasare, asigurând conservarea lui

pentru o perioada îndelungată. Porumbul masa verde se recoltează în diferite faze de vegetaţie şi este

folosit în furajarea animalelor, imediat dupa recoltare, în stare proaspat

Importanţa culturii porumbului mai constă şi în următoarele:

dă producţii ridicate şi sigure;

reprezintă o bună premergatoare pentru foarte multe culturi şi lasă terenul curat de buruieni;

necesită o cantitate mică de sămânţă la semănt, iar loturile semincere dau producţii ridicate;

nu se scutură la recoltare;

se pot obţine producţii ridicate şi în cultura succesiva pe terenurile irigate;

valorifică foarte bine îngrăşămintele aplicate în doze foarte mari.

România se numără printre marile cultivatoare şi producătoare de grâu ale Europei (locul 4 din

punct de vedere al suprafeţei şi locul 5 ca producşie), concentrând circa 9% din suprafaţă şi circa 7%

din producţie. Rolul ţării noastre nu este de neglijat nici pe plan mondial, cultivând 1% din suprafaţă

( locul 16 ) şi producând 1,4% din producţia mondială de grâu ( locul 15 ).

În privinţa porumbului, tot până în 1989, pe plan european, România cultiva 28% din suprafaţă, cu

o producţie de boabe de 21% din producţia europeana ( locul 1 şi ca suprafaţă şi ca producţie totală ).

În ierarhia mondială însa România, cu cultura porumbului ocupă dupa suprafaţă locul 8, iar după

producţie locul 4.

2.2. Importanaţa economică a produselor horticole

Trebuie menţionat că pomii şi viţa de vie pot valorifica în mod superior terenurile în pantă,

improprii altor culturi, ceea ce determină atragerea acestor suprafeţe în circuitul economic al

agriculturii. Din datele statistice se poate constata că peste 50% din plantaţiile viticole sunt amplasate

pe terenuri în pantă, asigurând o folosire intensivă şi raţională a acestora.

Culturile horticole se caracterizează printr-un nivel ridicat de intensificare a producţiei. Astfel,

un hectar de legume cultivate în sere realizează o producţie medie de 140 tone, faţă de numai 20 tone

la legumele cultivate în câmp descoperit. O caracteristică a procesului de producţie în horticultură este

volumul de cheltuieli şi consumul de muncă vie relativ ridicat.

Eşalonarea producţiei în tot timpul anului şi folosirea mai uniformă a forţei de muncă sunt

elemente care contribuie la accelerarea rolului horticulturii în economie. Culturile hortiviticole dau

posibilitatea să se asigure aprovizionarea ritmică a populaţiei cu produse proaspete şi conservate în

toate sezoanele, indiferent de condiţiile climatice. Merită de relevat faptul că practicarea legumiculturii

permite folosirea judicioasă a forţei de muncă în tot timpul anului, în câmp şi sere.

Culturile horticole, datorită numărului mare de specii şi soiuri, cu perioade scurte, medii şi

lungi de vegetaţie, asigură stabilitatea ecosistemului şi a terenului cultivat, îl protejează de eroziune şi

alunecare, mai ales în zona colinară.

Terenurile degradate de industrie, prin exploatările de suprafaţă sau prin haldele cu zgură, se

cultivă cu plante pomicole, cum ar fi mărul, părul, prunul, cu bune rezultate

Plantele floricole şi dendrologice sunt folosite în amenajarea suprafeţelor verzi în mediul urban

şi rural, avand rol decorativ şi estetic deosebit pentru locuitori.

Sectorul horticol asigură industria alimentară cu cantităţi mari de materie primă, care este

prelucrată în stare semiconservată şi conservată. Sunt cunoscute, de asemenea, posibilităţile mari pe

care le are ţara noastră pentru a exporta produse de calitate superioară, apreciate pe piaţa europeană.

Se apreciază, de asemenea, funcţia social-economică a horticulturii. De exemplu, viticultura şi

pomicultura asigură existenţa a circa 450-500 mii de familii, cu peste 1,5 milioane membri. In zonele

pomicole şi viticole, veniturile locuitorilor sunt asigurate în proporţie de peste 80% din exploatarea

plantaţiilor.. Legumicultura este o ocupaţie a zeci de mii de cultivatori din raza oraşelor şi marilor

centre industriale. Reabilitarea horticulturii româneşti, dezvoltarea ei pe un drum ascendent reprezintă

o prioritate a unei politici agrare coerente şi eficiente.

CAPITOLUL 3

ANALIZA PRODUCŢIEI AGRICOLE ÎN ROMÂNIA

Din cele 23,8 milioane ha cât însumează teritoriul României, suprafaţa agricolă a ţării este de

14,7 mil. ha (61,7 %), din care 9,4 mil. ha reprezintă teren arabil. România se găseşte pe locul 7 din

Europa ca suprafaţă agricolă după (Spania, Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Polonia) şi pe

locul 5 ca suprafaţă arabilă (după Spania, Franţa, Germania şi Polonia).

3.1. SECTORUL VEGETAL (SUPRAFEŢE ŞI PRODUCŢII)

Suprafaţa (mii ha) Producţie totală (mii tone)

2006 2007 2008 2006 2007 2008

Cereale pentru boabe din care: 5114 5129 5211 15759 7815 16834

Grau 2013 1975 2103 5526 3044 7144Orz si orzoaica 332 364 399 773 531 1211Ovaz 197 209 208 347 252 429Porumb boabe 2520 2525 2435 8985 3854 7837Leguminoase boabe 40 44 37 72 36 62

Plante oleaginoase din care: 1298 1340 1246 2050 1047 1941

Floarea soarelui 991 836 809 1526 547 1159Soia 191 133 50 345 136 91Rapita 110 365 377 175 362 682Sfecla de zahar 40 29 20 1152 749 784Cartofi 278 268 255 4016 3712 3649Legume din care: 280 253 269 4139 3117 3809Tomate 51 46 51 835 641 805Varza 16 46 49 156 893 965Castraveti 46 13 13 1106 120 173Morcovi 19 16 18 266 185 235Ceapa 34 34 35 391 325 395Ardei 23 19 20 279 185 239Pepeni verzi si galbeni 35 31 30 642 408 562

3.1. Producţia vegetală în anul 2006

În anul 2006 suprafaţa cultivată a fost de 7050 de mii ha, iar producţia care s-a obţinut a fost de

27188 de mii tone. Faţă de anul 2005 suprafaţa cultivată a fost cu 8.36% mai mică, iar producţia

obţinută a fost cu 7.28% mai mică .

Tabelul 3.1. Suprafaţa cultivată şi producţia obţinută la principalele culturi

Analizand aceste date s-a calculat :

Media aritmetică ca raport dintre suma valorilor individuale xi, yi şi totalul observaţiilor

Xmediu ; Xmediu =681.4; Y mediu= ;Y mediu=2427

Suprafaţa (mii ha)

Producţie totală

(mii tone)

Cereale pentru boabe din care:

5114 15759

Grau 2013 5526

Orz si orzoaica 332 773

Ovaz 197 347

Porumb boabe 2520 8985

Leguminoase boabe 40 72

Plante oleaginoase din care:

1298 2050

Floarea soarelui 991 1526

Soia 191 345

Rapita 110 175

Sfecla de zahar 40 1152

Cartofi 278 4016

Legume din care: 280 4139

Tomate 51 835

Varza 16 156

Castraveti 46 1106

Morcovi 19 266

Ceapa 34 391

Ardei 23 279

Pepeni verzi si galbeni 35 642

Media armonică ca inverse mediei aritmetice, calculate din inversele valorilor caracteristici

Xn = ; Xn =58.755

Media pătratică

; 1406.9

Abaterile medii pătratice

σ x= ; σ x=1230.8

σ y= ; σ y=3784.5

Covariaţia pentru a măsura intensitatea dintre variabile

; Cov(x;y)=4416662

Coeficientul liniar de corelaţie (r)

; r=0.948196

Parametrul a reprezintă ordonata la origine şi arată la ce nivel ar fi ajuns valoarea variabilei y

dacă toţi factorii ar fi avut o acţiune constantă asupra ei.

; a=440.6

Parametrul b reprezintă, în sens geometric, panta liniei

; b=-0.9

Pentru a realiza graficul dreptei de regresie se calculează y1 si y2

y1=a+bx1 si y2=a+bx2, unde x1=15 si x2=5115

y1=440.6+(-0.9)*15=427.1

y2=440.6+(-0.9)*5115=-4162.9

Graficul 3.1. Dreapta de regresie

Dreapta de regresie

-2000

0

2000

4000

6000

8000

10000

12000

14000

16000

18000

0 5 10 15 20 25

În urma realizării dreptei de regresie se constată faptul că legătura, dintre suprafaţa cultivată şi

producţia obţinută, nu este foarte puternică.

Pentru a se construi curba şi poligonul frecvenţelor se împart datele analizate pe grupe şi se

calculează frecvenţele absolute şi relative

Din graficul 3.2. reiese faptul că în perioada analizată, produsele cu cea mai mare frecvenţă au

fost cerealele ( grâu, roz şi orzoaică, ovăz, porumb). Acest lucru se poate observa şi în graficul 3.3,

unde este reprezentat poligonul frecvenţelor.

Graficul 3.2. Curba frecvenţelor

Curba frecventelor

0

2

4

6

8

10

12

[16; 516.8) (516.8; 1017.6) (1017.6; 1518.4) (1518.4; 2019.2) (2019.2; 2520]

Graficul 3.3. Poligonul frecvenţelor

Poligonul frecventelor

0

2

4

6

8

10

12

[16; 516.8) (516.8; 1017.6) (1017.6; 1518.4) (1518.4; 2019.2) (2019.2; 2520]


În anul 2007 suprafaţa cultivată a fost de 7063 mii ha cu doar 0.18% mai mică faţă de anul

2006, iar producţia a fost de 16476 de mii tone cu 39.3% mai mică faţă de anul precedent.




Xmediu = ; Xmediu = 683.75; Y mediu= ;Y mediu=1397.95

Suprafaţa (mii ha)

Producţie totală

(mii tone)


5131 7897

Grau 1945 3115


Ovaz 213 253




1302 1044


Soia 137 147

Rapita 340 348


Cartofi 270 3717


Tomate 45 671

Varza 46 915

Castraveti 13 132

Morcovi 18 209

Ceapa 34 345

Ardei 19 193



Xn = ; Xn = 52.229

Media pătratică

; 1406.2


σ x= ; σ x = 1228.8

σ y= ; σ y =1918.2


; Cov(x;y)= 2009034


; r= 0.852339


dacă toti factorii ar fi avut o acţiune constantă asupra ei

; a=472.6


; b=-0.6


y1=a+bx1 si y2=a+bx2, unde x1=12 si x2=5130

y1=472.6+(-0.6)*12=465.4

y2=472.6+(-0.6)*5130=-2605.4


Dreapta de regresie

-1000

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

8000

9000

0 5 10 15 20 25




calculează frecvenţele absolute şi relative


fost cerealele( grâu, roz şi orzoaică, ovăz, porumb). Acest lucru se poate observa şi în graficul 3.6.,



Curba frecventelor

0

2

4

6

8

10

12

[13,518) (518;1023) (1023;1528) (1528;2033) (2033;2538]



0

2

4

6

8

10

12

[13,518) (518;1023) (1023;1528) (1528;2033) (2033;2538]


În anul 2008 suprafaţa cultivată a fost de 7038 de mii ha, cu 8.5% mai mică faţă de anul 2007,

iar producţia a fost de 27079 mii tone, cu 39% mai mare faţă de anul 2007.




Xmediu = ; Xmediu = 681.75 ; Y mediu ; Y mediu= 2450.3


Suprafaţa (mii ha)

Producţie totală

(mii tone)


5211 16834

Grau 2103 7144


Ovaz 208 429




1246 1941


Soia 50 91

Rapita 377 682


Cartofi 255 3649


Tomate 51 805

Varza 49 965

Castraveti 13 173

Morcovi 18 235

Ceapa 35 395

Ardei 20 239


Xn = ; Xn = 49.732

Media pătratică

; 1417.87


σ x= ; σ x = 1243.2

σ y= ; σ y= 3960


; Cov(x;y)= 4735632


; r= 0.961926


dacă toţi factorii ar fi avut o acţiune constantă asupra ei

; a=361.5


; b=-0.9


y1=a+bx1 si y2=a+bx2, unde x1=12 şi x2=5212

y1=361.5+(-0.9)*12=350.7

y2=361.5+(-0.9)*5212=-4329.3


Dreapta de regresie

-4000

-2000

0

2000

4000

6000

8000

10000

12000

14000

16000

18000

0 5 10 15 20 25




calculează frecvenţele absolute şi relative.


fost cerealele( grâu, roz şi orzoaică, ovăz, porumb). Acest lucru se poate observa şi în graficul 3.9,



Curba frecventelor

0

2

4

6

8

10

12

[13; 497,4) (497,4; 981,8) (981,8; 1466,2) (1466,2; 1950,6) (1950,6; 2435]



0

2

4

6

8

10

12

[13; 497,4) (497,4; 981,8) (981,8; 1466,2) (1466,2; 1950,6) (1950,6; 2435]

CONCLUZII

În urma studiului întreprins asupra analizei producţiei agricole vegetale se pot concluziona

următoarele:

În anul 2006 suprafaţa cultivată a fost de 7050 mii ha, iar producţia a fost cea mai mare din toţi

aceşti trei ani analizaţi, şi anume de 27188 mii tone.

În anul 2007 suprafaţa cultivată a fost cu 0.18% mai mare faţă de anul 2006, aceasta fiind de

7063 mii ha. Cu toate acestea producţia obţinută (16476 mii tone) a fost cu 39.3% mai mică

faţă de 2006, acest lucru datorându-se secetei.

În anul 2008 suprafaţa cultivaă a fost de 7038 mii ha, mai mică cu 8.5% faţă de 2007, iar

producţia a fost de 27079 mii tone, cu 39.1% mai mare faţă de anul precedent.

Situaţia suprafeţelor şi producţiilor obţinute în anii: 2006, 2007, 2008 este prezentată în figura 3.1.

Figura 3.1. Suprafaţa şi producţia obţinută în anii 2006, 2007, 2008

BIBLIOGRAFIE

1. *** http://www.insse.ro

2. ***http://www.madr.ro

analiza productiei agricole vegetale

Documents