analiza pietei de miere de albine din irlanda

5
Deși contextul economic al Irlandei nu a fost unul încurajator pentru investitori, un articol recent publicat la 23 noiembrie 2010 prezintă Irlanda ca un stat pregătit pentru investițiii străine, beneficiind de un buget considerabil, suport din partea Uniunii Europene și o economie care începe să evolueze către poziția pe care statul a avut-o înainte de criza din 2008. Sectorul bancar este unul problematic în Irlanda, însă nu considerăm acest inconvenient suficient de puternic pentru a opri internaționalizarea produsului nostru. Ne mai bazăm și pe faptul că Irlanda este o țară capabilă să dezvolte o economie înfloritoare, dovada stând în perioada premergătoare crizei din 2008, când, Irlanda a dezvoltat cel mai eficient model de creștere economică în context democratic și probabil singurul model de convergență reușită pe durata unei singure generații de până acum. Este o țară în care investițiiile sunt încurajate, banii publici sunt cheltuiți corect și are capacitatea creșterii din punct de vedere economic. Studiu de caz utilizeaza date de pe piața irlandeză a mierii pentru a stabili cât de important este pretul și ce nivel de preț oferă cel mai înalt nivel de utilitate pentru consumator.Apoi urmărește să afle dacă există segmente / grupuri de consumatori care consuma diferit mierea de albine. Producătorii pot modifica apoi prețul lor pentru a vinde in special grupului tinta,Apicultura in Irlanda este pentru unii un hobby iar pentru altii este o importanta sursa de venit. Se estimează că existata 2.000 de apicultori în Irlanda care gestionarea 22.000 colonii de albine în anul 2012. Majoritatea apicultorilor au un număr mic de stupi - un recensământ din anul 2010 arata faptul că 78% dintre apicultori au intre 1-10 stupi. În 2012, producția de miere a fost de 160 tone sau aproape 11% din necesarul irlandezilor acestia consumand circa 1800 de tone anual.

Upload: ciurlic-iulian

Post on 17-Dec-2015

42 views

Category:

Documents


10 download

DESCRIPTION

Este prezentata piata de miere de albine si toti consumatorii si non consumatorii.

TRANSCRIPT

Dei contextul economic al Irlandei nu a fost unul ncurajator pentru investitori, un articol recent publicat la 23 noiembrie 2010 prezint Irlanda ca un stat pregtit pentru investiiii strine, beneficiind de un buget considerabil, suport din partea Uniunii Europene i o economie care ncepe s evolueze ctre poziia pe care statul a avut-o nainte de criza din 2008. Sectorul bancar este unul problematic n Irlanda, ns nu considerm acest inconvenient suficient de puternic pentru a opri internaionalizarea produsului nostru.Ne mai bazm i pe faptul c Irlanda este o ar capabil s dezvolte o economie nfloritoare, dovada stnd n perioada premergtoare crizei din 2008, cnd, Irlanda a dezvoltat cel mai eficient model de cretere economic n context democratic i probabil singurul model de convergen reuit pe durata unei singure generaii de pn acum. Este o ar n care investiiiile sunt ncurajate, banii publici sunt cheltuii corect i are capacitatea creterii din punct de vedere economic.Studiu de caz utilizeaza date de pe piaa irlandez a mierii pentru a stabili ct de important este pretul i ce nivel de pre ofer cel mai nalt nivel de utilitate pentru consumator.Apoi urmrete s afle dac exist segmente / grupuri de consumatori care consuma diferit mierea de albine. Productorii pot modifica apoi preul lor pentru a vinde in special grupului tinta,Apicultura in Irlanda este pentru unii un hobby iar pentru altii este o importanta sursa de venit. Se estimeaz c existata 2.000 de apicultori n Irlanda care gestionarea 22.000 colonii de albine n anul 2012. Majoritatea apicultorilor au un numr mic de stupi - un recensmnt din anul 2010 arata faptul c 78% dintre apicultori au intre 1-10 stupi. n 2012, producia de miere a fost de 160 tone sau aproape 11% din necesarul irlandezilor acestia consumand circa 1800 de tone anual.

Sursa: http://ec.europa.eu/agriculture/evaluation/market-and-income-reports/2013/apiculture/chap3_en.pdf

Din graficul de mai sus putem observa evolutia descrescatoare a productiei de miere in Irlanda.Din anul 2000 productia de miere a continuat sa scada ajungand in anul 2012 la 160 de tone de la aproximativ 240 de tone in 2000.

Un deficit exist, care ar putea fi substituit prin creterea produciei sau import din UE. UE ns produce doar jumatate nevoile sale iar restul este importat din Noua Zeelanda, Mexic si Rusia.

Procedura de analiz O tehnic util numita analiza conjoint sau analiza compromis poate fi utilizata pentru a msura compromisul dintre pre i alte caracteristici , astfel nct efectele lor asupra preferinelor consumatorilor sa poata fi stabilita.

Stabilirea atributelor

Atributele produsului sunt componente sau caracteristici ale produsului . Analiza conjoint ncepe cu stabilirea atributelor relevante care sunt considerate ca influeneaza preferinele consumatorilor ntre un sortiment de miere i un alt produs din miere .Trei atribute au fost identificate ca fiind foarte importante pentru consumatorii de orice tip de miere , dar care nu tin cont de sortimentul de miere . Acestea arata c mierea ar trebui s fie : Pura Un produs nutritiv sanatos Produsa in IrlandaAlte criterii pentru consumatorii care tin cont de sortimentul mierii sunt: Textura mierii ; Culoarea mierii ; Originea mierii ; Preul; Ambalarea ;

Determinarea nivelurilor de atributAvnd atributele determinate, am stabilit nivelul lor.Acestea au fost stabilite astfel:Textura vascoasa lichida,Culoare ntunecata lumin aurie,Sursa - produsa n mas fcuta de ctre un mic productor,Pre - 2,48 3.11,Ambalare - 227g n form de borcan de sticl 454g borcan de sticl simplu.Aceste niveluri au fost identificate pentru a crea un grup tinta. Nivelurile de pre au fost alese n intervalul"de mijloc", si reflectata preul mediu pltit pentru un borcan de miere,indiferent de mrimea borcanului.Intervalul de pret a fost ales deoarece orice pret peste acest interval este considerat nerealist pentru irlandezi.Pretul este atributul determinant pentru noi deoarece trebuie sa stim daca ne incadram in acest interval acoperind toate costurile si aplicand o marja de profit de 20%.

Firma noastra a apelat la un sondaj de opinie pentru a identifica preferintele irlandezilor.Am ales un esantion reprezentativ de 2000 de personae din mediul urban.Rezultatele obtinute sunt:

Din diagram de mai sus putem observa ca irlandezii consuma in numar mare miere de albine.Aproximativ 80%din cei intervievati au raspuns afirmativ la intrebarea despre consumul mierii.De aici putem trage concluzia ca piata irlandeza are un numar mare de consumatori de miere.

Din sondajul nostru am obtinut urmatoarea concluzie reprezentata in graficul de mai sus.Produsul nostru trebuie sa fie miere aurie,vascoasa si naturala.