Cursul IIANALIZA GESTIUNII RESURSELOR UMANE ALE ÎNTREPRINDERII

Introducere

Acest curs abordează, din multitudinea aspectelor referitoare la gestiunea potenţialului uman al întreprinderii, două probleme principale ce pot delimita obiectul de bază al analizei resurselor umane, şi anume: - Analiza dinamicii, structurii şi calificării resurselor umane; - Analiza eficienţei utilizării resurselor umane.

1. Analiza dinamicii, structurii şi calificării resurselor umane

Realizarea performanţelor oricărei întreprinderi poate depinde, în mare măsură, de dinamica, de structura, de calitatea şi, nu în ultimul rând, de modul în care se foloseşte potenţialul uman.

Dinamica resurselor umane se referă la modificările absolute sau relative ale numărului de salariaţi, modificări datorate influenţelor contextului economico-social global sau politicii de recrutare şi asigurare cu personal la nivel de întreprindere.

Scăderea sau creşterea numărului de salariaţi se poate aprecia diferit, în funcţie de contextul economic global şi mai ales, în funcţie de consecinţele economico-financiare ale acestei modificări.

Astfel, scăderea numărului de salariaţi poate fi apreciată ca negativă dacă este rezultatul unei politici de personal defectuoase, cu consecinţe nefavorabile asupra performanţelor de ansamblu ale firmei, sau dacă reflectă incapacitatea întreprinderii de a face faţă restricţiilor impuse de mediul economic.

Pe de altă parte, scăderea de personal se poate aprecia ca pozitivă dacă este rezultatul modificării raportului de echilibru dintre potenţialul uman şi cel material, ca urmare a creşterii gradului de dotare tehnică a firmelor.

Din punct de vedere structural, analiza cantitativă a asigurării întreprinderii cu resurse umane se face, cel mai adesea, pe cele două mari categorii: personal operativ şi personal de administraţie şi conducere. În cadrul întreprinderilor aparţinând unor domenii de activitate dinamice, în care devine prioritară activitatea de cercetare-dezvoltare, analiza structurală se bazează pe trei mari categorii, şi anume: muncitori, personal tehnic şi de cercetare, personal de conducere şi administrativ.

De asemenea, prezintă importanţă în cadrul politicii de personal şi alte aspecte structurale, precum: structura personalului pe grupe de profesiuni, pe categorii de calificare, pe grupe de vârstă, pe sexe sau în funcţie de natura contractului de muncă.

1

Analiza calificării forţei de muncă vizează, pe de-o parte, caracterizarea situaţiei calificării personalului la un moment dat sau în dinamică, iar pe de altă parte, modul în care este utilizat personalul calificat.

Pentru stabilirea nivelului de calificare a personalului se utilizează coeficientul calificării medii (K), determinat pe baza relaţiei:

K =

unde: Ns reprezintă numărul de salariaţi pe categorii de încadrare k – categoria de încadrare n – numărul de categorii de încadrare

Pentru a caracteriza modul de folosire a personalului calificat se poate utiliza coeficientul de concordanţă (Kc), determinat ca raport între coeficientul de complexitate a lucrărilor (K l) şi coeficientul calificării medii a forţei de muncă (K).

Kc =

Kl =

unde: Nh reprezintă numărul de ore normate pe categoria de încadrare a lucrărilor t – categoria de încadrare a lucrărilor n – numărul de categorii de încadrare a lucrărilorÎn practică pot apărea următoarele situaţii:

Kc < 1 reflectă faptul că întreprinderea are un surplus de personal calificat în raport cu nivelul tehnic al lucrărilor care trebuie realizate; consecinţele unei asemenea situaţii sunt: creşterea cheltuielilor cu salariile şi deteriorarea performanţelor.

Kc > 1 reflectă faptul că întreprinderea foloseşte personal insuficient calificat în raport cu nivelul tehnic al lucrărilor care trebuie realizate; consecinţa cea mai frecventă a acestei situaţii se concretizează în deficienţe calitative ale produselor realizate, lucrărilor executate.

Kc = 1 reflectă asigurarea concordanţei optime între calificarea personalului şi gradul de complexitate a lucrărilor.

2

2. Analiza eficienţei utilizării resurselor umane

Eficienţa utilizării potenţialului uman este exprimată cu ajutorul indicatorilor de productivitate medie si/sau marginală, care reflectă relaţia de cauzalitate dintre factorul uman şi rezultatul obţinut în urma efortului depus de acesta.Productivitatea medie ( ) exprimă efectul obţinut (Cifra de afaceri, Producţia exerciţiului, Valoarea Adăugată, Rezultatul exploatării, etc.) prin utilizarea unei unităţi de timp de muncă (exprimat prin: număr de salariaţi, om-zile, om-ore). Relaţiile de calcul pot fi:

a/salariat =

a/categorie de salariaţi =

z/salariat =

h/salariat = sau

unde: a reprezintă productivitatea medie anuală z – productivitatea medie zilnică h – productivitatea medie orară Ns – numărul de salariaţi z – numărul de zile lucrate de un salariat/an h – numărul de ore lucrate de un salariat/an

d – durata zilei de lucruPornind de la dinamica indicatorilor productivităţii medii se poate realiza o caracterizare generală a eficienţei muncii, ţinând cont de următoarele corelaţii:a) I a/s > I a/categorie de salariaţi semnifică o creştere a ponderii categoriei respective de salariaţi în nr. total de personal; I a/s < I a/categorie de salariaţi semnifică o reducere a ponderii categoriei respective de salariaţi în nr. total de personal;b) I a/s > I z/s semnifică o îmbunătăţire a gradului de utilizare a timpului de muncă disponibil (o creştere a nr. de zile lucrate pe an); I a/s < I z/s semnifică o utilizare incompletă a timpului de muncă la nivelul unui an; această situaţie poate sugera existenţa unei rezerve de creştere a productivităţii muncii la nivelul unui an; c) I z/s >I h/s poate fi rezultatul creşterii duratei zilei de lucru (sau o creştere a numărului de ore lucrate într-o zi) I z/s < I h/s reprezintă o utilizare incompletă a timpului de lucru la nivelul unei zile; poate reprezenta de asemenea o rezervă de creştere a productivităţii muncii la nivelul unei zile.

Tendinţa generală a productivităţii medii a muncii se poate aprecia în funcţie de dinamica indicatorilor de rezultate corelată cu dinamica timpului de muncă. Astfel, creşterea mai rapidă

3

a indicatorilor de rezultate faţă de creşterea/reducerea timpului de muncă semnifică o situaţie favorabilă concretizată în creşterea W medii a muncii:

ICA (Qex, etc) > IT conduce la creşterea W, după cum ICA (Qex, etc) < IT determină o scădere a W.Pe lângă aceste aspecte, în analiza economico-financiară prezintă importanţă şi aprecierea corelaţiei dintre gradul de înzestrare tehnică (F/Ns) şi productivitatea muncii (Qex/Ns). Pentru o apreciere favorabilă a utilizării mijloacelor de muncă (F) se recomandă o devansare a indicelui înzestrării tehnice de către indicele productivităţii muncii: IF/Ns < IQex/Ns

Ţinând cont de faptul că productivitatea (W) medie a muncii este un indicator complex, a cărui mărime şi evoluţie sunt influenţate de o multitudine de factori, analiza poate fi aprofundată cu ajutorul metodei iterării. Această metodă presupune următoarele etape şi principii:

- identificarea sau delimitarea factorilor care influenţează fenomenul analizat;- construirea modelului de analiză factorială prin ordonarea factorilor după criteriul

condiţionării lor economice: mai întâi factorul/factorii cantitativ/cantitativi, urmează cel/cei de structură, iar ultimul rămâne factorul calitativ;

- iterarea sau înlocuirea fiecărui factor se face succesiv, în ordinea cuprinderii în modelul de analiză;

- factorul a cărui influenţă a fost determinată se ia la valoarea efectivă şi rămâne la această valoare până la sfârşitul iterării;

- factorul a cărui influenţă nu a fost determinată rămâne la valoarea din baza de comparaţie;

- după cuantificarea influenţei factorilor se procedează la analiza sau interpretarea influenţei fiecărui factor asupra fenomenului analizat.

Pentru analiza factorială a productivităţii muncii se pot utiliza numeroase sisteme de legături cauzale, cele mai frecvent utilizate fiind:

a = z x z a = h x h sau a = z x d x h

a =

a = unde Nop reprezintă nr. de salariaţi operativi

a = unde : gti reprezintă structura timpului de muncă

wi – productivitatea muncii pe structura implicată

Productivitatea marginală (Wmg) reflectă sporul de producţie obţinut cu ajutorul unei cantităţi suplimentare de muncă. Ea este egală cu raportul dintre variaţia producţiei (sau a altui rezultat) şi variaţia timpului de muncă:

Wmg =

Din cercetările practice a rezultat faptul că prin suplimentarea constantă a factorului muncă se poate obţine o creştere a producţiei numai până la un anumit nivel. După atingerea acestui nivel maxim producţia începe să scadă, cu toate că factorul uman este suplimentat cu aceeaşi

4

valoare. Acest aspect poate fi explicat pe seama elasticităţii producţiei în funcţie de factorul uman:

e =

Aşadar, elasticitatea reflectă modificarea procentuală a producţiei la creşterea cu un procent a factorului muncă. În funcţie de valoarea acestui coeficient de elasticitate se pot delimita trei zone de randament privind activitatea unei întreprinderi, astfel:

- zona randamentelor crescătoare, în care e > 1 (semnifică faptul că suplimentarea factorului uman determină o creştere rapidă a producţiei);

- zona randamentelor descrescătoare, în care 0 < e < 1 (semnifică faptul că suplimentarea factorului muncă duce la creşterea producţiei, dar într-un ritm mai lent)

- zona randamentelor negative, în care e < 0 (semnifică faptul că, deşi factorului uman este suplimentat în continuare, producţia înregistrează scădere).

Reprezentarea grafică a curbelor productivităţii medii şi marginale (figura nr.2.1) scoate în evidenţă asemănările şi deosebirile dintre ele:

Wmg Wmg

T

Figura nr.2.1 – Curbele productivităţii medii şi marginale

Aşa cum se poate observa, cele două curbe au o evoluţie asemănătoare: încep printr-o creştere, ating punctul maxim şi apoi scad.Deosebirile sunt următoarele:

- productivitatea marginală creşte şi scade mult mai repede decât productivitatea medie (ca urmare a faptului că Wmg ţine cont de consecinţa ultimei unităţi de factor uman utilizat, în timp ce W medie reflectă modul de utilizare a factorului uman în totalitatea sa);

- punctul de maxim al Wmg corespunde unui nivel inferior al timpului de muncă faţă de nivelul corespunzător punctului de maxim al W medii;

- productivitatea marginală înregistrează, spre deosebire de productivitatea medie, şi valori negative.

5