yoghinii din tibet
Post on 26-Jul-2015
138 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Yoghinii din Tibet (“Yoghis of Tibet”)
Yoghin: Persoană care a petrecut ani în izolare
practicând exerciţii secrete fizice şi mentale de auto-
transformare şi prin acestea a câştigat un control
extraordinar asupra minţii şi corpului.
Yoginii pe care-i veţi vedea în acest film şi-au
asumat riscuri fără precedent.
Deşi au jurat să păstreze secretul strict pentru a
menţine puritatea practicilor lor, ei au fost de acord cu
aceste interviuri unice şi demonstraţii rare pentru a ajuta
la păstrarea pentru posteritate a culturii lor pe cale de
dispariţie.
Acestor yogini le este dedicat acest film.
Yoginii din Tibet Legănat într-un nor de mister,
Tibetul, ţara zăpezilor, a fost un loc necunoscut lumii din
afara zidurilor sale de munţi pentru aproape un mileniu.
Poveşti exotice abundau despre aceşti oameni
nepământeni de pe vastul platou îmbrăţişat de munţii
Himalaya.
Dar nu era un tărâm care să poată fi pătruns uşor de
către cei dinafară.
Inaccesibil şi îndepărtat, Tibetul a rămas o plăsmuire
misterioasă în imaginaţia celor din vest.
Când primele expediţii din vest au pătruns în ţara
interzisă, în ultima parte a secolului XIX, au adus înapoi cu
ele şi primele imagini pe care lumea din afară le văzuse
vreodată.
Erau imagini care provocau povestirile fantastice
chiar mai mult.
1
Se părea că oamenii din Vest îşi doreau să creadă în
miticul Shangri-La, o ţară din centrul Asiei, adăpostită de
exterior, condusă de o filozofie a compasiunii şi non-
violenţei, liberă de opresiune şi conflicte.
Deşi asemănător în filozofie, realitatea fizică a
Tibetului era mult mai complexă.
Viaţa pe platoul cel mai înalt al Pământului era una
de contraste aspre.
Un loc în care bogăţiile naturale conlocuiau cu rigori
inimaginabile.
Primii săi locuitori au fost nomazi, care s-au adaptat
încetul cu încetul la extremităţile altitudinilor mari.
Chiar şi pentru aceşti oameni căliţi, la 4500 m ochii
li se puteau literalmente usca de la intensitatea brutală a
soarelui.
O revărsare bruscă de grindină putea distruge
munca de un sezon, sau împrăştia turmele în câteva clipe.
Singura lor istorie era impregnată de războaie
aprige între triburi şi atacatorii din afară.
Speranţa de viaţă era scăzută.
Erau un popor cu un simţ foarte viu al efemerităţii şi
suferinţei vieţii.
Nu e greu de înţeles de ce tibetanii, ale căror
condiţii exterioare erau atât de aspre şi schimbătoare, au
ajuns să caute în interior pentru un dram de permanenţă şi
pace.
Regele care i-a unit ca popor a dorit să-i unească de
asemenea şi în credinţă.
Acesta a chemat un lider carismatic din India,
Padmashambava, pentru a aduce budismul în ţara sa.
2
Tibetanii crezuseră într-o pleiadă de zeităţi, atât
binevoitoare cât şi mânioase.
Depăşirea sabotajului din partea liderilor acestei
religii, cunoscută sub numele de Bon, a fost o provocare.
Padmashambava a reuşit prin amestecarea acestor
credinţe cu învăţăturile Dharmei, sau scripturilor budiste.
În loc să excludă zeităţile, el le-a inclus într-un mod
creativ ca gardieni şi simboluri ale învăţăturilor budiste.
Rezultatul a fost un hibrid unic himalayan al
budismului.
Mulţimea de ritualuri şi simbolistica vechii lor religii
au rămas la exterior, dar învăţăturile budiste au pus încet
stăpânire pe minţile tibetanilor.
Ei au ajuns să accepte imaginea budistă asupra
vieţii ca un curent continuu de morţi şi reîncarnări, un ciclu
în care naşterea sub formă umană reprezintă o ocazie
preţioasă de a face ansamblul alegerilor care vor
determina destinul fiecăruia în viaţa următoare:
reîncarnarea într-un plan inferior al existenţei, într-o altă
viaţă umană sau în cele din urmă Nirvana, o stare de
eliberare din suferinţele existenţei fizice.
Credinţa a schimbat într-un mod profund simţul
tibetan al moralităţii.
Sistemul social şi aristocraţia din trecut au rămas,
dar noile credinţe care au adus în sistemul lor o infuzie de
bunăvoinţă, non-violenţă şi compasiune între oameni, atât
din popor cât şi din exterior, au reprezentat noul standard,
iar măsura în care tibetanii au integrat aceste credinţe în
viaţa lor de zi cu zi a ajuns să fie amprenta culturii lor.
Acumularea de merite şi purificarea de acţiuni
negative din trecut pentru a asigura o renaştere propice au
3
devenit parte a ritualurilor lor, pelerinajele la locurile sacre
au ajuns să includă mii de prosternări, lăsări simbolice la
pământ ale ego-ului individual.
Rugăciunile erau inscripţionate pe steaguri, plasate
în şiruri întregi pentru a flutura deasupra caselor şi
templelor lor pentru ca mesajul lor de speranţă pentru
eliberarea tuturor fiinţelor de pe pământ să fie purtat de
vânt deasupra întregii lumi.
Recitarea rugăciunilor era acompaniată de rotirea
constantă a roţilor de rugăciune, un simbol al bunăvoinţei
şi bunătăţii iubitoare care se învârt spre exterior, spre
toate fiinţele.
Viaţa literalmente se învârtea în jurul credinţei lor.
Ca şi comunitate, ei sponsorizau mânăstirile pentru
studiul şi practicarea învăţăturilor budiste.
Aceste structuri imense erau casa a zeci de mii de
călugări şi călugăriţe, centre de tipărire pentru întreaga
societate tibetană şi biblioteci pentru textele străvechi.
Spre deosebire de formele mai ascetice ale
budismului, versiunea tibetană privea arta şi ştiinţa ca
instrumente pentru înţelegerea infinitului.
Dramaturgia, muzica, arta, astronomia, filozofia şi
medicina, toate acestea erau predate în cadrul
mânăstirilor.
În perioada de vârf a civilizaţiei tibetane, existau
mai mult de 6000 de mânăstiri, cu unul din şase tibetani
alăturându-se vieţii monahale.
Studiile începeau de la vârstele cele mai fragede, iar
dobândirea echivalentului unui doctorat putea să necesite
20 de ani sau mai mult.
4
Călugării au devenit păstrătorii cunoştinţelor pentru
întreaga societate tibetană şi pentru multe generaţii s-a
păstrat o tradiţie de discipoli în care un învăţător mai în
vârstă, Lama, le prezenta învăţăturile călugărilor mai
tineri, aceştia la rândul lor devenind într-o bună zi Lama.
Noile credinţe budiste i-au produs de asemenea pe
cei mai fascinanţi dintre tibetani, yoginii.
Spre deosebire de yoginii hinduşi, care făceau
diferite contorsionări pentru public, realizările yoginilor
tibetani erau realizări ale minţii, imposibil de văzut de
către ceilalţi.
Yoginul tibetan era un călugăr sau un om obişnuit
care, după ce a studiat învăţăturile lui Buddha, dorea să le
experimenteze promisiunile în cadrul propriei minţi, anume
o stare a existenţei denumită "iluminare".
Pentru yoginul aspirant, obţinerea iluminării
semnifica obţinerea unei avanpremiere pământeşti a
fericirii Nirvanei.
Prin exerciţii mentale şi fizice intensive în peşteri
sau aşezăminte îndepărtate, scopul lor era să se ridice
deasupra suferinţelor Samsarei, sau vieţii fizice, şi să
descopere natura cea mai pură a conştiinţei.
În cadrul acestei căutări, retragerile în meditaţie
puteau să dureze ani întregi.
Timp de secole, tibetanii au admirat aceşti yogini ca
pe oamenii cei mai mistici din cadrul societăţii lor.
Ei le ofereau sprijin în căutarea iluminării prin
oferirea de mâncare, îmbrăcăminte şi bani către mânăstiri.
Yoginii le insuflau tibetanilor speranţa că eliberarea
de suferinţele vieţii fizice putea fi cu adevărat atinsă.
5
De-a lungul secolelor, conducerea spiritualităţii şi
cea a statului s-au unificat.
Tibetanii au pornit o tradiţie de a-i identifica pe
aceia dintre ei pe care-i credeau reîncarnări ale lui Buddha
al compasiunii.
Dintre aceştia, unul era numit Dalai Lama, în
traducere "învăţătorul-ocean", implicând astfel adâncimea
şi anvergura înţelepciunii sale.
În cele din urmă, cel identificat ca fiind reîncarnarea
Sfinţiei-Sale Dalai Lama îi lua acestuia locul ca lider din
prezent al Tibetului.
Scaunul simbolic al acestui guvern mistic a devenit
Patala, o mânăstire maiestuoasă veghind asupra oraşului-
capitală, Lhasa.
În plin secol XX, tibetanii au rămas aproape neatinşi
de lumea modernă.
Tunetul ameninţător al unei furtuni umane a devenit
din ce în ce mai puternic în Tibet pe măsură ce secolul al
XX-lea a avansat.
Revoluţia comunistă a măturat China, iar laolaltă cu
aceasta a venit şi o creştere de interes în controlul
teritoriului Tibetului.
Invocând legăturile diplomatice trecute dintre Tibet
şi diferitele monarhii ale Chinei imperialiste, Mao Tse-Tung
le-a folosit pe acestea ca un pretext de suprafaţă pentru a
ridica pretenţii asupra locaţiei strategice a Tibetului,
resurselor naturale bogate ale acestuia şi izvoarelor unor
râuri asiatice importante.
În 1949, acesta a anunţat că Tibetul va fi redat
patriei-mamă, angajânduse să umple regiunea cu 60
milioane de chinezi de-a lungul a 10 ani.
6
Sub
pretenţia eliberării tibetanilor de un stil de viaţă
arhaic, "armata republicii populare" a început invadarea
satelor şi a mânăstirilor.
Tensiunile ocupaţiei incipiente şi opoziţiei faţă de
religie s-au dezvoltat într-o campanie din ce în ce mai
brutală având ca scop înlocuirea populaţiei şi practicilor
tibetane cu cele proprii.
Lumea nu absorbise încă şocul holocaustului lui
Hitler atunci când unul nou începuse să se contureze în
Tibet.
Gradul distrugerii este dificil de înţeles sau
exprimat.
Pe măsură ce invazia le-a măturat ţara, tibetanii
care proclamau conducerea lui Dalai Lama erau închişi,
torturaţi sau ucişi, adeseori în feluri groaznice.
Peste un milion de tibetani şi-au pierdut vieţile, o
cincime din populaţie.
Aproape toate din cele 6000 de mânăstiri au fost
distruse, bibliotecile lor au fost arse, lucrările de artă şi
icoanele au fost batjocorite.
În tot acest timp, Dalai Lama era Tenzin Gyatso,
care fusese identificat pe când era copil la o fermă
tibetană.
Este remarcabil că a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit
studiile riguroase în ciuda invaziei, iar tibetanii l-au pus la
conducere pe când era adolescent, sperând că le-ar fi
putut redobândi ţara.
După multele sale încercări de a negocia cu chinezii,
tibetanii s-au temut că iubitul lor lider va fi curând răpit şi
ucis.
7
Printr-o evadare dramatică, Dalai Lama a fost scos
din Tibet sub deghizare, traversând munţii către India,
unde a fost adăpostit şi a stabilit un guvern în exil, în
Dharamsala.
Cruzimile chinezilor s-au înmulţit în anii care-au
urmat evadării lui Dalai Lama, ceea ce a făcut ca un număr
mare de tibetani să-l urmeze, căutându-şi adăpost în India.
Printre ei au fost şi câţiva dintre yoginii lor veneraţi.
După mai multe decade, amintirea acelei treceri
întunecate rămâne vie.
După ce Sfinţia-Sa Dalai Lama a plecat către India,
lupta de clasă şi trierea a început şi toţi cei care aveau un
nume, faimă sau prosperitate au fost triaţi.
Au fost bătuţi, părul le-a fost smuls, urechile tăiate,
iar eu m-am gândit că dacă e vorba de iad, acesta trebuie
să fie adevăratul iad.
Apoi toţi cei care nu aveau un nume, faimă sau
prosperitate au primit pământ.
După câţiva ani, chinezii reveneau şi-i întrebau "De
unde ai acest pământ?
" "Trebuie că eşti parte din sistemul de clasă".
A fost multă durere şi suferinţă.
Am fost în închisoarea chineză aproape 20 de ani.
În închisoare, în loc să dorm, făceam un efort
conştient să rămân treaz şi să meditez.
Duminicile, era obligatoriu pentru toată lumea să
doarmă şi să păstreze liniştea, iar eu mă prefăceam că
dorm, dar de fapt meditam în linişte şi recitam mantre în
minte.
Atunci când mi-am părăsit ţara, erau cam 3000 de
persoane în grupul meu.
8
Atunci când am ajuns în India, mai eram doar 500.
Mulţi fuseseră ucişi pe drum de chinezi, mulţi au
murit datorită greutăţilor călătoriei şi mulţi s-au întors în
Tibet.
Zile în şir trebuia să mergem fără mâncare, şi de
asemenea mulţi au fost răniţi.
În circumstanţe normale, aceeaşi călătorie ar fi
durat 3 luni, dar fiindcă era
o evadare în timpul războiului, ne-a luat 2 ani.
A trebuit să ne apărăm de chinezi de 9 ori pe drum.
A patra oară, tatăl meu a fost prins de chinezi.
În decadele ce-au trecut de la invazie, tibetanii în
exil au încercat să-şi reconstruiască viaţa aşa cum a fost
odată.
<i>Aceasta este peştera pe care Naropa (1016-
1100) a folosit-o ca loc de meditaţie</i> În munţii
Himalaya din partea indiană, există încă pentru tibetani
locuri sacre de demult din istoria lor, care au căpătat o
nouă valoare de la distrugerea ţării lor de origine.
De asemenea au ridicat noi şcoli şi mânăstiri în
comunităţile de refugiaţi din toată India.
Guvernul în exil rămâne în Dharamsala, lucrând
pentru a-i ajuta pe oameni să-şi reconstruiască vieţile.
În centrul speranţelor lor rămâne Sfinţia-Sa, al 14-
lea Dalai Lama.
În decadele care au trecut de la fuga de chinezi, el a
realizat ceea ce predecesorii săi nu şi-ar fi închipuit
vreodată: recunoaştere în toată lumea ca unul din cei mai
extraordinari învăţaţi, oameni de stat şi umanitari ai
timpului nostru.
9
<i>Laureat al premiului Nobel pentru pace,
1989</i> Oamenii au trecut printr-o situaţie şi perioadă
foarte, foarte dificilă, de-a lungul căreia aproape că o naţie
străveche, cu zestre unică şi foarte bogată culturală şi
spirituală, a murit.
În primul rând, e în natura umană pentru cineva
care poate avea toată puterea ca până la urmă puterea să-
l strice, sau să-i distrugă, odată pentru totdeauna, calităţile
bune.
În al doilea rând şi din nefericire, regimurile
totalitare, genul de societate comunistă şi sistemul acela
de guvernare reprezintă de fapt o dictatură legalizată.
Atunci, odată ce structura este creată în acest fel,
atunci sistemul însuşi ajută la crearea unei astfel de
persoane.
Acum, cred, o China democrată, China cu o
societate deschisă, libertatea religiilor, libertatea
cuvântului, libertatea gândului, libertatea informaţiei, cred
că nu este numai în interesul comunităţii mondiale, ci şi al
poporului chinez.
Dar acţiunile distructive ale guvernului comunist
chinez nu au fost oprite nici după decade întregi de eforturi
diplomatice din partea tibetanilor.
Si pe măsură ce privesc flacăra culturii lor cum este
încet stinsă în ţara lor de origine, tradiţia yoginilor se
stinge de asemenea.
În ciuda prezenţei mânăstirilor şi călugărilor în exil,
mediul cultural complet care a produs maeştrii minţii din
trecut nu mai există.
Fără liniile neîntrerupte de yogini care predau yoga,
fără perioadele de timp necesare pentru a petrece ani
10
întregi în retragere izolată, liberi de distragerile
pământeşti, şi mai ales, fără sprijinul devotat al civilizaţiei
tibetane din vechime, tradiţia yoginilor se apropie de
dispariţie.
Odată cei mai retraşi oameni de pe pământ, acum
ies la iveală cu o candoare fără precedent, pentru a păstra
moştenirea lor de 1000 de ani.
Îi găsim trăindu-şi vieţile printre noi pe ultimii dintre
maeştrii yogini tibetani.
Pentru a realiza gravitatea pierderii iminente a
maeştrilor yogini, este vital de înţeles cu ce au contribuit
aceştia la dezvoltarea oamenilor pe parcursul istoriei lor
unice.
În timp ce cei mai avansaţi gânditori ai vestului au
dezvoltat ştiinţele fizice, menite a îmbunătăţi starea
exterioară a omenirii, yoginii au dezvoltat o ştiinţă a minţii,
pentru a îmbunătăţi starea interioară a omenirii.
Îmbunătăţirea răspunsului emoţional şi moral al
minţii era ţelul lor cel mai înalt: transformarea modelelor
de gândire şi modificarea modelelor de comportament prin
stăpânirea furiei, agresivităţii, lăcomiei, orgoliului, geloziei,
chiar subjugarea stărilor de discomfort fizic.
Tehnicile pe care le-au dezvoltat pentru a obţine
aceste rezultate sunt doar acum recunoscute şi afirmate
de studiile vestice asupra creierului şi corpului.
La un loc central în tradiţia yoginilor este
transmiterea mai departe a învăţăturilor extinse şi a
practicilor bine păzite pentru antrenamentul atât al
corpului cât şi al minţii.
11
În cadrul fiecărui ordin de călugări, liniile detaliate
de yogini laolaltă cu studenţii şi tehnicile acestora sunt
înregistrate cu mare grijă.
Fiecare linie poartă un nume unic şi are o abordare
unică.
Cu rădăcini care se întind înapoi până la primul
maestru yogin, Naropa, linia Drikung Kagyu a fost mult
timp renumită pentru a fi produs yogini foarte avansaţi.
Linia Drikung Kagyu a funcţionat continuu, fără nici
un fel de întrerupere sau schimbare în cadrul ei, iar
aceasta durează de la fondatorul liniei până chiar în zilele
noastre.
Când privim în retrospectivă, au fost atât de mulţi
yogini celebri şi înaltrealizaţi.
Binecuvântările sunt trecute de la un maestru la
altul până în zilele noastre.
Aceasta e specialitatea noastră.
Cred că, din punctul de vedere al practicantului...
cum să spun...
aduci beneficii minţii.
Învăţătura academică reprezintă doar cunoştinţe.
Poate vei deveni profesor şi vei putea preda
terminologia, şi acesta este un lucru.
Dar ca practicant, ai primit binecuvântări...
Şi dacă nu primeşti binecuvântările acestei linii,
atunci nu poţi avea o anumită putere de a-i ajuta pe alţii să
beneficieze.
Şi de asemenea, cineva care nu merge la şcoala
academică, dar a practicat, cu siguranţă şi-a deschis
înţelepciunea.
12
Şi de asemenea ştie despre alţi oameni, cum au
aceştia nevoie să beneficieze...
Va şti.
Ce anume defineşte, atunci, un yogin?
Prin ce diferă ei de un călugăr obişnuit?
În exterior, puţine indicii pot fi găsite.
Cele mai lucide răspunsuri la această întrebare vin
de la aceia care au mers ei înşişi pe cale.
Un yogin este o persoană care are o înţelegere
profundă prin experienţă a naturii adevărate a tuturor
fenomenelor.
Un yogin este un practicant care face retrageri
foarte lungi şi care a dobândit o înţelegere prin
experimentare a învăţăturilor.
Aşadar trebuie să fie cineva care nu a primit numai
învăţătura teoretică, ci a făcut retrageri îndelungate.
Yogin înseamnă cineva care intră în Dharma, sau
învăţăturile budiste.
Şi după aceea, face partea practică, care ţine de
minte.
Îşi antrenează mintea să fie totdeauna liniştită,
totdeauna împăcată.
Aceasta e definiţia unui yogin.
Dharma trăieşte înăuntrul yoginului, yoginul
urmează Dharma.
Dacă trăieşti cu adevărat în Dharma, nimic nu-ţi
poate face vreun rău.
Chiar îţi pot lua această viaţă, dar nu o pot lua pe
următoarea.
13
Ce aspiră un yogin sau o yogină să facă este să
pună capăt suferinţei care există în cadrul existenţei
ciclice.
Pentru a face aceasta, un yogin sau o yogină trebuie
să-şi antreneze mintea.
Simplu spus, ei se vor lupta să contracareze toate
emoţiile negative şi să genereze energie pozitivă.
O persoană experimentată şi calificată care a făcut
retrageri rămâne cu mintea perfect concentrată chiar şi în
mijlocul locurilor foarte agitate şi zgomotoase.
Dacă cineva nu este la fel de bine calificat, spre
exemplu eu, chiar dacă rămân într-un loc izolat şi încerc să
meditez, mintea mea merge peste tot.
Împiedicarea minţii să meargă peste tot este exact
provocarea cea mai mare din meditaţie şi timp de secole,
yoginii aspiranţi s-au retras în locuri izolate pentru a evita
distragerea în timp ce-şi antrenau minţile.
A-ţi imagina viaţa fiind scos în afara societăţii ani la
rândul dintr-un foc poate fi dificil pentru cei din vest,
obişnuiţi cu o lume de interacţiune efectiv nonstop.
Întrebarea "unde" este o altă provocare.
Pentru tibetanii în exil, astfel de locuri încă există, în
munţii Himalaya din partea indiană, dincolo de raza de
influenţă chineză.
Unul din cele 24 de locuri sacre din budismul tibetan
este Lapchi, locul de meditaţie al lui Milarepa, unul dintre
primii yogini tibetani, venerat pentru că a abandonat un
mod de viaţă criminal şi a obţinut iluminarea pe parcursul
unei singure vieţi.
14
Un călugăr a mers pentru 6 zile cu o cameră grea în
munţi pentru a aduce înapoi o scurtă trecere în revistă a
acestui loc de retragere primitiv.
Chiar şi acum, imaginile pe care le-a înregistrat au
fost permise cu mari rezerve.
Dacă noţiunea de căutare a iluminării pare vagă sau
de nepătruns, calea yoginilor este în realitate destul de
clară.
Tehnicile şi practicile dezvoltate de-a lungul a mai
bine de un mileniu le sunt revelate într-o ordine riguroasă
şi numai de către un practicant desăvârşit.
Premiza lor de început este că mintea neantrenată
este ca un elefant furios, de necontrolat.
Sarcina iniţială a yoginului este să pună încet frâie
gândurilor săltăreţe şi eratice ale minţii folosind unelte
specifice: repetarea credinţelor de bază în mantre şi
exerciţii de golirea minţii de gândurile conceptuale.
Doi yogini în retragere în Lapchi au fost de acord cu
un interviu - o ocazie nemaiîntâlnită.
- Aţi sosit la Lapchi când am luat o pauză de câteva
zile în retragerea mea.
- Aceasta este o coincidenţă auspicioasă şi se poate
petrece numai datorită conexiunilor din trecut şi
rugăciunilor pline de aspiraţie.
Milarepa a făcut o retragere foarte îndelungată în
Lapchi şi a atins iluminarea prin practica Tumo.
A lăsat mai multe urme de picior pe pietrele din
Lapchi, care atrag mulţi pelerini.
Discipolii multor maeştri importanţi au meditat în
peşterile din Lapchi şi din locurile dimprejur.
15
Sunt aici într-o retragere cu permisiune de la Sfinţia-
Sa Cheta(?
) Rimpoche.
După mulţi ani de retragere, am ajuns la concluzia
că în special constituţia fizică a omului este un mare
impediment pentru practicanţii serioşi.
Am ajuns să-mi dau seama că singura cale de a
elimina acest impediment era obţinerea stăpânirii asupra
celor 5 elemente, aşa încât practica mea să nu trebuiască
să fie dependentă de susţinere şi sănătate.
Am citit istoria vieţii lui Milarepa.
Mi-a bulversat total mintea.
Am aspirat cu putere să stăpânesc cele 6 yoga ale
lui Naropa şi de asemenea secretele legate de Prana, Nadi
şi Bindu, cele 3 componente principale care sunt
importante în practica Yoga.
Cu orice preţ, eram hotărât să mă antrenez pentru a
fi capabil să stăpânesc Tumo sau Chanda-lee.
Pentru a face aceasta, am descoperit că Dharamsala
nu era de ajutor întru împlinirea aspiraţiilor mele.
Aveam nevoie de un învăţător care ar fi putut să
"toarne" în mine cunoaşterea sa prin experienţă a acestor
practici.
Voiam ca rezultatul eforturilor mele să creeze o
serie de urme de neşters asupra curentului minţii mele pe
care să le pot duce mai departe pentru totdeauna.
Cel mai dificil lucru de făcut este rămânerea în
concentrare asupra unui singur punct.
Eforturile corporale, cum ar fi să faci sute de mii de
prosternări, şi eforturile vorbirii, cum ar fi recitarea
mantrelor, nu prezintă nici o problemă.
16
Controlul minţii este o problemă.
Mi-am început retragerea când aveam 9 ani.
În acea perioadă am fost într-o retragere de o lună.
La început, mi-a fost foarte greu.
Ştiţi, eram un băieţel.
Număram zilele pe degete: o zi, două zile, câte au
mai rămas...
Să ies din locul de retragere?
Dacă ies, care ar fi consecinţele?
Genul acesta de întrebări tot apăreau.
Şi atunci, deşi verbal reciţi mantra, mintea îţi este
foarte, foarte ocupată încercând să iasă din retragere.
Dar atunci când devii mai experimentat şi mai matur
în meditaţie şi învăţare, lucrurile se vor schimba.
Ce-mi place la retrageri este că atunci când pleci în
retragere, după mai multe săptămâni sau chiar luni de
singurătate, totul este foarte diferit.
Totul se va linişti în tine, dorinţa, furia, ataşamentul.
La vârsta de 17 ani, am intrat la mânăstire.
Din ziua aceea şi până azi, nam lucrat la mânăstire
decât 2 ani, iar tot restul timpului mi l-am dedicat încă de
la 17 ani retragerilor şi meditaţiei.
Nu există somn atunci când suntem în retragere.
Există o anumită cutie făcută special, în care stăm
aşezaţi, cu picioarele încrucişate.
Şi stăm în acea postură indiferent dacă e zi sau
noapte.
Putem împărţi practica noastră în patru părţi de
timp, iar în acel timp putem să ne odihnim, dar nu ieşim
din cutie.
17
Vom continua să stăm în acea poziţie tot timpul.
Oricine vrea să meargă în retragere, indiferent că
este călugăr, călugăriţă sau om obişnuit, toţi sunt
bineveniţi.
Predarea învăţăturilor Dharmei este ca şi razele
soarelui.
Toată lumea se poate bucura de ele.
Slujba unui maestru de retragere este să-i ghideze
pe toţi cei care sunt în retragere, prin comentarii asupra
învăţăturilor legate de tipul particular de retragere în care
este fiecare.
Câte sesiuni în retragere trebuie să facă cineva de-a
lungul unei zile, ce tip de vizualizare, ce metodă de
meditaţie, cum să recite mantrele, care sunt părţile pe
care le-a absolvit în acea practică - aşadar, acestea sunt
genurile de lucruri în care un maestru de retragere poate
oferi ghidare.
După ce ieşi din retragere, după 3 ani, 3 luni, 3
săptămâni şi 3 zile, eşti o persoană diferită.
Dacă eşti o persoană diferită după 3 ani în
retragere, efectul este exponenţial pentru cei care au
devotat decade retragerii.
Într-adevăr, cele mai profunde dovezi ale efectelor
de schimbare a minţii în cadrul retragerilor prelungite pot
fi găsite la cei mai vârstnici practicanţi.
Totuşi, mulţi dintre aceşti bătrâni au fost închişi sau
ucişi de-a lungul unei jumătăţi de secol de ocupaţie
chineză.
Probabil cel mai vârstnic yogin tibetan în viaţă este
Drubwang Rimpoche, posibil cel mai mare yogin în viaţă în
zilele noastre.
18
Aici, pentru prima oară, el acordă un interviu filmat,
o introspecţie rară în mintea unui maestru al meditaţiei.
- Am meditat foarte, foarte mult timp.
Este foarte greu pentru mine să privesc în urmă şi
să număr anii mulţi timp de care am meditat.
Motivul este că, deşi par un om obişnuit în exterior,
starea mea mentală este atât de diferită.
Diferită în sensul că focalizarea mea asupra
lucrurilor lumeşti nu este consistentă.
Când meditezi, din chiar prima zi în care decizi să
pleci în retragere solitară, ai făcut o decizie conştientă să
suporţi tot felul de pierderi: haine bune, mâncare bună,
nume, faimă şi prestigiu, toate acestea trebuie să fii gata
să le laşi în urmă.
Ni se dau raţii minime de apă şi orz prăjit pentru
subzistenţă, pentru a fi capabili să stăm aşezaţi în postură
de meditaţie.
Numai o dată pe săptămână primim aceste cantităţi
minime de mâncare pentru subzistenţă.
Trebuie să persişti în a face un efort consistent şi a
trece prin tot felul de încercări grele.
Fără aceste încercări grele, nu ar fi nimeni în stare
să experimenteze starea mentală a tuturor maeştrilor
glorioşi din trecut.
Atunci când meditez, îmi pot vedea toate vieţile
trecute.
Am fost născut în lumea iadului, am fost născut ca o
fantomă înfometată, am fost născut de multe ori sub formă
de animale, toate aceste lucruri devin foarte, foarte clare
când eşti în meditaţie.
19
Am trecut prin cele 3 planuri inferioare ale existenţei
de multe ori.
Absorbit în meditaţie, întotdeauna trec prin Bardo
sau pauza intermediară, care este, să zicem, între moarte
şi renaştere.
Dar nu are foarte mult rost să intrăm în toate aceste
amănunte.
Când înţelegi această viaţă şi cea următoare ca şi
una singură, pentru o astfel de persoană nu este nevoie să
intre în toate aceste lucruri de amănunt.
Atunci când corpul îţi este deja făcut bucăţi în
meditaţie, nu se mai pune problema morţii sau a lăsării în
urmă a corpului fizic.
Astfel, disciplinarea devine un instrument puternic în
toată regula, permiţându-i practicantului să devină
conştient de energiile subtile ale corpului şi să le
stăpânească prin respiraţie şi posturi fizice cunoscute sub
numele de "yoga"-uri.
Medicina modernă vestică a elaborat studii asupra
puterilor mentale ale acestor maeştri ai meditaţiei.
O astfel de practică, Tumo, a fost dezvoltată pentru
a genera căldură corporală în peşterile îngheţate ale
Tibetului.
Yoginii care stăpânesc Tumo sunt capabili să se
scufunde într-un lac îngheţat şi să producă, după 15
minute, aburi vizibili care se ridică din robele lor.
Tumo este o învăţătură strictă şi nu este predată
liber oricui doreşte s-o primească.
Totuşi, mediul nostru şi timpurile sunt foarte diferite
acum, aşa că prin bunătate iubitoare şi compasiune eu o
20
predau, iar pentru mine aceasta nu reprezintă o încălcare
a angajamentelor noastre yogine.
Tumo este o practică al cărei scop este să aducă
binecuvântare şi fericire, atât din punct de vedere
psihologic cât şi fizic.
Vizualizarea este mult mai simplă.
Te vizualizezi ca un balon umflat în întregime, gol în
interior, şi vizualizezi înăuntrul tău un mic obiect care
străluceşte şi generează căldură.
Tehnica este de asemenea foarte utilă pentru a te
autoajuta şi autovindeca.
Alte forme de yoga au avut ca scop beneficii legate
de sănătatea corporală şi îmbunătăţirea duratei şi calităţii
vieţii noastre preţioase.
Deşi multe yoga de bază au fost predate în vest de-
a lungul anilor, multe dintre formele de yoga mai dificile şi
exotice au fost ţinute secrete pentru a le păstra puritatea.
O astfel de practică, Trucor, are ca scop deschiderea
canalelor vânturilor din cadrul corpului, căile energiei
asociate cu respiraţia.
Prin practicarea Trucor, yoginul este capabil să
îmbunătăţească funcţiile respiratorii, să ajute corpul la
eliberarea toxinelor şi să purifice mintea.
Filmarea acestei practici pretenţioase a fost permisă
cu multă reţinere.
Pentru a o învăţa în profunzime, sunt necesari cel
puţin 2 ani.
Iar atunci nu poţi rămâne doar cu atât.
Trebuie să faci partea practică tot timpul.
În afara momentelor în care călătoresc, fac
exerciţiile 2 ore pe zi.
21
10
Iar acum am o rugăminte.
Aceasta este o practică foarte secretă, aşa că
trebuie să vă cer să sfătuiţi privitorii să nu încerce să mă
imite.
Dacă o vor face, îşi pun în pericol sănătatea şi
bunăstarea.
Fiindcă este atât de secretă, trebuie s-o învăţăm de
la un anumit profesor, care poate să ne predea tehnica de
la început până la sfârşit, în profunzime.
Yoginul care a petrecut ani de-a rândul practicând şi
a dobândit un grad înalt de stăpânire asupra minţii şi
corpului se spune că a obţinut un nivel înalt de realizare,
că a devenit o fiinţă înalt realizată.
Se spune că puterile lor se extind câteodată în
lumea paranormalului.
Astfel de poveşti supranaturale s-au învârtit în jurul
yoginilor tibetani de-a lungul întregii lor istorii, îngroşând
norul de mister ce-i înconjoară.
Poveşti despre comunicări telepatice şi mantre de
control al minţii circulă printre practicanţii avansaţi până în
zilele noastre.
Yoginii înalt-realizaţi pot desigur schimba situaţii.
Sunt multe exemple când astfel de fiinţe au
schimbat dezastre naturale.
Un exemplu este atunci când soldaţii chinezi au
venit să producă pagube unei mânăstiri - sau locuitorilor
ei.
Dintr-o dată, vremea s-a schimbat.
22
Vizibilitatea foarte scăzută şi căderea de grindină au
făcut imposibil pentru acei oameni să ajungă la destinaţie.
Sunt atât de multe exemple diferite, mult prea
multe pentru a putea fi povestite.
Există o peşteră de meditaţie minunată şi sacră
unde se spune că Guru Padmashambava a meditat.
Am mers acolo când eram copil, dar aveam deja o
mare devoţiune.
Atunci când am privit în peşteră, am simţit nevoia să
spun nişte rugăciuni.
Am făcut trei prosternări şi am spus "te rog, arată-
mi un semn, astfel încât devoţiunea mea să devină şi mai
puternică".
Imediat după aceea, a apărut un curcubeu la gura
peşterii de meditaţie, iar acolo l-am văzut pe Guru
Padmashambava.
Am fost pur şi simplu copleşit şi cu adevărat foarte
fericit şi toată atenţia mea era îndreptată asupra gurii
peşterii şi a lui Guru Padmashambava.
Erau multe călugăriţe cu mine, iar una mi-a spus:
"Rimpoche, Rimpoche, uită-te la piciorul tău!
Se scufundă în piatră!
" Iar eu a trebuit să privesc, şi într-adevăr, piciorul
meu lăsa o urmă adâncă în stânca solidă, fiindcă într-
adevăr, întocmai cum spusese călugăriţa, se scufunda.
La vârsta de 3 ani eram capabil să-mi povestesc
vieţile anterioare.
Puteam spune numele fostei mele surori, dar
presupunând că voi spune că-mi pot aminti toate vieţile
trecute, oare mă va crede cineva?
23
Aşadar, hai să spunem doar că puteam să-mi
amintesc lucruri de când eram foarte mic.
Astfel de puteri paranormale ale maeştrilor yogini se
spune că includ şi capacitatea de control conştient al
procesului de trecere de la o viaţă la următoarea.
Acest lucru poate fi văzut foarte des la mulţi
practicanţi avansaţi.
Când moare un om de rând, după moarte figura se
schimbă, devine galbenă, palidă, iar dacă ciupeşti pielea,
ea va rămâne în acea poziţie.
11
Dar un practicant adevărat care a meditat, atunci
când moare, îşi continuă starea.
Daca-l ciupeşti, pielea e ca acum, elastică, imediat
va reveni la vechea poziţie, şi de asemenea, îşi păstrează
căldura în miezul inimii.
De asemenea, figura este ca în viaţă.
Şi a fost şi un caz foarte neobişnuit, o poveste, doar
acum un an, în Bhutan, un maestru din partea locului,
Jedun Rinchen, Murise de mai bine de o lună şi nu se
schimbase deloc.
Pentru yoginii aspiranţi, astfel de evenimente
implică control asupra procesului reîncarnării.
Chiar şi Dalai Lama a declarat că dacă chinezii
comunişti încă vor mai guverna Tibetul în momentul morţii
sale, el va alege renaşterea în afara Tibetului.
Controlul procesului propriei morţi şi renaşteri este
subiectul unora dintre cele mai fascinante povestiri despre
yoginii tibetani.
24
Lama Drupon Samtan îşi aminteşte foarte viu un
astfel de eveniment în anii săi de început ca învăţăcel,
moartea propriului său învăţător, Kyung Ga Rimpoche.
Acesta este profesorul meu, Kyung Ga Rimpoche.
El a chemat toţi învăţăceii şi le-a spus că se va
stinge din viaţă.
Fără nici un fel de boală, fără semne iminente
morţii, el este pur şi simplu normal, se ridică, îşi face
rugăciunile, după care îi spune ajutorului său să facă un
ceai bun.
Acesta îi aduce ceai iar şi iar, până când e
satisfăcut, şi spune toate acele rugăciuni laolaltă.
Iar când ajunge la capăt, spune: "A sosit timpul să
mă sting din viaţă".
Şi exact ca şi cum ar fi adormit, ca un Buddha, şi-a
pus mâna dreaptă sub obraz şi s-a întins şi ne-a privit pe
fiecare în parte...
Ştiţi, făcea rugăciuni pentru ca fiecare să
beneficieze în viitor, iar apoi s-a stins din viaţă.
Povestirea lucrurilor ca acesta, care într-adevăr
revelează orice tehnică sau experienţă către cineva care
nu a trecut prin pregătirea yogină, era odată o încălcare a
jurămintelor yogine de secret extrem.
Motivul era menţinerea purităţii învăţăturilor.
Teama era că, scoase din context, formele exotice
de yoga şi meditaţie ar putea degenera în dorinţa egotică
de putere, iar în ochii bătrânilor, deschiderea care are loc
acum este privită ca un risc semnificativ.
Când Eminenţa-Sa Druwang Rimpoche a fost
întrebat despre tăierea părului său, practică cunoscută prin
faptul că simbolizează pregătirea pentru moarte a unui
25
yogin, el a afişat o evitare încăpăţânată a răspunsului,
specifică unui yogin sub jurământul de păstrarea
secretului.
Sunt multe motive pentru care o persoană în
retragere îşi lasă părul să crească.
Staţi să mă gândesc un pic.
Da, sunt multe motive pentru care să-ţi laşi părul
lung.
Haideţi mai bine s-o lăsăm baltă.
Mi s-au întâmplat multe lucruri.
N-ar folosi decât să inducă oamenii în eroare.
Lăsaţi-o baltă.
Ştiţi ce, l-am tăiat pur şi simplu pentru că sunt
bătrân şi părul era destul de greu şi mă obosea.
De asta l-am tăiat.
M-am angajat să nu induc oamenii în eroare.
Acum, dacă v-aş spune o mulţime de poveşti, n-ar
folosi decât să inducă audienţa în eroare.
N-am absolut nimic, nimic ce v-aş putea spune.
12
Este prima oară când mi s-a cerut să vorbesc despre
aceste lucruri.
Nu avem voie să revelăm toate amănuntele legate
de ce se petrece într-o peşteră de meditaţie.
Dacă o facem, vor fi consecinţe.
Maeştrii trecutului, inclusiv Tilopa, au spus categoric
că nu a existat nici o situaţie în care să dea la iveală
secretele meditaţiei.
Noi, cei care le călcăm pe urme, trebuie să facem la
fel.
26
Deşi este cunoscut că Druwang Rimpoche şi-a tuns
părul în pregătirile pentru moarte, Sfinţia-Sa Dalai Lama l-a
rugat să mai trăiască puţin pentru a ajuta la păstrarea şi
transmiterea mai departe a învăţăturilor tibetane.
Se spune că Eminenţa-Sa a fost de acord şi a
hotărât să trăiască până la vârsta de 100 de ani pentru a-şi
ajuta poporul.
Dincolo de faptele de control mental, fizic sau chiar
supranatural, probabil cea mai impresionantă realizare a
yoginilor tibetani este menţinerea unei atitudini de
compasiune şi pace de-a lungul unei jumătăţi de secol de
asuprire.
Învăţăturile de a-ţi iubi duşmanii şi de a te ruga
pentru cei care te asupresc sunt cunoscute in vest, dar
puţini vor nega că sunt printre cele mai dificile de pus în
practică.
Scepticii ar putea foarte bine să sublinieze că
sentimentele de iubire şi pace pot fi uşor generate când
trăieşti într-o peşteră, dar nu când ai de-a face cu conflictul
omenesc inerent în viaţa reală.
Totuşi, afirmaţiile yoginilor tibetani au fost testate
până la extrem în timpul holocaustului chinez.
Cum poate cineva să-şi păstreze compasiunea în
faţa cruzimii brute?
Un text străvechi spunea că propriul inamic este cel
mai bun învăţător.
Acum, un exemplu: un călugăr în vârstă al mânăstirii
Nambir, care a petrecut aproape 18 ani în lagărul chinez,
după '59; după ce a fost eliberat, până la urmă mi s-a
alăturat mie aici.
27
Într-o bună zi l-am întrebat întâmplător despre
experienţa sa în lagăr.
Mi-a spus că de câteva ori a fost în faţa câte unui
pericol.
L-am întrebat ce fel de pericol, credeam că era ceva
legat de viaţa sa, sau ceva asemănător.
Atunci mi-a răspuns: pericolul de a-şi pierde
compasiunea faţă de chinezi.
Aşadar, ca practicanţi, este absolut esenţial să
încercăm în mod deliberat să menţinem o atitudine
compasivă faţă de proprii noştri duşmani.
Nu învinuiesc poporul chinez.
Învinuiesc politica lor sau cultura lor.
Deoarece este o cultură comunistă, cultura este de
vină, nu oamenii.
Pe căile a ceea ce noi numim "fiinţe ale Samsarei",
pe căile oamenilor obişnuiţi, dacă le-aş urma, da, inima mi-
ar fi tristă, şi ar fi multă suferinţă pe care aş aduce-o
multor oameni şi mie însumi.
Dar ca practicant, care crede în cauză şi efect, sunt
o persoană foarte, foarte fericită.
Nu port pică nimănui.
Nu port pică chinezilor sau conducătorilor lor.
Orice i s-a întâmplat fiecăruia a fost din pricina
karmei.
Nefericirea nu apare de nicăieri.
Ea este rezultatul adunării de karma negativă în
vieţile trecute.
13
28
De exemplu, atunci când i-ai înşelat pe alţii, când ai
încercat să-i înfrângi pe alţii, când ai încercat să obţii profit
pe spinarea altora, acestea rezultă în ceea ce noi numim
coacerea karmei, lucru care aduce cu sine durere şi
suferinţă.
Deci, dacă faci fapte negative, rezultatul este
deseori o stare a minţii pe care noi o numim iad.
Dacă faci fapte pozitive, aceasta atrage fericire.
M-am născut după operaţiunea chinezilor în Tibet.
Sunt supărat pe ei şi sunt trist, fiindcă chinezii au
fost nemiloşi cu poporul tibetan şi cu familia mea.
Au făcut tot ce-ţi poţi imagina.
În acelaşi timp, au distrus atât de multe mânăstiri în
Tibet.
Poate că e din pricină că sunt încă tânăr şi practica
mea nu e încă suficient de puternică.
Poate că de aceasta sunt supărat pe chinezi.
Ca un antidot pentru cucerirea emoţiilor negative
puternice, noi facem meditaţie în postura "de 7 ori
Vairochana".
Sunt diferite energii ale vântului în interiorul unei
fiinţe umane.
Într-o anumită postură, vântul care ne permite să
excretăm resturile pătrunde în canalul central, eliminând
unele din emoţiile negative.
Atunci când îţi lărgeşti umerii şi stai cu spatele
drept, vântul legat de (?
) pătrunde şi elimină ignoranţa.
Atunci când gâtul îţi este îndoit uşor în jos, cu un
unghi mic, şi-ţi atingi cerul gurii cu vârful limbii, vântul
legat de foc pătrunde şi disipează dorinţele.
29
Atunci când îţi cobori privirea un pic, încât aproape
că vezi vârful nasului, vântul legat de spaţiu intră şi
elimină mândria egocentristă.
Atunci când stai cu picioarele încrucişate şi rămâi
concentrat asupra unui singur punct, vântul legat de apă
intră şi ajută la scăparea de gelozie.
Aceste posturi sunt o metodă foarte bună pentru
scăparea de unele emoţii negative.
Oare şi generaţiile noi de tibetani, crescuţi exclusiv
în exil, în mijlocul culturii contemporane, afişează
disciplina şi compasiunea părinţilor lor?
Dovezi de eroziune culturală încep să apară printre
tibetanii mai tineri din exil.
Demonstraţii şi proteste violente devin din ce în ce
mai obişnuite în oraşele de refugiaţi.
Unii încep să pună la îndoială abordarea pacifistă a
liderului lor.
Chiar şi aşa, spiritul culturii lor native rămâne
puternic şi unii încă mai aspiră la exemplul maeştrilor din
trecut.
În viaţă, facem multe lucruri diferite, practicăm
profesiuni diferite, dar cu toţii avem un singur scop, iar
acela este să fim fericiţi.
Şi singurul mod de a fi fericit este să crezi în propria
ta minte, că poate fi fericită, că conţine fericire tot timpul.
Şi acest lucru este foarte important de ştiut şi de
observat.
Dacă nu reuşim să observăm aceasta, atunci
începem să aşteptăm lucruri din exterior care să ne facă
fericiţi.
30
În viaţă, schimbăm diverse lucruri cu speranţa de a
fi fericiţi.
Ne schimbăm numele, hainele, mâncarea, totul.
14
Dar de fiecare dată ne dăm seama că această
schimbare nu a adus adevărata fericire.
Aşadar, singura cale de a opri tot acest joc este
realizarea naturii minţii, care este precum Buddha, şi care
este mulţumită şi împlinită şi satisfăcută de la început.
Deci, deşi încă am dorinţe, deşi încă îmi plac
lucrurile materiale, adânc în inima mea simt adeseori că
nu aceasta este adevărata cale a fericirii.
Totuşi chiar nici cele mai cinstite eforturi ale acestor
tineri practicanţi nu pot menţine tradiţia yoginilor aşa cum
a fost ea odată.
Numărul de vârstnici autentici se micşorează pe zi
ce trece.
Cel mai bun lucru pe care-l poate face tânăra
generaţie este să păstreze practicile înaintaşilor lor,
umbrele unui stil de viaţă integral care nu va mai fi
niciodată posibil din nou.
Dacă aş fi rămas în Lhasa şi n-ar fi existat o invazie
a chinezilor, poate că încă eram în izolare.
(Dalai Lama) Această observaţie făcută de Sfinţia-Sa
al 14-lea Dalai Lama indică spre ironia holocaustului
chinez.
Intenţionând să distrugă cultura tibetană, chinezii de
fapt au izgonito în lumea din afară.
Se pare că fenomenul început la puţin timp după
invazie continuă astăzi.
31
Odată cei mai retraşi oameni din lume, maeştrii
yogini ai Tibetului au început să migreze către vest.
Pe măsură ce speranţele de a-şi redobândi patria
natală se diminuează, aceştia se strămută pentru a pune
bazele templelor şi centrelor de învăţare.
Acum budismul se dezvoltă în vest, aşadar avem
centre începând din America de Sud, Chile, până în
America de Nord, Canada.
De asemenea avem în ţările baltice şi în Asia
centrală, mai mult de 40 de centre.
Deci trebuie să ghidăm corect învăţăturile lui
Buddha.
Este într-un fel o situaţie foarte dificilă în Tibet în
ziua de azi, şi a fost aşa pentru mulţi ani, dar din acest
motiv avem atât de mulţi învăţători minunaţi şi exemple
minunate care au venit în Europa, SUA şi diverse ţări
pentru a ne pune la dispoziţie budismul.
Într-o zi, Sfinţia-Sa Dalai Lama m-a chemat şi a spus
"Ei bine, a sosit timpul.
A sosit timpul ca tu să ieşi din retragere şi să faci să
beneficieze toate fiinţele.
” Ascultând acel sfat, mi-am încheiat retragerea şi
de atunci până azi, am vizitat atât de multe ţări şi am
predat la nenumărat de mulţi oameni şi a fost absolut aşa
cum a spus Sfinţia-Sa.
Am făcut să beneficieze atât de mulţi oameni şi încă
n-am terminat, nici pe departe.
De când am venit în SUA, au trecut 5 ani.
Slujba practicanţilor Dharmei este să ajute alte
fiinţe.
32
În ţări precum India şi Nepal sunt mulţi Lama, iar
învăţăturile sunt uşor accesibile oamenilor.
Acest lucru nu se aplică în cazul SUA şi altor ţări din
vest.
Punctul principal al învăţăturilor este generarea
bunătăţii iubitoare şi compasiunii şi sper să-i ajut pe
oamenii din SUA şi să-i învăţ aceste lucruri.
15
Arizona a devenit gazda unui asemenea centru, o
instituţie în creştere unde yoginul tibetan Garchen
Rimpoche ghidează învăţăturile.
Acum, acolo unde locuinţele primilor nativi
americani au stat odată, grupuri de cabane de retragere,
temple şi săli de curs îmbrăţişează terenul aspru al Chino
Valley.
În cadrul lor se adună oameni din toate părţile vieţii
vestice, de multe credinţe.
Ei vor învăţa din înţelepciunea pe care aceşti
oameni străvechi o aduc în cadrul societăţii moderne atât
de agitate.
Cred că societatea generală de acum are atât de
multe influenţe mai degrabă superficiale în natura lor şi
deşi teoretic avem mult timp liber, cred că oamenii îşi dau
seama din ce în ce mai mult că diversele distrageri la care
participă nu sunt foarte semnificative pentru ei.
aşadar caută altceva care să le dea înţeles vieţilor
lor.
Aici vedem toată tehnologia, vedem toţi oamenii
bogaţi, avem toţi banii necesari, orice vrei, mâncare,
chinezării, diverse lucruri, le poţi obţine.
33
Dar atunci oamenii află că a avea lucruri materiale,
a avea tehnologie, nuţi răspunde la întrebările interioare şi
nu-ţi împlineşte ţelul suprem.
Deci pentru aceasta, ei au acest fel de spiritualitate
al unei societăţi omeneşti, care spune că iubirea şi
compasiunea sunt singura cale de a aduce pacea şi
fericirea.
Daiching Rimpoche propovăduieşte foarte mult
răbdarea, spune că cei mai de temut duşmani ai tăi sunt
cei mai buni învăţători, fiindcă ei te învaţă răbdarea, te
învaţă răbdarea absolută.
Şi în timpul şcolii şi când sunt acasă, am un vecin
care mă enervează tot timpul, aşadar asta îmi oferă foarte
multe exerciţii de răbdare.
Dacă am o zi proastă, mă face să reflectez asupra
ei, şi mai e o parte pe care trebuie s-o faci în fiecare
noapte, cum ar fi să te gândeşti la două lucruri pe care le-
ai făcut rău în acea zi şi să încerci să le repari în
următoarea iar apoi te gândeşti la două lucruri pe care le-
ai făcut bine în acea zi şi încerci să le faci a doua zi din
nou.
Cred că este foarte rău, foarte trist că pierdem
yogini, că pierdem pe cineva care ne poate pune în
legătură cu natura noastră proprie iluminată.
Şi din alt punct de vedere, aceşti maeştri realizaţi
care vin aici şi în alte ţări pot învăţa alţi oameni, iar asta
nu era cu putinţă înainte.
şi chiar sunt atât de mulţi oameni care nu s-ar gândi
la budism până când nu întâlnesc un maestru realizat.
34
Numai privind la Lama-ii pe care-i avem, cum ar fi
Sfinţia-Sa Dalai Lama şi mulţi lama minunaţi din vest, ai un
sentiment adevărat că au un fel de pace interioară.
Şi dacă putem primi aceste învăţături de la yogini şi
să le punem în practică în propriile noastre vieţi, aceasta
este singura cale de a salva liniile de yogini tibetani, şi
cred că acesta este cel mai important lucru.
Lama care au venit în vest încă se mai adaptează la
căile şi parametrii acestei noi vieţi.
Iar întrebările lor rămân: este cu putinţă ca filmarea
şi împărtăşirea tehnicilor să ducă la abuzuri?
Vor exploata oare Lama autoproclamaţi şi
practicanţii falşi interesul vestic în budismul tibetan şi
conduce în acest fel oamenii pe căi greşite?
16
Este oare forma lor de credinţă destinată să se
dizolve în căile vestului?
Devoţii Dharmei susţin că chiar dacă tradiţia
yoginilor şi alte expresii exterioare ale budismului tibetan
vor dispărea cu desăvârşire, învăţăturile lui Buddha vor
supravieţui.
Din pricina ocupaţiei chineze, este extrem de dificil
să avem acelaşi număr de yogini venind fie din Tibet, fie
din afară.
Numărul de yogini a scăzut cu siguranţă şi este greu
de prevăzut dacă vom mai avea acelaşi număr în viitor.
Potrivit lucrurilor care au avut loc în Tibet şi
circumstanţelor actuale, se pare că tradiţia yoginilor se va
sfârşi.
Dacă nu se va sfârşi, se va apropia de dispariţie.
35
Din acest punct de vedere, eu am încredere că ne
vom reveni.
Va prospera budismul tibetan în noile sale locuri?
Pot oamenii care nu trec prin greutăţile zilnice ale
tibetanilor, cei din vest care au trăit şi s-au dezvoltat în
comfort material, să cuprindă pe deplin o filozofie bazată
pe scăparea de suferinţele pământeşti?
Sau, succesul material a lăsat un gol destul de mare
el însuşi pentru a conduce mintea vestică spre interior?
Chiar şi pentru cei care caută să urmeze exemplul
bătrânilor tibetani, mediul uman este extrem de diferit.
Ei se luptă să-şi antreneze minţile să susţină
meditaţii intensive şi să menţină compasiunea disciplinată
faţă de ceilalţi oameni, nu în găuri din stâncă acoperite, ci
trăind şi muncind în frenezia unei societăţi de 24 de ore pe
zi.
Poate vreo parte a filozofiei compasiunii şi non-
violenţei să fie pusă în practică în creuzetul vieţii
moderne?
Pe moment, răspunsurile la aceste întrebări rămân
la fel de misterioase ca şi minţile maeştrilor yogini,
rămăşiţe vii ale unei civilizaţii străvechi şi muribunde,
artefacte umane din Tibetul de odinioară.
36
top related