universitatea de vest din timiȘoara facultatea de...
Post on 22-Jan-2021
2 Views
Preview:
TRANSCRIPT
2
UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE DREPT:
DEPARTAMENTUL:
CADRUL DIDACTIC:
Cod DS (CNATDCU) : 45 DOMENIUL DE STUDIU (DS): DREPT
Fisa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale PE ÎNTREAGA PERIOADA DE ACTIVITATE
Conform Anexei 24 din ORDINUL MENCS nr. 6129 din 20 decembrie 2016,
publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 123 bis/15.02.2017
Indicatorul
Denumirea indicatorului Punctaj
I1 Lista Cursuri universitare, monografii, tratate,traduceri de cărţi, practică şi/sau legislaţie comentată, îndrumare practice, publicate la edituri de prestigiu din străinătate sau la edituri din ţară cu prestigiu recunoscut în domeniul ştiinţelor juridice
Cărţi din categoriile de mai sus, publicate la alte edituri din străinătate cu peer review internaţional sau la edituri din România acreditate de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (categoria B)
10 pe tratat 8 pe monografie 7 pe curs universitar 5 pe practică şi/sau legislaţie comentată 5 pe traducere de carte 2 pe îndrumar practic
*Punctajul se dubleazădacă lucrarea a apărut într-o limbă de largă circulaţie la o editură internaţională de prestigiu şi se găseşte în minimum zece biblioteci din catalogul desemnat de autoritatea naţională de cercetare pentru criteriile de selecţie la finanţare a proiectelor de cercetare
Yz din punctajele de mai sus pe carte
I1 1. Laura Maria Stănilă – Sociologie juridica. Note de curs, Ed.
WorldTeach, Timișoara 2010, ISBN 978-973-1899-10-7, 263 pagini.
2. Laura Maria Stănilă – Răspunderea penală a persoanei fizice, Ed.
Hamangiu, București 2012, ISBN 978-606-522-809-2, 672 pagini.
3. Laura Maria Stănilă – Răspunderea penală a persoanei juridice, Ed.
Hamangiu, București 2012, ISBN 978-606-522-810-8, 256 pagini.
4. Laura Maria Stănilă – Provocările bioeticii și răspunderea penală, Ed.
Universul Juridic, București 2015, ISBN 978-606-673-716-6, 232 pagini.
5. Laura Maria Stănilă – Drept penal. Partea generală. Caiet de seminar,
7
8
8
8
5
3
Ed. Universul Juridic, București 2016, ISBN 978-606-673-948-1, 264 pagini.
6. Laura Maria Stănilă – Drept penal. Partea specială. Caiet de seminar.
Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni contra patrimoniului, Ed. Universul
Juridic, București 2016, ISBN 978-606-673-947-4, 185 pagini.
7. Laura Maria Stănilă – Drept penal. Partea generală. Caiet de seminar,
Ediția a II-a, Ed. Universul Juridic, București 2017, ISBN 978-606-39-0159-1,
328 pagini.
8. Laura Maria Stănilă – Sociologie juridica. Curs universitar, Ed.
Universul Juridic, București 2017, ISBN 978-606-39-0174-4, 297 pagini.
9. Laura Maria Stănilă – Drept penal. Partea speciala. Caiet de seminar.
Editia a II-a, revizuita si adaugita, Ed. Universul Juridic, București 2018, ISBN
978-606-39-0319-9, 268 pagini.
10. Laura Maria Stănilă –– Drept penal. Partea generala. Caiet de seminar.
Editia a III-a, revizuita si adaugita, Ed. Universul Juridic, București 2018,
ISBN: 978-606-39-0362-5, 408 pagini.
11. Laura Maria Stănilă –– Curs de drept penal parte generală II, Ed.
Universul Juridic, București, 2019, ISBN: 978-606-39-0549-0
12. Laura Maria Stănilă –– Drept penal. Partea generala. Caiet de seminar.
Editia a IV-a, revizuita si adaugita, Ed. Universul Juridic, București 2020,
ISBN: 978-606-39-0621-3, 408 pagini.
13. Laura Maria Stănilă – Inteligența artificială, dreptul penal și sistemul
de justiție penală. Amintiri despre viitor, Ed. Universul Juridic, București
2020, ISBN 978-606-39-0669-5.
5
5/2
7
5/2
5/2
7
5/2
8
Total punctaj I1 73
I2 Lista Articole/Studii care prezintă contribuţii in extenso, publicate în reviste ştiinţifice de prestigiu în domeniul ştiinţelor juridice* * Publicare în reviste străine într-o limbă de largă circulaţie internaţională
1 pe articol/studiu 3 pe articol/studiu
I2
1. Reflecții asupra conceptelor de unitate și pluralitate de infracțiuni, Analele UVT, Seria Jurisprudentia, nr. 1-2/2000;
2. Discuții cu privire la latura obiectivă a infracțiunilor de obicei,
Analele UVT, Seria Jurisprudentia, nr. 1-2/2001; 3. Discuții în legătură cu modul de calcul al taxelor vamale cu
privire la bunurile care fac obiectul operațiunilor de leasing, Caietul științific nr. 5/2003, ”Integrarea euroatlantică a României și reforma serviciilor publice”, Editura Burg, Sibiu 2004;
4. Considerații privind procedura somației de plată reglementată de O.G. nr. 5/2001, Analele UVT, Seria Drept, nr. 1-2/2003;
5. Vârsta răspunderii penale în legislaţia statelor din America latină, Analele UVT, Seria jurisprudentia, nr. 1/2004;
1
1
1
1
1
4
6. Discuţii în legătură cu aplicarea răspunderii solidare şi a prezumţiei de culpă a comisionarilor vamali – Caietul Ştiinţific
al Institutului de Ştiinţe Administrative al României nr. 6/2004, Editura Burg, Sibiu 2004;
7. Considerații privind arhiva electronică de garanții reale mobiliare, Analele UVT, Seria Drept, nr. 1/2004;
8. Medical liability for malpratice, Orvosok es jogaszok a bunteto igazsagszolgaltatasban, PTE AJK PECS, Ungaria, 2005;
9. Reabilitarea persoanei juridice, Caietul de comunicări ştiinţifice Noul Cod penal. Reformă şi continuitate în legislaţia românească, Editura Universitaria, Craiova 2005;
10. Protecţia dreptului la libera exprimare în condiţiile menţinerii infracţiunii de calomnie în Noul Cod penal al României, Caietul de comunicări ştiinţifice Noul Cod penal. Reformă şi continuitate în legislaţia românească, Editura Universitaria,
Craiova 2005; 11. Persoana juridică şi rolul său în proliferarea fenomenului
criminalităţii organizate, Analele UVT. Seria Drept nr. 1/2006 12. Sistemul circumstanţelor şi efectele lor asupra răspunderii
penale în lumina dispoziţiilor Noului Cod Penal, Analele UVT nr. 2/2006, Seria Drept;
13. The legal regulation of the protection of the Danube river in Romania, Collected papers XL 1/2006, Novi Sad 2006 (coautor,
cu Sergiu Stanila) 14. Discuţii în legătură cu cauza justificativă a ordinului legii,
Pandectele Române, Supliment ”Lucrările Conferinței Internaționale Bienale organizate de Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara”, Editura Wolters Kluwer 2007;
15. Nulla poena sine culpa – un nou principiu de drept penal european? Analele UVT. Seria Drept, nr. 2/2007
16. Mandatul european de arestare. Problematica implementării deciziei cadru nr. 584/13.06.2002 în statele member ale UE, Revista de Științe Juridice, nr. 2/2007, Centrul de cercetări juridice fundamentale, Editura Themis, Craiova, 2007;
17. Principiul teritorialității europene și dreptul penal, în Noutăți legislative în spațiul juridic penal european, Caietul Conferinței Internaționale Interdepartamentale de Drept Penal, Editura Universitaria Craiova, 2008;
18. Răspunderea penală a membrilor organelor colegiale de conducere, în Caietul Conferinței Internaționale Bienale organizate de Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara”, Editura Wolters Kluwer 2008;
19. Răspunderea penală a persoanei juridice. Modele de angajare a răspunderii penale a persoanei juridice. De la antropomorfism la constructivism, in the volume of Conferința Internațională a Doctoranzilor (Timișoara, 15-17 aprilie 2010), Ed. Wolters Kluwer, București, 2010
20. Discuții în legătură cu persoana juridică – subiect activ de drept penal, în volumul Conferinței Internaționale a Doctoranzilor (Timișoara, 15-17 aprilie 2010), Ed. Wolters
Kluwer, București, 2010 21. Aspecte de drept comparat privind răspunderea penală
obiectivă. Răspunderea penală obiectivă în dreptul penal german, în Analele Universității de Vest Timișoara. Seria Drept, nr. 2/2010, Ed. Universității de Vest Timișoara, 2010.
22. Considerații cu privire la răspunderea penală obiectivă, în volumul Conferinței internaționale Bienale/ International Biennal Conference (8th edition), 29-30 octombrie 2011,
Universitatea de Vest Timișoara și Centrul European de Studii și Cercetări Juridice, Ed. Wolters, București, 2011
23. Răspunderea penală a participanților, in the volume of
1
1
3
1
1
1
1
3/2
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
5
Conferinței internaționale Bienale/ International Biennal Conference (8th edition), 29-30 octombrie 2011, Universitatea
de Vest Timișoara și Centrul European de Studii și Cercetări Juridice, Ed. Wolters, București, 2011
24. Considerații generale privind cauzele care exclud, modifică sau sting răspunderea penală a persoanei fizice, in Studii și cercetări juridice europene, Conferința internațională a doctoranzilor în drept, Timișoara 2011, Ed. Universul Juridic.
25. Considerații generale privind răspunderea penală. Liber arbitru și determinism în dreptul penal, în Studii și cercetări juridice europene, Conferința internațională a doctoranzilor în drept, Timișoara 2011, Ed. Universul Juridic.
26. Discuții referitoare la un subiect tabu: răspunderea penală obiectivă, in Revista ”Dreptul” nr. 1/2013, CNCSIS cod 611 (B+),
ISSN 1018-0435 27. Considerații privind infracțiunea prevăzută de art. 85 din OUG nr.
195/2002 – părăsirea locului accidentului in Analele Universității de Vest. Seria Drept nr. 2/2012
28. ”Provocările bioeticii – Redefinirea unor valori fundamentale și necesitatea protejării lor prin mijloace de drept penal”, Conferința internațională ”Reformele privind Consolidarea Statului de Drept în Țările Europene”, organizată la Sibiu, între 5-6 iunie 2014, de către Universitatea Lucian Blaga, din Sibiu, în Acta Universitatis Lucian Blaga, seria Iurisprudentia, revistă indexată în baza internațională de date Hein (www.heineonline.org), ISSN 1582-4608, p. 353-362.
29. Protecția penală a embrionului uman, Conferința internațională International Conference in Law and Public Administration - „ National law between harmonization and euro-compatibility” (http://iclpae.upm.ro/), 12-14 Noiembrie 2014 la Târgu Mureș, organizată de Universitatea ”Petru Maior” și Asociația „Pro Iure” din Tg-Mureș, în colaborare cu Universitatea din Miskolc (Ungaria), Salento University (Italy), „The Juridical Current” Journal (http://revcurentjur.ro/index.php?page=home&lang=en), The Romanian Association for Law and European Affairs and Mureș County Bar Association, publicată în Curentul Juridic, Nr. 4(59)/2014, Editura Universității Petru Maior Tîrgu-Mureș, p. 255-273.
30. Criminal Liability of Legal Persons. History, Evolution and
Trends in Romanian Criminal Law, in Journal of Eastern
European Criminal Law nr. 1/2014 Evolution of the Penal
Legislation in Romania and Hungary, in the PostCommunist Era,
ISSN 2360–4964;
31. Actio libera in causa și actio ilicita in causa. Discuții și
analize, în Analele Universității de Vest din Timișoara, Seria Drept
nr. 1/2014, Editura Universul Juridic, p. 39-48.
32. Assesed Risk and Criminal Guilt. A Bioethical Aproach, în
The Proceedings of the International Conference Communication,
Context, Interdisciplinarity, Volume no. 3/2014, The Alpha
Institute for Multicultural Studies, p. 534-556.
33. Persoana juridică – subiect al infracțiunii de evaziune fiscală,
în Analele Universității de Vest din Timișoara, Seria Drept nr.
2/2015, Editura Universul Juridic, p. 74-87
34. Problema identificării elementului subiectiv în cazul
răspunderii penale a persoanei juridice. Aspecte teoretice și
practice, în Analele Universității de Vest din Timișoara, Seria
Drept nr. 1/2015, Editura Universul Juridic, p. 103-117
1
1
1
1
1
1
1
1
3
1
1
6
35. Organized crime in action: Trafficking in Human Cells,
Tissues and Embryos in Romania, în Jornal of Eastern
European Criminal Law nr. 1/2015, ISSN 2360–4964, indexat
SSRN, EBSCO, HeinOnline, p.58-69.
36. The legal person and the tax evasion offenses. From theory
to practice, în Jornal of Eastern European Criminal Law nr.
2/2015, ISSN 2360–4964, indexat SSRN, EBSCO, HeinOnline,
p.153-164.
37. New fields of action for organized crime: Trafficking in
Human Cells, Tissues and Embryos. New challenges for
Romania, în “COMBATING CONTEMPORARY FORMS OF
CRIME – ANALYSIS OF THE CURRENT SITUATION,
EUROPEAN STANDARDS AND MEASURES FOR
IMPROVEMENT”, Tom 2, Beograd, 2015, ISBN 978-86-7020-
323-5, p.299-310.
38. Despre clone și alte copii reușite. Problema ”Savior siblings”,
în revista de Științe Juridice nr. 2/2015, vol. 29, Editura Universul
Juridic, indexată Ebsco, HeinOnline, Index Copernicus
International, ISSN: 1454-3699, p. 214-232.
39. Strict liability versus Schuldprinzip. Lessons from Common-
law, în Analele Universității de Vest din Timișoara, Seria Drept nr.
1/2016, Editura Universul Juridic, indexată HeinOnline,
EbscoHost, p. 89-106.
40. Study on Anticorruption System and Mechanisms în
Romania. Country Report, în Comparative Study on Social
Governance in Transition Countries: Historical Experience and
Ongoing Challenges, Proceedings of the 3rd Sino-European
International Forum, East China University of Political Science and
Law, Insitute of Law, Shanghai Academy of Social Sciences,
Shanghai, 2016, p. 74-85.
41. Study on legislative reform in relation with economic and
financial crimes in Romania, în Comparative Study on Social
Governance in Transition Countries: Historical Experience and
Ongoing Challenges, Proceedings of the 3rd Sino-European
International Forum, East China University of Political Science and
Law, Insitute of Law, Shanghai Academy of Social Sciences,
Shanghai, 2016, p. 74-85.
42. The True Face of the Constitutional Court: Snow-White or Evil
Queen? în Journal of Eastern European Criminal Law nr. 1/2017,
ISSN 2360–4964, indexat SSRN, EBSCO, HeinOnline, p.199-207.
43. Reconfiguring the principles of criminal law in the context of
current social phenomena. Caution and prevention for social
security în Security concepts and policies – new generation of
risks and threats, Conference papers of the 8th International
Scientific Conference, vol. III, Skopje 2017, p. 355-361
44. The right to privacy in the view of Romanian Legislator.
Legal penal policy vs happiness of the citizens, în Freedom,
Security: The Right to privacy. Conference papers, International
Scientific Conference, Novi Sad 2017, ISBN 978-86-89417-04-3
(PZG), ISBN 978-86-80756-07-3 (IKSI), p.306-322
1
1
3
1
1
3
3
1
3
3
7
45. To punish or to torture? About inhuman treatment in the
recent view of the Strassbourg Court, în Journal of Eastern
European Criminal Law nr. 2/2017, ISSN 2360–4964, indexat
SSRN, EBSCO, HeinOnline
46. Control social și politică penală. A proteja sau a sancționa în
contextul societății de risc crescut, în Analele Universității de
Vest din Timișoara, Seria Drept nr. 2/2017, Editura Universul
Juridic
47. The future criminal law. Is the easiest way the best way to fight against the crime? În Conference proceedings of the
international scientific conference ”Towards a better future: the rule of law, democracy and polycentric development” Volume I, Bitola 2018, ISBN 978-608-4670-00-1, p. 269-280.
48. Artificial intelligence: A challenge for criminal law, in
THEMATIC CONFERENCE PROCEEDINGS OF INTERNATIONAL SIGNIFICANC “ARCHIBALD REISS DAYS” , volume I, Academy of Criminalistic and Police Studies Belgrade, 2018, ISBN 978-86-7020-404-1, p. 163-175, http://www.nsar.org.rs/sites/default/files/docs/ARCHIBALD_REISS_DAYS_Volume_I.pdf
49. The new face of criminal law: towards a better future? în Conference proceedings of the Twelfth Biennial International Conference ”Criminal Justice & Security in Central and Eastern Europe. From Common Sense to Evidence-based Policy–making”, 25-27 September, 2018, Ljubljana, Slovenia, ISBN-13: 978-961-286-174-2, DOI: https://doi.org/10.18690/978-961-286-174-2, p. 662-670.
50. Stănilă, L., Stan, A., (2018), Potection of Minor's Rights in the Romanian Criminal Trial, Journal of Eastern European Criminal Law, Issue 1/2018: 43-55.
51. Stănilă, L (2018), Artificial intelligence and Human Rights. A challenging Approach, Journal of Eastern European Criminal Law, Issue 2/2018: 19-30.
52. Inteligența artificială: o provocare pentru dreptul penal în
Revista română de drept penal al afacerilor nr. 2/2018, pp. 75-93; 53. Principiul legalității: de la lex scripta la lex certa în Analele
Universității de Vest Timișoara, seria Drept, nr. 2/2018, pp. 61-79 (BDI)
54. To vaccinate or not to vaccinate. Between moral and criminal boundaries, International Law Review, Volume VIII, Issue 2, July-December 2018, pp. 196-213. http://internationallawreview.eu/article/to-vaccinate-or-not-to-vaccinate-between-moral-and-criminal-boundaries
55. Principle of legality: new dimensions of an old rule. Yearbook. Human Rights Protection, From unlowfulness to legality, no.1/2018, Novi Sad, pp.137-154
56. Dificultăți practice privind stabilirea vinovăției în cazul răspunderii penale a persoanei juridice, în Revista de drept penal al afacerilor nr. 1 ianuarie-martie 2019, p. 80-108.
57. Artificial intelligence and human rights. Evolution or involution?, în Conference proceedings: Towards a Beter Future: Democracy, EU Integration and Criminal Justice, Vol.I, Bitola 2019, p.211-222.
58. Inteligența artificială și sistemul de justiție penală – Instrumentele de evaluare a riscului penal, în Revista de drept penal al afacerilor nr. 3 iulie-septembrie 2019, p. 130-157.
59. Specific aspects on the right to a fair trial in the recent case-law against Romania, Journal of Eastern European Criminal Law, Issue 1/2019: 166-177.
60. On the neccessitu of recognizing Artificial Intelligence as
1
1
3
3
3
1/2
1
1 1
3
3
1
3
1
1
1
8
subject of criminal law – The case of autonomous vehicles, Journal of Eastern European Criminal Law, nr. 2/2019, pp. 40-54
61. Inteligenta artificială și riscul în afaceri Revista de drept penalal afacerilor nr. 1 /2020.
1
Total punctaj I2 87
I3 Lista Capitole de carte, studii în volume colective sau în volume ale conferinţelor care prezintă contribuţii in extenso, publicate la edituri cu prestigiu recunoscut în domeniul ştiinţelor juridice*
*Publicare în străinătate, într-o limbă de largă circulaţie internaţională
1 pe publicaţie
3 pe publicaţie
9
I3 1. ”Sistemul sancționator al minorilor care răspund penal. Întrereziliență și rezistență”, Congresul internațional ”The SecondWorld Congress on Resilience: From Person to Society”,Timișoara, Romania, 8th-10th May 2014, în From Person toSociety, MEDIMOND s.r.l., Pianoro (Bologna), Italy, May 2014,ISBN 978-88-7587-697-5, Monduzzi editore, Editor MihaelaTomiță.
2. Legal Consequences of the Criminal Behavior Reiteration in
Case of Juveniles Who are Criminally Responsible , SPECTO
- The Fifth International Conference on Multidisciplinary
Perspectives in the Quasi-Coercive Treatment of Offenders
„Probation as a field of study and research: from person to
society”, 31st MARCH – 1st APRIL 2016, CONFERENCE
PROCEEDINGS, Editor Mihaela Tomiță.
3. Social Control and Criminal Policy. Issues Reffering to a
Changing Paradigm.The Tricky Challenge of Social Security
and the Danger of Overprotection, in Editor Mihaela Tomita,
SPECTO, INTERNATIONAL CONFERENCE
MULTIDISCIPLINARY PERSPECTIVES IN THE QUASI-
COERCIVE TREATMENT OF OFFENDERS, The Sixth Edition,
11th May-12th May, 2017 Freiburg, Germany, Filodiritto Editore –
Proceedings, BOLOGNA (ITALY), 2017, ISBN 978-88-95922-99-
7, pp.84-88.
4. Theoretical and Practical Analysis of the Procedure in
Criminal Cases with Juvenile Offenders. Really Effective or
Just Desirable Restorative Justice?, in Editor Mihaela Tomita,
SPECTO, INTERNATIONAL CONFERENCE
MULTIDISCIPLINARY PERSPECTIVES IN THE QUASI-
COERCIVE TREATMENT OF OFFENDERS, 7 th Edition, 13th
May-14th September, 2018, Filodiritto Editore – International
Proceedings, BOLOGNA (ITALY), 2018, ISBN 978-88-85813-25-
0, pp.198-206.
5. Despre cauzalitate și răpundere penală, Volumul In HonoremRadu I. Motica, Editura Universul Juridic, București 2012(coautor), coord. Dr. Lucian Bercea, Editura Universul Juridic,București, 2012, ISBN 978-973-127-946-6, p. 488-498.
6. Pro și contra euthanasiei în lumina prevederilor Noului CodPenal, în coord. V.Pașca, F.Ciopec, M.Roibu, Dreptul penalromân și dreptul penal maghiar. Probleme actuale, EdituraUniversul Juridic, București 2015, ISBN 978-606-673-621-3, p.64-80
7. Persoana juridică și grupul infracțional autorizat, în V.Pașca,
F.Ciopec (coord.), Probleme actuale în dreptul penal european –
Conferințele Revistei Journal of Eastern European Criminal Law,
Editura Universul Juridic, București, 2017, p.186-194.
8. Laura Maria Stănilă – Drept penal în Coord. Florin Moțiu, Mihai
Adrian Hotca, Admiterea în avocatură și magistratură.
Culegere de subiecte cu explicații ale variantelor de răspuns,
Ed. Universul Juridic, București, 2018, ISBN 978-606-39-0340-3,
p. 233-307.
9. DISCUSSION ON MEANING OF THE TERMS LIABILITY ANDRESPONSIBILITY IN ROMANIAN CRIMINAL LAW , în editor PatriciaRuncan, International Journal of Applied Social Sciences, nr. Nr.1, vol.1/2012, p. 207.
3
3
3
3
1
1
1
1
1
10
10. ”Principiul precauției și etica incriminării. O abordare bioetică”, în D.Popescu, S.Rădulețiu (editors), Conference
Proceedings, Vol. 4, Post-Doctoral Research within Social and Humanistic Sciences, volumul conferinței Joint International Conference of Doctoral and Post-Doctoral Researchers organizată de Universitatea din Craiova în perioada 12-13 septembrie 2014, Editura Alma Craiova, 2015, p. 288-302.
11. Ethics and criminalization of abortion, în The collection of
papers of the 12th traditional counseling ”Legal days Prof. Slavko
Caric Phd.”, Editor Milorad Bejatovic, Phd., Novi Sad, 2015, ISBN
978-86-6019-058-3, p.349-374.
12. Stănilă, L., Rakitovan, D., The Sanctioning System Applicable to Juvenile Offenders: The Child Friendly Vision of the Romanian Legislator, în Ivana Stevanovic (editor), Institut za
KriminoloŠca i SocioloŠka Istrazivanja, Beograd, 2018, p. 145-160.
13. Drept penal în Coord. Florin Moțiu, Andrea Chiș, Mihai Adrian Hotca, Admiterea în magistratură și în avocatură. Culege de subiecte cu explicații ale variantelor de răspuns, Universul Juridic, București, 2018, p.233-307
14. Drept penal în Coord. Mihai Adrian Hotca, autori: Laura Maria Stănilă, Teodor Manea, Giulia Sologon, Cristian Balan, Catalin Constantinescu, Lucian Criste, ”Admiterea in magistratura si in avocatura. Culegere de subiecte cu explicatii ale variantelor de raspuns. Vol. II – Drept penal, Drept procesual penal”, Editura Universul Juridic, București 2019, ISBN: 978-606-39-0515-5.
15. Laura Stanila - Romanian struggles against corruption: a never-ending story? În Editori Saso Korunovski, Nikola Dujovsi, The great powers influence on the security of small states, vol. II, University ”St. Kliment Ohridski” Bitola, Faculty of Security Skjopje, 2019, p.276-298.
16. Laura Stănilă –Children”s rights: Between UN Conventionon
the Children”s Rights and ECHR. Towards a New
International Court, in Zoran Pavlovic, Ivana Stevanovic, Yearbook-Human Rights Protection. Protection of the Rights of the Child ”30 Years after the Adsoption of the Conveention on the Rights of the Child”, no. 2, Novi Sad 2019, p. 27-44.
17. Laura Stănilă - ”AI Risk Assessment Tools: The Trojan Horse of the Criminal Justice System” în Editors: Judit lavanits Bal zs Horv thy L szl Knapp, EU Bussiness Law and Digital Revolution, ISBN 978-615-5837-64-7 (Print), pp.51-70.
18. Laura Stănilă - Drept penal în Coord. Mihai Adrian Hotca, autori: Laura Maria Stănilă, Teodor Manea, Giulia Sologon, Cristian Balan, Catalin Constantinescu, Lucian Criste, ”Admiterea in magistratura si in avocatura. Culegere de subiecte cu explicatii ale variantelor de raspuns. Vol. II – Drept penal, Drept procesual penal 2019”, Editura Universul Juridic, București 2020, ISBN: 978-606-39-0515-5.
19. Laura Stănilă – Cincizeci de umbre ale dreptului penal, în coord.
Paul Pop, Radu Rizoiu, Dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire, Ed. Hamangiu, București, 2020, ISBN 978-606-27-1468-0
20. Laura Stănilă – Living in the future: new actors in the field of criminal law, https://doi.org/10.22364/iscflul.7.2.24, în Legal Science: Functions, Significance and Future in Legal Systems II (PDF) The 7th International Scientific Conference of the Faculty of Law of the University of Latvia 16–18 October 2019, Riga Collection of Research Papers, ISBN 978-9934-18-530-4, pp.300-312.
21. Laura Stănilă – Cap. XIII. Impactul inteligentei artificiale asupra
1
3
3/2
1
1
3
3
3
1
1
1
11
afacerilor și activității juridice în coord. Mihai Adrian Hotca, Ghidul omului de afaceri. Cunoașterea și prevenirea riscurilor de natură penală, ediția a doua, revizuită și adăugită, ISBN 978-606-30-0628-2
1
Total punctaj I3 37,5
I4 Traduceri în limba română de: articole/studii care prezintă contribuţii in extenso, publicate în reviste ştiinţifice internaţionale de prestigiu în domeniul ştiinţelor juridice; studii în volume colective internaţionale sau în volume ale conferinţelor internaţionale care prezintă contribuţii in extenso, publicate la edituri cu prestigiu recunoscut în domeniul ştiinţelor juridice
0,5 pe traducere
I4
1.Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
2. Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
………………………………………………………………………
Total punctaj I4
I5 Director/Responsabil în granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare internaţionale
10 pe grant/contract
12
I5
1.Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
2. Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
………………………………………………………………………
Total punctaj I5
I6 Membru în echipă în granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare internaţionale
3 pe grant/contract
I6
1.
Total punctaj I6
I7 Director/Responsabil în granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare naţionale
5 pe grant/contract
I7
1.Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
2. Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
………………………………………………………………………
Total punctaj I7
I8 Membru în echipă în granturi de cercetare sau contracte directe de cercetare naţionale
2 pe grant/contract
I8
1. Membru al echipei de cercetare, proiect POSDRU/159/1.5/S/133255 Burse Universitare în România prin Sprijin European pentru Doctoranzi şi Post-doctoranzi, director proiect prof. dr. Lucian Bercea, Universitatea de Vest Timișoara, 2014-2015.
2. Expert documentare și asistență juridica pentru cetățeni (poziția 8) în cadrul Proiectului „Sprijin pentru acțiuni de îmbunătățire a accesului la justiție” Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) - POCA CP3/2017, partener UVT, începând cu data de 10.05.2018.
3. Tutore de an/Mentor în cadrul proiectului ROSE AG 115/SGU/NC/II/, Echipa management și implementare, începând cu luna martie 2020.
2
2
2
Total punctaj I8 6
I9 Lista Citări ale publicaţiilor candidatului în cărţi, capitole de cărţi sau volume, publicate la edituri româneşti cu prestigiu recunoscut în domeniul ştiinţelor juridice, precum şi în reviste ştiinţifice româneşti de prestigiu în domeniul ştiinţelor juridice
0,2 pe citare
I9
1. V.Pașca, Drept penal. Partea generală. Editia a III-a, ed. Universul Juridic, București, 2014. P. 178 – nota 3; p. 179 – nota 5
2. Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Curs de drept civil: obligațiile, Editura Universul Juridic București, 2015, p.322- nota 1
3. Darian Rakitovan, Criminalitatea organizată în legislația penală a Republicii Serbia și a României, Editura Universul Juridic București, 2018, p.238- nota 1
4. Darian Rakitovan, Extended confiscation-Sui generis measure!, JEECL 2/2016, p.79 -nota 3
5. Tanja Kesic, Milan Zarkovic, Managerial role of the Public Prosecutor in Serbian Pre-investigation proceedings: Myth od Reality?, JEECL 2/2017, p.69-70 -nota 18
6. Elena Tilovska Kechedji, European public prosecutor”s Office: to be or not to be? JEECL 2/2017, p.85 -nota 19
7. Ana Bartricevic, Liability of Legal Entities for Environmental Criminal Offences in Serbia. Public prosecutor”s Role in proving, JEECL 2/2017, p.107 -nota 19; p. 115-nota 49
8. Darian Rakitovan, Comparative review of the role and
0,2
0,2
0,2
0,2
0,2
0,2
0,2 x 2
0,2
13
authorisations of investigative judge according to previous criminal procedure code and the role and authorisations of preliminary proceedings judge according to the current criminal procedure code of the Republic of Serbia – a step forwards or a step backwards?, JEECL 2/2017, p.132 -nota 9
9. eorgiana Tudor, Criminalising fraud affecting the union”s financial Interests. Implications for Romanian Criminal law, JEECL 2/2017, p.179 -nota 50
10. Dana Maria Diaconu, Câteva observații cu privire la definirea infracțiunii, Analele UVT, Seria drept nr. 2/2017, p. 17 – nota 7; p.18 – nota 9; p. 28 – nota 50.
11. ina Negruț, A Stancu, Legal Person-Active Topic of Corruption Infractions, - AGORA Int'l J. Jurid. Sci., 2013
12. M.Dunea, GENERAL ASPECTS ON THE REGULATION OF CRIMINAL LIABILITY OF THE LEGAL ENTITY IN THE PRESENT ROMANIAN CRIMINAL LAW. THE REFLECTION OF THE MITIGATING AND AGGRAVATING CIRCUMSTANCES REGARDING THE CRIMINAL LIABILITY OF THE LEGAL ENTITY, JOURNAL OF PUBLIC ADMINISTRATION, FINANCE AND LAW, Issue nr. 6/2014, p. 255, 256, 257.
13. M.N. Radu, Killing committed at the victim”s request, Fiat Justitia, 2017
14. M.C.Lucan, The unborn child: history, philosophy and religion, Journal of legal studies 20 (34), 2017
15. M.Kolakovic-Bojovic, V.Turanjanin, Autonomy of Public Prosecution Service -The impact of the Checks and Balances PRINCIPLE AND INTERNATIONAL STANDARDS, JEECL 2/ (2017), p. 29, nota 11
16. A.Stan, 2019 Confiscarea extinsă – măsură de siguranță, sancțiune sui generis sau veritabilă pedeapsă?, nota 28, nota 35, https://www.universuljuridic.ro/confiscarea-extinsa-masura-de-siguranta-sanctiune-sui-generis-sau-veritabila-pedeapsa/.
17. A.Stan, 2018, Introducerea în țară de droguri pentru consum propriu, unitate sau pluralitate infracțională? Discuții pe marginea unei dificile chestiuni de drept, nota 26, https://www.universuljuridic.ro/introducerea-in-tara-de-droguri-pentru-consum-propriu-unitate-sau-pluralitate-infractionala-discutii-pe-marginea-unei-dificile-chestiuni-de-drept/
18. Elena-Giorgiana Simionescu, Eroarea din perspectiva dreptului penal, Analele Universității C-tin Brancuși Târgu Jiu, Serie Științe Juridice, Issue 2/2014, nota 5, nota 7, nota 21, nota 23
19. Florin Radu, Roșu Claudia, Considerații referitoare la infracțiunea de presiuni asupra justiției, Dreptul, issue 3/2014, nota 11, nota 19
20. Elena Emilia Ștefan, Delimitarea dintre infracțiune și contravenție în lumina noilor modificări legislative, Dreptul, issue 6/2015, nota 13
21. Valentin heorghe Toduta, Incidența jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului asupra unor infracțiuni prevăzute în Codul penal, Dreptul, Issue 5/2016, nota 9
22. Mihai Mareș, mandatul european de arestare (I). Regula specialității, Pandectele Române, issue 12/decembrie 2016, nota 5
23. Florin Radu, Răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, Revista de Drept Penal, vol. 20, issue 2, aprilie-iunie 2013, nota 13
24. Maria-Ioana Marculescu-Michinici, Mihai Dunea, Drept penal. Partea generală. Curs teoretic în domeniul licenței (I), Ed. Hamangiu, București 2017, p.531, nota 1.
25. Gheorghe Buta, Aspecte privind reglementarea răspunderii penale a persoanei juridice, în Coord. Mircea Duțu, Noua legislaţie penală – etapă importantă în dezvoltarea dreptului român, ISBN: 978-606-673-352-6 , 2016, p. 36, 37, nota 3
0,2
0,2 x 2
0,2
0,2
0,2
0,2
0,2
0,2 x 2
0,2
0,2
0,2
0,2
0,2
0,2
0,2 0,2
0,2
14
26. Adela aria C C , DI AC A A DA A IC - II I IC A S D II IDIC C I A S I IS A I , Academia om nă, Ins tutul de Cercetări uridice Acad. Andrei ădulescu , I A A I A A I C D I. I A A , Comunicări pre entate la Sesiunea inți că a Ins tutului de Cercetări uridice, 15 aprilie 201 ucure , ISBN CD: 978-606-673-838-5, p. 169, nota 4
27. adu i oiu, ublicitatea mobiliară prin arhiva electronică de garanții reale mobiliare, 2013, nota 16: . Stănilă, Considerații privind arhiva electronică de garanții reale mobiliare, în Analele niversității de est imișoara nr. 1/2004, p. 100, https://www.universuljuridic.ro/publicitatea-mobiliara-prin-arhiva-electronica-de-garantii-reale-mobiliare/
28. Dina Bajraktarevic Pjevic, Muamer Kavazovic, Marija Lucic-Catic, Financial crime of legal persons in case of the Court of Bosnia and Herzegovina, Journal of Eastern European Criminal Law no 1/2019, nota 4, p. 9: Laura Stănilă, Criminal liability of legal persons. History, Evolution and trends in Romanian Criminal law, JEECL no. 1/2014, pp. 109-121.
29. Laszlo Kohalmi, Some issues of criminal liability by reason of economic decisions Journal of Eastern European Criminal Law no 1/2019, nota 35, p. 50: Laura Stănilă, The legal person and tax evasion offenses. From theory to practice, JEECL no. 2/2015, pp. 157-161.
30. Laszlo Kohalmi, Some issues of criminal liability by reason of economic decisions Journal of Eastern European Criminal Law no 1/2019, nota 40, p. 51: Laura Stănilă, To punish or to torture? About inhuman treatment in the recent view of the Strassbourg Court, JEECL no. 2/2017, pp. 256-259.
31. David Toth, The theories and regulation of criminal liability of the legal persons in Hungary, Journal of Eastern European Criminal Law no 1/2019, nota 2, p. 179: Laura Stănilă, To punish or to torture? About inhuman treatment in the recent view of the Strassbourg Court, JEECL no. 2/2017, pp. 257-261.
32. David Toth, The theories and regulation of criminal liability of the legal persons in Hungary, Journal of Eastern European Criminal Law no 1/2019, nota 8, p. 179: Laura Stănilă, The legal person and tax evasion offenses. From theory to practice, JEECL no. 2/2015, pp. 153-157.
33. Ioana Celina Pașca, Drept penal internațional. Curs universitar, ed. Universul Juridic București, 2020, nota 134 p. 44: L.Stănilă, Principle of legality: New dimensions of an old rule, în Yearbook Human Rights protection: From Unlawfulness to Legality 1/2018; și nota 134, p. 44: L. Stănilă, Principiul legalității: de la lex scripta la lex certa, în Analele UVT, Seria Drept nr. 2/2018
34. Adrian Stan, Discussions on amending the Law no.241/2005 of Tax Evasion. The position of Romanian Constitutional Court, în Journal of Eastern European Criminal Law no 2/2019, nota 6, p. 125: L. Stănilă, Principiul legalității: de la lex scripta la lex certa, în Analele UVT, Seria Drept nr. 2/2018.
35. Andrea Kraut, Tibor Hesz, Laszlo Kohalmi, Witness Protection from tghe aspect of defence attorney, în Journal of Eastern European Criminal Law no 2/2019, nota 5, 6, p. 208 și nota 25 p.212: Laura Stănilă, Specific aspects on the right to a fair trial in the recent caselaw against Romania, JEECL no. 1/2019, pp. 166-169; Laura Stănilă, To punish or to torture? About inhuman treatment in the recent view of the Strassbourg Court, JEECL no. 2/2017, pp. 257-261; Laura Stănilă, Artificial Intelligence and human rights: a challenging approach, JEECL no. 2/2018, pp. 19-
0,2
0,2
0,2
0,2
0,2
0,2
0,2
0,2 x 2
0,2
0,2 x 3
15
Total punctaj I9 8, 2
I10 Lista Citări ale publicaţiilor candidatului în cărţi, capitole de cărţi sau volume, publicate la edituri cu prestigiu internaţional, respectiv articole în reviste străine de prestigiu în domeniul ştiinţelor juridice
0,4 pe citare
I10 1. J.Buzkova, ”Designer babies” jako nova forma eugeniky, 2016,
p.29, is.muni.cz0,4
Total punctaj I10 0,4
I11 Punctaj suplimentar: minimum douăzeci de citări ale unui articol/studiu al candidatului care prezintă contribuţii in extenso, publicat în reviste ştiinţifice de prestigiu în domeniul ştiinţelor juridice* *Rută alternativă: minimum cinci citări ale unui articol/studiu al candidatului careprezintă contribuţii in extenso, publicat în reviste ştiinţifice din străinătate de prestigiu în domeniul ştiinţelor juridice
5 pe articol/studiu
I11 1.Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
2. Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
………………………………………………………………………
Total punctaj I11
I12 Lista Premii ale Academiei Române, ale celorlalte academii înfiinţate prin lege, precum şi ale Uniunii Juriştilor
1 pe premiu
I12 1.Premiul ”Ion Tanoviceanu” în 2012 al Uniunii Juriștilor din Româniapentru monografia ”Răspunderea penală a persoanei fizice”, Ed. Hamangiu, București, 2012, ISBN: 978-606-522-809-2
2.Premiu pentru cel mai bun articol publicat în Revista de Drept Penalal Afacerilor în 21 noiembrie 2019 pentru articolul Inteligența artificială: o provocare pentru dreptul penal în Revista română de drept penal al
afacerilor nr. 2/2018, pp. 75-93.
1
1
Total punctaj I12 2
I13 Redactor al unei reviste editate sau în ţară, de prestigiu în domeniul ştiinţelor juridice*
Redactor al unei reviste editate în străinătate, într-o limbă de largă circulaţie internaţională*
1 pe titlu de revistă*
2 pe titlu de revistă*
* Se adaugă câte unpunct suplimentar pentru fiecare trei ani consecutivi de vechime în funcţia de redactor
I13 1. Redactor sef la Journal of Eastern European Criminal Law2. Redactor – secțiunea drept penal – la Analele Universității de Vest
– seria Drept.
1 plus 2 1 plus 3
Total punctaj I13 7
I14 Coordonator de volume publicate la edituri naţionale cu prestigiu recunoscut 2 pe volum coordonat
16
în domeniul ştiinţelor juridice Coordonator de volume publicate la edituri din străinătate (din categoriile menţionate la Definiţii)
4 pe volum coordonat
1. Flaviu Ciopec, Laura-Maria Stănilă, Ioana Celina Pașca,
”Previzibilitatea legislației și jurisprudentei în materie penală”,
Editura Universul Juridic, București, 2019, ISBN 978-606-39-0490-
5, 239 pagini.
2:3 = 0,7
Total punctaj I14 0,7
I15 Membru în consiliul editorial al unei reviste ştiinţifice de prestigiu în domeniul ştiinţelor juridice Membru în consiliul editorial al unei reviste din străinătate
0,5 pe revistă 1 pe revistă
I15
1.Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
2. Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
1. Membru al Comitetului editorial al ”OJLS- Open Journal for Legal Studies” Belgrade, Center for Open Acces in Science (COAS), din 2018
2. Membru al Comitetului Editorial Internațional al Journal of Liberty and International Affairs (http://e-jlia.com/editorial-board)
…………………………………………………………
1
1
Total punctaj I15 2
I16 Organizator de conferinţe naţionale Organizator de conferinţe internaţionale
1 pe conferință 2 pe conferință
I16
1. Membru în comitetul științific al conferinței internaționale International Scientific Thematic Conference - XXX Medunarodni Naucni Tematski Skup ”Pravda po meri deteta. Child friendly justice, Institute of Criminological an Sociological Research, Palic, Serbia 6-7 iunie, 2018
2. Membru în comitetul științific al conferinței internaționale
International Scientific Conference ”Towards a Better Future: The Rule of Law, Democracy and Polycentric Development”, Bitola, Macedonia 11-12 mai 2018
3. Membru în comitetul științific al conferinței internaționale International scientific Conference ”Human Rights Protection, From unlowfulness to legality”, Novi Sad, 30-31 octombrie 2018
4. Membru în comitetul de organizare al SPECTO 2018 -
MULTIDISCIPLINARY PERSPECTIVES IN THE QUASI-COERCIVE TREATMENT OF OFFENDERS, 13
th September –
14th
September 2018, Timisoara. 5. Membru în comitetul științific al conferinței internaționale
International Scientific Conference Towards a Beter Future: Democracy, EU Integration and Criminal Justice, Vol.I, Bitola Macedonia, 10-12 Mai 2019
6. Organizator al Conferinței Internationale ”ANTICIPATING NEW TRENDS IN CRIMINAL JUSTICE”, Sino-European Criminal Law Forum, 6
th edition, Timișoara
– September 24th
, 2019 7. Membru în comitetul științific al conferinței internaționale
Protection of the Rights of the Child ”30 Years after the Adoption of the Convention on the Rights of the Child”, Novi Sad 29-30 October 2019.
2
2
2
2
2
2
2
17
Total punctaj I16 14
I17 Participare la conferinţe naţionale în calitate de: -Keynote speaker -Speaker -Moderator Participare la conferinţe internaţionale în calitate de: -Keynote speaker -Speaker -Moderator
2 pe conferință 1 pe conferință 0,5 pe conferință 4 pe conferință 2 pe conferință 1 pe conferință
I17
1. Keynote Speaker - Cauzele justificative și cauzele de neimputabilitate , Conferința Noilor Coduri organizată de UNBR,
INPPA – Centrul Teritorial Timiș și Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Timișoara, 23 noiembrie 2013
2. Keynote Speaker - Problema identificării elementului subiectiv în cazul răspunderii penale a persoanei juridice. Aspecte teoretice și practice – Conferința cu privire la Avizul 16 - 13 martie 2015 ,
Timişoara , la care au participat reprezentanţi ai barourilor Arad, Caraş-Severin şi Timişoara, precum şi judecătorii desemnaţi de colegiile de conducere ale Curţii de Apel Timişoara.
3. Speaker - Conferința ”Dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire”, București, 22-23 noiembrie 2018, cu lucrarea Laura Stănilă - ”50 de umbre ale dreptului penal”
4. Moderator secțiunea a II-a Drept public – Drept penal în cadrul
Conferinței Internaționale a Doctoranzilor în Drept (ediția a 8-a), Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara, 20 mai 2016.
5. Moderator secțiunea a II-a Drept public – Drept penal în cadrul
Conferinței Internaționale a Doctoranzilor în Drept (ediția a 7-a), Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara, 15 mai 2015.
6. Moderator la Conferința internațională Freedom, Security: The
Right to privacy. Conference papers, International Scientific Conference, Novi Sad 2017.
7. Moderator - Conferința Internațională bienală, Facultatea de
Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, 2-3 Noiembrie 2018, Timișoara
8. Moderator la Conferința internațională - International Scientific
Conference ”Towards a Better Future: The Rule of Law, Democracy and Polycentric Development”, Bitola, Macedonia 11-12 mai 2018
9. Speaker: la Conferința Femeia în justiție organizat de Elsa Timișoara 8.03.2016
10. Speaker la Conferința Lawyers at work organizat de Elsa Timișoara 24.10.2016
11. Speaker la Conferința discuție în plen -Femeia în justiție organizat de Elsa Timișoara 9.03.2017
12. Speaker:Conferinţa anuală „România şi dreptul internaţional”, Sibiu, 1998
13. Speaker:Conferinţa anuală „România şi dreptul internaţional”, Sibiu, 1999
14. Speaker:Trainingul „Sistemul european de protecţie a drepturilor omului/femeii şi sistemul Regional al Naţiunilor Unite de protecţie a drepturilor omului/femeii” organised by Asociaţia pentru promovarea femeii din România –APFR, Timişoara, 2001
15. Speaker:Conferinţa femeilor „Voci noi: Femei lideri în politică” organised by Agenţia Statelor Unite pentru dezvoltare internaţională şi World Learning, Bucureşti, 2001
16. Speaker:Discuții în legătură cu modul de calcul al taxelor vamale
2
2
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
1
18
cu privire la bunurile care fac obiectul operațiunilor de leasing, la Conferința ”Integrarea euroatlantică a României și reforma serviciilor publice”, Sibiu 2003;
17. Speaker:Discuţii în legătură cu aplicarea răspunderii solidare şi aprezumţiei de culpă a comisionarilor vamali – Conferinţa naţionalăa Institutului de Ştiinţe Administrative al României Sibiu 2004
18. Speaker:Medical liability for malpratice, Orvosok es jogaszok abunteto igazsagszolgaltatasban, PTE AJK PECS, Ungaria, 2005;
19. Speaker:Reabilitarea persoanei juridice, Conferinţa ştiinţifică NoulCod penal. Reformă şi continuitate în legislaţia românească,Craiova 2005
20. Speaker:Protecţia dreptului la libera exprimare în condiţiilemenţinerii infracţiunii de calomnie în Noul Cod penal al României,Conferinţa ştiinţifică Noul Cod penal. Reformă şi continuitate înlegislaţia românească, Craiova 2005
21. Speaker:The legal regulation of the protection of the Danube riverin Romania, International Symposium on Danube Basin andSustainable Development, Danube Regional Conference held in NoviSad on 28-29 September 2005 (coautor)
22. Speaker:Discuţii în legătură cu cauza justificativă a ordinului legii,Pandectele Române, Conferința Internațională Bienală organizată deFacultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara”, 2007;
23. Speaker:Mandatul european de arestare. Problematicaimplementării deciziei cadru nr. 584/13.06.2002 în statele memberale UE, Conferința Internațională Interdepartamentală de DreptPenal Noutăți legislative în spațiul juridic penal european, Craiova,2007
24. Speaker:Principiul teritorialității europene și dreptul penal,Conferința Internațională Interdepartamentală de Drept Penal, Craiova,2008;
25. Speaker:Răspunderea penală a membrilor organelor colegiale deconducere, Conferința Internațională Bienală organizată de Facultateade Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara”, 2008;
26. Speaker:Răspunderea penală a persoanei juridice. Modele deangajare a răspunderii penale a persoanei juridice. De laantropomorfism la constructivism, Conferința Internațională aDoctoranzilor Timișoara, 15-17 aprilie 2010
27. Speaker:Discuții în legătură cu persoana juridică – subiect activ dedrept penal, Conferința Internațională a Doctoranzilor Timișoara,15-17 aprilie 2010,
28. Speaker:Considerații cu privire la răspunderea penală obiectivă,Conferința internațională Bienală/ International Biennal Conference(8th edition), 29-30 octombrie 2011, Universitatea de Vest Timișoara șiCentrul European de Studii și Cercetări Juridice
29. Speaker:Răspunderea penală a participanților, Conferințainternațională Bienală/ International Biennal Conference (8thedition), 29-30 octombrie 2011, Universitatea de Vest Timișoara șiCentrul European de Studii și Cercetări Juridice
30. Speaker:Considerații generale privind cauzele care exclud,modifică sau sting răspunderea penală a persoanei fizice,Conferința internațională a doctoranzilor în drept, Timișoara 2011
31. Considerații generale privind răspunderea penală. Liber arbitru șideterminism în dreptul penal, Conferința internațională a doctoranzilorîn drept, Timișoara 2011
32. Speaker:Cauzele justificative și cauzele de neimputabilitate ,
Conferința Noilor Coduri organised by UNBR, INPPA – Centrul Teritorial
1
2
1
1
2
2
2
2
2
2
2
2
2
2
2
1
19
Timiș și Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Timișoara, 23 noiembrie 2013
33. Speaker:”Provocările bioeticii – Redefinirea unor valori fundamentale și necesitatea protejării lor prin mijloace de drept penal”, Conferința internațională ”Reformele privind Consolidarea Statului de Drept în Țările Europene”, organizată la Sibiu, între 5-6 iunie 2014, de către Universitatea Lucian Blaga, din Sibiu
34. Speaker:”Principiul precauției și etica incriminării. O abordare bioetică”, Conferința Joint International Conference of Doctoral and Post-Doctoral Researchers organizată de Universitatea din Craiova în perioada 12-13 septembrie 2014
35. Speaker:Protecția penală a embrionului uman, Conferința internațională International Conference in Law and Public Administration - „ National law between harmonization and euro-compatibility” (http://iclpae.upm.ro/), 12-14 Noiembrie 2014 la Târgu Mureș, organizată de Universitatea ”Petru Maior” și Asociația „Pro Iure” din Tg-Mureș, în colaborare cu Universitatea din Miskolc (Ungaria), Salento University (Italy), „The Juridical Current” Journal
36. Speaker:Assesed Risk and Criminal Guilt. A Bioethical Aproach,
International Conference Communication, Context, Interdisciplinarity,
2014, The Alpha Institute for Multicultural Studies
37. Speaker:The sentencing system of criminally responsible juveniles.
Between resilience and resistance , The Second World Congress on
Resilience: From Person to Society, 8-10 May Timișoara 2014
38. Speaker:Conferința interactivă cu tema ”Reintegrarea socială a foștilor deținuți, calea către o comunitate mai sigură” organizată de Penitenciarul Timișoara în data de 13.10.2014.
39. Speaker:Conferința privind aspecte de practică neunitară intervenite de la intrarea în vigoare a Noului cod penal și Noului cod de procedură penală, 6-7 octombrie 2014, organizată de Institutul Național al Magistraturii în colaborare cu alte instituții, la București, în cadrul Proiectului ”Consolidarea capacității sistemului judiciar din România de a face față noilor provocări legislative și instituționale” – Norwegian Financial Mechanism 2009-2014 Programul RO 24 ”Întărirea capacității judiciare de cooperare”.
40. Speaker:Conferința Internațională Criminal law Reform in Romania organizată la 4 martie 2015 la Institutul Max Planck Freiburg Germania cu studiul ”New systematization of the crimes and offences in the special Part of the New Romanian Criminal Code”.
41. Speaker:New fields of action for organized crime: Trafficking in
Human Cells, Tissues and Embryos. New challenges for Romania
Conferinta internatională “COMBATING CONTEMPORARY FORMS
OF CRIME – ANALYSIS OF THE CURRENT SITUATION, EUROPEAN
STANDARDS AND MEASURES FOR IMPROVEMENT” Tara, 26-29
May 2015, Serbia
42. Speaker:Ethics and criminalization of abortion, The 12th traditional
counseling ”Legal days Prof. Slavko Caric Phd.”, Novi Sad, 2015
43. Speaker:Study on Anticorruption System and Mechanisms în
Romania. Country Report, The 3rd Sino-European International Forum,
East China University of Political Science and Law, Insitute of Law,
2
2
2
2
2
1
1
2
2
2
2
20
Shanghai Academy of Social Sciences, Shanghai, 2016
44. Speaker:Study on legislative reform in realtion with economic and
financial crimes in Romania, The 3rd Sino-European International
Forum, East China University of Political Science and Law, Insitute of
Law, Shanghai Academy of Social Sciences, Shanghai, 2016
45. Speaker:Legal Consequences of the Criminal Behavior Reiteration
in Case of Juveniles
Who are Criminally Responsible , SPECTO - The Fifth International
Conference on Multidisciplinary Perspectives in the Quasi-Coercive
Treatment of Offenders „Probation as a field of study and research: from
person to society”, 31st MARCH – 1st APRIL 2016.
46. Speaker:Reconfiguring the principles of criminal law in the context
of current social phenomena. Caution and prevention for social
security , The 8th International Scientific Conference, Skopje 2017
47. Speaker:Persoana juridică și grupul infracțional autorizat,
Conferințele Revistei Journal of Eastern European Criminal Law,
Timișoara, 2017, cconferință internațională
48. Speaker:Social Control and Criminal Policy. Issues Reffering to a
Changing Paradigm.The Tricky Challenge of Social Security and
the Danger of Overprotection, SPECTO, INTERNATIONAL
CONFERENCE MULTIDISCIPLINARY PERSPECTIVES IN THE
QUASI-COERCIVE TREATMENT OF OFFENDERS, The Sixth Edition,
11th May-12th May, 2017 Freiburg, Germany
49. Speaker:The right to privacy in the view of Romanian Legislator.
Legal penal policy vs happiness of the citizens, Freedom, Security:
The Right to privacy. International Scientific Conference, Novi Sad 2017
50. Speaker:The future criminal law. Is the easiest way the best
way to fight against the crime? International scientific
conference ”Towards a better future: the rule of law, democracy and polycentric development” Bitola 2018,
51. Speaker:Artificial intelligence: A challenge for criminal law, in
THEMATIC INTERNATIONAL CONFERENCE “ARCHIBALD REISS DAYS” , Academy of Criminalistic and Police Studies Belgrade, 2018,
52. Speaker:The new face of criminal law: towards a better future?
Twelfth Biennial International Conference ”Criminal Justice & Security in Central and Eastern Europe. From Common Sense to Evidence-based Policy–making”, 25-27 September, 2018, Ljubljana, Slovenia,
53. Speaker:The Sanctioning System Applicable to Juvenile
Offenders: The Child Friendly Vision of the Romanian Legislator, Pravda po meri deteta, Palic, Serbia, iunie 2018.
54. Speaker: The right to a healty environment and its
consequences on other human rights. A challenging approach, lucrare realizată împreună cu Sergiu Stănilă, la 6th EELF Annual Conference - Environmental loss & damage: attribution, liability, compensation and restoration 12-14 September 2018
55. Speaker:Principiul legalității: de la lex scripta la lex certa
Conferința internatională Bienală, Timisoara, octombrie 2018
56. Moderator: Conferința internatională Bienală, Timisoara,
2
2
2
2
2
2
2
2
2
2
2
2
1
21
octombrie 2018 57. Speaker: Principle of legality: new dimensions of an old rule.
International Scientific Conference, Novi Sad, septembrie 2018
58. Speaker:Legal Acculturation în 10th CEE Forum –
Constitutional Identity and Social Memories in Central and Eastern Europe,Timișoara, Romania, Aprilie 2018
59. Speaker: 50 de umbre ale dreptului penal, Conferința „Dreptul
românesc la 100 de ani de la Marea Unire” , 22-23 noiembrie
2018 Facultatea de Drept a Universității din București
60. Speaker:“The Future Criminal Law. Is The Easiest Way the
Best Way to Fight Against Crime?” INTERNATIONAL SCIENTIFIC CONFERENCE “TOWARDS A BETTER FUTURE: THE RULE OF LAW, DEMOCRACY AND POLYCENTRIC DEVELOPMENT” 11 – 12 May, 2018, Bitola, Republic of Macedonia
61. Speaker:Artificial intelligence and human rights. Evolution or
involution?, International scientific Conference: Towards a Beter Future: Democracy, EU Integration and Criminal Justice, University St.Kliment Ohridski Bitola 10-12 May 2019.
62. Speaker: Romanian struggles against corruption: a never-
ending story? !0th International Scientific Conference ”The great powers influence on the security of small states” University ”St. Kliment Ohridski” Bitola, Faculty of Security Skjopje, 23-25 June Ohrid, Macedonia.
63. Speaker: On the Necessity of Recognizing Artificial
Intelligence as Subject to Criminal Law, International conference – Anticipating New Trends in Criminal Justice, 6
th
Sino-European Forum, Timisoara, 24 septembrie 2019.
64. Moderator: International conference – Anticipating New Trends in
Criminal Justice, 6th Sino-European Forum, Timisoara, 24
septembrie 2019.
65. Speaker: Inteligența artificială și dreptul penal al viitorului,
Conferința Internațională Bienală ”Sistemul juridic între stabilitate și reformă”, Craiova, 1-2 noiembrie 2019
66. Speaker: Living in the Future: New Actors in the Field of
Criminal Law – Artificial Intelligence, 7th International Scientific Conference of the Faculty of Law, of the University of Latvia, Riga, 17-18 Octombrie 2019.
67. Speaker: “Children’s rights: Between UN Convention on the Children’s rights and ECHR. Towards a new International Court?” International scientific conference ”Protection of the
rights of the Child. 30 years after the adoption of the Convention on the rights of the child”, 29-30 October 2019, Novi Sad, Serbia
68. Speaker: ”AI Risk Assessment Tools: The Trojan Horse of the Criminal Justice System” la “EU Business Law throughthe
lens of Digital Revolution” the 2nd EU Business Law Forum, 13 –
14 June 2019 y r, Hungary .The conference was carried out within the research stream of “Jean Monnet Module on EU Business Law” (EUBLAW) funded by the Erasmus+ Programme
69. Speaker: Inteligența artificială și sistemul de justiție penală – Instrumentele de evaluare a riscului penal, Conferința de Drept penal al Afacerilor, ediția a VI-a, 14 iunie 2019, București, Universul Juridic
70. Speaker: Dificultăți practice privind stabilirea vinovăției în cazul răspunderii penale a persoanei juridice, Conferința de Drept penal al Afacerilor, ediția a III-a, 27 noiembrie 2018, București, Universul Juridic
71. Speaker: „Interesul superior al copilului – O << Fata Morgana >> a jurisprudenței?”, SMART LAW CONFERENCES.
Psihologia judiciară în procesul penal, 11 Decembrie 2019, Facultatea de Drept Universitatea din București și Universul
2
2
1
2
2
2
2
1
2
2
2
2
1
1
1
22
Juridic 72. Moderator: SMART LAW CONFERENCES. Psihologia judiciară
în procesul penal, 11 Decembrie 2019, Facultatea de Drept Universitatea din București și Universul Juridic
73. Speaker: „Și judecătorii sunt emoționați câteodată: despre componenta emoțională a deciziei judiciare”, SMART LAW
CONFERENCES. Psihologia judiciară în procesul penal, Ediția a II-a, Cluj Napoca, 08 februarie 2020, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca și Editura Universul Juridic
0,5
1
Total punctaj I17 117,5
I18 Coordonarea unor programe de studii universitare Coordonarea unor programe de studii universitare oferite în limbi de largă circulaţie internaţională Coordonarea unor programe de studii universitare oferite în limbi de largă circulaţie internaţională la care timp de trei ani consecutivi jumătate din studenţii înscrişi în program sunt străini
1 pe program de studii 2 pe program de studii 3 pe program de studii
I18
1.Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
2. Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
………………………………………………………………………
Total punctaj I18
I19 Mobilităţi de predare în cadrul programelor de cooperare internaţională (Erasmus, Fulbright, DAAD etc.)
1 pe mobilitate
I19
1.Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
2. Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
………………………………………………………………………
Total punctaj I19
I20 Profesor asociat/visiting/cadru didactic universitar la o universitate din străinătate
2/lună de misiune pe universitate
I20
1.Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
2. Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
………………………………………………………………………
Total punctaj I20
I21 Studii şi perfecţionare în străinătate: - master la o universitate din străinătate - doctorat în străinătate sau în cotutelă cu o instituţie din străinătate - efectuarea unui stagiu postdoctoral cu o durată de cel puţin o lună la o universitate din străinătate
1 pe program de master 2 pe doctorat 1/lună de stagiu pe universitate
I21
1.Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
2. Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
………………………………………………………………………
Total punctaj I21
I22 Participarea, în calitate de expert, la comisiile pentru elaborarea proiectelor unor acte normative*
3 pe proiect de act normativ
23
*Constituţie, coduri fundamentale *Coduri specializate sau profesionale, alte acte normative
10 pe proiect de act normativ 2 pe proiect de act normativ
I22
1.Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
2. Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
………………………………………………………………………
Total punctaj I22
I23 Participarea la comisiile de concursuri sau/şi examene organizate de profesiile juridice
0,5 pe comisie
1. EXAMEN INTRARE martie 2019 - Comisia de redactare a subiectelor - drept
penal 2. EXAMEN INTRARE SEPTEMBRIE 2019 - Comisia de redactare a subiectelor -
drept penal 3. EXAMEN INTRARE SEPTEMBRIE 2017 - Comisia de redactare a subiectelor -
drept penal 4. EXAMEN ABSOLVIRE INPPA - Sesiunea noiembrie 2015 - Comisia de
redactare a subiectelor - drept penal 5. EXAMEN ABSOLVIRE INPPA-Sesiunea noiembrie 2014 - Comisia de
redactare a subiectelor - drept penal 6. EXAMEN INTRARE SEPTEMBRIE 2013 - Comisia de Corectare a lucrarilor 7. EXAMEN INTRARE OCTOMBRIE 2012 - Comisia de redactare a subiectelor -
drept penal 8. EXAMEN INTRARE SEPTEMBRIE 2011 - Comisia de Corectare a lucrarilor
9. EXAMEN NAȚIONAL DE ABSOLVIRE A INSTITUTULUI NAȚIONAL PENTRU
PREGĂTIREA ȘI PERFECȚIONAREA AVOCAȚILOR – COMISIA DE EXAMINARE ORALĂ ȘI COMISIA SUBIECTE 2012
10. EXAMEN NAȚIONAL DE ABSOLVIRE A INSTITUTULUI NAȚIONAL PENTRU PREGĂTIREA ȘI PERFECȚIONAREA AVOCAȚILOR – COMISIA DE EXAMINARE ORALĂ ȘI COMISIA SUBIECTE 2013
11. EXAMEN NAȚIONAL DE ABSOLVIRE A INSTITUTULUI NAȚIONAL PENTRU PREGĂTIREA ȘI PERFECȚIONAREA AVOCAȚILOR – COMISIA DE EXAMINARE ORALĂ ȘI COMISIA SUBIECTE 2014
12. EXAMEN NAȚIONAL DE ABSOLVIRE A INSTITUTULUI NAȚIONAL PENTRU PREGĂTIREA ȘI PERFECȚIONAREA AVOCAȚILOR – COMISIA DE EXAMINARE ORALĂ ȘI COMISIA SUBIECTE 2015
13. EXAMEN NAȚIONAL DE ABSOLVIRE A INSTITUTULUI NAȚIONAL PENTRU PREGĂTIREA ȘI PERFECȚIONAREA AVOCAȚILOR – COMISIA DE EXAMINARE ORALĂ ȘI COMISIA SUBIECTE 2016
14. EXAMEN NAȚIONAL DE ABSOLVIRE A INSTITUTULUI NAȚIONAL PENTRU PREGĂTIREA ȘI PERFECȚIONAREA AVOCAȚILOR – COMISIA DE EXAMINARE ORALĂ ȘI COMISIA SUBIECTE 2017
15. EXAMEN NAȚIONAL DE ABSOLVIRE A INSTITUTULUI NAȚIONAL PENTRU PREGĂTIREA ȘI PERFECȚIONAREA AVOCAȚILOR – COMISIA DE EXAMINARE ORALĂ ȘI COMISIA SUBIECTE 2018
16. EXAMEN NAȚIONAL DE ABSOLVIRE A INSTITUTULUI NAȚIONAL PENTRU PREGĂTIREA ȘI PERFECȚIONAREA AVOCAȚILOR – COMISIA DE EXAMINARE ORALĂ ȘI COMISIA SUBIECTE 2019
0,5
0,5
0,5
0,5
0,5
0,5 0,5
0,5
0,5
0,5
0,5
0,5
0,5
0,5
0,5
0,5
Total punctaj I23 8
24
I24 Redactarea de opinii ştiinţifice solicitate de autorităţi, instituţii publice sau corpuri profesionale
1 pe opinie
1. DCD/HP ICCJ nr. 1/2016 - https://lege5.ro/Gratuit/he2tsnbrga/decizia-nr-1-
2016-privind-examinarea-sesizarii-formulate-de-curtea-de-apel-bucuresti-
sectia-i-penala-prin-care-se-solicita-pronuntarea-unei-hotarari-prealabile-
pentru-dezlegarea-urmatoarei-chestiuni-d
2. DCD/HP ICCJ nr. 18/2018 - https://legeaz.net/monitorul-oficial-73-
2019/decizie-18-2018-transport-detinere-droguri
3. DCD/HP ICCJ nr. 6/2019 – dosar 144/1/2019 - opinie separată
4. DCD/HP ICCJ nr. 8/2019 – dosar 228/1/2019
5. DCD/HP ICCJ nr. 13/2019 – dosar 577/1/2019
6. RIL ICCJ NR. 29/2019 dosar nr. 1574/1/2019
7. DCD/HP ICCJ NR. 22/2019 – Dosar nr. 2353/1/2019
8. RIL ICCJ Dosar nr. 3033/1/2019.
9. DCD/HP ICCJ nr. 3422/1/2019
10. DCD/HP ICCJ nr.76/1/2020
11. DCD-HP ICCJ - Dosar nr. 481/1/2020
12. DCD-HP ICCJ - Dosar nr. 895/1/2020
13. DCD-HP ICCJ - Dosar nr. 838/1/2020
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
Total punctaj I24 13
I25 Membru în comisiile pentru ocuparea posturilor didactice:
- din învăţământul juridic superior - din învăţământul preuniversitar
0,2 pe comisie 0,1 pe comisie
1. Concurs 18.09.2012 – Ioana Celina Pașca – lector –poziția 43; 2. Concurs 25.02.2016 – Sumănaru (Beta) Livia- asistent – poziția 29
0,2 0,2
Total punctaj I25 0,4
I26 Membru în comisiile de bacalaureat şi în comisiile electorale
0,1 pe comisie
1.Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
2. Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
………………………………………………………………………
Total punctaj I26
I27 Referent de specialitate în comisiile pentru susţinerea publică a tezelor de doctorat
0,5 pe comisie
1.Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
2. Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
………………………………………………………………………
Total punctaj I27
I28 Membru al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, al Consiliului Naţional al Cercetării ştiinţifice, al consiliului sau comisiilor de specialitate ale Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior
3 pe consiliu/comisie
1.Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
2. Denumire item, descriere (carte, proiect, citare, etc …)
………………………………………………………………………
Total punctaj I28
25
Total punctaj (punctaj cumulativ indici I1-I28): 376,7
DATA: 10.06.2020
NUME SI PRENUME: STĂNILĂ LAURA
SEMNĂTURA:
top related