stratul cornos stratului cornos stratul cornos - · pdf filesănătoşi, lipidele lamelare...
Post on 08-Feb-2018
219 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Inovaţie în tratamentul topic de reparare a barierei
Disfuncţiile barierei epidermale au fost considerate mult timp ca fiind factori
participanţi la patogeneza dermatitei atopice canine. Ipoteza că tulburarea barierei
epidermale nu este un fenomen secundar, ci mai degrabă un factor de declanşare în boala
inflamatorie a pielii, este tot mai de actualitate în medicina umană şi veterinară.
Stratul exterior al epidermei (stratul cornos), bariera de apărare între lumea exterioară şi
interiorul corpului, nu este doar un produs final inert, ci mai degrabă un biosenzor sofisticat
care răspunde la perturbaţii externe. Are rol de barieră permeabilă pentru apă, care de
asemenea, previne pătrunderea transcutanată a alergenilor şi iritanţilor.
Structura stratului cornos poate fi comparată cu un zid de cărămidă, în care cărămizile
reprezintă celulele moarte (corneocitele), iar mortarul reprezintă o matrice intercelulară
alcătuită din straturi lamelare de lipide (Mason & Lloyd, 1993). Aceste lipide sunt compuse
din aproximativ 50% ceramide, 25% colesterol şi între 10% şi 20% acizi graşi cu lanţ lung
(Jungersted et al., 2008). Aceste lipide sunt vitale pentru funcţia de barieră cu
permeabilitate normală (Sugarman, 2008).
Pierderea funcţiei normale a barierei joacă un rol important în dermatita atopică: două
studii de microscopie electronică raportează concluzii similare de bariere lipidice epidermale
defectuoase la cîinii atopici (Inman et al, 2003; Piekutowska et al, 2008..). Depunerea de
lamele de lipide este semnificativ eterogenă în stratul cornos al pielii fără leziuni a cîinilor
atopici, în comparaţie cu grupul sănătos de control.
A fost efectuat un studiu pentru a evalua cantitativ, prin mijloace de microscopie electronică
şi postfixare cu tetraoxid de ruteniu, impactul aplicarii topice a unui complex lipidic cutanat,
asupra structurilor lipidice deficitare din pielea a cinci cîini cu dermatita atopică
(Piekutowska et al., 2008).
Comparaţia între zonele tratate şi cele netratate, la cîini atopici arată îmbunătăţiri
semnificative în ultrastructura pielii fără leziuni, după aplicarea preparatului lipidic. Spaţiile
intercorneocitare devin plate şi sunt umplute aproape în întregime cu lipide lamelare.
Numeroase structuri voluminoase lamelare sunt observate în partea apicală a
keratinocitelor din stratul granulos. Unele dintre aceste structuri lamelare au fuzionat cu
membranele celulare, formînd conglomerate extracelulare din lipide lamelare multi-
direcţionale scurte.
Evaluarea cantitativă demonstrează o diferenţă semnificativă (P≤0.05) în exprimarea
lipidelor lamelare, între zonele tratate şi cele de control. În stratul cornos inferior, la cîinii
sănătoşi, lipidele lamelare ocupă 89,5% ±6,8 (media ± SD) din totalul spaţiului intercelular.
Această cifră scade la 31,8%±16,7 în zonele netratate, la cîinii cu dermatită atopică. Prin
contrast, lipidele lamelare reprezintă 74%±10.9 din spaţiul intercorneocitar, în zonele
tratate ale pielii aceloraşi cîini, după aplicarea complexului lipidic cutanat, o valoare nu
foarte diferită faţă de grupul sănătos de control.
Tratamentul topic cu complexul lipidic cutanat contribuie la formarea unei bariere
epidermale îmbunătăţite la cîinii atopici. Acest lucru este probabil legat de stimularea
producţiei endogene şi secreţia de lipide fiziologice în stratul cornos.
Referinţe:
• Inman AO, Olivry T, Dunston SM, Monteiro-Riviere NA, Gatto H. Electron Microscopic observations of stratum corneum intercellular lipids in normal and atopic dogs. Vet Pathol 2001; 38:720-723.
• Jungersted JM, Hellgren LI, Jemec GB, Agner T. Lipids and skin barrier function – a clinical perspective. Contact Dermatitis 2008; 58:255-262.
• Mason IS, Lloyd DH. Scanning electron microscopical studies of the living epidermis and stratum corneum in dogs. In: Ihrke PJ, Mason IS, White SD (Eds.), Advances in Veterinary Dermatology Vol. 2. Pergamon Press, Oxford, 1993, p131-139.
• Piekutowska A, Pin D, Rème CA, Gatto H, Haftek M. Effects of a topically applied preparation of epidermal lipids on the stratum corneum barrier of atopic dogs. J Comp Path 2008; 138: 197-203.
• Sugarman JL. The epidermal barrier in atopic dermatitis. Semin Cutan Med Surg 2008; 27: 108-114.
top related