solul „() este cel care face - · pdf filedominat de materiale amorfe cu aluminiu,...
Post on 06-Feb-2018
250 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Solul „(…) este cel care face
uscatul un mediu prietenos pentru
omenire (…)”.
F. A. Fallou (1862)
1. LEGILE GEOGRAFICE ALE RĂSPÂNDIRII
SOLURILOR PE GLOB
Răspândirea solurilor pe suprafaţa Terrei este guvernată de o serie de legi
geografice globale - zonalitatea, interzonalitatea, etajarea, intrazonalitatea,
azonalitatea.
Zonalitatea
-distribuţia solurilor sub forma unor benzi latitudinale este influenţată şi de
poziţia uscatului în raport de mări, oceane sau mari lanţuri montane;
-dacă uscatul Terrei ar fi continuu şi format doar din câmpii şi dealuri joase
zonele s-ar desfăşura egal în sens latitudinal şi longitudinal;
-legea zonalităţii poate fi urmărită mai ales în interiorul Eurasiei (Ianoş, 1997),
cu o largă desfăşurare latitudinală unde se conturează opt zone de sol.
Tabelul nr. 1. Corelaţia între zonele de soluri şi zonele de vegetaţie în Eurasia
Zonele de soluri Zonele de vegetaţie
Criosolurilor tundră
Podzolurilor
păduri de conifere
Luvisolurilor
păduri de foioase în climat umed
Cernoziomurilor
silvostepă şi stepă
Kastanoziomurilor
stepă semiaridă
Calcisolurilor
pustiuri temperate şi tropicale
Lixisolurilor şi a Acrisolurilor
savană
Feralsolurilor
păduri ecuatoriale şi tropical umede
Interzonalitatea - unele caracteristici ale solurilor din cadrul zonelor pot prezenta
aspecte determinate de influenţele climatice regionale, rezultat al poziţiei teritoriilor
respective la interferenţa unor climate diferite.
Etajarea - succesiunea altitudinală a etajelor are la bază pedopeisajul zonal urmat de un
număr diferit de etaje funcţie de latitudine şi altitudinea munţilor.
Intrazonalitatea şi azonalitatea - influenţa excesivă a unuia sau a mai multor factori
pedogenetici locali cu o poziţie indiferentă în raport cu zonele sau etajele de sol
2. CONCEPŢII ÎN TAXONOMIA SOLURILOR
- Prima abordare modernă a acestui aspect datează din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, când apare în Rusia clasificarea naturalistă elaborată de
Dokuceaev, în anul 1879 (revizuită în 1886 şi finalizată în anul 1900), unde solul este
înţeles ca un corp natural dinamic, care interacţionează strâns cu factorii de mediu
- În cea de-a doua jumătate a secolului XX, specialiştii americani au elaborat
un sistem de clasificare bazat pe proprietăţile intrinseci ale solului ca resursă, preluat
ulterior şi adaptat, de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie
(FAO)
- La sfârşitul celui de al XX-lea secol este elaborată Baza Mondială de
Referinţă pentru Resurse de Sol
Clasificarea naturalistă
Pune accentul pe raporturile existente între factorii de mediu, procesele pedogenetice şi
proprietăţile solurilor şi cuprinde trei clase.
Solurile normale (zonale) răspândite în regiunile de şes, ocupă areale întinse şi s-au
format în special sub influenţa factorilor bioclimatici.
Solurile de tranziţie spre cele zonale, formate prin influenţa unui factor local, intrazonal
(rocă, relief, exces de umezeală).
Solurile anormale în a căror pedogeneză devine dominantă influenţa unui factor de
solificare intrazonal (rocă, relief, exces de umezeală).
Tabelul nr. 24. Clasificarea solurilor după Dokuceaev V.V. (1900) (după Andreiaşi, Mihalache, 1999).
CLASIFICAREA AMERICANĂ
Soil Taxonomy pune accent în primul rând pe proprietăţile solului şi mai puţin
pe factorii pedogenetici.
Includerea solurilor într-unul din cele 6 unităţi taxonomice (ordin, subordin,
marea grupă, subgrupă, familie, serie), se face pe baza orizonturilor şi a
caracterelor diagnostice.
La nivelul cel mai înalt sunt 12 ordine de sol, definite pe baza a 4 criterii:
- prezenţa/absenţa anumitor orizonturi de diagnostic;
- gradul de dezvoltare al orizonturilor;
- gradul de transformare a materialului de sol prin alterare sau
argiloiluviere;
- compoziţia globală a solului.
•histosoluri – soluri organice sau turboase alcătuite din material organic saturat în
apă (cel puţin 30 de zile în anii normali din punct de vedere pluviometric) şi fără
permafrost în primii 100 cm;
•andisoluri – soluri formate pe materiale vulcanice; complexul lor adsorbtiv este
dominat de materiale amorfe cu aluminiu, siliciu şi materie organică şi au o
capacitate ridicată de reţinere a apei şi a fosfaţilor;
•entisoluri – soluri tinere fără diferenţiere a profilului; sunt legate de arealele unde
solificarea este întreruptă/încetinită de depunerile recente de material, de
eroziunea accelerată, de roca parentală dură sau de activitatea omului;
•inceptisoluri – soluri tinere, mai evoluate decât entisolurile, cu o diferenţiere de la
slabă la moderată a profilului (prezintă orizont cambic);
• gelisoluri – soluri formate la latitudini mari sau în areale muntoase înalte;
prezintă permafrost în primii 100 cm sau materiale gelice (materiale minerale sau
organice afectate de procese de crioturbaţie) în primii 100 cm şi permafrost în
primi 200 cm;
•vertisoluri – soluri care s-au format pe argile gonflante (predominant
montmorillonit) şi care prezintă caractere specifice datorate alternanţei gonflare-
contracţie (crăpături largi şi adânci, feţe de alunecare, agregate structurale mari
cu muchii ascuţite etc.);
•molisoluri – soluri care au orizont de suprafaţă molic, bogat în humus, cu grad
ridicat de saturaţie în baze (cel puţin 50%) şi culoare închisă;
•spodosoluri – soluri care au orizont spodic;
• aridisoluri – soluri formate în climat arid;
•alfisoluri – soluri cu orizont argic rezultat printr-o acumulare moderată a argilei;
•ultisoluri – soluri cu orizont argic rezultat prin acumularea argilei, dar care spre
deosebire de cele precedente, foarte alterat şi debazificat;
•oxisoluri – soluri din zona intertropicală, cu orizont oxic rezultat prin acumularea
reziduală a sescvioxizilor; sunt profunde, puternic alterate şi au culoare roşcată.
LEGENDA FAO-UNESCO ŞI BAZA MONDIALĂ DE REFERINŢĂ PENTRU
RESURSE DE SOL
În cea de-a doua jumătate a secolului al XX – lea, prin implicarea unor organisme
internaţionale (FAO; UNESCO; ISSS) s-a realizat inventarierea resurselor de sol
la nivel mondial.
Acest proiect internaţional a fost pornit în anul 1961 şi finalizat în anul 1981, prin
tipărirea Hărţii Solurilor Lumii, scara 1:5.000.000 în 10 volume. Primul volum,
Legenda, a apărut în anul 1974, ulterior fiind revizuită (1988).
Legenda FAO-UNESCO ordonează solurile globului pe baza proprietăţilor
acestora, dar şi în ordine evolutivă şi zonală, acordându-se importanţă şi
regiunilor bio-climatice.
Este mai mult o listă de soluri şi nu un sistem de clasificare propriu-zis, cu diferite
nivele ierarhice.
Iniţial (1974), ea cuprindea 24 de grupe majore de sol (şi un total de 106 unităţi), iar
ulterior (1988), 28 de grupe majore de sol (şi un total de 153 de unităţi de sol).
Dintre principalele modificări introduse în Legenda revizuită FAO-UNESCO (1988) faţă
de varianta iniţială (1974) menţionăm:
- cuprinderea litosolurilor, rendzinelor şi rankerelor (soluri foarte subţiri,
dezvoltate în regiunile montane pe roci silicioase) într-o singură grupare majoră de sol,
şi anume Leptosoluri;
- renunţarea la xerosoluri şi yermosoluri, soluri cu regim de umiditate aridic şi
cu orizont A, sărac în humus şi slab dezvoltat;
- introducerea a noi grupe majore de soluri – alisoluri, calcisoluri, gipsisoluri,
lixisoluri, plintosoluri, antrosoluri.
În paralel cu demersurile legate de realizarea Legendei Hărţii Solurilor Lumii
(1:5.000.000) FAO-UNESCO a existat şi o acţiune de elaborare a unei Baze Mondiale
de Referinţă pentru Resurse de Sol (World Reference Base for Soil Resources, WRB –
SR). Această acţiune a fost sprijinită, pe lângă FAO şi ISSS, şi de ISRIC şi UNEP.
În urma mai multor reuniuni internaţionale, rezoluţia finală a fost adoptarea Legendei
Hărţii Solurilor Lumii de către WRB-SR şi, oficializarea acesteia din urmă ca sistem unic
de referinţă.
Acest lucru s-a întâmplat în anul 1998, la cel de al XVI-lea Congres Mondial de Ştiinţa
Solului de la Montpellier-Franţa.
În WRB-SR - 1998 au fost separate 30 de grupe de sol de referinţă, cărora, ulterior, în
cea de-a doua ediţie a Bazei Mondiale de Referinţă, din anul 2006, li s-au mai adăugat două (tehnosolurile şi stagnosolurile).
SOLURI CU ORIZONT ORGANIC GROS
1. Histosolurile
SOLURI PUTERNIC INFLUENŢATE DE ACTIVITATEA OMULUI
1. Antrosolurile
2. Tehnosolurile
SOLURI CU RESTRICŢII PENTRU PĂTRUNDEREA RĂDĂCINILOR PROVOCATE
DE PERMAFROST SAU PIETRIŞURI
1. Criosolurile
2. Leptosolurile
SOLURI INFLUENŢATE ÎN DIFERITE FORME DE CĂTRE APĂ
1. Vertisolurile
2. Fluvisolurile
3. Soloneţurile
4. Solonceacurile
5. Gleisolurile
SOLURI INFLUENŢATE DE CHIMIA ALUMINIU / FIER
1. Andosolurile
2. Podzolurile
3. Plintosolurile
4. Nitisolurile
5. Feralsolurile
SOLURI FORMATE PRIN STAGNAREA APEI ÎN PROFIL
1. Planosolurile
2. Stagnosolurile
SOLURI BOGATE ÎN HUMUS ŞI CU GRAD DE SATURAŢIE ÎN BAZE RIDICAT
1. Cernoziomurile
2. Kastanoziomurile
3. Faeoziomurile
SOLURI CARACTERIZATE PRIN ACUMULAREA DE SĂRURI SLAB SOLUBILE
1. Gipsisolurile
2. Durisolurile
3. Calcisolurile
SOLURI CU ORIZONT INTERMEDIAR ÎMBOGĂŢIT ÎN ARGILĂ
1. Albeluvisolurile
2. Alisolurile
3. Acrisolurile
4. Luvisolurile
5. Lixisolurile
SOLURI RELATIV TINERE SAU SOLURI CARE AU UN PROFIL SLAB DIFERENŢIAT
1. Umbrisolurile
2. Arenosolurile
3. Cambisolurile
4. Regosolurile
SOLURI CU ORIZONT ORGANIC GROS
1. Histosolurile
Ø Definiţie - soluri organice (din grecescul histos – ţesut), cunoscute şi
drept soluri turboase sau de mlaştină. Conform F.A.O. – U.N.E.S.C.O., prezintă
orizont histic (cu peste 20 – 30% materie organică), de minim 10 cm de la suprafaţa
solului până la roca compactă sau de minim 40 cm începând din primii 30 cm de la
suprafaţă.
Ø Pedogeneza şi caracteristicile profilului de sol - în condiţiile unui
exces permanent de apă, resturile organice nu se pot descompune decât parţial şi
fermentativ, acumulându-se treptat în strate de diferite grosimi. Deşi se acumulează
o cantitate foarte mare de substanţe organice, aceste soluri sunt sărace în humus
fin, bine descompus.
Răspândirea geografică şi condiţiile de mediu - aproximativ 275 milioane ha., ocupă
cele mai mari suprafeţe (peste 50% din total) în regiunile subpolare boreale. Restul, se
găsesc în zona temperată, regiunile muntoase şi zona caldă. Condiţii climatice umede,
cu P depăşeşte E, pe terenuri slab drenate, joase, depresionare, dar şi la altitudini foarte
mari pe suprafeţe cvasiorizontale.
SOLURI PUTERNIC INFLUENŢATE DE ACTIVITATEA OMULUI
1. Antrosolurile
Ø Definiţie - soluri transformate intens de către om (din grecescul anthropos
– om). Au un orizont antropogenic de minim 50 cm grosime.
Ø Răspândirea geografică şi condiţiile de mediu - ocupă o suprafaţă
redusă, fiind răspândite în toate ţările. În Olanda, Belgia, Germania, Marea Britanie
şi Olanda ocupă aproximativ 0,5 milioane ha. Areale importante sunt şi în orezăriile
din sud-estul Asiei.
Ø Pedogeneza şi caracteristicile profilului de sol:
- aplicarea intensivă de îngrăşăminte şi lucrarea adâncă a solului => orizont hortic.
- aplicarea permanentă de material pământos (mâluri) => orizont teric.
- irigarea perioade îndelungate cu ape bogate în suspensii minerale => orizont iragric.
- fertilizarea îndelungată cu materiale organice (gunoi de grajd, iarbă, coceni etc.) =>
orizont plaggic (din olandezul plaggen – iarbă).
- pe terenurile cu orezării în condiţii de exces de umiditate => orizonturile antracvic şi
hidragric.
2. Tehnosolurile
Ø Definiţie - soluri nou separate (2006) în cadrul W.R.B.-S.R., care conţin
artefacte în cantităţi apreciabile sau, ale căror procese de solificare sunt dependente de
materiale rezultate din activităţi industriale.
Ø Răspândirea geografică şi condiţiile de mediu - se găsesc în arealele
(zone construite, în arealele miniere, câmpuri petrolifere, în lungul căilor de transport) în
care activităţile umane au determinat formarea unor soluri artificiale.
Ø Pedogeneza şi caracteristicile profilului de sol – solificarea fiind
influenţată de materialele de sorginte antropică, tehnosolurile pot fi bogate în schelet, în
materie organică, pot fi acoperite cu materiale dure rezultate din construcţii sau cu sol
natural sau pot fi poluate.
top related