poezia planetelor

Poezia planetelor (de Liviu Mircea)

În cer întotdeauna,Urmăm al nostru mers, [mimăm marşul ]Ca Soarele şi Luna,Rotind în Univers.[ne rotim ]

Cel mai de lângă Soare,Mercur e al său nume,[ indicăm 1 cu mâna ]Cu Luna îl aseamăn,Brăzdat şi plin de dune.[arătăm valuri ]

Luceafărul zis Venus,E cel de-al doilea frate,[ indicăm 2 cu mâna ]Pe faţa lui încinsă,Un vânt fierbinte bate.[ imităm retragerea mâinilor de lângă un obiect încins]

A treia de la Soare,E Terra sau Pământul,E casa noastră dragă,[ indicăm cu mâna numărul 3 ]Vopsită în albastru;În jurul ei întruna,Rotindu-se doar Luna.[ne rotim ]

Al patrulea e Marte,Războinicul setos,[ indicăm 4 cu mâna ]Pe faţa lui cea roşie,Un relief stâncos.[arătăm munţi i mari ]

Urmează Jupiter cel falnic,Şi cel mai mare dintre toţi,[ indicăm numărul 5 ]Cu ochiul lui cel roş’ şi tainic,Să vezi o lume întreagă poţi.[ imităm marele ochi (ciclon) ]

Şi mai departe e Saturn,

Zis al inelelor stăpân,[ indicăm numărul 6 ]Bijuteria nopţii înstelate,Cu perle argintii frumos brodate.[arătăm brâul ]

La-ntunecate depărtări,Sălăşuiesc în colţ stigheri,[ indicăm numerele 7 şi 8 ]Uranus şi Neptun,Ca nişte palizi mesageri.[mimăm soldaţi i de pază ]