lucrare licenta probatiune
Post on 21-Oct-2015
846 Views
Preview:
TRANSCRIPT
REINTEGRAREA SOCIALĂ A MINORILOR CARE EXECUTĂ PEDEPSE PENALE SI RASPUND PENAL
Cuprins
Introducere...........................................................................................................................
Capitolul I
Delincventa juvenila - clasificari conceptuale....................................................................
1.1 Aspecte introductive privind delincventa juvenila.............................................
1.2 Delincventa juvenila din perspectiva psihosociala.............................................
1.3 Tipologii de minori delincventi...........................................................................
1.4 Factorii de risc implicati in determinarea comportamentului delincvent al
minorilor............................................................................................................................
Capitolul 2
Explicatii teoretice cu privire la fenomenul delincventei juvenile
2.1 Teoria invatari sociale.............................................................................................
2.2 Teoria subculturilor
delincvente..................................................................................................................
2.3 Teoria asocierilor deferentiale..............................................................................
2.4 Teoria etichetarii sociale.......................................................................................
Capitolul 3
Reintegrarea socială a minorilor care execută pedepse penale si raspund penal..............................................
3.1 Relatia conceptuală dintre integrare si reintegrare sociala.........................................
1
3.2 Rolul asistentului social in reintegrarea minorilor.....................................................
3.3 Factori determinanţi în reintegrarea sociala a minorilor delincventi in
comunitate.....................................................................................................................................
3.4 Impactul privarii de libertate asupra minorului.........................................................
3.4.1 Semnificatia pedepsei in contextul privarii de libertate..............................
3.4.2 Constructia valorica a educatiei in mediul de detentie...................................
3.4.3 Rolul serviciului de probatiune in reintegrarea sociala a minorilor care au
executat pedepse penale si raspund penal.....................................................................................
Capitolul 4 Cercetare .............
Concluziile lucrării şi recomandări
Bibliografie
Anexe
2
Introducere
Despre copii se vorbeste calduros, laudativ, iar familiile nu se gandesc ca, copii lor se
nasc rai ci, ca sunt copii model si este cea mai mare bucurie a parintilor, sufletul lor. Pentru
majoritatea familiilor, apariția unui copil reprezintă o sursă de bucurie și fericire, un mod de a-și
îndeplini dorințele. Orice părinte își dorește în primul rând să aibe un copil sănătos, care să le
aducă satisfacții în viitor.
In multe familii, parintii sunt agresivi, se cearta si isi neglijeaza pur si simplu copii.
Lipsa de intelegere, de iubire, de incredere poate face ca iubirea sa se transforme in ura. Copii
nu se nasc buni sau rai, totul depinde de educatie de care au parte si de faptul cum sunt indrumati
in viata de catre parintii.
Pe perioada desfășurării practicii în Sistemul de Porbatiune, am avut posibilitatea să intru
în contact cu astfel de familii. Acest lucru m-a determinat să aprofundez problematica acestor
familii, încercând să identific dificultățile întâmpinate de aceștia si cum reusesc copii sa fie
puternici sau cat de usor se pot lasa influentati si dezamagiti de ceea ce fac parintii lor.
Lucrarea este alcatuita din 4 capitole care sunt structurate altfel:
In primul capitol am incercat o definire a notiuni de “delincventa”, “devianta”, “tipologii
de minorii”, si “factorii implica in determinarea comportamentul delincventei”, pentru a putea
intelge mai bine problematica minorii delincventii.
Capitolul al II-lea cuprinde prezentarea teoriilor cu privirea la fenomenul delincventei
juvenile.
In capitolul al III-lea am prezentat reintegrarea sociala a minorilor care executa
pedepse custodiale, factorii care ii determina pe minorii sa savarseasca infractiuni, precum si
3
semnificatia pedepsei si rolul serviciul de probatiune in reintegrarea sociala a minorilor care
executa pedepse custodiale.
Ultimul capitol cuprinde cercetare…………
4
Capitolul I
Partea teoretica
Delincventa Juvenila- clasificari conceptuale
Conceptul de delincventa juvenila nu prezinta un continut foarte evident, ea fiind
utilizata in literatura de specialitate in diferite sensuri. Delincventa este definita ca ” totalitatea
delictelor si crimelor considerate pe plan social, iar delictul este un act nepermis de lege si
sanctionat printr-o pedeapsa corectionala”1 Delincventa nu este altceva decat o serie de fapte
interzise indiferent dacă au sau nu un caracter penal şi se realizeaza în: fuga de la domiciliu,
absenţa repetată şi îndelungată de la şcoală, abandonul şcolar nemotivat de cauze obiective,
precum şi anumite fapte imorale care nu constituie infracţiuni.
Cunoscându-se diferite implicări motivaţionale cum ar fi: intenţia directă sau
indirectă, culpa sau imprudenţa, literatura de specialitate juridică şi criminologică, distinge şi
menţionează următoarele categorii de delincvenţă: 2
a)- delincvenţa reală denumită şi „cifra neagră”, este acţiunea săvârşită ca atare, în
realitate şi reprezinta totalitatea manifestărilor antisociale cu caracter penal care s-au comis sau
care au avut loc în realitate;
b)- delincvenţa descoperită cuprinde numai o parte a faptelor antisociale cu, caracter
penal şi anume a celor identificate de organe specializate şi deoarece nu toate faptele penale
cuprinse sunt identificate procentual, infracţionalitatea descoperită este mai mică decât cea reală,
incluzând aici şi infracţiunile cu autori „necunoscuţi”;
1 Emilian Stanisor, Delincventra juvenila, Editura Oscar Print, 2003, p.132 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitate, Editura Ardealul, 2005, pag 16
5
c)- delincvenţa juvenilă ce se identifică cu acea secvenţă din delincvenţa descoperită
care ajunge să fie judecată şi care este sancţionată de către instanţele specializate ale statului şi
datorită faptului că nu toate faptele descoperite sunt pasibile de judecată, acest tip de delincvenţă
este numeric mai mic decât delincvenţa descoperită, putând apărea pe parcursul derulării
judecăţii, situaţii judiciare ce-i schimbă cursul.
Exista o diferentiere intre conceptul de delincventa si conceptul de devianta. În
limba româna, ca si în limba franceza, termenul "devianta" este luat din limba engleza, în care
"deviance" are întelesul de abatere de la normele acceptate. Originea cuvântului vine din limba
latina, în care verbul "deviare" însemna "abatere de la drum". Elementul esential pentru
întelegerea exacta a termenului de "devianta" este conceptul de "norma". Pe plan individual
devianta nu este decat “tendinţă proprie de a adopta un comportament în contradicţie cu unul sau
mai multe sisteme normative individualizate” pe cand pe plan social devianta poate sa reprezinte
un “pericol riscând să perturbe grav interacţiunile dintre deviant şi mediul său şi să primejduiască
echilibrul general al societăţii”.3
Este bine cunoscut in literatura de specialitate ca notiunea conceptului de devianta
este acordata scolii sociologice reprezentate de Emil Durckheim. Acesta defineste notiunea de
devianta ca fiind “ echivalenta cu, criminalitatea si conduita delincventa”.4
Preda V. (1998) sustine ca delincvenţa apare ca o tulburare a structurii raporturilor
sociale ale individului, tocmai datorită insuficienţei maturizării sociale. Într-adevăr, la
majoritatea delincvenţilor se manifestă, în diverse moduri, au un caracter dissonant al maturizării
sociale şi deci, al dezvoltării personalităţii.
Orice societate se confrunta cu anumite abateri de conduita si acte de incalcare a regulilor dar
care nu au acelasi efect nici ca volum nici ca gravitate astfel incat sanctionarea lor este diferita.
Acte precum incalcarea regulilor de politete, alcoolismul, drogurile, sinuciderile avorturile si
prostitutia nu respecta normele sociale si morale si sunt repudiate de cate societate.
Din acest punct de vedere este deviant orice comportament care incalca o lege sau care violeaza
o anumita norma si care determina sau provoaca o anumita sanctiune.
3 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitate, Editura Ardealul, 2005, pag 114 Emilian Stanisor, Delincventa juvenila, Editura Oscar Print, Bucuresti, pag 11
6
In unele lucrari de specialitate este intalnita foarte des notiunea de predelincventa, ea
referindu-se la situatia minorului care a savarsit o fapta si nu raspunde penal datorita varstei sau
minorului care are un comportament imoral, fără ca faptele respective să fie prevăzute de legea
penală .
1.1 Aspecte introductive privind delincventa juvenila
Notiunea de delincventa juvenila este intalnita foarte des in literatura de
specialitate si exista multe opinii cu privire la fenomenul delincventei juvenile. In lucrarile de
specialitate se arata ca “in sfera delincventei juvenile ar trebui incluse numai faptele penale
subliniindu-se esecul incercarilor de redefinire a conceptului dintr-o alta perspectiva decat cea a
dreptului penal5. La delincvenţa juvenila contribuie atât factori subiectivi care contribuie la
personalitatea tanarului cat si factori sociali care tin de exteriorul acestuia. “Delincventa juvenila
constituie un fenomen complex, care defineste ansamblul conduitelor aflate in conflict cu
valorile ocrotite de norma penala. Din punc de vedere juridic, acest fenomen caracterizeaza
incalcarea normelor care reflecta cerintele oricarei forme de convietuire umana.”6
Delincventa juvenila este o forma a comportamentului deviant si indica ansamblul tuturor
abaterilor si incalcari legi sau a normelor sociale care sunt sanctionate juridic si sunt savarsite de
minorii de pana la varsta de 18 ani.
Delincventa copiilor poate fi remarcata prin diferiti indicatori cum ar fi:
Atitudinea indiferenta fata de scoala
Absente frecvente de la scoala
Minciuni si furturi frecvente chiar si inainte de varsta de 9 ani
Vizionarea foarte frecventa a filmelor cu, continut necorespunzator din punct
de vedere educativ;
5 O. Brezeanu, Minorul si legea penala, Editura All Beck, Bucuresti, 1998, pag 36 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Introducere in sociologia delincventei juvenile, Adolescenta intre normalitate si devianta, Editura Medicala, Bucuresti, 1990, pag 42
7
Prin copil se intelege persoana care nu a implinit varsta de 18.” Minorul care nu a
implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal, minorul care are varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani
raspunde penal numai daca se dovedeste ca savarseste fapta cu discernamant, iar minorul cu
varsta peste 16 ani raspunde penal”7. Consecintele raspunderi penale sunt prezentate in Codul
Penal astfel “ fata de minorul care raspunde penal se poate lua o masura educativa ori i se poate
aplica o pedepsa. La alegerea sanctiunii se tine seama de gradul de pericol social al faptei
savarsite, de starea fizica, de dezvoltarea intelectuala si morala, de comportarea lui si de
conditiile in care a fost crescut si in care a trait”.8
Cu prilejul celui de-al doilea Congres tinut la Londra in 1960, “dezbaterile au sfarsit prin
elaborarea unei Recomandari, potrivit careia nu trebuie utilizate pe cat posibil, termenul de
delincventa juvenila decat in cazul savarsiri unei fapte prezentata de legea penala ca infractiune,
evitandu-se in acest fel pedepsiea unor forme de conduita necorespunzatoare sau de neadaptare
care pot fi considerate ca normale la minorii in procesul lor de dezvoltare psiho-somatica.”9
Delincvenţa juvenilă după Newitt K. D. şi Ossome R. (1995) este percepută ca o
sursă de frică şi de adevărată panică morală, datorită situaţiei în care presa, în special, ocupă un
rol central în relaţia dinamică ce se stabileşte între percepţia publică a delincvenţei juvenile şi
politicile publice.
Un alt fenomen important este criminalitatea juvenila care influenteaza
comportamentul uman. Criminalitatea este “stiinta care studiaza fenomenul social al
criminalitatii in scopul prevenirii si combaterii acestuia si opereaza cu, conceptul de personalitate
a infractorului si studiaza coordonatele biologice, psihologice, sociale, economice, etc care au
relevanta pentru alegerea conduitei infractionale.”10
Teoriile de orientare psihologica sustin “ca infractorii se deosebesc de neinfractori
prin dezvoltarea insuficienta, deformarea sau alterarea structurilor si functiilor psihice, fara sa se
ajunga la studiul patologic”11.
7 cioclei8 cioclei9 Emilian Stanisor, Delincventa juvenila, Editura Oscar Print, Bucuresti,pag 2010 Adriana Rodica Berindei, Criminalitatea juvenila, Editura Lumen, Iasi, 2006, pag 1911 Adriana Rodica Berindei, Criminalitatea juvenila, Editura Lumen, Iasi, 2006, pag 30
8
Astfel delimitarea comportamentului deviant de cel normal se face prin raportarea la
norme jurdice care este oficializat mai departe in societate. In definirea actului criminal se pune
accentul pe caracterul periculos al faptei savarsite dar si pe vinovatia in comiterea acesteia.
1.2 Delincventa juvenila din perspectiva psiho-sociala
Adolescenta este foarte importanta pentru fiecare tanar in parte. In aceasta etapa au loc o
serie de schimbari in ceea ce priveste comportamentul, schimbari de infatisare , dar poate cel mai
important este relationarea cu societatea si increderea de sine.
Aceasta etapa mai este denumita si perioada scolaritatii mijlocii, dominanta in
aceasta perioada fiind maturizarea si dezvoltatea personalitatii. Exista unele situatii cand unii
copii nu se integreaza in colectiv, fie ca au o incredere in sine scazuta fie au slabe competente
sociale. Cei care sunt putin pregatiti pentru a se adapta intr-un grup, vor fi frecvent respinsi de
ceilalti. Aceste situatii vor afecta imaginea de sine, intarind neincrederea si nesiguranta. Copii se
vor inchide in sine , fie se vor manifesta agresiv fata de ceilati, pentru a compensa intr-o oarecare
masura lipsa de atentie. Comprtamentul in grup este o etapa importanta deoarece se produce
spontan prin luarea in consideratie a personalitatii copiilor si mai putin a obiectivelor ce ar putea
sta la baza grupului.
Copiii nepopulari nu sunt acceptatii in grup si ei manifesta adeseori, o inadaptare
afectiva ca prelungiri ale relatiilor de disconfort din familie ei fiind mai interiorizatii excesiv,
timizi, retrasii, sau dimpotriva, certarti, zgomotosi, indiferenti fata de alti egoisti. In ciuda tutror
aparentelor, la aceasta varsta copii sunt preocupati foarte mult de ceea ce gandesc ceilalti despre
ei. In aceasta etapa de tranzitie de la “moralitatea constrangerii la cea a cooperarii, discutiile
privind regulile, legile sau etica pot fi extreme de furtunoase, cu diferente de opinii crancen
sustinute.12
Jean Piaget (1968) defineste aceasta etapa Cooperare deoarece divergentele sunt
rezolvate fie imitandu-l pe cel mai competent fie eliminand practicile care genereaza,
12 Andrei Cosomovici si Luminita Iacob, Psihologie scolara, Editura Polirom, Iasi, 2008. Pag 48
9
contesteatii. Ei trebuie sa ajunga in stadiul operatiilor formale, pentru a constientiza implicatiile
rationamentelor folosite in elaborarea regulilor.
G.W.Allport (1981) considera ca individul este la fel ca ceilalti oameni, in virtutea
normelor universale, la fel ca unii oameni conform normelor grupului de apartenenta.
A. Cohen(1962) considera ca cele mai multe rezultate negative cum ar fi inadaptare,
marginalizare nu pot avea decat cauze negative cum are fi: familie dezorganizata, somaj, boli
fizice sau mentale, saracie, etc.
Gilombart R. (1972) elaborează structurile comportamentului delincvenţilor minori în
mod diferenţiat, pornind de la premisa că există „mai multe niveluri ale comportamentelor şi ale
manifestărilor caracteristice inadaptării sociale ale devianţei.”
W. F. Whyte (1943), sustine ca perioada adolescentei si a tineretii se caracterizeaza,
printre altele, prin stabilirea si fundamentarea unor relatii de prietenie, de sociabilitate si
comunicare intre tineri, care se aduna, discuta, stabilesc diferite planuri de actiune.
Comportamentul infracţional trebuie sancţionat de lege, “din perspectiva
psihosocială, înţelegerea mai profundă a delincvenţei, se bazează pe o viziune sistemică,
dinamică şi evolutivă, facilitând reinserţia socială a delincvenţilor precum şi o acţiune multi şi
interdisciplinară, în direcţia prevenirii recidivelor şi a profilaxiei devianţei sociale.”13
Minorului care savarseste o fapta penala i se aplica o pedeapsa sau o masura educativa. La
alegerea pedepsei se tine cont de gradul de pericol social, de comportarea lui, de conditiile in
care a fost crescut sau in care a trait sau oricare alt element care caracterizeaza persoana
minorului. Potrivit Codului Penal masurile educative care se pot lua fata de minor sunt:
“mustrarea, libertatea supravegheata, internarea intr-un centru de reeducare, internarea intr-un
institut medico-educativ.”14
Procesul educării are scopul de a:
a) se adaptam la un trai de munca, iar in timpul sanctiuni sa isi poata continua pregatirea
scolara si profesioanala;
13 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitate,Editura Ardealul, 2005,pag 1914Valerian Cioclei Codul penal si Codul de procedura penala, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2010,pag 51
10
b) se educa si de a incepe o noua viata dupa terminarea sanctiunii, si aceasta sa aibe ca
scop reintegrarea lui in societate;
c) a acorda asistenta medicala, sociala de specialitate iar aceasta sa aibe ca scop
rezolvarea de probleme personale;
1.3 Tipologii de minori delincventi
Delincvenţa juvenilă cunoaşte definiţii şi sensuri extrem de diverse, care includ,
deopotrivă atât manifestările deviante şi nonconformiste specifice vârstei adolescentului cât şi
actele de încălcare a legii penale comise de tineri. Comportamentul infractional are in continutul
sau de manifestare o “multitudine de elemente cu un pronuntat caracater patologic”.15
Având în vedere “vârsta şi persoana tinerilor delincvenţi, tipul de delict comis, mediul
social în care au fost crescuţi şi socializaţi şi posibilităţile reale de recuperare astfel se poate
realiza o tipologie a diverselor comportamente ale delincvente juvenile:”16
minori cu comportamente delincvente ocazionale, accidentale şi nestructurate,
care comit delicte cu un grad redus de periculozitate socială. Asemenea acte
deviante nu au o periculozitate sociala deosebita, declansandu-se, de multe ori,
spontan , fie din spirit de baravada, teteribilism sau de “solidaritate” cu alti
tinerii, fie la incitatia unor persoane, a alcoolului etc.Pentru marea majoritate a
acestor minorii exista sanse reale de recuperare sociala,daca sunt evitate
pericolele “etichetarii” raului si “inductiei” negative existente in timpul perioadei
de resocializare a lor in institutele de profil.
minori cu comportamente delincvente structurate si organizate, comise de
minorii care prezentau deficient serioase de adaptare si integrare sociala,
profesionala si cultural ca si tulburtari de comportament, avand deja comise o
15 Ioan Durnescu, Porbatiunea, teorii, legislatie si practica, Editura Polirom, Iasi, 2011, pag 10216 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Introducere in sociologia deviantei juvenile,Adolescenta intre normalitate si devianta, Editura Medicala, Bucuresti, 1990, pag 31-32
11
serie de fapte cu caracter deviant: fuga de acasa si de la scoala, vagabondaj,
consum de alcool.
minori cu comportamente delincvente recurente şi reiterative, savarsite de
minorii care proveneau din familii dezorganizate sau descompletate, unde exista
modele comportamentale definite prin criminalitate, agresivitate, imoralitate,
alcoolism. Asemenea acte se caracterizeaza printr-o perculozitate deosebit de
ridicata, fiind savarsita de regula in grupuri organizate si structurate anume
pentru comiterea de acte antisociale. Intrucat asemenea acte sunt comise prin
violenta si agresivitate sporita, se impune adoptarea unor masuri speciale de
resocializare a faptasilor minori, prin interrnarea lor in scoli special de munca si
reeducarea cu regim sever.
In cadrul conceptului de delincventa juvenila intalnim si o alta serie de minorii
delincventi. Astfel exista17:
conceptul de minor in pericol sau dificultate ( sunt copii fara familie, orfani,
abandonati, neglijati, sau in pericol in propria lor familie);
conceptul de minor delincvent (are in continul sau minorii care au savarsit o
fapta penala si raspund penal si minorii care au savarsit o fapta penala si nu
raspund penal ex: copii strazii);
conceptul de minor infractor (minorul care a savarsit o fapta prevazuta de
legea penala si care raspunde penal este considerat minor infractor);
Ion P. Filipescu distinge doua categorii de minorii in pericol18
Copii a caror dezvoltare fizica sau morala este primejduita deoarece parintii care
nu isi indeplinesc in mod corespunzator drepturile si indatorile lor cu privire la
peroana copilului facandu-se vinovatii de neglijenta in execitarea ocrotirii
parintesti dar fara carcater de gravitate ori abuz. Daca parinti se fac vinovatii se
vor lua masuri de protectie a copilului apoi se va cere decaderea din drepturile
parintesti;
17 Emilian Stanisor, Delincventa juvenila, Editura Oscar Print, Bucuresti, pag 2118 Ion P. Filipescu Adoptia si protectia copilului aflat in dificultate, Editura All Beck, pag149-150
12
Copii a caror integritate fizica sau morala este amenintata deoarece sunt lipsiti de
ocrotirea parinteasca pentru aceleasi motive ca si in cazul copiilor din prima
situatie.
Principalele probleme care conduc la calificarea minorului in pericol sunt:
- Violenta exercitata de parinti
- Situatie materiala precara in familie
- Probleme pshice ale parintilor
- Violenta exercitata de parinti
- Alcoolismul parintilor
Conceptul de minor delincvent este intalnit mai des in cea mai mare parte si
sunt denumiti ”copii strazii”. Acestia poti fi minori care savarsesc o fapta penala si
raspund penal sau savarsesc fapte penale si nu raspund penal. Se mai stabileste ca nu
raspund penal cei care nu au implinit varsta de 14-16 ani iar minorul peste 16 ani
raspunde penal. Concluzionam prin a arata ca regasim categoria “copiilor stazii” ca un
“punct comun, de interferenta, a conceptelor de minor in pericol, minor delincvent, minor
infractor19.
Minorul infractor este acela care savarseste o fapta prevazuta de legea penala
si care raspunde penal. Fara de minorul infractor care raspunde penal se poate lua o
masura educativa sau se poate aplica o pedeapsa. In cazul in care pedeapsa este
inchisoarea sau amenda, minorul beneficiaza de o circumstanta, scuza minoritatii, aceasta
insemnand reducerea la jumatate a limitelor pedepselor.
1.4 Factorii de risc implicatii in determinarea comportamentului
delincvent al minorilor
19 Emilian Stanisor, Delincventa juvenila, Editura Oscar Print, Bucuresti, pag 25
13
Factorii de risc au un rol important in determinarea comportamentului delincvent al
minorilor deoarece se afla in stransa legatura cu disfunctionalitatile instantelor de
educare si socializare.
Ca act individual problema cauzelor, factorilor generatori de comportament delincvent
şi-a găsit explicaţia în două grupe mari de teorii:20
• teoriile constituţionale, potrivit cărora delincvenţa este un fenomen înnăscut, îşi are deci
originea în individul însuşi, în factorii biologici şi genetici;
• teoriile mediului social, care consideră delincvenţa un produs exclusiv al influenţei
mediului exterior asupra formării personalităţii.
. Cele mai multe dintre aceste teorii desemnează ca factori predispozanţi la delincvenţă
precum si particularităţile structurii personalităţii, sunt21
• capacităţile intelectuale reduse ale individului (întârzieri mintale, debilitate,
mediocricitate);
• trăsăturile temperamentale. (Conform opiniilor mai multor specialişti, temperamentul
coleric şi melancolic favorizează evoluţiile spre devianţă, pe când cel flegmatic şi sangvinic
instituie multiple obstacole în calea interiorizării modelelor de comportament predeviant sau
deviant);
• tulburările de natură psihopatologică (copiii deficienţi mintal, copiii nevrotici, cu
frecvente stări depresive, copiii impulsivi, cu accese frecvente de agresivitate etc.)
Familia reprezinta un factor , în care are loc socializarea copilului si aici ne referim la cei
sapte ani de acasa, acest proces dezvoltându-se în dependenţă de relaţiile pe care le are cu mama,
tata, fraţii, surorile. Cercetarile realizare de Terrie Moffitt(1993), au evidentiat faptul ca exista
doua tipuri de delincventi minorii care evolueaza diferit, in functie de o serie de factori si anume:
“care tin de cadrul familial in care s-au dezvoltat si influenta grupului de prieteni”.22
Majoritatea delincventilor provin din familii cu lipsuri majore, familii dezorganizate. Un rol
foarte important il detine si situatia economica deoarece scaderea nivelului de trai poate conduce
la comiterea faptelor antisocial.
20 Maria Bulgaru Asistenta sociala si justitia juvenila: modalitati de integrare si cooperare,2005, pag 821 Maria Bulgaru Asistenta sociala si justitia juvenila: modalitati de integrare si cooperare,2005, pag 1022 Ioan Durnescu, Probatiunea, Teorii, legislatie si practica, Editura Polirom, Iasi, 2011, pag 67
14
Un alt factor important este mediul ocazional care “reprezinta primele contacte sociale
pe care le are individul. Pentru minori, mediul ocazional sau anturajul reprezinta o importanta
sporita intrucat din practica se cunoaste ca numerosi minorii savarsesc acte criminale sau adopta
un mod de viata asocial ca urmare a influentelor nefaste din partea celor cu care vin in
contact.”23
Influenta habitatului si a vecinitatii este un alt factor important implicat in determinarea
comportamentului delincvent. Dupa cum stim majoritatea delincventilor minori traiesc in cartiere
famate, cu un nivel de viata scazut. R. Gassin identifica cateva particularitatii acestor medii care
constitutie aspect importante ale influentei lor asupra formarii personalitatii delincventei
juvenile24
- Opozitia latent manifestata fata de sistemul social;
- Adaptarea dificila a minorilor nascuti in aceste medii la adevaratele valori ale unei vieti
sociale normale;
- Aceste medii alimenteaza fenonemul bandelor adolescentine, tineri care se asociaza din
motive diferite: affective, pentru afirmarea sinelui, justificari de ordin moral, etc se
angreneaza la inceput intr-un mod de viata asocial iar apoi antisocial;
Printre factorii favorizanţi de comportamente delincvente un loc aparte revine
mediului impus. Prin mediu impus înţelegem locurile, special amenajate şi aflate în
administrarea statului, în care sunt ţinute pentru ispăşirea pedepsei persoanele care
săvârşesc infracţiuni de o anumită gravitate (penitenciare, centre de reeducare etc.).25
Un alt factor important este influenta mediului impus sau acceptat prin care se
intelege 3 elemente si anume: mediul personal: locuinta, mediul professional: un loc de
munca, mediul extraprofessional: locurile frecventate in timpul liber.
Majoritatea studiilor de specialitate menţionează că pedeapsa cu privaţiune de
libertate nu totdeauna îşi atinge scopul în care este aplicată, că penitenciarul este, de
regulă, un mediu criminogen. S-a constat ca un numar mare de delincventi care nu au o
23 Emilian Stanisor, Delincventa juvenila, Editura Oscar Print, Bucuresti, pag 5124 Ibidem 2225 Maria Bulgaru, Asistenta sociala si justita juvenila: modalitati de integrare si cooperare,2005, pag 16
15
locuinta proprie sau nu au o relatie stabila poate influenta uneori decisiv delincventa. De
aceea este important ca mediul personal sa fie echilibrat, de exemplu sa nu existe
conflicte conjugale, caci ele sunt generatoare de delincventa juvenila.
Studiile asupra delincventei juvenile arata ca “in absenta unor institutii solide de
exemplu: familia, scoala, pe fondul permisivitatii, frecventarea de catre minori a anumitor
locuri: baruri, discoteci, sali de jocuri etc poate influentta formarea personalitatii in sens
negativ.”26
Scoala reprezinta un factor important pentru oricare minor, acest mediu ii obliga sa se
adapteze unor reguli in care sanctiunile sunt aplicate de o alta autoritate decat familia. Studiile in
acest domeniu au confirmat ca in Franta de exemplu, Heuyer a constat ca 65% din minorii
delincventi, suspusi cercetarii aveau deja o intarziere scolara. In Romania din ce in ce mai multi
tineri nu frecventeaza scoala, ceea ce la un moment dar va reprezenta un factor important de
marginalizare si de declincventa.
Capitolul 2
Explicatii teoretice cu privire la fenomenul delincventei juvenile
Fiind doar un capitol din lucrarea prezenta , ce are alt scop decat prezentarea tuturor
teoriilor, inevitabil, vor fi prezentate doar o parte din teorii. Aceste teorii au incercat sa identifice
anumite cauze si circumstante care generand comiterea delictului se afla intr-o legatura mai mult
sau mai putin stransa, cu modul de viata a infractorului si cu personalitatea acestuia.
2.1 Teoria invatarii sociale
Teoria invatarii sociale a lui Albert Bandura pune accent pe importanta obeservarii
comportamentului, atitudinilor si reactiile emotionale ale indivizilor. Aceasta teorie se
concentreaza in principal asupra comportamentului agresiv.
26 Emilian Stanisor, Delincventa juvenila, Editura Oscar Print, Bucuresti, pag 53
16
Agresivitatea este “comportamentul verbal sau actional ofensiv care are ca scop
umilirea, vatamarea sau chiar suprimarea altor persoane care sunt motivate sa evite acest
tratament”27. Bandura pleaca de le premisa ca indivizii nu se nasc cu repertorii performaante ale
comportamentului agresiv ci le invata ulterior. Agresivitatea este o tendinta inascuta, este un
instinct, adica un model de reactie la stimuli preprogramati genetic.
Bandura explica “actele indezirabile ca fiind rezultatul unei perturbari a capacitatii de
autoregalare. Eficienta scazuta a capacitatii de autoreglare creste tendinta tinerilor de a face
abstractiv de standardele impuse , ajungand la incalcari frecvente ale normelor.”28
Asadar agresivitatea este prezenta in multe emisiuni iar copii avand contact cu aceasta
forma de mass media manifestata frecvent, imita la randul lor un comportament agresiv.
Laurentz afirma ca, agresivitatea este intalnita atat la animale cat si la oameni si are rol de
conservare a specie.
Unele dintre cauzele manifestarii comportamentului agresiv poate fi : climatul familial
tensionat, metode educative neadecvate, comunicare insuficienta, nivelul economic scazut,
somajul, etc.
Exista trei feluri de rezultate care interactioneaza in cadrul unor modalitati ce slabesc
sau intaresc efectele lor asupra comportamentului:29
a) Intarirea externa- probabilitatea actiunilor particulare este crescută, datorită
beneficiilor anticipate si redusă, datorită pedepsei anticipate. Agresiunea este
puternic influentata de consecintele ei.
b) Intarirea indirecta are, în primul rând, o functie informativă. Consecintele
comportamentului agresiv al altora oferă informatii privind tipurile de actiuni care,
probabil, vor fi recompensate sau sanctionate si situatiile în care este potrivit a le
desfăsura.
27 Septimiu Chelcea, Petru Ilut, Enciclopedie de pshihosociologie, Editura Economica, Bucuresti, 2003, pag. 2528 Elena Stanculescu, Psihologia Educatiei, De la teorie la practica, Editura Universala, Bucuresti, 2008, pag 36929 Dr. Petre Buneci. Dr. Tudorel Butoi, Ioana-Teodora Butoi, Elemente socio-juridice de control social pe terenul deviantei special, Editura Fundatiei Romane de Maine, Bucuresti. 2004,pag 93
17
c) Autointarirea sau modul în care subiectul se raportează la consecintele propriilor sale
actiuni. Sunt posibile două variante:
- autorecompensarea (mândrie, întărirea eului etc.);
- autodepăsirea pentru agresiune, care poate actiona postfestum sau în forma
reactiilor de autocondamnare anticipatorie.
2.2 Teoria subculturilor delincvente
A.K. Cohen este autorul unei tentative mai consistente de intereperate sociologica
a delincventei si criminalitatii. Punctul de plecare il constituie valorile si normele existente intr-o
anumita cultura. Cohen identifica anumite categorii si grupuri neprivigeliate sau fustrate,
denumite “subculturi delincvente”, ale caror norme si valori sunt in contradictie cu cele ale
restului societatii.30
Aceste grupuri sunt dominate de o stare specifica in principal starea de fustrare,
sentimennte de izolare etc. Principalul mecanism prin care actioneaza aceste “subculturi” este cel
de socializare in grup prin”transimiterea si experimentarea unor procedee si tehnici delincvente
ceea ce poate fi observat in cadrul bandelor sau subculturilor formate din adolescenti si tineri”31
Analizand “subculturile delincvente”, constituirea si evolutia lor, Cohen identifica
o serie de trasaturi specifice ce caracterizeaza aceste grupuri si anume:32
a) Nonutilitarismul, in sensul ca, de multe ori, membrii acestor “subculturi” desfasoara
activitati delictuoase nu neaparat din dorinta de procurare a unor bunuri si valori care
lipsesc. De pilda furtul de obiecte si bunuri reprezinta “un mod de dobandire a
indemanarii necesare de a comite astfel de fapte, inainte ca delincventul potential; sa
fie acceptat de catre grupul la care aspira sa fie primit”, in consecinta pentru viitorul
delincvent nu sunt importante bunurile pe care le fura si dobandirea tehnicilor de furt;
30 Dr. Petre Buneci. Dr. Tudorel Butoi, Ioana-Teodora Butoi, Elemente socio-juridice de control social pe terenul deviantei special, Editura Fundatiei Romane de Maine, Bucuresti. 2004, pag 9431 Valentin Schiacu, Rob Canton, Manual de probatiune, Editura Euro Standard, Bucuresti, 2008, pag 11432 Valentin Schiacu, Rob Canton, Manual de probatiune, Editura Euro Standard, Bucuresti, 2008, 115
18
b) Mailitozitatea (rautatea) in sesnul ca daca furtul in sine nu este motivat de ratiuni
utilitare, el este pe forma de “rautate”. “aparenta”, “sfidare” a celoralti membrii
acestor subculturi delincvente savarsind frecvent acte de vandalism, distrugere de
bunuri;
c) Negativismul se refera nu numai la existenta in cadrul grupuilui a unui set de norme si
reguli aflate in conflict cu cele promovate de comunitatea sociala, cat mai ales la
constituirea unei forme “polarizare”, “inductie” negative printre membrii grupului
delincvent;
d) Versatilitatea este permanenta schimbare si orientare a grupului delincvent catre cat
mai multe diverse tipui de activitati criminale fara ca membrii grupului sa se
“cantoneze” exclusiv asupra unui anumit tip de delict;
e) Autonomia care are in vedere solidaritatea interna a membrilor grupului si intoleranta
manifestata fata de alte grupuri cu care vin in contact direct’
Suculturile delincvente in vizunea lui Cohen au aparut ca o reactie de protest fata de
normele si valorile societatii dar si din dorinta de neutralizare a fustrarilor generate de
statusul marginal al anxietatii.
2.3 Teoria asocierilor diferentiale
Aceasta teorie a fost formulta de catre E. A. Sutherland in lucrarea Principii de
criminologie (1934). Teoria “asocierilor diferentiale”, sustinuta de Sutherland are o importanta
deosebita in explicarea si intelegerea comportamentului criminal deoarece “procesul de
comunicare din interiorul grupurilor sociale, unde individul absoarbe cultura mediului
înconjurător se conformează interpretărilor ce-i sunt date de regulile si normele sociale legale, si
nu caracteristicile biofiziologice sau psihice ale individului”33.
Sutherland recunoaste ca desi comportamnult criminal este expresia unui
ansamblu de nevoi si valori el nu poate fi explicat numai prin aceste ansambluri, intrucat si
comportamentul noncriminal poate fi explicat prin aceleasi ansambluri de nevoi si valori.
33D r. Petre Buneci. Dr. Tudorel Butoi, Ioana-Teodora Butoi, Elemente socio-juridice de control social pe terenul deviantei special, Editura Fundatiei Romane de Maine, Bucuresti. 2004,pag 90
19
E. A. Sutherland considera ca orice comportament criminal poate fi explicat stiintific in
functie de:34
a) elementele care intra in joc in momentul comiterii delictului, ceea ce reprezinta o
explicatie “dinamica”, sau “situationala”.
b) elemente care au influentat anterior situatia si viata delincventului, ceea ce constituie
o explicatie “istorica” sau “genetica”.
Explicatia actului criminal, în viziunea sa, presupune următoarele coordinate:35
1. comportamentul criminal este învătat; el nu este ereditar, iar cel care nu a primit o
„pregătire” criminală nu inventează crima;
2. comportamentul criminal se învată în contact cu alte persoane printr-un proces
complex de comunicare;
3. învătarea are loc mai ales în interiorul unui grup restrâns de persoane;
4. procesul de învătare presupune:
- asimilarea tehnicilor de comitere a infractiunilor;
- orientarea mobilurilor, a tendintelor impulsive, a rationamentelor si atitudinilor;
5. orientarea mobilurilor si a tendintelor impulsive este în functie de interpretarea
favorabilă sau defavorabilă a dispozitiilor legale;
6. un individ devine criminal dacă interpretările defavorabile respectului legii domină
interpretările favorabile: acesta constituie principiul asociatiilor diferentiale cei care devin
criminali o fac pentru că sunt în contact cu modelele criminale si nu au sub ochi modele anti-
criminale
7. asociatiile diferentiale pot varia în privinta duratei, frecventei, intensitătii etc.;
8. formatia criminală prin asociatie nu se dobândeste doar prin imitatie;
9. comportamentul criminal este expresia unui ansamblu de nevoi si valori, dar nu se
explică prin acestea (hotul fură, în genere, pentru a avea bani, dar tot pentru a avea bani muncesc
si oamenii cinstiti).
În concluzie, comportamentul criminal nu este nici dobândit, nici imitat, ci învătat social
în contactul dintre indivizi si grupuri, printr-un proces de intercomunicare, reprezentat de gesturi,
34 Valentin Schiacu, Rob Canton, Manual de probatiune, Editura Euro Standard, Bucuresti, 2008,pag 11435 V. Cioclei, Criminologie etiologică, Ed. „Actami”, Bucuresti, 1996, pag. 129.
20
cuvinte, exprimări, manifestări, îndemnuri, si mai putin prin intermediul mijloacelor de
comunicare în masă.
2.4 Teoria etichetarii sociale
Teoria etichetarii sociale porneste de la ideea ca devianta este infiintata de modul in care
societatea eticheteaza anumite acte. Un act este deviant nu doar prin natura lui cat si prin modul
in care societatea reactioneaza fata de el.
Delincventa nu reprezinta o caracteristica intrinseca a actului sau actiunii unui individ,
ci mai degraba, o consecinta a aplicarii unei “etichete” de catre societate. Asadar persoana careia
i s-a aplicat o astfel de eticheta de catre ceilalti: societate, grupuri etc devine devianta si se va
comporta ca atare.36
Sheley (1985) prezintă următoarele ipoteze ale acestei perspective:37
1. Înainte ca unele persoane să fie etichetate drept criminale, comportamentul lor trebuie
să fie observat sau cel putin presupus a fi observat de către societate;
2. Observatia trebuie urmată de reactie. Indivizii nu pot fi etichetati drept criminali, dacă
societatea nu reactionează la presupusele infractiuni;
3. Încercarea societătii de a eticheta indivizii drept criminali poate reusi sau esua.
Încercarea de etichetare nu garantează impunerea reusită a etichetei;
4. Rezultatul negocierii etichetării între societate si indivizi implică mai mult decât
calitătile actelor criminale presupuse. Caracteristicile presupusului violator, cum ar fi rasa, sexul
sau statutul socioeconomic, precum si climatul politic si social în care negocierea apare, vor
influenta rezultatul;
5. Dacă efectele etichetării sunt de lungă durată sau nu constituie o problemă negociabilă
si ea depinde de reactiile indivizilor, în raport cu etichetarea lor, de perceptiile sociale privind
aceste reactii si de amabilitatea societătii de a negocia.
36 Sorin M. Radulescu, Dan Bnaciu, Introducere in sociologia delincventei juvenile: Adolescenta intre normalitate si devianta, Editura Medicala, Bucuresti, 1990, pag 7337 D r. Petre Buneci. Dr. Tudorel Butoi, Ioana-Teodora Butoi, Elemente socio-juridice de control social pe terenul deviantei special, Editura Fundatiei Romane de Maine, Bucuresti.pag 96
21
Paradigma “etichetarii sociale” a fost deseori aplicata in definirea si sanctionarea
atat a delincventei juvenile, cat si in recuperarea sociala si morala a tinerilor care au savarsit
abateri si delicte, ceea ce s-a reflectat pe plan social si legislativ in diferitele sisteme de
sanctionare si reeducare a deviantilor, in masurile de protectie si ocrotire sociala sau in
programele de asistenta si prevenire a diferitelor abateri si incalcari savarsite de minorii tineri.38
F.Tannenbaum arata ca aparitia si definirea delincventei se face prin dramatizarea
raului , in orice societate fiind considerate ca rai, bolnavi, sau criminali un numar de indivizi dar
nu in functie de natura abaterilor comise ci de intensitatea reactiei fata de acestea, reactie ce
influenteaza evolutia carierei lor in viitori delincventi.
K.T.Erikson (apud Stanculescu) considera ca in procesul etichetarii acestia il “imping”
pur si simplu pe individ catre o cariera delincventa, pe care el o accepta in cele din urma ca fiind
singura alternativa posbila.
CAPITOLUL 3
Reintegrarea socială a minorilor care execută pedepse custodiale
3.1 Relatia conceptuală dintre integrare si reintegrare sociala
Socializarea “reprezinta premisa, dar si rezultanta unui alt proces fundamental, cel
a integrarii sociale, prin care se asigura participarea responsabila a tinerilor la cerintele implicate
de regulile unei convietuiri sociale adecvate.”39 Socializarea ‘nu prezinta, asadar, un proces de
conformare si adaptare unilaterala a minorului la cerintele actiunii educative, ci implica o relatie
38 Sorin M. Radulescu, Dan Bnaciu, Introducere in sociologia delincventei juvenile: Adolescenta intre normalitate si devianta, Editura Medicala, Bucuresti, 1990, pag 7339 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Introducere in sociologia delincventei juvenile, Adolescenta intre normalitate si devianta Editura Medicala, Bucuresti, p.25
22
reciproca intre acesta si mediul sociocultural, in cursul careia minorul se socializeaza in masura
in care se supune activ influentei mediului reactionand la randul lui, asupra acesteia’. 40
Reeducarea si resocializarea “ reprezinta principalele modalitatii de reconvertire,
reorientare si remodelare a personalitatii individului delincvent condamnat sa execute o
sanctiune penala cu privare de libertate, printr-o actiune dirijata a institutiilor de control social in
vederea “obisnuirii”din mers a delincventilor cu valorile si normele acceptate de societate.”41
Integrarea reprezintă “procesul prin intermediul căruia, indivizii umani se dezvoltă şi se
adaptează în sistemul relaţiilor şi normelor sociale, asimilând valori şi comportanente necesare
funcţionării normale a sistemului social în care sunt implicaţi”42. Durklein E. considera ca
momentul acceptării unui fapt social este normal pentru un tip social dat, considerat într-o fază
determinată a dezvoltării sale şi anume coordonatele sociale de referinţă pe toate paliererle vieţii
sociale, integrarea aparentă, reflectă o stare incipientă a reintegrării sociale, sub aspect
comportamental, făcând referiri atât la sistemul modului de viaţă cotidiană, cât şi la anumite
colectivităţi specific. Din punct de vedere moral, integrarea sociala constituie orientarea spre
valori commune si dobandirea unui grad ridicat de creativitate, in asa fel incat aceste valori sa
reprezinte pentru tinerii adolescent norme efective de dirijare a conduitei si motivatiei intrinseci
ale comportamentului normativ.
Reintegrarea socială “apare şi este absolut necesară în cazul persoanelor sancţionate
penal, sau contravenţional, aplicându-se în corelaţie directă cu tipul de sancţiune la care acestea
au fost supuse.” 43
Reintegrarea socială presupune luarea în calcul urmatoarelor dimensiunii:44
- educaţionale (şcolară, profesională, de timp liber)
- ocupaţionale (colectivitate-şcolară şi de muncă)
40 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Introducere in sociologia delincventei juvenile, Adolescenta intre normalitate si devianta Editura Medicala, Bucuresti, pag 1941 Dan Banciu, Crima si Criminalitatea, repere si abordari juris-sociologice, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005, pag 25442 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitate, Editura Ardealul pag8443 Maria Dorina Pasca Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitate,Editura Ardealul pag 8544 Dan Banciu, Crima si Criminalitatea, repere si abordari juris-sociologice, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005, pag 254
23
- de grup (familie, comunitate de domiciliu, grup de prieteni, rude, alte grupuri formale
sau informale), momente asupra cărora ne vom opri în capitolul următor şi vizând direct
infractorul minor.
In reintegrarea socială a persoanelor care au savarsit o infractiune si sunt condamndate
penal sunt eficiente si necesare urmatoarele:
- Cultivarea încrederii în sine
- Menţinerea legăturii cu familia
- Descoperirea şi încurajarea intereselor prosociale (ex. muncă, educaţie, etc.)
-Influenţa pozitivă a colegilor de muncă şi a prietenilor
S-a analizat in practica faptul ca pentru minorii sau luat cele mai multe masuri, dupa executare,
in conditiile in care prognosticul era favorabil, aceasta nu s-a mai putut integra in societate si a
savarsit din nou fapte penale. Rolul cel mai important ar reveni Protectiei Judiciare a Minorilor si
serviciilor de probatiune care ar trebui sa desfasoare actiuni pe mai multe planuri:45
- Pregatirea minorului in timpul executarii pedepse sau masuri educative
- Supravegherea si ajutorarea minorului in timpul libertatii supravegheate
- Sprijinirea minorului dupa executarea pedepsei ( masuri combinate –pedeapsa urmata de
masura educativa).
Dupa eliberarea din penitenciar, persoana care a fost condamnata este mult mai vulnerabila.
Aceasta se poate confrunta cu :
-probleme de adaptare la viaţa din comunitate
-stigmatizarea din partea celor din jur
-dificultăţi în găsirea unei locuinţe şi a unui loc de muncă
-dificultăţi în integrarea în familie
Nu trebuie uitata nici necesita revitalizarii unor importante instante sociale al caror rol, din
pacate, in ultimul deceniu a scazut ingrijorator si ne referim la:46
- Familie
45 Emilian Stanisor Delincventa juvenila, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2003, pag 19646 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Introducere in sociologia delincventei juvenile, Adolescenta intre normalitate si devianta Editura Medicala, Bucuresti, pag 19
24
- Scoala
- Biserica
- Mass-media;
Rolul serviciilor de reintegrare sociala si supraveghere in desfasurarea activitatii de asistenta
si consiliere este de a:47
a) Corecta comportamentul infractional prin constientizarea de catre minori sau
persoanele condamnate a faptei savarsite, a consecintelor acesteia si asumarea
responsabilitatiii pentru fapta comisa;
b) Motiva minorul in vederea dezvoltarii responsabilitatii si autodisciplinei
c) Elabora si derula programe eficiente de asistenta si consiliere a persoanelor
condamnate, in functie de nevoile identificate ale acestora;
d) Sprijini minorul in vederea satisafacerii nevoilor sociale referitoare la educatie,
pregatire profesionala, loc de munca, locuinta sau alte asemenea nevoi.
3.2 Rolul asistentului social in reintegrarea sociala a minorului care
executa pedepse custodiale
Asistenta sociala “mediaza procesul prin care individul si societatea ajung la
satisfacerea nevoii de autorealizare, ea intervine incercand sa inlature blocajele cu care se
confrunta indivizii in realizarea asteptarilor lor privind sanatatea, dezvoltarea, apartenenta,
bunastarea, iar pe de alta parte sa organizeze eforturile societatii in vederea integrarii
componentelor acesteia intr-un tot dinamic si productiv.”48
In atentia asistentei sociale, se situeaza persoanele, grupurile, familiile, organizatiile si
comunitatile care se confrunta cu anumite probleme. Deasemenea asistenta sociala presupune o 47 Mihail Dobrescu, Reintegrarea sociala a persoanelor delincvente, Editura Eftimie Murgu, Resita. 2010, pag 7848 Livius Manea, Modele ale practicii si tehnici de intervenite in asistenta sociala, Bucuresti 2007/2008, pag 11
25
activitate practica, respectarea unui cod etic, are drept scop ajutorul acordat unor categorii de
populatie sau anumitor persoane pentru a le satisafice o serie de nevoi.
Compton si Gallaway considera asistenta sociala ca un proces de rezolvare de
probleme dupa modul in care asistentul si cel asistat operationalizeaza conceptul de mediere:
- Intre persoane si resursele mediului;
- Intre persoana si situatia in care acesta se afla;49
Asistentul social este agent al schimbarii pentru indivizi si implicit pentru societate.
Acestia isi folosesc cunostintele si experienta pentru a ajuta individul sau o anumita insitutie,
agentie sa opteze, sa ia decizii, sa determine schimbari. Sunt parteneri ai indivizilor si
institutiilor, ai societatii in general.50
Cele mai importante roluri pe care le are asistentul social in reintegrarea sociala a
minorului sunt:51
Rolul de broker ii atribuie asistentul sociale urmatoarele activitati:
- Stabileste legaturi intre persoana asistata si comunitate pentru a putea fi realizate
obiectivele
- Oferirea de informatii atat persoanei asistate cat si familiei
- Identificarea resurselor disponibile pentru satisfacerea nevoilor
- Trimiterea persoanei asistate la diferite centre, scoli
Rolul de avocat are urmatoarele atributii:
- acordarea de informații persoanei asistate cu referire la beneficiile la care este
îndreptățită;
49 Ibidem 4550 Doru Buzducea, Aspecte contemporane in asistenta sociala, Editura Polirom, Iasi, 2005, pag 3351 Livius Manea, Modele ale practicii si tehnici de intervenite in asistenta sociala, Bucuresti 2007/2008,pag 60-62
26
- Luarea unor decizii favorabile minorului
Rolul de educator are urmatoarele atributii:
- Sa furnizeze informatii noi care sa ii permita persoanei asistate sa faca fata
- Asistatea in exersarea unor noi deprinderi sau comportamente
- Modelarea modului de comunicare la nivelul unui grup
- Introducerea de resurse aditonale in efortul de a-l ajuta pe cel asistat
- Opiniile trebuie sa fie prezentate ca atare si nu ca fapte
Rolul de mediator are urmatoarele atributii:
- Sa identifice interesele comune
- folosirea unor tehnici și proceduri de rezolvare a conflictelor;
Rolul de de agent al schimbării sociale presupune urmatoarele atributii:
- Mobilizarea preocupării comunității în vederea stabilirii unor obiective și strategii;
- Susținerea înființării de noi servicii destinate persoanelor delincvente.
Asadar asistentul social trebuie sa indeplineasca anumite roluri in reintegrarea
sociala a minorilor. Rolurile indeplinite de asistentul social au o importanta
seminificativa, deoarece reprezinta punctul de legatura dintre sistemul administrativ si
beneficiarul drepturilor, si anume, minorul.
3.3 Factori determinanţi în reintegrarea sociala a minorilor delincventi in
comunitate
27
Implicarea factorilor in reintegrarea sociala a minorului in comunitate, implica o serie de
modificari ale familiei, scolii, grupului de referinta cat si aparitia suportului sociala care vizeaza
recuperarea sociala. J. S. Bruner consideră comportamentul uman ca fiind o concesinţă a tipului
de copilărie, familia este un fel de „cooperativă desentimente”capabilă să „îndulcească” pentru
fiecare membru în parte, loviturile mai grele ale vieţii. Pornind de la aceasta ideea ne putem da
seama, ca familia ocupa un rol principal dar si important in reintegrarea scociala a minorului.
Familia este primul grup de socializare care trebuie sa il sprijine pe minor.
Din diversele caracteristici pe care familia le îndeplineşte la un moment dat, putem aminti
faptul că: “este primul grup în care copilul exersează comportamente sociale şi se descoperă pe
sine, oferă climatul de siguranţă afectivă necesară dezvoltării personalităţii, cât şi este mediul
principal de creştere şi dezvoltare intelectuală, motivaţională, afectivă, estetică şi morală.”52
Într-un moment de ”neînţelegere şi neacceptare a minorului ce-i aparţine, familia se
confruntă deja cu germenii comportamentului de risc, minciuna, furtul, fuga de la ore şi de acasă,
exmatricularea de la şcoală la ele concurând uneori şi lipsa de discernământ, atunci când
pedeapsa sau răsplata nu sunt bine înţelese, iar „banii de buzunar” nu fac decât să închidă „cercul
magic” al primilor paşi spre infracţiune.”53. Familia trebuie sa fie pregatita sa isi accepte
copilul ,acuma, cu un status social diferit, sa ii redea increderea in sine, sa il incurajeze in
deciziile sale prind schimbarea de comportament.
Familia trebuie sa fie unita iar parinti trebuie sa fie mereu prezenti in viata de familie,
realizand multiple situatii de comunicare sociala si psihica cu, copii si cu cat aceste relatii sunt
mai stranse mai intrafamiliale cu atat se realizeaza mai armonios socializarea si integrarea
sociala a minorilor. Dimpotriva daca exista anumite disfunctionalitatii in viata si organizarea
familiei cum ar fi: tensiuni conjugale, lipsa de comunicare, alcoolismul, boli psihice si multe
altele, acestea coduc la destramarea treptata a familiei dar si la aparitita unor manifestari si
deprinderi negative. Asemenea familii promoveaza un “stil educativ deficitar, radicand multe
probleme de adaptare si integrare sociala a membrilor ei, transformandu-se treptat, in instante
52 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005 pag 10053 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005 pag 102
28
de”inductie” negativa pentru copii care “invata” astfel o serie decomportamente si manifestari
deviante chiar de la parinti cum ar fi: fumatul, consumul de alcool, violenta, furtul etc..”54
Un alt factor important in reintegrarea sociala a minorului este scoala. Rădulescu S. şi
Banciu D. (1990), considerea ca scoala este un important factor educativ care facilitează
învăţarea şi interiorizarea de către tineri, a normelor şi regulilor de conduită, recunoscute în
societate. In comparativ cu familia, şcoala utilizează o gamă variată de modalităţi şi mijloace de
socializare sistematică,” prin dezvoltarea şi fundamentarea la tineri, a unor atitudini şi convingeri
morale durabile ce facilitează integrarea acestora în societate.”55
Educatia imbogateste relatiile dintre individ si societate, favorizand formarea si
dezvoltarea oamenlor prin intermediul societatii si a societatii prin intermediul oamenilor.
Caracterul diacronic al educatiei este dat de faptul ca acesta evolueaza si se schimba de la o etapa
la alta in functie de transformarile structural ce se produc in societate.56 Educatia morala trebuie
sa fie capabila nu doar sa-l conformeze pe minor la regulie unei conduit adecvate dar trebuie sa
si accepte aceste reguli ca si cum le-ar fi intemeiat ei singuri.
Un alt factor important in reintegrarea sociala a minorului il constituie grupul de
referinta, care ii permite minorului sa isi afirme personalitatea, propria lui dorinta de a se detasa
si de a-si emancipa autoritatea fata de familie si scoala.. “Se ştie şi cunoaştem faptul că,
majoritatea grupurilor realizează o socializare „secundară” ceea ce are o influenţă benefică
asupra structurii şi dezvoltării personalităţii minorului, ele constituind şi un cadru propice de
manifestare şi concretizare a unor comportamente şi atitudini învăţate în familie şi şcoală,
cultivând sentimente pozitive despre normă, lege şi morală”57. De asemenea exista si gastile de
strada sau bloc, ce au in alcatuirea sa, indivizi fara ocupatie, infractori recidivisti, minori
delincventi majori sau minori, care reusesc sa isi domine pe cei din aturajul lor. Totodata aceste
gasti exercita influente educative negativa asupra minorului, influetandu-l sa comita delicate cu
un grad sporit de periculozitate cum ar fi: furt, talharia, viol, omor, vatamare corporala.
54 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Introducere in sociologia delincventei juvenile, Adolescenta intre normalitate si devianta, Editura Medicala, Bucuresti, 1990, pag 3055 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005, pag 10356 Elena Stanculescu, Psihologia Educatiei, de la teorie la practica, Editura Universitara, Bucuresti, 2008, pag 3257 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005, pag 106
29
Legat de conceptul de identitate personală, suportul social surpinde de asemenea
traiectoria vieţii, asigurând totodată legătura între social şi individual, codificând faptul că
oamenii primesc satisfacţia relaţiilor lor sociale, ca având un rol determinant t pentru
sentimentele lor generale faţă de satisfacţia vieţii trăite.58
Asupra deţinutului minor, suportul social poate acţiona variat, momentul ales
trebuind a concura la adevărata reintegrare a celui asistat, motivând ca una din funcţiile alese să
primeze: 59
-suportul instrumental sau de ajutor, reprezentat mai ales prin material concret;
-suportul afectiv sau de îngrijire, având conotaţii moral-expresive;
-suportul valoric sau de recunoaştere, concretizat în apreciere, afirmare;
-suportul cognitiv sau de îndrumare, regăsit sub aspectul imformaţional şi de consiliere;
-interacţiunea socială,pozitivă, subînscrisă sprijinului collegial.
O alta modalitate de reintegrare a minorului delincvent, l-a constituit calificarea şi cu
ocuparea profesională, de exemplu cursurile de calificare cat si gasirea unui loc de munca prin
care are lor implicarea directa a comunitatii. Totodata in penitenciare sunt implementate
programe special privind resocializarea persoanelor, ceea ce reprezinta inca un pas spre
reintegrarea minorului in comunitate.
Pentru reintegrarea infractorului minor în comunitate, primii paşi se fac de aici, din
penitenciar, pe baza aplicării celor două programe incluse în instrumentarul metodologic şi
strategic amintit anterior şi anume:60
-programul CEB (educaţia bunului cetăţean) ;
-programul DIFICIL (legătura cu familia şi comunitatea);
Serviciile de reintegrare sociala si supraveghere desfasoara urmatoarele activitati
principale:61
58 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005, pag 10759Ibidem 5160 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005, pag11261 Dan Banciu, Crima si Criminalitatea: Repedere si abodari juris-sociologice, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005, pag 270
30
- Asigura supravegherea persoanelor condamnate ca masura educatica a libertatii
supravegheate sau cu pedeapsa inchisorii cu suspedendarea executarii ei;
- Intocmesc referate de evaluare si de presentinta la solicitarea organelor de urmarire
penala sau instantelor de judecata
- Asigura, la cererea persoanelor condamnate, servicii de asistenta si consiliere
- Colaboreaza cu institutiile publice si cu organizatiile neguvernamentale in vederea
punerii in practica a masurilor alternative stabilite de instante.
Cu toti stim ca responsabilitatea inchisorii este de a tine persoana incarcerata si totodata
in siguranta pana la sfarsitul pedepsei, dar important in tot acest timp este si interventia
serviciului de reintegrare sociala si supraveghere care reuseste sa sigure asistarea psiho-sociala,
prin tinerea sub control al riscului de a recidiva si a comite din nou infractiuni, dar si
implementarea unor programe vizand munca in si cu comunitatea.
Sporirea eficacitatii programelor educative, solicita o strateggie sociala globala care sa
integrezene un ansamblu de masuri cu, caracter social-economic si instructic-educativ,
imbunatatind conditiile de viata a familiilor cu niveluri sociale modeste de venit, ajutorul efectiv
acordat de aistenta sociala in situatii de “criza” a grupurilor familial caracterizate prin lipsa
funcitonalitatii educative, initierea uncor cursuri special de psihologie a copilului si de sociologie
a familiei pentru cadrele didactice, introducerea in scoli a cursurilor de drept si morala, acestea
fiind doar cateva dintre aceste masuri menite sa inbunatateasca eficienta procesului de formare a
constiintei morale a minorului.62
3.4 Impactul privarii de libertate asupra minorului
Impactul privarii de libertare asupra minorului are un efect deosebit de important.
Deţinutii minori care sunt privati de libertate devin mai vulnerabili, mai dramatici dar in acelasi
timp acestea contribuie si la marginalizarea si excluderea lor sociala. “Pedeapsa penală este o
62 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Introducere in sociologia delincventei juvenile, Adolescenta intre normalitate si devianta, Editura Medicala, Bucuresti, 1990, pag 32
31
funcţie generalizată, coextensivă în întregul corp social, ca şi la fiecare dintre elementele sale,
punându-se de fapt problema „măsurii” şi a economiei puterii punitive.”63
Foucoult M. (1997) remarca ca „Într-adevăr, infracţiunea opune un individ întregului
corp social; împotriva lui, pentru a-l pedepsi, societatea are dreptul să se ridice în întregul ei.
Lupta inegală, de o singură parte toate forţele, toată puterea, toate drepturile. Dar lucrurile chiar
trebuie să stea în felul acesta, dat fiind că este vorba de apărarea fiecărui individ în parte. Se
ajunge astfel la constituirea unui formidabil drept de a pedepsi, infractorul devenind duşmanul
comun.”
Minorii delincventi sunt repartizati in scolii speciale in functie de gravitatea infractiuni
comise dar si in functie de discernamantul fata de actele antisocial pe care acestia le-au savarsit.
Astfel centrele de reeducare au o importanta deosebita deoarece acestea sunt sutinute de
programe terapeutice si educationale adecvate intrucat cei care ajung aici au o educatie redusa,
sunt imaturi din punct de vederen social si afectiv, nu au o locuinta, starea de sanatate fiind
precara, astfel ei indeplinesc toate “calitatile” de a fi marginalizati social.
Prin această stigmatizare continuă, minorul resimte că se află la marginea societăţii, fiind
singurul mediu unde găseşte refugiu, se simte admis şi din punct de vedere social. Astfel, în
mediul privat de libertate minorul îşi poate asimila uşor rolul de marginalizat, ca însăşi
subcultura ce o are ca nucleu a atitudinii sale antisociale64. Minorul trebuie sa inteleaga ca
aceasta etapa este foarte importanta pentru el si trebuie inteleasa ca pe o perioada formativa, nu
trebuie catalogata ca fiind ciudata, bizara, sau amenintatoare. El trebuie sa inteleaga ca in aceasta
perioada nu trebuie sa se simta victima pasiva a schimbarii in mod activ dar si participative,
pentru el aceasta perioada trebuie sa fie una de transformare intr-o achizitie buna atat pentru el
cat si pentru societate.
In acelasi timp, este necesar sa-l impulsionam pe infractorul minor sa intelaga
cauzalitatea conflictului, modalitatile de rezolvare astfel incat acesta sa nu mai recurga la
violenta, aceasta fiinf forma negativa si distructiva a unei situatii, dar totodata poate fi rezolvata
de catre el insusi prin tolerant, incredere, repsectarea drepturilor celor din jur. Privit din
perspectiva activitatilor si porgramelor organizate, scopul acestora este de a-i pregati pe minori
63 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005, pag 4964 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005, pag 68
32
sa traiasca si sa se adapteze in cadrul comunitatii, prevenindu-se astfel savarsirea de noi
infractiuni.
În cadrul sistemului penitenciar românesc, există în fiecare unitate sistemul de reintegrare
socială care are ca scop: atenuarea influenţei negative a privării de libertate asupra personalităţii
şi comportamentului deţinuţilor cât şi identificarea şi dezvoltarea atitudinilor şi abilităţilor care
să le permită integrarea într-o viaţă socială normală, după ce vor deveni liberi.65
Un loc aparte îl reprezintă formarea profesională ce are drept scop: “calificare,
recalificare şi/sau iniţierea deţinuţilor în diferite meserii, ţinându-se cont de resursele materiale şi
financiare ale penitenciarului, aptitudinile deţinuţilor minori, oferta forţei de muncă şi ca o
noutate, repartizarea geografică, pregătirea realizând-o prin cursurile de pregătire teoretică şi
practică, iar pentru meseriile simple, prin practica la locul de muncă.”66
Astfel , detinutul minor care se afla incarcerat in penitenciar sau in centrele de reeducare
prin prisma asistarii psihopedagogica ii ajuta sa fie mai putin vulnerabili, sa isi accepte vina si sa
o constientizeze si fie pregatit pentru reintegrarea sa in comunitate de a-l şi face să conştientizeze
ce reprezintă în dezvoltarea sa bio-psiho-socială, internarea sa într-o instituţie ce-l privează de
libertate.
3.4.1 Semnificatia pedepsei in contextul privarii de libertate
Potrivit Codului Penal, pedeapsa este o “masura de constrangere si un mijloc de
reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea savarsirii de noi infractiuni”.67
Geissler (1997), aduce elemente pro si contra in care sustine ca a”educa” si a “pedepsi” isi au
valentele sale specifice.
Astfel,” pedeapsa nu este o noţiune univocă, fixă, ci cuprinde unele fenomene care
trebuiesc diferenţiate cu precizie, analizând totodată condiţiile cadru, premisele şi consecinţele.
65 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005, pag 7366 Ibidem 5267 Valerian Cioclei, Codul penal si Codul de procedura penala, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2010, pag 23
33
În acest context, privită ca noţiune morală, pedeapsa este consecinţa unui delict născut dintr-o
vină subiectivă, producând făptuitorului un mare prejudiciu (pedepse care privesc onoarea,
libertatea, avutul sau aplicarea unei corecţii corporale) şi care în acelaşi timp, poate declanşa
apariţia suferinţei.”68
Închisoarea reduce şansele celor care au ispăşit o pedeapsă privativă de libertate săşi
găsească un loc de muncă, reduce şansele reintegrării în comunitate. Ispăşirea unei pedepse
privative de libertate are efecte pe termen lung asupra posibilităţilor ulterioare ale persoanei care
a comis fapte penale de a se reintegra în comunitate69. Minorii care ispasesc o pedeapsa privative
de libertate, sunt mai dramatic afectati si contribuie la marginalizarea si excluderea lor sociala.
John Howard carcaterizeaza inchisoarea ca scoala si mijloc de specializare in domeniul
infractionalitatii.
Pedepsele privative de libertate se executa in:
a) Regimul de maxima siguranta
b) Regimul inchis
c) Regimul semideschis
d) Regimul deschis
Pentru a putea vorbi despre pedeapsa, intotdeauna este nevoie de o fapta si de faptas.
moment în “care se face diferenţa între pedepse: aplicate pentru că a fost încălcat un raport de
drept, ce implică fapta şi cele care au menirea de a împiedica în viitor încălcarea dreptului unde
implicat este făptaşul, ele diferenţiindu-se prin intenţia urmărită de pedeapsă”.70
Legat tot de pedeapsa, Focault M. (1997) sublinia faptul ca pedeapsa să funcţioneze,
trebuie: să fie mai puţin arbitrară cu putinţă, să depăşească mecanica forţelor şi să-şi dovedească
utilitatea din prisma unei modelări temporal. Pedeapsa este orientata spre viitor iar una din
functiile ei majore este de a preveni.
68 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005, pag 4769 Maria Bulgaru, Aistenta Sociala si Justita Juvenila: Modalitati de integrare si cooperare, Chisinau, 2005, pag 4970 Ibidem 48
34
Unul dintre principalele efecte este cel ce scoate în evidenţă că închisoarea reduce şansele
celor care au ispăşit o pedeapsă privativă de libertate să-şi găsească un loc de muncă, reduce
şansele reintegrării în comunitate.
Ispăşirea unei pedepse privative de libertate are efecte pe termen lung asupra posibilităţilor
ulterioare ale persoanei care a comis fapte penale de a se reintegra în comunitate. În multe
sisteme penale încarcerarea, ca pedeapsă principală, este însoţită şi de o serie de interdicţii şi
limitări care operează după expirarea perioadei de detenţie
Totuşi, pentru a înţelege pedeapsa e bine să ne amintim cele şase reguli de bază pe
care se sprijină şi anume:71
1)-regula cantităţii minimale, pentru ca pedeapsa să producă efectul aşteptat, e de ajuns
ca răul pe care îl produce, să depăşească binele pe care vinovatul l-a obţinut de pe urma crimei;
2)-regula identităţii suficiente, pedeapsa nu acţionează deci asupra corpului, ci asupra
reprezentării;
3)-regula efectelor laterale, pedeapsa trebuie să aibă efectele cele mai puternice asupra
celor ce nu au comis greşeli; la limită dacă ne-am putea asigura că vinovatul n-o mai poate lua de
la capăt, ar fi suficient să-i facem pe ceilalţi să creadă că respectivul a fost pedepsit.
4)-regula deplinei certitudini, amintim ceea ce Mably G (1789) spunea „N-ar trebui oare
ca pedeapsa să fie cu atât mai de temut prin violenţa ei cu cât este mai puţin redutabilă prin
gradul scăzut de certitudine? Decât să imităm astfel vechiul sistem şi să fim mai severi, e nevoie
să fim mai vigilenţi”;
5)-regula adevărului comun, ritualul judiciar nu mai este prin el însuşi producătorul unui
adevăr aparte, ci el e redus în câmpul de referinţă al probelor comune, astfel omul legii nu mai
este stăpânul propriului său adevăr;
6)-regula specificării optime, determină faptul că pedeapsa pentru toţi la fel, nu are
aceeaşi forţă pentru toată lumea. Pedeapsa trebuie să împiedice recidiva şi să ţină seama de
natura profundă a criminalului, de gradul prezumabil de răutate şi de calitatea intrinsecă a voinţei
acesteia.
71 Maria Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005. Pag 49-50
35
3.4.2 Constructia valorica a educatiei in mediul de detentie
Detenţia reprezintă actul de privare de libertate a unei persoane aflată sub incidenţa legii,
pe care o exercită statul ce-şi asumă totodată sarcina îngrijirii sale prin menţinerea sănătăţii
mentale şi fizice, cât şi apărarea bunăstării individului. În acest caz, deţinutul este o persoană
responsabilă asupra căruia se acţionează pentru a-i încuraja autorespectul, dezvoltându-i totodată
simţul responsabilităţii.72 Totodata detentia reprezinta modalitatea de ai pedepsi pe infractori si
de a-i apara pe cetateni de acestia.
Gheorghe Fl. (1998) sustine ca “pentru a înţelege problematica pedepselor, trebuie să
abandonăm domeniul şi sensul pedepsei şi să trecem la o reflecţie asupra ansamblului funcţiilor
practice ale privării de libertate. Nu mai trebuie utilizată expresia „privat de libertate” care face
referire la o valoare, ci trebuie utilizat mai ales termenul de „închisoare” care nu face altceva
decât să desemneze o tehnică, ceea ce ar duce şi la schimbarea atitudinii faţă de penitenciar care,
pentru a-şi îndeplini misiunea, ar trebui ca excluderea (sancţiunea penală) să poată determina
includerea (inserţia socială) ceea ce nu este cu adevărat posibil decât la nivelul declaraţiilor de
intenţie, cu atât mai mult cu cât închiderea carcerală atinge în mare parte, categoriile care sunt
deja în situaţie de mare precaritate socială”.
Antony Storr (1969) sustine ca şi omul este o fiinţă teritorială, mai ales în spaţii supra
aglomerate, dar unele fenomene de agresiune mărită observându-se relativ rar, deoarece
individul învaţă să-şi stăpânească impulsurile agresive generate de prezenţa câteodată
supărătoare a unor indivizi sau grupuri.
Parcurgând paşii unui deţinut, constatam că prin actul de privare de libertate, se aduce
atingere valorii educative pe care o deţine clientul, necesitând la un moment dat, atât protecţia
cât şi realizarea unor strategii psihosociale de reeducare şi reintegrare socială, cu precădere a
delincvenţilor minori.
72 Marina Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005, pag 51
36
Din punct de vedere psihosocial73,” populaţia de deţinuţi dintr-o instituţie penitenciară,
reprezintă un grup uman care are caracteristici de grup, putându-se identifica prin satusuri şi
roluri formale sau informale care au un cuvând greu de spus în existenţa şi manifestările
întregului grup. Grupul se supune unor norme care nu sunt neapărat identice cu cele dorite de
conducerea penitenciarului, apărând totodată şi un limbaj specific de comunicare între deţinuţi
pentru a-şi dezvolta un satut aparte. În cele mai multe cazuri, normele „tradiţionale” cât şi
limbajul, se transmit şi se menţin în penitenciare în pofida faptului că deţinuţii ce constituie
grupul respectiv, au fost repuşi în libertate”.
Din punct de vedere psihologic reeducarea depinde în mare măsură de două elemente
care aparţin primelor faze ale activităţii judiciare şi anume:74
- dacă infractorul se consideră vinovat în faţa legii prin fapta reţinută în sarcina sa;
- dacă infractorul consideră pedeapsa acordată de completul de judecată ca „echitabilă”
sau exagerată;
La aceste două aspecte concură şi modul de interpretare a fazelor activităţii judiciare, astfel:
-dacă deţinutul se consideră nevinovat, atunci va considera hotărârea judecătorească o
mare nedreptate şi va determina declanşarea unei revolte interne şi ură faţă de cei responsabili
sau un blocaj ideo-afectiv care îi va paraliza întreaga fiinţă, ajungând să se închidă în sine, să se
izoleze de cei din jur, refuzând comunicarea ş comunicarea şi cooperarea, ajungând uneori la
ideea sinuciderii;
-dacă deţinutul se consideră vinovat, poate parcurge perioada de detenţie fără tulburări
notabile de comportament, acceptând rigorile.
In fiecare penitenciar, deţinutul minor, se poate adresa atunci cînd doreşte serviciului de
reintegrare socială unde, cu ajutorul specialiştilor (psihologi, educatori, profesori, jurişti, preoţi)
sunt desfasurate în permanenţă programe compartimentate în domenii privind: reeducare şi
recreere, terapie-psihoterapie şi de reintegrare socială. Programele de reeducare si recreere
continua educatia in concordanta cu invatamantul public. Personalul educativ din scolile de
reeducare este nevoit sa lucreze cu minori traumatizati psihic, trasatura determinata de mediul
familial in care acestia au crescut dar si de insuccesele scoalare.
73 Marina Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005, pag 5274 Marina Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005 pag 53
37
Avand in vedere aceste dificultati, actiunea de educatie prin munca, intemeiaza
urmatoarele coordinate generale:75
- Orientarea scoalara si profesionala a minorilor, inteleasa ca actiune educative prin care
minorul este pregatit pentru alegerea si exercitarea unei meserii;
- Recuperarea scolara a minorului internat, pentru a fi in masura sa invete o meserie in
conformitate cu aptitudinile sale;
- Concretizarea asupra pericolului social al faptelor sale anterioare, sensibilizarea lui la
actiunea de reeducare, intelegerea necesitatii de a se integra intr-o viata normal si demna;
- Participarea efectiva la munca ( invatatura, activitati gospodaresti, tabere de munca;
3.4 Rolul serviciului de probatiune in reintegrarea sociala a minorilor care au
executat privative de libertate
Probatiunea este posibilitatea acordata infractorilor condamnati de a executa
pedepse in comunitate, sub supraveghere, este folosita in locul incarcerarii, in primul rand
pentru tinerii, infractori primari si infractori condamnati pentru violari minore ale legi.76. De
asemenea Probatiunea defineste un ansamblu “de masuri de supraveghere si asistenta a unei
persoane care a savarsit o infractiune si care este de acord ca prin hotararea instantei sa fie
supusa supravegheri agentilor de probatiune de o perioada cuprinsa intre 6 luni si 3 ani, spre
a se verifica daca in acest interval de tin va avea o buna comportare.77.
75 Adriana Rodica Berindei, Criminalitatea juvenila, Editura Lumen, Iasi, 2006, pag 8276 Emilian Stanisor, Delincventa Juvenila, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2003. Pag 10277 Emilian Stanisor, Delincventa Juvenila, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2003, pag 101
38
Instituţia probaţiunii este prin excelenţă una comunitară, intervenind între instituţiile
statului şi reprezentanţii societăţii civile, pentru sporirea şanselor de reinserţie socială a
persoanelor ce le sunt încredinţate spre supraveghere, fiind considerat chiar ca un test pentru
verificarea spiritului comunitar al societăţii româneşti. De aceea, obiectivele urmărite sunt:78
-reintegrarea socială a persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală;
-atragerea şi implicarea activă a comunităţii în procesul de reintegrare socială a
persoanelor care fac obiectul activităţii de probaţiune;
-asigurarea unui echilibru între nevoile siguranţei sociale a comunităţii şi nevoile specifice
ale infractorului;
-evaluarea impactului măsurilor economico-sociale asupra fenomenului de criminalitate;
Consilierul de probatiune nu se implica direct in vietile infractorilor, presupunand ca
aceste isi exercita singuri controlul asupra propriilor scopuri si activitati, iar sansele lor de
integrare in scoietate crescand. Consilierii de probatiune sunt cei indicati sa ajute infractorii sa se
reintegreze in societate dar trebuie sa supravegheze si respectarea conditiilor impuse
infractorului. Acestia trebuie sa stabileasca o atmosfera confortabila, unde persoana condamnata
sa se simte in siguranta, pentru a-si putea comunica in totalitate problemele. Consilierul trebuie
sa fie o persoana intelegatoare, calma, sa nu ii judece si sa arate respect pentru valorile persoanei
condamnate.
Potrivit Codului penal masurile educative care se pot luat fata de minor sunt:79
Mustrarea – masura educativa care consta in dojenirea minorului, in aratarea
pericolului social al faptei savarsite, in sfatuirea minorului sa se poarte in asa
fel incat sa dea dovada de indreptare, atragandu-i-se totodata atentia ca daca
va savarsi din nou o infractiune , se va lua fata de el o masura mai severa sau i
se va aplica o pedeapsa
Libertatea supravegheata – consta in lasarea minorului in libertate pe timp de
un an, sub supraveghere deosebita. Supravegherea poate fi incredindata dupa
caz, parintilor minorului, celui care l-a adoptat sau tutorelui.
78 Marina Dorina Pasca, Infractorul minor si reintegrarea sa in comunitatea Editura Ardealul, 2005, pag 8279 Valerian Cioclei, Codul penal si Codul de procedura penala, Editura C.H.Beck, 2010, p.51
39
Internarea intr-un centru de reeducare – se in scopul reeducari minorului
caruia i se asigura posibilitatea de a dobandi invatatura necesara si o pregatire
profesionala potrivit cu aptitudinile sale.
Internarea intr-un institut medical-educativ – se in in fata minorului care, din
cauza starii fizice sau psihice, are nevoie de tratament medical si de un regim
special de educatie.
Instanta poate de asemenea sa impuna minorului respectarea mai multor obligatii cum ar fi:80
a) Sa nu frecventeze anumite locuri stabilite
b) Sa nu intre in legatura cu anumite persoane
c) Sa presteze o activitate neremunerata intr-o institutie de interes public, cu o durata de 50-
200 de ore
d) Instant atrage atentia minorului asupra consecintelor comportarii sale
80 Valerian Cioclei, Codul penal si Codul de procedura penala, Editura C.H.Beck, 2010, p.52
40
Capitolul 4
Cercetare
1.Stabilirea temei de cercertare
Am stabilit ca tema de cercetare Motivatii ale minorilor internati in CR privind
participarea la programe educative si de formare profesionala
“Eficienta masurilor programelor educative din centrele de reeducare si posibilitatea de
formare profesionala a minorilor”, deoarece fenomenul delincventei juvenile este tot mai
41
frecvent in zilele noastre. Aceasta problema de actualitate necesita implicare dar si o forma de
intelegere a cauzelor care determina acest comportament.
3.Obiective
[1.] Stabilirea cauzelor delincventei juvenile
[2.] Stabilirea factorilor de risc familiai
[3.] Stabilirea factorilor de risc social
[4.] Stabilirea factorilor care duc spre excluziunea lor din societate
4.Populatia studiata
Populatia studiata in acest proiect de cercetare o reprezinta minorii aflati in centrele de
reeducare.
5.Ipoteze
Ipoteza reprezinta un element important si indispensabil al constructiei teoretice
stiintifice. Elaborarea acestor ipoteze reprezinta si un moment cheie al acestei cercetari stiintifice
ce pune in evidenta interdependenta dintre abordarea teoretica si cercetarea concreta, care se
conditioneaza reciproc.
Ipotezele pentru proiectul de cercetarea sociologică prezentat sunt:
Daca nivelul de trai ar creste, atunci delincventa juvenila ar scadea(situatia
financiara de acasa)
Daca capata cunostinte necesare, atunci si-ar putea gasi un loc de munca( iti va fi
util daca termini 12 clasa)
Daca obtin o calificare profesionala, atunci obtin un loc de munca
Daca sunt finalizare cursurile de invatamant atunci se vor integra mai usor
Daca tinerii vor participa la mai multe activitati sportive, educative, atunci le vor fi
mai usor sa resocializeze
42
Daca invata sa respecta cu usurinta regulile impuse in acest centru de reeducare,
atunci cand vor iesi in societate vor adopta un comportament noninfractional
Daca nu vor finaliza cursurile de invatamant, sau o calificare profesionala, atunci
acestia se vor integra mai greu in societate si vor obtine cu greutate un loc de
munca
Daca se mentine relatia cu familia, atunci cand vor iesi din centru relatia lor va fi
mai consolidata
7. Alegerea metodelor de cercetare
Am ales ca metoda de cercetare, metoda anchetei sociologice.” Ancheta sociologica
poate defini drept o metoda de interogare, de informare asupra faptelor sociale(opinii, atitudini,
motivatii, aspiratii, caracteristicipersonale, ale mediului social etc.) la nivelul grupurilor umane,
mai mici sau mai mari de analiza cuantificabila a datelor in vederea descrierii si explicarii lor”.
(Cauc Ion at all, 2007, p.43)
Termenul metodă provine din grecescul methodos care înseamnă cale, mijloc, mod de
expunere și semnifică ,,modul de cercetare, sistemul de reguli și principii de cunoaștere și de
transformare a realității obiective.”(Chelcea, 2007, p.69)
Ca si tehnica de cercetare pentru metoda am folosit interviul. “Interviul este tehnica de
cercetare in stiintele socioumane duce,asadar, la stabilirea relatiilor dintre variabile si la
verficarea, testarea ipotezelor. Aceasta se deosebeste de comunicare verbal obisnuita prin simplu
fapt ca informatia este dirijata de catre cel ce intervieveaza.” (Cauc Ion at all, 2007, p.69).
Autorii Norman K. Denzin și Yvonna S. Lincoln consideră că ,,cercetare
calitativă este multivariată din punctul de vedere al metodelor, implicând și o perspectivă
interpretativă și naturalistă a obiectului. Aceasta presupune folosirea și colectarea unei varietăți
de materiale empirice – studii de caz, experiențe personale, introspecții, istorii de viață,
interviuri, texte istorice și vizuale, precum și observația și descrierea interacțiunii cu subiecții –
ce descriu rutina și momentele problematice din viețile indivizilor” (Norman K. Denzin, Yvonna
S. Lincoln, apud Septimiu, Chelcea, op. cit., pag. 81)
43
Instrumentul pe care il folosesc este interviul in cercetarea calitativa pe care o prezint,
deoarece cel care este intervievat sa isi poata exprima liber ideile, gandurile si sentimentele fara a
fi influentat de vreun raspuns.
8. Interviul
Buna ziua. Ma numesc Lupescu Raluca și sunt studentă la Facultatea de Sociologie și
Asistență Socială din cadrul Universitatii Bucuresti. Realizez un interviu privind delincventa
juvenila. Sunteti amabil/ă să imi acordați câteva minute?
1. Pentru inceput, care este motivul pentru care ati ajuns in acest centru de reeducare?
2. Dupa parerea dumneavoastra credeti ca, delincventa juvenila este un fenomen frecvent?
3. Care au fost cauzele care v-au determinat sa savarsiti fapta respectiva?
4. Partcipiati la cursurile de formare profesionala?
5. Credeti ca, calificarea profesioanala din centrul de reeducare te ajuta sa obtii un loc de
munca?
6. Ce curs de calificare urmati dumneavoastra in acest centru de reeducare?
7. Ce v-a determinat sa alegeti acest curs de calificare profesionala?
8. Sunteti interesat/a sa urmati si un alt curs de calificare profesioanala?
9. Care credeti ca este cea mai cautata meserie de pe piata fortei de munca?
10. Participati la comepetitii sportive?
11. Va plac? Daca da, care este motivul?
12. Care sunt regulile pt a participa la competitiile sportive?
13. Considerati ca este importanta scoala? De ce?
14. Sau de ce nu o considerati importanta?
15. Sunteti multumiti de rezultatele scoalare pe care le aveti?
16. Ce parere aveti despre procesul educational desfasurat in acest centru de reeducare?
17. Care este relatia dumneavoastra cu familia?
18. De cate ori va viziteaza?
19. Cum v-ati adaptat la regulile intalnite din acest centru de reeducare?
20. Care este increderea dumneavoastra ca dupa ce va veti termina pedeapsa, societatea va,
va recunoaste si va va integra?
44
45
top related