interpretarea legii civile
Post on 28-Nov-2015
49 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
INTERPRETAREA LEGII CIVILE
In general, prin izvor de drept civil intelegem forma specifica de exprimare a
normelor de drept civil; norma de drept civil poate fi definita ca fiind regula generala si
abstracta care reglementeaza conduita subiectelor in raporturile juridice civile.
Deosebit de sensul formal al notiunii «izvor de drept civil» aceasta expresie este
apta de a primi si un al doilea inteles. Astfel, in sens material prin izvor al dreptului civil se
desemneaza conditiile materiale de existenta care genereaza normele acestei ramuri de
drept. De regula, singurele izvoare formale ale dreptului civil sunt actele normative , adica
actele care emana de la cele trei puteri constituite in stat. Celelalte izvoare denumite
neformale sau reale (cutuma, practica judiciara, doctrina) implica discutii si sunt in general
controversate.
Se va face distinctie intre izvoare interne si izvoare internationale. Izvoarele formale
ale dreptului civil pot fi clasificate dupa mai multe criterii. Astfel, dupa criteriul ierarhiei
organului de stat care emite norma distingem:
a) Legile, adica actele normative adoptate de organul legiuitor al statului (Parlamentul). La
randul lor legile pot fi clasificate in trei categorii : legile constitutionale, legile organice si
legi ordinare.
In categoria legilor constitutionale intra in primul rand insasi Constitutia tarii, legea
fundamentala care consacra principiile care stau la baza organizarii de stat, drepturile si
indatoririle fundamentaleale cetatenilor, ca si obligatiile lor.
Legile organice dezvolta si detaliaza principiile cuprinse in Constituitie. Din punct de
vedere al dreptului civil trebuie retinut ca, potrivit Constitutiei, tot prin legi organice se
reglementeaza si « regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii ». Alte legi
organice sunt cele care reglementeaza organizarea generala a invatamantului, regimul
general al cultelor, regimul general privind raporturile de munca si protectie sociala etc.
In categoria legilor ordinarese incadreaza toate celelalte legi adoptate de Parlamentul tarii
si promulgate (prin decret) de catre presedintele Romaniei.
Textul de lege, de cele mai multe ori, trebuie descifrat, adica interpretat.
«Interpretat » etimologic deriva de la latinescul interpres – intermediar, mijlocitor, cel care
explica ; in mitologie Hermes era patronul interpretilor ; el a fost si mesagerul zeilor,
salvatorul cauzelor perdute.
Se poate sa surprinda ca legea – care este expresia unei vointe ferme emanate de
la rganele legiuitoareale statului, cere totusi pentru a fi pusa in aplicare, o interpretare.
1
Aceasta necesitate rezulta din aceea ca situatiile din viata sociala sunt foarte diversificate,
asa incat in majoritatea cazurilor o anumita situatie concreta nu se incadreaza perfect in
prevederile unei regului de drept. Or, pentru a realiza o astfel de suprapunere trebuie sa
se cerceteze semnificatia exacta a legii si sa se determine precis ipotezele pe care ea le
guverneaza. Numai in cazuri relativ rare prevederea expresa a legii coincide cu
circumstantele de fapt, caz in care interpretarea nu este necesara ( in claris non fit
interpretatio). Notiunea de « claritate » nu este insa simpla.
Necesitatea interpretarii legii aparae atunci cand insisi termenii folositi de legiuitor
sunt ambigui sau cand sensul exact al dispozitiei normative nu reiese destul de clar din
termenii folositi, fie cand norma juridica generala trebuie aplicata la un caz particular atipic.
Astfel, legea poate fi lacunara ; stim deja ca totul nu se poate afla intr-o lege. Conform art.
7 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea
actelor normative stabileste: “Textul legislativ trebuie sa fie formulat clar, fluent si inteligibil,
fara dificultati sintactice si pasaje obscure sau echivoce”.
Interpretarea legii este o operatie logico-juridica rationala, de lamurire si explicare a
continutului si sensului normei, in sensul unei juste aplicari. Interpretarea – dupa cum
spunea H. Kensen – este un proces intelectual care insoteste in mod necesar procesul de
aplicare a dreptului; ea este dreptul viu, dreptul aplicat. Savigny spunea ca interpretarea
este reconstructia ideii care traieste in interiorul legii.
Din definiţie rezultă cele trei elemente definitorii ale interpretării legii civile:
1) Interpretarea este o etapă a aplicării legii civile. De exemplu la încheierea unui
contract se procedează la interpretarea normelor civile aplicabile în materiaobligaţiilor
părţilor.
2) Conţinutul interpretări i este lămurirea sau explicarea sensului
voinţei legiuitorului
exprimată într-o normă de drept civil;
3 ) Scopul interpretării este corecta încadrare a diferitelor situaţii juridice înipoteza
normei de drept civil . Necesitatea interpretării legii civile rezultă din cele ce urmează:
a) Oricât de perfectă ar fi o lege, aceasta este depăşită întotdeauna de dinamica
vieţii sociale, apărând situaţii noi. Situaţiile noi trebuie încadrate în normele de drept civil.
Pentru încadrarea situaţiilor într-o anumită normă trebuie stabilit înţelesul şi sensul
acelei norme. Din interpretarea art. 1000 alin. 1 din Codul civil de exemplu s-a
născut teoria răspunder i i c i v i l e de l i c tua le pen t ru fap ta luc ru lu i deoarece ,
spune tex tu l , „ Suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat… de lucrurile
ce sunt sub paza noastră ”.
2
b) Explicarea formulărilor generale impune stabilirea dacă o situaţie sau alta seîncadrează
ori nu în ipoteza normei. De exemplu art. 19 alin. 1 din Decr. 167/1958 precizează că
instanţa poate, în cazul în care costată că a fost depăşit cursul prescripţiei
din cauze temeinic justificate, să dispună judecarea acţiunii sau executarea silită.
Care sunt acele cauze teme in ic jus t i f i ca te însă legea nu ne spune . E le
sun t lăsa te în g r i j a judecătorilor, care trebuie, prin interpretarea „cauzelor
temeinic justificate”, să stabilească dacă o situaţie constituie motiv de repunere în
termen.
c) Utilizarea unor termeni sau expresii tehnice care au un sens juridic, altul decât ce l d in
vo rb i rea ob işnu i tă . No ţ iun i le de bun gospodar sau de d i l i gen ţă
deexemplu, au în dreptul civil alt înţeles decât cel de om harnic sau de trăsură.
Trebuie subliniat ca alaturi de lege sunt supuse intrepretarii tratatele internationale,
contractele, testamentele si chiar cutumele si uzantele. In prezent interpretarea sufera
modificari majore, pentru ca dupa anii ’90 legea parlamentara a fost « subordonata »
jurisprudentei. Curtii Constituionale, iar legea nationala, tratatelor internationale – la care
Romania a aderat – si Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Clasificarea interpretării legii civile se poate face după trei criterii:
1. În funcţie de forţa interpretării , aceas ta poa te f i interpretarea oficială sau
obligatorie şi interpretarea neoficială , neobligatorie.
2. În funcţie de rezultatul interpretării , aceasta poate fi interpretare literală sau
declarativă , interpretare extensivă şi interpretare restrictivă .
3. Î n f u n c ţ i e d e m e t o d a i n t e r p r e t ă r i i , a v e m i n te rp re ta rea
g ramaticală, interpretarea sistematică, interpretarea istorico-teleologică şi
interpretarea logică.
Analiza fiecăreia dintre acestea, impune următoarele consideraţiuni:
De regula, exista doi interpreti care sunt abilitati pentru a interpreta o lege : organul
legislativ si judecatorul. Primul are competenta pentru ca el este autorul legii iar al doilea
are aceasta putere in virtutea separatiei puterilor in stat. Dupa organul care face
interpretarea legii civile aceata poate fi:
Interpretare oficiala, realizata de un organ de stat indreptatit sa faca aceasta
interpretare ; sunt interpretari oficiale, dupa caz :
a) interpretarea autentica, data de insusi organul care a edictat norma supusa
interpretarii (Parlamentul Guvernul) ;
3
b) interpretarea legala, data de un anumit orgn al statului anume imputernicit prin lege sa
interpreteze legile ;
c) interpretarea judiciara, data de instantele judecatoresti cu prilejul normei la situatii
juridice concrete, cu ocazia solutionarii litigiilor supuse competentei acestor instante.
Spre deosebire de interpretarea autenticasi de cea legala care sunt obligatorii pentru toata
lumea (avand aceeasi forta juridica ca si legea pe care o interpreteaza), interpretarea
judiciara este obligatorie numai in speta respectiva, adica numai pentru partile litigante si
succesorii lor in drepturi, precum si pentru organele de stat chemate sa puna in aplicare
hotararea judecatoreasca respectiva. Hotararea pronuntata are putere de lucru judecat
(res iudicata pro veritate habetur).
Prin interpretarea judiciara instanta precizeaza termenii legali si complineste lacunele; ea
asigura coerenta ordinii juridice si adapteaza dreptul la evolutia faptelor.
Interpretarea neoficiala (sau doctrinara) este facuta de persoane care nu au
calitatea oficiala de organe ale statului si deci interpretarea data de ele nu are forta
obligatorie, dar se aplica adesea, datorita fortei de convingere a argumentelor pe care se
bazeaza.
Dupa rezultatul la care se ajunge, interpretarea poate fi :
a) interpretarea literala (sau stricta), in urma careia textul de lege se va aplica strict
situatiile avute in vedere de legiuitor, asa cum pot fiele determinate prin expresiile
folosite in text. Interpretarea literala este declarativa. Aceasta inseamna ca ea nu
aduce nimic nou, ci intareste doar textul legii, situatie pe care o intalnim in cazul
majoritatii normelor de drept civil.
b) interpretarea extintiva este aceea prin care se ajunge la extinderea sferei
situatiilor juridce carora li se aplica legea, fata de sfera care pare sa rezulte din
termenii folositi de legiuitor. Mentionam ca interpretarea extensiva este inadmisibila
in urmatoare situatii : 1. cand legea cuprinde o enumerare limitativa ; 2. cand legea
restrange in mod expres aplicarea unei norme la o anumita situatie ; 3. cand legea
stabileste o exceptie de la regula generala.
c) interpretarea restrictiva este aceea prin care se ajunge la aplicarea legii la o
sfera de situatii juridice mai restransa decat aceea care pare sa rezulte din termenii
folositi. Ea ingradeste sau limiteaza continutul posibil al sensului cuvantului.
Aceasta interpretare face apel si la ratio legis, adica la cercetarea scopului legii.
Indiferent de organul sau persoana care face interpretarea si indiferent de rezultatul la
care se ajunge, interpretarea legii se poate face dupa una sau mai multe dintre metodele
cunoscute :
4
a) Interpretarea gramaticala constă în lămurirea înţelesului unei dispoziţiilegale civile pe
baza regulilor gramaticii, ţinând seama de sintaxa şi morfologia propoziţiei ori frazei, de
semantica termenilor utilizaţi în textul interpretat, ca şi de semnele de punctuaţie. De pildă
art. 13 din Decr. 31/1954 stabileşte că „Domiciliul unei persoane fizice este acolo unde îşi
are locuinţa statornică sau principală ”.Din interpretarea gramaticală rezultă că
persoana nu poate avea decât un singur domiciliu. Folosirea conjuncţiei
adversative „sau” în loc de cea copu la t i vă ”şi” impune soluţia prin interpretarea
gramaticală.
b) Interpretarea logica inseamna a gandi corect ; inseamna a gandi in continuare, a
gandi pana la sfarsit, dar ceea ce a fost gandit anterior.
Interpretarea logica este aceea care se face dupa anumite reguli rationale numite
argumente. Acestea sunt in mod traditional procedee si maxime de interpretare utilizate de
interpretii dreptului. Cele mai frecvent utilizate sunt : argumentul a pari (sau de analogie),
argumentul a fortiori, argumentul per a contrario, argumentul reductio ad absurdum si
argumentul ab eodem.
În doctrina şi practica dreptului se reţin trei reguli de interpretare logică :
a) Excepţia este de strictă interpretare şi aplicare , ceea ce înseamnă că, ori
decâte ori o normă juridică instituie o excepţie de la regulă, această excepţie
nu trebuie extinsă la alte soluţii pe care norma juridică respectivă nu le
prevede. S p r e e x e m p l u , a r t . 9 7 4 C o d c i v i l s t a b i l e ş t e : „ C r e d i t o r i i
p o t e x e r c i t a t o a t e d r e p t u r i l e ş i a c ţ i u n i l e d e b i t o r u l u i l o r , a f a r ă d e
a c e l e a c a r e î i s u n t e x c l u s i v persona le ” . Rezu l tă că e i po t exerc i ta
numai d rep tu r i l e deb i to ru lu i ca re au caracter patrimonial, neputând
exercita cele exclusiv personale ale debitorului, ca, de exemplu, o acţiune de divorţ.
De asemenea, se poate recurge la regula deinterpretare logică pentru stabilirea
sensului real al art.113 din Codul Familiei, ţ i n â n d u - s e c o n t d e f a p t u l c ă
t u t e l a r e p r e z i n t ă o e x c e p ţ i e f a ţ ă d e o c r o t i r e a părintească, ceea ce
înseamnă că tutela minorului se deschide numai în cazurileindicate de acest articol.
De menţionat este faptul că sunt supuse interpretării l o g i c e : t e x t e l e l e g a l e
c a r e c o n ţ i n e n u m e r ă r i l i m i t a t i v e ; t e x t e l e l e g a l e c a r e instituie
prezumţii legale; textele legale care conţin o excepţie.
b) Unde legea nu d is t inge , n ic i i n te rp re tu l nu t rebu ie să d is t ingă . C u
a l t e cuvinte, generalitatea formulării unui text legal conduce la generalitatea aplicăriil u i ,
fă ră a se in t roduce d is t inc ţ i i pe care tex tu l respec t i v nu le con ţ ine . De
exemplu, a r t .584 Cod c iv i l s tab i leş te că „o r i ce p ropr ie ta r poa te înda to ra
5
pevecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite ca sa; cheltuielile grăniţuirii se vor
face pe jumătate”. Textul menţionat este redactat în termeni generali, privind
„orice proprietar”,ceea ce ar exclude operarea unor distincţii. De asemenea,
regula de interpretarelogică în discuţie poate fi folosită şi la interpretarea art.14
alin.1 din Decretul nr.31/1954, care prevedecă „domiciliul minorului este la
părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el l o c u i e ş t e s t a t o r n i c ” .
Î n t r u c â t t e x t u l f o l o s e ş t e t e r m e n u l g e n e r i c d e m i n o r , n e p r e c i z â n d
d e s p r e c a r e m i n o r i e s t e v o r b a , î n s e a m n ă c ă e l s e a p l i c ă
a t â t minorului sub 14 ani (fără capacitate de exerciţiu), cât şi minorului între 14 şi 18ani
(care are capacitate de exerciţiu restrânsă).
c) Legea c iv i lă t rebu ie in te rp re ta tă în sensu l ap l i că r i i e i , i a r nu în
sensu l neaplicării. Această regulă de interpretare este înscrisă în art.978 Cod
civil 99 pentru interpretarea convenţiilor,dar, pent ru identitate de raţiune, ea este
extinsă şi la interpretarea normelor dedrept civil. De mu l te o r i i n te rp re ta rea
înseamnă u t i l i za rea în p rac t i că a unor p r inc ip i i , general recunoscute şi
apreciate ca şi „formule” pe care practicianul le pune în a p l i c a r e d e c e l e
m a i m u l t e o r i .
Argumentul de analogie a r e î n v e d e r e f a p t u l c ă u n d e e x i s t ă
a c e l e a ş i r a ţ i u n i t r e b u i e s ă s e a p l i c e a c e l e a ş i d i s p o z i ţ i i a l e l e g i i .
A c e s t a r g u m e n t s e foloseşte pentru „completarea lacunelor” unor acte normative,
prin găsirea unor texte care să se poată aplica şi cazurilor pe care legea nu le
prevede – analogia legii – sau prin recurgerea la principiile generale ale
dreptului civil – analogia dreptului. Un caz menţionat în literatura juridică este cel
al curatelei, ca mijloc de o c r o t i r e a u n o r p e r s o a n e l i p s i t e d e
c a p a c i t a t e , c u m c a p a c i t a t e d e e x e r c i ţ i u restrânsă sau cu privire la
care s-a cerut punerea sub interdicţie în sensul că ea va fi cârmuită, prin analogie,
de dispoziţiile referitoare la tutelă. La interpretarea a rgumentu lu i de ana log ie es te
ob l iga t judecă to ru l , în t rucâ t a r t .3 Cod c iv i l d i s p u n e : „ J u d e c ă t o r u l
c a r e v a r e f u z a d e a j u d e c a , s u b c u v â n t c ă l e g e a n u p revede , sau
că es te în tuneca tă sau ne îndes tu lă toare , va pu tea f i u rmăr i t ca culpabil
de denegare de dreptate”. Recurgându-se la argumentul în discuţie, s-a
menţionatcă dacă, potrivit art.60 alin.2 Codul Familiei, copilul din căsătorie care şi-a
pierdut această calitate, prin efectul hotărârii judecătoreşti de admitere
aacţiunii în tăgăduirea paternităţii, are dreptul să introducă, în termen de un an,
6
acţiune în stabilirea paternităţii, este în spiritul legii ca şi copilului din afara
căsătoriei, care şi-a pierdut paternitatea, să i se recunoască acest drept.
În baza argumentului a fortiori, se a junge la ex t inderea ap l i că r i i une
inorme juridice la un caz nereglementat expres, deoarece raţiunile care au fost
avute în vedere la edictarea acelei norme juridice se regăsesc în cazul dat. Un
exemplu este cel al uzucapiunii, mod de dobândire a proprietăţii prin efectul
p o s e s i u n i i n e î n t r e r u p t e a u n u i b u n i m o b i l î n c u r s u l u n u i i n t e r v a l
d e t i m p dete rmina t de lege . Or , dacă în aces t fe l se poa te dobând i
p ropr ie ta tea , se va putea obţine, cu atât mai mult, un dezmembrământ al proprietăţii.
Un alt exemplu de aplicare a argumentului menţionat îl constituie cazul art.1536 a l i n . 1
C o d c i v i l , c a r e d i s p u n e c ă „ m a n d a t u l c o n c e p u t î n t e r m e n i
g e n e r a l i cupr inde numai ac te le de admin is t ra ţ ie ” ; a fo r t io r i , m a n d a t u l
c o n c e p u t î n te rmen i genera l i es te va lab i l ş i pen t ru ac te le de
conservare , în t rucâ t aces tea profită întotdeauna reprezentantului.
Argumentul per a contrario valorifică regula logicii potrivit căreia atuncic â n d s e
a f i r m ă c e v a , s e n e a g ă c o n t r a r i u l . P e n t r u a i l u s t r a f o l o s i r e a
a c e s t u i argument, ne vom referi la câteva cazuri practice. Astfel, acest argument
poate fi folosit în înţelegerea art.5 din Codul civil, după care „nu se poate deroga
prin convenţii sau dispoziţii particulare d e l a l e g i l e c a r e i n t e r e s e a z ă o r d i n e a
p u b l i c ă ş i b u n e l e m o r a v u r i ” . P e r a contrario, s e p o a t e d e r o g a
p r i n c o n v e n ţ i e , s a u a c t u n i l a t e r a l , d e l a l e g i l e celelalte, care nu
interesează ordinea publică şi bunele moravuri. Potrivit art.969 alin.2 Codul civil,
convenţiile se pot revoca prin acordul părţilor sau din cauze autorizate de lege. Per a
contrario, rezultă că, în afara cazurilor expres prevăzute de lege,convenţiile nu pot
fi revocate prin manifestarea de voinţă a unei singure părţi contractante.Acest
argument are o valoare practică relativă, întrucât nu în toate cazurile ceeace nu este
interzis este întotdeauna permis.
Argumentul reducerii la absurd învederează că numai o anumită soluţie es te
admis ib i lă , ra ţ iona l , so lu ţ ia con t ra ră f i i nd o absurd i ta te ce nu poa te f i
accep ta tă . Aces t a rgument es te fo los i t ma i a les când ce le la l te m i j l oace
de interpretare nu au condus la un rezultat pozitiv. Spre exemplu, art.638 Cod civil
stabileşte că „orice servitute este stinsă când fondul către care este datorită şi
7
acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mână”. Este clar că soluţia contrară nu este posibilă,
deoarece nu poate exista o servituteî n c a z u l c o n f u z i u n i i , a d i c ă a l r e u n i r i i
f o n d u l u i d o m i n a n t c u c e l a s e r v i t î n patrimoniul aceluiaşi proprietar, atâta
timp cât această reunire continuă să existe, deoarece dacă fondur i le se vor
despăr ţ i în p ropr ie tă ţ i separa te va renaş te ş i servitutea în condiţiile art.637
Cod civil.
Argumentul ab eodem exprima situatia in care desi o forma prescrisa de lege daca a fost
folosita o alta forma echivalenta. Domeniul de incidenta al argumentului ab eodem este
materia succesiunilor.
Unele argumente, dei sunt folosite in practica, nu sunt totusi recomandabile. Astfel :
- argumentul ad hominem care se refera la calitatile, respectiv la specialitatea unei
persoane ;
- argumentul ad ignorantiam care se bazeaza pe imposibilitatea de a se dovedi
contrariul;
- argumentul ad populum care se intemeieaza pe faptul ca intr-o anumita situatie,
exista un acord al majoritatii;
- argumentul ad miseridordiam care urmareste sa trezeasca numite sentimente, cum
ar fi compasiunea, ingaduinta, simpatia etc;
- argumentul ex silentio, argument care are la baza rationamentul de tipul: daca x nu
a fost negat de nimeni, inseamna ca el este afirmat.
Interpretarea sistematică implică lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale,
ţinându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziţii din aceeaşi lege saudin alt act
normativ. Această interpretare scoate în evidenţă caracterul general sau special
al normelor de drept civil. Astfel, art.654 Cod civil prevede că, pentru a
succede,t rebu ie neapăra t ca persoana ce succede să ex is te în
momentu l desch ider i i succesiunii. Copilul conceput este considerat că există. Copilul
născut mort este c o n s i d e r a t c ă n u e x i s t ă . Î n ţ e l e g e r e a t e x t u l u i d e
l e g e m e n ţ i o n a t n e c e s i t ă o coroborare cu dispoziţiile art.7 şi art.21 ale Decretului
nr.31/1954, deoarece art.7 se re fe ră la recunoaş te rea d rep tu r i l o r cop i lu lu i de
la concep ţ iune , dacă e l se naşte viu, iar art.21, la situaţia comorienţilor. De
asemenea, este necesar să se recurgă la o interpretare sistematică şi pentru
înţelegerea dispoziţiei înscrise înart.8 alin.3 din Decretul nr.31/1954 potrivit
căruia „minorul care se căsătoreşte dobândeşte, prin aceasta, capacitatea
8
deplină de exerciţiu”. Acest text trebuie coroborat cu art.4 Codul Familiei,
potrivit căruia „Vârsta minima de casatorie este de optsprezece ani. Pentru motive
temeinice, minorul care a implinit vârsta d e s a i s p r e z e c e a n i s e p o a t e
c a s a t o r i i n t e m e i u l u n u i a v i z m e d i c a l , c u incuviintarea
parintilor sai, ori, dupa caz, a tutorelui si cu autorizarea Directiei Generale de
Asistenta Sociala si Protectia Copilului in a carei raza teritoriala isiare domiciliul”. Asadar
pentru motive intemeiate si minorul se poate casatori.
Interpretarea istorica (numita uneori si evolutiva) tie seama de conditiile social-istorice in
care a fost adoptata legea, de lucrarile pregatitoare, de amendamentele si discutiile
parlamentare avute cu ocazia adoptarii legii etc. Potrivit acestei metode textele Codului
civil trebuie aduse in actualitate ; ne intereseaza mai putin intentia legiuitorului de la 1864,
ci mai mult intentia unui legiuitor presupus in actualitate.
Interpretarea teleologică cons tă în s tab i l i rea sensu lu i une i
d ispoz i ţ i i legale ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la
adoptarea aceleinorme într-un context istoric dat. Pentru aplicarea acestei
interpretări, importante sunt expunerea de motive, care j u s t i f i c ă a d o p t a r e a
l e g i i , t e x t u l p r e a m b u l u l u i a c t u l u i n o r m a t i v r e s p e c t i v , dezbaterile
parlamentare etc. E x p l i c a r e a d e t a l i a t ă a a c e s t e i m e t o d e o v o m f a c e
p r i n a n a l i z a r e a c a z u l u i u rmăto r . După apar i ţ i a Leg i i n r .319 /1944
p r i v ind d rep tu r i l e succesora le a le soţului supravieţuitor, s-a pus problema
de a şti dacă art.939 Cod civil mai esteîn vigoare, avându-se în vedere că, în
concepţia iniţială a Codului civil, soţulsupravieţuitor era chemat la succesiune numai
în lipsa rudelor de grad succesibilale defunctului, dar, ca orice persoană, el putea
primi donaţii sau legate de la soţul predecedat, în limitele prevăzute de art.841
şi urm. Cod civil. S-a răspuns afirmativ, arătându-se că subzistă raţiunea pentru care
el a fost edictat, şi anumede a ocroti şi interesele descendenţilor defunctului dintr-
o căsătorie anterioară împotriva liberalităţilor excesive pe care cel ce a lăsat
moştenirea le-ar fi putut face în favoarea soţului din ultima căsătorie.
Interpretarea structuralista presupune o analiza a textului legal in ansamblul sau ; este o
deslusire a spiritului general al legii, avand in vedere frecventa folosirii unei vocabule,
aranjarea cuvintelor in propozitii si fraze, legatura dintre doi termeni, simetria sau
nonsimetria dispozitiilor legale etc ;
9
Conceptia doctrinei moderne este metoda « liberei cercetari stiintifice » . Ea are in
vedere ca un text de lege nu se poate dilata prin interpretare la infinit, dincolo de un
anumit punct exista un vid de lege care trebuie acoperit.
Metoda comparativa – compararea dreptului dezbate critic, prin comparare, solutiile
existente in alte ordini de drept. Compararea dreptului este in masura sa puna in lumina
care dintre solutiile diferite este rationala si pe ce se bazeaza aceasta rationalitate. Din
pacate jurispru denta noastra apeleaza prea putin la rezultatele dreptului comparat.
Trebuie mentionat ca metodele de interpretare utilizate nu se folosesc izolat, ci
impreunaau, uneori, numai unele dintre ele. Subliniem ca orice interpretare incepe de la
texte si numai peste un anumit prag se face apel la alte izvoare
(cutuma, echitate etc.).
Bibliografie :
1. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu – “ Manual de drept civil ; Partea generala “
Ed. Universitatii “Lucian Blaga” Sibiu; 2011;
2. Ioan Apostu – “Drept civil. Partea generala”’
3. Irina Apetrei, Raluca And one – “Drewpt civil; Partea generala”.
10
top related