incluziunea socială în românia - ministerul muncii · 2019-03-07 · 1.2. măsuri adoptate de...
Post on 17-Feb-2020
2 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Direcția Politici Servicii Sociale
Serviciul incluziune socială, inovare socială și programe cu
organisme internaționale
Raport privind
incluziunea socială în România
în anul 2017
București
2019
INTRODUCERE
În scopul creșterii incluziunii sociale și al reducerii numărului de persoane expuse riscului de
sărăcie, Guvernul României urmărește să acopere o arie cât mai largă de probleme strâns legate de
incluziunea socială: aspecte socio-culturale, de locuire, sănătate, ocupare, educație, creșterea
natalității și diminuarea abandonului, promovarea și protejarea drepturilor tuturor copiilor, pentru
o rezolvare cât mai bună a problemelor cu care se confruntă indivizii și familiile, din punct de
vedere social și economic.
În capitolul 1 al acestui raport sunt prezentate politicile sociale și programele implementate în anul
2017 de Ministerul Muncii și Justiției Sociale. Se poate constata că o parte însemnată din resursele
bugetare au fost îndreptate către măsuri adresate persoanelor care s-au confruntat cu situații de
dificultate, din care amintim: acordarea indemnizației sociale minime pentru pensionari, măsurile
de stimulare a angajării persoanelor aflate în șomaj sau în pericol de pierdere a locului de muncă,
majorarea salariului minim brut pe economie garantat în plată, precum și măsurile din domeniul
asistenței sociale.
Impactul acestor politici publice în anul 2017 a fost semnificativ: a avut loc o evoluție favorabilă a
indicatorilor utilizați pentru monitorizarea Strategiei Europa 2020. În anul 2017, comparativ cu
anul 2008, numărul de persoane care se confruntă cu riscul de sărăcie și excluziune socială în
România a cunoscut o reducere de 2.075 mii persoane, iar ponderea acestora în totalul populației
(rata riscului de sărăcie sau excluziune socială) a scăzut cu 8,5 puncte procentuale.
Al doilea capitol conține o analiză a evoluției indicatorilor de incluziune socială din România.
Având în vedere caracterul multidimensional al procesului de incluziune socială, în elaborarea
legislației naționale referitoare la sistemul de indicatori de incluziune socială s-a urmărit să se
reflecte situația socială din România în următoarele domenii: condiții de viață, sănătate, ocuparea
forței de muncă, educație, justiție și locuire.
Ultimul capitol prezintă situarea României comparativ cu celelalte țări europene, cu ajutorul
indicatorilor de incluziune socială calculați în conformitate cu legislația europeană.
Raportul a fost elaborat de Direcția Politici Servicii Sociale din cadrul Ministerului Muncii și
Justiției Sociale, pe baza informațiilor transmise de direcțiile de specialitate din minister cu atribuții
în domeniile ocupării forței de muncă, asigurărilor sociale, salarizării, beneficiilor sociale,
tehnologiei informației, precum și de instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea M.M.J.S., și
anume: Casa Națională de Pensii Publice, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă,
Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului şi Adopţie, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
CUPRINS
CAPITOLUL I.
PROGRAME IMPLEMENTATE ÎN ANUL 2017 DE MINISTERUL MUNCII ȘI
JUSTIȚIEI SOCIALE, ÎN SCOPUL CREȘTERII INCLUZIUNII SOCIALE 3
1.1 Programe implementate în domeniul ocupării forței de muncă 4
1.1.1 Prevederi legislative în domeniul ocupării forței de muncă, în vigoare în anul
2017 4
1.1.2 Indicatori privind ocuparea și șomajul în anul 2017 15
1.1.3 Măsuri realizate în anul 2017 în domeniul ocupării forței de muncă 21
1.2. Măsuri adoptate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale în domeniul protecției
sociale a salariaților 44
1.3. Prestații sociale acordate în domeniul asigurărilor sociale de stat 46
1.3.1. Măsuri implementate în sistemul public de pensii în anul 2017 47
1.3.2. Indemnizația socială pentru pensionari 48
1.3.3.Indicatori privind plățile efectuate de Casa Națională de Pensii Publice 50
1.3.4. Evoluția indicatorilor privind sistemul public de pensii 56
1.4. Programe implementate în domeniul asistenței sociale 61
1.4.1. Prevederi legislative adoptate în anul 2017 în domeniul asistenței sociale 61
1.4.2. Beneficiile de asistență socială acordate în anul 2017 din bugetul
Ministerului Muncii și Justiției Sociale, prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție
Socială 63
1.4.3. Servicii sociale finanțate în anul 2017 din bugetul Ministerului Muncii și
Justiției Sociale, prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială 82
1.4.4. Sume cheltuite pentru beneficii și servicii sociale din bugetul Ministerului
Muncii și Justiției Sociale, prin bugetul Agenției Naționale de Plăți și Inspecție
Socială 84
1.4.5. Măsuri de protecție socială pentru persoanele cu dizabilități, raportate de
Autoritatea Națională pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități 85
1.5. Măsuri privind protecția specială a copiilor, raportate de Autoritatea Națională
pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție 90
1.6. Proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile derulate de Ministerul
Muncii și Justiției Sociale în anul 2017 97
CAPITOLUL II.
SITUAȚIA SOCIALĂ DIN ROMÂNIA, REFLECTATĂ DE INDICATORII
DE INCLUZIUNE SOCIALĂ CORESPUNZĂTORI ANULUI 2017 102
2.1. Indicatorii de incluziune calculați conform legislației naționale 102
2.2. Analiza datelor statistice privind indicatorii de incluziune socială 107
2.3. Analiza indicatorilor privind sărăcia relativă 111
CAPITOLUL III.
SITUAREA ROMÂNIEI ÎN CONTEXTUL EUROPEAN, DIN PUNCT DE
VEDERE AL INDICATORILOR DE INCLUZIUNE SOCIALĂ, ÎN ANUL
2017 115
3.1. Obiectivele Strategiei Europa 2020 115
3.2. Indicatori statistici privind incluziunea socială, utilizați pentru monitorizarea
Strategiei Europa 2020 116
3.3 Situarea României comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene 118
Direcția Politici Servicii Sociale 3
CAPITOLUL 1
PROGRAME IMPLEMENTATE ÎN ANUL 2017 DE MINISTERUL MUNCII ŞI
JUSTIŢIEI SOCIALE ÎN SCOPUL CREȘTERII INCLUZIUNII SOCIALE
Ministerul Muncii și Justiției Sociale (M.M.J.S.) se organizează și funcționează potrivit Hotărârii
Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Justiției
Sociale, cu modificările și completările ulterioare, ca organ de specialitate al administrației publice
centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.
Misiunea instituțiilor cu prerogative în sectorul muncii și justiției sociale este:
„Misiunea M.M.J.S. constă în identificarea, elaborarea și promovarea strategiilor și politicilor
Guvernului în domeniul muncii, familiei, protecției sociale, persoanelor vârstnice, egalității de
șanse, relațiilor de muncă prin aplicarea principiului justiției sociale și în deplină concordanță cu
politicile comunitare, prevederile Programului de Guvernare și principiile ordinii de drept și ale
democrației. În contextul promovării principiului justiției sociale, M.M.J.S. acționează pentru
asigurarea unei interacțiuni pozitive și dinamice a politicilor sociale și de ocupare a forței de muncă,
în vederea îmbunătățirii calității vieții tuturor cetățenilor, asigurării coeziunii sociale și reducerii
sărăciei și a riscului de excluziune socială prin asigurarea unui sistem social și de ocupare de
calitate, echitabil și accesibil pentru toți cetățenii“
Programul de guvernare 2017-2020 prezintă următoarea viziune a Guvernului pentru sectorul
muncii și justiției sociale:
„Impunerea unui nivel de trai cât mai ridicat pentru toți cetățenii trebuie să fie obiectivul
fundamental al României. Ne vom continua demersurile pentru a realiza o piață a muncii incluzivă
și reducerea inegalităților prin promovarea unor politici publice coerente și realiste, care să
determine o piață a muncii performantă, dinamică și flexibilă, ceea ce va asigura accesul majorității
cetățenilor la locuri de muncă de calitate, în funcție de competențele și abilitățile lor, la venituri
decente și fără discriminare” .
M.M.J.S. a asigurat în anul 2017, în concordanţă cu prevederile Programului de Guvernare 2017-
2020, precum şi cu obligaţiile României ce decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene
următoarele:
- crearea unor relații de muncă flexibile și a unei game largi de oportunități pe piața muncii;
- elaborarea și promovarea politicilor în domeniul ocupării forței de muncă, formării și
mobilităţii profesionale a adulţilor, migrației forţei de muncă și economiei sociale;
- gestionarea beneficiilor de asistență socială și a fondurilor necesare plății acestora,
elaborarea actelor normative în domeniul asistenței sociale, precum și compatibilizarea
Direcția Politici Servicii Sociale 4
măsurilor din domeniu cu modele de bună practică de la nivelul Uniunii Europene și din
alte state;
- reglementarea şi coordonarea sistemului public de pensii, prin elaborarea legislației şi
metodologiei de aplicare a prevederilor legale în domeniul pensiilor, altor drepturi de
asigurări sociale, precum şi a celor acordate prin legi speciale;
- aplicarea legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă, asigurarea relaţiei funcţionale cu
Parlamentul și alte instituții;
- consolidarea parteneriatului social şi educarea părţilor la cultura dialogului, în strâns
parteneriat cu statele europene şi cu Organizația Internațională a Muncii;
- accesul la date statistice în domeniu, la informaţii de interes public, în relația cu cetățenii,
organizațiile nonguvernamentale și cu mass-media.
1.1 Programe implementate în domeniul ocupării forței de muncă
Obiectivul politicii naționale în domeniul ocupării forței de muncă este de a asigura oportunități
persoanelor care pot să fie active pe piața muncii, pentru a participa deplin la viața economică,
socială și culturală a României.
Politica națională în materie de ocupare a forței de muncă se bazează pe un pachet de măsuri
specifice, destinate stimulării ocupării forței de muncă, focalizat pe sprijinirea persoanelor aflate în
căutarea unui loc de muncă, aparținând unor categorii defavorizate ale populației (tineri absolvenți,
persoane cu vârsta peste 45 de ani, persoane care desfășoară activități în mediul rural, persoane cu
dizabilități, tineri supuși riscului de marginalizare socială, persoane care sunt unici susținători ai
familiilor monoparentale etc.).
1.1.1 Prevederi legislative în domeniul ocupării forței de muncă, în vigoare în anul 2017
Actele normative care reglementează politicile și măsurile din domeniul ocupării forței de muncă
au fost în anul 2017, în principal, următoarele:
Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de
muncă, cu modificările și completările ulterioare, care prevede:
I. Măsuri pentru creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de
muncă:
Direcția Politici Servicii Sociale 5
informarea și consilierea profesională reprezintă un ansamblu de servicii acordate gratuit
persoanelor în căutarea unui loc de muncă ce au ca scop furnizarea de informații privind
piața muncii, evoluția ocupațiilor, profilarea şi încadrarea în nivelul de ocupabilitate: uşor
ocupabil, mediu ocupabil, greu ocupabil şi foarte greu ocupabil; dezvoltarea abilității și
încrederii în sine a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în vederea luării de către
acestea a deciziei privind propria carieră, instruirea în metode și tehnici de căutare a unui
loc de muncă, îndrumarea pe parcursul procesului de integrare socioprofesională la noul
loc de muncă;
medierea muncii constă în oferirea de informații privind locurile de muncă vacante și
condițiile de ocupare a acestora prin publicarea, afișarea, organizarea de burse ale locurilor
de muncă șise acordă gratuit de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă;
formarea profesională este măsura prin care se asigură creșterea și diversificarea
competențelor profesionale ale persoanelor în căutarea unui loc de muncă în scopul
asigurării mobilității și reintegrării pe piața muncii;
evaluarea și certificarea competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele
formale se realizează de agențiile pentru ocuparea forței de muncă prin centre de formare
profesională din subordinea acestora, care sunt autorizate ca centre de evaluare, centrele
regionale de formare profesională a adulților ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței
de Muncă, care sunt autorizate ca centre de evaluare, precum și prin persoanele juridice de
drept public sau privat autorizate ca centre de evaluare;
consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru
inițierea unei afaceri constă în acordarea, la cerere, a serviciilor juridice, de marketing,
financiare, metode și tehnici eficiente de management și alte servicii de consultanță;
completarea veniturilor salariale ale angajaților este adresată persoanelor cărora li s-a
stabilit dreptul la indemnizația de șomaj și care se angajează cu normă întreagă și, ca urmare
a angajării, le încetează plata indemnizației de șomaj. Acestea beneficiază, din momentul
angajării până la sfârșitul perioadei pentru care erau îndreptățite să primească indemnizația
de șomaj, de o sumă lunară, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând
30% din cuantumul indemnizației de șomaj. De asemenea, absolvenții înregistrați la
agențiile pentru ocuparea forței de muncă, în situația în care se angajează cu normă întreagă,
pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru șomaj,
de o primă de încadrare. .Totodată, șomerii care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj,
și care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior datei
înregistrării la agenţiile pentru ocuparea forţei de munc, beneficiază de o primă de activare
în valoare de 500 lei, neimpozabilă;
Direcția Politici Servicii Sociale 6
stimularea mobilității forței de muncă constă în acordarea de prime de mobilitate
șomerilor înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, după cum urmează:
- primă de încadrare se acrodă persoanelor care se încadrează într-o localitate situată la o
distanță mai mare de 15 km de localitatea în care își au domiciliul sau reședința. Cuantumul
acesteia se calculează la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporţional cu numărul
de zile în care persoanele în cauză desfăşoară efectiv activitatea la angajatorul la care se
realizează încadrarea în muncă;
- primă de instalare se acrodă persoanelor dacă se încadrează în muncă, potrivit legii,
într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au
domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul ori îşi stabilesc
reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate. Prima de instalare se
acordă în cuantum diferențiat:
a) 12.500 lei pentru șomerii care se încadrează în muncă, într-o altă localitate și își
schimbă domiciliul sau reședința;
b) 15.500 lei pentru șomerii care sunt însoțiți de membrii familiei care își schimbă
domiciliul;
c) în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare,
unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi 3.500 lei;
Dacă angajatorul sau autoritățile publice locale sau centrale asigură locuință de serviciu sau
suportă cheltuielile aferente din fonduri proprii sau fonduri publice, șomerii care se
încadrează primesc o primă de instalare de:
3.500 lei pentru situațiile prevăzute la punctele a) și c);
6.500 lei pentru situația prevăzută la punctul b).
Prima de instalare se acordă în două tranșe:
50% din cuantumul stabilit la data instalării;
50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.
Cei care au locuința asigurată sau cheltuielile de cazare sunt suportate de angajator primesc
prima de instalare într-o singură tranșă la data instalării.
Prima de instalare se acordă şi persoanelor de cetăţenie română care şi-au exercitat dreptul
la liberă circulaţie a lucrătorilor în spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European
pe o perioadă de cel puţin 36 de luni.
Prima de încadrare și prima de instalare se acordă de acordă persoanelor care au domiciliul
sau reşedinţa ori îşi stabilesc noul domiciliu sau noua reşedinţă în zonele prevăzute în
Planul naţional de mobilitate, aprobat prin H.G nr. 903/2016.
Direcția Politici Servicii Sociale 7
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de
muncă, cu modificările și completările ulterioare, a fost adnotată succesiv în anul 2017, după
cum urmează:
- Ordoanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate
din fonduri publice:
-a introdus prima de relocare, măsură de stimulare a mobilității forței de muncă destinată
tuturor șomerilor înregistrați la ANOFM, indiferent de domiciliu sau reședință, astfel încât
să poată fi reduse disparitățile intra și interregionale în materie de ocupare a forței de muncă.
Astfel, persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se
încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50
km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi
schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile
învecinate acesteia, beneficiază de o primă de relocare, neimpozabilă, acordată din bugetul
asigurărilor pentru şomaj, egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru
locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă, dar nu mai mult de 900 lei, pentru o perioadă
de cel mult 36 de luni.
Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către
acestea în situaţia în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora nu
depăşesc suma de 5.000 lei/lună.
Modificările legislative au intrat în vigoare de la publicare în Monitorul Oficial, respectiv
din 25 ianuarie 2017.
- Legea nr. 172/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2016
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru
şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
A modificat și completat definiția tânărului NEET (engl. Not in Employment, Education or
Trainimg), după cum urmează: ”tânăr NEET - persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până
la împlinirea vârstei de 25 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ
şi nu participă la activităţi de formare profesională;"
Exdinterea cu un an a vârstei până la care un tânăr care îndeplinește celelalte condiții este
considerat NEET s-a realizat în vederea corelării cu Planul de implementare a Garanției pentru
Tineret 2017-2020, elaborat ca urmare Recomandării Consiliului din 22 aprilie 2013.
Modificările legislative au intrat în vigoare de la publicare în Monitorul Oficial, respectiv din
19 iulie 2017.
Direcția Politici Servicii Sociale 8
- Legea nr. 250/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2017
pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor
măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice
-A introdus încheierea, în scris, de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă cu fiecare
şomer de lungă durată înregistrat, care nu poate beneficia de Garanţia pentru Tineret, a
acordului de integrare în muncă, într-un termen ce nu va depăşi 18 luni de la data înregistrării
ca şomer.
Modificarea legislativă a avut la bază Recomandarea privind integrarea șomerilor de lungă
durată pe piața forței de muncă (2016/C 67/01), adoptată la data de 15 februarie 2016, își
propune să încurajeze statele membre în demersul de a înregistra șomerii de lungă durată la un
serviciu de ocupare a forței de muncă, în special printr-o mai bună informare și de a încheia un
acord de integrare în muncă cel târziu la 18 luni de la intrarea în șomaj, care ar trebui să
cuprindă cel puțin o ofertă individuală de servicii în vederea găsirii unui loc de muncă.
-A majorat cu 200% prima destinată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii
şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani (denumită primă de inserție) care, în termen de
60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care
se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni (prima de inserție este
egală cu 1.500 lei, respectiv de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data
încadrării).
Prima de inserţie se acordă în două tranşe, astfel: a) o tranşă egală cu 50% din cuantumul
stabilit, la data angajării; b) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea
perioadei de 12 luni de la angajare.
Modificarea legislativă este în acord cu prevederile Programului de Guvernare 2017-2020,
publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 496/29.06.2017 la capitolul Politici Publice în
domeniul Muncii și Justiției Sociale, măsura 2 - Șanse reale pentru tineri.
Modificările legislative au intrat în vigoare de la publicare în Monitorul Oficial, respectiv din
14 decembrie 2017.
- Ordonanţa de Urgenţă nr. 95/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru
modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare
pentru plata creanţelor salariale
- A modificat definiția termenului ”asigurat” și a termenului ”stagiu de cotizare”. Astfel,
asiguratul este persoana fizică ce realizează venituri, potrivit legii, şi care este asigurată
obligatoriu în sistemul asigurărilor pentru şomaj, precum şi persoana care se asigură facultativ
prin încheierea unui contract de asigurare pentru şomaj şi prin plata în temeiul acestui contract
Direcția Politici Servicii Sociale 9
de asigurare a contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj, iar stagiul de cotizare reprezintă
perioada de timp pentru care persoana a fost asigurată obligatoriu în sistemul asigurărilor pentru
şomaj, precum şi perioada de timp pentru care persoana a fost asigurată facultativ prin
încheierea unui contract de asigurare pentru şomaj şi prin plata în temeiul acestui contract de
asigurare a contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj;
- A completat categoria de beneficiari ai Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările
ulterioare, cu cea a persoanelor în căutarea unui loc de muncă care au obţinut statutul de
refugiat sau beneficiază de altă formă de protecţie internaţională, conform legii, sau se află în
procedura de soluţionare a cererii de azil şi au acces pe piaţa muncii, în condiţiile prevăzute de
lege;
-A modificat categoria de asigurați obligatoriu în sistemul asigurărilor pentru șomaj, precum și
categoria de persoane care se pot asigura facultativ în sistem.
Modificările legislative au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018.
II. Măsuri pentru stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor și
crearea de noi locuri de muncă:
a) subvenționarea locurilor de muncă pentru absolvenți
Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de
învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă
în cuantum de 900 lei.
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul
persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, suma prevăzută mai sus pe o
perioadă de 18 luni.
În sensul legii, prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut
o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ
gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat
sau acreditat în condiţiile legii.
b) subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri în vârstă de peste 45 de ani, șomeri
de lungă durată, tineri NEET sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor
monoparentale
Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45
de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă
durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată
Direcția Politici Servicii Sociale 10
din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă
sau de serviciu cel puţin 18 luni.
De facilităţile prevăzute mai sus beneficiază şi angajatorii care, în raport cu numărul de
angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap,
precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată
nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin
18 luni.
c) subvenționarea locurilor de muncă pentru șomerii care, în termen de 5 ani de la data
angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială
sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a
solicita pensia anticipată parţială.
Angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data
angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau
de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia
anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor
respective, de o sumă în cuantum de 900 lei.
III. Măsuri pentru promovarea participării pe piața muncii a tinerilor în risc de
marginalizare socială, se implementează de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei
de Muncă prin:
acompaniament social personalizat - se realizează de către agențiile pentru ocuparea forței
de muncă teritoriale, în baza unui contract de solidaritate, și constituie un ansamblu de servicii
care se acordă în mod gratuit tinerilor cu risc de marginalizare socială și constau în:
informare și consiliere profesională;
mediere a muncii;
plasare în muncă la un angajator a cărui ofertă de loc de muncă a fost selectată ca fiind
corespunzătoare pregătirii profesionale și altor condiții cuprinse în dosarul întocmit la
înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă, în evidența agenției pentru
ocuparea forței de muncă.
Contractul de solidaritate se încheie între agenția pentru ocuparea forței de muncă teritorială și
tânăr pe o durată de până la 3 ani, dar nu mai puțin de un an, în condițiile în care, la data
încheierii contractului de solidaritate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani.
activități de informare și promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială
în rândul angajatorilor care vizează:
Direcția Politici Servicii Sociale 11
conștientizarea și promovarea prevederilor legii în rândul actorilor regionali, locali și al
partenerilor sociali;
diseminarea informațiilor privind avantajele încadrării în muncă a acestor categorii de
persoane;
interacțiunea directă cu angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante;
identificarea de angajatori de inserție.
subvenționarea locului de muncă - angajatorii care încadrează tineri cu risc de
marginalizare socială și care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui
contract de solidaritate beneficiază lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, din
bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării
tinerilor, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referință, în vigoare la
data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.
IV. Protecția socială a persoanelor care și-au pierdut locul de muncă prin acordarea
indemnizației de șomaj.
Indemnizația de șomaj se acordă, potrivit Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările
ulterioare doar dacă solicitanții îndeplinesc, în mod cumulativ, o serie de condiții. Printre
acestea se află existența unui stagiu minim de cotizare de 12 luni în ultimele 24 de luni anterior
înregistrării cererii, precum și necesitatea ca persoana respectivă să nu realizeze venituri sau să
realizeze, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului
social de referinţă, în vigoare.
Indemnizația de șomaj se acordă șomerilor pe perioade stabilite diferențiat, după cum
urmează:
a) 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;
b) 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 5 ani;
c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.
Referitor la cuantumul indemnizației lunare acordate șomerilor, actul normativ dispune că
acesta este stabilit în mod diferențiat, tot în funcție de stagiul de cotizare, după cum urmează:
75% din valoarea ISR pentru persoanele care au un stagiu de cotizare de cel puțin un an;
75% din valoarea ISR plus o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei salariului de
bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare a unei cote procentuale
diferențiate în funcție de stagiul de cotizare:
o 3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de minimum trei ani;
o 5% pentru persoanele cu un stagiu de minimum cinci ani;
Direcția Politici Servicii Sociale 12
o 7% pentru persoanele cu un stagiu de minimum zece ani;
o 10% pentru persoanele cu un stagiu de minimum 20 de ani.
În ceea ce privește absolvenții instituțiilor de învățământ, aceștia sunt asimilați șomerilor și
beneficiază de indemnizație, timp de 6 luni, de o sumă fixă, lunară, al cărei cuantum reprezintă
50% din valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data stabilirii acesteia.
Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii care, la data solicitării dreptului, au fost
admişi sau urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz,
în condiţiile legii.
De asemenea, nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de
medicină, medicină dentară şi farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul
naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi, în condiţiile legi.
Valoarea indicatorului social de referință (ISR) este de 500 lei.
V. Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată, cu modificările și
completările ulterioare
Legea urmărește sprijinirea tinerilor, și nu numai, pentru obținerea unei formări profesionale
de calitate și a unor competențe recunoscute la nivel național, care să le permită ocuparea unui
loc de muncă și continuarea învățării. Cadrul legislativ privind ucenicia la locul de muncă
promovează încadrarea pe piața muncii prin organizarea de stagii de ucenicie în cadrul cărora
formarea profesională a ucenicilor întrunește criteriile de calitate, fiind asigurată de furnizori
de formare profesională autorizați.
Dată fiind îndepărtarea constrângerilor cu privire la vârsta la care o persoană poate să încheie
un contract de ucenicie cu un angajator în scopul obținerii unei calificări, avută în vedere prin
ultima modificare legislativă a acestui act normativ1, ucenicia se adresează și persoanelor
adulte.
Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe perioada derulării acestuia, poate beneficia
la cerere, de 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi
stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare, prevăzut de Legea nr.76/2002 privind sistemul
asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi
completările ulterioare.
1 Legea nr.179/2013
Direcția Politici Servicii Sociale 13
Actul normativ a fost modificat în anul 2017 prin Legea nr. 164/2017 pentru modificarea Legii
nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr. 335/2013 privind efectuarea
stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, principalele modificări constând în:
-Organizarea uceniciei pentru nivelurile de calificare 2, 3 şi 4, stabilite conform prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu
modificările ulterioare;
-Majorarea sumei de care poate beneficia, la cerere, angajatorul care încheie un contract de
ucenicie, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie, în cuantum de 1.125
lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de şomaj în limita fondurilor alocate cu această
destinaţie.
VI. Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ
superior, cu modificările și completările ulterioare
Acest act normativ vizează facilitarea învățării de către absolvenții de învățământ terțiar direct
de la profesioniști încă de la începutul activității lor, în scopul de a ameliora tranziția de la
educație la încadrarea pe piața muncii cu asigurarea unui nivel decent de securitate socială și a
unui loc de muncă de calitate. Angajatorii care vor încheia un contract de stagiu în condițiile
acestei legi vor primi lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe perioada
derulării contractului de stagiu (6 luni) pentru acel stagiar, o sumă egală cu 1,5 ori valoarea
indicatorului social de referință.
Actul normativ a mod modificat în anul 2017 prin Legea nr. 164/2017 pentru modificarea
Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr. 335/2013 privind
efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, în sensul majorării sumei de
care beneficiază angajatorul (1.350 lei/lună), acordată din bugetul asigurărilor de şomaj în
limita fondurilor alocate cu această destinaţie.
VII. Legea nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților, cu
modificările și completările ulterioare
Acest act normativ încurajează primul contact al tinerilor cu piața muncii și prevede că
angajatorul care încadrează în muncă elevi și studenți pe perioada vacanțelor beneficiază,
pentru fiecare elev și student, de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea
indicatorului social de referință în vigoare în luna pentru care se acordă acest stimulent
financiar. Stimulentul se acordă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile.
Direcția Politici Servicii Sociale 14
VIII. Legea nr. 219/2015 privind economia socială, cu modificările și completările ulterioare
Potrivit actului normativ, economia socială reprezintă ansamblul activităţilor organizate
independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei
colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a
persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea
de servicii şi/sau execuţia de lucrări.
Economia socială contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale, crearea de locuri de muncă,
implicarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil, prevăzut de prezenta lege, în activităţi
cu caracter social şi/sau activităţi economice, facilitând accesul acestora la resursele şi serviciile
comunităţii. Astfel, economia socială are următoarele obiective:
a) consolidarea coeziunii economice şi sociale;
b) ocuparea forţei de muncă;
c) dezvoltarea serviciilor sociale.
Potrivit legii, grupul vulnerabil este constituit din persoane sau familii care sunt în risc de a-
şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai, în conformitate cu prevederile art.
6 lit. p) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011.
Întreprinderile sociale de inserţie, care angajează tineri cu risc de marginalizare socială, astfel
cum sunt aceştia definiţi în Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, sunt
considerate angajatori de inserţie şi beneficiază de facilităţile prevăzute de lege pentru această
categorie de angajatori.
Întreprinderile sociale de inserţie au obligaţia de a asigura, pentru persoanele angajate care fac
parte din grupul vulnerabil, măsuri de acompaniament care să asigure inserţia profesională şi
socială.
Măsurile de acompaniament pot fi: informarea, consilierea, accesul la formele de pregătire
profesională, adaptarea locului de muncă la capacitatea persoanei, accesibilizarea locului de
muncă în funcţie de nevoile persoanelor, precum şi alte măsuri care au ca scop sprijinirea
inserţiei profesionale şi sociale.
În vederea asigurării măsurilor de acompaniament, întreprinderile sociale de inserţie
colaborează cu serviciile publice de asistenţă socială de la nivel judeţean şi local, agenţiile de
ocupare, centrele de furnizare de servicii integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială
pentru consumatorii şi consumatorii de droguri dependenţi, cu specialişti în domenii precum
psihologie, asistenţă socială, adicţii, pedagogie, formare profesională, ocupare, medicină,
medicina muncii, economie socială.
Direcția Politici Servicii Sociale 15
1.1.2 Indicatori privind ocuparea și șomajul în anul 2017
Principalii indicatori care au caracterizat forța de muncă civilă după participarea la
activitatea economică, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică
(Balanța forței de muncă la 1 ianuarie 2017), se prezentau, la începutul anului, astfel:
- resursele de muncă – 12.562,1 mii persoane,
- populația activă civilă – 8.735,8 mii persoane;
- populația în pregătire profesională și alte categorii de populație în vârstă de muncă –
3.826,2 mii persoane;
- populația ocupată civilă – 8.317,6 mii persoane,
o din care: salariați – 5.223,8 mii persoane;
Numărul locurilor de muncă vacante înregistrate pe parcursul anului 2017 (475.592) a
fost mai cu 7,79 % mai mare decât în anul 2016 (când a avut valoarea de 441.217).
Din totalul locurilor de muncă vacante înregistrate în anul 2017, care au fost puse la
dispoziția persoanelor în căutarea unui loc de muncă aflate în evidențele ANOFM, 100.549
au fost declarate în mod repetat de către angajatori, față de 83.690 locuri de muncă declarate
în mod repetat în anul 2016.
La sfârșitul lunii decembrie 2017, rata șomajului înregistrat (calculată pe baza numărului
de șomeri înscriși în evidențele A.N.O.F.M.) a fost la nivel național de 4,02%, mai mică
cu 0,75 pp decât cea din luna decembrie 2016.
Rata șomajului înregistrat în anul 2017 s-a situat la un nivel redus, având un trend
descendent aproape tot parcursul anului, de la 4,82% - 4,74% în lunile ianuarie, februarie
2017, la 4,00 – 4,02% în lunile noiembrie, respectiv decembrie 2017.
În funcție de o serie de caracteristici ale persoanelor aflate în șomaj, situația privind
șomajul înregistrat se prezintă astfel:
o Referitor la șomajul înregistrat pe sexe, se constată că rata șomajului feminin s-a
situat, în perioada analizată, sub cea înregistrată în rândul bărbaților.
o Numărul șomerilor din mediul rural este, lună de lună, superior celui din mediul
urban.
o În ceea ce privește structura pe grupe de vârstă, cei mai mulți sunt din intervalul de
vârstă 30 – 49 de ani, cu o medie de 49,69% din total, în timp ce tinerii cu vârsta sub 25 de
ani reprezintă în medie 11,29% în total şomeri.
Direcția Politici Servicii Sociale 16
Grafic nr. 1. Evoluția numărului de șomeri înregistrați (medie lunară), 1991 – 2017
Grafic nr. 2. Evoluția ratei șomajului înregistrat, 1991-2017
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Direcția Politici Servicii Sociale 17
Grafic nr. 3. Evoluția lunară a ratei șomajului înregistrat, 2010-2017
Sursa: MMJS -Direcția Politici Servicii Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
0,0
1,0
2,0
3,0
4,0
5,0
6,0
7,0
8,0
9,0
ian.
apri
lie
iuli
e
oct
.
ian.
apri
lie
iuli
e
oct
.
ian.
apri
lie
iuli
e
oct
.
ian.
apri
lie
iuli
e
oct
.
ian.
apri
lie
iuli
e
oct
.
ian.
apri
lie
iuli
e
oct
.
ian.
apri
lie
iuli
e
oct
.
ian.
apri
lie
iuli
e
oct
.
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
%
Direcția Politici Servicii Sociale 18
o Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire:
șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar, gimnazial sau
profesional au avut ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi
în evidenţele ANOFM (80%, stocul mediu anual - 374.650).
Șomerii cu nivel de instruire liceal și post-liceal reprezintă 15,48% din
totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare, 4,35%.
Persoanele cu nivel de educație ridicat apelează în proporție mai mică la
agenție, gradul și capacitatea de ocupabilitate fiind mai mari în acest caz.
Grafic nr. 4. Distribuția șomerilor înregistrați după nivelul de instruire, 2017
Sursa : MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Evoluția numărului de șomeri indemnizați, respectiv neindemnizați a fost următoarea
(grafic nr.5):
o Numărul șomerilor indemnizați a cunoscut o evoluție descendentă până în luna iulie,
acest indicator ajungând la 62.003 persoane.
o În luna ianuarie 2017 numărul șomerilor indemnizați a fost de 94.141 persoane, iar în
decembrie 2017 de 72.917 persoane.
o Numărul șomerilor neindemnizați s-a situat pe parcursul anului între un maxim de 327
mii luna ianuarie și un minim de 278 mii persoane in decembrie.
Șomerii neindemnizați sunt, de regulă, persoane care fie că au ieșit din perioada
de acordare a indemnizației de șomaj fără a se putea încadra, fie nu întrunesc
condițiile legale de acordare a indemnizației de șomaj, dar apelează la serviciile
agenției pentru a-și găsi un loc de muncă.
Nivel de educație
Număr
mediu
someri
2017
Total general 374.650
Primar, gimnazial și
profesional, fără studii 300.349
Liceal și post-liceal 58.006
Universitar 16.295
Direcția Politici Servicii Sociale 19
Aceștia sunt preponderent persoane fără pregătire sau cu o pregătire inferioară,
în majoritate din rural, care sunt nevoite să apeleze la autoritățile locale pentru
obținerea venitului minim garantat pentru a-și asigura mijloacele financiare de trai.
Din categoria șomerilor neindemnizați provine și cea mai mare parte a șomerilor
de lungă durată (tineri cu vârsta mai mică de 25 de ani aflați de peste 6 luni în
șomaj și adulții cu vârsta de 25 de ani și peste, care se află în șomaj de peste 12
luni).
La finele anului 2017, se aflau înregistrați în evidențele ANOFM:
- 13.924 tineri sub 25 de ani aflați în șomaj de peste 6 luni (ceea ce
reprezintă 35,87% din totalul șomerilor sub 25 de ani),
- 137.271 adulți aflați în șomaj de peste 12 luni (43,96 % din totalul
șomerilor adulți).
Evoluția indicatorilor privind șomajul înregistrat în anul 2017 comparativ cu 2016
Pornindu-se de la un număr de 418.237 șomeri înregistrați la nivel național la sfârșitul anului
2016, pe parcursul anului 2017 s-au înregistrat următoarele fluxuri de intrări și ieșiri:
intrările efective în evidențele șomajului au fost de 549.506 persoane,
o din numărul total de intrări în șomaj, 393.431 au fost înscrieri noi în
șomaj: persoane care au apelat pentru prima dată la serviciul public de
ocupare pentru a obține sprijin în găsirea unui loc de muncă.
ieșirile din evidențele șomajului au fost de 616.638 persoane.
Analiza indicatorilor statistici prezentați arată că:
o La sfârşitul lunii decembrie 2017, rata şomajului înregistrat a fost de 4,02% ajungând
astfel la un minim istoric al ultimilor 25 de ani, trendul descendent al şomajului
manifestându-se pe toată perioada anului;
o Numărul șomerilor indemnizați s-a situat pe tot parcursul anului 2017 la o valoare sub
numărul total al șomerilor neindemnizați;
o Numărul intrărilor în șomaj a fost în 2017 cu 2.509 persoane mai mic decât în 2016,
o Numărul ieșirilor din șomaj a fost mai mare cu 46.618 persoane în 2017 față de 2016,
o Ponderea șomerilor ieșiți din evidențe prin încadrare în total ieșiri în anul 2017 a fost
mai mica decât în anul 2016, cu 1,19 pp;
o În anul 2017, numărul de intrări în șomaj din disponibilizări a fost cu 8444 persoane
mai mic decât în anul 2016;
o Raportul dintre persoanele ieșite prin încadrare și cele intrate în șomaj prin
disponibilizare a fost în anul 2016, aproape de 2,8 la 1;
Direcția Politici Servicii Sociale 20
Tabel nr. 1. Indicatori privind șomajul înregistrat, în perioada 2015-2017
Indicator 2017 2016 Diferenţă 2017
faţă de 2016
Rata şomajului înregistrat % * 4,29 4,77 -0,48
Rata şomajului feminin înregistrat % * 3,95 4,33 -0,38
Rata şomajului masculin înregistrat % * 4,57 5,14 -0,57
Numar mediu de şomeri, din care: 374.650 418.552 -43.902
- Indemnizaţi 73.066 83.698 -10.632
- Neindemnizaţi 301.584 334.854 -33.270
Total intrări (persoane), din care: 549.506 552.015 -2.509
- Noi înscrişi 393.431 431.365 -37.934
- Disponibilizări 89.151 97.595 -8.444
Total ieşiri (persoane), din care: 616.638 570.020 46.618
- Prin încadrare 292.662 277.328 15.334
Ponderea ieșirilor prin încadrare în total ieșiri (%) 47,46 48,65 -1,19
* Date medii
Sursa : Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Grafic nr. 5. Evoluția numărului de șomeri indemnizați și neindemnizați, 2017
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței
de Muncă.
Direcția Politici Servicii Sociale 21
Evoluția lunară a indicatorilor privind intrările în șomaj, ca urmare a disponibilizărilor
curente și colective de personal (89.151 persoane), respectiv ieșirilor din șomaj, prin
încadrare în muncă (292.662 persoane) este prezentată în graficul de mai jos.
Se poate constata faptul că, în anul 2017, numărul șomerilor ieșiți ca urmare a încadrării a
fost net superior numărului persoanelor intrate în evidență prin disponibilizare, excepție
făcând lunile ianuarie și decembrie când caracterul evident sezonier își arată efectele, multe
dintre activități fiind reduse, eliberând forță de muncă, iar absorbția fiind scăzută.
1.1.3 Măsuri realizate în anul 2017 în domeniul ocupării forței de muncă
Anual, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă întocmește Programul de ocupare
a forței de muncă, program care este aprobat de ministrul muncii.
Pentru anul 2017, proiectarea programului național de ocupare a avut la bază obiectivele
Programului de Guvernare, precum şi obiectivele strategice ale Uniunii Europene în materie de
ocupare în perspectiva Europa 2020, transpuse în Strategia Natională de Ocupare 2015 -2020.
Principalele obiective ale Programului de ocupare a forței de muncă pentru anul 2017 au fost:
• Îmbunătățirea și consolidarea competențelor profesionale ale persoanelor în căutare de loc
de muncă,
• Prevenirea şomajului de lungă durată,
• Facilitarea tranziției de la șomaj către ocupare,
• Sprijinirea ocupării persoanelor aparţinând unor categorii defavorizate ale populaţiei.
Programul de ocupare aferent anului 2017 a fost proiectat astfel încât măsurile implementate să fie
orientate către reprezentarea echilibrată a tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea
unui loc de muncă, punându-se accent pe măsurile de mediere, de informare și consiliere/orientare
profesională, furnizarea de pachete personalizate de măsuri active de ocupare, consolidarea
relațiilor cu partenerii sociali.
Prin acest program, ANOFM a estimat încadrarea, în anul 2017, a 323.520 persoane.
Ca urmare a implementării acestuia, la sfârșitul lunii decembrie 2017, s-a realizat încadrarea unui
număr de 300.474 persoane (tabelul nr.2).
În vederea plasării în muncă, persoanele înregistrate în evidențele Agenției Naționale pentru
Ocuparea Forței de Muncă au beneficiat de pachete personalizate de măsuri, fiind cuprinse în una
sau mai multe măsuri de stimulare a ocupării.
Direcția Politici Servicii Sociale 22
Grafic nr. 6. Evoluția intrărilor în șomaj ca urmare a disponibilizărilor, comparativ cu
ieșirile din evidența ANOFM ca urmare a încadrărilor, 2017
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale - Direcția Politici Servicii Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Direcția Politici Servicii Sociale 23
1.1.3.1. Caracteristici socio-ocupaționale ale persoanelor care au beneficiat de asistență
acordată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
În anul 2017, 660.700 persoane au beneficiat de asistență privind înregistrarea în evidențele
ANOFM, în vederea cuprinderii în măsuri active prevăzute în Legea 76/2002.
Acestea au beneficiat de următoarele tipuri de măsuri:
o servicii de mediere a muncii – 450.602 persoane;
o servicii de informare și consiliere profesională – 364.794 persoane;
o servicii de consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau
pentru inițierea unei afaceri – 651 persoane;
o servicii de acompaniament social personalizat prin încheierea de contracte de
solidaritate - 269 tineri cu risc de marginalizare socială.
În funcție de apartenența la unele categorii socio-ocupaționale, situația celor 660.700
persoane beneficiare de măsuri active, se prezintă astfel:
o Structura pe categorii de vârstă a fost următoarea:
123.444 persoane au avut vârsta mai mică de 25 ani;
137.043 persoane au avut vârsta cuprinsă între 25-35 ani;
170.523 persoane au avut vârsta cuprinsă între 35-45 ani;
229.690 persoane au avut vârsta peste 45 ani, din care 80.559 au fost
persoane cu vârsta mai mare 55 de ani.
o Structura după nivelul de învățământ absolvit a fost următoarea :
100.051 persoane absolvente de învățământ primar;
155.070 persoane absolvente de învățământ gimnazial;
145.287 persoane absolvente de învățământ profesional;
182.553 persoane absolvente de învățământ liceal;
16.929 persoane absolvente de învățământ postliceal;
60.820 persoane absolvente de învățământ universitar.
Menţiune: o persoană poate fi evidențiată atât în statisticile referitoare la mediere, la informare
și consiliere profesională, cât și la formare profesională sau la una dintre măsurile de
subvenționare, la total, însă, fiind evidențiată o singură dată.
În anul 2017, prin implementarea Programului de ocupare al Agenției Naționale pentru
Ocuparea Forței de Muncă, au fost încadrate 300.474 persoane.
Direcția Politici Servicii Sociale 24
Tabel nr. 2. Principalii indicatori privind realizarea Programului ANOFM
de ocupare a forței de muncă, în anul 2017
(număr de persoane ocupate în anul 2017, comparativ cu numărul persoanelor programate a se
încadra în anul 2017).
* Menţiune: o persoană poate fi evidențiată atât în statisticile referitoare la mediere, la informare și consiliere profesională,
cât și la formare profesională sau la una dintre măsurile de subvenționare, la total, însă, fiind evidențiată o singură dată.
Sursa: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Direcția Politici Servicii Sociale 25
o Dintre acestea, 10.575 persoane aparțin următoarelor grupuri țintă:
• 5.759 şomeri de lungă durată, din care:
1.355 şomeri tineri de lungă durată;
4.404 şomeri adulţi de lungă durată;
• 4.196 persoane de etnie romă;
• 385 persoane cu handicap;
• 51 tineri care au părăsit sistemul de protecţie al copilului;
• 122 cetăţeni străini;
• 18 persoane eliberate din detenţie;
• 5 persoane repatriate;
• 36 persoane refugiate;
• 3 victime ale traficului de persoane.
o Persoanele de etnie romă (4.196) au fost încadrate prin următoarele măsuri active:
servicii de mediere – 4.088 persoane, din care:
2.911 persoane pe perioadă nedeterminată;
1.177 persoane pe perioadă determinată;
organizarea cursurilor de formare profesională – 42 persoane;
completarea veniturilor șomerilor care se încadrează înainte de expirarea
indemnizației pentru șomaj – 25 persoane;
prima de activare pentru somerii neindemnizati – 181 persoane;
încadrarea șomerilor peste 45 ani sau unici susținători ai familiilor
monoparentale – 37 persoane;
acordarea de subventii angajatorilor pentru incadrarea in munca a tinerilor
NEET (persoane cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei
de 25 de ani, care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi
nu participă la activităţi de formare profesională) – 1 persoana;
stimularea mobilității forței de muncă – 47 persoane;
acordarea de subventii angajatorilor care incadreaza in munca absolventi de
invatamant – 3 persoane;
acordarea de prime de încadrare absolventilor de învăţămant – 6 persoane;
acordarea de subvenţii angajatorilor de inserţie, pe baza contractelor de
solidaritate – 4 persoane.
o Structura persoanelor încadrate în funcție de diverse caracteristici socio-
ocupaționale a fost următoarea:
Direcția Politici Servicii Sociale 26
164.670 (54,80%) persoane locuiau în mediul urban, iar 135.804 (45,20%)
persoane în mediul rural;
Numărul femeilor încadrate a fost de 130.851 iar al bărbaților de 169.623,
ponderea fiind de 43,55% respectiv 56,45%.
Structura pe grupe de vârstă a fost următoarea :
- 52.313 persoane cu vârsta sub 25 de ani;
- 69.174 persoane cu vârsta 25-35 de ani;
- 76.952 persoane cu vârsta 35-45 de ani;
- 102.035 persoane cu vârsta peste 45 de ani, din care 28.282 sunt persoane
cu vârsta peste 55 de ani.
structura după nivelul de studii absolvit a fost următoarea :
- 23.239 persoane au absolvit învățământul primar;
- 66.462 persoane au absolvit învățământul gimnazial;
- 73.838 persoane au absolvit învățământul profesional;
- 96.264 persoane au absolvit învățământul liceal;
- 8.007 persoane au absolvit învățământul postliceal;
- 32.664 persoane au absolvit învățământul universitar.
Din punctul de vedere al statutului persoanei aflate în căutare de loc de
muncă, persoanele încadrate au fost :
- 206.128 șomeri neindemnizați;
- 71.300 șomeri indemnizați;
- 23.046 persoane în căutare de loc de muncă.
o Cei 52.313 tineri cu vârsta sub 25 ani au fost încadrați în muncă prin următoarele
măsuri:
servicii de mediere – 47.745 persoane, din care:
- 34.493 persoane pe perioadă nedeterminată;
- 13.252 persoane pe perioadă determinată;
organizarea cursurilor de formare profesională – 3.194 persoane;
completarea veniturilor șomerilor care se încadrează înainte de expirarea
indemnizației pentru șomaj – 1.265 persoane;
prima de activare pentru şomerii neindemnizaţi – 2508 persoane;
încadrarea șomerilor peste 45 ani sau unici susținători ai familiilor
monoparentale – 11 persoane;
acordarea de subvenţii angajatorilor pentru încadrarea în muncă a tinerilor
NEET (persoane cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea
Direcția Politici Servicii Sociale 27
vârstei de 25 de ani, care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de
învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională) - 1318
persoane;
acordarea de subvenţii angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor
neindemnizaţi - 5 persoane;
stimularea mobilității forței de muncă – 404 persoane;
încadrarea absolvenților din instituții de învățământ, prin subvenționarea
locului de muncă – 3.902 persoane;
absolvenți beneficiari de prima de încadrare – 2.006 persoane;
încadrarea persoanelor cu handicap – 25 persoane;
servicii de consultanță și asistență pentru începerea unei activități
independente sau pentru inițierea unei afaceri – 8 persoane;
încheierea de contracte de solidaritate – 131 persoane;
alte măsuri active – 8 persoane.
1.1.3.2. Măsuri realizate de ANOFM în aplicarea Programului de ocupare a forței de muncă
În aplicarea Programului de ocupare, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a realizat
următoarele măsuri:
1. Măsurile de prevenire a șomajului, constând în principal în oferirea serviciilor de
preconcediere persoanelor amenințate de riscul de a deveni șomeri fie ca urmare a restructurărilor
unor activități economice, fie datorită unor cauze personale, au constituit o prioritate a agențiilor
teritoriale, deși numărul persoanelor disponibilizate colectiv nu este de amploarea celui înregistrat
la sfârșitul anilor ‘90 și începutul anilor 2000.
Serviciile de preconcediere reprezintă un ansamblu de măsuri pentru prevenirea șomajului
acordate (în perioada preavizului) persoanelor care urmează a fi disponibilizate, în scopul
reintegrării acestora pe piața muncii.
Serviciile de preconcediere sunt acordate în mod gratuit și constau în:
informarea privind prevederile legale referitoare la protecția șomerilor și acordarea
serviciilor de ocupare și de formare profesională;
medierea în vederea plasării pe locurile de muncă vacante existente pe plan local și
instruirea în modalități de căutare a unui loc de muncă;
reorientarea profesională în cadrul unității sau prin cursuri de formare de scurtă
durată;
Direcția Politici Servicii Sociale 28
sondarea opiniei salariaților și consilierea acestora cu privire la măsurile de
combatere a șomajului.
De aceste servicii beneficiază:
persoanele vizate să-și piardă locul de muncă,
persoanele fără loc de muncă și care solicită aceste servicii.
Până la finele anului 2017, 2.811 persoane au beneficiat de servicii de preconcediere.
În cadrul serviciilor de preconcediere se efectuează sondarea opiniei salariaților
disponibilizați, prin completarea unor chestionare, conform metodologiei stabilite. Astfel,
au fost completate 2.579 chestionare. Din aceste chestionare, a rezultat faptul că
principalele opţiuni de viitor ale persoanelor asistate se referă la înscrierea la cursurile de
formare profesională (1007 persoane) şi desfăşurarea unei activităţi pe cont propriu (146
persoane).
Un indicator important în cadrul serviciilor de preconcediere îl constituie plasarea pe
locurile de muncă vacante existente pe plan local și instruirea în modalități de căutare
a unui loc de muncă.
Din totalul persoanelor asistate (2.811 persoane):
2.151 persoane au fost instruite în tehnici de căutare a unui loc de muncă,
432 persoane au fost îndrumate spre diferite măsuri de stimulare a ocupării,
996 persoane au fost orientate spre locuri de muncă declarate vacante.
(o persoană asistată poate beneficia de mai multe servicii de preconcediere)
2. Măsura de mediere a muncii
Aceasta, ca măsură de bază a serviciului public de ocupare, a avut o pondere însemnată în
totalul măsurilor care au condus la ocupare. În anul 2017 au beneficiat de servicii de
mediere pe locurile de muncă vacante 450.602 persoane.
Prin acordarea serviciilor de mediere s-a realizat ocuparea a 272.917 persoane, din care:
197.918 persoane prin medierea pe locuri de muncă pe perioadă nedeterminată;
74.999 persoane prin medierea pe locuri de muncă pe perioadă determinată.
Un impact important asupra ocupării persoanelor în căutarea unui loc de muncă l-au avut
serviciile de mediere a muncii pe locurile de muncă vacante declarate de angajatori,
respectiv 60,56% din totalul persoanelor ocupate.
În cadrul activităţii de mediere a muncii se distinge organizarea burselor locurilor de
muncă, măsură destinată corelării cererii și ofertei de forță de muncă.
Direcția Politici Servicii Sociale 29
- În contractul de performanță managerială pentru anul 2017 au fost prevăzute organizarea
a două burse naționale, una în primăvară pentru toate categoriile de persoane în căutare
de loc de muncă (7 aprilie 2017 – Bursa generală a locurilor de muncă) și una în toamnă
pentru absolvenții de învățământ (20.10.2017).
- De asemenea, s–a prevăzut organizarea de burse la cererea pieței muncii pentru:
persoanele de etnie romă,
tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului,
orice alte grupuri țintă în afara celor două menționate mai sus, precum și pentru
diferite meserii sau ramuri de activitate, în funcție de cererea pieței muncii locale.
Prin intermediul burselor locurilor de muncă organizate în anul 2017, au fost ocupate
10.046 persoane, după cum urmează:
7.122 persoane la Bursa generală a locurilor de muncă – evaluare la o lună,
2.587 persoane la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți– evaluare la o lună,
252 persoane la bursele locurilor de muncă organizate pentru diferite meserii sau
ramuri de activitate diverse,
85 persoane la bursele locurilor de muncă organizate pentru grupuri țintă.
A. Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată în 7 aprilie 2017, a avut
următoarele rezultate (evaluare la o lună):
au fost contactați 31.685 agenți economici, din care 182 angajatori de inserție;
au participat 2.998 agenți economici, din care 23 angajatori de inserție;
au fost oferite 44.293 locuri de muncă, din care 154 pentru persoanele marginalizate
social;
au participat 35.703 persoane în căutare de loc de muncă;
au fost selectate în vederea încadrării 15.440 persoane, din care 87 persoane cu risc
de marginalizare socială;
au fost încadrate 7.122 persoane, din care 5 persoane cu risc de marginalizare
socială;
din cele 7.122 persoane încadrate, 378 au fost cu studii superioare, iar 6.744 au fost
cu studii medii.
B. Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți a fost organizată în data de 20
octombrie 2017 în 83 de agenții locale și puncte de lucru și a avut următoarele rezultate
(evaluare la o lună):
au fost contactați 30.622 agenți economici;
au participat 2.460 agenți economici;
Direcția Politici Servicii Sociale 30
au fost oferite un număr de 42.158 locuri de muncă;
o au participat 24.552 persoane în căutare de loc de muncă, din care 13.739
absolvenți;
au fost selectate în vederea încadrării 7.045 persoane;
au fost încadrate 2.587 persoane, din care 232 persoane cu studii superioare.
C. În anul 2017, ANOFM a organizat 32 burse ale locurilor de muncă la cererea pieței
muncii, pentru meserii în diferite ramuri de activitate și pentru grupuri vulnerabile pe
piața muncii.
a. pentru meserii în diverse ramuri de activitate (confecții îmbrăcăminte, construcții,
fabricarea mobilei etc.) au fost organizate 20 de burse ale locurilor de muncă.
În vederea organizării burselor pentru diferite meserii sau domenii de activitate au
fost contactați 412 agenți economici, dintre aceștia au participat 121, care au oferit
2.188 locuri de muncă.
Numărul persoanelor participante la bursele pe meserii a fost de 1.962 persoane, din
care au fost selectate în vederea încadrării 724 persoane.
Rezultatele finale indică încadrarea a 252 persoane:
244 persoane fără studii superioare,
8 persoane cu studii superioare.
b. pentru grupurile țintă (persoane cu dizabilități, persoane private de libertate, femei,
tineri, absolvenți de învățământ), au fost organizate 12 burse în 8 județe din țară. Au
fost contactați 904 agenți economici, dintre aceștia au participat 233, care au oferit
5.122 locuri de muncă.
Numărul persoanelor participante a fost de 1.918 persoane, din care au fost selectate
în vederea încadrării 718 persoane.
Rezultatele finale indică încadrarea a 85 persoane (79 persoane fără studii superioare
și 6 persoane cu studii superioare).
3.Acordarea serviciilor de informare și consiliere profesională
Un impact important asupra ocupării persoanelor în căutarea unui loc de muncă l-au avut
şi serviciile de informare și consiliere profesională. În anul 2017 au beneficiat de servicii
de informare și consiliere profesională 364.794 persoane. Dintre acestea, au fost încadrate
79.274 persoane.
4.Programe de formare profesională
La programele de formare profesională, evaluarea competenţelor dobândite în context non
formal sau informal sau ucenicie la locul de muncă organizate de ANOFM, în perioada
ianuarie-decembrie 2017, au fost cuprinse 26.063 persoane, din care:
Direcția Politici Servicii Sociale 31
- 23.598 şomeri participanţi la programe de formare profesională;
- 244 persoane participante la programe de formare profesională care au beneficiat de
servicii gratuite, altele decât șomerii;
- 1.712 persoane participante la programe de formare profesională care nu au beneficiat
de gratuitate, conform legii;
- 78 persoane care au beneficiat de servicii gratuite de evaluare a competenţelor
dobândite în context non formal sau informal;
- 431 persoane cuprinse la programe de ucenicie la locul de muncă.
Datele centralizate la nivel naţional arată că numărul femeilor participante la
cursuri/evaluare de competenţe/programe de ucenicie, la data de 31.12.2017, a fost de
15.524, ceea ce înseamnă o pondere de 59,56 % din totalul cursanților.
În urma monitorizării persoanelor care s-au încadrat în muncă într-o perioadă de cel mult 12
luni de la absolvirea cursului, până la 31 decembrie 2017 a rezultat că 11.961 persoane au
fost încadrate.
Din totalul de 11.961 persoane încadrate în anul 2017:
- 11.873 persoane au fost încadrate ca urmare a finalizării cursurilor de formare profesională
finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj;
- 59 persoane au fost încadrate ca urmare a finalizării evaluării și certificării competențelor
finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj;
- 29 persoane au fost încadrate ca urmare a finalizării cursurilor de formare profesională
finanțate din alte fonduri decât bugetul asigurărilor pentru șomaj.
În perioada ianuarie-decembrie 2017 au fost încheiate 431 contracte de ucenicie şi 384
convenţii pentru persoane incluse în programele de ucenicie la locul de muncă.
Din numărul total al persoanelor cuprinse în programe de ucenicie, în perioada de probă au
abandonat 16 persoane.
5.Completarea veniturilor șomerilor care se încadrează înainte de expirarea indemnizației
pentru șomaj
Ca urmare a acestei măsuri s-au încadrat 15.861 șomeri, din care:
628 absolvenți care beneficiază din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă
egală cu indemnizația de șomaj la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, până la
expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi încadrat;
15.233 șomeri care beneficiază de o sumă lunară, acordată din bugetul asigurărilor
pentru șomaj, reprezentând 30% din cuantumul indemnizației de șomaj.
6.Acordarea subvențiilor pentru încadrarea în muncă a persoanelor dezavantajate pe piața
muncii (persoane peste 45 ani sau părinți unici întreținători ai familiilor monoparentale, șomeri
Direcția Politici Servicii Sociale 32
care mai au 5 ani până la pensie, absolvenți ai instituțiilor de învățământ, persoane cu handicap,
persoane supuse riscului marginalizării sociale). Prin această măsură au fost ocupate 29.383
persoane, ceea ce reprezintă 9,77% din numărul total al persoanelor ocupate prin ANOFM.
S-a realizat ocuparea a:
22.176 șomeri în vârstă de peste 45 de ani,
238 șomeri unici susținători ai familiilor monoparentale,
1.318 tineri NEET (persoane cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea
vârstei de 25 de ani, care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu
participă la activităţi de formare profesională),
76 șomeri de lungă durată neindemnizaţi,
496 persoane care mai au 5 ani până la pensie,
156 persoane cu handicap,
4.780 absolvenți ai instituțiilor de învățământ,
143 tineri cu risc de marginalizare socială.
7.Susținerea, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de către ANOFM, a stagiilor profesionale
pentru absolvenții de învățământ superior, conform prevederilor Legii nr.335/2013 și ale
Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi (H.G. nr. 473/2014). Până la finele anului 2017
au fost încadrați în muncă 74 de absolvenți de studii superioare pe locuri de muncă destinate
stagiarilor, prin care s-au încheiat convenții aferente contractelor de stagii profesionale. Din cei 74
de absolvenți de învățământ superior cuprinși în programul de stagii conform Legii nr.335/2013,
55 au fost încadrați în primele 4 luni de la înregistrarea în evidențele agențiilor.
8.Acordarea de prime de încadrare pentru 2.571 absolvenți de învățământ.
9.Acordarea de servicii de consultanță și asistență pentru începerea unei activități
independente sau pentru inițierea unei afaceri: 53 persoane au inițiat astfel de activități
independente, respectiv 8,14% din totalul persoanelor care au beneficiat de servicii specializate
(651 persoane).
10.Alte măsuri active întreprinse la nivel județean, prin care s-a realizat încadrarea a 29 persoane,
fondurile utilizate pentru susținerea acestor măsuri active fiind altele decât cele din bugetul
asigurărilor de șomaj (fonduri europene).
11.Stimularea mobilității geografice a forței de muncă a contribuit la ocuparea a 1.879
persoane, din care:
1.200 persoane prin încadrarea într-o localitate la o distanță mai mare de 15 km față
de domiciliu (persoanele au beneficiat de primă de încadrare), din care 4 șomeri de
lungă durată;
Direcția Politici Servicii Sociale 33
258 persoane prin încadrarea în altă localitate cu schimbarea domiciliului
(persoanele au beneficiat de prima de instalare), din care 2 șomeri de lungă durată;
421 persoane încadrate prin primă de relocare.
12. Programe speciale:
I. În scopul creșterii gradului de ocupare a persoanelor din mediul rural sau a
persoanelor din localități urbane care au probleme de reintegrare socială ca
urmare a restructurării economice, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de
Muncă a inclus în Programul de ocupare a forței de muncă pentru anul 2017
următoarele programe speciale:
o Programul 53, special pentru 53 de localități urbane;
o Programul 153, special pentru 153 de localități din mediul rural.
Criteriile care au stat la baza stabilirii localităților au fost:
o ponderea mare a șomerilor în total populație activă;
o gradul redus de dezvoltare economică.
Prin implementarea acestor programe a fost estimată, pentru anul 2017, ocuparea
unui număr de 12.720 persoane, din care:
o 8.540 persoane în localitățile urbane,
o 4.180 persoane în localitățile rurale.
a) În anul 2017, prin implementarea Programului 53, special pentru localități din
mediul urban au fost încadrate 16.156 persoane, prin:
servicii de mediere : 14.100 persoane, din care:
o 10.334 persoane pe perioadă nedeterminată;
o 3.766 persoane pe perioadă determinată;
cursuri de formare profesională : 92 persoane;
completarea veniturilor șomerilor care se încadrează înainte de expirarea
indemnizației pentru șomaj : 546 persoane;
prima de activare pentru şomerii neindemnizaţi – 1260 persoane,
acordarea de subvenții angajatorilor pentru încadrarea șomerilor în vârstă de peste
45 de ani sau părinți unici susținători ai familiilor monoparentale : 788 persoane;
acordarea de subvenții angajatorilor pentru încadrarea tinerilor NEET (persoane cu
vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 25 de ani, care nu au loc
de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare
profesională): 24 persoane;
acordarea de subvenții angajatorilor pentru încadrarea șomerilor care mai au 5 ani
până la pensie : 8 persoane;
Direcția Politici Servicii Sociale 34
încadrarea prin stimularea mobilității forței de muncă : 51 persoane;
acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează absolvenți ai instituțiilor de
învățământ : 55 persoane;
acordarea de prime de încadrare: 49 absolvenți;
acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează în muncă persoane cu
handicap: 1 persoană;
acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează tineri cu risc de marginalizare
socială: 1 persoană;
b) Prin Programul 153, special pentru localități din mediul rural au fost încadrate în
muncă 6.683 persoane, astfel:
servicii de mediere : 6.366 persoane, din care:
o 4.658 persoane pe perioadă nedeterminată;
o 1.708 persoane pe perioadă determinată;
cursuri de formare profesională - 15 persoane;
completarea veniturilor șomerilor care se încadrează înainte de expirarea
indemnizației pentru șomaj : 100 persoane;
prima de activare pentru şomerii neindemnizaţi – 321 persoane;
acordarea de subvenții angajatorilor pentru încadrarea șomerilor peste 45 ani sau
părinți unici susținători ai familiilor monoparentale : 90 persoane;
acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează tineri NEET (persoane cu vârsta
cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 25 de ani, care nu au loc de
muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare
profesională): 7 persoane;
acordarea de subvenții angajatorilor pentru încadrarea persoanelor care mai au 5 ani
până la pensie : 6 persoane;
încadrarea prin stimularea mobilității forței de muncă : 41 persoane;
acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează absolvenți ai instituțiilor de
învățământ : 10 persoane;
acordarea de prime de încadrare : 9 absolvenți;
acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează persoane: 1 persoană.
II. Programul 145, pentru comunități cu număr mare de etnici roma
Ținând cont că ANOFM este implicată în implementarea Strategiei Guvernului
României de Incluziune a persoanelor de etnie roma 2012-2020 și având în vedere că
una din prioritățile agenției este ocuparea persoanelor de etnie romă, s-a propus
Direcția Politici Servicii Sociale 35
Programul 145, special pentru comunități cu număr mare de etnici roma. Prin acest
program a fost prevăzută ocuparea unui număr total de 2.400 persoane, aproximativ 54%
din numărul total al persoanelor de etnie roma propuse a fi ocupate în anul 2017.
În cadrul acestui program, accentul s-a pus pe acțiuni personalizate, în mod special pe
medierea muncii și consiliere profesională.
Prin Programul 145, în anul 2017, s-a realizat încadrarea a 2.614 persoane de etnie roma,
structura pe tipuri de măsuri fiind următoarea:
servicii de mediere : 2.506 persoane, din care:
o 1.715 persoane pe perioadă nedeterminată;
o 791 persoane pe perioadă determinată;
cursuri de formare profesională : 19 persoane;
completarea veniturilor șomerilor care se încadrează înainte de expirarea
indemnizației pentru șomaj : 30 persoane;
prima de activare pentru şomerii neindemnizaţi – 66 persoane;
acordarea de subvenții angajatorilor pentru încadrarea șomerilor peste 45 ani sau
părinților unici susținători ai familiilor monoparentale : 23 persoane;
acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează absolvenți ai instituțiilor de
învățământ : 9 persoane;
acordarea de prime de încadrare pentru absolvenții de învățământ : 5 persoane.
III. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a inclus în Programul de ocupare
a forței de muncă pentru anul 2017 un Program special pentru elevi și studenți, care să
sprijine încadrarea pe durată determinată, de maximum 60 zile calendaristice, pe perioada
vacanțelor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 72/2007, a elevilor și studenților.
Acesta are în vedere deprinderea elevilor și studenților cu practica la locul de muncă și
obținerea de venituri pe perioada vacanțelor, în special a celor care provin din familii cu
venituri reduse.
Prin acest program, au fost propuse pentru anul 2017, ocuparea pe perioada vacanțelor a
1.872 persoane, din care: 1.274 elevi și 598 studenți.
În anul 2017, prin implementarea Programului special pentru elevi și studenți, s-au
obținut următoarele rezultate:
au fost încheiate 627 convenții în baza Legii nr.72/2007;
au fost încadrați 2.358 elevi și studenți, din care:
o 1.818 elevi;
o 540 studenți.
Direcția Politici Servicii Sociale 36
În funcție de mediul de rezidență, 1.121 elevi și 850 studenți au fost din mediul
urban, iar 697 elevi și 190 studenți au fost din mediul rural.
Structura pe sexe arată că din cei 1.818 elevi încadrați în muncă 937 au fost de gen
feminin și 881 de gen masculin, iar din cei 540 studenți încadrați în muncă au fost
227 femei și 313 bărbați.
1.1.3.3. Măsurile realizate în anul 2017 pentru aplicarea programului de ocupare pentru
tinerii cu risc de marginalizare socială
În conformitate cu prevederile Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și
stimularea ocupării forței de muncă, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă asigură
promovarea participării pe piața muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială prin:
acompaniament social personalizat,
activități de informare și promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială
în rândul angajatorilor,
subvenționarea locului de muncă.
Acompaniamentul social personalizat se realizează de către Agenția Națională pentru Ocuparea
Forței de Muncă prin intermediul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă teritoriale, în baza
unui contract de solidaritate, și constituie un ansamblu de servicii care se acordă în mod gratuit
tinerilor cu risc de marginalizare socială și constau în:
informare și consiliere profesională;
mediere a muncii;
plasare în muncă la un angajator a cărui ofertă de loc de muncă a fost selectată ca fiind
corespunzătoare pregătirii profesionale și altor condiții cuprinse în dosarul întocmit la
înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă, în evidența agenției pentru
ocuparea forței de muncă.
Conform Legii 76/2002, așa cum a fost modificată prin Legea 250/2013, tânărul cu risc de
marginalizare socială este persoana cu vârsta cuprinsă între 16-26 de ani, care se înregistrează la
agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz,
reședința și se încadrează în una dintre următoarele categorii:
a) se află în sistemul de protecție a copilului sau provine din acest sistem;
b) are dizabilități;
c) nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreținerea;
d) are copii în întreținere;
e) a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;
f) victimă a traficului de persoane.
Direcția Politici Servicii Sociale 37
Măsurile pentru promovarea participării pe piața muncii a tinerilor în risc de marginalizare socială
sunt:
a) acompaniament social personalizat - se realizează de către Agenția Națională pentru
Ocuparea Forței de Muncă prin intermediul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă
teritoriale, în baza unui contract de solidaritate, și constituie un ansamblu de servicii care
se acordă în mod gratuit tinerilor cu risc de marginalizare socială și constau în:
informare și consiliere profesională;
mediere a muncii;
plasare în muncă la un angajator a cărui ofertă de loc de muncă a fost selectată
ca fiind corespunzătoare pregătirii profesionale și altor condiții cuprinse în
dosarul întocmit la înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă, în
evidența agenției pentru ocuparea forței de muncă.
Contractul de solidaritate se încheie între agenția pentru ocuparea forței de muncă teritorială și
tânăr pe o durată de până la 3 ani, dar nu mai puțin de un an, în condițiile în care, la data încheierii
contractului de solidaritate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani.
b) activități de informare și promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare
socială în rândul angajatorilor;
c) subvenționarea locului de muncă.
Subvenția lunară acordată angajatorilor de inserție pentru un tânăr angajat se calculează pe baza
salariului de bază stabilit la data angajării, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social
de referință, în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de
solidaritate.
1. Aplicarea în anul 2017 a programului de ocupare pentru tinerii cu risc de marginalizare
socială
Pentru anul 2017, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a întocmit un Program
de ocupare pentru tinerii cu risc de marginalizare socială, ținând seama de categoriile de tineri
prevăzuți în Legea 76/2002 modificată prin Legea 250/2013.
Obiectivul general al Programului de ocupare a tinerilor cu risc de marginalizare socială a
fost promovarea participării pe piaţa muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială.
Obiectivele specifice ale Programului de ocupare a tinerilor cu risc de marginalizare socială
pentru anul 2017 au fost:
o acompaniamentul social personalizat, efectuat de către Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Forţei de Muncă prin intermediul agenţiilor pentru ocuparea forţei de
muncă teritoriale, în baza unui contract de solidaritate;
Direcția Politici Servicii Sociale 38
o stimularea angajatorilor de inserţie pentru încadrarea tinerilor cu risc de
marginalizare socială.
Măsurile prevăzute pentru facilitarea accesului la un loc de muncă a tinerilor
confruntați cu riscul excluderii profesionale:
Pentru atingerea țintelor prevăzute în Programul de ocupare pentru tinerii cu risc de
marginalizare socială, s-a prevăzut că se va acționa, în principal, prin facilitarea accesului la
un loc de muncă a tinerilor confruntați cu riscul excluderii profesionale prin următoarele
măsuri:
• asigurarea de servicii de mediere prin întocmirea unui plan individual de mediere;
• oferirea de servicii de consiliere profesională:
- furnizarea de informații cu privire la piața muncii (locuri de muncă vacante,
domenii, meserii),
- furnizarea de informații privind drepturile și obligațiile salariaților,
- instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă,
- prezentarea posibilităților de participare la cursuri de formare profesională;
• cuprinderea în cursuri de formare profesională în meserii solicitate pe piața muncii în
concordanță cu cerințele și perspectiva pe plan local a tinerilor în vederea ocupării;
• subvenționarea angajatorilor de inserție pentru încadrarea tinerilor aflați în dificultate
și confruntați cu riscul excluderii profesionale.
Programul de ocupare pentru tinerii cu risc de marginalizare socială pentru anul 2017 a fost
fundamentat pe baza propunerilor agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene
și a municipiului București, în urma analizei la nivel local a situației privind piața muncii
și a posibilităților de absorbție a tinerilor confruntați cu riscul de marginalizare socială.
- Indicatorii fizici prevăzuți în programul pentru tinerii cu risc de marginalizare
socială pentru anul 2017, se prezintă astfel:
o contracte de solidaritate încheiate pentru un număr minim de 718 persoane;
o număr total de persoane prognozat a fi ocupate – 583;
o încadrarea prin acordarea serviciilor de mediere – 578 persoane;
o număr persoane încadrate prin organizarea de cursuri de formare profesională
– 5 persoane.
Rezultatele acțiunilor întreprinse de agențiile pentru ocuparea forței de muncă
județene și a municipiului București:
În anul 2017, ca urmare a acțiunilor întreprinse de agențiile pentru ocuparea forței de muncă
județene și a municipiului București, în vederea aplicării prevederilor legale referitoare la
combaterea marginalizării sociale, s-au obținut următoarele rezultate:
Direcția Politici Servicii Sociale 39
o au beneficiat de mediere și consiliere profesională 294 de tineri din rândul
categoriilor defavorizate;
o au fost încheiate 269 contracte de solidaritate, prin care agențiile pentru
ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București acordă servicii
de consiliere profesională și mediere, identifică angajatori de inserție și locuri
de muncă potrivit pregătirii lor profesionale și a celorlalte caracteristici care
rezultă din dosarul de înscriere în evidență și îi plasează pe locurile de muncă
identificate;
o au fost încadraţi în muncă 143 de tineri;
o prin efortul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a
municipiului București, în anul 2017, au fost identificați 108 angajatori de
inserție.
o Cele 269 contracte de solidaritate s-au încheiat cu următoarele categorii de
beneficiari:
- 72 tineri care se află sau provin din sistemul de protecție a copilului
(26,8%);
- 61 tineri cu dizabilități (22,7%);
- 103 tineri fără familie sau a căror familie nu le poate asigura întreținerea
(38,3%);
- 26 tineri cu copii în întreținere (9,7%);
- 4 tineri care au executat pedepse privative de libertate (1,5%),
- 3 tineri, victime ale traficului de persoane (1,1%).
o Situația privind nivelul studiilor persoanelor care au încheiat contracte de
solidaritate anul 2017, se prezintă astfel:
- 109 persoane au avut studii gimnaziale, neterminate sau fără studii (40,5%);
- 71 persoane au avut studii profesionale (26,4%);
- 84 persoane au studii medii (31,2%);
- 5 persoane au studii superioare (1,9%).
o Din totalul celor 143 persoane încadrate în muncă în anul 2017:
- 60 persoane au fost încadrate în muncă pe durată determinată,
- 83 persoane au fost încadrate în muncă pe durată nedeterminată.
o Cele 143 persoane încadrate în muncă aparțin următoarelor categorii:
- 45 tineri care se află sau provin din sistemul de protecție a copilului
(31,5%),
- 27 tineri cu dizabilități (18,9%);
Direcția Politici Servicii Sociale 40
- 48 tineri fără familie sau a căror familie nu le poate asigura întreținerea
(33,6%);
- 19 tineri cu copii în întreținere (13,3%);
- 2 tineri care au executat pedepse privative de libertate (1,4%),
- 2 tineri, victime ale traficului de persoane (1,4%).
o Structura pe niveluri de pregătire a celor 143 persoane încadrate în muncă
se prezintă astfel:
- 37 persoane au studii gimnaziale, neterminate sau fără studii (25,9%),
- 45 persoane au studii profesionale (31,5%),
- 60 persoane au studii medii (42%),
- 1 persoană are studii superioare (0,7%).
o Din totalul celor 143 persoane încadrate în muncă în anul 2017, un număr de:
- 60 persoane au fost încadrate în muncă pe perioadă determinată,
- 83 persoane au fost încadrate în muncă pe perioadă nedeterminată.
La nivel național, în anul 2017, suma plătită din bugetul asigurărilor pentru șomaj angajatorilor
de inserție care au încadrat tineri aflați în risc de marginalizare socială, a fost de 4.650.819
lei. Suma de 4.650.819 lei reprezintă cheltuieli aferente contractelor individuale de muncă
corespunzătoare contractelor de solidaritate încheiate în anul 2017 şi anterior perioadei de
raportare, conform prevederilor Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
1.1.3.4. Indicatori privind sumele cheltuite de ANOFM în anul 2017 pentru realizarea
măsurilor în domeniul ocupării
Indicatorii referitori la cheltuielile realizate de ANOFM din bugetul asigurărilor pentru șomaj au
avut următoarele valori:
o În anul 2017, nivelul contribuțiilor sociale la bugetul asigurărilor pentru șomaj a fost
stabilit la:
0.5% pentru contribuția datorată de angajatori și persoanele juridice și fizice
asimilate acestora,
0.5% pentru cea datorată de salariați/angajaţi,
1% pentru cea datorată de persoanele asigurate în baza contractului de asigurare
pentru șomaj.
o Suma cheltuită în anul 2017 din bugetul asigurărilor pentru șomaj în scopul protecției sociale
a persoanelor în câutarea unui loc de muncă a fost de 950.647 mii lei (tabel nr.3).
Direcția Politici Servicii Sociale 41
Tabel nr. 3. Cheltuielile cu protecția socială a șomerilor, 2010-2017 (mii lei)
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Total 3.822.057 2.170.787 1.736.126 1.779.033 1.557.506 1.318.146 1.008.049 950.647
Indemnizație de șomaj
(șomeri cu experiență în
muncă)1) 2.319.705 1.211.436 814.969 850.698 755.607 511.413 466.639 415.155
Indemnizație de șomaj
(șomeri fără experiență în
muncă) 2) 114.122 74.313 69.147 75.188 69.993 51.924 31.461 22.223
Formarea profesională 20.912 25.450 31.971 32.595 33.759 29.450 27.179 26.371
Plata absolvenților 35.645 36.431 38.374 38.181 38.456 39.700 36.112 31.963
Plăți pentru stimularea
șomerilor care se angajează
înainte de expirarea perioadei
de șomaj 3) 26.269 16.788 11.698 13.406 14.387 14.500 13.030 13.780
Plăți pentru stimularea
mobilității forței de muncă 3) 7.779 8.424 5.439 5.356 4.169 3.360 2.911 5.064
Plăți pentru stimularea
angajatorilor care încadrează
șomeri defavorizați 3) 55.591 82.216 85.185 86.006 84.211 89.118 90.127
134.613
Plăți compensatorii efectuate
în cadrul programelor de
restructurare, privatizare și
lichidare 22.730 3.875 481 26 76 0 75 0
Plăți pentru stimularea
absolvenților 2.765 2.821 2.577 2.712 2.922 2.589 2.033 1.197
Combaterea marginalizării 4) 12.090 15.307 22.175 23.119 14.853 7.893 5.945 4.650
Alte cheltuieli 1.204.449 693.727 654.111 651.748 539.074 568.200 332.537 295.631
1 Indemnizația de șomaj acordată persoanelor aflate în șomaj ca urmare a pierderii locului de muncă, conform articolului
39 din Legea nr. 76/2002, precum și alte sume acordate în completarea veniturilor salariale ale angajaților conform
articolului 72 din Legea nr.76/2002.
2 Indemnizația de șomaj acordată absolvenților instituțiilor de învățământ, conform articolului 40 din Legea nr.76/2002,
precum și alte sume acordate în completarea veniturilor salariale ale angajaților conform articolelor 72-73 din Legea
nr.76/2002.
3 Alte categorii de cheltuieli, conform Legii nr.76/2002.
4 Conform Legii nr.116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, respectiv Legii nr.76/2002.
Sursa: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
o Situația cheltuielilor finanțate în anul 2017 din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în vederea
realizării măsurilor active pentru ocuparea forței de muncă, se prezintă astfel:
Direcția Politici Servicii Sociale 42
Tabel nr. 4. Cheltuieli din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru finanțarea
măsurilor active pentru ocuparea forței de muncă, 2017 (lei)
Măsura activã Execuţia bugetară
la 31.12.2016
Execuţia bugetară
la 31.12.2017
Modificare absolută
2017/2016 (+/-)
Total 180.797.443 234.739.450 53.942.007
Formare profesională 27.178.705 26.371.267 -807.438
Stimularea angajării absolvenţilor 36.111.833 31.963.469 -4.148.364
Stimularea angajării șomerilor înainte
de expirarea perioadei de şomaj 13.029.852 13.780.365 750.513
Stimularea mobilităţii forţei de muncă 2.911.112 5.064.296 2.153.184
Stimularea angajării de şomeri
aparţinând unor categorii defavorizate 90.127.129 134.613.986 44.486.857
Plăţi pentru stimularea absolvenţilor 2.032.973 1.996.889 -36.084
Plăţi conform Legii 72/2007 956.174 927.343 -28.831
Plăţi pentru pregătirea profesională a
absolvenţilor (art. 84)* 889.267 1.454.034 564.767
Plăţi conform Legii 335/2013 - stagiari 192.558 286.998 94.440
Prima de activare (art.73^2)* 0 12.039.872 12.039.872
Prima de relocare (art. 76(2))* 0 316.899 316.899
Plăţi pentru persoane marginalizate 5.945.210 4.650.819 -1.294.391
Măsuri active pentru combaterea
şomajului (consultanţă şi asistenţă în
carieră) 508.465 393.943 -114.522
Cheltuieli aferente burselor locurilor de
munca (bunuri si servicii) 914.165 879.270 -34.895
* Conform Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă, cu modificările și completările ulterioare
Sursa: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
o Se poate observa că în anul 2017 față de anul 2016 a avut loc o creștere semnificativă
(de aproape 30%) a cheltuielilor cu măsurile active, situație care s-a reflectat în
creșterea ponderii acestora în totalul cheltuielilor din bugetul asigurărilor pentru șomaj,
precum și în creșterea ponderii acestora în produsul intern brut.
Direcția Politici Servicii Sociale 43
Grafic nr. 7. Ponderea cheltuielilor pentru măsuri active in totalul cheltuielilor din
bugetul asigurărilor pentru șomaj, 2000-2017 (%)
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței
de Muncă
Grafic nr. 8. Ponderea măsurilor active pentru ocuparea forței de muncă în produsul
intern brut în perioada 2003-2017 (%)
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței
de Muncă
În concluzie, prin activitatea desfășurată în anul 2017, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței
de Muncă și-a îndeplinit funcția de protecție socială a șomerilor, prin plata indemnizațiilor de
șomaj și a altor categorii de plăți prevăzute de cadrul legal în vigoare, dar mai ales funcția de bază,
cea de principal mediator între cererea și oferta de forță de muncă.
0,00
0,02
0,04
0,06
0,08
0,10
0,12
0,14
0,16
0,18
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Po
nd
erea
în P
IB (
%)
Direcția Politici Servicii Sociale 44
1.2. Măsuri adoptate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale în domeniul protecției sociale a
salariaților
În scopul reducerii numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială a fost
adoptată legislația prin care s-a realizat actualizarea nivelului salariului de bază minim brut pe țară
garantat în plată.
Pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, Guvernul și partenerii
sociali (patronate și sindicate) negociază, cu luarea în considerare a:
o elementelor prevăzute în art. 3 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii
nr.131/1970 privind fixarea salariilor minime, ratificată de România în 1975,
o nevoilor lucrătorilor și ale familiilor lor față de:
nivelul general al salariilor în țară,
costul vieții,
prestațiile de securitate socială,
nivelul de trai al altor grupuri sociale.
o factorilor de ordin economic, inclusiv cerințele dezvoltării economice, productivitatea
muncii și interesul care există pentru a realiza și a menține un înalt nivel de folosire a
forței de muncă.
Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă,
se stabilește prin Hotărâre a Guvernului și se aplică atât în sectorul bugetar, cât și în cel concurențial.
Conform Hotărârii Guvernului nr. 1.091/2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată
a avut în următoarele valori:
o 975 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2015,
o 1.050 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2015.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1017/2015, începând cu 1 mai 2016, salariul de bază minim brut
pe ţară garantat în plată a fost de 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore
în medie pe lună în anul 2016.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1/2017, începând cu 1 februarie 2017, nivelul salariului de bază
minim brut pe ţară garantat în plată a fost 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de
166,00 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră.
În tabelul și graficul de mai jos este prezentată valoarea salariului minim net, calculată de Institutul
Național de Cercetări Economice pe baza salariului de bază minim brut garantat în plată
corespunzător lunii octombrie a anului respectiv.
Tabel nr. 5. Valoarea salariului minim net în perioada 1989-2017 – lei (luna octombrie)
Anul/luna octombrie 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 Valoare absolută– lei
ROL 2.000 2.000 5.635 10.721 33.227 53.577 75.000 97.000
.
Direcția Politici Servicii Sociale 45
Grafic nr. 9. Comparație între valoarea calculată a salariului minim net și pragul sărăciei relative,
în luna octombrie în perioada 2002-2017 (lei)
Sursa datelor:
- Institutul Național de Cercetări Economice (salariul minim net),
- Institutul Național de Statistică (pragul sărăciei relative, venituri disponibile, conform anchetei bugetelor de familie – a se vedea capitolul II)
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Salariul minim net 122 218 218 324 324 365 415 469 402 449 469 503 672 777 925 1.045
Pragul sărăciei 139 174 226 263 300 359 459 513 504 530 546 574 600 662 725 837
0
200
400
600
800
1.000
lei
46
Tabel nr.5 Valoarea salariului minim net în perioada 1989-2018 – lei (luna octombrie)
(continuare)
Anul/luna octombrie 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Valoare absolută– lei
ROL 250.000 350.000 450.000 609.000 1.218.000 1.218.000 2.175.000 2.175.000
Anul/luna octombrie 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 Valoare absolută– lei RON 323,7 323,7 365,2 415 469 402 449
Anul/luna octombrie 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Valoare absolută– lei RON 469 503 672 777 925 1.045
Sursa: Institutul Național de Cercetări Economice
Valoarea nominală a uni tichet de masă a fost actualizată astfel:
- în perioada ianuarie-aprilie 2016 nu putea depăşi cuantumul de 9,41 lei.
- începând cu luna mai 2016, nu putea depăşi cuantumul de 9,57 lei.
- pentru intervalul decembrie 2016 - aprilie 2017 inclusiv, nu putea depăşi cuantumul de 15 lei.
- începând cu luna mai 2017, nu putea depăşi cuantumul de 15,09 lei.
Valoarea sumei lunare care s-a acordat sub formă de tichete de creşă a fost în perioada 2016 - 2017
de 440 lei.
În domeniul politicilor salariale, în anul 2017 s-a adoptat Legea–cadru nr.153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
1.3. Prestații sociale acordate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale în domeniul
asigurărilor sociale de stat
Acordarea prestațiilor din sistemul public de pensii reduce semnificativ riscul de sărăcie,
fapt ce se poate observa în capitolul următor, cu ajutorul indicatorului ”rata sărăciei înainte de
transferurile sociale”.
Sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principiu de bază principiul
contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza
contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii,
iar drepturile de asigurări sociale se cuvin în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Sistemul public de pensii este administrat de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Potrivit Statutului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2012, cu modificările și
completările ulterioare, aceasta are misiunea:
o de a administra sistemul public de pensii și sistemul de asigurare pentru accidente de
muncă și boli profesionale,
47
o de a acorda persoanelor asigurate pensii și alte prestații de asigurări sociale,
o de a asigura beneficiarilor săi servicii publice bazate pe transparență, legalitate și
eficiență, în vederea aplicării politicilor și strategiilor în domeniu ale Ministerului
Muncii și Justiției Sociale.
În sistemul public, dreptul de pensie este un drept individual, iar cuantumul pensiei, ca venit
de înlocuire a salariului ca urmare a ivirii riscului bătrâneții, este calculat în funcție de:
o perioada de contribuție,
o nivelul veniturilor realizate de fiecare persoană în timpul vieții active,
o valoarea punctului de pensie, care se stabilește anual.
1.3.1. Măsuri implementate în sistemul public de pensii în anul 2017
Sistemul public de pensii este reglementat de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar
de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
Conform prevederilor Legii nr. 7/2017 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017,
coroborate cu prevederile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu
modificările și completările ulterioare:
o valoarea punctului de pensie a crescut de la 871,7 lei în anul 2016, la 917 lei (cu
5,25%) începând cu 1 ianuarie 2017 și la 1.000 lei (cu 9%), începând cu data de 1 iulie
2017,
o în conformitate cu art. II din Legea nr. 160/2017 pentru completarea Legii nr.263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, pentru persoanele înscrise la pensie începând
cu data de 1 ianuarie 2011 s-a aplicat în anul 2017, la punctajul mediu anual, un indice
de corecţie de 1,14.
o cuantumul ajutorului de deces a fost în anul 2016 de 2.681 lei în cazul decesului
asiguratului sau pensionarului și 1.341 lei în cazul decesului unui membru de familie
al asiguratului sau pensionarului. În anul 2017 cuantumul ajutorului de deces a fost de
3.131 lei în cazul asiguratului sau pensionarului, și de 1.566 lei în cazul decesului unui
membru de familie al asiguratului sau pensionarului.
o cuantumul indemnizației pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate
încadrați în gradul I de invaliditate, reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie,
stabilită în condițiile legii, respectiv 698 lei în anul 2016 și în anul 2017,
48
o începând cu luna martie 2017 nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, stabilită
conform Ordonanţei de urgenţă nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime
garantate, cu modificările și completările ulterioare, a crescut de la 400 lei cât era în
anul 2016 la 520 lei.
o conform prevederilor art. 100 alin (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi
completările ulterioare, începând cu luna ianuarie 2016, venitul impozabil din pensii
s-a stabilit prin deducerea din venitul din pensie, în ordine, a următoarelor:
contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit legii;
suma neimpozabilă lunară s-a stabilit la1.100 lei în anul 2017, față de 1.050 lei
în anul 2016.
o începând cu luna februarie 2017, în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/2017,
contribuţia de asigurări sociale de sănătate, pentru pensionarii sistemului public de
pensii, se suportă de la bugetul de stat (aceștia sunt asigurați la sistemul de sănătate
fără plata contribuției de asigurări sociale de sănătate).
1.3.2. Indemnizația socială pentru pensionari
Printre măsurile de protecție socială aplicate în prezent în sistemul public de pensii se
numără și acordarea indemnizației sociale pentru pensionari, care se acordă în
completarea drepturilor de pensie.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, cu
modificările și completările ulterioare, beneficiază de indemnizaţia socială pentru
pensionari, pensionarii sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului militar de pensii
cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului
pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizaţiei sociale pentru
pensionari.
Diferența dintre nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată și indemnizația
socială pentru pensionari este suportată din bugetul de stat.
Măsura acordării indemnizației sociale pentru pensionari a avut drept scop îmbunătățirea
sistemului de protecție socială în concordanță cu prioritățile naționale, astfel încât să fie
încurajată solidaritatea cu persoanele cele mai vulnerabile, precum și pentru a preveni
excluziunea socială a pensionarilor ale căror venituri se situează sub limita dincolo de care
poate interveni marginalizarea socială și sărăcia.
49
Grafic nr. 10. Evoluția valorii punctului de pensie in perioada aprilie 2001 – decembrie 2017 (lei)
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale
159,7
287,0 295,6323,1 339,3
396,2 396,2 416,0
541,0581,3
697,5 718,4 732,8762,1
790,7830,2
871,7917,5
1000
0
200
400
600
800
1000
lei
50
În anul 2017, s-au plătit indemnizații sociale unui număr mediu de 820.549
pensionari/lună, în valoare medie de 165 lei/beneficiar/lună.
Tabel nr. 6. Indemnizaţia socială pentru pensionari - numărul de beneficiari
şi sumele plătite în anul 2017
Perioada
ianuarie –
decembrie
2017
Număr de
indemnizații
acordate
pensionarilor
din care:
indemnizații
acordate
pensionarilor
agricultori
Valoarea
indemnizației sociale
(suma plătită din
bugetul de stat)
-lei-
din care:
pentru
pensionarii
agricultori
-lei-
Total
indemnizații/an 9.846.585 1.923.693 1.623.313.114 214.224.891
Număr
mediu/lună 820.549 160.308 135.276.093 17.852.074
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale,, pe baza datelor furnizate de Casa Națională
de Pensii Publice
Grafic nr. 11. Evoluția numărului mediu al beneficiarilor indemnizației sociale pentru
pensionari în perioada 2009 - 2017
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale,, pe baza datelor furnizate de Casa Națională de
Pensii Publice
1.3.3. Indicatori privind plățile efectuate de Casa Națională de Pensii Publice
Prestațiile acordate beneficiarilor sistemului public de pensii, pentru care s-au întocmit lunar
documente de plată au fost:
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Număr pensionari 505 864 622 608 545 486 624 567 821
0
100
200
300
400
500
600
700
800
900
1.000
mii
per
soan
e
51
Tabel nr. 7. Prestații acordate beneficiarilor sistemului public de pensii
Nr.
crt. Denumire lege Denumire prestație
1.
Legea nr. 263/2010 privind
sistemul unitar de pensii
publice, cu modificările şi
completările ulterioare
1. pensii pentru limită de vârstă/anticipată/anticipată parțială/de
invaliditate/de urmaș;
2. ajutor de deces;
3. indemnizație de însoțitor pentru pensionarii de invaliditate încadrați în
gradul I de invaliditate.
2.
Legea nr. 49/1991 privind
acordarea de indemnizații și
sporuri invalizilor, veteranilor
și văduvelor de război, cu
modificările și completările
ulterioare
1. indemnizații pentru invalizi de război/accidentații de război în afara
serviciului ordonat:
- mari mutilați sau invalizi de gradul I de invaliditate;
- invalizi de gradul II de invaliditate;
- invalizi de gradul III de invaliditate;
2. indemnizații pentru veterani de război;
3. indemnizații pentru văduve de război;
4. indemnizații pentru văduve de veterani de război;
5. sporul de participare pe front pentru veterani de război și invalizi de
război, care se compune dintr-o sumă fixă pentru primul an de participare
pe front indiferent de numărul de luni de participare pe front, la care se
adaugă şi o sumă fixă pentru fiecare lună de participare pe front ce
depăşeşte un an.
3.
Legea nr. 44/1994 privind
veteranii de război, precum și
unele drepturi ale invalizilor
și văduvelor de război,
republicată, cu modificările și
completările ulterioare
1. Renta acordată în funcție de decorația primită:
Renta 1: (1,75 solde de bază (solda de grad + solda de funcţie la minim))
– Ordinul „Mihai Viteazul”;
Renta 2: (1,75 solde de grad a unui sublocotenent din MApN) – Ordinul
„Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa „Cavaler”;
Renta 3: (1,3 solde de grad a unui sublocotenent din MApN);
Renta 4: (90% din solda de grad a unui sublocotenent din MApN) –
Medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial,
1941-1945”;
2. Văduvele de veterani de război, care nu s-au recăsătorit, beneficiază de
50% din indemnizația de veteran de război și din renta lunară la care avea
dreptul soțul decedat, respectiv 100% din indemnizația de veteran de
război, dacă soții acestora nu au fost decorați cu ordine și medalii.
4. Legea nr. 49/1999 privind
pensiile I.O.V.R.
1. Pensie I.O.V.R.
- mari mutilați sau invalizi de gradul I de invaliditate;
- invalizi de gradul II de invaliditate;
- invalizi de gradul III de invaliditate;
- văduvele de război;
- accidentații în afara serviciului ordonat (50% din cuantumurile
prevăzute pentru invalizii de război);
2. Suma fixă de îngrijire pentru marii mutilați precum și invalizilor de
război și accidentaților de război încadrați în gradul I de invaliditate.
5.
Decretul-Lege nr. 118/1990
privind acordarea unor
drepturi persoanelor
persecutate din motive
politice de dictatura instaurată
cu începere de la 6 martie
1945, precum și celor
deportate în străinătate ori
constituite în prizonieri,
republicat, cu modificările și
completările ulterioare
1. Indemnizații lunare pentru persoana care, din motive politice:
- a executat o pedeapsă privativă de libertate;
- a fost internată în spitale de psihiatrie;
- a fost strămutată în altă localitate;
- a avut stabilit domiciliu obligatoriu,
- a fost deportată în străinătate după 23 august 1944;
- a fost constituită în prizonier de partea sovietică după data de 23 august
1944 sau anterior acestei date, după care a fost reținută în captivitate;
2. Indemnizație lunară pentru soțul supraviețuitor al persoanei persecutate
din motive politice.
3. Beneficiarii de un total anual de 12 călătorii simple cu reducere de
100% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu trenuri regio
R şi trenuri interregio IR fără regim de rezervare clasa a II-a, cu mijloace
auto sau cu navele de călători clasa a II-a, la transportul intern în comun,
între localităţi, taloanele speciale de călătorie fiind tipărite la DDP.
52
Nr.
crt. Denumire lege Denumire prestație
6.
OG nr. 105/1999 privind
acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate de
către regimurile instaurate în
România cu începere de la 6
septembire 1940 până la 6
martie 1945 din motive
etnice, aprobată prin Legea
nr. 189/2000, cu modificările
și completările ulterioare
1. Indemnizații lunare pentru persoana care, din motive etnice:
- a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate;
- a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de
concetrare;
- a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;
- a făcut parte din detașamente de muncă forțată;
- a fost supraviețuitoare a trenului morții;
- este soțul/soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice;
- a fost evacuată din locuința proprie.
2. Indemnizație lunară în sumă fixă pentru soțul celui decedat din
categoriile persoanelor prevăzute la pct. 1.
3. Beneficiarii de un total anual de 6 călătorii simple dus/întors cu
reducere de 100% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu
trenuri regio R şi trenuri interregio IR fără regim de rezervare clasa a II-a,
cu mijloace auto sau cu navele de călători clasa a II-a, la transportul
intern în comun, între localităţi, taloanele speciale de călătorie fiind
tipărite la DDP.
7.
Legea nr. 309/2002 privind
recunoașterea unor drepturi
persoanelor care au efectuat
stagiul militar în cadrul
Direcției Generale a
Serviciului Muncii în
perioada 1950-1961
1. Indemnizație lunară pentru fiecare lună de stagiu militar efectuat în
cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950-1961;
2. Indemnizație lunară în cuantum de 50% din indemnizația cuvenită
titularului, pentru soția celui decedat.
8.
Legea nr. 578/2004, privind
acordarea unui ajutor lunar
pentru soțul supraviețuitor, cu
modificările și completările
ulterioare.
Ajutor lunar în cuantum stabilit de lege, în situația în care drepturile
beneficiarului sunt mai mici de:
a) 364 lei, în situaţia soţului supravieţuitor care beneficiază de pensie
stabilită în baza prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi
completările ulterioare (în prezent Legea nr. 263/2010, cu modificările și
completările ulterioare) sau stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale
de stat, precum şi în situaţia soţului supravieţuitor care beneficiază atât de
pensie stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cât şi în
fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori;
b) 140 lei, în situaţiasoţuluisupravieţuitor care beneficiază numai de
pensie stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori.
9.
Legea nr. 8/2006 privind
instituirea indemnizației
pentru pensionarii sistemului
public de pensii, membri ai
uniunilor de creatori legal
constituite și recunoscute ca
persoane juridice de utilitate
publică
Indemnizație lunară acordată pensionarilor care sunt membri ai uniunilor
de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate
publică, echivalentă cu 50% din pensia cuvenită titularului sau aflată în
plată, ce nu poate depăși două salarii de bază minime brute pe țară
garantate în plată.
10
Legea nr. 109/2005 privind
instituirea indemnizației
pentru activitatea de liber-
profesionist a artiștilor
interpreți sau executanți din
România, republicată, cu
modificările și completările
ulterioare.
Indemnizație lunară, acordată artiştilor interpreţi sau executanţi liber-
profesionişti în cuantumul stabilit prin lege, diferențiată în funcție de
gradul de calificare.
11.
Legea nr. 341/2004 a
recunoştinţei pentru victoria
Revoluţiei Române din
Decembrie 1989, pentru
revolta muncitorească
anticomunistă de la Braşov
1.Indemnizații lunare reparatorii pentru:
- urmașii eroului martir (soțul supraviețuitor, fiecare dintre părinții celui
decedat și fiecare dintre copiii celui decedat);
- Luptătorul Rănit (mare mutilat, încadrat în gradul I, II sau III de
invaliditate ori neîncadrat în grad de invaliditate);
- Luptătorul Reținut;
53
Nr.
crt. Denumire lege Denumire prestație
din noiembrie 1987 şi pentru
revolta muncitorească
anticomunistă din Valea
Jiului - Lupeni - august 1977,
cu modificările și
completările ulterioare
- Luptător cu Rol Determinant, beneficiază de indemnizație de
gratitudine;
- Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, care beneficiază, începând cu
01.01.2015, numai de indemnizația lunară (0.6);
2. Indemnizații lunare de gratitudine pentru:
- persoana care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti
anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987;
- soţul persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti
anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987;
3. Indemnizații lunare reparatorii pentru urmaşii persoanelor care au
decedat în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din
noiembrie 1987:
- soțul supraviețuitor;
- părinții celui decedat;
- copiii celui decedat.
4. Indemnizația lunară reparatorie pentru persoanele care au avut de
suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste din Valea Jiului –
Lupeni – august 1977 și care dețin una din calitățile prevăzute la art. 251
alin.(1) din lege;
5. Indemnizații lunare (0,6) adăugate la pensia pentru limită de vârstă;
6. Indemnizație de îngrijire lunară cuvenită marilor mutilați și
persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate.
12.
Legea nr. 7/2016 privind
organizarea și funcționarea
Curții de Conturi, republicată,
cu modificările şi
completările ulterioare
1. Pensii de serviciu cuvenite consilierilor de conturi;
2. Pensii de serviciu cuvenite auditorilor publici externi;
3. Pensii de urmaș calculate din pensiile de serviciu ale auditorilor publici
externi.
13.
Legea nr. 83/2015 privind
Statutul personalului
aeronautic civil navigant
profesionist din aviaţia civilă
din România, cu modificările
şi completările ulterioare
1. Pensii de serviciu personal aeronautic civil navigant profesionist;
2. Pensii de urmaș calculate din pensiile de serviciu ale personalului
aeronautic civil navigant profesionist.
14.
Legea nr. 215/2015 privind
statutul funcționarului public
parlamentar, cu modificările
și completările ulterioare
1. Pensii de serviciu pentru funcționarii publici parlamentari;
2. Pensii de serviciu pentru funcționarii publici din cadrul Consiliului
Legislativ, precum și personalului Curții Constituționale;
3. Pensii de serviciu pentru personalul care desfășoară activități
administrative, de gospodărire, investiții, întreținere-reparații și de
deservire.
15.
Legea nr. 216/2015 privind
acordarea pensiei de serviciu
membrilor Corpului
Diplomatic și Consular din
România
1. Pensii de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular;
2. Pensii de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular care au
realizat vechime în cadrul Departamentului de Comerț Exterior din care
cel puțin 4 ani în misiuni permanente (salariați/pensionari);
3. Pensii de urmaș calculate din pensile de serviciu ale personalului
diplomatic și consular.
17.
Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi
procurorilor, republicată
1. Pensii de serviciu acordate judecătorilor și procurorilor și personalului
asimilat judecătorilor și procurorilor;
2. Pensii de urmaș calculate din pensiile de serviciu acordate judecătorilor
și procurorilor și personalului asimilat judecătorilor și procurorilor.
18.
Legea nr. 130/2015 privind
statutul personalului auxiliar
de specialitate al instanţelor
judecătoreşti şi al parchetelor
de pe lângă acestea
1.Pensii de serviciu acordate grefierilor /personalul de specialitate
criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate
criminalistică/tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor;
2. Pensii de serviciu acordate executorilor judecătorești, pensionaţi
anterior intrării în vigoare a Legii nr. 188/2000 privind executorii
judecătoreşti, cu o vechime în funcţie de cel puţin 20 de ani;
3. Pensii de urmaș calculate din pensii de serviciu.
54
Nr.
crt. Denumire lege Denumire prestație
19.
OG nr. 6/2009 privind
instituirea pensiei sociale
minime garantate, aprobată
prin Legea nr. 196/2009
Indemnizaţia socială pentru pensionari, de care beneficiază pensionarii
sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului militar de pensii, cu
domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul
cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul
indemnizaţiei sociale pentru pensionari.
20.
Legea nr. 147/2000 privind
reducerile acordate
pensionarilor pentru
transportul intern
Tipărire taloane speciale de călătorie - pensionarii sistemului public de
pensii beneficiază anual de un total de 6 călătorii simple cu reducere de
50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu trenuri regio R
şi trenuri interregio IR fără regim de rezervare clasa a II-a, cu mijloace
auto sau cu navele de călători clasa a II-a, la transportul intern în comun,
între localităţi.
Sursa: Casa Națională de Pensii Publice
Începând cu lunile ianuarie 2017, respectiv iulie 2017, de majorarea valorii punctului de pensie,
au beneficiat toți pensionarii sistemului public de pensii; indemnizaţia pentru însoţitor (în
cuantum de 80% din valoarea punctului de pensie, conform prevederilor art.77 alin. (1) din Legea
nr. 263/2010) s-a majorat după cum urmează:
Tabel nr. 8. Indicatori privind majorarea valorii punctului de pensie în anul 2017
2017 Luna
Actul normativ ce
reglementează
creșterea valorii
punctului de pensie
Majorare valoare
punct de pensie Indemnizația de însoțitor
Valoare Număr de pensionari
Valoare Număr de
beneficiari
Ianuarie OUG nr. 99/2016 917,5 5.076.774 734 47.344
Iulie OUG nr. 2/2017 1.000 5.046.980 800 45.397
Sursa: Casa Națională de Pensii Publice
În perioada ianuarie-decembrie 2017, au fost întocmite şi transmise în vederea distribuirii
4.339.924 de taloane speciale de călătorie cu reducere la transportul intern de călători pentru
pensionarii sistemului public, astfel:
o 4.234.179 conform Legii nr. 147/2000,
o 28.497 în baza Decretului-Lege nr. 118/1990,
o 77.248 în temeiul Legii nr. 189/2000.
În luna decembrie 2017, s-a acordat ajutorul anual de încălzire cuvenit unui număr de 8.784
de veterani, văduve de război și accidentați de război în afara serviciului ordonat, urmare a H.G.
nr. 920/2017, în valoare de 3.250.080 lei.
În total, s-au întocmit în perioada ianuarie - decembrie 2017 documente pentru plata
pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi cu caracter special, stabilite și plătite prin
casele teritoriale de pensii, pentru un număr mediu de 7.022,3 mii beneficiari de prestații,
așa cum rezultă din tabelul de mai jos.
55
Tabel nr. 9. Indicatori privind plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi cu caracter special,
realizată de Casa Națională de Pensii Publice, 2017
Documente de plată pentru:
Ianuarie - Decembrie 2017
Număr mediu
lunar de prestații
acordate
beneficiarilor
–mii-
Valoare medie
lunară a
documentelor
de plată
–mii lei-
Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS) 4.594,4 4.625.332,9
1.1 Pensii de asigurări sociale de stat 4.594,3 4.625.314,7
1.2 Ajutoare cf. HG nr. 723/1992 (se achită de la BASS) 0,1 18,2
Bugetul de Stat (B.S.)
2.1. Pensii agricultori 375,1 157.321,2
2.2. Pensii, indemnizații și alte drepturi acordate în baza
unor legi cu caracter special
2.044,2 577.211,9
Ben
efic
iari
de:
Indemnizaţii cf. Decretului-Lege nr. 118/1990 37,9 41.443,7
Indemnizaţii cf. Legii nr. 189/2000 95,4 46.381,9
Indemnizaţii cf. Legii nr. 309/2002 114,6 10.178,0
Indemnizaţii cf. Legii nr. 341/2004 (Legea nr. 42/1990) 13,1 22.758,2
Indemnizaţii cf. Legii nr. 109/2005 privind instituirea
indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a
artiştilor interpreţi sau executanţi din România
0,6 206,9
Indemnizaţii cf. Legii nr. 8/2006 privind instituirea
indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de
pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi
recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică
12,0 10.380,4
Ajutor lunar cf. Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui
ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor
146,6 16.476,0
Pensii de serviciu (magistraţi, consilieri Curtea de Conturi) 8,7 57.956,1
Indemnizații îngrijire pensionari, pentru gradul I de
invaliditate
46,1 35.796,0
Indemnizații, sporuri și rente veterani de război, urmașe de
veterani și văduve de război
79,6 18.009,6
Cota parte pensie de asigurări sociale de stat acordată
pentru vechimea în agricultură, plătită odată cu pensiile de
asigurări sociale de stat
662,1 178.915,1
Indemnizații sociale acordate pensionarilor de asigurări
sociale de stat
665,1 120.382,7
Indemnizații sociale acordate pensionarilor agricultori 160,3 17.852,1
Pensii IOVR 2,1 475,2
Fondul de Accidente de Muncă și Boli Profesionale
(F.A.M.B.P.)
8,6 5.153,5
Total 7.022,3 5.365.019,5
Sursa: Casa Națională de Pensii Publice
56
1.3.4. Evoluția indicatorilor privind sistemul public de pensii
În conformitate cu datele publicate în Buletinul Statistic în domeniul muncii și protecției
sociale, pe baza datelor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice, numărul total al
pensionarilor la sfârşitul lunii decembrie 2017 a fost de 5.048.701 persoane, în scădere cu
31.971 persoane faţă de perioada corespunzătoare a anului 2016 şi cu 1.348 persoane faţă
de sfârşitul lunii iunie 2017.
Din total:
o 92,93% erau pensionari de asigurări sociale de stat (4.691.652 persoane),
o 7,07% pensionari agricultori (357.049 persoane)..
Grafic nr. 12. Evoluția numărului de pensionari după sistemul de pensionare,
1990-2017 (mii)
Sursa: MMJS -Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor publicate de Institutul
Național de Statistică
1.3.4.1 Pensionarii de asigurări sociale de stat
La 31 decembrie 2017, comparativ cu 31 decembrie 2016, numărul pensionarilor de asigurări sociale
de stat a fost mai mare cu 10.686 persoane, iar pensia medie a fost mai mare cu 140 lei.
0
1.000
2.000
3.000
4.000
5.000
6.000
7.000
Pensionari de asigurari sociale (fara agricultori)
Pensionari de asigurari sociale - agricultori
Pensionari de asigurari sociale - total
57
Tabel nr. 10. Numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat, la 31 decembrie
2017
Categorii de pensii
Numărul de pensionari
-persoane-
Pensia medie
-lei-
la 31
decembrie
2017
diferenţa 31
dec. 2017/
31 dec. 2016
(+/-)
la 31
decembrie
2017
diferenţa 31
dec. 2017/
31 dec.
2016 (+/-)
Pensionari de asigurări
sociale de stat, total 4.691.652 10.686 1.071 140
- Pentru limită de vârstă,
total 3.526.045 51.122 1.221 155
- Pensie anticipată 22.192 -453 1.273 169
- Pensie anticipată
parţială 82.395 8.866 831 178
- Pentru invaliditate 563.695 -39.246 615 50
- De urmaş 496.967 -9.539 556 74
- Beneficiari de ajutor
social tip pensie 358 -64 264 32
Sursa: MMJS, Buletin statistic în domeniul muncii și protecției sociale, pe baza datelor publicate
de Casa Națională de Pensii Publice
Grafic nr. 13. Evoluția numărului pensionarilor de asigurări sociale de stat
la 31 decembrie, 2010-2017
Sursa: MMJS –Direcția Politici Servicii Sociale,, pe baza datelor statistice publicate de Casa
Națională de Pensii Publice
o La sfârşitul lunii decembrie 2017, ponderea cea mai mare din cadrul pensionarilor de asigurări
sociale de stat o aveau pensionarii pentru limită de vârstă: 75,16%, corespunzătoare unui număr
de 3.526.045 persoane. Pensia acestora (1.221 lei) a fost în luna decembrie 2017 cu 155 lei mai
mare decât la 31 decembrie 2016.
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Asigurări Sociale de Stat 4.771 4.731 4.694 4.684 4.693 4.687 4.681 4.692
4.600
4.620
4.640
4.660
4.680
4.700
4.720
4.740
4.760
4.780
mii
per
soan
e
58
Grafic nr. 14. Pensionari de asigurări sociale de stat, pe categorii de pensii,
la 31 decembrie 2017 (%)
Sursa: MMJS, Buletin statistic în domeniul muncii și protecției sociale, pe baza datelor publicate de Casa
Națională de Pensii Publice
1.3.4.2. Pensionarii proveniți din sistemul de asigurări sociale pentru agricultori
În număr de 357.049 persoane la sfârşitul lunii decembrie 2017, 91,43% primeau pensii pentru limită
de vârstă, 0,50% pensii de invaliditate şi 8,07% pensii de urmaş.
Pensia medie era de 441 lei, cu 59 lei mai mare decât în luna decembrie 2016. Pensionarii cu limita de
vârstă aveau o pensie medie de 463 lei, cu 61 lei mai mare decât în luna decembrie 2016.
După cum se poate observa în graficul de mai jos, numărul pensionarilor agricultori este în scădere.
Grafic nr. 15. Evoluția numărului pensionarilor agricultori la 31 decembrie, 2010-2017
Sursa:MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor Casei Naționale de Pensii Publice
pensie pentru limită de vârstă
75,16%
pensie anticipată
0,47%
pensie anticipată
parţială 1,76%
invaliditate
12,01%
urmaşi
10,59%beneficiari ai ajutorului
social
0,01%
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Agricultori 709 652 593 541 491 443 400 357
0
100
200
300
400
500
600
700
800
mii
per
soan
e
59
1.3.4.3. Sistemul public de pensii - total
o Pe ansamblul sistemului public de pensii (asigurări sociale de stat și agricultori), pensia
medie la nivelul lunii decembrie 2016 a fost de 1.027 lei, față de 888 lei în luna decembrie
2016 (a crescut cu 15,7%).
Grafic nr. 16. Evoluția pensiei nominale de asigurări sociale (lei), decembrie 2004–2017
Sursa:MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale,, pe baza datelor statistice publicate de Casa
Națională de Pensii Publice
Grafic nr. 17. Evoluția indicelui pensiei medii nominale și reale
(calculată conform deciziei de pensionare) în sistemul public de pensii,
în perioada decembrie 2004 – decembrie 2017, %
Sursa:MMJS -Direcția Politici Servicii Sociale,, pe baza datelor statistice furniozate de Casa
Națională de Pensii Publice
211250
325
474
623 674688 720 726
761796
841888
1027
0
200
400
600
800
1.000
1.200
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
100
150
200
250
300
350
400
450
500
550
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
%
Indicele pensiei nominale Indicele pensiei reale
60
Grafic nr. 18. Indicii pensiei medii reale a pensionarilor de asigurari sociale de stat1
(an de bază 1990), 1990-2017 (%)
1inclusiv pensiile M.Ap., M.A.I., S.R.I
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale – Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor statistice publicate de Institutul Național de Statistică
0
20
40
60
80
100
120
140
160
180
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
ind
icel
e p
ensi
ei r
eale
(%
)
Direcția Politici Servicii Sociale 61
1.4. Programe implementate în domeniul asistenței sociale
Cadrul legal și instituțional unitar și coordonat, prin care sunt stabilite principiile și regulile
generale de acordare a măsurilor de asistență socială, precum și criteriile de organizare și
funcționare a sistemului de asistență socială este Legea asistenței sociale (nr.292/2011). Potrivit
art.4 al acestui act normativ, toți cetățenii români care se află pe teritoriul României, au domiciliul
sau reședința în România, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spațiului Economic
European și cetățenii Confederației Elvețiene, precum și străinii și apatrizii care au domiciliul sau
reședința în România, au dreptul la asistență socială, în condițiile legislației române, precum și ale
reglementărilor Uniunii Europene și ale acordurilor și tratatelor la care România este parte.
Sistemul național de asistență socială reprezintă ansamblul de instituții, măsuri și acțiuni prin
care statul, reprezentat de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și societatea
civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale
situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor
ori comunităților (art.2 din Legea nr.292/2011).
Sistemul național de asistență socială intervine subsidiar sau, după caz, complementar sistemelor
de asigurări sociale și se compune din:
sistemul de beneficii de asistență socială,
sistemul de servicii sociale.
Beneficiile de asistență socială reprezintă o formă de suplimentare sau de substituire a veniturilor
individuale/familiale obținute din muncă, în vederea asigurării unui nivel de trai minimal, precum
și o formă de sprijin în scopul promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții anumitor
categorii de persoane ale căror drepturi sociale sunt prevăzute expres de lege.
Serviciile sociale reprezintă activitatea sau ansamblul de activități realizate pentru a răspunde
nevoilor sociale, precum și celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depășirii
situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, promovării
incluziunii sociale și creșterii calității vieții.
1.4.1 Prevederi legislative adoptate în anul 2017 în domeniul asistenței sociale
În cursul anului 2017 au fost realizate modificări și completări ale actelor normative care au vizat
întărirea sprijinului acordat categoriilor vulnerabile și actualizarea reglementărilor la evoluția
nevoilor sociale. Dintre acestea, menționăm:
Direcția Politici Servicii Sociale 62
Hotărârea nr. 559/2017 din 4 august 2017 pentru modificarea şi completarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat,
aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, a Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 38/2011, şi a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în
perioada sezonului rece, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2011, în aplicarea
O.U.G. nr.93/2016 pentru reglementarea unor măsuri de simplificare a acordării unor
beneficii de asistenţă socială, precum şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare pentru
acestea în anul 2016 și a O.U.G. nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate
din fonduri publice;
OUG nr. 55/2017, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor;
HG nr. 920/2017 dprivind stabilirea cuantumului ajutorului anual pentru acoperirea unei
părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, cuvenit
veteranilor de război şi văduvelor de război, precum şi accidentaţilor de război în afara
serviciului ordonat;
O.U.G. nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
O.U.G. nr. 4/2017 privind prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010
privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, precum şi pentru stabilirea de
măsuri în acordarea unor beneficii de asistenţă socială
6 hotărâri ale Guvernului pentru acordarea de ajutoare de urgență de la bugetul de stat;
H.G. nr.797/2017 din 8 noiembrie 2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de
organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative
de personal,
H.G. nr.619/2017 din 30 august 2017 pentru modificarea și completarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții
asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează
unități de asistență socială, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.153/2001,
H.G. nr.652/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii
nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă,
Ordinele M.M.J.S. nr. 282, 1792/2017 pentru activarea Mecanismului de monitorizare și
evaluare integrată a Strategiei naționale pentru promovarea îmbătrânirii active și
Direcția Politici Servicii Sociale 63
protecția persoanelor vârstnice pentru perioada 2015-2020 și a Planului operațional de
acțiuni pentru perioada 2016-2020,
Ordin comun al M.M.J.S., MS, MEN nr.393/630/4236/2017 din 13 martie 2017 pentru
aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare
integrate necesare prevenirii excluziunii sociale și combaterii sărăciei,
O.U.G. nr. 51/2017 din 30 iunie 2017 pentru modificarea și completarea unor acte
normative,
Ordinul M.M.J.S. nr.1678/07.09.2017 privind înființarea Grupului de lucru tehnic pentru
modificarea și completarea legislației din domeniul asigurării calității serviciilor sociale.
1.4.2. Beneficiile de asistență socială acordate în anul 2017 din bugetul M.M.J.S., prin Agenția
Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
În scopul prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor temporare ori permanente ale unor situații
care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori
comunităților, în anul 2017 s-au acordat atât beneficii universale cât și adresate în mod specific
unor categorii de persoane, sub formă de alocații, indemnizații și ajutoare:
pentru familiile cu copii:
o alocația de stat pentru copii,
o indemnizația pentru creșterea copilului,
o stimulentul acordat în cazul în care mama sau tatăl care ar avea dreptul la concediu
de creștere a copilului realizează venituri profesionale,
o alocația pentru susținerea familiei,
o indemnizația lunară acordată pe perioada concediului de acomodare în vederea
adopției,
o alocația lunară de plasament.
pentru persoanele și familiile cu venituri mici:
o ajutorul social pentru asigurarea venitului minim garantat, ajutoare de urgență,
ajutoare de înmormântare,
o ajutoare de încălzire.
pentru persoanele cu dizabilități - o serie de beneficii destinate adulților și copiilor cu
dizabilități.
Direcția Politici Servicii Sociale 64
Alocația de stat pentru copii2
Alocația are caracter universal și este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani,
precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului
liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, cu modificările și completările
realizate anterior lunii iunie 2015, a prevăzut că, pentru copiii în vârstă de până la 2 ani, respectiv
3 ani în cazul copilului care este încadrat într-un grad de handicap, alocația de stat se acordă în
cuantum de 200 lei/lună/copil.
Pentru copiii care nu au un handicap și au vârsta mai mare de 2 ani cuantumul alocației de
stat era de 42 lei/lună/copil, iar pentru copiii mai mari de 3 ani care au un handicap cuantumul a
fost dublu (de 84 lei).
Legea nr. 61/1993 a fost modificată prin adoptarea, în luna iunie 2015, a Legii nr.125/2015
privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea și
completarea unor acte normative.
Ca urmare cuantumul alocației pentru copiii care nu au un handicap și au vârsta mai mare
de 2 ani a devenit 84 lei, iar cuantumul alocației de stat pentru copilul încadrat într-un grad de
handicap a devenit 200 lei, începând cu drepturile acordate în luna iulie 2015.
În anul 2017, alocația de stat s-a acordat pentru un număr mediu lunar de 3.635.792 copii,
din care:
336.389 copii care au vârsta mai mică de 2 ani și nu au un handicap (9,3% din total);
4.079 copii care au vârsta mai mică de 3 ani și au un handicap (0,1% din total);
3.236.501 copii care au vârsta mai mare de 2 ani și nu au un handicap (89,0% din total);
58.824 copii care au vârsta mai mare de 3 ani și au un handicap (1,6% din total).
Suma plătită în anul 2017 pentru alocațiile de stat pentru copii a fost de 4.396.915.235 lei,
fiind mai mică cu 18.586.381 lei (0,4%) față de cea plătită în anul 2016.
În același timp a avut loc o reducere a numărului de copii beneficiari: media lunară calculată
pentru anul 2017 a fost mai mică cu 27.000 copii (0,7%) decât cea calculată pentru anul 2016.
2 Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, cu modificările și completările ulterioare
Direcția Politici Servicii Sociale 65
Grafic nr. 19. Principalele beneficii de asistență socială, date statistice anuale în perioada 2006-2017
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor statistice furnizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
3.200.000
3.400.000
3.600.000
3.800.000
4.000.000
4.200.000
4.400.000
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
per
soan
e
Alocaţia de stat pentru copii
0
50.000
100.000
150.000
200.000
250.000
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
per
soan
e
Indemnizaţia pentru creşterea copilului
0
10.000
20.000
30.000
40.000
50.000
60.000
70.000
80.000
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
per
soan
e
Stimulentul pentru creşterea copilului
0
100.000
200.000
300.000
400.000
500.000
600.000
700.000
800.000
900.000
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
per
soan
e
Bugetul personal complementar lunar pentru
persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu
Direcția Politici Servicii Sociale 66
Grafic 19. Principalele beneficii de asistență socială, date statistice anuale în perioada 2006-2017 (continuare)
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor statistice furnizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
*2006 – 2010: alocaţia familială complementară + alocaţia de susţinere
pentru familia monoparentală
*2006 – 2010: ajutoarele au fost acordate din bugetele locale
0
100000
200000
300000
400000
500000
600000
700000
800000
900000
1000000
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
fam
ilii
Alocaţia pentru susţinerea familiei*
0
50.000
100.000
150.000
200.000
250.000
300.000
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
fam
ilii
Ajutoare sociale pentru asigurarea venitului minim
garantat*
0
10000
20000
30000
40000
50000
60000
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
per
soan
e
Alocaţia de plasament
0
2.000
4.000
6.000
8.000
10.000
12.000
14.000
16.000
18.000
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
per
soan
e
Subvenţii pentru asociaţii şi fundaţii
Direcția Politici Servicii Sociale 67
Grafic nr. 20. Principalele beneficii de asistență socială, date statistice lunare în perioada 2012-2017
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor statistice furnizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
3.500.000
3.550.000
3.600.000
3.650.000
3.700.000
3.750.000
3.800.000
3.850.000
3.900.000
3.950.000ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
2012 2013 2014 2015 2016 2017
Alocația de stat pentru copii
110.000
120.000
130.000
140.000
150.000
160.000
170.000
180.000
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
2012 2013 2014 2015 2016 2017
Indemnizația pentru creșterea copilului
0
10.000
20.000
30.000
40.000
50.000
60.000
70.000
80.000
90.000
100.000
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
2012 2013 2014 2015 2016 2017
Stimulentul de inserție
6.000
6.500
7.000
7.500
8.000
8.500
9.000
9.500
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
2012 2013 2014 2015 2016 2017
Sprijin pentru creșterea copilului, pentru copii sau
adulți cu handicap
Direcția Politici Servicii Sociale 68
Grafic nr. 20. Principalele beneficii de asistență socială, date statistice lunare în perioada 2012-2017 (continuare)
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor statistice furnizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială
150.000170.000190.000210.000230.000250.000270.000290.000310.000330.000350.000370.000390.000
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
2012 2013 2014 2015 2016 2017
Alocația pentru susținerea familiei
150.000160.000170.000180.000190.000200.000210.000220.000230.000240.000250.000260.000270.000
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
2012 2013 2014 2015 2016 2017
Ajutorul social pentru asigurarea venitului minim
garantat
6.000
6.500
7.000
7.500
8.000
8.500
9.000
9.500
10.000
10.500
11.000
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
2012 2013 2014 2015 2016 2017
Indemnizația de hrană pentru persoane cu HIV-SIDA
35.000
36.000
37.000
38.000
39.000
40.000
41.000
42.000
43.000
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
ian.
apr.
iul.
oct.
2012 2013 2014 2015 2016 2017
Alocația de plasament
Direcția Politici Servicii Sociale 69
Alocația lunară de plasament3
Pentru fiecare copil față de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o alocație lunară.
Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2014, cuantumul acesteia a fost în de 600
lei/lună/copil. Pentru copiii cu handicap cuantumul a fost de 900 lei (legislația prevede că este
majorat cu 50%).
Numărul mediu lunar de beneficiari ai acestei alocații a fost în anul 2017 de 41.039 copii,
din care 5.311 copii cu handicap (12,9%), iar suma cheltuită a fost de 328.009.871 lei.
Comparativ cu anul 2016, a avut loc o creștere de 304 beneficiari (0,7%), iar suma cheltuită
a fost mai mare cu 3.115.671 lei (1,0%).
Indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul
Actul normativ care a instituit aceste beneficii de asistență socială este Ordonanța de
urgență a Guvernului nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
În anul 2010 a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind
concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, conform căreia persoanele cu copii
născuți după 1 ianuarie 2011 care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de
12 luni venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au beneficiat opțional de următoarele drepturi:
1. concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an, precum și o indemnizație
lunară, în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni. Aceasta nu
putea fi mai mică de 600 lei și nici mai mare de 3.400 lei;
Persoanele îndreptățite la acest beneficiu care au obținut venituri din salarii, din activități
independente sau venituri din activități agricole supuse impozitului pe venit, înainte de
împlinirea de către copil a vârstei de un an, au avut dreptul la un stimulent de inserție în cuantum
lunar de 500 lei pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani. În
cazul persoanelor care beneficiază de indemnizația lunară și a solicitat dreptul la stimulent de
inserție, plata acestei indemnizații a fost suspendată;
2. concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum și o indemnizație lunară,
în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni. Aceasta nu putea fi
mai mică de 600 lei și nici mai mare de 1.200 lei.
3 Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare
Direcția Politici Servicii Sociale 70
3. pentru copilul cu handicap indemnizația s-a acordat până la împlinirea de către acesta a vârstei
de 3 ani, în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni.
Indemnizația nu putea fi mai mică de 600 lei și nici mai mare de 3.400 lei. De asemenea
beneficiarii acesteia au avut dreptul la stimulent de inserție.
În luna aprilie 2016 a fost promulgată Legea nr. 66/2016 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru
creşterea copiilor. Prevederile legii au fost aplicate începând cu luna iulie 2016. Principalele
modificări aduse programului de acordare a concediului și indemnizația pentru creșterea copiilor
sunt următoarele:
• perioada de eligibilitate a fost stabilită la 12 luni în ultimii 2 ani înainte de nașterea copilului;
• a fost prevăzută doar o singură variantă de concediu – până la împlinirea de către copil a
vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;
• limita minimă a indemnizației a crescut de la 600 lei la 85% din salariul minim brut pe țară
garantat în plată, respectiv la 1.063 lei, iar, începând cu 1 februarie 2017, la 1.233 lei;
• limita maximă a indemnizației a fost eliminată, indemnizația urmând să fie calculată la 85%
din veniturile nete realizate;
• stimulentul de inserție a fost stabilit la 50% din indemnizația minimă, respectiv s-a majorat
de la 500 lei la 532 lei, iar, începând cu luna februarie 2017, la 617 lei.
• acordarea stimulentului de inserție a fost prelungită cu încă un an, în cazul celor care se
întorc la activitatea profesională cu cel puțin 60 zile înainte de împlinirea de către copil a
vârstei de 2 (3) ani;
• a fost majorat cuantumul indemnizației acordată persoanei care are în întreținere un copil
cu handicap și care solicită acordarea concediului pentru creșterea copilului cu vârsta
cuprinsă între 3 ani și 7 ani, de la 450 lei la 1.063 lei;
• a fost introdusă o nouă indemnizație, care se acordă persoanelor active pe piața muncii care
au copii cu handicap în întreținere și care solicită program de lucru redus. Noua indemnizație
se stabilește la 50% din indemnizația minimă, respectiv 532 lei;
• a fost majorat cu aproximativ 5% cuantumul sprijinului acordat persoanelor care au
întreținere copii cu handicap sau persoanelor cu handicap care au copii în întreținere, ca
urmare a raportării acestui sprijin la indemnizația minimă.
În anul 2017 au beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului 159.369 persoane,
un număr mai mare cu 18.218 persoane (12,9%) decât în anul 2016.
Direcția Politici Servicii Sociale 71
Tabel nr. 11. Numărul mediu lunar de beneficiari de indemnizație de creștere a
copilului sau de stimulent de inserție, în anul 2017 , comparativ cu anul 2016
Beneficiul
Număr mediu lunar de beneficiari Sume plătite (lei)
anul 2016 anul 2017
Modificare
anul 2016 anul 2017
Modificare
absolută
+/-
relativă
%
absolută
+/-
relativă
%
Indemnizație 141.151 159.369 18.218 12,9 2.060.258.501 3.409.424.201 1.349.165.700 65,5
Stimulent 41.334 74.593 33.259 80,5 263.932.900 575.599.491 311.666.591 118,1
Total 182.485 233.962 51.477 28,2 2.324.191.401 3.985.023.692 1.660.832.291 71,5
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Direcția Politici Servicii Sociale
Suma cheltuită în anul 2017 pentru acordarea acestui beneficiu a fost de 3.409.424.201 lei
și a fost mai mare cu 1.349.165.700 lei (65,5%) decât în anul 2016, iar numărul de beneficiari a
crescut cu 18.218 persoane (12,9%).
Suma medie lunară plătită corespunzătoare unei persoane beneficiare de indemnizație a
crescut de la 1.216 lei în anul 2016 la 1.783 lei în anul 2017.
Pentru beneficiarii de indemnizație pentru creșterea copilului se plătesc contribuții de
asigurări sociale de sănătate. Suma cheltuită din bugetul M.M.J.S. în acest scop a fost în anul
2017 de 190.405.677 lei, mai mare cu 75.725.417 lei (66,0%) decât în aceeași perioadă din 2016.
Indemnizația de acomodare
În conformitate cu Legea nr. 57/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004
privind procedura adopţiei, precum şi a altor acte normative, ”adoptatorul sau, opţional, oricare
dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit
prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din
activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, activităţi independente sau activităţi agricole,
poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum un an, care include şi perioada
încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară, raportată la
indicatorul social de referinţă”, în cuantum de 1.700 lei.
Conform raportărilor agențiilor județene de plăți și inspecție socială, în anul 2017 au fost
plătiți 8.335.108 lei pentru 415 persoane beneficiare de indemnizații de acomodare. Comparativ cu
anul precedent, suma plătită a fost mai mare cu 7.348.824 lei (745,1%), iar numărul de beneficiari
a crescut cu 226 persoane (119,6%).
Pe perioada concediului de acomodare, persoana îndreptăţită beneficiază de plata
contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate. Suma cheltuită din bugetul M.M.J.S. în
acest scop a fost de 461.601 lei în anul 2017, mai mare cu 408.676 lei (772,2%) decât cea cheltuită
în anul 2016.
Direcția Politici Servicii Sociale 72
Stimulentul de inserție
În anul 2017, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010, cu
modificările și completările ulterioare, 74.593 persoane care au fost îndreptățite să beneficieze de
indemnizație pentru creșterea copilului, care au realizat venituri de natură profesională, au
beneficiat de stimulent de inserție. În luna ianuarie 2017, cuantumul stimulentului a fost 532 lei.
Începând cu luna februarie cuantumul a fost de 617 lei (datorită majorării salariului de bază minim
brut pe ţară garantat în plată) iar, începând cu luna aprilie, de 650 lei, conform Ordonanţei de
Urgenţă a Guvernului nr. 6 din 18 ianuarie 2017.
În anul 2017 față de anul 2016, numărul mediu de beneficiari de stimulent a crescut cu
33.259 persoane (80,5%), iar suma totală plătită a crescut cu 311.666.591 lei (118,1%).
Sprijin pentru creșterea copilului pentru persoane cu dizabilități
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară
pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare, prevede de asemenea acordarea
unor forme de sprijin pentru persoanele cu handicap care au în îngrijire copii cu vârsta mai mică
de 7 ani sau pentru creșterea și îngrijirea copiilor cu handicap.
În anul 2017 acestea s-au acordat pentru un număr mediu lunar de 8.999 beneficiari, suma
plătită fiind de 77.321.616 lei. Comparativ cu anul 2016 a avut loc o creștere de 354 beneficiari
(4,1%), respectiv de 29.260.974 lei (60,9%), datorită majorării cuantumurilor.
Beneficii de asistență socială selective
Principalele beneficii de asistență socială selective, bazate pe testarea mijloacelor de trai
ale persoanei singure sau familiei, sunt alocația pentru susținerea familiei, ajutorul social pentru
asigurarea venitului minim garantat și ajutoarele pentru încălzirea locuinței. Testarea mijloacelor
de existență a potențialilor beneficiari de asistență socială sociale reprezintă procedura de evaluare
a veniturilor realizate și a bunurilor mobile și imobile deținute de persoană sau familie, necesare
acoperirii nevoilor de consum ale acestora.
1. Alocația pentru susținerea familiei
Beneficiul a fost instituit de Legea nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei
și se adresează familiilor ce au în îngrijire copii și realizează venituri mai mici decât valoarea unui
prag stabilit de lege.
Direcția Politici Servicii Sociale 73
Tabel nr. 12. Cuantumurile alocației pentru susținerea familiei
Componența
familiei
Venitul net mediu lunar
pe membru de familie
Cuantum lunar (lei)
în funcție de numărul de copii
1 copil 2 copii 3 copii 4 sau mai mulți
Familie cu ambii părinți mai mic de 200 lei 82 122 162 202
între 201 și 530 lei 75 108 141 174
Familie monoparentală
mai mic de 200 lei 107 172 237 302
între 201 și 530 lei 102 162 222 282
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Direcția Politici Servicii Sociale
În anul 2017, în medie, 257.538 familii au primit lunar acest tip de alocație, iar suma plătită
a fost de 501.271.395 lei. Comparativ cu anul 2016 a avut loc o scădere a numărului de beneficiari
de 15.799 familii (5,8%) și a sumelor cheltuite, de 24.648.525 lei (4,7%).
2. Ajutorul social pentru asigurarea venitului minim garantat
Venitul minim garantat (VMG), este unul din cele mai importante programe de
promovare a incluziunii sociale și de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest
program este Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările și modificările
ulterioare. Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social
lunar, care se calculează ca diferență între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege și
venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.
Tabel nr. 13. Nivelul venitului minim garantat în anul 2017 1
(valoarea maximă a ajutorului social, prevăzută de lege)
Numărul de persoane din familie Nivelul venitului minim garantat
-lei/lună/familie-
- persoană singură 142
- 2 persoane 255
- 3 persoane 357
- 4 persoane 442
- 5 persoane 527
1 Pentru fiecare altă persoană din familiile cu mai mult de 5 persoane, la cuantumul de 527 lei se
adaugă câte 37 lei.
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Direcția Politici Servicii Sociale
Numărul mediu lunar de familii beneficiare a scăzut de la 244.814 în anul 2016 la 233.966
în anul 2017, cu 10.848 familii (4,4%).
Direcția Politici Servicii Sociale 74
Suma plătită în anul 2017, de 781.129.846 lei, a fost mai mică cu 30.550.880 lei (3,8%)
decât în anul precedent.
Suma plătită corespunzătoare contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru
persoanele din familiile beneficiare de venit minim garantat în anul 2017 a fost de 43.064.028
lei, cu 1.550.644 lei (3,5%) mai mică decât în anul anterior.
Plata asigurării obligatorii a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren,
inundațiilor în anul 2017 a însemnat cheltuirea sumei de 2.746.167 lei, corespunzătoare unui număr
de 45.610 familii beneficiare de venit minim garantat.
Astfel, suma plătită din bugetul M.M.J.S. pentru întreg programul de acordare a
venitului minim garantat (ajutorul social, contribuții pentru asigurările de sănătate și asigurarea
obligatorie a locuințelor) în anul 2017 a fost de 826.940.041 lei, mai mică cu 32.410.494 lei (3,8%)
decât în anul 2016.
Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările și modificările
ulterioare, prevede și posibilitatea de acordare a unor ajutoare de urgență pentru sprijinirea
familiilor aflate în situații de necesitate datorate calamităților naturale, incendiilor și accidentelor,
precum și pentru alte situații deosebite datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot conduce
la excluziune socială.
De la bugetul de stat, prin bugetul M.M.J.S., în anul 2017 au fost plătite 1.507 ajutoare de
urgență în sumă de 6.604.787 lei.
În vederea finanțării activităților ocazionate de sărbătorirea în România a Zilei
Internaţionale a Vârstnicilor, în baza Legii nr.363/2003, a fost acordată suma de 1.631.000 lei
organizațiilor reprezentative la nivel național care fac parte din Consiliul Național al Persoanelor
Vârstnice, pentru sărbătorirea Zilei de 1 octombrie.
3. Ajutoare pentru încălzirea locuinței
Familiile și persoanele singure care au venituri mici pot beneficia de ajutoare pentru
încălzirea locuinței.
În anul 2017 aceste beneficii sociale au fost acordate corespunzător sezonului rece
noiembrie 2016 – martie 2017, precum și noiembrie 2017 – martie 2018 .
A. Sistemul centralizat de încălzire
Utilizatorii sistemului centralizat de încălzire au primit de la bugetul de stat, prin bugetul
M.M.J.S., în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie (împărțit pe 11 tranșe de
Direcția Politici Servicii Sociale 75
venituri) un ajutor lunar prin compensarea procentuală a valorii efective a facturii la energia
termică, compensare care a variat între 10% și 100%.
Plafonul de venituri până la care s-au acordat aceste ajutoare a fost de 1.082 lei venit mediu
net lunar pe membru de familie.
Pragul maxim al ajutorului a fost dat de un consum maxim lunar stabilit de legislație în
funcție de tipul apartamentului și de zona de temperatură.
Persoanele singure au beneficiat de o compensare mai mare cu 10% față de proporțiile
stabilite pentru familie. Pentru beneficiarii de ajutor social, compensarea s-a acordat în proporție
de 100%.
De asemenea legislația prevede acordarea de astfel de ajutoare din bugetul local.
Tabel nr. 14. Acordarea ajutorului de încălzire pentru utilizatorii sistemului centralizat de încălzire
compensare – procent din valoarea facturii (%)
Indicator
Limita de venituri medii nete (lei/lună/membru de familie)
până
la 155
155,1
- 210
210,1
- 260
260,1
- 310
310,1
- 355
355,1
- 425
425,1
- 480
480,1
- 540
540,1
- 615
615,1
- 786
786,1 –
1.082
Buget de stat - persoane
singure 100 90 80 70 60 50 40 30 20 15 10
- familii 90 80 70 60 50 40 30 20 10 5 0
Buget local1) 7 14 20 27 33 40 46 53 59 61 63 1) Compensare suplimentară celei de la bugetul de stat - limita maximă
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Direcția Politici Servicii Sociale
B. Încălzirea locuinței cu gaze naturale
Pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale legislația a stabilit acordarea de ajutoare de la
bugetul de stat, în cuantum diferit în funcție de venitul net lunar pe membru de familie, împărțit pe
nouă tranșe de venituri. În sezonul rece 1 noiembrie 2016 - 31 martie 2017 cuantumul minim a fost
de 20 lei, iar cel maxim de 262 lei.
Plafonul de venituri până la care s-au primit aceste ajutoare a fost de 615 lei venit mediu
net pe membru de familie.
Tabel nr. 15. Acordarea ajutorului de încălzire pentru utilizatorii de
gaze naturale
Indicator
Limita de venituri medii nete (lei/lună/membru de familie)
până la
155
155,1 -
210
210,1 -
260
260,1 -
310
310,1 -
355
355,1 -
425
425,1 -
480
480,1 -
540
540,1
- 615
Cuantum (lei/lună) 262 190 150 120 90 70 45 35 20
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Direcția Politici Servicii Sociale
Direcția Politici Servicii Sociale 76
C. Încălzirea locuinței cu energie electrică
Începând cu sezonul rece 1 noiembrie 2013 - 31 martie 2014 legislația prevede introducerea
ajutoarelor pentru persoanele care utilizează exclusiv energia electrică în scopul încălzirii. Plafonul
de venituri până la care s-au acordat aceste ajutoare a fost de asemenea 615 lei venit mediu net pe
membru de familie.
Tabel nr. 16. Acordarea ajutorului de încălzire pentru utilizatorii de energie
electrică pentru încălzire
Indicator
Limita de venituri medii nete (lei/lună/membru de familie)
până la
155
155,1 -
210
210,1 -
260
260,1 -
310
310,1 -
355
355,1 -
425
425,1 -
480
480,1 -
540
540,1
- 615
Cuantum (lei/lună) 240 216 192 168 144 120 96 72 48
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Direcția Politici Servicii Sociale
D. Încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri
Ajutorul pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri s-a
acordat de asemenea de la bugetul de stat, în funcție de nivelul de venituri, în cuantumuri între 16
și 54 lei.
Plafonul de venituri până la care s-au primit aceste ajutoare a fost de 615 lei venit mediu
net lunar pe membru de familie. Pentru beneficiarii de ajutor social suma acordată a fost de 58 lei.
Tabel nr. 17. Acordarea ajutorului de încălzire pentru utilizatorii
de lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri
Indicator
Limita de venituri medii nete (lei/lună/membru de familie)
până la
155
155,1 -
210
210,1 -
260
260,1 -
310
310,1 -
355
355,1 -
425
425,1 -
480
480,1 -
540
540,1 -
615
Cuantum (lei/lună) 54 48 44 39 34 30 26 20 16
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Direcția Politici Servicii Sociale
Legislația prevede că, în funcție de resursele proprii, autoritățile administrației publice
locale pot aproba ajutoare ce depășesc tranșele și cuantumurile prevăzute anterior.
În anul 2017, suma cheltuită din bugetul M.M.J.S. pentru ajutoarele de încălzire a fost de
121.577.892 lei, din care:
pentru încălzire cu energie termică furnizată în sistem centralizat: 22.942.914 lei
(18,9% din totalul sumelor plătite),
pentru utilizatorii de gaze naturale: 42.651.904 lei (35,1% din totalul sumelor
plătite),
Direcția Politici Servicii Sociale 77
pentru cei ce folosesc pentru încălzire lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri:
52.807.849 lei (43,4% din totalul sumelor plătite),
pentru cei ce folosesc pentru încălzire exclusiv energia electrică: 3.175.225 lei
(2,6% din totalul sumelor plătite).
Ajutoare pentru persoanele refugiate
În anul 2017 din bugetul M.M.J.S. s-au acordat ajutoare pentru 256 persoane care au
dobândit statutul de refugiat sau au dobândit protecție subsidiară acordată de statul român (număr
mediu lunar), în cuantum de 540 lei/lună. Comparativ cu anul 2016, numărul mediu lunar de
beneficiari a crescut cu 54 persoane (26,7%). Ajutoarele se acordă pentru maximum nouă luni, cu
posibilitatea prelungirii pentru cel mult trei luni, fără obligativitatea rambursării. Suma plătită
pentru acest beneficiu a fost de 1.490.400 lei, mai mare decât în aceeași perioadă din anul 2016 cu
295.920 lei (24,8%).
Beneficii acordate persoanelor cu handicap4
1. Pentru adulții cu handicap grav și accentuat se acordă o indemnizație lunară,
indiferent de venituri:
234 lei, pentru adultul cu handicap grav;
193 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;
2. Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu beneficiază de un buget personal
complementar, indiferent de venituri:
106 lei, pentru adultul cu handicap grav;
79 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;
39 lei, pentru adultul cu handicap mediu.
3. Însoțitorii adulților cu handicap vizual grav au primit o indemnizație în cuantum
lunar 969 lei începând cu 1 ianuarie 2016, respectiv 1065 lei începând cu 1 februarie
2017.
4. Pentru persoanele cu HIV sau SIDA se acordă o indemnizație lunară de hrană. În
anul 2017 au beneficiat de indemnizație 10.356 persoane, din care 10.112 adulți (97,6%
din total) și 244 copii (2,4% din total), pentru care au fost cheltuiți cumulat 60.878.521
4 Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare
Direcția Politici Servicii Sociale 78
lei. Cuantumurile alocației au fost în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 de 13
lei/zi pentru adulți și 11 lei/zi pentru copii, iar, începând cu 1 octombrie 2016, de 16
lei/zi pentru adulți și 15 lei/zi pentru copii. Comparativ cu anul 2016, numărul de
beneficiari a crescut cu 472 persoane (4,8%), iar sumele plătite au crescut cu
10.840.683 lei (21,7%).
5. Pentru 183 copii cu handicap tip HIV / SIDA (număr mediu lunar) s-au plătit în anul
2017 alocații de hrană în valoare de 946.059 lei. Cuantumul acestora a fost de 11
lei/zi în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016, respectiv 15 lei/zi începând cu 1
octombrie 2016. Față de anul 2016, numărul de beneficiari a crescut cu 2 persoane
(1,1%), iar sumele au crescut cu 221.418 lei (30,6%).
Suma plătită în anul 2017 corespunzătoare celor cinci beneficii de mai sus acordate
persoanelor cu handicap a fost de 2.928.066.332 lei. Comparativ cu aceeași perioadă din anul
anterior, suma plătită pentru aceste beneficii a cunoscut o creștere de 102.437.358 lei (3,6%).
Tabel nr. 18. Principalele beneficii sociale acordate persoanelor cu handicap,
finanțate din
bugetul M.M.J.S., în anul 2017, comparativ cu anul 2016 - număr de beneficiari
Indicator
Indemnizația
pentru însoțitorii
persoanelor cu
handicap vizual grav
Indemnizația pentru
persoanele cu handicap
grav sau accentuat
Bugetul personal complementar
pentru persoanele cu handicap
grav accentuat grav accentuat mediu
Numărul mediu lunar de beneficiari
- 2016 41.529 239.461 377.932 271.342 390.370 78.082
- 2017 41.354 251.868 382.285 287.210 396.217 79.912
Modificarea numărului de beneficiari, 2017 față de 2016
- absolută (+/-) -175 12.406 4.353 15.868 5.848 1.830
- relativă (%) -0,4 4,9 1,1 5,5 1,5 2,3
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Direcția Politici Servicii Sociale
Totalul beneficiilor de asistență socială
În anul 2017, M.M.J.S., prin agențiile județene de plăți și inspecție socială, a efectuat plăți
pentru beneficiile de asistență socială menționate mai sus în sumă de 13.374.054.647 lei.
Așa cum se poate observa în graficul de mai jos, cea mai mare parte a resurselor gestionate
de M.M.J.S. pentru aceste beneficii de asistență socială a fost direcționată în anul 2017 către
alocația de stat pentru copii: 32,9%, alocație de care au beneficiat 3.635.792 copii.
Direcția Politici Servicii Sociale 79
Grafic nr. 21. Distribuția sumelor plătite pentru beneficiile de asistență socială finanțate
din bugetul M.M.J.S. alocat asistenței sociale, în anul 2017 (%)
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Direcția Politici Servicii Sociale
O pondere mare în cheltuielile pentru beneficiile sociale (27,5%) au avut-o sumele plătite
pentru acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului, sprijinului pentru creșterea copilului
acordat persoanelor cu handicap, precum și contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate aferente
persoanelor beneficiare de aceste indemnizații. De acest program au beneficiat circa 168 mii
familii.
Beneficiile de asistență socială acordate persoanelor cu handicap au avut o pondere de
21,9% în totalul beneficiilor de asistență socială, numărul de beneficiari fiind de circa 763 mii
persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu.
Tabel nr. 19. Distribuția sumelor plătite din bugetul M.M.J.S.
pentru beneficiile de asistență socială, în anul 2017
Beneficiu
Sume
plătite
anul 2017
(lei)
Pondere în
total sume
plătite,
anul 2017
(%)
Modificare anul 2017
față de anul 2016
absolută
(+/-)
relativă
(%)
Beneficii sociale 1 - Total
Alocaţia de stat pentru copii 4.396.915.235 32,9 -18.586.381 -0,4
Indemnizaţie pentru creşterea copilului 3.409.424.201 25,5 1.349.165.700 65,5
Indemnizaţia lunară pentru adulţii cu
handicap grav şi accentuat 1.583.961.325 11,8 37.002.210 2,4
Ajutorul social pentru asigurarea venitului
minim garantat 781.129.846 5,8 -30.550.880 -3,8
Direcția Politici Servicii Sociale 80
Beneficiu
Sume
plătite
anul 2017
(lei)
Pondere în
total sume
plătite,
anul 2017
(%)
Modificare anul 2017
față de anul 2016
absolută
(+/-)
relativă
(%)
Bugetul personal complementar lunar pentru
persoanele cu handicap grav, accentuat sau
mediu 769.871.731 5,8 19.519.333 2,6
Stimulent de inserție 575.599.491 4,3 311.666.591 118,1
Indemnizaţia lunară pentru însoţitorii
adulţilor cu handicap vizual grav 512.408.696 3,8 34.853.714 7,3
Alocaţia de susţinere a familiei 501.271.395 3,7 -24.648.525 -4,7
Alocaţia lunară de plasament 328.009.871 2,5 3.115.671 1,0
Contribuţii pentru asigurările de sănătate
aferente beneficiarilor de indemnizaţii pentru
creşterea copilului 190.405.677 1,4 75.725.417 66,0
Sprijin lunar în vederea creşterii copilului
acordat pentru persoanele cu handicap 77.321.616 0,6 29.260.974 60,9
Indemnizaţia lunară de hrană cuvenită
persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de
SIDA 60.878.521 0,5 10.840.683 21,7
Ajutoare de încălzire cu lemne, cărbuni sau
combustibili petrolieri 52.807.849 0,4 -14.389.873 -21,4
Contribuţii pentru asigurările sociale de
sănătate aferente ajutorului social pentru
asigurarea venitului minim garantat 43.064.028 0,3 -1.550.644 -3,5
Ajutoare de încălzire cu gaze naturale 42.651.904 0,3 -8.342.222 -16,4
Ajutoare de încălzire cu energie termică
furnizată în sistem centralizat 22.942.914 0,2 -3.595.721 -13,5
Indemnizaţia de acomodare în vederea
adopției 8.335.108 0,1 7.348.824 745,1
Ajutoare de urgenţă 6.604.787 0,05 -2.894.608 -30,5
Ajutoare de încălzire cu energie electrică 3.175.225 0,02 -660.243 -17,2
Contribuţii pentru asigurarea obligatorie a
locuinţelor pentru familiile beneficiare de
venit minim garantat 2.746.167 0,02 -308.970 -10,1
Ajutoare financiare 1.631.000 0,01 37.000 2,3
Ajutorul acordat persoanelor refugiate 1.490.400 0,01 295.920 24,8
Alocaţia de hrană pentru copii cu handicap
HIV / SIDA 946.059 0,01 221.418 30,6
Contribuţii pentru asigurările de sănătate
aferente beneficiarilor de indemnizaţii de
acomodare 461.601 0,003 408.676 772,2
1 Exclusiv taxe poștale
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Direcția Politici Servicii Sociale
În tabelul de mai jos este prezentată evoluția numărului de beneficiari și a sumelor
cheltuite în anul 2017, comparativ cu anul 2016. Se poate observa că s-a cheltuit din bugetul
M.M.J.S. pentru beneficiile de asistență socială mai mult cu 1.773.934.064 lei, ceea ce înseamnă o
creștere de 15,3%.
Direcția Politici Servicii Sociale 81
Tabel nr. 20. Modificarea absolută a numărului de beneficiari și a sumelor
cheltuite pentru principalele beneficii de asistență socială, în anul 2017,
comparativ cu anul 2016 (+/-)
Beneficiu
Diferență
nr. de
beneficiari
+/-
Diferență
sume
cheltuite,
lei, +/-
Beneficiu
Diferență
nr. de
beneficiari
+/-
Diferență
sume cheltuite,
lei, +/-
Ajutorul social pentru
asigurarea venitului
minim garantat
-10.848 -30.550.880 Ajutorul acordat
persoanelor refugiate
54 295.920
Alocaţia de susţinere a
familiei
-15.799 -24.648.525 Contribuţii pentru
asigurările de sănătate
aferente beneficiarilor
de indemnizaţii de
acomodare
226 408.676
Alocaţia de stat pentru
copii
-27.000 -18.586.381 Alocaţia lunară de
plasament
304 3.115.671
Ajutoare de încălzire cu
lemne, cărbuni sau
combustibili petrolieri
gaze naturale
-70.269 -14.389.873 Indemnizaţia de
acomodare în vederea
adopției
226 7.348.824
Ajutoare de încălzire cu
gaze naturale
-24.693 -8.342.222 Indemnizaţia lunară
de hrană cuvenită
persoanelor cu HIV
sau SIDA
472 10.840.683
Ajutoare de încălzire cu
energie termică
furnizată în sistem
centralizat
-16.181 -3.595.721 Bugetul personal
complementar lunar
pentru persoanele cu
handicap grav,
accentuat sau mediu
23.545 19.519.333
Ajutoare de urgenţă -272 -2.894.608 Sprijin lunar în
vederea creşterii
copilului acordat
pentru persoanele cu
handicap
354 29.260.974
Contribuţii pentru
asigurările de sănătate
aferente ajutorului
social pentru asigurarea
venitului minim
garantat
-10.801 -1.550.644 Indemnizaţia lunară
pentru însoţitorii
adulţilor cu handicap
vizual grav
-175 34.853.714
Ajutoare de încălzire cu
energie electrică
-1.596 -660.243 Indemnizaţia lunară
pentru adulţii cu
handicap grav şi
accentuat
16.759 37.002.210
Contribuţii pentru
asigurarea obligatorie a
locuinţelor pentru
familiile beneficiare de
venit minim garantat
-6.824 -308.970 Contribuţii pentru
asigurările de sănătate
aferente beneficiarilor
de indemnizaţii
pentru creşterea
copilului
18.102 75.725.417
Ajutoare financiare -2 37.000 Stimulent de inserție 33.259 311.666.591
Alocaţia de hrană ptr.
copii cu HIV / SIDA
2 221.418 Indemnizaţie pentru
creşterea copilului
18.218 1.349.165.700
Beneficii sociale – Total x 1.773.934.064
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Direcția Politici Servicii Sociale
Direcția Politici Servicii Sociale 82
1.4.3 Servicii sociale finanțate în anul 2017 din bugetul M.M.J.S., prin Agenția Națională
pentru Plăți și Inspecție Socială
Asistența socială cuprinde, pe lângă plata beneficiilor sociale, acordarea de servicii sociale.
Serviciile sociale constituie o componentă a sistemului naţional de asistenţă socială şi au drept
scop sprijinirea persoanelor vulnerabile pentru depăşirea situaţiilor de dificultate, prevenirea şi
combaterea riscului de excluziune socială, creşterea calităţii vieţii şi promovarea incluziunii
sociale a acestora.
La începutul anului 2014 s-a demarat procedura de acreditare a furnizorilor de servicii
sociale, în baza prevederilor Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în domeniul
serviciilor sociale, act normativ care reglementează procesul de evaluare, certificare,
monitorizare şi control pentru asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale.
Acreditarea, ca parte a asigurării calităţii, reprezintă totalitatea activităţilor de evaluare şi
certificare a respectării criteriilor şi standardelor reglementate. Calitatea în domeniul serviciilor
sociale reprezintă ansamblul de cerinţe şi condiţii ce sunt îndeplinite de furnizori şi de serviciile
sociale acordate de aceştia pentru a răspunde nevoilor şi aşteptărilor beneficiarilor. În domeniul
serviciilor sociale se acreditează atât furnizorii, cât şi serviciile sociale.
Acreditarea furnizorilor se realizează în baza criteriilor specifice, ce reprezintă cerinţele de
bază prin care se evidenţiază capacitatea acestora de a înfiinţa, a administra şi a acorda servicii
sociale. Respectarea criteriilor este atestată prin certificat de acreditare. Aceasta se realizează de
către Direcția Politici Servicii Sociale din cadrul M.M.J.S.
În total, de la începutul activității de acreditare (martie 2014) până la data de 31 decembrie 2017,
au fost depuse de furnizorii de servicii sociale la M.M.J.S. 3.755 dosare, în scopul obținerii
certificatelor de acreditare a furnizorilor de servicii sociale. La data de 31 decembrie 2017 erau
acreditați, în conformitate cu prevederile legale, 3.254 furnizori de servicii sociale.
În funcție de reginul juridic de organizare, au fost acreditați:
1.236 furnizori publici (37,98% din totalul furnizorilor), din care:
o 1.124 structuri specializate din cadrul/subordinea autorităţilor
administraţiei publice locale şi autorităţile executive din unităţile
administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu şi
sectoare ale municipiului Bucureşti,
o 39 autorităţi ale administraţiei publice centrale ori alte instituţii aflate în
subordinea sau coordonarea acestora care au stabilite prin lege atribuţii
privind acordarea de servicii sociale pentru anumite categorii de
beneficiari,
Direcția Politici Servicii Sociale 83
o 73 unităţi sanitare, unităţi de învăţământ şi alte instituţii publice care
dezvoltă, la nivel comunitar, servicii sociale integrate,
2.018 furnizori privaţi (62,02% din totalul furnizorilor), din care:
o 1.762 organizaţii neguvernamentale, respectiv asociaţii şi fundaţii,
o 157 culte recunoscute de lege,
o 99 operatori economici.
Acreditarea serviciilor sociale
În conformitate cu Ordonanţa nr. 27/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, începând cu 1 ianuarie
2016, acreditarea serviciilor sociale s-a realizat în funcţie de specificul acestora, de către:
o Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (care a emis
559 licențe de funcționare până la 31 decembrie 2017),
o Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (care a emis 214 licențe de
funcționare până la 31 decembrie 2017),
o Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (care a emis 23
licențe de funcționare până la 31 decembrie 2017),
o Direcția Politici Servicii Sociale din cadrul M.M.J.S. (care a emis 2.655 licențe de
funcționare în perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2017).
Cele 3.451 servicii sociale pentru care s-a emis licența de funcționare până la data de 31
decembrie 2017 au avut următoarea distribuție:
1.129 centre rezidenţiale cu cazare pe perioadă nedeterminată,
678 centre rezidenţiale cu cazare pe perioadă determinată,
164 locuinţe protejate,
842 centre de zi,
262 unităţi de îngrijiri la domiciliu,
132 servicii acordate în comunitate (consiliere, informare, orientare vocaţională,
intervenţie în stradă, ambulanţă socială),
100 cantine sociale,
6 de tip masă pe roţi,
53 unităţi medico-sociale,
83 alte forme de servicii sociale.
Direcția Politici Servicii Sociale 84
Suma cheltuită în anul 2017 din bugetul M.M.J.S. pentru finanțarea serviciilor sociale
(finanțarea unităților de asistență socială pentru investiții sau acordarea de subvenții asociațiilor
și fundațiilor care înființează și administrează unități de asistență socială) a fost de 23.983.845
lei, cu 9.875.264 lei (29,2%) mai mică decât în anul 2016.
Cea mai mare parte din această sumă (70,2%) a fost alocată subvențiilor pentru asociații și
fundații. Acestea se acordă în baza Legii nr.34/1998 privind acordarea unor subvenții
asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică care înființează și administrează
unități de asistență socială. În anul 2017 acestea au fost acordate corespunzător unui număr
mediu lunar de 8.778 persoane asistate, în sumă de 16.838.000 lei. Comparativ cu anul 2016 a
avut loc o reducere a sumelor plătite de 195.064 lei (1,1%) și o reducere a numărului de
beneficiari cu 215 persoane (2,4%).
Sumele alocate investițiilor (pentru construcții noi și extinderi, amenajări, reparații,
modernizări, dotări) (7.145.845 lei) au reprezentat 29,8% din suma alocată serviciilor sociale.
Din acestea, 4.499.842 lei (63,0%) s-au acordat pentru 15 furnizori publici (centre), respectiv
2.646.003 lei (37,0%) pentru 3 furnizori privați (centre). Sumele cheltuite în anul 2017 au scăzut
comparativ cu anul 2016 cu 9.601.136 lei (cu 57,3%).
1.4.4. Sume cheltuite pentru beneficii și servicii sociale din bugetul M.M.J.S., prin bugetul
Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială
Suma cheltuită în anul 2017 din bugetul M.M.J.S. alocat programelor de asistență socială
prezentate mai sus (beneficii și servicii de asistență socială) a fost de 13.465.612.991 lei.
Grafic nr. 22. Beneficii de asistență socială şi servicii sociale
finanţate din bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (milioane lei)
Sursa: Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Direcția Politici Servicii Sociale
0
2.000
4.000
6.000
8.000
10.000
12.000
14.000
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
mili
oan
e le
i
Direcția Politici Servicii Sociale 85
Comparativ cu valoarea din anul 2016, a avut loc o creștere a sumelor cheltuite de 1.764.023.038
lei (15,1%). Așa cum s-a arătat mai sus, creșterea s-a datorat măririi sumelor plătite pentru
beneficiile de asistență socială.
1.4.5. Măsuri de protecție socială a persoanelor cu dizabilități, raportate de Autoritatea
Națională pentru Persoanele cu Dizabilități
Actul normativ în baza căruia sunt acordate principalele beneficiile sociale cuvenite persoanelor cu
handicap este Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr.
448/2006. Conform Legii nr. 448/2006, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv,
surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.
La 31 decembrie 2017 numărul total de persoane cu dizabilități comunicat Autorității Naționale
pentru Persoanele cu Dizabilități, prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului
județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, a fost de 797.104 persoane. Dintre
acestea, 97,74% (779.066 persoane) se află în îngrijirea familiilor şi/sau trăiesc independent
(neinstituţionalizate) şi 2,26% (18.038 persoane) se află în instituţiile publice rezidenţiale de
asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi (instituţionalizate) coordonate
metodologic de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi.
1.4.5.1. Cadrul legislativ ce reglementează protecția socială a persoanelor cu dizabilități
Principalele prevederi legislative în vigoare:
În anul 2017, protecția socială a persoanelor cu dizabilități a fost reglementată în principal de
următoarele prevederi legislative:
1. Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
2. Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare
a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, cu modificările și completările ulterioare;
3. Hotărârea Guvernului nr. 680/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap,
cu modificările și completările ulterioare;
Direcția Politici Servicii Sociale 86
4. Hotărârea Guvernului nr. 430/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și
funcționarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, cu modificările și
completările ulterioare;
5. Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice
nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se
stabilește încadrarea în grad de handicap, cu modificările și completările ulterioare.
Principalele acte normative publicate în anul 2017 au fost:
1. Ordinul ministrului muncii și justiției sociale și al ministrului sănătății nr.
283/193/28.02.2017 al ministrului muncii şi justiţiei sociale privind modificarea şi
completarea anexei nr. 1 la Ordinul 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor
biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor
de aplicare a acestora (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152/28.02.2017)
2. Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 157/07.02.2017 pentru modificarea
Metodologiei de acordare a sumelor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii
şi Justiţiei Sociale, organizaţiilor neguvernamentale prevăzute la art. 98 din Legea nr.
448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobată
prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr.
399/2013 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153/01.03.2017)
3. Ordinul ministrului muncii și justiției sociale nr. 623/02.05.2017 al pentru modificarea şi
completarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor
vârstnice nr. 1.887/2016 privind stabilirea contribuţiei lunare de întreţinere datorate de
adulţii cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu
handicap sau de susţinătorii acestora şi aprobarea Metodologiei de stabilire a nivelului
contribuţiei lunare de întreţinere datorate de adulţii cu handicap asistaţi în centrele
rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu handicap sau de susţinătorii acestora
(Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316/03.05.2017)
4. Ordinul ministrului muncii și justiției sociale nr. 596/25.04.2017 privind aprobarea
Metodologiei de selectare şi finanţare a proiectelor în domeniul protecţiei persoanelor cu
dizabilităţi pentru anul 2017 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442/14.06.2017)
5. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/30.06.2017 pentru modificarea şi completarea
unor acte normative (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508/30.06.2017)
6. Hotărârea Guvernului nr. 548/27.07.2017 privind aprobarea condiţiilor de obţinere a
atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului personal profesionist (Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 659/10.08.2017)
Direcția Politici Servicii Sociale 87
7. Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 60/04.08.2017 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648/07.08.2017)
Strategia națională "O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități" 2016-
2020
Strategia națională "O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități" 2016-2020
reprezintă planul de implementare pentru perioada 2016-2020 al Convenției privind
drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, și are
ca scop promovarea, protejarea și asigurarea exercitării depline și în condiții de egalitate a
tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de către toate persoanele cu
dizabilități, precum și promovarea respectului pentru demnitatea lor intrinsecă.
Strategia națională are ca direcții de acțiune: accesibilitate, participare, egalitate, ocuparea
forței de muncă, educație și formare profesională, protecție socială, sănătate, statistici și
colectarea datelor, iar obiectivele generale sunt următoarele:
- promovarea accesibilității în toate domeniile vieții pentru asigurarea exercitării de către
persoanele cu dizabilități a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
- asigurarea participării depline a persoanelor cu dizabilități în toate domeniile vieții.
- eliminarea discriminării și asigurarea egalității pentru persoanele cu dizabilități.
- asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la un mediu de lucru deschis, incluziv
și accesibil, atât în sectorul public cât și în cel privat, concomitent cu asigurarea
accesului lor efectiv la servicii de sprijin pentru creșterea ocupării pe piața muncii.
- promovarea educației și formării profesionale favorabile incluziunii la toate nivelurile
și a învățării de-a lungul vieții pentru persoanele cu dizabilități.
- promovarea și protecția dreptului persoanelor cu dizabilități la condiții de trai decente
pentru îmbunătățirea continuă a calității vieții lor.
- asigurarea accesului echitabil al persoanelor cu dizabilități la servicii și facilități de
sănătate, de calitate, care acordă atenție problemelor specifice de gen, la un cost
rezonabil și cât mai aproape posibil de comunitățile în care acestea trăiesc.
- fundamentarea de politici pentru persoanele cu dizabilități pe baza informațiilor și
datelor statistice și de cercetare colectate din toate domeniile de activitate.
Dreptul la muncă al persoanelor cu handicap
Potrivit Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap, persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor
profesionale şi capacităţii de muncă.
Direcția Politici Servicii Sociale 88
Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50
de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din
numărul total de angajaţi.
Prin OUG nr. 60/2017 a fost modificată Legea nr. 448/2006, în sensul eliminării posibilității
autorităților și instituțiilor publice și private de a opta pentru achiziționarea de produse sau
servicii de la unitățile protejate autorizate (UPA) și menținerea doar a obligației de a plăti la
bugetul de stat în situația neangajării persoanelor cu handicap.
Scopul adoptării O.U.G. nr. 60/2017 a fost stimularea angajării persoanelor cu handicap,
atât în sectorul public, cât și în cel privat. Actul normativ se fundamentează exclusiv pe
obligațiile prevăzute de Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, și anume de a
adopta toate măsurile adecvate legislative, administrative și de altă natură pentru implementarea
tuturor drepturilor omului, inclusiv a dreptului la muncă. Aceste obligații sunt cele stipulate de
articolul 27, referitor la dreptul persoanelor cu dizabilități de a munci în condiții de egalitate cu
ceilalți într-un mediu de lucru deschis, incluziv și accesibil lor. Au fost avute în vedere în special
obligațiile prevăzute la litera g), de a angaja persoane cu dizabilități în sectorul public și de a
încuraja obținerea, de către persoanele cu dizabilități, a unei experiențe în muncă, pe piața liberă
a forței de muncă.
O.U.G. nr.60/2017 a mutat accentul de pe angajator, pe angajat. Astfel, persoana cu dizabilități
este în centrul politicii de angajare axată pe sistemul de cotă (s-au instituit mai puține opțiuni
pentru angajator, dar mai multe oportunități pentru persoana cu dizabilități).
De asemenea, prin O.U.G. nr. 60/2017 a fost instituită obligația persoanelor juridice de drept
public de a organiza concursuri de angajare în funcția publică, exclusiv pentru persoanele
cu handicap, situație ce nu exclude posibilitatea participării acestora la toate celelalte
concursuri de angajare organizate de către instituția publică.
1.4.5.2. Beneficii și servicii acordate persoanelor cu dizabilități, raportate de Autoritatea
Națională pentru Persoanele cu Dizabilități
Facilități acordate de la bugetul de stat alocat M.M.J.S., prin intermediul Autorității
Naționale pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități
1. În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
persoanele adulte cu handicap grav și accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se
suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorității Naționale pentru Persoanele cu
Dizabilități, pentru:
Direcția Politici Servicii Sociale 89
achiziționarea unui singur mijloc de transport, respectiv
adaptarea unei locuințe conform nevoilor individuale de acces,
cu condiția plății la scadență a ratelor creditului.
În anul 2017, suma anuală totală acordată în acest scop a fost de 117.592 lei, corespunzătoare
unui număr de 1003 beneficiari.
2. În conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 448/2006, persoanele cu handicap grav
sau accentuat pot beneficia de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip
de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu
autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial. De asemenea pot beneficia de transport gratuit
și următoarele categorii de persoane:
- însoțitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezența acestora,
- asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav,
- însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezența acestora,
- persoanele cu afecțiuni renale care necesită hemodializă în alte localități decât cele de
domiciliu, în funcție de recomandarea centrului de dializă.
În anul 2017, suma totală acordată în acest scop a fost de 66.473.650 lei, corespunzătoare
unui număr de 995.877 beneficiari: persoane cu dizabilități, asistenți personali, însoțitori.
Beneficii acordate persoanelor cu handicap grav, prin bugetele administrației publice
locale
În conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006, art. 40 alin.(1) ,,Autoritățile administrației
publice locale au obligația să prevadă și să garanteze în bugetul local sumele necesare din care
se suportă salarizarea, precum și celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit
legii.”
Potrivit articolului 44 din actul normativ enunțat mai sus ,,Autoritățile administrației publice
locale au obligația:
a) de a angaja și salariza asistentul personal al persoanei cu handicap grav, în condițiile
prezentei legi;
b) de a asigura și garanta plata indemnizației lunare, în cazul în care persoana cu
handicap grav sau reprezentantul ei legal a optat pentru aceasta. “
Fondurile destinate finanțării drepturilor asistenților personali și indemnizațiilor persoanelor cu
handicap grav au fost reglementate de Legea nr. 6/2017 - Legea bugetului de stat pe anul 2017,
care prevede faptul că plata asistenților personali și/sau indemnizația lunară care se acordă în
cazul în care persoana cu handicap și-a exprimat opțiunea în acest sens, se suportă din bugetul
Direcția Politici Servicii Sociale 90
primăriei, prin intermediul sumelor alocate de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa
pe valoare adăugată.
În conformitate cu Anexa nr. 5 a Legii nr. 6/2017, sumele defalcate din taxa pe valoarea
adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor,
municipiilor, sectoarelor și Municipiului București, pentru anul 2017, destinate finanțării
drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiilor
lunare ale persoanelor cu handicap grav la nivel național au fost alocate în valoare totală
estimată de 3.315.018 mii lei.
În anul 2017, au beneficiat de indemnizație lunară 131.286 persoane cu handicap grav, iar de
asistent personal 69.010 persoane cu handicap grav, conform raportărilor consiliilor locale,
transmise direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene/locale ale
sectoarelor municipiului București.
1.5. Măsuri privind protecția specială a copiilor, raportate de Autoritatea Națională pentru
Protecția Drepturilor Copilului și Adopție
1.5.1. Principalele prevederi legislative în domeniul prevenirii și protecției drepturilor
copilului
În anul 2017, prevenirea și protecția drepturilor copilului și adopția au fost reglementate în
principal de următoarele prevederi legislative:
- Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată;
- Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului,
republicată;
- Legea nr. 138/2011 pentru ratificarea Convenției europene revizuite în materia adopției
de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008 și semnată de România la
Strasbourg la 4 martie 2009;
- Legea nr. 84 /1994 pentru ratificarea Convenției asupra protecției copiilor și cooperării
în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993.
În vederea armonizării legislației interne cu principiile și normele tratatelor internaționale, la
care România este parte, în anul 2017 au fost elaborate o serie de acte normative, după cum
urmează:
Hotărârea de Guvern nr. 448/20017 pentru aprobarea metodologiei privind contactarea
părinților firești sau rudelor biologice, accesul adoptatului la informații vizând originile sale
Direcția Politici Servicii Sociale 91
și propriul trecut precum și accesul părinților firești sau al rudelor biologice ale persoanelor
adoptate la informații referitoare la persoana adoptată.
Principalele aspecte vizate de actul normativ sunt:
- stabilirea modalităților concrete de exercitare a dreptului persoanei adoptate de a-și
cunoaște originile și propriul trecut, respectiv indicarea modului în care se concretizează
sprijinul acordat acestora,
- reglementarea expresă și neechivocă a faptului că, facilitarea contactării părinților firești
sau a altor rude biologice, sub diverse forme, întâlniri, corespondență, convorbiri
telefonice se realizează numai dacă există acordul scris pentru contactare, și după caz
pentru furnizarea datelor cu caracter personal, al persoanelor a căror contactare a fost
solicitată.
În acest scop au fost elaborate și formularele ce urmează a fi utilizate pentru exprimarea
acestor acorduri, modelul acestora fiind prevăzut în anexele nr.1 și 2 la metodologie.
De asemenea, sunt stabilite modalitățile prin care se realizează în concret facilitarea
contactării părinților firești/rudelor biologice:
- reglementarea demersurilor făcute de ANPDCA,
-colaborarea cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC)
din raza administrativ-teritorială unde se află domiciliul actual al persoanelor căutate, ori,
după caz, cu autoritatea centrală străină ori organismul privat străin implicat în derularea
adopției - în cazul în care solicitantul a fost adoptat internațional;
- reglementarea posibilității ca o serie de demersuri să poată fi realizate, ca urmare a
solicitării DGASPC și de către organisme private autorizate sau cabinete individuale,
cabinete asociate sau societăți civile profesionale de asistență socială și/sau de psihologie
care au încheiat convenții cu ANPDCA.
Hotărârea Guvernului nr. 502/2017 privind organizarea și funcționarea comisiei pentru
protecția copilului.
Principalele schimbări preconizate de noul act normativ au vizat:
- extinderea spectrului de specializări necesare anumitor membri ai comisiei pentru
protecția copilului, acordându-se un spectru mai larg de posibilități în ceea ce privește
desemnarea medicului specialist din partea direcției de sănătate publică, a
psihopedagogului din partea inspectoratului școlar județean/al municipiului București,
- desemnarea de preferință a unui asistent social din partea agenției de plăți și inspecție
socială,
- stabilirea unei durate maxime și minime a mandatului membrilor comisiei precum și a
posibilității desemnării membrilor supleanți.
Direcția Politici Servicii Sociale 92
Reglementarea competenței comisiei pentru protecția copilului de a aplica aceleași criterii
biopsihosociale de încadrare în grad de handicap, în cazul în care membrii acesteia nu
sunt de acord cu propunerea de încadrare în grad de handicap a copilului, făcută de
serviciul de evaluare complexă este de asemenea un alt aspect important avut în vedere
încă de la elaborarea acestui act normativ.
Hotărârea Guvernului nr. E177/11.10.2017 pentru supunerea spre adoptare a
proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind
organizarea și funcționarea Avocatului Poporului, act normativ prin care este înființat
Avocatul Copilului.
Ulterior parcurgerii etapei de dezbatere parlamentară și a promulgării actului normativ,
acesta a devenit Legea nr. 9/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997
privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului.
Hotărârea Guvernului nr. 267/2017 pentru aprobarea programului de interes național în
domeniul protecției drepturilor copilului pentru perioada 2017 – 2019 - "Servicii specializate
pentru copilul cu tulburări de comportament" – PIN.
Scopul programului este de a identifica timpuriu acțiunile sau comportamentele deviante
ale copiilor și oferirea unei protecții adecvate copiilor cu tulburări de comportament.
Obiectivul acestuia este de a crea servicii specializate destinate protecției copiilor care au
tulburări de comportament, în vederea prevenirii și combaterii acțiunilor sau
comportamentelor deviante ale copiilor și a reintegrării școlare, familiale ori sociale a
copiilor.
Prin acest program se urmărește înființarea a cel puțin 8 servicii de tip rezidențial destinate
copilului cu tulburări de comportament și a cel puțin 8 centre de zi destinate copilului cu
tulburări de comportament înființate, câte unul în fiecare regiune. De asemenea,
personalul care va fi angajat în noile servicii va beneficia de formare în vederea
îmbunătățirii cunoștințelor și abilităților necesare lucrului cu copiii.
1.5.2. Indicatori privind serviciile sociale din domeniul protecției și promovării drepturilor
copilului
Scăderea semnificativă a numărului de copii aflați în servicii de tip rezidențial publice și private,
a fost consecința aplicării politicii de dezinstituționalizare a copiilor, fie prin reintegrarea lor
în familia naturală sau extinsă, adopție, sau prin înlocuirea măsurii de protecție de tip rezidențial
cu una de tip familial, fiind promovată ideea că dezvoltarea armonioasă din toate punctele de
vedere (fizic, psihic, intelectual) a unui copil, ca și posibilitatea integrării lui în societate sunt
cel mai bine realizate în cadrul unei familii.
Direcția Politici Servicii Sociale 93
Grafic nr. 23. Evoluția numărului de copii aflați în sistemul
de protecție specială în perioada 1997 – 31 decembrie 2017
Sursa: Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție
39.56938.597
33.356
57.181
49.965
43.234
37.660
32.67928.786
26.10525.114 24.427 23.696
23.10323.24022.798
22.189 21.54020.291 19.369 18.197
11.899
17.044
23.731
30.572
37.553
43.092
46.568
50.23947.723 47.871
46.160 45.052
43.48541.775
40.44938.858
37.889 36.638 36.988
37.49737.105
10.000
15.000
20.000
25.000
30.000
35.000
40.000
45.000
50.000
55.000
60.000
Număr copii protejati în servicii de tip rezidenţial publice şi private (institutionalizaţi)
Număr copii protejati în familii (rude până la gradul IV inclusiv, asistenţi maternali profesionişti angajati ai DGASPC sau ai organismelor private
acreditate, alte familii)
In România sunt
Direcția Politici Servicii Sociale 94
La sfârșitul lunii decembrie 2017, erau 55.302 copii în sistemul de protecţie specială, din care:
un număr de 18.197 copii (32.90%) beneficiau de măsură de protecţie specială în
servicii de tip rezidenţial, din care:
14.492 copii se aflau în servicii de tip rezidenţial publice,
3.705 copii se aflau în servicii de tip rezidenţial private.
un număr de 37.105 copii (67.10%) beneficiau de măsură de protecţie specială în
servicii de tip familial, din care:
18.421 copii se aflau la asistenţi maternali,
13.876 copii se aflau la rude până la gradul IV inclusiv,
4.808 copii se aflau la alte familii sau persoane.
Tabel nr. 21. Numărul copiilor beneficiari ai sistemului de protecție specială,
la 31 decembrie 2017
Număr
de copii
beneficiari
Ponderea
în total copii
beneficiari
(%)
Modificare față de
31 decembrie 2016
(+/-)
Total, din care: 55.302 100,00 -1.564
1. Servicii de tip familial 37.105 67,10% -392
-la asistenți maternali 18.421 33,31% -243
- la rude până la gradul IV inclusiv 13.876 25,09% -213
- la alte familii/persoane 4.808 8,70% 64
2. Servicii de tip rezidențial,
din care:
18.197 32,90% -1.172
- publice 14.492 26,20% -970
- private 3.705 6,70% -202
Sursa: Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție
La 31 decembrie 2017 existau 1.119 servicii de tip rezidenţial publice şi 322 servicii de tip
rezidenţial ale organismelor private acreditate.
Aceste servicii includ: centre de plasament clasice sau modulate, apartamente, case de tip
familial, centre maternale, centre de primire în regim de urgenţă, alte servicii (serviciul pentru
dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, adăpost de zi şi de noapte).
Direcția Politici Servicii Sociale 95
Grafic nr. 24. Numărul copiilor beneficiari ai sistemului de protecție specială, pe județe,
la 31 decembrie 2017
Sursa: Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție
Direcția Politici Servicii Sociale 96
Tabel nr. 22. Servicii de tip rezidențial pentru copii în sistemul de protecție specială,
la 31 decembrie 2017
Număr de instituții Număr de beneficiari
Total
față de
31 decembrie
2016
(+/-)
Total
față de
31 decembrie
2016
(+/-)
Total, din care: 1441 -24 18197 -1172
Servicii de tip rezidențial
publice, din care:
1119 -8 14492 -970
- centre de plasament clasice 72 -1 2895 -282
- centre de plasament
modulate
87 1 3123 -161
- apartamente 383 -3 2225 -45
- căsuțe tip familial 427 3 4619 -366
- centre maternale 51 0 380 16
- centre de primire în regim de
urgență
59 0 754 33
- alte servicii (serviciul pentru
dezvoltarea deprinderilor de
viață independentă, adăpost de zi și de noapte)
40 -8 496 -165
Servicii de tip rezidențial
aflate in subordinea
organismelor private
acreditate, din care:
322 -16 3705 -202
- centre de plasament clasice 15 -3 458 -101
- centre de plasament
modulate
15 1 498 47
- apartamente 14 -2 47 -20
- căsuțe tip familial 274 -11 2686 -115
- centre maternale 3 -1 12 -8
- centre de primire în regim de
urgență
1 1 4 4
- alte servicii (serviciul pentru
dezvoltarea deprinderilor de
viață independentă, adăpost de
zi și de noapte)
0 -1 0 -9
Sursa: Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție
În cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de la nivelul
județelor/sectoarelor municipiului București, în departamentul „Protecția Copilului” erau angajate
Direcția Politici Servicii Sociale 97
33.011 persoane, cu 57 persoane mai mult faţă de 31.12.2016 şi cu 190 persoane mai mult faţă
de 30.06.2017.
Din totalul celor 33.011 angajaţi:
4.503 (13,64%) erau angajaţi în aparatul propriu al DGASPC-urilor;
11.680 (35,38%) erau asistenţi maternali profesionişti;
12.645 (38,31%) erau angajaţi în serviciile de tip rezidenţial;
4.183 (12,67%) erau angajaţi în servicii de îngrijire de zi.
Grafic nr. 25. Numărul de persoane angajate ale Direcțiilor Generale de Asistență
Socială și Protecția Copilului, în departamentul „Protecția Copilului”,
la 31 decembrie 2017
Sursa: Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție
1.6. Proiecte finanțate din Fonduri Europene Nerambursabile derulate de Ministerul Muncii
și Justiției Sociale în anul 2017
1. Programul RO11 – Mainstreaming Gender Equality and Work Life Balance
• Numele programului :„Mainstreaming Gender Equality and Promoting Work-Life Balance”
• Numele ariei programului adresat: „Mainstreaming Gender Equality and Promoting Work-
Life Balance”
• Numele operatorului programului: Ministerul Muncii și Justiției Sociale
Contribuţia financiară în conformitate cu abordarea integratoare a egalităţii între sexe şi
promovarea programului de echilibru între muncă-viaţă este de 4.519.478 de euro.
Cofinanţarea Ministerului Muncii, Justiției Sociale pentru pregătirea si implementarea
programului este de 797.555 Euro, respectiv 15% din valoarea totală a programului.
13,64%
35,38%38,31%
12,67%
- aparatul propriu - asistenţi maternali profesionişti - centre de plasament - alte servicii
Direcția Politici Servicii Sociale 98
Programul a oferit finanţare pentru promovarea egalitatii între femei şi bărbaţi si a echilibrului
intre viata profesionala si cea privata, pentru următoarele domenii prioritare:
• promovarea integraritatii dimensiunii de gen,
• echilibru între viața profesională și viața privată,
• relaţii bilaterale intre promotori de proiecte din România și cei din statele donatoare privind
abordarea integratoare de gen.
Obiectivul principal al programului a fost inființarea de 14 centre de îngrijire și educație
antepreșcolară, precum și organizarea de evenimente de vizibilitate privind problematica
integratoare de gen.
În anul 2017 au fost finalizate lucrarile pentru toate cele 14 centre și au fost date in folosință.
2. Proiectul privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a
separării copilului de familia sa, precum şi instruirea personalului aferent, (2006 – 30
septembrie 2017) – FP 1566
Proiectul este finanțat dintr-un împrumut acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului
Europei (BDCE) și prevedea 80 de centre (sub-proiecte) care să poată oferi asistenţă pentru
copii cu risc de abandon, şi instruirea personalului pentru funcţionarea centrelor.
În cursul anului 2017:
- S-au finalizat lucrările de construcţie la toate cele 21 de centre aflate încă în finanțare, fiind
în total realizate 80 de centre.
- A fost acordată asistență pentru derularea achizițiilor la nivelul autorităților locale și au fost
emise avize pentru rapoartele de procedură.
- Au fost verificate și efectuate plăți în contul solicitărilor de plată primite de la autoritățile
locale pentru sub-proiectele aflate în derulare.
Plăți effectuate în 2017: din finanțarea externă 1.083.960 Euro; contribuția Guvernului
191.887 Euro.
3. Proiectul privind modernizarea sistemului de asistență socială – Partea 2 (2012 – 31
decembrie 2017)
- În cursul anului 2017 au fost derulate proceduri de achiziții destinate susținerii eforturilor
de realizare a indicatorilor de tragere și a sustenabilității reformelor promovate pentru
realizarea acestor indicatori. Astfel au fost achiziționate:
Servicii de consultanță (specialiști ORACLE și JAVA) pentru asigurarea funcționării
sistemului informatics SAFIR;
Echipamente IT pentru Direcția de Politici Servicii Sociale, Inspecția Socială, Autoritatea
Națională pentru Persoane cu Dizabilități, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială;
Direcția Politici Servicii Sociale 99
Servicii de consultanță pentru realizarea Manualului de Proceduri pentru implementarea
Venitului Minim de Inserție
- Plăți efectuate în 2017: din finanțarea externă 559.682 Euro.
4. Proiectul privind îmbunătăţirea elaborării politicilor şi a cadrului instituţional în
domeniul asistenţei persoanelor cu handicap finanțat din Grantul Japonez PHRD - de
asistenţă tehnică şi dezvoltare în vederea sprijinirii persoanelor cu handicap (TF010417):
- În cursul anului 2017:
Au fost derulate procedurile și încheiate contracte cu 8 consultanți individuali pentru
pregătirea procedurilor de pilotare a criteriilor armonizate pentru evaluarea persoanelor
cu dizabilități;
Au fost derulate procedurile și contractate echipamente IT și echipamente pentru
compatibilizare comunicațională cu persoane cu dizabilități.
- Plăți efectuate în 2017: din finanțarea externă 261.563 USD.
5. Proiectul: Implementarea unui sistem de elaborare de politici publice în domeniul
incluziunii sociale la nivelul MMJS, cod SIPOCA 4, contract nr.8/30.03.2016
Cuantum total cereri de rambursare platite 7.054.621,45 lei din care: 1.183.345,97 lei MMJS.
Scopul proiectului: crearea unui set de instrumente de planificare strategică (hărți privind
serviciile sociale, infrastructura aferentă acestora, hărți privind nevoile de infrastructură
socială și servicii și metodologii) care să sprijine procesul decizional orientat către cetățean.
Obiectivele specifice ale proiectului:
A) asigurarea unei abordări coordonate și fundamentate pe dovezi în elaborarea și
implementarea politicilor, programelor, și intervențiilor orientate către persoanele sărace
și vulnerabile și către zonele sărace și marginalizate;
B) implementarea unui proces decizional la nivelul MMFPSPV, cât și la nivel local, bazat
pe o serie de informații obținute în urma unei metodologii riguroase, fundamentate
empiric, bazate pe dovezi și date statistice;
C) dezvoltarea și utilizarea unui set de instrumente standard de planificare și furnizare a
serviciilor sociale la nivel local în vederea creșterii calității serviciilor publice;
D) instruirea unui număr de 450 de persoane, atât de la nivel central, cât și de la nivelul
APL-urilor privind elaborarea de politici publice orientate spre cetățean și bazate pe
dovezi și cu privire la alte tematici de interes afarente acțiunilor care se vor desfășura în
cadrul proiectului.
Direcția Politici Servicii Sociale 100
Activități:
1. Management de proiect
2. Elaborarea metodologiilor de analiză pentru realizarea hărților
2.1.Utilizarea bunelor practici de la nivel european
2.2. Desfășurarea de ateliere de lucru și întâlniri de lucru
2.3. Elaborarea metodologiilor de analiză
3. Culegerea și centralizarea datelor necesare elaborării hărților privind infrastructura
socială existentă și cea necesară, serviciile sociale existente și necesare, sărăcia și sărăcia
în muncă, interpretarea/ analiza datelor și elaborarea hărților.
3.1. Culegerea datelor necesare pentru elaborarea hărților
3.2. Dezvoltarea și implementarea unui program informatic (soft) pentru
asigurarea suportului informatic al hărților
3.3.Prelucrarea, interpretarea datelor și elaborarea unor drafturi de hărți
3.4. Workshop-uri regionale
3.5.Elaborarea hărților finale
4.Elaborarea instrumentelor standard de planificare și furnizare a serviciilor sociale
4.1. Organizarea de workshop-uri regionale în vederea elaborării instrumentelor
standard de planificare privind furnizarea de servicii sociale la nivel local
4.2.Elaborarea metodologiei de culegere și analiză în mod unitar a datelor
privind infrastructura şi serviciile sociale existente și necesare
4.3. Dezvoltarea și implementarea unui soft (program informatic) - mecanism de
analiză a datelor furnizate de administrația publică locală către MMJS privind
infrastructura, serviciile sociale existente și necesare.
5. Sesiuni de comunicare pentru demnitarii și funcționarii de conducere din cadrul
MMJS privind elaborarea de politici publice orientate spre cetățean și bazate pe dovezi.
6. Sesiuni de instruire pentru funcționarii publici de conducere și execuție din APL-uri
7. Sesiuni de instruire IT pentru personalul care va administra și utiliza softurile/
programele informatice dezvoltate în cadrul proiectului.
8. Comunicare și promovare.
8.1. Organizarea și desfășurarea unei conferințe de prezentare și promovare a
proiectului și o conferință de închidere a proiectului.
8.2. Elaborarea și tipărirea de materiale de comunicare și materiale promoționale
necesare unei bune informări și promovări cu privire la derularea proiectului.
Direcția Politici Servicii Sociale 101
Indicatori
A. Indicatori de program (de rezultat)
- Autorități și instituții publice centrale care au elaborat politici bazate pe dovezi, inclusiv
evaluarea ex-ante a impactului-1
- Personalul din autoritățile și instituțiile publice centrale care a fost certificat la încetarea
calității de participant la formare – 45
B. Indicatori de program (de realizare)
- Autorități și instituții publice centrale sprijinite pentru a realiza studii, analize și evaluări
ex ante a impactului pentru fundamentarea politicilor publice – 1
- Metode, instrumente, proceduri dezvoltate de autoritățile publice centrale pentru a
sprijini dezvoltarea la nivel local – 1
- Participanți la activități de formare – 450
C. Indicatori de proiect
- Metodologie de analiză pentru realizarea hărților – 4
- Vizita de studiu – 4
- Conferință cu participarea unor experți internaționali -1
- Atelier de lucru – 6
- Hărți privind infrastructura socială existentă și cea necesară, serviciile sociale existente
și necesare, sărăcia și sărăcia în muncă – 4
- Program informatic (soft) pentru asigurarea suportului informatic al hărților – 1
- Workshop regional- 8
- Workshop regional în vederea elaborării instrumentelor standard de planificare privind
furnizarea de servicii sociale la nivel local – 8
- Metodologie de culegere și analiză în mod unitar a datelor privind infrastructura şi
serviciile sociale existente – 1
- Program informatic (soft) - mecanism de analiză a datelor furnizate de administrația
publică locală către MMFPSPV privind infrastructura, serviciile sociale existente și
necesare – 1
- Sesiuni de comunicare pentru demnitarii și funcționarii de conducere din cadrul MMJS
privind elaborarea de politici publice orientate spre cetățean și bazate pe dovezi -2
- Sesiuni de instruire pentru funcționarii publici de conducere și execuție din APL-uri – 8
- Sesiuni de instruire IT pentru personalul care va administra și utiliza softurile/
programele informatice dezvoltate în cadrul proiectului – 2.
Direcția Politici Servicii Sociale 102
CAPITOLUL II.
SITUAȚIA SOCIALĂ DIN ROMÂNIA, REFLECTATĂ DE INDICATORII DE
INCLUZIUNE SOCIALĂ CORESPUNZĂTORI ANULUI 2017
Un rol foarte important în combaterea sărăciei și excluziunii sociale îl are statul, prin politicile
economice și sociale pe care le dezvoltă, de stimulare a ocupării, garantare a unui salariu minim pe
economie, de asigurare a resurselor necesare plății drepturilor ce decurg din asigurările sociale, de
acordare a beneficiilor ce fac parte din sistemul de asistență socială, precum și de asigurare a unor
servicii sociale de calitate.
În îndeplinirea acestui deziderat, Guvernul României urmărește să acopere o arie cât mai largă de
probleme legate de caracterul multidimensional al excluziunii sociale: aspecte socio-culturale,
de locuire, sănătate, ocupare, educație, creșterea natalității și diminuarea abandonului, promovarea
și protejarea drepturilor tuturor copiilor, pentru o rezolvare cât mai bună a problemelor cu care se
confruntă indivizii și familiile, din punct de vedere social și economic.
În acest scop au fost selectați o serie de indicatori de incluziune socială, care să reflecte situația
națională din următoarele domenii: veniturile populației, consumul gospodăriilor, sărăcie, condiții
de locuit, accesul la servicii de sănătate, la ocupare, la educație.
2.1. Indicatorii de incluziune calculați conform legislației naționale
Hotărârea de Guvern nr. 488/2005 privind aprobarea sistemului național de indicatori de
incluziune socială reprezintă actul normativ care stabilește calculul anual al unui set de
indicatori, grupați în indicatori primari și secundari (calculați în conformitate cu
metodologii stabilite la nivel european), și indicatori terțiari - care reflectă situația socială
specifică României.
Dintre indicatorii primari menționăm:
o rata sărăciei relative la pragul de 60% din mediana veniturilor,
o raportul dintre chintila superioară și cea inferioară,
o deficitul median relativ,
o coeficientul de variație a ratei ocupării,
o rata șomajului BIM de lungă durată,
o ponderea populației din gospodăriile fără persoane ocupate,
o ponderea tinerilor de 18-24 ani care au părăsit de timpuriu sistemul educațional,
o speranța de viață la naștere.
Direcția Politici Servicii Sociale 103
Dimensiuni ale incluziunii sociale
Sărăcia reprezintă starea unei/unui persoane/familii/grup/comunităţi manifestată prin lipsa resurselor
strict necesare cumpărării bunurilor şi serviciilor considerate a asigura nivelul minim de trai într-o
anumită perioadă de timp, raportat la condiţiile socioeconomice ale societăţii. Pragul de sărăcie
reprezintă cuantificarea resurselor, iar standardele utilizate pentru stabilirea acestuia sunt influenţate de
nivelul general al costului vieţii, precum şi de specificul politicilor sociale adoptate (art.6 din Legea
asistenţei sociale nr.292/2011, cu modificările și completările ulterioare).
Procesul de incluziune socială reprezintă ansamblul de măsuri și acțiuni multidimensionale din
domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării-
comunicării, mobilității, securității, justiției și culturii, destinate combaterii excluziunii sociale și
asigurării participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale și politice ale
societății. (art.6 din Legea asistenței sociale, nr. 292/2011).
Măsurile de prevenire și combatere a sărăciei și riscului de excluziune socială se înscriu în cadrul
general de acțiuni multidimensionale ale procesului de incluziune socială prin care se asigură
oportunitățile și resursele necesare pentru participarea persoanelor vulnerabile în mod deplin la viața
economică, socială și culturală a societății, precum și la procesul de luare a deciziilor care privesc viața
și accesul lor la drepturile fundamentale (art.53 din Legea asistenţei sociale nr.292/2011) .
Direcția Politici Servicii Sociale 104
Dintre indicatorii secundari menționăm:
o rata sărăciei relative la pragurile de 40%, 50% și 70% din mediana veniturilor,
o rata sărăciei în raport cu un prag ancorat în timp,
o rata sărăciei înainte de transferurile sociale,
o ponderea șomerilor BIM de lungă durată,
o rata șomajului BIM de foarte lungă durată,
o ponderea persoanelor din grupele de vârstă 25-34 ani, 35-49 ani si 50-64 ani, care au
cel mult un nivel de instruire gimnazial (nivel scăzut), în totalul persoanelor din
aceleași grupe de vârstă.
Domeniile în care au fost grupați indicatorii terțiari sunt referitoare la:
o resurse,
o piața muncii,
o condiții de locuit,
o educație,
o sănătate,
o ordine publică.
Indicatorii de incluziune socială sunt detaliați în funcție de o serie de caracteristici ale
persoanelor sau gospodăriilor, din care amintim:
o mediul de rezidență,
o regiunea de dezvoltare,
o nivelul de educație,
o statutul ocupațional,
o genul,
o naționalitatea,
o numărul de membri din gospodărie.
Indicatorii de incluziune socială sunt publicați anual pe pagina de web a Ministerului Muncii și
Justiției Sociale, în cadrul secțiunii referitoare la politicile familiale, incluziune și asistență socială.5
2.1.1. Surse de date utilizate pentru calculul indicatorilor de incluziune
Indicatorii de incluziune se calculează pe baza:
o datelor administrative,
o anchetei bugetelor de familie, realizată de Institutul Național de Statistică (INS),
5 http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/familie/politici-familiale-incluziune-si-asistenta-sociala/755
Direcția Politici Servicii Sociale 105
o anchetei asupra calității vieții, realizată de asemenea de Institutul Național de
Statistică (INS).
a. Ancheta asupra calității vieții
o Este denumită la nivel european EU-SILC – European Union Survey on Income and
Living Conditions.
o Este efectuată de INS în conformitate cu regulamentele europene care stipulează
mărimea eșantionului, tipul planului de sondaj (rotațional), variabilele de colectat
anual și indicatorii de calitate.
o Se realizează anual pe un eșantion de aproximativ 10.000 de gospodării.
o În cazul acestei anchete, rata riscului de sărăcie se determină pe baza venitului anual
disponibil pe adult echivalent și are ca perioadă de referință anul care a precedat
desfășurarea anchetei de teren.
b. Ancheta bugetelor de familie
o se realizează pe un eșantion anual de aproximativ 37.000 de gospodării și colectează
lunar informații privind veniturile și cheltuielile gospodăriilor.
o perioada de referință a indicatorilor este luna în care se efectuează cercetarea.
o indicatorii de incluziune socială sunt calculați de către INS folosind metodologia
europeană (conform metodei deschise de coordonare).
Astfel, indicatorii calculați utilizând aceeași metodologie, dar pe baza datelor obținute prin
cele două anchete, pot avea valori semnificativ diferite (de exemplu rata sărăciei relative).
Diferențele se datorează în primul rând dimensiunii eșantionului, dar și modului de colectare
a informațiilor, lunar, respectiv anual.
2.1.2. Metodologia de calcul al indicatorilor referitori la sărăcie
Indicatorii cei mai utilizați pentru a măsura nivelul sărăciei și a analiza dinamica acesteia sunt
cei referitori la sărăcia relativă.
Metodologia de calcul a sărăciei relative arată poziționarea față de alte categorii de
populație, mai degrabă decât posibilitatea de a-și asigura un nivel minim de trai. Din acest
motiv, la nivelul Uniunii Europene indicatorii privind sărăcia relativă sunt intitulați indicatori
,,ai riscului de sărăcie’’.
În ceea ce privește modificarea în timp a indicatorului de măsurare a sărăciei relative, aceasta
exprimă influența modificării distribuției veniturilor asupra proporției persoanelor sărace,
dar nu și evoluția nivelului de bunăstare.
Direcția Politici Servicii Sociale 106
Întrucât pragul este calculat în funcție de venitul dintr-un anumit moment, sărăcia relativă
măsoară mai degrabă inegalitatea dintr-o societate decât satisfacerea nevoilor de bază ale
persoanelor, iar numărul de săraci calculat pe baza pragului relativ poate să cunoască o
creștere (sau o scădere) față de o altă perioadă de referință, fără ca aceasta să reprezinte o
tendință semnificativă de reducere sau de creștere a nivelului de trai al populației.
2.1.2.1. Praguri de sărăcie utilizate
Deoarece componența gospodăriilor diferă, calculul indicatorilor se face în funcție de
numărul de adulți echivalenți. Calculul numărului de adulţi echivalenţi se face pe baza unei
formule care ţine cont de numărul de adulţi şi de copii din gospodărie (un copil fiind o
persoană cu vârsta mai mică de 15 ani). Se utilizează astfel scala de echivalență OECD
modificată: primul adult din gospodărie=1, alt adult 0,5, fiecare copil 0,3.
Pragul sărăciei relative este de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent.
Mediana este definită ca acea valoare care prin poziția sa, se află în mijlocul seriei de date.
Cu alte cuvinte, jumătate dintre valorile veniturilor disponibile pe adult echivalent ale
gospodăriilor sunt mai mici sau egale cu mediana, jumătate sunt mai mari decât mediana.
La calculul indicatorilor, veniturile pot să includă sau nu autoconsumul (consumul din
producția proprie a gospodăriei).
Tabel nr. 1. Praguri de sărăcie relativă în perioada 2002 – 2017
(lei/lună/adult echivalent)
Indicator 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Inclusiv consumul din
resurse proprii 138,7 174,0 226,0 263,2 299,7 358,5 459,3
Indicator 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Inclusiv consumul din
resurse proprii 512,5 503,5 530,4 546,0 574,4 600,4 661,8 725,0 837,4
Exclusiv consumul din
resurse proprii 403,5 441,9 460,6 473,7 495,6 525,5 590,5 654,8 764,0
Notă: Pragurile sunt exprimate în prețuri ale lunii ianuarie din anul respectiv.
Sursa: Ancheta bugetelor de familie, Institutul Național de Statistică
Direcția Politici Servicii Sociale 107
În tabelul următor sunt prezentate pragurile de sărăcie pentru câteva tipuri de structuri
familiale:
Tabel nr. 2. Praguri de sărăcie relativă (inclusiv consumul din resurse proprii) , în
funcție de componența gospodăriei, în anul 2017
Componența
gospodăriei
Prag sărăcie relativă
(lei/lună/adult echivalent)
- un adult 837,4
- un adult cu un copil 1.088,6
- un adult și doi copii 1.339,8
- 2 adulți 1.256,0
- 2 adulți cu un copil 1.507,3
- 2 adulți cu doi copii 1.758,5
Sursa: Ancheta bugetelor de familie, Institutul Național de Statistică
2.1.2.2. Modalitatea de calcul al numărului de persoane sărace și al ratei sărăciei
Prin comparația pragurilor cu veniturile gospodăriilor se determină dacă o gospodărie este
săracă sau nu.
În cazul în care venitul disponibil pe adult echivalent al gospodăriei se situează sub pragul
sărăciei, gospodăria este considerată săracă și astfel toți membrii ei sunt săraci.
Rata sărăciei relative reprezintă ponderea în populația totală a persoanelor din gospodăriile
cu un venit disponibil pe adult echivalent mai mic decât pragul de 60% din mediana
veniturilor disponibile pe adult echivalent.
2.2. Analiza datelor statistice privind indicatorii de incluziune socială
În cele ce urmează sunt prezentați o serie de indicatori de incluziune prevăzuți de Hotărârea
de Guvern nr.488/2005, grupați astfel:
o indicatori privind condițiile de viață,
o indicatori privind educația,
o indicatori privind sănătatea,
o indicatori privind ordinea publică.
Trebuie menționat faptul că începând cu anul 2014 datele au fost estimate pe baza populației
rezidente si nu sunt comparabile cu seriile de date din perioadele precedente.
Direcția Politici Servicii Sociale 108
În consecință, datele obținute pe baza anchetei bugetelor de familie pentru anii 2014-2017 nu
sunt comparabile cu seriile de date din perioadele precedente.
2.2.1. Indicatori privind condițiile de viață
Unul din indicatorii utilizați adesea în comparațiile internaționale este speranța de viață la
naștere.
o Potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică, speranța de viață la
naștere a crescut de la 75,56 ani în anul 2016 la 75,73 ani în anul 2017.
o În anul 2017, persoanele de gen feminin au avut o speranță de viață mai mare decât
cele de gen masculin (79,23 ani comparativ cu 72,28 ani).
o Acest indicator a avut o valoare mai mare în mediul urban decât în cel rural (76,97 ani
față de 74,18 ani).
În tabelul de mai jos este prezentată evoluția ratei sărăciei relative, calculată conform
metodologiei naționale pe baza Anchetei bugetelor de familie, la pragul de 60% din
mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent (inclusiv consumul din resurse proprii).
Se poate constata că rata sărăciei relative a scăzut de la 18,6% în anul 2016 la 18,3% în anul
2017.
Tabel nr. 3. Evoluția ratei sărăciei relative, în perioada 2000 - 2017 (%)
Indicator 2000 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Sărăcie relativă 17,1 18,2 18,6 18,5 18,2 17,5 17,2
Indicator 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Sărăcie relativă 17,9 16,6 17,8 18,4 18,0 18,6 18,3
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor comunicate de
Institutul Național de Statistică
Conform indicatorului privind rata sărăciei înainte de transferurile sociale, (date calculate
în cazul în care în veniturile obținute se include consumul din resurse proprii), în lipsa
protecției sociale (dacă nu s-ar fi acordat pensii, indemnizații de șomaj, beneficii de asistență
socială) rata sărăciei relative ar crește puternic, de la 18,3% la 42,1%.
Direcția Politici Servicii Sociale 109
În anul 2017, indicele câștigului salarial real față de anul anterior a fost de 112.7% (date
provizorii).
Grafic nr. 1. Indicele câștigului salarial real față de anul anterior, 2005-2017 (%)
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor comunicate de
Institutul Național de Statistică. *2017 – Date provizorii.
În anul 2017, indicele pensiei medii reale de asigurări sociale de stat față de anul anterior
a fost de 114,3%.
Grafic nr. 2. Indicele pensiei medii reale de asigurări sociale de stat față de anul
anterior, 2005-2017
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor comunicate de
Institutul Național de Statistică
114,3
109
114,7116,5
98,596,3
98,1
101,5 100,8
106,4
110,1111,8
112,7
90
95
100
105
110
115
120
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017*
%
108,1 109,2
122,8
134,1
112
97,595,3
100,1 100103
105107,5
114,3
90
95
100
105
110
115
120
125
130
135
140
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
%
Direcția Politici Servicii Sociale 110
Din totalul cheltuielilor bănești de consum efectuate în anul 2017, 31,4% au fost destinate
consumului alimentar și 28,7% consumului de servicii.
Raportul dintre pensia medie de asigurări sociale de stat (exclusiv pensia de agricultor)
și câștigul salarial mediu a fost de 0,5 în anul 2017.
2.2.2. Indicatori referitori la ocupare
Populația ocupată a avut în anul 2017 următoarea distribuție:
o salariați 73,7%,
o patroni 1,0%,
o lucrători pe cont propriu 17,1%,
o lucrători familiali neremunerați 8,2%.
Rata șomajului BIM de lungă durată (ponderea în populația activă a persoanelor de 15 ani
și peste aflate în șomaj de cel puțin 12 luni), șomerii fiind definiți conform Biroului
Internațional al Muncii, a fost în anul 2017 de 2,0%.
Ponderea șomerilor BIM de lungă durată (numărul de șomeri calculat conform Biroului
Internațional al Muncii, aflați în șomaj de cel puțin 12 luni, raportat la totalul șomerilor BIM)
a scăzut de la 50,0% în 2016 la 41,4% în anul 2017.
Rata șomajului BIM de foarte lungă durată, respectiv ponderea în populația activă a
persoanelor cu vârsta mai mare de 15 ani aflate în șomaj de cel puțin 24 luni, a scăzut în anul
2017 comparativ cu anul precedent, de la 1,3% la 1,0%.
2.2.3. Indicatori referitori la educație
Indicatorii de incluziune utilizați în acest domeniu sunt:
o rata netă de cuprindere în învățământ,
o rata de tranziție în învățământul post-secundar non-terțiar/terțiar (rata de
tranziție de la liceal la postliceal și superior), care a crescut de la 62,0% în anul școlar
2016-2017 la 62,4% in anul școlar 2017-2018.
2.2.4. Indicatori referitori la sănătate
Ca evoluții pozitive ce au avut loc în ultimul timp în domeniul sănătății, reflectate de
indicatorii de incluziune socială, amintim:
o reducerea incidenței tuberculozei și hepatitei,
o reducerea ratei mortalității infantile,
Direcția Politici Servicii Sociale 111
o reducerea ponderii copiilor născuți de mame adolescente (mame cu vârsta mai mică
de 18 ani) în numărul total al copiilor născuți într-un an,
o creșterea ponderii nașterilor asistate de personal calificat în numărul total al
nașterilor din anul respectiv.
2.2.5. Indicatori referitori la ordinea publică
Indicatorii referitori la ordinea publică sunt:
o rata infracționalității,
o rata criminalității.
2.3. Analiza indicatorilor privind sărăcia relativă
Rata sărăciei relative poate fi calculată inclusiv/exclusiv consumul din resurse proprii.
Deoarece în România ponderea consumului din resurse proprii în totalul consumului
gospodăriilor este semnificativă, indicatorul care reflectă cel mai bine situația națională este cel
referitor la rata sărăciei calculată în cazul în care veniturile includ consumul din resurse
proprii.
Așa cum s-a arătat anterior, indicatorii privind sărăcia relativă pot fi calculați pe baza anchetei
bugetelor de familie (ABF) sau pe baza anchetei asupra calității vieții (EU-SILC).
Evoluția în timp a acestor indicatori este diferită.
Grafic nr. 3. Rata sărăciei relative, 2010-2017
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor statistice
comunicate de Institutul Național de Statistică
17,217,9
16,6
17,818,4
18,018,6 18,3
22,322,6
21,522,4 22,6
21,8 22,221,3
21,6 22,3
22,9 23
25,1 25,4 25,3
23,6
10
12
14
16
18
20
22
24
26
28
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
%
inclusiv consumul din resurse proprii (ABF)
exclusiv consumul din resurse proprii (ABF)
exclusiv consumul din resurse proprii (EU-SILC)
Direcția Politici Servicii Sociale 112
În cele ce urmează sunt prezentați succint o serie de indicatori privind rata sărăciei relative
(inclusiv consumul din resurse proprii), calculați de I.N.S. pe baza anchetei bugetelor de
familie:
o Se observă o scădere în anul 2017 comparativ cu anul 2016, de la 18,6% la 18,3%, în
contextul creșterii pragului sărăciei de la 725 la 837 lei/lună/adult echivalent.
o Indicatorii pentru anul 2017 sunt prezentați în funcție de următoarele caracteristici:
mediul de rezidență:
Rata sărăciei relative a persoanelor din mediul rural a fost de trei ori mai
mare decât cea din mediul urban: 30,4% comparativ cu 7,8%.
regiunea de dezvoltare:
Ratele sărăciei relative cele mai mari se găseau în regiunea Nord–Est
(31,1%), în regiunea Sud-Vest (21,6%) și în regiunea Sud – Muntenia
(21,1%). Rata cea mai mică a fost în regiunea București – Ilfov (3,5%).
genul persoanei:
Persoanele de gen masculin au avut o rată a sărăciei relative mai mică decât
a persoanelor de gen feminin: 18,1% comparativ cu 18,4%.
componența gospodăriei:
Gospodăriile cu copii dependenți au o rată a sărăciei mult mai mare decât
cele fără copii dependenți (tabel nr. 4).
Tabel nr. 4. Rata sărăciei relative în funcție de tipul gospodăriei, 2011- 2017 (%)
Indicator 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Gospodării fără copii dependenți 12,0 11,2 11,7 12,8 13,1 14,0 15,3
1 persoană 16,8 16,9 16,1 17,4 19,2 20,6 25,6
1 persoană în vârstă de 65 ani și peste 18,2 19,4 18,3 20,2 22,4 25,7 32,3
2 adulți, ambii în vârstă de sub 65 ani 11,6 9,5 10,4 10,6 10,5 10,7 11,5
2 adulți, din care cel puțin 1 este în
vârstă de 65 ani și peste 6,9 7,0 7,9 9,3 9,8 11,3 11,4
Gospodării cu copii dependenți 21,8 20,4 22,1 22,8 21,9 22,2 20,6
părinte singur cu cel puțin 1 copil 24,7 26 25,3 24,5 26,6 25,1 28,1
2 adulți cu 1 copil 11,2 11,3 13,0 10,9 10,8 11,0 11,9
2 adulți cu 2 copii 19,5 18,7 20,1 19,9 19,3 18,2 18,4
2 adulți cu 3 și mai mulți copii 48,2 48,3 49,5 55,3 49,1 52,6 41,8
alte gospodării cu copii 22,4 20,7 21,8 23,0 22,6 24,2 22,6
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor statistice comunicate de
Institutul Național de Statistică, Ancheta bugetelor de familie
Direcția Politici Servicii Sociale 113
statutul ocupațional: cei mai afectați de sărăcie sunt lucrătorii pe cont propriu.
Tabel nr. 5. Rata sărăciei relative în funcție de statutul ocupațional, 2011-2017 (%)
Indicator 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Persoane de 16 ani și peste cu
statut ocupațional de:
- salariați 3,8 3,4 3,9 3,7 3,8 3,3 3,5
- lucrători pe cont propriu
(exclusiv agricultori) 34,0 29,3 32,1 35,2 32,7 37,1 35,0
- lucrători pe cont propriu
(inclusiv agricultori) 38,4 35,6 37,7 39,0 40,4 44,1 45,3
- șomeri 31,2 32,2 32,3 34,6 38,7 43,9 45,6
- pensionari 9,3 9,5 9,5 10,8 11,0 13,2 14,6
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor statistice comunicate de
Institutul Național de Statistică, Ancheta bugetelor de familie
Dacă rata sărăciei relative, calculată având în vedere toate veniturile persoanelor, a
avut în anul 2017 valoarea de 18,3%, în lipsa protecției sociale (dacă nu s-ar fi acordat
pensii, indemnizații de șomaj, beneficii de asistență socială) rata sărăciei relative ar crește
la 42,1% (cu 23,8 pp). Acest indicator arată că programele de protecție socială sunt
deosebit de importante în combaterea și prevenirea sărăciei și excluziunii sociale.
Grafic nr. 4. Rata sărăciei relative înainte și după transferurile sociale, 2017 (%)
Sursa: MMJS - Direcția Politici Servicii Sociale, pe baza datelor statistice
comunicate de Institutul Național de Statistică
42,1
35,4 34,1
25,4
45,3
84,2
18,323,5 23,8
16,1 15,7 17,6
0,0
10,0
20,0
30,0
40,0
50,0
60,0
70,0
80,0
90,0
Total 0 – 15 ani 16 – 24 ani 25 – 49 ani 50 – 64 ani 65 ani şipeste
%
înainte de transferurile sociale după transferurile sociale
Direcția Politici Servicii Sociale 115
CAPITOLUL III.
SITUAREA ROMÂNIEI ÎN CONTEXTUL EUROPEAN, DIN PUNCT DE VEDERE
AL INDICATORILOR DE INCLUZIUNE SOCIALĂ, ÎN ANUL 2017
Solidaritatea este una din liniile directoare ale Uniunii Europene, în sensul că toți cetățenii ar trebui
să beneficieze de avantajele unor perioade prospere și, de asemenea, să fie solidari în perioade
dificile.
Conform datelor calculate de Eurostat (Oficiul European de Statistică), 113 milioane de persoane,
reprezentând aproape un sfert din populația Uniunii Europene, s-au confruntat în anul 2017 cu
riscul sărăciei sau excluziunii sociale. Dintre aceștia, aproximativ 85 milioane de europeni,
reprezentând 16,9% din populația Uniunii Europene, au avut în anul 2017 venituri mai mici decât
pragurile naționale ale sărăciei, iar multe persoane s-au confruntat cu dificultăți în ceea ce privește
accesul la un loc de muncă, educație, locuință și servicii financiare.
3.1. Obiectivele Strategiei Europa 2020
Strategia „Europa 2020”6 reprezintă strategia Uniunii Europene de creștere economică până
în anul 2020.
Strategia UE-2020 este concepută ca un succesor al Strategiei de la Lisabona și are la bază
realizările acesteia, de exemplu parteneriatul pentru creștere și crearea de noi locuri de muncă,
dar aduce și elemente noi pentru a face față noilor provocări.
Strategia sprijină ca economia U.E. să devină o economie inteligentă, durabilă și favorabilă
incluziunii. Aceste trei priorități se sprijină reciproc și sunt în măsură să ajute U.E. și statele
membre să obțină un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă, de productivitate și de coeziune
socială.
Prin Strategia „Europa 2020” Uniunea Europeană a stabilit cinci obiective majore – privind
ocuparea forței de muncă, inovarea, educația, mediul/energia, incluziunea socială, care
urmează să fie îndeplinite până în 2020. Pentru a îndeplini aceste obiective, statele membre au
stabilit obiective naționale.
Angajamentul asumat la nivelul U.E. în domeniul incluziunii sociale a fost de a diminua până
în anul 2020 numărul de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială cu cel puțin
20 de milioane persoane, comparativ cu anul 2008.
6 https://ec.europa.eu/info/business-economy-euro/economic-and-fiscal-policy-coordination/eu-economic-governance-monitoring-prevention-correction/european-semester/framework/europe-2020-strategy_en
Direcția Politici Servicii Sociale 116
În consecință, persoanele care trăiesc în sărăcie, în special cele mai vulnerabile (femei, imigranți,
minorități etnice, persoane cu handicap) vor beneficia de îmbunătățirea condițiilor de viață, iar
cetățenii europeni vor trăi în societăți mai coezive.
3.2. Indicatori statistici privind incluziunea socială, utilizați pentru monitorizarea Strategiei
Europa 2020
În scopul de a cuantifica indicatorii privind sărăcia și excluziunea socială în statele membre și la
nivelul U.E. este utilizată în principal ancheta privind veniturile și condițiile de viață in
Uniunea Europeană (EU-SILC), realizată de fiecare stat membru.
Monitorizarea progresului în vederea atingerii obiectivului Europa 2020 în domeniul incluziunii
sociale se bazează pe evoluția numărului de persoane expuse riscului sărăciei sau al
excluziunii sociale (engl.”at risk of poverty or social exclusion” - AROPE), și anume persoane
aflate într-o situație de risc cuantificată de cel puțin unul din cei trei indicatori prezentați mai jos:
o persoană este considerată în risc de sărăcie sau excluziune socială dacă se află în cel puțin una
din următoarele trei situații:
1. este expusă riscului sărăciei relative (engl. ”at risk of poverty” - AROP), conform definiției
sărăciei relative, și anume dacă veniturile gospodăriei din care face parte sunt mai mici decât
pragul național al sărăciei, stabilit la 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult
echivalent;
2. se confruntă cu privațiuni materiale severe (engl. ”severe material deprivation” – SMD).
Faptul că o gospodărie se confruntă cu privațiuni materiale severe înseamnă că, din cauza
lipsei resurselor financiare, membrii gospodăriei nu își pot permite cel puțin patru din cele
nouă elemente componente considerate esențiale pentru un trai decent:
1. achitarea fără întârziere a chiriei, utilităților, ratelor la împrumuturi;
2. plata unei vacanțe de o săptămână pe an, departe de casă;
3. consumul de carne, pui, pește sau proteine vegetale echivalente cel puțin o dată la
două zile;
4. posibilitatea de face față cu resursele proprii cheltuielilor neprevăzute (echivalente
cu 1/12 din valoarea pragului anual național al sărăciei);
5. deținerea unui telefon fix sau mobil;
6. deținerea unui televizor color;
7. deținerea unei mașini de spălat;
8. deținerea unui automobil personal;
9. asigurarea plății unei încălziri adecvate a locuinței.
Direcția Politici Servicii Sociale 117
3. locuiește într-o gospodărie pentru care intensitatea muncii este extrem de redusă
(engl. ”very low work intensity” - VLWI). Acest indicator descrie situația persoanelor care
locuiesc în gospodării în care nicio persoană nu lucrează sau în care membrii din gospodărie
lucrează foarte puțin, însă care nu trăiesc neapărat dintr-un venit foarte scăzut.
Împreună, cei trei indicatori reflectă obiectivul strategiei Europa 2020 de garantare a faptului că
beneficiile creșterii economice sunt larg distribuite și că persoanele aflate în prezent la
marginea societății pot juca un rol activ în cadrul acesteia.
1. Indicatorii privind sărăcia relativă
Cel mai cunoscut dintre indicatori este cel referitor la rata sărăciei relative (calculată după
transferurile sociale, ceea ce înseamnă că venitul gospodăriilor utilizat include sumele
provenite din pensii, indemnizații de șomaj și beneficii de asistență socială), determinată
pe baza unui prag de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent (venituri
din care se scade valoarea contribuțiilor de asigurări sociale, a impozitelor și taxelor).
Definiția relativă presupune că oamenii sunt săraci atunci când veniturile lor sunt
insuficiente în raport cu standardul de viață considerat dezirabil de societatea în care
trăiesc.
Rata sărăciei relative a avut în anul 2017 valoarea de 16,9%, ceea ce înseamnă că
aproximativ 85.295 mii persoane din Uniunea Europeană se aflau în risc de sărăcie7.
2. Indicatorii privind privațiunile materiale severe
Începând cu anul 2009 din lista comună a indicatorilor în domeniul incluziunii sociale fac
parte și indicatorii privind privațiunile materiale severe.
Acești indicatori descriu situația persoanelor care nu își pot permite bunuri considerate
esențiale pentru un trai decent în Europa și reflectă diferențele în ceea ce privește
standardele de viață.
În medie, în anul 2017, circa 6,6% dintre europeni – 33.131 mii persoane - se confruntau
cu privațiuni materiale severe.
3. Indicatorii privind intensitatea redusă a muncii
Un indicator mai recent se referă la persoanele care locuiesc în gospodării cu intensitate
a muncii foarte scăzută.
Gospodăriile în care locuiesc numai copii sau studenți mai mici de 25 de ani și/sau
persoane cu vârsta mai mare de 60 de ani sunt excluse la calculul acestui indicator.
7 Conform paginii de web a Eurostat, accesată în 31 ianuarie 2019
Direcția Politici Servicii Sociale 118
În anul 2017, 9,5% dintre persoanele luate în considerare, respectiv 35.346 mii
persoane, se aflau în această situație.
3.3. Situarea României comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene
Tabelele și graficele din Anexa 1 prezintă o serie de indicatori publicați de Eurostat care arată
poziția României comparativ cu celelalte state din U.E., în anul 2017, precum și evoluția
indicatorilor referitori la România în perioada 2007-2017.
Se poate constata că în anul 2017 comparativ cu anul 2008 în România:
numărul de persoane în risc de sărăcie şi excluziune socială s-a redus cu 2.075 mii persoane,
numărul de persoane afectate de privațiuni materiale severe s-a redus cu 2.877 mii
persoane,
numărul de persoane care locuiesc într-o gospodărie pentru care intensitatea muncii este
foarte redusă a scăzut cu 362 mii persoane,
numărul de persoane în risc de sărăcie relativă a scăzut cu 214 mii persoane.
CONCLUZII
Așa cum s-a arătat în capitolul I al acestui raport, Guvernul României, prin Ministerul Muncii și
Justiției Sociale, a acționat în vederea creșterii calității vieții tuturor cetățenilor, asigurării coeziunii
sociale și reducerii sărăciei și a riscului de excluziune socială, promovării de strategii și politici,
coordonării implementării unitare a legislației naționale și perfecționării cadrului juridic și
instituțional.
În capitolul al II-lea al raportului au fost prezentați o serie de indicatori de incluziune referitori la
situația economico-socială a populației. Se poate constata, pe de o parte, îmbunătățirea
semnificativă a calității vieții unor categorii de populație aflate în risc de ezcluziune socială, însă,
pe de altă parte, existența unor grupuri vulnerabile care se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește
asigurarea unui nivel de trai dezirabil.
În scopul dezvoltării capacităţilor individuale, de grup sau colective pentru asigurarea nevoilor
sociale, creşterii calităţii vieţii şi promovării principiilor de coeziune şi incluziune socială,
Guvernul României a adoptat Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei
pentru perioada 2015 - 2020 şi Planul strategic de acţiuni pentru perioada 2015 – 2020.
Direcția Politici Servicii Sociale 119
Persoanele vulnerabile cărora li se adresează strategia privind incluziunea socială sunt, în principal,
următoarele:
- persoanele sărace,
- copiii și tinerii lipsiți de îngrijire și sprijin parental,
- persoanele vârstnice singure sau dependente,
- romii,
- persoanele cu dizabilităţi,
- persoanele care trăiesc în comunități marginalizate.
Principalele rezultate vizate a fi obţinute prin implementarea strategiei privind incluziunea socială
şi reducerea sărăciei sunt:
- creșterea gradului de ocupare a persoanelor sărace și vulnerabile prin programe ample
de activare pe piața muncii;
- creșterea sprijinului financiar pentru persoanele cu venituri reduse și introducerea
stimulentelor pro-activare pentru beneficiarii programului de beneficii sociale;
- promovarea incluziunii sociale a comunităților marginalizate printr-o abordare
integrată, concentrată asupra copiilor;
- îmbunătățirea funcționalității serviciilor sociale;
- transformarea asistentului social într-un ”integrator”, cu o atribuție solidă de
management de caz;
- creșterea rolului economiei sociale în reducerea excluziunii sociale.
Conform datelor publicate de Eurostat, prezentate în al treilea capitol al raportului, indicatorii
referitori la România arată în general o poziționare la distanță față de media europeană și alte state
membre, însă se pot observa și evoluții pozitive. Astfel, în România, numărul de persoane care se
confruntă cu riscul de sărăcie și excluziune socială a cunoscut o reducere de 2.075 mii persoane, în
anul 2017, comparativ cu anul 2008. De asemenea, rata riscului de sărăcie sau excluziune socială
a scăzut în perioada menționată cu 8,5 puncte procentuale.
Acești indicatori arată o evoluție favorabilă îndeplinirii obiectivului asumat de România conform
Strategiei Europa 2020, de reducere a numărului de persoane care se confruntă cu riscul de sărăcie
și excluziune socială cu 580 mii în anul 2020, comparativ cu anul 2008.
***
Direcția Politici Servicii Sociale 120
Anexa 1
Tabel nr. 1. Evoluția indicatorilor referitori la România, calculați conform metodologiei Eurostat, pe baza anchetei
comunitare privind veniturile și condițiile de viață (EU-SILC), în perioada 2007-2017*
Indicator UM 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2017/2008
2017/2016
Persoane în risc de sărăcie şi excluziune socială
% din populaţie
47,0 44,2 43,0 41,5 40,9 43,2 41,9 40,3 37,4 38,8 35,7 -8,5 -3,1
mii persoane
9.940 9.115 8.795 8.425 8.265 8.673 8.392 8.043 7.435 7.694 7.040 -2.075 -654
Persoane în risc de sărăcie relativă
% din populaţie
24,6 23,6 22,1 21,6 22,3 22,9 23,0 25,1 25,4 25,3 23,6 0,0 -1,7
mii persoane 5.198 4.860 4.514 4.379 4.497 4.604 4.600 5.012 5.056 5.006 4.646 -214 -360
Persoane ocupate în risc de sărăcie relativă (in-work-poverty)
% din populaţia
ocupată, 18-64 ani
16,5 16,9 17,2 17,6 18,9 18,9 18,1 19,7 18,6 18,6 17,1 0,2 -1,5
Persoane care locuiesc într-o gospodărie pentru care intensitatea muncii este foarte redusă (0-59 ani)
% din populaţie
9,9 8,5 8,1 7,7 7,3 7,9 7,6 7,2 7,9 8,2 6,9 -1,6 -1,3
mii persoane 1.676 1.384 1.280 1.212 1.144 1.223 1.168 1.099 1.192 1.230 1.022 -362 -208
Persoane afectate de privaţiuni materiale severe
% din populaţie
38,0 32,7 32,1 30,5 29,5 31,1 29,8 25,9 22,7 23,8 19,7 -13,0 -4,1
mii persoane 8.032 6.757 6.569 6.186 5.967 6.247 5.959 5.167 4.520 4.707 3.880 -2.877 -827
Notă: indicatorii Europa 2020 referitori la România au fost recalculați pentru toți anii începând cu 2007, pornind de la populația rezidentă obținută
pe baza rezultatelor Recensământului Populației și Locuințelor 2011.
* Sursa: pagina web Eurostat, accesată la data de 31 ianuarie 2019.
Direcția Politici Servicii Sociale 121
Tabel nr. 2. Indicatorii de monitorizare a Strategiei Europa 2020 în statele membre U.E., 2017
State
membre U.E.
Persoane în risc de sărăcie şi
excluziune socială
Persoane în risc de sărăcie
după transferurile sociale
Persoane care se confruntă cu
privațiuni materiale severe
Persoane care trăiesc în
gospodării cu o intensitate a
muncii foarte redusă
Mii
persoane
% din
populaţie
Mii
persoane
% din
populaţie
Mii
persoane
% din
populaţie
Mii
persoane
% din
populaţie
U.E.-28 112.974 22,4 85.295 16,9 33.131 6,6 35.346 9,5
Austria 1.563 18,1 1.245 14,4 323 3,7 545 8,3
Belgia 2.296 20,3 1.798 15,9 577 5,1 1.142 13,5
Bulgaria 2.767 38,9 1.665 23,4 2.136 30,0 571 11,1
Cipru 215 25,2 134 15,7 98 11,5 64 9,4
Croația 1.085 26,4 821 20,0 423 10,3 367 12,2
Danemarca 980 17,2 704 12,4 177 3,1 409 10,0
Estonia 305 23,4 274 21,0 53 4,1 56 5,8
Finlanda 849 15,7 621 11,5 113 2,1 412 10,7
Franţa 10.771 17,1 8.366 13,3 2.593 4,1 3.708 8,1
Germania 15.516 19,0 13.139 16,1 2.783 3,4 5.134 8,7
Grecia 3.702 34,8 2.151 20,2 2.241 21,1 1.198 15,6
Irlanda 1.088 22,7 751 15,6 249 5,2 621 16,2
Italia 17.407 28,9 12.235 20,3 6.117 10,1 5.091 11,8
Letonia 544 28,2 425 22,1 218 11,3 110 7,8
Direcția Politici Servicii Sociale 122
State
membre U.E.
Persoane în risc de sărăcie şi
excluziune socială
Persoane în risc de sărăcie
după transferurile sociale
Persoane care se confruntă cu
privațiuni materiale severe
Persoane care trăiesc în
gospodării cu o intensitate a
muncii foarte redusă
Mii
persoane
% din
populaţie
Mii
persoane
% din
populaţie
Mii
persoane
% din
populaţie
Mii
persoane
% din
populaţie
Lituania 843 29,6 652 22,9 352 12,4 205 9,7
Luxemburg 126 21,5 110 18,7 7 1,2 33 6,9
Malta 83 19,2 72 16,8 14 3,3 22 6,7
Marea Britanie 14.325 22,0 11.075 17,0 2.701 4,1 4.946 10,1
Olanda 2.864 17,0 2.230 13,2 437 2,6 1.190 9,5
Polonia 7.273 19,5 5.609 15,0 2.203 5,9 1.606 5,7
Portugalia 2.399 23,3 1.887 18,3 708 6,9 599 8,0
Republica Cehă 1.267 12,2 948 9,1 387 3,7 423 5,5
România 7.040 35,7 4.646 23,6 3.880 19,7 1.022 6,9
Slovacia 856 16,3 650 12,4 369 7,0 219 5,4
Slovenia 345 17,1 268 13,3 92 4,6 96 6,2
Spania 12.236 26,6 9.950 21,6 2.364 5,1 4.446 12,8
Suedia 1.765 17,7 1.578 15,8 113 1,1 644 8,8
Ungaria 2.465 25,6 1.293 13,4 1.400 14,5 468 6,6
Sursa: pagina web Eurostat, accesată în 31 ianuarie 2019
Direcția Politici Servicii Sociale 123
Grafic nr. 1. Numărul de persoane în risc de sărăcie sau excluziune socială, 2017 (mii)
UE 28 : 112.974
Sursa: pagina de web EUROSTAT, accesată la data de 31 ianuarie 2019
02.0004.0006.0008.000
10.00012.00014.00016.00018.00020.000
02.0004.0006.0008.000
10.00012.00014.00016.00018.00020.000
Direcția Politici Servicii Sociale 124
Grafic nr. 2. Persoane în risc de sărăcie sau excluziune socială,
pondere în totalul populaţiei, 2017 (%)
Sursa: pagina de web EUROSTAT, accesată la data de 31 ianuarie 2019
0,05,0
10,015,020,025,030,035,040,045,0
0,05,0
10,015,020,025,030,035,040,045,0
Direcția Politici Servicii Sociale 125
Grafic nr. 3. Numărul persoanelor în risc de sărăcie după transferurile sociale (sărăcie relativă), 2017 (mii)
UE 28 : 85.295
Sursa: pagina de web EUROSTAT, accesată la data de 31 ianuarie 2019
0
2.000
4.000
6.000
8.000
10.000
12.000
14.000
0
2.000
4.000
6.000
8.000
10.000
12.000
14.000
Direcția Politici Servicii Sociale 126
Grafic nr. 4. Persoane în risc de sărăcie după transferurile sociale, pondere în totalul populaţiei (rata sărăciei relative), 2017 (%)
Sursa: pagina de web EUROSTAT, accesată la data de 31 ianuarie 2019
0,0
5,0
10,0
15,0
20,0
25,0
0,0
5,0
10,0
15,0
20,0
25,0
Direcția Politici Servicii Sociale 127
Grafic nr. 5. Numărul persoanelor afectate de privaţiuni materiale severe, 2017, mii
UE 28 : 33.131
Sursa: pagina de web EUROSTAT, accesată la data de 31 ianuarie 2019
0
1.000
2.000
3.000
4.000
5.000
6.000
7.000
0
1.000
2.000
3.000
4.000
5.000
6.000
7.000
Direcția Politici Servicii Sociale 128
Grafic nr. 6. Persoane afectate de privaţiuni materiale severe, pondere în totalul populaţiei, 2017 (%)
Sursa: pagina de web EUROSTAT, accesată la data de 31 ianuarie 2019
0,0
5,0
10,0
15,0
20,0
25,0
30,0
35,0
0,0
5,0
10,0
15,0
20,0
25,0
30,0
35,0
Direcția Politici Servicii Sociale 129
Grafic nr. 7. Persoane care locuiesc într-o gospodărie pentru care intensitatea muncii este extrem de redusă, 2017 (mii)
UE 28: 35.346
Sursa: pagina de web EUROSTAT, accesată la data de 31 ianuarie 2019
0
1.000
2.000
3.000
4.000
5.000
6.000
0
1.000
2.000
3.000
4.000
5.000
6.000
Direcția Politici Servicii Sociale 130
Grafic nr. 8. Persoane care locuiesc într-o gospodărie pentru care intensitatea muncii este extrem de redusă,
pondere în totalul populaţiei, 2017 (%)
Sursa: pagina de web EUROSTAT, accesată la data de 31 ianuarie 2019
0,02,04,06,08,0
10,012,014,016,018,0
0,02,04,06,08,0
10,012,014,016,018,0
top related