drept civil. contracte.pdf
Post on 09-Feb-2016
83 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Contractul de mandat
1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de mandat.
2. Elementele şi condiţiile contractului de validitate ale contractului de mandat.
3. Efectele contractului de mandat.
4. Încetarea contractului de mandat.
1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de mandat
Conform art. 1030, prin contractul de mandat o parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte
(mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice, iar aceasta, prin acceptarea
mandatului, se obligă să acţioneze în numele şi pe contul mandantului. Mandantul este obligat să
coopereze cu mandatarul în scopul exercitării mandatului.
Cu titlu de drept comparat, art. 1532 Cod civil România, defineşte mandatul ca fiind contractul prin
care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe
seama celeilalte părţi, numită mandant, de la care are această împuternicire şi pe care o reprezintă.
Caracterele juridice ale contractului de mandat
în principiu, mandatul este un contract cu titlu gratuit. Gratuitatea mandatului nefiind
de esenţa, ci de natura contractului, părţile pot conveni (prin stipulaţie expresă) ca
mandatarul să fie remunerat (art. 1033 C. civil). Prezumţia de gratuitate nu va opera dacă
mandatarul e un profesionist.
cînd mandatul este cu titlu gratuit, atunci este un contract unilateral;
cînd mandatul este cu titlu oneros, atunci este un contract sinalagmatic;
contractul de mandat are un caracter intuitu personae întrucît se încheie în numele
mandatarului;
mandatul este un contract consensual. Cu titlu de drept comparat, conform legislaţiei civile
române, „mandatul poate fi dat în formă scrisă sau chiar verbală ori în mod tacit” (art. 1533
alin. 1). În practică, părţile constată acordul lor de voinţă într-un înscris numit procură[1].
2. Elementele şi condiţiile de validitate ale contractului de mandat
Elementele contractului de mandat sunt următoarele:
a) Părţile (mandant şi mandatar);
b) Obiectul contractului (împuternicirea mandantului transferată către mandatar pentru ca acesta
din urmă să încheie acte juridice din numele mandantului);
c) Preţul contractului, atunci cînd în contract este stipulat un preţ (contractul oneros).
Condiţiile de validitate ale contractului de mandat
1. Condiţii de fond
Capacitatea părţilor – atît mandantul cît şi mandatarul trebuie să fie capabili să încheie acte
juridice;
Consimţămîntul părţilor – conform art. 1031 Cod civil, consimţămîntul la acceptarea
mandatului poate fi expres sau tacit. Acceptarea este tacită dacă rezultă din actele sau chiar
din tăcerea mandatarului.
Obiectul şi întinderea mandatului – obiectul trebuie să fie determinat/determinabil, posibil şi
licit. Accidental, mandatarul poate îndeplini, pe lîngă actele juridice pentru care a fost
împuternicit, şi anumite acte materiale, care au însă un caracter accesoriu (ex.: verificarea
bunului ce urmează a fi cumpărat).
În funcţie de întinderea obiectului, distingem între:
a) mandatul special – conform art. 1032, mandatul poate fi special pentru o operaţie juridică sau
pentru anumite operaţii determinate (pentru o afacere sau pentru anumite afaceri) ori general
(pentru toate afacerile mandantului).
b) mandatul general – conform aceluiaşi articol, mandatul formulat în termeni generali nu
conferă decît împuternicirea de a încheia acte de administrare şi conservare. Împuternicirea de a
încheia alte acte urmează a fi formulată numai printr-o clauză expresă, cu excepţia mandatului
autentificat notarial şi dat în avans pentru incapacitatea mandantului.
2. Condiţii de formă
Fiind consensual, mandatul nu trebuie să îndeplinească o condiţie specială sub
aspectul formei. Totuşi, în practică, contractul se materializează într-un înscris, numit
procură/împuternicire. Părţile redactează procura pentru ca terţii să aibă posibilitatea de a cunoaşte
limitele împuternicirii. Procura trebuie privită sub două aspecte:
a) ca act juridic unilateral al mandantului ce exprimă oferta de mandat;
b) ca înscris ce o constată obiectul mandatului. Procura formează un tot indivizibil cu actul în
vederea căruia a fost dat (regula simetriei formelor). Prin urmare, procura va trebui să îmbrace
aceeaşi formă cu cea a actului juridic pentru încheierea căruia a fost dată (ex.: mandatarul va putea
încheia un contract de donaţie în numele şi pe seama mandantului numai în temeiul unei procuri
autentice).
3. Efectele contractului de mandat
Mandatul generează două categorii de efecte: între mandant şi mandatar, şi între mandant,
mandatar şi terţul contractant.
1. Efecte între mandant şi mandatar
Obligaţiile mandatarului:
Executarea mandatului – prin executarea mandatului înţelegem executarea obligaţiilor care au
fost stipulate în contract la adresa mandatarului;
Prudenţa şi diligenţa mandatarului – de unde rezultă că avem o obligaţie de mijloace şi nu de
rezultat;
Obligaţia de a nu încheia acte juridice cu sine însuşi – mandatarul nu poate încheia acte
juridice în numele mandantului cu sine însuşi, chiar şi prin reprezentant, cu excepţia cazului
cînd este autorizat expres sau cînd mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează împotriva lui.
Obligaţia transmiterii executării obligaţiei către un terţ – în cazul în care o cer interesele
mandantului, mandatarul trebuie să transmită împuternicirile către un terţ dacă, din cauza unor
circumstanţe imprevizibile, nu poate exercita mandatul şi nu are posibilitatea să-l informeze
despre aceasta pe mandant în timp util. (art. 1036, alin. 2);
Mandatarul care acceptă să reprezinte, pentru încheierea aceluiaşi act, persoane ale căror
interese sînt sau ar putea fi în conflict este obligat să informeze fiecare mandant, cu excepţia
cazului cînd uzanţele sau cunoaşterea de către mandanţi a dublei reprezentări îl exonerează
de această obligaţie pe mandatar. (art. 1038);
Mandatarul este obligat să transmită mandantului toate informaţiile necesare, să dea lămuririle
cerute de mandant asupra executării mandatului, iar la executarea acestuia, să-l informeze
neîntîrziat şi să prezinte darea de seamă. (art. 1041, alin. 1);
Mandatarul este obligat să nu divulge informaţia care i-a deveni cunoscută în cadrul activităţii
sale dacă mandantul are un interes justificat în păstrarea secretului asupra lor şi dacă nu
există, în baza dispoziţiilor legale, o obligaţie de dezvăluire sau dezvăluirea nu este permisă
de mandant. Obligaţia de păstrare a confidenţialităţii subzistă şi după încetarea mandatului.
(art. 1042);
Mandatarul este obligat să remită mandantului tot ceea ce a primit pentru executarea
mandatului şi nu a utilizat în acest scop, precum şi tot ceea ce a dobîndit în executarea
obligaţiilor sale contractuale. (art. 1043);
Mandatarul nu are dreptul să folosească în avantajul său informaţia pe care o obţine sau
bunurile pe care le primeşte ori pe care este obligat să le administreze în exercitarea
mandatului dacă nu are consimţămîntul mandantului sau dacă dreptul de folosinţă nu rezultă
din lege sau din mandat;
Pe lîngă compensaţiile la care este ţinut pentru prejudiciul cauzat, mandatarul, în cazul folosirii
informaţiei sau bunurilor fără autorizaţie, trebuie să plătească mandantului pentru folosirea
informaţiei o sumă echivalentă cu îmbogăţirea sa datorită folosirii ei, iar în cazul cînd a folosit
un bun, o chirie corespunzătoare. Dacă foloseşte pentru sine banii pe care trebuie să-i remită
mandantului ori să-i utilizeze în favoarea acestuia, mandatarul va datora dobînzi din momentul
cheltuirii banilor.
Drepturile mandatarului
Mandatarul are dreptul să reţină din sumele pe care trebuie să le remită mandantului ceea ce
mandantul îi datorează pentru executarea mandatului. El are dreptul să reţină din sumele
încredinţate pentru executarea mandatului ceea ce i se cuvine. (art. 1033, alin. 4).
Mandatarul poate încheia toate actele care pot fi deduse din împuternicirile lui şi care sînt
necesare pentru îndeplinirea mandatului, de unde deducem un drept al acestuia.
Mandantul are în toate cazurile dreptul de a intenta acţiune persoanei care l-a asistat sau l-a
substituit pe mandatar (art. 1036, alin. 5).
Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile mandantului dacă, în funcţie de
circumstanţe, poate presupune că mandantul, avînd cunoştinţă de situaţia creată, ar fi aprobat
o asemenea abatere. Pînă la abaterea de la indicaţiile mandantului, mandatarul este obligat
să-l notifice despre noile circumstanţe şi să aştepte decizia lui, cu excepţia cazurilor cînd
amînarea prezintă un pericol pentru executare.
Răspunderea mandatarului. Dacă îndeplineşte mandatul cu titlu gratuit, mandatarul va răspunde
doar pentru actele sale intenţionate sau pentru culpă gravă. (art. 1049).
Obligaţiile mandantului
Mandantul este obligat să plătească mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de
lege sau de contract. (art. 1033);
În cazul mandatului oneros, mandantul este obligat să plătească mandatarului retribuţia
stabilită prin contract, în baza legii, prin uzanţe sau în dependenţă de valoarea serviciilor
acordate.
Solidaritatea mandanţilor. Cînd mai mulţi mandanţi, pentru o afacere comună, au numit un
mandatar, fiecare dintre ele răspunde solidar pentru toate efectele mandatului. (art. 1048);
Mandatul profesional este prezumat cu titlu oneros. (art. 1033, alin. 2);
Pînă la executarea obligaţiilor de către mandant, mandatarului i se recunoaşte un drept de
retenţie asupra bunurilor mandantului ce se află în posesia sa. În caz de pluralitate de
mandanţi, fiecare răspunde solidar pentru toate efectele mandatului (solidaritate pasivă
legală, art. 1551 C. civil România);
Compensarea cheltuielilor efectuate de mandatar. La cererea mandatarului, mandantul este
obligat să plătească acestuia un avans pentru cheltuielile necesare executării mandatului. (art.
1046, alin. 3);
Repararea prejudiciului cauzat mandatarului. Mandantul este obligat să repare şi prejudiciul
produs fără vina sa pe care mandatarul l-a suferit în executarea mandatului dacă prejudiciul
este rezultatul unui pericol legat de obligaţia contractuală ori s-a produs în urma executării unei
indicaţii a mandantului.
Solidaritatea mandanţilor. Cînd mai multe persoane, pentru o afacere comună, au numit un
mandatar, fiecare dintre ele răspunde solidar pentru toate efectele mandatului.
Drepturile mandantului. În cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor
contractuale l-a care este ţinut mandatarul, mandantul este în drept să se abţină de la executarea
obligaţiilor sale.
2. Efecte faţă de terţi
a) Raporturile dintre mandant şi terţi
Obligaţiile contractate de mandatar faţă de terţi, în baza şi fără depăşirea limitelor împuternicirii, sunt
obligatorii pentru mandant. Aceasta deoarece, în fapt, terţii tratează cu mandatarul, iar în
drept contractează cu mandantul.
Actele încheiate de mandatar cu depăşirea împuternicirii primite îl obligă pe mandant doar dacă le
ratifică, expres sau tacit. În lipsa ratificării şi dacă nu poate fi invocată ideea de mandat tacit, actele
excesive ale mandatarului îl obligă pe mandant doar dacă sunt îndeplinite condiţiile gestiunii de
afaceri, în caz contrar mandantul răspunzînd în limita îmbogăţirii sale.
b) Raporturile dintre mandatar şi terţi
Dacă se respectă limitele împuternicirii, între mandatar şi terţi nu se nasc raporturi juridice. El
va răspunde însă pentru delictele şi cvasidelictele săvîrşite în executarea mandatului. Mandatarul
va fi obligat faţă de terţi să garanteze validitatea actelor încheiate cu aceştia în situaţia în care a
depăşit limitele mandatului şi nu a adus la cunoştinţa terţilor limitele puterilor sale. Dacă terţii au
cunoscut adevăratele puteri ale mandatarului şi au tratat cu el peste limitele mandatului, mandatarul
este liberat de răspundere.
4. Încetarea contractului de mandat
Rezonabil ar fi să afirmăm că raporturile contractuale încetează şi la decesul mandantului. Conform
Codului Civil, art. 1051, raporturile contractuale nu încetează prin decesul sau prin incapacitatea
mandantului, dacă nu s-a convenit altfel sau dacă aceasta nu rezultă din conţinutul obligaţiei
contractuale.
Alin. 2 al aceluiaşi articol menţionează expres faptul că: „Dacă raporturile contractuale încetează
prin decesul ori prin incapacitatea mandantului, mandatarul trebuie să continue executarea
obligaţiilor contractuale în cazul în care amînarea ar fi legată de pericolul unor pierderi pentru
mandant sau pentru succesorii lui. Executarea mandatului continuă pînă cînd succesorul sau
reprezentantul legal al mandantului poate lua toate măsurile necesare. Raporturile contractuale sînt
considerate în această privinţă ca fiind valabile”.
Dacă raporturile contractuale încetează prin decesul sau prin incapacitatea mandantului, faţă de
mandatar contractul se consideră valabil pînă în momentul în care acesta ia cunoştinţă ori trebuie să
cunoască motivul încetării.
Încetarea raporturilor contractuale prin decesul mandatarului. Raporturile contractuale
încetează prin decesul mandatarului dacă nu s-a convenit altfel ori dacă din obligaţia contractuală nu
rezultă altfel. Moştenitorul mandatarului trebuie să informeze neîntîrziat mandantul despre decesul
mandatarului şi să ia măsurile necesare pentru protecţia drepturilor mandantului.
Cu titlu de drept comparat. Legislaţia română cunoaşte cazuri expres menţionate de lege a încetării
contractului de mandat.
revocarea mandatului de către mandant (1553–1555 c. civ.);
renunţarea mandatarului la mandat;
moartea uneia dintre părţi;
alte cauze de încetare:
– punerea sub interdicţie,
– falimentul
– insolvabilitatea uneia dintre părţi.
Efectele încetării mandatului. Indiferent de cauza încetării, mandatarul trebuie să restituie
mandantului toate actele/bunurile primite în temeiul şi în cursul executării mandatului. El nu va mai
putea acţiona în numele şi pe seama mandantului.
Contractul de vinzare cumparare
1. Noţiune şi caractere juridice;
2. Condiţiile de validitate ale contractului de vînzare – cumpărare;
3. Elementele şi forma contractului de vînzare – cumpărare;
4. Efectele contractului de vînzare – cumpărare;
5. Riscul pieirii fortuite a bunurilor;
6. Drepturile cumpărătorului în cazul cumpărării bunurilor cu vicii;
7. Garanţia de evicţiune;
8. Dreptul de răscumpărare;
9. Dreptul de preemţiune.
1. Noţiune
Codul civil defineşte contractul de vînzare – cumpărare, în care o parte, numită vînzător, se obligă
să predea un bun în proprietatea celeilalte părţi (cumpărătorului), iar aceasta din urmă se obligă să
preia bunul şi să plătească preţul convenit. Dan Chirică defineşte contractul de vînzare – cumpărare,
ca fiind o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea
unui lucru şi aceasta a plăti celei dintîi preţul lui.
Caracterele juridice
Sinalagmatic – vînzarea este un contract sinalagmatic întrucît dă naştere la obligaţii reciproce şi
interdependente, fiecare avîndu-şi cauza imediată în cealaltă: transferul proprietăţii îşi are cauza în
plata preţului, iar plata preţului îşi are cauza imediată (cauza obligaţiei) în transferul proprietăţii. În
acelaşi timp, fiecare parte contractantă este creditor şi debitor: cumpărătorul creditor, iar vînzătorul
debitor al predării lucrului vîndut şi al obligaţiilor de garanţie (pentru vicii ascunse şi evicţiune),
vînzătorul creditor, iar cumpărătorul debitor al obligaţiei de plată a preţului şi de preluare a lucrului
vîndut.
Consensual – simplul consens (înţelegere), simplul acord de voinţe asupra elementelor
esenţiale ale vînzării, adică asupra lucrului vîndut şi a preţului acestuia, valorează contract valabil
încheiat, neimpunîndu-se, în principiu, îndeplinirea vreunei formalităţi.
Oneros – părţile contractului de vînzare urmăresc fiecare un interes patrimonial, vînzătorul să
încaseze preţul, iar cumpărătorul să dobîndească proprietatea lucrului vîndut. El intră prin urmare în
categoria contractelor oneroase definite ca fiind acelea în care fiecare parte voieşte a-şi procura un
avantaj.
Comutativ – vînzarea este un contract comutativ întrucît, încă de la încheierea sa, prestaţiile
părţilor sunt determinate şi evaluabile, între ele existînd o anumită echivalenţă, un anumit echilibru .
Translativ de proprietate – se trasmite dreptul de proprietate asupra bunului, altei persoane.
Instantaneu – vînzarea este un contract care din punctul de vedere al transferului proprietăţii de
la vînzător la cumpărător are efecte care se produc dintr-o dată.
2. Condiţii de valabilitate privind încheierea contractului de vînzare – cumpărare
Capacitatea juridică necesară persoanei;
Consimţămîntul valabil. El trebuie să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice. Acesta nu
trebuie să fie viciat. Viciile care pot interveni sînt:
– Eroarea (nu are autor);
– Dol (eroare provocată): captaţie; sugestie.
– Violenţa;
– Şantajul;
– Leziune. Exemplu: un bolnav are nevoie urgent de un medicament pe care-l are vecinul şi care
la rîndul său costă 200 lei. Vecinul, folosindu-se de situaţie, pune un preţ cu mult mai mare, de
exemplu 3000 lei.
Obiectul, care trebuie să fie:
– Determinat, adică trebuie să se cunoască cu exactitate, reieşind din prevederile contractuale;
– Licit, adică să fie în circuitul civil;
– Posibil, adică să poată fi obiect al contractului. Exemplu: steroizii nu pot fi obiect al contractului.
– Cauza. Este scopul pentru care părţile încheie contractul. Aceasta trebuie să fie:
a) Licită, adică să nu aducă prejudicii intereselor altei persoane;
b) Morală, adică să nu încalce limitele moralităţii.
3. Elementele şi forma contractului de vînzare – cumpărare.
Contractul de vînzare – cumpărare este constituit din 4 elemente:
1. Bun;
2. Preţ;
3. Vînzător;
4. Cumpărător.
Condiţiile bunului
1. Să existe sau să poată exista în viitor. Exemplu: roada, vinderea unui automobil pe care
persoana încă nu-l are.
2. Să fie determinat sau determinabil. Această condiţie este necesară pentru a se evita eroarea ca
viciu de consimţămînt. Exemplu: crede că cumpără un automobil dar în realitate cumpără o
motocicletă. În contract se stabilesc elemente care determină bunul.
3. Să fie în circuitul civil. Bunurile care se află într-o circulaţie restrînsă (specială), au un regim
special în ceea ce ţine de vînzarea – cumpărarea lor. Exemplu: armele. Bunurile proprietate publică
care servesc uzului tuturor, nu pot servi drept obiect al operaţiunii de vînzare – cumpărare.
Condiţiile preţului
1. Să fie stabilit în bani. Aceasta este necesar, deoarece elementul principal al operaţiunii de
vînzare – cumpărare sînt banii.
2. Să fie determinat sau determinabil. Aceasta presupune că trebuie să existe în contract elemente
care să determine preţul.
3. Să fie serios, adică să corespundă valorii bunului. Aici nu se cere o echivalenţă exactă.
Forma contractului de vînzare – cumpărare este scrisă, adică autentică sau sub semnătură privată.
Aceasta este necesară pentru a dovedi valabilitatea contractului, cît şi este un probatoriu în instanţa
de judecată.
Promisiunea unilaterală de vînzare, spre deosebire de oferta de a contracta (care este un act juridic
bilateral prin care beneficiarul promisiunii îşi rezervă dreptul de a-şi manifesta ulterior voinţa, de a
perfecta sau nu contractul. Ex: locatorul, se obligă faţă de locatar să-i vîndă la un preţ stabilit bunul
dat în locaţiune, dacă locatarul va vrea să-l cumpere), reprezintă un contract, dar nu este o vînzare,
fiind diferită de aceasta şi nu poate produce efectele unei vînzări. Dacă părţile au stipulat un termen,
iar înăuntrul acestuia, beneficiarul promisiunii nu şi-a manifestat opţiunea, ulterior, nu-l va mai putea
obliga pe promitent să încheie contractul. Atunci cînd promitentul nu-şi execută obligaţia de
încheiere a contractului, beneficiarul promisiunii e îndreptăţit de a cere daune interese.
Promisiunea bilaterală de vînzare – cumpărare. Este un acord prin care părţile se obligă pe viitor să
încheie un contract de vînzare – cumpărare, avînd fiecare atît calitatea de promitent cît şi cea de
beneficiar a promisiunii.
Pactul de preferinţă (de preemţiune). Este o formă unilaterală a promisiunii unilaterale de vînzare,
prin care proprietarul unui bun se obligă ca în cazul în care se va decide să-l vîndă, va acorda
preferinţă unei anumite persoane (beneficiarul promisiunii), la preţ egal şi în condiţii egale. Exemplu:
locatorul care promite chiriaşului să-i vîndă apartamentul la sfîrşitul locaţiunii.
4. Efectele contractului de vînzare – cumpărare
Prin efecte a unui contract se înţeleg obligaţiile pe care acesta le creează în sarcina părţilor
contractului.
Obligaţiile vînzătorului
a) Transferul dreptului de proprietate asupra bunului;
b) Garantarea de vicii ascunse, materiale şi juridice (garanţia de evicţiune).
Obligaţiile cumpărătorului
a) Transmiterea preţului conform înţelegerii dintre părţi;
b) Preluarea bunului şi a dreptului de proprietate a acestuia.
Predarea lucrului vîndut. Prin aceasta se înţelege punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului,
astfel încît acesta să-l aibă în posesie şi să-l poată folosi în calitate de proprietar. Vînzătorul are şi
obligaţia accesorie de a conserva bunul pînă la momentul predării către cumpărător.
Momentul predării bunului. Este lăsat de lege la aprecierea părţilor. Dacă părţile nu au stipulat un
termen atunci se vor aplica dispoziţiile generale, ceea ce înseamnă că aceasta se va face la cererea
cumpărătorului, într-un termen rezonabil .
Locul predării bunului. Dacă bunul este individual determinat, predarea se va face la locul unde se
află bunul în momentul încheierii contractului. Dacă acesta nu este determinat, atunci va avea loc la
domiciliul sau sediul vînzătorului.
Dovada predării se face prin eliberarea unei chitanţe din partea vînzătorului.
Cheltuieli de predare. Acestea revin vînzătorului, iar cheltuielile de ridicare a bunului sînt pe seama
cumpărătorului, dacă părţile nu s-au înţeles altfel. În caz de neexecutare totală sau parţială a
obligaţiei de predare a bunului, cumpărătorul poate invoca excepţia de neexecutare, sau poate
rezoluţiona contractul.
Obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse
Viciile – reprezintă defecte sau defecţiuni ale bunului care efectează substanţa, făcînd să-i scadă
utilitatea atît de mult încît să nu poată fi folosit potrivit destinaţiei sale.
Condiţiile viciilor:
1. Să existe la momentul încheierii contractului;
2. Să fie ascunse, adică să nu poată fi depistate la o examinare atentă a bunului.
3. Viciul să fie de o anumită gravitate, adică să afecteze substanţa bunului care să fie improprie
folosirii.
Viciile se clasifică în:
1. Juridice (evicţiunea);
2. Materiale.
5. Riscul pieirii fortuite a bunului
Articolul 759. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului
Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului este transferat cumpărătorului în momentul în care
vînzătorul şi-a executat obligaţiile contractuale privind punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului
dacă contractul nu prevede altfel.
Cînd contractul de vînzare-cumpărare implică transportul bunului, iar vînzătorul nu este obligat să-l
predea într-un loc determinat, riscul se transferă cumpărătorului de la remiterea bunului către primul
cărăuş. Dacă vînzătorul este obligat să predea cărăuşului bunul într-un loc determinat, riscul se
transferă cumpărătorului numai după remiterea în acel loc a bunului către cărăuş. Dacă
cumpărătorul a dat vînzătorului instrucţiuni asupra modului de transportare, iar vînzătorul s-a abătut
de la ele fără motiv întemeiat, atunci el este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.
În cazul vînzării bunului pe parcurs, riscurile sînt transferate cumpărătorului în momentul încheierii
contractului dacă acesta nu prevede altfel.
În cazul în care contractul este încheiat după predarea bunurilor, riscurile cunoscute vînzătorului sau
a căror existenţă nu putea să nu o cunoască la încheierea contractului rămîn ale vînzătorului.În
cazul vînzării bunurilor determinate generic, riscul nu trece la cumpărător anterior individualizării
bunului.
6. Drepturile cumpărătorului în cazul cumpărării bunului cu vicii
1. Să ceară reparea acestuia;
2. Să ceară o reducere a preţului;
3. Să ceară contra – valoarea acestuia;
4. Să ceară un alt bun de acelaşi gen;
5. Să se adreseze în instanţa de judecată dacă nu i-a fost reparat prejudiciul.
7. Garanţia pentru evicţiune
Evicţiunea – este pierderea totală sau parţială a bunului vîndut de către cumpărător, prin efectul unei
hotărîri judecătoreşti, care recunoaşte unui terţ un drept de proprietate sau alt drept real asupra
bunului în temeiul unei cauze anterioare încheierii contractului.
Subiecţii evicţiunii sînt:
a) Evingătorul;
b) Proprietarul evins;
c) Vînzătorul garant.
Condiţiile evicţiunii:
a) Dreptul terţului să se fi născut anterior încheirii contractului;
b) Cumpărătorul să nu fi cunoscut acest drept la momentul vînzării;
c) Să existe o tulburare de drept, adică să existe o acţiune în justiţie.
Tulburarea trebuie să vină de la o persoană terţă. Dacă există o tulburare de drept, cumpărătorul are
dreptul de a chema în garanţie pe vînzător. Nechemarea vînzătorului ca fiind un garant, îl eliberează
pe vînzător de răspundere, dacă el demonstrează că a prevenit evicţiunea dacă ar fi fost chemat.
Efectele garanţiei de evicţiune
a) În cazul tulburării de drept, cumpărătorul are dreptul la chemarea în garanţie pe vînzător.
Nechemarea îl eliberează pe vînzător de răspundere, dacă el demonstrează că a prevenit evicţiunea
dacă ar fi fost chemat.
b) Cînd cumpărtorul a fost evins, el va avea o acţiune împotriva vînzătorului pentru a fi despăgubit.
Evicţiunea este de 2 tipuri:
1. Totală – pierde în totalitate dreptul de proprietate asupra bunului.
Cumpărătorul va avea următoarele drepturi:
– Să ceară valoarea lui;
– Dacă e frugifer, să i se restituie bunurile culese sau valoarea acestora;
– Să ceară restituirea cheltuielilor de judecată;
– Să ceară despăgubirile civile (spor de valoare a bunului, beneficiul nerealizat, etc.).
2. Parţială – pierde doar o parte din bun.
8. Dreptul de răscumpărare
Definiţie. Pactul de răscumpărare sau retractul convenţional consta într-o clauză contractuală
permiţând vânzătorului ca într-un termen specificat de lege, de la data încheierii contractului, printr-o
simplă manifestare de voinţă din partea sa, să obţină desfiinţarea acelei vânzări şi reluarea lucrului
înstrăinat, cu obligaţia de a restitui cumpărătorului preţul, cheltuielile vânzării şi echivalentul sporului
de valoare al lucrului vândut rezultată din cheltuielile utile făcute de cumpărător cu bunul între timp.
Dacă în contractul de vînzare-cumpărare vînzătorul şi-a rezervat dreptul de răscumpărare, aceasta
se face prin declaraţia vînzătorului faţă de cumpărător că va exercita dreptul de răscumpărare.
Declaraţia nu necesită forma stabilită pentru contractul de vînzare-cumpărare .
Soarta accesoriilor. Revînzătorul este obligat să predea celui care exercită dreptul de răscumpărare
bunul împreună cu accesoriile lui.
Preţul de răscumpărare. Răscumpărarea se efectuează la preţul de vînzare. Revînzătorul este în
drept să ceară compensarea cheltuielilor aferente bunului cumpărat pînă la răscumpărare, în
cuantum egal cu creşterea valorii bunului datorită acestor cheltuieli. Dacă bunul pe care trebuie să îl
restituie a fost dotat cu un accesoriu, cumpărătorul îl poate reţine dacă nu dăunează bunului.
Repararea prejudiciului cauzat pînă la răscumpărare. Dacă, înaintea exercitării dreptului de
răscumpărare, obiectul cumpărat a suferit o înrăutăţire, a pierit sau nu poate fi restituit din alt motiv,
persoana care deţine obiectul răspunde pentru prejudiciu.
Dacă obiectul nu s-a depreciat din vina celui de la care se răscumpără sau dacă a suferit o
modificare neînsemnată, răscumpărătorul nu poate cere reducerea preţului de cumpărare.
Efectele dispunerii de bun pînă la răscumpărare. Dacă, pînă la exercitarea dreptului de
răscumpărare, a dispus de obiectul contractului, cumpărătorul este obligat să înlăture drepturile
terţilor asupra bunului. Se consideră că revînzătorul a dispus de bun şi în cazul în care bunul a fost
înstrăinat în cadrul procedurii de executare silită sau a fost înstrăinat de către administratorul
procesului de insolvabilitate.
Termenul de răscumpărare. Răscumpărarea poate fi exercitată doar în termenul stipulat în contract,
care nu poate fi mai mare de 10 ani pentru terenuri şi de 5 ani pentru alte bunuri. Aceste termene nu
pot fi prelungite.
9. Dreptul de preemţiune
Dreptul de care se bucura cineva prin lege de a fi preferat in calitate de cumpărător al unui bun. Nu
se confundă cu dreptul de preferinţă. Dreptul de preemţiune se naşte direct din lege, fiind prevăzut
de o normă juridică imperativă. Ex: înţelegerea dintre vînzător şi cumpărător la cumpărarea unui bun
imobil scos la licitaţie. Exemplu: co-proprietarul unei case va propune mai întîi celuilalt co-proprietar
de a încheia contractul de vînzare – cumpărare.
Contractual de schimb
1. Noţiunea şi caracterele juridice ale schimbului.
2. Elementele contractului de schimb.
3. Condiţiile de validitate ale schimbului.
4. Efectele contractului de schimb.
1. Noţiunea şi caracterele juridice ale schimbului
Prin contractul de schimb, se înţelege convenţia încheiată între părţi, numiţi copermutanţi sau
coschimbaşi, care se obligă să-şi transmită reciproc un bun, respectiv dreptul de proprietate asupra
acestor bunuri.
Conform Codului Civil, părţile contractului de schimb au obligaţia de a transmite reciproc dreptul de
proprietate asupra unui bun. Fiecare parte a contractului de schimb este considerată vînzător al
bunului pe care îl înstrăinează şi cumpărător al bunului pe care îl primeşte în schimb.
Caracterele juridice:
Sinalagmatic – vînzarea este un contract sinalagmatic întrucît dă naştere la obligaţii reciproce şi
interdependente, fiecare avîndu-şi cauza imediată în cealaltă: transferul proprietăţii îşi are cauza în
plata preţului, iar plata preţului îşi are cauza imediată (cauza obligaţiei) în transferul proprietăţii. În
acelaşi timp, fiecare parte contractantă este creditor şi debitor: cumpărătorul creditor, iar vînzătorul
debitor al predării lucrului vîndut şi al obligaţiilor de garanţie (pentru vicii ascunse şi evicţiune),
vînzătorul creditor, iar cumpărătorul debitor al obligaţiei de plată a preţului şi de preluare a lucrului
vîndut.
Consensual – simplul consens (înţelegere), simplul acord de voinţe asupra elementelor
esenţiale ale vînzării, adică asupra lucrului vîndut şi a preţului acestuia, valorează contract valabil
încheiat, neimpunîndu-se, în principiu, îndeplinirea vreunei formalităţi.
Oneros – părţile contractului de vînzare urmăresc fiecare un interes patrimonial, vînzătorul să
încaseze preţul, iar cumpărătorul să dobîndească proprietatea lucrului vîndut. El intră prin urmare în
categoria contractelor oneroase definite ca fiind acelea în care fiecare parte voieşte a-şi procura un
avantaj.
Comutativ – vînzarea este un contract comutativ întrucît, încă de la încheierea sa, prestaţiile
părţilor sunt determinate şi evaluabile, între ele existînd o anumită echivalenţă, un anumit echilibru .
Translativ de proprietate – se trasmite dreptul de proprietate asupra bunului, altei persoane.
Instantaneu – vînzarea este un contract care din punctul de vedere al transferului proprietăţii de
la vînzător la cumpărător are efecte care se produc dintr-o dată.
2. Elementele contractului de schimb
Acestea sunt:
a) Copermutanţii (sau co-schimbaşii);
b) Bunurile care se transmit reciproc.
Condiţiile bunului
1. Să existe sau să poată exista în viitor. Exemplu: roada, vinderea unui automobil pe care
persoana încă nu-l are.
2. Să fie determinat sau determinabil. Această condiţie este necesară pentru a se evita eroarea ca
viciu de consimţămînt. Exemplu: crede că cumpără un automobil dar în realitate cumpără o
motocicletă. În contract se stabilesc elemente care determină bunul.
3. Să fie în circuitul civil. Bunurile care se află într-o circulaţie restrînsă (specială), au un regim
special în ceea ce ţine de vînzarea – cumpărarea lor. Exemplu: armele. Bunurile proprietate publică
care servesc uzului tuturor, nu pot servi drept obiect al operaţiunii de vînzare – cumpărare.
3. Condiţii de valabilitate privind încheierea contractului de schimb
Capacitatea juridică necesară persoanei;
Consimţămîntul valabil. El trebuie să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice. Acesta nu
trebuie să fie viciat. Viciile care pot interveni sînt:
– Eroarea (nu are autor);
– Dol (eroare provocată): captaţie; sugestie.
– Violenţa;
– Şantajul;
– Leziune. Exemplu: un bolnav are nevoie urgent de un medicament pe care-l are vecinul şi care
la rîndul său costă 200 lei. Vecinul, folosindu-se de situaţie, pune un preţ cu mult mai mare, de
exemplu 3000 lei.
Obiectul, care trebuie să fie:
– Determinat, adică trebuie să se cunoască cu exactitate, reieşind din prevederile contractuale;
– Licit, adică să fie în circuitul civil;
– Posibil, adică să poată fi obiect al contractului. Exemplu: steroizii nu pot fi obiect al contractului.
– Cauza. Este scopul pentru care părţile încheie contractul. Aceasta trebuie să fie:
a) Licită, adică să nu aducă prejudicii intereselor altei persoane;
b) Morală, adică să nu încalce limitele moralităţii.
4. Efectele contractului de schimb
Prin efecte a unui contract se înţeleg obligaţiile pe care acesta le creează în sarcina părţilor
contractului.
Obligaţiile vînzătorului
a) Transferul dreptului de proprietate asupra bunului;
b) Garantarea de vicii ascunse, materiale şi juridice (garanţia de evicţiune).
Obligaţiile cumpărătorului
a) Transmiterea preţului conform înţelegerii dintre părţi;
b) Preluarea bunului şi a dreptului de proprietate a acestuia.
Predarea lucrului vîndut. Prin aceasta se înţelege punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului,
astfel încît acesta să-l aibă în posesie şi să-l poată folosi în calitate de proprietar. Vînzătorul are şi
obligaţia accesorie de a conserva bunul pînă la momentul predării către cumpărător.
Momentul predării bunului. Este lăsat de lege la aprecierea părţilor. Dacă părţile nu au stipulat un
termen atunci se vor aplica dispoziţiile generale, ceea ce înseamnă că aceasta se va face la cererea
cumpărătorului, într-un termen rezonabil .
Locul predării bunului. Dacă bunul este individual determinat, predarea se va face la locul unde se
află bunul în momentul încheierii contractului. Dacă acesta nu este determinat, atunci va avea loc la
domiciliul sau sediul vînzătorului.
Dovada predării se face prin eliberarea unei chitanţe din partea vînzătorului.
Cheltuieli de predare. Acestea revin vînzătorului, iar cheltuielile de ridicare a bunului sînt pe seama
cumpărătorului, dacă părţile nu s-au înţeles altfel. În caz de neexecutare totală sau parţială a
obligaţiei de predare a bunului, cumpărătorul poate invoca excepţia de neexecutare, sau poate
rezoluţiona contractul.
Obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse
Viciile – reprezintă defecte sau defecţiuni ale bunului care efectează substanţa, făcînd să-i scadă
utilitatea atît de mult încît să nu poată fi folosit potrivit destinaţiei sale.
Condiţiile viciilor:
1. Să existe la momentul încheierii contractului;
2. Să fie ascunse, adică să nu poată fi depistate la o examinare atentă a bunului.
3. Viciul să fie de o anumită gravitate, adică să afecteze substanţa bunului care să fie improprie
folosirii.
Viciile se clasifică în:
1. Juridice (evicţiunea);
2. Materiale.
Asupra contractului de schimb se aplică în modul corespunzător regulile contractului de vînzare-
cumpărare.
În cazul în care bunurile schimbate nu au aceeaşi valoare, diferenţa de valoare poate fi compensată
printr-o sumă de bani, numită sultă, dacă aceasta este prevăzută de contract. Sulta nu poate depăşi
valoarea bunului.
Dreptul de a refuza predarea bunului. Partea care poate demonstra că cealaltă parte nu este
proprietar al bunului are dreptul, chiar şi după ce a primit bunul, să refuze executarea prestaţiei la
care s-a obligat. În acest caz, partea poate fi obligată să restituie doar ceea ce a primit în baza
contractului.
Cauzele de ineficacitate
1. Rezoluţie (în cazul executării imediate);
2. Reziliere (în cazul executării succesive);
3. Revocare (desfacere unilaterală a unui act prin manifestarea de voință a persoanei care l-a
făcut).
Asemănări dintre contractul de schimb şi vînzare – cumpărare
1. Sunt contracte speciale (numite);
2. Au aceleaşi caractere juridice;
3. Produc aceleaşi efecte;
4. Ambele au un obiect comun;
5. În ambele cazuri, părţile au dubla calitate de debitor şi creditor;
6. Ambele contracte cer respectarea condiţiilor de validitate cu privire la bun şi la persoană;
7. Garanţia de evicţiune, adică de vicii ascunse;
8. Abţinerea de la executarea obligaţiilor, în cazul în care o parte nu-şi execută obligaţiile;
9. Poate interveni rezilierea, rezoluţia şi revocarea;
10. Instrument juridic prin intermediul căruia se asigură circuitul bunurilor materiale
Deosebiri dintre contractul de schimb şi vînzare – cumpărare
1. Denumirea diferită a părţilor contractante;
2. La schimb, elementul principal este bunul, la vînzare – cumpărare este preţul;
3. Schimbul nu poate fi considerat o varietate de vînzare şi nici o dublă vînzare însoţită de
compensarea preţurilor, deoarece înstrăinarea nu se face pentru preţ, ci pentru un alt lucru.
4. Contractul de schimb poate avea atît caracter civil (încheiat pentru satisfacerea necesităţilor
personale ale participanţilor la circuitul civil de bunuri și valori), cît și caracter comercial (încheiat cu
scop lucrativ între participanţii la circuitul comercial), în funcţie de obiectul contractului.
5. La vînzare există un vînzător şi un cumpărător, pe cînd la schimb, fiecare parte este, totodată, şi
vînzător şi cumpărător.
Contractul de donatie
1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de donaţie.
2. Condiţiile de validitate.
3. Efectele contractului de donaţie.
1. NOŢIUNEA ŞI CARACTERELE JURIDICE
Conform Codului Civil, prin contract de donaţie, se înţelege acel contract prin care o parte (donator)
se obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte părţi
(donatar).
Contractul de donaţie prin care donatorul se obligă să transmită în viitor întreg patrimoniul actual sau
o fracţiune din el fără a specifica bunurile care urmează să fie predate este nul.
Contractul de donaţie care stipulează obligaţia donatarului de a achita datorii sau sarcini care nu
există la momentul încheierii contractului este nul dacă natura şi întinderea datoriilor sau sarcinilor
nu sînt stipulate în contract. Contractul care prevede predarea bunului după decesul donatorului
este nul.
Conform literaturii de specialitate, donaţia este contractul prin care prin care una din părţi, numită
donator, îşi micşorează în mod irevocabil patrimoniul său cu un drept, mărind patrimoniul celeilalte
părţi, numită donatar, cu acelaşi drept, fără a urmări să primească ceva în schimb.
Caracterele juridice
a) Unilateral, creînd obligaţii doar în sarcina donatorului. Donatorul nu îşi asumă nici o obligaţie
faţă de donator, avînd în schimb o îndatorire de recunoştinţă, care însă este de natură legală şi nu
contractuală, fiind sancţionată cu revocarea donaţiei, în cazul în care donatorul se face vinovat de
ingratitudine faţă de donator.
b) Gratuit al donaţiei constă în aceea că donatorul acceptă să dobîndească unul sau mai multe
bunuri fără să se oblige la plata vreunui echivalent al bunurilor respective.
c) Irevocabil. Are forţă obligatorie între părţi. Dar, irevocabilitatea donaţiilor are un caracter
special, mai accentuat decît forţa obligatorie a oricărui contract, în sensul că în materie de donaţii
irevocabilitatea priveşte nu numai efectele, ci însăşi esenţa contractului, fiind o condiţie de
valabilitate pentru formarea lui.
d) Translativ de proprietate.
e) Ca şi orice contract, donaţia presupune un acord de voinţă, pe de o parte voinţa donatorului,
adică animus donandi de a transmite un bun, iar de cealaltă parte, voinţa donatarului de a-l accepta.
Fără oricare dintre aceste 2 elemente, donaţia nu este posibilă. Ceea ce interesează la donaţie, este
intenţia.
f) Real.
Încheierea contractului de donaţie
Contractul de donaţie se consideră încheiat în momentul transmiterii bunului. În cazul în care un bun
mobil este transmis fără acordul celeilalte părţi, transmiţătorul poate stabili acesteia un termen
rezonabil în interiorul căruia trebuie să declare că acceptă sau că refuză să accepte donaţia. La
expirarea termenului, contractul se consideră încheiat dacă cealaltă parte nu a refuzat să accepte
donaţia. În caz de refuz, transmiţătorul are dreptul să ceară restituirea bunului în conformitate cu
regulile privind îmbogăţirea fără justă cauză.
Forma contractului de donaţie
Dacă obiect al donaţiei este un bun pentru a cărui vînzare (înstrăinare) este prevăzută o anumită
formă a contractului, aceeaşi formă este cerută şi pentru donaţie.
Promisiunea de donaţie
Pentru a produce efecte, contractul care conţine promisiunea de a transmite în viitor un bun trebuie
încheiat în formă autentică. Nerespectarea formei nu afectează valabilitatea donaţiei dacă
promisiunea este îndeplinită, cu excepţia contractelor care au ca obiect bunuri pentru a căror
înstrăinare se cere formă autentică.
Donatorul este îndreptăţit să refuze îndeplinirea promisiunii de a transmite un bun dacă îi este
imposibil, ţinînd cont de celelalte obligaţii ale sale, să îndeplinească promisiunea fără ca prin
aceasta să-şi pericliteze propria întreţinere corespunzătoare sau executarea obligaţiilor sale legale
de întreţinere a unor alte persoane. Donatarul nu poate cere despăgubiri.
2. CONDIŢIILE DE VALABILITATE
Condiţii necesare pentru valabilitatea contractului
1. Capacitatea de exerciţiu necesară;
2. Consimţămîntul să nu fie viciat;
3. Obiectul contractului să fie determinat, licit, posibil;
4. Cauza licită şi morală;
5. Bunul:
a) să existe sau să poată exista;
b) să fie determinat sau determinabil;
c) să fie în circuitul civil.
Inadmisibilitatea donaţiei. Este interzisă donaţia, cu excepţia donaţiei neînsemnate, pentru
realizarea unor obligaţii morale:
a) în numele persoanelor incapabile;
b) proprietarilor, administratorilor sau lucrătorilor din instituţii medicale, educative, de asistenţă
socială şi din alte instituţii similare din partea persoanei care se află în ele sau din partea soţului sau
rudelor acesteia de pînă la gradul patru inclusiv. Această regulă nu se aplică în relaţiile dintre rudele
de pînă la gradul patru inclusiv;
c) în relaţiile dintre persoanele juridice cu scop lucrativ.
d) de către persoanele juridice cu scop lucrativ, în cazul în care obiect al donaţiei sînt valorile
mobiliare.
Contractul de donaţie încheiat în timpul unei maladii prezumate a fi letale pentru donator, urmată de
însănătoşirea acestuia, poate fi declarat nul la cererea donatorului.
3. EFECTELE CONTRACTULUI DE DONAŢIE
Principalul efect (legal) al contractului de donaţie este transmiterea dreptului de proprietate de la
donator la donatar (consecinţă a caracterului translativ de proprietate al donaţiei).
Deşi, prin natura sa donaţia transmite dreptul de proprietate, este posibil ca dreptul transmis cu titlu
gratuit să fie un alt drept real (decât dreptul de proprietate) sau un drept de creanţă. În acest din
urmă caz, operaţia juri¬dică se va analiza ca o cesiune de creanţă cu titlu gratuit.
Obligaţiile donatorului
Principala obligaţie (personală) a donatorului este predea bunului donat donatarului. Predarea
bunului are semnificaţia transmiterii materiale a lucrului şi se poate face ulterior încheierii
contractului, potrivit clauzelor contractuale.
Dacă părţile au convenit ca bunul donat să fie păstrat de donator şi după perfectarea contractului,
acesta va răspunde pentru pieirea sau dete¬rio¬rarea bunului, dar numai dacă a survenit din culpa
sa (pentru celelalte ca¬zuri răspunderea fiind a donatarului-proprietar). Evident că, dacă bunul donat
este un dar manual, întotdeauna donatarul va răspunde de pieirea lucrului în calitatea sa de
proprietar.
Obligaţiile donatarului
Atunci când donaţia este pur gratuită (neafectată de vreo sarcină), do¬natarul nu are nici o obligaţie
faţă de donator (contractul fiind unilateral). În cazul de mai sus, donatarul are, cel mult o obligaţie
imperfectă, de re¬cunoştinţă (morală) care, dacă este încălcată poate duce implicit, în anu¬mi¬te
condiţii, la revocarea donaţiei pentru ingratitudine.
Pentru ca donaţia să producă efecte şi faţă de terti, legea cere îndeplinirea anumitor forme de
publicitate. Atfel, în cazul în care obiectul donaţiei îl constituie un imobil, contractul devine opozabil
faţă de terţi din momentul transcrierii lui, iar în cazul contractului de donaţie avînd ca obiect bunuri
mobile corporale, opozabilitatea faţă de terţi se realizează prin transmiterea posesiei bunului donat.
Donaţia afectată de modalităţi:
1. Condiţia;
2. Sarcina.
Varietăţi ale contractului de donaţie
1. Donaţii simulate:
a) Donaţii deghizate;
b) Interpunere de persoane;
2. Directă;
3. Indirectă;
4. Condiţionată;
5. Darurile manuale.
Donaţia deghizată este un contract simulat unde, actul public creează aparenţele unui contract
oneros dar, în realitate, adevăratul contract este o donaţie, deci o liberalitate. Donaţiile deghizate,
nu sunt sancţionate de lege cu nulitatea, deci donaţia simulată, care întruneşte condiţiile generale
de validitate ale contractelor şi condiţiile speciale de valabilitate ale donaţiei, este valabilă şi produce
efecte.
Atunci cînd o donaţie se realizează prin transcrierea dreptului de proprietate asupra altei persoane
decît aceea care plăteşte preţul imobilului, ceea ce se donează este preţul, iar nu imobilul. Pentru
aceasta este, însă, necesar ca donaţia să fie concomitentă cu plata preţului. În consecinţă, dacă
transcrierea dreptului de proprietate pe numele donatarului se face după un timp îndelungat de la
încheierea vînzării şi plata preţului la care donatarul nu a luat parte, ceea ce se donează este
imobilul, nu preţul.
Donaţiile prin interpunere de persoane. În cazul acestui tip de donaţie simulată nu este vizată natura
gratuită a contractului, ci persoana adevăratului donatar. Se recurge la această formă de simulaţie,
de ex., atunci cînd adevăratul donatar este incapabil să primească liberalităţi de la donator sau
gratificarea ar putea produce efecte nefavorabile asupra donatorului. În fapt, contractul aparent se
încheie cu o persoană interpusă, prin contraînscris precizîndu-se persoana adevăratului donatar.
Din cauza dificultăţilor de dovadă a simulaţiei legea prevede o prezumţie absolută potrivit căreia
sunt persoane interpuse părinţii, descedenţii şi soţul persoanei incapabile şi care devin prin
intermediul prezumţiei persoanei, incapabile de a primi donaţii de la donator.
Donaţiile indirecte sunt acte juridice încheiate nesimulat în scopul de a gratifica, dar realizate pe
calea unui act juridic diferit de actul de donaţie. Spre deosebire de donaţia deghizată unde actul
simulat nu are o existenţă reală, în cazul donaţiei indirecte actul care se încheie este real, dar prin
intermediul lui se realizează o gratificare. Spre exemplu avem cazul vînzării – cumpărării cu preţ
neserios, unde disproporţia dintre valoarea reală a bunului vîndut şi preţul achitat fiind foarte mare,
intenţia reală a părţilor este de a dona, neexistînd proporţia aproximativă cerută prestaţiilor reciproce
în cazul vînzării-cumpărării.
În cazul acestor contracte nu se cere respectarea formei autentice deoarece nu sunt contracte de
donaţie ci liberalităţi efectuate prin intermediul altor acte juridice pentru care legea nu prevede
această cerinţă de formă. În concluzie, donaţiile indirecte sunt supuse numai regulilor de fond, nu şi
de formă, ale donaţiilor.
Forme ale donaţiilor indirecte:
a) Renunţarea la un drept;
b) Remiterea de datorii;
c) Stipulaţia pentru altul.
Darurile manuale constituie o categorie specială de donaţii, care trebuie să îndeplinească două
condiţii:
a) existe acordul de voinţă pentru a înstrăina şi dobîndi un drept cu titlu gratuit;
b) să se producă tradiţiunea, predarea efectivă şi reală a bunului dăruit;
Spre deosebire de celelalte varietăţi ale contractului de donaţie, darurile manuale nu sunt supuse
condiţiilor de formă cerute în general donaţiei, eventualul act scris întocmit cu această ocazie fiind
destinat a servi numai ca probă a operaţiei respective, deci nu ca o condiţie de valabilitate.
Validitatea darurilor manuale este consacrată prin art. 644 C. civ. România care, la modurile de
dobîndire a proprietăţii, prevede şi tradiţiunea.
Obiect al darului manual pot fi numai bunurile mobile corporale susceptibile de tradiţiune. Ca o
excepţie, titlurile la purtător deşi sunt prin natura lor drepturi de creanţă, pot face obiectul donaţiilor
manuale, pentru că în cazul lor înscrisul se confundă cu dreptul pe care îl conţine şi astfel poate fi
transmis prin intermediul unui dar manual.
Donaţia condiţionată. Părţile pot conveni ca efectele donaţiei să fie condiţionate de îndeplinirea unei
sarcini sau de realizarea unui scop. Scopul poate fi şi de utilitate publică. Va constitui donaţie numai
partea excedentară cheltuielilor de executare a sarcinii sau de atingere a scopului.
Îndeplinirea sarcinii poate fi cerută, în afară de donator, de oricare persoană în al cărei interes este
stipulată sarcina. Dacă donatarul nu îndeplineşte sarcina, donatorul poate revoca donaţia.
Revocarea donaţiei pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea sarcinii.
Donaţia poate fi revocată dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului sau a unei rude apropiate a
acestuia, dacă se face vinovat de o altă faptă ilicită faţă de donator sau faţă de o rudă apropiată a
acestuia, situaţii care atestă o ingratitudine gravă, sau dacă refuză fără motive întemeiate să acorde
donatorului întreţinerea datorată.
Contractul de donaţie cu sarcina în folosul donatorului sau al unui terţ are caracter gratuit numai în
limita valorii bunurilor donate care depăşeşte valoarea sarcinii impuse donatarului. Dacă donatarul
acceptă donaţia, el este ţinut să execute sarcina ce i-a fost impusa, în caz de neexecutare,
donatorul este îndreptăţit sa ceara fie executarea silita a obligaţiei (sarcinii), fie revocarea donaţiei.
Revocarea intervine numai în cazul în care neexecutarea sarcinilor este imputabilă donatarului.
Donatorul poate renunţa însă, chiar anticipat (prin însuşi contractul de donaţie cu sarcina) la dreptul
de a cere revocarea donaţiei pentru acest motiv. Prin revocare, contractul de donaţie cu sarcina este
desfiinţat cu efect retroactiv, donatarul va fi, deci, obligat sa restituie bunul donat, dar va putea
păstra fructele culese pana la data introducerii acţiunii în revocare.
Contractual de instrainare
1. Noţiunea şi caracterele juridice;
2. Elementele contractului de întreţinere;
3. Efectele contractului de întreţinere.
1. Noţiunea şi caracterele juridice
În baza contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, o parte (beneficiarul
întreţinerii) se obligă să dea celeilalte părţi (dobînditor) în proprietate un bun imobil sau mobil, iar
dobînditorul se obligă să asigure beneficiarului întreţinere în natură – locuinţă, hrană, îngrijire şi
ajutorul necesar pe timpul cît va trăi, precum şi înmormîntare. În cazul pluralităţii de părţi, obligaţia
de întreţinere este indivizibilă atît activ, cît şi pasiv.
Astfel, în caz de pluralitate de beneficiari, ea nu este considerată îndeplinită dacă nu s-a executat,
integral, faţă de toţi creditorii, întinderea şi valoarea prestaţiei fiind în funcţie de necesităţile şi durata
vieţii tuturor beneficiarilor. În caz de pluralitate de dobînditori, fiecare (oricare) dintre ei poate fi
obligat să execute obligaţia de întreţinere, în schimb şi prestarea întreţinerii de către oricare din ei
este liberatorie pentru toţi.
Creanţa de întreţinere nu poate fi transmisă unei alte persoane şi nici urmărită de creditori.
Contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă se aplică în modul corespunzător
normele cu privire la renta viageră dacă aceasta este stipulat în contract.
Caractere juridice
1. Consensual;
2. Sinalagmatic;
3. Oneros;
4. Numit;
5. Translativ de proprietate;
6. Cu executare succesivă;
7. Aleatoriu;
8. Viager;
Părţile contractului de întreţinere pot fi doar persoane fizice pe poziţia de întreţinut, iar în calitate de
întreţinător – atît persoane fizice cît şi juridice.
2. Elementele contractului de întreţinere
Părţile contractului sunt: beneficiarul întreţinerii şi dobînditorul. Calitatea de beneficiar o poate
dobîndi numai persoana fizică, deoarece contractul de întreţinere se încheie pe timpul cît acesta va
trăi.
Obiectul contractului de întreţinere are un dublu aspect, incluzînd, pe de o parte, bunul imobil sau
mobil transmis dobînditorului şi, pe de altă parte, întreţinerea în natură ce urmează a fi acordată
beneficiarului.
Contractul de întreţinere se încheie în formă scrisă. Dacă pentru înstrăinarea bunului se cere forma
autentică, contractul de întreţinere se încheie în formă autentică (art. 840 Cod civil). Termenul de
valabilitate al contractului este determinat de natura lui şi este egal cu timpul cît va trăi beneficiarul.
1. Condiţii de valabilitate privind încheierea contractului de întreţinere
a) Capacitatea juridică necesară persoanei;
b) Consimţămîntul valabil. El trebuie să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice. Acesta nu
trebuie să fie viciat. Viciile care pot interveni sînt:
Eroarea (nu are autor);
Dol (eroare provocată): captaţie; sugestie.
Violenţa;
Şantajul;
Leziune
c) Obiectul, care trebuie să fie:
Determinat, adică trebuie să se cunoască cu exactitate, reieşind din prevederile contractuale;
Licit, adică să fie în circuitul civil;
Posibil, adică să poată fi obiect al contractului. Exemplu: steroizii nu pot fi obiect al contractului.
Cauza. Este scopul pentru care părţile încheie contractul. Aceasta trebuie să fie:
a) Licită, adică să nu aducă prejudicii intereselor altei persoane;
b) Morală, adică să nu încalce limitele moralităţii.
2. Condiţii cu privire la bun
Să existe sau să poată exista în viitor.
Să fie determinat sau determinabil. Această condiţie este necesară pentru a se evita eroarea ca
viciu de consimţămînt.
Să fie în circuitul civil.
Modificarea contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă
În cazul neexecutării de către dobînditor a obligaţiei de întreţinere, beneficiarul întreţinerii poate cere
stabilirea obligaţiei de întreţinere prin efectuarea unor plăţi periodice în bani. Stabilirea obligaţiei de
întreţinere printr-o sumă de bani se poate face şi prin acordul părţilor.
Transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere de către instanţa de judecată, care este o obligaţie
de a face, este o consecinţă a imposibilităţii executării ei în mod silit. Suma de bani stabilită
constituie despăgubiri periodice şi echivalente pentru prestaţia în natură prevăzută în contractul de
întreţinere.
După cum corect s-a afirmat în literatura de specialitate, despăgubirile echivalente, egale cu
valoarea întreţinerii, nu transformă contractul de întreţinere într-un contract de rentă viageră, chiar
dacă ele reprezintă o obligaţia de a da, diferită de obligaţia iniţială, care era o obligaţie de a face.
Suma nu reprezintă decît echivalentul cu titlu de despăgubire al obligaţiei iniţiale, o aplicaţie a regulii
că obligaţia de a face nu dispare dacă nu este executată, ea se transformă în despăgubiri.
Întrucît întreţinerea trebuie acordată pe tot timpul vieţii beneficiarului, este firesc ca şi despăgubirile
să capete aspectul unei rente, fără să transforme contractul iniţial într-un contract de rentă viageră,
toate celelalte caracteristici ale contractului de întreţinere rămînînd neatinse.
Transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere printr-o hotărîre judecătorească, fără acordul
părţilor, nu valorează novaţie, raporturile dintre părţi fiind guvernate în continuare de regulile
aplicabile contractului de întreţinere. Numai dacă obligaţia de întreţinere a fost transformată prin
acordul părţilor, ea valorează o novaţie, noua datorie se substituie celei vechi care se stinge.
Garanţii pentru beneficiarul întreţinerii
În timpul vieţii beneficiarului întreţinerii, dobînditorul nu are dreptul să înstrăineze bunul. În cazul
imobilelor, această interdicţie se înscrie în registrul bunurilor imobile. Gajarea sau grevarea în alt
mod a bunului se permite numai cu acordul beneficiarului întreţinerii.
Riscul pieirii bunului
Pieirea bunului nu-l degrevează pe dobînditor de obligaţiile pe care şi le-a asumat în bază de
contract.
Rezoluţiunea contractului de întreţinere.
Potrivit alin. 1, art. 844 Cod civil, beneficiarul întreţinerii este în drept să ceară rezoluţiunea
contractului în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către dobînditor.
Se pune problema dacă acţiunea în rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei de
întreţinere poate sau nu să fie intentată de moştenitorii beneficiarului întreţinerii. Întrucît dreptul la
întreţinere este un drept personal şi, ca atare, netransmisibil prin succesiune (stingîndu-se la
moartea beneficiarului), moştenitorii nu pot cere ca prestaţia să continue în persoana lor sau ca
prestaţia neefectuată în timpul vieţii beneficiarului să fie executată în persoana lor. Acest caracter
personal al creanţei de întreţinere nu influenţează însă caracterul patrimonial al acţiunii în
rezoluţiunea contractului. Astfel fiind, dreptul la acţiune se transmite moştenitorilor, care îl pot
exercita în cadrul termenului de prescripţie.
Dobînditorul poate cere rezoluţiunea contractului în cazul imposibilităţii executării obligaţiilor
contractuale în virtutea unor circumstanţe independente de voinţa lui. Acesta se întîmplă de cele mai
dese ori atunci cînd situaţia materială a dobînditorului s-a schimbat astfel, încît el nu mai este în
stare să acorde întreţinere beneficiarului.
Efectele rezoluţiunii contractului de întreţinere.
În cazul rezoluţiunii contractului de către beneficiarul întreţinerii, acesta are dreptul să ceară fie
restituirea bunului, fie plata valorii lui. Valoarea întreţinerii prestate de dobînditor nu trebuie restituită
(art. 845 Cod civil).
Soluţia contrară ar duce la imposibilitatea pentru beneficiarul întreţinerii de a cere rezoluţiunea
contractului din culpa dobînditorului ori de cîte ori prestaţiile primite cu titlu de întreţinere ar egala
valoarea bunului sau chiar ar depăşi-o. Astfel, beneficiarul ar fi lăsat la discreţia dobînditorului, care
ar putea să nu mai execute contractul, ştiind că nu va mai fi obligat să restituie bunul, deoarece
beneficiarul nu ar mai avea interes să obţină rezoluţiunea din cauza sumei pe care ar trebui s-o
restituie drept contravaloare a întreţinerii prestate. S-ar ajunge astfel la înlăturarea efectelor aleatorii
ale contractului, dîndu-se posibilitate dobînditorului de rea-credinţă să nu mai execute obligaţia de
întreţinere ori de cîte ori valoarea prestaţiilor efectuate depăşeşte valoarea bunului.
3. Efectele contractului de întreţinere
Efecte faţă de întreţinut
a) Întreţinutul are obligaţia de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului înstrăinat.
b) Întreţinutul este obligat să-l garanteze pe întreţinător contra evicţiunii sau viciilor ascunse ale
bunului transmis.
Efecte faţă de întreţinător
a) Întreţinătorul are obligaţia de a presta în natură, întreţinerea, în favoarea Întreţinutului.
b) Întreţinerea va trebui prestata la locul convenit între părţi sau, în lipsa unui asemenea acord
expres, la domiciliul Întreţinutului
Cum încetează contractul de întreţinere?
Obligaţia de întreţinere va înceta la împlinirea termenului prevăzut în contract sau, daca nu s-a
stabilit un termen , la decesul Întreţinutului (cînd contractul are efecte pe toata perioada vieţii
Întreţinutului).
La rezoluţiunea contractului:
a) Întreţinutul redobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului înstrăinat.
b) Sumele prestate ca întreţinere nu se restituie întreţinătorului.
c) Întreţinutul are obligaţia de a restitui întreţinătorului sumele plătite de acesta cu titlu de impozite
şi prime de asigurare achitate pentru bunul transmis.
Contractual de renta
1. Noţiunea şi caracterele juridice.
2. Elementele contractului de rentă.
3. Efectele contractului de rentă.
1. Noţiunea şi caracterele juridice
Renta se constituie printr-un contract în baza căruia o parte (debirentier) se obligă să plătească
periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevenţă celeilalte părţi (credirentier).
Renta poate fi plătită în bani sau în natură. Ea poate fi constituită în favoarea unui terţ.
Renta este viageră în cazul în care durata ei este limitată prin durata vieţii unei sau mai multor
persoane. Debirentierul trebuie, în caz de dubiu, să efectueze plata rentei pe durata vieţii
credirentierului.
Pentru valabilitatea unui contract prin care se promite o rentă este necesară formularea în scris a
promisiunii şi autentificarea ei notarială. Dacă, în temeiul contractului de rentă, debirentierului i se dă
un bun imobil, contractul urmează a fi înscris în registrul bunurilor imobile.
Caracterele juridice
1. consensual, el ia naştere în mod valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, redactarea unui
înscris fiind necesară doar pentru dovedirea contractului.
Cu toate acestea în cazul în care în schimbul rentei credirentierul transmite dreptul de proprietate
asupra unui teren, contractul trebuie încheiat în formă autentică
2. sinalagmatic, fiecare parte asumîndu-şi obligaţii care sunt reciproce şi interdependente.
3. translativ de proprietate. Proprietatea bunului ce formează obiectul contractului se transmite
de la vînzător la cumpărător prin efectul realizării acordului de voinţă al părţilor, dacă părţile nu au
convenit să amîne transferul dreptului de proprietate.
4. executare succesivă, prestaţia debirentierului urmînd a fi executată în timp, cu o anumită
periodicitate, prestabilită.
5. titlu oneros;
6. posibilitatea constituirii ei cu titlu gratuit prin donaţie sau testament.
7. Aleatoriu, cînd contractul este constituit pe viaţă.
Renta cu titlu gratuit este supusă condiţiilor de formă şi de fond pe care trebuie să le îndeplinească
donaţiile sau testamentele respective. Totuşi cînd renta se constituie cu titlu gratuit în favoarea unui
terţ, prin intermediul stipulaţiei pentru altul, deşi ea constituie o donaţie nu este supusă condiţiilor de
formă ale donaţiilor, donaţiile indirecte trebuind să respecte doar condiţiile de formă ale actelor sub
haina cărora se realizează.
8. Comutativ.
Condiţiile de valabilitate. Atunci cînd renta este cu titlu gratuit, debitorul trebuie să aibă capacitate
necesară pentru a încheia contracte de donaţie sau testamente.
1. Condiţii de valabilitate privind încheierea contractului de întreţinere
a) Capacitatea juridică necesară persoanei;
b) Consimţămîntul valabil. El trebuie să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice. Acesta nu
trebuie să fie viciat. Viciile care pot interveni sînt:
Eroarea (nu are autor);
Dol (eroare provocată): captaţie; sugestie.
Violenţa;
Şantajul;
Leziune
c) Obiectul, care trebuie să fie:
Determinat, adică trebuie să se cunoască cu exactitate, reieşind din prevederile contractuale;
Licit, adică să fie în circuitul civil;
Posibil, adică să poată fi obiect al contractului. Exemplu: steroizii nu pot fi obiect al contractului.
d)Cauza. Este scopul pentru care părţile încheie contractul. Aceasta trebuie să fie:
a) Licită, adică să nu aducă prejudicii intereselor altei persoane;
b) Morală, adică să nu încalce limitele moralităţii.
2. Condiţii cu privire la bun
Să existe sau să poată exista în viitor.
Să fie determinat sau determinabil. Această condiţie este necesară pentru a se evita eroarea ca
viciu de consimţămînt.
Să fie în circuitul civil.
Cuantumul ratei de rentă se stabileşte, în mod liber, prin voinţa părţilor.
În materia contractului de întreţinere se admite indivizibilitatea obligaţiei de întreţinere (activ şi pasiv)
datorită naturii ei. În schimb, renta viageră – având ca obiect o sumă de bani – este, prin excelenţă,
divizibilă. Astfel fiind, ar urma ca indivizibilitatea (eventual solidaritatea) să fie admisă numai dacă a
fost stipulată în contract. Cu toate acestea, se admite că, în principiu, moartea unui credirentier nu
duce la stingerea parţială a rentei, ea urmând a fi plătită integral supravieţuitorului, dacă nu s-a
stipulat contrariul. De exemplu, în cazul decesului unuia dintre soţii credirentieri, cel rămas în viaţă
beneficiază de întreaga rentă. Deoarece renta este stabilită, cu caracter aleatoriu, până la sfârşitul
vieţii creditorilor – deci obligaţia este privită de părţi “sub un raport de nedivizibilitate” – se poate
admite menţinerea integrală a obligaţiei până la decesul ultimului credirentier (împlinirea termenului
incert prevăzut în contract), dacă părţile nu au prevăzut altfel.
Condiţii speciale. Dacă persoana în favoarea căreia renta a fost constituită (inclusiv terţul beneficiar)
încetase din viaţă în momentul constituirii, contractul este lovit de nulitate absolută (art. 1644 C.
civ.), deoarece nu există şanse de câştig – pierdere pentru ambele părţi, ceea ce presupune lipsa
cauzei juridice a contractului.
Contractul este lovit de nulitate şi în cazul constituirii rentei în favoarea unei persoane afectate de o
boală de care a murit în interval de 20 de zile de la data încheierii contractului.Trebuie să fie o boală
existentă în momentul încheierii contractului şi nu un alt eveniment (de exemplu, un accident) fiind
cauza morţii
Dacă contractul de rentă s-a constituit în favoarea mai multor persoane şi numai una dintre ele a
încetat din viaţă în momentul constituirii sau în intervalul de 20 zile, atunci în acest caz, soluţia
validităţii contractului se justifică, fiindcă şansele de câştig – pierdere pentru ambele părţi (cauza
contractului) subzistă.Dacă moartea credirentierului a intervenit după 20 zile, instanţa poate constata
nulitatea contractului pentru lipsa cauzei (alea) numai dacă moştenitorii dovedesc că debirentierul a
avut cunoştinţă de moartea iminentă a credirentierului.
2. Elementele contractului de rentă.
Părţile: care se numesc debirentier, credirentier, pot fi atât persoane fizice, cît şi persoane juridice.
Obiectul acestui contract când este cu titlu oneros pot fi bunuri mobile şi imobile puse în circuitul civil
şi aflate cu drept de proprietate, pe de o parte şi redevenţa ce urmează a fi plătită.
Când contractul este cu titlu oneros articolul 852 CCRM prevede interdicţia înstrăinării bunurilor
primite de debirentier, astfel în timpul vieţii credirentierului, debirentierul nu poate, fără acordul
credirentierului, înstrăina, ipoteca sau greva în alt fel bunurile transmise de persoana care a
constituit renta. Nu se admite executarea silită asupra acestor bunuri pentru alte obligaţii ale
debirentierului. Dacă debirentierului a fost transmis un bun imobil, interdicţiile stipulate la alin. (1) se
înscriu în registrul bunurilor imobile.
3. Efectele contractului de rentă
a) Obligaţia debirentierului
De a plăti renta sau redevenţa care trebuie să fie făcută în conformitate cu cele prevăzute în
contract. Plata ratei de rentă (redevenţă) se face în cuantumul stabilit pe toată durata contractului
(viager). Atunci cînd contractul nu conţine stipulaţii privind vreun termen determinat, renta va trebui
plătită pe toată durata vieţii credirentierului, ori pînă la decesul terţului, cînd renta s-a constituit în
favoarea lui.
Doctrină. Precizăm că, în caz de moarte a debirentierului, obligaţia de plată a rentei se transmite
asupra moştenitorilor lui deoarece această obligaţie nu este legată de o calitate personală a
defunctului. Debirentierul nu se poate libera de obligaţia plăţii rentei nici prin vânzarea bunului şi
asumarea acestei obligaţii de către cumpărător.
Plata rentei
Periodicitatea şi momentul de plată a rentei se stabilesc prin acordul părţilor, luîndu-se în
considerare forma rentei. Renta viageră se plăteşte în avans. Renta în bani se plăteşte în avans
pentru 3 luni dacă în contract nu este prevăzut altfel. Pentru alte forme de rentă, termenul de plată în
avans se stabileşte în dependenţă de caracterul şi de scopul rentei. Dacă la începutul perioadei
pentru care se plăteşte renta credirentierul este în viaţă, lui trebuie să i se dea integral renta pentru
această perioadă.
În caz de neexecutare a obligaţiei contractuale, atît debirentierul, cît şi credirentierul, pot solicita
rezilierea contractului de rentă. Debirentierul nu are dreptul să înstrăineze fără acordul
credirentierului bunurile primite în schimbul rentei, şi nici să le greveze cu obligaţii. Această
interdicţie se înscrie în Registrul Bunurilor Imobile sau Publicităţii Imobiliare.
Pieirea fortuită a bunului nu duce la stingerea obligaţiilor debirentierului, deoarece, debirentierul
devine proprietar al acestuia şi riscul pieirii fortuite îl suportă el.
b) Obligaţiile credirentierului
Atunci cînd renta este cu titlu oneros, credirentierul va avea următoarele obligaţii:
Transferul dreptului de proprietate asupra bunului;
Garantarea de vicii ascunse, materiale şi juridice (garanţia de evicţiune).
În cazul rentei cu titlu gratuit,obligaţia credirentierului este cea de a-l gratifica pe debirentier.
Încetarea contractului de rentă.
De regulă, contractul de rentă viageră încetează la moartea persoanei, în favoarea căreia a fost
constituită, putînd înceta însă şi prin reziliere.
Atît debirentierul, cît şi credirentierul are dreptul de a cere rezilierea contractului de rentă dacă, în
urma neexecutării obligaţiilor sau din alte motive temeinice, continuarea acestor raporturi nu mai
este posibilă.În urma rezilierii contractului de rentă, bunul transmis în legătură cu constituirea rentei
este restituit. Prestaţia efectuată de debirentier nu este restituită dacă în contract nu este prevăzut
altfel.
În cazul rentei cu titlu gratuit, aceasta poate fi revocată la cererea oricărei dintre părţi datorită
imposibilităţii de executare din motive proprii sau neexecutarea corespunzătoare din partea
debirentierului.
Consecinţele decesului debirentierului
În caz de deces al debirentierului, obligaţia lui trece la succesorii care au moştenit bunul. Dacă
succesorul renunţă la bun, acesta este transmis credirentierului. Prin aceasta contractul încetează.
Asemănări şi deosebiri între contractul de întreţinere şi contractul de rentă viageră
Cele două contracte se aseamănă prin faptul că ambele se încheie, de regulă, pe toată durata vieţii
creditorului, ambele sunt oneroase, aleatorii, bilaterale, consensuale (cu excepţia transmiterii
terenurilor), cu executare succesivă pentru una dintre părţi şi instantanee pentru cealaltă.
Pe lângă aceste asemănări, între cele două contracte există şi importante deosebiri. Astfel:
1. contractul de rentă viageră este un contract numit, fiind expres reglementat de Codul civil, în
timp ce contractul de întreţinere este nenumit, părţile stabilind prin voinţa lor conţinutul actului juridic,
în care se regăsesc elemente specifice altor contracte reglementate în Codul civil, precum şi
elemente noi;
2. în contractul de rentă viageră, obligaţia debitorului este o obligaţie de a da, pe când în contractul
de întreţinere, obligaţia debitorului este de a face;
3. în cazul contractului de rentă viageră există posibilitatea transmiterii rentei viagere către o altă
persoană, pe când obligaţia de întreţinere este, în principiu, personală şi netransmisibilă;
4. contractul de rentă viageră trebuie încheiat pe durata vieţii unei persoane (acest element fiind
de esenţa convenţiei), pe când contractul de întreţinere poate fi încheiat şi pe o perioadă
determinată, fără ca această împrejurare să-i modifice natura juridică.
Contractual de comodat
1. Noţiunea şi caracterele juridice ale comodatului
2. Condiţiile de valabilitate ale comodatului
3. Efectele comodatului
4. Încetarea contractului de comodat
1. Noţiunea şi caracterele juridice ale comodatului
Prin contract de comodat o parte (comodant) dă cu titlu gratuit un bun în folosinţă celeilalte părţi
(comodatar), iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a fost dat.
Caracterele juridice ale comodatului
a) unilateral deoarece naşte obligaţii numai în sarcina comodatarului. Este posibil ca pe parcursul
executării contractului, să se nască obligaţii şi în sarcina comodantului, obligaţii care nu au, însă, ca
temei acordul de voinţă al părţilor, ci derivă dintr-un fapt accidental şi ulterior încheierii contractului.
b) cu titlu gratuit întrucît are drept cauză imediată intenţia comodantului de a procura
comodatarului un folos gratuit, fără a urmări obţinerea unei contraprestaţii.
c) real deoarece pentru formarea sa nu este suficientă simpla manifestare de voinţă a părţilor, ci
este necesar să aibă loc remiterea materială a bunului care formează obiectul derivat al
contractului; înţelegerea părţilor, prealabilă predării, valorează antecontract (promisiune unilaterală
sau bilaterală). Dacă bunul se află deja în posesia/detenţia comodatarului, contractul se încheie
solo consensu, fiind suficientă manifestarea de voinţă a părţilor contractante;
d) cu executare succesivă, prin urmare sancţiunea aplicabilă în cazul neexecutării sau executării
necorespunzătoare de către o parte a obligaţiei va fi rezilierea;
e) generator de drepturi de creanţă întrucît comodatarul dobîndeşte doar un drept de folosinţă
asupra lucrului. În consecinţă, proprietarul bunului, iar nu comodatarul, va avea toate drepturile şi va
suporta toate consecinţele ce decurg din calitatea de proprietar.
2. Condiţiile de valabilitate ale comodatului
Condiţii ale contractului de comodat
capacitatea juridică necesară a părţilor contractante – întrucît încheierea contractului de
comodat are semnificaţia juridică a unui act de administrare, ambele părţi contractante trebuie să
îndeplinească condiţiile prevăzute de lege pentru efectuarea unui asemenea act.
consimţămîntul părţilor – exprimarea unui consimţămînt valabil presupune ca acesta să provină
de la o persoană cu discernămînt, să fie dat cu intenţia de produce efecte juridice, să fie exteriorizat
şi să nu fie viciat (prin dol, eroare sau violenţă, nu şi leziune, fiind vorba de un act esenţialmente
gratuit).
obiectul contractului de comodat – poate forma obiect al contractului de comodat orice bun,
mobil sau imobil, corporal sau incorporal. Avînd în vedere obligaţia comodatarului ca la încetarea
contractului să restituie în natură bunul împrumutat, contractul poate avea ca obiect doar bunuri
nefungibile(nu pot fi înlociute unele cu altele) şi neconsumptibile. Prin excepţie, bunurile
consumptibile prin natura lor, dar apreciate de părţi ca nefungibile vor putea constitui obiect al
unui împrumut de folosinţă. Comodatul nefiind un contract translativ de drepturi reale, condiţia ca
bunul ce formează obiectul (derivat) al contractului să fie proprietatea comodantului nu trebuie
îndeplinită. Deci, ar putea avea calitatea de comodant, spre exemplu, uzufructuarul, locatarul,
chiriaşul dacă legea sau convenţia părţilor nu interzice închirierea.
cauza contractului de comodat – scopul imediat urmărit prin încheierea contractului constă atît
în prefigurarea remiterii bunului, cît şi în intenţia comodantului de a procura comodatarului un folos
gratuit. Aceasta trebuie să fie licită şi morală.
3. Efectele comodatului
Obligaţiile comodatarului
obligaţia de conservare a lucrului – comodatarul este dator să se îngrijească, ca un bun
proprietar, de conservarea lucrului împrumutat.
obligaţia de folosire a lucrului potrivit destinaţiei – bunul care formează obiectul contractului
trebuie să fie folosit potrivit destinaţiei sale, determinată prin natura lui sau prin convenţia părţilor.
Nerespectarea acestei obligaţii este sancţionată prin obligarea comodatarului la plata de daune-
interese şi la suportarea riscului pieirii fortuite. De asemenea, va putea constitui temei pentru
admiterea unei acţiuni în rezilierea contractului. Dacă deteriorarea bunului este consecinţa firească
a folosirii lucrului, lipsind culpa, comodatarul nu va răspunde.
obligaţia de suportare a cheltuielilor de folosinţă – reprezentînd un accesoriu al
folosinţei bunului, cheltuielile necesare folosirii lucrului împrumutat vor fi suportate de
către comodatar. Spre exemplu, dacă s-a împrumutat un autoturism, atunci cheltuielile
necesare achiziţionării combustibilului nu vor putea fi imputate comodantului, ci rămîn în sarcina
comodatarului.
obligaţia de restituire a lucrului – comodatarul are obligaţia de a înapoia bunul
împrumutat comodantului, neputîndu-se elibera de această obligaţie oferind în schimb
contravaloarea lucrului sau, eventual, un alt lucru în schimb. Bunul trebuie restituit împreună cu
accesoriile sale, iar fructele produse de bun se cuvin comodantului, în lipsă de stipulaţie contrară.
Comodatarul va fi îndreptăţit să pretindă restituirea cheltuielilor ce le-a făcut cu producerea şi
culegerea lor. În ceea ce priveşte scadenţa obligaţiei de restituire, dacă părţile au stabilit un termen,
atunci comodantul nu va putea pretinde înapoierea bunului înainte de împlinirea acestuia. În
absenţa unui termen al restituirii, bunul se va reîntoarce în mîinile comodantului abia după
satisfacerea scopului avut în vedere la încheierea contractului.
În cazul în care comodantul nu execută obligaţia de a da bunul, comodatarul poate cere doar
repararea prejudiciului. Comodatarul nu poartă răspundere pentru modificarea sau înrăutăţirea stării
bunului dacă aceasta survine în urma folosirii lui în conformitate cu destinaţia stabilită în contract.
Comodatarul nu are dreptul de retenţie a bunului pentru creanţele faţă de comodant, cu excepţia
creanţelor privind cheltuielile extraordinare, necesare şi urgente făcute pentru conservarea bunului.
Obligaţiile comodantului
Împrumutul de folosinţă creează obligaţii numai în sarcina comodatarului, nu şi a comodantului.
Cu toate acestea, este posibil ca executarea contractului să ocazioneze naşterea unor obligaţii şi
pentru comodant, care vor avea o natură extra-contractuală deoarece nu îşi au temeiul în convenţia
de comodat.
comodantul va trebui să înapoieze comodatarului cheltuielile pe care acesta le-a făcut pentru
producerea şi conservarea fructelor restituite.
în cazul în care bunul era afectat de vicii ascunse ce au provocat pagube comodatarului,
comodantul va trebui să îl despăgubească, dacă le-a cunoscut şi nu le-a comunicat comodatarului.
Pînă la plata cheltuielilor sau a despăgubirilor, comodatarul beneficiază de un drept de retenţie
asupra lucrului, drept care, însă, nu îi mai permite să se folosească de bunul împrumutat.
Comodantul poate rezilia contractul de comodat dacă:
a) în virtutea unor circumstanţe neprevăzute, comodantul însuşi are nevoie de bun;
b) comodatarul foloseşte bunul neconform destinaţiei stabilite în contract, dă bunul, fără acordul
comodantului, în folosinţă unui terţ sau supune bunul unui pericol mare, ca urmare a nemanifestării
prudenţei cuvenite;
c) comodatarul a decedat;
d) comodatarul persoană juridică şi-a încetat activitatea.
4. Încetarea contractului de comodat
Împrumutul de folosinţă încetează prin executarea obligaţiilor de către comodatar, adică restituirea
bunului la scadenţă, această restituire putînd fi făcută şi înainte de termen, dacă nu există o
dispoziţie contractuală contrară.
De asemenea, comodatul poate înceta prin confuziune sau prin dare în plată ori prin remitere
de datorie. În caz de neexecutare sau de executare necorespunzătoare a obligaţiilor ce îi
revine comodatarului, comodantul are deschisă calea unei acţiuni în rezilierea contractului.
Hotărîrea prin care instanţa dispune desfiinţarea contractului va produce efecte
numai pentru viitor, comodatul fiind un contract cu executare succesivă. Contractul încetează în
caz de moarte a comodatarului numai dacă împrumutul a fost încheiat în considerarea persoanei
acestuia. În caz contrar, comodatul nu se stinge, obligaţiile contractuale trecînd asupra
moştenitorilor comodatarului.
Contractual de imprumut
1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de împrumut.
2. Elementele contractului de împrumut.
3. Efectele contractului de împrumut.
4. Stingerea împrumutului de consumaţie.
1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de împrumut
Prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi
(împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeaşi sumă
sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date.
Caracterele juridice
unilateral, pentru că împrumutătorul nu-şi asumă nici o obligaţie faţă de împrumutat;
translativ de proprietate, împrumutatul devenind proprietarul bunului împrumutat;
gratuit, dar poate fi şi oneros atunci cînd împrumutătorul urmăreşte un interes material
percepînd o dobîndă ca preţ al transferului de proprietate;
real, ca şi în cazul contractului de comodat fiind necesară remiterea bunului împrumutat pentru
încheierea sa valabilă.
2. Elementele contractului de împrumut
Elementele contractului de împrumut sunt:
a) Obiectul contractului, care, potrivit Codului Civil, poate fi atît sub formă de bani, cît şi sub formă
de bunuri fungibile consumptibile.
b) Cauza, care trebuie să fie licită şi morală.
c) Părţile, adică împrumutătorul şi împrumutatul.
Condiţii de valabilitate pentru contractul de împrumut
a) Condiţii de fond ale contractului de împrumut de consumaţie
Capacitatea părţilor – împrumutătorul trebuie să fie proprietarul bunului împrumutat. El trebuie
să aibă capacitate de a încheia acte de dispoziţie, iar împrumutatul trebuie să aibă capacitate de
exerciţiu deplină;
Consimţămîntul:
– Liber exprimat;
– Să provină de la o persoană cu discernămînt;
– Să fie exteriorizat, dat cu scopul de a produce efecte juridice.
Obiectul:
– Să fie determinat sau determinabil;
– Licit;
– Posibil;
– Fungibil, consumptibil prin natura lui.
Cauza:
– licită;
– morală.
b) Condiţii de formă ale contractului de împrumut de consumaţie
Înţelegerea părţilor cu privire la încheierea contractului nu trebuie să îndeplinească vreo anumită
formă. În ceea ce priveşte forma cerută ad probationem, trebuie să existe un înscris doveditor sub
forma actului autentic sau înscrisului sub semnătură privată.
Dacă obiectul contractului depăşeşte valoarea bănească de 1000 lei, împrumutul va trebui să fie
încheiat în formă scrisă.
Durata contractului. Poate fi de 2 feluri:
1. Determinată;
2. Nedeterminată.
Instanţa de judecată, în funcţie de împrejurări concrete a cauzei, va putea acorda un termen de
graţie.
3. Efectele contractului de împrumut
1. Obligaţiile împrumutatului
Restituirea la scadenţă a unor bunuri de acelaşi gen, calitate, pe care le-a primit. Dacă împrumutatul
a restituit alte categorii de bunuri, acestea ar schimba natura juridică a contractului. Conform art.
871, dacă termenul nu este prevăzut, atunci împrumutatul este obligat să restituie, în termen de 30
de zile bunul, acest termen fiind unul extinctiv. Atunci cînd contractul este cu titlu gratuit,
împrumutatul poate să execute obligaţia oricînd.
2. Obligaţiile împrumutătorului
În principiu, împrumutătorul nu are nici o obligaţie, contractul fiind unilateral. Conform art. 847,
împrumutătorul poartă răspundere pentru viciile bunului, în conformitate cu regulile de răspundere a
comodatului. Astfel, împrumutătorul poartă răspundere numai pentru intenţie sau culpă gravă.
Dacă a ascuns cu viclenie viciile bunului transmis în folosinţă gratuită, împrumutătorul este obligat
să repare împrumutatului prejudiciul cauzat astfel.
Împrumutul cu dobîndă
Cînd împrumutul de consumaţie e cu titlu oneros, acesta ia forma împrumutului cu dobîndă. În acest
caz, împrumutătorul pretinde pe lîngă restituirea lucrului şi o altă prestaţie care constă, de
regulă, într-o sumă de bani numită dobîndă.
De asemenea, dobînda poate consta şi în alte prestaţii, în schimbul folosirii capitalului.
În baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, care trebuie să se afle
într-o relaţie rezonabilă cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei. Nerespectarea acestei
condiţii asupra dobînzii este nulă.
Se plăteşte dobîndă la expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul încheierii contractului
şi cel al restituirii împrumutului dacă în contract nu este prevăzut altfel. În cazul în care împrumutatul
nu plăteşte dobînda în termen, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a împrumutului şi a
dobînzii aferente.
Revocarea promisiunii de împrumut. Împrumutătorul are dreptul să renunţe la îndeplinirea obligaţiilor
în cazul în care situaţia materială a împrumutatului se înrăutăţeşte substanţial, fapt ce ar periclita
restituirea împrumutului, chiar dacă înrăutăţirea s-a produs înainte de încheierea contractului şi a
devenit cunoscută împrumutătorului ulterior. În cazul în care împrumutătorul nu execută obligaţia de
a da bunul, împrumutatul poate cere doar repararea prejudiciului.
Efectele nerestituirii împrumutului
În cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul, împrumutătorul poate cere pentru
întreaga sumă datorată o dobîndă în mărimea prevăzută la art.619 dacă legea sau contractul nu
prevede altfel. Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere
reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobînda este de 9% peste rata dobînzii
prevăzută laart.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui
prejudiciu mai redus.
În cazul în care creditorul poate cere în alt temei juridic dobînzi mai mari, ele vor trebui plătite. Nu se
exclude invocarea dreptului privind repararea unui alt prejudiciu. Dobînzile de întîrziere nu se aplică
la dobînzi.
Dacă în contract este prevăzută restituirea împrumutului în rate şi împrumutatul nu restituie în modul
stabilit nici cel puţin o rată, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a întregului împrumut şi a
dobînzii aferente.
În cazul în care nu poate restitui bunul, împrumutatul trebuie să plătească valoarea acestuia
calculată în funcţie de locul şi timpul executării obligaţiei.
Efectele nerespectării obligaţiilor de garantare a executării. În cazul în care împrumutatul nu-şi
respectă obligaţiile privind garantarea restituirii bunului, împrumutătorul poate cere restituirea lui
imediată şi a dobînzii aferente.
4. Stingerea împrumutului de consumaţie
Contractul de împrumut de consumaţie poate înceta prin una din următoarele modalităţi de stingere
a obligaţiilor:
prin plată de bună voie la termenul stabilit în contract (de regulă, termenul se stabileşte în
favoarea debitorului. În acest caz el poate face o plată valabilă şi înainte de termen. Dacă termenul
a fost stabilit în interesul ambelor părţi, plata înainte de termen se poate face numai cu acordul
împrumutătorului) sau silită.
reziliere;
remitere de datorie;
confuziune;
dare în plată;
compensaţia.
Prin moartea oricăreia dintre părţi, de regulă, drepturile şi obligaţiile se transmit asupra
moştenitorilor.
Comparaţie între contractul de consum şi folosinţă
Asemănări: Deosebiri:
1. ambele sunt contracte numite; 1. părţile contractante poartă
denumiri diferite;
2. ambele sunt contracte reale, gratuite, cu executare succesivă; 2. în cazul contractului de
folosinţă, bunurile trebuie să fie nefungibile şi neconsumptibile, iar în cazul contractului de împrumut
cu folosinţă, acestea trebuie să fie fungibile consumptibile.
3. ambele prevăd obligaţia de restituire; 3. la contractul de comodat,
comodatarul beneficiază de dreptul de retenţie.
4. ambele pot fi încheiate pe o perioadă determinată sau nedeterminată; 4. la contractul de
mutuum, este prevăzut caracterul transmisibil de proprietate, spre deosebire de cel de comodat.
5. obligaţiile revin ambelor părţi; 5. în cazul contractului de
comodat, acesta este cu titlu gratuit, iar cel de mutuum, poate fi şi cu titlu oneros.
top related