Contractul de mandat

1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de mandat.

2. Elementele şi condiţiile contractului de validitate ale contractului de mandat.

3. Efectele contractului de mandat.

4. Încetarea contractului de mandat.

1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de mandat

Conform art. 1030, prin contractul de mandat o parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte

(mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice, iar aceasta, prin acceptarea

mandatului, se obligă să acţioneze în numele şi pe contul mandantului. Mandantul este obligat să

coopereze cu mandatarul în scopul exercitării mandatului.

Cu titlu de drept comparat, art. 1532 Cod civil România, defineşte mandatul ca fiind contractul prin

care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe

seama celeilalte părţi, numită mandant, de la care are această împuternicire şi pe care o reprezintă.

Caracterele juridice ale contractului de mandat

în principiu, mandatul este un contract cu titlu gratuit. Gratuitatea mandatului nefiind

de esenţa, ci de natura contractului, părţile pot conveni (prin stipulaţie expresă) ca

mandatarul să fie remunerat (art. 1033 C. civil). Prezumţia de gratuitate nu va opera dacă

mandatarul e un profesionist.

cînd mandatul este cu titlu gratuit, atunci este un contract unilateral;

cînd mandatul este cu titlu oneros, atunci este un contract sinalagmatic;

contractul de mandat are un caracter intuitu personae întrucît se încheie în numele

mandatarului;

mandatul este un contract consensual. Cu titlu de drept comparat, conform legislaţiei civile

române, „mandatul poate fi dat în formă scrisă sau chiar verbală ori în mod tacit” (art. 1533

alin. 1). În practică, părţile constată acordul lor de voinţă într-un înscris numit procură[1].

2. Elementele şi condiţiile de validitate ale contractului de mandat

Elementele contractului de mandat sunt următoarele:

a) Părţile (mandant şi mandatar);

b) Obiectul contractului (împuternicirea mandantului transferată către mandatar pentru ca acesta

din urmă să încheie acte juridice din numele mandantului);

c) Preţul contractului, atunci cînd în contract este stipulat un preţ (contractul oneros).

Condiţiile de validitate ale contractului de mandat

1. Condiţii de fond

Capacitatea părţilor – atît mandantul cît şi mandatarul trebuie să fie capabili să încheie acte

juridice;

Consimţămîntul părţilor – conform art. 1031 Cod civil, consimţămîntul la acceptarea

mandatului poate fi expres sau tacit. Acceptarea este tacită dacă rezultă din actele sau chiar

din tăcerea mandatarului.

Obiectul şi întinderea mandatului – obiectul trebuie să fie determinat/determinabil, posibil şi

licit. Accidental, mandatarul poate îndeplini, pe lîngă actele juridice pentru care a fost

împuternicit, şi anumite acte materiale, care au însă un caracter accesoriu (ex.: verificarea

bunului ce urmează a fi cumpărat).

În funcţie de întinderea obiectului, distingem între:

a) mandatul special – conform art. 1032, mandatul poate fi special pentru o operaţie juridică sau

pentru anumite operaţii determinate (pentru o afacere sau pentru anumite afaceri) ori general

(pentru toate afacerile mandantului).

b) mandatul general – conform aceluiaşi articol, mandatul formulat în termeni generali nu

conferă decît împuternicirea de a încheia acte de administrare şi conservare. Împuternicirea de a

încheia alte acte urmează a fi formulată numai printr-o clauză expresă, cu excepţia mandatului

autentificat notarial şi dat în avans pentru incapacitatea mandantului.

2. Condiţii de formă

Fiind consensual, mandatul nu trebuie să îndeplinească o condiţie specială sub

aspectul formei. Totuşi, în practică, contractul se materializează într-un înscris, numit

procură/împuternicire. Părţile redactează procura pentru ca terţii să aibă posibilitatea de a cunoaşte

limitele împuternicirii. Procura trebuie privită sub două aspecte:

a) ca act juridic unilateral al mandantului ce exprimă oferta de mandat;

b) ca înscris ce o constată obiectul mandatului. Procura formează un tot indivizibil cu actul în

vederea căruia a fost dat (regula simetriei formelor). Prin urmare, procura va trebui să îmbrace

aceeaşi formă cu cea a actului juridic pentru încheierea căruia a fost dată (ex.: mandatarul va putea

încheia un contract de donaţie în numele şi pe seama mandantului numai în temeiul unei procuri

autentice).

3. Efectele contractului de mandat

Mandatul generează două categorii de efecte: între mandant şi mandatar, şi între mandant,

mandatar şi terţul contractant.

1. Efecte între mandant şi mandatar

Obligaţiile mandatarului:

Executarea mandatului – prin executarea mandatului înţelegem executarea obligaţiilor care au

fost stipulate în contract la adresa mandatarului;

Prudenţa şi diligenţa mandatarului – de unde rezultă că avem o obligaţie de mijloace şi nu de

rezultat;

Obligaţia de a nu încheia acte juridice cu sine însuşi – mandatarul nu poate încheia acte

juridice în numele mandantului cu sine însuşi, chiar şi prin reprezentant, cu excepţia cazului

cînd este autorizat expres sau cînd mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează împotriva lui.

Obligaţia transmiterii executării obligaţiei către un terţ – în cazul în care o cer interesele

mandantului, mandatarul trebuie să transmită împuternicirile către un terţ dacă, din cauza unor

circumstanţe imprevizibile, nu poate exercita mandatul şi nu are posibilitatea să-l informeze

despre aceasta pe mandant în timp util. (art. 1036, alin. 2);

Mandatarul care acceptă să reprezinte, pentru încheierea aceluiaşi act, persoane ale căror

interese sînt sau ar putea fi în conflict este obligat să informeze fiecare mandant, cu excepţia

cazului cînd uzanţele sau cunoaşterea de către mandanţi a dublei reprezentări îl exonerează

de această obligaţie pe mandatar. (art. 1038);

Mandatarul este obligat să transmită mandantului toate informaţiile necesare, să dea lămuririle

cerute de mandant asupra executării mandatului, iar la executarea acestuia, să-l informeze

neîntîrziat şi să prezinte darea de seamă. (art. 1041, alin. 1);

Mandatarul este obligat să nu divulge informaţia care i-a deveni cunoscută în cadrul activităţii

sale dacă mandantul are un interes justificat în păstrarea secretului asupra lor şi dacă nu

există, în baza dispoziţiilor legale, o obligaţie de dezvăluire sau dezvăluirea nu este permisă

de mandant. Obligaţia de păstrare a confidenţialităţii subzistă şi după încetarea mandatului.

(art. 1042);

Mandatarul este obligat să remită mandantului tot ceea ce a primit pentru executarea

mandatului şi nu a utilizat în acest scop, precum şi tot ceea ce a dobîndit în executarea

obligaţiilor sale contractuale. (art. 1043);

Mandatarul nu are dreptul să folosească în avantajul său informaţia pe care o obţine sau

bunurile pe care le primeşte ori pe care este obligat să le administreze în exercitarea

mandatului dacă nu are consimţămîntul mandantului sau dacă dreptul de folosinţă nu rezultă

din lege sau din mandat;

Pe lîngă compensaţiile la care este ţinut pentru prejudiciul cauzat, mandatarul, în cazul folosirii

informaţiei sau bunurilor fără autorizaţie, trebuie să plătească mandantului pentru folosirea

informaţiei o sumă echivalentă cu îmbogăţirea sa datorită folosirii ei, iar în cazul cînd a folosit

un bun, o chirie corespunzătoare. Dacă foloseşte pentru sine banii pe care trebuie să-i remită

mandantului ori să-i utilizeze în favoarea acestuia, mandatarul va datora dobînzi din momentul

cheltuirii banilor.

Drepturile mandatarului

Mandatarul are dreptul să reţină din sumele pe care trebuie să le remită mandantului ceea ce

mandantul îi datorează pentru executarea mandatului. El are dreptul să reţină din sumele

încredinţate pentru executarea mandatului ceea ce i se cuvine. (art. 1033, alin. 4).

Mandatarul poate încheia toate actele care pot fi deduse din împuternicirile lui şi care sînt

necesare pentru îndeplinirea mandatului, de unde deducem un drept al acestuia.

Mandantul are în toate cazurile dreptul de a intenta acţiune persoanei care l-a asistat sau l-a

substituit pe mandatar (art. 1036, alin. 5).

Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile mandantului dacă, în funcţie de

circumstanţe, poate presupune că mandantul, avînd cunoştinţă de situaţia creată, ar fi aprobat

o asemenea abatere. Pînă la abaterea de la indicaţiile mandantului, mandatarul este obligat

să-l notifice despre noile circumstanţe şi să aştepte decizia lui, cu excepţia cazurilor cînd

amînarea prezintă un pericol pentru executare.

Răspunderea mandatarului. Dacă îndeplineşte mandatul cu titlu gratuit, mandatarul va răspunde

doar pentru actele sale intenţionate sau pentru culpă gravă. (art. 1049).

Obligaţiile mandantului

Mandantul este obligat să plătească mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de

lege sau de contract. (art. 1033);

În cazul mandatului oneros, mandantul este obligat să plătească mandatarului retribuţia

stabilită prin contract, în baza legii, prin uzanţe sau în dependenţă de valoarea serviciilor

acordate.

Solidaritatea mandanţilor. Cînd mai mulţi mandanţi, pentru o afacere comună, au numit un

mandatar, fiecare dintre ele răspunde solidar pentru toate efectele mandatului. (art. 1048);

Mandatul profesional este prezumat cu titlu oneros. (art. 1033, alin. 2);

Pînă la executarea obligaţiilor de către mandant, mandatarului i se recunoaşte un drept de

retenţie asupra bunurilor mandantului ce se află în posesia sa. În caz de pluralitate de

mandanţi, fiecare răspunde solidar pentru toate efectele mandatului (solidaritate pasivă

legală, art. 1551 C. civil România);

Compensarea cheltuielilor efectuate de mandatar. La cererea mandatarului, mandantul este

obligat să plătească acestuia un avans pentru cheltuielile necesare executării mandatului. (art.

1046, alin. 3);

Repararea prejudiciului cauzat mandatarului. Mandantul este obligat să repare şi prejudiciul

produs fără vina sa pe care mandatarul l-a suferit în executarea mandatului dacă prejudiciul

este rezultatul unui pericol legat de obligaţia contractuală ori s-a produs în urma executării unei

indicaţii a mandantului.

Solidaritatea mandanţilor. Cînd mai multe persoane, pentru o afacere comună, au numit un

mandatar, fiecare dintre ele răspunde solidar pentru toate efectele mandatului.

Drepturile mandantului. În cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor

contractuale l-a care este ţinut mandatarul, mandantul este în drept să se abţină de la executarea

obligaţiilor sale.

2. Efecte faţă de terţi

a) Raporturile dintre mandant şi terţi

Obligaţiile contractate de mandatar faţă de terţi, în baza şi fără depăşirea limitelor împuternicirii, sunt

obligatorii pentru mandant. Aceasta deoarece, în fapt, terţii tratează cu mandatarul, iar în

drept contractează cu mandantul.

Actele încheiate de mandatar cu depăşirea împuternicirii primite îl obligă pe mandant doar dacă le

ratifică, expres sau tacit. În lipsa ratificării şi dacă nu poate fi invocată ideea de mandat tacit, actele

excesive ale mandatarului îl obligă pe mandant doar dacă sunt îndeplinite condiţiile gestiunii de

afaceri, în caz contrar mandantul răspunzînd în limita îmbogăţirii sale.

b) Raporturile dintre mandatar şi terţi

Dacă se respectă limitele împuternicirii, între mandatar şi terţi nu se nasc raporturi juridice. El

va răspunde însă pentru delictele şi cvasidelictele săvîrşite în executarea mandatului. Mandatarul

va fi obligat faţă de terţi să garanteze validitatea actelor încheiate cu aceştia în situaţia în care a

depăşit limitele mandatului şi nu a adus la cunoştinţa terţilor limitele puterilor sale. Dacă terţii au

cunoscut adevăratele puteri ale mandatarului şi au tratat cu el peste limitele mandatului, mandatarul

este liberat de răspundere.

4. Încetarea contractului de mandat

Rezonabil ar fi să afirmăm că raporturile contractuale încetează şi la decesul mandantului. Conform

Codului Civil, art. 1051, raporturile contractuale nu încetează prin decesul sau prin incapacitatea

mandantului, dacă nu s-a convenit altfel sau dacă aceasta nu rezultă din conţinutul obligaţiei

contractuale.

Alin. 2 al aceluiaşi articol menţionează expres faptul că: „Dacă raporturile contractuale încetează

prin decesul ori prin incapacitatea mandantului, mandatarul trebuie să continue executarea

obligaţiilor contractuale în cazul în care amînarea ar fi legată de pericolul unor pierderi pentru

mandant sau pentru succesorii lui. Executarea mandatului continuă pînă cînd succesorul sau

reprezentantul legal al mandantului poate lua toate măsurile necesare. Raporturile contractuale sînt

considerate în această privinţă ca fiind valabile”.

Dacă raporturile contractuale încetează prin decesul sau prin incapacitatea mandantului, faţă de

mandatar contractul se consideră valabil pînă în momentul în care acesta ia cunoştinţă ori trebuie să

cunoască motivul încetării.

Încetarea raporturilor contractuale prin decesul mandatarului. Raporturile contractuale

încetează prin decesul mandatarului dacă nu s-a convenit altfel ori dacă din obligaţia contractuală nu

rezultă altfel. Moştenitorul mandatarului trebuie să informeze neîntîrziat mandantul despre decesul

mandatarului şi să ia măsurile necesare pentru protecţia drepturilor mandantului.

Cu titlu de drept comparat. Legislaţia română cunoaşte cazuri expres menţionate de lege a încetării

contractului de mandat.

revocarea mandatului de către mandant (1553–1555 c. civ.);

renunţarea mandatarului la mandat;

moartea uneia dintre părţi;

alte cauze de încetare:

– punerea sub interdicţie,

– falimentul

– insolvabilitatea uneia dintre părţi.

Efectele încetării mandatului. Indiferent de cauza încetării, mandatarul trebuie să restituie

mandantului toate actele/bunurile primite în temeiul şi în cursul executării mandatului. El nu va mai

putea acţiona în numele şi pe seama mandantului.

Contractul de vinzare cumparare

1. Noţiune şi caractere juridice;

2. Condiţiile de validitate ale contractului de vînzare – cumpărare;

3. Elementele şi forma contractului de vînzare – cumpărare;

4. Efectele contractului de vînzare – cumpărare;

5. Riscul pieirii fortuite a bunurilor;

6. Drepturile cumpărătorului în cazul cumpărării bunurilor cu vicii;

7. Garanţia de evicţiune;

8. Dreptul de răscumpărare;

9. Dreptul de preemţiune.

1. Noţiune

Codul civil defineşte contractul de vînzare – cumpărare, în care o parte, numită vînzător, se obligă

să predea un bun în proprietatea celeilalte părţi (cumpărătorului), iar aceasta din urmă se obligă să

preia bunul şi să plătească preţul convenit. Dan Chirică defineşte contractul de vînzare – cumpărare,

ca fiind o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea

unui lucru şi aceasta a plăti celei dintîi preţul lui.

Caracterele juridice

Sinalagmatic – vînzarea este un contract sinalagmatic întrucît dă naştere la obligaţii reciproce şi

interdependente, fiecare avîndu-şi cauza imediată în cealaltă: transferul proprietăţii îşi are cauza în

plata preţului, iar plata preţului îşi are cauza imediată (cauza obligaţiei) în transferul proprietăţii. În

acelaşi timp, fiecare parte contractantă este creditor şi debitor: cumpărătorul creditor, iar vînzătorul

debitor al predării lucrului vîndut şi al obligaţiilor de garanţie (pentru vicii ascunse şi evicţiune),

vînzătorul creditor, iar cumpărătorul debitor al obligaţiei de plată a preţului şi de preluare a lucrului

vîndut.

Consensual – simplul consens (înţelegere), simplul acord de voinţe asupra elementelor

esenţiale ale vînzării, adică asupra lucrului vîndut şi a preţului acestuia, valorează contract valabil

încheiat, neimpunîndu-se, în principiu, îndeplinirea vreunei formalităţi.

Oneros – părţile contractului de vînzare urmăresc fiecare un interes patrimonial, vînzătorul să

încaseze preţul, iar cumpărătorul să dobîndească proprietatea lucrului vîndut. El intră prin urmare în

categoria contractelor oneroase definite ca fiind acelea în care fiecare parte voieşte a-şi procura un

avantaj.

Comutativ – vînzarea este un contract comutativ întrucît, încă de la încheierea sa, prestaţiile

părţilor sunt determinate şi evaluabile, între ele existînd o anumită echivalenţă, un anumit echilibru .

Translativ de proprietate – se trasmite dreptul de proprietate asupra bunului, altei persoane.

Instantaneu – vînzarea este un contract care din punctul de vedere al transferului proprietăţii de

la vînzător la cumpărător are efecte care se produc dintr-o dată.

2. Condiţii de valabilitate privind încheierea contractului de vînzare – cumpărare

Capacitatea juridică necesară persoanei;

Consimţămîntul valabil. El trebuie să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice. Acesta nu

trebuie să fie viciat. Viciile care pot interveni sînt:

– Eroarea (nu are autor);

– Dol (eroare provocată): captaţie; sugestie.

– Violenţa;

– Şantajul;

– Leziune. Exemplu: un bolnav are nevoie urgent de un medicament pe care-l are vecinul şi care

la rîndul său costă 200 lei. Vecinul, folosindu-se de situaţie, pune un preţ cu mult mai mare, de

exemplu 3000 lei.

Obiectul, care trebuie să fie:

– Determinat, adică trebuie să se cunoască cu exactitate, reieşind din prevederile contractuale;

– Licit, adică să fie în circuitul civil;

– Posibil, adică să poată fi obiect al contractului. Exemplu: steroizii nu pot fi obiect al contractului.

– Cauza. Este scopul pentru care părţile încheie contractul. Aceasta trebuie să fie:

a) Licită, adică să nu aducă prejudicii intereselor altei persoane;

b) Morală, adică să nu încalce limitele moralităţii.

3. Elementele şi forma contractului de vînzare – cumpărare.

Contractul de vînzare – cumpărare este constituit din 4 elemente:

1. Bun;

2. Preţ;

3. Vînzător;

4. Cumpărător.

Condiţiile bunului

1. Să existe sau să poată exista în viitor. Exemplu: roada, vinderea unui automobil pe care

persoana încă nu-l are.

2. Să fie determinat sau determinabil. Această condiţie este necesară pentru a se evita eroarea ca

viciu de consimţămînt. Exemplu: crede că cumpără un automobil dar în realitate cumpără o

motocicletă. În contract se stabilesc elemente care determină bunul.

3. Să fie în circuitul civil. Bunurile care se află într-o circulaţie restrînsă (specială), au un regim

special în ceea ce ţine de vînzarea – cumpărarea lor. Exemplu: armele. Bunurile proprietate publică

care servesc uzului tuturor, nu pot servi drept obiect al operaţiunii de vînzare – cumpărare.

Condiţiile preţului

1. Să fie stabilit în bani. Aceasta este necesar, deoarece elementul principal al operaţiunii de

vînzare – cumpărare sînt banii.

2. Să fie determinat sau determinabil. Aceasta presupune că trebuie să existe în contract elemente

care să determine preţul.

3. Să fie serios, adică să corespundă valorii bunului. Aici nu se cere o echivalenţă exactă.

Forma contractului de vînzare – cumpărare este scrisă, adică autentică sau sub semnătură privată.

Aceasta este necesară pentru a dovedi valabilitatea contractului, cît şi este un probatoriu în instanţa

de judecată.

Promisiunea unilaterală de vînzare, spre deosebire de oferta de a contracta (care este un act juridic

bilateral prin care beneficiarul promisiunii îşi rezervă dreptul de a-şi manifesta ulterior voinţa, de a

perfecta sau nu contractul. Ex: locatorul, se obligă faţă de locatar să-i vîndă la un preţ stabilit bunul

dat în locaţiune, dacă locatarul va vrea să-l cumpere), reprezintă un contract, dar nu este o vînzare,

fiind diferită de aceasta şi nu poate produce efectele unei vînzări. Dacă părţile au stipulat un termen,

iar înăuntrul acestuia, beneficiarul promisiunii nu şi-a manifestat opţiunea, ulterior, nu-l va mai putea

obliga pe promitent să încheie contractul. Atunci cînd promitentul nu-şi execută obligaţia de

încheiere a contractului, beneficiarul promisiunii e îndreptăţit de a cere daune interese.

Promisiunea bilaterală de vînzare – cumpărare. Este un acord prin care părţile se obligă pe viitor să

încheie un contract de vînzare – cumpărare, avînd fiecare atît calitatea de promitent cît şi cea de

beneficiar a promisiunii.

Pactul de preferinţă (de preemţiune). Este o formă unilaterală a promisiunii unilaterale de vînzare,

prin care proprietarul unui bun se obligă ca în cazul în care se va decide să-l vîndă, va acorda

preferinţă unei anumite persoane (beneficiarul promisiunii), la preţ egal şi în condiţii egale. Exemplu:

locatorul care promite chiriaşului să-i vîndă apartamentul la sfîrşitul locaţiunii.

4. Efectele contractului de vînzare – cumpărare

Prin efecte a unui contract se înţeleg obligaţiile pe care acesta le creează în sarcina părţilor

contractului.

Obligaţiile vînzătorului

a) Transferul dreptului de proprietate asupra bunului;

b) Garantarea de vicii ascunse, materiale şi juridice (garanţia de evicţiune).

Obligaţiile cumpărătorului

a) Transmiterea preţului conform înţelegerii dintre părţi;

b) Preluarea bunului şi a dreptului de proprietate a acestuia.

Predarea lucrului vîndut. Prin aceasta se înţelege punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului,

astfel încît acesta să-l aibă în posesie şi să-l poată folosi în calitate de proprietar. Vînzătorul are şi

obligaţia accesorie de a conserva bunul pînă la momentul predării către cumpărător.

Momentul predării bunului. Este lăsat de lege la aprecierea părţilor. Dacă părţile nu au stipulat un

termen atunci se vor aplica dispoziţiile generale, ceea ce înseamnă că aceasta se va face la cererea

cumpărătorului, într-un termen rezonabil .

Locul predării bunului. Dacă bunul este individual determinat, predarea se va face la locul unde se

află bunul în momentul încheierii contractului. Dacă acesta nu este determinat, atunci va avea loc la

domiciliul sau sediul vînzătorului.

Dovada predării se face prin eliberarea unei chitanţe din partea vînzătorului.

Cheltuieli de predare. Acestea revin vînzătorului, iar cheltuielile de ridicare a bunului sînt pe seama

cumpărătorului, dacă părţile nu s-au înţeles altfel. În caz de neexecutare totală sau parţială a

obligaţiei de predare a bunului, cumpărătorul poate invoca excepţia de neexecutare, sau poate

rezoluţiona contractul.

Obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse

Viciile – reprezintă defecte sau defecţiuni ale bunului care efectează substanţa, făcînd să-i scadă

utilitatea atît de mult încît să nu poată fi folosit potrivit destinaţiei sale.

Condiţiile viciilor:

1. Să existe la momentul încheierii contractului;

2. Să fie ascunse, adică să nu poată fi depistate la o examinare atentă a bunului.

3. Viciul să fie de o anumită gravitate, adică să afecteze substanţa bunului care să fie improprie

folosirii.

Viciile se clasifică în:

1. Juridice (evicţiunea);

2. Materiale.

5. Riscul pieirii fortuite a bunului

Articolul 759. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului

Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului este transferat cumpărătorului în momentul în care

vînzătorul şi-a executat obligaţiile contractuale privind punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului

dacă contractul nu prevede altfel.

Cînd contractul de vînzare-cumpărare implică transportul bunului, iar vînzătorul nu este obligat să-l

predea într-un loc determinat, riscul se transferă cumpărătorului de la remiterea bunului către primul

cărăuş. Dacă vînzătorul este obligat să predea cărăuşului bunul într-un loc determinat, riscul se

transferă cumpărătorului numai după remiterea în acel loc a bunului către cărăuş. Dacă

cumpărătorul a dat vînzătorului instrucţiuni asupra modului de transportare, iar vînzătorul s-a abătut

de la ele fără motiv întemeiat, atunci el este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.

În cazul vînzării bunului pe parcurs, riscurile sînt transferate cumpărătorului în momentul încheierii

contractului dacă acesta nu prevede altfel.

În cazul în care contractul este încheiat după predarea bunurilor, riscurile cunoscute vînzătorului sau

a căror existenţă nu putea să nu o cunoască la încheierea contractului rămîn ale vînzătorului.În

cazul vînzării bunurilor determinate generic, riscul nu trece la cumpărător anterior individualizării

bunului.

6. Drepturile cumpărătorului în cazul cumpărării bunului cu vicii

1. Să ceară reparea acestuia;

2. Să ceară o reducere a preţului;

3. Să ceară contra – valoarea acestuia;

4. Să ceară un alt bun de acelaşi gen;

5. Să se adreseze în instanţa de judecată dacă nu i-a fost reparat prejudiciul.

7. Garanţia pentru evicţiune

Evicţiunea – este pierderea totală sau parţială a bunului vîndut de către cumpărător, prin efectul unei

hotărîri judecătoreşti, care recunoaşte unui terţ un drept de proprietate sau alt drept real asupra

bunului în temeiul unei cauze anterioare încheierii contractului.

Subiecţii evicţiunii sînt:

a) Evingătorul;

b) Proprietarul evins;

c) Vînzătorul garant.

Condiţiile evicţiunii:

a) Dreptul terţului să se fi născut anterior încheirii contractului;

b) Cumpărătorul să nu fi cunoscut acest drept la momentul vînzării;

c) Să existe o tulburare de drept, adică să existe o acţiune în justiţie.

Tulburarea trebuie să vină de la o persoană terţă. Dacă există o tulburare de drept, cumpărătorul are

dreptul de a chema în garanţie pe vînzător. Nechemarea vînzătorului ca fiind un garant, îl eliberează

pe vînzător de răspundere, dacă el demonstrează că a prevenit evicţiunea dacă ar fi fost chemat.

Efectele garanţiei de evicţiune

a) În cazul tulburării de drept, cumpărătorul are dreptul la chemarea în garanţie pe vînzător.

Nechemarea îl eliberează pe vînzător de răspundere, dacă el demonstrează că a prevenit evicţiunea

dacă ar fi fost chemat.

b) Cînd cumpărtorul a fost evins, el va avea o acţiune împotriva vînzătorului pentru a fi despăgubit.

Evicţiunea este de 2 tipuri:

1. Totală – pierde în totalitate dreptul de proprietate asupra bunului.

Cumpărătorul va avea următoarele drepturi:

– Să ceară valoarea lui;

– Dacă e frugifer, să i se restituie bunurile culese sau valoarea acestora;

– Să ceară restituirea cheltuielilor de judecată;

– Să ceară despăgubirile civile (spor de valoare a bunului, beneficiul nerealizat, etc.).

2. Parţială – pierde doar o parte din bun.

8. Dreptul de răscumpărare

Definiţie. Pactul de răscumpărare sau retractul convenţional consta într-o clauză contractuală

permiţând vânzătorului ca într-un termen specificat de lege, de la data încheierii contractului, printr-o

simplă manifestare de voinţă din partea sa, să obţină desfiinţarea acelei vânzări şi reluarea lucrului

înstrăinat, cu obligaţia de a restitui cumpărătorului preţul, cheltuielile vânzării şi echivalentul sporului

de valoare al lucrului vândut rezultată din cheltuielile utile făcute de cumpărător cu bunul între timp.

Dacă în contractul de vînzare-cumpărare vînzătorul şi-a rezervat dreptul de răscumpărare, aceasta

se face prin declaraţia vînzătorului faţă de cumpărător că va exercita dreptul de răscumpărare.

Declaraţia nu necesită forma stabilită pentru contractul de vînzare-cumpărare .

Soarta accesoriilor. Revînzătorul este obligat să predea celui care exercită dreptul de răscumpărare

bunul împreună cu accesoriile lui.

Preţul de răscumpărare. Răscumpărarea se efectuează la preţul de vînzare. Revînzătorul este în

drept să ceară compensarea cheltuielilor aferente bunului cumpărat pînă la răscumpărare, în

cuantum egal cu creşterea valorii bunului datorită acestor cheltuieli. Dacă bunul pe care trebuie să îl

restituie a fost dotat cu un accesoriu, cumpărătorul îl poate reţine dacă nu dăunează bunului.

Repararea prejudiciului cauzat pînă la răscumpărare. Dacă, înaintea exercitării dreptului de

răscumpărare, obiectul cumpărat a suferit o înrăutăţire, a pierit sau nu poate fi restituit din alt motiv,

persoana care deţine obiectul răspunde pentru prejudiciu.

Dacă obiectul nu s-a depreciat din vina celui de la care se răscumpără sau dacă a suferit o

modificare neînsemnată, răscumpărătorul nu poate cere reducerea preţului de cumpărare.

Efectele dispunerii de bun pînă la răscumpărare. Dacă, pînă la exercitarea dreptului de

răscumpărare, a dispus de obiectul contractului, cumpărătorul este obligat să înlăture drepturile

terţilor asupra bunului. Se consideră că revînzătorul a dispus de bun şi în cazul în care bunul a fost

înstrăinat în cadrul procedurii de executare silită sau a fost înstrăinat de către administratorul

procesului de insolvabilitate.

Termenul de răscumpărare. Răscumpărarea poate fi exercitată doar în termenul stipulat în contract,

care nu poate fi mai mare de 10 ani pentru terenuri şi de 5 ani pentru alte bunuri. Aceste termene nu

pot fi prelungite.

9. Dreptul de preemţiune

Dreptul de care se bucura cineva prin lege de a fi preferat in calitate de cumpărător al unui bun. Nu

se confundă cu dreptul de preferinţă. Dreptul de preemţiune se naşte direct din lege, fiind prevăzut

de o normă juridică imperativă. Ex: înţelegerea dintre vînzător şi cumpărător la cumpărarea unui bun

imobil scos la licitaţie. Exemplu: co-proprietarul unei case va propune mai întîi celuilalt co-proprietar

de a încheia contractul de vînzare – cumpărare.

Contractual de schimb

1. Noţiunea şi caracterele juridice ale schimbului.

2. Elementele contractului de schimb.

3. Condiţiile de validitate ale schimbului.

4. Efectele contractului de schimb.

1. Noţiunea şi caracterele juridice ale schimbului

Prin contractul de schimb, se înţelege convenţia încheiată între părţi, numiţi copermutanţi sau

coschimbaşi, care se obligă să-şi transmită reciproc un bun, respectiv dreptul de proprietate asupra

acestor bunuri.

Conform Codului Civil, părţile contractului de schimb au obligaţia de a transmite reciproc dreptul de

proprietate asupra unui bun. Fiecare parte a contractului de schimb este considerată vînzător al

bunului pe care îl înstrăinează şi cumpărător al bunului pe care îl primeşte în schimb.

Caracterele juridice:

Sinalagmatic – vînzarea este un contract sinalagmatic întrucît dă naştere la obligaţii reciproce şi

interdependente, fiecare avîndu-şi cauza imediată în cealaltă: transferul proprietăţii îşi are cauza în

plata preţului, iar plata preţului îşi are cauza imediată (cauza obligaţiei) în transferul proprietăţii. În

acelaşi timp, fiecare parte contractantă este creditor şi debitor: cumpărătorul creditor, iar vînzătorul

debitor al predării lucrului vîndut şi al obligaţiilor de garanţie (pentru vicii ascunse şi evicţiune),

vînzătorul creditor, iar cumpărătorul debitor al obligaţiei de plată a preţului şi de preluare a lucrului

vîndut.

Consensual – simplul consens (înţelegere), simplul acord de voinţe asupra elementelor

esenţiale ale vînzării, adică asupra lucrului vîndut şi a preţului acestuia, valorează contract valabil

încheiat, neimpunîndu-se, în principiu, îndeplinirea vreunei formalităţi.

Oneros – părţile contractului de vînzare urmăresc fiecare un interes patrimonial, vînzătorul să

încaseze preţul, iar cumpărătorul să dobîndească proprietatea lucrului vîndut. El intră prin urmare în

categoria contractelor oneroase definite ca fiind acelea în care fiecare parte voieşte a-şi procura un

avantaj.

Comutativ – vînzarea este un contract comutativ întrucît, încă de la încheierea sa, prestaţiile

părţilor sunt determinate şi evaluabile, între ele existînd o anumită echivalenţă, un anumit echilibru .

Translativ de proprietate – se trasmite dreptul de proprietate asupra bunului, altei persoane.

Instantaneu – vînzarea este un contract care din punctul de vedere al transferului proprietăţii de

la vînzător la cumpărător are efecte care se produc dintr-o dată.

2. Elementele contractului de schimb

Acestea sunt:

a) Copermutanţii (sau co-schimbaşii);

b) Bunurile care se transmit reciproc.

Condiţiile bunului

1. Să existe sau să poată exista în viitor. Exemplu: roada, vinderea unui automobil pe care

persoana încă nu-l are.

2. Să fie determinat sau determinabil. Această condiţie este necesară pentru a se evita eroarea ca

viciu de consimţămînt. Exemplu: crede că cumpără un automobil dar în realitate cumpără o

motocicletă. În contract se stabilesc elemente care determină bunul.

3. Să fie în circuitul civil. Bunurile care se află într-o circulaţie restrînsă (specială), au un regim

special în ceea ce ţine de vînzarea – cumpărarea lor. Exemplu: armele. Bunurile proprietate publică

care servesc uzului tuturor, nu pot servi drept obiect al operaţiunii de vînzare – cumpărare.

3. Condiţii de valabilitate privind încheierea contractului de schimb

Capacitatea juridică necesară persoanei;

Consimţămîntul valabil. El trebuie să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice. Acesta nu

trebuie să fie viciat. Viciile care pot interveni sînt:

– Eroarea (nu are autor);

– Dol (eroare provocată): captaţie; sugestie.

– Violenţa;

– Şantajul;

– Leziune. Exemplu: un bolnav are nevoie urgent de un medicament pe care-l are vecinul şi care

la rîndul său costă 200 lei. Vecinul, folosindu-se de situaţie, pune un preţ cu mult mai mare, de

exemplu 3000 lei.

Obiectul, care trebuie să fie:

– Determinat, adică trebuie să se cunoască cu exactitate, reieşind din prevederile contractuale;

– Licit, adică să fie în circuitul civil;

– Posibil, adică să poată fi obiect al contractului. Exemplu: steroizii nu pot fi obiect al contractului.

– Cauza. Este scopul pentru care părţile încheie contractul. Aceasta trebuie să fie:

a) Licită, adică să nu aducă prejudicii intereselor altei persoane;

b) Morală, adică să nu încalce limitele moralităţii.

4. Efectele contractului de schimb

Prin efecte a unui contract se înţeleg obligaţiile pe care acesta le creează în sarcina părţilor

contractului.

Obligaţiile vînzătorului

a) Transferul dreptului de proprietate asupra bunului;

b) Garantarea de vicii ascunse, materiale şi juridice (garanţia de evicţiune).

Obligaţiile cumpărătorului

a) Transmiterea preţului conform înţelegerii dintre părţi;

b) Preluarea bunului şi a dreptului de proprietate a acestuia.

Predarea lucrului vîndut. Prin aceasta se înţelege punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului,

astfel încît acesta să-l aibă în posesie şi să-l poată folosi în calitate de proprietar. Vînzătorul are şi

obligaţia accesorie de a conserva bunul pînă la momentul predării către cumpărător.

Momentul predării bunului. Este lăsat de lege la aprecierea părţilor. Dacă părţile nu au stipulat un

termen atunci se vor aplica dispoziţiile generale, ceea ce înseamnă că aceasta se va face la cererea

cumpărătorului, într-un termen rezonabil .

Locul predării bunului. Dacă bunul este individual determinat, predarea se va face la locul unde se

află bunul în momentul încheierii contractului. Dacă acesta nu este determinat, atunci va avea loc la

domiciliul sau sediul vînzătorului.

Dovada predării se face prin eliberarea unei chitanţe din partea vînzătorului.

Cheltuieli de predare. Acestea revin vînzătorului, iar cheltuielile de ridicare a bunului sînt pe seama

cumpărătorului, dacă părţile nu s-au înţeles altfel. În caz de neexecutare totală sau parţială a

obligaţiei de predare a bunului, cumpărătorul poate invoca excepţia de neexecutare, sau poate

rezoluţiona contractul.

Obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse

Viciile – reprezintă defecte sau defecţiuni ale bunului care efectează substanţa, făcînd să-i scadă

utilitatea atît de mult încît să nu poată fi folosit potrivit destinaţiei sale.

Condiţiile viciilor:

1. Să existe la momentul încheierii contractului;

2. Să fie ascunse, adică să nu poată fi depistate la o examinare atentă a bunului.

3. Viciul să fie de o anumită gravitate, adică să afecteze substanţa bunului care să fie improprie

folosirii.

Viciile se clasifică în:

1. Juridice (evicţiunea);

2. Materiale.

Asupra contractului de schimb se aplică în modul corespunzător regulile contractului de vînzare-

cumpărare.

În cazul în care bunurile schimbate nu au aceeaşi valoare, diferenţa de valoare poate fi compensată

printr-o sumă de bani, numită sultă, dacă aceasta este prevăzută de contract. Sulta nu poate depăşi

valoarea bunului.

Dreptul de a refuza predarea bunului. Partea care poate demonstra că cealaltă parte nu este

proprietar al bunului are dreptul, chiar şi după ce a primit bunul, să refuze executarea prestaţiei la

care s-a obligat. În acest caz, partea poate fi obligată să restituie doar ceea ce a primit în baza

contractului.

Cauzele de ineficacitate

1. Rezoluţie (în cazul executării imediate);

2. Reziliere (în cazul executării succesive);

3. Revocare (desfacere unilaterală a unui act prin manifestarea de voință a persoanei care l-a

făcut).

Asemănări dintre contractul de schimb şi vînzare – cumpărare

1. Sunt contracte speciale (numite);

2. Au aceleaşi caractere juridice;

3. Produc aceleaşi efecte;

4. Ambele au un obiect comun;

5. În ambele cazuri, părţile au dubla calitate de debitor şi creditor;

6. Ambele contracte cer respectarea condiţiilor de validitate cu privire la bun şi la persoană;

7. Garanţia de evicţiune, adică de vicii ascunse;

8. Abţinerea de la executarea obligaţiilor, în cazul în care o parte nu-şi execută obligaţiile;

9. Poate interveni rezilierea, rezoluţia şi revocarea;

10. Instrument juridic prin intermediul căruia se asigură circuitul bunurilor materiale

Deosebiri dintre contractul de schimb şi vînzare – cumpărare

1. Denumirea diferită a părţilor contractante;

2. La schimb, elementul principal este bunul, la vînzare – cumpărare este preţul;

3. Schimbul nu poate fi considerat o varietate de vînzare şi nici o dublă vînzare însoţită de

compensarea preţurilor, deoarece înstrăinarea nu se face pentru preţ, ci pentru un alt lucru.

4. Contractul de schimb poate avea atît caracter civil (încheiat pentru satisfacerea necesităţilor

personale ale participanţilor la circuitul civil de bunuri și valori), cît și caracter comercial (încheiat cu

scop lucrativ între participanţii la circuitul comercial), în funcţie de obiectul contractului.

5. La vînzare există un vînzător şi un cumpărător, pe cînd la schimb, fiecare parte este, totodată, şi

vînzător şi cumpărător.

Contractul de donatie

1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de donaţie.

2. Condiţiile de validitate.

3. Efectele contractului de donaţie.

1. NOŢIUNEA ŞI CARACTERELE JURIDICE

Conform Codului Civil, prin contract de donaţie, se înţelege acel contract prin care o parte (donator)

se obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte părţi

(donatar).

Contractul de donaţie prin care donatorul se obligă să transmită în viitor întreg patrimoniul actual sau

o fracţiune din el fără a specifica bunurile care urmează să fie predate este nul.

Contractul de donaţie care stipulează obligaţia donatarului de a achita datorii sau sarcini care nu

există la momentul încheierii contractului este nul dacă natura şi întinderea datoriilor sau sarcinilor

nu sînt stipulate în contract. Contractul care prevede predarea bunului după decesul donatorului

este nul.

Conform literaturii de specialitate, donaţia este contractul prin care prin care una din părţi, numită

donator, îşi micşorează în mod irevocabil patrimoniul său cu un drept, mărind patrimoniul celeilalte

părţi, numită donatar, cu acelaşi drept, fără a urmări să primească ceva în schimb.

Caracterele juridice

a) Unilateral, creînd obligaţii doar în sarcina donatorului. Donatorul nu îşi asumă nici o obligaţie

faţă de donator, avînd în schimb o îndatorire de recunoştinţă, care însă este de natură legală şi nu

contractuală, fiind sancţionată cu revocarea donaţiei, în cazul în care donatorul se face vinovat de

ingratitudine faţă de donator.

b) Gratuit al donaţiei constă în aceea că donatorul acceptă să dobîndească unul sau mai multe

bunuri fără să se oblige la plata vreunui echivalent al bunurilor respective.

c) Irevocabil. Are forţă obligatorie între părţi. Dar, irevocabilitatea donaţiilor are un caracter

special, mai accentuat decît forţa obligatorie a oricărui contract, în sensul că în materie de donaţii

irevocabilitatea priveşte nu numai efectele, ci însăşi esenţa contractului, fiind o condiţie de

valabilitate pentru formarea lui.

d) Translativ de proprietate.

e) Ca şi orice contract, donaţia presupune un acord de voinţă, pe de o parte voinţa donatorului,

adică animus donandi de a transmite un bun, iar de cealaltă parte, voinţa donatarului de a-l accepta.

Fără oricare dintre aceste 2 elemente, donaţia nu este posibilă. Ceea ce interesează la donaţie, este

intenţia.

f) Real.

Încheierea contractului de donaţie

Contractul de donaţie se consideră încheiat în momentul transmiterii bunului. În cazul în care un bun

mobil este transmis fără acordul celeilalte părţi, transmiţătorul poate stabili acesteia un termen

rezonabil în interiorul căruia trebuie să declare că acceptă sau că refuză să accepte donaţia. La

expirarea termenului, contractul se consideră încheiat dacă cealaltă parte nu a refuzat să accepte

donaţia. În caz de refuz, transmiţătorul are dreptul să ceară restituirea bunului în conformitate cu

regulile privind îmbogăţirea fără justă cauză.

Forma contractului de donaţie

Dacă obiect al donaţiei este un bun pentru a cărui vînzare (înstrăinare) este prevăzută o anumită

formă a contractului, aceeaşi formă este cerută şi pentru donaţie.

Promisiunea de donaţie

Pentru a produce efecte, contractul care conţine promisiunea de a transmite în viitor un bun trebuie

încheiat în formă autentică. Nerespectarea formei nu afectează valabilitatea donaţiei dacă

promisiunea este îndeplinită, cu excepţia contractelor care au ca obiect bunuri pentru a căror

înstrăinare se cere formă autentică.

Donatorul este îndreptăţit să refuze îndeplinirea promisiunii de a transmite un bun dacă îi este

imposibil, ţinînd cont de celelalte obligaţii ale sale, să îndeplinească promisiunea fără ca prin

aceasta să-şi pericliteze propria întreţinere corespunzătoare sau executarea obligaţiilor sale legale

de întreţinere a unor alte persoane. Donatarul nu poate cere despăgubiri.

2. CONDIŢIILE DE VALABILITATE

Condiţii necesare pentru valabilitatea contractului

1. Capacitatea de exerciţiu necesară;

2. Consimţămîntul să nu fie viciat;

3. Obiectul contractului să fie determinat, licit, posibil;

4. Cauza licită şi morală;

5. Bunul:

a) să existe sau să poată exista;

b) să fie determinat sau determinabil;

c) să fie în circuitul civil.

Inadmisibilitatea donaţiei. Este interzisă donaţia, cu excepţia donaţiei neînsemnate, pentru

realizarea unor obligaţii morale:

a) în numele persoanelor incapabile;

b) proprietarilor, administratorilor sau lucrătorilor din instituţii medicale, educative, de asistenţă

socială şi din alte instituţii similare din partea persoanei care se află în ele sau din partea soţului sau

rudelor acesteia de pînă la gradul patru inclusiv. Această regulă nu se aplică în relaţiile dintre rudele

de pînă la gradul patru inclusiv;

c) în relaţiile dintre persoanele juridice cu scop lucrativ.

d) de către persoanele juridice cu scop lucrativ, în cazul în care obiect al donaţiei sînt valorile

mobiliare.

Contractul de donaţie încheiat în timpul unei maladii prezumate a fi letale pentru donator, urmată de

însănătoşirea acestuia, poate fi declarat nul la cererea donatorului.

3. EFECTELE CONTRACTULUI DE DONAŢIE

Principalul efect (legal) al contractului de donaţie este transmiterea dreptului de proprietate de la

donator la donatar (consecinţă a caracterului translativ de proprietate al donaţiei).

Deşi, prin natura sa donaţia transmite dreptul de proprietate, este posibil ca dreptul transmis cu titlu

gratuit să fie un alt drept real (decât dreptul de proprietate) sau un drept de creanţă. În acest din

urmă caz, operaţia juri¬dică se va analiza ca o cesiune de creanţă cu titlu gratuit.

Obligaţiile donatorului

Principala obligaţie (personală) a donatorului este predea bunului donat donatarului. Predarea

bunului are semnificaţia transmiterii materiale a lucrului şi se poate face ulterior încheierii

contractului, potrivit clauzelor contractuale.

Dacă părţile au convenit ca bunul donat să fie păstrat de donator şi după perfectarea contractului,

acesta va răspunde pentru pieirea sau dete¬rio¬rarea bunului, dar numai dacă a survenit din culpa

sa (pentru celelalte ca¬zuri răspunderea fiind a donatarului-proprietar). Evident că, dacă bunul donat

este un dar manual, întotdeauna donatarul va răspunde de pieirea lucrului în calitatea sa de

proprietar.

Obligaţiile donatarului

Atunci când donaţia este pur gratuită (neafectată de vreo sarcină), do¬natarul nu are nici o obligaţie

faţă de donator (contractul fiind unilateral). În cazul de mai sus, donatarul are, cel mult o obligaţie

imperfectă, de re¬cunoştinţă (morală) care, dacă este încălcată poate duce implicit, în anu¬mi¬te

condiţii, la revocarea donaţiei pentru ingratitudine.

Pentru ca donaţia să producă efecte şi faţă de terti, legea cere îndeplinirea anumitor forme de

publicitate. Atfel, în cazul în care obiectul donaţiei îl constituie un imobil, contractul devine opozabil

faţă de terţi din momentul transcrierii lui, iar în cazul contractului de donaţie avînd ca obiect bunuri

mobile corporale, opozabilitatea faţă de terţi se realizează prin transmiterea posesiei bunului donat.

Donaţia afectată de modalităţi:

1. Condiţia;

2. Sarcina.

Varietăţi ale contractului de donaţie

1. Donaţii simulate:

a) Donaţii deghizate;

b) Interpunere de persoane;

2. Directă;

3. Indirectă;

4. Condiţionată;

5. Darurile manuale.

Donaţia deghizată este un contract simulat unde, actul public creează aparenţele unui contract

oneros dar, în realitate, adevăratul contract este o donaţie, deci o liberalitate. Donaţiile deghizate,

nu sunt sancţionate de lege cu nulitatea, deci donaţia simulată, care întruneşte condiţiile generale

de validitate ale contractelor şi condiţiile speciale de valabilitate ale donaţiei, este valabilă şi produce

efecte.

Atunci cînd o donaţie se realizează prin transcrierea dreptului de proprietate asupra altei persoane

decît aceea care plăteşte preţul imobilului, ceea ce se donează este preţul, iar nu imobilul. Pentru

aceasta este, însă, necesar ca donaţia să fie concomitentă cu plata preţului. În consecinţă, dacă

transcrierea dreptului de proprietate pe numele donatarului se face după un timp îndelungat de la

încheierea vînzării şi plata preţului la care donatarul nu a luat parte, ceea ce se donează este

imobilul, nu preţul.

Donaţiile prin interpunere de persoane. În cazul acestui tip de donaţie simulată nu este vizată natura

gratuită a contractului, ci persoana adevăratului donatar. Se recurge la această formă de simulaţie,

de ex., atunci cînd adevăratul donatar este incapabil să primească liberalităţi de la donator sau

gratificarea ar putea produce efecte nefavorabile asupra donatorului. În fapt, contractul aparent se

încheie cu o persoană interpusă, prin contraînscris precizîndu-se persoana adevăratului donatar.

Din cauza dificultăţilor de dovadă a simulaţiei legea prevede o prezumţie absolută potrivit căreia

sunt persoane interpuse părinţii, descedenţii şi soţul persoanei incapabile şi care devin prin

intermediul prezumţiei persoanei, incapabile de a primi donaţii de la donator.

Donaţiile indirecte sunt acte juridice încheiate nesimulat în scopul de a gratifica, dar realizate pe

calea unui act juridic diferit de actul de donaţie. Spre deosebire de donaţia deghizată unde actul

simulat nu are o existenţă reală, în cazul donaţiei indirecte actul care se încheie este real, dar prin

intermediul lui se realizează o gratificare. Spre exemplu avem cazul vînzării – cumpărării cu preţ

neserios, unde disproporţia dintre valoarea reală a bunului vîndut şi preţul achitat fiind foarte mare,

intenţia reală a părţilor este de a dona, neexistînd proporţia aproximativă cerută prestaţiilor reciproce

în cazul vînzării-cumpărării.

În cazul acestor contracte nu se cere respectarea formei autentice deoarece nu sunt contracte de

donaţie ci liberalităţi efectuate prin intermediul altor acte juridice pentru care legea nu prevede

această cerinţă de formă. În concluzie, donaţiile indirecte sunt supuse numai regulilor de fond, nu şi

de formă, ale donaţiilor.

Forme ale donaţiilor indirecte:

a) Renunţarea la un drept;

b) Remiterea de datorii;

c) Stipulaţia pentru altul.

Darurile manuale constituie o categorie specială de donaţii, care trebuie să îndeplinească două

condiţii:

a) existe acordul de voinţă pentru a înstrăina şi dobîndi un drept cu titlu gratuit;

b) să se producă tradiţiunea, predarea efectivă şi reală a bunului dăruit;

Spre deosebire de celelalte varietăţi ale contractului de donaţie, darurile manuale nu sunt supuse

condiţiilor de formă cerute în general donaţiei, eventualul act scris întocmit cu această ocazie fiind

destinat a servi numai ca probă a operaţiei respective, deci nu ca o condiţie de valabilitate.

Validitatea darurilor manuale este consacrată prin art. 644 C. civ. România care, la modurile de

dobîndire a proprietăţii, prevede şi tradiţiunea.

Obiect al darului manual pot fi numai bunurile mobile corporale susceptibile de tradiţiune. Ca o

excepţie, titlurile la purtător deşi sunt prin natura lor drepturi de creanţă, pot face obiectul donaţiilor

manuale, pentru că în cazul lor înscrisul se confundă cu dreptul pe care îl conţine şi astfel poate fi

transmis prin intermediul unui dar manual.

Donaţia condiţionată. Părţile pot conveni ca efectele donaţiei să fie condiţionate de îndeplinirea unei

sarcini sau de realizarea unui scop. Scopul poate fi şi de utilitate publică. Va constitui donaţie numai

partea excedentară cheltuielilor de executare a sarcinii sau de atingere a scopului.

Îndeplinirea sarcinii poate fi cerută, în afară de donator, de oricare persoană în al cărei interes este

stipulată sarcina. Dacă donatarul nu îndeplineşte sarcina, donatorul poate revoca donaţia.

Revocarea donaţiei pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea sarcinii.

Donaţia poate fi revocată dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului sau a unei rude apropiate a

acestuia, dacă se face vinovat de o altă faptă ilicită faţă de donator sau faţă de o rudă apropiată a

acestuia, situaţii care atestă o ingratitudine gravă, sau dacă refuză fără motive întemeiate să acorde

donatorului întreţinerea datorată.

Contractul de donaţie cu sarcina în folosul donatorului sau al unui terţ are caracter gratuit numai în

limita valorii bunurilor donate care depăşeşte valoarea sarcinii impuse donatarului. Dacă donatarul

acceptă donaţia, el este ţinut să execute sarcina ce i-a fost impusa, în caz de neexecutare,

donatorul este îndreptăţit sa ceara fie executarea silita a obligaţiei (sarcinii), fie revocarea donaţiei.

Revocarea intervine numai în cazul în care neexecutarea sarcinilor este imputabilă donatarului.

Donatorul poate renunţa însă, chiar anticipat (prin însuşi contractul de donaţie cu sarcina) la dreptul

de a cere revocarea donaţiei pentru acest motiv. Prin revocare, contractul de donaţie cu sarcina este

desfiinţat cu efect retroactiv, donatarul va fi, deci, obligat sa restituie bunul donat, dar va putea

păstra fructele culese pana la data introducerii acţiunii în revocare.

Contractual de instrainare

1. Noţiunea şi caracterele juridice;

2. Elementele contractului de întreţinere;

3. Efectele contractului de întreţinere.

1. Noţiunea şi caracterele juridice

În baza contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, o parte (beneficiarul

întreţinerii) se obligă să dea celeilalte părţi (dobînditor) în proprietate un bun imobil sau mobil, iar

dobînditorul se obligă să asigure beneficiarului întreţinere în natură – locuinţă, hrană, îngrijire şi

ajutorul necesar pe timpul cît va trăi, precum şi înmormîntare. În cazul pluralităţii de părţi, obligaţia

de întreţinere este indivizibilă atît activ, cît şi pasiv.

Astfel, în caz de pluralitate de beneficiari, ea nu este considerată îndeplinită dacă nu s-a executat,

integral, faţă de toţi creditorii, întinderea şi valoarea prestaţiei fiind în funcţie de necesităţile şi durata

vieţii tuturor beneficiarilor. În caz de pluralitate de dobînditori, fiecare (oricare) dintre ei poate fi

obligat să execute obligaţia de întreţinere, în schimb şi prestarea întreţinerii de către oricare din ei

este liberatorie pentru toţi.

Creanţa de întreţinere nu poate fi transmisă unei alte persoane şi nici urmărită de creditori.

Contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă se aplică în modul corespunzător

normele cu privire la renta viageră dacă aceasta este stipulat în contract.

Caractere juridice

1. Consensual;

2. Sinalagmatic;

3. Oneros;

4. Numit;

5. Translativ de proprietate;

6. Cu executare succesivă;

7. Aleatoriu;

8. Viager;

Părţile contractului de întreţinere pot fi doar persoane fizice pe poziţia de întreţinut, iar în calitate de

întreţinător – atît persoane fizice cît şi juridice.

2. Elementele contractului de întreţinere

Părţile contractului sunt: beneficiarul întreţinerii şi dobînditorul. Calitatea de beneficiar o poate

dobîndi numai persoana fizică, deoarece contractul de întreţinere se încheie pe timpul cît acesta va

trăi.

Obiectul contractului de întreţinere are un dublu aspect, incluzînd, pe de o parte, bunul imobil sau

mobil transmis dobînditorului şi, pe de altă parte, întreţinerea în natură ce urmează a fi acordată

beneficiarului.

Contractul de întreţinere se încheie în formă scrisă. Dacă pentru înstrăinarea bunului se cere forma

autentică, contractul de întreţinere se încheie în formă autentică (art. 840 Cod civil). Termenul de

valabilitate al contractului este determinat de natura lui şi este egal cu timpul cît va trăi beneficiarul.

1. Condiţii de valabilitate privind încheierea contractului de întreţinere

a) Capacitatea juridică necesară persoanei;

b) Consimţămîntul valabil. El trebuie să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice. Acesta nu

trebuie să fie viciat. Viciile care pot interveni sînt:

Eroarea (nu are autor);

Dol (eroare provocată): captaţie; sugestie.

Violenţa;

Şantajul;

Leziune

c) Obiectul, care trebuie să fie:

Determinat, adică trebuie să se cunoască cu exactitate, reieşind din prevederile contractuale;

Licit, adică să fie în circuitul civil;

Posibil, adică să poată fi obiect al contractului. Exemplu: steroizii nu pot fi obiect al contractului.

Cauza. Este scopul pentru care părţile încheie contractul. Aceasta trebuie să fie:

a) Licită, adică să nu aducă prejudicii intereselor altei persoane;

b) Morală, adică să nu încalce limitele moralităţii.

2. Condiţii cu privire la bun

Să existe sau să poată exista în viitor.

Să fie determinat sau determinabil. Această condiţie este necesară pentru a se evita eroarea ca

viciu de consimţămînt.

Să fie în circuitul civil.

Modificarea contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

În cazul neexecutării de către dobînditor a obligaţiei de întreţinere, beneficiarul întreţinerii poate cere

stabilirea obligaţiei de întreţinere prin efectuarea unor plăţi periodice în bani. Stabilirea obligaţiei de

întreţinere printr-o sumă de bani se poate face şi prin acordul părţilor.

Transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere de către instanţa de judecată, care este o obligaţie

de a face, este o consecinţă a imposibilităţii executării ei în mod silit. Suma de bani stabilită

constituie despăgubiri periodice şi echivalente pentru prestaţia în natură prevăzută în contractul de

întreţinere.

După cum corect s-a afirmat în literatura de specialitate, despăgubirile echivalente, egale cu

valoarea întreţinerii, nu transformă contractul de întreţinere într-un contract de rentă viageră, chiar

dacă ele reprezintă o obligaţia de a da, diferită de obligaţia iniţială, care era o obligaţie de a face.

Suma nu reprezintă decît echivalentul cu titlu de despăgubire al obligaţiei iniţiale, o aplicaţie a regulii

că obligaţia de a face nu dispare dacă nu este executată, ea se transformă în despăgubiri.

Întrucît întreţinerea trebuie acordată pe tot timpul vieţii beneficiarului, este firesc ca şi despăgubirile

să capete aspectul unei rente, fără să transforme contractul iniţial într-un contract de rentă viageră,

toate celelalte caracteristici ale contractului de întreţinere rămînînd neatinse.

Transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere printr-o hotărîre judecătorească, fără acordul

părţilor, nu valorează novaţie, raporturile dintre părţi fiind guvernate în continuare de regulile

aplicabile contractului de întreţinere. Numai dacă obligaţia de întreţinere a fost transformată prin

acordul părţilor, ea valorează o novaţie, noua datorie se substituie celei vechi care se stinge.

Garanţii pentru beneficiarul întreţinerii

În timpul vieţii beneficiarului întreţinerii, dobînditorul nu are dreptul să înstrăineze bunul. În cazul

imobilelor, această interdicţie se înscrie în registrul bunurilor imobile. Gajarea sau grevarea în alt

mod a bunului se permite numai cu acordul beneficiarului întreţinerii.

Riscul pieirii bunului

Pieirea bunului nu-l degrevează pe dobînditor de obligaţiile pe care şi le-a asumat în bază de

contract.

Rezoluţiunea contractului de întreţinere.

Potrivit alin. 1, art. 844 Cod civil, beneficiarul întreţinerii este în drept să ceară rezoluţiunea

contractului în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către dobînditor.

Se pune problema dacă acţiunea în rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei de

întreţinere poate sau nu să fie intentată de moştenitorii beneficiarului întreţinerii. Întrucît dreptul la

întreţinere este un drept personal şi, ca atare, netransmisibil prin succesiune (stingîndu-se la

moartea beneficiarului), moştenitorii nu pot cere ca prestaţia să continue în persoana lor sau ca

prestaţia neefectuată în timpul vieţii beneficiarului să fie executată în persoana lor. Acest caracter

personal al creanţei de întreţinere nu influenţează însă caracterul patrimonial al acţiunii în

rezoluţiunea contractului. Astfel fiind, dreptul la acţiune se transmite moştenitorilor, care îl pot

exercita în cadrul termenului de prescripţie.

Dobînditorul poate cere rezoluţiunea contractului în cazul imposibilităţii executării obligaţiilor

contractuale în virtutea unor circumstanţe independente de voinţa lui. Acesta se întîmplă de cele mai

dese ori atunci cînd situaţia materială a dobînditorului s-a schimbat astfel, încît el nu mai este în

stare să acorde întreţinere beneficiarului.

Efectele rezoluţiunii contractului de întreţinere.

În cazul rezoluţiunii contractului de către beneficiarul întreţinerii, acesta are dreptul să ceară fie

restituirea bunului, fie plata valorii lui. Valoarea întreţinerii prestate de dobînditor nu trebuie restituită

(art. 845 Cod civil).

Soluţia contrară ar duce la imposibilitatea pentru beneficiarul întreţinerii de a cere rezoluţiunea

contractului din culpa dobînditorului ori de cîte ori prestaţiile primite cu titlu de întreţinere ar egala

valoarea bunului sau chiar ar depăşi-o. Astfel, beneficiarul ar fi lăsat la discreţia dobînditorului, care

ar putea să nu mai execute contractul, ştiind că nu va mai fi obligat să restituie bunul, deoarece

beneficiarul nu ar mai avea interes să obţină rezoluţiunea din cauza sumei pe care ar trebui s-o

restituie drept contravaloare a întreţinerii prestate. S-ar ajunge astfel la înlăturarea efectelor aleatorii

ale contractului, dîndu-se posibilitate dobînditorului de rea-credinţă să nu mai execute obligaţia de

întreţinere ori de cîte ori valoarea prestaţiilor efectuate depăşeşte valoarea bunului.

3. Efectele contractului de întreţinere

Efecte faţă de întreţinut

a) Întreţinutul are obligaţia de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului înstrăinat.

b) Întreţinutul este obligat să-l garanteze pe întreţinător contra evicţiunii sau viciilor ascunse ale

bunului transmis.

Efecte faţă de întreţinător

a) Întreţinătorul are obligaţia de a presta în natură, întreţinerea, în favoarea Întreţinutului.

b) Întreţinerea va trebui prestata la locul convenit între părţi sau, în lipsa unui asemenea acord

expres, la domiciliul Întreţinutului

Cum încetează contractul de întreţinere?

Obligaţia de întreţinere va înceta la împlinirea termenului prevăzut în contract sau, daca nu s-a

stabilit un termen , la decesul Întreţinutului (cînd contractul are efecte pe toata perioada vieţii

Întreţinutului).

La rezoluţiunea contractului:

a) Întreţinutul redobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului înstrăinat.

b) Sumele prestate ca întreţinere nu se restituie întreţinătorului.

c) Întreţinutul are obligaţia de a restitui întreţinătorului sumele plătite de acesta cu titlu de impozite

şi prime de asigurare achitate pentru bunul transmis.

Contractual de renta

1. Noţiunea şi caracterele juridice.

2. Elementele contractului de rentă.

3. Efectele contractului de rentă.

1. Noţiunea şi caracterele juridice

Renta se constituie printr-un contract în baza căruia o parte (debirentier) se obligă să plătească

periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevenţă celeilalte părţi (credirentier).

Renta poate fi plătită în bani sau în natură. Ea poate fi constituită în favoarea unui terţ.

Renta este viageră în cazul în care durata ei este limitată prin durata vieţii unei sau mai multor

persoane. Debirentierul trebuie, în caz de dubiu, să efectueze plata rentei pe durata vieţii

credirentierului.

Pentru valabilitatea unui contract prin care se promite o rentă este necesară formularea în scris a

promisiunii şi autentificarea ei notarială. Dacă, în temeiul contractului de rentă, debirentierului i se dă

un bun imobil, contractul urmează a fi înscris în registrul bunurilor imobile.

Caracterele juridice

1. consensual, el ia naştere în mod valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, redactarea unui

înscris fiind necesară doar pentru dovedirea contractului.

Cu toate acestea în cazul în care în schimbul rentei credirentierul transmite dreptul de proprietate

asupra unui teren, contractul trebuie încheiat în formă autentică

2. sinalagmatic, fiecare parte asumîndu-şi obligaţii care sunt reciproce şi interdependente.

3. translativ de proprietate. Proprietatea bunului ce formează obiectul contractului se transmite

de la vînzător la cumpărător prin efectul realizării acordului de voinţă al părţilor, dacă părţile nu au

convenit să amîne transferul dreptului de proprietate.

4. executare succesivă, prestaţia debirentierului urmînd a fi executată în timp, cu o anumită

periodicitate, prestabilită.

5. titlu oneros;

6. posibilitatea constituirii ei cu titlu gratuit prin donaţie sau testament.

7. Aleatoriu, cînd contractul este constituit pe viaţă.

Renta cu titlu gratuit este supusă condiţiilor de formă şi de fond pe care trebuie să le îndeplinească

donaţiile sau testamentele respective. Totuşi cînd renta se constituie cu titlu gratuit în favoarea unui

terţ, prin intermediul stipulaţiei pentru altul, deşi ea constituie o donaţie nu este supusă condiţiilor de

formă ale donaţiilor, donaţiile indirecte trebuind să respecte doar condiţiile de formă ale actelor sub

haina cărora se realizează.

8. Comutativ.

Condiţiile de valabilitate. Atunci cînd renta este cu titlu gratuit, debitorul trebuie să aibă capacitate

necesară pentru a încheia contracte de donaţie sau testamente.

1. Condiţii de valabilitate privind încheierea contractului de întreţinere

a) Capacitatea juridică necesară persoanei;

b) Consimţămîntul valabil. El trebuie să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice. Acesta nu

trebuie să fie viciat. Viciile care pot interveni sînt:

Eroarea (nu are autor);

Dol (eroare provocată): captaţie; sugestie.

Violenţa;

Şantajul;

Leziune

c) Obiectul, care trebuie să fie:

Determinat, adică trebuie să se cunoască cu exactitate, reieşind din prevederile contractuale;

Licit, adică să fie în circuitul civil;

Posibil, adică să poată fi obiect al contractului. Exemplu: steroizii nu pot fi obiect al contractului.

d)Cauza. Este scopul pentru care părţile încheie contractul. Aceasta trebuie să fie:

a) Licită, adică să nu aducă prejudicii intereselor altei persoane;

b) Morală, adică să nu încalce limitele moralităţii.

2. Condiţii cu privire la bun

Să existe sau să poată exista în viitor.

Să fie determinat sau determinabil. Această condiţie este necesară pentru a se evita eroarea ca

viciu de consimţămînt.

Să fie în circuitul civil.

Cuantumul ratei de rentă se stabileşte, în mod liber, prin voinţa părţilor.

În materia contractului de întreţinere se admite indivizibilitatea obligaţiei de întreţinere (activ şi pasiv)

datorită naturii ei. În schimb, renta viageră – având ca obiect o sumă de bani – este, prin excelenţă,

divizibilă. Astfel fiind, ar urma ca indivizibilitatea (eventual solidaritatea) să fie admisă numai dacă a

fost stipulată în contract. Cu toate acestea, se admite că, în principiu, moartea unui credirentier nu

duce la stingerea parţială a rentei, ea urmând a fi plătită integral supravieţuitorului, dacă nu s-a

stipulat contrariul. De exemplu, în cazul decesului unuia dintre soţii credirentieri, cel rămas în viaţă

beneficiază de întreaga rentă. Deoarece renta este stabilită, cu caracter aleatoriu, până la sfârşitul

vieţii creditorilor – deci obligaţia este privită de părţi “sub un raport de nedivizibilitate” – se poate

admite menţinerea integrală a obligaţiei până la decesul ultimului credirentier (împlinirea termenului

incert prevăzut în contract), dacă părţile nu au prevăzut altfel.

Condiţii speciale. Dacă persoana în favoarea căreia renta a fost constituită (inclusiv terţul beneficiar)

încetase din viaţă în momentul constituirii, contractul este lovit de nulitate absolută (art. 1644 C.

civ.), deoarece nu există şanse de câştig – pierdere pentru ambele părţi, ceea ce presupune lipsa

cauzei juridice a contractului.

Contractul este lovit de nulitate şi în cazul constituirii rentei în favoarea unei persoane afectate de o

boală de care a murit în interval de 20 de zile de la data încheierii contractului.Trebuie să fie o boală

existentă în momentul încheierii contractului şi nu un alt eveniment (de exemplu, un accident) fiind

cauza morţii

Dacă contractul de rentă s-a constituit în favoarea mai multor persoane şi numai una dintre ele a

încetat din viaţă în momentul constituirii sau în intervalul de 20 zile, atunci în acest caz, soluţia

validităţii contractului se justifică, fiindcă şansele de câştig – pierdere pentru ambele părţi (cauza

contractului) subzistă.Dacă moartea credirentierului a intervenit după 20 zile, instanţa poate constata

nulitatea contractului pentru lipsa cauzei (alea) numai dacă moştenitorii dovedesc că debirentierul a

avut cunoştinţă de moartea iminentă a credirentierului.

2. Elementele contractului de rentă.

Părţile: care se numesc debirentier, credirentier, pot fi atât persoane fizice, cît şi persoane juridice.

Obiectul acestui contract când este cu titlu oneros pot fi bunuri mobile şi imobile puse în circuitul civil

şi aflate cu drept de proprietate, pe de o parte şi redevenţa ce urmează a fi plătită.

Când contractul este cu titlu oneros articolul 852 CCRM prevede interdicţia înstrăinării bunurilor

primite de debirentier, astfel în timpul vieţii credirentierului, debirentierul nu poate, fără acordul

credirentierului, înstrăina, ipoteca sau greva în alt fel bunurile transmise de persoana care a

constituit renta. Nu se admite executarea silită asupra acestor bunuri pentru alte obligaţii ale

debirentierului. Dacă debirentierului a fost transmis un bun imobil, interdicţiile stipulate la alin. (1) se

înscriu în registrul bunurilor imobile.

3. Efectele contractului de rentă

a) Obligaţia debirentierului

De a plăti renta sau redevenţa care trebuie să fie făcută în conformitate cu cele prevăzute în

contract. Plata ratei de rentă (redevenţă) se face în cuantumul stabilit pe toată durata contractului

(viager). Atunci cînd contractul nu conţine stipulaţii privind vreun termen determinat, renta va trebui

plătită pe toată durata vieţii credirentierului, ori pînă la decesul terţului, cînd renta s-a constituit în

favoarea lui.

Doctrină. Precizăm că, în caz de moarte a debirentierului, obligaţia de plată a rentei se transmite

asupra moştenitorilor lui deoarece această obligaţie nu este legată de o calitate personală a

defunctului. Debirentierul nu se poate libera de obligaţia plăţii rentei nici prin vânzarea bunului şi

asumarea acestei obligaţii de către cumpărător.

Plata rentei

Periodicitatea şi momentul de plată a rentei se stabilesc prin acordul părţilor, luîndu-se în

considerare forma rentei. Renta viageră se plăteşte în avans. Renta în bani se plăteşte în avans

pentru 3 luni dacă în contract nu este prevăzut altfel. Pentru alte forme de rentă, termenul de plată în

avans se stabileşte în dependenţă de caracterul şi de scopul rentei. Dacă la începutul perioadei

pentru care se plăteşte renta credirentierul este în viaţă, lui trebuie să i se dea integral renta pentru

această perioadă.

În caz de neexecutare a obligaţiei contractuale, atît debirentierul, cît şi credirentierul, pot solicita

rezilierea contractului de rentă. Debirentierul nu are dreptul să înstrăineze fără acordul

credirentierului bunurile primite în schimbul rentei, şi nici să le greveze cu obligaţii. Această

interdicţie se înscrie în Registrul Bunurilor Imobile sau Publicităţii Imobiliare.

Pieirea fortuită a bunului nu duce la stingerea obligaţiilor debirentierului, deoarece, debirentierul

devine proprietar al acestuia şi riscul pieirii fortuite îl suportă el.

b) Obligaţiile credirentierului

Atunci cînd renta este cu titlu oneros, credirentierul va avea următoarele obligaţii:

Transferul dreptului de proprietate asupra bunului;

Garantarea de vicii ascunse, materiale şi juridice (garanţia de evicţiune).

În cazul rentei cu titlu gratuit,obligaţia credirentierului este cea de a-l gratifica pe debirentier.

Încetarea contractului de rentă.

De regulă, contractul de rentă viageră încetează la moartea persoanei, în favoarea căreia a fost

constituită, putînd înceta însă şi prin reziliere.

Atît debirentierul, cît şi credirentierul are dreptul de a cere rezilierea contractului de rentă dacă, în

urma neexecutării obligaţiilor sau din alte motive temeinice, continuarea acestor raporturi nu mai

este posibilă.În urma rezilierii contractului de rentă, bunul transmis în legătură cu constituirea rentei

este restituit. Prestaţia efectuată de debirentier nu este restituită dacă în contract nu este prevăzut

altfel.

În cazul rentei cu titlu gratuit, aceasta poate fi revocată la cererea oricărei dintre părţi datorită

imposibilităţii de executare din motive proprii sau neexecutarea corespunzătoare din partea

debirentierului.

Consecinţele decesului debirentierului

În caz de deces al debirentierului, obligaţia lui trece la succesorii care au moştenit bunul. Dacă

succesorul renunţă la bun, acesta este transmis credirentierului. Prin aceasta contractul încetează.

Asemănări şi deosebiri între contractul de întreţinere şi contractul de rentă viageră

Cele două contracte se aseamănă prin faptul că ambele se încheie, de regulă, pe toată durata vieţii

creditorului, ambele sunt oneroase, aleatorii, bilaterale, consensuale (cu excepţia transmiterii

terenurilor), cu executare succesivă pentru una dintre părţi şi instantanee pentru cealaltă.

Pe lângă aceste asemănări, între cele două contracte există şi importante deosebiri. Astfel:

1. contractul de rentă viageră este un contract numit, fiind expres reglementat de Codul civil, în

timp ce contractul de întreţinere este nenumit, părţile stabilind prin voinţa lor conţinutul actului juridic,

în care se regăsesc elemente specifice altor contracte reglementate în Codul civil, precum şi

elemente noi;

2. în contractul de rentă viageră, obligaţia debitorului este o obligaţie de a da, pe când în contractul

de întreţinere, obligaţia debitorului este de a face;

3. în cazul contractului de rentă viageră există posibilitatea transmiterii rentei viagere către o altă

persoană, pe când obligaţia de întreţinere este, în principiu, personală şi netransmisibilă;

4. contractul de rentă viageră trebuie încheiat pe durata vieţii unei persoane (acest element fiind

de esenţa convenţiei), pe când contractul de întreţinere poate fi încheiat şi pe o perioadă

determinată, fără ca această împrejurare să-i modifice natura juridică.

Contractual de comodat

1. Noţiunea şi caracterele juridice ale comodatului

2. Condiţiile de valabilitate ale comodatului

3. Efectele comodatului

4. Încetarea contractului de comodat

1. Noţiunea şi caracterele juridice ale comodatului

Prin contract de comodat o parte (comodant) dă cu titlu gratuit un bun în folosinţă celeilalte părţi

(comodatar), iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a fost dat.

Caracterele juridice ale comodatului

a) unilateral deoarece naşte obligaţii numai în sarcina comodatarului. Este posibil ca pe parcursul

executării contractului, să se nască obligaţii şi în sarcina comodantului, obligaţii care nu au, însă, ca

temei acordul de voinţă al părţilor, ci derivă dintr-un fapt accidental şi ulterior încheierii contractului.

b) cu titlu gratuit întrucît are drept cauză imediată intenţia comodantului de a procura

comodatarului un folos gratuit, fără a urmări obţinerea unei contraprestaţii.

c) real deoarece pentru formarea sa nu este suficientă simpla manifestare de voinţă a părţilor, ci

este necesar să aibă loc remiterea materială a bunului care formează obiectul derivat al

contractului; înţelegerea părţilor, prealabilă predării, valorează antecontract (promisiune unilaterală

sau bilaterală). Dacă bunul se află deja în posesia/detenţia comodatarului, contractul se încheie

solo consensu, fiind suficientă manifestarea de voinţă a părţilor contractante;

d) cu executare succesivă, prin urmare sancţiunea aplicabilă în cazul neexecutării sau executării

necorespunzătoare de către o parte a obligaţiei va fi rezilierea;

e) generator de drepturi de creanţă întrucît comodatarul dobîndeşte doar un drept de folosinţă

asupra lucrului. În consecinţă, proprietarul bunului, iar nu comodatarul, va avea toate drepturile şi va

suporta toate consecinţele ce decurg din calitatea de proprietar.

2. Condiţiile de valabilitate ale comodatului

Condiţii ale contractului de comodat

capacitatea juridică necesară a părţilor contractante – întrucît încheierea contractului de

comodat are semnificaţia juridică a unui act de administrare, ambele părţi contractante trebuie să

îndeplinească condiţiile prevăzute de lege pentru efectuarea unui asemenea act.

consimţămîntul părţilor – exprimarea unui consimţămînt valabil presupune ca acesta să provină

de la o persoană cu discernămînt, să fie dat cu intenţia de produce efecte juridice, să fie exteriorizat

şi să nu fie viciat (prin dol, eroare sau violenţă, nu şi leziune, fiind vorba de un act esenţialmente

gratuit).

obiectul contractului de comodat – poate forma obiect al contractului de comodat orice bun,

mobil sau imobil, corporal sau incorporal. Avînd în vedere obligaţia comodatarului ca la încetarea

contractului să restituie în natură bunul împrumutat, contractul poate avea ca obiect doar bunuri

nefungibile(nu pot fi înlociute unele cu altele) şi neconsumptibile. Prin excepţie, bunurile

consumptibile prin natura lor, dar apreciate de părţi ca nefungibile vor putea constitui obiect al

unui împrumut de folosinţă. Comodatul nefiind un contract translativ de drepturi reale, condiţia ca

bunul ce formează obiectul (derivat) al contractului să fie proprietatea comodantului nu trebuie

îndeplinită. Deci, ar putea avea calitatea de comodant, spre exemplu, uzufructuarul, locatarul,

chiriaşul dacă legea sau convenţia părţilor nu interzice închirierea.

cauza contractului de comodat – scopul imediat urmărit prin încheierea contractului constă atît

în prefigurarea remiterii bunului, cît şi în intenţia comodantului de a procura comodatarului un folos

gratuit. Aceasta trebuie să fie licită şi morală.

3. Efectele comodatului

Obligaţiile comodatarului

obligaţia de conservare a lucrului – comodatarul este dator să se îngrijească, ca un bun

proprietar, de conservarea lucrului împrumutat.

obligaţia de folosire a lucrului potrivit destinaţiei – bunul care formează obiectul contractului

trebuie să fie folosit potrivit destinaţiei sale, determinată prin natura lui sau prin convenţia părţilor.

Nerespectarea acestei obligaţii este sancţionată prin obligarea comodatarului la plata de daune-

interese şi la suportarea riscului pieirii fortuite. De asemenea, va putea constitui temei pentru

admiterea unei acţiuni în rezilierea contractului. Dacă deteriorarea bunului este consecinţa firească

a folosirii lucrului, lipsind culpa, comodatarul nu va răspunde.

obligaţia de suportare a cheltuielilor de folosinţă – reprezentînd un accesoriu al

folosinţei bunului, cheltuielile necesare folosirii lucrului împrumutat vor fi suportate de

către comodatar. Spre exemplu, dacă s-a împrumutat un autoturism, atunci cheltuielile

necesare achiziţionării combustibilului nu vor putea fi imputate comodantului, ci rămîn în sarcina

comodatarului.

obligaţia de restituire a lucrului – comodatarul are obligaţia de a înapoia bunul

împrumutat comodantului, neputîndu-se elibera de această obligaţie oferind în schimb

contravaloarea lucrului sau, eventual, un alt lucru în schimb. Bunul trebuie restituit împreună cu

accesoriile sale, iar fructele produse de bun se cuvin comodantului, în lipsă de stipulaţie contrară.

Comodatarul va fi îndreptăţit să pretindă restituirea cheltuielilor ce le-a făcut cu producerea şi

culegerea lor. În ceea ce priveşte scadenţa obligaţiei de restituire, dacă părţile au stabilit un termen,

atunci comodantul nu va putea pretinde înapoierea bunului înainte de împlinirea acestuia. În

absenţa unui termen al restituirii, bunul se va reîntoarce în mîinile comodantului abia după

satisfacerea scopului avut în vedere la încheierea contractului.

În cazul în care comodantul nu execută obligaţia de a da bunul, comodatarul poate cere doar

repararea prejudiciului. Comodatarul nu poartă răspundere pentru modificarea sau înrăutăţirea stării

bunului dacă aceasta survine în urma folosirii lui în conformitate cu destinaţia stabilită în contract.

Comodatarul nu are dreptul de retenţie a bunului pentru creanţele faţă de comodant, cu excepţia

creanţelor privind cheltuielile extraordinare, necesare şi urgente făcute pentru conservarea bunului.

Obligaţiile comodantului

Împrumutul de folosinţă creează obligaţii numai în sarcina comodatarului, nu şi a comodantului.

Cu toate acestea, este posibil ca executarea contractului să ocazioneze naşterea unor obligaţii şi

pentru comodant, care vor avea o natură extra-contractuală deoarece nu îşi au temeiul în convenţia

de comodat.

comodantul va trebui să înapoieze comodatarului cheltuielile pe care acesta le-a făcut pentru

producerea şi conservarea fructelor restituite.

în cazul în care bunul era afectat de vicii ascunse ce au provocat pagube comodatarului,

comodantul va trebui să îl despăgubească, dacă le-a cunoscut şi nu le-a comunicat comodatarului.

Pînă la plata cheltuielilor sau a despăgubirilor, comodatarul beneficiază de un drept de retenţie

asupra lucrului, drept care, însă, nu îi mai permite să se folosească de bunul împrumutat.

Comodantul poate rezilia contractul de comodat dacă:

a) în virtutea unor circumstanţe neprevăzute, comodantul însuşi are nevoie de bun;

b) comodatarul foloseşte bunul neconform destinaţiei stabilite în contract, dă bunul, fără acordul

comodantului, în folosinţă unui terţ sau supune bunul unui pericol mare, ca urmare a nemanifestării

prudenţei cuvenite;

c) comodatarul a decedat;

d) comodatarul persoană juridică şi-a încetat activitatea.

4. Încetarea contractului de comodat

Împrumutul de folosinţă încetează prin executarea obligaţiilor de către comodatar, adică restituirea

bunului la scadenţă, această restituire putînd fi făcută şi înainte de termen, dacă nu există o

dispoziţie contractuală contrară.

De asemenea, comodatul poate înceta prin confuziune sau prin dare în plată ori prin remitere

de datorie. În caz de neexecutare sau de executare necorespunzătoare a obligaţiilor ce îi

revine comodatarului, comodantul are deschisă calea unei acţiuni în rezilierea contractului.

Hotărîrea prin care instanţa dispune desfiinţarea contractului va produce efecte

numai pentru viitor, comodatul fiind un contract cu executare succesivă. Contractul încetează în

caz de moarte a comodatarului numai dacă împrumutul a fost încheiat în considerarea persoanei

acestuia. În caz contrar, comodatul nu se stinge, obligaţiile contractuale trecînd asupra

moştenitorilor comodatarului.

Contractual de imprumut

1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de împrumut.

2. Elementele contractului de împrumut.

3. Efectele contractului de împrumut.

4. Stingerea împrumutului de consumaţie.

1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de împrumut

Prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi

(împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeaşi sumă

sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date.

Caracterele juridice

unilateral, pentru că împrumutătorul nu-şi asumă nici o obligaţie faţă de împrumutat;

translativ de proprietate, împrumutatul devenind proprietarul bunului împrumutat;

gratuit, dar poate fi şi oneros atunci cînd împrumutătorul urmăreşte un interes material

percepînd o dobîndă ca preţ al transferului de proprietate;

real, ca şi în cazul contractului de comodat fiind necesară remiterea bunului împrumutat pentru

încheierea sa valabilă.

2. Elementele contractului de împrumut

Elementele contractului de împrumut sunt:

a) Obiectul contractului, care, potrivit Codului Civil, poate fi atît sub formă de bani, cît şi sub formă

de bunuri fungibile consumptibile.

b) Cauza, care trebuie să fie licită şi morală.

c) Părţile, adică împrumutătorul şi împrumutatul.

Condiţii de valabilitate pentru contractul de împrumut

a) Condiţii de fond ale contractului de împrumut de consumaţie

Capacitatea părţilor – împrumutătorul trebuie să fie proprietarul bunului împrumutat. El trebuie

să aibă capacitate de a încheia acte de dispoziţie, iar împrumutatul trebuie să aibă capacitate de

exerciţiu deplină;

Consimţămîntul:

– Liber exprimat;

– Să provină de la o persoană cu discernămînt;

– Să fie exteriorizat, dat cu scopul de a produce efecte juridice.

Obiectul:

– Să fie determinat sau determinabil;

– Licit;

– Posibil;

– Fungibil, consumptibil prin natura lui.

Cauza:

– licită;

– morală.

b) Condiţii de formă ale contractului de împrumut de consumaţie

Înţelegerea părţilor cu privire la încheierea contractului nu trebuie să îndeplinească vreo anumită

formă. În ceea ce priveşte forma cerută ad probationem, trebuie să existe un înscris doveditor sub

forma actului autentic sau înscrisului sub semnătură privată.

Dacă obiectul contractului depăşeşte valoarea bănească de 1000 lei, împrumutul va trebui să fie

încheiat în formă scrisă.

Durata contractului. Poate fi de 2 feluri:

1. Determinată;

2. Nedeterminată.

Instanţa de judecată, în funcţie de împrejurări concrete a cauzei, va putea acorda un termen de

graţie.

3. Efectele contractului de împrumut

1. Obligaţiile împrumutatului

Restituirea la scadenţă a unor bunuri de acelaşi gen, calitate, pe care le-a primit. Dacă împrumutatul

a restituit alte categorii de bunuri, acestea ar schimba natura juridică a contractului. Conform art.

871, dacă termenul nu este prevăzut, atunci împrumutatul este obligat să restituie, în termen de 30

de zile bunul, acest termen fiind unul extinctiv. Atunci cînd contractul este cu titlu gratuit,

împrumutatul poate să execute obligaţia oricînd.

2. Obligaţiile împrumutătorului

În principiu, împrumutătorul nu are nici o obligaţie, contractul fiind unilateral. Conform art. 847,

împrumutătorul poartă răspundere pentru viciile bunului, în conformitate cu regulile de răspundere a

comodatului. Astfel, împrumutătorul poartă răspundere numai pentru intenţie sau culpă gravă.

Dacă a ascuns cu viclenie viciile bunului transmis în folosinţă gratuită, împrumutătorul este obligat

să repare împrumutatului prejudiciul cauzat astfel.

Împrumutul cu dobîndă

Cînd împrumutul de consumaţie e cu titlu oneros, acesta ia forma împrumutului cu dobîndă. În acest

caz, împrumutătorul pretinde pe lîngă restituirea lucrului şi o altă prestaţie care constă, de

regulă, într-o sumă de bani numită dobîndă.

De asemenea, dobînda poate consta şi în alte prestaţii, în schimbul folosirii capitalului.

În baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, care trebuie să se afle

într-o relaţie rezonabilă cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei. Nerespectarea acestei

condiţii asupra dobînzii este nulă.

Se plăteşte dobîndă la expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul încheierii contractului

şi cel al restituirii împrumutului dacă în contract nu este prevăzut altfel. În cazul în care împrumutatul

nu plăteşte dobînda în termen, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a împrumutului şi a

dobînzii aferente.

Revocarea promisiunii de împrumut. Împrumutătorul are dreptul să renunţe la îndeplinirea obligaţiilor

în cazul în care situaţia materială a împrumutatului se înrăutăţeşte substanţial, fapt ce ar periclita

restituirea împrumutului, chiar dacă înrăutăţirea s-a produs înainte de încheierea contractului şi a

devenit cunoscută împrumutătorului ulterior. În cazul în care împrumutătorul nu execută obligaţia de

a da bunul, împrumutatul poate cere doar repararea prejudiciului.

Efectele nerestituirii împrumutului

În cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul, împrumutătorul poate cere pentru

întreaga sumă datorată o dobîndă în mărimea prevăzută la art.619 dacă legea sau contractul nu

prevede altfel. Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere

reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Este admisă proba unui prejudiciu mai redus.

În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobînda este de 9% peste rata dobînzii

prevăzută laart.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui

prejudiciu mai redus.

În cazul în care creditorul poate cere în alt temei juridic dobînzi mai mari, ele vor trebui plătite. Nu se

exclude invocarea dreptului privind repararea unui alt prejudiciu. Dobînzile de întîrziere nu se aplică

la dobînzi.

Dacă în contract este prevăzută restituirea împrumutului în rate şi împrumutatul nu restituie în modul

stabilit nici cel puţin o rată, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a întregului împrumut şi a

dobînzii aferente.

În cazul în care nu poate restitui bunul, împrumutatul trebuie să plătească valoarea acestuia

calculată în funcţie de locul şi timpul executării obligaţiei.

Efectele nerespectării obligaţiilor de garantare a executării. În cazul în care împrumutatul nu-şi

respectă obligaţiile privind garantarea restituirii bunului, împrumutătorul poate cere restituirea lui

imediată şi a dobînzii aferente.

4. Stingerea împrumutului de consumaţie

Contractul de împrumut de consumaţie poate înceta prin una din următoarele modalităţi de stingere

a obligaţiilor:

prin plată de bună voie la termenul stabilit în contract (de regulă, termenul se stabileşte în

favoarea debitorului. În acest caz el poate face o plată valabilă şi înainte de termen. Dacă termenul

a fost stabilit în interesul ambelor părţi, plata înainte de termen se poate face numai cu acordul

împrumutătorului) sau silită.

reziliere;

remitere de datorie;

confuziune;

dare în plată;

compensaţia.

Prin moartea oricăreia dintre părţi, de regulă, drepturile şi obligaţiile se transmit asupra

moştenitorilor.

Comparaţie între contractul de consum şi folosinţă

Asemănări: Deosebiri:

1. ambele sunt contracte numite; 1. părţile contractante poartă

denumiri diferite;

2. ambele sunt contracte reale, gratuite, cu executare succesivă; 2. în cazul contractului de

folosinţă, bunurile trebuie să fie nefungibile şi neconsumptibile, iar în cazul contractului de împrumut

cu folosinţă, acestea trebuie să fie fungibile consumptibile.

3. ambele prevăd obligaţia de restituire; 3. la contractul de comodat,

comodatarul beneficiază de dreptul de retenţie.

4. ambele pot fi încheiate pe o perioadă determinată sau nedeterminată; 4. la contractul de

mutuum, este prevăzut caracterul transmisibil de proprietate, spre deosebire de cel de comodat.

5. obligaţiile revin ambelor părţi; 5. în cazul contractului de

comodat, acesta este cu titlu gratuit, iar cel de mutuum, poate fi şi cu titlu oneros.