curs gest trez
Post on 11-Apr-2016
35 Views
Preview:
DESCRIPTION
TRANSCRIPT
CAP 2. LOCUL ŞI ROLUL TREZORERIEI ÎN CADRUL BĂNCII
Trezoreria unei societăţi bancare este definită ca un complex de activităţi cu caracter
strategic, previzional şi operativ, prin care se urmăreşte gestionarea cu un grad cât mai înalt de
profitabilitate a “banilor” definiţi în sens larg, de care dispune aceasta, atât în monedă naţională cât
şi în valută, în condiţiile reducerii în cât mai mare măsură a influenţelor factorilor de risc referitori
la plasamente, dobânzi şi lichiditate.
Activităţile specifice trezoreriei se desfăşoară la toate nivelurile organizatorice ale societăţii bancare
materializându-se în stabilirea de măsuri şi luarea de decizii în scopul maximizării veniturilor şi
minimizării cheltuielilor, ţinând seama de condiţiile concrete referitoare la:
a) integrarea băncii într-un context macro-economic definit de:
- situaţia economico-financiară de ansamblu (internă şi internaţională);
- direcţiile de evoluţie ale unor segmente economice componente, rezultate din strategia
guvernamentală;
- priorităţile de dezvoltare şi susţinere financiară asumate de stat;
- strategia guvernului şi a BNR de privatizare şi restructurare a băncilor comerciale;
- piaţa valutară interbancară din România;
- piaţa valutar-financiară externă;
- creşterea numărului de societăţi bancare şi dezvoltarea lor în teritoriu, diversificarea gamei
de produse şi servicii puse la dispoziţia clientelei ceea ce conduce la concurenţa între
acestea.
b) funcţionarea băncii în cadrul unui sistem financiar-bancar caracterizat prin permanenţa
implementării unor noi măsuri de reformă adoptate de BNR, referitoare la dobânzi, precum
şi la introducerea unor noi instrumente şi organizarea modalităţilor de tranzacţionare a
acestora pe piaţa financiară.
c) transpunerea în practică, prin mijloace specifice, a direcţiilor şi obiectivelor cuprinse în
strategia generală a băncii pentru perioada respectivă, referitoare la:
- urmărirea asigurării lichidităţii permanente a băncii prin perfecţionarea sistemului de
gestiune a activelor şi pasivelor bilanţiere;
- optimizarea portofoliului de credite şi reducerea riscului generat de activitatea de creditare;
- îmbunătăţirea structurii resurselor prin minimizarea costului acestora, creşterea ponderii
depozitelor de bază ale clienţilor şi stabilităţii acestora;
- introducerea unor proceduri îmbunătăţite de gestionare a ratei dobânzii.
Componentele activităţii de trezorerie
Principalele componente ale activităţii de trezorerie sunt:
�gestionarea activelor şi pasivelor:
• ţinerea sub control a echilibrului între termenele de constituire (asigurare) a resurselor şi
termenele plasamentelor - pe termen scurt, mediu şi lung;
• optimizarea raportului dintre credite şi alte forme de plasamente;
• atragerea de resurse cu costuri cât mai mici;
• reducerea duratei medii a activelor bilanţiere şi îmbunătăţirea structurii acestora prin
intermediul a noi produse bancare;
• diversificarea şi consolidarea pasivelor, urmărindu-se, îndeosebi, asigurarea stabilităţii
în timp, pentru o cât mai mare parte dintre acestea prin noi forme de atragere în
depozite a resurselor agenţilor economici şi populaţiei;
•
• creşterea bazei de capital a băncii şi asigurarea unui raport adecvat între baza de capital
şi activele bilanţiere;
• menţinerea unei poziţii valutare optime faţă de totalul fondurilor proprii;
• analiza, controlul şi supravegherea indicatorilor de performanţă privind activele şi
pasivele bilanţiere. În condiţiile asigurării unei autonomii financiare subunităţilor,
gradul de acoperire a plasamentelor cu resurse proprii, pe scadenţe, va trebui să
constituie principalul indicator de performanţă al fiecărei subunităţi, atât pentru
activitatea în lei cât şi pentru cea în valută.
�asigurarea lichidităţii băncii - gestionarea lichidităţii băncii constă, în principal, în:
• pentru activitatea în lei:
- preluarea zilnică, în contul curent al centralei băncii, a soldurilor existente în
conturile curente ale sucursalelor deschise la BNR;
- alimentarea de către sucursalele băncii a conturilor curente deschise de filialele din
subordine la alte bănci comerciale, în funcţie de necesităţile de plăţi ale acestora şi
preluarea zilnică a soldurilor acestor conturi în contul curent al sucursalei;
- alimentarea casieriilor unităţilor băncii şi respectiv depunerea la BNR a numerarului
existent peste plafoanele stabilite de BNR;
- gestionarea eficientă, de către Trezorerie, a disponibilităţilor existente în contul
curent al centralei, în condiţiile asigurării rezervei minime obligatorii şi excluderii
posibilităţii înregistrării de credite pentru descoperit de cont (overdraft);
• pentru activitatea în valută:
- acordarea vizei de disponibil pentru plăţile zilnice, deschideri de acreditive,
constituiri de depozite colaterale;
- propuneri de viramente între bănci pentru asigurarea plăţilor zilnice;
- gestionarea disponibilului existent peste soldul minim necesar, din conturile
NOSTRO, pentru maximizarea profitului şi excluderea overdraft-ului;
- propuneri de vânzări-cumpărări valută pentru încadrarea în poziţia valutară;
- proiecţia, cu valută spot, a soldurilor conturilor curente pe bănci şi valute;
- urmărirea volumului numerarului în casierii şi efectuarea de propuneri de fructificare
a acestuia;
- atragerea/plasarea de resurse, în funcţie de necesarul sau surplusul de disponibilităţi.
�politica de dobânzi - la stabilirea nivelurilor dobânzilor pasive şi active Trezoreria are în
vedere în principal:
• obţinerea unor venituri care să acopere cheltuielile aferente resurselor atrase şi
împrumutate, cheltuielile privind provizioanele specifice de risc necesare, precum şi
partea din cheltuielile generale şi administrativ-gospodăreşti care depăşeşte volumul
comisioanelor;
• constituirea fondurilor de rezervă şi risc potrivit legii;
• realizarea unui profit net care să asigure:
- fondul de dezvoltare necesar pentru realizarea programelor de investiţii, aprobat
pentru fiecare an financiar;
- dividende atractive pentru acţionari;
- fondul de participare al salariaţilor la profit corespunzător eforturilor depuse;
• evoluţia cursului valutelor faţă de dolarul SUA şi evenimentele previzibile din economia
SUA;
• dobânzile practicate de celelalte bănci comerciale şi dobânzile de pe piaţa financiar-
valutară internaţională;
• asigurarea lichidităţii băncii şi plasarea excedentului de resurse;
• atragerea de resurse cu un grad cât mai mare de stabilitate în timp;
• realizarea echilibrului pe maturităţi între plasamente şi resurse;
• valutele în care banca este interesată să deruleze operaţiuni;
• politica băncii referitoare la atragerea şi/sau menţinerea unor segmente (sectoare) ale
economiei sau a anumitor activităţi.
�politica ratei de schimb - are în vedere efectuarea unor astfel de tranzacţii care
minimizează costurile;
�gestionarea riscului ratei dobânzii şi al ratei de schimb - în vederea minimizării acestor
riscuri se urmăresc:
• cererile şi ofertele existente pe piaţă pentru anumite produse;
• dobânzile practicate de celelalte bănci comerciale;
• asigurarea lichidităţii băncii;
• evoluţia ratelor dobânzii şi a ratelor de schimb pe piaţa financiar-valutară internaţională
şi prognozele specialiştilor în domeniu;
• acoperirea activelor cu pasive pe maturităţi (minimizarea mismatch-urilor ca durată şi
volum);
• elaborarea de noi produse bancare;
�practicarea de dobânzi real pozitive.
Sistemul bancar este un sistem cibernetic deosebit de complex format din toate băncile împreună cu
relaţiile dintre ele. La rândul ei, fiecare bancă este un sistem complex format din toate unităţile sale
(sucursale, filiale, agenţii) şi din toate departamentele / direcţiile fiecărei unităţi împreună cu
ansamblul relaţiilor dintre acestea. Trezoreria unei bănci, la rândul său este un sistem cibernetic care
prin excelenţă prelucrează informaţii. Fluxul informaţional la toate nivelurile menţionate mai sus
are în vedere acele aspecte ale relaţiilor dintre subsistemele componente care se referă la circulaţia
informaţiilor.
Notăm cu A subsistemul reprezentat de centrală, sucursală sau filială, iar cu B subsistemul
sucursală, filială sau agenţie.
Unde:
înseamnă că:
• A elaborează şi avizează norme metodologice ce reglementează obiectul de activitate al lui B;
• A emite instrucţiuni, circulare, reglementări către B;
• A îndrumă şi controlează pe B în legătură cu activitatea desfăşurată, cu modul de aplicare a
legislaţiei bancare, precum şi a normelor metodologice şi reglementărilor interne emise de bancă,
pentru diversele domenii de activitate;
• A efectuează studii şi analize în legătură cu activităţile specifice desfăşurate de B, în vederea luării
deciziilor privind perfecţionarea activităţii.
înseamnă că:
• B întocmeşte şi trimite periodic raportări şi situaţii asupra activităţii sale lui A;
• B respectă normele metodologice, reglementările şi circularele emise de A;
şi eventual standardizate.
CAP.3. NECESITATEA ŞI AVANTAJELE INFORMAŢIILOR PRIVIND TREZORERIA
ÎNTREPRINDERII
3.1. Importanţa trezoreriei la nivel microeconomic
Din punct de vedere etimologic, termenul de trezorerie provine din limba franceză de la
cuvântul "trésorerie", care înseamnă tezaur, visterie, locul unde sunt păstrare valorile. În limbajul
comun, trezoreria este, deseori, sinonimă cu “banii din casă” sau „cash-ul”, dar literatura de
specialitate vine cu definiţii mult mai cuprinzătoare.
Trezoreria poate fi privită:
a. La nivel microeconomic (trezoreria unui agent economic) – cuprinde totalitatea operaţiunilor
prin care se constituie şi se cheltuiesc capitalurile întreprinderii, respectiv încasările şi plăţile
entităţii economice precum şi gestionarea acestor operaţiuni de selectare a resurselor ce vor fi
atrase în firmă sau de plasament a excedentelor de trezorerie (încasările şi plăţile activităţii de
exploatare şi în afara exploatării);
b. La nivel macroeconomic (trezoreria statului sau publică) - cuprinde totalitatea operaţiunilor
prin care se constituie şi se cheltuiesc resursele financiare publice, în vederea îndeplinirii
funcţiilor statului şi satisfacerii nevoilor colectivităţii: încasările şi plăţile în contul diferitelor
bugete publice, gestionarea resurselor publice, completarea resurselor bugetare publice,
gestionarea împrumuturilor publice, etc
În general, performanţa financiară s-a măsurat fie prin mărimea organizaţiei, fie prin
rentabilitatea şi profitul obţinut, excepţie făcând organizaţiile confruntate cu blocaje financiare sau
falimente, în perioade de instabilitate economică (crize economice, financiare, etc), a căror
performanţa financiară nu poate fi măsurată numai pe baza rezultatului contabil. Unii specialişti
sunt de părere că profitul este un punct de vedere, în timp ce trezoreria este o realitate. Politicile
contabile aplicate distonează rezultatul, devenind înşelător, iar de cele mai multe ori, organizaţiile
profitabile nu dispun şi de lichidităţi, în spatele profitabilităţii acestea ascunzând grave probleme de
trezorerie sau un management al calităţii slab. Pentru mulţi manageri, trezoreria reprezentă gajul
flexibilităţii întreprinderii, deoarece constituie un instrument de acţiune pentru realizarea
obiectivelor strategice. Astfel, trezoreria poate fi utilizata fie pentru achiziţionarea echipamentelor
indispensabile creşterii interne, fie pentru procurarea titlurilor de participaţie care vizează creşterea
externă.
Trezoreria a constituit dintotdeauna un element esenţial al gestiunii financiare pe termen
scurt, prin asigurarea echilibrului financiar al firmei. Orice organizaţie, pentru a supravieţui trebuie
să-şi echilibreze încasările cu plăţile, în caz contrar începe „începutul sfârşitului”, concretizat în
încetarea plăţilor (din evidenţele statistice rezultă că cea mai mare parte a falimentului se datorează
slăbiciunilor în gestiunea trezoreriei). Practicarea unei contabilităţi de angajamente şi axată în
principal pe profit nu poate oferi informaţii financiare legate de fluiditatea activităţii organizaţiei şi
în special de capacitatea acesteia de a asigura o viteză corespunzătoare a lichidităţilor. Aceasta se
datorează decalajului de timp dintre momentul recunoaşterii veniturilor în contabilitate şi cel al
încasării acestora (la momentul în care în contabilitate se recunoaşte un venit, încasarea se poate să
se fi făcut în trecut - înregistrarea venitului din chirii în perioada 1 în condiţiile în care încasarea
chiriei s-a produs în perioada 0 - sau să se efectueze în viitor - înregistrarea unei vânzări către un
client. Mai mult, unele venituri nu au incidenţă asupra trezoreriei - veniturile din provizioane sau
din reluarea pierderilor din deprecierea activelor - sau au în contrapartidă stocuri, imobilizări şi alte
active), respectiv, momentul recunoaşterii cheltuielilor în contabilitate şi cel al plăţii (la momentul
în care în contabilitate se recunoaşte o cheltuială, plata se poate să se fi făcut în trecut - înregistrarea
cheltuielii cu chiria în perioada 1 în condiţiile în care chiria a fost plătită în avans în perioada 0 - sau
să se efectueze în viitor - înregistrarea facturii de plată faţă de un furnizor de servicii. Mai mult,
unele cheltuieli nu au incidenţă asupra trezoreriei - cheltuielile cu amortizarea, cu provizioanele şi
cu pierderile din deprecierea activelor - sau au în contrapartidă stocuri, imobilizări şi alte active.).
De aceea, rezultatul de trezorerie sau trezoreria este considerată informaţia vitală pentru organizaţie,
deoarece prin intermediul său îşi finanţează activitatea şi îşi asigură durabilitatea.
“Informaţiile privind fluxurile de trezorerie ale entităţii raportoare în decursul unei
perioade ajută utilizatorii să evalueze capacitatea entităţii de a genera viitoare intrări nete de
numerar. Acestea prezintă modul în care entitatea raportoare obţine şi cheltuieşte numerarul,
inclusiv informaţii privind împrumuturile şi rambursarea datoriilor, privind dividendele plătite în
numerar sau alte distribuiri de numerar către investitori, precum şi alţi factori care ar putea afecta
lichiditatea sau solvabilitatea entităţii. Informaţiile privind fluxurile de trezorerie ajută utilizatorii
să înţeleagă activităţile unei entităţi raportoare, să evalueze activităţile de finanţare şi de investiţii
ale acesteia, să-i evalueze lichiditatea sau solvabilitatea şi să interpreteze alte informaţii privind
performanţa financiară”1.
Din punct de vedere contabil, termenul de „trezorerie” are o definiţie mult mai
cuprinzătoare:
- Din punct de vedere al contabilităţii româneşti, Trezoreria reprezintă activitatea în
cadrul căreia se cuprind tranzacţiile şi evenimentele prin care se gestionează instrumentele
financiare pe termen scurt ( titlurile de plasament, respectiv investiţiile financiare pe termen scurt ),
valorile de încasat, disponibilităţile băneşti aflate în conturi la societăţile bancare, disponibilităţile
băneşti aflate în casieria societăţilor comerciale, creditele bancare pe termen scurt,
disponibilităţile băneşti separate sub forma de acreditive la societăţile bancare şi alte valori de
trezorerie2.
- Trezoreria cuprinde lichidităţile şi cvasilichidităţile. Cvasilichidităţile sunt investiţii
financiare pe termen scurt, foarte lichide, imediat realizabile şi care au o scadenţă de maximum 90
zile (Norma contabilă americană FAS 95);
- Trezoreria include disponibilităţile din casă şi din conturile bancare curente şi
împrumuturile cu scadenţă mai mică de 3 luni. Plasamentele pe termen scurt se includ în trezorerie,
dacă sunt uşor convertibile în disponibilităţi la nivelul unor valori cunoscute, au scadenţe suficient
de apropiate pentru a evita orice risc de variaţie a valorii, şi sunt considerate de către organizaţii
echivalente de lichidităţi (Norma contabilă britanică FRS 1).
- Situaţia fluxurilor de numerar, trezoreria, deşi nu este clar definită, cuprinde numerarul
şi echivalentele de numerar. Numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere.
Echivalentele de numerar sunt investiţii financiare pe termen scurt şi extrem de lichide care sunt
uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi al căror risc de schimbare a valorii este
insignifiant (IAS 7).
1 Cadrul general conceptual al IASB (International Accounting Standards Board) – OB 20
2 Ristea Mihai, Contabilitatea financiara a întreprinderii, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
Majoritatea utilizatorilor de informaţie contabilă (acţionarii, creditorii, salariaţii, statul, etc)
manifestă un interes deosebit faţă de trezoreria unei entităţi raportoare, fiecare dintre aceşti
utilizatori revendicând o parte din trezoreria întreprinderii sub formă de dividende, dobânzi, salarii,
impozite etc.
Asigurarea echilibrului financiar al organizaţiei (un echilibru între fondul de rulment şi
nevoia de fond de rulment, calculaţi pe baza bilanţului financiar) reflectă desfăşurarea eficientă a
activităţii, iar menţinerea lui pe parcursul mai multor exerciţii financiare succesive reflectă succesul
organizaţiei în viaţa economică şi consolidarea poziţiei sale pe piaţă.
Nesincronizarea încasărilor cu plăţile are ca rezultat înregistrarea unei trezorerii negative (un
deficit monetar acoperit prin contractarea de credite, adesea, la costuri ridicate) sau pozitive (un
excedent monetar ce urmează a fi investit pe piaţa de capital), generatoare de costuri de finanţare,
respectiv de fructificare. “Trezoreria zero” reprezintă cea mai utilizată politică de gestiune a
trezoreriei şi constă în menţinerea cât mai aproape de zero a soldurilor de disponibilităţi, pentru
reducerea costurilor de gestiune a trezoreriei.
La nivelul trezoreriei procesul decizional este compus din trei faze:
1. Previziunea fluxurilor de trezorerie;
2. Selectarea mijloacelor de acoperire a deficitului sau de plasament a excedentului;
3. Controlul trezoreriei.
1. Teoria şi practica de specialitate au mai multe instrumente de previziune a trezoreriei:
bugetul de trezorerie, situaţia zilnică a trezoreriei, planul de finanţare.
A. Bugetul de trezorerie este instrumentul pe bază căruia se asigură echilibrul dintre
încasările şi plăţile unei organizaţii, încât capacitatea de plată a acesteia să fie în permanenţă
asigurată, fără a afecta lichiditatea şi solvabilitatea şi în acelaşi timp, să prevadă mijloacele de
finanţare, în condiţiile existenţei unei nevoi de finanţare. Bugetul de trezorerie cuprinde informaţii
din mai multe bugete şi reuneşte toate previziunile privind intrările de încasări (din bugetul
vânzărilor, bugetul de trezorerie al perioadelor anterioare, contul de rezultate previzionat, evidenţele
şi evoluţiile încasărilor) şi plăţi (bugetul cumpărărilor, consumurilor de materii prime, bugetul
cheltuielilor generale privind producţia, bugetul resurselor umane, bugetul cheltuielilor de
comercializare, bugetul cheltuielilor generale şi administrative, bugetul cheltuielilor de capital
precum şi din contul de rezultate previzionat, situaţia creditelor contractate).
Încasările vor cuprinde:
- vânzările cu plată imediată;
- încasarea vânzărilor pe credit(din perioada anterioară);
- vânzările de valori mobiliare;
- vânzările de imobilizări;
- obţinerea unui împrumut sau vânzarea unei noi emisiuni de titluri;
- încasarea chiriilor, dobânzilor, dividendelor şi a altor venituri.
Plăţile vor cuprinde, de asemenea, achitarea previzibilă a următoarelor datorii:
- plata cumpărărilor la vedere şi pe credit (din perioada anterioară);
- plata salariilor şi a premiilor;
- plata cheltuielilor de exploatare, de administraţie şi de desfacere;
- vărsarea impozitelor şi a taxelor la bugetul statului;
- achiziţiile de imobilizării;
- plata dobânzilor şi a ratelor scadente;
- răscumpărarea titlurilor emise de întreprindere;
- vărsarea dividendelor către acţionari sau a retragerilor de fonduri de către proprietari.
Încasările perioadei = Creanţe iniţiale + Venituri planificate ale perioadei - Creanţe finale
Plăţile perioadei = Datorii iniţiale + Cheltuieli planificate ale perioadei - Datorii finale
Bugetul de Bilanţul de Contul de rezultate Bilanţul
trezorerie deschidere previzional previzional
Construcţia bugetului de trezorerie3
Faze Simbol Operaţii
Previziunea
încasărilor şi
plăţilor
A Soldul iniţial al trezoreriei (SO)
B (+) Încasări din activitatea de exploatare:
- încasări din activitatea de bază
- vânzări din alte activităţi
- subvenţii de exploatare
- alte încasări din exploatare
C (-) Plăţi pentru activitatea de exploatare:
- cumpărări materii prime şi materiale
- impozite şi taxe
- cheltuieli de personal
- alte cheltuieli de exploatare
D Excedentul trezoreriei de exploatare (ETE=B-C)
E Alte încasări:
- venituri financiare (dobânzi, dividende de
încasat)
- creşteri de capital
- creşterea creditelor pe termen lung
- subvenţii pentru investiţii
- vânzări de active imobilizate (mijl fixe)
- alte încasări
F Alte plăţi:
- cheltuieli financiare
- rambursarea creditelor pe termen lung
- achiziţii de active fixe
- impozitul pe profit
- dividende
- alte plăţi
G Soldul din operaţiuni de capital şi din activitatea
financiara şi excepţională: G=E-F
Determinarea
soldului de
trezorerie
H Soldul de acoperire înainte de acoperire:
H=A±D±G
Acoperirea
soldurilor de
trezorerie
I Concursuri bancare:
- soldul creditelor al contului curent
- credite(noi)de trezorerie
- credite(noi)de scont
J Costul creditelor
K Active de trezorerie:
- plasamente
- lichidităţi
L Încasări din plasamente de trezorerie
Determinarea
soldului final
de trezorerie
M Sold final de trezorerie:
M=A±D±G+J(-L)
Prin diferenţa încasări previzionate - plăţi previzionate se determină soldul previzional de
trezorerie care poate fi deficitar (măsuri: diminuarea vânzărilor pe credit, reducerea termenelor de
decontare a facturilor, încasarea unor vânzări în avans, amânarea sau renunţarea la efectuarea unor
cheltuieli din buget, scontarea efectelor comerciale neajunse la scadenţă, contractarea de noi credite
de trezorerie) sau excedentar, care poate fi efectul unui fond de rulment mare, generat de
neutilizarea imediată a datoriilor financiare contractate (se va alege între costul datoriilor financiare
3 Ion Stancu, Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderii. Analiza şi gestiunea financiară, Editura
Economică, Bucureşti, 2006.
şi randamentul plasamentelor pe termen scurt) sau a unei nevoi de fond de rulment mai scăzute
(realizarea unui plasament de trezorerie caracterizat printr-o rentabilitate ridicată, risc minim şi
lichiditate crescută).
În cazul unui sold excedentar al bugetului de trezorerie, entitatea ar trebui să ia decizia
diminuării soldului excedentar prin rambursări anticipate de împrumuturi sau reducerea
împrumuturilor ce urmează a fi contractate, dar realizarea unor plasamente pe termen scurt sub
forma depozitelor bancare pe termen scurt, investiţii financiare pe termen scurt.
Perioada de timp pentru care se întocmeşte bugetul de trezorerie este diferită, în funcţie de
obiectivele urmărite de gestiunea financiară şi în funcţie de scadenţele încasărilor şi plăţilor
întreprinderii. Un buget de trezorerie poate fi încheiat pe un an, dacă se urmăreşte profitul anual al
trezoreriei sau dacă întreprinderea este de talie mică şi are scadenţe, la încasări şi la plăţi,
trimestriale sau mai mari de 90 zile. Orizontul de previziune poate fi de câteva luni (4-6 luni), dacă
se urmăreşte optimizarea finanţării pe termen scurt sau scadenţele sunt lunare şi mai mari de 30 zile.
În sfârşit, cel mai adesea orizontul de timp este de la o zi la o lună în care se urmăreşte graficul
zilnic al încasărilor şi plăţilor, cu scadenţe chenzinale, decadale şi semidecadale. O previziune
pertinentă a trezoreriei se face la nivel anual, cu defalcare pe luni şi cu o detaliere pe săptămâni
pentru primele două sau trei luni ale anului de plan. Previziunea va fi revizuită permanent în tot
cursul anului şi detaliată după necesităţii.
Calitatea unor astfel de previziuni ale trezoreriei depinde de o serie de factori, cum sunt:
trezorierul trebuie să dispună în timp real de informaţii privind fluxurile de numerar reale sau
previzionate; informaţiile referitoare la intrările şi ieşirile de numerar pot fi insuficiente, având în
vedere incertitudinea momentului când o plată va fi efectiv efectuată.
REALIZAREA UNUI BUGET DE TREZORERIE (STUDIU DE CAZ)4
Din statistica vânzărilor lunare anterioare se constată că cifra de afaceri a lunii curente se
încasează astfel:
20% în luna curentă, pentru care se acordă o reducere de 5%;
30% peste o lună de la livrare;
50% peste două luni de la livrare.
Soldul iniţial al creanţelor clienţi la începutul anului este de 1.500, care se vor încasa în luna
ianuarie. Pentru primele şapte luni ale anului de plan s-au estimat următoarele valori ale vânzărilor :
7.500, 8.000, 10.200, 16.800, 18.400, 16.300 şi, respectiv, 12.000 u.m.
Se va realiza tabloul încasărilor aferente activităţii de exploatare:
a) Încasările lunare aferente vânzărilor estimate:
Previziunea încasărilor
Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie
CA 7,500 8,000 10,200 16,800 18,400 16,300
Discount luna
curentă 0.05
Încasări în luna
curentă 0.2 1,425 1,520 1,938 3,192 3,496 3,097
Încasări peste
o luna 0.3 2,250 2,400 3,060 5,040 5,520
Încasări peste
doua luni 0.5 3,750 4,000 5,100 8,400
Încasări clienţi
din bilanţ 1,500
TOTAL
ÎNCASĂRI 2,925 3,770 8,088 10,252 13,636 17,017
b) Soldul creanţelor clienţi la sfârşitul semestrului I:
4 Dragotă Victor, s.a., Management financiar, vol I, Editura Economică, Bucureşti, 2003; Suport seminar Gestiunea
financiară a întreprinderii, ASE Bucureşti, Balu Olivia Florentina
Sold Creanţe (sfârşitul sem I) = 0.5*18.400 + 0.3*16.300 + 0.5*16.300 = 22.240 u.m.
Din statistica previzionărilor lunare anterioare se constată că acestea reprezintă 40% din
cifra de afaceri, aprovizionarea realizându-se cu o lună înainte de realizarea şi vânzarea produselor;
plata aprovizionărilor se face astfel :
60% în luna curentă;
40% peste o lună de la aprovizionare.
Soldul iniţial al furnizorilor la începutul anului este de 800 u.m., care se vor plăti 60% în
luna ianuarie şi 40% în februarie.
Se va realiza tabloul plăţilor aferente activităţii de exploatare:
c) Plăţile lunare aferente aprovizionărilor estimate ;
Previziunea plăţilor
Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie
CA 7,500 8,000 10,200 16,800 18,400 16,300
Aprovizionări 0.4*CA 3,200 4,080 6,720 7,360 6,520 4,800
Plăţi în luna
curenta 0.6 1,920 2,448 4,032 4,416 3,912 2,880
Plăţi peste o
luna 0.4 1,280 1,632 2,688 2,944 2,608
Plăţi peste
doua luni 0
Plăţi furnizori
din bilanţ 800 480 320
TOTAL
PLĂŢI 2,400 4,048 5,664 7,104 6,856 5,488
d) Soldul furnizorilor la sfârşitul semestrului I.
Sold Furnizori (sfârşitul sem I) = 0.4*4.800 = 1.920 u.m.
În afara de încasările şi plăţile estimate anterior firma mai estimează şi alte încasări şi plăţi
lunare, astfel:
Achiziţionarea de imobilizări corporale cu plata la livrare, astfel :
o 1.200 u.m. în luna ianuarie;
o 200 u.m. în februarie
o 2.000 u.m. în aprilie
o 500 u.m. în iunie
Vânzări de imobilizări cu încasarea la livrare, astfel :
o În februarie, vânzarea unei maşini la preţul de 1.200 u.m., cu o valoare contabila de 1.000
u.m.
o În iunie, vânzarea unui utilaj la un preţ de 1.800 u.m., cu o valoare contabila de 2.000 u.m.
Plata lunară a salariilor în valoare de 200 u.m.
Plata lunară a chiriei în valoare de 300 u.m.
Plata impozitelor, astfel :
o 800 u.m. în ianuarie;
o 500 u.m. în mai;
o 1.100 u.m. în iunie.
Trezoreria netă la începutul anului este de 1.000.
Se va determina soldul lunar final al trezoreriei :
e) Soldul lunar al trezoreriei;
Previziunea bugetului de încasări şi Plăţi
Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie
Sold iniţial 1,000
Încasări de
la clienţi 2,925 3,770 8,088 10,252 13,636 17,017
Încasări
vânzări
imobiliare 1,200 0 1,800
Plăţi către
furnizori 2,400 4,048 5,664 7,104 6,856 5,488
Plăţi
achiziţii
imobiliare 1,200 200 2,000 0 500
Plăţi salarii 200 200 200 200 200 200
Plăţi chirii 300 300 300 300 300 300
Plăţi
impozite 800 500 1,100
Flux de
trezorerie -1,975 222 1,924 648 5,780 11,229
Sold final -975 -753 1,171 1,819 7,599 18,828
f) Excedentul sau deficitul de trezorerie, fără a lua în calcul asigurarea unui nivel minim al
trezoreriei (pentru efectuarea unor plăţi neprevăzute sau urgente):
Previziunea bugetului de încasări şi Plăţi
Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie
Sold initial 1,000
Flux de
trezorerie -1,975 222 1,924 648 5,780 11,229
Sold final -975 -753 1,171 1,819 7,599 18,828
Minim de
trezorerie de
asigurat 0
Excedent/
deficit de
trezorerie -975 -753 1,171 1,819 7,599 18,828
g) Excedentul sau deficitul de trezorerie, dacă întreprinderea doreşte un nivel minim al acesteia
egal cu 3.000 ;
Previziunea bugetului de încasări şi Plăţi
Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie
Sold
initial 1,000
Flux de
trezorerie -1,975 222 1,924 648 5,780 11,229
Sold final -975 -753 1,171 1,819 7,599 18,828
Minim de
trezorerie
de asigurat 3,000
Excedent/
deficit de
trezo -3,975 -3,753 -1,829 -1,181 4,599 15,828
h) Trezoreria netă la sfârşitul semestrului I, dacă se consideră că firma poate plasa excedentul
de trezorerie la o dobânda de 15% şi poate contracta credite pentru finanţarea deficitului de
trezorerie la o dobândă de 18% (se are în vedere cazul e), pentru un nivel minim al trezoreriei egal
cu zero şi se ia în considerare metoda dobânzii simple).
Previziunea bugetului de încasări şi Plăţi
Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie
Sold initial 1,000 1,000 -989.63 -779.14 1,159.17 1,829.76 7,704.88
Flux de
trezorerie -1,975.00 222.00 1,924.00 648.00 5,780.00 11,229.00
-975.00
Sold final
(cu dobanzi) -975.00 -767.63 1,144.86 1,807.17 7,609.76 18,933.88
Plasament 0.00 0.00 1,144.86 1,807.17 7,609.76 0.00
Credit 975.00 767.63 0.00 0.00 0.00 0.00
Dobândă
încasata la
plasam. 0.0125 0.00 0.00 14.31 22.59 95.12 0.00
Dob. Platita
la credite 0.0150 14.63 11.51 0.00 0.00 0.00 0.00
Bani în cont 0.00 0.00 1,159.17 1,829.76 7,704.88 0.00
Datorii
(rambursare
credit) 989.63 779.14 0.00 0.00 0.00 0.00
Sold cont la
banca -989.63 -779.14 1,159.17 1,829.76 7,704.88 0.00
B. Situaţia zilnică a trezoreriei cuprinde încasări şi plăţi, în funcţie de natura instrumentelor
de plată utilizate şi poate stabili starea echilibrului financiar fără a fi oferite informaţii cu privire la
nivelul trezoreriei existent în conturile bancare din surse de informaţii atât de natură contabilă cât şi
extracontabilă. Aceste rezultate sunt sintetizate în graficele zilnice de trezorerie.
Pentru fundamentarea graficelor zilnice de trezorerie trebuie să se aibă în vedere:
- decalajul existent între fluxurile reale (de bunuri şi servicii) şi fluxuri monetare (de
trezorerie);
- frecvenţa şi caracterul fluxurilor.
Din acest punct de vedere există două categorii de fluxuri de trezorerie:
- fluxuri de valori relativ constante şi la termene fixe (Fluxuri de ieşire: plăţile pentru salarii
şi cotizaţii sociale, plăţile pentru chirii, rambursarea creditelor şi plata dobânzilor, plata unor
impozite şi taxe; Fluxuri de intrare: încasarea chiriilor, locaţiilor de gestiune, onorariilor, etc.),
caracterizate de o frecvenţă lunară redusă;
- fluxuri de valori variabile şi la termene aleatorii (încasările din vânzarea producţiei, plăţile
pentru aprovizionări). Nivelul acestor fluxuri depinde de caracterul ritmic al vânzărilor sau
aprovizionărilor, iar momentul realizării fluxurilor din această categorie depinde de mijloacele de
decontare folosite. Dacă decontarea se face imediat prin ordin de plată, decalajul între fluxul de
trezorerie şi cel real depinde de durata transportului, durata recepţiei la beneficiar şi chiar de durata
circuitului bancar. Dacă decontarea se face prin intermediul unui titlu de credit (cambie, bilet la
ordin), atunci se cunoaşte cu exactitate şi nivelul fluxului (suma înscrisă în titlul de credit) şi
momentul realizării fluxului (scadenţa titlului). Toate fluxurile din această categorie (sume variabile
şi termene întâmplătoare) se caracterizează printr-o frecvenţă lunară ridicată.
Prin fundamentarea graficelor de trezorerie, se urmăreşte “trezoreria 0”, întrucât nivelul
stocului monetar trebuie să fie minim dacă se are în vedere lipsa de remunerare sau remunerarea
redusă.
Asigurarea solvabilităţii întreprinderii presupune asigurarea unei corelaţii zilnice între
încasări şi plăţi astfel încât dezechilibrul dintre încasări şi plăţi să nu fie mare (nici soldul negativ
sau cel pozitiv al trezoreriei nu este preferat pentru organizaţie, ci trezoreria zero, o soluţie ideală,
dar dificil de realizat în practică). În practica de specialitate însă, s-a demonstrat că o trezorerie uşor
negativă generează pentru întreprindere un cost financiar minimal; în această situaţie, un trezorier
prudent trebuie să analizeze rata dobânzii, suma descoperită, durata, urmând apoi să ia decizia de a
menţine situaţia descoperită sau de căuta surse de acoperire a ei.
O trezorerie “sănătoasă” poate fi realizată prin compararea periodică a previziunilor şi
realizărilor, uneori prea optimiste sau prea pesimiste, şi analiza diferenţelor constatate, astfel încât
să fie identificate şi eliminate punctele slabe ale previziunii, impunându-se corectarea ansamblului
previziunii, şi diferenţe aleatorii, care necesită o analiză a cauzelor astfel încât să fie evitate în
viitor.
C. Planul de finanţare se elaborează pe o perioadă de 3 – 5 ani şi reflectă echilibrul global al
întreprinderii, evidenţiind principalele intrări şi ieşiri de fonduri, fără însă a detalia fluxurile de
trezorerie.
2. Pentru acoperirea soldului previzional deficitar, se acţionează astfel:
- în primul rând, se acţionează în direcţia avansării unor încasări (prin reducerea volumului
şi/sau a duratei creditelor comerciale acordate clienţilor sau prin solicitarea încasării în avans a unor
vânzări) şi pentru amânarea (în condiţii legale) a unor plăţi (prelungirea creditelor-furnizor);
- în al doilea rând, se încearcă renunţarea, pentru moment, la efectuarea unor cheltuieli
(investiţii, dividende etc);
- în al treilea rând, se acţionează pentru realizarea unor încasări excepţionale (vânzarea unor
active fixe sau circulante disponibile etc);
- în final, soldul deficitar, rezultat în urma acestor măsuri, urmează a fi acoperit din credite
noi de trezorerie şi de scont, la cel mai mic cost real.
Creditele angajate pentru acoperirea deficitelor de trezorerie, generează plăţi suplimentare
care majorează necesarul de finanţat, iar plasamentele excedentelor de trezorerie sunt aducătoare de
venituri suplimentare care majorează încasările. De aceea, la determinarea soldului final al
trezoreriei se vor avea în vedere şi aceste influenţe.
Pentru fructificarea soldului excedentar al trezoreriei, mai întâi se face o analiză a
provenienţei acestui sold, care poate proveni fie dintr-un fond de rulment prea mare, ca urmare a
contractării unor datorii financiare fără o întrebuinţare imediată, fie dintr-o nevoie a fondului de
rulment mai mică (determinată de o scadenţă a plăţilor mult mai mare decât cea a încasărilor, cum
ar fi cazul societăţilor din comerţul cu amănuntul). În primul caz se pune problema negocierii
(alegerii) între costul datoriilor financiare (pe termen lung) şi randamentul plasamentelor pe termen
scurt, deşi, în principiu, cele două operaţiuni nu sunt compatibile (nu se fac atrageri de capital pe
termen lung pentru a fi plasate pe termen scurt). În al doilea caz, mai des întâlnit (în gestiunea
financiară), se urmăreşte un plasament de trezorerie cât mai rentabil, cât mai puţin riscant şi cu cea
mai bună lichiditate.
În vederea optimizării plasamentelor, gestionarul are în vedere condiţiile pe care le oferă
piaţa de capital, monetară şi financiară. Se pot face următoarele plasamente de trezorerie:
- plasamente monetare nenegociabile (contractele de plasament nu pot fi vândute prin scontare,
andosare sau negociere la bursă): depozite la termen, bonuri de casă operaţiuni de răscumpărare etc.
- plasamente monetare negociabile: certificate de depozit, bilete de trezorerie, bonuri de tezaur în
contul curent etc;
- plasamente financiare: acţiuni, obligaţiuni, opţiuni etc
În principiu, cu cât un plasament se face pe termen mai lung, cu atât el este mai rentabil,
dar mai puţin lichid şi invers. Dar cumpărarea unor titluri, emise de societăţi comerciale cu o foarte
bună poziţie în bursă, are cele mai mari şanse de a optimiza plasamentele de trezorerie. Acestea au
rentabilitate ridicată, risc redus şi lichiditate crescută, prin negociabilitatea la bursă a titlurilor
cumpărate.
ALEGEREA CELUI MAI BUN PLASAMENT (STUDIU DE CAZ)
Un agent economic dispune de un excedent de un excedent de trezorerie de maxim 18000
u.m. pe care doreşte să-l plaseze în cea mai eficienţă investiţie. Investiţiile disponibile, adică
maturizabile la momentul dorit de agentul economic, sunt nerepetitive, dar cumulative şi au
următoarele caracteristici:
Valoarea
investiţiei
Suma
returnată la
maturitate
5000 6500
7000 8800
10000 12500
Excedentul ce nu pot fi plasat în investiţii se poate constitui pe piaţa monetară în depozite cu
15%. Piaţa de capital oferă şi posibilitatea unor credite obligatare asupra unor venituri viitoare, cu
dobânda de 20%. Agentul economic decide să folosească sumele returnate din plasamentele în
investiţii pentru creşterea producţiei la orizontul final în proporţie de 60%, iar restul sumei să-l
angajeze pentru consum la momentul iniţial printr-un credit obligatar.
Să se descrie şi să se calculeze efectele alegerii celei mai bune investiţii, ştiind că veniturile
nete din investiţii şi dobânzi sunt impuse cu o cotă de 16%.
În limita sumei de 18000 u.m. se pot realiza mai multe variante de investiţie, caracterizate
prin următorii indicatori de eficientă:
Nr.
crt.
Valoarea
investiţiei
(t0)
Suma
returnată la
scadenţă
(t1)
Venitul
net
Rata
de
câştig
Venitul
marginal
j I S V = S - I r =
V/I
(%)
Vmg= V/
I
1 5000 6500 1500 30,0 -
2 7000 8800 1800 25,7 0,15
3 10000 12500 2500 25,0 0,23
4 5000+7000 6500+8800 3300 27,5 0,40
5 5000+10000 6500+12500 4000 26,7 0,23
6 7000+10000 8800+12500 4300 25,3 0,15
Din analiza eficienţei rezultă ca cea mai bună varianta 4, adică:
I0 = 12000 u.m. cu S1 = 15300 u.m. şi V = 3300 u.m.
Venitul net al investiţiei se impozitează şi rezultă pentru agentul economic un venit net din
investiţie:
Vn = 3300 * (1-16%) = 2772 u.m.
astfel încât suma netă returnată de investiţie este:
Snet = 12000 + 2772 = 14772 u.m.
Această sumă va fi împărţită în două astfel:
- 60% (8863,2 u.m.) va merge să contribuie la creşterea producţiei la momentul t1,
- 40% (5908,8 u.m.) îl va angaja pentru consum la momentul iniţial printr-un credit obligatar,
astfel încât, cu această sumă, să poată acoperi atât creditul, cât şi dobânda aferentă:
5908,8 = C + C*20%
C = 5908,8 / 1,2
C = 4924 u.m.
Excedentul (E) disponibil la momentul iniţial a fost de 18000 u.m., din care s-au plasat în
investiţie 12000, adică a rămas disponibil pentru un depozit (D) pe piaţa monetară:
D = E – I0 = 6000 u.m.
Dobânda obţinută pentru acest depozit este:
d = 15% * 6000 = 900 u.m.
din care rezultă o dobândă netă, după impozitare, de mărime:
dn = 900 * (1− 16%) = 756 u.m.
3. Controlul trezoreriei este ultima fază a tuturor deciziilor de gestiune. Analiza abaterilor
între previziuni şi realizări contribuie la ameliorarea previziunilor şi intervenţia promptă pentru
redresarea situaţiilor nefavorabile. Instrumentul controlului este planul de trezorerie glisant, care
înregistrează încasările şi plăţile lunii, pe săptămână sau pe decadă, actualizate sistematic cu
schimbările care se produc sau cu influenţa evenimentelor conjuncturale.
Sursele de informare pentru construcţia acestui instrument sunt reprezentate de comenzile,
livrările sau facturările retratate, în funcţie de condiţiile de plată acordate sau obţinute. Natura
extracontabilă a acestor informaţii cere instituirea unui sistem informaţional care să lege serviciul
de trezorerie cu serviciile de urmărire a producţiei, comercial şi de marketing. Evident, aceste
informaţii nu pot să facă abstracţie de cele provenite din analiza analitică a conturilor de clienţi şi de
furnizori, grupate pe scadenţe, în funcţie şi de modul de respectare a termenului de plată. Totodată,
controlul trezoreriei trebuie să evalueze şi costul erorilor de echilibrare, al supra sau
submobilizărilor, respectiv controlul performanţelor trezoreriei.
Previziunea financiară are menirea de a călăuzi organizaţia spre rentabilitate, lichiditate şi
diminuarea riscurilor, dar se poate transforma într-un obstacol, în încercarea de adaptare la noile
condiţii, diminuând astfel, flexibilitatea organizaţiei. Pentru a preveni astfel de situaţii, bugetele
trebuie să traseze limitele generale ale evoluţiei financiare a organizaţiei, iar trezoreria nu trebuie
privită ca un sold rezidual ci, ca un element sine-qua-non (absolut necesar) pentru o organizaţie care
îşi finanţează activitatea prin intermediul ei, asigurându-şi durabilitatea. Succesul de care se bucură
trezoreria, este rezultatul acţiunii mai multor factori, dintre care menţionăm: creşterea volatilităţii
pieţelor financiare, a importanţei rezultatului financiar în cadrul rezultatului global datorită inflaţiei
şi internaţionalizării pieţelor financiare, aspiraţiile organizaţiilor de a-şi reduce costurile printr-o
gestionare mai eficientă a încasărilor şi a surselor de finanţare. În acest context, rezultatul de
trezorerie şi gestiunea sa reprezintă target-ul managerilor multor organizaţii5.
Destinatarii potenţiali ai analizei financiare sunt variaţi: acţionari, investitori, bancheri,
furnizori etc. Fiecare dintre ei este ghidat de preocupări sensibil diferite, care nu se concretizează
numai printr-o decizie finală diferită (vânzare sau cumpărare de acţiuni, acordare de credite sau
intrare în relaţii comerciale), ci şi printr-o pondere diferită a diverselor criterii de apreciere.
Structura financiară a întreprinderii reprezintă raportul existent între finanţările sale pe
termen scurt şi finanţările pe termen lung. În scopul adaptării structurii financiare a întreprinderii,
astfel încât aceasta să nu fie supusă riscurilor ce decurg din activitatea sa, conjugate cu mediul în
care funcţionează, se urmăreşte politica financiară a întreprinderii şi concordanţa acesteia cu
condiţiile pieţei.
5 Ştefănescu Aurelia, s.a., O nouă dimensiune în măsurarea performanţei financiare a organizaţiilor, Analele
Universităţii „1 Decembrie” Alba Iulia, nr.8, 2006, p.51
Structura financiară reflectă capacitatea întreprinderii de a se adapta schimbărilor de mediu,
cu ajutorul resurselor economice controlate (activele), structurii de finanţare (capitaluri proprii şi
datorii), dar şi cu ajutorul indicatorilor legaţi de rentabilitate, exigibilitate şi lichiditate.
Politica financiara a întreprinderii rezulta din obiectivele pe care managementul şi le
stabileşte, precum şi din căile de urmat pentru atingerea acestor obiective.
Deciziile financiare pe care le ia managementul firmei se pot grupa în doua categorii:
a) decizii de investiţii ce privesc constituirea portofoliului de active ce formează patrimoniul
întreprinderii;
b) decizii de finanţare ce privesc structura de finanţare sau sursele de finanţare şi
provenienţa acestora.
Investiţiile au efecte asupra exerciţiilor viitoare. Rentabilitatea lor este rareori suficienta
pentru al le putea finanţa în câteva luni. Finanţarea unei investiţii fie ea în infrastructura sau în
ciclul de exploatare, depinde deci de fluxurile monetare degajate de acestea şi de utilitatea pe care
le-o da întreprinderea. Durata investiţiei nu fixează strict durata finanţării, ci lichiditatea proiectului
este cea care condiţionează scadenţele legate de finanţarea aleasa. Deci, resursele durabile ale
întreprinderii trebuie sa acopere politica de investiţii în structura şi nevoia medie generata de fluxul
de exploatare, sau altfel spus: fondul de rulment net trebuie sa fie egal cu fondul de rulment
normativ, pentru a asigura echilibrul financiar.
Orice decizie de investiţii – şi de aceea aproape orice decizie de afaceri - necesita o
previziune a unor evenimente viitoare. În deciziile de alocare a capitalului, previziunile cheie sunt
legate de fluxurile de numerar anuale ale proiectului. De multe ori, această previziune este făcută
sub forma unui număr, adică o estimare punctuală, denumită frecvent estimaţia cea mai probabilă.
O estimare optimistă se poate realiza dacă economia naţională este în avânt, cea pesimistă dacă
economia este în recesiune, iar cea mai probabilă estimaţie se va adeveri dacă economia
funcţionează la nivel normal. Oricărei activităţi îi este asociat un anumit risc.
Întreprinderile trebuie să investească sume importante în imobilizări corporale de natura
activelor fixe. Prin însăşi natura lor aceste investiţii influenţează situaţia firmei pe o perioadă de mai
mulţi ani. O decizie bună poate conduce la creşterea extraordinară a câştigurilor şi la creşterea, în
consecinţa, a preţului acţiunilor firmei pe piaţa, însă o decizie greşită, poate să ducă la faliment.
Tipurile de investiţii se fundamentează pe informaţii complexe şi exacte privind necesitatea,
oportunitatea, durata de execuţie şi exploatare a investiţiilor, volumul cheltuielilor şi al resurselor
financiare, fluxurile de intrare şi ieşire a fondurilor pe toată durata exploatării investiţiei, asigurarea
rentabilităţii şi lichidităţii, durata recuperării capitalurilor învestite, etc.
În luarea deciziei de investiţii, o însemnătate deosebită o prezintă studiul de oportunitate şi
de eficienţa realizată pe baza mai multor variante de proiect din care urmează să se aleagă cea care
asigură rezultate maxime cu minim de efort. Oportunitatea se apreciază în strânsă corelaţie cu
necesitatea, eficienţa şi timpul optim de realizare şi dare în funcţiune a capacitaţilor de producţie, cu
formarea resurselor financiare şi condiţiile de aprovizionare şi desfacere, etc.
Eficienţa se reflectă în raportul dintre rezultatele (efectele) obţinute prin exploatarea
investiţiilor şi eforturile sau cheltuielile efectuate pentru investiţiile respective. Orice întreprindere
suporta un risc al activităţii economice. Întreprinderea îndatorată va suporta un risc suplimentar –
efortul financiar legat de plata dobânzii.
O scădere a activităţii economice amplifică pierderile unei societăţi îndatorate pentru că prin
definiţie cheltuielile financiare sunt inelastice, deci efectul de levier se comportă ca un coeficient
multiplicator sau reducător. În cazul unei întreprinderi profitabile, costul îndatorării trebuie
prezentat după impozitare deoarece cheltuielile financiare deductibile din baza impozabilă vor
antrena o economie de impozit corespunzătoare ratei de impozit asupra întreprinderii. Dimpotrivă,
întreprinderea în pierdere nu-şi poate deduce cheltuielile financiare, ea suportând integral costul
îndatorării.
Desfăşurarea oricărei activităţi este condiţionată de existenţa şi utilizarea anumitor mijloace
economice specifice (sub forma materială şi bănească), determinate de particularităţile obiectului de
activitate. Sursa de provenienţă a mijloacelor economice, ce dau expresia activului bilanţier, o
constituie capitalul. Legătura dintre capital şi rezultatele producţiei este pusă în evidenţă de
randamentul capitalului. Aceasta exprima eficienţa cu care este utilizat factorul capital.
În condiţiile actuale de dezvoltare, băncile au un loc şi un rol bine stabilit în economie, rol
strâns legat de calitatea lor de principal intermediar în relaţia economii-investiţii, prin punerea la
dispoziţie a economiilor celor ce le solicita pentru acoperirea unor nevoi de finanţare. Firmele îşi
imobilizează importante active financiare pentru a susţine activitatea de producţie, comercializare şi
investiţii. Parte din aceste nevoi de finanţare sunt asigurate din resurse proprii, iar restul de
necesitaţi sunt satisfăcute prin apelarea la surse de finanţare, procurate de la instituţii financiare, şi
cel mai des la bănci prin solicitările de credite, bănci care le acorda firmelor în cadrul procesului de
“reciclare” şi “valorificare” a capitalului monetar disponibil.
Pentru a funcţiona şi a avea un ciclu de exploatare continuu, neperturbat de întreruperi,
întreprinderea trebuie să dispună de stocuri de active circulante în toate fazele activităţii sale.
Aceste stocuri înglobează materii prime şi materiale aflate în diferite faze ale prelucrării, dar şi
produsele finite, mijloacele de decontare (creanţe asupra clienţilor şi debitorilor) şi disponibilităţile
băneşti din casieria societăţii şi din conturile sale bancare. Ele sunt importante pentru activitatea
firmei deoarece devin, pe parcursul procesului de producere, depozitarul valorii cedate de celelalte
elemente ale structurii cum ar fi personalul, imobilizări corporale, informaţiile, etc.
În general, pentru proiectele de tip înlocuire, mai ales pentru cele de tip investiţii pentru
menţinerea nivelului de producţie în capacitaţi de producţie rentabile, nu sunt necesare decât calcule
simple, pe când pentru proiectele de înlocuire a utilajelor în vederea reducerii costurilor presupun o
analiza detaliata, observaţie valabila şi pentru extinderea liniilor de producţie existente mai ales
pentru investiţiile în produse sau domenii noi. În general investiţiile sunt realizate pentru creşterea
activităţii firmei, deci ele însele trebuie să fie eficiente. indicatorii de apreciere a eficienţei
învestitorilor trebuie sa permită compararea cu alte proiecte din ramura respectiva, prin alte ramuri
şi chiar cu cele din întreaga economie, precum şi compararea mai multor variante de proiect pentru
aceeaşi investiţie şi alegerea celei optime. Exista mai mulţi factori care influenţează deciziile de
finanţare ale unei firme pe termen lung. Importanţa relativă a acestor factori variază de la o firmă la
alta. Firmele îşi stabilesc, în general, structuri ţinta ale capitalului şi una dintre cele mai importante
consideraţii pentru orice decizie de finanţare este comparaţia dintre structura actuala a capitalului şi
structura propusa. Există totuşi un număr mic de firme care se finanţează, în orice situaţie, în
concordanţa cu structura ţinta, în primul rând, deoarece respectarea cu exactitate ar creste costurile
de emisiune deoarece emisiunile mici de titluri au costuri de emisiune mai mari, firmele tind sa se
finanţeze într-un an prin emisiune de datorii şi prin emisiune de acţiuni în anul următor.
În oricare din situaţiile menţionate (dorinţa firmei de a investi în imobilizări sau de a-şi
susţine ciclul de exploatare) firma are la dispoziţie atât sursele proprii cât şi cele atrase sau
împrumutate. Nu întotdeauna resursele financiare proprii de care dispune firma sunt suficiente, sau
consumarea lor ar afecta activitatea ei (susţinerea investiţiilor ar putea conduce la perturbarea
ciclului de exploatare) şi atunci societatea se afla în situaţia de a apela la alte surse de finanţare,
surse ce presupun costuri. Pentru ca până la final împrumuturile contractate să conducă la o sporire
a eficienţei activităţii, costul procurării lor nu trebuie să depăşească rentabilitatea. În cazul unei
economii instabile, ciclul investiţional este afectat, toate sursele de finanţare concentrându-se pentru
a-l susţine pe cel de exploatare. Orice decizie de finanţare din alte surse decât cele proprii trebuie
luata ţinându-se cont de condiţiile existente pe piaţa, de capacitatea de a returna fondurile, dar şi de
previziunile pentru perioade mau lungi de timp (în cazul împrumuturilor pe termen mediu şi lung) şi
costul surselor procurate.
Fondul de rulment nu poate constitui singura sursa de finanţare a activelor circulante,
întrucât acestea, reprezentând anumite decalaje de încasări, admit în compensare, anumite decalaje
de plaţi, favorabile întreprinderii.
Echilibrul financiar pe termen scurt se bazează, în cea mai mare parte pe surse temporar
atrase de la terţi în intervalul cuprins între momentul constituirii datoriilor (intrarea şi recepţia
materialelor, prestarea manoperei, înregistrarea impozitelor, etc.) şi cel al scadenţei plaţii. Cum
activele circulante reprezintă anumite decalaje de încasări nefavorabile (caracterizate de o anumita
durata de lichiditate) vor admite în compensare anumite decalaje de plaţi favorabile (caracterizate
de o anumita durata de exigibilitate). Se urmăreşte deci, echilibrul între durata de lichiditate a
activelor circulante şi durata de scadenţa a datoriilor de exploatare (pasivelor circulante).
O gestiune eficienta a pasivelor circulante ar fi aceea care realizează un volum al decalajelor
de plaţi favorabile superior decalajelor de încasări, aceasta pentru ca datoriile întreprinderii către
terţi reprezintă până la scadenţa lor surse de capital atrase gratuit de către aceasta, în timp ce
decalajele de încasări (capitaluri interne atrase gratuit, de către clienţii firmei, dar resurse
imobilizate pentru aceasta), sunt favorabile întreprinderii. Caracterul oneros al datoriilor ar
determina pe cel ce se ocupa de trezoreria întreprinderii să crească, atât mărimea lor, cât şi
intervalul cuprins între apariţia şi plata acestora. Însa, depăşirea termenelor legale de plata privind
obligaţiile fiscale fiind însoţite de amenzi şi penalităţi semnificative, întreprinderile sunt tentante sa
amâne datoriile către furnizori. Cum amenzile şi penalităţile de la furnizori sunt neoperante
(nesemnificative) s-a ajuns ca în economia româneasca sa se înregistreze un volum impresionant de
arierate. Pe ansamblu efectele decalajelor de încasări şi plaţi se vor concretiza în încetinirea rotaţiei
capitalurilor, cu consecinţele nefavorabile asupra rentabilităţii acestora
Necesarul de finanţare a ciclului de exploatare (NFCE) exprima nevoia totala de capitaluri
pentru procurarea stocurilor şi asigurarea unui sold normal de creanţe care sa determine
desfăşurarea eficientă a ciclului de exploatare.
3.2. Principalii indicatori economico-financiari
Prin bilanţ şi prin bugetul de venituri şi cheltuieli se fundamentează principalii indicatori
economico-financiari (sintetizaţi în tabelul de mai jos):
indicatori de lichiditate;
indicatori de echilibru financiar;
indicatori de gestiune;
indicatori de rentabilitate;
indicatori ai fondului de rulment
Tabelul 2.1. Principalii indicatori economico – financiari ai firmei
I. Indicatori de lichiditate
1. Lichiditatea generală = Active circulante – Clienţi incerţi/Datorii curente
2. Lichiditatea imediată = (Active circulante – Stocuri - Clienţi incerţi)/Datorii
curente
3. Solvabilitatea generala = Total active/Datorii totale
II. Indicatori de echilibru financiar
1. Rata autonomiei financiare = Capital propriu/Capital permanent
2. Rata de finanţare a stocurilor = Fond de rulment/Stocuri
= (Capital permanent – Active imobilizate) /Stocuri
3. Rata datoriilor = Datorii totale/Active totale
4. Rata capitalului propriu faţă de
activele imobilizate
= Capital propriu/Active imobilizate
5. Durata medie de plata a
furnizorilor
(Viteza de rotaţie în zile)
=
(Soldul mediu fata de furnizori/ Cost total)*360
6. Îndatorarea generală = Datorii totale/Capital propriu
7. Îndatorarea financiara = Datorii financiare/Capital propriu
8. Echilibrul financiar = Fond de rulment net/Necesar de fond de rulment
III. Indicatori de gestiune
1. Rotaţia activelor circulante
(Viteza de rotaţie în zile)
=
=
(Cifra de afaceri/Active circulante)*360
2. Rotaţia activului total = (Cifra de afaceri/Active totale)*360
(viteza de rotaţie în zile) =
3. Durata medie de recuperare a
creanţelor
(Viteza de rotaţie în zile)
=
=
(Media creanţelor totale/Cifra de afaceri)*360
IV. Indicatori de rentabilitate
1. Rata rentabilităţii economice = Profit net/Active totale
2. Rata rentabilităţii financiare = Profit net/Capital propriu
3 Rata rentabilităţii de exploatare = Rezultatul exploatării/Cifra de afaceri
V. Indicatori ai fondului de rulment
1. Fondul de rulment total = Total active - Active imobilizate
2. Fondul de rulment net = Capital propriu total + Împrumuturi şi datorii
financiare (între 1-5 ani şi peste) - Total active
imobilizate
3. Fondul de rulment propriu = Capital propriu total - Total active imobilizate
4. Necesar de finanţat = Fond de rulment net + Plăţi restante - Fond de
rulment propriu + Pierderi neacoperite din
exerciţiile financiare anterioare
5. Necesarul de fond de rulment = Stocuri + Creanţe + Active de regularizare - Datorii
curente - Pasive de regularizare
6. Trezoreria netă = Fond de rulment net - Necesarul de fond de rulment
7. Fluxul de lichidităţi (Cash flow) = Trezorerie netă finală – Trezorerie nete iniţială
Aplicaţia 1:
Pe baza datelor de mai jos să se calculeze şi analizeze indicatorii de financiari ai S.C. X
S.R.L şi să se evalueze performanţele financiare ale acesteia.
S.C. X S.R.L. îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei şi beneficiază de scutirea de
impozit pe profit. Clienţii şi conturile asimilate la începutul anului reprezentau 23.586 mii lei, iar
furnizorii şi conturile asimilate la începutul perioadei erau de 175.311 mii lei.
- mii lei -
Bilanţ restructurat
ACTIV PASIV
Imobilizări
necorporale
- Capital social 197.250
Imobilizări corporale 206.210 - capital social vărsat 197.250
- clădiri - Fonduri 76.062
- construcţii speciale - Rezerve 122
- maşini şi utilaje 201.642 Rezultatul exerciţiului 2.437
- alte imobilizări
corporale
4.568 Repartizarea
profitului
2.437
- imobilizări corporale
în curs
- Capitaluri proprii în
sens strict/larg
273.434
Imobilizări financiare
- creanţe imobilizate
- Capitaluri proprii
nete în sens strict/larg
273.434
I. Active imobilizate 206.210 Provizioane pentru
riscuri şi cheltuieli
-
Stocuri 32.198 Datorii cu scadenţă
mai mare de 1 an
50.000
- materii prime,
materiale, obiecte de
inventar
7.479 I. Pasive pe termen
lung
323.434
- mărfuri 17.190 Datorii cu scadenţă 275.201
mai mică de 1 an
- produse 7.529 - furnizori şi conturi
asimilate
222.159
- stocuri
nevalorificabile
- - alte datorii 530.432
Creanţe comerciale
cu scadenţă mai mică
de 1 an
29.649 Conturi de
regularizare şi
asimilate
-
- clienţi şi conturi
asimilate
29.649 - venituri înregistrate în
avans
-
- clienţi incerţi - II. Datorii curente cu
scadenţă mai mică de
1 an
275.201
- alte creanţe - Datorii financiare cu
scadenţă mai mare de
1 an
50.000
- furnizori-debitori - Datorii financiare cu
scadenţă mai mică de
1 an
-
Conturi de
regularizare şi
asimilate
250.694
- cheltuieli înregistrate
în avans
203.120
- diferenţe de conversie 47.574 Datorii cu scadenţă
mai mică de 1 an
275.201
II. Active realizabile 312.541 Datorii totale 325.201
Conturi la bănci,
casa, acreditive
79.884
Trezoreria neta 79.884
Active circulante 142.001
TOTAL ACTIV 598.635 TOTAL PASIV 598.635
- mii lei -
Cont de profit şi pierdere restructurat
Vânzări de mărfuri 94.648 - cheltuieli cu dobânzi 35.974
Costul mărfurilor vândute 64.891 EXCEDENT (DEFICIT) BRUT
FINANCIAR
-36.649
Marja comercială 29.757 Amortizări şi provizioane
financiare
-
Producţia vândută 510.825 Venituri financiare TOTAL 1.505
CIFRA DE AFACERI 605.473 Cheltuieli financiare TOTAL 38.154
Producţia stocată 3.547 REZULTATUL FINANCIAR -36.649
Producţia imobilizată - REZULTATUL CURENT AL
EXERCIŢIULUI
8.903
PRODUCŢIA
EXERCIŢIULUI
524.372 Venituri excepţionale - fără
provizioane
-
PRODUCŢIA
EXERCIŢIULUI +
VÂNZĂRI DE MĂRFURI
609.020 Cheltuieli excepţionale - fără
provizioane
6.466
Cheltuieli cu materiile prime, 398.183 EXCEDENT BRUT -6.466
materiale, energie,
combustibil
EXCEPŢIONAL
Lucrări şi servicii executate
de terţi
19.640 Amortizări şi provizioane
excepţionale
-
Marja industrială 96.549 Venituri excepţionale TOTAL -
VALOAREA ADĂUGATĂ 126.306 Cheltuieli excepţionale TOTAL 6.466
Impozite şi vărsăminte
asimilate
219 REZULTATUL EXCEPŢIONAL -6.466
Cheltuieli cu personalul 57.791 EXCEDENT BRUT TOTAL 25.184
EXCEDENT BRUT DIN
EXPLOATARE
68.299 Rezultatul înaintea plăţii dobânzii
şi impozitul pe profit
38.411
Alte venituri din exploatare - Venituri totale 610.525
Alte cheltuieli din exploatare - Cheltuieli totale 608.088
Amortizări şi provizioane din
exploatare
-22.744 REZULTATUL BRUT AL
EXERCIŢIULUI
2.437
Venituri din exploatare
TOTAL
609.020 Impozit pe profit -
Cheltuieli din exploatare
TOTAL
563.468 REZULTATUL NET AL
EXERCIŢIULUI
2.437
REZULTATUL BRUT DIN
EXPLOATARE
45.552
Venituri financiare – fără
provizioane
1.505
Cheltuieli financiare – fără
amortizări
38.154
Rezolvare:
Pe baza bilanţului restructurat şi a contului de profit şi pierdere restructurat se calculează şi
analizează indicatorii financiari ai firmei:
1. Cifra de afaceri = 605.473 mii lei (producţia vândută+vânzări de mărfuri)
2. Capitaluri proprii nete = 273.434 mii lei (cap social+fonduri+rezerve)
3. Rezultatul net al exerciţiului = 2.437 mii lei (Profit brut – Impozit)
4. Fond de rulment total = 598.635 - 206.210 = 394.425 mii lei
5. Fond de rulment net 323.434 – 206.210 = 117.224 mii lei
6. Fond de rulment propriu = 273.434 - 206.210 = 67.224 mii lei
7. Fond de rulment împrumutat = 117.224 – 67.224 = 50.000 mii lei
8. Necesarul de fond de rulment 312.541 – 275.201 = 37.340 mii lei
9. Trezoreria netă 117.224 – 37.340 = 79. 884 mii lei
10. Lichiditatea imediată %89,39100201.275
198.32001.142
11. Lichiditatea curentă %59,51100201.275
001.142
12. Solvabilitatea %08,184100201.325
635.598
13. Rata autonomiei financiare = 273.434/323.434 = 84,54%
14. Rata de finanţare a stocurilor = (Fond rulment net/Stocuri)*100 = (117.224/32.198)*100
= 364,07%
15. Rata datoriilor = (325.201/598.635)*100 = 54,32%
16. Rata capitalului propriu faţă de activele imobilizate = (273.434/206.210)*100 = 132,6%
17. Gradul de îndatorare generală %93,118100434.273
201.325
18. Gradul de îndatorare financiară %28,18100434.273
000.50
19. Echilibrul financiar = 117.224/37.340 = 3,13
20. Viteza de rotaţie a activelor circulante: 26,4001.142
473.605 rotaţii
21. Rotaţia activului total = 605.473/598.635 = 1,01 rotaţii
22. Durata medie de încasare a clienţilor: 16473.605
3602
649.29586.23
zile
23. Durata medie de plată a furnizorilor: 118088.608
3602
159.222311.175
zile.
20. Rentabilitatea de exploatare: %5,7100473.605
552.45
21. Rentabilitatea economică: %4,0100635.598
437.2
22. Rentabilitatea financiară: %89,0100434.273
437.2
Din analiza bilanţului şi contului de profit şi pierdere restructurat, precum şi a indicatorilor
financiari rezultă următoarele caracteristici ale activităţii clientului:
- pasivele pe termen lung finanţează activele pe termen lung şi o parte din activele
realizabile;
- clientul poate utiliza fondul de rulment disponibil pentru finanţarea activelor curente şi
doar în completare va apela la credite bancare;
- trezoreria netă pozitivă (79.844 mii lei), în general, reprezintă un semn de sănătate
financiară a firmei însă, dacă volumul disponibilităţilor este mare demonstrează o trezorerie prea
prudentă; clientul va trebui să creeze condiţiile alterării trezoreriei nete pozitive cu cea negativă şi
să apeleze la credite pentru acoperirea cheltuielilor, situaţie care va conduce la îmbunătăţirea
rentabilităţii firmei. Această situaţie afectează rentabilitatea societăţii, fapt evidenţiat aşa cum se
vede în continuare de indicatorii de rentabilitate.
- clientul are o capacitate redusă de a-şi transforma activele sale circulante în cash, pentru a-
şi achita la timp datoriile pe termen scurt. Rotaţia activelor este slaba, de 1,01 rotaţii, la fel şi cea a
activelor circulante;
- clientul are posibilităţi certe însă de transformare a întregului patrimoniu în lichidităţi,
solvabilitatea fiind de 184,08%, având o activitate productivă cu un nivel ridicat al datoriei totale,
clientul are un volum relativ redus al datoriilor financiare, gradul de îndatorare financiară este de
18,28%. Mai mult, rata autonomiei financiare e buna, peste 60% , iar echilibru financiar mai mare
de 1, nu prezintă îngrijorare.
- se constată o apelare a clientului la credite comerciale, fapt arătat de durata medie de plată
a furnizorilor care este de 118 zile, acest lucru explicându-se şi prin contractele de plată încheiate cu
furnizorii care prevăd plata pe măsura vânzării;
- nivelul profitului este scăzut, fiind afectat în special de nivelul rezultatului financiar,
veniturile financiare fiind de 25 de ori mai mici decât cheltuielile financiare;
Toate aceste aspecte ale analizei economico-financiare oferă o imagine amplă asupra
activităţii firmei analizate.
Aplicaţia 2:
Să se elaboreze analiza pe baza indicatorilor financiari ai bilanţului restructurat şi ai contului
de profit şi pierdere pentru S.C. K S.R.L., care intenţionează să solicite un credit pentru dezvoltarea
activităţii, cunoscându-se:
- mii lei -
Bilanţ restructurat
ACTIV
Imobilizări necorporale -
Imobilizări corporale 637.707
- clădiri 80.020
- construcţii speciale 11.744
- maşini şi utilaje 59.143
- alte imobilizări corporale 71.849
- imobilizări corporale în curs 414.951
Imobilizări financiare 1.673
- creanţe imobilizate 1.673
I. Active imobilizate 639.380
Stocuri 1.793.005
- materii prime, materiale, obiecte de inventar 46.940
- mărfuri 1.746.065
- stocuri nevalorificabile -
Creanţe comerciale cu scadenţă mai mică de 1 an 917.244
- clienţi şi conturi asimilate 857.256
- clienţi incerţi -
- alte creanţe 52.435
- furnizori - debitori 7.553
Conturi de regularizare şi asimilate 16.426
- cheltuieli înregistrate în avans 16.426
II. Active realizabile 2.726.675
Conturi la bănci, casă, acreditive 61.425
III. Trezoreria pozitivă 61.425
Active circulante 2.788.100
TOTAL ACTIV 3.427.480
PASIV
Capital social 1.000.000
- capital social vărsat 1.000.000
Fonduri 17.864
Rezultatul exerciţiului 2.116
Capitaluri proprii în sens strict/larg 1.019.980
Capitaluri proprii nete în sens strict/larg 1.019.980
Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli -
Datorii cu scadenţă mai mare de 1 an -
I. Pasive pe termen lung 1.019.980
Datorii nefinanciare cu scadenţă mai mică de 1 an 2.178.296
- furnizori şi conturi asimilate 2.098.810
- alte datorii 79.486
Conturi de regularizare şi asimilare 7.423
- venituri înregistrate în avans 7.423
II. Datorii curente cu scadenţă mai mică de 1 an 2.185.719
Datorii financiare cu scadenţă mai mare de 1 an -
Datorii financiare cu scadenţă mai mică de 1 an 221.781
- la bănci 221.781
III. Trezoreria negativă 221.781
Datorii cu scadenţă mai mică de 1 an 2.407.500
Datorii totale 2.407.500
TOTAL PASIV 3.427.480
- mii lei -
Contul de profit şi pierdere restructurat
Vânzări de mărfuri 3.659.019
Costul mărfurilor vândute 3.065.288
Marja comercială 593.731
Producţia vândută 553.933
Cifra de afaceri 4.212.952
Producţia stocată -
Producţia imobilizată 10.504
Producţia exerciţiului 564.437
Producţia exerciţiului + vânzări de mărfuri 4.223.456
Cheltuieli cu materii prime, materiale, energie,
combustibili
586.087
Lucrări şi servicii executate de terţi 251.789
Marja industrială -255.439
Valoarea adăugată 338.292
Impozite şi vărsăminte asimilate 3.817
Cheltuieli cu personalul 234.836
Excedent brut din exploatare 99.639
Alte venituri din exploatare -
Alte cheltuieli din exploatare -
Amortizări şi provizioane din exploatare -8.524
Venituri din exploatare - Total 4.223.456
Cheltuieli din exploatare - Total 4.132.341
Rezultatul din exploatare 91.115
Venituri financiare – fără provizioane 29.483
Cheltuieli financiare – fără amortizări 117.400
- cheltuieli cu dobânzi 51.187
Excedent (deficit) brut financiar -87.917
Amortizări şi provizioane financiare -
Venituri financiare - Total 29.483
Cheltuieli financiare - Total 117.400
Rezultatul financiar -87.917
Rezultatul curent al exerciţiului 3.198
Venituri excepţionale – fără provizioane 6.161
Cheltuieli excepţionale – fără provizioane 972
Excedent brut excepţional 5.198
Amortizări şi provizioane excepţionale -
Venituri excepţionale - Total 6.161
Cheltuieli excepţionale - Total 972
Rezultatul excepţional 5.189
Excedent brut total 16.911
Rezultatul înaintea plăţii dobânzii şi impozitul pe
profit
59.572
Venituri totale 4.259.100
Cheltuieli totale 4.250.713
Rezultatul brut al exerciţiului 8.387
Impozit pe profit 6.271
Rezultatul net al exerciţiului 2.116
Capacitatea de autofinanţare 10.454
Capacitatea de autofinanţare netă 10.454
Clienţii şi conturile asimilate la începutul perioadei erau de 790.000 mii lei, iar furnizorii şi
conturile asimilate erau de 1.980.000 mii lei la început de an.
Rezolvare
1. Cifra de afaceri = 4.212.952 mii lei
2. Capitaluri proprii nete = 1.019.980 mii lei
3. Rezultatul exerciţiului = 8.387 mii lei
4. Fond de rulment = 1.019.980 – 639.380 = 380.600 mii lei
5. Necesar de fond de rulment = 2.726.675 – 2.185.719 = 540.956 mii lei
6. Trezoreria netă = 380.600 – 540.956 = -160.356 mii lei
7. Lichiditatea imediată %52,45100719.185.2
005.793.1100.788.2
Lichiditatea curentă %55,127100719.185.2
100.788.2
8. Solvabilitatea %36,142100500.407.2
480.427.3
9. Gradul de îndatorare totală %03,236100980.019.1
500.407.2
Gradul de îndatorare financiară %74,21100980.019.1
781.221
10. Rata autonomiei financiare = 1.019.980/1.019.980 = 100%
11. Rata de finanţare a stocurilor = (Fond rulment net/Stocuri)*100 =
(380.600/1.793.005)*100 = 21,22%
12. Rata datoriilor = (2.407.500/3.427.480)*100 = 70,24%
13. Rata capitalului propriu faţă de activele imobilizate = (1.019.980/639.380)*100 =
159,52%
14. Echilibrul financiar = 380.600/540.956 = 0,70
15. Rotaţia activului total = 4.212.952/3.427.480 = 1,23 rotaţii
16. Viteza de rotaţie a activelor circulante 51,1100.788.2
952.212.4 rotaţii
17. Durata medie de încasare a clienţilor 71360952.212.4
2
000.790256.857
zile
18. Durata medie de plată a furnizorilor 173360713.250.4
2
810.098.2000.980.1
zile
19. Rentabilitatea de exploatare %16,2100952.212.4
115.91
20. Rentabilitatea economică= %061,0100480.427.3
116.2
21. Rentabilitatea financiară = %2,0100980.019.1
116.2
Din analiza indicatorilor financiari se observă că societatea înregistrează un fond de rulment
pozitiv, ceea ce înseamnă că pasivele pe termen lung finanţează activele de acelaşi gen şi o parte din
activele realizabile. Acestea din urmă nu sunt însă acoperite corespunzător de datoriile curente pe
termen scurt, apelându-se în completare la credite bancare. Trezoreria netă e negativă, justificându-
se apelarea la credite bancare pe termen scurt.
Lichiditatea imediată este necorespunzătoare, datorită volumului stocurilor societăţii
comerciale, însă lichiditatea curentă este satisfăcătoare (între 100-120%) în achitarea datoriilor pe
termen scurt; clientul are posibilităţi certe de transformare a întregului patrimoniu în lichidităţi,
solvabilitatea fiind de 142,36%.
Viteza de rotaţie a activelor circulante este însă redusă, ceea ce afectează lichiditatea firmei.
Îndatorarea financiară este bună (până în 30%) ceea ce evidenţiază nivelul ridicat al dotării tehnice,
însă îndatorarea generală este foarte mare, total necorespunzătoare de 236,03%, accentul căzând pe
datoriile nefinanciare pe termen scurt, fapt pus în evidenţă şi de durata medie de plată a furnizorilor
de 173 zile, faţă de durata medie de încasare a clienţilor de numai 71 zile. Deci se preferă creditele
comerciale faţă de cele bancare cu o dobândă mai mare.
Nivelul profitului este scăzut, acesta fiind afectat de nivelul rezultatului financiar, veniturile
financiare fiind de circa trei ori mai mici decât cheltuielile financiare.
Din analiza indicatorilor de performanţă se observă rentabilitatea scăzută, mai ales cea
economică, pe ansamblul activităţii, care e mult mai redusă decât cea aferentă activităţii de
exploatare. Şi rentabilitatea financiară e redusă, iar dacă luăm în considerare indicatorii de risc,
putem aprecia că societatea înregistrează rezultate modeste în condiţii de risc ridicat bazându-se pe
datorii comerciale, pe neplata furnizorilor, afectând deci negativ pieţele de aprovizionare şi chiar pe
cele de desfacere.
BIBLIOGRAFIE CAPITOLUL 3
1. Bran Paul - Finanţele întreprinderii. Gestionarea fenomenului microfinanciar, Ediţia a II-a,
Editura Economică, Bucureşti, 2003
2. Brezeanu Petre - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Cavallioti, Bucureşti, 2010
3. Bucătaru Dumitru - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2006
4. Dragotă Victor, Dragotă Mihaela, Obreja Laura - Abordări practice în finanţele firmei, Editura
Irecson, Bucureşti, 2005
5. Dragotă Victor - Management financiar, Vol. II, Editura Economică, Bucureşti, 2005
6. Chirică Lefter - Curs complet de contabilitate şi fiscalitate, Vol. IV, Editura Economică,
Bucureşti, 2001
7. Diaconu Mihaela - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Performantica, Iaşi, 2010
8. Dobrotă Gabriela, Chirculescu Maria Felicia - Gestiunea financiară a întreprinderii. Teorie şi
aplicaţii, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2009
9. Ilie Vasile - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura
Meteor Press, Bucureşti, 2010
10. Hada Teodor - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editia a II-a, Editura Aeternitas, Alba Iulia,
2010
11. Onofrei Mihaela - Finanţele întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 2004
12. Petrescu Silvia - Diagnostic economic-financiar, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004
13. Pirtea Marilena, Cristea Horia, Nicolescu Cristina, Botoc Claudiu - Managementul financiar al
companiei, Editura Mirton, Timişoara, 2010
14. Ristea Mihai, Contabilitatea financiara a întreprinderii, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
15. Sichigea Nicolae, Drăcea Nicoleta - Management financiar, Editura Universitaria, Craiova,
2011
16. Ion Stancu, Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderii. Analiza şi gestiunea
financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2006
17. Toma Mihai, Alexandru Felicia - Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Editura
Economică, Bucureşti, 2003
18. Hoantă Nicolae - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011
19. Vintilă Georgeta - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2000
CAP. 4. GESTIUNEA TREZORERIEI PUBLICE
4.1. Necesitatea organizării şi înfiinţării Trezoreriei Statului
Desfăşurarea execuţiei bugetului generează un număr impresionant de fluxuri băneşti, în
numerar sau fără numerar, a căror bună desfăşurare necesită existenţa unui sistem organizat de
instituţii şi activităţi ce au, ca obiectiv final, execuţia bugetului, iar ca obiective specifice,
supervizarea plăţilor şi încasărilor, gestionarea disponibilităţilor bugetare, gestionarea datoriei
publice, inclusiv contabilizarea la zi a operaţiunilor efectuate şi asigurarea fluxului informaţional
necesar întocmirii rapoartelor periodice privind execuţia bugetară.
Schema 4.1.
Atribuţiile BNR până în anul 1990 au fost: încasarea veniturilor bugetare şi evidenţierea acestora pe capitole, subcapitole, plătitori,
precum şi efectuarea plăţilor de casă pe capitole de cheltuieli, ministere şi instituţii subordonate;
exercitarea controlului asupra eliberării fondurilor de la bugetul de stat în numerar şi în
cont, în limita creditelor bugetare deschise de fiecare instituţie publică;
Sis
tem
e p
rivin
d o
rgan
izare
a e
xec
uţi
ei d
e ca
să a
bu
get
ulu
i
Sistemul bancar (practicat în ţări ca SUA şi Marea
Britanie) presupune mandatarea unei bănci sau a mai
multora (cel mai adesea, banca centrală) să efectueze
operaţiunile bugetare de încasări, plăţi şi finanţarea
eventualului deficit bugetar şi unde instituţiile publice îşi
deschid conturi la unităţile băncii abilitate să înfăptuiască
execuţia de casă a bugetului. Pe lângă avantajul
economicităţii sale (prin folosirea reţelei de casieri şi
conturi ale băncii), sistemul bancar prezintă şi unele
dezavantaje (organizarea unui sistem distinct de
supraveghere a încasărilor şi, mai ales, a plăţilor din
resurse bugetare, apariţia unor imobilizări de resurse
bugetare, dificultăţi în cunoaşterea operativă a poziţiei de
casă a bugetului).
Sistemul de trezorerie (practicat în ţări precum Franţa,
care după 1993 a fost implementat, progresiv, şi la noi, în
prezent, fiind generalizat) presupune existenţa Trezoreriei
finanţelor publice, concepută ca o instituţie financiară
înglobată în structura Ministerului Finanţelor (sau altui
minister însărcinat cu trezoreria), prin care sectorul public
îşi efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi, asupra
cărora Ministerul Finanţelor exercită controlul fiscal şi
financiar preventiv.
păstrarea conturilor de disponibilităţi ale bugetelor locale, ale instituţiilor publice şi ale
agenţilor economici care au avut conturi deschise;
transmiterea informaţiilor către Ministerul Finanţelor privind execuţia bugetară.
Reorganizarea sistemului bancar şi înfiinţarea unor instituţiilor publice au presupus:
crearea cadrului juridic pentru separarea activităţii Băncii Naţionale ca bancă centrală
cu un înalt grad de independenţă. Astfel, începând din anul 1991, Banca Naţională a României a
devenit instituţia unică de emisiune monetară a statului, de stabilire a politicii monetare, de credit şi
valută, de gestionare a rezervelor valutare oficiale şi de supraveghere a activităţii celorlalte bănci
comerciale;
înfiinţarea Băncii Comerciale Române, prin Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, care a preluat de la Banca Naţională a României conturile de disponibilităţi şi de credite
pe termen scurt ale agenţilor economici, conturile de venituri şi cheltuieli ale bugetelor de stat, ale
bugetelor asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor locale şi conturile instituţiilor publice;
înfiinţarea Trezoreriei Statului, în anul 1992, prin Hotărârea Guvernului nr. 78/1992
privind organizarea şi funcţionarea Trezoreriei finanţelor publice şi Legea Contabilităţii nr.
82/1991; prin sistemul Trezoreriei Locale, a preluat atribuţiile execuţiei de casă a bugetelor publice
de la Banca Comercială a României, la care s-au adăugat noi atribuţii rezultate din reorganizarea
finanţelor publice.
Prin trezorerie proprie, statul îşi mobilizează, direct sau indirect, disponibilităţile de
fonduri, asigurând exercitarea atribuţiilor Ministerului Finanţelor Publice şi ale unităţilor sale
teritoriale. Prin intermediul trezoreriei se asigură utilizarea eficientă a resurselor statului
respectând destinaţia fondurilor aprobate prin legea bugetară şi întărind răspunderea
ordonatorilor de credite în gestionarea banilor publici. Rolul Trezoreriei Statului este de a:
gestionarea creditelor externe primite de către Guvern pentru sprijinirea programelor de
reformă;
mobilizarea resurselor financiare din economie pentru acoperirea deficitului bugetar şi
pentru serviciul datoriei publice;
finanţarea obligaţiilor statului asumate prin acorduri guvernamentale cu decontare în
conturile de clearing, barter şi cooperare economică, în vederea echilibrării importurilor cu
exporturile.
Trezoreria publică cuprinde totalitatea resurselor de care dispune statul, iar prin
intermediul acesteia, finanţele din sectorul public sunt separate de finanţele private din conturile
deschise la bănci.
Organizarea trezoreriilor, de regulă, are la bază un sistem ce are la bază anumite principii
proprii, precum principiul ierarhizării unitare şi principiul autonomiei.
A. Conform principiului ierarhizării unitare, trezoreria este singura casierie a statului, cu o
unitate centrală, căreia îi sunt subordonate unităţile locale, având un cont curent deschis la Banca
Naţională care constituie instrumentul de măsură a lichidităţii statului. Este vorba, deci, de o formă
de organizare de tip arborescent, pe diverse niveluri, corelat cu necesităţile administrativ-teritoriale
ale ţării în scopul cuprinderii tuturor operaţiilor financiare ale sectorului public.
Schema nr. 4.2.
Ministerul Economiei şi Finanţelor este organul de specialitate al administraţiei publice
centrale, în subordinea Guvernului, cu personalitate juridica, care aplica strategia şi Programul de
guvernare în domeniul economiei şi finanţelor.6
Trezoreria Statului este organizată şi funcţionează în cadrul Direcţiilor Generale ale
Finanţelor Publice judeţene şi al Administraţiilor Financiare, unităţi aflate în subordinea Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscala.7
Trezoreria Statului este sistemul unitar şi integrat prin care statul asigură efectuarea
operaţiilor de încasări şi plăţii privind fondurile publice, inclusiv datoria publică, în condiţii de
siguranţă şi în conformitate cu dispoziţii legale.8
Trezoreria centrală este organizată în cadrul Direcţiei Generale a Trezoreriei şi datoriei
publice din Ministerul Finanţelor şi asigură realizarea politicii de trezorerie, coordonarea şi
controlul acestei activităţi pe întreg cuprinsul ţării, având ca principale atribuţii: deschiderea
creditelor bugetare dispuse de ordonatorii principali de credite; gestionarea contului corespondent al
trezoreriei aflat la Banca Naţională; efectuarea operaţiunilor de decontare între trezoreriile judeţene;
gestionarea fondurilor cu destinaţie specială constituite în economie; gestionarea datoriei publice
interne şi externe; elaborarea lucrărilor de execuţie bugetară şi a contului general de execuţie a
bugetului, a fondurilor bugetare şi extrabugetare.
În plan teritorial, la nivel de judeţe şi municipiu Bucureşti, unităţile trezoreriei sunt
organizate în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat, iar la
nivel de municipiu, în cadrul unităţilor funcţionale subordonate ale acesteia.
Trezoreriile judeţene şi trezoreria municipiului Bucureşti au în structura lor trei
compartimente: serviciul contabilitate şi decontări, serviciul metodologic, verificarea gestiunii şi
casieriei şi serviciul elaborare şi dări de seamă buget local.
Prin aceste unităţi, se realizează coordonarea şi sintetizarea fluxurilor financiare ale
celorlalte trezorerii locale, având ca principale atribuţii: deschiderea de credite bugetare dispuse de
ordonatorii secundari; gestionarea contului corespondent al trezoreriei judeţene deschis la sucursala
judeţeană a Băncii Naţionale şi a conturilor corespondente ale trezoreriilor locale subordonate;
asigurarea numerarului necesar efectuării plăţilor; redistribuirea soldului de casă şi stabilirea
plafoanelor de casă; elaborarea lucrărilor de sinteză şi analiză privind execuţia bugetară; asigurarea
încheierii exerciţiului financiar şi a bilanţului centralizat al Trezoreriei.
6 H.G. nr.386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor publicata în M.O. nr.
304/2007 7 H.G. nr.495/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala publicata în M.O.
nr.382/2007, anexa 2 8 OUG nr.146/2002, art.1, pct. “a” privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului publicata în
M.O. nr.824/2002, cu modificările ulterioare
trezoreria centrală
Sistemul de organizare a
trezoreriei finanţelor publice
trezoreriile judeţene
trezoreria municipiului
Bucureşti
trezoreriile municipale
trezoreriile orăşeneşti
trezoreriile comunale
Trezoreriile teritoriale organizate la nivel de municipiu (sectoare), oraşe şi percepţii rurale
sunt unităţi direct funcţionale (trezorerii executive) prin ele realizându-se fluxuri operaţionale de
decontare. În structura lor, se regăsesc: serviciul casierie-tezaur, serviciul de control şi evidenţa
veniturilor, serviciul control şi evidenţa cheltuielilor şi serviciul contabilitate şi decontări. Prin
aceste compartimente, se exercită o parte însemnată a funcţiilor de bază ale trezoreriei: încasarea
veniturilor bugetare de la agenţii economici, instituţii publice şi contribuabili; eliberarea de numerar
către instituţiile publice pentru efectuarea de plăţi prin casieria proprie; păstrarea disponibilităţilor;
exercitarea controlului preventiv asupra încasării veniturilor cu încadrarea pe subdiviziunile
clasificaţiei bugetare şi pe plătitori, precum şi asupra încadrării cheltuielilor dispuse de ordonatorii
de credite în prevederile şi destinaţia aprobată prin bugetul anual; asigurarea contabilităţii sintetice
şi analitice privind execuţia de casă a bugetului (pe verigi ale acestuia), a fondurilor speciale şi
mijloacelor extrabugetare; întocmirea zilnică şi lunară a balanţei de verificare, a lucrărilor de
încheiere a execuţiei financiare şi întocmirea bilanţului contabil anual.
B. Conform celui de-al doilea principiu de organizare a activităţii trezoreriei, principiul
autonomiei, sub aspect funcţional, în execuţia bugetului se face distincţia între funcţionarii cu
îndatoriri de conducere şi funcţionarii cu atribuţii executive; principiul este garantat, în practică,
prin separarea activităţii ordonatorilor de credite de cea a contabililor publici, fiecare având sarcini
specifice, bine delimitate, în scopul protejării gestionarilor de fonduri de ingerinţele din afară.
Principiile care stau la baza funcţionării trezoreriei sunt:
- realitatea informaţiei. Până la înfiinţarea trezoreriei, informaţia cu privire la structura
veniturilor publice era denaturata din cauza greşelilor de înregistrare, voite sau nu. Practic, se
efectuau, în multe situaţii, deturnări de fonduri.
- realizarea actului de control, respectiv un control fiscal din punct de vedere al încadrării
corecte ale veniturilor bugetare pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare şi al altor criterii şi un
control preventiv asupra tuturor documentelor de plăţi cu sau fără numerar;
- universalitatea se referă la faptul că acţiunile trezoreriei se extind la nivel naţional, dar şi în
plan teritorial deoarece trezoreria prin organele sale operative înfăptuieşte execuţia bugetelor atât la
nivel judeţean cât şi local;
- unicitatea obligă ca toate bugetele să se execute numai prin trezorerie iar instituţiile publice
au obligaţia de a-şi păstra disponibilităţile băneşti numai în conturi deschise la trezorerie, fiind
exclusă posibilitatea de avea conturi şi la băncile comerciale. Excepţie fac numai disponibilităţile
virate pentru procurarea valutei, inclusiv a încasărilor în aceste monede provenite din acţiunile
proprii.
- operativitatea informaţiei respectiv asigurarea acestui principiu cu privire la execuţia
bugetară în plan judeţean cât şi naţional se realizează prin sistemul informaţional propriu al
trezoreriei;
- corelaţia totală a veniturilor şi cheltuielilor cu bugetul din care acestea fac parte. Impune
ca veniturile încasate să fie vărsate bugetului din care fac parte şi de asemenea cheltuielile, în
totalitatea lor, să fie suportate din bugetul de unde au fost prevăzute. Regula generală este aceea că
o cheltuială nu poate fi finanţată decât cu un singur buget. Ordonatorii de credite nu trebuie să
efectueze plăţi directe din încasări pentru a nu elimina posibilitatea controlului fiscal asupra
colectării veniturilor şi pentru a nu se elimina posibilitatea controlului preventiv asupra efectuării
cheltuielilor, existând obligativitatea înregistrării totale a încasărilor şi plăţilor. Acest principiu nu
funcţionează şi în cazul bugetului fondurilor speciale şi în cazul veniturilor proprii ale instituţiei
publice, putându-se efectua cheltuieli după ce s-au constituit fondurile necesare.
- echilibrarea fluxurilor trezoreriei se referă la obligativitatea trezoreriei de a-şi echilibra
intrările de fluxuri financiare cu ieşirile şi este o regulă ce nu poate fi sub nici o forma încălcată
întrucât trezoreria nu poate funcţiona cu conturi descoperite. Dacă nu se colectează suficiente
resurse proprii din impozite şi taxe din acoperirea plăţilor se apelează la împrumuturi.
Principalele atribuţii ale Trezoreriei centrale sunt:
- elaborarea instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea trezoreriilor teritoriale;
- asigurarea evidenţei contabile privind constituirea şi utilizarea tuturor fondurilor statului;
- deschiderea creditelor bugetare la trezoreriile teritoriale, Trezoreria centrală având contul
corespondent la Banca Naţională;
- efectuarea operaţiunilor e decontare între trezoreriile judeţene;
- gestionarea fondurilor cu destinaţie speciale constituite la nivelul economiei naţionale;
- administrarea fondurilor speciale;
- administrarea transferurilor de lichidităţi legate de cooperările economice, barter şi
clearing;
- efectuarea de plasamente;
- contractarea, gestionarea şi evidenţa împrumuturilor pentru acoperirea deficitului bugetar;
- gestionarea datoriei publice interne şi externe;
- elaborarea lucrărilor de execuţie bugetară şi a contului Trezoreriei;
- elaborarea raportului şi a contului general de execuţie a bugetului de stat şi a fondurilor
speciale extrabugetare.
4.2. Funcţiile generale ale trezoreriei statului în finanţele publice moderne
4.2.1.Funcţiile clasice ale trezoreriei statului
Termenul de trezorerie a apărut în cadrul unei lungi evoluţii istorice, care a condus, pentru
început, la identificarea cu noţiunea de bani publici, iar, mai târziu, la crearea şi centralizarea unei
instituţii sub o autoritate unică desemnată să asigure respectarea ansamblului de reguli specifice
casieriei şi contabilităţii publice.
Termenul de trezorerie este folosit în două sensuri. Astfel, pe de o parte, el serveşte la
desemnarea casieriilor propriu-zise ale statului, atunci când se vorbeşte de „situaţia trezoreriei" sau
de „deficitul trezoreriei", iar pe de altă parte, el serveşte la desemnarea unei administraţii publice, ca
instituţie.
Cele două sensuri ale termenului sunt legate între ele şi vizează şi funcţiile pe care le
îndeplineste trezoreria. Trezoreria, ca administraţie, este serviciul public însărcinat cu gestiunea
fondului public, dar mai ales cu asigurarea echilibrului permanent dintre încasările generatoare de
lichidităţi şi plăţile exigibile, dintre veniturile publice şi cheltuielile publice, finanţarea deficitului
bugetar, gestionarea datoriei publice şi altele, toate acestea concurând la asigurarea echilibrului
monetar şi a echilibrului general al economiei.
Funcţiile trezoreriei publice sunt influenţate de diversificarea şi complexitatea rolului
statului modern, care au impus regândirea şi redimensionarea fluxurilor monetare prin instituţia
trezoreriei.
Funcţia originară a trezoreriei este cea atribuită de către finanţele clasice care considerau
trezoreria ca o casierie, unde sunt depuse şi gestionate fondurile statului şi ca o bancă, cu activitate
de credit pe termen scurt, însărcinată să echilibreze în orice moment intrările şi ieşirile de fonduri.
În finanţele moderne, la funcţiile de casă şi de bancă ale trezoreriei se adaugă şi cea a
controlului asupra ansamblului de activităţi ale statului. Trezoreria tinde să devină un instrument de
procurare a resurselor, alături de resursele bugetare şi de cele de împrumut. Activitatea care
se manifestă distinct în exercitarea funcţiilor tradiţionale ale trezoreriei (de casier public şi de bancă
a sectorului public) se bazează pe două principii: centralizarea şi gestionarea fondurilor publice.
În ceea ce priveşte centralizarea fondurilor, s-a demonstrat că un stat nu poate să-şi exercite
pe deplin suveranitatea financiară decât dacă reuşeşte să centralizeze totalitatea serviciilor
financiare, dacă încasează toate veniturile la care are dreptul, pentru a-şi finanţa toate cheltuielile pe
care le-a angajat, pentru a le efectua pe întreg teritoriul ţării. În acest sens, pentru funcţionarea unui
mecanism al centralizării fondurilor s-a instituit trezoreria publică centrală, ca o etapă importantă în
planul separării finanţelor publice de finanţele private. Mecanismul centralizării fondurilor a
presupus crearea unei administraţii speciale însărcinate cu execuţia bugetului având mai mult funcţii
contabile, ceea ce a presupus separarea sa în raport cu autorităţile care iau decizii privind execuţia
bugetului.
În ceea ce priveşte gestionarea fondurilor, aceasta se efectuează atât în timp cât şi în spaţiu.
Gestionarea fondurilor în timp se realizează în cadrul anului financiar, iar previziunile
excepţional pe perioade mai lungi pot fi efectuate prin conturi speciale. Previziunea anuală a
încasărilor şi cheltuielilor bugetare este necesară, deoarece nu exista egalitate între ritmul
încasărilor şi cel al plăţilor. La începutul anului, de exemplu, impozitele nu sunt încă intrate, iar
casieriile sunt goale (numai dacă nu exista excedente sau disponibilităţi constitute în trezorerii din
trecut). Rolul trezoreriei este să echilibreze astfel în timp încasările cu cheltuielile, împrumutând pe
termen foarte scurt, în aşteptarea încasării veniturilor prevăzute de buget. Previziunea pe mai mulţi
ani, prin conturile speciale ale trezoreriei, se referă la cheltuielile publice cu caracter provizoriu care
trebuie compensate prin intrări corespondente. Deoarece în veniturile şi cheltuielile publice nu se
contabilizează încasările şi plăţile având caracter provizoriu, ci numai cele definitive, pentru
asemenea operaţiuni, în evidenţă trezoreriei se deschid „conturi speciale".
Gestionarea în spaţiu se referă la compensaţiile între diferitele casierii din teritoriu, unele
fiind excedentare, altele fiind deficitare. Mişcarea generală a fondurilor se produce prin documente,
iar raporturile intre trezoreriile locale şi trezoreria centrală rezidă, din acest punct de vedere, mai
ales în ţinerea unei „contabilităţi a mişcării fondurilor publice", adică contabilitatea trezoreriilor.
A. Trezoreria - în calitate de casier9
Această funcţie implica două aspecte:
a. Execuţia de casă a operaţiunilor de încasări şi plăti efectuate de stat şi
b. Asigurarea existenţei de disponibilităţi suficiente pentru a face fata angajamentelor
statului, în cadrul exigibilităţilor.
a. Execuţia de casă a încasărilor şi plăţilor.
Obiectul acestor operaţiuni îl reprezintă execuţia operaţiunilor statului şi ale instituţiilor
publice, respectiv ale corespondenţilor. Trezoreria efectuează, în calitate de casier al statului, un
mare număr de încasări şi plăti. Acestea sunt, mai întâi, operaţiuni prevăzute de legea bugetară,
adică de venituri şi cheltuieli bugetare propriu-zise, precum operaţiuni ale conturilor speciale ale
trezoreriei.
În calitate de casier al statului, trezoreria are ca sarcină emisiunea titlurilor de împrumut
public şi gestionarea datoriei statului. În acest scop, ea poate beneficia de concursul băncilor care
folosesc ghişeele lor pentru plasarea împrumuturilor. Pentru împrumuturile pe termen scurt,
trezoreria joacă un rol important în emisiunea bonurilor de tezaur. Pe această cale, se urmăreşte
asigurarea de lichidităţi suficiente pentru efectuarea plăţilor în termenele stabilite, conform
angajamentelor asumate.
b. Asigurarea disponibilităţilor băneşti.
Sarcina fundamentală a trezoreriei este de a veghea ca în fiecare moment să existe fonduri
disponibile într-un cuantum suficient pentru a face faţă cheltuielilor statului şi ale corespondenţilor
săi. Procurarea de bani pentru casieria publică este prima dintre operaţiunile trezoreriei. Aceasta
este legată de mişcarea fondurilor în timp, determinate de termenele la care devin exigibile
încasările şi plăţile.
Trezoreria are un caracter dinamic. Astfel, încasările şi plăţile sunt obiectul fluctuaţiilor
monetare în cursul anului. La cheltuieli, exista o anumită regularitate în ceea ce priveşte nivelul lor
lunar, cu excepţia lunii decembrie, în care se execută parţial cheltuieli, serviciile publice utilizând
cea mai mare parte a creditelor lor încă neconsumate înainte de închiderea exerciţiului, şi care riscă
să fie anulate în virtutea regulii anualităţii. La venituri, regularitatea este mai puţin realizabila,
deoarece aceasta depinde de ritmicitatea activităţii economice, mai ales în cazul impozitelor directe.
Aceste mişcări în timp ale veniturilor şi cheltuielilor se combină cu alte mişcări de fonduri
excepţional (emisiunea de împrumuturi, rambursări în străinătate, amortizarea datoriei publice) şi cu
mişcările datorate operaţiunilor corespondenţilor; ele imprima lichidităţilor trezoreriei mari variaţii.
Prin aceste mişcări excepţionale, se pot degaja unele mişcări constante în fluctuaţia lichidităţilor
trezoreriei şi succesiunea perioadelor de creşteri (lichidităţi abundente) şi scăderi (lipsa de
9 Văcărel Iulian, Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003.
lichidităţi). Asemenea perioade pot fi identificate în cadrul trimestrelor, pe luni ale acestora, intre
trimestre, dar şi în cadrul lunilor, intre decadele acestora.
Pentru echilibrarea trezoreriei se poate apela la trei categorii de resurse:
1) utitizarea fondurilor corespondenţilor;
2) emisiunea de bonuri de tezaur;
3) avansurile acordate de banca de emisiune.
1) Utilizarea fondurilor corespondenţilor. Fondurile cele mai mari provin din depozitele
corespondenţilor (colectivităţi locale, instituţii publice, întreprinderi publice şi altele). Trezoreria
are posibilitatea să dispună de aceste fonduri până când respectivii corespondenţi îşi retrag din
conturi sumele necesare pentru efectuarea plăţilor proprii.
În ciuda centralizării fondurior, disponibilităţile astfel procurate de trezorerie pot fi
insuficiente pentru asigurarea lichidităţilor necesare. Aceasta insuficienţă poate ţine de un deficit
bugetar important, precum şi de faptul că aceasta creează un gol în casieria trezoreriei. De
asemenea, aceasta insuficienţă poate să ţină de deciziile luate de corespondenţi privind retragerea
fondurilor lor din conturi. În acest caz, trezoreria trebuie să procedeze la alimentarea casieriei sale
prin alte mijloace, şi anume: emisiunea de bonuri de tezaur; avansurile acordate de Banca Centrală.
2) Emisiunea bonurilor de tezaur. Bonurile de tezaur sunt înscrisuri ale împrumuturilor pe
termen scurt/ mediu. Se face distincţie între bonurile de tezaur destinate publicului şi cele destinate
băncilor sau altor organisme financiare. De asemenea, se face distincţie între: „bonuri în formular"
şi „bonuri în cont curent".
a) Bonurile în formular sunt plasate în public la ghişeul deschis, adică fără limitarea
nivelului. Ele constituie unul din elementele esenţiale ale politicii de economisire. De asemenea,
regimul lor de emisiune variază în funcţie de obiectivele urmărite.
b) Bonurile în cont curent sunt bonurile cumpărate de diferitele instituţii financiare, bănci
care doresc să-şi înscrie valoarea lor într-un cont curent girat de Banca Centrală. Acest sistem este
mai eficient, economisind cheltuielile de confecţionare, de pază şi de manipulare a formularelor.
Politica de emisiune a bonurilor de tezaur se referă la posibilele operaţiuni ale trezoreriei de
folosit pentru a influenţa masa subscrierilor. Acestea sunt:
a) Mecanismul plafonului, care constă în proporţia stabilită de autoritatea monetară, ca
procentaj din disponibilităţile băncilor, care poate să fie plasată în bonuri de tezaur. Acest plafon
reprezintă un împrumut forţat pe care băncile trebuie să-l asigure, prin bonuri de tezaur, pentru o
anumită masă a subscrierilor.
b) Mecanismul coeficientului de trezorerie, stabilit ca raport între activele lichide ale
băncilor, inclusiv bonurile de tezaur, şi ansamblul resurselor. În acest sistem, trezoreria nu este
singurul beneficiar al blocării activelor bancare, ca în mecanismul plafonului, deoarece efectele
comerciale mobilizate se pot substitui bonurilor în calculul coeficientului
c) Mecanismul rezervelor obligatorii prin care băncile sunt constrânse să menţină, într-un
cont creditor neremunerat, de la Banca Centrală, active reprezentând o anumită fracţiune a
depozitelor, astfel încât partea respectivă din creditele potenţiale să fie considerată ca economie.
Deşi aceste mecanisme au dus la reducerea rolului bonurilor de tezaur în sistemul bancar,
totuşi băncile continuă să subscrie la bonuri de tezaur pentru plasarea disponibilităţilor.
d) Mecanismul emisiunii de bonuri în raport cu nivelul resurselor bugetare. Aceasta
presupune stabilirea unui anumit procentaj al valorii bonurilor emise în raport cu nivelul total al
resurselor bugetare. Bonurile de tezaur reprezintă forma normală de recurgere la împrumut ca
mijloc de procurare de resurse publice. Împrumuturile propriu-zise sunt relativ rare, dar mai ales
neregulate. Ele generează o datorie pe termen scurt, cunoscută sub denumirea de „datorie flotantă".
Datoria flotantă prezintă unele dezavantaje:
a) Reînnoirea bonurilor de tezaur de la o scadenţă la alta, transformându-le, din împrumuturi
pe termen scurt său mediu, în împrumuturi reînnoite. Este o situaţie cu riscuri, deoarece ar fi
suficient ca reînnoirea să nu fie acceptată, pentru că statul să „plonjeze" în grave dificultăţi. Ar
putea fi vorba de solicitarea rambursării în perioade dificile pentru trezoreria publică, ceea ce
conduce la agravarea crizei;
b) Pericolul politic apare atunci când deţinătorii de bonuri îşi retrag încrederea în guvern,
aruncându-l într-o criză gravă.
Remediul clasic folosit pentru protecţia împotriva pericolelor datoriei flotante este
„consolidarea" acesteia.
3) Avansurile acordate de Banca de Emisiune. Cel mai important ajutor pe care Banca îl
acordă statului rezultă din avansurile pe care i le transmite. Avansurile se acordă pe baza unei
convenţii încheiate între Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională, prin care Banca consimte un
avans şi îi fixează şi condiţiile. Un bon de tezaur reprezentând un avans este remis la Banca în
contrapartidă. Convenţia se aprobă prin lege. Recurgerea la lege denotă voinţa de a restrânge şi de a
controla utilizarea avansurilor.
Din punct de vedere financiar, recurgerea la avansuri la Banca Centrală semnalizează o
situaţie critică a finanţelor publice, dezechilibrul bugetului statului şi al trezoreriei. Se apreciază
astfel că apelul la avansuri la Banca Centrală compromite creditul public, denunţându-i deteriorarea
sa. Din punct de vedere monetar, avansurile de la Banca Centrală conduc la emisiune de bani fără
acoperire, adică au un factor inflaţionist.
B. Trezoreria în calitate de bancher
Rolul de bancher al trezoreriei are două forme. În primul rând, trezoreria acţionează ca o
bancă de depozit, ca o bancă de afaceri, care furnizează capitalului unor întreprinderi pentru a le
asigura dezvoltarea. În al doilea rând, trezoreria acţionează ca o bancă de emisiune şi, în acest fel,
intervine în domeniul circulaţiei monetare.
Acoperirea golurilor temporare de casă şi a deficitului înregistrat pe parcursul execuţiei
bugetului de stat se efectuează prin:
a) folosirea resurselor disponibile aflate în contul general al trezoreriei statului. Legea
finanţelor publice prevede că asemenea resurse se pot folosi pentru finanţarea temporară a
deficitului înregistrat pe parcurs. Atragerea acestor resurse reprezintă împrumuturi de stat purtătoare
de dobândă;
b) emisiunea, în primele zece luni ale fiecărui an, de bonuri de tazuar sau alte instrumente
specifice purtătoare de dobândă şi cu scadenţă până la sfârşitul anului financiar. Valoarea totală a
acestor înscrisuri aflate în circulaţie nu poate depăşi un plafon stabilit procentual din volumul total
al cheltuielilor statului;
c) împrumuturi acordate de Banca Naţională pe seama resurselor de creditare ale acesteia.
Termenul de rambursare este de maxim 180 zile, iar dobânda se stabileşte la nivelul pieţei, pe bază
de convenţii încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice. Dobânzile se prevăd şi se plătesc din
bugetul trezoreriei. Rambursarea se efectuează pe seama veniturilor bugetare sau a unui împrumut
de stat efectuat în condiţiile legii. Valoarea împrumutului acordat de bancă nu poate depăşi într-un
an financiar proporţia stabilită prin lege, de 7% din totalul veniturilor bugetului de stat realizate în
anul precedent, iar soldul permanent al împrumuturilor acordate şi nerambursate nu poate depăşi în
nici un moment suma totală rezultată din dublul capitalului băncii şi a fondului de rezervă constituit.
Suplimentarea unor credite bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat în vederea finanţării unor
acţiuni şi sarcini noi apărute pe parcursul anului, respectiv pentru înlăturarea efectelor unor
calamităţi naturale, se efectuează pe seama fondului de rezervă bugetară şi a fondului de intervenţie
la dispoziţia Guvernului care se utilizează pe bază de hotărâri ale acestuia.
4.2.2. Funcţiile moderne ale trezoreriei statului
Faţă de funcţiile tradiţionale ale Trezoreriei, casierie şi bancă, trezoreria se află în strânsă
legătură cu piaţa financiară şi, mai ales, cu piaţa monetară. Pe măsură ce statul a evoluat, au fost
exercitate anumite influenţe asupra acestor pieţe. Astfel, ea joacă un rol de prim-plan în exercitarea
uneia dintre funcţiile esenţiale ale finanţelor publice moderne: menţinerea echilibrului financiar, ca
parte a echilibrului economic.
Funcţiile actuale ale Trezoreriei se pot regrupa în cinci funcţii principale:
a) Administrator al fondurilor publice
Această funcţie presupune ca toate resursele financiare publice să fie colectate, centralizate
şi utilizate prin intermediul acestei instituţii financiare, sub o supraveghere şi un control strict.
De asemenea, funcţia presupune ca, în orice perioadă a anului, raportul dintre colectarea
fondurilor, pe de-o parte, şi utilizarea acestora sub forma plăţilor de casă, pe de altă parte, să fie
supraunitar sau în cel mai rău caz egal. În situaţia în care gradul de colectare a fondurilor publice nu
satisface plăţile, trezoreria este obligată să contracteze împrumuturi publice fără a mai avea timpul
necesar, de a alege varianta convenabilă din punctul de vedere al „costului" acestei operaţiuni
(dobânda).
Menţinerea unui raport corespunzător în favoarea colectării fondurilor publice este o
problemă dificilă în perioada construcţiei unui buget cu deficit, motiv pentru care Trezoreria publică
este obligată să împrumute fonduri pe termen scurt de pe piaţa monetară şi pe termen mediu şi lung
de pe cea financiară.
Cu alte cuvinte, îndeplinirea acestei funcţii10
obligă Trezoreria publică ca ieşirile de fonduri
pentru fiecare acţiune în parte să fie echilibrate în orice moment cu intrările de fonduri, indiferent
de provenienţa lor: încasări din impozite şi taxe, credite bancare (Banca Centrală), disponibilităţile
corespondenţilor săi, împrumuturi publice interne sau externe. În acest sens, Trezoreria publică
trebuie să ţină permanent „pasul", din punctul de vedere al constituirii fondurilor, cu ritmul de
efectuare a plăţilor care au o regularitate mai mare decât cea a încasărilor, motiv pentru care aceasta
trebuie să fie pregătită în orice moment pentru a alege varianta optimă privind „preţul"
împrumutului. De aceea, rareori, Trezoreria este şi creditor pe termen scurt, atunci când aceasta are
un excedent temporar de lichidităţi.
Totodată, această funcţie presupune existenţa unei distincţii între echilibrul bugetar şi
echilibrul trezoreriei. Trezoreria trebuie să asigure echilibrul între fluxurile bugetare, pe parcursul
anului bugetar, solicitând împrumutul în numele statului. În asemenea situaţii, funcţia de
administrator se prelungeşte cu aceea de casier, de care se leagă sarcinile contabilităţii şi ale
controlului banilor publici. Apelul la împrumuturi obligă trezoreria să ducă o politică activă a
îndatorării, prin intervenţia sa pe piaţa titlurilor de stat, pentru a obţine profit de pe urma reducerii
sau a extinderii costurilor datoriei.
Funcţia de administrator al fondurilor publice presupune, în acelaşi timp, şi pe cea de casier,
cu prilejul încasării efective a resurselor (veniturilor), efectuării plăţilor (cheltuielilor) şi gestionării
disponibilităţilor de fonduri publice, totul sub un strict control financiar cât mai riguros.
b) Mijloc de intervenţie a statului în economie
Această funcţie şi-o exercită mai ales în sectoarele şi zonele în care statul are interese de
ordin financiar, economic sau social. Instrumentele de intervenţie sunt diverse de la o ţară la alta,
mai ample în unele ţări şi mai reduse în altele, cu momente şi perioade de expansiune sau de
restrângere, după cum interesele publice o cer.
Mijloacele de intervenţie ale Trezoreriei publice în economie ţin de domeniul politicilor
fiscal-bugetare, atât în sfera resurselor financiare publice, cât şi în sfera cheltuielilor publice.
Metodele folosite de Trezoreria publică pentru intervenţie în economie sunt dintre cele mai
diverse, şi anume:
autorizaţii eliberate pentru diverse activităţi şi entităţi, de interes naţional, care duc la
finanţări privilegiate (Franţa);
subvenţionarea totală sau parţială a unor activităţi (Franţa pentru dezvoltarea regională şi a
teritoriului);
acordarea de bonificaţii la dobândă;
acordarea de garanţii pentru anumite împrumuturi contractate de la bănci;
10
Moşteanu Tatiana, Buget şi trezorerie publică, Bucureşti, Editura Universitară, 2008
acordarea de avansuri financiare, de cele mai multe ori nerambursabile, în special în
domeniul cercetării sau pentru produse prioritare (Franţa);
accesul privilegiat al unor organisme financiare pentru refinanţare la Banca Centrală, în
condiţii mai avantajoase decât cele de pe piaţa de capital.
c) Intermediar financiar şi distribuitor de capitaluri
Jucând rolul unei bănci, Trezoreria publică contractează de multe ori împrumuturi nu numai
pentru a-şi acoperi golurile temporare de casă sau a finanţa deficitul bugetului public, ci şi pentru a
acorda, la rândul său, împrumuturi. Prin acest demers, Trezoreria publică determină fluxuri
financiare în economie, mai ales în sectoarele unde statul are interese directe. Din acest punct de
vedere, Trezoreria publică, împrumutând de la anumiţi subiecţi financiari, folosind disponibilităţile
corespondenţilor săi sau chiar ale bugetului public pentru a acorda împrumuturi altora, pe termen
scurt sau lung, mai ales în domeniile şi sectoarele de interes ale economiei, ea se manifestă ca un
intermediar financiar, precum şi sistemul bancar sau instituţiile financiare specializate. În acest
context, trebuie reţinut că trezoreria, în tabloul operaţiunilor financiare din contabilitatea naţională,
este numele sub care figurează Statul, considerat în activităţile sale monetare sau financiare.
d) Reprezentant al funcţiei de putere publică (mandatar al puterii publice)
În această calitate, Trezoreria publică este acţionarul şi gestionarul participaţiilor statului în
activităţi şi diverse sectoare ale economiei (industrial, financiar, comercial).
De asemenea, Trezoreria publică poate supraveghea anumite instituţii financiare cărora le
solicită sau acordă împrumuturi prin mijloace şi tehnici specifice acestor tipuri de operaţiuni. Deci
rolul de reprezentant al puterii publice a Trezoreriei publice rezultă şi din funcţia de intermediar
financiar şi distribuitor de capitaluri, funcţie care a devenit extrem de importantă în ultima perioadă
de timp, în majoritatea ţărilor lumii. Totodată, îndeplinind această funcţie, Trezoreria poate fi
asociată la conducerea instituţiilor financiare şi economice internaţionale, ca Fondul Monetar
Internaţional, Banca Mondială ş.a.
e )Garant al „marilor echilibre"
Această funcţie a trezoreriei reprezintă, sinteza celorlalte prezentate până aici. Marile
echilibre sunt expresia unui raport de egalitate care trebuie să existe între nevoile publice aprobate
de Parlament, pe de-o parte, şi capacitatea statului de a le acoperi cu resurse financiare, pe de altă
parte. În exercitarea acestei funcţii majore, Trezoreria publică se confruntată permanent cu:
diferenţele în timp între periodicitatea plăţilor (ieşirilor de fonduri) şi cea a încasărilor din
impozite şi taxe care trebuie mereu ajustate prin resurse suplimentare pe perioade scurte de
timp;
finanţarea deficitului bugetar care acoperă perioada întregului exerciţiu financiar cu resurse
care trebuie folosite pe o perioadă mai lungă de timp, întrucât aceasta îşi pune amprenta pe
întregul exerciţiu bugetar;
plata datoriei externe şi interne este o altă cauză a necesarului de resurse peste cele
prevăzute în bugetul de stat, iar scadenţa celei externe ridică probleme deosebite atunci când
Banca Centrală nu dispune de rezerve valutare suficiente;
acordarea de împrumuturi pe piaţa de capital pentru finanţarea investiţiilor, a sectoarelor
economiei care prezintă interes pentru stat;
alături de Banca Centrală, Trezoreria publică este chemată să ducă acţiuni menite să susţină
moneda naţională, prin intervenţia ei pe piaţa valutară sau ajustarea plăţilor externe de-o
asemenea manieră, încât Banca Centrală să nu fie forţată să procure valuta necesară pentru
plăţile externe, în condiţii nefavorabile.
În consecinţă, se asigură „echilibrul Trezoreriei publice", din punctul de vedere al resurselor
financiare şi influenţează favorabil piaţa de capital, circuitele monetare, echilibrul pieţei valutare şi
al plăţilor externe. Astfel, trezoreria publică poate fi considerată un serviciu care asigură marile
echilibre monetare şi financiare ale statului, atât prin operaţiile de casierie, bancare şi de
contabilitate publică, precum şi prin activitatea de finanţare şi de impulsionare în domeniul
economic şi financiar.
Tabelul 4.1. Funcţiile Trezoreriei publice în Statele Unite ale Americii şi în Franţa
Franţa SUA
1. Centralizează încasările şi cheltuielile
publice
* *
2. Emite moneda divizionară * *
3. Emite titluri pe termen lung * *
4. Emite titluri pe termen scurt * *
5. Gestionar al depozitelor monetare
(sectorul public)
*
fonduri
particulare
-
6. Gestionar al depozitelor monetare
(sectorul public)
*
comunităţi
locale
-
7. Împrumutant pe termen lung *
marginal
astăzi
-
8. Oferă avansuri pe termen scurt sectorului
public
* -
9. Oferă avansuri pe termen scurt sectorului
privat
* obligaţiuni -
10. Deţinător al unui cont unic la Banca
Centrala
* -
11. Deţinător de conturi multiple în băncile
comerciale
- *
12. Centralizează fondurile conturilor
curente
* -
13. Gestionar al conturilor de operaţiuni al
unei zone
* -
14. Beneficiar al unei linii de credit gratuit
la Bancă
* -
15. Gestionar al stocului de aur - *
16. Fabricant de bancnote - ce nu este o
operaţie monetară
- *
17. Captator al marii părţi a fondurilor
poştale
* -
Sursa: Sursa: Pavel Belean, Gabriela Anghelache – Trezoreria statului, Editura Economică,
Bucureşti, 2004
Din tabelul de mai sus rezultă, funcţiile Trezoreriilor publice din Franţa şi SUA, din care
reiese că: Trezoreria Federală a SUA are atribuţii mai restrânse decât Trezoreria Franceză în
privinţa intervenţiei statului în economie (împrumuturi, avansuri pe termen scurt acordate sectorului
privat şi gestionarea depozitelor monetare ale sectorului public), dar are funcţii suplimentare, cum
sunt cele privind gestionarea stocului de aur, emiterea de bancnote sau dreptul de a-şi deschide
conturi multiple la băncile comerciale.
Prin operaţiunile pe care le efectuează, trezoreria finanţelor publice îndeplineşte mai multe
funcţii:
a) casier al sectorului public, care se ocupă de încasarea veniturilor, efectuarea plăţilor şi
păstrarea disponibilităţilor;
b) realizarea execuţiei de casă a bugetelor componente ale sistemului, adică a bugetului de
stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale, a bugetelor fondurilor speciale, a
celor ale mijloacelor extrabugetare şi ale instituţiilor autonome reflectate în încasarea veniturilor
provenite de la contribuabili şi efectuarea plăţilor dispuse de ordonatorii de credite, în limita
creditelor bugetare aprobate;
c) efectuarea controlului financiar preventiv asupra încasării veniturilor, încadrării
cheltuielilor dispuse de ordonatorii de credite în prevederile legii bugetare;
d) efectuarea operaţiunilor de decontare în contul instituţiilor publice şi păstrarea
disponibilităţilor acestora în urma constituirii mijloacelor extrabugetare şi a fondurilor speciale;
e) atragerea disponibilităţilor din economie (de la instituţii financiare, agenţi economici,
populaţie) prin formarea de depozite şi prin împrumuturi de stat realizate în vederea asigurării
resurselor financiare pentru restructurarea şi retehnologizarea unor sectoare din economie,
acoperirea deficitului bugetar şi altele;
f) efectuarea de plasamente financiare ale disponibilităţilor statului existente temporar în
conturile trezoreriei;
g) gestionarea datoriei publice, prin primirea împrumuturilor interne şi externe, prin
folosirea acestora potrivit destinaţiei prevăzute în contracte prin rambursarea creditelor la scadenţă
şi plata dobânzilor;
h) ţinerea evidenţei contabile a operaţiunilor privind execuţia de casă a bugetului, pentru
încasări şi plăti, cu ajutorul conturilor sintetice şi analitice desfăşurate pe subdiviziunile clasificaţiei
bugetare şi pe plătitori;
i) funcţionarea normală a sistemului informaţional contabil privind raportarea rezultatelor
execuţiei bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale, a fondurilor
speciale şi extrabugetare.
4.3. Modul de organizare şi funcţionare a trezoreriei statului
Trezoreria este organizată şi funcţionează ca un sistem unitar atât la nivel central, în cadrul
Ministerului Finanţelor Publice, cât şi la nivelul unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor
Publice, în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi al administraţiilor financiare.
La nivel central, trezoreria generală este cuprinsă în structura organizatorică a Ministerului
Finanţelor Publice, în subordinea unui Secretar de stat, cu denumirea de Unitatea de Management a
Trezoreriei Statului, cu statut de direcţie generală.
La nivel teritorial:
a) în cadrul Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice funcţionează Direcţia Trezorerie şi
Contabilitate Publică, având patru serivicii de specialitate:
o Serviciul de îndrumare şi verificare a activităţii trezoreriilor locale;
o Seriviciul administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei;
o Serviciul buget şi contabilitate publică;
o Serviciul de urmărire a activităţii de vânzare şi gestiune a titlurilor de stat şi certificatelor de
trezorerie.
b) în cadrul Administraţiilor Finanţelor Publice:
- la nivelul municipiilor, funcţionează Direcţia Trezoreriei şi Contabilitate Publică;
- la nivelul oraşelor, funcţionează Serviciul Trezorerie şi Contabilitate Publică;
- la nivelul comunelor, funcţionează Serviciul Trezorerie şi Contabilitate Publică.
Activitatea aparatului financiar teritorial este axată asupra următoarelor aspecte:
- stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale de către toţi
contribuabilii, persoane fizice şi juridice;
- urmărirea încasării la termen a impozitelor şi taxelor, pentru care sunt deschise la
Trezorerie conturi de venituri, aceasta îndeplinind funcţia de casier al sectorului public, prin care se
asigură încasarea veniturilor, efectuarea plăţilor şi păstrarea disponibilităţilor;
- asigură execuţia bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor
locale, reflectată prin încasarea veniturilor din impozite şi taxe de la agenţii economici şi efectuarea
plăţilor dispuse de ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare aprobate;
- asigură contabilitatea încasării veniturilor bugetare pe subdiviziuni, plătitori şi bugete
precum şi evidenţa alimentării cu fonduri a ordonatorilor finanţaţi din bugetele locale, în condiţiile
exercitării unui control fiscal şi financiar eficient;
- raportarea către Ministerul Finanţelor Publice a încasării veniturilor bugetului de stat şi
execuţiei bugetelor locale pe baza dărilor de seamă contabile trimestriale şi anuale.
Figura nr. 4.1. Organizarea teritorială a Trezoreriei Statului
Prin trezoreriile judeţene şi cea a municipiului Bucureşti se realizează:
- coordonarea şi sintetizarea fluxurilor financiare ale celorlalte trezorerii locale;
- gestionarea conturilor corespondente ale trezoreriilor din subordine;
- efectuarea operaţiilor de decontare între trezoreriile locale şi instituţiile bancare corespondente;
- deschiderea creditelor bugetare dispuse de ordonatorii secundari finanţaţi din bugetul de stat şi
bugetul asigurărilor sociale de stat;
- elaborarea lucrărilor de sinteză şi analiză privind execuţia bugetară, care sunt raportate periodic la
Ministerul Finanţelor Publice;
- dispunerea de măsuri pentru asigurarea încheierii exerciţiului financiar la nivelul judeţului şi al
municipiului Bucureşti;
- întocmirea bilanţului contabil centralizat al Trezoreriei, analizând conturile de activ şi de pasiv şi
elaborând raportul de analiză;
- coordonarea activităţii compartimentelor de casierie-tezaur cu privire la asigurarea numerarului
necesar efectuării plăţilor, redistribuirea soldului de casă şi stabilirea plafoanelor de casă.
Serviciul de trezorerie funcţionează la nivel orăşenesc şi comunal şi are următoarele
atribuţii:
încasarea şi evidenţa veniturilor bugetare şi a veniturilor proprii instituţiilor publice;
verificarea şi decontarea cheltuielilor instituţiilor publice;
vânzarea şi gestionarea titlurilor de stat şi certificatelor de trezorerie;
administrarea şi contabilitatea contului curent al trezoreriei;
administrarea conturilor persoanelor fizice şi juridice;
Nivelul teritorial de organizare Unitatea teritorială a Trezoreriei Statului
central MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANTELOR
judeţean DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR
PUBLICE JUDETENE
municipal
ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE
COMUNALA
orăşenesc
ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE
MUNICIPALA
comunal
ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE
ORASENEASCA
Direcţia Generala a Contabilităţii Publice şi Unitatea de Management al Trezoreriei
Statului
Direcţia judeţeana a Trezoreriei Statului
Direcţia municipala a Trezoreriei Statului
Serviciul de Trezorerie
Serviciul de Trezorerie
administrarea operaţiilor de încasări şi plăţi prin casieriile proprii.
În vederea efectuării cheltuielilor instituţiile publice au obligaţia de a prezenta unităţilor
trezoreriei statului la care au conturi deschise bugetul de venituri şi cheltuieli, aprobat şi repartizat
pe trimestre în condiţiile legii. La decontarea sumelor în numerar sau prin virament din conturile
instituţiilor publice pentru efectuarea cheltuielilor, unităţile trezoreriei statului verifică atât existenţa
bugetelor de venituri şi cheltuieli al instituţiilor respective cât şi a listelor de investiţii, aprobate,
urmărind respectarea limitei creditelor bugetare deschise şi repartizate sau a disponibilităţilor de
fonduri şi a destinaţiei acestora.
Din conturile de cheltuieli sau de disponibilităţi deschise la trezoreria statului se pot elibera
sume pentru efectuarea plăţilor în numerar, reprezentând drepturi salariale, precum şi alte cheltuieli
care nu se justifică a fi efectuate prin virament. Pentru operaţii în numerar instituţiile organizează
activitatea de casierie, astfel încât şi plăţile să fie efectuate legal, în condiţii de siguranţă şi în limita
plafonului de casă stabilit de unităţile trezoreriei statului.
CAP. 5. ORGANIZAREA ŞI EFECTUAREA DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI PRIN CASIERIA
TREZORERIEI
Toate operaţiunile cu numerar desfăşurate la nivelul trezoreriei au loc pe bază de documente
tipizate, legal întocmite şi aprobate, prin compartimentul casierie-tezaur care asigură primirea,
verificarea, numărarea, păstrarea şi eliberarea numerarului.
În cadrul acestui compartiment, sunt organizate case de încasări, case de plăţi şi case-tezaur,
ce funcţionează în încăperi special amenajate, asigurate corespunzător şi care sunt controlate zilnic
de şeful compartimentului şi chenzinal de directorul trezoreriei.
Casele de încasări ale trezoreriei sunt cele care primesc vărsămintele în numerar în contul
bugetului , pe baza unor documente precum “foaia de vărsământ cu chitanţă” şi “ordinul de
încasare” (pentru sumele provenite din operaţiunile interne ale trezoreriei). Aceste documente se
întocmesc de compartimentul de Control şi Evidenţa Veniturilor care după verificare şi avizare le
transmite prin circuit intern, pe bază de borderou, la casierie. La primire, casierul le verifică şi
semnează după care primeşte banii de la depunător, înregistrând documentele în “jurnalul de casă”.
La sfârşitul zilei, casierul de încasări totalizează sumele încasate şi înregistrate în jurnalul de
casă, semnează jurnalul şi predă un exemplar al acestuia, împreună cu numerarul încasat, şefului de
serviciu (birou), exemplarul doi din jurnal împreună cu documentele justificative se predă
compartimentului controlul veniturilor, iar exemplarul trei se arhivează la casierie. Numerarul este
înscris în “Registrul privind evidenţa numerarului manipulate de personalul casieriei” care se ţine
de şeful serviciului.
Casele de plăţi efectuează plăţi în numerar la cererea instituţiilor publice sau persoanelor
fizice pa baza documentelor aprobate de organele în drept. În acest scop, casierul plătitor primeşte,
la începutul fiecărei zile, de la şeful serviciului casierie-tezaur, pe bază de semnătură în “Registrul
pentru evidenţa numerarului manipulate de personalul casieriei”, un avans din care să efectueze
plăţile planificate în ziua respectivă.
Solicitanţii numerarului prezintă documentele de plată (CEC de numerar, ordin de plată etc)
la compartimentul Controlul şi Evidenţa Cheltuielilor care după verificare, semnare şi ştampilare le
transmite casieriei de plăţi pe bază de borderou.
La primire, casierul plătitor, verifică documentele, verifică identitatea beneficiarului şi
eliberează numerarul, înregistrând operaţia în “jurnalul de casă”, întocmit în trei exemplare. La
sfârşitul zilei, un exemplar din jurnal împreună cu documentele justificative se predă
compartimentului Controlul şi Evidenţa Cheltuielilor, împreună cu documentele; exemplarul doi,
împreună cu numerarul neutilizat se remite şefului compartimentului casierie-tezaur , făcând
menţiunea în registrul de numerar; exemplarul trei se arhivează la casierie.
La nivelul casieriei-tezaur, casierul întocmeşte la sfârşitul zilei jurnalul de casă, pe baza
jurnalelor primite de la casieria de încasări, casieria de plăţi şi a altor documente întocmite sau
primite la casieria tezaur. Soldul său trebuie să fie egal cu numerarul existent în casieria tezaur la
sfârşitul zilei.
Evidenţa zilnică a numerarului existent în casieria tezaur se ţine pe baza “ Registrului pentru
evidenţa valorilor din casa de circulaţie “, document care se prezintă directorului şi contabilului şef
care verifică existenţa numerarului şi a celorlalte valori din casierie , după care se semnează de
aceştia şi se păstrează în tezaur până a doua zi.
Numerarul rămas în casieria – tezaur la sfârşitul zilei se utilizează pentru acoperirea plăţilor
planificate în ziua următoare; diferenţa ce depăşeşte plafonul de casă se preia de trezoreria
judeţeană. După alimentarea casieriilor celorlalte trezorerii din judeţ, ceea ce depăşeşte plafonul
casieriei tezaur judeţene se depune în contul corespondent al trezoreriei deschis la sucursala Băncii
Naţionale din judeţul respectiv.
5.1. Sistemul de deschidere de credite din bugetul de stat
Prin legea bugetară anuală se aprobă creditele bugetare ca limită maximă pentru cheltuielile
fiecărui exerciţiu bugetar, pe capitole de cheltuieli cum sunt: acţiuni social-culturale, apărare
naţională, ordine publică, autoritate publică, acţiuni economice, etc. Pe baza bugetului aprobat,
ordonatorii principali de credite repartizează instituţiilor din subordine creditele bugetare necesare
finanţării cheltuielilor pentru întregul an.
Creditele bugetare aprobate pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare prin bugetul fiecărei
instituţii reprezintă limita maximă, deci nu pot fi depăşite. Potrivit reglementărilor în vigoare,
cheltuielile se pot angaja şi efectua de către ordonatorii de credite numai pe baza creditelor deschise
de către ordonatorul principal de credite. De asemenea, orice cheltuială din sumele alocate prin
bugetul de stat se poate aproba de către coordonatorul de credite şi efectua numai dacă a fost în
prealabil avizată, potrivit legii, de către conducătorul compartimentului financiar-contabil sau alte
persoane însărcinate cu exercitarea controlului financiar preventiv.
Ordonatorii principali de credite solicită Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Generală
a Trezoreriei Publice - deschiderea de credite bugetare pentru activitatea proprie şi a unităţilor
subordonate pentru cheltuieli curente şi cheltuieli de capital.
Elementele pe baza cărora se stabileşte volumul creditelor bugetare sunt: gradul de utilizare
a creditelor acordate anterior; disponibilităţile rămase la finele anului la cheltuielile curente şi de
capital; cheltuielile necesare ce urmează a se efectua în perioada următoare pentru activitatea
curentă şi pentru investiţii; veniturile proprii prevăzute a se realiza şi care potrivit legii se folosesc
la acoperirea cheltuielilor aprobate ordonatorilor principali de credite stabilite pentru unităţi
subordonate, termenele la care să prezinte cererile de fonduri şi modul de justificare a solicitării
creditelor bugetare, cereri care urmează a fi analizate de către aceştia.
Creditele bugetare privind cheltuielile aprobate pe capitole în buget, se deschid trimestrial în
două tranşe: prima tranşă între 20-25, din ultima lună a trimestrului în curs pentru primele 2 luni ale
trimestrului următor, fără a depăşi 65% din prevederea trimestrului; a doua tranşă, pentru diferenţă,
între 20-25 din a doua lună a trimestrului în curs pentru creditele bugetare aferente ultimei luni a
trimestrului.
Cererile pentru deschiderea de credite bugetare se întocmesc în două exemplare, care se
semnează de către ordonatorii principali de credite sau de înlocuitorii lor de drept ori de alte
persoane împuternicite în acest scop potrivit legii şi se avizează pentru control financiar preventiv
delegat şi/sau control financiar preventiv propriu, după caz.11
11
Art. 3 din “Ordinul ministrului de stat, ministrul finantelor, nr. 1.801/1995, cu modificările şi completările ulterioare,
pentru deschiderea creditelor bugetare din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor
Cererile de deschidere a creditelor bugetare se întocmesc la nivel de capitol de cheltuieli. Pe
verso-ul cererii pentru deschidere de credite bugetare se menţionează separat suma creditelor cu
defalcare pe cheltuieli curente, din care – cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi subvenţii –
detaliate potrivit structurii aprobate prin buget şi pe cheltuieli de capital. Direcţia Generală a
Trezoreriei, după ce analizează şi verifică documentele aprobă deschiderea creditelor bugetare, le dă
avizul de deschidere. În caz contrar, documentele se restituie. În acelaşi timp cu cererile pentru
deschiderea de credite, ordonatorii principali prezintă Ministerului Finanţelor Publice nota
justificativă precum şi dispoziţiile bugetare pentru repartizarea creditelor pentru: cheltuieli proprii;
cheltuielile ordonatorilor secundari din subordine; cheltuielile instituţiilor publice direct
subordonate ordonatorilor secundari, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari.
Cererile de credite se verifică în vederea deschiderii creditelor avându-se în vedere
principalele aspecte, prezentate în figura 1.3., iar cele neîntocmite corect sunt restituite:
Figura 5.1. Aspecte ale cererii de credite verificate pentru deschiderea creditelor bugetare
Direcţia Generală a Trezoreriei Statului, după primirea şi verificarea documentelor
procedează astfel:
Documentele se transmit cu un borderou întocmit în dublu exemplar, din care exemplarul 2
se restituie Trezoreriei Centrale pentru confirmarea primirii documentelor respective. La primirea
dispoziţiilor bugetare Direcţia Judeţeană de Trezorerie şi Contabilitate Publică a municipiului
Bucureşti verifică existenţa tuturor documentelor înscrise în borderou, semnează de primire
exemplarul 2 al borderoului pe care îl înapoiază Trezoreriei Centrale. În cazul în care se constată
unele nereguli între documente şi borderou se sesizează telefonic Trezoreriei Centrale pentru
clarificare şi se procedează potrivit celor stabilite de catre Trezoreria Centrală.
În continuare, Direcţia Trezoreriei Judeţene procedează astfel:
- grupează dispoziţiile bugetare pe localităţile în care îşi au sediul instituţiile respective (judeţ,
municipiu, oraşe, comune);
- intocmeşte borderoul în dublu exemplar pentru dispoziţiile bugetare aferente fiecărei
localităţi din judeţ;
- expediază prin poştă sau curier, după caz, trezoreriei municipale, orăşeneşti şi
administratiilor financiare comunale dispoziţiile bugetare împreună cu borderoul întocmit
pentru instituţiile publice care au la acestea conturi deschise
pentru somaj, bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul Trezoreriei Statului şi bugetele
locale”
Încadrarea sumelor solicitate în volumul creditelor aprobate
pentru perioada pentru care se solicită deschiderea
Completarea corectă a elementelor din formular, verificarea
semnăturilor autorizate, codificarea corectă a conturilor conform
clasificaţiei bugetare şi a planului de conturi al Trezoreriei
Verificarea notelor justificative pentru categoriile de cheltuieli
din cererile de deschidere de credite
Încadrarea valorii totale a dispoziţiilor bugetare în totalul
creditului bugetar, cât şi pe subdiviziunile acestuia.
- reţine dispoziţiile bugetare pentru instituţiile publice care au conturi deschise la Direcţia
Trezoreriei Judeţene
Trezoreriile municipale, orăşeneşti şi administraţiile financiare comunale verifică
dispoziţiile bugetare transmise în baza borderoului, semnează exemplarul doi al borderoului după
care îl transmite înapoi la Direcţia Trezoreriei Judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru
confirmarea dispoziţiilor bugetare. În cazul în care au fost repartizate de către ministere credite
bugetare ordonatorilor secundari de credite (inspectorate şcolare judeţene, direcţii sanitare), aceştia
au obligaţia ca, în termen de două zile, să prezinte dispoziţiile bugetare pentru repartizarea
creditelor instituţiilor din subordine aflate în localitatea din judeţul respectiv, cât şi pentru nevoile
proprii.
După primirea comunicării privind deschiderea creditelor, ordonatorii principali, procedează
la repartizarea creditelor la instituţiile din subordine. Repartizarea are loc pe baza următoarelor
elemente de fundamentare:
- necesarul de finanţat în limita creditelor aprobate şi repartizate pe trimestre;
- disponibilul de credite rămas din perioadele precedente.
Repartizarea se efectuează pe baza întocmirii documentului “dispoziţie bugetară” care
cuprinde: denumirea instituţiei; conturile bugetare; trezoreria prin care îşi derulează operaţiile de
plăţi; creditele bugetare repartizate atât în sumă totală cât şi pe subdiviziuni ale clasificaţiei
bugetare.
Pe verso-ul dispoziţiei bugetare se înscrie repartizarea creditelor bugetare pe conturi
analitice care se formează din următoarele:
- cod 01 – credite deschise şi repartizate bugetului de stat;
- cod capitol cheltuieli, conform clasificatiei bugetare ;
- cod 00 câmp rezervat pentru codificări speciale;
- cod titlu cheltuieli şi anume: - 02- “cheltuieli de personal”;
- 20- “cheltuieli materiale şi servicii”.
- cod fiscal al instituţiei publice.
Creditele deschise se înregistrează în contabilitatea Trezoreriei de la toate nivelele pe baza
cererilor de deschidere şi a dispoziţiilor bugetare în contul din afara bilanţului 01 “Credite deschise
şi repartizate pe seama ordonatorilor de credite finanţaţi din bugetul de stat”. Acest cont se conduce
în analitic pe trezorerii, pe capitole de cheltuieli şi pe subcapitole, pe categorii de cheltuieli şi el este
utilizat în execuţia bugetară şi reprezintă limita maximă până la care pot fi admise plăţi către
instituţiile publice respective.
5.1.1. Deschiderea de credite din bugetele locale
Deschiderea creditelor bugetare din bugetul local se efectuează distinct pentru creditele
bugetare aprobate la secţiunea de funcţionare şi, respectiv, pentru creditele bugetare aprobate la
secţiunea de dezvoltare, prin completarea câte unui formular din ”Cererea pentru deschiderea de
credite bugetare” pentru fiecare secţiune.12
Potrivit legii, fiecare comună, oraş, municipiu, judet, sector al municipiul Bucureşti
întocmeşte buget propriu în condiţii de autonomie. Administraţia bugetelor locale este asigurată de
către consiliile locale potrivit legii finanţelor publice. Primarii îndeplinesc atribuţiile de ordonatori
principali de credite.
Plăţile dispuse de ordonatorii de credite au loc prin trezorerii numai după deschiderea
creditelor bugetare din bugetul local respectiv. În vederea derulării şi executării bugetelor locale
deschiderea creditelor din bugetul local este prezentată mai jos:
Ordonatorii principali de credite (primarii) şi preşedintele Consiliului Judeţean stabilesc
lunar cheltuielile ce urmează a se efectua din bugetul propriu. Ordonatorul principal de credite
12
Art. 6 din “Ordinul ministrului de stat, Ministrul Finanţelor”, nr. 1.801/1995
stabileşte volumul creditelor bugetare în limita cărora urmează să se facă plăţile prin trezorerii, atât
pentru nevoile bugetului local cât şi pentru instituţiile publice din subordine.
În acest scop, fiecare ordonator principal de credite întocmeşte necesarul de credite ce
urmează a se deschide pentru luna respectivă completând formularul “Comunicare de deschidere a
creditelor”. Acest document se întocmeşte în doua exemplare şi se transmite până în ziua de 20 în
fiecare lună pentru creditele aferente lunii viitoare. 13
Documentele se prezintă compartimentului „Elaborare bugetelor locale şi dări de seamă” din
cadrul Administraţiei Financiare şi Trezoreriei. După analiză şi verificare acest compartiment
transmite documentul vizat serviciului (biroului) control şi evidenţa cheltuielilor după care se
înregistrează operaţiunile în contul din afara bilanţului 02 “Credite deschise şi repartizate pe seama
ordonatorilor finanţaţi din bugetele locale”. Acest cont se desfăşoară în analitic pe fiecare unitate
administrativ teritorială.
Repartizarea creditelor are loc pe baza documentului “dispoziţie bugetară”, care se
întocmeşte pe capitol de cheltuieli cu defalcarea acestora pe categorii de cheltuieli, document care
se prezintă odată cu comunicarea de deschidere a creditelor. Aceste dispoziţii bugetare, după ce sunt
verificate de compartimentul control şi evidenţa cheltuielilor se vizează, iar creditele deschise sunt
înregistrate pe seama unităţilor administrativ teritoriale.
În limita creditelor deschise şi înregistrate, ordonatorii de credite pot dispune efectuarea de
cheltuieli.
Deschiderile de credite pentru transferurile către bugetele locale, în cadrul limitelor
prevăzute în bugetul de stat, se efectuează de Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile generale
ale finanţelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale şi în funcţie
de necesităţile execuţiei bugetare, cu respectarea destinaţiei.
5.1.2. Deschiderea şi repartizarea creditelor din bugetul asigurărilor sociale de stat
Potrivit legii finanţelor publice, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei
administrează bugetul asigurărilor sociale de stat, care se aprobă prin lege de Parlament o dată cu
bugetul de stat.
Cheltuielile aprobate se acoperă din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat şi se
execută prin subordonatorii de credite din sistemul asigurărilor sociale de stat.
Plăţile prin Trezorerie din bugetul asigurărilor sociale de stat se efectuează numai în limita
creditelor deschise sau repartizate instituţiilor din subordine de către Ministerul Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei, procedându-se astfel:
- Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte lunar, pe baza bugetului
aprobat, necesarul de cheltuieli ce urmează a se efectua de la buget în luna respectivă şi
pentru care urmează să se deschidă credite după care se întocmeşte “cererea de deschidere a
creditelor bugetare”. Acest document se întocmeşte în două exemplare, pe fiecare subcapitol
de cheltuieli aprobat în bugetul asigurărilor sociale de stat, cu respectarea elementelor din
formular şi se prezintă Trezoreriei Centrale până în ziua de 20 din fiecare lună pentru
creditele aferente lunii următoare ;
- Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei întocmeşte “dispoziţia bugetară” pentru
repartizarea creditelor pe seama instituţiilor subordonate care se prezintă la Trezoreria
Centrală o dată cu cererea de deschidere a creditelor.
Trezoreria Centrală verifică şi analizează: încadrarea creditelor bugetare deschise pe
subcapitole în prevederile aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat; repartizarea creditelor la
instituţiile din subordine să se efectueze în limita creditelor deschise; completarea documentului cu
toate elementele şi existenţa semnăturilor.
13
Clipici Emilia, “Bugetul Public Naţional şi Trezoreria Publică”, Editura Sitech, Craiova, 2009, pag.177
După analiză şi verificare, documentele se înregistrează în contul din afara bilanţului 03
“Credite bugetare deschise şi repartizate din bugetul asigurărilor sociale de stat”.
5.1.3. Angajarea şi utilizarea creditelor bugetare
Angajamentul bugetar este orice act prin care o autoritate competentă potrivit legii,
repartizează fonduri publice unei anumite destinaţii, în limita creditelor bugetare aprobate.
Instituţiile publice centrale şi locale îşi asigură fondurile de bază necesare acţionării lor pe
seama bugetului general consolidat şi într-o anumită măsură pe cea a fondurilor speciale şi din
mijloace extrabugetare. Pentru finanţarea unor acţiuni şi obiective de interes public prin bugetul de
stat şi bugetele locale se susţin financiar şi unele regii autonome naţionale sau locale şi în unele
situaţii, chiar societăţi comerciale (acoperirea unor diferenţe de preţ, prime, dobânzi
subvenţionate).14
În această situaţie, instituţiile publice care efectuează plăţile din resurse bugetare, varsă
integral la bugetul din care sunt finanţate veniturile pe care le obţin din diferite surse. Agenţii
economici obţin surse bugetare numai dacă execută şi realizează servicii publice de interes naţional
sau local.
Finanţarea de la buget, destinată acoperirii cheltuielilor instituţiilor publice centrale şi
locale, se caracterizează prin următoarele trăsături:
- este nerambursabilă, în general;
- nu se face automat, ci pe măsura îndeplinirii sarcinilor pe care le au instituţiile în cauză şi în
funcţie de gradul de folosire a resurselor puse la dispoziţia lor;
- finanţarea se face de la un singur buget în funcţie de importanţa instituţiei respective.
Finanţarea propriu-zisă a cheltuielilor se face numai pe baza bugetelor de venituri şi
cheltuieli, aprobate de către organele în drept, a căror prevederi, pentru respectarea principiului
specializării bugetare trebuie încadrate pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare. Pentru ca o
cheltuială să fie efectuată, trebuie să aibă o bază legală, să fie oportună, necesară şi economicoasă.
Prin contul general al Trezoreriei Statului sunt derulate plăţile determinate de cheltuielile
publice privind instituţiile şi acţiunile economice de interes public, învăţământul, ocrotirea şi
asigurările sociale, sănătate, cultura, tineretul şi sportul, ordinea publică şi siguranţa naţională,
apărarea, finanţarea administraţiei publice centrale şi locale şi a altor cheltuieli prevăzute de lege.
Este interzis să se efectueze plăţi direct din încasările cuvenite bugetului de stat, bugetului
asigurărilor sociale de stat sau bugetelor locale şi din veniturile fondurilor speciale şi mijloacelor
extrabugetare, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege.
Ordonatorii principali de credite pot dispune retragerea creditelor bugetare deschise şi
neutilizate din conturile proprii sau ale instituţiilor subordonate numai în cazuri temeinic justificate,
cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, anterior datei de 25 a fiecărei luni.
În situaţiile în care, în timpul exerciţiului bugetar, pe baza dispoziţiilor legale au loc treceri
de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul, Ministerul Finanţelor
Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în bugetele acestora şi în structura
bugetului de stat, fără afectarea echilibrului bugetar şi a fondului de rezervă bugetară.
Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile au caracter previzional şi se
derulează conform acordurilor încheiate cu partenerii externi. Fondurile externe nerambursabile
sunt acumulate într-un cont distinct şi sunt cheltuite numai în limita disponibilităţilor existente în
acest cont şi în scopul pentru care au fost acordate.
Creditele bugetare trebuie utilizate de ordonatorii de credite cu eficienţă şi economicitate, cu
respectarea destinaţiei acestora.
În ceea ce priveşte controlul asupra executării bugetului general consolidat, acesta se
realizează la nivel central prin intermediul Direcţiei Generale a Trezoreriei Statului, şi local prin
trezoreriile operative din cadrul Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice judeţene şi a
14
Moşteanu Tatiana ( coordonator)- “Buget şi trezorerie public”, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, pag. 423
municipiului Bucureşti. Astfel, Direcţia Generală a Trezoreriei Statului elaborează metodologia
privind procedeele tehnice de lucru referitoare la operaţiunile derulate prin Trezoreria Statului.
Trezoreria Centrală stabileşte metodele de lucru pentru prelucrarea şi transmiterea informaţiilor
contabile către şi/sau între unităţile operative ale Trezoreriei statului.
În cazul bugetului de stat, Direcţia Generală a Trezoreriei Statului, ca organ central, verifică
dacă cererile de deschidere a creditelor se încadrează în volumul şi structura celor aprobate pe
subdiviziunile clasificaţiei bugetare şi dacă clasificarea acestor cheltuieli s-a realizat în conformitate
cu clasificaţia bugetară şi cu planul de conturi al Trezoreriei.
Pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, Trezoreria centrală verifică propunerile pentru
credite, repartizarea pe trimestre a prevederilor şi conturile de execuţie.
În legătură cu bugetele locale Direcţia Generală a Trezoreriei verifică şi aprobă deschiderile
de credite pentru transferurile către bugetele locale de la bugetul de stat. De asemenea, Direcţia
Generală a Trezoreriei Statului: controlează şi îndrumă trezoreriile operative; asigură acoperirea
deficitelor bugetare; rambursează împrumuturile interne şi externe; acoperă temporar golurile de
casă ale bugetelor locale; efectuează plasamente financiare pe termen scurt prin BNR.
Plăţile din creditele bugetare deschise se efectuează în toate cazurile din iniţiativa
ordonatorilor de credite care poartă răspunderea asupra utilizării mijloacelor bugetare în
conformitate cu prevederile legale în vigoare. Acestea pot fi dispuse:
- în numerar, respectiv la cererea instituţiei publice în cauză, trezoreria eliberează numerarul
solicitat;
- prin decontare din cont în favoarea agenţilor economici care au prestat servicii sau au livrat
bunuri unor instituţii publice. În acest caz, trezoreria, pe baza ordinului de plată emis de
subordonatorul de credite şi a verificărilor de vigoare, dispune plata din contul instituţiei
către furnizorul de servicii.
Plăţile prin trezorerie se realizează pe baza următoarelor documente: cecuri pentru eliberarea
numerarului; ordin de plată prin care ordonatorul de credite dispune efectuarea plăţilor; factura cu
dispoziţie de încasare întocmită de furnizor pentru instituţia publică pentru plata energiei electrice,
telefoane şi alte servicii.
La documentele de plăţi efectuate prin trezorerie, ordonatorii de credite bugetare au
obligaţia să prezinte fundamentări din care să rezulte necesitatea şi oportunitatea efectuării
cheltuielilor propuse.
Organele trezoreriei execută controlul financiar preventiv asupra plăţilor dispuse de către
ordonatorii de credite bugetare, urmărind încadrarea plăţilor în credite bugetare deschise şi
repartizate în structura clasificaţiei bugetare.
5.2. Finanţarea cheltuielilor publice prin trezorerie
Finanţarea cheltuielilor publice prevăzute în bugetul de stat se efectuează pe baza creditelor
bugetare deschise de Ministerul Finanţelor, la cererea ordonatorilor principali de credite, cu viza
prealabilă a conducătorului serviciului financiar-contabil.
Pentru deschiderea de credite, ordonatorii principali întocmesc o cerere pentru deschidere de
credite, pentru fiecare capitol de cheltuieli aprobat, cu defalcarea pe categorii de cheltuieli:
cheltuieli curente (cheltuieli de personal, cheltuieli materiale, subvenţii şi transferuri); cheltuieli de
capital.
Cererea, care cuprinde necesarul de cheltuieli pe un trimestru, întocmită în 3 exemplare şi
însoţită de o notă de fundamentare, se depune până la data de 20 a ultimei luni din trimestrul
anterior, la Direcţia Generală a Trezoreriei. Aceasta, după analiză şi verificare, aprobă deschiderea
creditelor. Exemplarul 1 din cerere de transmite Trezoreriei centrale, exemplarul 2 se reţine la
Direcţia Generală a Trezoreriei, iar exemplarul 3 se restituie ordonatorului principal, confirmând
deschiderea creditelor bugetare pentru trimestrul respectiv.
Odată cu cererile pentru deschiderea de credite, ordonatorii principali prezintă la MF o notă
justificativă precum şi Dispoziţiile bugetare pentru repartizarea creditelor, atât pentru cheltuielile
proprii cât şi pentru cheltuielile instituţiilor din subordine.
După primire, verificare şi înregistrare, în evidenţa proprie, Direcţia Generală a Trezoreriei,
transmite pe bază de borderou, Trezoreriilor judeţene (a municipiului Bucureşti) exemplarul 2 al
Dispoziţiilor bugetare pentru repartizarea creditelor, comunicând , în acest fel, creditele bugetare
repartizate pe seama instituţiilor din subordinea ministerelor.
Trezoreriile judeţene, grupează dispoziţiile bugetare primite pe localităţi unde îşi au sediul
instituţiile respective (judeţe, municipii, oraşe, comune) şi le transmit trezoreriilor de la aceste
niveluri organizatorice, pe bază de borderou. Fiecare trezorerie, înregistrează deschiderea de credite
în evidenţele proprii şi înştiinţează despre acest lucru ordonatorii pe care îi deservesc.
În cazul instituţiilor finanţate din bugetele locale, ordonatorul principal de credite determină
volumul creditelor bugetare lunare în limita cărora urmează să se efectueze plăţi prin trezorerie, atât
pentru activitatea proprie cât şi pentru instituţiile publice din subordine, întocmind o comunicare de
deschidere a creditelor. Acest document se întocmeşte în 2 exemplare, la nivelul fiecărui capitol de
cheltuieli, cu desfăşurare pe categorii de cheltuieli şi se prezintă compartimentului de coordonare a
bugetului local din cadrul trezoreriei, până în ziua de 20 ale fiecărei luni, pentru creditele aferente
lunii viitoare.
După analiză şi verificare, trezoreria înregistrează deschiderea creditelor bugetare în
evidenţa proprie şi confirmă acest lucru ordonatorilor principali. Din creditele bugetare deschise,
ordonatorul principal repartizează credite bugetare instituţiilor publice subordonate, ai căror
conducători au calitatea de ordonatori secundari sau terţiari de credite, pe bază de Dispoziţie
bugetară.
Pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, ordonatorul principal de credite este Ministerul
Muncii şi Protecţiei Sociale care, în această calitate întocmeşte Cererea de deschidere de credite
bugetare, pe care o prezintă în 2 exemplare Trezoreriei Centrale, până în ziua de 20 din fiecare lună,
pentru creditele aferente lunii următoare. Odată cu aceasta, ministerul întocmeşte şi prezintă şi
Dispoziţii bugetare pentru repartizarea creditelor către instituţiile finanţate din acest buget. După
verificare şi înregistrare în evidenţa proprie, Trezoreria Centrală comunică deschiderea
(repartizarea) creditelor trezoreriilor şi instituţiilor interesate.
Odată deschise (repartizate) credite tuturor ordonatorilor finanţaţi din bugetul de stat,
bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, aceştia pot dispune plăţi, în limita creditelor
bugetare deschise.
Plăţile pot fi dispuse în numerar, prin casieriile proprii (pe baza cecului pentru eliberarea
numerarului) sau prin decontare din conturile deschise la trezorerie pe numele instituţiei respective
(pe bază de ordin de plată, factură cu dispoziţie de încasare etc.)
Documentele de plăţi prin trezorerie se întocmesc şi se înregistrează în conturile deschise
instituţiilor publice, pe capitole de cheltuieli, cu desfăşurarea pe categorii de cheltuieli aprobate.
La documentele de plăţi, ordonatorii de credite au obligaţia de a anexa şi documente cu
privire la necesitatea şi oportunitatea cheltuielilor propuse, în baza cărora organele trezoreriei
exercită controlul financiar preventiv asupra plăţilor dispuse de ordonatorii de credite.
5.3. Încasarea veniturilor publice prin trezorerie
Actele normative ce reglementează relaţiile financiare din economie, definesc obligaţia
agenţilor economici, instituţiilor publice şi a celorlalţi contribuabili (persoane fizice) de a vărsa la
buget sumele datorate. Distribuirea responsabilităţilor între organele financiare şi contribuabili este
diferenţiată, însă, în raport de statutul acestora din urmă, astfel:
a) în cazul agenţilor economici (indiferent de forma de proprietate) şi a instituţiilor publice,
obligaţia calculării şi virării la termen a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri revine
unităţilor respective, organele financiare având numai sarcina să verifice, ulterior, determinarea
corectă a sumelor datorate şi respectarea termenelor de plată;
b) în privinţa impozitelor şi taxelor datorate de persoanele fizice, acţiunea de urmărire include
depistarea surselor de venituri şi a contribuabililor plătitori, supravegherea şi îndrumarea acestora
pentru a-şi achita în întregime şi la termen obligaţiile, precum şi evidenţa strictă a debitelor şi a
sumelor încasate.
Pentru încasarea efectivă a acestor venituri se practică mai multe metode:
calculul, reţinerea şi vărsarea ( stopajul la sursă) care presupune că, unităţile care fac plăţi
către populaţie sub diferite forme (salarii, dividende, drepturi de autor, onorarii etc.) au obligaţia să
calculeze, să reţină şi să vireze, la termenul legal, impozitele aferente câştigurilor respective;
calculul, debitarea şi încasarea se aplică pentru realizarea veniturilor bugetare de la micii
meseriaşi, alte categorii de cetăţeni şi gospodării cetăţeneşti rurale. Organele financiare locale,
calculează sumele de plată pe baza proceselor verbale de impunere, le înscriu în evidenţele fiscale
(debit) şi le comunică contribuabililor prin înştiinţări de plată;
plata directă în numerar, făcută de contribuabili la agenţiile CEC, casieriile unor instituţii,
casieriile trezoreriei ori agenţi fiscali sau casieri comunali;
anularea de timbre fiscale mobile, procedeu specific ce se aplică în cazul taxelor de timbre
ce nu depăşesc un anumit plafon.
Pentru cazurile când obligaţiile faţă de un buget nu se îndeplinesc la termenul prevăzut de
lege, sunt prevăzute mijloace legate de constrângere la plată (amenzi contravenţionale şi majorări de
întârziere) şi de executare silită a creanţelor bugetare, lucru ce se poate realiza pe două căi: poprirea
şi executarea silită prin urmărirea bunurilor mobile sau imobile.
În cazul bunurilor mobile, procedura executării silite se desfăşoară în trei etape: aplicarea
sechestrului, publicaţia de vânzare şi vânzarea propriu-zisă a bunurilor. Urmărirea bunurilor
imobile cuprinde o fază în plus: expedierea la debitor a unei noi înştiinţări de plată cu trei zile
înainte de a începe procedura executării.
A. Agenţii economici îşi achită impozitele şi taxele datorate către buget, astfel:
- prin depunere în numerar la casieria Trezoreriei a sumelor reprezentând impozite şi taxe.
Agentul economic se prezintă la compartimentul control şi evidenţa veniturilor în vederea
stabilirii sumelor datorate şi a termenului de plată, după care se întocmeşte nota de plată care
se prezintă casieriei. Casierul încasează suma pe baza foii de vărsământ şi eliberează
chitanţa corespunzătoare.
- prin ordin de plată, pe baza căruia banca comercială virează din contul clientului în contul
Trezoreriei sumele datorate sau, în cazul în care agentul economic are cont deschis la
trezorerie, acesta, pe baza ordinului de plată emis de agentul economic, efectuează plata în
contul de venituri aferent.
Fluxul acestor operaţiuni se prezintă astfel:
a) înainte de depunerea efectivă a sumei, plătitorul se prezintă la ghişeul compartimentului
controlului şi evidenţei venitului cu înştiinţarea de plată la organele fiscale;
b) dacă plătitorul se prezintă din proprie iniţiativă, la ghişeu se stabileşte suma de plată, destinaţia
plăţii, încadrarea corectă în termenele de plată calculându-se majorări de întârziere în cazul
depăşirii acestor termene .
c) toate aceste date sunt menţionate în nota de plată de lucrătorul respectiv şi se predă împreună cu
actele însoţitoare privind plata, casierului încasator care le semnează, în vederea notificării şi
soldării debitelor. Casierul în schimbul sumei primite eliberează chitanţa pentru încasarea
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, ca act doveditor al achitării sumei.15
d) foaia de vărsământ cu chitanţa pentru încasarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor este trimisă
la casierie pe bază de borderou pe cale internă, fiind interzisă trimiterea ei prin intermediul
plătitorului. La primirea ei, casierul verifică dacă suma din chitanţa pentru încasarea
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor corespunde cu suma înscrisă în monetarul înscris pe verso,
apoi primeşte şi numără banii de la depunători, semnează pe cele două documente şi eliberează
15
Moşteanu Tatiana ( coordonator) – “Buget şi trezorerie publică”, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, pag. 385
un exemplar al chitanţei. Toate chitanţele pentru încasarea impozitelor, taxelor şi contributiilor
se înregistrează în „jurnalul de casă” întocmit în trei exemplare.
e) documentul de plată (ordin de plată) completat cu toate elementele necesare se depune de
plătitor la unitatea bancară la care îşi are deschis contul curent. Decontarea privind încasarea
veniturilor bugetare se realizează prin transmiterea electronică a ordinelor de plată de la băncile
comerciale unde agenţii economici îşi au conturile, la sucursala judeţeană a Băncii Naţionale
care gestionează contul curent general al Trezoreriei Statului.
f) la filiala băncii comerciale, pe baza disponibilului din contul agentului economic se acceptă
plata, după care se înregistrează în contul contribuabilului diminuarea disponibilului cu suma
înscrisă în ordinul de plată. Banca îi emite contribuabilului un extras de cont pentru această
operaţiune. În acelaşi timp, expediază suma din contul său către buget, la sucursala judeţeană a
băncii comerciale, cu dispoziţii centralizatoare. Mai departe suma parcurge traseul înspre
sucursala Băncii Naţionale care evidenţiază suma în contul curent al Trezoreriei Statului. În
aceeaşi zi, după evidenţierea tuturor încasărilor de această natură, emite extrasul de cont la care
ataşează un exemplar al dispoziţiei centralizatoare cu toate documentele justificative a sumei
totale a dispoziţiei centralizatoare.
În fiecare zi, un delegat al Directiei Judeţene de Trezorerie, ridică extrasul contului şi
documentele justificative de la sucursala Băncii Nationale. După ce extrasul şi documentele
justificative sunt primate în cadrul serviciului “Contabilitate şi decontări”, Direcţia Judeţeană de
Trezorerie prelucrează documentele astfel:
- verifică sumele înscrise în extrasul de cont cu documentele justificative ce-l însoţesc;
- înregistrează operaţiile de încasări şi plăţi prin contul curent în contabilitatea proprie;
- grupează ordinele de plată privind încasarea veniturilor bugetare, mijloacelor extrabugetare
şi fondurilor bugetare în funcţie de domiciliul fiscal al agentului economic.
Serviciul controlului şi evidenţei cheltuielilor detalează filele ordinelor de plată şi le
repartizează astfel: exemplarul portocaliu rămâne la acest serviciu ca anexa la jurnalul de
înregistrare, exemplarul roşu este transmis împreună cu jurnalul de înregistrare către serviciul
contabilitate şi decontări pentru prelucrări, iar exemplarul verde este anexat la extrasul de cont al
agentului economic.
Pe baza ordinelor de plată se realizează centralizarea documentelor de plată într-un borderou
centralizator, pentru fiecare Trezorerie din subordine: municipală, orăşenească sau rurală. După ce
se întocmeşte borderoul centralizator, în aceeaşi zi, Direcţia de Trezorerie Judeţeană transmite
extrasul de cont Trezoreriilor din subordine la care ataşează un exemplar din borderou şi dispoziţiile
de plată centralizatoare cu documentele justificative.
Prin delegatul Trezoreriei municipale, actele sunt preluate la primele ore ale fiecărei zile de
lucru de la Trezoreria judeţeană şi depuse la serviciul contabilitate şi documente din cadrul
Trezoreriei municipale, acesta fiind primul flux al operaţiunilor derulate.
B. Instituţiile publice realizează încasarea veniturilor în numerar şi prin virament.
Acestea, sunt finanţate în modul următor:
a) integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor
speciale, după caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de
stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral din venituri proprii.
Instituţiile din categoria a) au veniturile transferate în totalitate în conturile deschise la
trezorerie venituri care servesc la acoperirea cheltuielilor. Veniturile instituţiilor din categoria b)
sunt încasate numai prin trezorerie, în timp ce veniturile celor din categoria c) trebuie raportate nu
şi încasate prin trezorerie, cu toate că nu provin de la buget. În principiu, o instituţie publică
finanţată integral de la buget, varsă veniturile proprii realizate în contul bugetului din care este
finanţată reducând efortul bugetar.
Realizarea şi vărsarea la buget a veniturilor rezultate din activitatea proprie a instituţiilor
publice finanţate de la buget se efectuează astfel:
- instituţiile publice finanţate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau
bugetele fondurilor speciale, desfăşoară anumite activităţi de prestări de servicii sau
executări de lucrări către agenţi economici sau populaţie, de la care încasează contravaloarea
acestora.
În funcţie de regimul legal al destinaţiei veniturilor instituţiile publice, operaţiunile de
încasare a veniturilor proprii se realizează astfel:
1) încasarea veniturilor proprii în numerar prin casieria trezoreriei. Mecanismul de încasare
a veniturilor în numerar este similar cu cel al agenţilor economici.
Veniturile încasate prin casierie pe baza chitanţei pentru încasarea impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor , se depun în conturile deschise la trezorerie, potrivit destinaţiei stabilite de
dispoziţiile legale. Instituţiile publice depun la casieria trezoreriei numerarul ridicat din cont şi
rămas nefolosit, încasările provenite din activitatea proprie precum şi numerar în contul datoriilor
pe care le au către buget. Depunerea numerarului trebuie să se facă conform prevederilor legale,
zilnic sau periodic. În acest scop, instituţia comunică trezoreriei prin adresă scrisă, suma în numerar
ce urmează a fi depusă în conturi potrivit destinaţiei legale.
Adresa de comunicare se prezintă serviciului control şi evidenţa veniturilor din cadrul
Trezoreriei, care după verificare şi stabilirea contului în care se varsă, întocmeşte ordinul de
încasare pe care îl transmite casierei în vederea încasării sumei. Acest ordin este controlat de casier,
care îl semnează şi îl înregistrează în registrul de casă, iar pentru numerarul încasat se eliberează
chitanţă.
2) Încasarea prin virament bancar, pe baza documentelor justificative:
- ordinul de încasare, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, lucrărilor executate
de către instituţiile publice, este completat de instituţie şi se prezintă Trezoreriei.
- ordinul de plată întocmit de un agent economic sau o instituţie publică în favoarea unei
instituţii publice beneficiară a sumei.
- cecul barat completat în favoarea instituţiei beneficiare.
După verificare şi înregistrare în contabilitatea trezoreriei,documentele se transmit unităţilor
bancare la care agenţii economici au conturi deschise pentru înregistrarea operaţiunilor de plată.
Contul de venituri este deschis pe subcapitole din cadrul capitolului “vărsămintele din veniturile
instituţiile de stat” cu desfăşurare pe instituţiile publice. Pentru înregistrare în contabilitatea
instituţiilor a veniturilor, se eliberează extrase de cont împreună cu documentele de încasare.
C. Impozitele şi taxele datorate de persoanele fizice din municipii şi oraşe se încasează în
felul următor :
a) în numerar prin casieria trezoreriei. Pentru achitarea acestora, persoanele fizice prezintă
serviciului control şi evidenţa veniturilor, înştiinţările de plată primite de la organele fiscale, prin
care sunt comunicate debitele din impozite, taxe, amenzi, etc, care urmează a fi achitate în anul
fiscal respectiv. În lipsa înştiinţărilor de plată, contribuabilii pot prezenta: chitanţele de plată din
perioadele precedente; declaraţii de impunere ale organelor fiscale; procese verbale de contravenţii,
amenzi, etc; alte documente din care să rezulte natura şi felul obligaţiei de plată către buget, precum
şi informaţii verbale, pe baza carora se poate stabili natura, impozitele şi taxele de plată.
b) prin virament, pe baza ordinului de plată completat de contribuabil. În oraşe şi comune
unde nu există o evidenţă pe calculator, populaţia îşi poată plăti impozitele şi taxele în numerar prin
intermediul agenţilor fiscali încasatori, care eliberează chitanţe pentru sumele încasate.
Agenţii au obligaţia depunerii sumelor la casieria trezoreriei în baza unui borderou, care
este însoţit de sumele încasate şi chitanţele aferente anexate în vederea depunerii lor în casierie.
Casierul elibereaza agentului o chitanţă pentru suma totală din borderou. La sfârşitul zilei, casierul
întocmeşte registrul de casă. Acesta este întocmit în trei exemplare dintre care unul este predat
şefului serviciului casierie-tezaur împreună cu numerarul încasat în acea zi, cel de-al doilea
exemplar este predat compartimentului de control şi evidenţă a veniturilor, iar al treilea exemplar se
arhivează la casieria de încasări.
Sumele încasate prin casieria de incasari a trezoreriei se înregistrează în casieria-tezaur a
Trezoreriei în aceeaşi zi. Încasările aduse după terminarea programului casieriei – tezaur se
înregistrează în conturile respective cu data zilei următoare.
c) plata electronică a creanţelor bugetare.
Primăriile trebuie să ofere, totodată, şi posibilitatea consultării debitelor datorate acesteia de
persoanele fizice, prin intermediul paginii de internet a primăriei. Fiecare cotribuabil poate cere
primăriei acordarea unui nume de utilizator şi a unei parole, pe baza căreia să poată consulta în
condiţii de securitate maximă informaţiile confidenţiale cu privire la debitele sale faţă de primărie şi
lista plăţilor efectuate.
Modalităţile de plată electronică sunt:
1) Plata cu cardul la POS-ul instalat la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, din cadrul
Primăriei.
2) Plata la unul din bancomatele unei bănci agreate de Primărie. Avantajul acestei metode îl
reprezintă posibilitatea plăţii din orice colţ al ţării al sumelor datorate unei Primării.
3) Plata prin intermediul serviciilor de internet–banking sau home-banking (servicii bancare
puse la dispoziţia doritorilor,de către băncile comerciale care oferă posibilitatea realizării de
plăţi prin internet, telefon fix, telefon mobil, etc.) .
Controlul asupra încasării la termen veniturilor datorate bugetului de stat, bugetelor locale şi
bugetului asigurărilor sociale de stat se exercită de către compartimentul control şi evidenţă a
veniturilor pe baza documentelor de plată sau intrate în trezorerie. În acest mod, se verifică şi se
analizează:
- temeiul legal prin care s-a stabilit obligaţia vărsării de impozite şi taxe către buget;
- respectarea reglementărilor în vigoare privind vărsarea impozitelor şi taxelor pe bugete şi
încadrarea veniturilor pe capitole şi subcapitole prevăzute de clasificaţia bugetară;
- respectarea termenelor de vărsare a impozitelor, taxelor şi a altor venituri.
Se consideră ziua efectuării plăţii: ziua depunerii sumei pentru încasările în numerar prin
casieria trezoreriei; ziua virării sumei din contul plătitorului când plata de face cu ordin de plată din
iniţiativa agentului economic; ziua de ştampila a poştei, când plata de face prin mandat poştal.
d) Încasarea veniturilor bugetare prin executare silită.
În cazul în care debitorul nu-şi achită “la termen” obligaţiile de plată, organul de executare
silită îi va transmite o înştiinţare de plată prin care i se notifică suma de plată datorată. Prin expresia
“la termen” se înţeleg termenele legale de plată prevăzute pentru diferite tipuri de impozite şi taxe,
iar în cazul în care termenul de plată a unei obligaţii bugetare expiră într-o zi nelucrătoare, plata se
consideră în termen dacă este efectuată în ziua lucrătoare imediat următoare.16
Pentru plătitorii care au cont bancar, data plăţii este data la care băncile debitează contul
plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice confirmate prin ştampila şi semnătura
autorizată a acestora. Orice obligaţie bugetară neachitată la scadenţă generează plata unor majorări
de întârziere, calculate pentru fiecare zi de întârziere până la data achitării sumei datorate, inclusiv.
Băncile sunt obligate să vireze sumele reprezentând venituri bugetare în aceeaşi zi în care a debitat
contul plătitorului. În caz contrar, majorările de întârziere datorate pentru neplata în termen sunt
suportate de către bănci.
5.4. Relaţiile trezoreriei cu Banca Naţională
Necesitatea operaţiilor de decontare între trezoreriile municipale, orăşeneşti, percepţiile
rurale şi trezoreriile judeţene, pe de o parte şi aceasta din urmă şi sucursalele judeţene ale Băncii
Naţionale, pe de altă parte, derivă din faptul că operaţiile de încasări şi plăţi ce se efectuează prin
conturile care funcţionează în cadrul trezoreriei se reflectă, concomitent şi în conturile agenţilor
economici deschise la băncile comerciale.
16
Moşteanu Tatiana ( coordonator)- “Buget şi trezorerie publică”, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, pag. 391
Transferul de mijloace băneşti între unităţile din sistemul trezoreriei şi agenţii economici,
legat de încasarea veniturilor bugetare şi efectuarea cheltuielilor bugetare se realizează prin
intermediul contului curent deschis pe numele fiecărei trezorerii judeţene la sucursalele B.N.R.. El
presupune un anumit schimb de documente şi anumite operaţii cum sunt:
a) în legătură cu încasarea veniturilor bugetare:
trezoreria judeţeană ridică zilnic de la B.N. extrasul de cont curent al trezoreriei şi
documentele anexă, grupează documentele pe trezorerii subordonate, le înregistrează în
contabilitatea proprie, după care le transmite trezoreriilor din teritoriu;
agenţii economici depun documentele privind achitarea obligaţiilor bugetare la băncile
comerciale care îi deservesc; acestea le transmit sucursalei B.N. din judeţule respective;
trezoreriile subordonate (municipale, orăşeneşti, comunale) la primirea extraselor de
cont şi a documentelor anexă de la trezoreria judeţeană înregistrează veniturile încasate în funcţie de
bugetele cărora aparţin.
b) în legătură cu efectuarea plăţilor din resurse bugetare:
dispoziţiile de plată întocmite de instituţiile publice şi depuse la trezoreriile municipale,
orăşeneşti şi comunale se înregistrează în contabilitatea acestora, în raport cu bugetul din care
acestea sunt finanţate; după aceasta, documentele de plată se grupează pe sedii ale băncilor
comerciale unde agenţii economici beneficiari ai plăţilor au conturi deschise şi se transmit
trezoreriei judeţene;
la primire, trezoreria judeţeană le evidenţiază în contabilitatea proprie, după care,
grupează documentele primite de la toate trezoreriile subordonate pe sedii ale băncilor comerciale la
care agenţii economici în favoarea cărora s-au dispus plăţile au conturi deschise, întocmesc
dispoziţii de plată centralizatoare pe bănci şi le transmit sucursalei judeţene a B.N. împreună cu
documentele anexă;
sucursala judeţeană a B.N., după înregistrarea în evidenţa proprie, le transmite băncilor
comerciale pentru a fi operate în extrasele de cont ale agenţilor economici beneficiari ai plăţilor.
5.5. Operaţiunile pasive ale trezoreriei statului
Operaţiunile pasive reprezintă operaţiunile de constituire a resurselor. Acestea pot fi
grupate în două categorii:
resurse depozit – constituite din conturile curente şi de depozit ale diferitelor persoane care
au dreptul şi/sau obligaţia să le deschidă;
resurse nedepozit – formate din împrumuturi şi alte tipuri de resurse la care se face apel în
situaţia în care resursele depozit nu sunt suficiente pentru acoperirea necesităţilor.
Altfel spus, putem considera resursele depozit ca fiind resursele ordinare, cele la care se
face în mod obişnuit apel, iar cele nedepozit ca fiind resursele extraordinare, ce se utilizează doar în
cazul în care resursele depozit sunt insuficiente.
Resursele depozit sunt formate din două componente:
a) componenta obligatorie;
b) componenta voluntară.
Componenta obligatorie este generată de legislaţia în vigoare care prevede obligativitatea
anumitor persoane de a-şi deschide conturi curente şi/sau de depozit la băncile comerciale şi,
respectiv, la Trezoreria Statului.
În ceea ce priveşte băncile comerciale, componenta obligatorie este formată din conturile
agenţilor economici obligaţi prin lege să-şi deschidă un cont la bancă dacă doresc să efectueze
încasări şi plăţi peste un anumit plafon.
Pentru Trezoreria Statului componenta obligatorie este formată din:
- conturile curente ale instituţiilor publice. Astfel, conform legislaţiei în vigoare, instituţiile
publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare efectuează operaţiunile de încasări şi
plăţi prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului. De asemenea, legea precizează şi faptul că este
interzis instituţiilor publice să efectueze aceste operaţiuni prin băncile comerciale;
- conturile curente ale agenţilor economici. În cazul în care agenţii economici livrează
bunuri, prestează servicii sau execută lucrări pentru instituţiile publice, pentru a primi
contravaloarea acestora sunt obligaţi să aibă cont deschis la unitatea teritorială a trezoreriei în raza
căreia sunt înregistraţi fiscal.
Statul garantează efectuarea acestor operaţiuni în condiţii de siguranţă şi în conformitate cu
dispoziţiile legale în vigoare. În plus, pentru a nu crea distorsiuni în ceea ce priveşte fructificarea
disponibilităţilor, Trezoreria Statului, întocmai ca şi băncile comerciale, acordă dobândă pentru
disponibilităţile păstrate de agenţii economici şi instituţiile publice în conturile deschise la ea.
Totuşi, fiind o bancă a statului ce are drept scop gestionarea banului public, legislaţia impune
anumite reguli privind utilizarea disponibilităţilor din conturile agenţilor economici deschise la
trezoreria statului.
Astfel, aceştia pot utiliza sumele încasate în conturile deschise la unităţile trezoreriei statului
în următoarea ordine: pentru achitarea drepturilor de natură salarială, prin transferul sumelor
aferente în conturile deschise la bănci, cu excepţia impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora,
pentru achitarea obligaţiilor către bugetul de stat şi celelalte bugete, iar sumele rămase disponibile
pot fi virate în conturile deschise la bănci.
Componenta voluntară este formată din totalitatea conturilor curente sau de depozit
deschise la cererea deţinătorilor lor, fără ca aceştia să fie constrânşi de legislaţia în vigoare. În ceea
ce priveşte băncile comerciale componenta voluntară este formată din totalitatea conturilor curente
sau de depozit deschise de persoanele fizice sau juridice la libera lor alegere.
Caracterul voluntar al acestei componente se manifestă la două niveluri:
- în primul rând, persoanele fizice şi juridice decid dacă să-şi deschidă astfel de conturi sau
nu;
- în al doilea rând, acestea decid asupra băncii pe care o vor alege pentru a-şi deschide
contul. Pentru Trezoreria statului componenta voluntară este formată din conturile de depozit
deschise pe bază de convenţie de instituţiile publice. Pentru instituţiile publice, caracterul voluntar
se manifestă pe un singur nivel, respectiv cel al alegerii de a-şi constitui, sau nu, depozitul, deoarece
acestea nu pot alege între Trezoreria Statului şi o altă bancă pentru a fructifica disponibilităţile din
depozite.
Resursele nedepozit
În cadrul resurselor nedepozit există diferenţe semnificative între băncile comerciale şi
Trezoreria Statului, de aceea ne vom concentra asupra operaţiunilor pasive specifice Trezoreriei
Statului.
Depozite pe termen scurt de la bănci sau alte instituţii financiare, atrase prin intermediul
procedurilor bilaterale
Trebuie să subliniem încă de la început că, deşi poartă denumirea de depozite, aceste
resurse nu aparţin categoriei de resurse depozit întrucât nu se atrag în mod normal de către
trezorerie ci numai în situaţia apariţiei unui deficit de lichidităţi.
Tranzacţiile desfăşurate prin intermediul procedurilor bilaterale nu sunt, de regulă, anunţate
public. Acestea se efectuează prin negociere directă între Ministerul Finanţelor Publice şi banca
respectivă.
Decizia privind atragerea de depozite pe termen scurt de la bănci este luată în preziua
apariţiei lipsei de lichidităţi sau cel mai târziu în ziua respectivă. Limitele de negociere privind
suma atrasă, perioada şi nivelul maxim al ratei dobânzii (marja de negociere) se stabilesc în ziua
respectivă în funcţie de condiţiile pieţei şi de necesarul de atras pentru asigurarea lichidităţilor
în contul curent general al Trezoreriei Statului.
Negocierea elementelor de referinţă (sume atrase, nivelul dobânzii, perioada pentru care este
atras depozitul şi scadenţa acestuia) se efectuează având la bază ca element de referinţă tabloul
Reuters cu privire la nivelul dobânzilor care se tranzacţionează în piaţă astfel încât dobânzile
negociate să poată fi comparabile cu acestea.
După confirmarea atragerii depozitului se încheie o convenţie între Ministerul Economiei şi
Finanţelor şi banca respectivă, în care se menţionează olumul depozitului, perioada, rata dobânzii,
scadenţa, precum şi contul în care se efectuează rambursarea capitalului şi plata dobânzii.
Emisiunile de certificate de trezorerie
În cadrul emisiunilor de certificate de trezorerie trebuie să distingem între:
- emisiunile de certificate de trezorerie pentru finanţarea deficitului bugetar;
- emisiunile de certificate de trezorerie pentru acoperirea necesarului de lichidităţi al
trezoreriei - sunt efectuate conform regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în
formă dematerializată, aprobat prin ordin comun al ministrului finanţelor, al guvernatorului Băncii
Naţionale a României şi al preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
Această operaţiune va fi autorizată de ministrul de finanţe prin ordin de emisiune şi va fi
făcută publică cel târziu în ziua lucrătoare înaintea datei de organizare a licitaţiei. Certificatele se
emit pe o perioadă de maximum 30 de zile, cu decontare în aceeaşi zi, în ziua următoare sau la două
zile lucrătoare de la data tranzacţiei.
Operaţiunile repo
Operaţiunile repo reprezintă un element nou în gestiunea activităţii Trezoreriei. El a fost
introdus abia în anul 2002 în scopul lărgirii ariei instrumentelor ce pot fi utilizate pentru
echilibrarea soldului curent general al Trezoreriei Statului.
Operaţiunile repo constau în vânzarea unor titluri de valoare (procurându-se astfel de
resurse) cu angajamentul ferm al răscumpărării acestora la un termen prestabilit. Având în vedere
instabilitatea pieţei financiare româneşti singurele titluri de valoare ce au fost acceptate pentru
realizarea de operaţiuni repo de către băncile comerciale au fost titlurile de stat.
Astfel, dacă Trezoreria Statului ar apela la operaţiunile repo ar însemna practic să
colateralizeze un împrumut cu propriile active (titlurile de stat fiind instrumente proprii ale
Trezoreriei Statului). Acest lucru este însă interzis de Regulamentul BNR. Astfel, datorită întârzierii
unor prevederi legislative prin care să se admită şi alte titluri de valoare în cadrul operaţiunilor repo,
acest procedeu este mai puţin folosit.
Împrumuturile pe termen lung atrase prin Trezoreria Statului pot îmbrăca mai multe forme:
obligaţiuni de stat emise pe piaţa internă sau externă;
obligaţiuni de stat emise în baza unor acte normative speciale pe piaţa internă sau externă;
împrumuturi acordate de către instituţiile financiare internaţionale.
Marea majoritate a operaţiunilor pasive prezentate mai sus se regăsesc în contul curent
general al Trezoreriei Statului deschis la BNR. Există, însă, o excepţie în ceea ce priveşte
disponibilităţile în valută gestionate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, provenite din
împrumuturi interneşi externe contractate de stat, destinate finanţării deficitului bugetului de stat şi
refinanţării datoriei publice, precum şi din alte surse prevăzute de lege.
Astfel, acestea se păstrează la Banca Naţională a României în conturi purtătoare de dobândă,
care funcţionează în afara contului curent general al Trezoreriei Statului şi se utilizează pe măsura
necesităţilor.
5.6. Operaţiuni active ale Trezoreriei Statului
Operaţiunile active sunt operaţiunile de angajare a resurselor şi putem distinge:
- operaţiuni sunt aducătoare de venituri necesare acoperirii cheltuielilor proprii ale
trezoreriei;
- operaţiuni de plasare a resurselor bugetare a căror fructificare va finanţa diferitele bugete.
Operaţiunile active ale Trezoreriei Statului
A. Acordarea de împrumuturi
Operaţiunile de împrumut din disponibilităţile temporare ale contului curent al Trezoreriei
statului sunt reglementate strict de dispoziţiile legale în vigoare. Astfel, utilizarea disponibilităţilor
din contul curent general al Trezoreriei Statului trebuie făcută cu prioritate către primele trei utilizări
prezentate mai sus, respectiv:
a) finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenţi ale bugetului de stat, nefinanţate
prin împrumuturi de stat
b) finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenţi ale bugetului asigurărilor sociale
de stat, până la alocarea de sume cu această destinaţie
c) finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de
stat şi bugetului trezoreriei statului din exerciţiul curent.
Zilnic, pe baza datelor operative raportate în sistem electronic de către trezoreriile judeţene
şi în ultima zi a lunii, pe baza datelor definitive se determină deficitele curente şi din anii precedenţi
ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, neacoperite prin împrumuturi (până
la momentul respectiv). Aceste deficite sunt finanţate prin acordarea de împrumuturi cu dobândă din
disponibilităţile temporare ale contului curent al Trezoreriei Statului. Rata dobânzii aplicată la aceste
împrumuturi se situează, în conformitate cu prevederile legale, la nivelul ratei medii lunare a
dobânzilor plătite de Trezoreria Statului la disponibilităţile şi depozitele la termen constituite din
sumele păstrate în Trezoreria Statului, determinată pe baza metodologiei aprobate prin Ordin al
ministrului finanţelor publice.
Dacă, după acoperirea utilizărilor de mai sus mai rămân disponibilităţi neangajate în contul
curent al Trezoreriei Statului ele vor fi utilizate pentru următoarele destinaţii:
d) acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea la scadenţă sau înainte de scadenţă,
după caz, a titlurilor de stat emise pentru finanţarea sau refinanţarea datoriei publice, cu condiţia
asigurării disponibilităţilor necesare pentru efectuarea cheltuielilor aprobate potrivit legii.
Acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea la scadenţă a titlurilor de stat se
efectuează în situaţia în care pentru refinanţarea datoriei publice scadente nu s-au contractat
împrumuturi de pe piaţa interbancară. Acest tip de împrumut este aprobat de ordonatorul principal
de credite, în baza unei note în care se precizează suma care urmează a fi utilizată din
disponibilităţile existente în soldul contului curent general al Trezoreriei Statului şi termenul de
rambursare care poate fi de minimum 3 luni de la data acordării. Termenul de rambursare se
stabileşte în funcţie de valoarea totală a împrumuturilor existente în evidenţa operativă de la finele
lunii precedente şi de termenele de rambursare ale acestora. Rambursarea împrumuturilor se poate
efectua, la scadenţă sau înainte de scadenţă, din sumele încasate ca urmare a emisiunilor de titluri de
stat lansate.
Acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea înainte de scadenţă a titlurilor de stat se
poate efectua atât prin procedură bilaterală, cât şi prin licitaţie.
Procedura bilaterală este utilizată în următoarele cazuri:
• prin exercitarea de către deţinător a opţiunilor de vânzare înainte de scadenţă a titlurilor de
stat, pentru seriile care au înglobată această clauză (opţiune "put");
• prin exercitarea de către Ministerul Finanţelor Publice a opţiunii de răscumpărare înainte de
scadenţă a titlurilor de stat, pentru seriile care au înglobată această opţiune (opţiune "call").
În restul cazurilor se foloseşte licitaţia care se desfăşoară prin intermediul Băncii Naţionale a
României care este agentul autorizat al Ministerului Finanţelor Publice. Seriile de titluri de stat cate
sunt supuse acestei licitaţii sunt stabilite de Ministerul Finanţelor Publice prin ordin al ministrului şi
nu pot avea mai mult de un an până la data scadenţei. Răscumpărările de titluri de stat înainte de
scadenţă sunt definite de următoarele elemente:
• elemente de identificare a titlurilor de stat - tipul şi seria titlurilor de stat;
• numărul de titluri de stat care se răscumpără;
• valoarea unitară nominală;
• valoarea unitară de răscumpărare a titlurilor de stat la data tranzacţiei; ,
• randamentul oferit de titlul de stat până la scadenţă.
e) acordarea de împrumuturi pentru acoperirea golurilor temporare de casă, ca urmare a
decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetelor locale, precum şi ale bugetelor fondurilor
speciale, cu termen de rambursare în cursul aceluiaşi exerciţiu bugetar
Pentru bugetele locale acordarea de împrumuturi pentru acoperirea golurilor temporare de
casă se efectuează în baza unei solicitări scrise din partea consiliului judeţean sau local, după caz, în
care se menţionează volumul împrumutului şi termenul de rambursare, care nu trebuie să depăşească
finele anului curent, precum şi specificaţia îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute în legislaţia în
vigoare privind finanţele publice locale, la care se anexează următoarele documente:
• copia hotărârii consiliului local sau judeţean, după caz, prin care se aprobă contractarea de
împrumuturi din disponibilităţile trezoreriei statului pentru acoperirea golurilor temporare de casă;
• bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul respectiv, cu repartizarea pe trimestre;
• execuţia veniturilor şi cheltuielilor la data solicitării împrumutului, cu viza direcţiei
trezorerie şi contabilitate publică judeţene;
• estimarea veniturilor şi cheltuielilor pe anul în curs, din care să rezulte golul temporar de
casa, precum şi posibilitatea rambursării împrumutului respective.
Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice analizează şi verifică
documentaţia primită, urmărind încadrarea în prevederile legislaţiei în vigoare privind finanţele
publice locale a volumului maxim al împrumuturilor care se pot angaja de autoritatea administraţiei
publice locale, încadrarea în veniturile estimate a se încasa în anul respectiv a cheltuielilor
determinate de rambursarea ratelor şi plata dobânzilor aferente împrumuturilor deja contractate şi
prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, precum şi a împrumutului acordat din disponibilităţile
trezoreriei statului şi a celorlalte cheltuieli.
Rezultatele acestei analize se consemnează într-o notă, care urmează a fi supusă spre
aprobare ministrului finanţelor publice. în baza notei de aprobare a împrumutului se încheie o
convenţie între Ministerul Finanţelor Publice şi autoritatea publică locală respectivă, în care se
prevăd expres condiţiile de acordare şi restituire la scadenţă a împrumutului.
Pentru bugetele fondurilor speciale acordarea de împrumuturi pentru acoperirea golurilor
temporare de casă se efectuează pe baza solicitării fundamentate, întocmită de administratorul
fondului special, în care se menţionează valoarea împrumutului şi termenul de rambursare, care nu
trebuie să depăşească finele anului curent. Oportunitatea acordării de împrumuturi din
disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului pentru acoperirea golurilor temporare
de casă ca urmare a decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetelor fondurilor speciale se
stabileşte prin nota aprobată de ministrul finanţelor publice.
În baza acestei note se încheie o convenţie între Ministerul Finanţelor Publice şi instituţia
publică beneficiară de împrumut, în care se prevăd condiţiile de acordare şi rambursare a
împrumutului. Rambursarea împrumutului şi plata dobânzii se efectuează în contul current general
al Trezoreriei Statului. Dobânda reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului.
f) acordarea altor împrumuturi pe bază de hotărâre a Guvernului
În hotărârea Guvernului se precizează volumul împrumutului, destinaţia acestuia, perioada
de acordare, nivelul ratei dobânzii (care poate fi fixă sau variabilă în funcţie de perioada de
contractare), termenele de plată a dobânzii şi termenul de rambursare a împrumutului. în baza
acestei hotărâri a Guvernului, după caz, se încheie o convenţie între Ministerul Finanţelor Publice şi
instituţia publică beneficiară a împrumutului. Rambursarea împrumutului şi plata dobânzii se
efectuează în contul curent general al Trezoreriei Statului. Dobânda reprezintă venit al bugetului
Trezoreriei Statului.
B. Operaţiuni de plasament
a) efectuarea de plasamente prin operaţiuni specifice la bănci şi instituţii financiare
autorizate să efectueze astfel de operaţiuni, garantate cu titluri de stat deţinute de acestea sau prin
soldul creditor al depozitelor în valută liber convertibilă
Ministerul Finanţelor Publice poate efectua plasamente financiare la bănci, însă proporţia
colaterizării trebuie să fie de cel puţin 120% faţă de volumul împrumutului şi dobânda aferentă.
Plasamentele financiare se pot efectua numai la băncile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate
pentru a efectua operaţiuni pe piaţa monetară, stabilite de Banca Naţională a României. Lista acestor
bănci este întocmită de către Banca Naţională a României şi este adusă la cunoştinţa Ministerului
Finanţelor Publice lunar şi ori de câte ori condiţiile de piaţă o impun. Condiţiile de acordare şi
modul de garantare a plasamentelor colateralizate se stabilesc prin contractul-cadru de plasament şi
contractul de gaj încheiate cu fiecare participant eligibil. Efectuarea de plasamente colateralizate se
desfăşoară prin licitaţie organizată prin intermediul Băncii Naţionale a României în calitate de agent
al statului sau pe baze bilaterale.
Dobânda aferentă perioadei pentru care titlurile de stat constituie obiectul unui gaj se cuvine
proprietarului înregistrat, respectiv băncii prezentatoare. Deblocarea garanţiilor constituite la
acordarea plasamentului este condiţionată de rambursarea acestora şi de plata dobânzilor aferente.
La scadenţă, după rambursarea plasamentului şi plata dobânzilor aferente de către bancă, confirmate
prin extras de cont, Banca Naţională a României va comunica băncii respective deblocarea titlurilor
de stat constituite drept garanţie. în cazul în care la scadenţă banca nu rambursează plasamentul
şi/sau nu plăteşte dobânzile aferente, Banca Naţională a României va proceda la executarea
garanţiilor corespunzător valorii nerambursate.
b) efectuarea de cumpărări reversibile repo
Condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice efectuează cumpărări/ vânzări reversibile de
titluri de stat repo/reverse repo se vor stabili printr-un contract-cadru încheiat cu fiecare participant
eligibil. Cumpărările reverse repo se desfăşoară prin licitaţie organizată prin intermediul Băncii
Naţionale a României ca agent al statului. Tranzacţiile reversibile sunt definite de următoarele
elemente:
• elemente de identificare a titlurilor de stat - tipul şi seria titlurilor de stat;
• numărul de titluri de stat tranzacţionate;
• valoarea unitară nominală;
• valoarea unitară de vânzare a titlurilor de stat la data tranzacţiei;
• rata operaţiunii repo/reverse repo sau rata dobânzii ce va fi plătită de vânzătorul iniţial la
răscumpărarea titlurilor de stat, care se stabileşte, după caz, fie prin mecanismul licitaţiei (licitaţie la
rată variabilă), fie în funcţie de constrângerile concrete de cost (licitaţie la rată fixă şi proceduri
bilaterale);
• valoarea unitară de răscumpărare care se obţine prin însumarea valorii unitare de vânzare
cu dobânda datorată la scadenţă, aferentă valorii titlurilor de stat vândute. În cazul în care, din
anumite motive, nu se finalizează operaţiunea de cumpărare reversibilă (banca nu mai poate
cumpăra titlurile de stat la data stabilită), titlurile de stat rămân în portofoliul Ministerului Finanţelor
Publice.
c) efectuarea de plasamente în titluri de valoare cu risc zero, în condiţiile pieţei
Datorită faptului că pentru trezoreria Statului această categorie de operaţiuni active a fost
introdusă abia în 2002, trezoreria trebuie întâi să-şi însuşească tehnicile specifice practicii bancare
de constituire şi gestionare a unui portofoliu. Astfel, plasamentul în titluri financiare se va putea
realiza abia după ce Trezoreria Statului şi-a achitat toate obligaţiile de plată scadente, iar în soldul
contului au rămas suficiente lichidităţi pentru a efectua astfel de plasamente. Rămâne însă o
problemă identificarea titlurilor de valoarea cu risc zero în care trezoreria ar putea investi.
CAP 6. GESTIUNEA DATORIEI PUBLICE
6.1.Consideraţii privind datorie publică
6.1.1 Conceptul de datorie publică
Datoria publică poate fi definită17
ca instrumentele de datorie publică emise de o entitate
guvernamentală care are autoritatea şi responsabilitatea corespunzătoare şi poate include obligaţiile
financiare asumate de către entităţi publice precum un guvern central sau federal, stat, provincie,
judeţ, entităţi regionale, municipale sau locale aflate în proprietatea sau în controlul guvernului şi
alte entităţi considerate publice sau cvasi-publice (titluri de valoare, împrumuturi bancare, contracte
de leasing pe termen lung, împrumuturi garantate, împrumuturi de la entităţi care au surplus de
numerar şi sunt subordonate guvernului, emisiuni de titluri de stat în monedă naţională, operaţiuni
cu economii rezultate din planuri de economisire publică, împrumuturi de la guverne străine şi
organizaţii internaţionale, drepturi şi obligaţii referitoare la fonduri de pensii şi asigurări de sănătate
ale angajaţilor din sistemul public şi alte plăţi).
În cel mai larg sens, datoria publică constă în totalitatea datoriilor sectorului public, inclusiv
datoriile contingente viitoare.
Clasificarea datoriei publice
a. În funcţie de nivelul la care a fost contractată:
- Datoria publică guvernamentală reprezintă totalitatea obligaţiilor statului la un moment
dat, provenind din finanţările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de Guvern
prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
- Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligaţiilor unităţilor administrativ-teritoriale,
la un moment dat, provenind din finanţările rambursabile angajate pe baze contractuale sau
garantate de către autorităţile administraţiei publice locale.
b. În funcţie de rezidenţa creditorului:
- Datoria publică internă reprezintă partea din datoria publică totală care reprezintă
totalitatea obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau
garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice rezidente în România, în lei sau în valută.
- Datoria publică externă este alcătuită din partea din datoria publică totală reprezentând
totalitatea obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau
garantate de stat de la persoane fizice sau juridice nerezidente în România.
c. În funcţie de beneficiarul direct al sumelor împrumutate
- Datorie publică directă
- Datorie publică garantată
d. În funcţie de calitatea creditorilor:
- Datorie publică brută reprezintă valoarea totală a împrumuturilor, indiferent unde sunt
plasate acestea
17
Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI), Comitetul de datorie publică, Standardele de
audit INTOSAI, ISSAI 5420 - Managementul datoriei publice, document disponibil la
http://www.issai.org/media/12992/issai_5420e.pdf
- Datorie publică netă nu cuprinde valoarea împrumuturilor plasate la instituţii ale statului
e. În funcţie de termenul pe care se contractează:
- Datorie publică pe termen scurt sau flotantă, unde durata de rambursare nu depăşeşte 1 an;
- Datorie publică pe termen mediu şi lung sau consolidată, unde durata de rambursare este
mai mare de 1 an.
Schema nr. 6.1. Clasificarea datoriei publice
Scopul contractării datoriei publice:
a) finanţarea deficitului bugetului de stat, finanţarea temporară a deficitelor din anii
precedenţi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu această destinaţie,
finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi
bugetului Trezoreriei Statului din exerciţiul curent şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale,
în condiţii acceptate de Ministerul Finanţelor Publice;
b) menţinerea în permanenţă a unui sold corespunzător în contul curent general al
Trezoreriei Statului, stabilit de Ministerul Finanţelor Publice;
c) finanţarea unor proiecte sau a altor necesităţi aprobate prin hotărâre a Guvernului;
d) susţinerea balanţei de plăţi şi a rezervei valutare;
e) alte situaţii prevăzute de lege.
6.1.2. Instrumentele datoriei publice
Instrumentele utilizate de Ministerul Finanţelor Publice în procesul de administrare a
datoriei publice sunt:
a) titlurile de stat, inclusiv certificatele de trezorerie pentru populaţie, nerăscumpărate la
scadenţă şi transformate în certificate de depozit;
b) împrumuturile de la instituţii financiare româneşti sau străine;
c) împrumuturile de la guverne şi agenţii guvernamentale străine, instituţii financiare
internaţionale sau de la alte organizaţii internaţionale;
d) împrumuturile temporare din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei
Statului;
e) instrumentele structurate, cum ar fi credite furnizor;
f) leasing-ul financiar;
g) instrumentele de cash management (atragere de depozite, operaţiuni repo şi altele
asemenea);
h) scrisorile de garanţie de stat;
i) plasamentele private;
j) împrumuturile sindicalizate.
Datorie publică externă
Datorie publică totală
Flotantă Consolidată Flotantă Consolidată
Brută Netă Brută Netă
Netă
Brută
Netă
Brută
Datorie publică internă
Instrumentele datoriei publice locale sunt:
a) titluri de valoare;
b) imprumuturi de la bancile comerciale sau de la alte institutii de credit;
c) credite furnizor;
d) leasing financiar;
e) garantie locala.
Pentru administrarea riscurilor specifice unor obligaţii de natura datoriei publice existente
şi/sau viitoare, fără a mai fi necesară o selecţie prealabilă a instituţiei financiare care va oferi
instrumentul ales, în baza acordurilor încheiate cu instituţiile financiare se pot utiliza instrumente
financiare derivate, cum ar fi: swap-uri valutare, de rată a dobânzii, contracte forward sau futures,
opţiuni etc.
6.1.3. Contractarea şi garantarea datoriei publice
Guvernul este autorizat să contracteze împrumuturi de stat interne şi externe numai prin
Ministerul Finanţelor Publice şi să garanteze împrumuturi interne şi externe numai prin Ministerul
Finanţelor Publice, contractate în scopuri prioritare pentru economia românească, stabilite, pentru
fiecare caz în parte, prin hotărâre a Guvernului. Garanţiile de stat pot fi acordate numai pentru
împrumuturi a căror rambursare se prevede a se face exclusiv din surse proprii, respectiv din
bugetele locale, în cazul autorităţilor administraţiei publice locale.
Împrumuturile contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale fac parte
din datoria publică a României, dar nu reprezintă obligaţii ale Guvernului, iar plata serviciului
datoriei publice aferentă acestor împrumuturi se va efectua exclusiv din bugetele locale şi prin
împrumuturi pentru refinanţarea datoriei publice locale.
Autorităţile administraţiei publice locale pot contracta sau garanta împrumuturi interne
şi/sau externe pe termen scurt, mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local,
precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale, potrivit legii, numai cu avizul Comisiei de
Autorizare a Împrumuturilor Locale; raportarea şi înregistrarea datoriei publice locale se fac
conform normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor Publice18
.
Contractarea şi garantarea datoriei publice guvernamentale se face specific fiecărui
instrument în parte19
:
A. Certificate de trezorerie adresate populaţiei se emit de unităţile de trezorerie şi au la bază
un prospect de emisiune. Acestea pot fi cu dobândă/cu discount sau în lei / în valută. Se emit pe
termen scurt: de la 30 la 360 de zile, iar metoda de plasare este subscripţia publică;
B. Titluri de stat în lei şi valută emise pe piaţa interbancară se derulează pe baza unei
convenţii încheiate între Ministerul Finanţelor Publice şi agentul desemnat (BNR) şi conform
Regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată;
C. Pe bază de legi speciale se efectuează emisiuni de titluri de stat ale căror caracteristici
sunt prevăzute în legea specială. Ministerul Finanţelor Publice încheie convenţii de împrumut cu
deţinătorii titlurilor de stat desemnaţi prin legea specială;
D. Obligaţiuni emise pe pieţele internaţionale de capital. Etape pentru emitere:
1. Fundamentare: tip, sumă, scadenţă, monedă
2. Transmiterea cererilor de ofertă către instituţiile financiare selecţionate
3. Analizarea ofertelor şi întocmirea "listei scurte"
4. Prezentarea "listei scurte" în următoarea şedinţă de Guvern
5. Organizarea de întrevederi cu instituţiile financiare selectate în "lista scurtă.
6. Întocmirea clasamentului de către Unitatea de Management a Trezoreriei Statului
7. Publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind contractarea unui împrumut
extern sub forma unei emisiuni de obligaţiuni pe pieţele externe de capital
18
Legea nr. 313 din 28 iunie 2004 – Legea datoriei publice, publicată în M.Of. nr.577/29 iun. 2004, disponibilă la
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=56276 19
Moşteanu T., Cataramă D., Câmpeanu E., Gestiunea Datoriei Publice, Editura Universitară, Bucureşti 2005
8. Desemnarea administratorilor de plasament prin semnarea scrisorii de mandat de către
reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi cei ai instituţiilor Financiare
9. În paralel cu procesul de selecţie a administratorilor de plasament se realizează şi procesul
de selecţie a firmei/firmelor de consultanţă juridică
10. Derularea procesului de due-diligence (colectarea datelor şi informaţiilor necesare
actualizării prospectului de emisiune de la instituţiile corespunzătoare, desfăşurarea programului de
întâlniri)
11. Analiza, negocierea şi însuşirea documentelor aferente tranzacţiei
12. Agrearea agendei de semnare a documentelor şi de închidere a tranzacţiei de către părţi
şi depunerea proiectului de prospect de emisiune la Bursa de Valori
13. Stabilirea unei strategii privind marketing-ul emisiunii împreună cu administratorii de
plasament
14. Stabilirea de către administrator(i) a structurii sindicatului de bănci care ar putea
participa la subscrierea şi plasarea împrumutului şi cotele alocate acestora;
15. Prin negociere cu sindicatul de investitori administratorul(ii) va (vor) determina preţul de
lansare a emisiunii şi va (vor) lansa emisiunea de titluri de stat;
16. Semnarea documentelor aferente emisiunii, de închidere a acesteia şi virarea sumei
emisiunii în contul Ministerului Finanţelor Publice;
17. După virarea sumei rezultate din emisiunea de obligaţiuni în contul Ministerului
Finanţelor Publice, suma obţinută va fi reîntregită, după caz, cu valoarea comisionului de
administrare a tranzacţiei şi a altor cheltuieli aferente emisiunii (cheltuieli cu avocaţii, cheltuieli cu
marketingul emisiunii, etc.) la care se adaugă discontul în cazul în care obligaţiunile au fost lansate
cu discont
18. Reîntregirea sumei emisiunii se va face din bugetul de stat, această operaţiune fiind
încadrată ca o cheltuială ocazionată cu emisiunea şi plasarea titlurilor de stat;
E. Împrumuturi de la instituţii financiare internaţionale
Sunt trei categorii distincte, în funcţie de beneficiar:
E1. Beneficiarii sunt autorităţi ale administraţiei publice centrale, instituţii publice sau
agenţi economici coordonaţi de acestea, iar rambursarea se face din bugetul de stat.
Sunt contractate pe baza unui act juridic guvernat de:
- dreptul internaţional public (instituţiile grupului Băncii Mondiale, Fondul Monetar Internaţional,
Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă, şi altele asemenea ),
- legea ţării finanţatorului extern (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca
Europeană de Investiţii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, şi altele asemenea )
Etape de contractare:
1. MFP, împreună cu ministerul ordonator principal de credite, precum şi alte instituţii participante
în cadrul negocierii (reprezentanţi ai beneficiarului final al împrumutului extern) prezintă spre
aprobare Guvernului un Memorandum cu tema: Acord de principiu privind contractarea
împrumutului de la instituţia financiară internaţională şi aprobarea mandatului de negociere
2. Negocierea împrumutului extern se va ţine în conformitate cu mandatul aprobat
3. După negocierea împrumutului extern, MFP, prin direcţia de specialitate, iniţiază un
Memorandum pentru aprobarea raportului de negociere şi aprobarea acordării deplinelor puteri în
vederea semnării acordului de împrumut/contractului de finanţare extern
4. După aprobarea Memorandumului menţionat la pct. 3 se va proceda la notificarea finanţatorului
extern de către Ministerul Finanţelor Publice
5. În baza deplinelor puteri emise de Ministerul Afacerilor Externe se va proceda la semnarea
acordului de împrumut de către reprezentantul autorizat al României.
6. Acordul de împrumut astfel semnat va fi: (i) ratificat sau aprobat printr-un act normativ cu
putere de lege, dacă angajamentele rezultate au natură de condiţionalităţi economice care exced
dispoziţiile legale în vigoare; (ii) aprobat prin Hotărâre de Guvern, dacă angajamentele rezultate nu
exced dispoziţiile legale în vigoare, respectiv legile privind datoria publică, finanţele publice,
finanţele publice locale, etc
7. Pe baza aprobării legii de ratificare/Hotărârii de Guvern de aprobare şi publicării în Monitorul
Oficial, MFP şi beneficiarul încheie un Acord de Împrumut Subsidiar
8. În vederea intrării în efectivitate a Acordului de împrumut se va proceda la emiterea Avizului
Juridic
E2. Beneficiarii sunt agenţi economici iar rambursarea se face din resursele acestora
Sunt contractate pe baza unui act juridic guvernat de:
- dreptul internaţional public (instituţiile grupului Băncii Mondiale, Fondul Monetar
Internaţional, Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă, şi altele asemenea ),
- legea ţării finanţatorului extern (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca
Europeană de Investiţii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, şi altele asemenea )
Etape de contractare:
1. MFP, ministerul coordonator şi beneficiarul iniţiază un Memorandum către Guvern pentru acord
de principiu privind încheierea Acordului de împrumut cu IFI.
2. Pe baza acordului de principiu aprobat de Guvern, MFP transmite Eximbank solicitare scrisă
pentru a începe analiza agentului economic şi avizarea solicitării de credit a beneficiarului
3. În cazul avizului favorabil al Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ
Exterior (denumit în continuare CIGCCE) şi al Consiliului Concurenţei, MFP elaborează
Memorandum pentru aprobarea notei mandat de negociere a Acordului de împrumut cu IFI
4. Negocierea împrumutului extern se va ţine în conformitate cu mandatul aprobat
5. Memorandum pentru aprobarea rezultatelor negocierii şi aprobarea acordării deplinelor puteri în
vederea semnării Acordului de împrumut - iniţiat de MFP, direcţia de
Specialitate
6. Notificarea finanţatorului extern de către Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de
specialitate, asupra aprobării rezultatelor negocierii de către Guvernul României
7. Semnarea acordului de împrumut de către reprezentantul autorizat al României, pe baza
deplinelor puteri emise de Ministerul Afacerilor Externe şi a vizelor direcţiei de specialitate şi
juridice
8. Acordul de împrumut astfel semnat va fi: (i) ratificat sau aprobat printr-un act normativ cu putere
de lege, dacă angajamentele rezultate au natură de condiţionalităţi economice care exced dispoziţiile
legale în vigoare; (ii) aprobat prin Hotărâre de Guvern, dacă angajamentele rezultate nu exced
dispoziţiile legale în vigoare, respectiv
legile privind datoria publică, Finanţele publice, finanţele publice locale, etc
9. Pe baza aprobării legii de ratificare/Hotărâre, de Guvern de aprobare şi publicării în Monitorul
Oficial, MFP şi beneficiarul încheie un Acord de Împrumut Subsidiar
10. În vederea intrării în efectivitate a Acordului de împrumut se va proceda la emiterea Avizului
Juridic
E3. Beneficiarii sunt autorităţi ale administraţiei publice locale sau servicii publice sau
agenţi economici de subordonare locală
Sunt contractate pe baza unui act juridic guvernat de:
- dreptul internaţional public (instituţiile grupului Băncii Mondiale, Fondul Monetar Internaţional,
Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă, şi altele asemenea ),
- legea ţării finanţatorului extern (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca
Europeană de Investiţii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, şi altele asemenea )
Etape de contractare:
1. Autoritatea administraţiei publice locale, în calitate de beneficiar final sau garant al unui
împrumut extern, adoptă hotărârea de aprobare privind necesitatea şi oportunitatea realizării
proiectului de investiţii
2. Autoritatea administraţiei publice locale, în calitate de beneficiar final sau garant al unui
împrumut extern, adoptă hotărârea de aprobare a contractării/garantării împrumutului
3. Beneficiarul final al împrumutului obţine avizul favorabil al Comisiei de Autorizare a
Împrumuturilor Locale
4. Beneficiarul final al împrumutului obţine avizul favorabil al Consiliului Concurenţei privind
finanţarea obiectivului de investiţii din împrumut extern contractat direct de stat
5. MFP şi ministerul având ca atribuţie îndrumarea şi sprijinirea autorităţilor administraţiei publice
locale iniţiază un Memorandum către Guvern
6. Proiect de hotărâre a Guvernului privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
obiectivului de investiţii
7. MFP iniţiază un Memorandum către Guvern pentru aprobarea mandatului de negociere a
acordului de împrumut cu instituţia financiară internaţională sau cu alt creditor
8. MFP prin direcţia de specialitate iniţiază Memorandumul pentru aprobarea rezultatelor negocierii
şi aprobarea acordării deplinelor puteri în vederea semnării împrumutului extern;
9. MFP comunică finanţatorului extern rezultatul negocierii, aprobat de Guvern
10. Reprezentantul autorizat al României semnează acordul de împrumut, pe baza deplinelor puteri
emise de Ministerul Afacerilor Externe şi după avizarea prealabilă a proiectului acordului de
împrumut de către direcţiile de specialitate din minister, inclusiv cea juridică
11. Acordul de împrumut astfel semnat va fi: (i) ratificat sau aprobat printr-un act normativ cu
putere, de lege, dacă angajamentele rezultate au natură de condiţionalităţi economice care exced
dispoziţiile legale în vigoare; (ii) aprobat prin Hotărâre de Guvern, dacă angajamentele rezultate nu
exced dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv legile privind datoria publică, finanţele publice,
finanţele publice locale, etc.
12. Pe baza adoptării legii de ratificare/Hotărârii de Guvern de aprobare şi publicării în Monitorul
Oficial, MFP şi beneficiarul încheie un Acord de Împrumut Subsidiar
13. În vederea intrării în efectivitate a Acordului de împrumut se va proceda la emiterea Avizului
Juridic
F. Împrumuturi de la bănci comerciale străine - Etape de contractare:
1. Fundamentarea deciziei de contractare a unui împrumut de pe pieţele financiare ca instrument:
(i) de finanţare a deficitului bugetar,
(ii) de refinanţare a datoriei publice,
(iii) de finanţare a unei investiţii/achiziţii pentru un ordonator principal de credite; descrierea
caracteristicilor generale ale împrumutului ce urmează a fi contractat (sumă, scadenţă, monedă);
2. Transmiterea cererilor de ofertă către instituţii financiare eligibile
3. Analiza ofertelor primite şi întocmirea listei scurte
4. Organizarea unor întâlniri de departajare cu instituţiile financiare selectate în lista scurtă
5. Analiza ofertelor rezultate şi întocmirea clasamentului
6. Promovarea Hotărârii Guvernului privind contractarea împrumutului în valuta de pe pieţele
financiare
7. Desemnarea administratorului tranzacţiei prin semnarea scrisorii de mandat
8. Selecţia firmei/firmelor de consultanţă juridică
9. Semnarea documentelor aferente tranzacţiei şi virarea sumei împrumutului în contul Ministerului
Finanţelor Publice
G. Subîmprumutarea are la bază Acorduri de Împrumut Subsidiar (acorduri de împrumut
subsidiar, acorduri de subîmprumut şi de garanţie sau alte acorduri care se încheie între Ministerul
Finanţelor Publice şi subîmprumutaţi, prin care se deleagă responsabilitatea utilizării fondurilor în
scopurile menţionate în acordurile de împrumut încheiate cu IFI;)
H. Emiterea de garanţii pentru împrumuturi contractate de agenţi economici - Etape de
acordare:
1. Aprobarea hotărârii de Guvern de autorizare a contractării şi garantării creditului;
2. Ministerul Finanţelor Publice transmite Avizul de principiu către secretariatul tehnic al
C.I.G.C.C.E. (Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior) în vederea
efectuării analizei proiectului de către Eximbank România;
3. Agentul economic transmite secretariatului tehnic al CIGCCE o cerere oficială de luare în
analiză, însoţită de documentaţii şi fundamentări;
4. În cazul obţinerii avizului favorabil din partea CIGCCE şi din partea Consiliului Concurenţei,
agentul economic va transmite Ministerului Finanţelor Publice o copie după acest aviz;
5. Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia de specialitate, analizează documentaţia
împrumutului şi întocmeşte o notă-mandat de negociere;
6. Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte o notă rezultat al negocierilor;
7. Direcţia de specialitate supune spre avizare direcţiilor implicate în procesul de avizare
documentaţia şi, pe baza avizelor, prezintă spre aprobare şi semnare conducerii Ministerului
Finanţelor Publice scrisoarea de garanţie împreună cu documentaţia aferentă.
I. Emiterea de garanţii pentru împrumuturi externe contractate de autorităţi ale administraţiei
publice locale
Etape de acordare:
1. Autoritatea administraţiei publice locale solicită în prealabil avizarea contractării împrumutului
extern, care urmează să fie garantat de stat, de către Comisia de Autorizare a Împrumuturilor
Locale;
2. Autoritatea administraţiei publice locale solicită în scris Ministerului Finanţelor Publice, emiterea
scrisorii de garanţie;
3. Direcţia de resort din cadrul Ministerului Finanţelor Publice întocmeşte şi prezintă, spre aprobare,
conducerii ministerului nota-mandat în care se cuprind limitele şi condiţiile de negociere a
contractului de împrumut;
4. Direcţia de resort din cadrul Ministerului Finanţelor Publice întocmeşte şi prezintă, spre aprobare,
conducerii ministerului nota-rezultat a negocierilor împreună cu scrisoarea de garanţie şi cu alte
documente aferente;
5. Scrisoarea de garanţie se remite în original împrumutătorului extern;
6. Încheierea unei convenţii de garantare;
7. Reflectarea în contabilitatea trezoreriei statului şi a autorităţilor administraţiei publice locale
beneficiare de împrumuturi externe garantate de stat a operaţiunilor legate de acordarea garanţiei.
J. Emiterea de garanţii pe bază de legi speciale constă în emiterea de scrisori de garanţie a
căror caracteristici sunt prevăzute de legea specială.
Schema nr.4.2. Tehnici de stingere a datoriei publice
6.1.4. Resursele afectate datoriei publice
A. Resurse afectate datoriei publice guvernamentale:
- disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului;
- împrumuturile de stat pentru finanţarea şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale;
- cheltuielile prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat;
- sumele încasate de către instituţiile financiare mandatate de Ministerul Finanţelor Publice pentru a
administra împrumuturile externe contractate de acesta, în numele şi în contul statului, de la
beneficiarii finali de împrumuturi;
- sumele încasate de Ministerul Finanţelor Publice de la beneficiarii finali ai împrumuturilor, în
baza acordurilor de împrumut subsidiar, încheiate în condiţiile acordurilor de împrumut intervenite
între statul român şi creditori;
- sumele prevăzute în bugetele beneficiarilor finali, în baza acordurilor de împrumut subsidiar şi a
acordurilor de împrumut subsidiar şi garanţie încheiate între Ministerul Finanţelor Publice,
Tehnici de stingere a datoriei publice
Rambursare
Refinanţare
Incapacitate
de plată Depreciere
monetară
Repudierea
autorităţile administraţiei publice locale şi agenţii economici de sub autoritatea acestora, în
condiţiile acordurilor de împrumut intervenite între statul român şi creditori;
- sumele prevăzute în bugetele agenţilor economici care au contractat împrumuturi cu garanţia
statului;
- fondul de risc, pentru situaţiile în care sunt executate garanţiile emise de Ministerul Finanţelor
Publice sau în cazul în care beneficiarii finali ai împrumuturilor directe şi subîmprumutate nu îşi
onorează obligaţiile prevăzute în acordurile de împrumut subsidiar sau în acordurile de împrumut
subsidiar şi garanţie;
- alte surse, în condiţiile legii.
B. Resurse afectate datoriei publice locale:
- Veniturile proprii ale bugetului local
- Excedentul anual al bugetului local
6.2. Managementul datoriei publice
6.2.1. Consideraţii privind managementul datoriei publice
Managementul datoriei publice reprezintă procesul de elaborare şi aplicare a strategiei
privind administrarea şi gestionarea datoriei publice, acestea materializându-se în contractarea
împrumuturilor necesare la niveluri de cost şi risc minim.
Conform standardelor de audit INTOSAI20
, sintagma “managementul datoriei publice”se
referă la operaţiunile necesare pentru obţinerea resurselor financiare în cuantumul şi la timpul
cuvenit şi pentru a asigura plata serviciului datoriei publice la costul şi riscul cel mai scăzut posibil.
Managementul datoriei publice trebuie să asigure un nivel şi o rată de creştere sustenabilă a
datoriei publice, scăderea costurilor împrumutării publice pe termen lung, aceasta având un impact
semnificativ asupra sustenabilităţii fiscale şi a datoriei publice, precum şi o structură adecvată a
datoriei publice.
Gestionarea datoriei publice poate avea un impact major asupra stabilităţii financiare,
întrucât portofoliul datoriei publice este, de obicei, cel mai mare portofoliu financiar dintr-o ţară.
Factorii economici generali care pot influenţa realizarea eficientă a managementului datoriei
publice includ21
:
- nivelul general al activităţii economice interne;
- condiţiile economice specifice (constrângeri financiare, împrumuturi externe,
condiţionalităţi ale Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale, nivelul deficitului
bugetar, gradul de colectare a veniturilor, nivelul de realizare a cheltuielilor etc.);
- nivelul ratelor dobânzilor şi lichiditatea pieţei, care pot avea:
(i) impact asupra plăţii serviciului datoriei publice;
(ii) implicaţii asupra instrumentelor de datorie publică utilizate şi a costurilor asociate.
- inflaţia şi ratele de schimb, care pot :
(i) afecta evaluarea soldurilor instrumentelor de datorie publică din contul general anual al datoriei
publice;
(ii) avea impact asupra deciziilor legate de instrumentul de datorie publică ce va fi folosit – spre
exemplu, obligaţiunile cu dobândă fixă sau variabilă, în monedă naţională sau străină;
(iii) avea un impact semnificativ asupra soldului contului general anual al datoriei publice. Orice
apreciere/depreciere a soldurilor instrumentelor de datorie publică în valută, ca urmare a evoluţiei
cursului de schimb valutar, poate avea impact asupra soldului contului general anual al datoriei
publice.
20
Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI), Comitetul de datorie publică, Standardele de
audit INTOSAI, ISSAI 5420 - Managementul datoriei publice, document disponibil la
http://www.issai.org/media/12992/issai_5420e.pdf 21
Curtea de Conturi, Ghidul auditului financiar al datoriei publice, Editura C.N. “Imprimeria Naţională”, Bucureşti,
2012, p. 15
- caracteristicile instrumentelor de datorie publică relevante utilizate de Ministerul
Finanţelor Publice pe pieţele financiare, lichiditatea şi volatilitatea acestor pieţe, respectiv
condiţiile şi credibilitatea pieţelor de capital interne şi internaţionale, precum şi condiţiile şi
credibilitatea pieţelor de instrumente derivate interne şi internaţionale;
- fluxurile de numerar, care determină capacitatea de a satisface plata serviciului datoriei
publice, influenţate de:
(i) deciziile cu privire la răscumpărarea anticipată a datoriei;
(ii) politica fiscală şi încasările (îndatorarea publică echilibrată este parte a unei politici de
impozitare omogenă).
Înţelegerea şi analizarea modului de funcţionare a managementului datoriei publice se referă
la:
- obiectivele şi managementul datoriei publice, precizate în actul normativ care reglementează
domeniul datoriei publice şi în strategia de management al datoriei publice;
i) asigurarea unui nivel corespunzător de lichidităţi de trezorerie care să acopere ratele
de capital, dobânzile, comisioanele şi a altor costuri aferente datoriei publice, dar şi a
unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei Statului.
ii) asigurarea unui echilibru între costuri şi stabilitate, atunci când lichiditatea poate fi
asigurată (riscurile asociate cu cel mai scăzut cost posibil prin emiterea unor
instrumente cu termen scurt de maturitate, deşi există anumite fluctuaţii ale ratelor de
dobândă, inflaţie şi fluctuaţii valutare);
iii) contribuţia la dezvoltarea şi funcţionarea pieţei de capital, prin menţinerea unei
transparenţe în procesul emiterii titlurilor de stat.
- transparenţa şi responsabilitatea managementului datoriei publice, transpuse într-un plan
operaţional, care trebuie să cuprindă: un calendar pentru vânzarea titlurilor de valoare; dezvoltarea
relaţiilor cu creditorii şi eventualii cumpărători; stabilirea unui sistem de control pentru a colecta,
măsura şi raporta în legătură cu tranzacţiile privind datoria publică; nivelurile la care au ajuns
acestea şi riscurile asociate.
- cadrul instituţional pentru managementul datoriei publice;
- strategia de management al datoriei publice trebuie să aibă o corespondenţă directă cu obiectivele
de administrare şi gestionare a datoriei publice şi să fie definită în funcţie de caracteristicile
portofoliului de datorie publică, după cum urmează:
i) Raportul dintre datoria cu rată de dobândă fixă şi cea variabilă (trecerea la o rată mai
mare a datoriei cu rată de dobândă fixă este acela de a stabiliza costurile cu serviciul
datoriei publice pe termen lung şi, implicit, a cheltuielilor bugetare aferente)
ii) Termen mediu de scadenţă (termenul lung de scadenţă are o mai mare stabilitate, dar
managerii datoriei publice trebuie să menţină un echilibru între cost şi stabilitate, ţinând
seama de creşterea riscului asociat împrumuturilor)
iii) Raportul dintre datoria publică în monedă străină şi cea în monedă naţională (creşterea
împrumuturilor în monedă străină este determinată de scăderea costurilor şi necesitatea
menţinerii unei rezerve în moneda respectivă, deşi generează risc valutar, care trebuie să
fie comparat cu beneficiile datoriei publice în monedă străină)
iv) Raportul dintre datoria reală şi cea nominală (riscul asociat ratei inflaţiei poate fi
asociat de către Guvern, iar randamentele instrumentelor de datorie publică trebuie să ia
în considerare dobânda de bază (în literatura de specialitate este numită rata reală) la
care se adaugă o ajustare pentru inflaţie)
- cadrul de administrare a riscurilor pentru activităţile de management al datoriei publice
(identificarea, administrarea şi gestionarea compromisurilor între riscurile şi costurile aşteptate
aferente portofoliului datoriei publice şi impactul pe care datoriile contingente le-ar putea avea
asupra poziţiei financiare a guvernului, incluzând lichiditatea de pe pieţele financiare
internaţionale).
- rolul managerilor datoriei publice în cadrul unor pieţe financiare interne.
Practicile prudente de managementului datoriei publice, ce pot reduce vulnerabilitatea
acestuia faţă de şocurile financiare, pot fi22
:
- un management al datoriei publice cu obiective clare;
- evaluarea riscurilor comparativ cu costurile avute în vedere;
- separarea şi coordonarea distinctă a obiectivelor managementului datoriei publice faţă de cele ale
managementului politicii monetare;
- limitarea creşterii datoriei publice;
- refinanţarea cu prudenţă a datoriei publice, precum şi administrarea cu prudenţă a riscurilor de
piaţă şi a costurilor cu dobânda pentru plata serviciului datoriei publice;
- necesitatea realizării unei structuri instituţionale sănătoase şi a unei politici prudente în scopul
reducerii riscului operaţional, inclusiv delegarea clară a responsabilităţilor.
Managerii datoriei publice sunt responsabili pentru promovarea:
- valorilor etice de deontologie şi de integritate (existenţa şi aplicarea unui cod de conduită
etică, deontologie şi de integritate profesională);
- politicilor de resurse umane care să sprijine obiectivele managementului datoriei publice
(proiectarea şi aplicarea unor politici şi practici privind recrutarea, dezvoltarea carierei, evaluarea şi
perfecţionarea pregătirii profesionale şi alocarea corespunzătoare a personalului care are
competenţele şi abilităţile necesare realizării fiecărei atribuţii pentru obţinerea unor nivele de
competenţă necesare atingerii obiectivelor prevăzute în strategia de administrare a datoriei publice);
De exemplu, creşterea complexităţii naturii operaţiunilor aferente datoriei publice care poate
implica, utilizarea mai multor monede, rate variabile de dobândă, restructurarea datoriei
publice, instrumente derivate ca swap-ul valutar, contractele forward etc., presupune dobândirea
unor abilităţi şi competenţe din ce în ce mai dezvoltate ale personalului care administrează şi
gestionează instrumente de datorie publică.
- structurii organizatorice cu linii clare de responsabilitate şi comunicare (structura
organizaţională şi responsabilităţile personalului de conducere – Departamentul Front Office,
Departamentul Middle Office şi Departamentul Back Office – care asigură atingerea obiectivelor
prevăzute în strategia de administrare a datoriei publice);
- sistemului informaţional eficient, bazat pe sisteme informatice de gestiune a datelor privind
datoria publică, care să încorporeze controale de securitate adecvate. Ca urmare a numărului mare
de tranzacţii, a complexităţii şi a necesităţii unei procesări şi recuperări rapide şi exacte a
informaţiilor, sistemele de management al datoriei publice sunt, în mod invariabil, informatizate.
Pentru ca informaţia să fie relevantă şi credibilă trebuie să se aibă în vedere următoarele:
i. un sistem uniform de conturi pentru operaţiunile de bugetare, fluxurile de numerar din
trezorerie şi datoria publică;
ii. o bază de date integrată care să ofere informaţii cu privire la disponibilităţile existente în
trezorerie şi datoria publică;
iii. o structură în vederea proiectării şi implementării setului de standarde de contabilitate care
să stabilească un cadru contabil uniform, precum şi forma şi conţinutul cerinţelor de raportare;
iv. o structură de coordonare care să gestioneze evoluţia sistemelor informatice într-o manieră
integrată şi receptivă.
Schema nr. 4.3. Elementele promovate de managerii datoriei publice
6.2.2. Managementul riscurilor la nivelul gestionării datoriei publice
22
Curtea de Conturi, Ghidul auditului financiar al datoriei publice, Editura C.N. “Imprimeria Naţională”, Bucureşti,
2012, p. 16
Evaluarea performanţei în managementul datoriei publice se face pe trei nivele:
Figura 6.1. Evaluarea performanţei în managementul datoriei publice
Mediul de risc, care este legat de modul în care managerul datoriei publice organizează şi
conduce activitatea de gestiune a datoriei publice:
- utilizarea instrumentelor de datorie publică în conformitate cu politicile convenite,
orientările şi limitele de autoritate şi înregistrarea deciziilor şi a tuturor elementelor care au
condus la acestea;
- stabilirea limitelor de îndatorare şi revizuirea periodică a acestora;
- realizarea tranzacţiilor cu creditorii în limitele aprobate;
- înregistrarea corespunzătoare, completă şi cu acurateţe a tranzacţiilor în registrele contabile
şi prelucrarea corectă a datelor, de la registre subsidiare până la situaţiile financiare finale;
- asigurarea securităţii licitaţiilor privind tranzacţiile cu instrumente de datorie publică;
- asigurarea unui unui manual de proceduri pentru operaţiunile-cheie, cuprinzător şi
actualizat, care trebuie să ajute la obţinerea asigurării că personalul are o sursă de îndrumare
autorizată atunci când este necesar;
- organizarea de reconcilieri-cheie – de exemplu, reconcilierile bancare lunare, reconcilierile
zilnice între înregistrările dealerilor şi sistemul de tranzacţionare şi între acesta din urmă şi
sistemul contabil;
- existenţa modalităţilor de recuperare a datelor în caz de distrugere pentru a se obţine
asigurarea realizării activităţilor de management al datoriei publice într-o perioadă de
urgenţă (sau critică). Etc
Mediul de risc este influenţat de o serie de factorie, cum ar fi:
1. cadrul legal care reglementează activităţile de management al datoriei publice şi mandatul stabilit
de către guvern pentru cei responsabili cu operaţiunile de management al datoriei publice;
2. cadrul instituţional pentru stabilirea planurilor operaţionale şi asigurarea monitorizării eficiente a
activităţilor de management al datoriei publice cuprinde:
a. la nivel central - Ministerul Economiei şi Finanţelor, ce are ca obiectiv asigurarea
necesităţilor de finanţare guvernamentală în condiţiile minimizării costurilor pe termen lung şi
limitării riscurilor implicate.
Ministerul Finanţelor Publice ţine registre în care sunt înscrise date privind datoria publică a
României23
.
MFP este organ de specialitate a administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului
având24
:
- Funcţii referitoare la datoria publică: contractare şi administrare a datoriei publice
- Atribuţii referitoare la datoria publică:
analizează, fundamentează, propune cadrul legislativ şi stabileşte măsuri privind împrumuturile
necesare în vederea acoperirii deficitului bugetar şi refinanţării datoriei publice sau pentru acţiuni şi
lucrări de interes public; administrează datoria publică, urmăreşte rambursarea acesteia şi achitarea
dobânzilor aferente, în condiţiile legii;
elaborează proiecte de acte normative privind datoria publică şi Trezoreria Statului;
administrează şi gestionează datoria publică guvernamentală;
elaborează raportul privind datoria publică internă şi externă a României, pe care îl prezintă
semestrial Guvernului şi Parlamentului;
elaborează lucrările privind contul general al datoriei publice a statului pe care îl prezintă spre
însuşire Guvernului, în vederea transmiterii pentru adoptare Parlamentului;
urmăreşte respectarea angajamentelor asumate prin acordurile încheiate cu organismele
financiare internaţionale în domeniul datoriei publice;
asigură, potrivit legii, tipărirea hârtiilor de valoare de natura titlurilor de stat, bonurilor de
tezaur, obligaţiunilor necesare finanţării datoriei publice;
b. la nivel local - Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti,
care pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe pe termen scurt,
mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea
datoriei publice locale25
;
3. experienţa şi cunoştinţele în domeniu a managerilor datoriei publice;
4. presiunile neobişnuite cu care se confruntă managerii datoriei publice, inclusiv presiuni de piaţă,
care ar putea duce la o încălcare a angajamentelor;
5. complexitatea sistemelor informatice ale entităţii auditate sau modificările aduse acestor sisteme;
6. complexitatea portofoliului datoriei publice sau a deciziei de a angaja noi instrumente de datorie
publică.
23
Art. 24, Legea nr. 313/2004 privind datoria publică 24
H.G. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice 25
O.U.G. 45/2003 privind finanţele publice locale
Schema nr.6.4. Cadrul instituţional la nivel central
Riscurile operaţionale apar în cursul normal al gestionării tranzacţiilor privind datoria publică, de
obicei, în zonele care asigură introducerea, prelucrarea, stocarea înregistrărilor şi raportarea:
- Lipsa separării atribuţiilor sau funcţiilor
- Experienţa inadecvată a personalului
- Riscul unui “produs” nou, care poate fi prea complex sau înţeles eronat
- Riscul tehnologic – apare când personalul nu reuşeşte să se adapteze la dezvoltările
tehnologice
- Riscul procedural – apare când activitatea de administrare a datoriei publice nu are la bază
proceduri scrise
- Riscul de recuperare în caz de dezastru - apare atunci când managerii datoriei publice nu au
planificat site-uri web alternative, comunicaţii şi alte servicii suport în caz de distrugere
- Riscul de documentaţie - apare atunci când tranzacţiile privind datoria publică nu au la bază
acorduri bine concepute, care nu sunt autorizate legal şi care nu au un suport printr-o
confirmare adecvată în timp util.
Riscurile de fraudă constau în comiterea unor tranzacţii intenţionate şi frauduloase, în
scopul obţinerii de avantaje personale.
6.2.3. Riscurilor asociate diferitelor aspecte privind tranzacţiile de datorie publică şi
operaţiunile aferente
Selecţia instrumentelor de datorie publică de către managerii datoriei publice pentru
asigurarea surselor de finanţare poate avea un impact semnificativ asupra riscurilor asociate datoriei
publice. În cazul alegerii unor instrumente derivate complexe s-ar putea înregistra pierderi
financiare mai mari decât în cazul utilizării unor instrumente simple cum ar fi obligaţiunile. De
asemenea, instrumentele de datorie publică cu opţiuni încorporate pot duce la sporirea incertitudinii
emitentului prin reducerea efectivă a maturităţii portofoliului şi crearea unei expuneri mai mari la
riscul de piaţă/riscul de refinanţare.
1. Riscul de credit presupune imposibilitatea de a-şi onora la scadenţă obligaţiile de plată şi
este consecinţa riscului bugetar generat de acordarea de garanţii de stat şi subîmprumuturi.
2. Riscul de lichiditate este aferent managerilor datoriei publice şi presupune imposibilitatea de a genera o cerere suficientă în cazul instrumentelor de datorie publică
pentru a asigura nivelurile necesare de finanţare, ca urmare a unei pieţe secundare slabe a
instrumentelor de datorie publică. Acest risc la următoarele cazuri:
- costurile sau penalităţile pe care trebuie să le suporte administratorul datoriei publice în
încercarea de a face faţă cerinţelor pieţei în situaţia în care numărul investitorilor de pe piaţă
s-a diminuat considerabil sau în situaţia în care piaţa nu este suficient dezvoltată (în cazul
administrării de active “lichide” sau instrumente derivate);
- volumul activelor “lichide” se poate diminua rapid în contextul apariţiei unor obligaţii de
cash-flow neanticipate şi/sau o posibilă dificultate în atragerea de lichidităţi prin
contractarea împrumuturilor pe termen scurt
3. Riscul ratei dobânzii apare ca urmare a fluctuaţiilor nefavorabile ale ratelor dobânzilor şi
expunerii la acestea a portofoliului de datorie publică (în cazul în care, gestionarii datoriei
publice anticipează pe termen scurt o reducere a ratei dobânzii, pot lua hotărârea de a finanţa
pe termen lung un program de cheltuieli din astfel de împrumuturi, deşi previziunea nu este
obligatoriu să se adeverească şi astfel să aibă loc o creştere a costurilor de finanţare;
avantajul împrumutului pe termen lung este că se ţtie cu certitudine care este costul
finanţării, dar reduce capacitatea de a profita de orice scădere a ratelor dobânzii, ca urmare a
îmbunătăţirii contextului economic ).
4. Riscul valutar este posibilitatea de a înregistra o pierdere ca urmare a fluctuaţiilor
nefavorabile de curs valutar al monedei naţionale faţă de moneda străină în care a fost
contractat împrumutul în perioada de rambursare (de exemplu, dacă s-a contractat un
împrumut în euro, prin emiterea unor titluri de valori mari, deprecierea monedei naţionale
faţă de moneda euro va face să crească costul cu serviciul datoriei publice, ducând la
vulnerabilitatea debitorului – administratorul datoriei publice).
5. Riscul de piaţă constă în posibilitatea înregistrării unei pierderi ca o consecinţă a
fluctuaţiilor în preţul de piaţă al activelor care pot fi tranzacţionate, în cazul în care
managerii datoriei publice sunt angajaţi în activităţi comerciale sau utilizează instrumente
derivate în scopuri speculative
6. Riscul de refinanţare (rollover) – riscul asociat cu răscumpărarea şi reînnoirea datoriei
publice, când aceasta trebuie refinanţată la costuri neobişnuit de ridicate sau în cazuri
extreme când aceasta nu poate fi refinanţată.. Acest risc poate fi determinat, în general, de
următorii factori:
(i) profilul maturităţii datoriei publice – în cazul în care managerii datoriei publice nu gestionează şi
nu administrează prudent echilibrul dintre datoria publică pe termen scurt şi cea pe termen lung;
(ii) atractivitatea instrumentelor de datorie publică pentru investitori;
(iii) întâmpinarea cerinţelor debitorului la momentul răscumpărării datoriei publice.
În cazul în care gestionarii datoriei publice se axează mai mult pe reducerea costurilor cu
serviciul datoriei publice, fără a ţine seama de posibilele consecinţe ale degradării condiţiilor
pieţelor de capital, acest risc se poate materializa (de exemplu, dacă se contractează împrumuturi la
sfârşitul scadenţei prin emisiuni benchmark, în scopul reducerii costurilor de împrumut şi pentru a
profita de avantajele fiscale imediate ale ratelor de dobândă scăzute, atunci creşte riscul de
refinanţare în sensul că se vor atrage investitori de pe pieţele de capital, ca urmare a scadenţei medii
pe termen scurt, uneori în condiţii de piaţă nefavorabile).
6.3. Înregistrarea şi raportarea datoriei publice
6.3.1. Înregistrarea datoriei publice
A. La nivel central:
Registrul datoriei publice este baza de date organizată pe suport magnetic şi/sau hârtie care
evidenţiază situaţia datoriei publice în ordine cronologică şi cuprinde informaţii privind
împrumuturile contractate direct şi garanţiile acordate, inclusiv valoarea acestora, nivelul ratelor
dobânzilor, comisioanelor precum şi alte informaţii.
Schema 6.5.
Înregistrările în Registrul Datoriei Publice se fac:
a. În ordine cronologică
b. Pe baza raportărilor făcute de:
- beneficiari de împrumuturi care formează datoria publică guvernamentală: sunt obligaţi ca
până la data de 15 a fiecărei luni să raporteze situaţia pentru luna anterioară;
- autorităţile administraţiei publice locale: sunt obligate ca în termen de 10 zile de la
contractarea sau garantarea unui împrumut să transmită copii de pe acestea.
B. La nivel local, înregistrarea datoriei publice se face în:
- Registrul de evidenţă a datoriei publice locale care este format din:
Subregistrul datoriei publice interne locale a autorităţii publice locale
Subregistrul datoriei publice externe locale a autorităţii publice locale
- Registrul garanţiilor locale
Subregistrul garanţiilor locale pentru împrumuturi interne acordate de autoritatea adminisraţiei
publice locale
Subregistrul garanţiilor locale pentru împrumuturi externe acordate de autoritatea adminisraţiei
publice locale
6.3.2. Raportarea datoriei publice
Beneficiarii împrumuturilor care formează datoria publică guvernamentală trebuie să
raporteze situaţia acestor împrumuturi până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna anterioară
Formulare de raportare:
- Raport privind împrumuturile primite
- Scadenţarul estimativ al tragerilor şi al plăţilor aferente împrumutului
- Situaţia împrumutului la data de ....
Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte CONTUL GENERAL AL DATORIEI PUBLICE
(Anexa 1)
Contul general al datoriei publice are următoarea structură:
1. Contul general al datoriei publice guvernamentale
1.1. Contul general al datoriei publice locale directe
1.2. Situaţia garanţiilor guvernamentale pentru împrumuturi interne şi externe
2. Contul general al datoriei publice locale
2.1. Contul datoriei publice locale directe
2.2. Situaţia garanţiilor locale pentru împrumuturi interne şi externe
6.3.3. Indicatori privind gradul de îndatorare publică
1. Plafonul de îndatorare Publică se stabileşte anual pe cele două componente:
a. Plafonul de îndatorare publică internă pentru anul N se determină astfel:
PÎPN = SN - SN-1
Unde:
PÎPN = Plafonul de îndatorare publică pentru anul N
SN = stocul de datorie publică la sfârşitul anului N
SN-1 = stocul de datorie publică la sfârşitul anului N-1
b. Plafonul de îndatorare publică externă se stabileşte ca sumă maximă a împrumuturilor externe
pe care le poate contracta şi/sau garanta statul pe o perioadă de un an
Suma neutilizată în cadrul unuia dintre cele două plafoane poate fi utilizată pentru majorarea
celuilalt
2. Indicatori de analiză a datoriei publice
A. Indicatori de nivel
Volumul datoriei publice;
Nivelul datoriei publice externe
Serviciul datoriei publice (totale/interne/externe);
Datoria publică (totală, internă, externă)/PIB;
Datorie publică externă/Exporturi;
Dobânda medie (aferentă împrumuturilor totale/interne/externe)/Datoria publică
(totală/internă/externă);
Scadenţa medie.
B. Indicatori de structură
B1) Structura datoriei publice:
Datoria publică internă/Datoria publică;
Datoria publică externă/Datoria publică.
B2) Structura datoriei publice interne:
Datoria publică internă pe destinaţii;
Datoria publică internă pe instrumente;
Datoria publică internă pe tipuri de scadenţe;
Datoria publică internă pe tipuri de deţinători.
B3) Structura datoriei publice externe:
Datoria publică externă pe surse de finanţare;
Datoria publică externă pe scadenţe;
Datoria publică externă pe valute.
C. Indicatori de dinamică exprimă variaţia absolută sau relativă a datoriei publice
(totale/interne/externe)
6.3.4. Înregistrarea în contabilitatea trezoreriei centrale a principalelor operaţiuni privind
datoria publică
Contabilitatea operaţiunilor efectuate de Ministerul Finanţelor Publice în contul şi în numele
statului care privesc împrumuturile externe guvernamentale, finanţarea sau refinanţarea bugetului
de stat, datoria publică internă pe bază de legi speciale, serviciul datoriei publice interne şi externe
achitat de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni generale în
bugetul Trezoreriei Statului, este organizată şi condusă în cadrul Serviciului Contabilitatea Generală
a Statului din cadrul Direcţiei Generale de Trezorerie şi Contabilitate Publică. Contabilitatea
trezoreriei centrale organizată în cadrul Direcţiei Generale de Trezorerie şi Contabilitate Publică din
Ministerul Finanţelor Publice face parte din contabilitatea Trezoreriei Statului care este o
componentă a contabilităţii publice reglementate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.
1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea
contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de
aplicare a acestuia, modificat şi completat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 529/2009,
2002/2013, 2021/2013.
Trezoreria centrală înregistrează operaţiunile economico-financiare privind datoria publică
pe baza principiilor contabilităţii de drepturi şi obligaţii (de angajamente), în care „efectele
tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute, atunci când tranzacţiile şi evenimentele se
produc şi nu atunci când apar fluxurile de numerar. Ele sunt apoi înregistrate şi raportate în
situaţiile financiare ale perioadelor aferente.”26
Monografia privind înregistrarea în contabilitatea trezoreriei centrale a principalelor
operaţiuni aferente datoriei publice guvernamentale aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor
publice nr. 529/2009
Nr.
crt.
CONŢINUTUL OPERAŢIUNILOR
CONTABILE
CONT
DEBITOR
CONT CREDITOR
I Fondul de risc
1 Creanţele fondului de risc reprezentând
obligaţii de plată ale beneficiarilor
garanţiilor de stat (garantaţi de stat) şi ai
acordurilor de împrumut subsidiar
(subîmprumutaţi) la fondul de risc.
Evidenţierea creanţelor în lei şi în valută,
reprezentând comisioane la fondul de risc,
majorări de întârziere aplicate pentru neplata
în termen de către subîmprumutaţi sau
garantaţi de stat a comisioanelor la fondul de
risc şi, respectiv, a ratelor scadente, a
dobânzilor, a comisioanelor şi a altor costuri
aferente finanţării rambursabile, precum şi
alte sume datorate conform prevederilor
legale
Debitori la
fondul de risc
Fondul de risc
2 Plăţi din fondul de risc
Executarea garanţiilor
26
Hennie van Greuning, Standarde internaţionale de raportare financiară: Ghid practic, Ediţia a V-a revizuită, Editura
Irecson, 2013
2.1 Efectuarea plăţilor scadente în lei din contul
de disponibil al fondului de risc
Debitori la
fondul de risc
Disponibil al fondului de risc
2.2 Efectuarea plăţilor scadente în valută din
fondul de risc
Debitori la
fondul de risc
Disponibil în valută cf Convenţiei BNR
2.3 Achitarea din fondul de risc a obligaţiilor
rezultate din plata serviciului datoriei
publice externe aferent împrumuturilor
externe contractate de stat şi
subîmprumutate beneficiarilor
%
Împrumuturi int
şi ext contractate
de stat
Împrumuturi int
şi ext garantate
de stat
Disponibil în valută cf Convenţiei BNR
3 Recuperarea sumelor de la garantaţi şi subîmprumutaţi
Încasarea în contul de disponibil al fondului
de risc a sumelor datorate de beneficiarii
garanţiilor de stat
(garantaţi de stat) şi de beneficiarii
acordurilor de împrumut subsidiar
(subîmprumutaţi)
Disponibil al
fondului de risc
Decontări din operaţii în curs de clarificare
privind
fondul de risc
4 Stingerea creanţelor fondului de risc
4.1 Evidenţierea stingerii creanţelor prin scutire,
anulare, prescripţie şi alte modalităţi
prevăzute de lege
reprezentând: rate de capital, dobânzi şi alte
costuri, comisioane de risc, dobânzi şi
majorări de întârziere
Fondul de risc Debitori la fondul de risc
4.2 Stingerea creanţelor fondului de risc prin
conversie în acţiuni reprezentând: rate de
capital, dobânzi şi alte costuri, comisioane
de risc, dobânzi şi majorări de întârziere
Fondul de risc Debitori la fondul de risc
Titluri de
participare
Rezultatul reportat
5 Creditori ai fondului de risc
5.1 Sume încasate în plus de la garantaţii de stat
sau subîmprumutaţi
Disponibil al
fondului de risc
Decontări din operaţii în curs de clarificare
privind
fondul de risc
5.2 Clarificarea sumelor încasate pe beneficiari
Decontări din
operaţii în curs
de clarificare
privind fondul
de risc
Creditori la fondul de risc
5.3 Restituirea sumelor încasate în plus de la
beneficiarii garanţiilor/subîmprumuturilor
Creditori la
fondul de risc
Disponibil al fondului de
risc
5.4 Compensarea sumelor încasate în plus de la
beneficiarii garanţiilor /subîmprumuturilor,
cu obligaţii curente sau viitoare la fondul de
risc ale acestora
Creditori la
fondul de risc
Debitori la fondul de risc
II Acordarea împrumuturilor din contul curent general al trezoreriei statului conform art. 7 alin. 1 din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 şi rambursarea acestora
1 Emisiunea de titluri de stat în
vederea răscumpărării
împrumuturilor din contul curent
general al trezoreriei statului
Disponibil privind
împrumuturile
acordate din contul
curent general al
trezoreriei statului
%
Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni
Împrumuturi din emisiuni de titluri de stat pe termen
scurt
2 Răscumpărarea titlurilor de stat
din disponibilităţile contului curent
general al trezoreriei statului
Obligaţiuni emise şi
răscumpărate
Disponibil privind împrumuturile
din contul curent
general al trezoreriei statului
3 Anularea obligaţiunilor şi a
certificatelor de trezorerie
Împrumuturi din
emisiuni de
obligaţiuni
Împrumuturi din
emisiuni de
titluri de stat pe termen
Obligaţiuni emise şi răscumpărate
scurt
4 Evidenţierea împrumuturilor
acordate din disponibilităţile
contului curent general al
trezoreriei statului
Împrumuturi pe termen
scurt acordate din
contul curent general al
trezoreriei statului
pentru
finanţarea/refinanţarea
deficitului bugetului de
stat
Împrumuturi primite din contul curent general al
trezoreriei statului
5 Evidenţierea diminuării
împrumuturilor acordate
din disponibilităţile contului curent
general al trezoreriei statului
Împrumuturi primite
din curent general al
trezoreriei statului
Împrumuturi pe termen scurt acordate din contul
curent
general al trezoreriei statului pentru
finanţarea/refinanţarea
deficitului bugetului de stat
6 Împrumuturi pe tremen lung
acordate din contul
curent general al trez. st. (sume
preluate în urma operaţ de
transpunere)
Împrumuturi pe termen
lung acordate din
disponibilităţile
contului curent general
al trezoreriei
Disponibil privind
Împrumuturile acordate din contul curent general al
trezoreriei statului
7 Împrumuturi pe termen scurt
acordate din contul curent general
al trez. st. pentru acoperirea
golurilor temporare de casă ca
urmare a decalajului dintre ven. şi
chelt bug loc şi ale fondurilor
speciale
Împrumuturi pe termen
scurt acordate din
contul curent general al
trezoreriei statului
pentru alte destinaţii
prevăzute de lege
Disponibil privind
împrumuturile acordate din contul curent general al
trezoreriei statului
8 Rambursarea împrumuturilor
acordate din contul curent general
al trezoreriei statului conform
O.U.G. nr. 146/2002
Disponibil privind
împrumuturile acordate
din contul curent
general al trezoreriei
statului
Împrumuturi pe t. l. acordate din disponibilităţile
contului curent general al trezoreriei
Împrumuturi pe t. s.
acordate din contul curent general al trez. st. pentru
alte dest. Prevăzute de lege
9 Efectuarea de plasamente
financiare din disponibilităţile
contului curent general al
trezoreriei statului
Plasamente fin la
instituţii de credit şi fin
Plasamente fin pe t. s.
efectuate din contul
curent general al
trezoreriei statului
Disponibil privind plasamentele financiare efectuate
din contul curent general al trezoreriei statului
10 Recuperarea plasamentelor
Conturi la trezorerii şi
instituţii de credit
Plasamente financiare la instituţii de credit şi
financiare
Plasamente fin pe t. s. efectuate din contul curent
general al
trezoreriei statului
III Operaţiuni privind lichidarea soldurilor plasamentelor financiare efectuate din contravaloarea în lei a
împrumuturilor externe guvernamentale în anii precedenţi
1 Acordarea împrumuturilor din
echivalentul în lei a creditelor ext
guv în vederea finanţării def bug
de stat (sume preluate în urma
operaţiunilor de transpunere)
Conturi la trezorerii şi
instituţii de credit
Împrumuturi din echivalentul în lei a creditelor
externe
guvernamentale
2 Efectuarea de plasamente fin din
contravaloarea în lei a
împrumuturilor ext
guvernamentale în anii precedenţi
(sume preluate în urma
operaţiunilor de transpunere)
Plasamente financiare
din contravaloarea în
lei a împrumuturilor
externe guvernamentale
Conturi la trezorerii şi
instituţii de credit
Rambursarea plasamentelor
efectuate din contravaloarea
în lei a împrumuturilor ext
guvernamentale concomitent cu
înregistrarea
Disponibil din
contravaloarea
în lei a împrum ext
Împrum din
echivalentul în lei a
Plasamente financiare din contravaloarea în lei a
împrum ext guvernamentale
Disponibil privind împrum acordate din contul
curent general al trezoreriei statului
creditelor externe
guvernamentale
Rambursarea împrumuturilor
externe
Împrumuturi int şi ext
contractate de stat
Disponibil în valută cf Convenţiei BNR
IV Datorie publică guvernamentală
1 Împrumuturi
1.1 Primirea împrumuturilor în contul
de disponibil
Conturi la trezorerii şi
instituţii de credit
Împrumuturi interne şi ext contractate de stat
Împrumuturi interne şi ext contractate de stat
1.2 Valoarea obligaţiilor fin
reprezentând împrumuturi int şi
ext garantate de stat preluate în
baza protocoalelor de predare
preluare de la ordonatorii
principali de credite/sau operatorii
economici, înregistrate pe seama
rez. reportat, analitic distinct
Rezultatul reportat
Împrumuturi interne şi ext contractate de stat
Împrumuturi interne şi ext contractate de stat
1.3 Preluarea disponibilităţilor în lei
sau în valută rămase necheltuite
până la 31 decembrie 2008 de la
ordonatorii principali de
credite/sau operatorii economici
aferente împrumuturilor
contractate şi/sau garantate
Conturi la trezorerii şi
instituţii de credit
Rezultatul reportat
1.4 Tragere din împrumuturi în
favoarea beneficiarilor
de împrumut
Debitori – beneficiari ai
împrumuturilor interne
şi externe
Disponibil din contravaloarea
în lei a împrum ext
Disponibil în valută din împrumuturi
1.5 Tragerea directă din împrumuturi
în favoarea
beneficiarilor de împrumut
Debitori – beneficiari ai
împrumuturilor
interne şi externe
Împrumuturi interne şi externe contractate de stat
1.6 Înregistrarea la începutul anului a
împrumuturilor
interne şi externe contractate de
stat scadente în anul în curs
Înregistrarea la începutul anului a
împrumuturilor
interne şi externe garantate de stat
scadente în
anul în curs
Împrumuturi interne şi
externe contractate de
stat cu termen de
rambursare în
exerciţiile viitoare
Împrumuturi interne şi
externe garantate de
stat cu termen de
rambursare în
exerciţiile viitoare
Împrumuturi interne şi externe contractate de stat cu
termen de rambursare în exerciţiul curent
Împrumuturi interne şi externe garantate de stat cu
termen de
rambursare în exerciţiul curent
2 Dobânzi
2.1 Înregistrarea cotei de 1/10 din
dobânda BIRD 3723/1994
Debitori diverşi
Fond din cota 1/10 din dobânda BIRD 3723/1994
2.2 Înregistrarea dobânzii de încasat
de la beneficiarii
de împrumut
Debitori diverşi
Dobânzi aferente împrumuturilor
şi datoriilor asimilate
2.3 Înregistrarea dobânzilor aferente
împrumuturilor
datorate instituţiilor de credit
Cheltuieli privind
dobânzile
Dobânzi aferente împrumuturilor
şi datoriilor asimilate
2.4 Înregistrarea dobânzilor aferente
împrumuturilor
datorate în exerciţiile viitoare
Cheltuieli în avans
Dobânzi aferente împrumuturilor
şi datoriilor asimilate
2.5 Încasarea ratelor de împrumut şi a
dobânzilor de la beneficiarii de
împrumut
Conturi la trezorerii şi
instituţii de credit
Debitori diverşi
2.6 Încasarea în contul de disponibil
aferente împrum
a sumelor datorate de beneficiarii
de împrumut până la clarificarea
operaţiunilor de
către Direcţia de specialitate
Conturi la trezorerii şi
instituţii de credit
Decontări din operaţii în curs
de clarificare
2.7 Clarificarea sumelor încasate pe
beneficiari
Decontări din operaţii
în curs de clarificare
Creditori din împrumuturi int şi ext
Debitori – beneficiari ai împrumuturilor int şi ext
2.8 Restituire sume achitate în plus Creditori din
împrumuturi int şi ext
Conturi la trezorerii şi
instituţii de credit
2.9 Schimb valutar
Viramente interne Conturi la trezorerii şi
instituţii de credit
2.10 Rambursare în valută a ratelor şi
dobânzilor
către instituţia creditoare
Disponibil în valută ale
trezoreriei centrale
Viramente interne
3 Reevaluarea împrumuturilor, dobânzilor, disponibilităţilor şi a terţilor din împrumuturi
3.1 Înregistrarea diferenţelor de
curs valutar nefavorabile
Cheltuieli din diferenţe de curs valutar
Împrum int şi ext
contractate de stat
Împrum int şi ext
garantate de stat
Dobânzi aferente împrum şi datoriilor
asimilate
Debitori – beneficiari ai împrum int şi
ext
Creditori – beneficiari ai împrum int şi
ext
Disponibilităţi în valută ale trez
centrale
3.2 Înregistrarea diferenţelor de
curs valutar favorabile
Împrum int şi ext contractate de stat
Împrum int şi ext garantate de stat
Dobânzi aferente împrum şi datoriilor
asimilate
Debitori – beneficiari ai împrum int şi
ext
Creditori – beneficiari ai împrum int şi
ext
Disponibilităţi în valută ale trezoreriei
centrale
Venituri din diferenţe de curs valutar
3.3 La sfârşitul perioadei
închiderea conturilor de
venituri şi cheltuieli aferente
împrum, dob, disp şi a terţilor
din împrum
3.4 Închiderea conturilor de
cheltuieli
Rezultatul patrimonial Conturi de cheltuieli
3.5 Închiderea conturilor de
venituri
Conturi de venituri Rezultatul patrimonial
3.6 Închiderea conturilor de
cheltuieli prin transferarea
acestora asupra fondului
constituit în valută
Alte fonduri Conturi de cheltuieli
Închiderea conturilor de
venituri prin transferarea
acestora asupra fondului
constituit în valută
Conturi de venituri Alte fonduri
În scopul reducerii costului şi riscurilor pe termen lung, gestionarii datoriei trebuie să se
asigure că politicile şi operaţiunile lor sunt compatibile cu dezvoltarea unei pieţe performante a
titlurilor de stat. O piaţă performantă a titlurilor de stat constituie un mecanism de finanţare a
cheltuielilor ce atenuează necesitatea de a apela la banca centrală pentru finanţarea deficitelor
bugetare.
Reducerea datoriei publice ar afecta pieţele financiare de aceea statul trebuie să investească
surplusul public în titluri private.
top related