ce trist privesc tabloul acestei generaţii

Ce trist privesc tabloul acestei generaţiiCu viitorul sumbru sau gol la infinit,Plecată sub povara atâtor generaţii -Vlăstar prea crud, în lene-mbătrânit.Am moştenit din leagăn averea părintească:Înţelepciune stearpă în sipet greu de vini,Un drum de viaţă neted, făcut să ostenească,Aşa cum râzi în silă printre meseni străini.Ce bine-i şi ce-i rău - puţin ne pasă!Abia în zorii luptei trândavi vom lâncezi,Fugind, de vin primejdii, cu spaima ruşinoasă,Şi smirna stăm în faţa măririlor de-o zi...La fel un fruct prematur se-ntristează:E găunos şi searbăd când vesel se desfacCorolele pe ramuri - şi-n soarele de-amiază,Îngălbenit, el singur cădea-va din copac.Ştiinţă făr` de roade, secătuită minte!Simţirile alese le tăinuim gelos,Ocol dăm pasiunii, cu teama să ne minte -Omida îndoielii-adânc ne-a ros...Atins-am numai buza pocalului vieţiiDar vlaga sănătoasă, puternicul tumult,Curând se irosiră şi seva tinereţiiSleită e în inimă demult!

Visarea născătoare de poezie, artă,N-o mai alintă mintea în dulcele avânt -Ce-i încă năzuinţă, ascunsă-i şi deşartă,În pieptul nostru putred închisă ca-n mormântIubirea e-o-ntâmplare şi-ntâmplătoare ura,Altar nu li se-nalţă şi jertfe nu primesc;O stranie răceală pecetluieşte guraŞi-n sânge patimi oarbe clocotesc!Chiar până şi străbunul desfrâu, cu vâlvă mare,Păstrând decenţa vârstei în pueril elan.Acum e o corvoadă şi plini de nepăsareNe-apropiem de groapă cu fiecare an...

Batjocorind trecutul, bicisnici vom străbatePrin veac fără o faptă, un gând nemuritor,Căci geniul ce deschide cărări necercetateNu şi-a mai spus cuvântul cerut de viitor.Iar mâine cetăţeanul ne va rosti amaraŞi dreapta condamnare în aspru vers de foc;Cum fiul zvârle-n faţă dispreţul şi ocaraPărintelui ce-o viaţă s-a ruinat la joc.