autori cătălin codău
Post on 12-Jan-2016
213 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Autori Cătălin Codău & Maria Codău
Vis de-o veșnicie
E noapte, e târziu
Și somnul nu mai vine
Aș vrea acum când scriu,
Să mă visezi pe mine.
În lumea cald-a viselor
Să-ți fiu mereu aproape,
Și strălucirea zorilor
Să nu ne mai desparte.
Te voi urma adânc în vis
Spre ape ce străluce,
Ne-om pierde urma-n paradis
În haos noi ne-om duce.
Printre miresme de flori vii
Vom rătăci-mpreună,
Cu dragoste ne vom hrăni,
Singuri sub clar de lună.
În mare ne vom avânta
Și valul, ca și dorul,
Cu cântec ne va scufunda,
Peștii ne fi-vor corul.
Trăind o vreme așa pierduțiÎn lumea viselor deșarte,
Ne vom retrage-apoi în munțiȘi vom uita de ape.
Vom fi ca două stânci scobite
De vreme și pustie,
Două minuni de nori sorbite
Ce pe pământ n-or să mai fie.
E târziu, e noapte,
Și somnul nu mai vine,
Demult, de-o veșnicie
Eu sunt în vis cu tine.
(”Vis de-o veșnicie”, 1987, Maria Codău)
Mărturisire
Te iubesc
cum iubesc diminețilepline de rouă și lumină,
care te fac să strălucești triumfător
printre florile din curte.
Te iubesc
cum iubesc nopțile,
ce îmi inundă mintea
cu un noian de stele,
printre care te regăsesc.
Te iubesc
cum iubesc ziua
ce mi te-aduce-n prag fericit
și îmi dezvăluie un chip,
chipul iubit.
Te iubesc
cum iubesc ploile
repezi și scurte de vară
când te regăsesc în fiecare picătură
de ploaie, de soare, de fericire.
Te iubesc
cum iubesc câmpiile
îngreunate de culoarea și mirosul florilor,
care-și împletesc frumusețea
și te-ncununează.
Te iubesc
cum iubesc anotimpurile,
care-și împresoară pe chipul tău
putere, curaj, sinceritate, generozitate
de-a pururi nelipsit de toate.
Te iubesc!
Fără tine n-aș putea trăi
Nu aș mai simți nimic din jurul meu,
M-aș tot chinui
Și... aș ofili.
Te iubesc!
Demult îmi doresc
Să-ți mărturisesc.
Va veni o zi
Când tu… o vei ști.
(”Mărturisire”, 1988, Maria Codău)
Floarea mea ( Cătălin, floare de crin)
Sunt fiică a florilor.
Menirea mi-e să le-ocrotesc
În dezmorțirea zorilor
Parfumul lor să îl sporesc.
Ziua voi zăbovi-ntre ele
Le voi cânta de dor, de drag,
Noaptea voi împodobi cu stele
Florile ce n-ajung să le văd din prag.
Florile rănite
De roua căzută prea grea,
Cu sărutări grăbite
Eu le voi vindeca.
Furtuni și frig de s-o abate
Peste comoara ce-o păstrez,
Cu cântec le voi alunga pe toate,
Cu dragoste-o să le veghez.
Petalele îmi curg pe pleoape
Și sufletul mi-e plin de flori,
Inima-n nectar se zbate
Privirile-mi se-ascund printre culori.
Culori de mare, culori de flori de dor,
Împodobesc destinul meu,
Plăcere mi-e chiar să și mor
Nimic acum nu mi se pare greu.
Dar pentru-o floare,
Floarea de crin,
Oricât sub soare
Am să îndur cel mai greu chin.
E floarea mea, îmi aparține,
Am să trăiesc doar pentru ea
Și cât va exista pe lume,
Iubirea mea o va cânta.
(”Floarea mea ( Cătălin, floare de crin)”, 1988, Maria Codău)
Și totuși...
”Mi-e dor de tine!”
Să îți spun cândva
Când ești alături de mine,
Așa-i că nu vei mai pleca?
Tu ești departe.
Un imens ocean de amintiri
Distanța dintre noi o-mparte
Într-un suav buchet de trandafiri.
Te simt atât de-aproape,
Privirea ta din ceruri mă cuprinde
Și totuși...îmi este dor de tine
Aș vrea să fii cu mine.
(”Și totuși...”, 1988, Maria Codău)
Idei
Să fim noi înșine
Mi se pare ușor.
Să fiu eu însămi
Îmi este foarte greu.
Te-aș sfătui pe tine,
Să fii în locul meu
Atunci când nu pot eu.
Se pare că-mpreună cu tine
Mă descurc chiar bine.
Nu mi-e frică de nimeni,
Nu vreau s-ascult pe alțiiCe mă urăsc pe mine.
Când sunt cu tine
Mă simt în largul meu
Suntem noi doi
Și nimeni nu-i ca noi.
Să fim ca alțiiE ușor.
Dar cred că se cuvine
Să fim ca noi,
Să fiu ca tine...
Să fii ca mine...
Doi pomi uniți prin cer,
Uniți prin ape-albastre
Uniți prin iarba verde,
Uniți și unici prin iubire.
(”Idei, 1988, Maria Codău)
Aș vrea... și câte n-aș mai vrea
Aș vrea în farmecul unei diminețifrumoase, de vară,
Să stau să te privesc.
Aș vrea să te privesc fugind prin iarbă,
când iarba se scaldă în roua ochilor tăi.
Aș vrea să văd cerul
curgând pe umerii tăi
și tu să râzi cu râsul tău albastru.
Prin ierburi aș vrea să te văd căzând
și-apoi aș vrea să te ridici copac
spre zare cu frunzele tale zburând.
Când o pasăre șăgalnică va atinge frunza ta,
aș vrea să te văd plângând
și frunze să cadă prin iarbă.
(”Aș vrea... și câte n-aș mai vrea”, 1988, Maria Codău)
top related