alexandru ioan cuza. prezentare generala biserica domneasca si palatul

Biserica Domneasca

si Palatul “Alexandru Ioan Cuza”

La sfarsitul secolului al XVII-lea, Ruginoasa intra in posesia unei mari familii de boieri – familia Sturza. Sandulache Sturza, mare vistiernic, a construit biserica si palatul in

1811.

De constructia casei boieresti si a bisericii s-a ocupat cunoscutul arhitect Johan Freiwald. Pentru

amenajarea parcului, a fost adus un gradinar neamt, Mehler.

Ca pe un element de ornament, Sturza a construit in jurul castelului un zid gros de piatra, medieval, cu bastioane si poarta de cetate pentru

aparare.

In curtea bisericii se afla clopotul comandat de marele vistiernic pentru noua biserica. Clopotul, masiv, ce pastreaza inscriptii

chirilice, a fost deteriorat in timpul ultimului razboi mondial.

Dupa moartea lui Sandulache Sturza, mosia si castelul de

la Ruginoasa au revenit fiului

acestuia, Costache.Spre

batranete, el s-a casatorit cu

frumoasa si tanara Marghiolita Ghica.

Curtata de barbati, mai ales de Nicolae Roznovanu, Marghiolita a fost adusa la

Ruginoasa de catre sotul ei. Roznovanu insa vine sa o rapeasca si, pe scarile palatului, are loc un

incident in urma caruia moare impuscat Sandulache Sturza, fiul vitreg al Marghiolitei.

Cei doi fii ai lui Costache Sturza si fiica pe care acesta o avusese cu Marghiolita au fost nevoiti sa vanda

Ruginoasa pentru achitarea datoriilor. Astfel, mosia si palatul au fost scoase la licitatie, la 13 ianuarie 1862,

intrand apoi in posesia lui Alexandru Ioan Cuza.

Palatul reprezenta un loc linistit de refugiu pentru familia

domnitorului. Era si o dovada ca se simtea sufleteste legat de

Moldova. Intre anii 1862 si 1864, noii stapani ai Ruginoasei se

ocupa de reparatiile capitale ale bisericii si palatului.

Doamna Elena, cu bunul ei gust artistic, dadu

palatului o stralucire si un

farmec mai mari decat cele de

altadata.

Ea se ocupa personal de renovarea interioarelor, de impodobirea lor cu

mobilier comandat special de la Paris.

In viata Ruginoasei, serbarea inaugurarii

palatului si zilele acelea de Pasti, din aprilie 1864, pe care Cuza le-a petrecut acolo in mijlocul

bunilor sai prieteni si dragilor sai tarani, au

ramas cele mai frumoase.

Doamna Elena este nevoita sa accepte adoptia fiului lui

Alexandru Ioan Cuza, avut de acesta din legatura cu Maria

Obrenovici. Chiar daca inima ei era indurerata, il adopta pe micul

Sasa, primul fiu. Mai tarziu, Dimitrie, cel de-al doilea fiu, din

aceeasi legatura, este si el adoptat .

Dupa plecarea in exil, Cuza a fost mereu stapanit de dorul patriei.

Ar fi dorit sa se intoarca la Ruginoasa, pentru a trai ca

simplu cetatean. Cererea lui in acest sens catre principele Carol I

este refuzata, el fiind nevoit sa ramana in exil.

La 15 mai 1873, Cuza inceteaza din viata in hotelul Europa din Heidelberg. Peste Moldova coborase intristarea, iar clopotele orasului nu

se mai opreau batand a jale.

Mii de oameni au iesit sa-l vada pe “domnul poporului”,

la drumul de fier dintre Suceava si Ruginoasa. Cand trenul oprea in garile cernite,

oamenii se apropiau cu evlavie vrand sa-i sarute mainile si fruntea potrivit

obiceiului din strabuni. Gara Ruginoasa si palatul il

asteptau imbracate in negru…

Corpul neinsufletit al Domnitorului , dupa ce

a stat trei zile in biserica, a fost insotit

de Doamna Elena Cuza, trista, palida,

adorata si admirata de multime. Ea il insotea

pe ultimul sau drum pe “domnul inimii sale”.

La inmormantare, a vorbit, printre altii, Mihail

Kogalniceanu:”Nu este in lumea aceasta

desertaciune, ramane ceva statornic; raman faptele mari care sunt

nepieritoare… Cuza n-are nevoie de istoriograf, caci

singur si-a scris istoria prin legile si actele sale… Cuza a fost un om nou si a

facut legi noi… Nu greselile lui l-au rasturnat,

ci faptele lui mari…”

Pentru a reveni in actualitate,vom mentiona ca in anul 2008, au

inceput lucrarile de renovare a palatului.

Lucrarile exterioare au fost finalizate in noiembrie 2010, cand a avut loc receptia acestora, in prezenta ministrului culturii.

Realizatori:Referent cultural: Cristina – Ioana AxiniaColaborator: Prof. Petronela Angheluta