administrarea bunurilor altuia în noul cod civil
Post on 31-Dec-2016
302 Views
Preview:
TRANSCRIPT
Noul Cod civil
Administrarea bunurilor
altuia în Noul Cod civil
Anterior Noului Cod civil
Administrarea bunurilor unei persoane
de către un terţ se realiza, de cele mai
multe ori, în baza unui mandat:
• Convenţional
• Legal
Mandatul convențional
Mandatul civil = contractul prin care o
persoană, numită mandatar, se obligă,
fără plată, să îndeplinească anumite
acte juridice în numele altei persoane,
numită mandant.
(a se vedea articolul 1532 din vechiul Cod civil)
Mandatul convențional
• Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama și pe socoteala mandantului.
• Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit.
(a se vedea articolul 374 din Codul comercial)
Mandatul legal
• Articolul 35 din Codul familiei instituia prezumţia de mandat tacit reciproc între soţi cu privire la actele de administrare şi de dispoziţie privind bunurile lor comune.
• Articolul 155 din Codul familiei prevedea că în cazurile în care se instituie curatela „se aplică regulile de la mandat”.
• Articolul 36 din Decretul nr. 31/1954 prevedea, cu privire la raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale, că acestea „sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de înfiinţare ori statut”.
• Articolul 72 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale prevedea că „obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege”.
Întinderea mandatului
General sau special: mandatarul săvârşeşte actele juridice cu care a fost împuternicit de mandant, neputând să depăşească limitele mandatului său.
Articolul 1536 din vechiul Cod civil stabilea că “mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administraţie”, iar “când e vorba de înstrăinare, ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste administraţia ordinară, mandatul trebuie să fie special”.
În Noul Cod civil
• Legiuitorul tinde la revenirea contractului de mandat la rolul de contract civil cu dispoziţii speciale.
• A fost creat cadrul specific instituţiei reprezentării, prin introducerea articolelor 1295 - 1314.
• A fost creat cadrul general aplicabil tuturor situaţiilor de administrare de bunuri de către o terţă persoană, prin introducerea instituţiei numite „Administrarea bunurilor altuia”.
• „Administrarea bunurilor altuia” este o reglementare nouă în sistemul legislativ român, fiind preluată din Codul civil al Provinciei Quebec din Canada.
Administrarea bunurilor altuia
Expunerea de motive a Noului Cod civil
S-a urmărit instituirea unor reglementări
generale privind administrarea bunurilor
altuia.
Aceste reglementări se vor aplica în fiecare
situaţie în care nu există reglementări
speciale privitoare la administrarea bunurilor
unei alte persoane, precum şi în completarea
eventualelor reglementări speciale.
Administrarea bunurilor altuia în
Codul civil Quebec (în vigoare din 1994)
- A fost introdusă ca răspuns la necesitatea reglementării generale a unor situaţii de fapt întâlnite în practică, în domenii dintre care pot fi amintite plasamentele prezumate sigure, enumerate în articolul 1339.
- Scopul principal urmărit prin introducerea acestei noi instituţii a fost cel de a regrupa regulile comune referitoare la toate formele de administrare sub un singur titlu, în vederea evitării prezentării aceloraşi reglementări pentru fiecare tip de administrare.
Codul civil din Quebec
Administrarea bunului altuia
• Primul capitol conţine reglementări generale.
• Al doilea capitol determină întinderea activităţilor administratorului bunului altuia în funcţie de două tipuri de administrare: simplă şi deplină.
• Al treilea capitol precizează obligaţiile administratorului faţă de beneficiar, pe de o parte, şi faţă de terţi pe de altă parte, şi de asemeni, cele ale beneficiarului faţă de terţi. Tot în cadrul acestui capitol sunt prevăzute şi regulile privind inventarul, garanţiile, asigurarea, precum şi reglementările referitoare la administrarea colectivă şi delegarea atribuţiilor, la plasamentele considerate sigure, la repartizarea profiturilor şi a cheltuielilor, precum şi cele referitoare la darea de seamă anuală.
• Al patrulea capitol reglementează încetarea administrării, determinând cauzele acestei încetări şi stabilind regulile referitoare la darea de seamă finală şi predarea bunului.
Noul Cod civil
• Urmând aceeaşi structură, legiuitorul român
a preluat în Noul Cod civil această instituţie,
prezentând-o sub denumirea de
„Administrarea bunurilor altuia”.
• Preluarea a fost făcută cu respectarea
aproape în totalitate a textului Codului civil al
provinciei Quebec.
Inconveniente ale preluării în
această formă?
• Articolul 806 alineatul (2): „în caz de împiedicare” a beneficiarului, ce a fost tradusă direct din franceză „en cas d’empêchement” referindu-se la imposibilitatea beneficiarului de a acţiona.
• Articolul 828 alineatul (2): „termen rezonabil”, care reprezintă o preluare a expresiei „délai raisonnable” şi care trebuie analizat într-un context socio-juridic specific fiecărei ţări.
Instituţia administrării bunurilor
altuia în alte legislaţii
• Codul civil german cuprinde în Cartea I-a numită „Partea generală”, mai multe articole referitoare la reprezentare şi la puterea de reprezentare având ca sursă convenţia părţilor.
• Similare articole existente şi în Codurile civile ale Rusiei si Olandei.
• Separat, Codul civil al Rusiei, la momentul intrării sale în vigoare în 1996, reglementa un contract numit administrarea bunurilor pentru altul.
Instituţia administrării bunurilor
altuia în Noul Cod civil român
• Instituţie consacrată în articolele 792 - 857, cuprinse în Titlul V al Cărţii a III-a “Despre bunuri”.
• Legiuitorul nu defineşte administrarea bunurilor altuia. Precizează însă, izvoarele sale: legea, actul constitutiv sau împrejurările concrete.
• În ceea ce priveşte actul constitutiv, legiuitorul aminteşte convenţia şi legatul.
• Dispoziţiile Noului Cod civil tratează administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu.
Calitatea de „administrator” al
bunurilor altuia
• Administratorul este definit, în articolul 792, ca fiind „persoana care este împuternicită, prin legat sau convenţie, cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparţine”.
• Administrator poate fi atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică.
• Administratorul persoană fizică trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu.
Obligații ale administratorului
față de beneficiar
• Administratorul trebuie să acţioneze cu diligenţa pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale.
• El trebuie totodată să administreze cu onestitate şi loialitate în vederea realizării optime a intereselor beneficiarului sau a scopului urmărit. (obligaţii de mijloace).
• Obligaţia de a evita conflictele de interese și de a anunța conflictul de interese.
Obligații ale administratorului
față de beneficiar
• Interdicţia dobândirii pentru administrator de
drepturi în legătură cu bunurile administrate
sau împotriva beneficiarului (cu excepții -
articolul 806).
• În cazul în care există mai mulţi beneficiari, la
aceste obligaţii ale administratorului se
adaugă şi cea de a acţiona cu imparţialitate,
ţinând cont de drepturile şi interesele
fiecăruia dintre ei.
Drepturile administratorului
• Administratorul are dreptul la remuneraţie stabilită prin actul constitutiv, prin înţelegerea ulterioară a părţilor, prin lege ori, în lipsă, prin hotărâre judecătorească, caz în care se va ţine cont de obiceiul locului sau de valoarea serviciilor prestate de administrator.
• Realizarea cu titlu gratuit a administrării trebuie precizată expres, ea nu se prezumă.
• Dacă o persoană acţionează ca administrator al bunurilor altuia fără a fi împuternicită, ea nu are dreptul la remuneraţie. În această situaţie se vor aplica regulile de la gestiunea de afaceri.
Drepturile administratorului
• Indiferent de caracterul gratuit sau
oneros al împuternicirii, administratorul
are dreptul la rambursarea cheltuielilor
ocazionate de realizarea administrării
făcute în limitele sale.
• Administratorul poate deduce din
soldul administrării remuneraţia care îi
este datorată pentru activitatea sa.
“administratorul aparent”
Articolul 817: “orice persoană care,
având capacitate deplină de exerciţiu,
creează aparenţa despre o altă
persoană că este administratorul
bunurilor sale, va fi ţinută de toate
contractele pe care această din urmă
persoană le încheie cu terţii de bună-
credinţă”.
Beneficiarul instituției
administrării bunurilor altuia• Noul Cod civil face referire la persoana beneficiarului
în contextul în care reglementează obligaţiile administratorului, fără a stabili detalii.
• Beneficiarul poate fi atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică, care deţine bunuri ce vor fi administrate cu aplicarea dispoziţiilor generale specifice acestei instituţii.
• Se prevede implicit posibilitatea de a avea o pluralitate de beneficiari în cadrul raportului de administrare, caz în care aceştia sunt ţinuţi solidar la îndeplinirea obligaţiilor faţă de administrator
Beneficiarul instituției
administrării bunurilor altuia
Beneficiar al regimului administrări
bunurilor sale poate fi atât persoana
semnatară a actului de împuternicire,
cât şi o altă persoană, în favoarea
căreia s-a creat acest regim.
(ex.: tutela minorului, tutela majorului protejat)
Administrarea și formele sale
• administrarea simplă.
• administrarea deplină.
Ambele se realizează în limita
împuternicirilor stabilite, în condiţiile
menţionate prin lege, prin actul
constitutiv, prin înţelegerea părţilor, în
împrejurările concrete sau prin hotărâre
judecătorească.
Obligaţiile administratorilor referitoare la
plasamentele considerate sigure
În articolul 798, regulile privind investirea sumelor de bani de către administrator:
• (1) Administratorul este obligat să investească sumele de bani aflate în administrarea sa în conformitate cu dispoziţiile prezentului titlu referitoare la plasamentele considerate prudente.
• (2) Administratorul poate, totodată, să modifice investiţiile efectuate anterior dobândirii de către acesta a calităţii sale ori efectuate de el însuşi în calitate de administrator.
Limitele prudenţiale ale
efectuării plasamentelor
Administratorul nu va putea achiziţiona
mai mult de 5% din acţiunile aceleiaşi
societăţi comerciale şi nici nu va putea
achiziţiona acţiuni, obligaţiuni sau alte
valori mobiliare ale unei persoane
juridice care nu şi-a îndeplinit obligaţia
de plată a dividendelor sau dobânzilor.
De asemenea, nu va putea acorda
împrumuturi acestei persoane juridice.
Încetarea administrării bunurilor
altuia
• În cazurile prevăzute de articolul
846.
• Articolul 847: notificarea renunțării.
• La încetarea administrării se
întocmeşte darea de seamă şi se
predau bunurile.
Raporturile cu alte instituții din
Codul civil
• Fiducia
• Tutela minorului
• Ocrotirea interzisului judecătoresc
• Curatela
• Preluarea bunului ipotecat
• Legatul
În loc de concluzii
“Codul civil este o oglindă a unui sistem social. Normele pe care le conţine răspund unor nevoi concrete şi, în acelaşi timp, tind să vină în întâmpinarea dinamicii vieţii sociale. Astfel, el se constituie într-un modelator al raporturilor interumane, oferind individului aflat în relaţie cu sine însuşi şi cu alţi indivizi principii după care îşi poate conduce viaţa, sub toate aspectele ei - spiritual, material, biologic şi, mai ales, social.
Principiile care guvernează raporturile dintre oameni sunt, în esenţa lor aceleaşi. Tocmai de aceea, un cod civil oferă, prin excelenţă, principii de drept constante, în jurul cărora se structurează orice tip de societate, indiferent de timp şi spaţiu.
Totuşi, transformările profunde ale societăţii româneşti şi ale realităţilor europene contemporane reclamă ocrotirea unor noi valori socio-morale, culturale, economice şi tehnico-ştiinţifice, norma fundamentală de drept civil trebuind să răspundă, în egală măsură, unor exigenţe decurgând din angajamentele asumate de România în cadrul procesului de integrare europeană şi din noul statut al ţării noastre de stat membru la Uniunea Europeană”.
(expunerea de motive a Legii privind Codul civil)
top related