31 ianuarie 2012 a n a l i z a În anul 2011 - mai-dga.ro · direcţia generală de comunicaţii...
Post on 24-Oct-2019
2 Views
Preview:
TRANSCRIPT
31 ianuarie 2012
A N A L I Z A
PRINCIPALELOR ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE ŞI
A REZULTATELOR OBŢINUTE DE DIRECŢIA GENERALĂ
ANTICORUPŢIE ÎN ANUL 2011
Din perspectiva profesională a Direcţiei Generale Anticorupţie, anul 2011 a
reprezentat un interval marcat de amplificarea eforturilor întreprinse în vederea realizării
unui mediu corespunzător de integritate la nivelul personalului Ministerului
Administraţiei şi Internelor, având ca principale coordonate prevenirea şi combaterea
corupţiei.
Principalele considerente ce vin să confirme aspectele menţionate sunt, în
plan combativ, acţiunile de mare anvergură derulate sub coordonarea structurilor de
Parchet, care au fundamentat rolul determinant al unităţii noastre în combaterea
corupţiei la nivelul personalului ministerului.
În ceea ce priveşte latura pro-activă, s-au desfăşurat activităţi instructiv-
preventive cu preponderenţă la nivelul componentelor identificate cu vulnerabilităţi la
corupţie, în paralel cu extinderea spectrului de acţiuni specifice la nivelul unor entităţi cu
care s-au încheiat documente de cooperare (structuri ale administraţiei publice locale,
unităţi şcolare etc.).
ACTIVITATEA DE CERCETARE PENALĂ
Anul 2011 a debutat prin organizarea şi desfăşurarea unei acţiuni de amploare
la nivelul frontierei de stat nonUE, realizată de poliţia judiciară a D.G.A. în colaborare
cu S.R.I. şi alte forţe din cadrul M.A.I. (Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia
de Frontieră Română, Inspectoratul General de Aviaţie, Direcţia Generală Logistică şi
Direcţia Generală de Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei), sub directa supraveghere a
procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale
Anticorupţie.
Activităţile de supraveghere
operativă şi strângere a probelor s-au
iniţiat la mijlocul anului 2010, iar în luna
februarie 2011, ca urmare a probatoriului
obţinut şi a analizelor asupra cazuisticii
instrumentate, s-a hotărât declanşarea
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
DIRECŢIA GENERALĂ ANTICORUPŢIE
succesivă a trei acţiuni în punctele de trecere a frontierei, astfel:
1. La data de 3 februarie 2011, a fost demarată acţiunea la Punctul de trecere a
frontierei Siret, judeţul Suceava, în dosarul penal nr. 316/P/2010. Ofiţerii de poliţie judiciară
din cadrul D.G.A. au efectuat 62 percheziţii şi au dus la îndeplinire 62 mandate de aducere,
fiind puse sub învinuire 62 persoane, între care 57 lucrători de poliţie la P.T.F. Siret şi 4
lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Siret;
2. În zilele de 8-9 februarie 2011, în punctele de trecere a frontierei Naidăş,
Moraviţa, Foeni şi Deta (dosarele penale nr. 257/P/2010 şi 269/P/2010), ofiţerii D.G.A. au
efectuat 102 percheziţii şi au pus în aplicare 85 mandate de aducere. Au fost puse sub învinuire
151 persoane, între care 93 poliţişti de frontieră, 38 lucrători vamali şi 17 suspecţi de
implicare în trafic cu ţigări.
3. La data de 21 februarie 2011, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, în
dosarul penal nr. 386/P/2010, s-au pus în aplicare 53 autorizaţii de percheziţie şi mandate de
aducere pentru 5 ofiţeri (şeful P.T.F. Albiţa, fostul şef al I.J.P.F. Vaslui şi trei şefi de tură),
precum şi 48 agenţi de poliţie de frontieră (acţiunea derulată la frontierele nonUE este
prezentată în anexa nr. 2).
Din datele statistice deţinute la
nivelul unităţii noastre rezultă că, în perioada
de referinţă, s-au efectuat cercetări şi au fost
înaintate la parchet 2.497 lucrări şi dosare
penale (+25% faţă de 2010). Dintre acestea,
1.270 au fost din sesizare proprie, iar 1.227
primite de la structurile de Parchet.
În baza probatoriilor administrate s-a dispus începerea urmăririi penale în 487
dosare penale (+6%), dintre care 83 la Direcţia Naţională Anticorupţie şi 404 la structuri
teritoriale ale P.Î.C.C.J.
202
266
327 320
458487
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Dosare în care s-a început urmărirea penală 2006 - 2011
Procurorii de caz au emis rechizitorii în 316 dosare şi au dispus sancţiuni
administrative în 104 dosare (SUP art. 181). Comparativ cu anul 2010, s-a consemnat o
creştere cu 21% a numărului de rechizitorii, respectiv cu 86% a sancţiunilor cu caracter
administrativ aplicate.
9961083
13511427
2000
2497
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Dosare înaintate la Parchet 2006 - 2011
113
144161
176
261
316
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Rechizitorii emise în dosarele înaintate la Parchet
Cu ocazia activităţilor procedurale derulate, au fost efectuate cercetări cu
privire la 5.222 persoane (+39%), dintre care 2.314 lucrători M.A.I. (+40%).
1744
1044
2062
1243
3258
20222190
1363
3752
1656
5222
2314
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Persoane cercetate 2006 - 2011
Persoane cercetate Personal MAI cercetat În anul 2011, din cele 1.947 persoane învinuite (+30%), 533 provin din cadrul
ministerului (+42%), 50 având funcţii de conducere şi 483 funcţii de execuţie.
484
202
446
200
848
336
753
343
1503
376
1947
533
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Persoane învinuite 2006 - 2011
Persoane învinuite Personal MAI învinuit
În perioada de referinţă, au fost inculpate 1.128 persoane (+60%), dintre care
399 lucrători ai M.A.I. (+88%), 33 cu funcţii de conducere şi 366 de execuţie.
201
92
192
86
354
110
384
175
703
212
1128
399
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Persoane inculpate 2006 - 2011
Persoane inculpate Personal MAI inculpat
Totodată, se consemnează o dublare a numărului de persoane arestate
preventiv şi o creştere cu 265% a personalul M.A.I. arestat.
6231
57 41
124
37
122
67
214
62
457
226
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Persoane arestate 2006 - 2011
Persoane arestate Personal MAI arestat
La nivelul D.G.A a fost efectuat un studiu axat pe datele statistice referitoare la
persoanele învinuite şi inculpate din cadrul M.A.I. în anul 2011. Astfel, analiza a
reliefat faptul că, pentru fapte de corupţie, din totalul angajaţilor M.A.I., 0,39% au fost
învinuiţi, iar 0,29% au fost inculpaţi.
Pentru derularea corespunzătoare a cercetărilor, structurile de parchet
competente au dispus 3.132 delegări ale poliţiei judiciare din cadrul D.G.A. în vederea
efectuării de acte de cercetare penală (+36% faţă de anul 2010), din care 664 de către
Direcţia Naţională Anticorupţie şi 2.468 de la structuri ale P.Î.C.C.J. (cazurile
reprezentative de combatere sunt prezentate în anexa nr. 3).
Grupuri organizate destructurate:
Având în vedere expertiza profesională acumulată la nivelul direcţiei generale,
în anul 2011, s-a urmărit documentarea unor cauze complexe şi organizarea unor acţiuni
de anvergură care să vizeze destructurarea unor grupuri organizate în care erau implicaţi
şi lucrători ai ministerului.
Astfel, a fost documentată activitatea infracţională a 63 de grupări organizate,
compuse din 737 persoane, dintre care 273 lucrători ai ministerului. În sarcina acestora
s-a reţinut săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în conexiune cu contrabanda de tutun
sau alte produse accizabile, evaziune fiscală, sustragere de produse petroliere, furturi de
autovehicule, înmatriculări în fals şi, nu în ultimul rând, eliberarea frauduloasă de
permise de conducere.
9 8
20
31
45
63
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Grupuri organizate destructurate
Combaterea corupţiei în conexiune cu evaziune fiscală sau contrabandă:
Un volum important de activităţi specifice a fost întreprins pentru
instrumentarea dosarelor penale în care au fost cercetate persoane pentru fapte de
corupţie în conexiune cu infracţiuni de evaziune fiscală sau contrabandă cu produse
din tutun, acţiuni care vin în aplicarea sarcinilor prevăzute în Hotărârea C.S.A.T.
Astfel, în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscale, în anul 2011, au fost
înregistrate 75 lucrări şi dosare penale. Din soldul existent, au fost soluţionate 93
dosare, iar pe parcursul cercetărilor au fost puse sub învinuire 316 persoane, dintre
care 163 din cadrul ministerului. De asemenea, au fost inculpate 291 persoane (167
lucrători M.A.I.).
A fost dispusă măsura reţinerii asupra a 168 persoane, iar 128 au fost
arestate. Totodată, pentru 94 de persoane s-a dispus obligarea de a nu părăsi
localitatea sau ţara.
Procurorii de caz au emis 18 rechizitorii (7 la
D.N.A. şi 11 de către structuri teritoriale ale P.Î.C.C.J.).
Valoarea estimativă a bunurilor indisponibilizate a
fost de cca. 1.210.000 lei şi 32.175 euro, iar cea a bunurilor
care au făcut obiectul măsurilor asigurătorii a fost de aprox.
115.000 lei şi 113.000 euro.
Dintre sumele şi bunurile indisponibilizate,
provenite din săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală,
menţionăm:
20 kg. tutun;
4.970 litri Dilusol – produs care conţine alcool
91%;
1.817 litri băuturi alcoolice;
206 litri de alcool dublu rafinat, 351 litri alcool
sanitar şi 450 litri alcool tehnic;
o maşină de îmbuteliat;
un pistol marca Walther şi o puşcă;
5 autoturisme.
În domeniul combaterii contrabandei cu tutun au fost înregistrate 53 lucrări
şi dosare penale, fiind soluţionate 50 dintre acestea. Pe parcursul cercetărilor, au fost
puse sub învinuire 105 persoane, dintre care 11 din cadrul M.A.I., fiind inculpate 85 de
persoane (15 lucrători ai ministerului).
A fost dispusă măsura reţinerii asupra a 45 persoane, iar 25 au fost arestate.
De asemenea, pentru 27 de persoane s-a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea /
ţara. Procurorii de caz au emis 9 rechizitorii (2 la D.N.A. şi 7 de către structuri
teritoriale ale P.Î.C.C.J.).
Valoarea estimativă a bunurilor
indisponibilizate a fost de cca. 3.020.000 lei şi 22.570
euro, iar cea a bunurilor care au făcut obiectul măsurilor
asigurătorii a fost de 50.000 lei şi 5.000 euro.
Dintre sumele şi bunurile indisponibilizate,
provenite din săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă,
menţionăm 265.930 pachete ţigări diferite mărci, 2
carduri şi un autoturism Fiat Ducato.
Aspecte privind finalitatea judiciară:
La nivelul instituţiei noastre, s-a adoptat practica monitorizării dosarelor
penale instrumentate pe parcursul tuturor stadiilor procedurale, atât din perspectiva
necesităţii de a avea o imagine reală şi completă a demersurilor întreprinse în plan
combativ, cât şi pentru adoptarea unor pârghii de eficientizare acţională, în funcţie de
indicii consemnaţi.
La finele anului 2011 s-a realizat o analiză asupra finalităţii judiciare a
cauzelor de corupţie instrumentate de D.G.A. de la înfiinţare şi până în prezent. Astfel,
procurorii de caz au dispus 1.184 rechizitorii, fiind pronunţate de către judecători 1.063
hotărâri, dintre care 606 hotărâri definitive (53%).
Rechizitorii Hotărâri Procent
finalitate 2006 2007 2008 2009 2010 2011
2005-2006 126 25 67 13 4 3 2 90%
2007 144 47 50 18 7 1 86%
2008 161 47 59 21 6 82%
2009 176 47 70 18 77%
2010 261 77 84 62%
2011 316 75 24%
TOTAL 1.184 62,6%
În perioada analizată, instanţele de judecată au condamnat, în total, 1.032
persoane (din care 78% definitiv).
Din rândul persoanelor condamnate, 345 au reprezentat lucrători ai
ministerului. Din punctul de vedere al categoriei profesionale din care face parte
personalul M.A.I. condamnat, situaţia este următoarea:
Categoria profesională condamnaţi
ofiţeri 28%
agenţi / subofiţeri 67%
personal contractual / alte categorii 5%
În referire la structurile M.A.I. din care fac parte persoanele condamnate,
situaţia se prezintă astfel:
- domeniul ordinii şi siguranţei publice – 84%;
- domeniul administraţiei publice – 14%;
- aparat central şi alte structuri subordonate ministrului – 2%.
Analiza datelor obţinute de D.G.A. cu privire la finalitatea judiciară a
dosarelor instrumentate la nivelul unităţii a scos în evidenţă faptul că instanţele de
judecată au dispus aplicarea următoarelor sancţiuni:
închisoare – 1.009 condamnări (276 cu executare şi 733 cu
suspendare);
executare prin muncă – 1 (3 ani şi 6 luni – Tribunalul Gorj);
amenzi – 37.
Pe parcursul judecăţii, 65 persoane au fost achitate, 38 provenind din cadrul
ministerului. De asemenea, în 9 situaţii, instanţa a hotărât încetarea procesului.
Cooperarea cu P.Î.C.C.J.:
Rezultatele pozitive înregistrate pe linia combaterii corupţiei se datorează, în
mare parte, bunei colaborări existente între procurori şi poliţia judiciară a D.G.A.
Pentru eficientizarea activităţii de anchetă, în perioada mai-octombrie 2011, s-
au desfăşurat patru sesiuni regionale de convocare profesională P.Î.C.C.J. şi D.G.A.
(Iaşi, Geoagiu Băi – jud. Hunedoara, Sinaia – jud. Prahova şi Cheile Grădiştei – jud.
Braşov). Activităţile au fost derulate în
continuarea convocărilor din 2010,
fiind constatată îmbunătăţirea relaţiilor
de colaborare profesională în judeţe
unde activitatea nu înregistra indici
corespunzători.
În cadrul lucrărilor au fost
dezbătute aspecte de actualitate ale luptei anticorupţie, abordări punctuale despre
dinamica şi tendinţele evolutive ale fenomenului, managementul procedural-penal în
condiţiile noilor reglementări, diseminarea unor bune practici în materie, precum şi
stabilirea unor modalităţi unitare de instrumentare a dosarelor penale ce au ca obiect
fapte de corupţie.
De asemenea, pe parcursul lucrărilor s-a desfăşurat o competiţie în cadrul
căreia au fost prezentate dosare instrumentate de procurori în colaborare cu lucrătorii de
poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie.
Pe parcursul convocării, a fost diseminat către participanţi un
Ghid de bune practici în investigarea infracţiunilor de corupţie,
realizat ca urmare a dezbaterilor din anul precedent. Prin acest manual
s-a dorit fundamentarea unei abordări axiologice asupra activităţii de
instrumentare în comun a dosarelor de corupţie, fiind prezentate cele
mai importante elemente de probatoriu administrate anterior.
În perspectivă, se vizează continuarea acestei serii de activităţi, precum şi
dezvoltarea portofoliului de aspecte abordate, în vederea eficientizării demersurilor de
contracarare a corupţiei la nivelul societăţii româneşti.
Activitatea de testare a integrităţii
În cadrul întâlnirilor regionale organizate cu procurori din cadrul Ministerului
Public a fost pusă în dezbatere problematica testării integrităţii profesionale a
lucrătorilor M.A.I., iar opinia unanimă a participanţilor a fost că, modalitatea de
reglementare a acestei activităţi, prin ordin intern cu caracter clasificat, nu corespunde
exigenţelor în materia drepturilor omului.
Această situaţie de fapt era criticabilă sub aspectul poziţiei juridice, motiv
pentru care la nivelul D.G.A. s-a luat decizia suspendării testelor de integritate, până la
reglementarea domeniului printr-un act normativ public.
Astfel, prin apariţia prevederilor art. 171 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., cu modificările şi
completările ulterioare, astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 38/2011, la nivelul
ministerului s-a creat cadrul legal de nivel superior executării testelor de integritate.
Ulterior, D.G.A. a elaborat şi promovat, iar conducerea ministerului a emis
Ordinul nr. 256/16.11.2011 privind procedura de testare a integrităţii profesionale a
personalului M.A.I.
După intrarea în vigoare a acestui act normativ intern au fost efectuate 7 teste
de integritate, din care 6 finalizate cu rezultat pozitiv (în care lucrătorii M.A.I. testaţi au
dat dovadă de integritate, având o conduită profesională adecvată), iar unul a fost
negativ (în sensul că lucrătorul M.A.I. testat a primit o sumă de bani pentru a nu-şi
îndeplini atribuţiunile de serviciu, caz în care a fost sesizat Parchetul, pentru a dispune în
consecinţă).
ACTIVITATEA DE PREVENIRE
În ceea ce priveşte activitatea de prevenire desfăşurată în anul 2011, se poate
concluziona că aceasta s-a remarcat prin creşterea cantitativă şi calitativă a acţiunilor
desfăşurate, respectiv prin transpunerea în practică a unor noi iniţiative profesionale ce
au avut ca scop consolidarea climatului de integritate la nivelul M.A.I.
Totodată, s-a manifestat o preocupare constantă pentru extinderea spectrului
de colaborare în materie, prin atragerea la colaborare a structurilor din administraţia
publică, unităţile de învăţământ etc.
Astfel, în plan general, activitatea a fost orientată spre îndeplinirea
prevederilor Concepţiei privind activitatea de prevenire a faptelor de corupţie la
nivelul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor 2009-2012, document ce
defineşte cadrul conceptual şi de acţiune în materie.
Având în vedere rolul D.G.A. ca structură responsabilă cu supervizarea,
controlul şi evaluarea acţiunilor şi măsurilor strategiei, periodic, s-a analizat modul de
îndeplinire a acestora, în funcţie de termenele asumate.
Din perspectivă macro-instituţională, a fost adoptată Strategia Ministerului
Administraţiei şi Internelor de prevenire şi combatere a corupţiei pentru perioada
2010-2013 (aprobată prin ordin al
ministrului), ce cuprinde viziunea
strategică de abordare a problematicii
anticorupţie la nivel ministerial.
În mod concret, în anul 2011
s-au organizat 2.761 activităţi de
instruire anticorupţie cu caracter
preventiv în rândul lucrătorilor
ministerului (+25% faţă de anul 2010).
La aceste întâlniri au participat 71.517
lucrători M.A.I. (+68%), dintre care
8.484 manageri (+43%).
Ca urmare a acţiunilor preventive derulate au fost consemnate 154 situaţii în
care funcţionarii ministerului au sesizat lucrătorii D.G.A. atunci când li s-au oferit sume
în schimbul unor servicii, respectiv
56 cazuri (+24% faţă de anul 2010)
când au denunţat situaţii în care
colegii lor au fost implicaţi în
comiterea unor fapte de corupţie
(cazurile reprezentative de
desistare sunt prezentate în anexa
nr. 4).
O altă latură a
demersurilor întreprinse a constat
în desfăşurarea unor activităţi de
instruire preventivă având la bază
principiul prioritizării în funcţie de riscurile şi vulnerabilităţile identificate, dar şi
incidenţa faptelor comise de angajaţii din sectoarele respective.
Astfel, în perioada martie-mai 2011, s-au desfăşurat instruiri comune D.G.A.-
I.G.P.R. în cadrul tuturor structurilor judeţene de poliţie rutieră, precum şi la nivelul
Municipiului Bucureşti.
Activitatea a avut un caracter interactiv, cei aproximativ 6.000 participanţi
manifestându-şi interesul privind rezolvarea unor situaţii specifice acestui domeniu de
activitate.
În acelaşi registru, în perioada octombrie-decembrie 2011, în
cadrul celor 21 de inspectorate judeţene ale poliţiei de frontieră s-au
desfăşurat, de asemenea, 70 activităţi de instruire în domeniul prevenirii
corupţiei, fiind înregistrată o prezenţă de 62% din totalul poliţiştilor de
frontieră (au participat 8.457 lucrători, din care 339 cu funcţii de
conducere).
2876 2772
3850
5068
2211
2761
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Întâlniri cu caracter preventiv
136 131 129 126
168154
22 2841
5145
56
Număr personal MAI care a sesizat
fapte de corupţie prin autodenunţ
Număr personal MAI care a sesizat
fapte de corupţie prin denunţ
Denunţuri şi autodenunţuri 2006 - 2011
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Un volum important al activităţilor preventive s-a derulat la nivelul
instituţiilor de învăţământ din cadrul ministerului, astfel:
Şcoala de Perfecţionare a Cadrelor Poliţiei de Frontieră Orşova, unde s-
au organizat 2 activităţi de informare a personalului de conducere din cadrul Poliţiei de
Frontieră participanţi la cursul de management, precum şi o activitate cu personalul
didactic al şcolii.
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, unde au fost continuate
activităţile specifice cu studenţii şi cadrele didactice cu participarea a peste 2.000
studenţi.
Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, unde au fost
prezenţi 1.680 elevi şi 140 cadre didactice.
În cadrul sesiunilor de admitere (la Academia de Poliţie şi Şcoala de
Agenţi Câmpina), s-au organizat activităţi de informare cu personalul implicat în
concursurile de admitere.
La Institutul de Studii pentru Ordine Publică
au fost derulate 10 activităţi de pregătire cu personalul care
îşi desfăşoară activitatea în domeniile ordine publică şi
investigaţii criminale din cadrul D.G.P.M.B. (26 persoane,
câte una din fiecare secţie de poliţie).
S-au susţinut teme preventive la Centrul
Internaţional de Pregătire al Jandarmeriei Române din
cadrul Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri „Mihai Viteazul”, cu
participarea unor cursanţi din alte state.
S-au întocmit şi transmis 10 teme specifice la
Direcţia Generală Management Resurse Umane pentru a fi incluse în cadrul procesului
didactic din instituţiile de învăţământ ale M.A.I.
Anul 2011 a consemnat, de asemenea, derularea de acţiuni importante în
domeniu, din care amintim:
Continuarea practicii de efectuare a unor instructaje anticorupţie cu
personalul din structurile ministerului detaşat la nivelul I.P.J. Constanţa pentru a
contribui la asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică în staţiunile de pe litoral,
pe durata sezonului estival.
S-au derulat acţiuni preventive cu ocazia
prelucrării problematicii specifice membrilor comisiilor de
concurs examen implicaţi în procesul de reorganizare şi disponibilizare a personalului
M.A.I.
În baza protocolului încheiat cu Romtelecom, în perioada iunie-august
2011, pe corespondenţa destinată abonaţilor companiei, au fost tipărite mesaje care
îndemnau la sesizarea către D.G.A. a faptelor de corupţie săvârşite de personalul M.A.I.
Cu sprijinul RCS-RDS, în luna mai 2011, au fost tipărite astfel de mesaje şi
pe corespondenţa destinată abonaţilor acestei companii.
În cooperare cu specialiştii Direcţiei Generale pentru Comunicaţii şi
Tehnologia Informaţiei, a fost realizată o aplicaţie
informatică ce afişează în mod automat mesajul „Fii
integru! Nu te lăsa corupt!”, pentru toţi utilizatorii ce
se loghează la reţeaua proprie a ministerului.
O aplicaţie asemănătoare a fost
implementată şi la nivelul Primăriei Sectorului 6 din
Bucureşti, care se lansează automat la pornirea
staţiilor de lucru.
S-a realizat un material de informare şi conştientizare audio-video, sub
forma unui film, denumit „Cazuri şi necazuri”, referitor la
comportamentul personalului M.A.I. în diferite situaţii care au
legătură cu domeniul corupţiei. Proiectul a fost realizat în colaborare
cu Direcţia Informare şi Relaţii Publice, Universitatea Naţională de
Artă Teatrală şi Cinematografie „I.L. Caragiale” şi Jandarmeria
Române (material postat pe site-ul www.multimedia.mai.gov.ro).
Au fost realizate nr. 8 şi nr. 9 ale ediţiilor Buletinului
Documentar şi de Informare al D.G.A., publicaţie ce conţine aspecte
de actualitate din domeniul de competenţă şi diverse metode de luptă
împotriva corupţiei;
În cadrul parteneriatului cu Universitatea „Nicolae Titulescu” pentru anul
universitar 2010-2011, au fost organizate şi desfăşurate 6 activităţi de informare în
domeniul prevenirii corupţiei, la care au participat aproximativ 600 studenţi, masteranzi
şi cadre didactice universitare.
Reprezentanţii D.G.A. au participat în cadrul grupului constituit la nivelul
Ministerului Justiţiei pentru realizarea proiectului Strategiei Naţionale Anticorupţie
2012-2015, unde au fost implementate acţiuni şi măsuri care vizează domeniul prevenirii
şi combaterii corupţiei în rândul personalului M.A.I.
În cadrul Proiectului „Dezvoltarea şi Consolidarea Centrului Naţional pentru
Integritate”, organizate de către Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei în anul
2011, s-a participat la 22 activităţi desfăşurate la nivel judeţean, alături de reprezentanţii
autorităţilor locale, precum şi ai societăţii civile.
Cercetarea ştiinţifică – studii şi proiecţii anticorupţie:
Fundamentarea pe baze ştiinţifice a activităţii de prevenire şi adoptarea unor
instrumente de lucru care să pună în evidenţă aspectele de dinamică infracţională sunt
indispensabile pentru o acţiune eficace. Astfel, în anul 2011 au continuat eforturile de
identificare a riscurilor şi vulnerabilităţilor la nivelul structurilor M.A.I., în scopul
diminuării implicării personalului în fapte de corupţie.
Activitatea în domeniu s-a concentrat pe două componente: managementul
riscurilor şi cercetarea corupţiei, urmărindu-se în permanenţă extinderea bazei
analitice.
Ca urmare a aplicării Metodologiei de identificare a riscurilor şi
vulnerabilităţilor la corupţie nivelul structurilor ministeriale şi a valorificării
concluziilor rezultate, a fost întocmit Raportul privind riscurile şi vulnerabilităţile la
corupţie identificate în activitatea instituţiilor / structurilor M.A.I.
S-a realizat, astfel, un inventar al riscurilor de corupţie identificate în
domeniile generale şi specifice ale activităţii componentelor ministerului,
particularizarea circumstanţelor ce au favorizat manifestarea corupţiei, descrierea
principalelor dimensiuni de impact al riscurilor de corupţie asupra obiectivelor
specifice acestora, cât şi un set de măsuri generale şi specifice aplicate actualmente
pentru controlul riscurilor de corupţie.
Metodologia amintită a fost preluată în cuprinsul proiectului Strategiei
Naţionale Anticorupţie pentru perioada 2012-2015, în scopul
aplicării la nivelul celorlalte ministere.
Din perspectiva valorificării conţinutului său, Raportul a
fost remis conducerii ministerului şi prezentat, ulterior, sub forma
unei sinteze, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Strategic de
sprijinire şi evaluare a activităţii D.G.A. De asemenea, documentul
a fost transmis şi unităţilor aparatului central al ministerului,
inspectoratelor generale (similare), instituţiilor, agenţiilor şi
autorităţilor din cadrul M.A.I.
A fost parcurs, astfel, un amplu proces de consultare
vizând completarea listelor şi descrierea riscurilor de corupţie, clarificarea etiologiei
acestora şi evaluarea oportunităţii / eficacităţii măsurilor existente sau propuse pentru
control.
În completarea demersurilor circumscrise acestei arii, s-a elaborat Studiul-
pilot „Cadrul normativ specific şi incident activităţii M.A.I. – vulnerabilităţi la
corupţie”. Iniţiativa a fost adoptată ca urmare a necesităţii punerii în lumină a existenţei
unei eventuale relaţii între anumite reglementări normative lacunare sau echivoce şi
favorizarea fenomenului de corupţie.
Activitatea de cercetare menţionată a reuşit să identifice
anumite prevederi legale cu potenţial evident, în sensul generării ori
favorizării corupţiei cu ocazia aplicării lor (confirmate în conţinutul a
64 dintre actele normative evaluate, inclusiv prin cazuistica faptelor
de corupţie), şi să formuleze recomandări pentru eliminarea
vulnerabilităţilor din conţinutul normativ.
Pentru monitorizarea modului de implementare a măsurilor de control privind
riscurile la corupţie, s-a derulat un contact permanent cu reprezentanţii structurilor
M.A.I. în cadrul activităţilor grupurilor de lucru pentru prevenirea corupţiei, fiind
desfăşurate astfel 470 activităţi la care au participat peste 1.800 angajaţi ai
ministerului.
Concomitent, pe parcursul activităţilor au fost identificate cerinţe
suplimentare de instruire, sens în care reprezentanţii D.G.A. au desfăşurat activităţi
vizând clarificarea rolului, responsabilităţilor şi metodelor de identificare sau control
al riscurilor de corupţie (130 activităţi cu 800 participanţi).
În extensie, s-a acţionat pentru îmbunătăţirea cadrului conceptual şi
metodologic privind managementul riscurilor de corupţie în cadrul structurilor M.A.I.
Ca urmare, s-a procedat la integrarea în conţinutul metodologiei amintite a concluziilor
derivate din aplicarea sa (perioada 2010-2011), dar şi la îmbunătăţirea accesibilităţii
procedurilor aferente fiecăreia dintre etapele sale.
În materia activităţii de cercetare a corupţiei, s-a efectuat un sondaj de opinie
în rândul personalului M.A.I. privind percepţia asupra corupţiei din cadrul instituţiei
care a permis întocmirea raportului „Mediul profesional şi incidenţa corupţiei la nivel
instituţional – percepţii ale personalului M.A.I.”. S-a realizat, astfel, o imagine asupra
manierei de abordare a problematicii corupţiei chiar de către angajaţii ministerului.
O altă iniţiativă care s-a materializat în intervalul de referinţă este „Studiul
privind relaţionarea dintre criminalitatea organizată şi corupţie”. Acest document
răspunde, în ansamblul său, unei nevoi actuale de sintetizare a percepţiilor personalului
M.A.I. şi publicului faţă de relaţia dintre criminalitatea organizată şi corupţie. Studiul
a evidenţiat determinările reciproce şi corelative dintre cele două forme de manifestare
ale infracţionalităţii care, în ultimul interval, au avut zone de interferenţă din ce în ce
mai numeroase.
Recent a fost lansat, în parteneriat cu Unitatea Centrală pentru Reforma
Administraţiei Publice, proiectul „Studiu diagnostic privind fenomenul de corupţie
în administraţia publică locală”. Acesta îşi propune cunoaşterea dimensiunii reale a
fenomenului de corupţie, a modalităţilor de manifestare, precum şi identificarea unor
mecanisme eficiente de prevenire şi combatere pe termen mediu şi lung.
ACTIVITĂŢI LA NIVELUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE
Din această perspectivă, D.G.A a conştientizat rolul important pe care îl deţin
Consiliile Judeţene în organizarea şi desfăşurarea activităţilor în plan teritorial.
Având în vedere necesitatea prefigurării unui mediu corespunzător de
integritate şi la nivelul administraţiei publice locale, a fost iniţiat un dialog inter-
instituţional în scopul fundamentării şi desfăşurării unor acţiuni comune de diseminare a
bunelor practici în domeniul anticorupţiei.
Astfel, până la finele anului 2011, D.G.A. a încheiat 36 protocoale cu
Consiliile Judeţene. De asemenea, au fost încheiate acte de cooperare cu primăriile
Municipiului Bucureşti (sectoarele 1, 4, 5 şi 6), respectiv cu Primăria Municipiului
Rîmnicu Vâlcea.
Pornind de la practica şi expertiza dobândită de D.G.A., Ministerul Muncii,
Familiei şi Protecţiei Sociale a înaintat iniţiativa adoptării unui document care să
consacre termenii şi condiţiile unei colaborări bilaterale. Demersul s-a materializat prin
încheierea protocolului dintre M.A.I., prin D.G.A., şi această structură executivă, fapt ce
a permis iniţierea unor acţiuni punctuale cu caracter preventiv, inclusiv la nivelul unor
structuri deconcentrate.
La data de 9 decembrie s-a marcat sărbătorirea Zilei Internaţionale
Anticorupţie prin organizarea unor festivităţi la sediul D.G.A., la care au participat, în
calitate de co-organizatori, reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului, cu
participarea domnului ministru Daniel
Funeriu. Cu acest prilej s-a evidenţiat
încă o dată necesitatea cooperării
anticorupţie la nivelul întregii societăţi.
De asemenea, s-a realizat un
flyer cu titlul „9 Decembrie – Ziua
Internaţională Anticorupţie”, fiind
tipărite 10.000 de exemplare care au
fost diseminate către cetăţeni prin
intermediul lucrătorilor din cadrul
structurilor subordonate (teritoriale) ale
unităţii.
În perioada de referinţă au fost derulate activităţi preventive de la nivelul unor
structuri teritoriale preventive, în colaborare cu reprezentanţi ai administraţiei publice
locale. Astfel, Serviciul Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti a participat în cadrul
Proiectului Asociaţiei „Pro Democraţia” axat pe derularea unor acţiuni de educaţie
civică.
Proiectul, intitulat ,,Tinerii împotriva corupţiei”, a fost lansat împreună cu
Inspectoratul Şcolar al Mun. Bucureşti, iar la activităţile derulate au fost prezenţi şi
subprefectul Capitalei, 35 de directori ai liceelor selectate, reprezentaţi ai unor O.N.G.-
uri şi mass-media.
În cadrul acestui proiect, s-au susţinut sesiuni de informare privind efectele
negative ale corupţiei în faţa a peste 1.700 tineri, având drept scop încurajarea atitudinii
de intoleranţă faţă de corupţie şi determinarea adoptării de către aceştia a unei poziţii
pro-active în sesizarea actelor de corupţie. Au fost distribuite, cu aceste prilejuri,
materiale promoţionale (şepci şi tricouri), precum şi 2.000 pliante cu mesajul „Stop
Corupţiei” în sectoarele 2, 4 şi 6, împreună cu reprezentanţii „Pro Democraţia” şi cu
sprijinul lucrătorilor din cadrul Brigăzii Poliţiei Rutiere.
În plan combativ, poliţia judiciară din cadrul D.G.A. au efectuat cercetări
privind persoane din cadrul administraţiei publice locale într-un număr de 180 dosare
penale. Procurorii de caz au dispus începerea urmăririi penale în 31 dintre aceste
dosare. S-au emis rechizitorii în 17 dosare şi au fost dispuse, totodată, sancţiuni
administrative conform art. 181 din Codul Penal în 5 dosare.
Cu ocazia activităţilor procedurale derulate, au fost efectuate cercetări cu
privire la 322 persoane, fiind învinuite 52 şi trimise în judecată 27 dintre acestea.
Ca urmare a probatoriilor administrate, în anul 2011, instanţele de judecată au
pronunţat 8 hotărâri, prin care 7 persoane au fost condamnate, iar una a fost achitată
(exemple de cazuri din acest domeniu sunt prezentate în anexa nr. 5).
TRANSPAREMŢĂ – RELAŢII PUBLICE
Pe parcursul anului 2011, au fost continuate eforturile întreprinse pentru
asigurarea unei bune relaţionări a Direcţiei Generale Anticorupţie, în limitele
prevăzute de actele normative, cu cetăţenii şi organizaţiile legal constituite.
Pe linie de relaţii cu publicul, s-au desfăşurat următoarele activităţi
reprezentative:
Au fost primite 2.352 petiţii (+26% faţă de anul 2010);
Datele furnizate în conţinutul petiţiilor primite au dus la iniţierea a 122
dosare penale sau la completarea datelor cuprinse în cadrul acestora (+3%);
Din totalul petiţiilor primite, 61% au fost înaintate altor instituţii competente,
iar 19,5% au fost clasate conform cadrului legal;
Totodată, au fost primite în audienţă 248 persoane şi au fost consiliate 944
persoane în afara programului de audienţe. În urma acestor activităţi, la nivelul direcţiei
generale au fost depuse 27 denunţuri;
S-au primit 8.617 apeluri TelVerde, iar în baza informaţiilor de interes
operativ transmise de apelanţi au fost iniţiate sau completate 50 de dosare penale;
De asemenea, au fost realizate 8 acţiuni de prindere în flagrant, care au
vizat 11 persoane (din care un lucrător M.A.I.), toate aceste cazuri fiind finalizate prin
emiterea de rechizitorii;
Aspectele sesizate în 224 apeluri TelVerde au fost transmise altor instituţii
competente spre soluţionare.
Precizăm faptul că, în urma apelării liniei TelVerde de către cetăţeni, au fost
înaintate 82 de informări către instituţiile abilitate cu privire la
desfăşurarea unor activităţi ilicite în legătură cu contrabanda cu
produse din tutun (63) sau evaziunea fiscală (19).
Pe linia promovării transparenţei şi deschiderii către
mass-media, în în intervalul iulie-septembrie 2011, în magazinele a
două dintre cele mai importante lanţuri comerciale din România,
respectiv „Cora” şi „Carrefour”, au fost difuzate, prin intermediul
monitoarelor LCD, două materiale (un spot video şi un banner în
format video) prin care este promovată linia TelVerde anticorupţie a D.G.A.
RELAŢIONARE INSTITUŢIONALĂ
Cooperarea internă:
Extinderea spectrului de colaboratori, precum şi multiplicarea punţilor de
comunicare au reprezentat preocupări constante în anul 2011, pe fondul necesităţii de
coagulare a tuturor forţelor responsabile în lupta anticorupţie.
Pentru a se răspunde acestor demersuri, au fost încheiate 50 documente de
cooperare bilaterală (protocoale, planuri de acţiune etc.). Dintre acestea, se evidenţiază
protocoalele de colaborare cu entităţi din sfera administraţiei publice locale (primării,
consilii judeţene etc.), ce vin să întregească tabloul aferent acestei sfere de preocupare.
Au fost elaborare şi semnate protocoale de colaborare cu alte structuri,
instituţii publice sau organizaţii neguvernamentale, astfel:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
Primările sectoarelor 1, 4, 5 şi 6 din municipiul Bucureşti;
36 de protocoale de colaborare în domeniul prevenirii corupţiei,
încheiate cu Consiliile judeţene;
Direcţia Generală de Informaţii a Apărării şi Direcţia de Prevenire şi
Investigare a Corupţiei şi Fraudelor din cadrul M.Ap.N. (plan comun de
acţiune);
Registrul Auto Român;
Federaţia Operatorilor Români de Transport;
Societatea Comercială Romtelecom S.A.;
Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea
Achiziţiilor Publice;
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (acord);
S.C. Arte Vizuale Media S.R.L.;
Asociaţia Pro Democraţia.
Totodată, se impune subliniat şi faptul că, în baza documentelor de cooperare
anterior încheiate, unitatea şi-a prefigurat un eficient algoritm de relaţionare în plan
operativ, lucrativ sau funcţional, celelalte agenţii de aplicare a legii sau instituţii din
sfera ordinii publice şi siguranţei naţionale.
În acest sens, se detaşează buna colaborare derulată cu Ministerul Public,
Direcţia Naţională Anticorupţie şi cu structurile locale de Parchet de pe lângă Tribunale
şi Curţi de Apel, Serviciul Român de Informaţii, Administraţia Naţională a
Penitenciarelor etc.
Un alt aspect al colaborării inter-instituţionale a constat în continuarea
activităţii Comitetului Strategic pentru sprijinirea şi evaluarea activităţii Direcţiei
Generale Anticorupţie, for reprezentativ care funcţionează în baza unui nou regulament
aprobat în luna februarie 2011 şi care reuneşte atât reprezentanţi ai ministerului, cât şi
reprezentanţi ai societăţii civile, oficiali ai corpului diplomatic şi experţi ai Comisiei
Europene.
Relaţii internaţionale – afaceri europene:
Demersurile unităţii în acest domeniu au fost capacitate, în special, în vederea
îndeplinirii exigenţelor aferente Mecanismului de Cooperare şi Verificare, consolidării
prezenţei instituţionale în plan bilateral, comunitar şi internaţional, precum şi în scopul
derulării unor proiecte pentru atragerea de finanţări din fonduri europene.
În mod distinct, în ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare
activitatea D.G.A. a fost reflectată pozitiv, atât în Raportul intermediar din data de
18.02.2011, cât şi în Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu
privind progresele realizate de România în cadrul M.C.V., publicat în 20.07.2011.
Pentru a crea un cadru sustenabil de acţiune în
materie, D.G.A. a elaborat Planul de Măsuri pentru
Implementarea Recomandărilor Raportului din iulie 2011,
aprobat de conducerea ministerului, în cadrul căruia
obiectivele asumate sunt complementare documentelor
programatice care reglementează, din această perspectivă,
activitatea instituţiei.
În acelaşi registru, la iniţiativa Comisiei Europene
a fost instituit un nou instrument de monitorizare a eforturilor depuse de statele membre
în lupta împotriva corupţiei, Pachetul anticorupţie. În acest context, direcţia generală a
apreciat ca necesară existenţa la nivelul UE a unui mecanism de monitorizare a
eforturilor tuturor statelor membre în prevenirea şi combaterea corupţiei.
Cu privire la cooperarea cu entităţi comunitare sau internaţionale, D.G.A. a
fost reprezentată în cadrul organizaţiilor internaţionale de luptă împotriva corupţiei,
după cum urmează:
- conferinţa Statelor Părţi la Convenţia O.N.U. Împotriva Corupţiei în
cadrul U.N.C.A.C. – Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei;
- întâlnirea anuală a I.A.A.C.A. – Asociaţia Internaţională a Agenţiilor
Anticorupţie:
- cea de-a doua Conferinţă Internaţională Anticorupţie, organizată cu
prilejul Zilei Internaţionale împotriva Corupţiei (9 decembrie).
Totodată, reprezentanţi ai instituţiei noastre au luat parte activ la reuniuni /
grupuri de lucru desfăşurate sub egida unor organisme şi organizaţii, inclusiv
neguvernamentale, la nivel european:
- E.P.A.C. – Parteneri Europeni Împotriva
Corupţiei, prin participarea la Grupuri de Lucru şi
la Conferinţa anuală;
- O.S.C.E. – Organizaţia de Securitate şi Cooperare în Europa;
- Transparency International;
- O.C.E.M.N. – Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră.
În ceea ce priveşte cooperarea bilaterală, s-au intensificat schimburile de
experienţă şi de bune practici, dar şi activităţile operative şi de asistenţă, cu partenerii
din Republica Moldova (Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei) şi din Bulgaria (Direcţia Inspectorat şi Direcţia de Securitate Internă),
colaborarea fiind efectuată în baza unor planuri comune de acţiune.
Aferent activităţii de training organizată sub egida a diverse entităţi, D.G.A. a
fost beneficiarul mai multor sesiuni de instruire, participându-se la cursuri de pregătire
profesională sub egida C.E.P.O.L. (Colegiul European de Poliţie), a E.A.C.T. (Platforma
pentru Pregătirea Europeană Anticorupţie).
De asemenea, reprezentanţii unităţii au participat şi la evenimente care au
oferit posibilitatea de a cunoaşte cele mai noi metode şi tehnologii din domeniul
combaterii corupţiei. În acelaşi timp, D.G.A. a furnizat expertiză în cadrul unei serii de
seminarii T.A.I.E.X.
Pe parcursul anului 2011, s-a organizat primirea a 17 delegaţii străine,
respectiv ataşaţi de afaceri interne şi alţi oficiali din cadrul Ambasadelor Statelor
Membre UE la Bucureşti, reprezentanţi ai Comisiei Europene, precum şi jurnalişti
străini interesaţi de rezultatele obţinute în prevenirea şi combaterea corupţiei.
De asemenea, direcţia generală a fost reprezentată la 12 evenimente oficiale
din sfera specifică de activitate (reuniuni, conferinţe, vizite ale unor înalţi oficiali)
organizate în România.
Implementare proiecte:
În anul 2011, s-au implementat proiecte finanţate prin programul I.S.E.C. în
valoare de 639.330 euro şi prin OLAF în valoare de 228.669,36 euro.
În acelaşi timp, s-au propus 2 proiecte spre finanţare OLAF, unul dintre
acestea, în valoare de 149.834,16 euro, fiind aprobat.
De asemenea, a fost propus un proiect în valoare de 188.120 euro în cadrul
Programului ISEC 2012 – Cereri specifice de proiecte – Domeniul Criminalitate
economică şi financiară, fiind efectuate demersuri pentru includerea D.G.A. în
Parteneriatul Cadru al Comisiei Europene (I.S.E.C.).
În parteneriat cu Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice, s-a
emis cererea de finanţare pentru un nou proiect prin „Programul Operaţional
Dezvoltarea Capacităţii Administrative”, parte din Fondul Social European.
Între activităţile reprezentative din domeniu, menţionăm şi finalizarea fişelor
pentru două proiecte din cadrul componentei „Securitate, stabilitate şi sprijin pentru
reforme” în cadrul Programului de cooperare elveţiano-român pentru reducerea
diferenţelor economice şi sociale din cadrul UE extinse, în valoare de 523.530 franci
elveţieni.
Finanţarea asigurată prin intermediul proiectelor a contribuit semnificativ la
dotarea unităţii noastre cu mijloace de tehnică operativă şi IT.
De asemenea, proiectele gestionate la nivelul direcţiei generale au făcut
obiectul a trei misiuni de control din cadrul Ministerului Finanţelor (una de la nivelul
Curţii de Conturi şi două ale Oficiului Phare pentru Contractare şi Plăţi).
CONCLUZII
Analiza activităţilor desfăşurate în anul 2011 evidenţiază evoluţia
instituţională a D.G.A. şi oferă fundamentul pentru unele concluzii importante:
Rezultatele obţinute se înscriu pe o traiectorie ascendentă începută în anul
2006, progresele fiind evidenţiate în majoritatea sferelor de interes profesional;
Acest trend, care în termeni de practică profesională constituie riposta
instituţională atribuită fenomenului de corupţie, este direct proporţional cu orizontul de
aşteptare al opiniei publice, societăţii civile şi forurilor comunitare de profil, care, în
mod legitim, supervizează activitatea agenţiilor de aplicare a legii în domeniu;
Indicatorii profesionali consemnaţi survin pe fondul unor disponibilităţi
limitate de resurse umane, financiare şi logistice, ceea ce atestă, o dată în plus, justeţea
politicilor instituţionale adoptate şi implementate;
Dosarele de mare anvergură şi complexe instrumentate au dovedit
capacitatea operaţională de asigurare a managementului unor acţiuni ce presupun
implicarea a numeroase forţe şi mijloace în vedere asigurării probatoriului necesar;
Indicii superiori de finalitate judiciară au fost obţinuţi pe fondul
consolidării relaţiilor de colaborare între D.G.A. şi structurile Ministerului Public, dar şi
prin îmbunătăţirea mecanismelor proprii de lucru;
Din perspectivă pro-activă, se remarcă activităţile preventive derulate cu
accent la nivelul Poliţiei de Frontieră şi cel al Poliţiei Rutiere, în baza unor planuri de
acţiune aprobate de conducerea ministerului;
În acelaşi registru pro-activ se înscriu şi Protocoalele de colaborare
încheiate cu entităţi din sfera administraţiei publice locale, în baza cărora au fost deja
iniţiate şi derulate activităţi concrete, punându-se, astfel, bazele unor parteneriate
consolidate;
În materia cercetării ştiinţifice, aplicarea instrumentelor de lucru intrate
deja în practică, precum şi adoptarea altora cu caracter novator au generat o solidă bază
de prefigurare în perspectivă a strategiilor preventive;
În ceea ce priveşte baza de cooperare bi şi multilaterală, D.G.A. s-a
manifestat ca protagonist activ în relaţiile cu alte instituţii, în spiritul unei depline
transparenţe şi a respectului reciproc;
Legitimându-se prin activităţile întreprinse şi rezultatele obţinute în anul
2011, se poate concluziona că D.G.A. şi-a îndeplinit pe deplin mandatul primit, atât la
nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cât şi faţă de societatea românească în
ansamblul său.
PERSPECTIVE, METODE DE EFICIENTIZARE
Implementarea şi monitorizarea sarcinilor, prevederilor şi
responsabilităţilor ce revin Direcţiei Generale Anticorupţie, în contextul documentelor
programatice ce orientează activitatea profesională (Strategia Ministerului
Administraţiei şi Internelor de prevenire şi combatere a corupţiei 2011-2013, Strategia
de dezvoltare instituţională a D.G.A. 2010-2013, respectiv Concepţia privind activitatea
de prevenire a faptelor de corupţie în cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi
Internelor 2009-2012);
Eficientizarea fluxurilor lucrative şi optimizarea procedurilor interne de
lucru, în funcţie de tendinţele şi dinamica evolutivă a situaţiei operative;
Realizarea unei coordonări mai eficiente din partea structurilor aparatului
propriu către serviciile / birourile judeţene unde rezultatele obţinute nu s-au ridicat la
nivelul standardelor de performanţă stabilite;
Iniţierea de noi metode şi instrumente de lucru, menite să alinieze
capacitatea operaţională de ripostă instituţională pe fondul creşterii în anvergură şi
complexitate a angrenajelor infracţionale;
Adoptarea unor metode de intervenţie care să permită o mai bună
cunoaştere a tuturor ariilor de interes operativ, inclusiv a celor care au fost mai puţin
permeabile din punct de vedere investigativ;
Supervizarea permanentă a raportului costuri-beneficii, în vederea
utilizării resurselor disponibile în condiţii de maximă eficienţă, concomitent cu
orientarea lucrătorilor de investigaţii, în raport de natura informaţiilor primite, către
acele structuri ale ministerului unde există date că se comit fapte de corupţie;
Dezvoltarea relaţiilor cu celelalte structuri din minister, în vederea
facilitării implementării politicilor anticorupţie la nivelul acestora, dar şi pentru
asigurarea unui suport operativ corespunzător pentru misiunile derulate în comun;
Consolidarea relaţiilor de colaborare cu Parchetul, în contextul
necesităţii obiective de obţinere a unor indici superiori de finalitate judiciară, inclusiv
prin organizarea în continuare a unor convocări comune de evaluare şi dezbatere a
problematicii în domeniu;
Iniţierea unor canale noi de comunicare cu celelalte agenţii de aplicare a
legii cu activitate incidentă în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, respectiv în
sfera apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale;
Identificarea de noi entităţi interesate în iniţierea unor proiecte şi
programe cu conţinut specific anticorupţie;
Intensificarea activităţilor preventive derulate la nivelul structurilor de
ordine publică, eliberare permise de conducere şi înmatriculări, respectiv achiziţii
publice, în baza unor planuri de acţiune aprobate de conducerea M.A.I.;
Operaţionalizarea sistemului Call-center specializat pe preluarea,
redirecţionarea şi soluţionarea apelurilor telefonice având ca obiect fenomenul corupţiei
din sistemul public;
Consolidarea relaţiilor cu societatea civilă şi mass-media, având în vedere
că, feed-back-ul acestora constituie un sprijin real în ajustarea strategiilor, dar şi pentru
identificarea celor mai bune soluţii de eficientizare a activităţilor proprii.
__ __ __
Activitatea desfăşurată de Direcţia Generală Anticorupţie în anul 2011 va
reprezenta un reper semnificativ în viitor, atât din perspectiva rezultatelor obţinute, cât şi
prin prisma consolidării rolului pe care unitatea noastră îl ocupă în angrenajul
instituţional de prevenire şi combatere a corupţiei.
Totodată, analiza efectuată asupra intervalului de referinţă evidenţiază unele
caracteristici ale activităţilor proprii, astfel:
La nivelul edificiului instituţional românesc, Ministerul Administraţiei şi
Internelor se distinge prin funcţionarea unei structuri specializate în prevenirea şi
combaterea corupţiei.
De asemenea, ascendenţa indicatorilor pe linie de cercetare penală nu trebuie
interpretată ca rezultat al creşterii fenomenului de corupţie la nivelul ministerului, ci este
o consecinţă a prefigurării unui cadru instituţionalizat de contracarare a
infracţionalităţii în domeniu. Astfel, faptele de corupţie ale angajaţilor M.A.I. pot fi
considerate excepţii şi tocmai această caracteristică generează o mobilizare exemplară
pentru estomparea lor.
Prin promovarea activităţii şi rezultatelor obţinute nu se urmăreşte crearea
unui efect de agendă prin care să se impună o temă predilectă de dezbatere în spaţiul
public, ci se vizează informarea corectă şi obiectivă a opiniei publice cu privire la
demersurile întreprinse.
În concluzie, se poate aprecia că, anul 2012 va constitui o extensie a
activităţilor deosebite consemnate până în prezent, fiind necesar ca aportul unităţii
noastre să contribuie la îndeplinirea exigenţelor presupuse de Mecanismul de
Cooperare şi Verificare, în beneficiul de ansamblu al societăţii româneşti.
BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
top related