amenda contraventională

18
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT CATERDA DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI DREPT ADMINISTRATIV RAPORT LA DISCIPLINA "DREPT CONTRAVENŢIONAL" TEMA : "AMENDA – CA FORMĂ A SANCŢIUNII CONTRAVENŢIONALE" A ELABORAT : GORIUC TEODORINA GRUPA 211, ANUL 2 SPECIALIATEA DREPT A VERIFICAT : NICHITA RODICA LECTOR UNIVERSIAR

Upload: unranked

Post on 31-Jan-2016

16 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Amenda Contraventionala

TRANSCRIPT

Page 1: Amenda contraventională

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVAFACULTATEA DE DREPT

CATERDA DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI DREPT ADMINISTRATIV

RAPORT LA DISCIPLINA "DREPT CONTRAVENŢIONAL"

TEMA :"AMENDA – CA FORMĂ A SANCŢIUNII CONTRAVENŢIONALE"

A ELABORAT : GORIUC TEODORINAGRUPA 211, ANUL 2

SPECIALIATEA DREPTA VERIFICAT : NICHITA RODICA

LECTOR UNIVERSIAR

CHIŞINĂU, 2013

Page 2: Amenda contraventională

Sancţiunea contravenţională reprezintă o măsură de contrîngere statală prevăzută de

legea contravenţională şi aplicată făptuitorului în modul stabilit de lege pentru săvîrşirea cu

vinovăţie a contravenţiei, avînd drept scop ocrotirea valorilor sociale,formarea unei conduite

civice corecte, prevenirea comiterii unor noi contravenţii atît de către cel sancţionat,cît şi de

către alte persoane. 1

Sancţiunea contravenţională poate fi aplicată atît persoanelor fizice cît şi persoanelor

juridice. În baza prevederilor art.32 din Codul Contravenţional al Republicii Moldova,

sancţiunile aplicate persoanelor fizice sunt:

avertismentul;

amenda;

privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;

privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;

aplicarea punctelor de penalizare;

privarea de dreptul special (dreptul de a conduce vehicule, dreptul de a deţine

armă şi de portarmă);

munca neremunerată în folosul comunităţii;

arestul contravenţional.

Sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei juridice sînt:

amenda;

privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.2

Din cele enumerate anterior observăm că amenda, în calitate de sancţiune

contravenţională, poate fi aplicată atît faţă de persoanele fizice, cît şi faţă de persoanele

juridice, fiind una dintre cele mai răspîndite sancţiuni contravenţionale datorită mobilităţii şi

comodităţii în aplicare a acesteia.3

Amenda contravenţională reprezintă o categorie aparte de sancţiune ce survine din

partea statului ca urmare a săvîrşirii unei fapte ilicite ce cade sub incidenţa ilicitului

1 Guţuleac V., Tratat de drept contravenţional, Chişinău, 2009, pag.1452 Codul Contravenţional al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.3-6/15 din 16.01.2009 3 Cobăneanu S., Bobeica E., Rusu V., Drept administrativ, Chişinău, 2012, pag.205

Page 3: Amenda contraventională

contravenţional exemplificat în partea specială a normei materiale a Codului Contravenţional

al Republicii Moldova, astfel art.34 , alin.(1) din Codului Contravenţional defineşte amenda

ca o sancţiune pecuniară, care se aplică în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod.

În conformitate cu prevederile art.10 din Codului Contravenţional al Republicii

Moldova contravenţie este fapta – acţiunea sau inacţiunea – ilicită, cu un grad de pericol

social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale

ocrotite de lege, este prevăzută de prezentul cod şi este pasibilă de sancţiune

contravenţională. Specificul contravenţiei este determinat de prevederea expresă a acesteia în

Partea Specială a Cărţii Întîi din Codul Contravenţional, cît şi de prevederea categoriei de

sancţiune aplicată pentru săvîrşirea faptei ilicite care cade sub incidenţa ilicitului

contravenţional.

Ca formă a sancţiunii contravenţionale, amenda poate fi aplicată pe două căi:

Calea extrajudiciară (de către organele statale împuternicite sau de persoanele de

răspundere a acestora – agenţii constatatori). În legea contravenţională în vigoare este

prevăzută o procedură accelerată(simplificată), potrivit căreia agentul constatator, în limitele

competenţei stabilite, cercetează cauza şi emite decizia de aplicare a sancţiunii

contravenţionale la locul constatării faptei contravenţionale. 4

Calea judiciară (de către instanţele de judecată competente).

Art. 395 alin.(1) Codul Contravenţional al Republicii Moldova stipulează că „Instanţa

judecă:

    1) toate cazurile cu privire la contravenţii, cu excepţia celor atribuite de prezentul

cod competenţei unor alte organe, precum şi: 

    a) cauzele contravenţionale în privinţa minorilor;

    b) cauzele contravenţionale prevăzute la art.61, 63–66, 316–318, 320, 336; 

    c) cauzele contravenţionale în care agentul constatator, procurorul propun aplicarea

unei sancţiuni dintre cele care urmează: 

    - privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;

    - privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;

    - privarea de dreptul special; 

    - munca neremunerată în folosul comunităţii;

    - arestul contravenţional; 

4 Guţuleac V., Tratat de drept contravenţional, Chişinău, 2009, pag.148

Page 4: Amenda contraventională

    2) contestaţiile împotriva hotărîrilor autorităţilor competente să soluţioneze cauzele

contravenţionale, procurorului.”5

Astfel, în baza acestui articol, instanţa de judecată este în drept de a stabili amenda

pentru săvîrşirea unei contravenţii de către minor sau acele contravenţii stabilite în art. 61

(Împiedicarea exercitării dreptului de întemeiere a sindicatelor şi de afiliere lor), art.63-66

(Neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului, Împiedicarea

exercitării dreptului de a comunica cu copilul şi de a-l educa , Necomunicarea despre

existenţa unui pericol pentru viaţa ori sănătatea copilului, Încălcarea regulilor înfierii,

instituirii tutelei(curatelei) asupra copiilor rămaşi fără  îngrijire părintească), art.316-318

(Neîndeplinirea cerinţelor legitime ale deputatului în Parlament, Manifestarea lipsei de

respect faţă de instanţa de judecată sau faţă de Curtea Constituţională, Neexecutarea hotărîrii

instanţei de judecată), art.320 (Imixtiunea în activitatea avocatului parlamentar), art.336

(Nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime a colaboratorului organelor de

ocrotire a normelor de drept).

În materia stabilirii unei amenzi, urmează de analizat următoarele situaţii:

Cazul în care contravenientul este persoană fizică;

Cazul în care contravenientul este persoană juridică;

Cazul în care contravenientul este persoană cu funcţie de răspundere.

În situaţia în care contravenţia a fost săvîrşită de către o persoană fizică, amenda nu

poate depăşi 150 unităţi convenţional. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei.

Contravenientul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în cel

mult 72 de ore din momentul stabilirii ei. În acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii

este executată integral. 

Dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei,

instanţa de judecată o poate înlocui, după caz, cu: 

a) amendă în mărime dublă, care însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu

amenda prevăzută de norma materială contravenţională sau de prezentul articol;

b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la

un an;

5 Codul Contravenţional al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.3-6/15 din 16.01.2009

Page 5: Amenda contraventională

c) muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se o oră de muncă pentru o

unitate convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore;

d) arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 unităţi convenţionale,

durata arestului fiind de cel mult 30 de zile. În acest caz, se va ţine cont de restricţiile

prevăzute la art.38 alin.(4). Durata arestului contravenţional este de la 3 la 15 zile. În cazul

concursului de contravenţii sau al cumulului de hotărîri de sancţionare, pentru care, conform

legii, se prevede în calitate de sancţiune arestul contravenţional, instanţa de judecată poate

aplica această sancţiune pe un termen de pînă la 30 de zile. 

Pentru situaţiile enumerate la alin.(4) lit. a), c) şi d), privarea de dreptul de a desfăşura

o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an poate fi aplicată ca sancţiune

complementară.

Art.34, alin.(4), lit.d), în baza exigenţei de previzibilitate, presupune că nu poate fi

aplicat arestul contravenţional ca înlocuire pentru amendă, pentru următoarele categorii de

persoane:

invalizi de gradul I şi de gradul II,

militarilor în termen,

militarilor şi angajaţilor cu statut special ai Ministerului Afacerilor Interne,

angajaţi în bază de contract,

femeilor gravide,

femeilor care au copii cu vîrsta de pînă la 8 ani,

persoanei care este unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de pînă la 16 ani

persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare.

Amenda aplicată persoanei fizice ce a săvîrşit o contravenţie în domeniul circulaţiei

rutiere şi dacă nu a plătit benevol şi integral amenda în decursul a 30 de zile de la data

stabilirii ei, aceasta se înlocuieşte cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate,

prin ridicarea dreptului de a conduce vehicule, pe un termen de la 6 luni la un an.6

În conformitate cu prevederile din Codul Contravenţional al Republicii Moldova art.34,

alin.(21), în cazul în care contravenientul este persoană juridică poate fi stabilită:

1. amendă de la 10 la 500 de unităţi convenţionale;

6  Codul Contravenţional al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.3-6/15 din 16.01.2009

Page 6: Amenda contraventională

2. amendă în mărimea valorii produsului, serviciului respectiv care constituie

obiectul contravenţiei, dar nu mai puţin de valoarea limitei maxime în unităţi

convenţionale, în cazul în care acest fapt este prevăzut expres de norma

materială din partea specială a cărţii întîi.

Comiterea repetată de către persoana juridică, în decursul unui an calendaristic, a

încălcărilor specificate în partea specială a cărţii întîi a prezentului cod se sancţionează cu

amendă în mărime dublă din suma amenzii în valoarea limitei maxime, indicată în partea

specială a cărţii întîi. Comiterea de către persoana juridică a treia oară şi mai mult, în

decursul unui an calendaristic, a încălcărilor specificate în partea specială a cărţii întîi a

prezentului cod se sancţionează cu amendă în mărime triplă din suma amenzii în valoarea

limitei maxime, indicată în partea specială a cărţii întîi.7

Cazul în care persoana juridică nu a plătit benevol şi integral amenda în decursul a 30

de zile de la data stabilirii ei, aceasta poate fi înlocuită cu privarea de dreptul de a desfăşura o

anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an. În conformitate cu art. 39 din Codul

Contravenţional al RM, privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită

activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni

sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a

desfăşura alte activităţi. Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate poate fi

limitată la un anumit teritoriu al unităţii administrativ-teritoriale sau la o anumită perioadă a

anului şi se stabileşte pentru un termen de la 3 luni la un an.

Art.34, alin. (2) prevede că faţă de persoanele cu funcţie de răspundere care au săvîrşit

o contravenţie se poate aplica amenda în sumă de la 10 la 500 de unităţi convenţionale. Cazul

în care amenda faţă de persoanele cu funcţie de răspundere a fost înlocuită cu privarea de

dreptul de a desfăşura o anumită activitate, ultima poate fi aplicată în cazul în care activitatea

a fost folosită la săvîrşirea contravenţiei sau în cazul în care contravenţia reprezintă o

încălcare a regulilor de desfăşurare a acestei activităţi.

Amenda se înlocuieşte de către instanţa de judecată la demersul agentului constatator

sau al procurorului. În cazul în care sancţiunea amenzii este stabilită de instanţa de judecată,

înlocuirea o efectuează instanţa la demersul executorului judecătoresc.

7  Codul Contravenţional al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.3-6/15 din 16.01.2009

Page 7: Amenda contraventională

În situaţia în care persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional

recunoaşte că este vinovată de săvîrşirea contravenţiei şi acceptă să plătească pe loc

sancţiunea amenzii contra chitanţă, agentul constatator nu încheie proces verbal ci eliberează

o chitanţă de încasare a amenzii la locul constatării contravenţiei. Chitanţa de încasare a

amenzii contravenţionale se înmînează persoanei sancţionate, faptul înmînării menţionîndu-

se în copia de pe chitanţă.

Ca sancţiune pentru săvîrşirea unei fapte ilicite, amenda este perevăzută şi de legea

penală. Conform art.64 alin. (1) din Codul Penal al Republicii Moldova, amenda este o

sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de

prezentul cod.

În materie penală, amenda, în cazurile sancţionării infractorilor reprezintă o pedeapsă

complimentară şi poate fi aplicată doar în cazurile în care este prevăzută ca atare pentru

infracţiunea corespunzătoare.

Pentru persoanele fizice, în conformitate cu art.64 alin. (3) din Codul Penal al RM,

amenda se stabileşte în limitele de la 150 la 1000 unităţi convenţionale, în funcţie de

caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, ţinîndu-se cont de situaţia materială a celui

vinovat, iar pentru infracţiunile comise din interes material – pînă la 5000 unităţi

convenţionale, luîndu-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvîrşirii

infracţiunii. Unitatea contravenţională în reglementările penale este echivalentă cu cea

stabilită în legea contravenţională, adică o unitate convenţională este egală cu 20 lei.

În acest sens, legiuitorul, la aplicarea amenzii, a prevăzut două criterii de bază ce

trebuie luate în considerare la individualizarea pedepsei:

caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, ce depind de categoria în care este

încadrată infracţiunea de către legiuitor. Art. 16 din Codul Penal al RM

prevede clasificarea infracţiunilor în : uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit

de grave, excepţional de grave;

situaţia materială a vinovatului. În determinarea situaţiei materiale a

vinovatului trebuie să se ţină cont de mărimea veniturilor condamnatului, de

numărul persoanelor aflate în întreţinere, de alţi factori care determină situaţia

sa materială.8

8 Botnaru S., Şavga A.,Grosu V., Grama M., Drept Penal. Partea Generală, Editura „Cartier”, Chişinău, 2005, pag. 444

Page 8: Amenda contraventională

Ca şi în materia contravenţională, în cazul în care persoana fizică se eschivează de la

plata amenzii, instanţa de judecată poate înlocui amenda cu altă formă a sancţiunii în

conformitate cu prevederile legale, însă spre deosebire de cea contravenţională, legea penală

face distincţie între eschivare (cazurile în acre persoana nu este în stare să plătească amenda

stabilită din condiţii obiective cum ar fi : lipsa salariului sau a altor venituri, starea materială

gravă cauzată de numărul mare de persoane aflate la întreţinere etc.) şi eschivare de rea-

credinţă.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.64 alin.(7) Cod Penal al Republicii

Moldova, în cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca

pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate, potrivit prevederilor

art.67 (munca neremunerată în folosul comunităţii) al aceluiaşi cod, să înlocuiască suma

neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se 60 de ore

de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 50 unităţi convenţionale de amendă.

Alin. (7) din acelaşi articol reglementează situaţia în cazul în care persoana fizică se

eschivează cu rea-credinţă de la plata amenzii, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma

neachitată a amenzii cu închisoare în limitele termenelor prevăzute la art.70 al Codului Penal

al RM (închisoarea). Suma amenzii se înlocuieşte cu închisoare, calculîndu-se o lună de

închisoare pentru 50 unităţi convenţionale.

Conform prevederilor din art. 64 alin. (4), în cazurile prevăzute la art.21 alin. (3) din

Codul Penal al RM, mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la

500 la 10000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite,

de mărimea daunei cauzate, luîndu-se în considerare situaţia economico-financiară a

persoanei juridice.

În art. 21 alin.(3) din Codul Penal al RM sînt stipulate situaţiile în care persoana

juridică poate fi considerată subiect la răspunderii penale şi anume:

a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea

necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii, ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru

efectuarea unei anumite activităţi;

b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde

actelor de constituire sau scopurilor declarate;

c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii

considerabile persoanei, societăţii sau statului a fost săvîrşită în interesul acestei persoane

Page 9: Amenda contraventională

juridice sau a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana

împuternicită cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective.

La stabilirea amenzi pentru persoana juridică instanţa de judecată, de asemenea, va

ţine cont de anumite condiţii care îi permit să individualizeze pedeapsa, cum ar fi situaţia

economico-financiară a acesteia (bilanţul societăţii, numărul de tranzacţii,rezultatele

auditului contabil etc.)9

În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice de la achitarea amenzii fixate,

instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea

patrimoniului.

Astfel, amenda este o formă de sancţiune aplicabilă atît în cazurile încălcărilor

contravenţionale, cît şi în cazurile săvîrşirii anumitor infracţiuni. Această sancţiune, în

ambele ramuri de drept, îşi are reglementare similară, începînd cu cercul de subiecţi pasibili

de aplicare a amenzii şi terminînd cu posibilitatea înlocuirii amenzii cu altă formă de

sancţionare. Totuşi, relevant este faptul că necătînd la similitudinile în aplicare, în materia

penală amenda are un caracter mai aspru determinat de pericolul social ridicat al

infracţiunilor comparativ cu cel al faptelor ce cad sub incidenţa ilicitului contravenţional.

Dacă apelăm la practica altor ţări (ca ex: România şi Federaţia Rusă) putem evidenţia

atît trăsături comune, cît şi particularităţi.

În România, amenda contravenţională este reglementată în Ordonanţa Guvernului nr. 2

/ 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Potrivit art. 5 din această ordonanţă, amenda

contravenţională constituie o sancţiune contravenţională principală, ca şi în sistemul sancţiunilor

contravenţionale din Republica Moldova.

Art.8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

prevede că:

(1) Amenda contravenţională are caracter administrativ.

(2) Limita minimă a amenzii contravenţionale este de 25 lei (≈ 100 MDL), iar limita

maximă nu poate depăşi:

a) 100.000 lei (≈ 400 000 MDL), în cazul contravenţiilor stabilite prin lege şi

ordonanţă;

b) 50.000 lei (≈ 200 000 MDL), în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale

Guvernului;

9 Botnaru S., Şavga A.,Grosu V., Grama M., Drept Penal. Partea Generală, Editura „Cartier”, Chişinău, 2005, pag. 449

Page 10: Amenda contraventională

c) 5.000 lei (≈ 20 000 MDL), în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale

consiliilor judeţene ori ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti;

d) 2.500 lei (≈ 10 000 MDL), în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale

consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului

Bucureşti.

(3) Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu

legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate, potrivit

legii, de autorităţile administraţiei publice locale şi amenzilor privind circulaţia pe drumurile

publice, care se fac venit integral la bugetele locale.

(4) Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislaţia

în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.

În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la

rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza

instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu

sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea

din amendă care a fost achitată.

În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în acest termen,

instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul

comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de

25 de ore. Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii

este supusă recursului. Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către

serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în

colaborare cu serviciile specializate din primării.10

Specificul amenzii în Federaţia Rusă îşi regăseşte reglementarea în prevederile art. 3.5

din Codul contravenţional al Federaţiei Ruse din 2001, amenda reprezintă valoare pecuniară,

evaluată în ruble şi stabilită:

pentru cetăţeni ai Federaţiei Ruse, limita – 5 000 RUB (≈ 2 000 MDL), în cazurile expres

stabilite de lege poate varia între – 50 000 RUB (≈ 20 000 MDL) şi 60 000 000 RUB (≈

24 000 000 MDL);

pentru cetăţeni străini, limita – 50 000 RUB (≈ 20 000 MDL)

pentru persoane juridice, limita – 1 000 000 RUB (≈ 400 000 MDL).11

10 Ordonanţa Guvernului nr. 2 / 12.07.2001 privind regimul juridic al contravenţiilor // MONITORUL OFICIAL al României nr. 410 din 25 iulie 2001.11 Codul Contravenţional al Federaţiei Ruse // http://base.consultant.ru

Page 11: Amenda contraventională

Reglementările din acest articol prevăd o serie de excepţii de la regulile generale

expuse mai sus, determinînd pentru contravenţiile din diferite domenii amenzi ce pot întrece

limitele stabilite. Aceste excepţii sînt prevăzute expres în dispoziţiile art. 3.5 din Codul

Contravenţional al Federaţiei Ruse.

Analizînd în plan comparativ specificul stabilirii amnezii contravenţionale în

Republica Moldova, România şi Federaţia Rusă, menţionăm că această formă a sancţiunii în

toate ţările enumerate mai sus este considerată a fi cea mai oportună formă a sancţiunii

contravenţionale deoarece mecanismul aplicării acesteia simplifică procedura de tragere la

răspundere a făptuitorilor contravenţiilor. De asemenea, este relevant faptul că, comparativ

cu Federaţia Rusă, atît legiuitorul din Republica Moldova, cît şi cel din România, în legislaţia

contravenţională, stipulează limita maximă a valorii amenzii, pe cînd legiuitorul rus prevede

pe lîngă aceasta şi o serie de excepţii în care instanţa ar putea stabili o amendă ce depăşeşte

acea limită, însă doar la articolele stabilite în art. 3.5 alin. (1) din Codul Contravenţional al

Federaţiei Ruse.

Din cele expuse mai sus putem conchide că amenda este o formă a sancţiunii

contravenţionale aplicată pe larg în cazul săvîrşirii contravenţiilor, considerată a fi cea mai

eficientă formă a sancţiunii contravenţionale datorită cheltuielilor reduse pentru aplicarea

acesteia, cît şi pentru că aceasta permite stingerea rapidă a răspunderii contravenţionale a

contravenientului odată ce acesta a achitat valoarea amenzii.

BIBLIOGRAFIE:

1. Botnaru S., Şavga A.,Grosu V., Grama M., Drept Penal. Partea Generală, Editura

„Cartier”, Chişinău, 2005

2. Codul Contravenţional al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, nr.3-6/15 din 16.01.2009

3. Codul Contravenţional al Federaţiei Ruse // http://base.consultant.ru

4. Cobăneanu S., Bobeica E., Rusu V., Drept administrativ, Chişinău, 2012

5. Ordonanţa Guvernului nr. 2 / 12.07.2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

// MONITORUL OFICIAL al României nr. 410 din 25 iulie 2001.

6. Guţuleac V., Tratat de drept contravenţional, Chişinău, 2009