AMALGAM DE RUGINIU

ŞTEFAN COSTEA

TOAMNA-ŞI ASCUNDE SUB FRUNZE, TRISTEŢEA,CE CAD PESTE MINE, NĂVALNIC POTOP,

ŞI SEARĂ DE SEARĂ-ŞI ARATĂ NOBLEŢEA,ANINÂND FUNIGEI PRINTRE RAMURI DE PLOP.

PE TRISTA ALEE M-ASCUND CA UN HOŢ,ŞI LACRIMA-ŢI SIMT CURGÎNDU-MI PE UMĂR,

IAR PLOPII ÎMI IES MEREU FĂRĂ SOŢ,ATUNCI, CÂND PLÂNGÂND, MĂ ROGI SĂ ÎI NUMĂR.

CÂTĂ SPLENDOARE ŞI CÂTĂ DURERE,ÎN AMALGAM DE RUGINIU,

CE ŢESE NEŞTIUT ŞI ÎN TĂCERE,UN TRIST ŞI-AMĂGITOR PUSTIU.

ŞI SIMT ,STÎND ÎN FRUNZIŞUL UD,CUM TOT MA I RECE ŢI-E SĂRUTUL.EU , POLUL NORD, TU, POLUL SUD,

IAR ÎNTRE NOI, ÎNTREG PĂMÂNTUL.

NU TE MAI VĂD, NU TE AUD,ŞI-N UNIVERSU-ACESTA MUT,

VISEZ MEREU UN VERDE CRUD,DIN VARA CARE A TRECUT.

CÂNTUL MI-E STERP, VORBELE DOR,NĂSCÂND DOAR O ROMANŢ-AMARĂ.

UN TRUBADUR RĂTĂCITOR ,CU COARDA RUPTĂ LA CHITARĂ.