Altoirea cactusilor

Altoirea pe Peireskiopsis

Nevezi IoanBaia Mare

De ce altoim ?

O întrebare a cărui răspuns s-ar putea să nu mulţumească pe toată lumea!.

Un motiv pentru care recurgem la acestă metodă este satisfacerea dorinţei de a obţine cât mai repede plante florifere, în cazul speciilor cu o dezvoltare lentă. Un alt motiv îl constiuie greutatea şi cantităţile mici de seminţe care pot fi procurate la anumite specii. Altoirea plantelor din aceste seminţe oferă o dezvoltare sigură a acestora. Plantele rezultate din altoire, într-un timp foarte scurt, comparat cu stadiul normal de dezvoltare, aduc seminţe.

Însămânţarea din care rezultă plantele de altoit o execut în luna aprilie. La două-trei săptămâni de la germinare pe plante apar primi spini, moment în care acestea devin apte pentru altoire.

Portaltoiul utilizat, Peireskiopsis spatulata sau Peireskiopsis velutina, îl pregătesc la sfârşitul verii. În acestă perioadă tai vârful plantelor, butaşii obţinuţi îi pun la înrădăcinat pentru anul următor. Până la primăvară planta mamă va dezvolta lăstari de 15 - 17 cm. Lăstarii, primăvara devreme îi pun la înrădăcinat în ghivece separate, acestea devenind portaltoii pe care îi utilizez. O condiţie esenţială în reuşita operaţiei este ca portaltoiul să aibă o rădăcină viguroasă, deasă. Înainte de altoire, portaltoii îi „cresc” într-un loc semi întunecat al serei, asigurându-le apă din belşug şi căldură. Acestă creştere forţată va determina dezvoltarea unui vârf de creştere de 1,5 cm, fraged uşor de tăiat.Operaţia de tăiere a plantelor şi a portaltoiului o execut cu două lame de bărbierit noi. Una o utilizez pentru plantule, cealaltă pentru portaltoi, având grijă să nu amestec cele două lame. După fiecare tăiere dezinfectez lamele cu spirt. Plantulele le tai în porţiunea mai groasă şi după tăiere le acopăr cu un pahar mic, pentru a preveni uscarea rapidă a tăieturii. Porţiunea de pe portaltoi unde voi executa tăierea, în prealabil o dezinfectez cu spirt, cu ajutorul unei pensule, pentru a preveni posibilitatea apariţiei unei infecţii. După executarea tăieturilor aşez plantula pe Peireskiopsis, executând o uşoară răsucire a acesteia pentru a elimina eventualele bule de aer. În cazul altoirii pe Peireskiopsis nu este necesar „presare” altoiului pe portaltoi.

O altă metodă folosesc în cazul altoirii butaşilor mai mari. În acest caz portaltoiul îl ascuţesc iar în altoi fac o scobitură. Aşez altoiul pe portaltoi apăsând şi răsucind uşor în acelaşi timp altoiul. Altoiul îl fixez de portaltoi cu un spin de la o plantă mare.

Trebuie ţinut cont de faptul că Peireskiopsis are vasele capilare situate în epiderma plantei şi nu în mijlocul tulpinei. Altoiul se aşează în aşa fel pe portaltoi ca vasele capilare a celor două

plante să se suprapună. Este un factor de care depinde reuşita acţiunii (şi în cazul altor tipuri de portaltoi).

Fazele altoirii pe Pereskiopsis

foto: I. Lörincz

După executarea operaţiei de altoire, ghivecele le aşez într-un acvariu acoperit, pregătit dinainte. Acesta are o înălţime de 45 cm şi permite aşezarea unui număr de 16 ghivece cu latura de 8 cm şi a unui borcan de un litru. Borcanul îl umplu cu apă distilată şi îl încălzesc cu un încălzitor de acvariu, astfel ca temperatura apei să fie de 30 - 40°C. Acest borcan asigură mediul umed din acvariu. Mediul umed şi cald trebuie menţinut timp de 48 de ore. Altoirile executate în acest fel se lipesc în două- trei zile şi după o săptămână, două se poate deja observa dezvoltarea altoilor.

Altoirea se va executa numai pe portaltoi care au frunze, pentru a prelungi cât mai mult viaţa acestora.

În cazul altoirii pe Peireskiopsis, după o perioadă de 3-4 ani se ridică problema „îmbătrânirii” portaltoiului, care se manifestă prin pierderea frunzelor şi apariţia unei „scoarţe lemnoase” pe corpul acesteia şi încetinirea ritmului de creştere al altoiului. La apariţia acestor semne altoiul trebuie despărţit. Acestă operaţie o fac prin tăierea portaltoiului, la 4-5 cm sub altoi şi înrădăcinarea acestui ciot într-o soluţie cu substanţă nutritivă până apar primele rădăcini. Acestea apar după 3-4 săptămâni, după care plantez planta în amestec de pământ. Se poate recurge şi la tăierea altoiului, în porţiunea cea mai groasă şi înrădăcinarea butaşului astfel obţinut sau realtoirea acestuia pe un alt portaltoi. Porţiunea rămasă pe portaltoiul vechi va aduce lăstari care la rândul lor pot fi înrădăcinaţi sau altoiţi

Nevezi Ioan

Baia Mare

Altoirea pe alte genuri de portaltoi

ing. Constatin V. Latiş

Satu Mare,

24 noiembrie 2007

În afara motivaţiilor ce justifică altoirea pe Pereskiopsis, pot apărea situaţii când suntem puşi în faţa unei posibile pierderi a unei plante fie ca urmare a unui început de putrezire, când prin îndepărtarea porţiunii afectate uneori salvăm planta, fie datorită unei mai limitate posibilităţi de înmulţire pe cale sexuată, determinată de maturarea foarte târzie a plantei (ex. plantele columnare), sau determinat de calităţile biologice a unor genuri, specii sau forme ca: formele clorofilo-deficitare, formele cristate, sensibilitate la nivelul coletului la umezeală, sau pur şi

simplu pentru a realiza o mai rapidă înmulţire pe cale vegetativă prin realizarea de lăstari mai numeroşi - specific plantelor altoite.

Ca şi în cazul altoirii pe Pereskiopsis, principala problemă o constituie obţinerea şi formatarea portaltoiului.

Cei mai viguroşi portaltoi se obţin din plante provenind din genurille: Eriocereus, Helianthocereus, Pachycereus, Cereus, Trichocereus, Myrtillocactus, Cleistocactus, Echinopsis, Opuntia Selenicereus, Corryocactus, Hylocereus.

La altoirea pe genuri de plante altele decât Pereskiopsis - care are o viaţă biologică de portaltoi mai redusă, determinat de creşterea intensă a altoiului şi deci o suprasolicitare a sistemului - se pot distinge două situaţii, care solicită portaltoi diferiţi :

altoirea intermediară, când se vor folosi portaltoi tineri, de 8-10 cm. înălţime şi cu un diametru de cca. 1 cm., din speciile: Eriocereus jusbertii, Selenicereus grandiflorus, Myrtillocactus geometrizans, Trichocereus pachanoi, candicans, schickendantzii, thelegonoides, spachianus, macrogonus, Cleistocactus baumannii, candelilla, smaragdiflorus, Corryocactus melanotricus, pachycladus, Cereus dayamii, jamacaru, Echinopsis eyresii, sau special pentru speciile clorofilo-deficitare ca: Hylocereus trigonus şi Hylocereusundatus , iar în cazul Opuntiilor, specii de Opuntia ficus-indica, triacantha, robusta;

altoirea definitivă, când vom utiliza portaltoi cu caracter de compatibilitate, de genul Eriocereus jusbertii, Pachycereus pringlei şi Echinopsis, pentru genuri şi specii ca: Mammillaria poselgeri, halei, maritima, pondii, setispina, schumannii, tetrancistra, goldii, haudeana, saboae, theresae, perezdelarosa, solisoides, dodsonii, barbata, carmenae, dehertiana, herrerae, humboldtii, lasiacantha, lenta, morricalli, olivae, wilcoxii, stella-de-tacubaya, viescensis, Ariocarpus, Ortegocactus, Pelecyphora, Encephalocarpus, Aztekium, Turbinicarpus, Pilocanthus, Pediocactus, Sclerocactus, Discocactus, Buiningia, Uebelmannia, Cintia, Coleocephalocereus, Austrocephalocereus, Micranthocereus, Copiapoa, Eriosyce, Reicheocactus, Delaetia, Rodentiophila, Gymnocalycium, Blossfeldia, Frailea, Sulcorebutia, Rebutia, Chamaecereus, formele clorofilo-deficitare sau cristate.

Pentru a concretiza situaţiile de compatibilitate altoi - portaltoi subliniem:

- portaltoii realizaţi din Echinopsis se vor utiliza pentru toate tipurile de altoi pitice şi încet crescătoare, sau mai rar pentru specii aparţinând genurilor: Echinocereus, Sclerocactus, Pediocactus (inclusiv Utahia), cât şi pentru speciile ce se iernează la temperaturi mai scăzute (5-10°C);

- portaltoii realizaţi pe Eriocereus jusbertii, căruia îi corespunde un sol umed şi cald, care este uşor de iernat, fiind un portaltoi deosebit de rezistent, se pretează altoirii de „repicaturi”;

- portaltoiul de Hylocereus şi hibrizi ai acestuia are o creştere rapidă şi se pretează altoirii de epifite ce iernează la temperatură ridicată şi umezeală precum şi pentru altoirea de „repicături”, având dezavantajul că nu păstrează corespunzător şi un timp mai îndelungat altoiul; deasemenea este pretabil pentru altoirea de cactuşi dependenţi ca: Gymnocalycium mihanovichii var. friedrichii cu cele două forme ale sale : aurea şi rubra şi Chamaecereus silvestris, formele cristatus şi aureus;

- portaltoiul de Selenicereus (grandiflorus şi macdonaldiae), ce se iernează la loc cald, este potrivit pentru Schlumbergera şi „repicat”;

- portaltoiul de Trichocereus (bridgesii, pachanoi, spachianus,etc.), ce se iernează la rece şi uscat , asigură o dezvoltare deosebită în volum a altoiului, are dezavantajul de a lăstări puternic, necesitând o continuă supraveghere în vederea înlăturării acestora.

Apartanenţa, altoiului şi a portaltoiului, la aceiaşi subfamilie şi eventual zonă geografică condiţionează reuşita altoirii.

Ca principiu general, altoirea se execută doar în perioada aprilie – septembrie, deci în perioada de vegetaţie activă a plantelor. Deşi este posibil ca viitorul portaltoi să fie înrădăcinat în anul executării operaţiunii de altoire, este indicată, pentru a asigura un sistem radicular ce să susţină două plante, obţinerea acestuia cu un an înainte.

Portaltoiul poate fi realizat pe seama unei plante mature sau pe seama unui butaş.

Pentru obţinerea butaşului se procedează astfel:

Cu ajutorul unei lame, a unui bisturiu, sau a unui cuţit bine ascuţit, în prealabil dezinfectat cu alcool (şi nu prin flambare pentru a nu reduce duritatea metalului), se procedează la separarea lăstarului de pe planta mamă, lăstar ce trebuie să aibe o lungime de 10-15 cm. Pentru a nu compromite planta mamă tăietura trebuie să fie cât mai mică şi fără suprafeţe sfâşiate şi se va pudra cu un fungicid (nu cu alcool – întrucât „arde” ţesutul viu) sau cu praf de cărbune care este sicativ.

Lăstarul obţinut se va ascuţi în partea proximală, în formă de pană, dinspre exterior spre cilindrul central, cu grijă a nu-l leza. Suprafaţa tăiată se pudrează cu un fungicid sau cu un hormon de înrădăcinare, iar vârful cu praf de gips ce să prevină o uscare rapidă.

Lăstarul fasonat, potrivit celor de mai sus, se poziţionează vertical timp de câteva zile , până când pe suprafaţa tăiată se formează o peliculă uscată. Astfel pregătit, lăstarul este aşezat deasupra unei site sub care este apă (deci se creiază un mediu umed), sau pe un suport ce să-l ţină ridicat peste nivelul mesei sau, se plantează într-un ghiveci de dimensiune corespunzătoare, în care după ce s-a aşezat peste orificiile de eliminare a excesului de apă spărturi ceramice sau pietriş, se introduce amestecul de sol specific genului până la aproximativ 5-6 cm. de la buza superioară urmat de 4-5 cm. de nisip.

Lăstarul fasonat prin tăiere şi apoi cicatrizat, devenit butaş, indiferent de soluţia adoptată v-a forma rădăcini pe conturul tăieturii.

În situaţia în care după câteva zile se constată că a început un proces de putrezire se v-a proceda la o nouă tăiere, până la ţesutul sănătos, la uscarea sub formă de peliculă şi la o nouă înrădăcinare.

După aproximativ 2-3 săptămâni apar primele rădăcini, când în situaţia în care s-a folosit procedeul de înrădăcinare deasupra apei sau acea de suspendat, butaşul se va planta fie în tăvi de butăşire, fie în ghiveci, unde timp de un sezon îşi continuă formarea sistemului radicular.

Personal optez pentru înrădăcinarea directă în nisip, procedeu care-mi asigură o continuitate în procesul de înrădăcinare, noile rădăcini nu vor mai fi deranjate putând trece direct în stratul inferior, nutritiv.

Consider procedeul de sterilizare prin încălzire până la punctul de fierbere a amestecului de sol ca fără fundament ştiinţific şi un exces de zel. Solul este un complex viu, cu o structură granulară specifică, care-i dau proprietăţi de suport pentru viaţă, pentru cultura plantelor. Prin încălzire solul îşi pierde granulaţia şi microflora favorabilă dezvoltării vegetale, devine o masă amorfă!. Deasemenea, adaosul de cărbune în sol nu poate fi tratat ca „dezinfectant”, este doar un element higroscopic, ce menţine un timp mai îndelungat umiditatea amestecului şi fixează bule de aer, deci asigură o mai mare porozitate.

După formarea sistemului radicular suficient de dezvoltat pentru a susţine altoiul şi portaltoiul se procedează la altoire, care aşa cum am mai spus se execută numai în sezonul de activitate vegetativă a plantelor şi numai pe timp călduros.

Dacă urmărim altoirea unei plante delicate, vom opta pentru un portaltoi cu un sistem radicular robust şi alegem tipul de altoire permanentă - care se realizează mai aproape de baza plantei. Dacă dorim să stimulăm vegetaţia unei plante, chiar cu riscul de a nu înflori şi de a se desprinde ulterior de portaltoi, atunci vom prefera altoirea temporară - care se face către vârful portaltoiului.

Înainte cu 2-3 săptămâni de efectuarea altoirii butaşii vor trebui pregătiţi, pregătire ce constă în aşezarea lor la un loc mai puţin luminat, la un loc cald şi la udarea lor moderată, operaţiune ce va determina etiolarea vârfului. De fapt prin acest procedeu forţăm vârful de creştere al plantei,ceea ce duce la formarea de ţesut tânăr.

Tehnica de altoire depinde de metoda adoptată:

- fie altoirea plată, cănd suprafaţa de tăiere a portaltoiului şi al altoiului sunt plate,

- fie altoirea în V, când ambele plante se taie în V.

În cazul aplicării metodei de altoire plată, indiferent de faptul că este o altoire intermediară sau definitivă, a căror condiţii le-am descris mai sus, portaltoiul va fi secţionat cu ajutorul unuia dintre instrumentele descrise la separarea lăstarului de către planta mamă. Suprafaţa secţionată a plantei înrădăcinate trebuie protejată pentru a nu se infecta/infesta şi a nu pierde sevă, care în general este de consistenţă cleioasă la portaltoii bine pregătiţi, prin secţionare unei foiţe ce se v-a lăsa pe locul său. Pentru ca după altoire, la câteva săptămâni, portaltoiul să nu elimine altoiul ca urmare a uscării suprafeţei de altoit, se va proceda la tăierea oblică a marginilor porţiunii secţionate.

Fazele pregătirii portaltoiului

foto: I. Lörimcz

Pasul următor este cel al pregătirii altoiului : altoiul, desprins de pe planta mamă, sau porţiunea unei plante ce trebuie salvată, se va secţiona identic portaltoiului, adică, pentru a nu crea mediu de dezvoltare a diverşilor fungi, pentru a crea condiţii de aerisire, se taie oblic pe margini şi perfect plan la bază. Reuşita altoirii constă în suprapunerea perfectă a vaselor liberiene ale altoiului peste cele ale portaltoiului, creind o continuitate.

Fazele pregătirii altoiului

foto:I. Lörincz

Pentru a realiza un contact intim între cele două suprafeţe create de către portaltoi şi altoi se va proceda la efetuarea unei presiuni (care nu trebuie să fie atât de mare încât să deformeze altoiul), fie cu ajutorul unor benzi cauciucate elastice (elasticul se trece pe sub ghiveci şi peste porţiunea apicală a altoiului), fie cu fire de aţă/sfoară ce au la capete mici greutăţi (şuruburi, piuliţe), fie cu lame elastice fixate într-un suport fix dar care pot efectua o presiune continuă şi perpendiculară pe vârful altoiului. După 3-5 zile de la efectuarea altoirii se vor îndepărta mijloacele de presare, planta se va aşeza la un loc cald, luminos dar nu în bătaia directă a razelor solare. Noua plantă se va creşte identic componenteloravându-se însă în vedere ca apa de udare să nu ajungă pe suprafaţa de contact altoi-portaltoi.

La efectuarea acestui tip de altoire trebuie avut în vedere ca porţiunile de portaltoi rezultate în urma secţionării să se utilizeze în continuare la formarea de noi portaltoi prin înrădăcinare şi creştere.

Altoire în V, sau în despicătură, se aplică în mod deosebit plantelor cu port pendent : Zygocactus, Rhipsalidopsis, Schlumbergera, ş.a., mai mult cu scop estetic, utilizând portaltoi înalţi de 15-20 cm. Această metodă constă în tăierea aproximativ a 2-3 cm. din vârful portaltoiului, după care se efectuiază o tăiere în V, care eliberează atât o porţiune din cilindrul central cât şi din parenchim. Altoiul se taie sub formă de pană, pe ambele feţe, după care se introduce în despicătura portaltoiului. Apoi, se leagă strâns portaltoiul peste altoi. Reuşita operaţiunii constă în rapiditatea execuţiei.

Obţinerea îndemânării în efectuarea acestor manevre poate asigura reuşita totală, poate da posibilitatea de a spori numărul indivizilor din colecţie, mai ales când vorbim de plante rare, valoroase şi nu în ultimul rând a da un plus de formă şi culoare deosebit de apreciate în peisajul ambiental.