Alecu DoniciNastere: 19 ianuarie 1806, Bezin, azi Donici, OrheiDeces: 21 ianuarie 1865, Iași

Alecu Donici (Alexandru Donici) a fost un poet fabulist basarabean.

Era inspirat de fabulele lui La Fontaine și Krilov. In 1835 este evidențiat ca traducator in revista moscovita Teleskop, traducand fabule de Pușkin și Krilov. In cooperare cu Constantin Negruzzi traduce și publica “Satire și alte poetice compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Pușkin “Țiganii”(1837) și alte creații ale clasicilor literaturii universale.

OPERA:

Fabule, pref. de C. Negruzzi, Bucuresti, f.a.: Povestea fabulei, pref. de C. Negruzzi, f.a.; Fabule, Chisinau, 1936; Fabule, Bucuresti, 1936; Fabule, Iasi, 1840 (ed. II, 1842); Fabule, ed. ingrijita de V. Ciobanii, pref. de E. Boldan, Bucuresti, 1952 (ed. II. 1956; ed. in, 1958).

Traduceri:

A. S. Puskin, Tiganii, Bucuresti, 1837;Satire si alte poetice compuneri de printul Antioh Cantemir, in colaborare cu C. Negruzzi, Iasi, 1844 (ed. II, 1858).

 Alexandru Donici (1806-1866)

Fabulistul moldovean Alexandru Donici, primul dintre cei patru fii ai clucerului DimitrieDonici, s-a născut în anul 1806 la Bezin (azi Donici) raionul Orhei. La vîrsta de 12 anieste trimis la Petersburg, într-un institut de educaţie particular. După ce capătă aici cunoştinţele elementare, este înscris la liceul militar din acelaşi oraş. A devenit ofiţer şi a servit în această calitate cîtva timp în armata rusă. Din 1835, scriitorul se stabileşte la Iaşi,unde intră în magistratură. In capitala Moldovei, Alexandru Donici duce o viaţă activă,împărţindu-se între îndatoririle de magistrat şi preocupările literare, în anul 1837, dătiparului traducerea poemului Ţiganii de Puşkin, iar în 1840 şi 1842 stringe în două plachete fabulele pe care le publicase în diferite reviste ale vremii, în anul 1844 publică,împreună cu prietenul său C. Negruzzi, volumul de Satire şi alte poetice compuneri,traduse din poetul rus de origine moldovenească Antioh Cantemir. Alexandru Donici seconsacră tot mai mult carierei sale juridice şi, deşi pînâ la moarte (în 1866, la Iaşi) nu maiscoate nici un volum, continuă să viseze te poezie, publicind în revistele vremii un număr de noi fabule, dovadă a ataşamentului său pentru această specie literară, care de altfel l-aconsacrat. Unii au încercat a-l prezenta pe Al. Donici ca pe un simplu traducător, pornindde la ideea că majoritatea celor 87 de fabule apărute sub numele poetului îşi găsesc punctul de plecare în opera marelui fabulist rus Krîlov şi apoi în ale altora. Cînd Al.Donici traduce, el dăruieşte textului o prospeţime caracteristică, ajungînd să realizeze înmulte privinţe o operă nouă. Meritul scriitorului constă mai ales în grija deosebită de aadapta conţinutul fabulei la realităţile româneşti ale timpului. Fabulele lui AlexandruDonici reflectă, într-adevăr, unele aspecte ale societăţii moldoveneşti, care nu diferăaproape deloc de aceea din Ţara Românească, din timpul orînduirii feudale şi alînceputurilor capitalismului la noi.

Fabulistul stigmatizează viciile marilor boieri,aviditatea, cruzimea şi laşitatea lor. Fabulele lui demască, uneori cu plasticitate, cu oanumită forţă şi virulenţa, justiţia nedreaptă de clasă, bunul plac al cirmuitorilor şi lăcomiade bani a funcţionarilor de toate gradele, de la cei mai mici pînâ la cei mai mari. Nu e oîntîmplare că Eminescu a putut descoperi în Donici un adevărat cuib de înţelepciune, într-adevăr, valoarea şi importanţa lui Alexandru Donici rezidă tocmai în adînca legătură cu poporul. Folosind bogatul tezaur pe care i l-a oferit fabula lui L.A. Krîlov, AlexandruDonici a reuşit să adapteze destul de strîns modelele la realităţile sociale româneşti alevremii, impunîndu-se ca un autor merituos in ansamblul literaturii paşoptiste.