Aiul X X X I I . — NO. 28 . 5 BANI IN TOATA TARA S F» Duminică 10 Iulie. 1916.

LITERAR ABONAMENTUL

L E I 2 , 0 0 A N U A L [ABONAMENTELE SE FAC

NUMAI PE DN AN

COLABORATORII ACESTUI NUMĂR Alexandru Macedonski, I . Foti, Ioan D r a p , Dr. F . Grünfeld, Adrian G. Roşianu,

Gonst. Poteră, Ion Vultur, Constanţa Spirescu, I. G. Sava, ¥. Huţan. etc.

A N U N G I U R I LINIA PE PAG. 7 şl 8

» A M 2 0

2 . — N o . 2 8 . UNIVERSUL I U I RAR l : i ! 3 H . . it klli íO I 9 1 Ö

DIN LITERATURA SPANIOLI

îngerul păzitor ! \uvel : i « l n r ă z b o i u l c u l ' r a n l a

öe Pedro A. de Álarcon

In S p a n i a oamenii spun de când e l a m e a : ,,La întâiu Main vin rându-r>c!ele. Insă până acum n'a spus-o n imeni şi ce pot cu întări din ţoală convingerea, e că rândunelele nu şi-au căutat nici odată cuiburile în­tr 'o zi mai frumoasă ca la întâiu Main al anului 1814.

Marea albastră, marea cea liniş­tită parca să fie începutul veşniciei ş i al nesfârşitului. Câmpiile ş i poie­nile primeau zâmbind sărutul gingaş al soarelui şi-i mulţumeau prin flo­r i le măre ţe şi făgăduinţa fructelor ce au să v ină . Tot aernl respira iubire ii v i a ţ i , ş i un vântuleţ uşor de primă­v a r ă hoinărea cu mirosul nesfârşitei h nour i i .

Dar această înaltă mişcare de pri­m ă v a r ă nu era singura în această zi neuitată- Şi oraşele se'nveseleao ia gândul întoarcerii păsărilor călă­toare , ia r începutul lunii fiorilor le dădea simţiminte шат-і, înalte, pa­triotice, cari le vorbenu de înăiţare şi prosperare nonă.

Abia de patrusprezece zile domnea pacea în Spauia după şease ani de război II furios. Războiul de liberare, ai cărui eroi an fost părinţii uo' tri , ajunsese Ia capăt- fiencTalii lui Na­poleon fugiseră cu trnpele < ă spur.ă stăpânitorului atâtor popoare că-i za­da rn ic să gândească la cucerirea Span ie i . Pe tot pămâmtul peninsulei nu mai era nici un soldat străin. Dia ta noastră patrie secată de puteri se odihnea ca şi convalescentul ce părăseşte patul pentru întâia d; tă după suferinţă îndelungată, O clipă melancolică, dar nespus dc sublimă! Diu nou răsunan de rngăeiunc clopo­tele bisericilor sfărâmate şi pe jumă­tate arse . Din nou se ridicau r.ori paşnic i de fnm In atmosfera wetul-burată ş i cântec dc voci veseie se Snăiţa spre ceruri. Săteanul obesit a r u n c a armele şi se întoarse ta lu­cru- c â n t â n d mângâierea necazuri­lor iubir i i pierdute la gâî-du! că ş':-a păstrat pământul moştenit. Delà St. Sebastian la Cadix, delà Carmina Ia Corona plutea îacredere blândă şi pace adâncă- De Jar împrejur -•» ;.n-s.T-a do faptele eroice ale cutărei san cutărei provincii, ale culftrui sau cutărui oraş şi iadeţ, de năzuinţele uriaşe de-a Inlătnra jugul străinu­lui ; pretutindeni oamenii trimtt;a!i mulţumiri evlavioase la ceruri, aco­pereau cu pietate adâncă pe cei pier­duţi ; pretutindeni se terepese con-sirnirea caselor şi craselor воні. în nădejde fericită să trăiască zile mai norocoase, decât martirii cr-j ui pa­iri c i.

II

In ziua aceea eseau uu flăcău fru­mos şi-o minune de fată în veştmin­te simple, dar pâine dc farmec din biserica Sf- Domingo din Tarragona. unde tocmai fuseseră cununaţi.

Preotul, care le î m p ă r t ă ş i r e bine­cuvântarea, ii însoţea şi mergea ve­sel şi fericit î n t r e amândoi, ca şi când Ie datora propriaî fericire.

Si t iner i i ii nin'tnmeau în ad văr foarte mal i Clara şi Manuel, aşa se numea noua pereche. îşi pierduseră amândo i rudele la 28 Inuie 1811 — în aceeaşi zi — câud generalul Su­chet, asediă vijelios Tarrr.gona. La în­cepui ui ea m pa aici din 1813. genera­lul ir. cu prin acclaş oraş şi i iuă în­tări! urile şi casele în stăpânire. Una din aceste casc, precum şi toată :.ve-rea lui Manncl, care fugise cn Clara şi m a m a acesteia» fură administrate iu i impu l acela de povestitorul aces­tei i s tor i i .

Iu aceste zile mai mult de jumătate din locuitorii Tnrragonci au fost u-

*O<>OOOC<>OO<>OO<>O<><>OO<><>O<><>0O^

I * S S p r e zări însângerate î l — S O Prietenului Locot. aviator I. Pcnes, <> O cu care am tăcut shorul. ' X V învingători ai sferelor duşmane, л X Pribegi slăpânilori pe vânlari şi pe nori, \ £ Deschidem drumuri noui, aeriane. o o Ca 'n toamnele târzii triunghiul c/e cocori — o $ Şi cetele ne cântă de sus osanale, 2 Я Iar demonii de fos mereu ne urmăresc in cale. 9

* I o Cu trosnete vrăjmaşe 'n s hor ne întâlnim, o O De fulgere ni-i sfera li/minat:, £ 3 Dar noi ca smeii din poveste pribegim g 9 Depa te 'n z'-ri spre ţara 'nsângerată л <> A unui împărat vital de ia/ şi raiu. . . % % Acolo moare in robie fata anm Crai/-, o S % 9 fíypil'i de o pajură haină. ó Ó De Voecoct uitată, şi străin':, 5 £ Din frunza codrilor de fag îşi -plânge

f Şi dor./l cel din urmă, şi se stinge In neagra noapte-a visurilor spulberate,

% Sub lovitura pajurii cu ghiare nsângerale. o 9 Un nor din lacrimi sboară după noi, o Simbolul cel din urmă ce ne chiamă, à £ Noi vă deschidem drum, veniţi eroi, o g S) trecem munţi şi codri de aram:. . . . ^ o Şi când va li s t w întoarcem cu alaiu, <> o S-/ poarte steagul Inrmntei fata cea de Craiu. o

S V. Rulau 9 O ' y % s 00<X>000000<>O<><>Ov<'<><Xx>>0<>^^ cişi, aşa ca sărmanul orfan, care se

înapoiase să-şi caute casa şi bunurile şi să le dăruiască nenorociteior femei lipsite de mijloace, nu se p?:tu legu­ma în deajuns ca să-şi doved ască dreptul la moştenirea taiăîr.i sau.

In oraşul sfărâmat apăru alunei acel preot venerabil, en care îl săsim acum pe Manuel şi care-1 cunoştea delà naştere, căci era de mulţi ani preotul acestei parchii, botezase pe Manuel şi-i împărtăşise piiaia in­strucţiune. Numai mărturiei sale vrednice de crezare îl datureşte tână­rul că. in loc să ajungă aproape err-şetor îşi recâştigă întreaga avere.

După câteva zile se desăvârşi lă-sătoria sa cu Clara.

III

încotro mergem, cop.i? ."-pune-ti-mi dar de ec-i vorba? grăi prcetnl la nşa bisericii-

— Avem să-ti mărturisim o ta 'nă, zise Сіагя abătută.

— O taină — из ic ?.. De ce nn mi-aţi spns-o azi dimineaţă?

— Dar, părinte, răspunse Manuel îngândurat, secretul nostru nu ni-i păcat -

— A, aşa sc schimbă lucrul, dar spancţi-mi- ce este?

— Vorbeşte tn, zise Clara logodni­cului său.

Acesta însă se mărgini să spună: — Nn, aideţi să facem pe vremea

aceasta măreaţă o plimbare: şi ti om spune, pír inte, la f iţa locnhii ee s'a întâmplat.

— In ce Ioc? . Aide. părinte- zise Ckra, apu­

când «-! de braţ. Preotul se grăbi să le răspundă

dorintii şi ieşiră împreună pe poarta oraşului.

După ce făcură l â e v a sute de jaşi şi ajunseră la (armul râului Frau-coli, Manuel se opri şi zise:

— Aici era. — Nu, nu, răspunse Clara, mai de­

parte. Da- înfr'adevăr. Era in golful

acela unde se ghemuie acum femeca aceea-

— Linişte! Femeca aceea-i mama. — Cum, іпаша ta? — Da, — nu-i nici o îndoială. A

cşit şi azi dimineaţă din casă fără să îngăduie nimănui s'o însoţească şi vedeţi ee departe n ajuns cu bra­ţele.-- Nu te mişca, părinte, fiiudcă ştii că nenorocita şl-a pierdut min­ţile, în acea noapte îngrozitoare a părăsit-o raţiunea.

Intre acestea cele trei persoane s'au apropiat de ferne!» aceea care >.ăcea la ţărmul r.pei, cu ochii în­dreptaţi ( in ia spre valuri.

i.ra o malronă vrednică de cinste-cn trăsături serioase, săpate de du­rere , cu părul alb, îu valuri, o ade-% arată Cataloniană.

— Ce zi frumoasă- mamă, zise Clara, îmbrăţişâBda-o. â

— O, puică, ee noapte îngrozitoa­re, răspunse biata nebună.

— Si acnm, ascultă pariate, ce *'a întâmplat, vorbi Manuel, în timp ce se depărta cu omul biserici! de cele donă femei.

IV

— Ac', continuă Manuel an'Uánd fluviul, in valurile acestea cari de cinci ani an cărat atât sânge, se odihneşte o jertfă abia de ciaespre-zcee lnni, un prunc căzut pentru in­dependenta Spaniei-.., căruia i i dato­rează inimile, pc cari le-ai nnit pen-trn totdeauna, viata şi fericirea- Nu vorbese de mjtma Clarei, deşi şi ea îşi mulţumeşte viaţa acestui copil sfânt, — căci ar fi fost mai bine, dc piereau amndoi- Şi acum, iată com a venit nenorocirea-

Tt vei mira, părinte, cum a pntut o faptnră nevinovată de cincispre­zece luni să facă unei familii întregi o asemenea fericire.

Ln vorbele acestea Manuel arăta pi roi ului n-.âua dreapta slutită dc o rană mare şi adâncă.

-,De cincisprezece luni, da, — a murit de cincispreaccc luni şi totuşi via(a nn-i era de prisos!

Ştii. părinte, ce tristă a fost pcu-tru Taragona zina dc 28 Iunie 1811, deşi d-ta însuţi ai fost prins şi n'ai văzut mizeria din oraş. N'ai văzut cum au murit în zece ore cinci mii dc spanioli, cum ardeau casele şi bisericile, cum erau ucise femei sla­be şi fără de apărare, cum necin­steau fecioarele si călugăritele nea­

tinse de adierea vântului. N'ai vă zut eu m »e goniaa pria oraş fort ui ві beţia, pofta şi măcelul. N'ai văzut părinte, una din cele mai mari fapt» de erou ale cuceritorului lamei, alt semizeului Napoleon. Eu le-am vă­zut toate. Am văzut bolnavi ridi-eându-se din patul de moarte şi schimbând linţoliul cn sabia, pen­tru ca să cadă de mâna războiniciloi duşmani. Am văzut ln aceeaş strada o femee de capitală (Ininnduşi încă p i L i u u l la sîu şi copiii plingînd ră-tiu-іічі în jurui. O. fie blestemate ar­mele duşmane!

Ta ta şi fraţi i mei au fost ucişi ln acea zi îngrozitoare. Dumnezeu să-i e.iliă la picioarele saie!

Rănit ia mina dreaptă şi din cau­za aceas ta fără putere de luptă, fu­gii iu casa mamei Clarei-

Clara şetien îngrozită de scar-ia-ini, palida şi tremurind (le frică în balcon, şi răcni de bucurie cind mă iări pe stradă-

intra i iwăuntru; dar urmăritorii mei au văznt-o. — Şi ce frumoasă c-ia!

Cu rîsete de bucurie şi strigăt brutal salutară pe Clara îndurerată, dar purnrea l ină .

O clipă apoi ni se prăbuşi uşa trosnind desnădăjduhă supt lovitu­rile de topoare ale daşmanilor. Eram pierii nţi.

Mama Clarei, care (inea nenoro­citul eopil în brate, copilul care a-stăzi renanzează îa albia rîului a-cestnia, fugi eu n«ri în cisterna ca­sei, foarte adîncă şi ascată, fiindcă nu mai pioase de mal mnlte luni. Cisterna uceca, *u o suprafaţă de a-proape opt metri pătraţi, se îngu­sta de jos în sas tot mai mult şi for-ma un fel de fiafînă aproape în mij­locul curţii, avînd ghizdnri de fier, prin care ee «cetea apă cu donă ga­le (i.

Miguel — BRiuele micuţului — era nn frate de-al Oare i ţ i cel mai mie fiu al nenorocitei văduvite de fran­cezi.

In cisterna aceea ne pnleam as­cunde cite şi patru m uşuriu(ă şi ne credeam salvaţi. Nimeni nu pu­tea bănui că ne-am fi ascnns în acel Ioc, nici mai ales că acest loc avea ( xisteută. Privită de sus, cisterna părea o finlină obişnuită. Francezij credeau că fugiserăm peste acope­rişul casei-

Da-, eram scăpaţi- СЭага îmi legă rana, in timp ce mama îşi dădu pieptul pruncului; şi, cu toate că rana mă durea Îngrozitor- mă sim-ţiam ferieit şi zîmbinm. Deodată au­zirăm taaă că francezii ln*eta(i cău-tan să scoată apă din finüna in ca­re ne afla m noi.

Iţi poţi închipui. pSriate, îa ce spaimă îngrozitoare pbatiam ln a-cea clipită.

No Inghiesuirăm toţi tntr 'na colt, pe cînd ci lăsară aşa de adine gă­leata, că se lovi dc pftmîot

Abia de lodrkzniam să respirăm. Căldarea se ridică grabnic îa sus. — Flntîna uscată! esclamară fran­

cezii. — l ia i sas trebne să fie apă, adao-

se altul. Pleacă, gindirära Clara, mama

ci şi cu-— Dar dacă or fi ei aici, strigă

unul îu limba catalană. Era un dezertor, părinte» an spa­

niol ne trăda. — Ce prostie, răspunse francezul-

Peste putinţă să sc fi lăsat năuntru aşa repede-

— Ai dreptate, zise dezertorui. Nu ştiau că la această cisternă

duce nn drum suhpămintean, a că­rui uşă era acoperită de pămîntul u-nei pivniţi îndepărtate şi de aceea era greu de găsit.

Şi îti închipui plutirea noastră în­grozitoare intre spaimă şi speranţă cînd auziam convorbirea această. Diu col(ul unde ne înghesuisem, ve* dcam umbra capetelor lor, în lumi-

I>ti;uinică IO Iul ie 1 9 1 6 . UNIVERSUL LITERAR i \ o . 2 S , — 3

aa. efcu-ă pe care » arunca gur* fln-tînei în pironită., mişciadu-se înco­lo şi încoace. Fiece secundă ni se părea un seeoL

Ia clipa aceasta începu Miguel sä plingă.

Dar abia scosese primul . strigăt, cînd mama sa căută să înăbuşe vo­cea ce trebuia să ne trădeze, apăsând la pieptH-i copilul gingaş.

— A{i auzit? strigă unul de sus. — Nn! răspunse altul-

Să ascultăm, continuă dezerto-

Şi aşa trecură trei minute îngro­zitoare.

Miguel se lupta să plingă-. şi cu cît mai tara ii apăsa muma-i, cu a t i t devenia mai neliniştit.

Insă apoi nu se mai auzi ui ; i tel mai uşor Äsoaiot.

— A fost ecou!, strigară frânt exii depăriindii-se încet.

— Poate, inturi dezertorul. Şi porniră spre eşirea ciiijii. în

t imp ce zornăitul săbiilor lor şi zgo­motul paşilor răs-iiuaii prelung.

Insă prea tirziu ne veni fericirea. Miguel nti mai pllngea.-. Muri.se.

— Părinte, părinte! strigă deoda­tă mama Cîarei, întrernpînd pe Ma­nuel. Spune, părinte, că n'a fost, a-devàrat. că eu nu піт-am omorît co­pilul, eă ei mi l-au ueis- L'au sn-jrrumnt ca să-i m intui pe ei Ah. pa­rlai? , iartă-mă, fiindcă nu-s mamă ticăloasă şi nu-mi dădeam seama de copil, de fini re-mi murin la sin. Nu-s mamă ticăloasa?"

— Părinte, zise Clara, te-am adus aîe-î s ă binecnvîutezi »pa ee-:senr.de cadavrul mirutnlnt meu frate, eăei pericol::! nu ne lăsare timp să-1 tn-mormintăm.

Xu-i adeTarat, părinte, eă Mi­guel ne urmăreşte din liniştea ceru­rilor? întrebă Manrel cu vocea îne­cată 'n sughiţuri.

Da. fiilor, — grăi preotul — vă asigur in nomele Ini Dnmnrzea ţi-al palriei. Şi tu, femrie, enrmă-ti ?Iin-sul ruinător, continuă adresîndii-se bătrinei. Dumnezeu binecuvânteze

patima cc-ai îndnrat-o, după cum eu bineenviiitez copilul acesta nevi­novat. In cer Hi vei găsi pruncul şi cu el t ' se va înveseli snîlrtnî: şi voi, care-! iubiţi, nu uitaţi că v'aji rnmpărat norocul cn snferinta >dro-hifoarc a altora. Să fiii gala la a-jntorarea aproapelui-

Aşa vorbi preoinî. în strălucirea soarelui de primăverii, în mijlocul florilor înbobeerte- în eîntecul i-asă-ritor Tesefe şi binecuvintă valurile lei Francnli, în care se odibnia не-norm-itnl copil, m c înger păzitor al familier.

Trad. de Const. Poteră-Steiăneşli-

Ai noştri fraţi se abur iama De c/iin şi jale amara, Imreien [or e groaznici, Vai, sa»/ meniţi să /dara.

Arola-i jaf, ard casele, 11 itrâiiii mor geniănd, ternei fug cu odraslele La sânii [or ţinând.

«Marile Hege, zorile S'aprin/ tie-un s fini îndemn, Noi Ţi-aştei/t-'nn r/agjtàrde, Un semn, an sini/ar semn».

Prin vàile Car/taţilor, Pe nnde-ai noştri mor, Un glas ne strigă: «Fraţilor, Veniţi intr'ajutor /»

Eon Vnlrcra

i P a l e / t t u l І Г @ с І е ж » а < 1 c l i n C h i c a g o

(13 ALEXANDRU MACEDONSKI

T e uiţi p r in t r e tinerii sc r i i to r i : Mulţi , s au cel puţin des tu i scr i i ­tori de ta lent , da r a ra ră de r a r e excepti t tni , foar te putini ca r i să aibă cunoş t in ţe l i t e r a re s e r i oa se . Mai a d e s e a n ' au de loc. Şi tot p r in t r e ei, s e c e t ă cumpl i tă de persona l i t ă ţ i pu te rn ice . In g e n e ­ra l , ei sunt oglinzi in luminuşul c ă r o r a se răs f râng pe r sona l i t ă ­ţile a l t o r a — ale celor c a r e i-au p r e c e d a t — iar când se î n t â m ­plă să p o r n e a s c ă şi de la ei c â t e o schinte ie , a c e a s t a e a t â t de n e ­h o t ă r â t ă — î l acă re ca c e a c a r e ţ i jneşte câ te -o da t ă în nopţi le de v a r ă din pufregaiur i le ce z a c a s c u n s e ici-colo sub p ă m â n t u l câ te unui c â m p .

Răs f rânger i au fost, fără în­doială, şi scri i tori i ce au u r m a t lui Eminescu , da r ei ati avut un mer i t , şi aces t mer i t a fost — în lipsă de o al tă ca rac t e r i s t i c ă — p e r s o n a l i t a t e a lor o m e n e a s c ă . Insuşindu-şi de la cel pe c a r e 'şi l 'au a les ca m a e s t r u nu numa i pes imismul cu c a r e dânsul a fost înrâur i t de filosofia g e r m a n ă , da r până şi provinc ia l i smele din verba l i smul lui, şi până şi e le­men te l e pr imit ive ale versului său, aceşt j ne-ch iămaţ i să vor ­b e a s c ă în limba zei lor , au avu t totuşi o pe rsona l i t a te , şi încă una din cele niai m a r i : Vitejia cu c a r e ei, în t imp de a p r o a p e t re i -zee i de ani, s'ait fanat iza t î n t r ' o anu­mi tă direcţiune., r id icând pe maes t ru l lor mai p resus de toţi , sch imbându ' i greşel i le în „fru­museţi de forme", m a n ă r â n d u ' i r imele pe ca re le-a in t rodus , pu­nând în circulat i t tne, şi impunând , theor i a c ă : „decalchiarea" — „covia" — poate să fie mai p re ­sus de original —zeificând u'1 — şi impunândtt ' l t r ep t a t în mijlo­cii! ob .stei românismulu i c a r e nu c i teş te — în scoală , la Pa la t , şt până şi în Academie . Aceşti u r ­maşi ai lui Emine-cu nu s 'au s u s t r a s da r de la maes t ru ! lor, au fost pătrunşi de el, au simţit şi au scris ca el, însă n a fost în-p r e j u r a r e în c a r e . toţi, s ă nu se r ec l ame de ia el. să nu 'î î nvoce î u t m e b . Ceva mai mu l t : faptul că ci au r ă m a s Ыос, а silit p â n ă

.şi pe cei a c ă r o r poez ie a v e a un alt i svor suf le tesc , car i s c r i au cu to tu l o a l tă l imbă şi e r a u că ­lăuziţ i cu totul de al te principii cu pr iv i re la formă, ca r i deci , nu e r a u şi nu pu t eau fi pă t runş i de frumuseţile lui Eminescu , i-a silit s ă se r e c l a m e tot de la el. O a t â t de admi rab i l ă vitejie a spr i ­j ini tor i lor lui E m i n e s c u es t e d e m ­nă de r e s p e c t şi î m b r a c ă pe cei car i au a v u t ' o cu o personalita­te omenească din cele mai în­s e m n a t e , şi ce 'i p o a t e m â n g â i a dacă ea le-a lipsit ca poeţ i , şi ca p roza to r i , după c u m , l a ş i t a t ea celor- l - lal ţ i , îi face nu numai ne­cinstiţi — căci nici nu scria nici nu simt ca Eminescu — ci şi niş te b ie te s t â rn i tu r i .

D e altfel , fanatismul in sine e ceva ' subl im. E sublim, pen t ru că fanat ismul a pa t imă , şi t r ebue să aibi o puternică simţire ca să te fanat izezi , indiferent d a c ă în-bra ţ i şez i o c a u z ă bună sau rea .

C â t d e s p r e lăscăi le ş t e r s e ale zilei, c a r e r e p e t ă ca papagal i i : „Eminescu"; d a r car i scriu ca .Macedotiski"; c a r e folosindu-se de limba lui, de forma lui, de іЧій lui de a cugeta şi simţi;— în versur i le c ă r o r se în t â lnesc emistihuri şi chiar versuri întregi de ale lui; c a r e nu ci tesc , nu s imt şi nu c u g e t ă : c a r e sunt ce r ­taţi cu or i -ce u m b r ă de pe r sona ­l i tate , eu nu pot de cât să 'i d is­p re ţu iesc sau să 'i c o m p ă t i m e s c , să Ie z i c : laşitate a timţmlv.i, sau naturi inferioare, după cum, cu d r e p t cuvânt , t r ebu ie siv 'i d i sp re ­ţu ia scă şi adve r sa r i i mei .

Eu nu voiu o t iner ime c a r e să mă laude, şi cu a t â t mai ru t in nu voiu o t iner ime c a r e să înjure pe Eminescu .

Dar pot să fiu scârb i t când văd cele car i se p e t r e c : Mă vor fi u râ t si mă vor fi în jura t cei pe c a r e i-am lovit. D a r vor r ecu ­noaş t e că am fost cinsti t , şi că, de şi în t r 'un t imp r ă m ă s e s e m a p r o a p e s ingur , n ' a m înce ta t o clipă Iurpa. şi fără înconjur am u r m a t să spun adevă ru l pe c a r e îl c r e d e a m eu a d e v ă r , de c a r e , în sfârşi t , e r a m p ă t r u n s .

Şi a c e a s t ă luptă a m dtis 'o cu

pre ţu l ce lor m a r i je r t fe , ş i tot d ' auna , nu pe căî in to r toch ia te , ci cu pieptul desch is .

Vremi le l i t e ra re de azi sun t cu totul t r i s t e . D a r î n d r e p t a r e a nu va î n t â r z i a să vie . Mul ţumi tă nouilor înp re ju ră r i socia le gra iu­rile sen ine de pat imi pot să în t re a s t ăz i în comunica ţ iune d i rec tă cu publicul cel m a r e — şi, fără aces t public, lumina nu ş i -a pu­tut face nici-o d a t ă d r u m , şi în nici o t a r ă .

V r e m e a nuli tăţ i lor şi gaş te lo r a t r ecu t .

REVEDERE

7A caldă, zi plină de soare, A fost când, 'nainte-mi in drum, Târziu dună ani de uitare, ln zi caldă plină de soare, Mi-eşişi 'nainte, acum.

La sân să te strâng fericită. Din sdnu-mi să-ţi fac căpătai, Simt ani de când mintea-mi robita La sân să te strâng fericită, li-am dat dorul meu, cel d'intdi.

Apuse sunt azi visuri sfinte, Uitarea stăpâna lor e. Un altul te am înainte. Apuse sunt azi visuri sfinte, Apun. cwn apun stelele.

In drum poate nouă iubire, Alţi ochi vei fi întâlnit. Şi 'n ег ai tanít şi simţire V/ toata trecuta iubire. Ce pare că teri ne-a unit.

Cu inima tristă, pustie. Din clipa de-alunci, am rămas; Iubirea fărâmi se sfâşie,. Ca inima tristă, pustie Se duce şi-al dragostei glas.

In. sfânta iubire a noastră. Comoara de visuri rămân, >/ ele ca flori scumpe 'n glastră, Din sfânta iubire a noastră, Le strâng nebuneşte la sân!.

Constanta Spiresca

4 . — Л!о. « 8 . UmVEKSUL LITERAR D u m i n i c ă 10 Iu l i e 1916.

•4NMI d e 1. F O Ţ I

D, Mihail Dragoinireseu, ocupin-duse de opera d-lui Moldovanu, spu­n e : ..El are o armonie proprie şi susţinută, un stil simplu iu care cu­getarea muzicală se toarnă fără nici o silnicie, şi o limbă curată şi lim­pede, în care simetria se simte pre­tutindeni în construcţia frazai. Sunt caracteristicile unui si ii clasic."'

D. Corneliu Moldovanu este în-tr'adevăr, un poet, un poet în cea mai bună accepţie a cuvîntu'ui. îmi închipui că zîna visurilor nemuri­toare 1-a sărutat într'o noapte, aşa de arzător şi de dulce, încît a ră-me.s în minte cu străvezia i fantomă, ducîndn-i veşnic dorul că nu o mai poate iubi decît în trecut şi pe tărîmul irealulni, şi în toate lucrurile din fire: în parfumul de floare, în Z 'u in-zetnl do albină, în taina lucrurilor reale şi închipuite, răsărindu-i din toate unghiurile ca un înflăcărat semn de întrebare ce-i aminteşte: că ceea ce el visează, nu se va rea­liza niciodată.

In această formă aşa de clasică şi de liniştită se ascunde amărăciunea unor deziluzii chinuitoare; din acea­stă formă parnasiană şi rece se des­prinde o durere înăbuşită care jîş-ueşte din versul pregnant şi maestru făurit. (O, bietul critic care a des­coperit că Lecontc de Lisle este rece: o, sărăcuţul de el!, n ' a ghicit că această presupusă obiectivare şi degajare de operă ascunde amără­ciunea Ini René şi glndul desnădăj-diiit de a dispare de pe lume al lui Werther!)

Ce puternică şi personală este du­rerea acestor versuri obiectivei din multe altele:

Puternică e patima iubirii — Cumplită ne'ndurarea părintească: Prin lacrimi-., parcă vede o călească Urcind încet pe drumul mînăstirii...

(Jnpîni<a). t

D. Moldovenii însă, In prima fa* • ză a operei sale, trăind mai mult din vis şi din impresii citite, n'a a-lacat subiecte mari aecît în Ceta­tea Soarelui. In această poemă — eca mai frumoasă lncrare a poetu­lui — d. Moldovanu ne descrie în versuri dc expresie colorată şi pă­trunzătoare seceta:

Şi zarea nu fierbe de freamătul muncii,

Nici chiotul ѵіе(іі, Ia poalele luncii...

Ci veşted pe lanuri stă griul de vară, îşi clatină spicul uşor de povară; Dorm holdele mute, sub cer do­

gorind — O vită flămândă s'aude mugind.

(Ultimul vers este o expresie de cadru minunată).

Sub bolta de-aramă topită, tresare — Ţarină crăpată, spuzită de soare, Şi razele ard ea împungeri de tinte— Pămîntnl te frige şi umbra-i fier­

binte.

Astfel poetul, în partea a doua ne va zugrăvi lipsa da credinţă d ' n noua Sodomă, cu turle şi cu pomi. Procesiunea este protocolară, seacă, lipsită de simţurile credinţei făcă­toare de minuni.

Alaiul porneşte bogat, numeros: Icoane, odoare şi cărţi de prisos, Şi prapuri şi facle cu stropi do văpăi, Cădelniţi ce-şi elinenenă a lor zur­

gălăi, Odăjdii în fir şi mătase ţesute, Feloaue brodate eu flori da iacint,

Şi cîrje p l imba te de mini p r i cepu te Şi moaşte înch ise în racle dc-aigint: O gir lă de a u r ce curge solem

Dar tot acest alaiu este coniî^us din:

Fruntaşii cetăţii în haine de gală, Fruntaşii credinţei sclipind poleia fă.

Mascarada nu prinde, cerurile sunt mute la chemarea şi la îugă-ciunea celor necredincioşi, ...Şi arşiţa creşte mereu mai fier­

binte, Se mînie cerul cînd Inima minte.

De aci în partea a Hl-a a poemu­lui purcede mînia cersască şi s?ceta sa face mai mare, mai groaznică, a-meuintîad cu foametea milioane de cameni.

Dorm vinete lanuri, dorm văile, —dorm

Capete de moarte pe hoitul enorm,— Şi roua cea fiartă de lacrima rară Nesuptă, pe buzele brazdei pogoară. Din zări rugiuite, din cruguri de

eiavă, Ţîşncşfe într 'una puhoiul de lavă; — Un codru de foc desfrunzindn-şi

cnnnna, O rană imensă ce singera 'ntr 'una

Dar nu a fost durerea în oraşul spoit, corrupt de viţii şi bîntuit de necredinţă, ci în satul sărac pe unde

Un clopot jăleşte cn dangăt dogit. Gonind către ceruri, pe-aripi grăpae, Cuvinte smerite şi rugi pentru ploae-

Aici nu mai este procesiunea so­lemnă din oraşul păgîn dar bogat, ci

Un preot, slujind In odăjdii sărace îşi razămă anii In clrja dealun,

Privirea-i mocneşte şi picură pace Iar glasul lui geme în stilul străbun. Din cărţi scorojite citind pe de rost, Sfinţeşte pămîntul zăcut din o-

goare, — Aghiaznin sub buîgăn îşi cată-adă-

pest Dar piere 'nghiţită pe limbi de

dogoare... Norodul ascultă rugnrea oftînd, Şi 'ngroapă 'n tăcere năduful în

glud, Cu iniinile cruce, |in facleli'-aprinse Mereu răstignindu-şi privirile stinse; Genunchii şi-i pleacă în brazda

zbătută Şi <ărna eu buzele arsc-o sărută... Sărmanele inimi se zbat şi se frîug, „Indură-te Doamne, de cei care

pling!"

După această admirabilă expune­re urmează minunea ce produce credinţa.

Partea a V-a şi a Vl-a a poemu­lui său metafizic, aproape serapic— de aceea înţelegem prea puţin din ele şi mai ales nu le simţim de loc — simplitatea expresiei a dispărut-Acestor părţi din urmă le lipseşte desenul compoziţiei, sunt prea ab­stracte şi prea nebuloase. Retorica ia locul naturaleţii- Aceste defecte le mai găsim în opera de tinereţe a poetului; ceea ce nu ne împiedică să recunoaştem că Cetatea Soarelui este una din cele mai frumoase bu­căţi din eîte s'au scris la noi, prin nobleţea concepţiei, prin înălţimea imaginilor şi prin limba, aproape nouă şi colorată, pe care o între­buinţează poetul.

Din opera poetică a d-lui Moldo­vanu alegem ca bucăţi întregi: Zile de răstrişte, Boarul, Jnpâniţa, Cro­nicarul, Sub ocrotirea nopţii; După furtună; Fluviul; Satrapul din Rho­dos; Cântec breton şi Minunate ia-spirali, după Cântarea cântărilor; toate aceste bucăţi rămân clasice prin preciziunea desenului, prin simplitatea imaginilor şi prin clari­tatea concepţiei-

Nu arar te izbeşti In cursul cetirii,, de versuri ca acestea:

Ci, nezărit, în umbră şi tăcere, Asemeni cu parfumul dintr'o floare. De ţi-аш cerut din ochi o mîngiere--lubit-ain visul, nu pe visătoare!...

D. Moldovanu n'a mai publicat poezii de vre-o şapte ani. In acest timp s'a scuturat de sentimentali­tatea au ras de l'eau, şi că ne aştep­tăm de la un poet dotat cu atitea calităţi de formă şi de concepţie la opere mai profund omeneşti şi de o proporţie mai mare.

Corneliu Moldovanu ne apare a-cum însă cu excepţionale nuvele în proză, sau mai bine, poeme în pro­ză 1). Azi nu mai avem de a face cu tînărul ce toarce în min(ea-i vi­suri romantice, de adorare a totului şi de iubire. Bîjbîirile au dispărut-Poetul, văzînd că sufletul său s'a stors, sleindu-se în retrăirea aceleaşi senzaţii fără rădăcini externe, s'a aruncat în vălmăşagul vieţii. Nu-i mai ajungea contemplarea stelelor şi sorbirea de departe a frumuseţii care trece- Acum s'a npropiat de lu­cruri; I-a fermecat realitatea, sub toate formele ei proteice, sub toate iluziile şi dezastrele ei.

La urma urmelor şi după această experienţă sfârşeşti tot ridicând ca-pnl spre ceruri; dar nn mai pipăi; acum. stăpân pe realitate şi pe na­tură, ca un demiurg izolat Iţi con­centrezi în jurul tău o nouă teme. Din tot ce ai văzut, din tot ce a i realizat, din tot ce n'ai înfăpluit şi n'ai putut să înfiripi; din toate da­tele existenţei tale proprii şi din toate nălucirile ce tl le creezi ca să învălui în ceaţă ceea ce nu ştii, ce nu trebue să ştii, ceea ce nu vei şti nici odată — eterna taină dinlăun­tru) nostru şi profundul mister din universul de afară — din toate a-cesttca Iţi creezi o atmosferă su­fletească reală, retrăindn-te în toate persoanele pe cari le de­scrii, inventlnd şi Înghiţind cu pa­timă tot ceea ce numai prin vis a i căutat s'o obţii; astfel Înarmat* te avlnţi cu noul t i u circ sau tea­tru de marionete — In care criticii dogmatici vor căuta persoane străi­ne din jurul tău fără să te bănuiască vreodată că tn ai fi soarele ilumina­tor al acestei sistematizări de oa­meni.

Neguţătorul de arome este o nuve­lă în genul lui Mérimée, puternic În­chegată şi pe care citind-o n'o mai niţi niciodată. Nuvelele celelalte din volume sunt scrise clar. ţesute cu o intrigă care sfârşeşte in tot deauna cu o desamăgire, sau cu un dezastru sufletesc aşa cum se Încheie toate lucrurile In lumea aceasta.

Peste tot poetul caută să furişeze ceva din el în sufletul eroilor — cum e şi natural şi să ne descrie, de altfel întâmplări „trecute" sau „în­chipuite" de dânsul.

De aceea nuvelele capătă o notă de sinceritate şi expresie lirieă ceea ce nu e un merit în proză, dar ceea ce dau o coloratură deosebită compo­ziţiei.

Neguţătorul de arome are strălu­cirea unei poeme; totul decurge na­tural ; patima lui Istheral pentru euitizana Faresa creşte din când în câud — de abia schiţată de autor — creşte în sufletul chtnuit ca un ura­gan de voinţă, dând posibilitate su­ferindului să facă minuni în tehnica (să nu se ierte acest barbarism (par-fnmeriei. De altfel numai cei lipsiţi de puteri sunt capabili de lucruri mari în lume.

Marmorina este u n caz de psihoză modernă; cazul teribil al unei femei detronate, care vrea să gnste din

REGELE CONSTANTIN AL GRECIE

1) Cornelia Moldovanu: Neguţăto­rul de arome; edit. Steinberg, Bu­cureşti.

i

D u m i n i c ă IO Iul ie 1 9 1 6 . UNIVERSUL LITFRAR \o. 2 8 . — » k

^ & ж ^ д а .

Profesorul Metşnikof

ambrozia voluptăţii, — când aman-tnl său se zbate în spasmurile mor­ţii . Bucata e strânsă, en parti de mi­ster ca In opera Ini Edgard Poc-

Aceste două nuvele snnt partea tare a volumului. Asupra schitelor celorlalte nu putem insita prea mult. sunt simple impresii — chiar îmi a-jpar cu uu parfum de poezie exotică •de a prinde deznodământul şi calită­ţile clasice ale poetului, de cari am vorbit la începutul acestui studiu-

Să ni se permită o mică parante­ză: clasic numim tot ceea ce c conce­pu t clar, tot ce e descris natural, cu (cuvinte precise; tot ce are un dezno­dământ logic şi profund omenesc, [numim clasic frumosul în artă care ne apare din întâmplarea totului compoziţiei şi a părţilor analizate a-vând proporjii simetrice ca în archi-tectură, decurgînd în modul cel mai simplu din lume.

Acest fel de a scrie este cel mai greu. Mofturile sale, Caragiaîe le scria cu multă trudă; înmanicratii şi decadenţii scriu d:n fuga condeiu­lui, fără nici o preocupare alta decât aceea de a scrie şi a spune năzbătii cari de cari mai exorbitante şi mai ridicole.

Meritul d-lui Mo'.dovanu rămâne volumul Neguţătorul de arome" că ne-a redat o creaţi une de prozăcla-sică românească, cum cei tineri ca şi cei bătrâni nu obişnuesc să scrie a-cnm.

Autornl ,-Neguţătorului de arome" şi al „Marmorinei'' ne prezintă o carte unică, interesantă, pe care o citeşti dintr'un răsuflet, carte pe care recitind-o o meditezi .şi eşti fu­rat de noi frumuseţi şi cuprins de noi emotiuni. Acest lucru este şi lemnul caracteristic al artei adevă­rate.

d e IOA.N jyJEtJLGTI

Se veghîase târziu în seara aceea. Se evocase figuri din lumea cealaltă. Se discutase cu mult spirit, se vor­bise de rău si se făcuse o orgie de paradoxe.

— Fiecare din noi s'a scobdrit măcar odată în infernul lui Dante, zice o doamnă.

— Spre a ispăşi păcate? întrebă un tmăr îndrăzneţ.

— Poate, zise doamna, căci dacă ar fi să credem De Dante nu există dreptate în cer. Dovadă chinul Fran-ceschii de Rimini...

— Trebue să ne familiarizăm cu infernul odată ce între Rai şi Iad n u i decât un lat de mână, inter­veni un filozof de salon

— Să nu credeţi că infernul cel mai înfiorător e cel mai mare chin, şopti un bătrân.

— Da, cel mai mare chin. zise o domnişoară tristă, e singurătatea.

A suferi în doi, adaogă tânărul îndrăzneţ privind-o, e chiar o volup­tate.

— Nu eşti niciodată singur dacă iei cu tine amintirea, zise un muzi­cian care se gândea la orfeu în In­fern.

Bătrânul, o adevărată comoară de legende, se grăbi să strecoare aci po­vestea aceasta:

,>Doi amanţi se adorau Moartea, geloasă veni si răpi pe amant. Ea, amanta, voi să moară: odată cerşi pierduse inima, odată ce i se luase sufletul, de ce-şi mai t&ra oare zdreanţă de trup ca o rochie de bal în zorile noi?

,,Moartea se înduioşa si o chemă; ca i se aruncă în brate ca si cum 9t fi făcut cu o mamă,

ii O moarte! îti mulţumesc, dar spune-mi unde este el?

«.Moartea nu vorbeste niciodată. De trei ori îndrăgostită strigă: — Unde-i el? — Unde-i el? — Undei el? Dei trei ori tăcerea căzu De sufletul ei.

>,Se duse atunci să bată la poartă Raiului. Văzând-o asa de frumoasă în giulgiui de zăpada, sfântul Petre h deschise usa, fără ca să vadă că păcatul o însemnase De frunte. ,

,»— Intră, zise sfântul. ,,Dar ea se opri în pragul Raiului.

Sfinte Petrei Sfinte Petrei Spune-mi dacă a intrat aici.

>,— Cne? întrebă sfântul. ,>— Cel De care l'am iubit pe pă­

mânt, cel pe care vreau să-l iubesc în ceri

»,— Nu! zise sf. Petre. — Caută bine. sfinte Petre. Ä mu­

rit în Vinerea Paştilor, când se tră­geau clopotele de jale ale mertu Dom­nului...

,,Sf. Petre căută mult. — Poate, zise el dar n'a intrat fn

Rai. ,>Poarta sta mereu deschisă. „— închide Doarta, zise sufletul

chinuit al femeii: dacă n'a intrat în Rai, mă duc s ă i caut în Iad.

;,Sf. Petre îşi făcu cruce. Sufletul alergă la poarta Iadului.

„— Deschideti-mi poarta strigă ea. .-.Dar demonul care pândea, o privi

ca să vadă dacă poartă pe frunte

semnul fatal. Şi-i vorbi din înălţi­mea dispreţului lui:

. »— I{i închipui tu că intra cineva aici ca la el acasă? Iadul e un tri­bun ui august. Tu nu esti chemată, tu nu vei fi aleasă.

— 0, Denione, sDune-mi măcar, dacă iubitul meu e aici. L'am căutat in Rai, şi nu l'am găsit. A. murit îu Vinerea Patimilor în timpul rugăciu­nilor.

,-Demonui râse dc se cutremura Iadul.

>,— Mi-e teamă, zise el, că jertfa rugăciunilor să nu fi şters păcatele amantului tău. Inlo arce-tc în Rai.

,.— Desehidemi poarta s ă i caut în Iad.

„— Murit-ai tu imăprtăsită? „— Nu! am murit in clipa când

trebuia să sărut crucea „— Ei binel intră si caută. Dacă

îţi găseşti amantul te vei întoarce în Rai, fiindcă noi nu avem puterea da a opri un suflet ne care îl cheamă Dumnezeu.

,,îndrăgostita intră în iad. II căută pretutindeni, dar n u i găsi şi se în­toarse pe calea Raiului, suferind toate durerile în sr-алпа singură­tăţii-

^Unde-i era oare îndrăgostitul? „Sc dusese si el sa bată la uşa

Raiului şi la poarta Iadului, dar re­fuzase să intre, zicând:

,, Am s'o a.ştect aici sau acolo. Sufletu-mi chinuit are s'o aştepte pt-nă în clipa morţii ei...

>,Si de mii de ori făcuse drumul 'delà Rai la Iad si delà Iad la Rai, în­grozit şi el de singurătate.

,,In cele ă,n urmă se Întâlniră. Iz­bitura sufletelor fa asa de vie, îm­brăţişarea iubirilor lor regăsite fu aşa de învâlvorată încât o lumină nouă ţâşni în înaltul cerului.

„Şi astfel se născu o stea mai mult..." Toti admirară legenda. 0 doamnă, visătoare, suspină:

— Ahl cum asi vrea să fiu o steal ! —. Fiecare suflet, murmura dom­nişoara cea tristă, ca si cum n'ar fi vorbit decât cu ea însăşi, fiecare su­flet care iubeşte aprinde o stea pe cer.

— Şi iată de ce. încheia bătrânul, stelele vorbesc asa de elocvent în-ÜragostitHor.

•— Şi ce spun stelele? întrebă un 'cm politic care Drivea doi ochi fru­moşi.

Bătrânul răspunse în stil de poem: — Când ai suferit chinul adorabil

'de a i i sfâşia buzele de cupele gu­stoase, când sufl-tul a trecut ceasu­rile dureroase, vine moartea şi-i dá o strălucire nepreţuită. Schinteile cari t a snesc din cer. crinii înfloriţi ai câmpiilor fericite, — stelele, — suni sufletele îndrăgostite cari varsă pe cerul nocturn lacrămi tăcute. „Ur-cati'vă ca şi noi la Dumnezeu prin martiriul patimilor I"... iată ce par că ne spun ochii lor de diamante. Iată de ce, în azurul transparent şi fără văluri, farmec al nopţilor se­nine, amanţii privesc stelele cu o-chii arzători...

— Nu înţeleg, zise omul» politic. Nu-s destule aJmeate pentru

'd-ta în versurile Alexandrine, mur­mură nerăbdătoare o doamnă.

Eu înţeleg, zise fala cea tristă, — Eu, reluă omul politic privind-o

în ochi, nu cunosc decât două stele. — Da, dar ele nu-s De cerul

d-tale, zise fata. Şi astfeL într'o clipă a serii când]

sufletul se degaja si urcă ьрігаіеіе nesfârşitului, când se rătăceşte ades şi se scaldă în lumina divină, un grup de mondeni lămuriră „ce spun stelele".

e . — f i e . a» . UNIVERSUL. U T E R A R D u m i n i c ă 1 0 Iu l i e І 0 1 0

C A W T E C P. c.

îmi tremniă 'ndoiala 'n suflet Ca frunza veştedă pe ram Şi simt cum naşte *n mine doini De tot ce na mi-e dai sä am.

Pe inimă m'apasă jalea Ne'npliniielor dorinti, — Pierdute 'n noaptea veşniciei Sub lungul şir de saferinţi.

Un vis menit ca vis să moară In veci de veci e visai mea, Urzit din flori de lămâiţă Şi din calori dc curcnben.

Şi totuşi simt cum naşte *n mine Dorinţa în veci neperitoare De-a fi enm nn mi-e dat să fin In dulcea mea visare.

Paul D. N- Puia

CRONICA MEDICALĂ

Boala», băilor! Cum începe luna lui Mai, toată

suflarea omenească din oraşe capătă o boală molipsitoare, epidemică, cu­noscută sub numirea de boala... băi­lor- Această boală se manifestă prin-tr 'un dor nestins, ce-1 are fiecare muritor sau muritoare, bărbat sau femee, tânăr sau bătrân, de a-şi pă­răsi oraşul şi căminnl spre a se duce undeva, departe, la băi, la aer curat, la munte, la mare, la câmp, unde e verdeaţă, cer senin, apă curgătoare ©ri în desişul pădurilor, etc-! Unii vor să se retragă în câte un loc cât se poate mai îndepărtat, în ţă r i străine dacă-i chip, alţii însă se mulţumesc să rămână în ţară, mă­car la câţiva kilometri departe de casa lor.

Apucat de această boală, suferin­dul sau suferinzii nn mai vorbesc altceva decât de plăcerea cc o vor ti­vea petrecând 15 iile, 30 iile san ceva mai mult Ia Sinaia, Buşteni, A-zuga, Predeal ori Ia Câmpulung, Rucăr, Tismana, Dorna; entare se gândeşte la Monteoru. Govora, Căli-măneşti, Lacnl-Sărat; un altul plă-nueşte să se dncă ia Tekirgbiol, Con­stanţa, Mangalia; un oare care se pregăteşte pentru Slănie, Bălţăteşti, Agapia, Văratec şi câţi nu se mulţu­mesc cu Băneasa, Comana, Yidra, etc- O altă serie, mai mult sau mai puţin numeroasă, îşi făureşte pla­nul de a trece graniţa cătiă Car's-bad, Marienbad, Franzensbad, ori Ia Vichy, Plombières, Bourboule, nu mai vorbesc de acei ce vor să zboare spre munţii Elveţiei, Italiei, Saso-niei ori aeei ce nu mai pot răbda de dorul Ostendei, Spa, Spezia, etc.

In cabinetnl medicilor pătrunde mereu, cu furie, câte unul ehiuu't de boala băilor şi îl ia în primire cn acest monolog, zis pe nerăsuflate; ,,D-le doctor, după cum mă vezi, sufăr amar de mai mulţi ani de zile, pe toţi doctorii îi am consultat, doc­torii peste doctorii am luat, de toate am făcut şi cu nimic nu m'am ales, nu e oare bine să părăsesc ţara şl duce m'aş unde m'aş duce, în Au­stria, Germania, Sviţera, Italia, Franţa, numai să scap de afurisita mea boală ce nu o cunosc, dar care mă chinueşie zi şi neapte, fără as­tâmpăr... Vezi, dragă doctore, şi prie­tenul X. e gata să plece şi d-na cu­tare şi văduva cutare şi prefectul Z. şi inspectorul N. şi proprietarul meu şi un pârlit de vecia, toţi se pregă­tesc să plece la băi, la aer, spre ai:ă lume.--"

Ca să nu mai înşire atâtea, medi-•nl îl opreşte de odată, spunându-i: „Ştii ce-ţi trebue d-tale, domnule, linişte, foarte multă linişte şi ruul-famire de eeeace a i i "

Suferindul s e ^ i s / e ş l e j r ^ H i ş i de

cât, cade pe gânduri şf apoi cu un ton mai moderai Întreabă: .ДІ unde Îmi recomanii să mă dac, dragă doc­tore?" ,,La Iară. eri nnde o fi, fie chiar şi la Breaza" li răspunde me­dicul.

Dornice de a pleca la băi snnt mai ales doamnele, cuconiţele- Cu luni do zile înainte se gătesc şi se pregă­tesc de băi, nn e ocazie, nu e Întâl­nire, nu e vis, fără ca discuţia să nu reînceapă şi imaginea băilor să nu se perindeze înaintea ochilor lor des­chişi sau închişi. Şi cu câtă plăcere, ca câtă bucurie nn glăsuiesc ele cîte o localitate de munte sau de mare, oftând: ,,De m'aş vedea acolo, ce bine trebue să fie!" Vai, cât de pu­ţine se duc mai apoi la băi! Până una alta se sbat pe Ia vre-un medic şi foarte preocupate de băi, stoarse de vlaga vieţei. zbuciumate de ceea ce fac alte doamne, se roagă de me­dic să le povăţuiască unde să se re­fugieze pentrn cel puţin o lună de zile. Una vrea pentru suferinţa ei internă, alta că e sătulă de atâţ ia copii şi îi numără, şase la rând, pe când alta doreşte să capete unul mă­car, unul singurel, iar câte una se plânge pentru anemia, Hmfatisraul, scrofula, tuberculoza adevărată sau imaginară şt în sfârşit una Iţi vine pentru un biet copilaş slab, prăpădit, cu picioarele strâmbe, cu pieptul de­format, cn mintea slabă ş. m. a.

Şi. partea curioasă, nu e doamnă să nu cunoască cel puţrn zece locuri de băi şi să nu Ie înşire pe toate me­dicului ca să-i aleagă dânsul unul singur, nnde să se ducă ea să-şi cau­te leaeul suprem, dătător de viaţă şi sănătate, de putere şi frumuseţe.

înţelege eri cine cât e de grea me­dicului să ia o hotărîre solemnă, ca să decidă sexul furmos pentru entare sau cutare localitate climaterică sau staţiune balneară! Mai uşor ii a r re­comanda toate localităţile, ca să 3tea în fiecre o săptămână, dooăt.»

Vine rândul nesfârşit al profesori­lor, funcţionarilor, magistraţilor, a l proprietarilor, al comercianţilor, fie

care ca boala la i specială de... băi, fiecare cn eălănza de băi ori ea a n mers al trenurilor, cerând o indiea-ţiuue unde să se dacă, nnde să se refugieze, ca să-şi lecuiască nn af-'• -sit reumatism san o nevralgie rebelă, fie să-i reducă nn pântece grozav de mare, fie să mai oprească o armare a păcatelor tinereţei, ori cine çtie ce meteahnă de alungat...

Capul medicului se face tobă ca să mulţumească cu prisosinţă, pe fie­care suferind In parte!

Ce să mai spunem de bieţii func­ţionari comerciali robii magazinelor de tot felul ori de aeei ce sgârie hâr­tia toată ziulica, ori de acei ce mun­cesc din greu, cari se ofticesc pe zi ce trece, frămâniându-şi creierii pen­tru hrana zilnică. Toţi bat la uşa medicilor, cerând un sfat pentru tru­dită 1er viaţă, un leac pentru zdrun­cinata lor sănătate,.implorând o cli­pă de odihnă undeva..-

Ce să le spui tnturera, cum să-i sfătnieşti, unde să-i trimiţi ca să-şi răcorească frunţile, ca să-şi nete­zească obrazii, să-şi preschimbe du­rerile în plăceri, necazurile în bu­curii?

Ce bine le ar prii mit ora o baie In anele vistieriei, odihnă la un monte de pilaf, să se adape la un iz­vor de bere san de vin. ca să se cu­rate de sărăcie şi greutăţile vieţei, închizându-se in sanatoriul de fe­ricire vegnieă şi viaţă dnlce!

Tuturora trebue de zis o vorbă de mângâiere, na cuvânt dc amăgire, de dat o roză de speranţă, că în cu­rând veni-va vremea, când toţi se vor an i şi vor t ră i ani i pentru alţii, spre binele tuturora şi al fiecăruia In parte!

-..Până atonei Insă. nnmai cine peate porneşte la băi şi la odihnă, iar cine an poate, se mulţumeşte ci­tind volumul subsemnatului: .,Că-lăoza locurilor de băi şi de odihnă din România"-

Doctoral F . Grunield

Generalul Pau

Isis Hrislos ea fondator at politicii omenirii

8ă privim la treizeci de ani du­pă naşterea lui Hristos. Vom con­stata eă ivirea lui lsus Hristos, aşa zis ,,Nazarineannl", a fost o apari­ţie din cele mai interesante, ca fapt politic. Vom lăsa la o parte Sfânta Scriptură, care priveşte In acest om pe omul sfânt trimes de Dumnezeu, şi vom lua ia considerare numai ce a săvârşit el.

Analizând profund faptele şi cu­vintele acestui geniu politic, vom vedea foarte clar că, strângând gloa­tele tn jurul său şi grăindu-le cu­vinte Înţelepte, el nu făcea altceva» decât ce azi am yutea numi confe­rinţe. Isns se punea sub aripa lui Dumnezeu, licând eă e trimisul Lui, pentru a da o îndrumare către vii­tor şi o lumină popoarelor, spre o lume nonă şi civilizată.

Ebreii îşi dăduseră legea lor, sau cel puţin le-a fost dată de lehovà-Dar legea aceasta era limitată, ne­voind să ţină seama eă treîniia să facă un nas înainte, spre eiviliza(ia popoarelor de mai târziu. Isus vă­zu eă trebuia să se facă o spîr iură In legea ebreilor. Snărtnra însă a-vea, drept consecinţe, mari greutăţi faţă de fanaticii Saduchei, căci. pe atunci, Sinedriul. adică marele ior judecătoresc al ebreilor, se compu­nea din patru partide: Şamaişui, rr.b conducerea rabinului Şamai. un fa­natic barbar ; Heroizii adică partidul lui Irod; partidul Fariseilor, şi, in sfârşit, vechea şcoală a rabinului Hilel, în frunte cu fariseul Nicade-mns şi cu Gămăliei.

Şi toate partidele acestea la un loc susţineau legea Iui lehovà. In­să Intre Farisei se iviră mai mu'.te capete, cari se dădură cu încetul de partea hii Isns- Aceştia aprobau lu­minoasa lui prevedere în spre vii­tor şi 1 primiră ca pe adevăratul tri­mes, ,,Messia", pe care poporul Is­rael îl aştepta atât de mult-

Când Isns atrase spre dânsul a-proape tot poporul, partidele acestea deveniră furioase şi prevăzură că Nazarineanul a venit să aducă o ruptură în partidele Sinedriului. Da acum înainte, desbaterile din Sine-driu începură a lua un rol însem­nat.

Opoziţionistă se întrebau: Cum, de unde ştie acest om toate ? De un­de le-a învăţat şi în eare carte au fost scrise legile pe cari vrea el să le aducă? Nu se poate! EI venea nu­mai să aţâţe poporul, să-1 zăpăcea­scă şi să-şi atragă un partid pentru eine Însuşi, — ziceau ei. Ia r pro­curorul general, care era pe atunci Pilat, trimes din partea Romanilor pentru ordinea militară şi pentrn tmnediearea oricăror agitaţii, fu a-tras şi el în desbaterile acestui con­siliu.

Ebreii 11 convinseră pe Pilat că Isus Hristos nu era decât ua agi­tator, care voia să revolte poporul împotriva legilor Sinedriului. Pi la t văzând pericolul acestei revoluţii despre care căuta să-1 convingă Si-uedriiil. crezu că-şi face datoria de bun slujbaş a Imperiului roman înaăbuşind viitoarea turburate şi lăsând mână liberă aprigilor vrăj­maşi ai lui Isus. Aceştia l-au prins şi l-au condamnat Ia moarte, iar Pilat s'a retras, iăsândui î a voia Si­nedriului. care-1 răstigni-

Iisus şi-a dat foarte bine seama că spărtura pe care o aducea el are să fie motiv de multă vărsare de sânge, căci el însuşi a zis: N'ant v; uit să adne pace. ci vrajbă; pen­tru eă vrajbă se va pune intre ta tă si fiu. între mamă şl fiică. El a Iest: eel dintâi care şi-a dat sângele pen­tru ideea eea nouă, şi după el atâţia alţ i i . Lucrul acesta dovedeşte eă nicioaaiă nu s'a făcut în omenire an

Duminică 1 0 і іЯіе 1 » 1 в . UNIVERSUL ІДТЕКАК л о . 2 8 . — 7.

pas către eivilizaüe, fără sa se fac* |i r i n a r e de sânge. Şi sângele plă­teşte Întotdeauna gloria unni popor. • Şi iarăşi, putem constata că în­totdeauna când se prezintă Intr 'un popor un geniu care iinde la mă­rirea fi luminarea acelui popor; se găsesc şi oameni fanatici ş i strâmţi 3a minte ca r i i batjocoresc pe acest Igeniu- Oare Hristos n'a fost batjo­corit şi izgonit chiar de fraţii săi ipentru ideea lui mare, genială şi binevoitoare fată de poporul săn? • Dacă Hristos luă botezul, vrând să devină nn străin faţă de poporul ebre I I , acest om sfânt îşi dădu bine seama că> devenind străin, cl avea să ajungă şi un mare stăpânilor-Si de atunci, dealungul aiâlor snte de ani în cari popoarele şi-au a-doptat treptat, treptat, reformele ce­le noni ale vremilor, stăpânul a fost străin, iar indigenul slugă.

Prin urmare, psihologia acestui ex Tcniraent din trecui ne desvălue ade­vărul că în f i i i i ifa oi ir-irui popor ca­re a tins spre. mări: ea şi c iv i l iza ta sa propria, v'a i»--t un clement străin, care să i ('e . aeras ' ă mărire şi acea­stă civil zajirt. !ji as'. f; ! vedem că, l.l'iă îa zilele no; <•;«•, în t ra te ţările, mai tu»; sfăpio-iier'i au Jost de rasă străină, iar indigenii au fost aceia cari au trebuit să ducă consccii:( p ' e , bune sau rele, după cum erau ş i s,tă-pânitorii.

Evenimentele tuturor popaare'or n e

arată, in această ordine de idei, ur­mătoarele fapte : La Paris se ivi Na­poleon Bonaparte, spre a duce popo­ral francez Ia civili?.aţîe ş i la răz-boaele care au mărit gloria acestei tari ; şi trebue să notăm că Napo'e: n era corsican ; la Petrograd un gctl-orb ; Ia Londra un hanovrean ; la Viena un elvefian ; în Grecia nn da­nez ; Ia Stoeliolm un francez ; la Flo­renţa unul din Savoia ; Ia Copenha­ga un holştein ; in Olanda o familie princiară din provinciile de Rin ; ri la Rio un portughez.

Iată deci că în toate tarile civili­zate stăpânii au fost străini, iar in­digenii slugi ascultătoare. Mai repede ţi mai deplin sunt ascultaţi şi cre-zufi străini sau înstrăinaţii, decît indigenii.

După Hristos, primnl rol politic Pa avut Biserica, prin toti reformatorii iei- Creştinismul îucepn sa se prezin­te ca scutul care apăra aşa zisa poli­tică a naţiunilor. Şi toate luptele spre creştinism şi civilizafie avură ca ur­mare multă vărsare dc sânge. După toate aceste lupte bisericeşti şi văr­sări de sânge a diferitelor popoare, se iviră adevăraţii politicieni, cari Începură să dea îndrumări spre o po­litice laică.

Luptele de partide ne dcsvăluoso eâte odată siirprize foarte neplăcute, ale căror consecinţe Ie snferă sărma­nele popoare. Dacă n'ar exista atâ­tea partide, ar fi mai practic pentru state, căci desbaterile şi ambiţiunile acestor politieiani nu aduc, decât în-tnreătnri şi evenimente grave, iar uneori chiar dezastre pentrn naţiuni. Realizarea năzuinţelor unui popor nu poate fi efectuată decât atunci când to{i ar merge sub conducerea unei singure politici, şi anume a politicei care tinde spre luminarea şi civiliza­rea poporului-

W- Dragomanoff

• i i»»"

Pûtêitêa kmL

Ä apărut:

roman sentimental d e V. M E S T U C E A N

Preţul 1.50 — Eíitüra Irïrisi ШпЬщ ;

a н

u a • i • i E v

з • ¥ |

«J

a

a

O fată blondă am întrebat odată Sămi spună basmul lunei din frunziş-.. Ea a rămas pe-o clipă încurcată, Dar cu 'n sărut ce Vam simţit furiş Mi-a spus povestea lunii toată!.-.

De atunci, când singur s№i privind la lună, Eu n'o pricep,povestea nu-i mai ştiu.-. Şi'mi pare doar o palidă nebună Purtată de un vecinie dor târziu, Spunându-şi jalea 'nlfun suspin de st/imà:

Iar, când târziu coboară să apună Şi umbre mângăioase mă 'nfăşor, Când noaptea absoarbe bocetul de strună, Păgân îmi cere-atunci în mine-un dor: Povestea, fata blondă să-mi o spună!.-.

Adrian 6. Roşiann

а в а ѳ a і ё

n ; ii i i ra­

i l '

Ш a a ; a i a m a

POEŢII BRĂILEI

Th. Şerbănescu — Cu prilejul împlinirii a 15 ani dela

moartea poetului —

Cu durerea în suflet am constatat că mulţi brăileni — mai ales dintre cei tineri — nu ştiu nimie san aproape nimic despre poetul liric, colonel Theodor Şerbănescu, care şi-a petre­cut mulţi ani din viată în Brăila, un­de a şi murit în 2 Iulie 1901-

Şi totuşi romanţele sale erau aşa de cunoscute înfr'o vreme !

Puse pe noto de. Gr- Cavadia, Gr. Ventura şi alti compozitori muzicali, ele deveniseră populare.

Afară de Alecsandri şi Eminescu, niei un poet nu era ştiut pe dinafară mai mult decât ŞerLSnescu.

Astăzi însă pare că s'a aruncat vă­lul uitării asupra acestui poet veci­nie tânăr, care şi-a închinat întreaga lui viată amorului şî despre care maestrul criticei române, d-1 Titu Maioreseui s'a exprimat odinioară cu cuvintele cele mai elogioase.

Poate eă această uitare vine şi de acolo că volumul lui Th- Şerbănescu, apărut în 1902, în urma morţii poe­tului, a devenit tot mal rar. Se im­pune deci o nouă ediţie, popuiiră. la îndemâna oricărui cititor, ediţia I-a fiind şi prea scumpă (4 lei).

La 2 Iulie c. împlinindu-se 15 ani dela moartea lui Th. Şerbănescu, cred folositor a redeştepta amintirea a-cestui gingaş poet, nedreptăţit de soartă şi de oameni.

Th. Ştcfănescu s'a năsent în Tecuci la 29 Decembrie, 1839-

Primele studii lc-a făcut in oraşul său. iar cele secundare la AcademYa Mihăilcană din Iaşi.

La vârsta de 15 ani a intrat In şcoala militară din Iaşi, ieşind în 1859 întâiul, ca sublocotenent îa ge­niu-

In 1809, având gradul de căpitan, şi-a dat demisia din armată, ocupînd mai multe funcţiuni până în 1877, când, isbucnind războiul, a reintrat în armată ca maior.

La 1881 a ajuns It.-eolonel, iar In 1884 colonel.

In acest grad a fost multă vreme comandantul garnizoanei din Brăila, apoi comandantul brigăzii de infan­terie din Bii2.au şi în u r m ă — foarte eeuri і і ш р -i al brigăzi dia Bacău-

In 1893 — din cauza unei boale şi a multor neajunsuri — a părăsit ar­mata, intrând în viata politică.

A fost membru al socieiătei litera­re Junimea' ' din Iaşi şi membru co­respondent al Academiei Române.

• .,S'a stins din viată în Brăila, la 2 Iulie 1901, în vârstă de 62 de ani.

Pentru a-i slăvi amintirea, s'a in­stituit chiar în acel an în Brăila — din iniţiativa d lui T. G. Djuvara nn comitet pentru ridicarea unui bust pe unul din bulevardele Brăilei.

In acest seop s'au făcut subscrip­ţii publice, a subscris şi consiliul co­munal brăilean şi s'au dat mai multe serbări, printre cari una memorabilă la Ateneul din Bucureşti, in ziua de 1 Februarie 1902, la care a asistat şi defuncta Regină Elisabeta.

In acela? timp, pentru a-i da lui Th- Şerbănescu locul ce i se cuvine în li teratura română, d. T. G. Djuva­ra a adunat în 1902 versurile poe­tului din revistele unde fuseseră pu­blicate şi le-a t ipări t într 'un elegant volum, care s'a vândut tot pentru sporirea fondului necesar ridicării bustului-

In urmă. când bustul a fost gata, n'a fost aşezat în Brăila, unde poetul a t ră i t multă vreme şi unde este în­gropat, ci în Teeuein. ,.

Mai târziu şi în grădina Ateneului din Capitală.

Poetul Th. Şerbănescu frăeşte ae-vea, în sufletele tinere şi iubitoare, alinâiidu-Io suferinţele şi dorul.

— ,.Unde eşti ?", ..Un sărutat", ,,Dorul", ,,Umbra", Mă iubeşti ?" ,,Alintei", „Adio" ?... iată atâtea poe­zii alj lui Şerbănescu puse în mu­zică de d- G. Cavadia şi cântate în serile cu lună de inimile duioase !

Câtă simţire şi farmec în toate ver­surile acestui poet !

Scrise într 'o limbă armonioasă, ele vor desfăta încă mult timp pe iubito­rii de poezie erotică.

Iată cum cafacterizează d-1 N. Pă-traşcu poezia lui Th- Şerbănescu :

.,Sentimentul lui avea însuşiri de­licate, femenine, versul lui nu putea îi decât de o elegantă rară şi parfu­mat ca batista unei femei, ce ascun­de o lacrimă sau un surâs. Şerbălhes-cu şi-a specializat sentimentul său, şi nu este lucru mai poetic decât în­sufleţirea, în mod individual, a unni sentiment a tâ t de învechit ca amo­rul.

,,Această particulară viată a poe­ziei lui Şerbănescu e datorită fondu-lni naturii — tot atât de vechiu

J a r аргОрдетіДе^

nările şi Închipuirile sale sunt, cn toate acestea, noui, gingaşe şi oglin­desc în mod artistic chipul iubit".

Th. Şerbănescu a cânta t toată via­ţ a — ea pasiune şi convingere — a-

- morul, dar „amorul sineer. etern ca ; ş i Dumnezeul care 1-a sădit în inima \ omului, iar nu vitiurile păcătoase şi .bolnăvicioase, care tâmpesc crccrul

şi înjosesc sufletuP' *)• Ce preţuia el într 'o Temeic era mai

aies frumuseţea ochilor- Ii plăceau o-ichii albaştri, dar nici pe cei negri, verzi ori căprui nu-i dispreţuia !

In afară de amor el a mai cântat na tura şi patria.

De altfel, prima lui poezie, intitu­lată: „Da Danubin", — scrisă ia vârsta de 20 de ani, tn 1859 — esto o poezie patriotică, in care slăveşte Unirea principatelor române. •- Cele mai multe poezii ale lui Th. Şerbănoscu s'au publicat în ,,Con vor­biri literare", mai puţine în „Albina Pindului", „Columna lui Traian", ,>Revisia contimporană", ,.Ateneul Român". .,Literatura şl Arta româ­nă"...

Multe însă au rămas inedite, din cauză că Şerbănescu nu scria atât pentru gloria de a publica şi a fi ad­mirat-

De obiceiu el dedica versurile salo prietenilor, cărora li le da per­sonal fără să le publice-

Compunea cu multă înlesnire, fiind Înzestrat cu o vie imaginaţie.

A lăsat un foarte mare număr de poezii.

In volumul din 1902 sunt tipărite 172, dintre cari 72 inedite.

In calendarul revistei .Ramuri" , din Craiova, pe anul 1908. regretatul scriitor Em. Gârleanu a publicat în­că o poezie inedită a lui Th. Serbă-nesm — una dintre cele mai frumoa­se c i subiect patriotic — inti tulată: ,,Dumnezcu cu noi".

Th. Şerbănescu a mai scris 15 poe­zii în franţuzeşte şi una în italie­neşte

..El va rămâue totdeauna graiul viu şi pasionat, mângiâctorul gingaş şi voios al celora cari se iubesc şi so vor iubi în lume", după cum a spus Olănescu-Ascanio în conferinţa ţinu­tă la Ateneul român din Capitală, în aiua de 1 Februarie 1902-

.Brăila)- I. C. Sava (Vasci)

Viaţa literară şi artistică Fluturi de azur. nuvele de Pavel

Al. Macedonski. Sub acest titlu, În­tr 'o broşură de 107 pagini, se cu­prind primele ciripiri ale unui ta­lent nerăbdător să se manifesteze. Sentiment şi imaginaţie se revarsă abundente pe toate paginele tinerei broşuri.

* La 13 Iulie st- n. s'au împlinit 100

ani dela naşterea marelui scriitor german Gnstav Fxeyiag.

Opera Iui de căpetenie, celebrul roman Dare şi Avere, a fost tradus la noi de cunoscutul publicist B . Marian.

Freytag a fost poetul burgheziei germare. istoricul şi educatorul ei politic-

P e n t r u o r î - c e r e c l a m a ţ i u n l s a u s c h i m b ă r i d e a d r e s e :

d-iiil a b o n a ţ i sunt r u g a ţ i a a t a ş a ş i u n a d in b e n z i l e c u c a r e p r i m e s c z i a r u l «Universul Literarn, c o n t r a r , r e c l a i n a ţ i u -n e a s a u s c h i m b a r e a d e ' a-d r e s ä n u v o r fi r e z o l v a t e . \ЛЛ/ѴѴУѴѴѴѴ\ЛЛЛЛ/ѴѴѴ

*) T. G- Djuvara- Conferinţă ţinu* tă la Brăila şi la Bucureşti în Mar* ţie 1902, ' " "

In obligaţiuni jude íene 4 7 2 ' c u cuponul — Februarie 1917-

U n a s p l e n d i d ă g a r n i t u r a

p e n t r u a i r e compusă din o masă, patru scaune, două blidare şi un cuer> artistic pirogravale cu motive româneşti. — Furnizate delà d. T . B r u m ă r e s c u , cunoscutul artist şi intemeiator al artei

decorative ia noi, Calea Plevnei 83, Bucureşti

un i b r m ü o r î n s t i l г о т і і ш с i u n a nopt iera cu

crestai ». ni..miorii, 1 pat pentru o p e r s o a n a , 1 m a s a ş: 3 t a o o n r e t c , ÍVi-;«/.aU' tiuia m a r e l e m a g a z i n de «nubile МЛКСО і.-.-ѴГІ Ki.KBEMEK, s t r a d a Ca rol 0 2 , Bncureş i i

O e r a m o l a ,6 t 9Г

(Marca recunoscuta ca cea mai bună din luniei cu cutia de stejar liistmiit mecanismul remontaliil în ttuipul mersului cu regulator gradat; pavilionul din lemn ue rezonanta în interiorul cutiei, cu un acopeiàitiânt de lemn în forma unei aiuzele şi închis cu doua uscioare cu ajutorul căioia se poati mari sau micşora sunetul după dorinţă; bralul acustic recurbat; diafragma „hxmb.t ion"; inclusiv ti plăci duble d i cântece) opere şi bucali naţionale.

(ji'oinola. se lurnizeaza împreună cu U>i DULAP AMKR1CAN din stejai cu 7 sertare mobile cari se includ cu o jaluzie. Acest elegant Jtilap seiva ca postament la Uramolà şi în acclaş timp pentru ' conservai e.i plăcilor. - Ambele ne-au fost furnizate de: Marele magazin de muzicii „JßAN FI

DUR" Furnizorul Curiei Kegale, Bucureşti Calea Victoriei ftt

O frumoasă şi eleganta

i s r n i t u r â d e a n t r e n compusa din i Canauea. 4 scaune, 2 bănci mici. 2 tamburele şl i măsuţă de lemn de stejar tapisate de mătase verde, furnizată de la nareie depozit de mobile COMPANIA AMERICANA, str. Carol 74, etal

1 0 l a z î B r e t s o n /aurică de licheruri, siropuri şi cognacuri, au post cumpărate neutru premiile ce le oferim abonaţilor noştri la tragerea din

' luna Noembrie c. , . - - •

1 е іесадіа toaleta ne bronz ia urle* GUTMANN. strada St. Apostoli No. 72

Ы И t a ¥ a т ш і d e m e U i > f , n argintat şl frumes gravată având diametral de 48 centimetri i s u p o r t pentru

cărţi вв-vizita, in metal alb frumos argintat eu e figură clselatâ. U n е « е з а п і s e r v i c i u d e o e t s i u n t d e l e m n de ai-pacea argintată, calitatea cea mal fină. ce sticlărie de cristal I t r u d i a r a modernă de metal alb argintat, cn 3 coşuleţo ser­vind pentru bomboane. 1 c o ş m ă r e ţ i e metal-blanc, fin argintat Înălţimea 49 im. pentru fructe. 1 s e r v i c i u d e c o p i l compus diu una ceaşcă de metal cu farfurioara sa si una linguriţă de aceiaş metal, toate Intr o cutie elegantă. U n a p e n d u l ă de lemn de mahon cu oatale 6ong, lungimea 65 cm., bătând oi ele şi )aoiătâ\ll8 şi intorcânuu-se udată ia două săptămâni. Toate aceste obiecte oe-au lost îurnizate de mareíe magazine de bijuterii, cea­sornice si argintărie: f r a ţ i i » t o l l e r , Eurnisorll Curţii Regale.

jueureştl, strada Carol 50, etal

Un eieaant Geas modera й 1 г ^ о о ^ п л й в а и г

а

с и

i-, trei capace. U n c o p u l e ûb nichel cu iuuuui de majolic. O g a r a f ă p e n t r u v i n de cristal roz, cu capacul şi mânerul de metal argintat U n f ru ­m o s p r e s - p a p i e r de metal, argintat U n s e r v i c i u d e C e a i pentru două persoane de metal nichelat. U n p o r t v i s i i ;ie metal argintat. Toate acestea sunt furnizate de mult cunoscu tul magazin de bijuterii 1 h . R a d i v o n , din Bulevardul Ellsa-

oeta No. 9 bis, care primeşte zilnic noutăţi.

U n i v e r s a l ' * tuturor abonaţilor săi, la tragerea

din Noembrie a. c.

i n e l e g a n t d o r m i t o r d e b r o n z

pentru 1 persoană, compus din : 1 pat de bronz cu somieră, O mă­suţă de neapte ea marmură, i n lavoir de bronz ea marmură. A 14-a garnitură cumpărată delà furnisorul „Dniversu-i u i î Industria metalică MAKCU, B-dul

Elisabeta No. 8 , Bucureşti Cel mal eftin şl mal bine asortat in mobile de fer şi bronz

lina splendidă toiletă áe bronz t^sS^^ g i r a t a tot d e l à industr ia m e t a l i c a ѴІЛКі C, B u l e v a r d u l

E l i sabe ta Ло, 8 , B u c u r e ş t i

i n e i e p n t na t o e n t r u c o i i l J J T A J K tot delà industria Metalică „MARCU", Bulevardul Elisabeta No. 8

і С І С І б solidă şi elegantă, marca«SP0RT» cu roată Huera şi frână auto­mată, complectă, lampă, clopot etc.

<_a (ms», * « e A ä d e vânătoare, calibru 12, marca € 8 Dtif S C C i «PIEPER BATARD», cu triplu zâ-

— vor de siguranţa «Greener», ţevi

ASORTIMENTE COMPLECTE din produsele cosmetice „Flo­ra , compuse din cremă Flora, 1 cutie pudră Flora, 1 Săpun Flora, 1 sticlă Capilogen Flora, 1 pomăda Flora, 1 sticlă lapte de crin Flora, 1 săpun de lap te de cria, 1 apă de gură Bu col, 1 pastă de dinţi.

ie oţel «BAYARD», furnizate de Marele Magazin de arme şl bici-ole'e B . O . Z ü S S U , Furnisorul Curtei Regale, Calea Victoriei 44

im Construit iu m a r e a fabr ica d e m o b i l e d e l e m n ліагіп V. íjlanea. ş o s e a u a Rliliai B r a v a Ло. 3 7 şi s t r a d a S e r b a i i i c a .Vo. IO. S u c u r s a l a : C a l e a Victorie i IVo. 1 0 Ï , Br'eiircşti

л DORMITOR englezesc S R " Ü f S *5 măsuţe de noapte din ner , a h vopsite, un lavoar vopsit alb, toate aceste sunt furnizate delà cunoscuta fabrică de mobile de fler şl

bronz GDTMANN. strada Sf. Apostoli 72

U n a m a s ă c u c r i s t a l iurnizată de fabrica de mobile MARCO üATTELKREMER

strada Păstorului 8, Bucureşti , 10 LAZI CU DIFERITE LICHE­

RURI FINE. Specialităţi de la prima distilerie. Fraţii Pecia, mare depozit de vinuri şi ţuică, calea Văcăreşti 232. Bucureşti

CINCI CHIMIRE HiaiENICE du­pă măsura calitatea i-a (Brtul lui Iov) singurul brevetat In ţară, recomandat de toate «o-înilăţile medicale şi inyventat de d Căpitan Iov din Piteşti, str \ ?erban Vodă. 220, avînd proprietatea de a preveni şi vin­deca boalè ѴесЬі de stomac, rinichi. çonstipaUe şale dură CEASORNICE de araint pentrn cum se constată din mulţimea . „ i _ _ u . n - i .

5 CEASORNICE pentru biroa en pedeatal de cristal, ca ia» scriptia „Universului'.

bnznnar, cn inscripţia versnlni".

,Unl-scrisorilor de mulţumire pri­mite delà suferinzii vindecaţi Acest brtu e purtai eu incre- в PLACHETE DE METAL ALB dere de ambele sexe din înal­ta societate a ţărei.

cu efigia Regele Carol I şi Re­gina Elisabeta

' Ina h a r m n n i r ä cu 19 elape şl 8 basuri, tonuri duble una п а г ш о ш с а , e u 2 И ; 1 П Г І # J u m ă t a t e n r o n e l ,

de oţel eu 2 registre, jumătate orghel din

renumita fabrică Johann Trlmmei. U N FLAUT din cel mai fin abanos, capul căptuşit cu 10 elape de nichel, plută la Incheeturl. inclusiv ştergător şl garnitură de perniţe de rezervi. — U n a m a n d o l i n a i t a . i a n a din lemn de pasllandru, faţa fin orna­mentată cu sidef şi mecanici acoperită. — Toate aceste Instru­mente sunt furnizate de Magazinul General de Muzică „ L a H a r p a * ' , Bucureşti, str. Colţel No. 9, eei mal eftin sl bine

asortat In această branşă

o t a t i b n e : Dând aceste m a r i premii de valoare, a-üonamentele sunt re­

duse ia 18 lei pe an; lei 9.15 pe 6 luni; lei 4.65 pe 3 luni Plata abonamentelor se face direct la Cassa administraţiei

„Universului", prin mandat poştal sau In persoană Pentru concurarea la premiile de mai sus, abonaţii pe 1 an primesc 4 bonuri, cei pe 6 luni 2 şi cei pe 3 luni / bon. Abonaţii pe un an participa la două trageri, deci după prima traţ/erc vor primi încă 4 bonuri pentru tragerea următoare.

15 FLACOANE A CATE 1 KILO, apă de Colonia Camelia, puter­nic parfumată cu liliac, măr­găritar, violette, zambile, he­liotrop şi Verveine, furnizate de renumita fabrică de parfu-rauri „Camelia". A. S. Afla-lion, str. Gerenal Florescu n-rul 6, Bucureşti

I EDITURA SI PROPRIETATEA ZIARULUI .UNIVERSUL"