acrobaţie politică.—Chestia neutralitate

~- (Jile al dracului, domnule! - Vezi. Nieule: cine a spus câ-i greu sa tii doi pepeni intr o mâna?!

F U R N I C A Aiul XI . No. 26, Marţi 24 Fevruane 1 9 1 3

COMEDIE A PARLAMEiNTARĂ

Nici odată n'a fost mai veselă ca acum comediea noastră parlamentară. Cu toate împrejurările triste în cari ne găsim^cara-ghioslâcurile n'au lipsit în nici o şedinţă. La Cameră ca şi la Senat, reprezentanţii aşa zişi ai Naţiunci au oferit publicului cele mai comici reprezentaţii posibile.

Câteva exemple nu strică. La Senat, d. doctor Toma Ionescu,' în

chestiea vânzărei ziarelor „Seara" şi „Mi-nerva" date pe mâna nemţilor de către d, Griguţă Cantacuzino, nu a uitat nici o clipă că, înnainte de-a fi orator politic e şi chirurg, şi după ce a înfipt scalpelul în sufletul acestui milionar care pozează în patriot, şi care e atins grav de cangrena arghirofilismului, a adăogat:

— „Am o serie de fapte pe cari 'd-sa Ie recunoaşte, însă numai ca tentative de vân­zare, dar pe cari eu le consider ca urmele unei vânzări reale, căci acolo unde d-sa pretinde că au fost tentative avortate, eu sunt sigur că n'a fost avort, ci o facere la termen şi bine venită. (Hilaritate prin­tre senatori). Această facere a consistat în trecerea acţiunilor din buzunarul d-lui Gri-gore Q. Cantacuzino în buzunarul d-lui Hennenvogel şi trecerea banilor din buzu­narul d-lui Hennenvogel în buzunarul d-lui Origore O. Cantacuzino".

In ceea ce ne priveşte, declarăm că n'a fost aici nici un avort. Poate numai dom­nul Griguţă va susţine că a fost unul. Şi acest nobil prinţ a dovedit'o ori de câte ori a-vort... bit. Dar, în acelaş timp, susţi­nem energic că doctorul Toma Ionescu n'are de loc dreptate când pretinde că cumpărarea „Minervei" de către spionii germani n'a fost un avort, ci o facere.

Protestăm ! N'a fost nici avort, dar nici facere! Relaţiunile dintre d. Griguţă Can­tacuzino şi nemţi, nefiind tăgăduite nici chiar de inculpat, şi fiind de aşa natură, sau mai bine zis de aşa contrâ-natură după obiceiul german, era cu neputinţă să iasă de aici o facere.

Nu, domnule dr. Toma Ionescu, te în­şeli: din relaţiile oculte şi dosnice ale Prinţului Griguţă cu nemţii n'a putut să iasă o „facere", dar cu siguranţă o a-fa-cere !

. . . Ş'acum, dacă trecem cu o trăsură, adică cu o birjă, de unire, dela Senat la Cameră, ce vedem? Alt caraghioslâc şi mai gogonat.

Bunăoară, domnul doctor Sadoveanu (tot un doctor cu buclucul !) a citit proectul pentru ratificarea măsurilor de prohibire la export luate de ministerul de finanţe în timpul vacanţei corpurilor legiuitoare. Un domn deputat a propus, şi s'a admis, ca şi exportul boilor să fie liber.

Noi, însă, întrebăm: Nu crede guvernul că, admiţând ca boii

de orice soiu din Româniea să poată trece graniţa, a săvârşit o enormă greşeală?

Urmările dezastroase ale acestei greşeli se vor simţi imediat.

Mai' întâiu, — fiind vorba la Cameră de­spre boii de orice categoric, deci şi de

boii cu chip omenesc, — e de prevăzut că în curând multe locuri din băncile parla­mentarilor vor deveni forţamente vacante.

Apoi, mândra legiune a cercetaşilor este ameninţată să f i ; desfiinţată, şi e păcat!

In adevăr, o să vedeţi că bunii noştri prieteni unguri, profitând de faptul că Româniea Iasă liber exportul boilor ei, se vor grăbi să cumpere pe toţi ai noştri boy.. scouts !

Ar fi o ruşine naţională! Şi pentru ca să nu se mai repete ceva aşa, cerem cu tărie cu Parlamentul să fie închis hermetic şi ca să se lase cortina asupra comediei parla­mentare.

Contele de Tekirghiol

« f u r n i c a * REVISTA UMORISTICA SAPT AMANALA

Oircclcri: G. RANETTI şi N. D. ŢAHANO Abonamentul: 10 Lei pe an ; 9 Lei pe şcasc

luni, plătii înainte prin mandat poştal Adresa: Revista 'FURNICA- Bucureşti

T R Ă I A S C Ă R E C E L E — Parodie impertinentă a imnului regal —

Trăiască recele Bun şpriţ răcoritor, Pe care '1 beau cu dor Doar la „Bodega Mircea". Fie 'n beci Vin gustos — In butoi. Fie 'n veci Clar, spumos, Printre noi! O, Bacus sfinte, Şi d'azi 'nainte, Susţine cu a ta mână Damblaua Română !

Coco

l SALON BNTBU RAS, TORS $1 FRIZAT ,

I Ş T E F A N CONSTANTINESCU ; ! Calea Griviţel, 131 f Special Id licrirl da pir.' Se cet feui im».

DIN S P I R I T U L ALTORA — Adaptări. —

Brezenade .

A nu se confunda cu Bressonada, vestitul aperitiv al distileriei Bresson — Loco.

Nea lancu, cunoscutul comic al Teatrului Naţional, în curând — se zice — va fi scos Ia pensie.

— Protestăm ! — se vor indigna, în cor, numeroşii săi amici.

Iar eu îi sfătuesc: — Să protestaţi atunci, când infamia va

fi pe punctul de a fi consumată, nu acum. Cine ştie dacă Nea lancu nu va fi scos la pensie înadins: ca să fie numit director al serviciului contra falsificatorilor de vin, post ce cu siguranţă se va înfiinţa când această lege va fi votată.

Căci aşa se 'ntâmplă la noi: majoritatea scoşilor la pensie fiindcă nu mai sunt buni

de nimic, intră în... politică. Unul din a-ceş'tîa a întrebat pe Nea lancu:

- — După ce vei îi scos Ia pensie, ce te faci: liberal, conservator sau takist?

— Nimi:, damblagiule... — Adică, hei! nu ţi-ar plăcea să fii de­

putat, senator... — Onoruri d'astea mi s'au propus şi

altă dată, dar n'am primit. — Când? — De mult. Intr'un rând a fost vorba

să fiu pus pe lista viitorului consiliu co­munal al Capitalei, ca pe urmă să fiu ales primar. Cum, însă, în anu acela trebuea să se inaugureze fiitrele dela Bâcu, am refu­zat.

— De ce, Nea Iancule? — N'ai priceput?... Fiindcă eu, în cali­

tate de primar al Bucureştilor, eram o-bligat să gust cel dintâi din apa acelor filtre!

După care vorbe, celebrul comic s'a de­părtat scuturându-şi umerii ca un individ scăpat subit dela moarte.

* Intre copii.

Ambii să tot aibă la un loc o duzină de ani.

Copilul de aristocrat vorbeşte prin gra­tiile portei de fier:

— Dumneata ai mamă? — Am... spală rufe la boeri. — Tată ai? — Am şi tată. — Ce face? — Toată ziua bea şi mă bate. E rândul copilului de mahalagiu să ia

interogatoriul odraslei boereşti: — Tu ai mamă? — Mama a 'murit astă-toamnă, de oftică. — Tată ai? — Am. — Te bate des? — Nici odată. Papa mă iubeşte foarte'

mult. — Cine ţi-a spus? — Văd eu: de câte ori vine în odaea

guvernantei mele, totdeauna îmi dă cinci­zeci de bani şi mă trimete singur la co­fetărie ca să-mi cumpăr bomboane.

* Ceva obicinuit.

Scenă intimă... jucată zilnic d'aproape toţi cari se 'uşoară din dragoste.

— Cum, nevastă, altă sută?!... Ai uitat că şi ieri ţi-am mai dat una?

— Ba mi-aduc aminte ca acum... — Prodigioasă memorie!... Atunci, ai ui­

tat că veniturile noastre nu ne permit să risipim în fiecare zi câte o sută de lei?

— Fără morală, te rog! îmi dai ori nu? Şi fiindcă ochii coconitei au început să

se umezească, prevestind ploaie, dumnea­lui— „răul prevenit la vreme e pe jumă­tate vindecat", se laudă medicii — scoate repede portofelul, îl desface...

F U R N I C A 8

— Poftim ! — îi întinde el o hârtie de bancă: e nouă, nouţă...

Ea, cu figura scăldată într'un surîs în­cântător, asemenea ploaei cu soare:

— Ce rău ieşti!... Nu erea mai bine s'o începi aşa?...

— Ştiu... dar prea cheltueşti mult! — Iar? ' El, oftând adânc: — Să vedem până unde o să mergi! — Până la modistă, bărbate!—îi sare co­

conita de gât, încolăcindu-şi braţele (curcu­beu familiar, lăsat de bunul Dumnezeu spre semn că cel puţin o oră nu va mai fi ploae... de lacrimi.)

L a cafenea.

Popescu a jfost de a dat o raită prin a-pusul Europei, înadins ca să pipăe pulsul actualului război şi să vadă cât va mai dura.

— Monşer, — povesteşte el prietenului său Vaxilescu — pretutindeni linişte: ca şi cum n'ar fi război! Berlinul şi-a păstrat aspectul din timpurile obicinuite ; la Viena se petrece 'n' draci, toată noaptea, cu femei şi şampanie; la Londra... Când am ajuns în capitala Angliei, tocmai se anunţase prima reprezentaţie a marelui circ ame­rican Barnurn aiul Be/ley. Am cumpărat un bilet şi seara m'am înfiinţat mai de vreme, ca să pot vizita „sala de curio­zităţi". Inchipueşte-ţi un haos vast cât Hala Ghica, în care vând carne măcelarii din Piaţa Mare. Înăuntru, pe o parte şi alta, stau înşirate toate schilodeniile vii din lumea întreagă: oameni cu cap de câi­ne ; sălbatici aduşi din insule necuno­scute, cari mănâncă păsări şi animale vii, sfâşiindu-le cu dinţii chiar în faţa publi­cului ; fachiri cari înghit ace lungi, de pălărie de damă, fără măcar să se consti-peze... şi altele, şi altele! Dar ce m'a im­presionat mai mult, a fost un uriaş: un om lung — aşa de înalt că trebuea să se site p'o scară ca să-şi pue pălăria în cap!

— Asta nu-i nimic! — zâmbeşte şiret Va­xilescu. Sunt câteva zile de când am fost la graniţa de nord a Moldovei care, cum ştii, e plină de fugari bucovineni. Peste noapte am tras la un han. Acolo am găsit un muncitor, alungat de Ruşi, care sforăia atât de tare în timpul somnului, că bietul om, ca să nu se deştepte singur, trebuia, să doarmă cu capul la zece metri depăr- '. tare de patu! în care se culcase!

Nicollo Mascalzoni

La ministerul de Externe.—Din distracţiile d lui Porumbaru

DESFID PE d. GR. CANTACUZINO

Griguţă, tu tăgăduieşti Că presa ta,— „Seara", „Minerva", — Îşi întreţine astăzi verva Graţie banilor nemţeşti? Poţi tot tăgădui!... Ceva Să negi e însă greu, „mon Prince": Că zilnic un succes imens Obţine ,,Clas:c-Cin?mă" !

Un bun Român.

Excelenţă, d-nul prim-ministru voeşte să vă vorbească la telefon. Pofteşte'l în salon, că viu şi eu numaidecât!

Desen de A. Murnu

SPOVEDANIA UNEI «BESOANDRE» Se poate cânta pe ,ar i ea franţuzească

«Bonsoir m a d a m e fa Lune» —

Am cunoscut zeci de bărbaţi, Am o colecţie enormă, Bancheri, miniştri, deputaţi, Chiar generali în uniformă.

Dar toţi aceşti amici ai mei N'au fost în stare ca să'mi lase, Drept suvenir, doar pungi cu lei, Şi' 'n plus vr'un 606.

Scrumbidy doar pe tine te-ador, Scrumbidy tu eşti maistru 'n amor, Scrumbidy sărutările'ţi sunt dulci... Ah, ce deştept eşti când... te culci!

Vedeţi la câte-un „faivocloc" Bărbaţi venind cu-a lor neveste,

Ei parcă se iubesc cu foc, C a l lor menaj idilă este.

Da 'n casa lor nu'i ca la noi: Boerul la „Pisici" petrece, Pe când cucoana cu vr'o doi Coarne 'i-a pus... număru zece!

D'aceiea eu, Scrumbidy, te-ador, Scrumbidy tu eşti maistru 'n amor, Scrumbidy sărutările 'ţi sunt dulci, Ah, ce deştept eşti când... te culci!

Kiriak Napadarjan

O D E C L A R A Ţ I E I M P O R T A N T A

La prânz la Belzebut Take, Pau a spus acest cuvânt: — „Zău, n'am băut, de când sânt, „Vin ca ăl de la lordake!"

Reporter

fffZZZÎetcMnwaiâ calitatea cei mai-superioara. Qfâiog grecii ^pinierele^Buftca

BERE BRAGADIRU F A V O R I T A

B Ă U T O R I L O R CUNOSCĂTORI

SLCJJNICI MODERNE

A f t E f e l . . . . . . _•

— De două zile de când ieşti în serviciul meu, sunt foarte mulţumită. Leafa ce'mi ai cerut, de asemenea îmi convine Un lucru, însă, am uitat să te întreb: ştii să speti rufe?

— Nu, coconită; dar pot să vă dau adresa femeei care le spală p'ale mele! Desen de F. Şirato .

Anul X I . No. 26, Marţi 24 Fevruaric 1 9 1 5 F U R N I C A 5

Sfatul unui medic

Sigur că va creşte mare, Voinic, sdravăn, sănătos; — Adevărat Făt-Frumos!— Dacă'i dai, madam Popescu, Doar asemenea mâncare: Ciocolata Zamfirescu! D r .

C U S U T E CU ATA ALBA Cunoscuta afacere a Operei române s'a

încurcat rău de tot. Am putea zice cu cea mai mare dreptate că a dat un formidabil kix. Acei câţiva studenţi cari erau condu­cătorii întreprinderei dela Teatrul Lyric şi dela Eforie,- au fost luaţi de guler şi aduşi în faţa Tribunalului ca să lămurească gro­zava întrebare: cum se face că lumea venea la reprezentaţii, se încasau bani, curgeau aplauzele şi subvenţiile, artiştii, însă, rămâ­neau neplătiţi şi,—ca nişte cântăreţi cu re­putaţie— fluerau a pagubă pe câte o arie din Trovatore, iar comitetul înota în pa­rale. Ce nereguli comitea, prin urmare, co­mitetul? Cine nu-şi aduce aminte, într'ade-văr, de nenorocita serie neagră dj repre­zentaţii dela Eforie cari s'au sfârşit cu acel vestit bal al Operei unde s'au furat treizeci de paltoane şi vreo cincisprezece ceasuri de buzunare.

Cine credea atunci că tocmai studenţii cari pluteau pe parchetul d-lui Boneti, are să ajungă în curând la parchetul... de ITfov, şi azi-mâine chiar mai departe: la Văcăreşti, cu acele cunoscute boneti de puşcăriaş în cap?

Cu toate acestea, aşa e. Căci studenţii noştrii, organizatori ai Operei române, du­pă ce au vândut pe străzi „Floarea Ope­rei", au săvârşit fapte incorecte, au spart puşculiţele înainte de a fi controlate,— cu alte cuvinte/ au deflorat „Floarea operei", au necinstit'o pentru ca după toate altele, ca să mai rămâie şi datori. Pentru că, vezi d-ta, Opera română n'au întemeiat'o ca să cânte artiştii noştri, ci ca să încânte ei lumea cu palavre, şi în urmă să... ope­reze în voie.

Şi atunci, tenorii în loc să scoată note clare din gâtlejuri, scoteau din buzunare note... de plată, veşnic neachitate.

Ce-o face acum la Parchet studenţii no­ştrii, nu ştim. Reporterul nostru judiciar se va informa şi în curând vom da amă­nunte. Până atunci, din câte s'au putut auzi, — afacerea Operei române în mod fatal e destinată să facă zgomot, — acela care are s'o păţească mai rău este preşe­dintele Centrului studenţesc, un oarecare domn — ghiciţi? — Banu!

Alte păreri* spun însă că studentul Banu are circumstanţe uşurătoare. Mai întâi, e doctorand în medicină, şi era indicat să... opereze; iar în al doilea rând, chiar pro­verbul românesc spune: „Banu la ban tra­ge"

Ce e de vină Banu? Ba nu zău! (Ori­bil ! !)

Dar la Palatul de Justiţie nu se judecă numai afacerea cu kixul dela operaţiile ro-mâno-studenţeşti. Magistraţii noştrii mai au să se pronunţe într'o afacere de sen­zaţie: procesul d-nei Ella Negruzzi.

Doamna Ella vrea să fie avocat, cu orice preţ. A făcut cereri peste cereri la Tribunal şi prin barouri. -I "s'au admis•u-nele, altele^nti ; — âciimăi a ajuns tocmai la Casaţie. (Când o femeie a ajuns să facă cereri, e foarte expusă — chiar la Casaţie— să i se fă'câ' — pardon — oferte.) Casaţia nu s'a pronunţat încă.

Femeia-avoeat-... Mă rog:-.ştiţi d-voastră

cum vine asta? Nu vă cer părerea, ferească Dumnezeu. E singurul lucru pe care-1 a-veţi şi d-voastră: pentru ce să-1 daţi? Dar vă întreb: ce sex poate să aibă femeia-avo-cat? Ce culoare? ce forme? şi ce vârstă? Asta trebuie să fie aşa ceva ca omul-şarpe, ca viţelul cu două capete, sau cel mult ca Pavlică Brătăşanu dela Caracal... Nici fe­meie, nici avocat... Şi cu toate acestea, fe-meia-avocat ar putea să existe, deşi e un monstru. Ei da, e un monstru, căci gândi-ţi-vă: femeia-avocat n'a dat naştere decât la... discuţiuni. Ce fel de femeie e aceea care dă naştere unor asemenea... copii? Cât despre avocăţie, femeia a" avut tot­deauna o vocaţie. (De câte ori nu vi s'a întâmplat ca o nostimă persoană să ple­deze înaintea d-voastră pentru ca să fie... achitată.)

Femeia pledează cu orice prilej. Are sau n'are dreptate, argumentează.

— Bărbate, din motivele cutare şi cutare, combinate cu împrejurarea asta şi asta... trebue să-mi cumperi pălăria pe care ai văzut'o ieri.

Sau: Doamna e surprinsă în flagrant, cu un

domn brun, uscat şi îmbrăcat în... alb. (In alb în mijlocul iernei?!) Domnul, surprins şi dumnealui de această... întâmplare, ca să zic aşa, isbucneşte:

— Nenorocito, m'ai desonorat, m'ai în-cor

— Puiule, dragă... bărbăţele... nu-i ade­vărat... e . 0 calmonie. Nu te-am înşelat: jur...

— Taci, mizerabilo! Fapta ta vorbeşte dela sine...

— Puiule dragă, vrei o dovadă?., zău, ca să te convingi şi tu. Uite, întreabă şi pe dumnealui, — că! e ile faţă, — să-ţi spuie, — pe cinstea mea —,cura să te 'nşel dacă... dacă..rt dacă nici ...nu , cunosc pe , domnul ăsta...

(Ci-că bărbatul s'a convins în faţa ace­stui puternic argument, că a fost victima unei „iluzii optice".)

*

Când ştiu să argumenteze aşa, cum să nu dai dreptul să- pledeze femeiei?

Un singur lucru s'ar putea însă întâm­pla :

Să presupunem o femeie-avocat pz care un client ar fi însărcinat'o să - pledeze într'un proces foarte important de moş­tenire.

In ziua înfăţişărei, — lucrul se poate în­tâmpla în cele mai bune familii — femeia avocat străluceşte prin absenţă.

Şedinţa se deschide, tribunalul e com­plect, — procesul ar trebui să se judece.

Deodată, în mijlocul aşteptărei generale, clientul cu pricina (care client n'are câte-o pricină?) pătrunde în sală, grav şi emo­ţionat s'adresează preşedintelui:

— Rog Tribunalul să amâne judecarea procesului. Avocatul meu, care a fost în­sărcinată (adjectiv femenin fiindcă avo­catul e femeie) cu pledarea afacerei mele, nu poate veni în instanţă, de oarece e re­ţinută acasă, în -chinurile a-facerei...

Negreşit că în asemenea cazuri urgente, datoria decanului baroului avocaţilor e să se transforme imediat în moaşe şi să por­nească la domiciliul femeiei-avocat ca să tae buricu noului născut şi, poate, viitor coleg.

Mă rog: se prevede aşa ceva undeva? Sandy.

L U P T I N T R A N Ş E E

Peste drum de Teatru „Mercur" â deschis Un nou Paradis! Acolo cât patru Beau, că 's la subsol, Şi n'o să mă dee Nimenea de gol! Nimeni nu mă vede, In cât beau, parol, Ascuns ca 'n tranşee!

Bonvivant

PRESfl LÜI HERR VON BÜSCHE

— Clite, mnşer, Nemţii au început să'şi însuşească obiceiurile româneşti: fiindcă* s apropie intai Martie, la toţi ziariştii lor le-au dat maVc/'-şoareî

Desen de A. H u m u i

Cm AJGNG POPULARI ONU POLITICIAN!

- Spune drept: eu cunosc pe nevastă-ta? — Nu cred: nevastă-mea are cunoştinţe numai prinîre bărbaţi!

F U R N1 C A

La „Muntele de Pietate'

— Cum, domnule, primiţi şi cocote a m a n e t ? ! . . . nu vâ e teamă că dacă amanţi lor nu le scot la timp, o să se «faneze>?

-r Hei, parcă noi suntem proş t i : în fiecare zi un funcţionar special al nostru le dă cu cremă şi pudră «Flora», aşa că sunt totdeauna fragede şi frumoase !

Desen de A. Murnu

B f l A Ş O A V E azetele anunţă ca doamna Eugenia de

Reuss lanculescu a ţinut o conferinţă la Liceul Lazăr despre „Femeea şi

Războiul". Nu ne îndoim că doamna conferenţiară

a vorbit în sensul sentimentelor obşteşti, şi din parte-ne o felicităm că a susţinut curentul Reussboinic.

De altă părere e însă un amic al nostru de naţionalitate ovreiu, deci partizan ho-tărît al neutralităţei eterne, care ne-a făcut următoarea declaraţie:

— Puntru di ce, mâ rog, madam Iancălă astă, care ştiu că este deja o gruzavă „fu-ministă", puntru di ce amestecă pi fumei unde nu le fierbe oală? Fumeile sunt dis-punsate di servici militar, puntru d'acee să lase pe burbaţi să se ucupe di războiul european, iar dumnealor să vază mai bine de războiul... de ţesut, ca chicoanele de o-dinioară, cari'şi făceau singure hainele, iar nu ca azi când „Au bon gout" şi alte ma-gazinuri le jumulesc ca pe nişte ghischi!

n prieten căpitan a spus ieri vistavo-iului său: — Na mă un leu, du-te la librăria din

colţ şi cumpără o sticlă de cerneală „Art-thracit".

Ordonanţa se întoarse peste câteva mi­nute eu mâinile goale. ,

— Cică n'are, dom' căpitan, să 'ncerc şi la băcăniea d'alături.

— Nu; şe poate, măi, am cumpărat eu

acum o lună! Cum ai zis când ai intrat în prăvălie?

— Când am intrat în berărie, am zis taman aşa cum 'mi-aţi spus dumneavoastră: Dă'mi o sticlă dă... d'aia... că'i uitasem numele... în sfârşit o sticlă dă d'aia îndră­cită dă care bea dom' căpitan!

I n ziua când era vorba prin ziare că Re­gele a 'iscălit decretul prin care d. Duca, ministrul Instrucţiei, a avut amabilitatea

să confere d-lui Oeorge Ranetti medalia „Bene Merenti" de clasa I-a, un amic a spus în zeflemea codirectorului şi copro­prietarului „Furnicei":

— Mai rău să te văd! După 20 de ani de scris, speram că eşti singurul care ai scăpat de tinichea, dar azi iacă-te şi tu în tagma celorlaţi! Sper că o s'o refuzi...

— De refuzat e greu, ar fi şi o necuvi­inţă şi un gest de reclamă ridicolă.

— Bravos, atunci s'o porţi sănătos! — Nici asta, amice: n'o s'o port, — o

suport!

ffa e zice că la una din numeroasele re-Q cepţii la care a fost poftit generalul

Pau în trecerea sa prin Bucureşti, un domn a venit la un moment dat înnaintea ilustrului ofiţer şi 'i-a spus:

— Permiteţi'mi să mă prezint Stelian Pau...

— A, şi pe d-ta te chiamă tot Pau?! m— Nu, generale, eu sunt 'Po.. . pescu.

ltă anecdotă (un calambur franţuzesc) în privinţa aceleiaşi vizite.

La Capsa se pusese în circulaţie

svonul, probabil de sucursalele agenţiei Wolfbureau, cu scop 'să micşoreze impor­tanţa oaspelui francez, că generalul Pau este de origină israelită.

— Imposibil ! răspunse un înfocat na­ţionalist, pentru că în acest''c5% n'ar fi Pau, ci St. Pau!

(Nota Redacţiei: Sctns pe au = fără piele). Kiriak Napadarjan

NOAPTE DE PURIM

Raşela, când ai apărut în gangul In care tremura un bec de gaz, De-odată două fulgere albastre Trecură pe pantofii tăi de-atlaz.

Mantila şi penajul de Mefisto Stârniră 'n noapte un tainic f â sâ i t ; Ş'apoi, sub coşul ridicat al birjei Pierişi ca 'n gura enormă-a unui chit...

Pornii atunci îngândurat pe uliţi In voia beznei, ca un me'.eor, Vroind să uit c'ai să flirtezi o noapte Cu un samsar, c'iln comis-voiajor,

Ori cu vr'un ghigherl conţopist de bancă Ce calculează sconturi şi dobânzi... Raşela, sânu-ţi este puf de gâscă Şi două peruzele, ochii blânzi.

E armonia Psalmilor în mersu-ţi, In braţele, în umerii tăi goi... Şi totuşi tu, dhpreţueşti Raşela, Amorul unui dobitoc de Goi

Ce se 'ncumetă să te proslăvească Ca Solomon pe Sulamita lui; ' Dar care n'are ghete cu bizeţuri Jachetă, clac, monoclu şi... pistrui.

- August Prostu

MârgâriFarul ŞAMPANIILOR,

NATURALE |

99 si va rdman?ŞAMPÂNlÂ

FERHENTATIUNEA IN BUTELII B E R E A A Z U C A

CSTE C E A MAI D C L l C I O A T . A

DATINI BĂBEŞTI »

— Bravo, nevastă: foarte frumos!. . . — Nu este aşa, b ă r b a t e ? . . . E cel mai frumos mărţişor pe care am putut să'l

esc în târg ca să mii atârn la gât l L r S

~m- D e s e a d t F« 5*"*° J

IU F U R N I C A

C U P L E T E D E A C T U A L I T A T E

- Cântate tn revista «Războiul la Şantan» de către subtila şi drăgălaşa divetă Doamna Ma-

rioara Cinsky, pe aria «Comme une cigarette* —

Tinere ce 'n bal Cati un ideal, Uiţi că 'n Carnaval Se fac şi multe farse, dragă.

Şi 'mbătat d'un vals Cu vr'un înger fals Să vezi că te-ai ars Şi că 'n loc de nectar bei braga !

Azi mulţi domnişori Pe străzi fac furori, Şi de multe ori Pătrund trufaşi chiar prin saloane.

Insă mai toţi sunt Flueră în vânt, Ş'au- rost pe pământ Doar să parvie prin cocoane !

Războiul e 'n toi, Deşi nu'i la noi, Nu mai sunt lei noui Şi criza 'i astăzi grea pe piaţă.

Dar vezi pălării Cari costă mii, Şi bijuterii... Zău, d'atât lux îţi vine greaţă !

* * „Nu'i rău scriitor... „Are chiar humor...'' De Ranetti 'n cor Spunea aproape 'ntreagă ţara. Ţara n'are drept : Äst pretins deştept Va purta pe piept Bene Merenti... ca şi Smara !

* * Le général Pau C'est un grand héros. Ah, comme il est beau ! Nous admirons tous sa vaillance. Donc, crions en choeur De tout notre coeur A ce fier vainqueur: Vive à jamais sa noble France !

Iorga 'i aşa lung, Că nu pot s'ajung Mâna să 'i-o strâng Decât urcându-mă p'o scară.

Cuza ca un piciu E mărunt. Dar, zici, Când ţine un „speach" : Ah, Cuza 'i lung din cale-afară !

Avem buni dantişti, Eminenţi artişti, Şi nimic nu rişti Când, Doamnă, vrei să'ţi scoţi un dinte.

Dar sunt şi berbanţi Printre.-„americanţi" ; Vezi ca l'aceşti fanţi Să nu'ţi pierzi... măseaua de minte !

* * La Operă vrei, Plătind zece lei, ; Un bilet să iei, S'asculţi în Tosca pe... Popppescu.

Dar te-ai păcălit, El s'a îmbolnăvit, Ş'anunţă subit: Carmen cu un alt... Vaxilescu !

Tu te indignezi, Vrei să protestezi, Fiindcă prea des vezi C a lor spectacole s'amână.

Dar mai bine faci Dacă 'nghiţi şi taci, Fiindcă — mii de draci! — Asta'i o Operă Rrrrromânâ !

Cyrano

D-nii DIAMANDY Ş I I S T R A T I LA ROMA O telegramă ne vesteşte următoarele: „Roma. — Din iniţiativa Ligei Italo-Ro-

mâne a avut Ioc ieri seară în saloanele Asociaţiunei Presei conferinţa d-lui Dia-mandy asupra idealurilor Românilor. Erau de faţă d-nii Barziali, Bissolati, Federzoni, Arton, Discalea, Dr. Istrati şi alte perso­nalităţi.

„Membrii Ligei au oferit d-lor Diamandy şi Istrati un pahar de şampanie".

Un pahar, un singur pahar de şampanie pentru amândoi?! Ştieam că Italienii sunt calici de felul lor, dar nu ne 'nchipuiam să fie până 'n halul ăsta. Ce naiba, dacă nu s'au îndurat să ofere d-lor Diamandy şi Istrate o sticlă întreagă de şampanie, măcar să le fi dat fiecăruia câte un pahar!

Când vine câte-un italian filoromân pe la noi prin Româniea, îl ţinem numai în ban­chete şi nu ne lăsăm până când nu'i tri-metem în patria lui criţă (pe italieneşte: ubriaco sau mortadella de Bolognia); iar noştri carissimi fratelli numai cu câte-o jumătate de pahar tratează pe- cei doi mi­sionari Români?!

Hildenbrand şi Hennenvogel, dacă d-nii Istrati şi Diamandy s'ar fi dus la Berlin, ar fi fost în stare să le dăruiască o în­treagă fabrică de bere, punem rămăşag!

Dar Italienii totdeauna au fost aşa sgâr-ciţi. Intre altele, cea mai strălucită do­vadă este că Romulus şi Remus, în loc să aibă fiecare din ei câte o doică specială, au fost hrăniţi amândoi de o singură lu­poaică. Şi ce 'şi-or fi zis în sinea lor scumpii noştri „fratelli" dela Roma? Dacă aceşti doi întemeietori ai Romei au supt numai dela o lupă, de- ce adică nişte „mas-calţoni" ca Istrati şi Diamandy n'ar suge dintr'o singură .cupă?!

Jo r j Delamizil

L A D O C T O R

Cuiu pe cuiu se s e c a t e . ( I ) le ton p o p u l a r )

Similia similifous c u r a n t u r . ( P r e c e p l m e d i c a l

— Doctore, te rog, ce zici? Gâtul 'mi-e plin de băşici! Iar, băşica.., pricepi .care... E în foarte proastă stare!

— Domnule, ce-mi spui „e lată", E ceva îngrozitor, Dar te scap: bea Băşicată De la „Dealul Zorilor" !

Dr. Esculapovici.

P E N T R U DIRECŢIA P E S C Ă R I I L O R S T A T U L U I Citim în „Universul": „Ministerul de Domenii (direcţiunea pes­

căriilor Statului) comunică că scrumbiile de mare se vor vinde cu preţul dela 6 până la 14 lei suta de bucăţi, preţ la care se 'va adăoga spesele de transport şi be­neficiul comerciantului detailist".

E o mare nedreptate ce se face sărma­nelor scrumbii aşa de delicioase. Căci, pe când scrumbiile de mare se vând atât de ieftin, — Directorul „Universului" ştie mai bine ca oricine, — sunt bibani ordinari de uscat cari se vând cu preţuri colosale. Şi e de prevăzut că preţul acestora se va ri­dica încă şi mai mult acum când sunt a-proape să vie babele dela începutul lui Martie.

Ghiţă

U N A - A L T A

O nouă meserie . Războiul european continuă cu înverşu­

nare, fiecare trage învăţămintele ce crede că-i vor folosi acum sau mai târziu. Aşa Şmekerson, om practic şi prevăzător, şi-a strâns copiii în jurul său, ca să le facă „murală" — zice el.

„Purăţii" cuminţi ascultă, tac şi răs­pund, scurt, numai când sunt întrebaţi.

Vine rândul celui mai mic, în vârstă ca de şease ani.

Şmekerson îl ia cu vorbă bună, pe de­parte :

— Tu ieşti dija cupil — nu ieste aşa?

C O C S A N T R A C I T

BRICHETE Adevărat englezeşti

Marfa curată şi nsamestacat!

LEMNE CER

P A G C O J I T E Fraţii CZELL

8 B t r c d » D o a a a e i ( P a r i i ) 8 idtfon 19/69 şi 67/26

D e p o z i t a :

32 BUCUREŞTI, Şoseaua Viilor, 8 3 BRĂILA—DOCURI

F U R N I C A

Ai să tr,ăeşti cupil până te faci mare şi te ia! Ia; armată. Inchipueşte-ţi că atunci, chind vei fi la armată, Rumunia are război. Ce ai vrea să fii tu în timp de război?... Si'r jent ?

f— Nu, păpa. — Vagmistăr? — Nu, " păpâ. — Ufiţer?. , — Nu, păpa.

.-~- Am ghicit! Iu zic că tu vrei să fii culunel•?..

— Nu, păpa. — Jeneral?

']&? Nu, păpa. _'.-i;

— Oi vei mamălă, vei mir tatălă! Poate că vrei să fii rege?

*— Nu, păpa. .Şmekerson, disperat: — Atunci, ce vrei să fii tu, moi, pi timp

di război? — Prizunier, păpa !

Comunicat . Subsemnatul, I. Livescu, artist societar

cţasa I-a . al' Teatrului Naţional din Bucu­reşti, fiind numit de Ministerul Cultelor profesor de dicţiune Ia Teologie, facultate ai cărui studenţi sunt toţi meniţi a deveni mâi târziu preoţi, în calitatea mea de „laic" fac cunoscut că am hotărît să mă ţârcov-nicesc, pe viitor schimbându-mi numele de Livescu în Colivescu.

Viaţa la pension. Politica externă a absorbit totul — până

şi pe biata benzină, al cărui export a fost încuviinţat din nou. (Europa în foc, film istoric, senzaţional, se va reprezenta cu siguranţă în primele zile ale primăverei ce soseşte. Şi asta datoriiă numai benzinei!)

Politica internă a rămas pe mâna fe­meilor, şi în special a domnişoarelor de pension, dela cari am auzit următorul dia­log:

— Tu ce .faci, dacă România intră în răz­boi şi se închid şcoalele?

— Mă mărit. — Dar tu? — Eu mi-am şi găsit bărbat: e tânăr,

drăguţ, deştept... — Ho, ajunge ! — Eşti geloasă? — Nu... mă plictiseşti: toţi bărbaţii din

ziua de azi sunt la fel! — De unde ştii? — Vaxileasco, te rog, nu mă lua drept

una d'aia care toată noaptea bate trotoa-rele... *\ ""'.

— Uite Popeasca... Psst!... Dacă începe războiul şi se 'nchide şcoala, te măriţi şi tu? v.

— Mai e vorbă! Văru-meu n'aşteaptă decât un semn şi în cinci zile formele sunt gata.

In timpul acesta a sosit una brună, cam dusă pe gânduri.

— Tu ce plan ai? — Eu? — se deşteaptă ea ca dintr'un

vis. Şi eu mă mărit... j — Curând?

-—..Când o ajunge Banu ministru.

„Domnişoarele" încep să chihote ca fe­cioarele nebune din parabolă. Un glas stri­dent se ridică deasupra sgomotului, aproa­pe urlă.

— Nenorocito! Vrei să mori fată bă­trână?

Oh, prietenii ! . . . . E autor original... prin felul traiului ce

duce. Piesele sale, amestec de geniu şi nai­vităţi, plac, cu deosebire, liceenilor bucu­roşi c'au găsit un om în vârstă mai prost decât cel 'mai prost din clasa lor. în schimb

•are o calitate: scrie rar şi bea des. Deunăzi i s'a jucat o piesă, în „mati­

neu". Doi amici ai autorului, întâlninduse pe

stradă, s'au oprit şi au început să discute valoarea intrigei şi dialogului nouei „cap-d'operă".

— . . .De geaba susţii tu contrariul ! — se însufleţeşte gradat cel care a deschis vorba: piesa e bună. Mai cu seama actul al III-lea are un sfârşit care te entusiaz-mează. Toată sala s'a sculat în picioare şi-a chemat de mai multe ori pe autor la rampa . . .

— . . . d e vinuri!—îl complectează con­vorbitorul său, abia reţinându-şi rîsul.

Vorbe de război . Când stă afară, striveşte toate bătăturile

pasagerilor înghesuiţi pe platforma din-napoi a tramvaiului; iar dacă ia loc în va­gon, trebue să plătească două taxe — aşa

de corpolentă e ţaţa Ghioala sub talie, la spatele corsetului. £

• Nea Mache a venit de vreme acasă, s'a aşezat pe scaun, a scos un ziar de seara, „ultima ediţie", şi a început să-1 citească mormăind.

Ţaţa Ghioala îi dă târcoale, ocoîindu-1 ca p'un mort, aranjează prin casă. ,

Nea Mache din când în ţcând îşi întrerupe singur mormăitul, exclamând mereu la fel:

— Ti, drăcia dracului; da grozav e răz-boiu în tranşee !

Ţaţa Ghioala, care l'ascultă fără să vrea, sâcâită c'aude aceleaşi vorbe, îl întreabă;:

— Ce-i aia, bre, tranşee? — Păi ce să fie? — îi explică Nea Ma­

che, ascuns după ziar. Tranşeele sunt nişte şanţuri adânci în cari s'ascunde inimicul.

Ţaţa Ghioala moţăe din cap c'a priceput; nea Mache îşi reia mormăitul.

Câteva minute pauză.

Ţaţa Ghioala, care s'a cocoţat p'un scaun c'a s'ajungă la borcanul cu dulceaţă de deasupra dulapului, începe să-şi scarpine dosul de se cutremură odaea.

Nea Mache scoate capul speriat de după ziar...

— Mai mare ruşinea, soro! Ce dracu a i ?

— Nu-ş' ce am, bărbate ; dar mi se pare că mi-a căzut un purice în tranşee! — se scarpină şi mai violent biata femeie.

Nae Saltimbancu

R H E I N & C 9 , A Z U G A F U R N I Z O R I I CURŢII R E G A L E

Instlt. de Arte Grafice «Carol GobU S-sor I. St. Rasidescu. 4 0 0

SUCCESELE ftffS^RlfttlkOR ''^W^ffMfe^ — No, ce face dreguţe al nostru de împărat ? — Ce face colegul şi aliatu meu ? — Ce să f a c ă ? . . . bate într'una. — pate, Majestate, bate mereu. . . — Bravo, felicite pe dumnealui de la minei — Of, bine c'a dat Dumnezeu să bată şl el odatăI

Rege/e Ferdinand. —Vezi domnule, că nu spunea minciuni Wolffbureau: uite ce voiniceşte Frantz - O S e î bate .. mazăre! Desen de A. Murau