agricultura ecologica
TRANSCRIPT
CUPRINS
CAPITOLUL I...............................................................................................................................2
DELIMITĂRI CONCEPTUALE.................................................................................................2
1.1. Istoricul şi evoluţia agriculturii ecologice.................................................................................4
1.2. ,,Agricultură ecologică”, termen protejat şi atribuit de U.E României.....................................8
1.3. Obiectivele principiile şi normele.............................................................................................9
CAPITOLUL II............................................................................................................................13
CE ESTE AGRICULTURA ECOLOGICĂ..............................................................................13
2.1. Principii...................................................................................................................................13
2.2. Lanţ de distribuţie...................................................................................................................14
2.3. Reguli......................................................................................................................................14
2.4. Siglă şi etichetare....................................................................................................................15
2.5. Fapte........................................................................................................................................15
CAPITOLUL III..........................................................................................................................16
NOUA LEGISLAŢIE – SCURTĂ PREZENTARE GENERALĂ..........................................16
3.1. Particularităţi ale legislaţiei ecologice a UE...........................................................................18
3.2. Noile regulamente privind importurile...................................................................................20
3.3. Scurt istoric.............................................................................................................................21
3.4. Baze de date pentru seminţele ecologice................................................................................22
3.5. Cicluri de lucru în cadrul UE..................................................................................................22
3.6. Comitetul permanent pentru agricultura ecologică.................................................................23
3.7. Date şi statistici.......................................................................................................................24
CONCLUZII................................................................................................................................27
BIBLIOGRAFIE:........................................................................................................................30
1
CAPITOLUL I
DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Conform definiţiei, dată de Organizaţia pentru Alimente şi Agricultura FAO (Food şi
Agriculture organization), şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii OMS în "Codul Alimentarius",
agricultura ecologică reprezintă un "sistem integral de gestionare a procesului de producţie, care
contribuie la sprijinirea şi consolidarea rezistenţei agroecosistemului, incluzând biodiversitatea,
ciclurile biologice şi activitatea biologică a solului. Agricultura ecologică pune accent pe
folosirea unor practici de gestionare corespunzătoare, in loc de introducerea unor produse
fabricate afarǎ din ferma respectivă şi ia in consideraţie şi faptul cǎ particularitǎţile fiecǎrei
regiuni în parte necesită sisteme, bine adaptate specificului acestei regiuni. Asta se poate realiza
prin folosirea, unde este posibil, a metodelor agronomice, biologice şi mecanice in loc de folosire
a materialelor sintetice pentru anumite operaţii in cadrul sistemului. "Agricultura biologică
respectă reguli stricte, stabilite prin normele legislative.
Ca orice marcă comercială, care garantează o mai înaltă calitate şi originea
produselor, agricultura biologică este strâns legată de respectarea unor reguli stricte de producţie,
stabilite prin anumite norme legislative agricultura biologică trebuie controlată şi certificată. In
scopul a garanta consumătorului respectarea regulilor de producţie stabilite.
Agricultura ecologică este o metodă de producţie care ţine cont de cunoştinţele
tradiţionale ale ţăranilor şi care integrează progresele ştiinţifice în toate disciplinele agronomice,
răspunzând preocupărilor sociale fi ale mediului înconjurător, fumizăndu-se consumatorilor
produse de calitate chiar şi în ţările mai sărace.
Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera şi resursele
naturale ale planetei, excluzând utilizarea îngrăşămintelor chimice, pesticidelor de sinteză şi a
erbicideior, metodeie de prevenire jucând un rol primordial în lupta împotriva dăunătorilor,
boliior şi a buruienilor.
Pentru a practica o agricultură în armonie cu natura trebuie să se ţină seama de
tehnicile biologice utilizate şi de condiţiile locale, adaptându-se la realităţile socio-economice dar
2
şi la metodele tradiţionale, prin utilizarea optimă a resurselor din agroecosisteme, fiind un factor
esenţial pentru obţinerea unor rezultate optime şi de lungă durată.
Principiile pe care este fondată agricultura ecologică sunt universale, dar tehnicile
utilizate sunt adaptate în funcţie de condiţiile pedoclimatice, de resurse şi de tradiţiile locale.
Agricultura ecologică este o metodă care necesită capacitate de observare şi de
reflexie.
Foloseşte un potenţial ridicat de mână de lucru, necesitând deci locuri noi de muncă,
şi menţine ţăranii la munca câmpului, aspect important într-o perioadă de şomaj, pe de o parte şi
exod masiv din zonele rurale către aglomerările urbane, pe de altă parte.
Cerinţele minime pentru realizarea dezvoltării durabile:
- distribuirea echilibrată şi echitabilă a resurselor şi accentuarea laturii calitative a
producţiei ca atribute ale unei noi concepţii despre redimensionarea creşterii economice.
- perfecţionarea, reorientarea sau chiar schimbarea tehnologiilor, punerea lor sub
control şi monitorizarea riscurilor acestora.
- descentralizarea formelor de guvernare, creşterea gradului de participare la luarea
deciziilor privind ecologia şi mediu;
- asigurarea unui potenţial dezvoltat din punct de vedere financiar, economic, uman,
tehnologic.
Mediul şi resursele naturale trebuie să fie recunoscute ca fundament al tuturor
activităţilor umane, iar protejarea lor trebuie să reprezinte o condiţie obligatorie pentru
dezvoltare.
Conceptul de dezvoltare durabilă se bazează pe drepturi, obligaţii şi justiţie,
presupunând: necesitatea de menţinere a integrităţii mediului {Enviromental integrity):
- promovarea eficienţei economice
- menţinerea echităţii
Dezvoltarea durabilă a ecosistemelor agricole şi posibilitatea de a produce alimente
de cea mai bună calitate, poate fi considerată cea mai însemnată contribuţie a agriculturii în
asigurarea viitorului omenirii.
Agricultura durabilă (sustenabilă) este în primul rând viabilă din punct de vedere
economic, răspunde exigenţei cererii de alimente sănătoase şi de calitate superioară, este o
3
agricultură care garantează protecţia şi ameliorarea resurselor naturale pe termen lung şi le
transmite nealterate generaţiilor viitoare.
O astfel de agricultură determină şi diversifică activităţi economice deoarece
materiile prime apar şi se prelucrează prioritar în zonele rurale, dezvoltă infrastructura şi
creşterea potenţialului economic al satelor.
Deci, agricultura durabilă trebuie să fie:
- productivă;
- profitabilă;
- ecologică;
- să conserve resursele;
- echilibrată social şi uman .
1.1. Istoricul şi evoluţia agriculturii ecologice
Agricultura durabilă este şi o problemă de educaţie, în spiritul respectării naturii şi
a cunoaşterii tradiţiilor. în condiţiile acestor moşteniri de cunoştinţe teoretice şi practice, agricultura
ecologică, în toate curentele sale, propune actualizarea metodelor tradiţionale verificate timp de
secole şi îmbinarea lor cu metodele moderne. în scopul menţinerii şi creşterii potenţialului
productiv natural al solului.
Au existat trei mari curente care şi-au lăsat amprenta în agricultura ecologică de
azi:
A "Rudolf Steiner şi agricultura bio-dinamică"
În anul 1924 filozoful austriac Rudolf Steiner, elev ai lui Goethe, lansează principiile
'"agriculturii biodinamice".
Spre sfârşitul vieţii, Rudoif Steiner îşi exprimă conceptele şi orientările despre şi pentru
agricultură, propunând o agricultură "subtilă'' care ţine cont de diversitatea "comunităţilor vegetale"
şi de ciclurile de viaţă ale acestora.
Este primul om care a intuit noţiunea de "ecosistem". Sistemul preconizat de el a fost
perfecţionat şi completat de un discipol al său Dr. Pfeiffer. Datorită activităţii acestuia agricultura
biodinarnică este bine reprezentată în Germania, Elveţia, Austria, Franţa, Italia, Marea Britanie,
S.U.A., în ţările nordice precum şi in unele ţări din lumea a treia.
4
B. "Sir A. Howard şi agricultura organică"
Sir A. Howard a lucrat timp de 40 ani în India, în direcţia rezolvării problemei
alimentare. El a . reevaluat sistemele agricole tradiţionale şi a pus la punct tehnologii mai puţin
costisitoare dar cu exigenţe în muncă. Howard a încercat să generalizeze agricultura taraneasca în
Anglia, începând încă din anii 1940-1945, iar în concepţia sa fertilizarea organică a solului, puţin
costisitoare, este singura capabilă să întreţină capacităţile de producţie ale solului.
A.Howard este la originea mişcării anglo-saxone de agricultură organică şi a
"ASOCIAŢIEI SOLULUI”. El a preconizat compostarea materiei organice pe platforme, procedeul
ÎNDORE - descris în lucrarea sa "Testament agricol", şi care influenţează creşterea rezistenţei
culturilor la paraziţi numai fertilizând solul cu acest compost.
C. "RUSH-MULLER şi agricultura biologică"
În plină expansiune industrială, profesorul elveţian Rush, evaluează caracterul limitat al
resurselor omenirii. A căutat şi a găsit bazele ştiinţifice ale unei noi agriculturi care să asigure
subzistenţa populaţie: fără a afecta potenţialul productiv al agriculturii şi care se bazează exclusiv
pe resurse reciclabile.
Pentru a menţine humusul, care este principala bogăţie agricolă, el propune un
compostaj de materie organică proaspătă la suprafaţa solului care nu trebuie încorporată decât după
fermentare.
În 1932 dr. Muller (biolog) pune la punct o metodă de agricultură biologică după
teoriile lui Rush, astfel încât în 1948 metoda Rush-Muller a fost extinsă în agricultură şi se creează
"Cooperativa Muller"'. Această metodă este practicată şi astăzi mai ales în Elveţia şi Austria.
Anterior au fost prezentate trei curente privitoare la un alt fel de agricultură decât cea
intensiv industrializată practicată curent pe suprafeţele cele mai mari.
Din cele prezentate s-au desprins trei noţiuni, ca denumiri, respectiv:
• agricultura biodinamică - (R. Steiner) - ce presupune înlocuirea îngrăşămintelor
minerale cu compostul de gunoi de grajd, produs pe cale aerobă, şi propune tratamente cu preparare
biodina-mizatoare care ridică nivelul fertilităţii solului, asigură recolte agricole corelate cu starea
soiului şi cu climatul, măreşte rezistenţa plantelor la boli şi dăunători şi nu strică echilibrul ecologic;
• agricultura organică
5
fertilizarea solului cu composturi organice, inclusiv cu dejecţii animaliere sau reziduuri urbane;
• agricultura biologică - (Rush-Muller) - presupune păstrarea materiei organice la
suprafaţa solului, care nu trebuie încorporată decât după fermentare, iar cu ajutorul
microorganismelor se menţine un nivel corespunzător de humus.
Cele trei denumiri se raportează Ia o agricultură alternativă, care refuză în esenţă
chimizarea, fiind opusă agriculturii intensiv-industrială.
Existenţa numeroaselor concepte privitoare la denumirea agriculturii alternative au
dus la unele controverse şi în final nu s-a stabilit încă o denumire acceptată de specialiştii în
domeniu, pentru condiţiile din ţara noastră.
Measnicov M. (1999) încearcă să prezinte semnificaţia corectă a termenilor utilizaţi,
conform Micului Dicţionar Enciclopedic (1972) şi din Dicţionarul Limbii Române
Contemporane (1980).
Lucrarea încearcă să înscrie tendinţele actuale şi necesitatea obţinerii unor produse
agricole curate de poluanţi, fără manipulări genetice etc, sub denumirea generală de „agricultură
ecologica".
Autorul caută să stabilească termenii corecţi pentru:
- denumirea produsului agricol curat;
- denumirea şi tendinţele tipului de cultură;
- tipurile de exploataţii agricole.
Explicaţia termenilor se raportează la:
- organic
organism, care este alcătuit din C şi H uneori şi din alte elemente (O, N etc);
- biologic
Pentru produsele agricole obţinute prin tehnologii strict controlate sau prin noi
tehnologii se folosesc termenii:
- naturale
de tehnologie produsele sunt „naturale";
- organice
produsele agricole, chiar şi resturile sunt organice, adică produse de către organisme;
- biologice -
microorganisme, plante sau animale nu sunt biologice?;
6
- ecologice .
opusul fiind neecoiogice, deci curate în sensul actual al noţiunii de ecologic, neîngrăşate chimic,
nepesticidate, nemanipulate genetic, fără surplus de radiaţii etc. .
Pe baza acestor explicaţii Measnicov M. a ajuns la concluzia că este logic să se
folosească noţiunea de "ecologic"'care pare cea mai potrivită cu realitatea înţelesului acestei
noţiuni. însă termenul se referă ia calitatea produselor agricole obţinute în urma proceselor
tehnologice de cultură.
Grupările respective se raportează ia suprafeţele agricole în general, respectiv la
sectoarele agricol şi horticol.
În privinţa sectorului legumicol, suprafeţele sunt în general de 2-5 ori mai mici (în
funcţie de situaţie).
În final se consideră că produsele agricole vor fi „ecologice" iar sistemul de
cultură ''durabil ", cu o tentă majoră de protecţie a mediului înconjurător, folosind tehnologii
verificate, seminţe selecţionate, fără manipulări genetice, încercându-se păstrarea diversităţii
vegetale.
Tipul de exploataţie va fi stabilit corect ca suprafaţă, regim şi proprietate, conducere.
Acest lucru este necesar pentru următorii ani, până când vor evolua concepţiile agronomice,
putând fi ajustat şi modificat în funcţie de noile realităţi.
Agricultura ecologică se impune astăzi ca o practică modernă, cu rezultate care au la
bază date ştiinţifice ce creează o nouă concepţie despre viaţă, muncă şi agricultură, cu eficienţă
sporită şi care poate asigura produse în concordanţă cu cerinţele exigente ale consumatorilor.
Relaţia AGRICULTURĂ - ALIMENTAŢIE - SĂNĂTATE este din ce în ce mai
evidentă, deoarece în mare parte „bolile civilizaţiei" sunt puse pe seama unei alimentaţii
necorespunzătoare calitativ, urmare a exceselor de utilizare a chimizării în cadrul tehnologiilor
intensive şi ca atare piaţa produselor ,bio" este din ce mai căutată şi mai apreciată.
Agricultura ecologică este considerată ca fiind singura alternativă pentru mileniul
trei. Europa şi în special statele occidentale, au început sâ-şi organizeze această activitate încă
din anii 1935-1940, dar primele semne de recunoaştere a activităţii productive şi comerciale
datează din anul 1980, când agricultura ecologică este recunoscută atât de piaţă, cât şi de către
guverne, organisme naţionale şi internaţionale. După anul 1990 dezvoltarea devine
spectaculoasă, astfel ca la nivelul anului 1997 agricultura ecologică în Europa occidentală va
7
deţine o pondere de 0,44% din suprafaţa agricolă, respectiv 1.995.435 ha, iar în anul 1999 să
ajungă la 2,1% din total, respectiv 2.858.339 ha. Se evidenţiază în acest sens ţări ca Italia,
Australia. Spania. Marea Britanie. Germania. Franţa etc.
Statistici recente publicate de SOEL - SURVEY (2004), INFOAM, EUROSTAT, şi
USDA arată că agricultura ecologică este în plină ascensiune, practicându-se în peste 100 de ţări
din 5 continente, dar inclusiv reuşite şi preocupări în multe alte ţări. În 2003, numărul cel mai
mare de ferme ecologice era în Italia ( 56,4 mii hectare), Turcia ( 18,4 mii hectare), şi Austria
( 18,3 mii hectare), iar procentul cel mai mare de ferme ecologice din numarul total de ferme era
în Liechtenstein ( 28%), Elvetia ( 10,2 %) şi Austria ( 9,3 %).
În majoritatea ţărilor producătoare există organisme naţionale care protejează şi
controlează producţia „ecologică".
În 1972 s-a constituit Federaţia Internaţională a Mişcărilor de Agricultură Organică
(I.F.O.A.M.-înternational Federation of Organic Agriculture Movements) cu sediul în Germania
care grupează peste 500 de organizaţii de agricultură ecologică şi peste 80 de ţări.
I.F.O.A.M. organizează manifestări ştiinţifice, simpozioane, congrese mondiale,
editează lucrări ştiinţifice şi de popularizare, adoptă la Congresele mondiale ..Caietul de sarcini
cadru" important în unificarea mişcărilor de agricultură biologică, unde orice ţară poate
interveni, corecta sau substitui unele prevederi.
Principiul de bază al agriculturii ecologice este ,,de a dezvolta agricultura ca un
organism şi a o considera ca un ecosistem care se modelează în natură şi constituie o alternativă
la intensivizare la specializare şi la dependenţă faţă de utilizarea produşilor chimici".
1.2. ,,Agricultură ecologică”, termen protejat şi atribuit de U.E României.
Pentru definirea acestui sistem de agricultura este similar cu termenii ,, agricultură
organică” sau ,,agricultură biologică” utilizaţi în alte state membre.
Acest sistem de agricultură este un procedeu “modern” de a cultiva plante, de a creşte
animale şi de a produce alimente, care se deosebeşte fundamental de agricultura convenţională.
Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mult mai curată, mai
potrivită metabolismului organismului uman, dar în deplină corelaţie cu conservarea şi
8
dezvoltarea mediului în respect faţă de natură şi legile ei. Unul dintre principalele scopuri ale
agriculturii ecologice este producerea de alimente cu gust, textură şi calităţi autentice şi atractive.
Aceste alimente se obţin în etapa producţiei la fermă prin interzicerea strictă a utilizării
organismelor modificate genetic (OMG-uri şi derivatele acestora) şi prin restricţii drastice
privind folosirea fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de
creştere, hormonilor, antibioticelor şi sistemelor intensive de creştere a animalelor.
Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, la creşterea
activităţilor economice cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul
rural.
1.3. Obiectivele principiile şi normele
Obiectivele, principiile şi nórmele aplicabile producţiei ecologice sunt cuprinse în
legislaţia comunitară şi naţională din acest domeniu. Aceste norme, alături de definirea
metodei de producţie în sectorul vegetal şi de creştere a animalelor, reglementează şi următoarele
aspecte legate de sistemul de agricultura ecologică: etichetarea, procesarea, inspecţia,
marketingul şi importurile.
Prevederile privind etichetarea produselor obţinute din agricultura ecologică, stabilite în
Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea
produselor ecologice şi în Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor
de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 sunt foarte precise, şi au în vedere să ofere
încredere deplină consumatorilor că produsele care poartă eticheta de produs ecologic sau sigla
comunitară, sunt obţinute în conformitate cu regulile şi principiile cuprinse în aceste
regulamente, sau în cazul importurilor, conform unui sistem echivalent, cu cerinţe la fel de
stricte.
Pentru obţinerea şi comercializarea produselor ecologice care poartă eticheta şi sigla
comunitară specifică modului de producţie ecologic, producătorii trebuie să parcurgă un proces
strict ce trebuie urmat întocmai.
Astfel, înainte de a putea obţine produse agricole ce pot fi comercializate cu
menţiunea ,,produs obţinut din agricultura ecologică” exploataţia trebuie mai întâi să parcurgă o
perioadă de conversie, de minimum doi ani.
9
Pe durata întregului lanţ de obţinere a unui produs ecologic, operatorii trebuie să
respecte permanent regulile stabilite de Regulamentul (CEE) nr. 834/2007 al Consiliului. Ei
trebuie să-şi supună activitatea din exploataţie, unor vizite de inspecţie, realizate de organisme de
inspecţie şi certificare în scopul controlului conformităţii cu prevederile legislaţiei în vigoare
privind producţia ecologică.
În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent de
organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi competenţă
stabilite în Ordinul nr. 688/ 2007 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de
inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a
activităţii organismelor de control. Aprobarea de către M.A.P.D.R a organismelor de control este
precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora, în conformitate cu norma europeană EN
ISO 45011:1998, emisă de un organism abilitat în acest scop.
În urma inspecţiilor efectuate de organismele de control, operatorii care au respectat
regulile de producţie vor primi certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta produsele
cu menţiunea ,,ecologic”.
Pe eticheta care se aplică pe un produs ecologic sunt obligatorii
următoarele menţiuni: referirea la modul de producţie ecologic, sigla, numele
şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a
eliberat certificatul de produs ecologic.
Sigla ,,ae”, sigla naţională specifică produselor ecologice, alături de
sigla comunitară pot fi folosite în scopul unei mai bune vizualizări de către
consumatori a produselor obţinute din producţia ecologică.
Sigla ,,ae , proprietate a M.A.P.D.R , garantează ca produsul, astfel etichetat, provine din
agricultura ecologică şi este certificat de un organism de control. Regulile de utilizare a
siglei ,,ae” sunt cuprinse în Anexa nr.1 la Ordinul comun pentru modificarea şi completarea
Anexei la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 317/2006 şi al
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr.190/2006 pentru
aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice.
10
Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele produselor
ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la M.A.P.D.R şi care deţin un
contract, cu un organism de control aprobat de către M.A.P.D.R.
În vederea obţinerii dreptului de utilizare a siglei „ae’’ de certificare şi a siglei „ae” de
comunicare, solicitanţii vor completa cererile de solicitare. În prezent, aplicarea siglei
comunitare pe eticheta produselor ecologice este facultativă, dar va deveni obligatorie, la data de
1 iulie 2010 în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) al Consiliului nr. 967/2008.
Înainte ca producătorii să înceapă să-şi desfăşoare activitatea in acest domeniu, sau să
obţină produse ecologice, au obligaţia să se înregistreze la M.A.P.D.R. Înregistrarea
producătorilor în agricultura ecologică, este obligatorie în fiecare an şi se face prin completarea
Fişelor de înregistrare în agricultura ecologică, disponibile la Direcţiile de Agricultură şi
Dezvoltare Rurală judeţene, în perimetrul căreia producătorul îşi desfăşoară activitatea, la
responsabilii judeţeni pentru agricultura ecologică. Procedura de înregistrare a producătorilor în
agricultura ecologica este reglementată prin Ordinul nr. 219 /2007 pentru aprobarea Regulilor
privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică, completat şi amendat .
Urmare a procesului de înregistrare, M.A.P.D.R elaborează în fiecare an Lista operatorilor din
agricultura ecologică care este pusă la dispoziţia celor interesaţi.
Agricultura ecologică este un sector dinamic în România care a cunoscut în ultimii ani o
evoluţie ascendentă, atât în sectorul vegetal cât şi în sectorul animalier.
Organizarea comercializării produselor constituie un element important din filiera de agricultură
ecologică. Comercializarea produselor ecologice se face numai de comercianţi înregistraţi la
M.A.P.D.R, prin diferite canale de piaţă: vânzări de la poarta fermei, vânzări prin magazine en-
gros, vânzări prin magazine specializate , vânzări prin bursa on-line pentru produse ecologice
(www.agricultura-ecologica.ro), vânzări prin pieţe sezoniere.
Una din condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea agriculturii ecologice o reprezintă
promovarea conceptului de agricultură ecologică în vederea conştientizării consumatorilor de
avantajele consumului de produse ecologice, astfel încât aceştia să ofere un preţ mai mare pentru
produse curate a căror calitate este garantată de un organism de control.
Acţiunile de informare a producătorilor, de instruire şi de promovarea a conceptului de
agricultură ecologică sunt realizate de către organizaţii de stat şi private. Educaţia în
11
agricultura ecologică, în vederea formării de specialişti pentru acest domeniu constituie o
preocupare a instituţiilor de profil din învăţământul superior.
Ca parte a campaniei de promovare a agriculturii ecologice în Uniunea Europeană, la
iniţiativa Directoratului General pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene, a
fost creat, prin intermediul INTERNETULUI, site-ul www.ec.europa.eu/ ce are ca principal
obiectiv informarea publicului larg cu privire la sistemul de agricultură ecologică cât şi un punct
de plecare în realizarea campaniilor promoţionale în diferite State Membre.
De asemenea, în vederea promovării produselor ecologice, Comisia Europeană acordă
sprijin de până la 50% programelor de informare şi promovare propuse de organizaţiile
profesionale şi interprofesionale din sector, care participă cu minim 20 % din costul real al
acţiunilor, cofinanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile
Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului privind acţiunile de informare şi promovare
pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe şi cu Regulamentul (CE) nr. 501/2008
al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008.
12
CAPITOLUL II
CE ESTE AGRICULTURA ECOLOGICĂ?
În mod simplu, agricultura ecologică este un sistem agricol menit să vă furnizeze
dumneavoastră, consumatorului, alimente proaspete, gustoase şi autentice şi care în acelaşi timp
respectă ciclul natural de viaţă al sistemelor.
2.1. Principii
Pentru a obţine acest lucru, agricultura ecologică se bazează pe un număr de obiective şi
principii, la fel ca şi pe bunele practici create să minimizeze impactul omului asupra mediului
înconjurător, asigurându-se în acelaşi timp că sistemul agricol operează pe cât de natural posibil.
Practicile specifice agriculturii ecologice cuprind:
Rotaţia culturilor ca premisă a folosirii eficiente a resurselor fermei.
Limite foarte stricte privind folosirea pesticidelor sintetice chimice şi a
îngrăşămintelor chimice, a antibioticelor pentru animale, a aditivilor alimentari şi a altor
substanţe complementare folosite pentru prelucrarea produselor agricole
Interzicerea folosirii organismelor modificate genetic
Valorificarea resurselor existente la faţa locului, ca de pildă folosirea ca fertilizator
a gunoiului provenit de la animale şi a furajelor produse la fermă
Alegerea unor specii de plante şi animale rezistente la boli şi dăunători, adaptate
condiţiilor locale
Creşterea animalelor în libertate şi adăposturi deschise şi hrănirea acestora cu furaje
ecologice
Folosirea unor practici de creştere a animalelor adaptate fiecărei rase în parte
13
2.2. Lanţ de distribuţie
Producţia agricolă ecologică este, de asemenea, o parte a unui lanţ mai larg, care
cuprinde procesarea alimentelor, sectoarele de distribuţie şi vânzare şi în final, pe
dumneavoastră, consumatorul. Fiecare verigă în acest lanţ este menită să joace un rol important
în realizarea beneficiilor legate de producţia unor alimente ecologice, într-o serie variată de
domenii, detaliate într-o altă secţiune a acestui site, incluzând:
Protecţia mediului
Bunăstarea animalelor
Încrederea consumatorilor
Societatea şi economia
Prin urmare, de câte ori cumpăraţi un măr ecologic de la supermarketul local, sau
alegeţi din meniul restaurantului preferat, un vin obţinut din struguri ecologici, puteţi fi siguri că
acestea au fost produse conform unor regulil stricte, care respectă mediul înconjurător şi
animalele.
2.3. Reguli
În UE, aceste reguli sunt stabilite prin Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului
privind metoda de producţie agricola ecologică şi indicarea acesteia pe produsele agricole şi
alimentare.
O revizuire detaliată a prezentei reglementări a dat naştere la două propuneri din partea
Comisiei Europene în Decembrie 2005, pentru o serie de reguli simplificate şi îmbunătăţite
privind importul produselor ecologice pe de o parte şi producţia ecologică şi etichetarea pe de
altă parte.
Aceste două propuneri au fost adoptate de Consiliul Europen. Prima dintre acestea,
Regulamentulasupra importului şi anume Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1991/2006 din 21
Decembrie 2006 care modifică Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului privind metoda
de producţie agricola ecologică şi indicarea acesteia pe produsele agricole şi alimentare a intrat
în vigoare în Ianuarie 2007.
14
Cealalt regulament, şi anume Noul Regulament al Consiliului (EC Nr. 834/2007) din
iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice defineşte producţia
ecologică, sigla şi sistemul de etichetare a fost adoptat de către Consiliul Uniunii Europene pe 28
Iunie 2007 şi a intrat în vigoare la 1 Ianuarie 2009.
2.4. Siglă şi etichetare
Reglementările actuale UE privind producţia ecologică stabilesc modul de administrare
al culturilor agricole şi efectivelor de animale şi modul de procesare al alimentelor şi nutreţurilor,
pentru ca acestea să poată fi etichetate ca ecologice. Conformitatea cu Reglementările UE
privind produsele ecologice este, de asemenea, obligatorie pentru produsele care vor purta sigla
UE pentru agricultura ecologică. Este, de asemenea, obligatorie menţionarea pe etichetă şi a
codului organismului de inspecţie care inspectează operatorii din domeniul agriculturii şi
certifică şi produsele ecologice.
Acest regim de etichetare are scopul de vă asigura pe dumneavoastră şi pe alţi
consumatori din Statele Membre ale Uniunii Europene, de natura ecologică a produselor pe care
le cumpăraţi. Sigla UE este creată pentru a mări gradul de recunoaştere al produselor ecologice
în rândul consumatorilor şi acţionează la fel ca şi siglele naţionale pe care le puteţi observa pe
produsele din ţara dumneavoastră. În prezent, nu este obligatoriu ca produsele conforme cu
Regulamentul UE privind producţia agricolă ecologică să poarte sigla europeană, dar acest lucru
va deveni obligatoriu când noul Regulament va intra în vigoare.
2.5. Fapte
Statisticile arată că mulţi consumatori UE, ca şi dumneavoastră, caută produse care
poartă aceste etichete şi sigle ecologice atunci când cumpără legume sau îşi aleg un fel de
mâncare la restaurant sau cantină.
Studiile estimează că piaţa produselor ecologice creşte cu 10-15% pe an.
15
CAPITOLUL III
NOUA LEGISLAŢIE – SCURTĂ PREZENTARE GENERALĂ
La data de 1 ianuarie 2009, au intrat în vigoare noile regulamente ale Uniunii Europene
privind producţia, controlul şi etichetarea produselor ecologice. Cu toate acestea, unele dintre
noile prevederi privind etichetarea vor intra în vigoare abia de la data de 1 iulie 2010.
În iunie 2007, Consiliul European al Miniştrilor Agriculturii a convenit asupra unui nou
Regulament al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice. Acest
nou Regulament al Consiliului conţine obiective, principii şi reguli generale clar definite privind
producţia ecologică.
Obiectivul acestui nou cadru juridic este stabilirea unui nou parcurs pentru dezvoltarea
permanentă a agriculturii ecologice. Scopul îl reprezintă sistemele sustenabile de cultivare şi o
gamă variată de produse de calitate ridicată. În cadrul acestui proces, în viitor va trebui să se
pună accentul într-o şi mai mare măsură pe protecţia mediului, pe biodiversitate şi pe standardele
ridicate de protecţie a animalelor.
Producţia ecologică trebuie să respecte sistemele şi ciclurile naturale. Producţia durabilă
trebuie realizată pe cât posibil cu ajutorul proceselor de producţie biologice şi mecanice, prin
intermediul producţiei legate de pământ şi fără utilizarea organismelor modificate genetic
(OMG).
În agricultura ecologică, se preferă ciclurile închise care utilizează resursele interne în
locul ciclurilor deschise care se bazează pe resurse externe. În mod ideal, resursele externe
trebuie limitate la resurse ecologice din alte ferme ecologice, materiale naturale sau obţinute pe
cale naturală şi îngrăşăminte minerale cu solubilitate scăzută. Cu toate acestea, în cazuri
excepţionale, se admit resurse chimice sintetice dacă lipsesc alternativele corespunzătoare.
Acestea sunt autorizate şi incluse în liste aprobate ale Anexei Regulamentului Comisiei numai
după ce au fost analizate amănunţit de către Comisie şi de către statele membre.
Deoarece Uniunea Europeană se întinde din Nordul îndepărtat înspre Sud şi Europa de
Est, diferenţele locale climatice, culturale sau structurale se pot compensa prin reguli de
flexibilitate.
16
Alimentele pot fi marcate ca fiind „ecologice” numai dacă cel puţin 95% din
ingredientele lor agricole sunt ecologice. Ingredientele ecologice din alimentele neecologice pot
fi enumerate ca ecologice pe lista ingredientelor cu condiţia ca aceste alimente să fie produse în
conformitate cu legislaţia privind agricultura ecologică. În vederea asigurării unei mai bune
transparenţe, trebuie indicat codul numeric al organismului de control.
Încă este interzisă utilizarea în producţia ecologică a organismelor modificate genetic
(OMG) şi a produselor obţinute din OMG-uri. Produsele care conţin OMG-uri nu pot fi
etichetate ca fiind ecologice decât dacă ingredientele care conţin OMG-uri au ajuns în produse în
mod neintenţionat şi dacă proporţia de OMG din ingredient este de sub 0,9%.
Conform noii legislaţii, producătorii de alimente ecologice ambalate trebuie să utilizeze
sigla UE de agricultură ecologică de la data de 1 iulie 2010. Totuşi, utilizarea siglei pe alimentele
ecologice din ţări terţe este opţională. Atunci când se utilizează sigla UE de agricultură
ecologică, trebuie menţionat locul producţiei ingredientelor agricole, începând de la 1 iulie 2010.
Se permite distribuţia produselor ecologice din ţări terţe numai pe piaţa comună, dacă
acestea sunt produse şi controlate în aceleaşi condiţii sau în condiţii echivalente. Odată cu noua
legislaţie, regimul de importuri a fost extins. Anterior, se puteau importa numai alimentele
ecologice din ţări terţe recunoscute de către UE sau bunuri a căror producţie era controlată de
către statele membre şi care primiseră autorizaţii de import.
Pe viitor, procedura pentru autorizaţiile de import va fi înlocuită cu un nou regim de
importuri. Organismele de control care activează în ţări terţe vor fi autorizate şi monitorizate
direct de către Comisia Europeană şi de către statele membre.
Această nouă procedură permite Comisiei Uniunii Europene să supravegheze şi să
monitorizeze mai eficient importurile de produse ecologice şi controlul garanţiilor de agricultură
ecologică. În plus, în noua legislaţie s-au pus bazele acceptării normelor UE privind acvacultura
ecologică şi algele.
3.1. Particularităţi ale legislaţiei ecologice a UE
Pe lângă un nou Regulament al Consiliului, în 2008 au fost adoptate două noi
Regulamente ale Comisiei referitoare la producţia ecologică, la importul şi distribuţia de produse
ecologice, precum şi la etichetarea acestora.
17
Regulamentul Consiliului
Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia
ecologică şi etichetarea produselor ecologice şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91
Acest regulament stabileşte cadrul legal pentru toate nivelurile de producţie, distribuţie,
control şi etichetare ale produselor ecologice care se pot oferi şi comercializa în UE. Acesta
stabileşte dezvoltarea permanentă a producţiei ecologice prin asigurarea de obiective şi principii
clar definite. Instrucţiunile generale privind producţia, controlul şi etichetarea au fost stabilite
prin Regulamentul Consiliului şi, prin urmare, pot fi modificate numai de către Consiliul
European al Miniştrilor Agriculturii. În acelaşi, timp, se abrogă Regulamentul (CEE) nr.
2092/91.
Noile regulamente privind etichetarea legate de utilizarea obligatorie a siglei UE de
agricultură ecologică au fost amânate până la 1 iulie 2010 printr-un amendament la
Regulamentul Consiliului.
Domeniul de aplicare
Regulamentul Consiliului se aplică următoarelor produse de origine agricolă, inclusiv
acvaculturii şi drojdiei:
Produse vii sau neprocesate
Produse agricole procesate
Furaje pentru animale
Seminţe şi material de înmulţire vegetativ
Colectarea de plante sălbatice şi de seminţe este inclusă, de asemenea, în sfera de
aplicare a acestui Regulament
Neincluse în sfera de aplicare:
Produsele obţinute din vânatul şi pescuitul animalelor sălbatice.
Regulamentele Comisiei
Până în prezent, au fost adoptate următoarele Regulamente ale Comisiei:
Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 care conţine
norme amănunţite în ceea ce priveşte producţia, etichetarea şi controlul, inclusiv prima sa
modificare privind normele de producţie a drojdiei ecologice Primul Regulament de modificare,
care stabileşte noi norme pentru producţia drojdiei ecologice.
18
Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008 care stabileşte
norme amănunţite privind importul produselor ecologice din ţări terţe.
În Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei, sunt reglementate toate nivelurile de
producţie vegetală şi animalieră, de la cultivarea terenurilor şi îngrijirea animalelor la procesarea,
distribuţia şi controlul produselor alimentare ecologice. Acestea conţin numeroase detalii tehnice
şi reprezintă, în mare parte, o continuare a regulamentului iniţial privind agricultura ecologică, cu
excepţia reglementărilor diferite din Regulamentul Consiliului.
Regulamentul Comisiei cuprinde numeroase anexe. În cadrul acestora, se enumeră
următoarele:
Produse permise în agricultura ecologică, cum ar fi îngrăşămintele, amelioratorii de
sol şi pesticidele
Cerinţele minime privind dimensiunea suprafeţelor destinate adăpostirii şi mişcării,
inclusiv a păşunilor pentru efectivele de animale ecologice, în funcţie de speciile de animale şi de
stadiul de dezvoltare.
Furajele neecologice pentru animale, aditivii pentru furaje şi substanţele auxiliare la
procesare pentru producţia de furaje combinate şi preamestecuri permise în agricultura ecologică.
Ingredientele, aditivii şi substanţele auxiliare neecologice permise în producţia de
hrană ecologică (inclusiv în producţia de drojdie).
Cerinţe privind sigla comunitară.
Aceste Anexe şi alte părţi ale Regulamentului Comisiei pot fi completate de către
Comisie în aşa fel încât să fie menţinute la zi în ceea ce priveşte progresele permanente ale
tehnologiei, ştiinţei şi pieţei produselor ecologice.
Pentru a se facilita punerea în aplicare a noilor norme şi pentru a se integra unele
derogări care expiră ale Regulamentului anterior privind agricultura ecologică, s-au stabilit
măsuri de tranziţie.
În plus faţă de legislaţia UE privind agricultura ecologică şi producţia ecologică,
fermierii şi procesatorii care lucrează prin metode ecologice trebuie să adere, de asemenea, la
normele cu aplicabilitate generală privind producţia agricolă şi procesarea produselor agricole.
Aceasta înseamnă că normele cu aplicabilitate generală privind reglementarea producţiei,
procesării, promovării, etichetării şi controlului produselor agricole se aplică şi produselor
agricole ecologice.
19
3.2. Noile regulamente privind importurile
Se va menţine recunoaşterea bilaterală obişnuită a ţărilor terţe de către Comisie, în
cooperare cu statele membre. Astfel, Comisia, cu sprijinul statelor membre, supraveghează
producţia şi controlul produselor ecologice care trebuie să fie conforme cu obiectivele şi
principiile legislaţiei privind agricultura ecologică, însă nu este necesar să fie identice. O listă a
ţărilor terţe recunoscute se găseşte în anexa III la Regulamentul privind importurile.
Noile regulamente privind importurile asigură posibilitatea de a importa produse
ecologice din ţări terţe care nu au obţinut încă recunoaşterea bilaterală.
Produsele care sunt obţinute şi controlate exact în acelaşi mod ca în UE ar trebui, de
asemenea, să aibă acces liber pe piaţa comună în viitor. Organismele de control care
intenţionează să întreprindă astfel de controale trebuie să-şi depună candidatura în faţa Comisiei
UE şi să fie autorizate în acest scop de către Comisie şi de către statele membre. Sarcina de
supraveghere a acestora revine direct Comisiei în cooperare cu statele membre.
Cu toate acestea, deoarece, în general, condiţiile de producţie din ţări terţe diferă
semnificativ de cele din Europa, adesea este imposibil să se aplice exact aceleaşi reguli pentru
producţie sau control. Prin urmare, trebuie să se poată permite şi existenţa unor reguli similare
care să fie conforme ca principiu cu obiectivele şi principiile legislaţiei privind agricultura
ecologică.
Anterior, acestea trebuiau verificate de către statele membre pentru fiecare produs în
parte printr-o procedură de autorizare a importurilor. Acest sistem complicat va fi acum înlocuit
cu unul mai simplu. Pe viitor, organismele de control autorizate pentru acest scop vor putea
efectua această inspecţie pe teren. De asemenea, aceste organisme de control trebuie să fie
autorizate pentru acest scop direct de către Comisia Europeană şi de statele membre şi să rămână
sub supravegherea lor directă. Au fost publicate orientări care explică modul în care organismele
de control pot solicita autorizarea, modul în care acestea trebuie supravegheate şi ce alte măsuri
sunt necesare cu privire la importurile de produse ecologice şi controlul acestora.
Pe viitor, noile regulamente privind importurile vor facilita importurile de produse
ecologice în UE în general, promovând totodată monitorizarea mai eficientă şi contracarând
astfel înşelătoriile şi fraudele.
20
3.3. Scurt istoric
În 1991, Consiliul European al Miniştrilor Agriculturii a adoptat Regulamentul (CEE)
nr. 2092/91 privind agricultura ecologică şi etichetarea corespunzătoare a produselor şi
alimentelor agricole. Introducerea acestui regulament a făcut parte din reforma Politicii Agricole
Comune a UE şi a reprezentat încheierea unui proces prin care agricultura ecologică a primit
recunoaşterea oficială din partea celor 15 state care erau membre ale UE la vremea respectivă.
Iniţial, Regulamentul privind agricultura ecologică reglementa numai produsele
vegetale. Ulterior, au fost introduse prevederi suplimentare pentru producţia de produse animale.
Aceste norme se refereau şi la furajele pentru animale, la prevenirea bolilor,
tratamentele veterinare, protecţia animalelor, creşterea şeptelului în general şi la utilizarea
îngrăşămintelor de origine animală.
Utilizarea organismelor modificate genetic şi a produselor generate din acestea a fost
explicit exclusă din producţia ecologică.
Totodată, s-a aprobat importul de produse ecologice din ţări terţe ale căror criterii de
producţie şi sisteme de control ar putea fi recunoscute ca fiind echivalente cu cele ale UE.
Ca urmare a acestui proces continuu de completare şi modificare, prevederile din
Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 au devenit foarte complexe şi detaliate.
Importanţa de care s-a bucurat iniţial Regulamentul UE privind agricultura ecologică a
constat, de fapt, în crearea standardelor minime comune pentru întreg teritoriul UE.
În cadrul acestui proces, s-a întărit încrederea consumatorilor, care puteau cumpăra
produse ecologice din alte state membre având siguranţa că aceste produse îndeplinesc aceleaşi
cerinţe minime. S-a lăsat la latitudinea statelor membre şi a organizaţiilor private adoptarea
propriilor lor standarde suplimentare mai stricte.
3.4. Baze de date pentru seminţele ecologice
Un principiu fundamental al agriculturii ecologice îl reprezintă utilizarea seminţelor
produse ecologic prin operaţiuni agricole. Statele membre menţin o bază de date on-line pentru a
21
facilita achiziţia de astfel de seminţe. Furnizorii pot introduce în această listă seminţele şi cartofii
de sămânţă produşi ecologic care sunt disponibili la vânzare.
3.5. Cicluri de lucru în cadrul UE
Deciziile precum cele referitoare la noi Regulamente privind agricultura ecologică se
iau cu participarea a diverse instituţii europene.
Noua legislaţie a UE, cum ar fi Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului, a fost
recomandată de către Comisie (prin Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală),
a fost adoptată de Consiliul European al Miniştrilor Agriculturii şi, în final, aprobată în urma
consultării în Parlament. Numai după aceea a intrat în vigoare. Se găsesc mai multe informaţii
despre această procedură on-line.
Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei a fost propus de către Comisie şi a
necesitat sprijinul statelor membre în faţa comitetului de reglementare, Comitetul permanent
pentru agricultura ecologică. În acest proces, este necesar acordul cu majoritate calificată al
reprezentanţilor statelor membre din Comitetul permanent privind această recomandare.
3.6. Comitetul permanent pentru agricultura ecologică
Comitetul permanent pentru agricultura ecologică este format din reprezentanţi ai
statelor membre. Comitetul este prezidat de un reprezentant al Comisiei.
Comitetul a fost înfiinţat în vederea asigurării unei strânse cooperări cu autorităţile
responsabile de sectorul ecologic şi în vederea garantării aplicării uniforme a legislaţiei UE
privind agricultura ecologică.
Procesele-verbale ale celor mai recente şedinţe ale Comitetului se găsesc on-line.
Alte organisme
Comisia Europeană cooperează, de asemenea, cu alte două organisme care sprijină
procesul său de luare a deciziilor în materie de agricultură ecologică:
Comitetul consultativ „Agricultură ecologică”
Grupul de experţi pentru promovarea agriculturii ecologice
22
Comitetul consultativ reuneşte reprezentanţi ai diferitor grupuri de interese tehnice şi
economice, cum ar fi: IFOAM, BEUC, COPA/COCEGA, COFALEC şi despre altele. Aceasta
facilitează schimbul de experienţe şi opinii pe diverse teme legate de producţia ecologică pentru
a promova dezvoltarea permanentă a legislaţiei privind agricultura ecologică.
Grupul de experţi pentru promovarea agriculturii ecologice se ocupă de consilierea
Comisiei în chestiuni referitoare la campanii de informare şi promovare pentru agricultura
ecologică şi care sunt puse în aplicare ca parte a Planului de acţiune european pentru alimentaţie
şi agricultură ecologice.
Comisia poate consulta comitetul consultativ şi grupul de experţi în orice împrejurare şi,
totodată, preşedinţii reprezentanţi ai Comisiei pot face propuneri şi solicita consultarea
comitetului consultativ sau a grupului de experţi în chestiuni care ţin de competenţa acestora.
Deciziile comitetului consultativ sau ale grupului de experţi nu sunt obligatorii pentru
Comisie, însă sunt tratate cu mare seriozitate şi membrii sunt informaţi cu privire la toate
activităţile întreprinse în legătură cu aceste decizii.
Printre alte contribuţii importante ale acestor organisme se numără:
Stabilirea unei strânse cooperări între organizaţiile internaţionale, organizaţiile
statelor membre şi Comisie
Supravegherea progreselor din sfera politică
Sprijinirea schimbului de informaţii, experienţă şi metode certificate
Sistemul Informaţional pentru Agricultura Ecologică (OFIS)
Statele membre şi Comisia Europeană utilizează sistemul informaţional ca instrument
esenţial pentru schimbul de date agricole referitoare la produsele ecologice şi pentru a oferi acces
publicului la informaţiile existente.
Baza de date OFIS cuprinde:
Aprobările din partea statelor membre ale promovării produselor importate din ţări
terţe
Autorizaţiile de utilizare temporară a ingredientelor de origine agricolă
convenţională care nu pot fi produse ecologic în cantităţi suficiente
Lista organismelor sau a autorităţilor de control
23
Sigla
Toate produsele care poartă sigla UE de agricultură ecologică au fost produse în
conformitate cu Regulamentul UE privind agricultura ecologică. Prin urmare, acestea
promovează încrederea consumatorilor în privinţa originii şi calităţii alimentelor şi băuturilor.
În prezent, etichetarea de către producătorii din agricultura ecologică a produselor cu
sigla UE de agricultură ecologică este opţională. Totuşi, începând de la 1 iulie 2010, utilizarea
siglei va fi obligatorie. Un avantaj al siglei ecologice a UE este acela că produsele ecologice,
indiferent de originea lor, pot fi recunoscute mult mai uşor de către consumatorii din toate statele
membre.
3.7. Date şi statistici
Toate faptele şi cifrele pe care doriţi să le ştiţi despre agricultura ecologică în UE sunt
disponibile în documentele de mai jos. Daţi click pe unul din ele ca să aflaţi mai multe.
Suprafaţa pe care se practica agricultură ecologică reprezintă 4% din totalul suprafeţei
agricole din Uniunea Europeană a celor 25, în anul 2005.
În Europa celor 25, în 2005, suprafaţa pe care se practica agricultura ecologică
reprezenta 3,9% din totalul suprafeţei agricole. Cele mai mari suprafeţe cultivate pe sistem
ecologic se găseau în Austria (11,0 %) , Italia (8,4%), Republica Cehă şi Grecia (ambele 7,2%),
iar cele mai mici suprafeţe erau în Malta, (0,1%), Polonia (6%), Irlanda (0,8%). (News Release
80/2007-12 iunie 2007)
În centrul atenţiei, Statistica - Diferite modele de agricultură ecologică în cadrul UE-25
(2007)
Publicaţia oferă o vedere generală asupra agriculturii ecologice în Uniunea Europeană
după extinderea din Mai 2004
În centrul atenţiei, statistica - Agricultura ecologică în Europa (2005)
Agricultura ecologică progresează în UE-15, deşi reprezintă doar aproape 4 % din
totalul suprafeţei agricole utilizate în 2002. Suprafaţa cultivată în Uniunea Europeană a crescut
cu aproximativ 21% pe an între 1998 şi 2002. Ea a continuat să se extindă în majoritatea Statelor
Membre în vreme ce numărul producătorilor practicând agricultura ecologică a scăzut uşor în
2002 (-2%). Totuşi, importanţa agriculturii ecologice încă variază în cadrul Uniunii Europene.
În centrul atenţiei, Statistica - Agricultura ecologică în Europa (2003)
24
În 2000, 3,8 milioane de hectare (ha) erau utilizate pentru agricultura ecologică în UE-
15, reprezentând 3% din totalul suprafeţei agricole utilizate şi în acelaşi timp o creştere de 67%
începând cu 1998. Numărul fermelor ecologice în 2000 era puţin peste 132 000, ceea ce
reprezenta 2% din numărul total al fermelor agricole şi o creştere de 32% începând cu 1998.
În centrul atenţiei, Statistica - Agricultura ecologică în Europa (2001)
În 1998, suprafaţa utilizată pentru agricultură ecologică în UE- 15 era de 2 269 000 ha,
adică aproape 2% din suprafaţa totală agricolă şi 1,4% din totalul fermelor agricole. Aproape 13
000 de ferme au intrat într-un program de conversie spre agricultura ecologică, dintre care 65%
se aflau în Italia, astfel că acum Italia deţine 25% din totalul suprafeţelor cultivate în sistem
ecologic din UE.
Alimente: De la fermă la furculiţă-statistici (2006)
Publicaţia oferă un rezumat al datelor disponibile la ora actuală în baza de date
Alimente: " de la fermă la furculiţă" precum şi informaţii statistice pentru a înţelege cum
evoluează lanţul alimentar în Europa, dând diferiţi indicatori despre fiecare fază a lanţului
consum-producţie. Această publicaţie poate fi considerată un compendiu de date disponibile
despre alimentele şi lanţul alimentar în cadrul Eurostat.
Raport - Agricultura ecologică în Uniunea Europeană. Fapte şi cifre.
Raportul oferă o vedere de ansamblu asupra dezvoltării sectorului agriculturii ecologice
în ultimii ani. Bazat pe informaţiile statistice Eurostat şi pe alte surse, raportul analizează
suprafeţele certificate ecologic şi cele în conversie, numărul fermelor certificate ecologic şi în
curs de conversie, distribuirea suprafeţei cultivate, şeptelul de vite, canalele de vânzare şi
vânzările cu amănuntul ale produselor ecologice, preţurile de consum şi cele de la poarta fermei
pentru produsele ecologice şi comparativ, pentru cele convenţionale şi în final, programele
agricole şi de mediu, care sprijină agricultura ecologică.
Baza de date Eurostat privind agricultura ecologică.
Pentru informaţii suplimentare, vă rog vizitaţi baza de date Eurostat privind agricultura
ecologică care include date despre operatori, suprafeţe cultivate, producţie agricolă, şeptel de vite
şi produse animaliere.
Noile norme UE privind acvacultura vor fi puse în aplicare începând cu data de
01.07.2010.
25
Noile norme privind acvacultura ecologică şi algele marine au fost votate cu majoritate
calificată în cadrul comitetului de reglementare – SCOF (Comitetul Permanent pentru
Agricultura Ecologică). Comitetul va adopta în mod oficial textul final mai târziu, în iulie 2009.
La data punerii în aplicare, 1 iulie 2010, produsele din acvacultură şi cele din alge pot fi
autorizate la timp pentru a putea fi scoase pe piaţă, purtând sigla UE pentru produse ecologice.
Noua legislaţie ecologică aplicată de la 1 ianuarie 2009
Începând cu 1 ianuarie 2009, legislaţia ecologică revizuită trebuie pusă în aplicare de
fermieri, procesatori, distribuitori, corpurile şi autorităţile de control, precum şi de instituţiile
responsabile din fiecare stat membru al UE. Informaţii suplimentare sunt disponibile în secţiunea
noua legislaţie ecologică.
26
CONCLUZII
Agricultura ecologică are o mare contribuţie la o dezvoltare economică de durată şi
joacă un rol important în îmbunătăţirea condiţiei mediului, prezervarea solului, îmbunătăţirea
calităţii apelor, biodiversificare şi protejarea naturii.
Agricultura ecologică poate să meargă înainte în economia rurală şi să o facă viabilă
prin extinderea activităţilor economice cu valoare adăugată mare şi prin generarea de locuri de
muncă în zone rurale.
În majoritatea industriilor de procesare a alimentelor şi în vinificaţie există o mare lipsă
de capacitate pentru valorificarea strugurilor, cărnii şi legumelor, fapt care limitează volumul
produselor exportabile.
Pentru a fi validate ca fiind ecologice şi a fi scoase pe piaţă produsele alimentare trebuie
să aibă pe etichete referinţe explicite referitoare la metodele ecologice de producţie a acestora şi
referitor la certificarea de evaluare a calităţii emisă de o organizaţie supervizoare. Fermele
ecologice reprezintă un nou sector.
România beneficiază de condiţii corespunzătoare pentru a promova agricultura
ecologică, cum ar fi:
■ sol fertil şi productiv;
■ agricultura tradiţională românească se bazează pe abordări care nu dăunează mediului şi există
posibilităţi de a identifica zone ecologice nepoluate unde agricultura ecologică ar putea fi
dezvoltată;
În vederea dezvoltării sectorului agro-ecologic şi pentru îmbunătăţirea competitivităţii
produselor ecologice pe pieţele de export trebuie identificate şi implementate următoarele:
■ captarea şi reţinerea de mai multă valoare pe componenta naţională a lanţului valoric prin
orientarea producţiei şi a vânzărilor către produse primare şi produse de procesare, promovarea
produselor ecologice de export româneşti;
■ acoperirea nişei de piaţă existentă prin identificarea de noi pieţe de export şi consolidarea
pieţelor existente;
■ implementarea legislaţiei elaborate pentru acest sector pentru a consolida sistemul de control prin
masuri suplimentare menite să supervizeze organismele de inspecţie şi certificare pentru a creşte
calitatea produselor exportate;
27
■ crearea unui sistem corespunzător de producţie, procesare şi marketing pentru produse ecologice,
menit să satisfacă nevoile pieţelor interne şi externe;
■ promovarea exporturilor produselor ecologice româneşti prin dezvoltarea activităţii de cercetare;
■ îmbunătăţirea formării profesionale a tuturor actorilor implicaţi în sectorul ecologic:
-crescători,
-procesatori,
-inspectori,
-experţi de la minister,
-exportatori şi importatori.
■ crearea de grupuri organizate de producători pentru extinderea producţiei şi a pieţii.
În mod strategic obiectivul calitativ al sectorului este poziţionarea agriculturii ecologice
în centrul agriculturii naţionale, ca un pivot pentru dezvoltarea de durată în mediul rural.
Principalul obiectiv al politicii agricole a UE referitor la dezvoltarea rurală este
promovarea şi dezvoltarea unei relaţii compatibile între agricultură şi mediu.
Obiectivul cantitativ este de a extinde zona cultivată prin metode ecologice la 150.000
hectare în 2007 şi crearea unei pieţe interne cu produse ecologice. România are mari oportunităţi
de promovare şi dezvoltare a agriculturii ecologice datorită unei suprafeţe agricole de 14,8
milioane hectare şi a solurilor nepoluate. Creşterea participării producătorilor agricoli ecologici
la evenimente economice din ţară sau din străinătate (BioFach 2006).
Prin examinarea lanţului valoric şi a cerinţelor consumatorilor de pe piaţa internaţională
au putut fi identificaţi următorii factori critici de succes:
■ preţ;
■ sortimente;
■ ambalaj – branding;
■ disponibilitate.
Atingerea ţintelor de export este legată de alte obiective (pe termen scurt, mediu şi lung)
care pot contribui la îmbunătăţirea competitivităţii sectorului ecologic românesc în perioada
viitor:
■ creşterea numărului de operatori din acest sector care primesc sprijin financiar din partea
Programelor Guvernamentale Româneşti;
28
■ creşterea rolului organizaţiilor non-guvernamentale (ONG) în acest sector prin programe pentru
dezvoltarea comerţului cu produse ecologice;
■ creşterea numărului de exportatori implicaţi activ în programele pentru dezvoltarea comerţului
cu produse agricole ecologice, în zone dezavantajate;
■ spijinirea exploatărilor comerciale în agricultura ecologică, pentru a fi mai des întâlnite pe piaţă;
■ asocierea micilor producători din domeniul agriculturii ecologice în scopul de a coopera în
marketingul produselor ecologice;
■ creşterea numărului de organizaţii municipale şi regionale implicate direct în implementarea
Strategiei Naţionale de Export din faza iniţială;
■ creşterea numărului de unităţi de procesare locală şi de proiecte pentru investiţii străine directe;
■ creşterea investiţiilor în activităţile înrudite exporturilor în zonele rurale;
■ creşterea numărului de angajaţi din unităţile exportatoare care implementează reglementările
agriculturii ecologice;
■ creşterea investiţiilor în activităţi legate de produse agricole ecologice exportabile din zone rurale
mai puţin dezvoltate;
■ creşterea volumului de producţie al agriculturii ecologice;
■ creşterea numărului de noi companii implicate în activităţi exportatoare de produse agricole
ecologice primare şi procesate;
■ creşterea numărului de module de exploatare optimă prin asocierea fermelor agricole şi de
animale;
■ creşterea capacităţilor specifice de procesare din agricultura ecologica;
■ îmbunătăţirea capacităţii în termeni de produse şi valoare adăugată;
■ creşterea serviciilor de orientare spre exportul produselor agricole ecologice;
■ diversificarea speciilor exportabile cultivate (ex.: legume, fructe) şi a gamei de produse procesate
(ex.: pâine, produse de patiserie);
■ creşterea numărului de proiecte investiţionale noi aprobate.
29
BIBLIOGRAFIE:
1. Prof. Dr. Mihail Dumitru şi colab.; - „Cod de bune practici agricole” vol. I, Editura Expert,
Bucureşti, 2003
2. A.Fitiu, - „Ecologia şi protecţia mediului”, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca, 2007
3. I.Toncea - „Ghid practic de agricultură ecologică”, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca,
2005
4. Negrea, Gica. Agricultura ecologică - şansa României în U.E.?.
În :Euroconsultanţă, nr. 5, 2007;
5. Ion Viorel şi colaboratorii - Agricultura ecologică, Editura Alma Mater, Bucureşti, 2000
6. *** www.bioagro.ro/
7. *** http://www.ifoam.org/whoisifoam/index.html
8. *** http://www.organic-europe.net/europe_eu/default.asp
30