AfricaAfrica este al doilea continent ca mărime de pe Terra  i cel mai populatș după Asia. În Africa se găse teș  Nilul, cel mai lung fluviu din lume iș Sahara, cel mai mare de ert din lume. Cel mai înalt punct al continentului este Munteleș Kilimanjaro din Tanzania (5.895 m), iar cel mai jos punct este lacul Assal situat în micu a ară Djibouti (156 m sub nivelul mării). Africa are o suprafa ăț ț ț de 30,244,050 km² incluzând i insulele adiacente, ocupă 20,3% din suprafa aș ț terestră a planetei. Cu peste 800 de milioane de locuitori în 54 de ări, Africaț este gazdă a unei eptimi din popula ia totală de pe glob.ș țÎn Africa î i are originea rasa umană, de-a lungul văii Marelui Rift African ceș traversează Etiopia i Kenya fiind descoperite cele mai vechiș schelete ale înainta ilor oamenilor de azi.șNumele Africa a fost introdus în vocabularul vestic de către Romani, care foloseau denumirea Africa terra - "pământul Afri-lor" (plural, sau "Afer" singular) - pentru partea nordică a continentului, provincia Africa, cu capitala la Cartagina, localizată în Tunisia contemporană în nordul Saharei.

Etimologie

Originea cuvântului Afer poate proveni din:

feniciană, `afar (praf); Afri, un trib - posibil berber - din nordul Africii, în apropiere de Cartagina; cuvântul grecesc aphrike (fără frig) sau din cuvântul latin aprica (însorit).

Climă

Africa este continentul cu clima cea mai caldă de pe glob, cu o zonă de climă ecuatorială (cu temperaturi meddii anuale având varia ii sezoniere reduse iț ș cantită i mari de precipita ii), două zone de climă subecuatorială, două zoneț ț tropicale cu precipita ii extrem de reduse (între 50 i 150 mm anual) i douăț ș ș zone subtropicale (cu două sezoane opuse, ploios i secetos). Temperaturaș cea mai ridicată (58°C) s-a înregistrat la Aztztyah (Libia) la 13 septembrie 1922. Valorile termice de peste 40°C sunt frecvente în întreaga Sahară.

Contraste

Africa este un continent al contrastelor:

- al pădurii ecuatoriale, luxuriante i de nepătruns, dar i alș ș întinselor pustiuri, în care nu întâlne ti, pe zeci i sute de km pătra i, nici unș ș ț arbore i în care nu cade, ani în ir, nici o picătura de ploaie;ș ș- al unora dintre cele mai mari bogă ii de pe glob, dar i a celor mai multe ăriț ș ț sărace, cu un nivel de trai al popula iei necorespunzător;ț- continent care se înscrie în aria antropogenezei (cu cele mai vechi fosile cunoscute ale strămo ilor omului) i unde au apărut câteva dintreș ș cele mai vechi i strălucite civiliza ii ale antichită ii (egipteană, nubiană,ș ț ț axumită, feniciană, .a.), dar i ultimul care a devenit liber, cele mai multe ăriș ș ț africane dobândindu- i independen a abia în ultimele decenii ale secolului al-ș țXX-lea.

- continentul care a plătit cel mai scump tribut sclaviei, dar care în prezent are cea mai puternică for ă de regenerare, înregistrând cea mai ridicată pondere aț tinerilor în totalul popula iei.țAfrica este singurul continent situat simetric fa ă deț  Ecuator. După realizarea Canalului Suez, continentul african este înconjurat numai de ape.

ărmurile continentului sunt pu in crestate măsurând circa 28000Ț ț  km.

Sever Pleniceanu a fost primul român care a ajuns în inima Africii i unulș dintre primii europeni care a ajuns în regiunea ecuatorială locuită de pigmei.

Clujeanul Andrei Mihalca (medic veterinar) a început în 2006 un proiect de vaccinare antirabică a câinilor din regiunile aride ale Africii de Est, împreună cu cehul David Modry.

Caracteristici fizico-geografice

Forme de relief

De ertulș  Sahara

Întinzându-se pe mai mult de o treime din continent, Sahara este cel mai mare de ert din lume, cu aproximativ 9.065.000ș  km² suprafa ă totală. Topografia saț include zone pietroase, zone cu dune de nisip i numeroase oceane de nisip.ș Are înăl imi de la sub 80 de metri sub nivelul mării până la peste 3.350 m înț mun iiț  Ahaggar  iș  Tibesti. Sahara este împăr it în următoarele regiuni:ț de ertul libanez, de ertul nubian i de ertul vestic dinș ș ș ș  Egipt, chiar la vest de Nil. De ertul este lipsit de aproape orice fel de precipita ii, singurele zoneș ț izolate irigate de râurile subterane ce izvorăsc din Mun iiț  Atlas fiind oazele. În est, apa Nilului face pământul fertil pe por iuni restrânse.Denumirea Saharaț provine din limba arabă - „Sahara” în dialectul Tuareg înseamnă „de ertul deș nisip”. O altă ipoteză este aceea că provenin a expresiei ar fi „sahraa” sau „es-țsah-ra” ce înseamnă sterp, steril. Romanii au numit inutul din sudulț provinciei Cartagina „Deserta” ca inut nelocuit, părăsit. În Evul Mediu eraț numit pur i simplu „Marele De ert”, iar în secolul al XIX-lea a primitș ș denumirea de azi - „Sahara”. Arabii denumesc Sahara „Bahr bela ma” ce ar însemna „Mare fără apă”.Nordul Saharei dispune de numeroase bogă iiț naturale. Petrolul i gazele naturale sunt extrase din Algeria, Libia i Tunisia,ș ș iar fierul i fosforitele, din Mauritania i Sahara Occidentală. Alte zăcăminteș ș existente: sare, cărbuni, cupru, mangan, uraniu, plumb, volfram, titan i zinc.ș

De ertulș  Kalahari

Are o suprafa ă de circa 259.000ț  km² acoperind mare parte din Botswana, regiunea de SV a Africii de Sud i vestulș  Namibiei. Pe platoul de ertului seș

încruci ează an uri formate de râurile acum secate i arbori pipernici i. Aiciș ș ț ș ț se ridică i câ iva mun i cu înăl imi reduse (ș ț ț ț Karas, Huns). În Africa de Sud, lângă grani a cu Namibia se află Parcul Na ional Kalahari Gemsbok, undeț ț trăiesc grupuri mari de animale sălbatice.

Bazinul Fluviului Congo, situat în Africa centrală, domină peisajul Republicii Democratice Congo. În plus, se întinde până

Bazinul Fluviului Congo în Angola, Camerun, Republica Africa Centrală  iș  Zambia. Bazinul fertil are 3.600.000 km² suprafa ă i con ineț ș ț aproape 20% din întreaga pădure tropicală. Fluviul Congo este al doilea ca lungime din Africa.

Mun iiț  Atlas

Acest lan muntos se întinde din sud-vestulț  Marocului, de-a lungul coastei mediteraneene până la marginea estică a Tunisiei. Cel mai înalt vârf este Toubkal, în vestul Marocului(4.167 m).

Fluviul Nil

Cel mai lung fluviu din lume (curge spre nord), ce izvoră e din inutul muntosș ț al Africii de SE i se întinde pe 6.693ș  km, ca în final să se verse în Marea Mediterană.

Sahel

Sahel este o întindere mare de pământ ce trece prin nordul Africii, până la marginea sudică a de ertuluiș  Sahara. Această regiune de grani ă reprezintăț trecerea de la zona uscată din nord i zonele tropicale din sud. Nu are preaș multe precipita ii (12–16ț  cm pe an) i majoritatea vegeta iei este o savană cuș ț iarbă i arbu ti rari.ș ș

Lacuri

Lacul Albert

Este cel mai nordic dintre Marile Lacuri ale Africii de Est, toate fiind situate în Marele Rift Estic. Bazinul hidrografic este de origine tectonică.

Lacul a fost botezat de exploratorul englez Samuel White Baker, cel care l-a descoperit în 1864, pe când căuta izvoarele Nilului, dându-i numele Albert în

onoarea prin ului-consort al reginei Victoria. Numele reginei fusese dat dejaț celui mai mare lac african.

Lacul Albert este situat în Republica Democratică Congo (fosta Zair), la grani aț cu Uganda. Suprafa a: 5347ț  km². Lungime: 160 km. Lă ime: pâna la 30ț  km. Adâncime maximă: 51 m. Altitudine: 615 m. Volumul de apă: 280 km cubi. Temperatura apei la suprafa ă: 30ț  °C. Clima: ecuatorială. Temperatura medie multianuală: 26 °C. Cantitatea multianuală de precipita ii: 940ț  mm.

Cei mai mari afluen i ai lacului: Semliki (care izvoră te din Lacul Edward,ț ș situat la sud de Lacul Albert), Nkusi (î i adună apele de pe teritoriul Ugandei)ș si Nilul Victoria (ce izvoră te în Lacul Victoria).șDin Lacul Albert izvoră te Nilul Albert, ce se varsă apoi în Nilul Alb. Nilul Albș prime te din Podisul Etiopiei Nilul Albastru, formând Nilul, cel mai lung fluviuș al planetei.

Lacul Albert ofera condi ii optime de via ă unei faune bogate, redusă sim itorț ț ț în ultimele decenii printr-un braconaj nesăbuit.

Lacul Ciad

Situat în centrul Depresiunii Ciad, un bazin vast din centrul Africii, în locul în care se întâlnesc grani ele a 4 state: Ciad, Camerun, Nigeria i Niger.ț șSuprafa a: in medie 1.500ț  km pătra i, variind in func ie de cantitatea deț ț precipita ii. Nivelul apelor este mai ridicat în decembrie i ianuarie i maiț ș ș scăzut în iulie. Lacul pierde o mare parte din apă prin infiltra ie în sol i prinț ș evaporare sub soarele african fierbinte. În ultimele decenii, datorită încălzirii globale a climei, volumul de apă al Lacului Ciad a scăzut. Lacul i-a redus atâtș suprafa a cât i adâncimea. În prezent, adâncimea medie este de 4 m, iar ceaț ș maxima este de 10 m. In nord-vest adâncimea medie este de numai 1 m, iar în sud, de 6 m. Apa Lacului Ciad provine în propor ie de 90% din râul Chari iț ș doar în propor ie de 10% direct din precipita ii.ț țLacul Ciad de azi este un rest al unei mari interioare africane care ocupa in urma cu 6000 de ani o suprafa ă de 400.000ț  km pătra i.țLacul este al 4-lea rezervor de apă dulce ca mărime din Africa după lacurile Victoria, Tanganika si Malawi. În jurul lacului i pe numeroasele insule dinș partea sa estică trăiesc 7 milioane de oameni din triburi cu stiluri de via ă iț ș culturi diferite i o faună bogată: păsări diverse, hipopotami, crocodili,ș elefan i.ț

Clima: tropical-uscată. Temperatura apei: între 17 °C i 32ș  °C. Cantitatea de precipita ii medie multianuală este de 200–400ț  mm, descrescând spre nord.

Economie

Agricultura

În aproape toate ările din Africa agricultura continuă să fie cea maiț importantă activitate economică, în ciuda expansiunii industriei si serviciilor si a importantei din ce în ce mai mari a acestor activităti. Agricultura este o ramură cu un caracter dualist, utilizând atât tehnici rudimentare, tradi ionale,ț cât i tehnici moderne, de mare randament. În Africa există un amestec deș forme de proprietate si de sisteme de exploatare a terenurilor, determinate de conditiile naturale, dar si de cele sociale. Coexistă în acest continent sistemul citemené (agricultura itinerantă) cu planta iile intensive sau păstoritul nomadț cu fermele zootehnice moderne.

Agricultura însumează aproximativ 1/6 din produsul intern brut al Africii, în timp ce industria însumează cam 1/3 i serviciile in jur de jumătate.șÎn ciuda faptului că este continentul cu cel mai mare procent din popula iaț activă ocupată în agricultură, Africa nu produce destul pentru a î i hraniș popula ia. Motivele sunt multiple, unul din cele mai importante este sporulț natural mare, alt motiv este pierderea for ei de muncă din agriculturăț datorată exodului rural, popula ia fiind atrasă de ora ele mari. Exportul deț ș produse agricole nu are prioritate mare i investi iile în tehnologie agricolăș ț modernă lipsesc. Multe ări din Africa trebuie să importe alimente de bază iț ș necesită ajutoare.

Cele mai importante recolte exportate sunt: de cafea, bumbac, boabe de cacao, arahide, palmieri de ulei, tutun.

Cerealele sunt mai pu in cultivate în Africa decât în celelalte continente,ț pentru că cer agrotehnici mai preten ioase. Meiul este cultivat mai ales înț Africa mediteraneană nordică i în Sahel, dar productivitatea sa este slabăș (200–300 kg/ha). În unele zone a fost înlocuit cu porumbul. Sorgul ocupă areale din Sahel, dar este cultivat i în zonele ecuatoriale i în Câmpiaș ș Mozambicului. Porumbul i grâul au o importan ă mai redusă în Africa, fiindș ț cultivate cu precădere în zona australă a continentului. Orezul valorifică mai

bine câmpiile fluviale i zonele litorale ecuatoriale i tropicale, dar este maiș ș pu in prezent în delte unde ar avea condi ii optime de dezvoltare.ț ț Accentuarea salinizării solurilor din unele zone de cultură a orezului (Gambia) a determinat reducerea suprafe elor cultivate, viitorul acestei culturi fiindț incert. Se prevede extinderea suprafe elor cultivate cu orez in deltele fluviilorț Niger si Zambezi. Deosebit de avantajoase se dovedesc a fi deltele fluviului Niger, unde apele prezintă două cre teri de nivel la intervale ce corespundș perioadei de maturizare a orezului, favorizând ob inerea destul de facilă aț două recolte pe an. Eleusina este o cereală bogată în minerale i care se poateș stoca i o perioadă de patru ani. Are un areal de răspândire situat mai ales înș nordul continentului.

Dintre plantele cu tuberculi, în Africa se cultivă cu precădere maniocul iș ignamele, în timp ce batatele i taro, aduse din America, nu dau rezultate preaș bune. Maniocul este tuberculul Africii negre, cultivându-se pe mai bine de 4 milioane hectare. Are o productivitate mare, putând ajunge i la 100 t/ha, darș în mod obi nuit recoltele sunt mai slabe, 10-20 t/ha. Dupa uscare se ob ineș ț făina numită tapioca. Din 10 tone de manioc recoltate la un hectar cu productivitate redusă se ob in 2,2 tone de tapioca. De pe aceea i suprafa ă seț ș ț ob in în mod obi nuit 400–500ț ș  kg de porumb, dar un kg de porumb valoreaza nutritiv cât 3,5 kg de tapioca. De la manioc se consumă i frunzele, care suntș mai bogate în proteine decât tuberculii. Este o plantă preten ioasă la regimulț termic, nu suportă frigul, dar se cultivă i sub 500ș  mm i sub 5000ș  mm precipita ii, iar tuberculii se păstrează u or. Ignamele constituie hrana deț ș bază pentru unele triburi ale Africii negre. Ciclul vegetativ al acestor plante durează zece luni condi ionând existen a unei singure recolte pe an. Este u orț ț ș perisabilă, uneori tuberculii se degradează în sol necesitând recultivarea unor terenuri.

Palmierul de ulei este cultivat în planta ii în Câmpia Mozambicului, pe litoralulț Golfului Guineii i în areale disjuncte în cuveta zaireză. Randamentul este slab,ș 300–400 kg/ha (în Malaysia se ob in 5000ț  kg/ha).

Numeroase plante de cultură apar in focarului abisiniano – yemenit (cafea,ț varietă i de grâu, mei, orz, eleusină) sau celui ecuatorial african, dar au fostț introduse i plante alohtone, care s-au adaptat bine la condi iile climaticeș ț africane.

Sunt cultiva i în Africa numero i al i arbori fructiferi. În zona mediteraneanăț ș ț sunt planta ii intensive de plante citrice i de măslin, iar în zonele ecuatorialeț ș

i subecuatoriale se cultivă cocotierul, bananierul, mango, avocado, papaya,ș

goyave .a. În multe zone ale Africii se practică sistemul monoculturilorș pentru export, mai ales de arahide, ananas, cafea, cacao, susan sau mirodenii.

Africanii utilizează mult pentru alimenta ie frunzele unor plante: dovleac,ț amarant, iută, bazelă, batale, manioc, taro, gambo.

Cu toate că are la dispozi ie o diversitate mai mare de plante de cultură,ț popula ia rurală africană suferă încă de malnutri ie, atât datorită lipseiț ț cantită ilor necesare de hrană, cât i datorită monoalimenta iei. Sărăciaț ș ț ăranului african este determinată de câteva trăsături ale agriculturiiț

practicate în cea mai mare parte la un nivel tehnologic rudimentar. Practica sistemului citemené, pârlogirea îndelungată (uneori 7-10 ani), slaba utilizare a animalelor de trac iune, lipsa îngră ămintelor, a surselor de investi ii,ț ș ț preponderen a femeii în muncile câmpului (la grupul bamenda bărbatulț lucrează în agricultură 10 zile pe an, iar femeia 160 zile), lipsa speciali tilorș sunt câteva din cauzele care determină ob inerea unor randamente agricoleț slabe, de i efortul fizic este mare. Beneficiile foarte reduse ale ăranilorș ț africani, care formează majoritatea popula iei active, nu pot sus ine bugeteleț ț statelor prin impozite pe venitul agricol.

Pe ansamblul Africii un hectar hrăne te în medie 3-4 persoane. Depinde i deș ș planta de cultură. Astfel, un hectar cultivat cu manioc poate între ine 15ț persoane cu 20 tone tuberculi, în timp ce un hectar cultivat cu mei, cu 500 kg, între ine doar două persoane. În nordul Zambiei, datorită sistemului citemenéț promovat de triburile lala, densitatea popula iei nu poate depă i 2,5 loc./km².ț ș Se defri ează 24 hectare pentru a asigura cenu a necesară cultivării unuiș ș hectar cu eleusină i se ob ine o recoltă de 3600ș ț  kg. Un om are nevoie anual de 270 kg de eleusină, deci 24 hectare hrănesc 13 persoane. Dar această tehnică presupune o pârlogire de 22 de ani i cele 13 persoane au nevoie deș fapt de 310 hectare. Dacă se ia in calcul i topografia terenului, suprafa aș ț necesară ajunge la 500 de hectare.

Tehnica cimené presupune efectuarea unor lucrări dificile. Parcela destinată defri ării este aleasă după aspectul vegeta iei, regimul hidric, aspectul iș ț ș gustul solului i topografia terenului. Se aplică criteriile de partaj funciar, apoiș urmează defri area i incendierea resturilor. În cenu a împră tiată seș ș ș ș practică găuri pentru semin e sau tuberculi, cu o simplă săpăligă. Recolta esteț permanent protejată contra păsărilor, maimu elor, antilopelor si rozătoarelor.ț Recoltatul se face manual, treieratul este rudimentar, iar transportul se realizează tot manual.

Sunt i triburi care utilizează tehnici intensive. Insula Ukala din lacul Victoriaș are o densitate de 250 loc./km². Cei 74 km² ai insulei hrănesc peste 20.000 de oameni prin culturi duble i chiar cu 5 recolte la doi ani. Există amenajăriș funciare de tipul îndiguirilor i terasărilor. Se cresc peste 10.000 de bovine,ș dar nu pentru consumul laptelui, ci pentru utilizarea gunoiului drept îngră ământ. Pe insula vecină, Ukerewe, densită ile sunt mult mai miciș ț deoarece nu se practica sistemul vecinilor din insula Ukala.

În zonele cu densită i mari culturile de câmp sunt, uneori, foarte amestecate,ț rezultând peisaje rurale puternic antropizate. Astfel, în vestul Ghanei, pe o suprafa ă de 30 ha, sunt juxtapuse 10 tipuri de peisaje diferite: pădureț primară, pădure secundară, zonă proaspăt defri ată, pârloagă, tufi uri,ș ș câmpuri cultivate, pădure înmlă tinată, planta ii de cacao, planta iiș ț ț abandonate i vatră de sat.șAgricultura intensivă, de mare randament, se practică doar în Republica Africa de Sud, pe Valea Nilului, par ial în ările Maghrebului i în câteva puncteț ț ș izolate de pe coasta Guineii sau din estul continentului.

Sectorul zootehnic

Sectorul zootehnic ocupa un loc modest în Africa. Se cresc 189 milioane bovine i 205 milioane ovine i caprine, efective mult sub posibilită ileș ș ț cadrului natural.

La sud de Sahara există mari densită i de mamifere în rezerva ii (de exemplu,ț ț în parcul Serengeti). Africanii preferă vânatul i nu au îmblânzit animale. Celeș domestice crescute în prezent au fost introduse de europeni sau de asiatici, de i fondul faunistic al continentului oferă specii care s-ar putea preta laș îmblânzire (antilopa eland sau bivolul african).

În foarte pu ine zone ale continentului animalele sunt utilizate pentruț trac iune. Carnea i laptele nu intră printre preferin ele alimentare aleț ș ț bă tina ilor. La Lomé se consumă 19ș ș  kg de carne/an/loc., la Conakry 16 kg, iar la Niamey doar 13 kg. Laptele este i mai pu in agreat, consumându-seș ț numai 2–3 kg/an/loc. Triburile lélé (Kasai) consideră consumul de carne de animal domestic nedemn i cel de lapte i de ouă infect. În aproape toatăș ș Africa neagră femeile nu au voie să consume ouă.

Consumul de calorii in Africa este la nivelul cel mai redus de pe Glob: 2261 cal./zi/loc. Nici porcul nu este un animal agreat, astfel că în întreg continentul se cresc doar 13 milioane porcine.

În schimb, cre terea vitelor este pentru negri o problemă de prestigiu.ș Triburile nandi i massai (Kenya), peul (Ciad) sau pendi (Transvaal) auș crescători de vite foarte lega i afectiv de ele, încât se ajunge uneori laț divizarea animalelor sau la practicarea unei tezaurizări în vite i folosirea lorș drept mijloc de schimb.

O activitate destul de rentabilă este i exploatarea animalelor din rezerva iileș ț cu efective mari. Sistemul zootehnic al fermelor moderne, în stil intensiv, este în extindere în Africa de Sud, Kenya, Zambia, Zimbabwe etc.

Înainte ca Africa să fie colonizată, africanii cultivau i păstoreau fără să seș îngrijoreze cu privire la proprietă i. Pământul era împăr it de clanuri,ț ț comunită i sau grupuri etnice i uneori era împăr it i între grupuri. Un grupț ș ț ș putea să cultive o por iune de pământ pentru o parte a anului, alt grup puteaț să ducă animalele la păscut pe acel pământ restul anului, după ce culturile au fost strânse. Conceptul de proprietate privată a fost introdus de coloni ti,ș care, în multe zone, au luat cele mai bune terenuri pentru culturi ce urmau să fie exportate. Zonele mai pu in fertile au fost lăsate indigenilor care le cultivauț în parcele mici, fragmentate. Acest proces a fost preluat de multe guverne africane care au luat în posesie terenurile comune pentru folos privat, corporativ sau guvernamental. Terenurile mici rămase au fost divizate în fragmente mai mici pentru a fi împăr ite la familii. Perioadele în careț pământul era lăsat necultivat, esen iale pentru men inerea fertilită ii solului,ț ț ț s-au redus din ce în ce mai mult pentru că tot pământul disponibil era cultivat. În plus, mul i oameni, nesiguri de viitorul terenurilor, având în vedere căț puteau fi confiscate de stat, au început culturile pe termen scurt. Astfel, ei au abandonat practicile tradi ionale de rota ie a culturilor – cereale care epuizauț ț pământul de resurse i legume care refăceau resursele pământul, plantate unaș după cealaltă. Multe terenuri au devenit infertile, reducând i mai multș terenurile disponibile pentru cultivare. Aceasta împreună cu seceta periodică au dus la o penurie a alimentelor în mare parte din Africa subsahariană. Multe guverne africane au în vedere necesitatea unei reforme agrare. În unele ări,ț reforma agrară i proiectele de dezvoltare rurală ini iate imediat dupăș ț independen ă au dat fermierilor drepturi asupra terenurilor pe care le lucrauț până atunci. Multe guverne africane au recurs la na ionalizarea pământurilorț declarând ca scop împăr irea mai bună a terenurilor între cei care nu aveau.ț În unele ări, de exemplu în Etiopia, reforma agrară a fost manipulată înț scopuri politice i managementul prost i corup ia au dăunat produc iilorș ș ț ț agricole. În alte ări, de exemplu în Zimbabwe, cele mai bune terenuri auț

rămas la coloni tii europeni i nu au fost redistribuite după independen ă. -ș ș țOferta cadrului natural al Africii nu justifică penuria alimentară a acestui continent. Climatul cu favorabilitate ridicată, solurile productive, ca i lipsaș marilor proprietă i sunt atú-uri în favoarea agriculturii africane, darț randamentul slab este legat de tehnicile rudimentare utilizate, de unele tradi ii restrictive i de ignoran ă. Totu i, au fost tendin e încurajatoareț ș ț ș ț pentru agricultura africană la începutul secolului XXI. Cu excep ia ărilor careț ț au avut probleme politice în anii '90, mare parte din Africa, inclusiv ările cuț popula ii mari, cum ar fi Nigeria, Ghana, Tanzania i Zimbabwe au avutț ș cre teri impresionante în produc ia agricolă. Profiturile de pe urmaș ț agriculturii au crescut semnificativ în anii '90, întrecându-le pe cele din deceniul precedent. Există temeri cu privire la cre terea demografică, care arș putea depă i cre terea produc iei agricole dar tendin ele actuale indică unș ș ț ț scenariu mai optimist pentru rezervele de hrană ale Africii.

Istorie

Africa în anul 1828

Africa este cel mai vechi teritoriu locuit de pe pământ, rasa umană avându- iș originea pe acest continent. Începând cu secolul 19, dar mai ales pe parcursul secolului 20, diver i antropologi au descoperit fosile i alte dovezi ce atestăș ș prezen a în Africa a unor specii umanoide acum 7 milioane de ani. De-a lungulț perioadei preistorice, în Africa nu au existat state organizate, continentul fiind locuit de grupuri de vânători/culegători, organizate în structuri tribale, precum Khoi i San (cunoscu i i sub numele deș ț ș  bo imaniș ). Majoritatea urma ilor de azi ai bo imanilor trăiesc înș ș  Botswana  iș  Namibia, iar limba vorbită de ei, limba N/U, este considerata cea mai veche limbă ce a supravie uit până azi.ț

Înregistrarea scrisă a istoriei începe în Africa în jurul datei de 3300 î.Hr, odată cu dezvoltarea civiliza iei egiptene. Alte civiliza ii puternice ce apar în Africaț ț în această perioadă sunt Imperiul Axumit din Etiopia, regatul Nubian, Cartagina, regatele Sahel-ului (Ghana, Mali,Songhai) iș Marele Zimbabwe.

Primele avanposturi comerciale europene sunt înfiin ate în Africa de catreț portughezi începând cu 1482, principalele mărfuri comercializate fiind aurul, filde ulș , mirodeniile  iș  sclavii. Odata cu descoperirea Americii, comer ulț cu sclavi ia avânt, această practică barbară fiind abolită abia în secolul XIX.

Tot atunci începe o cursă febrilă de colonizare a Africii de către na iunileț europene, cea mai mare parte a continentului (cu excep iaț Etiopiei) intrând sub stăpânirea Angliei, Fran eiț , Olandei  i a celorlalte puteri coloniale.șStatele africane încep să- i câ tige suveranitatea la mijlocul secolului XX,ș ș astfel că azi în Africa se găsesc 54 de state recunoscute (precum i alteș teritorii), ale căror grani e au fost însă trasate în perioada colonială.ț