Adolescenta – stare si sursa de inspiratieUn cuvânt folosit pentru a descrie perioada dintre copilarie si maturitate este adolescenta. Cuvântul adolescenta vine din cuvântul latinesc “adolescere”, care înseamna a creste. Când oamenii folosesc cuvântul adolescenta, de obicei se refera nu numai la schimbarile fizice ci si la noile gânduri, sentimente, relatii si responsabilitati pe care le au copiii care devin tineri adulti. Desi cuvintele adolescenta si pubertate au întelesuri diferite oamenii le folosesc, de obicei, ca sinonime. Pubertatea sau adolescenta este o perioada de tranzitie — când un baiat sau o fata nu mai este un copil, dar nu este nici adult înca.

Este cuprinsa, în general, între 14 si 18 ani, având multiple aspecte particulare de la individ la individ. Adolescenta e acea perioada fantastica din viata unui om, în care totul e posibil,în care stelele îti stau în palma, iar lumea asteapta sa fie cucerita de catre tine, adolescentul cu sufletul deschis si mintea limpede. Acum, interesul pentru activitatile intelectuale este inlocuit de interesul de viata. Astfel , scoala si familia devin o rutina . Parintii, vazandu-le situatia scolara , ii cearta , le fac reprosuri , dar majoritatea tinerilor se fac ca asculta si tac ostentativ . In discutiile dintre adolescenti, parintii incep sa fie considerati ca ridicoli, incapabili sa-i inteleaga . Dependenta materiala a tinerilor fata de parinti incepe sa devina motiv de discutie si o preocupare constanta. Asta pentru ca este perioada de formare a unei identitati , presarata de dorinta de independenta ce duce la indepartarea de parinti .

Fiecare a simtit acel fior de teama, când si-a dat seama ca în trupul lui, aproape de copil, au aparut semnele schimbarii. Adolescentul regreta lipsa de griji a copilariei, dar se bucura ca va avea un cuvânt de spus, ca va avea responsabilitati, regreta simplitatea si sinceritatea relatiilor de prietenie dintre copii, dar se bucura de profunzimea noilor relatii care se vor crea.

In literature romana si universala, Adolescenta apare adesea, cu toate trairile si schimbarile specifice. Astfel vom aminti:

Unul dintre cei mai iubiti adolescenti prezentati în literatura româna, este Ionut Jder, din romanul lui Mihail Sadoveanu : "Fratii Jderi". "Desi nu era frumos, ca avea nasul cam mare, ca si tatal sau Jderul cel batrân, îl placeau toti. Chipul sau era atragator, un baietandru subtiratic, strain si orfan, un pui vrednic de parintele sau. Muierile au bagat de seama ca-i stângaci. Surprins în schimbarile vietii, era fara liniste, îi placeau toate zburdalniciunile.

În romanul "Cismigiu & Comp.", de Grigore Bajenaru, e prezentata adolescenta autorului. Acesta, elev la liceul Gh.Lazar, ne face

1

cunostinta cu atmosfera de acolo, cu relatiile dintre elevi si profesori, cu frumusetea acelei perioade interbelice. Este o carte despre, cu si pentru adolescenti.

Shakespeare in "Romeo si Julieta", a adus cel mai frumos omagiu acestei vârste, surprinzându-i esenta : iubirea. El a facut din cei doi eroi simbolul iubirii adolescentine dusa pâna la sacrificiul suprem.

Pentru aceasta tema, Adolescenta, am putea folosi nestingheriti si :

M. Eminescu – “Fiind baiet paduri cutreieram”, Ionel Teodoreanu – “La Medeleni”; Mircea Eliade – “Romanul adolescentului miop” sau o povestire de Radu Cosasu din ciclul

“Supravietuiri”, Sallinger – “De veghe în lanul de secara” ori un text despre psihologia adolescentei, un fragment de jurnal intim (de exemplu din opera lui

Titu Maiorescu etc), Mircea Eliade - “Memorii”, Simone de Beauvoir – “Aventurile unei fete cuminti”

etc.

In “Romanul adolescentului miop” ne intampina un tinar licean care-si propune sa scrie o cronica a adolescentei cum nu s-a mai scris. Lasindu-se purtat de meandrele cotidianului, imbatat de puterea pe care i-o confera transcrierea imediata a acestora, Eliade face intr-adevar un portret autentic al adolescentei, alcatuit din jocul prieteniilor si al iubirilor, din framintarile si aspiratiile caracteristice virstei, din urmarirea incordata a fagaduielilor viitorului, din privirea necrutatoare aruncata lumii adultilor.

La Otilia Cazimir, Retrospectiv, adolescenta pare ca o etapa a fericirii insuficient pretuita:

Cand vreau sa plec, ma tii in loc cu un cuvant.Asa se zbat copacii in furtuna:Ca pentru fuga crengile-si aduna -Dar radacina-i leaga de pamant. De azi incolo n-am sa-l mai iubescDar cand ii vad privirile paganeSi zambetul copilaresc,Ma jur ca n-am sa-l mai iubesc de maine!

2

Pastraza-mi mana mea intr-ale tale,Sa stam asa, alaturi amandoiNu simti ce singuri am ramas pe lumeDe cand iubirea nu mai e cu noi? Azi mi-a venit cu ochii calzi si buni,Si nu l-am intrebat de unde vine:Pe floarea de pe marginea de drumN-o-ntrebi de-i inflorita pentru tine. Esti rau. Dar cand aud c-o spune altul.Ma uit in jos, si strang din pumni, si tac:Ca numai eu, in toata lumea asta, Am dreptul sa te cert si sa te-mpac. Ce demon mi te-a scos in drum?...De-ar vrea viata azi sa ma dezlegeSi raiul ei sa mi-l deschida-acum,Tot iadul nostru dulce l-as alege! M-am resemnat: atat a fost sa fie.Ma uit cum cade soare-n apusSi-astept raspunsuri care n-or sa vie,La intrebari pe care nu le-am pus.

O alta perspectiva ne aduce marele nostru poet Nichita Stanescu in poezia:

ADOLESCENTA Tu esti cîntecul meu de izbînda. Peste noapte cînd te înfatisezi în firele ploii, intru surîzînd sub cupolele tale de cristal, uimit de bogatia ta si mîngîi frîiele cailor tai batute cu piatra de zamfir.

Eu voi încalca pe-un armasar alb si-mi voi agata ploile,

3

cercel sunator la ureche, sa ma auzi cînd trec.

Priveste-mi ochii cît de albastri-mi sunt! Ma gîndesc la Comuna, la boltile-i înalte cît privirea.

Si cînd rostesc numele ei de purpura si buzele mi se roşesc, ce de-un sarut, atunci stiu ca s-a facut dimineata si ma grabesc în întîmpinarea soarelui.

Din aceste exemple, dar si din multe alte opere ale literaturii romane si universale putem trage concluzia ca Adolescenta este o stare de spirit, o etapa in gasirea idetitatii fiecaruia, dar si o sursa impresionanta de imspiratie pentru scriitori.

Înţeleasă ca vârstă a maximelor aspiraţii şi a formării, adolescenţa s-a definit ca temă literară

din cele mai vechi timpuri şi ca urmare a necontenitelor încercări ale fiinţei umane de a se

lămuri cu sine şi cu lumea. Încă de la începutul mileniului al III-lea î.Hr., Epopeea lui

Ghilgameş, cel mai vechi text sumero-babilonian, oferă modelul unor eroi care descoperă în

trecerea de la adolescenţă la maturitate, eterne valori umane: prietenia, devotamentul,

speranţa. Literatura populară oferă modele fantastice ale formării prin căutarea unui ideal

semnificat de cunoaşterea de sine. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte reprezintă

povestea moralizatoare a celui care, dobândind experienţe inedite, conştientizează

dramatismul condiţiei umane, ca succesiune de vârste ori ca succesiune de etape

existenţiale. Raportată la individ, adolescenţa generează o întreagă literatură în care stau

alături poezia, romanul şi scrierea confesivă. Ionel Teodoreanu surprinde în La

Medeleni vârsta-metaforă, legată de spaţiile sufleteşti ale dezvoltării.Articulându-se pe

imaginea individului în formare, romanul Fraţii Jderi urmăreşte eroul în proiecţii epopeice,

condiţionându-l social şi mitic. Acelaşi specific îl identificăm în Amintiri din copilărie, cu

deosebirea că dimensiunea eroică este substituită aici de modelul idilic al unei lumi în

petrecere, în care satul real se transfigurează în spaţiu ideal. Simţită prin trăire directă,

adolescenţa devine imagine de jurnal, confesiune autentică, precum în Jurnalul de copilărie şi

adolescenţă a lui Geo Bogza, sau confesiune dedublată în intenţia unei măşti exemplare, ca

în jurnalul lui Titu Maiorescu. Dincolo de individ, adolescenţa se raportează la planurile

sociale care au modelat-o de-a lungul timpului. Mereu actuală, tema adolescenţei rămâne un

punct de interes pentru scriitorii contemporani, care o relaţionează cu dramele existenţiale ale

eroilor contemporani, aşa cum se întâmplă cu personajele lui Mircea Cărtărescu din Travesti.

4

            Două opere literare în care este reflectată tema adolescenţei sunt Romanul

adolescentului miop de Mircea Eliade şi Juventus – Despre mine aş fi vrut să scriu despre

tine de Simona Popescu.

            Mircea Eliade este fără îndoială una dintre cele mai fascinante personalităţi ale

literaturii secolului XX, acesta definindu-se prin complexitatea unei opere care îl înscrie în

seria marilor spirite enciclopedice ce fac mândria patrimoniului nostru national

.Simona Popescu se înscrie în generatia deceniului nouă, este o prezenţă activă în peisajul

artistic actual, autoarea fiind identificată cu un reper incontestabil de valoare.

            Proiectat în câteva versiuni, sub titlul iniţial Romanul unui om sucit, Romanul

adolescentului miop începe să fie scris în 1921. Tema care va deveni esenţa romanelor atât

de populare de mai târziu, Elevul Dima dintr-a şaptea, de M. Drumeş, şi Cişmigiu et comp.,

de Gr. Bejenaru, beneficiază în romanul lui Eliade, câteva decenii mai devreme, de o tratare

superioară prin autenticitate, dar şi prin imaginea unei adolescenţe marcate de preocupări

enciclopedice şi în egală măsură de atmosfera cotidiană a şcolii, de oscilaţiile sufleteşti ale

vârstei şi de ineditul experienţelor erotice.

            Despre mine aş fi vrut să scriu despre tine face parte din volumul Juvetus, acumulând

în mesajul liric, deghizat într-o confesiune de esenţă narativă, ideea fundamentală în definirea

adolescenţei: pluritatea eurilor care tulbură drumul către sine, formulată astfel de Ioana

Pârvulescu: "Egotismul versurilor se estompează fiindcă eu nu se poate înţelege pe sine

decât când e înconjurat de nenumăraţi tu pe care să-i poată respinge”. Titlul prefigurează, de

atfel, tema şi maniera tratării ei. Două verbe tranzitive – aş fi vrut şi să scriu – se constitue în

poli ai comunicării cu sinele, exprimând opţiunea şi posibiliatea acesteia. Eu şi tu sunt

calificative ale fiinţei, aflate în raporturi contradictorii şi, în acelaşi timp, consecutive în plan

temporal, căci eul devine esenţă a propriei fiinţe, proiectată într-un alt timp, într-o altă vârstă.

Dacă pronumele "eu”  închide universal său semantic vârsta clipei, prezentul "tu” exprimă

vârsta timpului, sinteză de trecut şi viitor. Succesiunea vârstelor, asociată imaginii unor

păpuşi ruseşti, ascunse una în alta, oferă modelul metaforic al adolescenţei ca primă etapă

problematizantă.

            Primele aprecieri despre Romanul adolescentului miop vin chiar din perspectiva

autorului: "Îmi spuneam că, pentru întâia oară, un adolescent scria despre adolescenţă, şi

scria întemeiat pe documente. Când, câţiva ani mai târziu, au început să apară în Viaţa

românească fragmente din cel de-al doilea volum din La Medeleni, am simţit că nu mă

înşelasem. Adolescenţii lui Ionel Teodoreanu nu erau cei pe care îi cunoscusem eu.

Aparţineau altei lumi, care mă fermeca şi mă înduioşa totodată, dar pe care o simţeam

definitiv depăşită. Adolescenţii mei erau într-adevăr   de-atunci şi  de-acolo, din Bucureştii

primilor ani de după război …”. Premisa autenticităţii vine din caracterul autobiografic şi din

abordarea de jurnal, dar poartă pecetea stilistică a ficţiunii, căci autorul se transfigurează într-

o instanţă naratorială, Mircea, totodată personaj, configurat prin mijloacele literaturii.

Convenţia este anunţată în debutul romanului, scrierea unei cărţi despre propria viaţă fiind

necesitatea ce defineşte eroul adolescent. Formula stilistică a mărturisirii se articulează pe

verbe la viitor, căci romanul lui Mircea este o promisiune şi un ideal. El nu va ieşi din această

5

matcă până la final, cum nici adolescenţa nu poate ieşi din graniţa convenţională fără riscul

de a se converti în banala maturitate. Romanul promis rămâne dincolo de text, închizând în el

realitatea alunecoasă a unui adolescent care se caută cu înfrigurare. Convenţia funcţionează

constant şi continuu, permiţând o lectură deschisă, întrucât promisiunea generează un text

real despre un text ficţional, personalitatea lui Mircea Eliade se proiectează în ficţiunea

personalităţii unui personaj, iar proiecţia generalizează o vârstă în care cititorul adolescent

poate afla propria        În opera Simonei Popescu idealul spiritului matur este unitatea de sine,

tradusă în fuga de uitare. Memoria conservă evoluţia fiinţei, aşa cum păpuşile de lemn

conservă în interiorul lor copii din ce în ce mai mici, pe care jocul le dezvăluie treptat. Mesajul

autoarei este implicit: "Cine de adolescenţă scapă de el scapă. Cine pacea o vrea trebuie să-

şi uite adolescenţa. Sau s-o transforme în sirop, cum fac scriitorii, în adevăruri general

valabile, în universal valabile amintiri din copilărie … (…) Şi cine uită se va fărâmiţa, deşi va

părea că-i întreg ca o sticlă”. Discursul liric evoluează pe o succesiune de cuvinte-cheie sau

sintagme cu valoare de simbol care formează imaginea adolescenţei: elanul şi bălmăjeala,

amestecul de iubire şi ură, sănătatea şi ipohondria, umilinţa şi grosolănia, întreaga asociere

de contrarii prin care se descrie eul liric în dialog cu sinele. Trecerea prin vârste ţine de

firescul evoluţiei şi autoarea înţelege cronologia ca pe un dat: "Tu – cerând iertare în toate

părţile şi-o ureche care să te asculte. Sub privirea atâtor fiinţe străvechi care te compun, sub

privirea celor din jur, sub privirea duhurilor strămoşilor tăi, sub privirea celui ce-ţi va cântări

sufletul la sfârşit. (…) Ce se va întâmpla oare cu cel care-ţi va vinde sufletul pe nimic, an de

an, unuia mai mare brusc cu un an decât el şi căruia nu încetează şă-i spună EU: cel de 14

celui de 15, cel de 15 celui de 16 şi tot aşa şi tot aşa în speranţa că unul îţi va aduce liniştea,

că va veni timpul să te lepezi”. Drumul invers, din afară către sine – reprezentând sfidarea

specifică vârstei, pe care poeta o propune ca o opţiune dificilă, dar posibilă – , rămâne

singura salvare de sub teroarea maturizării.

            Primul volum al Romanul adolescentului miop urmăreşte o acţiune contemporană

adolescenţei scriitorului, de aceia imaginea adolescentului cu spaţiile lui existenţiale, cu

febrila căutare de sine ocupă un loc semnifivativ în compoziţia cărţii, în vreme ce al doilea

volum, scris într-un timp mult mai concentrat, este mai aproape de adevărata literatură de

ficţiune, cu o artă literară superioară celui dintâi, semn al maturizării creatorului, şi cu o

unitate stilistică evidentă. Sondarea lumii exterioare, analiza universului interior, atât de

tensionat, lectura şi impresiile pe care ea le produce tânărului cititor se reflectă în pagini de

jurnal, adeseori nostalgic, cu o încărcătură metaforică sensibilă: "Am sfârşit Uliţa

copilăriei înainte de a sfârşi La lutte universelle a lui Dante? Şi nu mi-e ruşine de mine

însumi? Nu mi-e ruşine de numele meu şi de durerea mea şi de vrerile mele? … Zadarnic. Eu

am rămas tot trist şi tot îndrăgostit de Sonia …”. Lumea adolescenţei se constitue dintr-o

galerie de portrete, prefigurate de mărturisirea iniţială a autorului de jurnal: "Romanul meu va

fi un roman cu eroi ciudaţi. Sufletele lor vor fi liniare”. Adolescenţii se însufleţesc treptat prin

descriere şi analiză, prin dialog şi naraţiune, oscilând între imaginea reală şi proiecţia ei

subectivizată în paginile jurnalului. Fiecare erou aduce cu sine un model care să genereze

personaliatea întreagă a adolescentului miop.

"Romanul adolescentului miop e un jurnal deghizat, autorul mimând că aceste notaţii sunt

doar materie primă ce urmează, ulterior, să fie prelucrată. Intenţionat, însă, transformarea n-a

6

mai avut loc. Mircea Eliade ne prezintă astfel prima formulare a conceptului de autenticitate,

teore-tizat ulterior în eseurile sale şi perfecţionat în Maitreyi şi Şantier” (Mircea Handoca)

7