Actul I

Prolog

Viola: Ce țara e aceasta prieteni?Căpitanul: Asta-i Iliria, domniță.Viola: Ce caut eu, aci-n Iliria asta,

Când fratele mi-e dus în Elizeu?O fi avut noroc să scape credeți?

Căpitanul: Norocul te-a scăpat pe dumneata.Viola: Bietul! Poate-o fi scăpat și el!?Căpitanul: După ce corabia

Se frânse si cu alții,Te-ai prins de barca noastră de salvare.

Viola: Salvarea mea mă face să mai sper,Iar vorba ta mi-a înărit speranța.Cunoști acest tărâm?

Căpitanul: Și încă cum!Viola: Și cine-l stăpânește?Căpitanul: Un duce nobil.Viola: Cum îl cheamă?Căpitanul: Orsino.Viola: Orsino! Tata ne vorbea de dânsul.

Era holtei pe-atunci.Căpitanul: Și tot mai e, sau mai era

Pân’ nu demult.Și-i poartă dor Olviei, preafrumoasa.

Viola: Și dânsa cine-i?Căpitanul: E fata unui conte, răposat,

Lăsată-n seama unui frate bun,Care, s-a prăpădit si el mai an.

Viola: De-ar fi să intru-n slujba ei,Mi-ar prinde bine

Fără să dau pe față cine sunt, Prilejul bun s-aștept.

Căpitanul: E lucru greuSă-i țină cineva tovărășie.Viola: Ajută-mă să-mi fac un chip schimbat,

Voi să-l slujescPe duce: mă voi da drept eunuc.Și-ti voi cinsti strădania.

Căpitanul: Fii eunucul lui; eu, mutul tău,Și, de voi trăncăni, să-mi scoți un ochi.

Scena I

Ducele: Îmi amintesc de el, deșiÎn toiul luptei se-arăta mânjitDe scrum, mai rău ca fața lui Vulcan.Era pe-o navă numai cât o nucă,Dar ce-i cu el?

Primul ofițer: Orsino, e ...,Cel ce ne-a capturat corabia “Phoenix”Cu-curcătura toată-n largul Kandiei.

Tot el a abordat si nava “Tigrul” Atunci când Titus, tânăru-ți nepot, Piciorul și-a pierdut.

Pe-o uliță, mahmur și arțăgos,Într-un scandal.

Viola: Stăpâne, mi-a luat partea,Mi-a sărit într-ajutor,Pe urmă mi-a spus vorbe fără noima,Părând a fi cu mintea rătăcită.

Ducele: Tu, hoț de mare și fălos corsar!Cum de nesăbuita-ți îndrăzneală

Te-aduse prins în mâinile acelor

Pe care sângeroasele-ți porniriȘi jafuri ți-i făcu vrăjmași?

Antonio: n-am fost corsar, nici hoț,Pe țâncul ăstaPe care-l ții alături, pilda vieA nerecunostinței, eu l-am smulsDin ale mării fălci inspumegate:Un naufragiu fără de scăpare.Îmi datorează viața.M-a renegat ca pe-un străin pe careNu l-ai văzut de douăzeci de ani.

Viola: Cum se poate?Ducele: Când a sosit aici?Antonio: Chiar azi

Iar de trei luni de el, necontenit,Și zi, și noapte-am fost nedespărțit.

Ducele: Contesă: cerul umblă pe pământ!Cât despre tine, omule, ce-mi spuiSunt vorbe de nebun. Băiatul ăstaE-n slujba mea de trei luni încheiate.Dar vom mai reveni... Dați-l deoparte.

Olivia: Ce-aș mai putea eu ducelui să-i afluCe dânsul singur n-ar putea să aibă,

Încât Olivia de folos să-i fie?!Tu nu te ții, Cezario, de cuvânt.

Viola: Dar, doamnă...Ducele: Grațioasă-Olivia...Olivia: Ce-ai vrut să spui, Cezario?... Seniore...Viola: Stăpânul meu v-a adresat cuvântulș

Eu tac, așa e slujba.Olivia: Dacă iarăși,

Pe vechiul ton îmi faceți serenade,Seniore,-mi sună, în auz, la felCa mugetul, când vrei s-asculți un cântec.

Ducele: Tot crudă deci?Olivia: Nu, doar statornică.Ducele: Statornică în prefăcătorie!

Ingrată creatură pe altarulNefast al cărei mi-am jertfit credințaÎn dragostea curată! Ce să fac?

Olivia: veți face cum veți crede de cuviință.Ducele: De ce n-aș face, de-aș avea putere,

Ca egipteanul cel ce-n pragul morțiiUcise ce iubea? Cumplită faptăDe om gelos, dar nu făr de noblețeAscultă dar! Eu știu cui datorescDisprețul tău, pe-acela ce m-alungăDin locul râvnit îl stiu. Trăiește,Tiran al meu, cu inimă de piatrp!Însă pe-acest necopt iubit al tău,Și care, jur pe ceruri, mi-a fost drag,Îl smulg privirii tale crude, undeTronează ca un rege,-n ciuda mea,Stăpânul lui! Băiete, vin cu mine,De răzbunare sufleteul mi-e gata.Pe mielul cel iubil îl voi jertfiSă-i fac în ciudă inimii de crițăÎntruchipată-n albă porumbiță!

Viola: Iar mi-e moartea nici un rău nu-mi face:Sunt bucuros să-ți dărui ție pace!

Olivia: Cezario unde pleacă?Viola: După acela

Ce mi-i mai drag ca ochii și ca viața.De mii de ori mai mult ca o nevastă,

Iar dacă mint, cel ce mi-e martor susSă-mi dea pedeapsă c-am mințit iubirea!

Olivia: Vai mie, părăsită, cum mă-nșală!Viola: Cine vă-nșala? Cine vă jignește?Olivia: Ai și uitat de tine? Atât de iute?

Ducele: Hai, pleacă!Olivia: Dar unde, doamne? Nu pleca, bărbate!Ducele: Bărbate?Olivia: Chiar așa; să ne nege poate?Ducele: Ești soțul ei, nemernice?Viola: Eu nu!Olivia: Pesemne josnicia fricii tale

Te face să sugrumi ce este-al tău.Dar n-ai de ce să te mai temi, Cezario.Fii vrednic de ce esti, căci poți fiiLa fel de mare ca și-acel de careți-e frică azi,

Ducele: Pui de vulpe! Ce-ai s-ajungi când vremeați-o face perii suri?

Viola: stăpâne, protestez! Îți jur...Olivia: Ia seama,

Nu fi mai necinstit decât ți-i teama.Sir Andrew: Pentru numele lui dumnezeu, un felcer! Trimiteți

imediat un felcer la sir Toby!Olivia: Ce-nseamnă asta?Sir Andrew: Mi-a crăpat capul de-a curmezișul, și pe sir Toby

l-a făcut zob și sânge. Pentru numele lui dumnezeu, dați-mi o mână de ajutor!Aș da patruzeci de galbeni să mă văd acum acasă.

Olivia: Cine ți-a făcut asta, sir Andrew?Sir Andrew: Un om de-al contelui, unul Cezario: noi i-am zis c-o

fi vreun fricos și când colo e dracul în persoană.Ducele: Omul meu? Cezario?

Sir Andrew: Ce mai tura-vura, că ăsta e. De ce mi-ai spart capul pe degeaba, domnule?Eu nu ți-am făcut nimic, că ce ți-am făcut sir Toby m-a pus să-ti fac.

Viola: Ce tot dai zor? Nu te-am lovit. Sărit-aiLa mine, din senin, cu sabia trasă,

Dar ți-am vorbit frumos și-am terminat.Sir Andrew: Frumos, și-am terminat cu capul spart. Pe la

dumneavoastră, pesemne, un cap ca ăsta plin de bulion nici nu contează. Uite-l și pe sir Toby, târâș-grăpiș.El are să vă spună mai multe. Ai avut noroc că nu era destul de beat, că altminteri nu scăpai așa, cu una, cu două!

Ducele: Ei, domnule, ia spune, ce-ai pățit?Sir Toby: Asta. M-a atins, asta-i tot. Zevzecule, nu l-ai văzut

pe Dick, felcerul?Bufonul: E beat, sir Toby, de-un ceas e pe lumea ailaltă.

Aseară s-a culcat la opt dimineața.Sir Toby: Atunci e un dobitoc! Nimic nu-i mai tâmpit ca

bețivul care doarme culcat în loc să doarmă pe el, în ritmul unei muzici bălăbănitoare. Nu-l pot suferi!

Olivia: Luați-l de-aici. Cine-a făcut scandalul?Sir Andrew: Vreau să te susțin , ca să ne oblojească împreună.Sir Toby: Să mă susții? Cap de măgar cu pălărie! Bou cu mutră

solemnă! Guguștiucule! Putina!Olivia: Întindeți-l în pat și îngrijiți-l!Sebastian: Regret că ți-am rănit uncheșul, doamnă,

Dar să-mi fi fost cea mai iubită rudăN-aș fi putut să fac, în apărare,Și fără dușmănie, mai puțin.Te uiți atâta de ciudat la mine,

Încât pricep că asta te-a jignit.În numele acelor jurmaminteSchimbate-n taină, iartă-mă, iubito.

Ducele: Un chip, un glas, o haină; totuși, doi;Oglindă vie, care e și nu e!

Olivia: Ești tu, Sebastian?Sebastian: Cum, te-ndoiești?Olivia: Dar cum făcuși de te-ai tăiat în două?

Un măr dacă-l despici și tot nu scoți

Mai gemene bucăți, ca ăstia doi. Ducele: Au care e din voi Sebastian?Olivia: Ce minunăție!Sebastian: Oi fi tot eu, te pomenești. Ce poznă,

Căci frate n-am și nici nu-s năzdrăvanSă fiu în două locuri dintr-o dată.Eu am avut o soră, însă marea,În furia-i neghioabă, mi-a răpit-o.Ai mila, spune, ești vreun neam cu mine?De unde ești și ce și cum te cheamă?

Viola: Din Mesalino sunt, iar tatăl meuA fost Sebastian. Si cu acest numeȘi-un frate-avui, ce-nveșmîntat ca tinea coborât în gropnița de ape.Iar dacă duhurile-asemănarePot lua la chip și-mbrăcăminte, tuVenit-ai să ne sperii.

Sebastian: Sunt eu duh,Dar întrupat într-un greoi veșmânt Ce l-am primit din pântecele mamei.Iar daca-ai fi femeie, precum pari,Cu lacrămi aș uda obrazul tăuȘi-aș spune: de trei ori binevenită Fii, naufragiata mea Viola!

Deci tu te-ai înșelat asupra mea,Dar soarta și-a vârât aici codița.Voiai să iei de soț o fată mare;Ți s-a-mplinit dorința, căci, privește:Te-ai măritat cu-o fată și-un bărbat.

Ducele: Împrăștie-ți uimirea: fără greșÎți spun că tânărul e om de neam.Și eu, la rândul meu, mă-mpărtășescDin roadele acestui naufragiu.Băiete, tu mi-ai spus de mii de ori

Că nu iubești pe nimeni ca pe mine.Viola: Și-s gata să ți-o jur oricând, stăpâne,

Și vorba să mi-o țin. În inimăMi te păstrez, aprins precum e foculCu care-ncepe viața-n zori de zi.

Ducele: Dă-mi mâna, dar, și hai de mi te-aratăÎn haine femeiești înveșmântată.

Viola: Dar căpitanul ce m-a scos la țărmȘi cufărul mi-l luase în păstrare.Pârât de-un oarecare domn Malvolio,Un om al doamnei, zace-ntemnițat.

Olivia: Să plece îndată să-l elibereze.Trimiteți-l încoace pe Malvolio,Dar, vai, uitasem, e bolnav, sărmanul.Se pare că-i nebun. Am fost, pesemne, Și eu puțin, că l-am uitat de tot.Malvolio ce face, haimanao?

Bufonul: Ca să spun drept, doamna, îl trage pe dracul de Coadă, ca tot omul, și-ncearcă să-l țină la distanță pe Belzebut, cât îl ține cureaua. V-a scris o epistolă Disperată, pe care nu m-am zorit să v-o dau, fiindcă

Scrierile nebunilor nu sunt literă de evanghelie și Contează cum le citești, nu când le citești.

Olivia: Hai, citește-o!Bufonul: Atunci o să aveți plăcerea unei interpretări potrivite:

“Pe domnul dumnezeul nostru, doamnă”...Olivia: Ce, nu ești în toate mințile?Bufonul: Nu, doamnă, dar așa e rolul; numai un nebun poate

aduce vești de la alt nebun.E nevoie de vox clamantis.

Olivia: Citește-o, rogu-te, cum se cuvine.Bufonul: Așa și fac, madonna; așa se cuvine să citesc o

Asemenea scrisoare: prin urmare, astupați-vă Urechile până o dau gata.

Olivia: Citește-o tu!Maria: “Pe domnul dumnezeul nostru, doamnă, rău mă

persecutați, și lumea va fi pusă la curent cu de această injustiție: m-ați închis la întuneric și m-ațti lăsat la cheremul bețivului dumneavoastră de unchi, cu toate că sunt în posesia facultăților mele tot atât cât și domnia-voastră. Sunt și în posesia scrisorii dumneavoastră olografe, care îmi prescrie cum să mă port, și cu ea în mână vă voi pune într-o situație delicată. Gândiți-vă la mine cum poftiți, iar dacă nu sunt prea respectuos, e fiindcă urla în mine injuria comisă. A voastră înnebunită victimă: MALVOLIO.”

Olivia: El a scris cuvintele eștia?Bufonul: Da, doamnă.Ducele: Nu pare să fie opera unui nebun.Olivia: Scoate-l degrabă și adu-l.

Slăvite domn, asupra alor noastreVei hotarî cum crezi; eu te-aș rugaSă mă scoți o soră bună dacăSoție nu ți-am fost, și, de ți-i placul,Aceste două nunți să le pornimOlaltă,-n casa mea, cu voi ca oaspeți.

Ducele: Propunerea o-mbrățișez cu drag.Primește-mi mâna și stăpână-n veciStăpânului să-i fii.

Olivia: Și sora mea!Ducele: Acesta ți-e nebunul?Olivia: Așa se pare.

Ei, ce-i, Malvolio?Malvolio: Doamnă, ce rău mi-ați mai făcut, ce rău!Olivia: Eu ție, rău, Malvolio? Nu stiu...

Malvolio: Ba da, stăpână, vezi: citește asta.Și să nu-mi spui că nu-i de mână ta,O slovă doar de-ai izbuit s-o faciÎntr-un alt chip, mă dau bătut.

Oivia: Malvolio, vai, dar nu e scrisul meu,Deși mărturisesc că nu-i departe.E, negreșit, o poznă de-a Mariei;Mi-a spus, întâi, că ai înnebunit;Pe urmă mi te-ai prezentat zâmbind.Te rog, fii liniștit. Ți s-a făcutO farsă nemiloasă ale căeriMotive și-autori îi vom afla...

Maria: Într-acest gând, Mărturisesc că eu și cu sir TobyAm născocit întreg acest complotCa să-i plătim bățosului MalvolioNiște purtpri mitocănești mai vechi.

Maria-i autoarea epistoleiLa stăruința lui sir Toby.

Bufonul: Care ca recompensă, a luat-o de nevastă.Maria: Sunt glume, demne mai curând de râs

Decât de răzbunări. De-am cântări,Care pe care, cred că suntem chit.

Olivia: Sărman naiv, ce rău te-au păcălit!Bufonul: “Unii se nasc mari, alții dobândesc mărirea, iar

altora, în sfârșit, le-atârnă deasupra capului”… Scumpule, să știi că și eu am avut un rol în comedia asta.

Am fost Topaz, părințelul Topaz: “Nebunule, îți jur că nu sunt nebun!” Ți-aduci aminte, bobocule? “Mă mir că înălțimea-voastră se poate desfăta la glumele acestui obraznic neghiob.” Și uite că timpul făcu o pirueta și îi răzbună pe nebuni!

Malvolio: M-oi răzbuna și eu pe haita asta!...Olivia: Prea l-ați făcut de râsul lumii, bietul!

Ducele: Hai, după el ieșiți, să-l împăcați.Va bate pentru noi, vom împletiAceste inimi calde...Iubită soră, oaspeții tăi suntem.Cezario, vino;-asa tevoi numiPân’ce schimbarea ta va fi deplină,Și-atunci vei fi iubita mea regină!

Sebastian: Aici, mărgăritarul de la eaÎl văd, îl simt în palmă. Și tot credCă-i doar o amăgire ce m-a prins,Și nu-s nebun.Dar întâmplarea asta,Această revărsare de norocAtât de mult e mai presus de fire.

E ceva în toată treaba asta care-mi scapă.