actele instituţiilor uniunii europene a căror interpretare...

Revista Afaceri juridice europene, nr. 3/2016 ‐ iaduer.ro

1 Revista Afaceri juridice europene, nr. 3/2016 ‐ iaduer.ro

Actele instituţiilor Uniunii Europene a căror interpretare a fost solicitată de instanţele din România

Evelina Florina Dan

Membru aderent ARDAE –

Asociaţia română de drept şi afaceri europene



Nr. Cauza Dispozitiile a caror interpretare s-a solicitat

Textul dispozitiilor a caror interpretare s-a solicitat

Nr. de situatii in care CJU a hotarat cu privire la interpretarea dispozitiilor

1 C-33/07, Jipa Art.18 CE Art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a

Art.18 CE „Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor



Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.

prevăzute de prezentul tratat şi de dispoziţiile adoptate în vederea aplicării sale”.

Art. 27 alineatele (1) și (2) din Directiva 2004/38: (1) Sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.(2) Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.

Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.”

2 C-402/09, Tatu 110 TFUE Art. 110 TFUE: „Niciun stat membru nu aplică,

direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”

C-136/10, Obreja conexa cu C-178/10, Darmi, C-263/10, Nisipeanu, C-335/10, Vijulan, C-336/10, Ijac, C-377/10, Băilă, C-438/10, Druţu, C-439/10, DRA SPEED, C-440/10, SEMTEX, C-441/10, Anghel, C-573/10, Micşa, C-29/11, Şfichi conexa cu C‐30/11, Ilas, C-97/13, Câmpean, C-214/13, Ciocoiu, C-331/13, Nicula, C-69/14, Târşia, C-76/14, Manea, C-585/14, Chiş, conexata cu C-586/14, Budişan, pendinte, C-587/14, Moldovan, C-588/14, Constantinescu, C-609/14, Nicula, C-73/15, Vicdantrans, C-234/15, Doris Spedition, C-235/15, Bosneaga, C-236/15, Antoci.



3 C-102/10, Bejan Art. 49 TFUE, 56 TFUE, 57 TFUE, art. 59 alineatul (1) TFUE și a art.169 TFUE A doua Directiva 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule. A treia Directiva 90/232/CEE a Consiliului din 14 mai 1990 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind asigurarea generală directă Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii Directiva 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005

Art. 49 TFUE: “ (…) sunt interzise restricţiile privind libertatea de stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Această interdicţie vizează şi restricţiile privind înfiinţarea de agenţii, sucursale sau filiale de către resortisanţii unui stat membru stabiliţi pe teritoriul altui stat membru”. Art. 56 TFUE: “(…) sunt interzise restricţiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor.” Art. 57 TFUE: “În înţelesul tratatelor, sunt considerate servicii prestaţiile furnizate în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii, în măsura în care nu sunt reglementate de dispoziţiile privind libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor.” Art. 59.1 TFUE: “Pentru realizarea liberalizării unui anumit serviciu, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, după consultarea Comitetului Economic şi Social, hotărăsc prin directive.” Art. 169 TFUE: “Pentru a promova interesele consumatorilor şi pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, Uniunea contribuie la protecţia sănătăţii, a siguranţei şi a intereselor economice ale consumatorilor, precum şi la promovarea dreptului acestora la informare, educare şi organizare în vederea apărării intereselor lor (…)”

Al șaptelea și al nouălea considerent ale Directivei 84/5: „întrucât este în interesul victimelor ca efectele anumitor clauze de excludere să fie limitate la relațiile între asigurător și persoana care poartă răspunderea pentru accident; […]întrucât trebuie să se acorde membrilor familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane care poartă răspunderea, o protecție comparabilă cu cea de care beneficiază alți terți, în orice caz în ceea ce privește vătămarea corporală”.

Articolul 2 alineatul (1) din această directivă prevede:„Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru ca orice dispoziție legală sau clauză contractuală conținută într-o poliță de asigurare, care exclude de la asigurare cazurile în care vehiculele sunt utilizate sau conduse de către:

– persoane care nu sunt autorizate în mod explicit sau implicit,sau

– persoane care nu sunt titularele unui permis care să le dea dreptul să conducă vehiculul respectiv, sau

– persoane care nu respectă obligațiile legale de ordin tehnic cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv, să fie considerată, în sensul

Art. 49 si 56 TFUE: C 92/14, Tudoran şi alţii. Directiva 93/13/CEE: C-143/13, Matei (art. 4 alin. (2)), C-92/14, Tudoran şi alţii, (art. 3 si 10 din Directiva), C-110/14, Costea, (art. 2 litera (b) din Directiva), C-348/14, Bucura, C-74/15, Tarcau (art. 2 litera b, art. 1 alin.1 ), C-534/15, Dumitraș (art. 2 litera b, art. 1 alin.1 ), C-627/15, Gavrilescu si Gavrilescu 9art. 4 alin. 2).



articolului 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE, fără efect în ceea ce privește pretențiile unor terți care au fost victime ale unui accident.

Considerentele (20)-(22) ale Directivei 2005/14 au următorul cuprins:

„(20) Pentru a garanta întreaga protecție dorită victimelor accidentelor auto, statele membre nu ar trebui să permită întreprinderilor de asigurare să se bazeze pe excesul contra unei victime.

(21) Dreptul de invocare a contractului de asigurare și de cerere a despăgubirii direct la o întreprindere de asigurare este foarte important pentru protecția victimelor accidentelor auto. Directiva 2000/26/CE acordă deja victimelor accidentelor care au avut loc într-un alt stat membru decât statul membru de reședință al persoanei vătămate și care au fost cauzate de utilizarea unor vehicule asigurate și care au locul obișnuit de staționare într-un stat membru un drept de acțiune directă împotriva întreprinderii de asigurare care acoperă răspunderea civilă a persoanei responsabile. Pentru facilitarea unei soluționări rapide și eficiente a cererilor de despăgubire și pentru evitarea, pe cât posibil, a unor proceduri judiciare costisitoare, acest drept ar trebui extins în cazul tuturor victimelor accidentelor auto.

(22) Pentru îmbunătățirea protecției victimelor accidentelor auto, ar trebui să se aplice procedura de prezentare a unei «oferte de despăgubire motivate» prevăzute de Directiva 2000/26/CE în cazul oricărui accident care implică un astfel de vehicul. Aceeași procedură ar trebui, de asemenea, să se aplice mutatis mutandis în cazul cererilor de despăgubire a căror soluționare este efectuată de sistemul birourilor naționale de asigurare prevăzut de Directiva 72/166/CEE.”

4, 5 C-136/10, Obreja conexa cu C-178/10, Darmi

Art. 28 TFUE, 30 TFUE și 110 TFUE

Art. 28 TFUE: “ Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri şi care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import şi la export şi a oricăror taxe cu efect echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţări terţe (…)” Art. 30 TFUE: “Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicţie se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.” Art. 110 TFUE: “Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare. De asemenea, nici un stat

Art. 110 TFUE: Idem C-402/09, Tatu



membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie.”

6 C-258/10, Grigore Art. 2 punctul 1 și a art. 6 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.

Art. 2 punctul 1 Directiva 2003/88/CE: “ prin «timp de lucru» se înțelege orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziția angajatorului și își exercită activitatea sau funcțiile, în conformitate cu legislațiile și practicile naționale;”

Art. 6 Directiva 2003/88/CE: “ „Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, în funcție de necesitățile de protecție a sănătății și securității lucrătorilor:

(a) timpul de lucru săptămânal să fie limitat prin acte cu putere de lege și acte administrative sau prin convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali;

(b) timpul mediu de lucru pentru fiecare perioadă de șapte zile, inclusiv orele suplimentare, să nu depășească 48 de ore.”

7 C-263/10, Nisipeanu

Art.110 TFUE Idem C-402/09, Tatu

8 C-264/10, Kita - 9 C-283/10, Circul

Globus Bucureşti Art. 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională

Art. 3.1 Directiva 2001/29/CE „Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.”

10 C-310/10, Agafiţei și alţii

Art.15 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică Art. 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă

Art. 15 Directiva 200/43/CE: “„Statele membre trebuie să stabilească norme privind sancțiunile care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate în aplicarea prezentei directive și să ia toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile, care pot cuprinde plata de compensații pentru victimă, trebuie să fie eficiente, proporționale și să descurajeze discriminarea. […]” Art. 17 Directiva 2000/78/CE: “„Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor naționale adoptate conform prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării acestora. Sancțiunile astfel prevăzute, care pot consta în despăgubirea victimei, trebuie să fie efective, proporționale și disuasive. […]”

Directiva 2000/78/CE: C-81/12, Asociaţia ACCEPT, (Art. 2 alineatul (2) litera (a), art.10 alineatul (1) , art. 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000), C-262/14, SCMD (art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (1) si art. 6). Directive 2000/78/CE: C-81/12, Asociaţia ACCEPT.

11 C-335/10, Vijulan Art. 110 TFUE Idem C-402/09, Tatu 12 C-336/10, Ijac Art. 110 TFUE Idem C-402/09, Tatu 13 C-377/10, Băilă Art. 110 TFUE – respinsa Idem C-402/09, Tatu 14 C-438/10, Druţu Art. 110 TFUE Idem C-402/09, Tatu 15 C-439/10, DRA

SPEED Art. 110 TFUE –respinsa Idem C-402/09, Tatu

16 C-440/10, Art. 110 TFUE – respinsa Idem C-402/09, Tatu



SEMTEX 17 C-441/10, Anghel Art. 110 TFUE – respinsa Idem C-402/09, Tatu 18 C-573/10, Micşa Art. 110 TFUE Idem C-402/09, Tatu 19 C-602/10, SC

Volksbank România

Art. 22, 24 și 30 din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori

Art. 22 Directiva 2008/48/CE: “„În măsura în care prezenta directivă conține dispoziții armonizate, statele membre nu pot menține sau introduce în legislația lor națională dispoziții diferite față de cele stabilite de prezenta directivă.” Art. 24 Directiva 2008/48/CE: „Statele membre se asigură că există proceduri adecvate și eficiente de soluționare pe cale extrajudiciară a litigiilor cu consumatorii privind contractele de credit, recurgând, după caz, la organisme existente.”

Art. 30 Directiva 2008/48/CE: “„(1) Prezenta directivă nu se aplică contractelor de credit existente la data intrării în vigoare a măsurilor naționale de punere în aplicare.

(2) Cu toate acestea, statele membre se asigură că articolele 11, 12, 13 și 17, articolul 18 alineatul (1) a doua teză și articolul 18 alineatul (2) se aplică și contractelor pe durată nedeterminată existente la data la care intră în vigoare măsurile naționale de punere în aplicare.”

C-92/14, Tudoran şi alţii

20,21 C-29/11, Şfichi conexa cu C-30/11, Ilas.

Art. 110 TFUE Idem C-402/09, Tatu

22 C-47/11, SC Volksbank România

-

23 C-248/11, Nilaş Art. 4 alineatul (1) punctul 14 și art. 47 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare

Art. 4, punctual 14 Directiva 2004/39/CE: „«piață reglementată» înseamnă un sistem multilateral, exploatat și gestionat de un operator, care asigură sau facilitează confruntarea – chiar în interiorul său și în conformitate cu norme nediscreționare – a unor interese multiple de vânzare și de cumpărare exprimate de terți pentru instrumente financiare, într-un mod care conduce la încheierea de contracte privind instrumente financiare admise la tranzacționare în cadrul normelor sale și al sistemelor sale, și care este autorizat și funcționează în mod regulat în conformitate cu dispozițiile titlului III;” Art. 47 Directiva 2004/39/CE: „Fiecare stat membru întocmește o listă cu piețele reglementate pentru care este statul membru de origine și comunică această listă celorlalte state membre și Comisiei. Fiecare modificare a acestei liste presupune o comunicare similară. Comisia publică o listă cu toate piețele reglementate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și o actualizează cel puțin o dată pe an. De asemenea, ea publică și actualizează lista pe site-ul Internet de fiecare dată când un stat membru notifică o modificare a propriei liste.”

24 C-257/11, Gran Via Moineşti

Art. 167, 168 și a art. 185 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE a

Art. 167 Directiva 2006/112/CE: „Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa

C-79/12, Mora IPR (art. 211 din Directiva 2006/112/CE a



Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

deductibilă devine exigibilă.”

Art. 168 Directiva 2006/112/CE: „În măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate în scopul operațiunilor taxabile ale unei persoane impozabile, persoana impozabilă are dreptul, în statul membru în care efectuează operațiunile respective, de a deduce din valoarea TVA-ului, pe care are obligația de a o plăti, următoarele sume:

(a) TVA-ul datorat sau achitat în statul membru în cauză pentru bunurile care îi sunt sau care urmează a-i fi livrate sau pentru serviciile care îi sunt sau urmează a-i fi prestate de o altă persoană impozabilă;

[...]”

Art. 185, alineatul 2 Directiva 2006/112/ CE:” (2) Prin derogare de la alineatul (1), nu se efectuează regularizări în cazul operațiunilor rămase total sau parțial neachitate sau în cazul distrugerii, pierderii sau furtului demonstrate sau confirmate în mod corespunzător sau în cazul bunurilor preluate pentru oferirea de cadouri de mică valoare sau de eșantioane, în conformitate cu articolul 16. Cu toate acestea, în cazul operațiunilor rămase total sau parțial neachitate sau în cazul furtului, statele membre pot solicita efectuarea regularizării.”

Consiliului din 28 noiembrie 2006), C-249/12, Tulică, C-250/12, Plavoşin ( art. 73 si 78), C-424/12, Fatorie, C-431/12, SC Rafinăria Steaua Română (art. 183), C-438/13, BCR Leasing (art. 16 si 18 din Directiva), C-144/14, Tomoiagă (art. 273 si 287 punctul 18 din Directiva), C-183/14, Salomie si Oltean (art. 167, 168, 179 si 213 din Directiva).

25 C-396/11, Radu Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre

Art. 1 : „(1) Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de un stat membru în vederea arestării și a predării de către un alt stat membru a unei persoane căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

(2) Statele membre execută orice mandat european de arestare, pe baza principiului recunoașterii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii-cadru.

(3) Prezenta decizie-cadru nu poate avea ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt acestea consacrate de articolul 6 [UE].”

Art. 3: „Autoritatea judiciară a statului membru de executare (denumită în continuare «autoritate judiciară de executare») refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele

C-241/15, Bob-Dogi.



cazuri:

[...]

2. atunci când din informațiile aflate la dispoziția autorității judiciare de executare rezultă că persoana căutată a fost judecată definitiv într-un stat membru pentru aceleași fapte, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare, sau să nu mai poată fi executată, în conformitate cu dreptul statului membru de condamnare;

5. în cazul în care, din informațiile aflate la dispoziția autorității judiciare de executare, rezultă că persoana căutată a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de o țară terță, cu condiția ca, în caz de condamnare, sentința să fi fost executată sau să se afle în acel moment în curs de executare sau să nu mai poată fi executată, în conformitate cu dreptul țării de condamnare;

26 C-434/11, Corpul

Naţional al Poliţiştilor

Art. 17 alineatul (1), a art. 20 și a art. 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene- necompetenta a Curtii- necompetenta a Curtii

Art. 17.1: “(1) Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.” Art. 20: “Toate persoanele sunt egale în fața legii.”

Art. 21: “(1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.

(2) În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie.”

C-565/11, Irimie (art. 17 ), C-369/12, Corpul National al Politistilor (+ art. 51), C-331/13, Nicula, C-69/14, Târşia (+ 47 din Carta), C-92/14, Tudoran şi alţii (art. 47), C-200/14, Câmpean, (+art. 47), C-288/14, Ciup (art. 17), C-496/14, Văraru (art. 20, 21 alin.1, art. 24 alin.1, art. 34 alin. 1,2, art. 52), C-608/14, Pondiche (art. 20, 21 alin.1, art. 24 alin.1 si 2, art. 34, 52), C-609/14, Nicula (art. 17, 20, 21), C-205/15, Toma (art. 20, 21, 47), C-328/15, Tarsia (art. 20,21 alin.1, art. 52), C-407/15, Ripanu (art. 47).

27, 28

C-483/11, Boncea si altii, conexata cu C-484/11, Budan

Art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a art. 8 din Declarația universală a drepturilor omului- necompetenta a Curtii

Art. 5 Conventia pentru apararea drepturilor omului: “1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale :

a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent ;

b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege ;

c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare



competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia ;

d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa autorităţii competente ;

e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ;

f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală unei persoane în scopul împiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa. […] Art. 8 Declaratia universal a drepturilor omului: “Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente impotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sint recunoscute prin constitutie sau lege.”

29 C-462/11, Cozman

Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale- necompetenta a Curtii

Art. 1: “ Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

30 C-565/11, Irimie Art. 6 TUE și a articolului 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Art. 6 TUE: “(1) Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.

Dispozițiile cuprinse în Cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate.

Drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispozițiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea și punerea sa în aplicare și cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicațiilor menționate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziții.

Carta drepturilor fundamentale: Idem C-434/11, Corpul Naţional al Poliţiştilor. Art. 6 TUE: C-134/12, Corpul Naţional al Poliţiştilor (art. 17 Carta), C-331/13, Nicula, C-69/14, Târşia, C-200/14, Câmpean, C-305/14, Babasan, C-496/14, Văraru, C-608/14, Pondiche, C-609/14, Nicula, C-328/15, Tarsia.



(2) Uniunea aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de această aderare.

(3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.”

Art. 17 Carta drepturilor fundamentale a UE: “(1) Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.

(2) Proprietatea intelectuală este protejată.”

31 C-571/11, SC

Volksbank Romania

-

32 C-627/11, Augustus

Regulamentul (CE) nr. 1268/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 privind sprijinul comunitar destinat măsurilor de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală în țările candidate din Europa Centrală și de Est în perioada de preaderare și Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale privind fondurile structurale

33 C-663/11, Scandic Distilleries

Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse

Potrivit celui de al optsprezecelea considerent al Directivei 92/12, „plata accizelor în statul membru în care produsele au fost puse în consum trebuie să atragă după sine rambursarea acelor taxe dacă produsele nu sunt destinate consumului în acel stat membru”.

Art. 6 alineatul (1) :„Accizele sunt exigibile în momentul punerii în consum sau în momentul înregistrării unor deficite care trebuie supuse accizelor [...]. Punerea în consum a produselor supuse accizelor înseamnă:

(a) orice derogare, chiar și neregulamentară, de la un regim de suspendare;

(b) orice prelucrare, chiar și neregulamentară, a



produselor în cauză în afara unui regim de suspendare;

(c) orice import al produselor în cauză, chiar și neregulamentar, în cazul în care produsele nu au fost incluse într-un regim de suspendare.”

Art. 7 alineatele (1)-(6): „(1) În cazul produselor supuse accizelor și puse deja în consum într-un stat membru, deținute în scopuri comerciale într-un alt stat membru, accizele sunt percepute în statul membru în care sunt deținute produsele în cauză.

(2) În acest scop, fără a aduce atingere articolului 6, dacă produsele puse deja în consum, conform definiției din articolul 6, într-un stat membru sunt livrate, destinate livrării în alt stat membru sau folosite în alt stat membru în vederea realizării de către un comerciant a unei activități economice independente sau pentru un organism de drept public, accizele devin exigibile în acel alt stat membru.

(3) În funcție de toate elementele situației, accizele sunt datorate de către persoana care efectuează livrarea sau deține produsele destinate livrării sau de persoana care primește produsele pentru a le folosi într-un stat membru, altul decât cel în care produsele au fost deja puse în consum, sau de către comerciantul sau organismul de drept public relevant.

(4) Produsele menționate la alineatul (1) circulă între teritoriile diverselor state membre împreună cu un document de însoțire care conține datele principale din documentul menționat la articolul 18 alineatul (1). Forma și conținutul acestui document se stabilesc în conformitate cu procedura stabilită în articolul 24 din prezenta directivă. […]

34 C-79/12, Mora IPR

Art. 26 alineatul (2) TFUE, art. 28 TFUE și 30 TFUE, art. 107 alineatul (1) TFUE, art. 211 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

Art. 26(2) TFUE: “ Piaţa internă cuprinde un spaţiu fără frontiere interne, în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispoziţiile tratatelor.” Art. 28 TFUE: “1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri şi care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import şi la export şi a oricăror taxe cu efect echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţări terţe. (2) Dispoziţiile articolului 30 şi cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele membre, precum şi produselor care provin din ţări terţe care se află în liberă circulaţie în statele membre.” Art. 30 TFUE: “Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu

Directiva 2006/112/CE: Idem C-257/11, Gran Via Moineşti.



efect echivalent. Această interdicţie se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.” Art. 107.1 TFUE: “(1) Cu excepţia derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.”

Art.211 Directiva 2006/112/CE:„Statele membre stabilesc modalitățile de plată în ceea ce privește importul de bunuri.[…]

35 C-81/12, Asociaţia ACCEPT

Art. 2 alineatul (2) litera (a), art.10 alineatul (1) , art. 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă

Art.2: „(1) În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1.

(2) În sensul alineatului (1):

(a) o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într-o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1;

[...]

(3) Hărțuirea este considerată o formă de discriminare, în sensul alineatului (1), atunci când se manifestă un comportament indezirabil legat de unul din motivele prevăzute la articolul 1, care are ca obiectiv sau ca efect lezarea demnității unei persoane și crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau ofensator. În acest context, noțiunea de hărțuire poate fi definită în conformitate cu legislațiile și practicile naționale ale statelor membre.”

Art. 17: „Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor naționale adoptate conform prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării acestora. Sancțiunile astfel prevăzute, care pot consta în despăgubirea victimei, trebuie să fie efective, proporționale și disuasive. [...]”

Idem C-310/10, Agafiţei și alţii Directiva 2000/78/CE: C-310/10, Agafiţei și alţii (art. 17 ).


-


-

38 C-134/12, Corpul Naţional al Poliţiştilor

17 alineatul (1), art. 20, art. 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

Art. 17.1 Carta drepturilor fundamentale a UE: “Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa



art. 15 paragraful 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale- necompetenta a Curtii

moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.” Art. 20 Carta drepturilor fundamentale a UE: “Toate persoanele sunt egale în fața legii.” Art. 21(1) Carta drepturilor fundamentale a UE:”Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.” Art. 15.3 Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale: “Orice Înaltă Parte Contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze Secretarul General al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi dispoziţiile Convenţiei devin din nou deplin aplicabile.”


‐

40, 41

C-249/12, Tulică, C-250/12, Plavoşin

Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată și în special a articolele 73 și 78.

Art. 73 Directiva 2006/112/CE: „Pentru livrarea de bunuri sau pentru prestarea de servicii, altele decât cele prevăzute la articolele 74-77, baza de impozitare include toate elementele care reprezintă contrapartida obținută sau care urmează să fie obținută de către furnizor sau de către prestator, în schimbul livrării sau al prestării, de la client sau de la un terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul livrării sau al prestării.”

Art. 78 Directiva 2006/112/CE: „Baza de impozitare include următoarele elemente:

a) impozite, drepturi, prelevări și taxe, cu excepția TVA-ului în sine.

b) cheltuieli accesorii cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului.

În sensul primului paragraf litera (b), statele membre pot considera drept cheltuieli accesorii cheltuielile care fac obiectul unei înțelegeri separate.”

Idem C-257/11, Gran Via Moineşti.

42 C-323/12, E. ON A opta directiva 79/1072/CEE a Art.1: „În sensul prezentei directive, «persoană



Global Commodities (anciennement E.On Energy Trading)

Consiliului din 6 decembrie 1979 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării

plătitoare de impozit care nu este stabilită pe teritoriul țării» înseamnă o persoană care [...] nu a avut în acea țară nici sediul activității sale economice, nici o unitate fixă de unde a efectuat tranzacții și nici, în absența unui sediu sau a unei unități fixe, domiciliul stabil sau locul obișnuit de rezidență și care [...] nu a livrat bunuri și nu a prestat servicii considerate livrate sau prestate în țara respectivă, [cu excepția anumitor servicii de transport și a anumitor alte prestări de servicii].”

În temeiul articolului 2 din A opta directivă, fiecare stat membru restituie oricărei persoane plătitoare de impozit care nu este stabilită pe teritoriul țării, dar care este stabilită în alt stat membru, în condițiile prevăzute în A opta directivă, TVA-ul aferent serviciilor care i-au fost prestate sau bunurilor mobiliare care i-au fost livrate de altă persoană plătitoare de impozit pe teritoriul țării, în măsura în care astfel de bunuri și servicii sunt folosite, printre altele, în tranzacțiile prevăzute la articolul 169 litera (a) din Directiva TVA.

Articolele 3 și 4 din A opta directivă enumeră o serie de condiții care trebuie să fie îndeplinite de o persoană impozabilă care dorește să beneficieze de rambursarea TVA-ului achitat.[…]”

43 C-369/12, Corpul National al Politistilor

17 alineatul (1), a art. 20, a art. 21 alineatul (1) și a art. 51 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene- necompetenta a Curtii

Art. 17.1 Carta drepturilor fundamentale a UE: “Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.” Art. 20 Carta drepturilor fundamentale a UE: “Toate persoanele sunt egale în fața legii.” Art. 21(1) Carta drepturilor fundamentale a UE:”Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.” Art. 51(1) Carta drepturilor fundamentale a UE: “ Dispozițiile prezentei carte se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respectă drepturile și principiile și promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuțiile pe care le au în acest sens și cu respectarea limitelor competențelor conferite Uniunii de tratate.”

Idem C-434/11, Corpul Naţional al Poliţiştilor

44 C-424/12, Fatorie Directiva 2006/112/CE a Consiliului Art. 178 literele (a) și (f) din Directiva TVA Idem C-257/11, Gran Via



din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în special interpretarea dispozițiilor privind dreptul de deducere în cadrul aplicării sistemului de taxare inversă, precum și a principiilor neutralității fiscale a taxei pe valoarea adăugată

prevede: „Pentru exercitarea dreptului de deducere, o persoană impozabilă este necesar să îndeplinească următoarele condiții:

(a) pentru deducerile în temeiul articolului 168 litera (a), în ceea ce privește livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, aceasta are obligația de a deține o factură emisă în conformitate cu articolele 220-236 și cu articolele 238, 239 și 240;[...]

(f) atunci când este obligată să plătească TVA în calitate de client în cazul aplicării articolelor 194-197 sau a articolului 199, are obligația de a îndeplini formalitățile stabilite de fiecare stat membru.”

Potrivit articolului 199 alineatul (1) din această directivă, pentru anumite prestări de servicii, statele membre pot prevedea ca persoana obligată la plata TVA să fie persoana impozabilă destinatară a acestor prestații. Acest regim, cunoscut sub denumirea de „taxare inversă”, poate fi aplicat, potrivit articolului 199 alineatul (1) litera (a) menționat, printre altele, „lucrări[lor] de construcții, inclusiv servicii[lor] de reparații, curățenie, întreținere, transformare și demolare legate de bunuri imobile, precum și livr[ării] de lucrări de construcții”.

Moineşti.

45 C-430/12, Luca Art.49 CE și a art. 22 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996

Art. 49 CE:” În conformitate cu dispoziţiile ce urmează, sunt interzise restricţiile privind libertatea de a presta servicii în cadrul Comunităţii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat al Comunităţii decât cel al beneficiarului serviciilor.Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, poate extinde beneficiul dispoziţiilor prezentului capitol la prestatorii de servicii care sunt resortisanţi ai unui stat terţ şi sunt stabiliţi în cadrul Comunităţii.” Art. 22 din Regulamentul nr. 1408/71, intitulat „Șederea în afara statului competent. Reîntoarcerea sau transferul de reședință în alt stat membru pe durata bolii sau a maternității. Necesitatea de a se deplasa într-un alt stat membru pentru tratament corespunzător”, prevede:

„(1) Lucrătorul salariat sau lucrătorul care desfășoară o activitate independentă care îndeplinește condițiile impuse de legislația statului competent pentru a beneficia de prestații, luând în considerare, dacă este cazul, dispozițiile articolului 18 și:[...]

(c) care este autorizat de instituția competentă să se deplaseze pe teritoriul unui alt stat membru pentru a beneficia de tratament corespunzător bolii sale are dreptul la:

(i) prestații în natură acordate pe seama instituției competente de instituția de la locul de

Regulamentul nr. 1408/71: C-268/13, Petru (art. 22 alin. (2) din Regulament), C-401/13, Balazs, C-432/13, Balazs (art. 7 alin. (2) litera (c) din Regulament), C-598/13, Guletsou (art. 7 alin. (2) litera c din Regulament), C-668/13, Paraskevopoulou ( art. 7 alin. (2) litera c din Regulament).



ședere [...], în conformitate cu dispozițiile legislației aplicate de respectiva instituție, ca și cum ar fi asigurat la aceasta; cu toate acestea, durata perioadei de acordare a prestațiilor este reglementată de legislația statului competent;[...]

46 C-431/12, SC Rafinăria Steaua Română

Art. 183 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

Art. 183 Directiva 2006/112/CE: „Atunci când, pentru o anumită perioadă fiscală, valoarea deducerilor depășește valoarea TVA-ului datorat, statele membre pot fie efectua o rambursare, fie reporta excedentul în perioada următoare, în condițiile pe care le stabilesc.”


47 C-97/13, Câmpean


48 C-143/13, Matei Art. 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii

Art. 4 Directiva 93/13/CEE: „(1) Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.

(2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului [principal al] contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”

Idem C-102/10, Bejan

49 C-214/13, Ciocoiu


50 C-268/13, Petru Art. 22 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 592/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008

Art. 22: „(1) Lucrătorul salariat sau lucrătorul care desfășoară o activitate independentă care îndeplinește condițiile impuse de legislația statului competent pentru a beneficia de prestații, luând în considerare, dacă este cazul, dispozițiile articolului 18 și:[…]

(c) care este autorizat de instituția competentă să se deplaseze pe teritoriul unui alt stat membru pentru a beneficia de tratament corespunzător bolii sale,are dreptul la:

(i) prestații în natură acordate pe seama instituției competente de instituția de la locul de ședere […], în conformitate cu dispozițiile legislației aplicate de respectiva instituție, ca și cum ar fi asigurat la aceasta; cu toate acestea, durata perioadei de acordare a prestațiilor este reglementată de legislația statului competent;[…]

(2) […]Autorizația solicitată conform alineatului (1) litera (c) nu poate fi refuzată în cazul în care tratamentul respectiv figurează printre prestațiile prevăzute de legislația statului membru pe al cărui teritoriu respectiva persoană a avut reședința și unde nu i se poate acorda un astfel de tratament în

Idem C-430/12, Luca



limita timpului necesar pentru obținerea tratamentului în statul membru de reședință, luând în considerare starea sa actuală de sănătate și evoluția probabilă a bolii.

51 C-304/13, APIA

– Timiş Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori

Art. 1 din Regulamentul nr. 1782/2003 prevedea:

„Prezentul regulament stabilește:

– normele comune care reglementează plățile directe aferente schemelor de sprijin de venit din cadrul politicii agricole comune [(PAC)] […];

– un ajutor de venit acordat agricultorilor (denumit în continuare «schema de plată unică»);

– un ajutor de venit simplificat și tranzitoriu acordat agricultorilor din noile state membre (denumit în continuare «schema de plată unică pe suprafață»);[…]”

5 Capitolul 11 din titlul IV din Regulamentul nr. 1782/2003, intitulat „Primele pentru ovine și caprine”, cuprindea articolul 111, care avea următorul cuprins: „În cazul aplicării articolului 67, statele membre acordă anual prime sau plăți suplimentare agricultorilor care practică creșterea animalelor din speciile ovină și caprină, în condițiile prevăzute în prezentul capitol, dacă nu se prevede altfel.”

Art. 115 din regulamentul menționat:

„(1) Prima se plătește unui agricultor beneficiar în funcție de numărul de oi și/sau de capre menținute în exploatație într-o perioadă minimă care urmează să fie stabilită conform procedurii prevăzute în articolul 144 alineatul (2).

(2) În cazul în care Regulamentul (CE) nr. 21/2004 [al Consiliului din 17 decembrie 2003 de stabilire a unui sistem de identificare și de înregistrare a animalelor din speciile ovină și caprină devine aplicabil, se identifică și se înregistrează animalul în conformitate cu aceste norme, astfel încât să fie îndeplinite condițiile prevăzute în vederea acordării primei.”

Capitolul 12 din titlul IV din Regulamentul nr. 1782/2003, intitulat „Plățile pentru carnea de vită”, cuprindea articolul 121, care avea următorul cuprins:

„Dacă se aplică articolul 68, statele membre acordă, în condițiile stabilite în prezentul capitol, dacă nu se prevede altfel, ajutorul sau ajutoarele ales(e) de statul membru în cauză în conformitate



cu articolul menționat anterior.”

Articolul 135 din acest regulament prevedea:

(1) Plățile pe cap de animal pentru masculii din specia bovină pot fi efectuate pe an calendaristic, într-un anumit stat membru, pentru un număr de animale cel mult:[…]

– pentru noile state membre, egal cu plafoanele stabilite la articolul 123 alineatul (8) sau cu numărul mediu de sacrificări de masculi din specia bovină efectuate în 2001, 2002 și 2003, conform cu datele Eurostat pentru respectivii ani sau cu orice altă informație statistică oficială publicată pentru acești ani și admisă de către Comisie.[…]

(4) Plățile pe cap de animal pentru juninci, altele decât cele prevăzute în alineatul (2), se pot efectua pe stat membru și pe an calendaristic, pentru un număr de juninci cel mult egal cu numărul mediu de juninci sacrificate în 1997, 1998 și 1999, conform informațiilor furnizate de Eurostat sau conform altor informații statistice oficiale publicate pentru anii în cauză și aprobate de Comisie. Pentru noile state membre, anii de referință sunt 2001, 2002 și 2003.”

52 C-312/13, Roşu - 53 C-313/13, Ienciu ‐ 54 C-331/13, Nicula Art. 6 TUE si 110 TFUE , art. 17,

20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și a principiilor securității juridice și interdicției reformatio in peius.

Art. 110 TFUE: Idem C-402/09, Tatu. Carta: idem C-434/11, Corpul Naţional al Poliţiştilor Art. 6 TUE: idem C-565/11, Irimie

55 C-368/13, Apia Timiş, scos din lista

Scos din lista

56 C-371/13, SC Schuster & Co Ecologic

Art.47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

C-92/14, Tudoran şi alţii.

57 C-401/13, Balazs, C-432/13, Balazs

Art. 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1992/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006

Art. 6 din Regulamentul nr. 1408/71 prevede: „Sub rezerva dispozițiilor articolelor 7, 8 și 46 alineatul (4), prezentul regulament înlocuiește, cu privire la persoanele și problemele din domeniul său de aplicare, dispozițiile oricărei convenții de securitate socială la care sunt părți:

(a) […] exclusiv două sau mai multe state membre;[…]”

Art. 7 alineatul (2) litera (c) din acest regulament prevede: „Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 6, continuă să se aplice următoarele: […]

Idem C-430/12, Luca



(c) unele dispoziții ale convențiilor în domeniul securității sociale pe care statele membre le-au încheiat anterior datei de la care se aplică prezentul regulament, în cazul în care ele sunt mai favorabile beneficiarilor sau dacă ele decurg din împrejurări istorice specifice și au un efect limitat în timp și dacă ele sunt prezentate în anexa III.”

Art. 94 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat prevede: „(1) Prezentul regulament nu dă naștere niciunui drept cu privire la o perioadă anterioară datei de 1 octombrie 1972 sau datei aplicării sale pe teritoriul statului membru respectiv sau într-o parte a teritoriului acelui stat.

(2) Toate perioadele de asigurare și, după caz, toate perioadele de activitate salariată sau de rezidență realizate în temeiul legislației unui stat membru anterior datei de 1 octombrie 1972 sau anterior datei de punere în aplicare a prezentului regulament pe teritoriul acelui stat membru sau într-o parte a teritoriului acelui stat sunt luate în considerare pentru stabilirea drepturilor dobândite în temeiul dispozițiilor prezentului regulament.”

59 C-438/13, BCR

Leasing Art. 16 și 18 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

Art. 16: „Utilizarea de către o persoană impozabilă a bunurilor care fac parte din activele activității sale economice în interes propriu sau în interesul personalului său, transferul lor gratuit sau, mai general, utilizarea lor în alte scopuri decât cele legate de desfășurarea activității economice sunt considerate livrări cu titlu oneros atunci când taxa aferentă bunurilor respective sau părților componente ale bunurilor respective a fost dedusă total sau parțial.

Cu toate acestea, utilizarea bunurilor ca mostre sau pentru oferirea de cadouri de mică valoare în scopul desfășurării activității nu este considerată livrare cu titlu oneros.”

Articolul 18 din Directiva TVA are următorul cuprins:

„Statele membre pot considera ca o livrare de bunuri efectuată cu titlu oneros fiecare dintre următoarele tranzacții:

(a) utilizarea de către o persoană impozabilă în scopul desfășurării activității sale economice a bunurilor produse, construite, extrase, prelucrate, cumpărate sau importate în cadrul activității respective, în cazul în care TVA-ul aferent bunurilor respective nu este deductibil în întregime, în cazul în care acestea sunt achiziționate de la altă persoană impozabilă;

(b) utilizarea bunurilor de către o persoană




impozabilă într-un domeniu de activitate neimpozabil, atunci când TVA-ul aferent bunurilor respective a fost dedus total sau parțial la achiziția acestora sau la utilizarea lor în conformitate cu litera (a);

60 C-444/13, Solyom și Solyom

-

61 C-598/13, Guletsou

Art.7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1992/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006.

Art. 7 (2): „Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 6, continuă să se aplice următoarele:[…]

(c) unele dispoziții ale convențiilor în domeniul securității sociale pe care statele membre le-au încheiat anterior datei de la care se aplică prezentul regulament, în cazul în care ele sunt mai favorabile beneficiarilor sau dacă ele decurg din împrejurări istorice specifice și au un efect limitat în timp și dacă ele sunt prezentate în anexa III.”

Idem C-430/12, Luca

62 C-635/13, ALKA interpretarea Nomenclaturii combinate (denumită în continuare „NC”) care figurează în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, precum și interpretarea Regulamentului (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar

În temeiul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2658/87, Comisia Europeană adoptă în fiecare an un regulament care include versiunea completă a NC, împreună cu ratele taxelor vamale, astfel cum rezultă aceasta din măsurile adoptate de Consiliul Uniunii Europene sau de Comisie. Acest regulament se aplică de la data de 1 ianuarie a anului următor.

A doua parte a NC conține o secțiune II, intitulată „Produse ale regnului vegetal”, care cuprinde capitolul 12, intitulat „Semințe și fructe oleaginoase; semințe și fructe diverse; plante industriale sau medicinale; paie și furaje”, în cadrul căruia se găsesc pozițiile 1207, 1209 și 1212 din NC.

63 C-646/13, E.S. Art.8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 988/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009

Art.8 (1):„În domeniul său de aplicare, prezentul regulament înlocuiește orice convenție de securitate socială aplicabilă între statele membre. Cu toate acestea, anumite dispoziții ale convențiilor de securitate socială realizate de statele membre înainte de data aplicării prezentului regulament continuă să se aplice, în măsura în care acestea sunt mai favorabile pentru beneficiarii lor sau în cazul în care sunt rezultatul unor împrejurări istorice speciale și au un efect limitat în timp. Pentru a rămâne în vigoare, aceste dispoziții trebuie să figureze în anexa II. […]”

C-496/14, Văraru (art. 4).

64 C-668/13, Paraskevopoulou

articolului 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor

„Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 6, continuă să se aplice următoarele:[…]

(c) unele dispoziții ale convențiilor în domeniul securității sociale pe care statele membre le-au încheiat anterior datei de la care se aplică prezentul regulament, în cazul în care ele sunt mai favorabile

Idem C-430/12, Luca



acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 , astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1992/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006

beneficiarilor sau dacă ele decurg din împrejurări istorice specifice și au un efect limitat în timp și dacă ele sunt prezentate în anexa III.”

65 C-13/14, Municipiul Piatra Neamț

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea dreptului Uniunii în materia neregulilor prin care se aduce atingere bugetului Uniunii Europene.

66 C-69/14, Târşia Art. 110 TFUE, a articolului 6 TUE, a articolelor 17, 20, 21 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și a principiilor generale ale dreptului Uniunii

Art. 110 TFUE: Idem C-402/09, Tatu. Carta: idem C-434/11, Corpul Naţional al Poliţiştilor. Art. 6 TUE: idem C-565/11, Irimie.

67 C-76/14, Manea


68 C-92/14, Tudoran şi alţii

Art. 49 TFUE și 56 TFUE, art.47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a art.3 și 10 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273), precum și a anumitor dispoziții din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului

Art. 10 din Directiva 93/13 prevede la alineatul (1) al doilea paragraf: „[Dispozițiile Directivei 93/13] se aplică tuturor contractelor încheiate după 31 decembrie 1994.”

Articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2008/48 are următorul cuprins: „Prezenta directivă nu se aplică următoarelor contracte:

(a) contracte de credit garantate fie prin ipotecă, fie printr-o altă garanție comparabilă, utilizată în mod curent într-un stat membru asupra unui bun imobil, fie printr-un drept legat de un bun imobil;

(b) contracte de credit al căror scop este dobândirea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau proiectate; […]”

Art. 49 si 56 TFUE: C-102/10, Bejan. Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993: Idem C-102/10, Bejan Directiva 2008/48/CE: C-602/10, SC Volksbank România Carta: idem C-434/11, Corpul Naţional al Poliţiştilor. Art. 47 Carta: idemC-371/13, SC Schuster & Co Ecologic.

69 C-110/14, Costea Art. 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii

Art.2 Directiva 93/13/CEE: „În sensul prezentei directive:[…]

(b) «consumator» înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale;

(c) «vânzător sau furnizor» înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri legate de activitatea sa

Idem C‐102/10, Bejan



profesională, publică sau privată.”

70 C-144/14,

Tomoiagă

interpretarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, precum și a articolului 273 și a articolului 287 punctul 18 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/162/UE a Consiliului din 22 decembrie 2009

Articolul 273 primul paragraf din această directivă are următorul cuprins: „Statele membre pot impune alte obligații pe care le consideră necesare pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA și a preveni evaziunea, sub rezerva cerinței de tratament egal al operațiunilor interne și operațiunilor efectuate între statele membre de către persoane impozabile și cu condiția ca respectivele obligații să nu genereze, în comerțul dintre statele membre, unele formalități în legătură cu trecerea frontierelor.”

Art. 287 din directiva menționată prevede:„Statele membre care au aderat după 1 ianuarie 1978 pot scuti persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în monedă națională al următoarelor sume, la cursul de schimb din ziua aderării lor:[…]

18. România: 35 000 [de euro].”


71 C-172/14, ING Pensii

Art. 101 alineatul (1) litera (c) TFUE.

72 C-183/14, Salomie si Oltean

interpretarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, precum și a articolelor 167, 168, 179 și 213 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

Art.167 din directiva menționată prevede: „Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.”

Art. 168 din aceeași directivă are următorul cuprins: „În măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate în scopul operațiunilor taxabile ale unei persoane impozabile, persoana impozabilă are dreptul, în statul membru în care efectuează operațiunile respective, de a deduce din valoarea TVA, pe care are obligația de a o plăti, următoarele sume:

(a) TVA datorată sau achitată în statul membru în cauză pentru bunurile care îi sunt sau care urmează a-i fi livrate sau pentru serviciile care îi sunt sau urmează a-i fi prestate de o altă persoană impozabilă;

Art. 179 din Directiva 2006/112 prevede: „Persoana impozabilă efectuează deducerea scăzând din valoarea totală a TVA datorate pentru o anumită perioadă fiscală valoarea totală a TVA pentru care, în aceeași perioadă, dreptul de deducere a apărut și este exercitat în conformitate cu articolul 178. […]”

Art. 213 alineatul (1) din această directivă prevede: „Orice persoană impozabilă declară când începe, își modifică sau încetează activitatea ca persoană




impozabilă. […]”

73 C-200/14,

Câmpean, pendinte

Art. 6 din TUE, art. 17, 20, 21 alin. (1), 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, principiul restituirii taxelor prohibite de dreptul unional tras din jurisprudenţa CJUE, Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei [și] Rezoluţia nr. 1787/2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europe

Carta: idem C-434/11, Corpul Naţional al Poliţiştilor Art. 6 TUE: idem C-565/11, Irimie

74 C-201/14, Bara şi alţii

Art. 124 TFUE, precum și a art. 10, 11 și 13 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date

Art. 124 TFUE:

Art. 10 din Directiva 95/46: „Statele membre prevăd ca operatorul sau reprezentantul său să furnizeze persoanei de la care colectează date care o privesc cel puțin informațiile menționate mai jos, cu excepția cazului în care persoana este deja informată cu privire la aceste date: (a) identitatea operatorului și, dacă este cazul, a reprezentantului; (b) scopul prelucrării căreia îi sunt destinate datele; (c) orice alte informații suplimentare, cum ar fi: – destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor;

– dacă răspunsurile la întrebări sunt obligatorii sau voluntare, precum și consecințele posibile ale evitării răspunsului;

– existența dreptului de acces la datele care o privesc și de rectificare a datelor cu caracter personal, în măsura în care, ținând seama de circumstanțele specifice în care sunt colectate datele, astfel de informații suplimentare sunt necesare pentru asigurarea unei prelucrări corecte a datelor cu privire la persoana vizată.”

Art.11 din această directivă: „(1) Atunci când datele nu au fost colectate de la persoana vizată, statele membre prevăd obligativitatea ca operatorul sau reprezentantul său, în momentul înregistrării datelor cu caracter personal sau, dacă se are în vedere o comunicare a datelor către terți, nu mai târziu de data la care datele sunt comunicate prima oară, să furnizeze persoanei vizate cel puțin informațiile menționate mai jos, cu excepția cazului în care persoana vizată este deja informată cu privire la aceste date: (a) identitatea operatorului și, dacă este cazul, a reprezentantului său; (b) scopurile prelucrării; (c) orice alte informații suplimentare, cum ar fi:

– categoriile de date în cauză;

– destinatarii sau categoriile de destinatari ai



datelor;

– existența dreptului de acces la datele care o privesc și de rectificare a datelor cu caracter personal; în măsura în care, ținând seama de circumstanțele specifice în care sunt colectate datele, astfel de informații suplimentare sunt necesare pentru asigurarea unei prelucrări corecte a datelor cu privire la persoana vizată. Alineatul (1) nu se aplică atunci când, în special în cazul prelucrării în scopuri statistice sau de cercetare istorică ori științifică, informarea persoanei vizate se dovedește a fi imposibilă, implică eforturi disproporționate sau dacă legislația prevede expres înregistrarea ori comunicarea datelor. În aceste cazuri, statele membre prevăd garanții corespunzătoare.”

75 C-258/14, Florescu şi alţii, pendinte

Memorandumul din 23 iunie 2009 de înţelegere între Comunitatea Europeană şi România

Un Memorandum cum este cel de înţelegere din 23 iunie 2009 încheiat între Comunitatea Europeană şi România, publicat în Monitorul Oficial nr. 455/1 iulie 2009 poate fi considerat un act, decizie, comunicare, etc. cu valoare juridică în sensul stabilit de Curtea de justiţie (Hotărârea din 3 februarie 1976, C- Pubblico Ministere vs. Flavia Manghera) În caz afirmativ, Memorandumul din 23 iunie 2009 de înţelegere între Comunitatea Europeană şi România, publicat în Monitorul Oficial nr. 455/1 iulie 2009 trebuie interpretat în sensul că, în vederea reducerii efectelor crizei economice prin reducerea cheltuielilor de personal, Comisia Europeană poate în mod valabil să impună adoptarea unei legi naţionale prin care să fie retras dreptul unei persoane de a încasa pensia contributivă de peste 30 de ani stabilită legal şi încasată anterior legii, pentru motivul că această persoană primeşte salariu pentru o activitate prestată în baza contractului de muncă, diferită de cea din care a fost pensionat?

76 C-260/14, Județul Neamț, pendinte

articolul 98 alineatul (2) teza a II-a din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006

Dacă nerespectarea, de către o autoritate contractantă care beneficiază de o subvenție din fonduri structurale, a normelor privind atribuirea unui contract de achiziție publică având o valoare estimată sub valoarea prag prevăzută de articolul 7 litera (a) din Directiva [2004/18/CEE] , cu ocazia atribuirii contractului care are ca obiect realizarea acțiunii subvenționate, constituie o „abatere” în sensul articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 , respectiv o „neregularitate” în sensul articolului [2] punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 .

În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ, să se stabilească dacă articolul 98 alineatul (2) teza a II-a din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că corecțiile financiare ale statelor membre, în cazul în care acestea au fost aplicate cheltuielilor cofinanțate din fondurile structurale pentru nerespectarea normelor în materia achizițiilor

C-261/14, Județul Bacău şi Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.



publice, sunt măsuri administrative în accepțiunea articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 sau sunt sancțiuni administrative în accepțiunea articolului 5 litera (c) din același regulament.

77 C-261/14, Județul Bacău şi Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pendinte

articolul 98 teza a II-a din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006,

Dacă articolul 98 teza a II-a din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, trebuie interpretat în sensul că corecțiile financiare ale statelor membre, în situația în care au fost aplicate cheltuielilor cofinanțate din fondurile structurale, pentru nerespectarea normelor în materia achizițiilor publice, sunt măsuri administrative în accepțiunea articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 sau sunt sancțiuni administrative în accepțiunea articolului 5 litera (c) din același regulament;

În cazul în care răspunsul la prima întrebare este în sensul că corecțiile financiare sunt sancțiuni administrative, dacă devine incident principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe prevăzut în articolul 2 alineatul (2) teza II-a din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995;

C-260/14, Județul Neamț

78 C-262/14, SCMD Art. 2 alineatul (2), a art. 3 alineatul (1) și a art. 6 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă

Art. 2 alineatele (1) și (2) din directiva menționată prevede: „(1) În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1. În sensul alineatului (1): (a) o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într-o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1; (b) o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecință un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană […]”

Art. 3 alineatul (1) din aceeași directivă prevede: „În limitele competențelor conferite Comunității, prezenta directivă se aplică tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce privește: […] (c) condițiile de încadrare și de muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare; […]”

Idem C-310/10, Agafiţei și alţii.

79 C-278/14, SC Enterprise Focused Solutions

Art. 23 alineatul (8) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (UE) nr. 1251/2011 al Comisiei din 30 noiembrie 2011

Art. 23. (8): “Cu excepția cazului în care sunt justificate de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu pot preciza o producție determinată, o origine determinată sau un procedeu determinat, și nici nu se pot referi la o marcă comercială, la un brevet, la un tip, la o origine sau la o producție determinată, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor întreprinderi sau produse. O astfel de mențiune sau referire este autorizată, cu titlu excepțional, în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de exactă și de inteligibilă a obiectului contractului în conformitate cu alineatele (3) și (4); o astfel de mențiune sau referire este însoțită de cuvintele «sau



echivalent».”

80 C-288/14, Ciup,

pendinte Principiile echivalenţei și efectivităţii remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii Europene, statuate în jurisprudenţa Curţii, precum și dreptul de proprietate, instituit de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene


81 C-305/14, Babasan

art. 6 al art. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană raportat la art. 11 ali. 1 şi art. 12 al. 1 din Cartea Drepturilor Fundamentale

Art. 6 TUE: idem C-565/11, Irimie

82 C-348/14, Bucura

Directivei 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum, precum și a Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii

Articolul 3 din Directiva 87/102 preciza: „[…] orice reclamă sau orice ofertă afișată în spații comerciale prin care o persoană își declară disponibilitatea de a acorda un împrumut sau de a servi drept intermediar în vederea încheierii unui contract de credit și în care se indică rata dobânzii sau orice alte cifre referitoare la costul creditului trebuie, de asemenea, să precizeze și [DAE], cu ajutorul unui exemplu reprezentativ, în cazul în care nu este p Articolul 5 din Directiva 93/13 are următorul cuprins:

„În cazul contractelor în care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului în scris, acestea trebuie întotdeauna redactate într-un limbaj clar și inteligibil. În cazul în care există îndoieli cu privire la sensul unei clauze, prevalează interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator. Această normă de interpretare nu se aplică în contextul procedurilor prevăzute la articolul 7 alineatul (2).”posibil să se utilizeze și alte metode.”

Directiva 93/13/CEE: Idem C‐102/10, Bejan

83 C-354/14, Capoda

art. 34 din TFUE, art. 31 alin. (1) din Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective

84 C-439/14, Star Storage, pendinte

articolului 1 alineatul (1) al treilea paragraf și alineatul (3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări

C-488/14, Max Boegl România si altii.



85 C-488/14, Max Boegl România si altii, pendinte

art.1 (1), 1 (2), 1 (3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări

C-439/14, Star Storage

86 C-496/14, Văraru art.6 din Tratatul Uniuni Europene, art.20, 21 alin.1, art.24 alin.1, art.34 alin.1, 2, art.52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art.4 din Regulamentul CE nr.883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială

Carta: idem C-434/11, Corpul Naţional al Poliţiştilor Art. 6 TUE: idem C-565/11, Irimie Regulament nr. 883/2004: C-646/13, E.S.

87, 99, 89, 90.

C-585/14, Chiş, conexata cu C-586/14, Budişan, pendinte, C-587/14, Moldovan, C-588/14, Constantinescu

Art. 110 TFUE Conţinutul întrebărilor preliminare este acelaşi în cele patru trimiteri.

Idem C-402/09, Tatu

91 C-608/14, Pondiche

art.6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, art.20, art.21, alin.1, art.24, alin.1 şi alin.2, art.34, art.52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene


92 C-609/14, Nicula, pendinte

Articolul 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, articolul 6 din Tratatul Uniunii Europene, articolele 17, 20, 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, principiul securității juridice și principiul non reformatio in peius

Art. 110 TFUE: Idem C-402/09, Tatu Carta: idem C-434/11, Corpul Naţional al Poliţiştilor Art. 6 TUE: idem C-565/11, Irimie

93 C-73/15, Vicdantrans, pendinte


94 C-74/15, Tarcau Articolul 2 litera (b) , Articolul l alineatul (l) din Directiva 93/13/CEE


95 C-205/15, Toma, pendinte

Articolul 4 alineatul 3 TUE, articolele 20, 21, 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Carta: idem C-434/11, Corpul Naţional al Poliţiştilor

96 C-212/15, ENEFI, pendinte

articolului 4 alineatul (1) și (2) litera (f) și (k) din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență

97 C-234/15, Doris Spedition


98 C-235/15, Bosneaga, pendinte


99 C-236/15, Antoci, pendinte




100 C-245/15, Casa Noastra, pendinte

art. 2 pct. 3 din Regulamentul CE nr. 1073/2009 art. 3 lit. a din Regulamentul CE 561/2006

În ce măsură sintagma indiferent de cine sunt organizate din cuprinsul art. 2 pct. 3 din Regulamentul CE nr. 1073/2009 poate fi interpretată în sensul că serviciul regulat de transport poate fi organizat de un agent economic pentru transportul propriilor lucrători la şi de la locul de muncă În ce măsură sintagma transportul de călători prin servicii regulate, traseul liniei nedepăşind 50 km, din cuprinsul art. 3 lit. a din Regulamentul CE 561/2006 poate fi interpretat în sensul că este aplicabil pentru lucrători, în deplasarea la sau de la locul de muncă.

101 C-175/15, Taser International, pendinte

Articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară,

Articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială1 trebuie interpretat în sensul că prin „cazuri în care competența este determinată de alte dispoziții ale prezentului regulament” se înțelege și situația în care părțile dintr-un contract de cesiune a drepturilor asupra unei mărci înregistrate într-un stat membru al Uniunii Europene au convenit, în mod neechivoc și necontestat, să atribuie competența de soluționare a oricărui litigiu privind îndeplinirea obligațiilor contractuale în favoarea instanțelor unui stat care nu este membru al Uniunii Europene și în care reclamantul își are domiciliul (sediul), atunci când reclamantul a sesizat o instanță dintr-un stat membru al Uniunii Europene, pe teritoriul căruia își are domiciliul (sediul) pârâtul?

102 C-241/15, Bob-Dogi, pendinte

articolului 8 alineatul (1) litera (c) din Decizia-cadru [2002/584/JAI]

În vederea aplicării articolului 8 alineatul (1) litera (c) din Decizia-cadru [2002/584/JAI]1 , dacă prin expresia „existenţa unui mandat de arestare” trebuie să se înţeleagă un mandat de arestare naţional – intern – emis în concordanţă cu dispoziţiile procesual-penale ale statului membru emitent, deci distinct de mandatul european de arestare?

C-396/11, Radu.

103 C-328/15, Tarsia, pendinte

Directiva 76/207 modificată prin Directiva 2000/73 pentru stabilirea unui cadru general al egalităţii de tratament în domeniul ocupării şi al muncii, Directiva 2009/54/CE privind aplicarea egalităţii de şanse ţi tratament în materie de încadrare în muncă şi profesie, art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 20, 21 alin. 1, art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

pot fi interperetate ca opunându-se unei reglementări precum Legea 330/2009, OUG 80/2010, Legea 285/2010 care prevăd diferenţierea de tratament dintre cadrele universitare ce au dobândit titlul ştiinţific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii 330/2009 aflate în plata sporului doctoral în cuantum de 15 % şi cele ce au dobândit ulterior acest titlu, fără a exista o justificare de ordin rezonabil?


104 C-407/15, Ripanu, pendinte

art. 47 alin.2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

Dacă art. 47 alin.2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care reglementează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil se opune unei reglementări interne care, pe de o parte, prevede caracterul general obligatoriu al Deciziilor Curţii Constituţionale a României pentru instanţele judecătoreşti doar din momentul publicării acestora în Monitorul Oficial, aşa cum prevede art. 147 alin.




4 din Constituţia României, republicată şi revizuită şi art. 11 alin. 3 din Legea 47/1992, republicată cu modificările şi completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nu mai reglementează suspendarea judecării cauzei deduse judecăţii nici măcar pe durata cuprinsă între data pronunţării deciziei Curţii Constituţionale şi data publicării acesteia în Monitorul Oficial, aşa cum prevede art. 29 din Legea 47/1992, republicată cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost modificat prin art. II pct. 2 din Legea 177/2010 şi nici posibilitatea revizuirii hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat cauza în fond, în situaţia în care după pronunţarea acesteia (hotărârii) Curtea Constituţională a României a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, în temeiul art. 29 alin.3 din Legea 47/1992, republicată cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a faptului că printr-o decizie anterioară Curtea Constituţională a României a constatat neconstituţionalitatea aceloraşi prevederi legale care au făcut obiectul excepţiei invocate, cum prevede art. 509 alin.1 pct. 11 din Legea 134/2010, republicată interpretat per a contrario?”

105 C-416/15, Selena România, pendinte

Regulamentul de punere în aplicare (U.E.) nr. 21/2013 al Consiliului

Regulamentul de punere în aplicare (U.E.) nr. 21/2013 al Consiliului [de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză la importurile anumitor țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din Taiwan sau Thailanda, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Taiwan sau Thailanda] se interpretează în sensul că se aplică şi importurilor efectuate de rezidenţi ai Uniuni Europene din Taiwan anterior datei de 17.01.2013, adică în anul 2012, dar ulterior adoptării Regulamentului de punere în aplicare (U.E.) nr. 791/2011 al Consiliului [de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză]?

106 C-534/15, Dumitraș, pendinte

Articolul 2 litera b din Directiva 93/13/CEE Art.1 alin.1 din Directiva 93/13/CEE

Articolul 2 litera b din Directiva 93/13/CEE, în privinţa definirii noţiunii de „consumator” trebuie interpretat în sensul că include sau dimpotrivă în sensul că exclude din această definiţie persoanele fizice ce au semnat în calitate de garant —fideiusor acte adiţionale şi contracte accesorii ( contracte de fideiusiune, de garanţie imobiliară) contractului de credit încheiat de o societate comercială în vederea desfăşurării activităţii sale , în condiţiile în care aceste persoane fizice nu au nici o legătură cu activitatea societăţii comerciale şi au acţionat în scopuri care se află în afara activităţii lor profesionale, cu menţiunea că reclamanţii în prealabil au fost persoane fizice garante al unui contract de împrumut încheiat cu pârâta creditoare alături de principala debitoare persoană juridică a cărui administrator era reclamantul, dar ulterior

Directiva 93/13/CEE: Idem C‐102/10, Bejan



acel contract a suferit o modificare iar vechea debitoare în care reclamantul era administrator a novat creanţa către o altă persoană juridică cu acordul pârâtei creditoare – în care nici reclamantul şi nici reclamanta nu au calitate de administratori, dar au semnat pentru noua debitoare persoană juridică în calitatea de fidejusori obligaţia novată către această nouă debitoare.

107 C-556/15, Fondul Proprietatea, pendinte

Art. 107 TFUE Art. 107 TFUE trebuie interpretat în sensul că participarea Societăţii COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA la capitalul social al societăţii de proiect HIDRO TARNIŢA SA ce are ca obiect constituirea şi operarea HIDROCENTRALEI TARNIŢA –LĂPUŞTEŞTI , reprezintă ajutor de stat pentru producătorii de energie eoliană şi fotovoltaică în condiţiile în care scopul declarat al proiectului este acela de a asigura condiţiile optime pentru instalarea unei puteri mai mari în centralele care produc aceste tipuri de energie , respectiv: ( i) este o măsură finanţată de stat sau prin intermediul resurselor de stat; (ii) are caracter selectiv şi ( iii) poate afecta schimburile comerciale între statele membre.

În cazul unui răspuns afirmativ, acest ajutor de stat era supus notificării prev. de art. 108 alin. 3 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene?

108 C-614/15, Popescu, pendinte

Directiva 70/1999 1. Faptul că activitatea personalului din domeniul sanitar veterinar cu atribuţii specifice de control este strâns legată de continuarea activităţii unităţilor de tipul celor menţionate la punctul 4, constituie un argument suficient pentru încheierea repetată a unor contracte pe durată determinată, prin excepţie de la normele cu caracter general adoptate în vederea transpunerii Directivei 70/1999?

2. Menţinerea în legislaţie a unor dispoziţii cu caracter special ce permit încheierea repetată, pe o perioadă precum cea descrisă mai sus, de contracte de muncă pe durată determinată în domeniul controlului sanitar veterinar, echivalează cu o încălcare a obligaţiei ce revine statului în transpunerea Directivei 70/1999?

109 C-627/15, Gavrilescu si Gavrilescu, pendinte

articolul 4 alineatul 2 din Directiva 93/13 CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii

Să se stabilească dacă articolul 4 alineatul 2 din Directiva 93/13 CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că termenii ”obiectul principal al contractului” şi ”caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de-o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte”, acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de credit încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor şi un consumator şi care nu făcut obiectul unei negocieri individuale, în




temeiul căreia, pentru restituirea ratelor împrumutului, debitorul este obligat să suporte exclusiv ”riscul valutar”, constând în potenţialul efect negativ constând în creşterea obligaţiei lunare de plată generată de fluctuaţia ratelor de schimb valutar şi pe care l-ar avea de suportat ca urmare a contractării creditului şi a rambursării plăţii sumelor în baza contractului de credit într-o altă monedă decât moneda naţională a României.

110 C-632/15, Popescu, pendinte

Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European

„Dacă prevederile Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului permit Statului Român ca, în cazul conducătorilor de mopede, deţinători ai unui înscris oficial care le conferea dreptul să conducă pe drumurile publice anterior datei de 19 ianuarie 2013, să instituie obligativitatea unui permis de conducere pe baza susţinerii unor probe/ unei examinări similare celorlalte autovehicule, pentru a putea conduce mopedele şi după data de 19 ianuarie 2013”

Trimitere preliminara a Tribunalului Bucuresti privind ajutorul de stat si piata interna a energiei electrice

Art. 107 TFUE În înţelesul art. 107 TFUE participaţia unei societăţi româneşti cu capital de stat la capitalul unei societăţi mixte este echivalentă unui ajutor de stat supus notificării prevăzut de art. 108 TFUE? Este o finanţare de stat , are caracter selectiv şi poate afecta schimburile concurenţei statale membru UE?Această participaţie a unei societăţi cu capital de stat, producătoare de energie electrică, poate fi considerată că încalcă principiul separării sistemelor de transport şi operatorilor de transport şi de sistem instituit prin art. 9 din Directiva 2009/72/CE privind normele instituite pentru piaţa internă a energiei electrice?



Concluzii

Potrivit art. 267 TFUE1, Curtea de Justitie este competenta in a interpreta tratatele si in a se pronunta asupra validitatii si interpretarii actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile Uniunii, revenind statelor membre datoria de a aplica interpretarea actelor realizata de Curte. Astfel, ea doar ofera oricarei instante a Uniunii elementele de interpretare a dreptului Uniunii necesare pentru solutionarea litigiilor. Curtea interpreteaza atat dreptul primar- tratatele, cat si dreptul secundar- acte juridice, regulamente, directive, decizii, recomandari si avize. Astfel, am vazut cum instantele din Romania au solicitat interpretarea unor articole din Tratatul de functionare al UE si din Tratatul privind UE. Cu privire la dreptul secundar, instantele noastre au solicitat interpretarea a unui numar mare de directive, cum sunt Directiva 2004/38/CE, Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, A opta directiva 79/1072/CEE a Consiliului din 6 decembrie 1979 etc; de regulamente, spre exemplu Regulamentul (CE) nr. 1268/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999, Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971, Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 etc; decizii, Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002; recomandari, Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei.

1 Art. 267 TFUE stipulează: “Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăşte în cel mai scurt termen.”



Curtea este competenta in a se pronunta numai la probleme de interpretare a tratatului; dispozitiile referitoare la tratatele Uniunii privesc si tratatele modificatoare precum si tratatele de aderare.

Curtea este competenta sa interpreteze si acte de drept international public. Mai multe trimiteri provenite de la instante din Romania au cerut Curtii de Justitie sa interpreteze dispozitii ale CEDO, trimiteri respinse ca inadmisible de instanta unionala (C-483/11, Boncea si altii, conexata cu C-484/11, Budan).

O alta problema ridicata in trimiteri de la instante din tara noastra a privit interpretarea unor dispozitii ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, in situatii care excedau in mod vadit acele instante domeniul de aplicare a cartei. (C-134/12, Corpul Naţional al Poliţiştilor, C-

369/12, Corpul National al Politistilor, C-462/11, Cozman, C‐434/11, Corpul Naţional al

Poliţiştilor).

Judecatorul national, in situatia in care realizeaza o trimitere preliminara, trebuie sa redacteze acest document cu toata responsabilitatea pentru a convinge instanta unionala cu privire la existenta litigiului si realitatea a carei solutionare este solicitata.

C-439/10, DRA SPEED, C-440/10, SEMTEX, C-441/10, Anghel au fost response pentru

nerespectarea cadrului factual si normativ. Instanta romana ar fi trebuit sa explice mai clar

fondul problemei.

Un exemplu de trimitere preliminara ratata din motive de incompatibilitate a interpretarilor este cauza Agafitei si altii.

Curtea poate hotari sa nu se pronunte asupra unei intrebari preliminare privind aprecierea validitatii unui act de drept al Uniunii, in cazul in care rezulta in mod vadit ca respectiva apreciere, ceruta de instanta nationala, nu are nicio legatura cu realitatea sau cu obiectul litigiului din actiunea principala. In C-377/10, Băilă Curtea a refuzat sa se pronunte asupra cererii

formulate avand in vedere ca interpretarea dreptului Uniunii solicitata nu avea nicio legatura cu realitatea sau cu obiectul actiunii principale.

S-a aratat ca in numeroase decizii, Curtea Europeana de Justitie s-a pronuntat ca nu este competenta a stabili daca o norma comunitara este compatibila cu legislatia vreunui stat membru. Doar un stat membru sau Comisia Europeana poate sesiza aceasta instanta.2

In temeiul art. 99 din noul Regulament de procedura, Curtea de Justitie poate urma o procedura simplificata, astfel incat se poate pronunta prin ordonanta motivata asupra unei trimiteri preliminare atunci cand aceasta din urma este identica cu o intrebare asupra careia Curtea s-a pronuntat deja. Aceasta este situatia mai multor trimiteri de la instante romane, toate

2 Art. 226 si 228 din Tratatul Comisiei Europene.



in materia taxei auto, in privinta carora Curtea a raspuns prin ordonante motivate, intrucat intrebarile preliminare erau in esenta identice cu cele care generasera jurisprudenta Tatu/Nisipeanu. Alte trimiteri cu obiect asemanator sunt: C-401/13, Balazs, C-432/13, Balazs.

Dupa cum observam, cele mai frecvente acte ale Uniunii Europene a caror interpretare a fost solicitata de instantele din Romania sunt:

- articolul 110 al Tratatului privind functionarea Uniunii Europene, care interzice unui stat membru sa aplice produselor altor state membre impozite interne mai mari decat cele care se aplica, produselor nationale similare. In spete, este vorba de taxa de poluare cu ocazia primeri inmatriculari. De asemenea interzice unui stat membru sa aplice produselor altor state membre impozite interne pentru a proteja indirect alte sectoare de productie. - C-402/09, Tatu, C-136/10, Obreja conexa cu C-178/10,

Darmi, C-263/10, Nisipeanu, C-335/10, Vijulan, C-336/10, Ijac, C-377/10, Băilă, C-

438/10, Druţu, C-439/10, DRA SPEED, C-440/10, SEMTEX, C-441/10, Anghel, C-

573/10, Micşa, C-29/11, Şfichi conexa cu C‐30/11, Ilas, C-97/13, Câmpean, C-214/13,

Ciocoiu, C-331/13, Nicula, C-69/14, Târşia, C-76/14, Manea, C-585/14, Chiş,

conexata cu C-586/14, Budişan, pendinte, C-587/14, Moldovan, C-588/14,

Constantinescu, C-609/14, Nicula, C-73/15, Vicdantrans, C-234/15, Doris Spedition,

C-235/15, Bosneaga, C-236/15, Antoci.

- Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in

contractele incheiate cu consumatorii.- C-102/10, Bejan, C-143/13, Matei (art. 4 alin.

(2)), C-92/14, Tudoran şi alţii, (art. 3 si 10 din Directiva), C-110/14, Costea, (art. 2

litera (b) din Directiva), C-348/14, Bucura, C-74/15, Tarcau (art. 2 litera b, art. 1

alin.1 ), C-534/15, Dumitraș (art. 2 litera b, art. 1 alin.1 ), C-627/15, Gavrilescu si

Gavrilescu 9art. 4 alin. 2).

- Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun

al taxei pe valoarea adăugată.- C-257/11, Gran Via Moineşti, C-79/12, Mora IPR (art.

211 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006), C-249/12, Tulică, C-250/12, Plavoşin ( art. 73 si 78), C-424/12, Fatorie, C-431/12, SC Rafinăria

Steaua Română (art. 183), C-438/13, BCR Leasing (art. 16 si 18 din Directiva), C-

144/14, Tomoiagă (art. 273 si 287 punctul 18 din Directiva), C-183/14, Salomie si

Oltean (art. 167, 168, 179 si 213 din Directiva).

- Art.17 alineatul (1), a art.20 și a art.21 alineatul (1) din Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene. Potrivit art. 17 alineatul (1): “(1) Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale



decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o.[…] Art. 20: “Toate persoanele sunt egale în fața legii.” Art. 21 precizeaza ca este interzisa discriminarea bazata pe motive de sex, rasa, culoare, limba, religie, convingeri, chiar si pe motiv de cetatenie.- C-434/11, Corpul Naţional al Poliţiştilor,

C-565/11, Irimie (art. 17 ), C-369/12, Corpul National al Politistilor (+ art. 51), C-

331/13, Nicula, C-69/14, Târşia (+ 47 din Carta), C-92/14, Tudoran şi alţii (art. 47), C-

200/14, Câmpean, (+art. 47), C-288/14, Ciup (art. 17), C-496/14, Văraru (art. 20, 21

alin.1, art. 24 alin.1, art. 34 alin. 1,2, art. 52), C-608/14, Pondiche (art. 20, 21 alin.1,

art. 24 alin.1 si 2, art. 34, 52), C-609/14, Nicula (art. 17, 20, 21), C-205/15, Toma

(art. 20, 21, 47), C-328/15, Tarsia (art. 20,21 alin.1, art. 52), C-407/15, Ripanu (art.

47).

- Art. 6 TUE care precizeaza ca UE recunoaste drepturile, libertatile si principiile in

Carta drepturilor fundamentale a UE din 7 decembrie 2000, insa dispozitiile cuprinse in Carta nu extend in niciun fel competentele Uniunii astfel cum au fost definite in tratate. Dispozitiile acesteia se interpreteaza in conformitate cu regulile generale din titlul VII al Cartei.- C-565/11, Irimie, C-134/12, Corpul Naţional al Poliţiştilor (art.

17 Carta), C-331/13, Nicula, C-69/14, Târşia, C-200/14, Câmpean, C-305/14,

Babasan, C-496/14, Văraru, C-608/14, Pondiche, C-609/14, Nicula, C-328/15, Tarsia.

- Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea

regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității. - C-430/12, Luca, C-268/13, Petru (art. 22 alin. (2) din

Regulament), C-401/13, Balazs, C-432/13, Balazs (art. 7 alin. (2) litera (c) din

Regulament), C-598/13, Guletsou (art. 7 alin. (2) litera c din Regulament), C-668/13,

Paraskevopoulou ( art. 7 alin. (2) litera c din Regulament).



Bibliografie:

Mihai Sandru, Mihai Banu, Dragoş Calin, „Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al UE si experiente ale sistemului roman de drept”, Ed. C. H. Beck, 2013

Revista Afaceri Juridic Europene ‐ http://iaduer.ro/?p=162

actele instituţiilor uniunii europene a căror interpretare...

Documents