MUZEUL “VASILE PÂRVAN”

BÂRLAD

ACTA

MUSEI

TUTOVENSIS

III

2008

ACTA MUSEI TUTOVENSIS ACTA MUSEI TUTOVENSIS Publicaţie a Muzeului „Vasile Pârvan” Publication of „Vasile Pârvan” Str. Vasile Pârvan nr.1 Museum Bârlad 731003 Bârlad Str. Vasile Pârvan nr.1 tel./fax: 40/0235421691; 731003 Bârlad 0335404746; 422211 tel./fax: 40/0235421691 muzevp@muzeuparvan.ro 0335404746; 422211 www.muzeuparvan.ro muzevp@muzeuparvan.ro www.muzeuparvan.ro Colegiul de redacţie: Prof.univ.dr. Nicolae URSULESCU Prof.univ.dr. Vlad CODREA Prof.univ.dr. Nicolae CREŢU Prof. Mircea MAMALAUCĂ Prof. Cristina CARATA Muzeograf Alina BUTNARU Prof. Mircea OANCĂ redactor şef: Mircea MAMALAUCĂ Traducere parţială: - în limba franceză: prof. Elena POPOIU - în limba engleză: prep. univ. drd. Irina IONIŢĂ

REVISTA APARE CU SPRIJINUL FINANCIAR AL CONSILIULUI JUDEŢEAN VASLUI

Coperta I: Tezaurul de la Isaiia, Iaşi (România).

MUZEUL “VASILE PÂRVAN” BÂRLAD

A C T A

M U S E I

T U T O V E N S I S

III

2008

Bârlad 2008

Revistă tipărită de Casa Editorială Demiurg (acreditată de CNCSIS în 2003, reacreditată în 2006)

Şoseaua Păcurari nr. 68, bl. 550, sc. B, et. 4, ap. 16, 700547 - Iaşi, România ℡ 0232/25.70.33; 0745/37.81.50; 0727/840.275 E-mail: ceddemiurg@gmail.com; ceddemiurg@yahoo.fr www.ceddemiurg.ro Consilier editorial: dr. Alexandrina Ioniţă Director Marketing: Irina Ioniţă ( 0740/08.20.05). Editura răspunde la comenzi în limita tirajului disponibil. © Muzeului „Vasile Pârvan” Revistă fondată de Mircea MAMALAUCĂ. Apare anual din 2006.

ISSN: 1842-2373

CUPRINS/CONTENT

ARHEOLOGIE/ARCHEOLOGY Gheorghe LAZAROVICI, Cornelia Magda LAZAROVICI, Fragmentarea rituală a

idolilor şi obiectelor de cult în Neolitic şi Epoca cuprului ...................................... Ritual fragmentation of the idols and cult objects in Neolithic and Copper period

7

10 Eugenia POPUSOI, Elemente plastice Starčevo-Criş regăsite în culturile eneolitice

Precucuteni şi Cucuteni .....................……….............................................................. Plastic elements Starčevo-Criş refund in the plastic of the cultures Precucuteni and Cucuteni .............................................................................................................

16

19

Dumitru D. BOGHIAN, Gestică şi semantică în plastica antropomorfă a culturii Precucuteni. Între tradiţie şi inovare ....................................................................... Gestes et sémantique dans la plastique anthropomorphe de la culture Précucuteni. Entre tradition et innovation ................................................................

25

32

Nicolae URSULESCU, Observaţii privind condiţiile de descoperire a plasticii antropomorfe precucuteniene în aşezarea de la Isaiia (jud. Iaşi) ........................... Observations regarding the conditions of descovering the precucutenian anthropomorphe plastics in the Isaiia (Iaşi County) ………………………………

44

56

Maria DIACONESCU, Elemente noi în plastica antropomorfă de la Vorniceni, Pod Ibăneasa, jud. Botoşani ……............................................………………………… Nouveaux éléments dans la plastique anthropomorphe de Vorniceni-Pod Ibăneasa (dép. de Botoşani) .....................................................................................................

68

71

Lăcrămioara Elena ISTINA, Un topor-târnăcop din cupru descoperit în situl cucutenian de la Fulgeriş, jud. Bacău ..............…………………………………………............. A Copper axe found in the Cucuteni settlement of fulgeriş (Bacău county) ……….

75 86

Radian-Romus ANDREESCU, Consideraţii asupra plasticii antropomorfe gumelniţene Considerations of the anthropomorphic plastics of Gumelniţa ……………………

90

Alin FRÂNCULEASA, Loredana NIŢĂ, Valentin DUMITRAŞCU, Asupra descoperirilor aparţinând culturii gumelniţene de la Urlaţi (jud. Prahova) ............ Découvertes appartenant à la culture Gumelniţa de Urlaţi (dép. de Prahova) .......

94

104 Vasile DIACONU, Despre plastica antropomorfă a culturii Noua …………………......

Sur la plastique anthropomorphe de la culture Noua .............................................. 112 117

Ion MAREŞ, Attila LÁSZLÓ, Bogdan NICULICI, Mircea IGNAT, Plastica zoomorfă şi antropomorfă din aşezarea fortificată din prima epocă a fierului, Cultura-Gava-Holihrady, Grupul Grăniceşti, de la Siret-Dealul Ruina, judeţul Suceava … La plastique zoomorphe et anthropomorphe de l’habitat fortifié du premier âge du fer, la culture Gáva – Holihrady, le groupe Grăniceşti, de Siret – Dealul Ruina, le département de Suceava ............................................................................

120

130

5

MEMORIALISTICĂ/MEMOIRS C. D. ZELETIN, Poetul G. Tutoveanu (1872-1957), figură tutelară a culturii bârlădene ..

Le poèt G. Tutoveanu (1872-1957), figure tutélaire de la culture du Bârlad ………. 141 143

Elena ILIE, Ana Aslan.Celebritate şi memorie locală ....................................................... Ana Aslan. Celebrity and local memorie ..................................................................

144 147

Mihai BANDAC, Nichita Stănescu – idolul şi simbolul unei generaţii …………………... Nichita Stănescu – Idole et symbole d’une generation ……………………………..

153 156

George A. URSĂCESCU, Preotul Vasile C. Ursăcescu (1884-1949), întemeietorul primului muzeu sătesc de antichităţi din România. Succintă expunere biografică .. The priest Vasile C. Ursăcescu (1884-1949), founder of the first village museum of antiquities from Romania. Short biography ……………………………………..

157

162

Rocsana JOSANU, Ion Creangă, între mercantilism şi valorificare culturală………..… Ion Creangă, entre mercantilisme et mise en valeur culturelle ……………………

163 165

Oltea RASCANU-GRAMATICU, Corneliu Moldovanu şi boema bârladeană……….… Corneliu Moldovanu and the Bârlad’s bohema ……………………………………

166 171

Alina BUTNARU, Vasile Pârvan-un adolescent la Bârlad .............................................. Vasile Pârvan-an adolescent at Bârlad ....................................................................

172 175

ŞTIINŢELE NATURII/NATURAL SCIENCES Vlad A. CODREA, Laurenţiu URSACHI, Date asupra descoperirii de Mammuthus

trogontherii (Pohlig, 1885) (Proboscidea, Mammalia) de la Roşieşti, jud. Vaslui .. Data regarding the discovery of the mammuthus trogontherii (pohlig, 1885) (proboscidea, mammalia) from the Roşieşti (Vaslui) ……………………………...

180

185

Sorin GEACU, Cerbul lopătar în judeţul Olt. Zoogeografie şi dinamică populaţională .. Fallow deer (dama dama) in the olt county: zoogeographie and dynamics of the population ……………………………………………………………………...

188

198 Gabriel PLAVAN, Francisc SILMALSICK, The priority of biomonitoring in natural aquatic resources quality management ……………………………...….

199

Diana GHEŢEU, α (alpha) Diversity for trichoptera species from the superior catchment area of Bistriţa river …………………………………...…………..

204

Angelica CURLIŞCĂ, Date preliminare privind endoparaziţii din fam Nematoda întâlniţi la exemplarele de Trachurus Mediterraneus Ponticus colectate pentru acvariul Constanţa în anul 2005 …………………………………………..……… Preliminary data regarding the endoparasites from the fam. nematoda met by in Trachurus Meditrrraneus Ponticus species collected for aquarium Constanţa in may – august 2005 …………………………………………………………………

209

212 Carmen AONCIOAIE, Taxa with special status from the Zăiceşti village area (Botoşani

county) ……………………………………………………………………………...

213 Grigore Tiberius PĂSTOREL, Carmen AONCIOAIE, Gabriel PLAVAN, Aquatic and

marshy macrophytes in the ecosystem of lake Chirita (Iaşi) ………………………

217

6

ARHEOLOGIE

FRAGMENTAREA RITUALĂ A IDOLILOR ŞI

OBIECTELOR DE CULT ÎN NEOLITIC ŞI EPOCA CUPRULUI

Gheorghe LAZAROVICI∗, Cornelia-Magda LAZAROVICI∗∗

Key words: Statuette, figurines, anthropomorph, Neolithic.

Din datele acumulate până acum cu privire la practicile de cult din neolitic şi epoca cuprului

s-a observat că numeroase piese de cult (idoli, vase sau altele) sunt fragmentare. În lucrările de sinteză care au tratat problema reprezentărilor plastice antropomorfe aflăm şi

câteva date legate de numărul pieselor întregi sau care s-au putut întregi. Astfel, o statistică pe 100 de statuete Vinča din Banat arată că doar 40% sunt întregi, iar din acestea unele au ştirbituri datorită folosirii (Gh. Lazarovici).

În cultura Cucuteni-Tripolie numărul statuetelor întregi este redus comparativ cu cele rupte. Astfel, pentru arealul Tripolie, A. Pogoševa menţiona un număr de circa 2042 statuete, din care doar 5% sunt întregi, iar restul fragmentare (50% păstrează partea de jos, iar 30% partea de sus)1. Pentru cultura Gumelniţa, R. Andreescu menţionează circa 1200 statuete şi vase antropomorfe, din care circa 800 sunt statuete de lut2, cele mai multe fragmentare. Un studiu relativ recent cu privire la statuetele antropomorfe din tell-ul şi zona adiacentă Omurtag, Bulgaria, pentru Eneoliticul târziu bulgar3, relevă o situaţie asemănătoare: din 29 de piese studiate (2 zoomorfe, 27 antropomorfe), doar două erau întregi, câte una din fiecare categorie4.

În legătură cu fragmentarea statuetelor există mai multe puncte de vedere. O parte din statuete erau sparte ritual în cadrul unor ceremonii şi ulterior aruncate5, uneori îngropate, deoarece şi-au pierdut puterea care le-a fost atribuită în cadrul unor ceremonii rituale. La astfel de practici fac referire şi alţi autori6. Despre fragmentarea în arheologice există o carte a lui J. Chapmann7.

D. Bailey în recenta sa lucrare referitoare la figurinele preistorice din sud estul Europei8 oferă o altă interpretare cu privire la statuetele antropomorfe, după părerea noastră neglijând împletirea aproape inseparabilă dintre cotidian şi supranatural în cadrul acestor societăţi, fapt demonstrat de nenumărate dovezi. S. Hansen, la rândul său subliniază numărul impresionant şi varietatea redusă a tipurilor de statuete din sud-estul Europei, acceptând că majoritatea ar putea fi puse în legătură cu practici de cult (dar care nu reprezintă neapărat aceeaşi zeitate)9. Interesante sunt

∗ Universitatea “Eftimie Murgu” Reşiţa, Facultatea de Istorie, E mail: ghlazarovici@yahoo.com. ∗∗ Institutul de Arheologie Iaşi, E mail: magdamantu@yahoo.com. 1 A. Pogoševa, Die Statueten der Tripolie-Kultur, Beitrage zur allgemeines vorgleichenden Archäologie, Bonn, 1985, p. 96-97. 2 R. Andreescu, Plastica antropomorfă gumelniţeană. Analiză primară, Monografii, III, MNIR, Bucureşti, 2002, p. 13, 19. 3 B. Gaydarska, J. Chapman, I. Angelova, On the Tell and off the tell the Fired Clay Figurines from Omurtag, Scripta praehistorica. Miscellanea in honorem nonagenarii magistri Mircea Petrescu-Dâmbiviţa oblate, Editura V. Spinei, C.-M. Lazarovici, D. Monah, Editura Trinitas, Iaşi, p. 341-386. 4 Ibidem, p. 362-364. 5 D. Monah, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, BMAntiq, III, Piatra Neamţ, 1997, p. 63. 6 R. Andreescu, op. cit., p. 46; B. Nikolov, Idolnata plastika ot s. Gradeshnitsa, Archaeologia, XII, 4, 1970. 7 J. Chapman, Fragmentation in archaeology. People, places and broken objects in later prehistoric South East Europe, London, Routledge, 2000. 8 D. Bailey, Prehistoric figurines. Representation and Corporality in the Neolithic, New York, Routledge, 2005. 9 S. Hansen, Bilder vom Menshen der Steinzeit. Untersuchungen zur antropomorphen Plastik der Jungsteinzeit und Kupferzeit in Südoseuropa, Archölogie in Eurasien, Band 20, Deutsches Archäologisches Institut, Eurasien-Alteilung, Verlag Philipp von Zabern, Mainz, 2007, p. 381.

7

după părerea noastră şi alte posibile interpretări pe care le dă plasticii antropomorfe, aceea de simboluri folosite la memorare şi numărare, în care fragmentarea nu era intenţionată, dar oferea recunoaşterea părţilor cu o anume valoare10.

După părerea noastră, fragmentarea pieselor menţionate este determinată de mai mulţi factori, care nu pot fi întodeauna detectaţi sau explicaţi. Este foarte greu de explicat sau stabilit dacă ruperea a fost voită sau se datorează funcţionării. Din aceste motive analizăm câteva situaţii în care unele piese au fost sparte voit şi îngropate în cazul unor ritualuri. Desigur aceste constatări vin să completeze anumite informaţii, dar nu se pot face prea multe generalizări.

Statuete antropomorfe sparte sau rupte ritual au fost descoperite încă de la nivelul neoliticului timpuriu. Ne referim aici la Zeiţa cu cosiţe roşii de la Donja Branjevina, ruptă ritual din zona feselor, în care piciorarele erau depuse sub torsul statuetei, iar idolul era cu faţa în sus11. După dimensiune, piesa pare a fi parte a unui altar casnic, sau poate aparţinea unei preotese, fig. 1. O descoperire asemănătoare provine de la Zăuan (Starčevo-Criş IV), unde „Venus” reprezintă o depunere rituală, partea de jos fiind ruptă12.

În cadrul gropii rituale de la Tărtăria (Vinča A2-A3), ce noi o considerăm drept mormântul unei preotese13, şase din idolii de lut, brăţara, ca şi bucraniul („ancora”) şi cupa cu picior au fost rupte intenţionat. Piesele menţionate, ca şi tăbliţele reflectă iniţieri legate de ritualuri sacre. După părerea noastră această rupere, ca şi îngroparea lor reflectă încetarea puterii pe care au avut-o o dată cu stingerea vieţii celei care le-a folosit, fig. 2. Pentru o spargere intenţionată înclinăm şi în cazul unei părţi din altarul cu capete umane de la Gornea14, piesa fiind foarte groasă şi bine arsă, fig. 3.

La Zorlenţu Mare (nivel 6a, Vinča B1), în locuinţa 4, interpretată şi ca sanctuar15, s-au găsit resturi dintr-un idol mare, ce a fost după părerea noastră spart ritual, fig. 4. Din aceaşi staţiune provine şi o statuetă antropomorfă dublă, care indică tot o spargere rituală, fig. 5.

Descoperirile de la Parţa indică două situaţii diferite în cazul Sanctuarelor 1 şi 2, care ne interesează pentru problematica de faţă. După ce Sanctuarul 1 nu a mai fost folosit o parte a obiectelor de cult au fost adunate şi depuse într-o groapă, Gr. 63. Majoritatea pieselor depuse erau sparte, dar numai părţi din ele au fost îngropate16. În groapa menţionată s-au găsit şi vase de lut nearse, ce ar sugera un lucru nou, neînceput, pur. Din acest motiv groapa menţionată ar putea fi interpretată atât drept groapă de abandonare cât şi de fundare17.

În cadrul cercetărilor de la Parţa, urmele luptelor dintre comunitatea locală şi o alta rivală (probabil a grupul Foeni) sunt reflectate şi de distrugerile din Sanctuarul 2: statuile au fost sparte şi rupte, părţi din ele duse în altă parte; au rămas doar părţi din capul de taur. Capul statuii feminine a fost dus şi el în altă parte, iar pereţii sanctuarului au fost împinşi din exterior peste dărâmături. Peste zona statuilor s-a aşternut un strat de lut galben18. Distrugerile ce au afectat cea mai mare parte a sitului au fost surprinse şi în cazul altor complexe, unele cu caracter sacru, precum altarul 126.

Alte câteva exemple sunt elocvente cu privire la spargerea rituală. Avem în vedere descoperirea unei părţi dintr-o mască de lut în peretele locuinţei 373 de la Uivarce atestă un ritual

10 Ibidem. 11 S. Karmanski, Donja Branjevina: A Neolithic Settlement near Deronje in the Vojvodina (Serbia), Editura P. Biagi, Veneţia, Quadermo, 10, 2005. 12 E. Lakó, Piese neolitice de cult la Zăuan, ActaMP, I, 1977. 13 Gh. Lazarovici, M. Merlini, New archaeological data referring to Tărtăria tablets, Documenta Praehistorica, XXXII, (Papers of the International Neolithic Seminar-Symbols and Symbolism, 5-10 noiembrie 2004), Ljubljana, 2005, p. 205-219. 14 Gh. Lazarovici, Gornea-Preistorie, Reşiţa, 1977. 15 C.-M. Lazarovici, Gh. Lazarovici, Arhitectura neoliticului şi epocii cuprului din România. I.Neoliticul, Editura Trinitas, Iaşi, 2006, p. 153. 16 Gh. Lazarovici, Fl. Draşovean, Z. Maxim, Parţa. Monografie arheologică, vol. 1. 1 p. 341; vol. 1. 2 pl. 115, fig. 137, “ Waldpress”, BHAB, 12, 2001. 17 C.-M. Lazarovici, Gh. Lazarovici, op. cit., p. 306-309. 18 Gh. Lazarovici, Fl. Draşovean, Z. Maxim, op. cit., p. 287-289.

8

de fundare19, fig. 6. La Liubcova în unul din complexe s-au descoperit câteva fragmente de picioare de altare, ca şi unul de la o statuetă, ce atestă prezenţa unui complex de cult20. Cele mai reprezentative piese de aici sunt cele două statuete21 sparte ritual. Cea mai bine păstrată atestă un cult al lichidului sacru, ca şi ceremonii religioase în care preoteasa îşi dă jos masca atunci când vine în faţa divinităţii pentru a primi lichidul sacru22, fig. 7.

În cadrul sanctuarului de la Isaiia (Locuinţa 523), prima etapă de funcţionare este marcată printr-un ritual de abandonare: mai multe picioare de la un vas antropomorfizat au fost aruncate în diferite zone din locuinţa menţionată sau au fost îngropate (Gr. 59 şi 62), fig. 8.

Situaţii similare au fost constatate şi la Scânteia. Aici au fost descoperite circa 900 de statuete, dar întregi sau care au putut fi întregite sunt doar şase, fig. 924, una fiind descoperită în locuinţa 1, interpretată drept sanctuar. Unele gropi din aşezare pot fi interpretate drept gropi de ofrandă. Insistăm doar asupra unor piese descoperite în gropile 62 şi respectiv 113. Vasul globular cu picior şi capac din gr. 62, ca şi alte piese din inventarul acestei gropi atestă un ritual de oferire; el era spart în mai multe fragmente şi doar câteva lipseau, fig. 10. În groapa 113, care poate fi inclusă în aceeaşi categorie au fost descoperite două vase suport aprope identice, sparte ritual, fig. 11. În alte cazuri, tot în gropi de cult au fost însă descoperite şi vase întregi, ca de exemplu în gropile 4, 35 şi 4025. În cazul pieselor sparte se poate presupune că ele şi-au încheiat rolul, iar îngroparea lor poate fi legată atât de încetarea acţiunii lor, cât şi din necesitatea de protejare a fragmentelor.

Din datele prezentate se pot desprinde câteva concluzii. Există numeroase situaţii care atestă spargerea rituală a unor piese (statuete antropomorfe, vase antropomorfe, alte tipuri de vase, etc.) care pot fi legate de anumite practici de cult. Este vorba de piese descoperite în complexe de cult, sanctuare comunitare sau domestice, dar şi în diferite gropi, ce atestă ritualuri de oferire şi chiar abandonare; după cum s-a văzut sunt şi situaţii ce atestă spargerea pieselor în cazul ritualurilor de fundare a unor construcţii. În alte situaţii, precum la Parţa, spargerea unor obiecte a fost legată şi de conflictele dintre comunităţi.

În unele din cazurile menţionate este posibil ca scopul distrugerii statuetelor antropomorfe să fi fost ascunderea sau distrugerea partenerului (poate Taur, poate bărbat: la piesa de la Zorlenţ, la marea statuie din Sanctuarul 2 de la Parţa) căci aceştia apar foarte rar în plastica neolitică. În cadrul culturii Cucuteni – Tripolie, A. Pogoševa arăta că reprezentările de bărbaţi ating doar 2,5%26, peste

19 W. Schier, Fl. Draşovean et alii, Vorbersicht über die rumänisch-deuchen Prospektion und Ausgrabungen in der befestigten Tellsiedlung von Uivar, jud. Timiş, Rumänien (1998-2002), PZ, 2, 2004, p. 145-230; W. Schier, Neolithic House building and Ritual in the Late Vinča tell Site at Uivar, Homage to Milutin Garašanin, Belgrade, 2006, p. 329; W. Schier, Tell-ul neolitic de la Uivar (jud. Timiş) şi contextul său cultural istoric, Conferinţă susţinută cu ocazia decernării titlului academic de Doctor Honoris Causa, Universitatea de Vest, Timişoara, 2006, p. 22. 20 C.-M. Lazarovici, Gh. Lazarovici, op. cit., p. 505-506. 21 S. A. Luca, I. Dragomir, Date cu privire la o statuetă inedită de la Liubcova-Orniţa (jud. Caraş- Severin), Banatica, 9, 1987, p. 31-42; S. A. Luca, Contribuţii la istoria artei neolitice. Plastica aşezării de la Liubcova-Orniţa (jud. Caraş-Severin), Banatica, X, 1990, p. 6-44; S. A. Luca, Precizări asupra încadrării cronologice şi culturale a statuetei de la Liubcova, Apulum, XXVI, p. 49-54; S. A. Luca, Liubcova-Orniţa, Reşiţa, 1991, p. 215; S. A. Luca, Cea mai timpurie manifestare Vinča C în Clisura Dunării (I), Apulum, 27-30, 1993, p. 63-78. 22 C.-M. Lazarovici, Gh. Lazarovici, op. cit., p. 505-506. 23 N. Ursulescu, F. A. Tencariu, Religie şi magie la est de Carpaţi acum 7000 de ani. Tezaurul cu obiecte de cult de la Isaiia, Editura Demiurg, Iaşi, 2006. 24C.-M. Mantu, Plastica antropomorfă a aşezării Cucuteni A3 de la Scânteia (jud. Iaşi), Arheologia Moldovei, XVI, Iaşi, 1993, p. 52, tabel 1; C.-M. Mantu, S. Ţurcanu, Scânteia, cercetare arheologică şi restaurare, Iaşi, 1999, p. 19, catalog Nr. 204, 329, 357, 392. 25 C.-M. Mantu, S. Ţurcanu, op. cit., p. 87, nr. 123, 104; nr. 181-182; 123; nr. 264. 26A. Pogoševa, op. cit., p. 96-97.

9

90% din reprezentările antropomorfe ale acestei culturi sunt feminine27. Datele prezentate ilustrează doar o parte a situaţiilor din teren, pentru interpretarea corectă

a cărora sunt necesare informaţii mai numeroase legate de întreg contextul sau inventarul complexului în care au fost descoperite. Nu trebuie exclusă nici fragmentarea întâmplătoare, datorată acţiunilor antropice sau altor factori.

RITUAL FRAGMENTATION OF THE IDOLS AND CULT OBJECTS

IN NEOLITHIC AND COPPER PERIOD

We have presented some examples related with the fragmentation of different cult objects. Such practices have been observed starting with Early Neolithic until Copper Age Period. We consider that there are many situations that prove an intentional broken of such pieces: some ritual deposition such as Donja Branjevina or Zăuan; ritual pits that represent graves too - such as Tărtăria; offering and abandonment pits, such as Parţa in Sanctuary 1 and Isaiia, House 5; offering pits in Scânteia (pits no. 62, 113); foundation rituals at Uivar; intentional destruction related with conflict between community such as noticed at Parţa, in Sanctuary 2.

The presented data do not exclude other sort of destruction related with regular functionality or with human activity.

List of illustration Fig. 1a-1b. The pit and the Goddess with red hair (Boghinia Crven Kosice), after

S. Karmanski 2005. Fig. 2. Some of the broken objects from Tărtăria ritual pit (a-c) and the tablets (d-f). Fig. 3. Gornea, altar with different heads and faces. Fig. 4. Zorlenţu Mare, the big idol. Fig. 5. Zorlenţu Mare, the divine couple. Fig. 6a: Uivar, a broken clay mask used for a foundation ritual, after W. Schier and

Fl. Draşovean; 6b) our reconstruction. Fig. 7. Liubcova – Orniţa, the statue with the mask and askos for the sacred liquid, after

S. A. Luca. Fig. 8. Cultic pot with human legs from Isaiia House 5, after N. Ursulescu and F. Tencariu. Fig. 9a-d. Entire statuettes discovered at Scânteia in different complexes. Fig. 10. Scânteia, stemmed globular pot with lid discovered in pit 62. Fig. 11. Scânteia, one of pot-stands from pit 113.

27 C.-M. Mantu, Cultura Cucuteni. Evoluţie, cronologie, relaţii culturale, Bibliotheca Memoriae Antiquitatis, V, Piatra Neamţ, 1998, p. 58.

10

1a

1b Fig. 1a-1b. Groapa şi zeiţa cu cosiţe roşii (Boghinia Crven Kosice),

după S. Karmanski 2005.

11

(a) (b) (c)

(d)

(e) (f)

Fig. 2. Câteva dintre obiectele sparte din groapa rituală de la Tărtăria (a-c)

şi tăbliţele (d-f).

12

Fig. 3. Gornea, altarul cu capete umane. Fig. 4. Zorlenţu Mare, idolul mare.

Fig. 5. Zorlenţu Mare, cuplul divin.

6a

6b

Fig. 6a: Uivar, o mască de lut ruptă folosită în ritualul de fundare după W. Schier şi Fl. Draşovean;

6b: reconstrucţia noastră.

13

Fig. 7. Liubcova – Orniţa, statuia cu masca şi askos pentru lichidul sacru după S. A. Luca.

Fig. 8. Vas de cult cu picioare umane de la Isaiia, Locuinţa 5, după N. Ursulescu şi F. Tencariu.

14

(a) (b)

(c) (d)

Fig. 9a-d. Statuete întregi descoperite la Scânteia în diverse complexe.

Fig. 10. Scânteia, vas globular cu picior şi capac descoperit în Fig. 11. Scânteia, unul din vase – din groapa 113. groapa 62.

15

ELEMENTE PLASTICE STARČEVO-CRIŞ

REGĂSITE ÎN PLASTICA CULTURILOR PRECUCUTENI ŞI CUCUTENI

Eugenia Popuşoi∗

Key words: Starčevo-Criş culture, Precucuteni culture, Cucuteni culture, plastic.

Intervenţia de faţă îşi propune să aducă în atenţie câteva observaţii asupra unui grup de piese

aparţinând Culturii Starčevo-Criş ale căror caracteristici: tehnică de modelare, formă şi semnificaţie le regăsim în plastica culturilor ulterioare Precucuteni şi Cucucteni.

Intervenţia se bazează pe analiza directă a pieselor provenite din descoperirile făcute cu prilejul săpăturilor arheologice din situl de la Trestiana.

Înainte de a trece la prezentarea lotului de piese pe care-l avem în vedere, facem remarca privitoare la puţinătatea elementelor plastice aparţinând Culturii Starčevo-Criş, aceasta fiind determinată, credem, şi de amploarea cercetărilor arheologice care s-au efectuat într-un sit sau altul.

Aşezarea de la Trestiana, deşi aflată la periferia estică a marelui complex al neoliticului timpuriu, beneficiind de o mai largă amploare a săpăturilor arheologice, a scos la iveală un lot de 72 de piese pe care le-am considerat a constitui categoria “plastică” provenită de aici.1 Toate obiectele la care vom face referire au fost găsite în complexe închise.

În analiza ce urmează vom avea în vedere un număr de 7 piese incluse în plastica antropomorfă, acestea fiind:

- două fragmente de statuete antropomorfe; - o “mască”; - o piesă antropomorfizată în formă de “cui”; - o piesă antropomorfizată în formă de “con” şi - două piese de formă dreptunghiulară pe care, cu prudenţă, le-am încadrat în acelaşi grup.

Cele două fragmente de statuete sunt, în fapt, două picioare: unul reprezentând piciorul drept al unei statuete antropomorfe asemănătoare cu o statuetă cunoscută sub numele de “Venus de la Zăuan”2 şi celălalt, piciorul stâng al unei statuete, similar acelora de la Homorod.3

Observaţiile la care vom face referire se vor limita la materialul şi tehnica de modelare a acestora. Piesa, găsită în locuinţa C/L3 de la Trestiana, a fost modelată dintr-o pastă fină, bine netezită şi lustruită, culoarea cenuşie-brună, căpătată după arderea inoxidantă. Statueta al cărui picior este în discuţie a avut partea inferioară modelată din două bucăţi, care au fost apoi lipite, după ce au fost fixate cu “ţepuşe de lemn” ori “tije” de plante, ale căror amprente rămase în pastă sunt evidente (fig. 2/10), apoi piesa a fost acoperită cu un strat subţire de lut şi lustruită. Observaţii privitoare la tehnica de modelare din două bucăţi, fixate cu “ţepuşe” şi apoi lipite le avem de la Hortensia Dumitrescu4, referinţele fiind făcute asupra plasticii cucuteniene. Analiza făcută plasticii Culturii Precucuteni de către Dr. Silvia Marinescu-B`lcu permite acesteia să conchidă că modelarea din două bucăţi a părţii inferioare a statuetelor are “o mai mare vechime”, aceasta fiind atestată în faza Precucuteni II.5

∗ Muzeul “Vasile Pârvan” Bârlad. 1 Eugenia Popuşoi, Trestiana. Monografie arheologică, 2005, p. 85-90, tabel 5. 2 Eva Lakŏ, Piese de cult din aşezarea de la Zăuan, în ActaMP, I, 1977, p. 41-46. 3 Tiberiu Bader, Despre figurinele antropomorfe în cadrul culturii Criş, în ActaMN, V, 1968, p. 381-388. 4 Hortensia Dumitrescu, La station préhistorique de Ruginoasa, în Dacia, II-III, 1927-1932, p. 81-82 – informaţia ne-a fost accesibil prin ampla lucrare a Dr. Dan Monah, Plastica culturii Cucuteni-Tripolie, 1987, p. 58-87. 5 Silvia Marinescu-Bîlcu, Cultura Precucuteni, 1977, p. 93.

16

Împreună cu prima piesă prezentată mai sus, cel de-al doilea picior, găsit în locuinţa B/L2 de la Trestiana, care indică aceeaşi tehnică de modelare (fig. 2/11), stabileşte faptul că tehnica de modelare din două părţi a statuetelor antropomorfe îşi are începuturile pe teritoriul României, o dată cu prezenţa comunităţilor Starčevo-Criş, generalizându-se apoi în culturile ulterioare Precucuteni, Cucuteni, Stoicani, Aldeni şi Gumelniţa.

Cât priveşte semnificaţia modelării din două părţi a statuetelor neo-eneolitice aceasta este dată de către Dr. Dan Monah drept “coincidentia opossitorum” care “se reflectă în structura intimă a divinităţii reprezentate”.6

“Masca” a fost găsită în locuinţa B/L4 de la Trestiana. Piesa este lucrată din gresie glauconitică de culoare cenuşie-verzuie. Forma piesei este triunghiulară cu colţurile rotunjite şi prezintă două perforaţii care ar putea fi ochii (fig. 1/1). În plastica neo-eneolitică sunt menţionate doar trei piese lucrate din piatră7, una dintre acestea fiind reprezentată de pandantivul “en violon” descoperit la Murgeni8, pentru care s-a folosit, se pare, aceeaşi rocă.9

În aria culturii Starčevo-Criş “masca” de la Trestiana este, deocamdată, singulară. Sesizăm o oarecare asemănare cu statueta descoperită la Perieni10 (fig. 1/2) al cărei cap triunghiular determina pe descoperitor să afirme că “acesta aminteşte de statuetele culturii Vinča11.

Cât priveşte influenţele ori pătrunderea elementelor culturii Vinča la nivelul culturii Starčevo-Criş la est de Carpaţi sunt tot mai mult sesizate şi acceptate.12Ori masca de la Trestiana este o evidentă dovadă a acestor “pătrunderi”. Căile pe care se petrec acestea rămân o problemă de elucidat a cercetărilor viitoare.

Despre influenţele Vinča şi perpetuarea acestora, de data aceasta în mediul cucutenian, ne atrage atenţia li Dr. Dan Monah având în vedere câteva reprezentări antropomorfe care au modelate feţe triunghiulare.13 Izbitoare ni se pare asemănarea dintre masca de la Trestiana, e drept cu mai puţine detalii anatomice ale feţei, cu masca aflată la îmbinarea cupei cu piciorul vasului suport antropomorfizat de la Luca Vrubleveckja14 (fig. 1/10).

Nu putem exclude însă din discuţia noastră reprezentările cu faţă triunghiulară de pe vasul de la Huşi15 (fig. 1/5) şi reprezentarea de la Traian-Dealul Viilor16 (fig. 1/6) ambele piese fiind atribuite culturii ceramicii liniare.17

În atenţia noastră sunt şi protomele zoomorfe care sunt aplicate pe vasele culturii Cucuteni, şi ne referim acum la descoperirile de la Drăguşeni18 (fig. 1/8, 10, 11) pe care le ataşăm discuţiei noastre având în atenţie asocierea dintre “zeiţa cu mască” şi animale, “stăpână şi protectoare a animalelor domestice”19

Piesa în formă de “cui” a fost găsită în groapa depozit din locuinţa C/L2 de la Trestiana.20 Piesa a fost modelată dintr-o pastă fină (argilă şi nisip), de culoare cenuşie căpătată printr-o ardere inoxidantă. Piesa, înaltă de 2,1 cm, are forma unui cui cu vârful ascuţit şi baza (“floarea” – termen pentru cuiul actual) circulară, dezvoltată, uşor concavă (fig. 2/1). O piesă asemănătoare a fost găsită 6 Dan Monah, op. cit., p. 60. 7 Ibidem, p. 56. 8 Ghenuţă Coman, Statornicie şi continuitate. Repertoriul arheologic al judeţului Vaslui, 1980, fig. 98/3; Dan Monah, op. cit., p. 56. 9 Ghenuţă Coman, op. cit., p. 93. 10 Mircea Petrescu-Dâmboviţa, Sondajul arheologic de la Perieni (Rn. Bârlad, reg. Iaşi), în Materiale, III, 1957, p. 73, fig. 7/16. 11 Ibidem, p. 75. 12 Dan Monah, op. cit., p. 215. 13 Ibidem, p. 201-202. 14 Ibidem, fig. 234/4. 15 Vladimir Dumitrescu, Arta preistorică în România, I, fig. 183/1. 16 Ibidem, fig. 183/7. 17 Ibidem, p. 176. 18 Silvia Marinescu-Bîlcu, Drăguşeni A Cucutenian Community, p. 142, 144, fig. 177. 19 Dan Monah, op. cit., p. 207. 20 Eugenia Popuşoi, op. cit., p. 89, fig. 39/4.

17

la Gura Baciului21 pentru care autorii descoperirii aduc analogii piese de la Nea Nicomedia şi Podgorie I.22

Piese relativ asemănătoare regăsim în plastica cucuteniană, la rândul lor puternic schematizate, descoperite la Vermeşti23 (fig. 2/2-4).

O altă piesă, intens regăsită în culturile ulterioare, este “con”-ul. Singura piesă de acest tip descoperită până acum în mediul Starčevo-Criş s-a găsit în groapa cultuală din locuinţa C/L3 de la Trestiana.24 Piesa a fost lucrată dintr-o pastă fină (argilă şi nisip) căpătând prin ardere o culoare gălbuie-cărămizie. Vârful piesei este uşor ciobit, baza circulară, plată (fig. 2/5). În culturile ulterioare Precucuteni şi Cucuteni, se găsesc în număr foarte mare aflate în gropi, locuinţe sau în afara acestora din aşezările Hăbăşeşti25, Truşeşti26, Drăuşeni27 şi Cucuteni28 şi în sanctuare cultice cum este cel de la Isaiia.29

Piesele de la Hăbăşeşti sunt de mici dimensiuni şi au baza plată (fig. 3) fiind considerate, la început, jucării, apoi revenindu-se asupra semnificaţiei, au fost incluse în categoria obiectelor plastice.30 La Truşeşti au fost descoperite 38 de piese adunate din locuinţe, gropi şi din afară, considerate a fi obiecte care prezintă unele elemente de caracter antropomorf sau zoomorf ale capului.31 Părerile care au mai existat precum că ar avea rol de “ştampilă” – pintaderă, nu au suport, la cele mai multe dintre acestea baza fiind plată, fără decor.32

O altă interpretare a acestor piese a fost dată o dată cu impresionanta descoperire de la Isaiia, cultura Precucuteni. În ansamblul descoperit aici, alături de cele 21 de statuete cu tronurile aferente, au fost găsite şi 21 de conuri de dimensiuni mici dublate de 21 bile cu care se unesc, probabil cu o “ţepuşă” oferă “o imagine schematizată având aspect phallic”.33

Ultimele piese pe care le avem în atenţie (fig. 3/7, 8) au fost găsite în locuinţa B/L3, pe o porţiune de vatră (0,15 x 0,25 m) rămasă, intenţionat, nedaranjată atunci când locuinţa era părăsită când vetrele erau sparte şi întoarse cu faţa în jos ori erau răvăşite şi amestecate cu întreg inventarul existent. Piesele erau aşezate pe restul de vatră şi erau acoperite cu o jumătate de râşniţă, la rândul ei aşezată cu faşa în jos. Cu foarte multă greutate şi prudenţă încercăm acele particularităţi care să le includă în categoria pieselor cu semnificaţie cultică.

Ambele piese sunt modelate dintr-o pastă grosieră, cu aspect de mâl, sfărâmicioasă. Sunt netezite neglijent şi lustruite superficial. La suprafaţă au o culoare maronie şi miezul negru datorat unei arderi slabe. Una dintre piese (fig. 3/7) are o formă relativ dreptunghiulară, plată, cu dimensiunile: H : 11 cm x L : 4,9 cm şi groasă de 2 cm. Trei colţuri sunt rotunjite, din cel de-al patrulea lutul este tras, ca un “braţ”, de formă circulară, cu vârful rupt. Piesa a fost străpunsă lateral şi transversal de câte trei perforaţii circulare. Cea de-a doua piesă are aceeaşi formă dreptunghiulară uşor îngustată la un capăt (fig. 3/8), cu trei colţuri rotunjite, din cel de-al patrulea porneşte un “braţ”, circular, curbat şi cu vârful rupt. Piesa este străpunsă transversal de trei perforaţii circulare, în timp ce cele trei laterale nu o străpung.

În aria culturii Starčevo-Criş şi în culturile eneolitice Precucuteni şi Cucuteni nu am găsit analogii. În schimb, în acestea din urmă regăsim “canonul” perforării unor obiecte cu forme 21 Gheorghe Lazarovici, Zoia Maxim, Gura Baciului. Monografie arheologicǎ, 1995, p. 149, fig. 30/2. 22 Ibidem, p. 140-150; bibliografia nefiindu-ne la îndemână. 23 Dan Monah, op. cit., p. 91-92, fig. 22/2, 3. 24 Eugenia Popuşoi, op. cit., p. 89, fig. 41/9. 25 Vladimir Dumitrescu, Hăbăşeşti, p. 418. 26 Mircea Petrescu-Dâmboviţa, Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, Truşeşti. Monografie arheologicǎ, p. 539, fig. 11; 379/9. 27 Silvia Marinescu-Bîlcu, op. cit., fig. 178/20, 30, 35. 28 Mircea Petrescu-Dâmboviţa, Mădălin Cornel Văleanu, Cucuteni. Monografie arheologică, 2004, p. 149-150. 29 Nicolae Ursulescu, Felix Adrian Tencariu, Religie şi magie la est de Carpaţi acum 7000 de ani. Tezaurul de obiecte de cult de la Isaiia, 2006. 30 Vladimir Dumitrescu, op. cit., p. 468. 31 Mircea Petrescu-Dâmboviţa, Truşeşti, p. 539. 32 Nicolae Ursulescu, Felix Adrian Tencariu, op. cit., p. 67. 33 Ibidem, p. 121, pl. II.

18

care sunt greu de definit dar au fost încărcate cu semnificaţii religioase.34 În acest sens, forma pieselor de la Hăbăşeşti (fig. 2/12-14) este “incertă”, încât cu greu pot fi incluse în “rândul figurinelor”.35 Acelea de la Truşeşti sunt relativ conice, cu baza plată, uşor evazată, considerate a fi piese de tip “phalloid”36 cu semnificaţie religioasă. La rândul său, Dr. Dan Monah subliniază faptul că utilizarea acestor piese este greu de definit însă nu exclude rolul lor de substitut al divinităţii masculine în unele ceremonii rituale “conform principiului pars pre-toto”.37

Asocierea dintre cele două piese descoperite la Trestiana cu piese din aşezări ale Culturii Cucuteni de la Hăbăşeşti şi Truşeşti a fost determinată de obstinaţia cu care se repetă, atât la unele, cât şi la celelalte, unele şiruri de câte trei perforaţii care străpung, orizontal, “corpul” acestora (fig. 2/12-14; 3/1, 2, 4-8).

Observaţiile legate de forma şi semnificaţia cultuală cu repere spirituale greu de definit ne fac să credem în rolul de “recuzită”38, realizate doar pentru practicarea unui ritual magic a cărui descifrare nu o putem face.

Şi contextul în care au fost descoperite piesele de la Trestiana, depuse pe un fragment de vatră nederanjat, acoperite cu un fragment de râşniţă, în jur totul fiind spart (restul vetrei întors cu faţa în jos) şi răvăşit, ne sugerează existenţa unor ritualuri magice “orgiastice”39 (desfăşurate cu prilejul părăsirii / abandonării locuinţei40 la încheierea unui ciclu agricol.

Din datele prezentate se pot trage unele concluzii: - În culturile Precucuteni şi Cucuteni regăsim tehnici de modelare a unor statuete din două

bucăţi existente în Cultura Starčevo-Criş; - Unele tipuri de elemente plastice antropomorfizate cucuteniene (conuri) au drept prototip în

piese realizate în cultura Starčevo-Criş; - Tratarea schematizată a feţei/capului în formă triunghiulară a unor statuete cucuteniene sunt

venite dinspre Cultura Starčevo-Criş şi Vinča; - Practicarea unor ritualuri magice “orgiastice” existente în Cultura Starčevo-Criş se regăseşte

în culturile eneolitice. Datele prezentate sunt doar o parte a elementelor Starčevo-Criş regăsite în culturile

eneolitice.

PLASTIC ELEMENTS STARČEVO-CRIŞ REFUND IN THE PLASTIC OF THE CULTURES PRECUCUTENI AND CUCUTENI

In her intervention, the author presents a group of seven pieces belonging to the Starčevo-Criş

culture found at Trestiana, who are modeled in a firm technique, with cult significations; she finds them to, in Precucuteni and Cucuteni cultures.

The seven pieces, some who are developed into prototypes (the cone) are: - Two feet of a Starčevo-statuette modeled from two pieces; - A “nail” and a “cone”; - A mask; - Two pieces used at magical “orgiastic” rituals.

34 Vladimir Dumitrescu, op. cit., p. 417, fig. 37/18, 19. 35 Ibidem, p. 418. 36 Mircea Petrescu-Dâmboviţa, op. cit., p. 539, 544. 37 Dan Monah, op. cit., p. 209. 38 Ibidem. 39 Ibidem. 40 Eugenia Popuşoi, op. cit., p. 99-100.

19

List of illustration

Planşa I: Trestiana – House C/L3 Fig. 1. Masks, anthropomorphic statuettes and zoomorphic protome Culture Starčevo-Criş: 1. mask - Trestiana; 2. statuette - Perieni (after Mircea Petrescu-

Dâmboviţa); Culture Vinča-Turdaş: 3, 4, 7 – statuettes (after Vladimir Dumitrescu); Culture ceramicii liniare: 5, 6 representations on pots, Huşi and Traian-Dealul Viilor (after

Vladimir Dumitrescu); Culture Cucuteni-Tripolie: 9 – anthropomorphic support (after Dan Monah);

8, 10, 11 – zoomorphic protome – Drăguşeni (after Silvia Marinescu-Bîlcu). Fig. 2. Statuettes, cones, anthropomorphic pieces Culture Starčevo-Criş: 1, 5 cones; 10, 11 anthropomorphic statuettes – Trestiana. Culture Cucuteni: 2, 8, 9 Truşeşti (after Mircea Petrescu-Dâmboviţa); 5, 4 Verneşti

(after Dan Monah); 6, 7 cones (after Silvia Marinescu-Bîlcu); 12, 13, 14 Hăbăşeşti (after Vladimir Dumitrescu).

Fig. 3. Pieces for magical practices Culture Cucuteni L 1, 2, 4-6 phalloid objects – Truşeşti; 3 phallus – Truşeşti

(after Mircea Petrescu-Dâmboviţa); Culture Starčevo-Criş: 7, 8 pieces for magical practices.

20

Plan

şa 1

: Loc

uinţ

a C/

L 3.

21

Fig. 1. Măşti, statuete antropomorfe şi protome zoomorfe. Cultura Starčevo-Criş: 1. mască-Trestiana; 2. statuetă - Perieni (după Mircea Petrescu-Dâmboviţa); Cultura Vinča-Turdaş: 3, 4, 7– statuete ( după Vladimir Dumitrescu); Cultura ceramicii liniare: 5, 6 reprezentări pe vase, Huşi şi Traian-Dealul Viilor ( după Vladimir Dumitrescu); Cultura Cucuteni-Tripolie: 9. suport antropomorfizat (după Dan Monah); 8, 10, 11– protome zoomorfe–

Drăguşeni (după Silvia Marinescu-Bîlcu).

22

Fig.2. Statuete, conuri, piese antropomorfizate.

Cultura Starčevo-Criş: 1, 5 conuri; 10, 11 statuete antropomorfe– Trestiana; Cultura Cucuteni: 2, 8, 9 Truşeşti (după Mircea Petrescu-Dâmboviţa); 5, 4 Verneşti (după Dan Monah);

6, 7 ( după Silvia Marinescu-Bîlcu); 12, 13, 14 Hăbăşeşti (după Vladimir Dumitrescu).

23

Fig. 3. Piese pentru practici magice Cultura Cucuteni: 1, 2, 4-6 obiecte de tip phaloid– Truşeşti; 3 phallus– Truşeşti (după Mircea Petrescu-Dâmboviţa). Cultura Starčevo-Criş: 7, 8 piese pentru practici magice.

24

GESTICĂ ŞI SEMANTICĂ ÎN PLASTICA ANTROPOMORFĂ

A CULTURII PRECUCUTENI. ÎNTRE TRADIŢIE ŞI INOVARE

Dumitru D. BOGHIAN∗

Key words: Neolithic, Precucuteni culture, idols, human body, gestures.

Este bine ştiut că o bună parte dintre elementele de artă preistorică, protoistorică şi istorică,

de altfel, comunică prin imagine, fiecare conţinând diferite şi complexe mesaje culturale. În acest context, plastica antropomorfă paleolitică, epipaleolitică/mezolitică, neolitică şi eneolitică precum şi cea din epocile istorice reprezintă un exemplu grăitor în acest sens, totul fiind comunicare în şi prin imagine.

Gestica, în general, şi cea cuprinsă în toate formele artistice, în toate epocile istorice, trebuie legată de reprezentările sociale, istorice, etnografice, etnologice, culturale, filosofice, religioase etc. asupra corpului uman. M. Mauss pleda, încă din 1935¹, pentru studierea gestualităţii umane din cadrul societăţilor tradiţionale, arătând că: “tehnicile corporale… modalităţi prin care oamenii, societate de societate, ştiu să se servească de propriul corp într-o manieră tradiţională”.

Gestica redată prin plastica antropomorfă neolitică şi eneolitică a fost foarte puţin abordată în literatura de factură arheologică, ca de altfel şi gesturile din societăţile tradiţionale în literatura etnologică, fiind considerate, adesea, nesemnificative.

Cu toate acestea, postura şi gestul (încadrate în activitatea postural-motrice a omului şi nu numai), determinate de o multitudine de factori anatomici,fiziologici şi psihologici, sunt cultivate în societate şi devin automatisme şi reflectă o mare diversitate de modele culturale, putând fi abordate şi din perspectiva sociopsihologiei şi etnopsihologiei.

În toate contextele, gesturile reprezintă diferite coduri culturale (obiecte de studiu ale semiologiei), înţelese ca adevărate stocuri de informaţii, constituite istoric, la care membrii unui grup social fac apel pentru a formula mesaje (verbale, nonverbale, paraverbale), a căror înţelegere exactă este o condiţie indispensabilă a funcţionării societăţii. Aceasta permite adaptarea la context a comportamentelor personale şi interpersonale şi, de aceea, conferă codurilor semnificaţie (codarea socială, şi nu numai, este o formă de comportament învăţată şi împărtăşită de toţi membrii unui grup care comunică).

Posturile şi gestica, definite drept codurile nonverbale (metaverbale, paraverbale) trebuie văzute ca mijloace de transmitere a informaţiei codate, substituindu-se sau fiind complementare mesajului verbal (în viziune chineticii ca disciplină ştiinţifică a gestualităţii), şi ca acte cu semnificaţie culturală (ritualuri, comportament social, comportament religios etc.).

De aceea, credem că gestica redată de plastica neolitică şi eneolitică, în general, şi cea Precucuteni-Cucuteni, în special, ar putea fi interpretată şi din punctul de vedere al imagologiei1, într-o cheie complexă care presupune asocierea tuturor elementelor contextuale şi necontextuale (gesturile tehno-logice ale confecţionării şi ornamentării, destinaţie/funcţionalitate, abandonării), condi-ţiile de descoperire şi interpretare trebuind să îmbine perspectiva arheologică şi etnologică/ antropologică culturală şi religioasă. Gesturile, învăţate în cadrul unor ritualuri, care contribuie la înculturarea socială şi religioasă a membrilor comunităţii, asigură continuitatea cultului religios, menţine şi potenţează echilibrul psihofizic al credincioşilor2. În aceste condiţii, ritul şi ritualul mai poate fi înţeles ca aspect practic al mitului3. ∗ Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Istorie şi Geografie, Catedra de Istorie, str. Universităţii nr. 1, Suceava. E mail: dumitrub@atlas.usv.ro. 1 Ion Chiciudean, Bogdan-Alexandru Halic, Imagologie. Imagologie istorică, Bucureşti, 2003. 2 Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Bucureşti, 1989, p. 512-513. 3 Oct. Buhociu, Folclorul de iarnă, ziorile şi poezia păstorească, Bucureşti, 1979, p. 10.

25

Posturile şi gesturile pot fi analizate şi din perspectiva psihologiei analitice a lui C. G. Jung (1875-1961). Structura psihicului este văzuta de C. G. Jung sub forma a trei trepte: – conştiinţa – vizibilă la suprafaţă; – inconştientul personal – gânduri şi sentimente reprimate ale vieţii individuale şi automatisme; – inconştientul colectiv – stratificări impersonale, conexiuni mitologice; reprezintă acumularea

experienţei milenare a umanităţii, conţine angoasele copilăriei, instinctele, sinele şi arhetipurile; Arhetipurile reprezintă imagini şi simboluri independente de timp şi spaţiu, expresii energetice

ale imaginilor primordiale, ale marii mitologii umane. De aceea, înfăţişează teme privilegiate care se regăsesc neschimbate atât in vise cât şi în mituri, basme, artă, religie sau în cosmogonii.

Arhetipurile reprezintă structuri ale inconştientului colectiv. Ele s-au format din funcţionarea psihică de-a lungul întregii linii ancestrale şi e constituie, toate laolaltă, o imagine a lumii, născuta la confluenţa şi din condensarea unor experienţe milenare. Arhetipurile sunt imaginile primordiale, formate pe parcursul a mii de ani, când creierul şi mintea umană ieşeau dintr-o stare animală şi urmau diferite trepte ale devenirii socio-culturale.

Formele - Simbolurile prin care aceste arhetipuri ies la iveala diferă însă de la o cultură la alta, fiecare popor având propriile simboluri, specifice ale aceluiaşi arhetip, reflectând legătura dintre inconştientul individual şi colectiv şi mentalul cultural.

Oamenii nu au acces conştient la aceste arhetipuri, ci doar la manifestările acestora, la simbolurile arhetipale, care se manifesta în viata noastră de zi cu zi. Imaginile arhetipale sunt mitice şi sunt simbolice, deoarece exprimă consonanţa subiectului care trăieşte o experienţa cu obiectul care-i prilejuieşte experienţa.

Orice mitologie si orice revelaţie provine din această matrice a experienţelor şi de aceea orice idee viitoare despre om sau lume va proveni tot de aici.

Câteva arhetipuri jungiene (a se vedea lucrările lui Carl Gustav Jung)4: – persona (masca în spatele căreia oamenii se ascund, un fel de compromis între sine şi

societate); – umbra (imagine onirică întunecată care exprimă inconştientul individual, partea din noi pe

care o respingem, care nu ne convine); – animus (partea masculină inconştientă care există la orice femeie); – anima (partea inconştientă feminină din psihicul bărbatului); – marea mamă5; – bătrânul înţelept; – sinele (arhetipul unităţii, al unificării).

La toate acestea se poate adăuga şi modelul istoric al primelor religii cunoscute prin intermediul izvoarelor scrise şi iconografice (sumeriană, egipteană, anatoliane, helladică, minoiană şi miceniană etc.), prin care suntem mai aproape de arhetipurile mitologico-religioase preistorice decât azi, cu toate eforturile specialiştilor de a le descifra.

* * *

Revenind la gestică, se observă că gesturile reprezintă o importantă formă de comunicare.

Comunicarea interpersonală dintre oameni face apel, de foarte multe ori, dincolo de limbajul verbal, la forme şi modalităţi desprinse din predispoziţiile biologice şi psihologice ale interlocutorilor. 4 Carl Gustav Jung, Tipuri psihologice (trad. Viorica Nişcov), Bucureşti, 1997; Idem, Amintiri, vise, reflecţii (trad. Daniela Ştefănescu), Bucureşti, 1996; Idem, Opere complete. Vol. 1, Arhetipurile şi inconştientul colectiv (trad. Dana Verescu şi Vasile Dem. Zamfirescu), Bucureşti, 2003; Stevens Anthony, Jung, Editura Humanitas, Colecţia Maeştri ai spiritului, Bucureşti, 1996. 5 Unele arhetipuri au fost dezvoltate de Erich Neumann, elev al lui Jung si reprezentant al psihologiei analitice şi a psihologiei dezvoltării, în lucrarea The Great Mother. An Analysis of the Archetype, Princeton, 1972.

26

Planşa I. Elemente de comunicare în societăţile/culturile tradiţionale în funcţie de statusurile şi rolurile sociale

Postura – ca situaţie de moment a unei persoane exprimată prin poziţia corpului, felul de a-şi

ţine corpul, ţinuta, atitudine şi gestica – ansamblul (totalitatea) gesturilor pe care le face un om în timpul comunicării verbale, paraverbale şi nonverbale, reprezintă importante elemente de comunicare. Mişcările corpului sunt împărţite în câteva tipuri, fiecare cu o funcţie diferită (Ekman şi Friesen, 1969)6:

– Emblemele - substitute pentru cuvinte (Ex. degetele in V - emblema victoriei, în unele societăţi ş. a.);

– Ilustratorii – acompaniază vorbirea (pescarii ilustrează mărimea peştilor prinşi cu mâinile/ degetele);

– Regulatorii – ex. miscările capului monitorizeaza fluxul conversaţiei; – Adaptorii – gesturi care, la fel ca majoritatea celorlalte categorii, scapă controlului conştient

şi nu au, în general, un scop comunicativ (ex. muşcarea buzelor, mişcarea automată a creionului aflat în mână sau desenarea automată a unor linii neregulate, figuri etc.). Dacă emblemele, ilustratorii şi regulatorii însoţesc şi completează mesajul verbal, adaptorii

ne pot informa, mai ales, despre contextul emoţional in care se realizează comunicarea. Gestul, ca mişcare exterioară a corpului (în special a capului sau a mâinilor) însoţeşte ori

înlocuieşte vorbirea, exprimând o stare psihologică sau o intenţie, o idee, un sentiment, o faptă etc. sau poate da mai multă expresivitate vorbelor, având evidente semnificaţii comunicaţionale şi culturale, completând limbajul verbal. În condiţiile complexe ale comunicării, postura corpului şi gesturile sunt legate de semne, pentru că exprimă gânduri, intenţii, stări sufleteşti sau sugerează cuiva o acţiune, cu semnificaţii particulare, care sunt studiate de semantică şi semiologie.

Congruenţa şi incongruenţa dintre mesajul verbal si cel al corpului pot fi importante surse de informaţii (ex. gura spune da, iar întregul corp spune nu), Mişcările corpului furnizează informaţii care, deseori, nu pot fi obţinute prin analiza conţinutului verbal sau a expresiei faciale (ex. Mâinile, picioarele şi faţa ca surse de indicatori nonverbali ai starii psihice).

Postura, echilibrul corpului şi al coloanei vertebrale exprimă atitudini umane fundamentale. De la primele contacte simţim o atitudine deschisă, primitoare sau, dimpotrivă, de respingere, dispreţ 6 P. Ekman, W.V. Friesen, The repertoire of nonverbal behavior. Categories, origins, usage, and coding, în „Semiotica”, 1, 1969, 49 – 98, apud I. Dafinoiu, Vargha Jenö László, Psihoterapii scurte. Strategii, metode, tehnici, Iaşi, 2005, p. 95-99.

27

sau supunere. La aceste mijloace de comunicare nonverbale se adaugă: privirea, mimica, contactul corporal, raportul faţă de spaţiul intim (acceptare, respingere) etc.7

Este important de înţeles că gesturile reprezintă, în toate societăţile,inclusiv în cele străvechi sau tradiţionale, însemnate forme de limbaj.Aici pot fi încadrate gesturile bio-fiziologice (a bea, a mânca, a merge, a dormi, a naşte etc.), cu sau fără implicaţii psihologice (trăiri) implicite, care sunt instinctuale, dar pot fi modificate şi transmise cultural (ex. mersul – stil, rezistenţă, viteză, greutăţi purtate, diferenţe de gen etc.; obişnuinţele posturale – de odihnă, de muncă, aşezat pe scaun, pe pământ, cu picioarele întinse, cu picioarele încrucişate etc.) transmit informaţii despre starea individului) şi gesturile tehnologice, exprimate prin cuplul om-gest-unealtă-produs (la rândul lor, pot fi productive şi funcţionale şi, implicit, culturale). În unele condiţii, gesturile/posturile bio-psihologice pot avea o influenţă asupra organizării gesturilor tehnologice şi culturale, în ansamblu. În cazul gesturilor tehnologice, corpul este utilizat ca instrument, prin tehnici directe şi indirecte; de acestea depind de opţiunile tehnice propriu-zise şi de opţiunile culturale generale8. Astfel, gesturile ca mesaj (cu funcţia de comunicare) sunt legate sau nu de vorbire sau se pot substitui vorbirii. Acestea pot fi încadrate în limbajul “emblematic” (ansambluri de acţiuni simbolice în care mişcarea posedă o semnificaţie verbală cunoscută de majoritatea membrilor grupului) ca limbaj cultural. Codificarea gestuală a emblemei poate fi iconică (mişcarea seamănă într-o oarecare măsură cu ceea ce vrea să transmită) sau arbitrară (a se vedea gesturile şi mimica care însoţesc limbajul. Gesturile (mişcările) instituţionalizate sunt practicate în diferite domenii (ritualuri, dans, jocuri, sport etc.) şi au o semnificaţie socială şi culturală accentuată9.

Gesturile forme de limbaj

NaturaleImplicite

Instinctuale

Psihologice Tehnologice InstituţionalizateBio-fiziologice

CulturaleCultivatesocial

Emblematice

A mânca, A bea,A dormiA naşte…

Teamă Ură

BucurieIndiferenţă

ProductiveFuncţionale

RitualeSociale

CeremonialeMetalimbaje

Planşa II. Imaginea legăturilor dintre gesturile naturale şi cele culturale.

7 Ion Dafinoiu, Vargha Jenö László, op.cit., Iaşi, 2005, p. 95-99. 8 Andre Leroi-Gourhan, Evolution et technique, 2 vol., Paris, 1943; A. Leroi Gourhan, Le geste et la parole, Paris, 1964 (trad. lb. rom. Gestul şi Cuvântul, 2. vol., Bucureşti, 1983); Sophie Archambault de Beaune, Pour une archéologie du geste: broyer, moudre, piler des premiers chasseurs aux premiers agriculteurs, Paris, 2000; Hara Procopiou, Rene Treuil (ed.), Moudre et broyer: l'interprétation fonctionnelle de l'outillage de mouture et de broyage dans la Préhistoire et l'Antiquité, 2 vol., Paris, 2002; Rathje Annette, Marjatta Nielson, Bodil Bundgaard Rasmussen (eds.), Pots for the Living, Pots for the Dead, Danish Studies in Classical Archaeology ACTA Hyperborea 9, University of Copenhagen 2002. 9 Laurence Caillet, Coduri culturale, în Pierre Bonte, Michel Izard (coord.), Dicţionar de etnologie şi antropologie, Iaşi, 1999, p. 152-155 (cu bibliografia aferentă); Blandine Bril, Tehnici corporale, în P. Bonte, M. Izard (coord.), op. cit., p. 173-175 (cu bibliografia aferentă); Michèle Coquet, Marcaj corporal, în P. Bonte, M. Izard (coord.), op. cit., p. 402-403 (cu bibliografia aferentă); Blandine Bril, Tehnici corporale, în P. Bonte, M. Izard (coord.), op. cit., p. 173-175 (cu bibliografia aferentă); Sally Price, Podoaba, în P. Bonte, M. Izard (coord.), op. cit., p. 529-530 (cu bibliografia aferentă).

28

Sintetizând considerentele de ordin teoretic, oamenii utilizează şi redau gesturile şi celelalte tehnici corporale în funcţie de societatea şi cultura căreia îi aparţin. Nu este nici o îndoială că există o relaţie strânsă între gesturile şi tehnicile corporale şi alţi factori socio-culturali (limbajul verbal, contextele economico-socio-politico-culturale, îmbrăcă-minte, podoabe, marcaje corporale, gen, vârstă, status şi rol social, artă, religie etc.).

Învăţarea gesturilor culturale se realizează în mediu neinstituţionalizat (observare, imitaţie, spontan) şi instituţionalizat (înculturarea în cadrul societăţilor tradiţionale, prin presiunea psihologiei sociale/mentalului colectiv asupra psihologiei individuale/mental individual), în cadrul unor etape şi rituri de iniţiere, ritualuri şi ceremonialuri, dintre care cele religioase, credem, aveau o importanţă covârşitoare.

În ceea ce priveşte înculturarea şi evocarea gestuală, chiar teatrul antic îşi are originea în unele ritualuri şi ceremonialuri protoistorice, utilizând numeroase indicaţii gestuale, care pun în evidenţă calităţile vizuale ale discursului, graţie energiei şi puterii evocatoare a actului dramatic, punând în evidenţă, metateatral, gesturile codificate simbolic şi ritual10. De altfel, aceasta decurge din faptul că toate riturile şi ritualurile cultice, în toate timpurile, au fost strâns legate de actul dramatic, în care se realiza comuniunea dintre sacru şi profan, laic şi religios, prin care erau înculturaţi adoranţii sau se făcea prozelitism.

Din perspectiva comunicării, considerăm că posturile corporale şi gesturile trebuie studiate din viziunea semiologică a semnificatului (idee, concept, conţinut, sens al unui cuvânt sau semn), şi al semnificantului (realizare materială a semnului, care constituie suportul unui sens, element formal al semnului), (concepte împrumutate din lingvistică)11.

*

* *

Din perspectivele teoretice discutate mai sus, rezultă că gestica cultică neolitică şi eneolitică poate reprezenta o importantă direcţie de cercetare, deoarece credem că este o însemnată formă de metalimbaj. (de văzut reprezentările plastice, redate în poziţii explicite – „gânditorul”, zeiţa cu şerpii, „dansatoarele”, zeiţa care-şi oferă sânii, zeiţa care naşte etc.), încadrate, de către specialişti, în diferite teme religioase (fig. 1-4).

În acelaşi timp, normala rediscutare a rolurilor statuetelor antropomorfe (laice sau religioase/cultice)12 ar trebui să ţină cont de atributele şi atribuţiile plasticii şi reprezentărilor umane, în special cele feminine, atât din paleolitic şi epipaleolitic cât şi de cele din epoca bronzului şi a fierului. De altfel, plastica epocii bronzului din Mediterana orientală (Creta, Cipru)13 este foarte expresivă, prelungind unele arhetipuri neolitice.

În acelaşi timp, având în vedere contextele în care au fost descoperite statuetele antropomorfe (în gropi de cult şi de deşeuri, în stratul de cultură din aşezări, în locuinţe, lângă 10 Eusebiu Ştefănescu, Retorica limbajului scenic - Magul captiv, Bucureşti, 2003, passim; Louis Gernet, Dionysos et la religion dionysiaque: éléments hérités et traits originaux. Anthropologie de la Grèce antique, Flammarion, coll. «Champs», 1999, passim. 11 L. Caillet, în P. Bonte, M. Izard (coord.), op. cit., p. 152-155. 12 Lauren E. Talalay, Deities, Dolls and Device. Neolithic Figurines (From Franchti Cave, Greece), Indiana University Press, 1993; *** Ancient Goddesses. The Myths and the Evidence, The University of Wisconsin Press, 1998, passim. 13 J. Karageorghis, La Grande Déesse de Chypre et son culte à travers l’iconographie, de l’Époque Néolithique au VIe s. av. J.-C., Paris, 1977; V. Karageorghis, Greek Gods and Heroes in Ancient Cyprus, Atena, 1998, p. 120-131, 198-218; V. Karageorghis, J. Karageorghis, The Great Goddess of Cyprus or the Genesis of Aphrodite in Cyprus, în S. Parpala et alii (eds), Sex and Gender in the Ancient Near East, Helsinki, 2002, p. 263-282; Price T. H., Kourotrophos: Cults and Representations of the Greek Nursing Deities, Leiden, 1978, passim; Barbara A. Olsen, Women, Children and the Family in the Late Aegean Bronze Age: Differences in Minoan and Mycenaean Constructions of Gender, World Archaeology, vol. 29, No. 3, 1998, Intimate Relations, p. 380-392; Sylvie Bergmann, Sibylle Kästner, Eva-Maria Mertens (Hrsg.), Göttinnen, Gräberinnen und gelehrte Frauen, Frauen – Forschung – Archäologie, Bd. 5, Münster 2004.

29

cuptoare şi vetre, în morminte, în explicite complexe de cult etc.) trebuie avută în vedere multifuncţionalitatea plasticii, chiar dacă au existat unele diferenţieri de la o regiune şi cultură la alta. În acest context, remarcăm că există diferenţieri datorate fie conservatorismului unor societăţi, culturi şi religii, care au păstrat cu mai multă putere şi mult mai fidel arhetipurile (Mediterana orientală – Anatolia şi lumea egeeană), fie instituţionalizării statale şi religioase, suprapunerilor, dinamismului şi aculturaţiilor şi transformărilor culturale foarte puternice (a se vedea Orientul), care au avut ca urmare fenomene de interpretatio şi sincretism, care au condus la multiplicarea şi diversificarea arhetipului.

În acest cadru, statuetele antropomorfe, reprezentând diferite posturi şi gesturi, întreţineau, probabil, emoţiile religioase, determinate şi potenţate de gestica divinităţilor, repetate ritualic de preoţi şi credincioşi. De altfel, în cadrul ritualurilor religioase se manifestă o perenitate a gesturilor şi limbajului corporal, care devin semnele fără cuvinte.

În acelaşi timp, gesturile încremenite în lutul statuetelor antropomorfe neolitice şi eneolitice trebuie legate de întreaga reprezentare şi semnificaţie a pieselor; a se vedea, în acest sens, complexitatea gestului/gesturilor: psihologică (trăiri, stări sufleteşti faţă de diversele de preocupări: bucurie, supărare, adoraţie, invocaţie, frică, supunere etc.), psihologico-religioasă (stări sufleteşti faţă de divinitate), socială (atitudini şi comportamentele de tip social, gesturi de reprezentare a autorităţii, ale supuşilor, de rol şi status social, vârstă, sex, rang social, exprimate prin mimică, poziţia mâinilor, trupului, feţei etc.).

Din perspectiva cercetării, sunt foarte importante activităţile de inventariere şi clasificare a diferitele categorii şi sisteme de semne reprezentate în decorul pictat, incizat, excizat şi plastic al ceramicii şi plasticii neolitice şi eneolitice, lansarea ipotezelor legate de diferite teme religioase (şi obligatoriu şi artistice), dar poate la fel de importantă este descifrarea semnificaţiilor diferitelor semne şi simboluri, asociate, direct şi indirect, cu foarte multe elemente de ritual şi ceremonial cultic şi gestica statuetelor. Aceste arhetipuri şi elemente de gestică rituală s-au configurat de la începuturile neoliticului oriental, când J. Cauvin vorbea de o revoluţie a simbolurilor14.

Încercând să înţelegem şi să descifrăm gesturile-semnele redate în plastica neolitică şi eneolitică, inclusiv în cea precucuteniană şi cucuteniană vom putea probabil să depăşim stadiul consideraţiilor generale despre cultele acelor vremuri (gen cultul fecundităţii şi fertilităţii), să pătrundem în mecanismul intim al practicilor cultuale, chiar să postulăm existenţa unui panteon cu paleo-divinităţi, atunci când aceste piese sunt asociate în complexe de cult casnice şi comunitare, cu o organizare foarte precisă (rituri, ritualuri), construcţii speciale, „personal de cult”, adoranţi.

*

* *

Gesturile redate în plastica antropomorfă Precucuteni-Cucuteni (fig. 6-9) sunt la fel de importante pentru limbajul religios ca şi elementele contextuale, decorurile şi asocierile în complexe de cult (fig. 10)15, din păcate nu la fel de nuanţate şi explicite precum cele cunoscute 14 J. Cauvin, Naissance de divinités. Naissance de l'agriculture. La revolution des symboles au néolithique, Paris, 1994, passim. 15 P. Ucko, The Interpretation of Prehistoric Anthropomorphic Figurines, Journal of the Royal Anthropological Institute (London), 92, 1962, p. 38-54; Douglas W. Bailey, Prehistoric Figurines. Representation and Corporeality in the Neolithic, London-New York, 2005, Idem, Towards New Dimensions of Meaning for Cucuteni-Tripolye Figurines, în vol. Cucuteni. 120 ans des recherches. Le temps du bilan, Piatra Neamţ, 2005, p. 123-136; E. Comşa, Figurinele antropomorfe din epoca neolitică de pe teritoriul României, Bucureşti, 1996, passim; Dragoş Gheorghiu, The Controlled Fragmentation of Anthropomorphic Figurines, în vol. Cucuteni. 120 ans des recherches. Le temps du bilan, Piatra Neamţ, 2005, p. 137-144; M. Gimbutas, The Gods and Goddesses of Old Europe, 7000-3500 B.C. Myths, Legend and Cult, Londra, 1977, Eadem, The language of the Goddess, San Francisco, 1989; C.-M. Mantu, Anthropomorphic representations from the Precucuteni and Cucuteni cultures, Anatolica, 19, 1993, p. 129-141; Dan Monah, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, Piatra Neamţ, 1997; N. Ursulescu, D. Boghian,

30

pentru plastica gumelniţeană16, cu evidente legături în perioada anterioară sau lumea anatoliano-balcanică17:

– posturile şi gesturile sunt “canonizate”, împietrite în tipar, fapt care sugerează o anumită impenetrabilitate, dar care poate fi legată de solemnitatea şi importanţa icoanei în cadrul ritualurilor;

– această solemnitate este prezentă chiar de la începutul civilizaţiei (a se vedea statuetele de Traian-Dealul Viei) şi nu a fost afectată decât foarte puţin der către influenţele receptate din partea comunităţilor culturii Hamangia (fig. 5)18;

– apar în acelaşi timp, doar evident ne aflăm într-un stadiu al cercetărilor, unele statuete care prezintă evidente elemente de gestualitate socială şi cultuală;

– multe dintre acestea se înscriu pe o tradiţie neolitică anterioară, care vorbeşte de o configurarea a cultelor şi comportamentelor religioase din epocă, de o anumită uniformitate a acestora, cu legături evidente cu lumea orientală şi balcanică;

– vorbesc de conturarea unor arhetipuri religioase protoistorice relativ stabile; – posturile şi gesturile “singulare”, deosebite, care nu fac parte din repertoriul obişnuit, sugerează

statusuri şi roluri diferite în cadrul ritualurilor (procesiunilor) şi nu numai; de altfel, ritualurile presupun ceea ce Aristotel descria în Poetica şi Retorica, drept spectacolul (opsis) şi jocul actorului/actorilor, al oratorilor (hupokrisis)19, prin care se pune în operă cuvântul, simbolul, mitul;

– posturile şi gesturile evidenţiate de şi prin plastica precucuteniană şi cucuteniană denotă anumite coduri culturale, care se bazează pe gesturi instituiţionalizate, emblematice şi iconice;

– sunt la fel de importante şi gesturile şi comportamentele tehnologice care au fost săvârşite la confecţionarea plasticii precu-cuteniene şi cucuteniene şi cele funcţionale, în cadrul ritualurilor religioase;

– plastica precucuteniano-cucuteniană este cu mult mai puţin expresivă (din perspectiva gestualităţii) decât cea Boian-Gumelniţa care prezintă marcaje corporale (perforarea urechilor şi a buzei inferioare, care se observă doar la statuetele feminine, care redau o imagine a unor comportamente din realitate şi erau, probabil, semne de distincţie etno-tribală şi, poate, socială) gesturi sociale şi poziţii religioase de adoranţi/orante; de altfel, nici vasele cu caracteristici antropomorfe nu sunt, la nivelul complexului cultural Precucuteni-Cucuteni

V. Cotiugă, Nouveaux types d’idoles dans la plastique anthropomorphe de la culture Precucuteni, SAA, X-XI, 2004-2005, p. 9-20; Idem, Ipostaze rare ale cultului fertilităţii în plastica antropomorfă a culturii Precucuteni, în vol. Cucuteni 120. Valori universale, Iaşi, 2006, p. 115-130; N. Ursulescu, F.A. Tencariu, Religie şi magie la est de Carpaţi acum 7000 de ani. Tezaurul cu obiecte de cult de la Isaiia, Iaşi, 2006. 16 S. Marinescu-Bîlcu, Die Bedeutung einiger Gesten und Haltungen in der jungsteinzeitlichen Skulptur der ausserkarpatischen Gebiete Rumäniens, Dacia, NS, XI, 1967, p. 47-58; E. Alexandrescu, M. Simon, Unicat al artei neolitice: "Îndrăgostiţii" de la Sultana, Magazin Istoric, 4 (265), 1989, p. 12-14; E. Comşa, Gesturi redate de figurinele neolitice din sudul României, AMN, 33, 1, 1996, p. 191-208; Idem, Le tatouage chez les communautés de la culture Gumelniţa, Dacia, NS, XXXVIII-XXXIX, 1994-1995, p. 441-444; Voinea Valentina, Adoratio et invocatio. Gesturi religioase ancestrale reprezentate pe vase de cult gumelniţene, CCDJ, Călăraşi, 2002, 19, p. 112-121; Radian Andreescu, Consideraţii asupra decorului statuetelor antropomorfe gumelniţene, Cercetări Arheologice, XIII, 2006, p. 159-171. Indiferent care este reconstituirea scenei cultice din complexul de la Ovčarovo, este indubitabil faptul ca respectivele statuete redau gesturi de invocare şi adorare, ca orante (Henrieta Todorova, Kultszene und Hausmodell aus Ovčarevo, Thracia, 3, Sofia, 1974, p. 39-46; H. Todorova et alii, Ovčarovo, Fouilles et recherches VIII, Sofia, 1983; Maria Gimbutas, The Temples of Old Europe, Archaeology, 33, 6, New York, 1980, p. 41-50. 17 Marian Neagu, La plastique anthropomorphe néolithique au Bas Danube et certaines pratiques magico – rituelles, în Living Past, 1, 1999, http://www.cimec.ro/livingpast/nr1/neagu/plastique.htm. 18 Silvia Marinescu-Bîlcu, Câteva observaţii asupra sculpturii în lut a culturii Hamangia şi influenţa ei asupra plasticii culturii Precucuteni, Peuce, VI, 1977, p. 13-17; Eadem, La plastica in terracotta della cultura precucuteniana , Rivista di scienze prehistorische, XXIX, 2, 1974, p. 399-436. 19 Aristotel, Poetica, Bucureşti, 1965; Idem, Retorica, Bucureşti, 2003.

31

la fel de expresive, din perspective gesticii sociale şi rituale (cultice), aşa cum sunt cele gumelniţene;

– în urma legăturilor foarte puternice dintre comunităţile celor două culturi, au fost împrumutate, în mediul cucutenian, foarte multe gesturi din plastica gumelniţeană, chiar dacă uneori erau redate personaje din cotidianul eneolitic, cu statut de „eroi”;

– un ritual vechi şi foarte important este dansul magic, iniţiat de şamani şi preoţi; sunt dansuri cosmogonice, antropogonice, de unire a elementelor primordiale, de iniţiere şi de trecere, cele legate de ritualurile calendaristice etc. (a se vedea aici vasele de tip horă), pentru că reprezentări de scene de dans sunt cunoscute încă de la începuturile neoliticului oriental20. În concluzie, plastica precucuteniană şi cucuteniană continuă teme, posturi şi gesturi

religioase din neoliticul şi eneoliticul oriental şi balcanic. Până în prezent, s-au descoperit puţine statuete care să ilustreze elemente evidente de gestică, fapt care pare a vorbi de standardizarea accentuată a posturilor şi gesturilor într-o societate foarte clar structurată: social şi religios, care nu permite decât în mică măsură abaterea de la regulă. Multe statuete din lut, schematizate (Cucuteni A-B şi B), par influenţate de cele gumelniţene din os.

Este greu de definit, deocamdată, pentru complexul cultural Precucuteni-Cucuteni, arhetipuri de orant/orantă, vraci în dansuri rituale sau diferite ipostaze ale zeiţelor fecundităţii, aşa cum a încercat E. Comşa pentru civilizaţia Gumelniţa21.

Pe baza analizei gesticii reflectate în plastica antropomorfă, am putea spune că, în eneoliticul carpato-balcanic, a existat o anumită cvasi-unitate religioasă, cu diferite tipuri de manifestare şi interinfluenţare, toate reflectând dinamic arhetipurile Marii Mame.

GESTES ET SÉMANTIQUE DANS LA PLASTIQUE ANTHROPOMORPHE DE LA CULTURE PRÉCUCUTENI. ENTRE TRADITION ET INNOVATION Dans cet article, l’auteur effectue une incursion théorique dans la thématique si généreuse de la

gestuelle et des archétypes qui se reflètent dans la plastique anthropomorphe du Néolithique et de l’Énéolithique, en particulier dans les statuettes de la culture Précucuteni.

Lista ilustraţiilor Fig. 1. Gesturi arhetipale orientale: 1-2 Cultura Halaf (1. Chagar Bazar, http://exchanges.

state.gov/culprop/iraq; 2. Stt irakian necunoscut, www.louvre.fr./media/repositorz/ ressources/) ; 3-7. Cultura Hassuna, http://ecal.org/iraq/iraq, Cultural Artifacts.asp; 8-12. CultuRA ABAID, http://exchanges.state.gov/culprop/iraq.

Fig. 2. Gesturi arhetipale din Egiptul predinastic. 1-4. Cultura Nagada I, http://www. enciclopedie.bseditions.fr/image/article/; 5. Cultura Badari http://www.enciclopedie. bseditions.fr/image/article/.

Fig. 3. Posturi şi gestică anataliano-balcanice. 1. Catal Hoyük (http://www.Shelales. com/imagesTurkey); 2. Hiperapetra (http://ccwf.cc.utexas.edu/bruceh/cc307/minon/ images/1d.jpg);

3. Pazardzik (www.mythinglinks.org/euro-west-oldeurope.html); 4. Achelion (apud Bailey); 5. Sesklo (http:// hellas.teipir.gr/prefectures/greek/Magnisias/sesklo); 6. Pharsala; 7. Nea Nikomedia (http://web.Onetel.net.uk/-victorbryant/frame1tu5.html#HC05-PIC004); 8. Orenia (apud Bailey); Model locuinţă Plateia Magoula Zarcou (apud Bailey).

20 Yosef Garfinkel, Dancing at the Dawn of Agriculture, Austin, University of Texas Press, 2003 passim; Dominique Collon, Dance in Ancient Mesopotamia, Near Eastern Archaeology, Vol. 66, No. 3 (Dance in the Ancient World), Sept. 2003, p. 96-102. 21 Vezi nota 15 supra.

32

Fig. 4. Posturi şi gesturi în cadrul modelului de sanctuary de la Vounos (Cipru), apud J. E. Walkowitz, quntenspoünge der Archäologie în Varia neolithica, IV, 2006 ; http://mlahanas.de/ Cyprus/LX/Vounous Bowl.jpg.

Fig. 5. Posturi şi gesturi din cultura Hamangia. 1-3, 6-7, 10-11. Cernavodă; 4-5, 8-9. Baia – Goloviţa; 12. Durankulak; 13. 13. Bulgaria (după D. Berciu, 1966 ; Vl. Dumitrescu, 1974 ; D. Bailey, 2005, J. Chapman, http://www.dur.ac.uk/images/archaeology/ researchprojets/Chapman-Durankulak; H. Todorova, I. Vajsov, 1993).

Fig. 6. Posturi şi gestică Precucuteni II-III/Tripolie A, apud Zbenovici, Kiev, 1989, fig. 72. Fig. 7. Posturi şi gestică Precucuteni II-III/Tripolie A, apud Zbenovici, Kiev, 1989, fig. 73-74. Fig. 8. Posturi şi gestică Precucuteni II-III/Tripolie A, apud Zbenovici, Kiev, 1989, fig. 73-74. Fig. 9. Posturi şi gestică Precucuteni II-III/Tripolie A.1. Larga Jijia; 2-4, 6-7, 10 Târpeşti;

5. Traian-Dealul Fâtânilor; 8. Traian-Dealul Viei; 9. Mândrişca (apud Silvia Marinescu – Bîlcu, 1974, fig. 72), Vl. Dumitrescu, Arta preistorică în România, 1974.

Fig. 10. Posturi şi gestică precucuteniană din complexe de cult: 1. Poduri (după D. Monah) ; 2. Isaia (apud N. Ursulescu, F. Tencariu).

33

34

35

36

37

38

39

40

41

42

43

OBSERVAŢII PRIVIND CONDIŢIILE DE DESCOPERIRE

A PLASTICII ANTROPOMORFE PRECUCUTENIENE

ÎN AŞEZAREA DE LA ISAIIA (JUD. IAŞI)

Nicolae URSULESCU∗, Felix Adrian TENCARIU∗∗

Key words: Ancient Aeneolithic, Romania, Precucuteni Culture, Anthropomorphic, Figurines, Archaeological Topography.

Staţiunea arheologică de la Isaiia-Balta Popii a devenit cunoscută în literatura de specialitate

mai ales datorită descoperirii unor complexe de cult aparţinând locuirii Precucuteni de aici, datată în faza a II-a a acestei culturi, deşi, pe parcursul săpăturilor (începute în 1996) au fost semnalate vestigii şi din alte perioade (cultura ceramicii liniare, bronz timpuriu, Hallstatt timpuriu, sarmaţi, Ev Mediu timpuriu şi perioada modernă). Recenta apariţie a monografiei despre cel mai important tezaur de obiecte de cult găsit aici1 – monografie în care se fac precizări şi despre ansamblul descoperirilor din această staţiune – ne scuteşte de a prezenta din nou date generale despre locuirea precucuteniană de la Isaiia, permiţându-ne, în schimb, să ne concentrăm asupra problemei enunţate. Analiza condiţiilor de descoperire a plasticii antropomorfe reprezintă o problemă care merită întreaga atenţie2. Studiul pertinent al lui Dan Monah asupra plasticii antropomorfe cucuteniene a atras atenţia, printre altele, şi asupra semnificaţiei şi importanţei descrierii cât mai exacte a condiţiilor de descoperire a plasticii şi, în general, a complexelor cu rol de cult, pentru a se înţelege rolul pe care aceste piese l-au jucat în viaţa comunităţilor de odinioară3. Concluzia studiului era că statuetele apar mai ales în contexte nerituale şi, mai rar, în contexte rituale4 şi că repartiţia lor în cadrul aşezărilor este aleatorie, existând diferenţe de la staţiune la staţiune5. Ca urmare a înregistrării atente a condiţiilor de descoperire a majorităţii statuetelor în timpul săpăturilor de la Isaiia, ne-am propus să realizăm acest studiu de topografie arheologică, pentru a vedea care este situaţia concretă din această staţiune şi în ce măsură rezultatele de aici concordă sau nu cu analizele întreprinse anterior în alte aşezări. Vom încerca să întrezărim, în acest fel, care a fost comportamentul locuitorilor precucutenieni de la Isaiia faţă de aceste obiecte de cult, corelând rezultatele analizei cu datele pe care le avem deja despre viaţa spirituală şi socială a acestei comunităţi. Analiza va ţine seama de unele cerinţe metodologice, dintre care cea mai importantă ni se pare a fi starea de conservare a pieselor. Se ştie că, de regulă, cea mai mare parte a statuetelor se prezintă, la descoperire, în stare fragmentară şi doar foarte puţine sunt întregi sau aproape întregi. Fragmentarea este privită de unii specialişti ca rezultat al unei acţiuni rituale, de distrugere intenţionată a statuetei, atunci când se considera că aceasta şi-a îndeplinit rolul care-i fusese menit

∗ Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Istorie, Catedra de Istorie Antică şi Arheologie, B-dul Carol I, nr. 11, cod 700506, Iaşi. E mail: n.ursulescu@gmail.com. ∗∗ Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Istorie, Seminarul de Arheologie, B-dul Carol I, nr. 11, cod 700506, Iaşi. E mail: aditen@uaic.ro. 1 N. Ursulescu, F.A. Tencariu, Religie şi magie la est de Carpaţi acum 7000 de ani. Tezaurul cu obiecte de cult de la Isaiia, Iaşi, 2006. 2 E. Bánffy, Cult and archaeological context in Middle and South-East Europe in the Neolithic and the Chalcolithic, Antaeus, 19-20, 1990-1991, p. 183-249. 3 D. Monah, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, BMA III, Piatra Neamţ, 1997, p. 29-50. 4 Ibidem, p. 30-31. 5 Ibidem, p. 29.

44

în cadrul unei ceremonii6. Îngroparea (depunerea) ei într-un anumit context poate fi privită, de asemenea, ca o ofrandă adusă Marii Zeităţi a Pământului, căreia îi fusese probabil dedicată şi ceremonia. Foarte rar se întâlnesc situaţii în care părţile rupte ale statuetei au fost lăsate împreună7. De regulă, părţile fragmentate ajung în locuri diferite8, ca urmare a sistemului de fragmentare prin lovire9. Nu putem exclude nici spargerea neintenţionată, întâmplătoare, a unei statuete, fie prin manipulare neatentă, fie printr-un accident, inclusiv în momentul distrugerii construcţiei în care se afla piesa. Al doilea caz ar putea explica, eventual, prezenţa unor statuete printre dărâmăturile unor locuinţe incendiate. Prin statuete întregi înţelegem acele piese care au păstrat integral toate părţile anatomice ale corpului, chiar dacă prezintă unele ştirbituri, ce pot fi explicate prin manipulare repetată sau prin deteriorări provocate de condiţiile de zacere în sol. În aşezarea de la Isaiia au fost cercetate, în total 11 locuinţe şi 64 de gropi, dintre care locuirii Precucuteni îi aparţineau opt construcţii şi 47 de gropi (fig. 1). Pe suprafaţa săpată până în prezent (circa 1200 m2)10 au fost găsite 59 de statuete, dintre care 26 întregi şi 33 fragmentare. Una singură era din os (un idol de tip en violon, aproape întreg, găsit în groapa nr. 16: fig. 7/2), celelalte fiind din lut. Din cele 59 de statuete, două au fost descoperiri întâmplătoare, nestratigrafiate (fig. 10/4-5), iar trei (fig. 10/1-3) au apărut în strat, aparent în afara unor complexe de locuire. De remarcat că toate cele cinci piese găsite în afara unor complexe erau fragmentare, una reprezen-tând zona superioară a corpului, cu capul (fig. 10/4), iar celelalte patru doar corpul. Restul de 54 de statuete au fost găsite fie în locuinţe (40: fig. 2-6), fie în gropi (14: fig. 7-9).

Din cele opt construcţii precucuteniene, statuete s-au găsit în şase. Doar în cele două construcţii interpretate drept anexe gospodăreşti (loc. nr. 9 şi 11) nu s-au găsit statuete, ceea ce ne sugerează că prezenţa acestora era legată de spaţiile locuite permanent, fiind rezultatul unor cutume de ordin social11, care guvernau viaţa cotidiană a respectivei familii.

Cele mai multe (22) s-au găsit în locuinţa nr. 1, dar aici numărul este sporit în mod excepţional, faţă de condiţiile obişnuite de depunere, prin prezenţa celor 21 de statuete descoperite într-un recipient, alături de 13 scăunele, 21 de conuri cu cap mobil şi un colier de 42 de mărgele de lut – toate formând un important complex de cult, denumit „Tezaurul de la Isaiia” (fig. 2), aflat în stare de conservare, între două ceremonii12.

De menţionat că toate piesele din acest complex erau întregi, prezentând doar mici deteriorări, datorate probabil utilizării repetate. Recipientul era depus destul de aproape de vatră, de altfel ca şi cealaltă statuetă (fragmentară) din această casă (fig. 3/1). În această zonă se găseau şi resturile a trei măsuţe-altar, fragmente de cutii de lut şi de la mai multe vase, precum şi o râşniţă, formând o aglomerare de obiecte cu caracter de cult, ceea ce ne-a determinat să interpretăm locuinţa nr. 1 ca un sanctuar. De altfel, această construcţie a cunoscut o refacere majoră, iar în locuinţa anterioară se găseau, de asemenea, numeroase obiecte cu caracter de cult13.

Dacă facem abstracţie de cele 21 de statuete ale complexului, atunci în toate cele şase

6 J. Chapman, Fragmentation in Archaeology. People, Places and Broken Objects in the prehistory of South eastern Europe, London; Dragoş Gheorghiu, The controlled fragmen-tation of anthropomorphic figurines, in: Cucuteni – 129 ans de recherché. Le temps du bilan (eds. Gh. Dumitroaia et alii), BMA XVI, Piatra Neamţ, 2005, p. 137-144. 7 Vezi cazul idolului androgin descoperit pe vatra locuinţei nr. 8 din aşezarea cucuteniană de la Mihoveni: N. Ursulescu, Victoria Batariuc, L’idole androgyne de Mihoveni (dép. de Suceava), in La civilisation de Cucuteni en contexte européen (éds. M. Petrescu-Dîmboviţa et alii), Iaşi, 1987, p. 309-312. 8 Bisserka Gaydarska, J. Chapman, Ilka Angelova, On the tell and off the tell fired clay figurines from Omurtag, in: Scripta praehistorica. Miscellanea in honorem nonagenarii magistri Mircea Petrescu-Dîmboviţa oblata (eds. V. Spinei, C.-M. Lazarovici, D. Monah), Editura Trinitas, Iaşi, 2005, p. 341-385. 9 D. Gheorghiu, op. cit., p. 142. 10 N. Ursulescu, F.A. Tencariu, op. cit., p. 24. 11 Svend Hansen, Neolithic Sculpture. Some Remarks on an Old Problem, in: The Archaeology of Cult and Religion (eds. P.F. Biehl et alii), Archaeolingua 13, Budapest, 2001, p. 45. 12 N. Ursulescu, F. A. Tencariu, op. cit., p. 82-122. 13 Ibidem, 47-51, 123-124.

45

locuinţe s-au găsit doar trei statuete întregi (fig. 4/1-2; 5/2), faţă de 16 fragmentare (raport 1:5,33), ceea ce e în concordanţă cu situaţia constatată de obicei şi confirmată şi de proporţia sesizată în gropile de la Isaiia: două întregi faţă de 12 fragmentare (raport 1:6).

Repartiţia lor în structurile de locuire şi în gropi a fost diferită (tab. 1).

Locuinţe Gropi Stare conservare L 1 L 3 L 5 L 6 L 7 L 8 Gr8 Gr16 Gr17 Gr33 Gr38 Gr60

To-tal

Intregi 21 2 1 1 1 26 1 2 1 1 5 Fr. Cap

Corp 1 1 2 3 6 1 1 1 2 5 23 Total 22 1 1 6 4 6 1 3 2 2 5 1 54

Tabel. 1. Isaiia. Repartiţia pe complexe a statuetelor precucuteniene.

În ceea ce priveşte statuetele fragmentare, se remarcă faptul că s-au păstrat mai ales părţi din

corp şi mult mai rar partea superioară, cu capul (23 faţă de 5), ceea ce ar putea să denote că actul distrugerii intenţionate era îndreptat îndeosebi asupra zonei capului.

Un număr mai mare de statuete (câte şase) se găseşte în cele două locuinţe (L 6 şi L 8) care au cunoscut o locuire mai îndelungată, chiar cu refaceri majore (fig. 1). Deşi piesele sunt răspândite pe toată suprafaţa celor două locuinţe, se poate observa prezenţa unor statuete pe instalaţiile de foc sau în imediata apropiere a acestora. De semnalat şi prezenţa a trei statuete (fig. 6/3-4, 6) în zona laviţei loc. 8, aflată lângă cuptor. Aşa cum ne arată situaţia de la Sabatinovka14, laviţele, în afară de utilizarea cotidiană ca loc de dormit, puteau să joace şi un anume rol în cadrul ceremoniilor de cult, servind pentru etalarea obiectelor rituale. Două statuete (fig. 5/2, 4) au apărut între dărâmăturile cuptorului din L 7, indicând, ca şi la celelalte locuinţe, că unii idoli erau ţinuţi la nivelul instalaţiilor de foc sau deasupra acestora (în cazul cuptoarelor). Probabil că aceşti idoli aveau un rol apotropaic, împreună cu alte obiecte rituale, cum ar fi cele trei plăci de lut cu partea superioară înşeuată (formând coarne), plasate lângă cuptorul şi vatra locuinţei 7, sau coloana de lut cu capitel de lângă vatra locuinţei 615.

În afară de zona vetrelor, cuptoarelor şi laviţelor, se observă prezenţa idolilor lângă pereţii locuinţelor sau chiar la colţurile caselor, ceea ce sugerează plasarea acestor statuete şi de-a lungul pereţilor, probabil cu acelaşi rol de protejare a casei. Ilustrativă, în acest sens, pare a fi situaţia din locuinţa nr. 6, unde se pare că, la fiecare colţ al casei (fig. 1), a fost fragmentat câte un idol (nr. 26-29 din catalog).

Dacă în cazul locuinţei nr. 3 nu este surprinzătoare prezenţa doar a unui singur idol (fig. 3/2), întrucât această locuinţă a fost tăiată şi deranjată, în cea mai mare parte, de o construcţie adâncită din Ha timpuriu şi de o amenajare din Evul mediu timpuriu (L 2: fig. 1), surprinde, în schimb, descoperirea doar a unui singur idol fragmentar (fig. 3/3) printre vestigiile locuinţei nr. 5, care a avut o lungă existenţă (cu două etape distincte de construcţie), precum şi o prezenţă notabilă a structurilor şi amenajărilor de cult (cutie portabilă şi casete pentru ofrande, mese altar etc.)16. E drept că respectivul idol a fost descoperit şi el într-o zonă cu potenţial ritual (fig. 1), anume o platformă de lut, amenajată lângă cuptorul casei, deasupra unei gropi (nr. 62) cu un foarte bogat conţinut, care adăpostea resturi ale primei construcţii.

Asemenea situaţii, când locuinţe cu un foarte bogat inventar conţin un număr mic de idoli, s-ar putea eventual explica, la Isaiia, prin existenţa, în aproape fiecare locuinţă, a altor forme, originale, de venerare a divinităţilor, încercându-se parcă ieşirea din stereotipul formelor standard. Astfel, în afară de amenajările de cult din locuinţa 1, considerată sanctuar, în locuinţa nr. 6 întâlnim 14 M. L. Makarevič, Ob ideologičeskich predstavlenijach u tripol'skich plemin, Zapiski Odesskogo archeologičeskogo obščestva, I (34), 1960, p. 290-292 şi fig. 1. 15 N. Ursulescu, F. A. Tencariu, Aménagements de culte dans la zone des foyers et des fours de la culture Précucuteni, MemAnt, XXIII, 2004, p. 129-144 16 N. Ursulescu, F. A. Tencariu, Letiţia Scarlat, Isaiia 2005. Noi date privind complexele de cult din cultura Precucuteni, Carpica, XXXIV, 2005, p. 37-54.

46

cultul coloanei17, în locuinţa 7 cultul stellae-lor (plăcile de lut)18, iar în locuinţa nr. 5 sunt prezente cutii şi recipiente de o formă specială, pentru ofrande19 ş.a. De fapt, această bogăţie surprinzătoare a formelor de expresie este dominanta vieţii spirituale a comunităţii precucuteniene din aşezarea de la Isaiia20.

În ceea ce priveşte depunerile de statuete în gropi (fig. 7-9), menţionăm din nou că se păstrează cam aceeaşi proporţie pentru raportul dintre statuetele întregi şi cele fragmentare (1:6), ca şi în cazul descoperirilor din locuinţe (1:5,33), dacă nu luăm în considerare (pentru acestea din urmă) cele 21 de statuete din tezaurul cu obiecte de cult din locuinţa 1. Aceasta arată că, de regulă, statuetele erau sparte şi doar întâmplător unele rămâneau întregi, probabil pentru că, în momentul distrugerii construcţiei în care se aflau, rolul major al „vieţii” lor nu se încheiase încă. În cele şase gropi s-au găsit între unu şi cinci idoli, frecvenţa obişnuită fiind de una-două piese într-o groapă (patru cazuri).

Prin bogăţia conţinutului, se remarcă groapa nr. 16, unde, în afară de idolul en violon de os, conservat aproape intact (fig. 7/2), s-au mai găsit doi idoli fragmentari de lut (fig. 7/3-4) şi numeroase vase sparte, provenind probabil de la dezafectarea locuinţei nr. 621.

Situaţia cea mai interesantă, legată de prezenţa unui idol într-o groapă, a fost cea constatată la Gr. nr. 17, situată la marginea loc. nr. 7 şi acoperită parţial de aceasta (fig. 1). În afară de o statuetă întreagă (fig. 7/5), aici a fost descoperită o depunere, ce poate fi interpretată ca ofrandă de fundare22. Depunerea (fig. 8/1-2) era adăpostită într-un picior (cu patru fante) al unui vas suport, cu farfuria spartă (fig. 8/3); vasul era întors cu farfuria în jos, astfel că piciorul devenea un recipient. În acest recipient sui-generis (improvizat) a fost depusă o mică statuetă fragmentară (numai partea inferioară), între 42 de conuri mici de lut (fig. 8/3-4). Chiar dacă, spre deosebire de conurile din depozitul cu obiecte de cult din locuinţa 1, acestea nu aveau un cap mobil, deşi capătul era perforat vertical, totuşi forma lor trimite tot spre o interpretare phalică, iar numărul (multiplu de 7) se înscrie în aceeaşi logică a magiei numerelor23. Statueta din această depunere rituală, prin faptul că era fragmentară (fig. 8/4), ni se pare chiar mai plină de semnificaţii decât dacă ar fi fost întreagă. De obicei, se consideră că un obiect ritual, dacă a fost distrus, şi-a pierdut utilitatea, chiar dacă nu şi sacralitatea. Statueta din depunerea rituală din groapa 17 de la Isaiia ne demonstrează exact contrariul, anume că „viaţa” ei24 a continuat. Chiar distrusă, o piesă sacră poate deveni utilă într-un anume context ritual. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că partea utilizată a statuetei a fost cea a bazinului, despre care se ştie că este „esenţa esenţelor” la un idol feminin, adică simbolul fecundităţii. Evident, în acest caz a funcţionat principiul pars pro toto, pentru că sacralitatea şi utilitatea rituală s-au conservat chiar şi într-un fragment al fostului obiect de cult.

Unele observaţii se pot face şi în legătură cu puţinele statuete găsite în strat, dar nu în structuri de locuire. La o analiză topografică mai atentă, se poate vedea că cele trei piese au fost descoperite, de fapt, tot în preajma unor structuri, fiind însă puţin antrenate, în timp, spre marginea acestora, sau – trebuie să admitem – că, eventual, observaţiile noastre de pe teren n-au reuşit să surprindă situaţia exactă. Astfel, o statuetă (fig. 10/2) ar fi putut să facă parte din Gr. 40 (la marginea căreia se afla), iar alta (fig. 10/3) era situată la colţul estic al locuinţei nr. 9. Poziţia cea mai clară a avut-o statueta găsită în caseta G (fig. 10/1), într-o aglomerare de râşniţe sparte şi fragmente ceramice, care fuseseră depuse într-o alveolare foarte slabă. Caracterul deosebit al acestei aglomerări este demonstrat de prezenţa în acest complex, la partea sa inferioară, a unui văscior întreg, cu un decor 17 N. Ursulescu, F.A. Tencariu, op. cit., 2006, pl. VIII/2-3. 18 Ibidem, pl. VIII/7-9. 19 Ibidem, pl. IX. 20 După caracteristicile obiectelor de cult descoperite în diferite locuinţe de la Isaiia, acestea ar putea primi chiar şi un nume, cum ar fi: L1 – „Casa Tezaurului”; L5 – „Casa Casetelor”; L6 – „Casa Coloanei”; L7 – „Casa Stellae-lor”. 21 N. Ursulescu et alii, Isaiia, in: Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2002, Bucureşti, 2003, p. 158. 22 Ibidem. 23 N. Ursulescu, F. A. Tencariu, op. cit., 2006, pl. VIII/4-5. 24 B. Gaydarska, J. Chapman, I. Angelova, op. cit.

47

incizat neobişnuit, care sugerează şapte siluete umane, în poziţie orantă, extrem de stilizate25. Credem că asocierea celor două piese, idolul fragmentar şi văsciorul, vorbeşte de la sine despre caracterul ritual al acestui complex, care putea să se afle într-o zonă de interes gospodăresc (de tip household), situată în sfera de acţiune a ocupanţilor locuinţelor nr. 1 sau 8, faţă de care se află cel mai aproape.

La sfârşitul acestor succinte consideraţii cu privire la condiţiile de descoperire a statuetelor antropomorfe din aşezarea precucuteniană de la Isaiia-Balta Popii se pot desprinde câteva concluzii:

- descoperirile de statuete în locuinţe sau în gropi asigură un context ritual acestor piese, chiar dacă ele au suferit distrugeri – intenţionate sau nu;

- se pare, deci, că nu este vorba de depuneri aleatorii, ci de depuneri conştiente din partea locuitorilor aşezării;

- depunerile se fac aproape în exclusivitate în zone legate de locuire, cu o semnificaţie rituală, mai ales lângă instalaţiile de foc, laviţe, complexe sau amenajări de cult, pereţi, gropi;

- în cazul unor descoperiri considerate ca provenind din strat, credem că este vorba, mai curând, de deplasări fortuite ale pieselor după depunere sau de observaţii insuficient de atente din partea descoperitorilor.

Suntem convinşi că, pe măsura intensificării atenţiei pe care o merită acest aspect important al cercetării arheologice, va deveni tot mai clar că piesele preistorice încărcate de sacralitate, cum sunt şi statuetele antropomorfe, nu erau abandonate la voia întâmplării, ci erau depuse în locuri anume, cu semnificaţie rituală, chiar dacă fuseseră supuse unei distrugeri intenţionate, după ce îşi pierduseră utilitatea primară, pentru care fusesră create, putând dobândi o nouă valoare de întrebuinţare.

Caracterul utilitar originar putea să dispară pentru moment, dar sacralitatea nu.

Catalogul descoperirilor

1. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B1). L 1, zona vetrei. H = 85 mm. Nr. inv. IB38. Face parte din grupul celor patru statuete cu picioarele redate separat şi decorate cu

împunsături. Foarte îngrijit prelucrată şi arsă aproape la roşu; acoperită, iniţial, cu o angobă roşiatic-sângerie, care s-a descojit, lăsând să se vadă fondul cărămiziu-albicios.

Partea inferioară a statuetei se prezintă sub forma unui dreptunghi, iar pe spate, la baza acesteia, există câte o impresiune pentru fiecare talpă (călcâiele?). Ombilicul reprezentat printr-o adâncitură rotundă pe pântecul plat. Zona inghinală este marcată prin două unghiuri paralele. Părţile laterale ale corpului se prezintă sub forma a doua creste, în prelungirea umerilor, care par a marca braţele întinse pe lângă corp. Sânii redaţi prin împunsături la nivelul umerilor. Capul se află în prelungirea gâtului, cu o uşoară îngroşare în spate. Gura marcată printr-o adâncitură rotundă, nasul proeminent, orbitele şi ochii redate prin adâncituri rotunde.

2. Statuetă aproape întreagă din tezaur (fig. 2/B2). L 1, zona vetrei. H (actuală) = 79 mm. Nr. inv. IB39.

Categoria statuetelor foarte mari şi cea a statuetelor cu triunghiul inghinal umplut cu puncte. Stare de conservare aproape perfectă, cu excepţia vârfului picioarelor (lipsă) şi a trei mici lovituri pe şoldul stâng. Lucrată foarte îngrijit, cu o netezire puternică a angobei roşietice, ceea ce lasă să se întrevadă pe alocuri fondul de culoare ceva mai deschisă.

Picioarele delimitate printr-o linie bine trasată, atât în faţă, cât şi în spate. Ombilicul, redat printr-o adâncitură rotundă, plasată pe un pântec uşor proeminent. Trunchiul bine individualizat, prin umeri, din care pornesc două dungi în relief, care redau braţele lipite de corp. Fără sâni. Pe piept au fost incizate mai multe liniuţe subţiri, care.în jurul gâtului par a indica un colier. Capul, în prelungirea gâtului, are gura redată printr-o adâncitură rotundă, nasul proeminent şi două impresiuni rotunde pentru ochi (fără orbite). Ochii rotunzi, inegali.

25 N. Ursulescu, F. A. Tencariu, Un vas neobişnuit din aşezarea precucuteniană de la Isaiia (jud. Iaşi), Carpica, XXXIII, 2004, p. 41-52.

48

3. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B3). L 1, zona vetrei. H = 78 mm. Nr. inv. IB40. Categoria statuetelor foarte mari, grupul celor patru statuete cu picioare redate separat şi

decorate cu impresiuni. Stare perfectă de conservare. Netezită foarte îngrijit, acoperită cu o angobă roşietică, păstrată integral. Picioarele şi fesele clar despărţite. Triunghiul inghinal prezintă un punct imprimat în centru. Ombilicul redat printr-o adâncitură rotundă pe pântecul plat. Nu prezintă sâni. În stânga pieptului, două liniuţe orizontale incizate, iar în spate, aproximativ la acelaşi nivel, este incizat un semn, probabil simbolic (trident). Umerii, foarte slab schiţaţi, continuă cu nervurile braţelelor, lipite de corp. Trunchiul este slab delimitat de gât, care continuă sub forma unui con. Capul nu e diferenţiat de gât, elementele faciale fiind tratate foarte sumar: gura printr-o tăietură oblică, nasul (foarte puţin proeminent) - printr-o mică ciupitură, iar ochii prin două mici impresiuni, alungite perpendicular.

4. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B4). L 1, zona vetrei. H = 78 mm. Nr. inv. IB41. Categoria statuetelor foarte mari, grupul celor patru cu picioare separate şi decorate cu

impresiuni. Stare perfectă de conservare. Acoperită cu o angobă subţire cărămiziu-albicioasă. Labele picioarelor au marcate degetele. Triunghi inghinal. Pântecele plat nu prezintă ombilic. Trunchiul bine delimitat de gât, prin umerii marcaţi de câte o crestătură uşor oblică. Sub crestături se află două impresiuni ovale, orizontale, care ţin probabil locul sânilor. Părţile laterale sunt tratate ca braţe lipite lângă corp, sub forma a două nervuri. Pe gâtul scurt, cilindric, este modelat foarte clar capul. Gura redată printr-o tăietură largă, orizontală. Nasul proeminent, în formă de cioc, iar de o parte şi de alta sunt bine redate orbitele, în care se adâncesc puternic ochii.

5. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B5). L 1, zona vetrei. H = 78 mm. Nr. inv. IB42. Grupul celor foarte mari, cu sânii redaţi şi cu triunghiul inghinal umplut cu puncte. Stare de

conservare perfectă. Angobă roşie direct peste pastă. Slab netezită, aspect zgrunţuros. Picioarele, delimitate printr-o linie incizată, se termină cu o bază dreaptă, rotunjită. Pântec

plat, cu o impresiune rotundă (ombilicul). Trunchiul bine delimitat prin proeminenţele laterale ale umerilor. Sub sâni, până la pântec, sunt incizate câteva liniuţe foarte subţiri. Trăsăturile faciale sunt redate la capătul gâtului, fără diferenţierea capului: nasul foarte proeminent şi ascuţit (în formă de creastă); sub el, o incizie foarte fină redă gura; ochii prin două împunsături laterale, rotunde.

6. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B6). L 1, zona vetrei. H = 76 mm. Nr. inv. IB43. Grupul statuetelor mari şi al celor cu sânii redaţi. Stare perfectă de conservare. Netezită

parţial îngrijit, apoi acoperită cu angobă roşie. Picioarele, delimitate printr-o linie bine incizată, în faţă şi în spate, se termină printr-o bază

dreaptă, uşor ovală. Triunghi inghinal. Pântec rotunjit, cu o adâncitură rotundă (ombilicul). Trunchiul delimitat prin reprezentările schematice ale umerilor; braţele nu sunt marcate lateral. Sub sâni, până la abdomen, sunt incizate câteva liniuţe paralele. Capul, nediferenţiat plastic, este în prelungirea gâtului. Gura nu este indicată; nasul de tip creastă; în orbite se adâncesc ochii.

7. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B7). L 1, zona vetrei. H = 74 mm. Nr. inv. IB44. Grupul statuetelor mari. Stare de conservare aproape perfectă. Suprafaţa destul de bine

netezită, dar modelarea destul de neglijentă, lăsând impresia unui trup flasc. Angobă roşie. Picioare scurte, butucănoase, delimitate printr-o linie clar incizată în faţă şi în spate. Labele

picioarelor sunt marcate prin două incizii prelungi. Partea inferioară a abdomenului este marcată prin două unghiuri paralele incizate. Pântec plat, fără ombilic. Trunchiul destul de bine delimitat, prin intermediul umerilor, ridicaţi în sus, de la care pornesc, pe lângă corp, nervurile braţelor. Prezintă în secţiune un aspect lenticular, aplatizat. Nu are sâni. Pe piept, câteva liniuţe foarte fin incizate. Gâtul aproape inexistent. Marcarea gurii este incertă; nasul sub forma unei creste uşor rotunjite. Orbite adânci, cu ochii redaţi prin liniuţe orizontale incizate. 8. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B8). L 1, zona vetrei. H = 75 mm. Nr. inv. IB45.

Categoria statuetelor mari; face parte din grupul celor şapte statuete cu sânii redaţi şi din al celor patru cu puncte în triunghiul inghinal. Stare de conservare perfectă. Netezire bună, dar învelişul prea subţire de lut fin nu reuşeşte să acopere integral amestecul de cioburi pisate din pastă. Angobă gălbui-roşietică, păstrată parţial.

49

Picioarele, delimitate printr-o linie adânc incizată, în faţă şi în spate, se termină cu o bază dreaptă. Labele marcate printr-o crestătură. Pe pântecele uşor proeminent - adâncitura rotundă a ombilicului. Trunchiul, delimitat prin umeri, nu are nervurile braţelor. Între sâni şi abdomen sunt incizate mai multe liniuţe fine, dispuse în fascicole. Spatele drept prezintă două şiruri de liniuţe scurte, dispuse oblic. Capul modelat în prelungirea unui gât scurt. Gura redată printr-o crestătură profundă şi lată; nasul marcat printr-o creastă ascuţită, având, de o parte şi de alta, impresiunile rotunde şi adânci ale ochilor.

9. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B9). L 1, zona vetrei. H = 74 mm. Nr. inv. IB46. Categoria statuetelor mari şi grupul celor patru statuete cu impresiuni pe picioare. Stare de

conservare foarte bună. A fost găsită ruptă în dreptul perforaţiilor umerilor, dar părţile s-au păstrat integral. Suprafaţa parţial netezită; a avut, peste miez, un înveliş subţire, astfel că la suprafaţă apar numeroase cioburi pisate, ceea ce îi conferă un aspect foarte zgrunţuros. Angobă roşietică. Picioarele puternic separate. Singura statuetă cu picioarele îndoite de la genunchi (redaţi prin două mici umflături). Labele sunt subţiate şi prezintă câte patru impresiuni (degete). Triunghi inghinal, deasupra căruia, pe pântecul rotunjit, se află ombilicul. Trunchiul foarte clar delimitat prin proeminenţele laterale ale umerilor şi prin arcuiri laterale, care imprimă statuetei o frumoasă siluetă (singura de acest fel). Proeminenţele umerilor sunt complet perforate. Sânii lipsesc. Nervurile braţelor sunt slab redate. Capul conturat la capătul unui gât lung: gura printr-o crestătură ovală; nasul ca o creastă ascuţită, având orbite laterale, în care se adâncesc ochii.

10. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B10). L 1, zona vetrei. H = 70 mm. Nr. inv. IB47. Categoria statuetelor mari. Stare de conservare aproape perfectă (două mici aşchieri pe spate).

Suprafaţa netezită destul de bine, dar învelişul subţire permite să se vadă fragmente de cioburi pisate din miez. Angobă roşie, în mare măsură descojită. Picioarele delimitate printr-o incizie clară, atât în faţă, cât şi în spate. Baza dreaptă, cu labele indicate prin două crestături. Deasupra triunghiului inghinal se află orificiul ombilicului, pe un pântece foarte slab rotunjit. Trunchiul delimitat prin schiţarea umerilor, care nu continuă cu braţe. Între sâni şi abdomen câteva incizii subţiri. Capul în prelungirea gâtului. Gura redată printr-o incizie uşor arcuită. Nasul marcat printr-o creastă. În orbitele slab schiţate sunt imprimaţi ochii 11. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B11). L 1, zona vetrei. H = 70 mm. Nr. inv. IB48.

Categoria statuetelor mari. Stare de conservare foarte bună. Foarte îngrijit netezită. Învelişul acoperă toate asperităţile. Angoba gălbuie s-a desprins pe alocuri. Picioarele delimitate printr-o linie adânc incizată. Zona inghinală marcată prin două unghiuri paralele. Abdomen plat, pe care e redat ombilicul, printr-un punct slab imprimat. Trunchiul, în formă de coloană conică, nu e delimitat de gât. Corpul are secţiune rotundă; sânii nu sunt marcaţi. În faţă sunt incizate trei linii paralele, între care sunt câteva scrijelituri. La capătul coloanei sunt trăsăturile faciale: creasta nasului, crestătura arcuită a gurii, orbitele cu ochii

12. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B12). L 1, zona vetrei. H = 67 mm. Nr. inv. IB49. Categoria celor de dimensiuni mijlocii. Se păstrează parţial bine, trăsăturile faciale fiind însă

total deteriorate. Angobă roşie, descojită în mare parte. Îngrijit netezită, fără nici un fel de asperităţi. Picioarele şi labele realizate după canonul obişnuit, terminându-se rotunjit. Deasupra triunghiului inghinal este pântecul plat, cu ombilicul marcat printr-o impresiune adâncă. Trunchiul coloanei, cu o secţiune cvasi-rotundă, prezintă două mici rotunjiri în dreptul umerilor. Pieptul este brăzdat de patru incizii clare, paralele, între care se observă şi alte striaţiuni. Este singurul exemplar la care inciziile depăşesc linia ombilicului. De asemenea, câteva striaţiuni apar şi în zona gâtului. Sânii nu sunt marcaţi. Zona facială este ruptă brusc, chiar din locul unde se afla, probabil, crestătura gurii.

13. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B13). L 1, zona vetrei. H = 66 mm. Nr. inv. IB50. Categoria statuetelor mijlocii. Stare perfectă de conservare. Suprafaţa netezită destul de bine,

dar cu unele asperităţi şi denivelări. Angobă gălbui-albicioasă, spălată în mai multe locuri. Picioarele, realizate după canonul obişnuit, se termină rotunjit, cu labele marcate prin două crestături foarte lungi. Creează impresia de zvelteţe. Zona inghinală marcată prin unghiuri paralele. Ombilicul realizat printr-o impresiune rotundă şi adâncă, pe un pântece plat. Trunchiul în formă de coloană conică, cu secţiune uşor ovală. Umerii marcaţi abia perceptibil, prin două uşoare rotunjiri;

50

sânii lipsesc. Pe piept sunt incizate clar trei linii paralele, dispuse oblic. Ca trăsături faciale sunt indicate nasul şi orbitele. Gura şi ochii lipsesc.

14. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B14). L 1, zona vetrei. H = 64 mm. Nr. inv. IB51. Categoria statuetelor de dimensiuni mijlocii. Păstrată relativ bine, dar a fost găsită desprinsă în

două părţi, pe lungime, până în zona umărului drept. Prin desprindere s-a deteriorat zona ombilicului, astfel că nu se mai poate decât bănui prezenţa sa. Se pare, că desprinderea s-a produs pe linia de lipire a celor două componente modelate separat. Imaginea generală a statuetei sugerează zvelteţe. Picioarele sunt tratate după canonul obişnuit, cu capătul rotunjit şi labele marcate prin crestături prelungi. Zona inghinală marcată prin două unghiuri paralele. Trunchiul delimitat prin umeri, cu părţile laterale ascuţite, marcând braţele lipite de corp; sânii nu sunt redaţi. Pe piept sunt câteva linii incizate. Capul este în continuarea gâtului, cu trăsăturile faciale bine marcate. Nasul este în formă de creastă alungită, având la bază crestătura gurii, ceea ce îi dă alura unui cioc de pasăre. În orbitele slab marcate se adâncesc ochii de formă rotundă, ceea ce accentuează impresia de imagine avimorfă.

15. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B15). L 1, zona vetrei. H = 62 mm. Nr. inv. IB52. Categoria statuetelor de dimensiuni mijlocii, deşi, prin trăsăturile sale, se apropie mai mult de

cele de mari dimensiuni. Stare de conservare perfectă. Modelată şi netezită destul de neglijent, cu numeroase asperităţi şi denivelări; acoperită cu angobă albicioasă. Picioarele tratate după canonul obişnuit. Capătul este rotunjit, fără evidenţierea labelor. Pe coapsa stângă a fost incizat un unghi ascuţit. Unghiurile abdomenului sunt adânc şi lat incizate. Ombilicul marcat printr-o foarte mică alveolare circulară, pe un pântece plat. Trunchiul marcat de umeri, de la care pornesc nervurile braţelor, lipite de corp. Sânii modelaţi din pastă, ca două proeminenţe rotunde. Secţiunea trunchiului e total diferită de cea a altor statuete, având spatele puternic scobit, iar pieptul proeminent. Gâtul, în formă de coloană cilindrică, are modelate, la partea supe-rioară, trăsăturile faciale: nasul sub forma unei creste arcuite; gura printr-o mică impresiune rotundă, iar ochii prin două impresiuni alungite, în orbite slab marcate.

16. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B16). L 1, zona vetrei. H = 61 mm. Nr. inv. IB53. Categoria celor de dimensiuni mijlocii. Stare de conservare perfectă. Netezirea suprafeţei bună,

dar apar la suprafaţă numeroase fragmente de cioburi pisate (destul de fine, încât aspectul nu este zgrunţuros). Angoba roşietică s-a şters în cea mai mare parte.

Picioarele, modelate după canonul obişnuit, se termină cu o talpă plată, cu marginile răsfrânte. Labele picioarelor sunt marcate prin două crestături. Zona inghinală e marcată prin două unghiuri paralele. Ombilicul redat printr-o mică impresiune rotundă, pe un pântece uşor rotunjit. Fără sâni. Trunchiul în formă de coloană, fără nici o delimitare spre gât, cu o secţiune aproximativ rotundă. La capătul coloanei sunt redate trăsăturile faciale: gura printr-o tăietură orizontală; nasul printr-o creastă arcuită şi ascuţită (cioc de pasăre); ochii prin impresiuni. Statueta, stând pe baza mult lăţită, este puternic înclinată în faţă şi lasă o impresie avimorfă.

17. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B17). L 1, zona vetrei. H = 60 mm. Nr. inv. IB54. Ultima din grupul statuetelor mijlocii. Starea de conservare parţial bună: o parte din învelişul

de lut foarte fin de pe fesa dreaptă s-a desprins; modelarea este destul de stângace şi cu o oarecare asimetrie între partea stângă şi cea dreaptă.

Picioarele, modelate după canon, se termină cu un oval rotunjit; labele sunt marcate prin două impresiuni. Zona inghinală e marcată de două unghiuri paralele. Ombilicul redat printr-un orificiu adânc, pe un pântece plat. Trunchiul, de tip coloană, cu o secţiune aproape pătrată, fără nici o delimitare faţă de gât. Sânii sunt marcaţi neobişnuit de sus, până sub nas, prin două pastile. Între sâni şi ombilic, ca şi pe părţile laterale ale corpului, sunt câteva incizii subţiri. Nasul redat printr-un cioc masiv, puţin teşit, iar ochii perfect rotunzi, în orbite bine conturate. Ansamblul feţei lasă impresia unui cap de pasăre, sugerând un plisc larg deschis. 18. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B18). L 1, zona vetrei. H = 55 mm. Nr. inv. IB55.

Se încadrează în grupul statuetelor mici. Stare de conservare perfectă. Lucrată şi netezită destul de îngrijit. Angobă roşiatică.

51

Picioarele, modelate după canon, se termină rotunjit, având marcate labele prin două impresiuni. Zona inghinală este marcată prin două unghiuri cu deschidere foarte largă. Ombilicul marcat printr-o impresiune profundă pe un pântece plat. Trunchiul e ca o coloană cilindrică, zveltă. Sânii lipsesc, dar pe piept sunt incizate o serie de liniuţe foarte subţiri. Capul modelat la capătul coloanei: gura redată printr-o tăietură uşor oblică, făcută imediat sub nasul în formă de plisc; de o parte şi alta a nasului au fost conturate orbitele, în care au fost imprimaţi ochii rotunzi.

19. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B19). L 1, zona vetrei. H = 53 mm. Nr. inv. IB56. Grupul statuetelor mici. Stare de conservare perfectă. Prelucrare îngrijită, dar învelişul prea

subţire de lut fin lasă să se vadă la suprafaţă mici cioburi pisate, amestecate în pastă. Angoba roşiatică s-a păstrat pe mari porţiuni, mai ales în partea inferioară.

Picioarele, de formă conică, cu vârful puţin rotunjit, sunt delimitate printr-o linie incizată, pe ambele părţi. Triunghi inghinal; ombilic lipsă. Trunchiul de formă rectangulară, cu cele două nervuri ascuţite, care redau braţele lipite de corp. Sânii redaţi prin două pastile rotunjite. Gâtul aproape inexistent. Capul destul de realist modelat: gura printr-o impresiune alungită; nasul ca o creastă rotunjită, având de o parte şi de alta orbite şi ochi imprimaţi.

20. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B20). L 1, zona vetrei. H = 47 mm. Nr. inv. IB57. Grupul statuetelor mici. Stare de conservare foarte bună. Modelată destul de îngrijit.

Suprafaţa netezită foarte bine şi acoperită cu angobă roşie. Statueta are poziţia corpului cea mai dreaptă, din tot grupul. Picioarele se termină rotunjit, fiind modelate după canonul obişnuit. Pe fesa stângă, lateral, e trasat un unghi ascuţit, format din două linii duble. Zona inghinală este marcată prin două unghiuri paralele. Ombilicul imprimat printr-un punct. Trunchiul, în formă de coloană, nu are nici un fel de indiciu (umerii, capul şi trăsăturile faciale lipsesc). Este decorat doar cu trei linii adânc incizate, paralele.

21. Statuetă întreagă din tezaur (fig. 2/B21). L 1, zona vetrei. H = 19 mm. Nr. inv. IB58. Miniaturală, reprezentând desigur stadiul de nou-născut. Stare de conservare perfectă.

Suprafaţa foarte îngrijită, acoperită cu o angobă roşiatică. Picioarele realizate în maniera obişnuită, cu capătul rotunjit, fără evidenţierea labelor. Zona

inghinală redată printr-un unghi adânc incizat. Ombilicul marcat printr-o impresiune rotundă. Trunchiul, în formă de coloană conică, se termină cu trăsăturile faciale: nas în formă de creastă ascuţită şi arcuită; ochii marcaţi prin două impresiuni rotunde; gura nu este indicată. 22. Statuetă fragmentară (fig. 3/1). Nr. inv. IB1. L1A, lângă vatra primei faze a construcţiei şi resturile unei mese altar (pe traseul SII, m 26a, -1,10 m). H = 7,4 cm. Fragment din zona bazinului, fără redarea zonei inghinale, decorat cu incizii profunde şi late, specifice subfazei IIA. Fragmentul ar putea să provină de la un suport de tip „Horă”. 23. Statuetă fragmentară (fig. 3/2). Nr. inv. IB2. L3, la circa 2 m în faţa gurii cuptorului (pe traseul SIV, m 15, -0,70 m). H = 4 cm. Fragment de bazin, cu fesele deteriorate prin spargere. Zona inghinală este redată prin două unghiuri ascuţite, paralele, incizate cu linii subţiri. Picioarele despărţite printr-o linie incizată. 24. Statuetă fragmentară (fig. 3/3). Nr. inv. IB3. L5, pe platforma masivă din zona cuptorului din a doua fază de construcţie, la circa 2 m de acesta; platforma acoperea o groapă de cult, umplută cu materiale provenite din prima etapă de folosire a locuinţei (pe traseul SVIII, □ 41b). H = 3,5 cm. Fragment de cap, modelat la capătul unui gât lung. Nasul, sub forma unei creste, lasă o impresie avimorfă. Ochii sunt marcaţi prin două înţepături în orbitele situate de o parte şi alta a nasului. O altă împunsătură, sub nas, redă gura. Sub gură, alte două împunsături formează, pe gât, un şir vertical. 25. Statuetă întreagă (fig. 4/1). Nr. inv. IB7. L6, între resturile vetrei, pe marginea căreia se ridica şi coloana de lut (caseta B, □ 51b). H = 6 cm. Statuetă întreagă, cu unele deteriorări în zona bazinului. Picioarele unite sunt despărţite printr-o linie incizată, care, în spate, desparte şi fesele. Labele picioarelor sunt marcate prin două crestături. A avut probabil triunghi inghinal, deasupra căruia e marcat ombilicul printr-o împunsătură. Trunchiul are marcate, prin nervuri, braţele, dar nu este diferenţiat de gât. La partea superioară sunt modelate clar trăsăturile faciale: nasul în formă de creastă, sub care gura este marcată printr-o împunsătură rotundă, iar ochii se află de o parte şi alta a nasului.

52

26. Statuetă întreagă (fig. 4/2). Nr. inv. IB4. L6, pe latura vestică, probabil undeva în zona intrării sau, eventual, în colţul vestic al casei (caseta A, □ 49a). H = 3,4 cm. Statuetă miniaturală, redând probabil stadiul de copil (asemănătoare, ca tratare, cu statueta nr. 21 din tezaur). Picioarele unite sunt despărţite printr-o linie, care, în spate, este trasată neglijent. Zona inghinală este redată printr-un singur unghi, deasupra căruia o împunsătură indică ombilicul. Trunchiul este rotunjit, iar capul este uşor diferenţiat. Nasul este indicat printr-o creastă, sub care se află adâncitura gurii, iar de o parte şi alta sunt marcaţi ochii. 27. Statuetă fragmentară (fig. 4/3). Nr. inv. IB9. L6, în colţul sudic al casei (caseta A, □ 47 -49, -0,40 m). H = 6,2 cm. Fragment de statuetă probabil masculină, partea inferioară a corpului. Picioarele sunt tratate separat, având marcate, la capete, degetele. Pe spate, linia despărţitoare separă şi fesele, sub care sunt câte două mici crestături. În faţă, urma unei proeminenţe rupte pare să indice organul sexual masculin, ipoteză întărită şi de lipsa liniilor inghinale.

28. Statuetă fragmentară (fig. 4/4). Nr. inv. IB5. L6, în colţul estic al casei, la circa 0,50 m de vatră (caseta B, □ 52a, -0,45 m). H=3,2 cm. Fragment din partea superioară a unei statuete. Pe trunchi, cu umerii delimitaţi, sunt marcaţi sânii. La capătul gâtului lung sunt marcate trăsăturile faciale ale capului, care a fost rupt în vechime, probabil prin acţiunea de fragmentare. De o parte şi alta a nasului, sub formă de creastă, sunt redaţi ochii. 29. Statuetă fragmentară (fig. 4/5). Nr. inv. IB6. L6, în colţul de nord al casei (caseta B, □ 48d, -0,60 m). H = 5,1 cm. Statuetă aproape întreagă: lipsă piciorul drept. Picioarele unite au fost despărţite de o linie incizată, care, pe spate, desparte şi fesele. Zona inghinală e marcată doar printr-o singură linie unghiulară, deasupra căreia se află adâncitura ombilicului. Trunchiul este foarte scund şi continuă fără nici o diferenţiere cu gâtul, la capătul căruia sunt schiţate trăsăturile faciale obişnuite. Remarcăm faptul că statuetele nr. 26-29 par a proveni din cele patru colţuri ale casei, fiind posibilă o depunere intenţionată în aceste locuri. 30. Statuetă fragmentară (fig. 4/6). Nr. inv. IB8. L6, aproximativ în zona centrală a casei, la circa 1 m SV de vatră (traseul SVI). H = 2,6 cm. Fragment din zona bazinului, cu indicarea liniei despărţitoare a picioarelor şi a zonei inghinale.

31. Statuetă fragmentară (fig. 5/1). Nr. inv. IB13. L7, găsită la exteriorul peretelui vestic al casei, probabil căzută odată cu peretele (caseta C, □ 54f, -0,80 m). H = 5,6 cm. Piciorul stâng rupt de lângă bazin, cel drept de la genunchi. Picioarele despărţite printr-o linie. Zona inghinală redată printr-o singură linie unghiulară. Trunchiul tip coloană, fără nici un fel de semne. Capul lipsă.

32. Statuetă întreagă (fig. 5/2). Nr. inv. IB10. L7, găsită chiar în faţa cuptorului (SVI, m 58). H = 3,2 cm. Statuetă miniaturală, simbolizând stadiul de copil. Picioarele unite sunt despărţite printr-o linie adânc incizată, pe ambele feţe. Zona inghinală e redată prin două linii unghiulare paralele, care nu au, însă, capetele unite. Trunchi coloană, fără nici un fel de semne, având indicate, la capăt, semnele faciale obişnuite, atent redate.

33. Statuetă fragmentară (fig. 5/3). Nr. inv. IB12. L7, găsită la exteriorul colţului vestic al casei, probabil căzută odată cu peretele (caseta C, □ 53e, -0,40 m). H = 4,2 cm. Fragment din zona picioarelor şi a bazinului. Picioarele, cu vârfurile deteriorate, au fost tratate separat. Zona inghinală marcată prin linie unghiulară.

34. Statuetă fragmentară (fig. 5/4). Nr. inv. IB11. L7, între dărâmăturile bolţii cuptorului, pe vatra acestuia (caseta C, m 57,50a, -0,60 m). H = 5,5 cm. Piciorul drept al unei statuete, cu partea de bazin aferentă. O adâncitură marchează laba piciorului, iar două linii unghiulare zona inghinală.

35. Statuetă fragmentară (fig. 6/1). Nr. inv. IB15. L8, la 30 cm lateral de gura cuptorului (S VI, m 67,15, -0,80 m). H = 5,1 cm. Lipsă gâtul şi capul. Picioare unite, despărţite, pe ambele feţe, de o linie mediană; labele marcate prin câte o crestătură. Zona inghinală e redată prin două linii unghiulare paralele, având deasupra adâncitura ombilicului.

36. Statuetă fragmentară (fig. 6/2). Nr. inv. IB14. L8, aproximativ la mijlocul peretelui sud-vestic al casei (caseta E, □ 66f). H = 5,6 cm. Asemănătoare cu precedenta, inclusiv în ceea ce priveşte părţile păstrate. În plus, banda unghiulară a zonei inghinale este unplută cu puncte, ceea ce o apropie, ca semnificaţie de grupul celor patru statuete din tezaurul din locuinţa 1, cu deosebirea

53

că acolo punctele sunt plasate numai în zone inghinale sub formă de triunghi26. 37. Statuetă fragmentară (fig. 6/3). Nr. inv. IB17. L8, pe latura nord-vestică a casei, în zona

laviţei (caseta E, m 63,4a, -0,90), deci o zonă în care se puteau desfăşura ceremonii cu caracter sacru. H = 4,6 cm. În urma fragmentării, s-a păstrat numai partea inferioară, cu picioarele şi bazinul, tratate în manieră clasică (vezi statueta nr. 35).

38. Statuetă fragmentară (fig. 6/4). Nr. inv. IB19. L8, lângă colţul sudic al laviţei (caseta E, □ 66e). H = 2,8 cm. Un fragment din piciorul unei statuete, provenit, în mod evident, de la o acţiune de fragmentare prin izbire şi rupere.

39. Statuetă fragmentară (fig. 6/5). Nr. inv. IB16. L8, la exteriorul laturii nord-estice a locuinţei 8A; n-ar fi exclus ca poziţia ei să fi fost deranjată la săparea gropii 42, care taie această latură (caseta F, □ 66c, -0,50 m). H = 5,1 cm. Decorat cu linii incizate late, paralele, în maniera subfazei IIA. Fragmentul ar putea să provină de la un suport de tip „Horă”.

40. Statuetă fragmentară (fig. 6/6). Nr. inv. IB18. L8, lângă colţul nordic al laviţei şi lângă peretele nord-vestic al casei (S VI, m 63, -0,60 m). H = 4,2 cm. Fragment din trunchiul ovalizat al unei statuete fragmentate. Decorat cu linii incizate late (trasate neglijent), în maniera subfazei IIA. Fragmentul ar putea să provină de la un suport de tip „Horă”.

41. Statuetă fragmentară (fig. 7/1). Nr. inv. IB32. Gr. 8 (S V, m 25a, -1,40 m). H = 6 cm. S-a păstrat zona picioarelor şi a bazinului. Picioarele, ca şi fesele, sunt despărţite printr-o linie incizată, care se continuă, în faţă, cu liniile unghiulare ale zonei inghinale. Deasupra celei de a doua linii inghinale se află împunsătura care marchează ombilicul.

42. Statuetă întreagă de os (fig. 7/2). Nr. inv. IG1. Gr. 16, cu un bogat conţinut, provenit, pare-se, de la dezafectarea L 6A (caseta D). H = 5,2 cm. Tipul en violon. Făcută dintr-o plăcuţă de os, perfect şlefuită şi apoi arsă – motiv pentru care a căpătat o culoare negricioasă. Era spartă în trei părţi, care s-au lipit perfect. Lipsesc absidele laterale ale părţii superioare. A avut un orificiu (actualmente rupt), care servea ca piesa să fie purtată, probabil, ca amuletă. Una din extrem de rarele statuete de os din cultura Precucuteni, denotând o clară influenţă din partea culturii Gumelniţa sau, mai curând, relaţii de schimb între cele două culturi. Prin modul de stilizare, are şi o certă valoare artistică.

43. Statuetă fragmentară (fig. 7/3). Nr. inv. IB210. Gr. 16, cu un bogat conţinut, provenit, pare-se, de la dezafectarea L 6A (caseta D). H = 3,5 cm. În urma fragmentării, a rămas gâtul, cu trăsăturile faciale ale capului: nas sub formă de creastă, rezultat prin adâncirea orbitelor, în care sunt plasaţi ochii. Sub nas, gura este marcată printr-o impresiune ovală.

44. Statuetă fragmentară (fig. 7/4). Nr. inv. IB20. Gr. 16, cu un bogat conţinut, provenit, pare-se, de la dezafectarea L 6A (caseta D). H = 3,8 cm. Fragment deteriorat din bazin, cu o porţiune a picioarelor. Bazinul e subliniat prin linii incizate.

45. Statuetă întreagă (fig. 7/5). Nr. inv. IB213. Gr. 17, pare-se cu rol de groapă pentru ofrande de fundare, în legătură cu L7, aşa cum sugerează şi depozitul de piese de cult găsit tot aici. H = 6,7 cm. Perfect păstrată, ceea ce lasă impresia că a fost modelată special pentru a fi depusă în această groapă, în cadrul unui cult de fundare a locuinţei nr. 7. Este în poziţie şezândă, cu picioarele unite, despărţite printr-o linie profund incizată. Zona inghinală e redată printr două linii unghiulare, care nu se unesc, însă, în vârful unghiului. Trunchiul în formă de coloană, având redate, la capăt, trăsăturile faciale.

46. Statuetă fragmentară (fig. 8/4). Nr. inv. IB35. Gr. 17, depunere cultuală, ofrandă de fundaţie. H = 3,5 cm. A fost depusă, alături de 42 de mici conuri de lut, într-un recipient improvizat dintr-un picior al unei fructiere fragmentare, întoarsă cu gura în jos. Din statuetă s-a păstrat partea inferioară, cu picioarele unite şi bazin. Picioarele şi fesele sunt despărţite cu obişnuita linie incizată, având marcate, la bază, labele, prin două mici crestături. Zona inghinală se pare că a fost redată sub formă de triunghi.

47. Statuetă fragmentară (fig. 9/1). Nr. inv. IB23. Gr. 33 (caseta A, -1,10 m). H = 5 cm. Fragment de bazin, cu partea de jos a trunchiului. Zonă inghinală sub forma a două linii unghiulare,

26 N. Ursulescu, F.A. Tencariu, op. cit., 2006, p. 52-53.

54

paralele. Ombilic redat prin impresiune. 48. Statuetă fragmentară (fig. 9/2). Nr. inv. IB22 Gr. 33 (caseta A, -1,10 m). H = 5,2 cm. S-a

păstrat partea inferioară a corpului, cu picioarele unite şi bazin. Picioarele şi fesele despărţite printr-o linie incizată. Triunghi inghinal.

49. Statuetă fragmentară (fig. 9/3). Nr. inv. IB26. Gr. 38, săpată din ultimul nivel de locuire precucutenian, care taie colţul nordic al L8 (-0,90 m). H = 3 cm. S-a păstrat bazinul, cu partea de jos a trunchiului. Zonă inghinală sub forma a două linii unghiulare, paralele, întretăiate de linia despărţitoare a picioarelor. Pe spate, fesele sunt despărţite şi ele de o linie adânc imprimată. Ombilic redat prin impresiune.

50. Statuetă fragmentară (fig. 9/4). Nr. inv. IB28 Gr. 38, săpată din ultimul nivel de locuire precucutenian, care taie colţul nordic al L8 (-0,65-0,75 m). H = 3 cm. Fragment de bazin, cu linia despărţitoare a feselor.

51. Statuetă fragmentară (fig. 9/5). Nr. inv. IB27. Gr. 38, săpată din ultimul nivel de locuire precucutenian, care taie colţul nordic al L8 (-0,50 m). H = 4 cm. Picior fragmentar.

52. Statuetă fragmentară (fig. 9/6). Nr. inv. IB24. Gr. 38, săpată din ultimul nivel de locuire precucutenian, care taie colţul nordic al L8 (-0,80 m). H = 4,8cm. Fragment din trunchiul ovalizat al unei statuete fragmentate. Decorat cu linii incizate late, paralele, în maniera subfazei IIA. Fragmentul ar putea să provină de la un suport de tip „Horă”.

53. Statuetă fragmentară (fig. 9/7). Nr. inv. IB25. Gr. 38, săpată din ultimul nivel de locuire precucutenian, care taie colţul nordic al L8 (-0,70 m). H = 3 cm. Fragment din trunchiul ovalizat al unei statuete fragmentate. Decorat cu linii incizate late, în maniera subfazei IIA. Fragmentul ar putea să provină de la un suport de tip „Horă”.

54. Statuetă fragmentară (fig. 9/8). Nr. inv. IB212. Gr. 60 (S II, □ 36). H = 4,7 cm. Partea superioară a unei statuete, cu trunchiul bine conturat prin umeri, cu cap masiv; între trunchi şi cap nu există gât, ceea ce conferă statuetei o impresie de masivitate. Această impresie este întărită şi de trăsăturile faciale, puternic conturate, prin impresiunile accentuate ale gurii şi ochilor.

55. Statuetă fragmentară (fig. 10/ 1). Nr. inv. IB29. Caseta G, în complexul gospodăresc cu multe pietre, dintre locuinţele nr. 1 şi 8, în care a fost depus ritual şi vasul întreg cu şapte siluete umane27 (□ 82g, -0,90 m). H=11 cm. Bazinul, partea superioară a picioarelor şi cea inferioară a trunchiului, provenind de la o statuetă masivă, decorată cu linii incizate late, în maniera specifică a subfazei IIA. Fragmentul ar putea să provină de la un suport de tip „Horă”.

56. Statuetă fragmentară (fig. 10/ 2). Nr. inv. IB209. Caseta C, □ 60h, -1,05 m, lângă Gr. 40, din care a făcut parte, aproape sigur, aşa cum sugerează şi adâncimea mare de descoperire. H = 4,5 cm. S-au păstrat bazinul şi picioarele unite, despărţite de o linie incizată. Zona inghinală redată prin două linii unghiulare, paralele.

57. Statuetă fragmentară (fig. 10/ 3). Nr. inv. IB31. Caseta B, m 45d, -0,40 m. Aproape de colţul estic al L9, aproximativ 1 m distanţă, putând face, eventual, parte din inventarul acesteia.. H = 4,5 cm. S-a păstrat parţial bazinul şi picioarele unite, despărţite de o linie incizată. Modul de trasare a zonei inghinale nu se poate reconstitui, din cauza fragmentării bazinului.

58. Statuetă fragmentară (fig. 10/ 4). Nr. inv. IB33. S VI, passim (recuperată din pământul rezultat de la săparea şanţului). H=3,5 cm. Partea superioară a corpului (până la bazin). Pe trunchi, delimitat prin umeri rotunjiţi, sunt indicate pastilele sânilor şi impresiunea ombilicului. La capătul gâtului, fără o diferenţiere evidentă a capului, sunt marcate trăsăturile faciale: creasta nasului, flancată de orbite, în care sunt imprimaţi ochii; gura este redată, abia perceptibil, printr-o slabă alveolare, sub nas.

59. Statuetă fragmentară (fig. 10/5). Nr. inv. IB34. Passim. H=2 cm. Fragment de trunchi, cu secţiune rotundă (coloană), pe care este imprimat ombilicul.

27 Idem, op. cit., 2004.

55

OBSERVATIONS REGARDING THE CONDITIONS OF DESCOVERING THE PRECUCUTENIAN ANTHROPOMORPHE PLASTICS

IN THE ISAIIA (IAŞI COUNTY)

Within the 1200 m2 which were excavated until present at Isaiia there have been discovered 59 anthropomorphic representations, from which 26 are intact and 33 are fragmentary. One is made out of bone and the others are made of clay. Almost all of the figurines (54) were found within dwellings (40) or in pits (14). Two of them represent random discoveries, and other three were discovered within the culture level, apparently outside the inhabitation complexes, but in close connection with their household. Out of the eight precucutenian buildings, figurines were discovered only in six of them, the other two (no. 9 and 11) missing such artifacts being interpreted as household annexes. This fact suggests that the presence of the anthropomorphic figurines is connected to the permanent inhabitation spaces, this being the result of social common laws, which ruled the quotidian family life. Out of the 47 precucutenian excavated pits, anthropomorphic representations were found only within six of them. Apart of the 21 intact figurines found in a recipient within dwelling no. 1 (which together with other artifacts formed a cultic assemblage), then within the six dwellings there were identified 19 figurines, from which three were complete and 16 fragmentary. The number of anthropomorphic figurines found within one dwelling varies from one to six, more figurines being discovered within the dwellings which had a longer life span, including the reconstruction phases. Within the six pits there were found between one and five figurines, the average frequency being of one-two artifacts per pit (in four cases). The small number of idols in some dwellings could be explained through the existence, in almost every dwelling, of alternate forms of worshipping: altar-tables, boxes, ceramics, columns, clay stellae etc. One may note a concentration of the anthropomorphic figurines around the fire installations and benches, where other cultic facilities existed, connected to the ceremonies which usually took place in these parts of the house. The ratio between intact and fragmentary figurines is approximately the same in dwellings (1:5.33) and in pits (1:6), fact which demonstrates that, usually, the figurine were broken and only seldom they remained intact. Out of the fragmentary figurines, parts of the body are discovered more often than parts from the top, with the head (23 compared to 5), which may indicate that the act of destruction was aimed especially towards the area of the head. We consider being remarkable the presence of a fragmentary figurine in the cultic deposit from pit no. 17, which may be interpreted as a foundation offering connected to dwelling no. 7. The deposit, which contained, besides the figurine, 42 small clay cones, was set inside the foot of a fruit-stand pot, with the plate oriented downwards. The fragmentary state of the figurine demonstrates that a ritual object, even if destroyed, keeps both its utility (within a certain ritual context) and its holiness, as a consequence of the pars pro toto principle. To conclude, one may assert that, in the case of Precucuteni anthropomorphic figurines, one may not speak of random depositions, but conscious choices made by the inhabitants of the site. The depositions are made only in areas connected to the inhabitation, with a ritual significance. A catalogue of the discoveries, with the indication of the discovery context and the description of every anthropomorphic figurine is also presented.

Dwellings Pits Conserva-tion state D1 D.3 D.5 D.6 D.7 D.8 P.8 P.16 P.17 P.33 P.38 P.60

To-tal

Wholes 21 2 1 1 1 26 1 2 1 1 5 Fr. Head

Body 1 1 2 3 6 1 1 1 2 5 23 Total 22 1 1 6 4 6 1 3 2 2 5 1 54

Table. 1. Isaiia. Distribution of the Precucuteni statuettes by complexes.

56

Lista ilustraţiilor / List of illustration

Fig. 1. Planul general al complexelor arheologice descoperite la Isaiia. General plan of the archaeological complexes from Isaiia Fig. 2. Tezaurul cu obiecte de cult de la Isaiia: A. vedere de ansamblu; B: cele 21 de statuete. The treasure with cult objects from Isaiia: A. general view; B: the 21 figurines. Fig. 3. Isaiia. Statuete descoperite în locuinţele nr. 1 (1), 3 (2) şi 5 (3). Isaiia. Figurines discovered in dwellings no. 1 (1), 3 (2) and 5 (3). Fig. 4. Isaiia. Statuete descoperite în locuinţa nr. 6. Isaiia.

Figurines discovered in dwelling no. 6. Fig. 5. Isaiia. Statuete descoperite în locuinţa nr. 7. Isaiia. Figurines discovered in dwelling no. 7. Fig. 6. Isaiia. Statuete descoperite în locuinţa nr. 8. Isaiia. Figurines discovered in dwelling no. 8. Fig. 7. Isaiia. Statuete descoperite în gropile nr. 8 (1), 16 (2-4) şi 17 (5). Isaiia. Figurines discovered in pits no. 8 (1), 16 (2-4 ) and 17 (5). Fig. 8. Isaiia. Statueta descoperită în complexul de cult (ofrandă de fundaţie) din Gr. 17.

1: complexul in situ; 2: complexul după restaurare; 3: recipientul şi cele 42 de conuri; 4: statueta. Isaiia. Figurine discovered in the cultic deposit (foundation offering) from pit 17. 1: the complex in

situ; 2: the complex after restauration; 3: the pot and the 42 cones; 4: the figurine. Fig. 9. Isaiia. Statuete descoperite în gropile nr. 33 (1-2), 38 (3-7) şi 60 (8). Isaiia. Figurines discovered in pits no. 33 (1-2), 38 (3-7) and 60 (8). Fig. 10. Isaiia. Statuete descoperite în strat (1-3) şi passim (4-5). Isaiia. Figurines discovered in the culture layer (1-3) and passim (4-5).

57

Fig.

1. P

lanu

l gen

eral

al c

ompl

exel

or a

rheo

logi

ce d

esco

perit

e la

Isai

ia.

58

Fig. 2. Tezaurul cu obiecte de cult de la Isaiia: A. vedere de ansamblu; B: cele 21 de statuete.

59

Fig. 3. Isaiia. Statuete descoperite în locuinţele nr. 1 (1), 3 (2) şi 5 (3).

60

Fig. 4. Isaiia. Statuete descoperite în locuinţa nr. 6. Isaiia.

61

Fig. 5. Isaiia. Statuete descoperite în locuinţa nr. 7.

62

Fig. 6. Isaiia. Statuete descoperite în locuinţa nr. 8.

63

Fig. 7. Isaiia. Statuete descoperite în gropile nr. 8 (1), 16 (2-4) şi 17 (5).

64

Fig. 8. Isaiia. Statueta descoperită în complexul de cult (ofrandă de fundaţie) din Gr. 17.

1: complexul in situ; 2: complexul după restaurare; 3: recipientul şi cele 42 de conuri; 4: statueta.

65

Fig. 9. Isaiia. Statuete descoperite în gropile nr. 33 (1-2), 38 (3-7) şi 60 (8).

66

Fig. 10. Isaiia. Statuete descoperite în strat (1-3) şi passim (4-5).

67

ELEMENTE NOI ÎN PLASTICA ANTROPOMORFĂ

DE LA VORNICENI – POD IBĂNEASA (JUDEŢUL BOTOŞANI)

Maria DIACONESCU∗

Key words: Chalcolithic, Cucuteni culture, A-B phase, Vorniceni settlement, divine couple. Un capitol important în cadrul studiului civilizaţiei Cucuteni priveşte viaţa spirituală a

acestor comunităţi. Descoperirile arheologice recente oferă date deosebit de interesante despre manifestările magico-religioase specifice acestei civilizaţii.

La Vorniceni, cercetările arheologice au început în anul 2001, în cadrul săpăturilor de salvare din sectorul amenajării hidrotehnice Ibăneasa-Jijia. Din punct de vedere geografic, această zonă face parte din jumătatea nordică a Câmpiei Moldovei1, regiune de stepă şi silvo-stepă, cu condiţii prielnice de viaţă, datorită fertilităţii pământului şi cursurilor de apă, dovedită şi de densitatea deosebită a aşezărilor cucuteniene din NE României, dintre care cele mai bine cercetate sunt deja binecunoscute.

Aşezarea cucuteniană de fază A-B de la Vorniceni-Pod Ibăneasa se remarcă printr-un inventar deosebit de bogat şi divers, ceea ce presupune o locuire intensă, de durată, precum şi o populaţie care a atins un nivel înfloritor de dezvoltare social-economică.

Din numărul mare de reprezentări antropomorfe de la Vorniceni ne vom opri doar asupra câtorva piese deosebite, atât în privinţa datelor pe care le furnizează despre concepţiile magico-religioase, cât şi pentru modul lor de executare, de realizare a unor trăsături anatomice şi a unor elemente de decor.

Elementul de noutate pentru aşezarea de la Vorniceni este dat de existenţa a două „cupluri de statuete”, în fapt reprezentări divine, o variantă a „hieros gamos-ului”, ce relevă existenţa principiului dual al cuplului divin. În diverse culturi ale neo-eneoliticului statuetele masculine – deşi mai rare, sunt cunoscute, atât prin apariţii singulare, cât şi în cupluri2.

În cadrul civilizaţiei Cucuteni, chiar dacă simbolul masculin nu a fost redat foarte clar de la început, ci mai mult alegoric, prin coarne de animale, atât naturale cât şi realizate plastic3, reprezentarea masculină va cunoaşte o nouă formulă la faţada de templu de la Truşeşti, unde acolitul masculin stă alături de Marea Mamă, justificare nu doar biologică, ci şi ca parte a hieros-gamos-ului, o reflectare a principiului masculin-feminin4. Forma cea mai sofisticată de reprezentare a „cuplului divin” o constituie, însă, modelarea statuetelor androgine, în care sunt reunite atributele ambelor sexe pe aceeaşi statuetă5.

Referindu-ne la „cuplurile divine” de la Vorniceni, precizăm că perechile de statuete (masculină şi feminină) au fost descoperite împreună pe suprafaţa a două locuinţe (L1 şi L8). ∗ Muzeul Judeţean de Istorie, str. Unirii nr. 15, Botoşani, cod 710221. 1 Victor Tufescu, Judeţul Botoşani, Bucureşti, 1977, p. 58. 2 Dumitru Berciu, Deux chefs ďoeuvre de ľart néolitique en Roumanie: le ,,couple” de la civilisation de Hamangia, Dacia, N.S., VI, 1962, fig. 1-7; Silvia Marinescu-Bîlcu, La plastica in terracota della cultura precucuteniana, Rivista di Scienze Preistoriche, 29, 1974, fig. 1-15; Vladimir Dumitrescu, Arta preuistorică în România, Bucureşti, 1974, fig. 229 şi 249. 3 James Melaart, Catal Hüyük: A Neolitic Town in Anatolia, London, 1967, p. 89-101. 4 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Die wichtigsten Ergebnisse der archäologischen Ausgrabungen in der neolithischen Siedlung von Truşeşti (Moldau), PZ, 41, 1963, p. 180, Vl. Dumitrescu, Ľart néolitique en Roumanie, Bucureşti 1968, p. 75; Dan Monah, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, Piatra Neamţ, 1997, p. 210-211. 5 N. Ursulescu, Victoria Batariuc, Ľidole androgzne de Mihoveni, în La civilisation de Cucuteni en contexte européen, Iaşi, 1987, p. 309-312; D. Monah, op. cit., p. 128-129; N. Ursulescu, Vechimea reprezentărilor antropomorfe masculine în neo-eneoliticul României, în N. Ursulescu, Contribuţii privind neoliticul şi eneoliticul din regiunile est-carpatice ale României, 2000, p. 49-58.

68

Examinând aceste reprezentări ale mariajului divin, se observă o serie de elemente ce prefigurează ideea de cuplu6, susţinută nu doar de faptul de a fi fost găsite alături una de alta, ci şi de faptul că au dimensiuni apropiate – cele masculine puţin mai mici, subliniind poziţia dominantă a zeităţii feminine7 şi au aceeaşi poziţie (verticală sau aşezată), acelaşi mod de fragmentare rituală. Primul cuplu are dimensiuni reduse dar cu atât mai interesant.

Statueta feminină (fig. 2/1), verticală, de culoare alb-gălbui, din care s-au păstrat picioarele şi abdomenul, e decorată cu incizii puţin profunde, tradiţie moştenită din faza A a culturii8, în care s-a pus culoare roşie, prezentând pe spate şi abdomen romburi înscrise unele în altele. Şorţul – o reprezentare caracteristică pentru faza A-B, are formă de triunghi pe care sunt incizate trei grupări de vârste şi franjurii laterali, sugerând o piesă vestimentară9. Picioarele sunt demarcate doar posterior printr-o linie despărţitoare. Fesele sunt incizate radial, demarcate de picioare prin două linii paralele. În spate, suprafaţa picioarelor este împărţită în triunghiuri, marcate prin linii paralele, ca la multe alte piese găsite în aşezări Cucuteni A2 (cum se va vedea tehnica este mult folosită şi în faza A-B, mai ales în etapa A-B1)10. Statueta masculină (fig. 2/2) se evidenţiază prin acelaşi mod de fragmentare, conservându-se zona de mijloc şi un picior până la genunchi, celălalt fiind rupt aproape de coapsă. Este realizată dintr-o pastă foarte fină, bine aleasă, arsă foarte bine, la roşu. Drept ornament avea o centură, sub forma unui mic sul, coborât până deasupra pubisului, unde era însoţit de o incizie; sulul a căzut ulterior, rămânând o diferenţă de culoare în această zonă a piesei. În zona taliei, de unde s-a rupt piesa, se observă o incizie asemănătoare. Statueta a fost vopsită în întregime cu roşu, manieră de decorare mult folosită în faza A11, culoare ce s-a păstrat foarte bine, acest fapt având o semnificaţie în religia preistorică, fiind simbolul forţei şi al vieţii12. În plus, această piesă atrage atenţia prin modelarea plastică, uluitor de realistă, a organului sexual masculin, de mare amănunt anatomic, prin incizii fiind precizate pliurile scrotului, iar prin înţepături uretra şi anusul. Mai mult, după realismul cu care a fost modelat sexul acestei piese, s-ar putea afirma că, încă de atunci, se practica circumcizia.13 Detaliile de modelare fac din ea un „unicum”. Piesa se încadrează în stilul realist, ce-şi face apariţia în faza A-B14. Credem însă că această redare realistă a sexului statuetei masculine a fost evidenţiată în mod special, cu referire la sexualitatea cuplului. De asemenea, o semnificaţie specială trebuie să fi avut fragmentarea piciorului stâng din zona coapsei, dacă examinăm piesa în totalitatea sa şi dacă analizăm şi statueta masculină a celui de-al doilea cuplu, care e într-o situaţie asemănătoare.

Al doilea cuplu de statuete a fost descoperit, în condiţii similare, pe suprafaţa L8, aproape una de alta. Este destul de greu de stabilit poziţia acestora15, dar înclinăm să credem că au o poziţie semişezândă. Statueta feminină (fig. 3/1) este modelată dintr-o pastă fină, omogenă, arsă perfect şi reprezintă porţiunea centrală, cu o parte din corp mai sus de talie şi picioarele până sub genunchi. Modelată din trei bucăţi, statueta este o reprezentare deosebit de armonioasă, proporţionată, partea din faţă este uşor bombată, linia elegantă a şoldurilor şi coapselor prezentând o steatopigie moderată. Picioarele sunt separate virtual până la genunchi de unde se despart. E decorată în întregime prin incizii cu elemente geometrice, având reprezentate pe abdomen nu mai puţin de patru romburi,

6 Pierre Lêvêque, Bêtes dieux et hommes. Ľ imaginaire des premières religions, Paris, 1985, p. 144-179. 7 M. Petrescu-Dîmboviţa, Les principaux resultats des fouilles de Truşeşti, AŞUI, Ştiinţe Sociale, 3, 1957, 1-2, p. 10; Vl. Dumitrescu, op. cit., 1968, p. 75; D. Monah, op. cit., p. 210-211. 8 A.P. Pogoževa, Antropomorfnaja plastika Tripoľja, Novosibirsk, 1983, p. 64; Monah, op. cit., p. 104. 9 M. Petrescu-Dîmboviţa, Cucuteni, Bucureşti, 1966, fig. 34. 10 D. Monah, op. cit., p. 102. 11 A. P. Pogoževa, op.cit., p. 115; Aristotel Crîşmaru, Drăguşeni. Contribuţii la o monografie arheologică, 1977, p. 69, fig. 53/6. 12 D. Monah, op. cit., p. 78. 13 Mulţumim d-lui Prof. dr. Sergiu Haimovici, care, analizând piesa, a confirmat acest fapt. 14 D. Monah, op. cit., p. 108. 15 D. Monah, op. cit., p. 72-73.

69

alte două fiind în spate. Aceste însemne ale fertilităţii, fecundităţii16 sunt pe deplin explicabile la această statuetă, care ne indică, de fapt, o reprezentare aflată la vârsta cea mai prolifică a vieţii. Pe partea anterioară, pe şolduri şi coapse, prezintă motive triunghiulare. Genunchii şi fesele sunt ornamentate cu spirale. Tot pentru decor au fost utilizate pe spate şi sub genunchi, înţepăturile. Culoarea roşie, aplicată numai în incizii, după ardere, i-a conferit un aspect deosebit. Ca realizare artistică şi proporţionalitate, aduce foarte mult statueta cu „Venus de Drăguşeni”17 şi are analogii multiple în staţiunile eneolitice din România18. Tehnica aplicării culorii roşii numai în incizii constituie o moştenire din Precucuteni19, astfel de piese regăsindu-se şi în faza A20. Statueta masculină (fig. 3/2) este de asemenea fragmentară, modelată în chip realist, în poziţie semişezândă şi este decorată cu o centură-brâu, legată lateral, crestată pieziş, sugerând o răsucire a sa. Piesa a fost vopsită în întregime în roşu, culoarea păstrându-se pe alocuri. Picioarele sunt modelate separat, dreptul e rupt mai sus de genunchi, genunchiul piciorului stâng fiind realizat prin ciupire. Sexul e modelat plastic, realist.

Cu siguranţă, astfel de „cupluri” au fost utilizate în ceremoniile rituale, magice, legate de fertilitate şi fecunditate. Culoarea roşie, utilizată în decorare ca simbol al forţei şi vieţii21, ca şi accentuarea sexualităţii acestor reprezentări, subliniază scopul pentru care au fost realizate.

Dintre piesele deosebite am reţinut şi o reprezentare dorsală în tehnica alto-relief (fig. 3/3). A fost aplicată pe peretele unui vas, realizat din pastă densă, arsă oxidant, cu o grosime de 1 cm şi decorat cu barbotină. Reprezintă o siluetă feminină văzută din spate, modelată în picioare, cu talia sus, zveltă, căreia îi lipseşte zona umerilor, mâinile şi capul. Are picioarele lipite, terminate în formă de vârf, fesele amplificate, în stil realist.

Sub influenţa culturilor Vinca-Turdaş, Gumelniţa, tehnica reprezentărilor antropomorfe este preluată de Cucuteni din tradiţia precucuteniană22. Câteva analogii semnificative ale acestei piese găsim, în faza A, la Mărgineni- Cetăţuia23, Târpeşti24, Bîrlăleşti25, Răuceşti-Munteni26.

Se confirmă astfel utilizarea tehnicii in altorelief şi la reprezentările antropomorfe din faza A-B, în prima etapă, pentru ca, ulterior, în etapa A-B2 şi în faza B decorul antropomorf plastic de pe ceramică să fie înlocuit cu reprezentări umane pictate în diverse compoziţii.

Concluzii

Numeroasă şi diversă, plastica antropomorfă cucuteniană din prima etapă a fazei A-B este

încă sub puternica influenţă a fazei A, atât în ceea ce priveşte tehnica modelării, cât şi în cea a decorării sale, ce nu abdică de la tradiţia generală a artei sculptate cucuteniene.

16 B. A. Rybakov, Kosmogonija i mithologija zemledeľcev eneolita. Po materialy tripoľskoj kuľtury IV-III tys. do n.e., SA, 51,1965, p. 30-31; Mircea Eliade, Tratat de istoria religiilor, Bucureşti, 1992, p. 229-230, 243-247; Marija Gimbutas, Old European dieties. With an emphasis on images from the Cucuteni culture, în La civilisation de Cucuteni en contexte européen, Iaşi, 1987, p. 99-124. 17 A. Crîşmaru, op. cit., p. 65-66, fig. 52. 18 Gh. Dumitroaia, Plastica antropomorfă cucuteniană de la Răuceşti-„Munteni”, jud. Neamţ, MemAnt, XV-XVII (1983-1985), 1987, p. 21-42; C.-M. Mantu, Anthropomorphic representations from the Precucuteni and Cucuteni cultures, Anatolica, 19, 1993, p. 129-142; Ion T. Dragomir, Principalele rezultate ale săpăturilor arheologice de la Bereşti „Dealul Bulgarului” (1981), judeţul Galaţi, MemAnt, IX-XI, 1985, p. 93-140; Ruxandra Maxim-Alaiba, Le complexe de culte de la phase Cucuteni A3 de Dumeşti (dép. de Vaslui), în La civilisation de Cucuteni en contexte européen, Iaşi, 1987, p. 269-286. 19 Silvia Marinescu-Bîlcu, Cultura Precucuteni pe teritoriul României, Bucureşti, 1974, p. 96. 20 Gh. Dumitroaia, op. cit., fig. 4/8; 5/7. 21 D. Monah, op. cit., p. 91. 22 Anton Niţu, Reprezentări antropomorfe în decorul plastic al ceramicii de stil Cucuteni A, SCIV, 18, 1967, 4, p. 549. 23 D. Monah, op. cit., p. 172. 24 S. Marinescu-Bîlcu, Cultura Precucuteni pe teritoriul României, Bucureşti, 1974, fig. 90/3. 25 A. Niţu, op. cit., p. 555, fig. 3/1. 26 Gh. Dumitroaia, op. cit., p. 24, fig. 3/6.

70

Subliniem valenţele documentar-ştiinţifice ale celor două cupluri de statuete, care, de altfel, se încadrează în cutumele epocii respective, apelând la această formulă de reprezentare a hieros-gamos-ului, ce atestă existenţa principiului dual al perechii divine în simbolistica comunităţilor neo-eneolitice.

Existenţa unui procent atât de mare de statuete fragmentare, în contexte ce arată folosirea lor, pledează pentru ideea că erau reutilizate şi după spargere şi reabilitate prin ritualuri de regenerare periodică27.

Restaurarea atentă a plasticii antropomorfe de la Vorniceni ne-a permis câteva observaţii interesante privitoare la ornamentarea cu culoare a statuetelor. Astfel, s-a observat că unele piese au culoare albă sau roşie numai în incizii. O altă categorie este aceea a pieselor îmbrăcate în totalitate în culoare albă sau roşie. Inciziile şi folosirea culorilor în decorare, ca şi elementele plastice, sugerează că aceste practici aveau probabil menirea de a reda folosirea tatuajului28 sau a unor piese de îmbrăcăminte29, dar şi utilizarea lor diferenţiată în anumite practici de fertilitate şi fecunditate, mai ales a celor ce poartă simboluri cu valoare de ideogramă30. Schimbări se constată în modelarea corpului uman, cu accent pe redarea realistă a unor părţi anatomice. Deşi încă minoritare, statuetele masculine cresc din punct de vedere numeric, ceea ce semnifică probabil o redimensionare a rolului elementului masculin în viaţa socială a comunităţilor cucuteniene.

Plastica antropomorfă de la Vorniceni, completează astfel cunoştinţele referitoare la acest segment pentru faza A-B, punând în evidenţă temele majore ale plasticii cucuteniene şi subliniind imaginaţia artistică, cu totul aparte, a purtătorilor acestei culturi.

NOUVEAUX ÉLÉMENTS DANS LA PLASTIQUE ANTHROPOMORPHE DE VORNICENI-POD IBĂNEASA (DÉP. DE BOTOŞANI)

Dans cet article, l’auteur analyse cinq statuettes anthropomorphes découvertes dans la station de

Vorniceni, département de Botoşani. On y souligne les valences documentaires et scientifiques des deux couples de statuettes qui font état des coutumes de ľépoque: la formule de représentation du hieros-gamos atteste ľexistence du principe dual du couple divin dans la symbolique des communautés néo- énéolithiques.

La liste des figures

Fig. 1. La carte du département de Botoşani. Fig. 2. Vorniceni-Pod Ibăneasa. 1-2: le couple de statuettes anthropomorphes de l’habitation

no. 1; 3: représentation féminine dorsale sur un fragment céramique. Fig. 3. Vorniceni-Pod Ibăneasa. Le couple de statuettes anthropomorphes de l’habitation

no. 8.

27 Eliade, op. cit., p. 367; Monah, op. cit., p. 215. 28 Eugen Comşa, Unele date despre îmbrăcămintea din epoca neolitică pe teritoriul României, Hierasus, VII-VIII, 1989, p. 39-46. 29 Ibidem, p. 39-56; Vl. Dumitrescu et alii, Hăbăşeşti, Bucureşti, 1954, p. 422. 30 M. Gimbutas, Ideograms and Symbolic Design on Ritual Objects of Old Europe (Neolithic and Chalcolithic South-East Europe), în To Illustrate the Monuments (ed. J.W.S. Megaw), 1976, p. 78-86.

71

Fig. 1. Harta judeţului Botoşani.

72

Fig. 2. Vorniceni-Pod Ibăneasa. 1-2: Cuplul de statuete antropomorfe nr. 1; 3: reprezentare dorsală.

73

Fig. 3. Vorniceni-Pod Ibăneasa. Cuplul de statuete antropomorfe nr. 8.

74

A COPPER AXE FOUND IN THE CUCUTENI SETTLEMENT

OF FULGERIŞ (BACĂU COUNTY)

Lăcrămioara Elena ISTINA∗

Key words: Chalcolithic, Cucuteni culture, Fulgeriş settlement, copper axe, Ariuşd type.

The present study examines an artifact found during the archaeological research campaign

carried out in 2007 on the Cucuteni settlement, in Fulgeriş village, Pânceşti commune, Bacău county. We must state, right from the beginning, that no other artifacts made of copper have been discovered in the Cucuteni settlement of Fulgeriş during the previous campaigns, carried out in the 80’s and after 2003. The archaeological exploration took place north from Fulgeriş village (commune of Pânceşti, Bacău county), on the Fulgeriş hill. The place is called La 3 cireşi by the local community and it is situated in the south-eastern part of the county, geographically placed amongst Tutova’s Hillocks. On this particular archaeological site have also been discovered artifacts dating from Chalcolithic Age (Cucuteni culture), Bronze Age (Costişa culture), and the “Classic” Geto-Dacian Period. The exploration of this site has started back in 1987-1988, when the archaeologist Viorel Căpitanu1 took the initiative to examine the area. As a result of the examination of the area mentioned above, it was found that, of all periods, the habitation in Chalcolithic was most dense. The investigation was resumed in 2003 at the main aim of drawing up the boundaries of the site, following the superficial examination in the 80’s. Another objective was to determine the actual stratigraphy, as the initial stratification outlined in 2003 revealed a different formation compared to the previous explorations, difference caused by natural degradation of the site (landfalls, precipitations etc.), or anthropic causes (annual ploughing), and the fact that the Cucuteni level is at low depth. Between the years 2003 and 20072 nine sections have been dug, as it follows: S I (dimensions: 20 x 2 m), in 2003; S II (dimensions: 20 x 2 m) and S III (dimensions: 20 x 2 m), in 2004; S IV (dimensions: 25 x 2 m), S V (dimensions: 20 x 2 m) and S VI (dimensions: 10 x 2 m), in 2005; resuming researches in S VI and delimiting S VII (dimensions: 20 x 2 m), in 2006; S VIII (dimensions: 10 x 2 m) and S IX (dimensions: 20 x 2 m), in 2007. On the whole, during these five campaigns, 330 m2 of the Cucuteni site have been studied, the entire site being estimated at about one hectare. During the 2007 campaign another section, S IX, has been delimited perpendicular to the previous sections (2003-2006) and probably alongside those delimited during the research campaigns organized in the 80s. We must specify that in section S IX, at -0.35 -0.40 m deep, a large quantity of ceramics has been discovered, broken in situ, together with other bone fragments of animal origin, and other fragments of burnt clay from the housings’ walls, and also, here and there,

∗ Complexul Muzeal „ Iulian Antonescu” Bacău. 1 V. Căpitanu, Cercetări arheologice de suprafaţă pe teritoriul judeţului Bacău (II), Carpica, XIV, 1982, p. 148; idem, Raport de săpătură Fulgeriş (jud. Bacău), in Situri arheologice cercetate în perioada 1983-1992, Brăila, 1996, p. 50, no. 108. 2 Al. Artimon & colab., Fulgeriş, com. Pînceşti, jud. Bacău, Punct Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, in Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2003, Cluj-Napoca, 2004, p. 124-125, no. 74; L. E. Istina& colab., Fulgeriş, com. Pînceşti, jud. Bacău, Punct Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, in Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2004, Mangalia, 2005, p. 152-153, no. 100, pl. 15; idem, Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, in Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2005, Constanţa, 2006, p. 162-166, no. 79, pl. 29; idem, Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, in Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2006, Tulcea, 2007, p. 158-160, no. 82, pl. 36.

75

some fragments of hearth mosaic clay, spread upon a few square meters. After this level was dismantled, at 0.40 - 0.45m deep the ceramic layer had the same consistency as the previous one. The large amount of archaeological material indicates an eventual Cucuteni dwelling of considerable dimensions, but only further investigations will provide the appropriate answers, concerning the type of the construction, whether there is a construction at all. The next campaign will be set for a holistic study upon the entire surface. This particular section contains, among other discoveries, a copper axe, with “crossed arms”, the Ariuşd type, which makes the object of this study.

*

The artifact was fond in the section � S IX, 4b, -0,42 m. This section shows traces of a surface Cucuteni dwelling, without floor. The dwelling is indicated by the considerable amount of ceramics, broken in situ, at 0.35 - �0.40 m deep, most of it in the squares 1-6, the same area where the axe was found.

The axe/pickaxe is made of copper, has “crossed arms”, classified as Ariuşd type. Its surface shows green hues. It was made by moulding. It shows an old perforation caused by a mechanical pressure. It has a pentagonal shape, with a semicircular edge.

Dimensions: L = 20 cm, l edge = 4.1 cm, l top = 3.9 cm, oval perforation = 3.5 x 2.8 cm, weight = 834 g.

*

This artifact belongs to the Ariuşd type axes, according to its morpho-technical classification. It shows similarities with other artifacts discovered in: Ariuşd (Braşov county)3, Leţ (Boroşneul-Mare commune, Covasna county)4, Bod (Braşov county)5, Floreşti (Vaslui county)6, Slobozia (Stănişeşti commune, Bacău county)7, Berevoieşti (Argeş county)8, Sălard (Bihor county)9, Sebeş (Alba county)10, Braşov11, Bodoc (Covasna county)12, Sântionlunca (Ozun commune, Covasna county)13.

*

The artifact was studied within the ARCHAEOMET programme by Mr. Bogdan Constantinescu14, main scientific explorer at The Institute of Nuclear Physics and Engineering Măgurele. This programme runs scientific researches upon old metallurgical technologies, with the contribution of the most renowned institutions in the field of Archaeology and Nuclear Physics: The National History Museum of Romania, The University of History Bucharest, The Institute of Archaeology of Romanian Academy and The Institute of Nuclear Physics and Engineering Bucharest.

3 A. Vulpe, Die Äxte und Beile in Rumänien, II, PBF, IX, 5, München, 1975, p. 35, no. 84, pl. 11; I. Mareş, Metalurgia aramei în neo-eneoliticul României, Suceava, 2002, p. 109, no. 51. 4 A. Vulpe 1975, p. 35, no. 85, pl. 11; I. Mareş 2002, p. 109, 257-258, pl. 25/ 4, no. 1222. 5 A. Vulpe 1975, p. 35-36, no. 86, pl. 11; I. Mareş 2002, p. 109, 195, pl. 25/3, no. 122. 6 A. Vulpe 1975, p. 36, no. 87, pl. 11; I. Mareş 2002, p. 109, 236-238, pl. 25/ 5, no. 998. 7 A. Vulpe 1975 p. 36, no. 87A, pl. 11; I. Mareş 2002, p. 109, 300, pl. 25/ 12, no. 1473. 8 A. Vulpe 1975, p. 36, no. 88, pl. 11; I. Mareş 2002, p. 109, 191, pl. 25/ 2. no. 103. 9 A. Vulpe 1975, p. 36, no. 89, pl. 12; I. Mareş 2002, p. 109, 290, pl. 25/ 9, no. 1415. 10 A. Vulpe 1975, p. 36, no. 90, pl. 12; I. Mareş 2002, p. 109, 297, pl. 25/ 10, no. 1456. 11 A. Vulpe 1975, p. 36, no. 91, pl. 12; I. Mareş 2002, p. 109, 199, pl. 25/ 7, no. 448. 12 A. Vulpe 1975, p. 36, no. 92, pl. 12; I. Mareş 2002, p. 109, 196, pl. 25/ 8, no. 145. 13 A. Vulpe 1975, p. 36, no. 93, pl. 12; I. Mareş 2002, p. 109, 296, pl. 25/11, no. 1444. 14 We’d like to thank Mr. Constantinescu for collaboration.

76

According to the measurements (a tubular X-ray fluorescent spectrometer was used) the material, coming from Transylvania, has the following composition:

Cu Ag Sb Pb 99.5% 0.15% 0.10% traces

The presence of silver and stibium indicates the Transylvanian origins of the copper ore.

During the Cucuteni period there were multiple interchanges on both sides of the Eastern Carpathian Mountains (Ariuşd area is located in Transylvania, while the main Cucuteni culture spreads upon Moldova). Analysing black ceramic pigments, Mr. Bogdan Constantinescu discovered that manganese minerals from Iacobeni (by Vatra Dornei, Suceava county) were used in Bistriţa Valley sites (Calu, Izvoare, Căşăria), in central and north-eastern Moldova sites, as Poduri, Ruginoasa, and also in Ariuşd area (Sf. Gheorghe). A future evaluation of the copper composition in this axe and other similar axes will be valuable in establishing of the distribution of copper as the means of trade with other merchandises in Cucuteni culture.

Translated by Cristina Panican.

List of illustrations

Fig. 1 – Maps showing the geographical position of Fulgeriş site (www.cimec.ro). Fig. 2 – Site’s topographical survey, with the location of sections I-IX/ 2003-2007. Fig. 3 – The finding place of the axe within the site. Fig. 4 –Ariuşd type axes – location area (according to I. Mareş 2002, Map 8). Fig. 5 – Section S IX, -0.35-0.40 m. (the finding place of the axe). Fig. 6 – The axe in situ. Fig. 7 – The axe from Fulgeriş. Fig. 8 – The axe from Fulgeriş, Pânceşti commune, Bacău county.

77

Fig. 1 – Hărţi cu amplasarea geografică a sitului de la Fulgeriş (www.cimec.ro)

78

Fig. 2 – Ridicarea topografică a sitului, cu amplasarea secţiunilor I-IX/ 2003-2007

79

Fig. 3 – Locul de descoperire a toporului în cadrul sitului.

Zona de descoperire a toporului-târnăcop de cupru.

The finding area of the copper (pick)axe.

80

Fig. 4 – Răspândirea topoarelor de tip Ariuşd (după I. Mareş 2002, Harta 8)

81

Fig. 5 – Secţiunea S IX, -0,35-0,40 m (locul de descoperire a toporului)

82

Fig. 6 – Toporul in situ

83

Fig. 7 – Toporul de la Fulgeriş.

84

Fig. 8 – Toporul de la Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău1

1 Desen realizat de colega noastră Andra Iuliana Ciocârlan, căreia îi mulţumim şi pe această cale (We’d like to thank our coleague, Andra Iuliana Ciocârlan, the author of the drawing).

0 4 cm

85

CONSIDERAŢII

ASUPRA PLASTICII ANTROPOMORFE GUMELNIŢENE

Radian-Romus ANDREESCU∗

Key words: Head, Modeling, Pattern, Expression.

În cadrul civilizaţiei gumelniţene plastica antropomorfă reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase capitole. Şi asta datorită nu numai semnificaţiei sale, legată de viaţa spirituală a acestei societăţi, dar şi modului de realizare, unele piese fiind adevărate capodopere ale artei preistorice.

Cercetările din aşezările gumelniţene au scos la lumină încă de la debutul lor, în anii ‘20 ai secolului trecut statuete antropomorfe din lut, os, piatră.

Astfel, prin cercetările din aşezările de la Sultana1,Gumelniţa2, Căscioarele3, Glina4, Vidra5, Tangâru6, Petru-Rareş7 şi Cuneşti8 se defineau principalele caracteristici ale culturii Gumelniţa şi se scoteau la lumină primele loturi de reprezentări antropomorfe.

În această perioadă apar şi primele studii ale lui Vladimir Dumitrescu dedicate plasticii de os9 sau celei din lut10.

După al doilea război mondial se întreprind noi cercetări în aşezările gumelniţene. Dintre ele amintim pe acelea în care au fost descoperite loturi semnificative de statuete antropomorfe, cum ar fi Pietrele11, Luncaviţa12, Brăiliţa13, Gumelniţa14, Teiu15.

Acestea vor culmina cu amplele cercetări întreprinse de un colectiv de arheologi condus de profesorul Vladimir Dumitrescu în aşezarea de pe Ostrovelul lacului Cătălui16.

În ultimele decenii loturi de statuete au provenit din cercetările sistematice făcute în aşezările de la Sultana17, Popeşti18, Măriuţa19, Vităneşti20. ∗ Muzeul Naţional de Istorie a României, e-mail, radian_romus@yahoo.com. 1 I. Andrieşescu, Les fouilles de Sultana, Dacia, I, 1924, p. 51-107. 2 Vl. Dumitrescu, Fouilles de Gumelniţa, Dacia, II, 1925, p. 29-102. 3 Gh. Ştefan, Les fouilles de Căscioarele, Dacia, II, 1925, p. 138-197. 4 I. Nestor, Fouilles de Glina, Dacia, III-IV, 1928, p. 226-237. 5 D. V. Rosetti, Săpăturile de la Vidra-raport preliminar, P. M. M. B., I, Bucureşti, 1934, p. 6-60. 6 D. Berciu, Săpăturile arheologice de la Tangâru (1934). Raport preliminar, BMJ, I, 1935, p. 1-55. 7 Idem, Săpăturile de la Petru-Rareş, BMJ, II, 1937, p. 1-30. 8 D. Popescu, Les fouilles de Cuneşti, Dacia, V-VI, 1928, p. 109-120. 9 Vl. Dumitrescu, Figurinele antropomorfe de os din civilizaţia eneolitică balcano-dunăreană, Cluj, 1931, p. 1-11. 10 Idem, La plastique anthropomorphe en argile de la civilization énéolitique balkano-danubienne de type Gumelniţa, JPEK, 8, 1934, p.49-72. 11 D. Berciu, Cercetări şi descoperiri în reg. Bucureşti, Materiale, II, 1952, 439-562. 12 E. Comşa, Săpături arheologice la Luncaviţa, Materiale, VIII, 1962, p. 213-218. 13 N. Harţuche, I. T. Dragomir, Săpăturile arheologice de la Brăiliţa, Materiale, III, 1957, p. 129-144. 14 Vl. Dumitrescu, Gumelniţa. Sondajul stratigrafic din 1960, SCIV, 17, 1966, p. 51-99. 15 I. Nania, Locuitorii gumelniţeni în lumina cercetărilor de la Teiu, StudArt., 1967, p. 7-24. 16 Vl. Dumitrescu, Principalele rezultate ale primelor două campanii de săpături din aşezarea neolitică târzie de la Căscioarele, SCIV, 16, 2, 1965, p. 215-238. 17 C. Isăcescu, Staţiunea eneolitică de la Sultana-com. Mânăstirea, Documente recent descoperite şi informaţii arheologice, Bucureşti, 1984, p. 11-20. 18 T. Cioflan, E. Rotaru, Figurine antropomorfe descoperite la Popeşti, jud. Argeş, RMM-MIA, 4, 1988, p. 49-52. 19 M. Şimon, Importurile Stoicani-Aldeni din aşezarea gumelniţeană de la Măriuţa, jud. Călăraşi, CCDJ, XIII-XIV, 1994, p. 29-39.

86

Apar şi lucrări de sinteză consacrate plasticii antropomorfe neolitice în general21 şi celei gumelniţene în particular22.

În articolul de faţă ne vom opri atenţia asupra statuetelor din lut, mai precis asupra modelării capului acestora.

Capetele statuetelor antropomorfe neolitice se remarcă printr-o anumită morfologie, tipică pentru diversele civilizaţii. Plastica gumelniţeana deosebit de bogată şi variată tipologic se particularizează şi în ceea ce priveşte modul de realizare a capului. O primă constatare este aceea că putem vorbi de anumite şabloane, tipare urmate în cazul modelării capetelor.

O primă categorie de capete sunt cele schematizate, modelate cu un minim de efort. Practic este vorba despre simpla ciupire a pastei crude cu degetele, obţinându-se în acest fel o crestă care figurează nasul. La spate capul este relativ plat (Pl. 1/1,2).

O altă categorie, cea mai numeroasă şi variată sub aspectul modelării, este aceea a aşa-numitelor capete trilobate. Acestea au forme variate rotunde, ovale sau romboidale, la spate fiind plate sau uşor bombate. Sunt formate din trei lobi din care cei doi laterali reprezintă urechile iar al treilea nasul (Pl. 2/4-9).

A treia categorie este reprezentată de capetele modelate mai mult sau mai puţin realist cu respectarea detaliilor anatomice ale capului uman (Pl. 2/1,6; 3/1).

O categorie aparte este reprezentată de câteva piese care sunt modelate într-un chip deosebit. Faţa acestor capete este formată din două planuri, uneori scobite, cu muchia mediana figurând nasul (Pl. 2/2,3,7,8).

Acestea ar fi principale tipuri de capete identificate până în prezent dar în cadrul lor există o mare variabilitate în ceea ce priveşte modelajul şi reprezentarea detaliilor anatomice. Astfel chiar în cazul capetelor schematizate întâlnim la unele piese o încercare de reprezentare a unor detalii cum ar fi gura, sugerată printr-o incizie sau ochii figuraţi prin împunsături.

Despre capetele numite trilobate am putea spune că reprezintă tipul caracteristic pentru civilizaţia gumelniţeană. O piesă descoperită la Căscioarele este un exemplu tipic de statuetă gumelniţeană. Modelată în picioare are braţele aşezate pe pântece, sânii reprezentaţi prin proeminente conice iar fesele reliefate. Capul, relativ rotund cu creştetul plat este format din trei lobi, cei laterali fiind perforaţi. Al treilea lob figurează nasul rotunjit, cu o incizie adâncă sub el figurând gura. Un şir de cinci găurele este plasat sub gură (Pl. 1/6,6a).

Acest mod de redare a detaliilor anatomice, gura figurată printr-o incizie cu un şir de găurele sub ea, ochii reprezentaţi prin incizii sau împunsături, nas relifat, lobii laterali perforati se întâlneşte frecvent la acest tip de capete.

Şi pentru că am amintit de detaliile anatomice ale capului să notăm faptul că şi în acest caz putem vorbi de anumite şabloane. Un exemplu în acest sens îl constituie reprezentarea urechilor. Acestea sunt în marea majoritate a cazurilor figurate prin doi lobi laterali, de diverse dimensiuni. În cazul capetelor trilobate se confundă cu părţile laterale ale capului (Pl. 1/3-9). La capetele modelate mai realist urechile sunt figurate prin doi mici lobi plasaţi de o parte şi de alta a capului (Pl. 2/1, 4, 6). Majoritatea capetelor au lobii urechilor perforaţii. Exista o mare diversitate în ceea ce priveşte modul de realizare şi poziţia acestor perforaţi. La unele piese perforaţiile nu sunt terminate, fiind vizibile doar împunsăturile făcute în lutul moale. În cazul în care lobii urechilor sunt individualiza şi în raport cu restul capului, perforaţiile sunt oarecum grupate. În cazul capetelor trilobate (la care urechile nu de individualizează ci se confundă cu părţile laterale ale capului) acestea sunt plasate de la baza lor pana spre creştet (Pl. 1/4). Lobii urechilor sunt perforaţi, numărul acestora variind între una şi şase, cele mai multe piese având două sau trei perforaţii.

În ceea ce priveşte semnificaţia acestor perforaţii o ipoteză le prezintă ca servind la legarea

20 R. Andreescu, Plastica antropomorfă gumelniţeană. Analiză primară, Monografii, III, MNIR, Bucureşti, 2002, p. 71-87. 21 Vl. Dumitrescu, Arta preistorică în România, Bucureşti, 1974; E. Comsa, Figurinele antropomorfe din epoca neolitică, Bucureşti, 1995. 22 R. Andreescu, op. cit., 2002.

87

unor măşti23. O altă explicaţie ar fi aceea că perforaţiile laterale de la cap serveau pentru prinderea unor verigi de cupru, un fel de cercei. Un argument în acest sens îl constituie descoperirile din necropola de la Varna. Aici, în mormintele nr. 2 şi 3, au fost descoperite două măşti de lut reprezentând o faţă umană. Urechile au ca podoabe verigi de aur, un fel de cercei, în număr de patru sau cinci∗∗.

Nasul capetelor statuetelor gumelniţene este figurat în diverse moduri. În cazurile capetelor schematizate şi trilobate el apare ca o creastă mai mult sau mai puţin rotunjită (Pl. 1/1, 3, 5, 6, 7-9). Unele statuete au nasul puternic reliefat, figurându-se unul de tip acvilin sau, cu o expresie consacrata, nas „en bec d’oiseau” (Pl/2, 3, 5). În unele cazuri nasul are reprezentate şi nările, prin două mici împunsături (Pl. 1/8; 2/4, 6).

Gura statuetelor gumelniţene este şi ea reprezentată în diverse moduri. Ca regulă generală ea este marcată printr-o incizie care are sub ea un şir de găurele (Pl. 2/4-6, 7-9). În unele cazuri însă este marcată fie de o simplă incizie, fie de un şir de găurele. Gura este însă figurată şi prin crestături adânci care dau impresia ca este întredeschisă (Pl. 2/2, 5, 6, 8; 3/4). În câteva cazuri este figurată printr-o adâncitură în lut sugerând o gură deschisă. Şirurile de sub gură sunt formate dintr-un număr variabil de găurele, între trei şi şapte, predomină şirurile formate din trei sau patru găurele.

În ceea ce priveşte semnificaţia lor interpretările merg de la figurarea dinţilor24 până la

reprezentarea unui tatuaj25. Se pare însă că aceleaşi măşti descoperite în necropola de la Varna vin să ofere o explicaţie plauzibilă. Gura lor este figurată printr-o banda de aur, iar sub ea sunt dispuse (înfipte în lut) un şir de şase "cuişoare" de aur, cu capul conic şi tija îndoită. Este foarte posibil ca aceste "cuişoare" să fi străpuns buza inferioară, formând un mod de împodobire a feţei, un fel de piercing ca sa folosim un termen actual. Bărbia este în foarte puţine cazuri reliefată, iar gâtul este în general scurt şi gros, la unele piese lipsind cu totul.

Ochii statuetelor sunt figuraţi de obicei prin incizii (Pl. 1/4, 9), mult mai rar ei sunt reliefaţi (Pl. 3/5, 6) sau marcaţi prin puncte sau perforaţii. Un caz deosebit este acela al unui cap de la Vidra, care are ochii figuraţi prin două bucăţi de scoică (D. V. Rosetti, 1939, p. 34, Pl. 13/12). Câteva statuete au sprâncenele redate prin incizii, foarte rar sunt reliefate arcadele ochilor.

În unele cazuri sunt reprezentate şi alte detalii ale capului cum ar fi părul figurat de obicei prin incizii (Pl. 2/1). Unele statuete au în creştet o proeminenţă care sugerează un fel de coc (Pl. 2/2, 3, 6).

Acestea sunt în general modalităţile prin care sunt redate detaliile anatomice ale capului statuetelor gumelniţene. Combinarea diverselor modalităţi de redare a capului şi a detaliilor anatomice a dus la rezultate spectaculoase concretizate în mai multe piese deosebite.

Prima piesa reprezintă unul dintre cele mai realiste capete umane din întreaga plastică neo-eneolitică. Descoperit la Vlădiceasca pe Valea Mostiştei, capul este unul din puţinele exemple în care forma şi detaliile anatomice sunt redate aproape fidel. Urechile plastic modelate au două, respectiv trei perforaţii. Gura, figurată printr-o crestătură, este întredeschisă. Ochii sunt redaţi prin doua proeminente alungite, crestate pe mijloc, sugerând faptul ca sunt închişi. Arcadele sunt reliefate, fruntea înaltă iar părul figurat prin incizii (Pl. 2/1; 3/1)26.

O statuetă descoperită la Sultana, pe Valea Mostiştei, are capul realizat de asemenea într-o manieră realistă (Pl. 2/6). Urechile au câte două perforaţii, nasul reliefat are nările figurate prin împunsături, gura este redată printr-o crestătură subliniată de un şir de găurele (din păcate în această zonă este uşor deteriorată). Creştetul capului este conic având părul redat prin incizii27.

Dacă piesele de mai sus se remarca prin realism altele se particularizează printr-o înfăţişare 23 M. Neagu, Figurine gumelniţene descoperite în Bărăgan, Pontica, 1980, p. 294-295. ∗∗ ........, Le premier de l’humanité en Bulgarie, 5e millénaire, Paris, 1989, p. 115, fig. 175, 181. 24 D. V. Rosetti, Steinkupferzeitliche Plastik aus einem Wohnhugel bei Bukarest, JPEK, XII, 1939, p. 29-50. 25 E. Comşa, op. cit., 1995. 26 S. Marinescu-Bîlcu (Coord.), O civilizaţie necunoscută: Gumelniţa, Cimec, Bucureşti, 2001. 27 R. Andreescu, Plastica antropomorfă din colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, CercArh, X, 1997, p. 309-323.

88

stranie datorată accentuării unor detalii. Astfel, un cap descoperit la Căscioarele are lobi urechilor foarte mari străpunse de câte trei perforaţii (Pl.2/4; 3/5). Creştetul este relativ cilindric iar nasul reliefat are narile reprezentate prin două împunsături. Gura este figurată printr-o crestătură iar buzele sunt bine reliefate. Sub ea se află un şir de cinci găurele. Ochii sunt deosebiţi fiind figuraţi prin două triunghiuri în relief28.

Un aspect straniu îl au şi unele capete a căror faţă este modelată din două planuri. Un cap descoperit în aceeaşi aşezare are faţa realizată din două planuri cu muchia dintre ele figurând nasul (Pl. 2/2; 3/6) Acesta este puternic reliefat semănând cu un cioc de pasăre. Sub nas o crestătură adâncă figurează gura întredeschisă subliniată de un şir de cinci găurele. Ochii sunt reprezentaţi prin două proeminenţe alungite. Urechile (rupte din vechime) aveau câte două perforaţii iar creştetul capului este bombat29.

A treia piesă provenind de la Căscioarele reprezintă un cap cu faţa modelată din două planuri având creştetul bombat, delimitat de o incizie circulară (Pl. 2/3). Lobii urechilor au câte două perforaţii, nasul reliefat este rupt, iar ochii sunt figuraţi prin proeminenţe alungite. Gura crestată este subliniată de un şir de cinci găurele30.

Uneori această manieră de modelare mult simplificată duce la realizarea unor reprezentări stranii aşa cum este cazul unui cap de la Căscioarele la care muchia celor două planuri este puternic accentuată31.

În aşezarea de la Vidra două capete realizate în această manieră au o altă caracteristică (Pl. 2/7, 8). Planurile din care este alcătuită faţa nu mai fac un unghi atât de ascuţit ca la piesele de mai sus. În acest caz nasul este mai puţin reliefat şi este mai mult rotunjit decât ascuţit, iar capul este mai plat. Ochii sunt incizaţi sau scobiţi, iar gura figurată printr-o crestătură subliniată de găurele. Capetele sunt pictate cu vopsea albă şi roşie.

O statuetă descoperită la Popeşti, în Argeş, are un cap interesant. Este relativ rotund cu lobii urechilor străpunşi de câte trei perforaţii. Nasul, reprezentat de muchia cele două planuri care alcătuiesc faţa este arcuit dar nu mai este atât de reliefat ca în cazurile precedente. Sub el o crestătură figurează gura întredeschisă subliniată de un şir de găurele32.

Subliniem totuşi faptul că aceste piese sunt relativ puţine în cadrul plasticii gumelniţene, predominând capetele schematizate şi cele “trilobate”.

Rezumând, o reprezentare tipic gumelniţeană înfăţişează un cap cu o formă rotundă sau ovală, plat la spate, cu lobii urechilor perforaţi, cu nasul reliefat, ochii figuraţi prin incizii şi gura reprezentată de o incizie sau crestătură cu un şir de găurele sub ea. Plecând de la această tip de bază se merge atât spre reprezentări schematice care nu au nici un detaliu al feţei cât şi spre reprezentări realiste cu redarea veridică a detaliilor capului omenesc. Desigur în realizarea acestor capete intră în joc o serie de factori între care îndemânarea meşterilor gumelniţeni ocupă un loc important.

Un alt aspect interesant este expresia pe care o poartă anumite capete, sugerând diverse ipostaze. Desigur majoritatea pieselor au o expresie neutră am putea spune, dar în unele cazuri, cu un minim de mijloace, s-au obţinut rezultate interesante. Astfel, maniera de redare a ochilor poate sugera un personaj dormind aşa cum pare a fi cazul piesei de la Vlădiceasca care îi are reprezentaţi prin două proeminenţe alungite, crestate pe mijloc (Pl. 2/1; 3/1). Mult mai simplu este sugerat un personaj cu ochii închişi în cazul unor piese descoperite la Vităneşti, prin figurarea ochilor prin incizii curbe sau oblice (Pl. 1/4; 3/3,4).

Un personaj care pare a striga este sugerat prin figurarea gurii printr-o crestătură. O piesă deosebită a fost descoperită la Sultana. Un cap schematic are gura figurată printr-o astfel de crestătură dar ceea ce este interesant este faptul că statueta are pe spate o cocoaşă fiind uşor aplecată în fată. În felul acesta impresia ca personajul care este de altfel destul de straniu scoate un strigăt 28 Idem, 2002, p. 26, Pl. 7/1. 29 Ibidem, p. 26, Pl. 8/4. 30 Ibidem, Pl. 7/5. 31 S. Marinescu-Bîlcu, B. Ionescu, Catalogul sculpturilor eneolitice din muzeul raional Olteniţa, Sibiu, 1967, p.15, Pl. II/2; XV/7. 32 R. Andreescu, op. cit., p. 25, Pl. 25/2.

89

puternic, fiind surprins cu gura deschisă, puţin aplecat în faţă (Pl. 3/2). Un alt aspect interesant de urmărit ar fi existenţa unor anumite particularităţi regionale în

modul de reprezentare a capului, alături desigur de caracteristicile general valabile subliniate mai sus. În acest sens sa amintim modelajul oarecum diferit al unor capete descoperite la Vidra sau

existenţa la Vităneşti a unei serii de capete de mici dimensiuni, schematic modelate, cu o forma oval-alungită.

În concluzie, capete statuetelor sunt modelate după anumite tipare, respectate mai mult sau mai puţin, în acord cu îndemânarea meşterilor dar şi cu particularităţile regionale ale civilizaţiei gumelniţene.

Din păcate, ca şi în alte cazuri, analiza noastră este drastic limitată de numărul relativ mic de piese avute la dispoziţie. Loturile de statuete din lut descoperite în aşezările gumelniţene sunt inegale atât ca număr cât şi ca repartiţie geografică Astfel dacă la Căscioarele avem în jur de 330 de statuete iar la Vităneşti circa 200, în restul staţiunilor loturile de piese sunt mult mai mici, uneori câteva piese doar. În ceea ce priveşte repartiţia geografică se observă că majoritatea pieselor se cantonează în centrul şi vestul Munteniei în timp ce în estul Munteniei şi în Dobrogea numărul statuetelor este neaşteptat de mic. În plus multe piese sunt fragmentare ceea ce îngreunează şi mai mult analizele şi în special pe cea referitoare la diversele aspecte regionale ale plasticii antropomorfe.

Evident, principala cauză este lipsa cercetărilor de amploare, lipsă care se răsfrânge într-un mod negativ asupra descifrării diferitelor aspecte, inclusiv al celui de faţă, ale strălucitei şi complexe civilizaţii gumelniţene.

Chiar limitat din acest motiv demersul de faţă se constituie, credem noi, într-un argument convingător despre diversitatea sub aspect morfologic, dar şi simbolic, al plasticii gumelniţene.

CONSIDERATIONS OF THE ANTHROPOMORPHIC PLASTICS OF GUMELNIŢA

The present article refers to how the head of the clay figurines belonging to Gumelniţa culture had

been realized. The analysis of these heads showed the existence of patterns in their modeling. The heads are modeled in various ways, from rough and schematic to realistic. A typical head for Gumelniţa culture is the so called trilobate head. It is formed of three lobs from which two represent the ears and the third represents the nose. The anatomical details of the face follow the patterns as well. The big ears are perforated, the nose is prominent, and the mouth is figurate by an incision marked by a range of little holes.

Some heads have the face formed of two plans with the median edge as nose, sometimes strongly prominent, like a bird beck.

Certain heads wear expressions. Some seem to have closed eyes suggesting persons that rest. Others have an opened mouth suggesting a shouting person.

The heads are modeled after certain patterns, their diversity depending on the craftsman skill and Gumelniţa culture regional specific.

List of illustration Pl. 1. Anthropomorphic statuettes from Gumelniţa. 1 Sultana, 2, 3, 4, 5, 6, 6a Căscioarele,

7 Măriuţa, 8 Ciolăneşti, 9 Liscoteanca. Pl. 2. Anthropomorphic statuettes from Gumelniţa. 1 Vlădiceasca; 2-4 Căscioarele;

5 Popeşti; 6 Sultana; 7-8 Vidra. Pl. 3. Anthropomorphic statuettes from Gumelniţa. 1 Vlădiceasca; 2 Sultana; 3-4 Vităneşti;

5-6 Căscioarele.

90

91

92

93

DESCOPERIRI APARŢINÂND CULTURII GUMELNIŢA DE LA

URLAŢI (JUD. PRAHOVA)

Alin FRÎNCULEASA∗, Loredana NIŢĂ∗∗, Valentin DUMITRAŞCU∗∗∗

Key words: Chalcolithic, Gumelniţa culture, Urlaţi settlement.

I. Introducere. Istoricul cercetărilor. Localitatea Urlaţi se află în zona de nord-est a judeţului Prahova în zona colinară a

dealurilor subcarpatice, la 25 km nord de municipiul Ploieşti. Oraşul Urlaţi este străbătut de râul Cricovul Sărat şi traversat de paralela 45.

Primele semnalări asupra unor materiale arheologice descoperite în localitatea Urlaţi îi aparţin lui C-tin Moisil, care valorifică publicistic în anul 1911 colecţia de antichităţi „Dr. C. Istrati – Colecţiunea Maria Istrati-Capşa”. Acesta semnalează descoperirea în localitatea Urlaţi, pe proprietatea Dr. Istrati, a „două dălţi lungăreţe, admirabil lucrate una din argilă silicioasă, cealaltă din gresie argiloasă, un ciocan din gresie, cioburi de olărie primitivă şi ghiulele mari de piatră”1.

Următoarele informaţii, ce au apărut după mai mult de o jumătate de secol, sunt legate de publicarea a două monede romane republicane descoperite în cartierul Scheau, fără însă să poată fi identificat locul respectiv2. De altfel, în cartierul Scheau am reuşit să descoperim, prin cercetări de suprafaţă, urmele unei aşezări getice, de unde probabil ar putea proveni acele monede3.

Victor Teodorescu a semnalat descoperirea în localitatea Urlaţi a unor aşezări aparţinând epocii bronzului şi primei epoci a fierului4. Pe Dealul Merez, aflat la limita de nord a Văii Semanului, au fost descoperite materiale arheologice din epoca bronzului, între care se remarcă o ceşcuţă cu decor imprimat, specifică culturii Tei5. În patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova se află în topor-ciocan din piatră, masiv, descoperit întâmplător în anul 1980 de către un localnic, în timp ce săpa un eleşteu „pe terasa Cricovului Sărat”. Locul descoperirii nu a putut fi identificat deocamdată.

După anii 90 va fi publicată fişa de sit a unei descoperiri arheologice din cartierul Jercălăi6. V. Teodorescu identificase încă din anii 60 o aşezare getică pe terasa dreaptă a Cricovului Sărat, în imediata apropiere a Mănăstirii Jercălăi. Tot aici a fost descoperită o monedă bizantină din timpul împăratului Fokas (sec. VI d. Hr.), provenind dintr-o aşezare aparţinând culturii Ipoteşti-Cândeşti (sec. VI-VII d. Hr.)7.

Începând cu anul 2001 au fost realizate constant cercetări arheologice de suprafaţă pe raza localităţii Urlaţi, fiind identificate numeroase situri arheologice8. Aceste cercetări au fost incluse unui proiect mai larg de cercetări arheologice de suprafaţă, care să acopere bazinul râului Cricovul ∗ Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, str. Toma Caragiu, nr. 10, Ploieşti. E mail: alinfranculeasa@yahoo.com. ∗∗ Universitatea „Valahia” Târgovişte, Str. Lt. Stancu Ion nr. 34/36. ∗∗∗ Universitatea „Valahia” Târgovişte, Str. Lt. Stancu Ion nr. 34/36. 1 C-tin Moisil, Privire asupra antichităţilor preistorice ale României. Produsele industriei preistorice, BCMI, IV, 1911, p. 84, fig. 12 2 Ion Glodariu, Relaţiile comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană, Cluj, 1974. 3 A. Frînculeasa, D. Garvăn, M. Chiţescu, B. Voicu, I. Adamescu, Descoperiri arheologice în bazinul râului Cricovul Sărat, Judeţul Prahova (Note preliminare), 2008 (în curs de publicare). 4 V. Teodorescu, Cele mai vechi izvoare, în Tradiţii de luptă şi înfăptuiri socialiste, Ploieşti, 1974, p. 12, 14; idem, La izvoarele istoriei, în Judeţul Prahova. Monografie, colecţia Judeţele patriei, Bucureşti, 1981, p. 60, 62. 5 Idem, op. cit., 1974, p. 13. 6 Idem, Jercălăi, în EAIVR (coord. C. Preda), II, 1996, p. 289. 7 Ibidem. 8 A. Frînculeasa et alii, op.cit., 2008.

94

Sărat. De altfel, cercetările din bazinul Cricovului Sărat sunt parte a unui proiect naţional de cercetare, coordonat de Radian Andreescu de la Muzeul Naţional de Istorie a României9.

În anul 2004 am publicat, în cadrul unui catalog al plasticii antropomorfe şi zoomorfe neo-eneolitice din patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, două statuete antropomorfe din epoca eneolitică, descoperite prin cercetări de suprafaţă în situl arheologic de la Urlaţi-La Izlaz10.

***

Începând cu anul 2004 au fost realizate primele cercetări arheologice sistematice pe raza

localităţii Urlaţi, în punctul La Islaz sau La Câmp. Cercetările arheologice de la Urlaţi, cu extensie în bazinul râului Cricovul Sărat, se derulează în cadrul unui proiect ce vizează abordarea sistematică a ariei de nord a locuirii neo-eneolitice11. Cercetările din situl de la Urlaţi12 s-au derulat în trei campanii arheologice, pe perioade scurte, de câte două-trei săptămâni, în luna octombrie a anilor 2004, 2005 şi noiembrie 200613. În aceste campanii de săpături s-a urmărit evaluarea primară a acestui sit arheologic, pentru trasarea unei strategii de cercetare sistematică:

● stabilirea stratigrafiei; ● identificarea unor zone de locuire mai intensă a sitului arheologic, având în vedere că

acesta este foarte întins (aproximativ 2.5 ha); ● determinare şi înţelegerea tipului de ocupare/locuire a acestei terase de către comunităţile

umane.

***

Situl arheologic în care s-au derulat cercetări în localitatea Urlaţi – La Câmp (La Islaz) se află la aproximativ 50 m est de piaţa agricolă săptămânală de La Moară şi la 150 m sud-vest de Liceul Teoretic Brâncoveanu Vodă, la sud de lacul fostului C.A.P. Este situat pe prelungirea terasei primare ce coboară lin spre sud-vest (interfluviu), spre lunca mlăştinoasă din zonă, pe partea stângă a unui râu (afluent de stânga al Cricovului), actualmente barat, situaţie ce a generat apariţia unui lac artificial, numit Lacul de la C.A.P. Situl cercetat este situat pe partea stângă a bazinului Cricovului Sărat, la aproximativ 600 de metri est.

Reperele geografice sunt: latitudine 44°59′03.91″ N, longitudine: 26°14′13.00″ E. Din punct de vedere geomorfologic, zona în care este situat situl corespunde contactului dintre Câmpia înaltă a Munteniei şi Dealurile Subcarpatice. Deşi prezintă un potenţial arheologic important, bazinul 9 R. Andreescu, Proiectul Începuturile civilizaţiei europene. Neo-eneoliticul la Dunărea de Jos, în CCA. Campania 2004, Bucureşti, 2005, p. 421-423; idem, Proiectul Începuturile civilizaţie europene. Neo-eneoliticul la Dunărea de Jos, în CCA. Campania 2005, Bucureşti, 2006, p. 405-406; idem, Proiectul Începuturile civilizaţie europene. Neo-eneoliticul la Dunărea de Jos, în CCA. Campania 2006, Bucureşti, 2007, p. 399-401. 10 A. Frînculeasa, 2004, Plastica antropomorfă şi zoomorfă din epoca neo-eneolitică din patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Cumidava, XXVI, p. 28, 30, pl. 5/5, 6/1, 2. 11 R. Andreescu, A. Frînculeasa, E. Paveleţ, T. Nica, I. Torcică, Consideraţii preliminare asupra aşezării eneolitice de la Mălăieştii de Jos (Jud. Prahova), Mousaios, XI, 2006, p. 9-33. 12 Colectiv de cercetare: R. Andreescu (M.N.I.R.) – responsabil ştiinţific, A. Frînculeasa (M.J.I.A.P.). La săpături au mai participat M. Peneş (2004), A. Gheorghievici (2004), I. Adamescu (2004) – M.J.I.A.P.; D. Garvăn (2005) – C.M.J. Neamţ; T. Nica (2004, 2005) – M.C.G. Olteniţa; I. Torcică (2006) – M. J. Teleorman. 13 R. Andreescu, A. Frînculeasa, M. Peneş, E. Paveleţ, Urlaţi, jud Prahova, în CCA.Campania 2004, Bucureşti, 2005, p. 395-397; R. Andreescu, A. Frînculeasa, D. Garvăn, T. Nica, Urlaţi, jud Prahova, în CCA. Campania 2005, Bucureşti, 2006, p. 381-383; R. Andreescu, A. Frînculeasa, Urlaţi, jud Prahova, în CCA. Campania 2006, Bucureşti, 2007, p. 386-387; L. Niţă, A. Frînculeasa, Consideraţii asupra materialului litic cioplit descoperit în aşezarea gumelniţeană de la Urlaţi (jud. Prahova), Argessis, XIV, 2005, p. 41-53; L. Niţă, Urlaţi. Materialul litic cioplit, în CCA. Campania 2005, Bucureşti 2006, p. 383.

95

Cricovului Sărat este puţin cunoscut din punct de vedere arheologic14. Situl arheologic a fost descoperit prin cercetări de suprafaţă de Alin Frînculeasa în anul 2002.

II. Metodologia de cercetare. În cele trei campanii au fost trasate şi cercetate o serie de casete şi sondaje arheologice,

dispuse conform unei strategii ce urmărea evaluarea sitului din punct de vedere stratigrafic, dar şi pentru identificarea atât a limitelor sitului, dar şi a unor zone în care sunt concentrate complexe arheologice, pentru realizarea unor observaţii mai detaliate (pl.1).

• În prima campania arheologică (2004) a fost stabilit un ax central, pe lungimea sitului, cu orientarea NE-SV. Pe lungimea acestuia au fost trasate, la distanţe de 15-25 metri, mici sondaje, cu dimensiuni de 2 x 1 m. De asemenea, pe lăţimea maximă a sitului, în zona de nord, a fost trasată o secţiune perpendiculară pe axul aşezării. Aceasta a avut orientarea NNV-SSE. Pe acest ax a fost făcut un sondaj de 2 x 1 m (S. 8), în zona în care apăruseră la suprafaţă materiale arheologice încadrate în cultura Starčevo-Criş. Nu s-a putut sonda toată lungimea sitului, deoarece, în prezent, partea de est a terasei este ocupată de case şi gospodării.

• În campania arheologică din 2005 a fost stabilit un alt ax, de 130 m, pe lăţimea maximă a sitului (NNV-SSE), aproximativ perpendicular pe axul lung din 2004. Pe acest ax au fost trasate şi cercetate 11 suprafeţe, plasate din 10 în 10 metri, începând cu metrul 20. Aceste suprafeţe au avut dimensiuni variabile de 2 x 1 m (denumite convenţional sondaje), 4 x 2 m, 6 x 2 m (denumite convenţional casete). Acest ax a suprapus şi sondajul 8, trasat în campania 2004.

• În 2006 s-a trasat un ax pe lăţimea sitului, în zona de sud-vest a acestuia. Axul a fost orientat aproximativ sud-nord, la 50 metri de limita de vest a sitului. Pe lungimea acestui ax (de aproximativ 60 m) au fost trasate şase sondaje, plasate la distanţe egale de 10 metri.

III. Stratigrafia sitului. Stratigrafia sitului nu este unitară pe toată întinderea acoperită prin cercetări. Situl are mai

curând o stratigrafie orizontală. Au fost surprinse, în câteva casete, succesiuni culturale ce fac din acest sit un important reper pentru cronologia relativă a preistoriei din această zonă a Munteniei. Au fost descoperite materiale arheologice încadrate în epoca neo-eneolitică (culturile Starcevo-Criş15 şi Gumelniţa), epoca bronzului (cultura Tei), perioada romană - sec. II-III (cultura Chilia-Militari) şi epoca medievală. Prin cercetări de suprafaţă au fost descoperite şi materiale arheologice încadrate în cultura Boian. Precizăm că, în toate sondajele şi casetele cercetate, nivelul arheologic a apărut cu începere de la adâncimea de 18-22 cm faţă de nivelul actual de călcare, fiind suprapus direct de stratul arabil. Materiale arheologice au fost descoperite şi în poziţie stratigrafică secundară, „întoarse” de plug.

IV. Descoperiri arheologice. Materiale arheologice atribuite culturii Gumelniţa au apărut aproape în toate suprafeţele

cercetate, majoritatea fiind descoperite în strat sau în gropi menajere. Nu au fost descoperite locuinţe. În strat, dar şi în gropile menajere cercetate, au fost descoperite, însă, lutuieli arse, provenind probabil de la pereţii sau vetrele unor locuinţe incendiate.

Complexul 3/2004 a fost cercetat în sondajul 7/2004, la adâncimea de 40-42 cm. Era o

groapă de mari dimensiuni, ce întra în profilele de nord şi de sud ale casetei. Avea formă de sac. Diametrul gropii este de 1,40 m, iar adâncimea maximă de 1,15m. Inventarul constă în foarte multă ceramică fragmentară, unelte de silex, foarte multe oase. Pe fundul gropii erau depuse, una peste alta, o râşniţă (cu partea activă în jos) şi frecătorul de piatră, apoi oase mari de bovidee, bucăţi mari de gardină, provenite de la o vatră dezafectată, lutuieli nearse, cenuşă, cărbune, nuclee de piatră. Remarcăm descoperirea în această groapă a unor fragmente ceramice pictate cu grafit. De asemenea, 14 A. Frînculeasa et alii, op. cit., 2008 (în curs de publicare). 15 A. Frînculeasa, Cultura Starčevo-Criş în Muntenia (Cu privire specială asupra centrului şi nordului Munteniei), Valachica, 19, 2006, p. 35-56.

96

câteva fragmente ceramice sunt excizate sau imprimate, încrustare cu pastă albă prăfoasă. Au fost descoperite şi fragmente decorate prin incizii, constând din linii orizontale paralele sau haşuri, uneori în spaţii rezervate. Unele fragmente sunt pictate cu roşu înainte de ardere, în spaţii delimitate de linii incizate. Ca forme, au fost identificate castroane cu umăr carenat sau cu buza îngroşată, castroane bitronconice, cupe bitronconice etc. Groapa perforează două nivele geologice, sterile arheologic, unul galben-roşiatic lutos, celălalt galben-albicios nisipos, bogat în concreţiuni calcaroase. Nu excludem ca această groapă să fi fost contextul unei acţiuni cu rol de cult: râşniţa şi frecătorul, oasele de animale, bucăţile de gardină de vatră par să fi fost depuse intenţionat pe fundul gropii.

Complexul 3/2005 a fost cercetat în caseta 3/2005. Acesta este o groapă circulară în plan; în

profil are formă de clopot. Umplutura era negricioasă. A fost surprinsă în plan la adâncimea de 30-35 cm. Se adânceşte până la 1,70-1,75 m. Inventarul, nu foarte bogat, era alcătuit din fragmente ceramice, unelte de silex (12 piese), un cap de statuetă antropomorfă, oase, chirpic ars. Pare să fi fost o groapă de extras lutul, folosită ulterior ca groapă menajeră.

Complexul 4/2005 a fost descoperit în caseta 2/2005, la adâncimea de 0,90-0,95cm, fiind

tăiat de o locuinţă adâncită din epoca medievală (cpl. 2/2005). Este o groapă circulară în plan, cu diametrul de 0,84 m, având în profil formă de sac. Se adânceşte aproximativ 0.50-0.60 m. Umplutura este de culoare cenuşiu-negricioasă. Inventarul, foarte bogat, constă din foarte multă ceramică fragmentară, un vas fiind întregibil, fragmente de linguri de lut, aproximativ 50 de piese de silex, o râşniţă de piatră, unelte de piatră, de os, un pandantiv de os, două astragale de porc perforate, foarte mult material osteologic, multe pietre de râu.

Legat de stratigrafie, remarcăm apariţia, în strat, a materialelor arheologice atribuite culturii Gumelniţa, care au fost descoperite/depuse pe două, dacă nu chiar trei nivele. Cel mai vechi „nivel” este marcat prin apariţia unor materiale imediat deasupra sterilului sau chiar adâncite în acesta. Precizăm că aceste „nivele” sunt greu de separat stratigrafic, grosimea stratului gumelniţean fiind de 15-20 cm. De asemenea, nu am surprins complexe arheologice gumelniţene suprapuse. În sondajul 7/2004 am constatat următoarea succesiune stratigrafică. La adâncimea de 18 cm au fost descoperite, în strat, câteva fragmente ceramice încadrate în cultura Chilia-Militari. La 23 cm adâncime au fost descoperite fragmente ceramice încadrate în epoca bronzului; fragmentele erau nedecorate, de culoare negricioasă sau cărămizie, având în pastă nisip grosier. La adâncimea de 28-32 cm a apărut ceramică gumelniţeană foarte fragmentară. De asemenea, au fost descoperite mai multe piese litice, un fragment de apucătoare de capac în formă de căsuţă, un fragment de statuetă antropomorfă. După demontarea acestui strat, la adâncimea de 35 cm a apărut un al doilea strat cu ceramică gumelniţeană fragmentară, dispusă orizontal. În acest nivel remarcăm descoperirea unui fragment de castronaş modelat din pastă fină, decorat prin incizii (pl. 2/7)). Are umărul carenat, pe care apare o mică apucătoare, perforată vertical. Sub acest strat de ceramică, la adâncimea de 40-42 cm a fost descoperită o groapă de mari dimensiuni, notată Cpl. 3/2004 (vezi mai sus). Şi complexul 3/2005 era suprapus de ceramică gumelniţeană din strat.

În caseta 2/2004, la adâncimea de 18-20cm, într-un strat brun, nisipos, au fost descoperite câteva fragmente ceramice atribuite epocii bronzului. La 23-25 cm adâncime, în stratul de culoarea brun-negricios, au apărut foarte multe fragmente ceramice încadrate în cultura Gumelniţa, mai multe unelte şi aşchii de silex, un vârf de suliţă din silex, oase de animale. Fragmentele de vase ne-întregibile erau dispuse pe orizontală. După demontarea acestui nivel am putut observa că acest strat suprapune un alt nivel, în care apare ceramică în cantităţi mai reduse. În acest ultim nivel au fost descoperite mai multe unelte de silex, dar şi o statuetă antropomorfă fragmentară. Grosimea acestui nivelul arheologic este de 18-20 cm, are culoare brun-negricioasă, pământul fiind lutos. Stratul arheologic suprapune nivelul steril arheologic, ce apare la adâncimea de 32-35 cm, are culoarea galben-roşietică, solul fiind lutos. Precizăm că zona în care a fost trasată această casetă se află spre marginea sitului, zonă ce prezintă o uşoară pantă spre SV.

97

V. Materiale arheologice. V.1. Ceramica Ceramica descoperită poate fi uşor atribuită, din punct de vedere tipologic, ceramicii

gumelniţene16. O particularitate a ceramicii gumelniţene de la Urlaţi este prezenţa unor elemente ce amintesc de ceramica aspectului Stoicani-Aldeni. Situaţia se explică prin apropierea aşezării de la Urlaţi de arealul respectivului aspect cultural.

Având în vedere că a fost abordată o suprafaţă redusă din aşezarea gumelniţenă, rezultatele nu pot genera concluzii care să depăşească un stadiu strict preliminar. De altfel, încercând să analizăm ceramica din două complexe închise, respectiv gropi menajere, rezultatele sunt apropiate. Remarcăm totuşi cantitatea diferită de material arheologic a celor două gropi, raportat la volum, dar şi tipologia inventarului.

După pastă, ceramica se încadra în categoriile fină, semifină şi grosieră. Ceramica fină are culoarea negricioasă, uneori fiind lustruită, dar şi cenuşie, mai rar roşiatică. Sunt lustruite inclusiv vase de dimensiuni mai mari, din categoria ceramicii semifine, castroane, străchini. Apare foarte rar pictura cu roşu crud, după ardere, benzi înguste (linii mai curând), pictate cu alb înainte de ardere, foarte rar urme de garfit, fără să poată fi precizate anumite motive decorative.

Tabel 1-Complexul 3/2005

Cpl. 3/05

Categorie

Decor

Total

Cera mică

Gro sieră

Semi fină

fină

Barbo tină

Picu ră

Gra fit

Inc izie

Exci zie

Cane lură

Plas tic

Impri mat

Lus truit

Nede corat

Total număr

147

63

85

106

0

0

10

0

3

2

3

0

171

295 fragm.

%

49.7

21.35

28.8

35.9

0

0

3.38

0

1.00

0.67

1.00

0

57.95

100%

Tabel 2-complexul 4/2005

Cpl. 4/05

Ceramică

Decor

Total

Cera mică

Grosi eră

Semi fină

fină

Barbo tină

Pic tură

Gra fit

Inc izie

Exci zie

Cane lură

Plas tic

Impri mat

Lus truit

Nede corat

Total nr.

132

127

202

112

32

0

12

12

10

1

2

16

264

461 fragm.

%

28.63

27.54

43.81

24.29

6.94

0

2.60

2.60

2.169

0.216

0.43

3.47

57.26

Apare ca decor şi incizia fină sau mai pronunţată, constând uneori în haşuri, decorul scrijelit,

combinat cu pastă albă încrustată, impresiunile circulare sau elipsoidale. Câteva fragmente ceramice prezintă „decor făţuit”. Un fragment de vas este decorat cu motivul „paranteze” (pl. 6/1, 9/5), iar altul are decor canelat vertical (pl. 9/4). Vasele de mari dimensiuni sunt barbotinate, dar există şi vase nedecorate.

Străchini: sunt cele mai numeroase, cu diferite variante. Au formă tronconică sau

bitronconică. Bitronconismul este determinat uneori de partea superioară, „trasă” spre interior. Unele au buza îngroşată spre interior (pl. 3/1-2, 6-7, 11). Există şi străchini ce au umăr puţin

16 Valentina Mihaela Voinea, Ceramica complexului cultural Gumelniţa-Karanovo VI. Fazele A1 şi A2, Constanţa, 2005.

98

pronunţat, fără să se poată vorbi de carenă. Doar câteva sunt decorate prin incizii sau cu impresiuni circulare. Cele mai simple străchini sunt cele tronconice cu buza rotunjită sau teşită. Unele străchini au „agăţătoare” dispuse pe pântec, perforate orizontal.

Castroane: sunt numeroase, prezintă diferite variante, tronconice sau rotunjite, fiind

modelate atât din pastă fină, semifină, dar şi grosieră (pl. 3/3, 4; 4/1, 4, 14-16; 5/10-14; 6/1, 4, 5). Cele din categoria fină au diametre de 8-12 cm, iar cele din pastă grosieră cu barbotină fină ajung să aibă diametre de 20-28 cm. Un castron de mari dimensiuni, care prezintă lustru, aminteşte de vasele cu prag din fază A1 a culturii Gumelniţa (pl. 5/1)17. Un castronaş de mici dimensiuni are fundul rotunjit, umărul uşor carenat, decorat prin incizii fine (pl. 12/7). Are analogii cu vase descoperite în aşezări ale aspectului Stoicani-Aldeni18. Un castron are un decor realizat prin incizii grosiere, dispuse simplu sau în haşuri (pl. 2/8). Un fragment de vas din această categorie este decorat cu paranteze (pl. 6/1; 12/5), decor ce se dezvoltă în etapa A2 a culturii Gumelniţa, fiind foarte prezent în etapa B119. Există castronaşe ce pot fi incluse în categoria vaselor miniaturale (pl. 5/3, 4).

Pahare: sunt relativ numeroase. Au pereţii rotunjiţi, având aspectul unor boluri, două din

acestea având formă aproape bitronconică, cu umăr uşor pronunţat (pl. 2/9; 4/8, 9; 5/8). Un pahar este decorat spiralic (două S-uri dispuse oblic, „îmbucate”) prin incizie, în interiorul spaţiului delimitat de incizii fiind pictat cu ciocolatiu (pl. 2/1).

Bolurile au dimensiuni reduse, pastă fină, buza rotunjită, pereţii rotunjiţi, nedecorate

(pl. 5/6). Unele boluri pot fi incluse în categoria cupelor. Vase minaturale: au formă tronconică sau sferoidală. În categoria vaselor miniaturale a fost

descoperit şi un vas fragmentar de tip cupă, cu picior tronconic (pl. 3/9). Alte tipuri de vase: au fost descoperite şi vase de dimensiuni mai mari, având pereţii curbaţi,

decorate cu barbotină fină, ce au diametre de 25-30 cm (pl. 2/2; 5/7). În această categorie intră şi trei vase amforoidale fragmentare ce au gâtul înalt, cu buza rotunjită (pl. 6/6, 8-9). Unele vase au formă semisferoidală, cu partea superioară scurtă, umărul rotunjit, mai mult sau mai puţin pronunţat.

V.2. Materialul litic cipolit gumelniţean20 Lotul de material litic cioplit analizat este format din 275 piese. Grupa uneltelor este formată

din 21 piese de tip grattoir, 3 piese de tip burin, 11 lame retuşate, 4 lamele retuşate, o aşchie retuşată, trei troncaturi. Restul pieselor reprezintă nuclee, percutoare, aşchii şi suporţi21.

Majoritatea pieselor este reprezentată de silexul caracteristic platformei pre-balcanice, cenuşiu, maroniu-roşcat, maroniu-gălbui maroniu-roşcat, cu puncte albe, vineţiu. La nivel macroscopic, textura şi culoarea silexului par să indice exploatarea a cel puţin patru galeţi/blocuri diferite. Alte categorii de materie primă, reprezentate de piese izolate: gresie maroniu-roşcată (o aşchie de tip entame), radiolarit (o lamă mezială neretuşată), jasp şi materie primă neidentificată (gri-închis, cu granulaţie medie, asemănătoare gresiei, de care se deosebeşte, însă, prin pigmentaţia albă).

Foarte multe piese au fost descoperite în strat, dar şi în complexe (gropi menajere). În complexul 3/2005 au fost descoperite 12 piese din silex, între care şi trei gratoare. În complexul 4/2005 au fost descoperite 50 de piese, între care patru gratoare, o lamelă retuşată, o lamă cu troncatură, două lame retuşate (pl. 8/1-3). 17 V. M. Voinea, op. cit., p. 37. 18 I. T. Dragomir, Eneoliticul din sud-estul Moldovei. Aspectul Stoicani-Aldeni, Bucureşti, 1983. 19 V. M. Voinea, op. cit., p. 59. 20 Analiza a fost realizată de Loredana Niţă (Universitatea Valahia Târgovişte). 21 L. Niţă, A. Frînculeasa, op. cit., p. 41-53; L. Niţă, Urlaţi. Materialul litic cioplit, în CCA. Campania 2005, Bucureşti, 2006, p. 383.

99

Tabel 1 275 piese

Tip piese Nr. Piese Materie primă Percutoare 6? Gresie/Silex Nuclei 4 Silex/Jasp Percutoare – Nuclei 2 Silex Suporţi (Lame/Lamele) 163 Silex/Jasp/Opal/Radiolarit Aşchii 63 Silex/Jasp/Gresie Unelte 53 Silex/Jasp

V.3. Unelte de piatră Din piatră şlefuită au fost descoperite două fragmente de topoare. De asemenea, au fost

descoperite mai multe râşniţe, frecătoare, percutoare, cute. În complexul 4/2005 au fost descoperite, alături de un fragment de râşniţă, peste 30 de pietre de râu de dimensiuni diferite.

V.4. Unelte de os Au fost descoperite mai multe unelte din os, toate în complexele 3/2004 şi 4/2005. Uneltele

au fost realizate din oase de animale, respectiv tibii, ulne, radius de suine sau ovicaprine. Tipologic, au fost identificate împungătoare şi dăltiţe (pl. 7/7). Tot din os era un mic pandantiv şlefuit, plat, de formă dreptunghiulară, perforat în zona centrală (pl. 7/6). De asemenea, a fost descoperit un astragal perforat şi şlefuit (pl. 7/5).

V.5. Plastica antropomorfă Plastică antropomorfă este în general fragmentară (pl. 7/1). Remarcăm o statuetă

antropomorfă fragmentară, din lut ars, în poziţie orantă, cu braţele întinse orizontal; sânii sunt modelaţi prin mici pastile aplicate (pl. 7/1b). O altă statuetă fragmentară are corpul plat (pl. 7/1a). Au fost descoperite şi două capete de statuete, modelate asemănător, prin presare şi obţinerea unor lobi departajaţi de o nervură ce marchează nasul (pl. 7/1c, d). Nu sunt perforate în zona lobilor. Picioarele unei statuete, modelate separat şi apoi lipite, au marcate plastic gleznele (pl. 7/1f).

V.6. Plastica zoomorfă A fost descoperit un fragment de cap de suină, din lut ars, realist modelat (pl. 7/4). Este

perforat de-a lungul râtului. Pentru o reprezentare zoomorfă fragmentară este greu de precizat specia căreia îi aparţine.

V.7. Alte piese de lut Un fragment de apucătoare de capac în formă de căsuţă a fost descoperit în sondajul 7/2004

(pl. 2/10). Acoperişul este modelat în două ape. O piesă de mobilier este reprezentată de un scăunel din lut cu spetează şi patru picioare (pl. 7/3). Are analogii cu numeroase piese descoperite în aria gumelniţeană22.

Au fost descoperite şi cozi de linguri şi polonice (pl. 7/2). Două fragmente de cozi, pictate cu roşu-ciocolatziu, ce sunt „îndoite” la capăt în unghi de 90°, au analogii cu piese descoperite în cadrul aşezărilor Stoicani-Aldeni.

V.8. Piese de metal În complexul 3/2004 a fost descoperită o mică piesă de cupru, cu diametrul de aproximativ

1cm, având forma unei mici verigi, într-o stare de conservare precară.

22 E. Comşa, Despre obiectele de mobilier din epoca neolitică de pe teritoriul României, Pontica, XIII, 1980, p. 32-56.

100

VI. Materialul osteologic gumelniţean23 În complexul 3/2004 numărul de resturi este de 84, din care 44 au putut fi determinate cu

exactitate, celelalte fiind fragmente de coaste şi aşchii, toate provenind de la mamifere. Fragmentele osoase au toate caracteristicile unor resturi menajere, respectiv urme de spargere, dezarticulare etc. Pe lângă aceste urme de activitate antropică, majoritatea resturilor prezintă urme de dinţi de carnivore, cel mai posibil câini.

Ca număr de resturi, predomină bovinele domestice (Bos taurus), cu 19 fragmente, ce provin de la minim doi indivizi (unul adult, de peste 3,5 ani şi altul sub trei ani). Predomină fragmentele din scheletul apendicular, cu excepţia unui molar, unui fragment de mandibulă şi a două vertebre. Din cauza gradului ridicat de fragmentare, nu s-a putut face diferenţa între resturile de oaie (Ovis aries) şi cele de capră (Capra hircus), fiind luate în considerare împreună. Astfel, ovicaprinele sunt reprezentate prin 13 fragmente, ce aparţin la minim doi indivizi, unul sub şase luni şi altul de peste doi ani. Raportul dintre resturile de schelet cefalic şi cele de schelet apendicular este de aproape1/1. Porcul domestic (Sus domesticus), este reprezentat prin 11 resturi, însă predomină ca număr minim de indivizi, respectiv trei: un adult de peste doi ani şi doi indivizi sub şase luni. Fragmentele determinate aparţin doar scheletului membrelor. Au fost identificate şi două fragmente aparţinând câinelui (Canis familiaris), ce pot proveni de la un singur individ adult. Prezenţa câinelui este însă atestată de către urmele evidente de dinţi de pe majoritatea oaselor descoperite.

În campania 2005 au fost prelevate 243 fragmente osoase, din care 152 au putut fi determinate, restul de 91 nefiind determinabile, putând fi atribuite totuşi mamiferelor. La scara întregii săpături, predomină, ca număr de resturi, bovinele domestice, urmate de ovicaprine şi de porcul domenstic. În procente foarte mici apar şi resturi de câine, iepure de câmp, păsări şi un fragment de carapace de ţestoasă de uscat. Au fost identificate relativ numeroase oase prelucrate.

Au fost identificate două complexe gumelniţene (3 şi 4) şi un complex medieval, din acestea provenind 181 fragmente osoase.

Complexul 3 Taxon N R NMI Sus domesticus 2 1 Lepus europaeus 1 1 Testudo sp. 1 1 Indet. 2 Total 6 3

VII. Discuţii. Concluzii preliminare

Situl arheologic de la Urlaţi prezintă prin stratigrafia culturală, în special pentru epoca neo-eneolitică, un interes real. Succesiune culturală Starcevo-Criş, Boian, Gumelniţa în cadrul aceluiaşi sit arheologic este puţin prezentă în Muntenia. Se impun, deci, câteva consideraţii generale legate de situl de la Urlaţi, în contextul mai larg al descoperirilor din zone apropiate.

Pentru zona centrală a nordului Munteniei sau cea imediat apropiată datele despre epoca neo-eneolitică sunt în general inconsistente, deşi cercetări arheologice au fost întreprinse încă

23 Analiza a fost realizată de V. Dumitraşcu (Universitatea Valahia Târgovişte).

Complexul 4 Taxon N R NMI Bos taurus 6 1 Sus domesticus 1 1 Indet. 8 Total 15 2

101

din anii `30 ai secolului XX la Ioneşti-Palade24, Puntea de Greci25, Sărata-Monteoru26, Aldeni27, Bălăneşti28 etc.

Urlaţi 2005, distribuţia taxonilor pe număr de resturi

0102030405060708090

100

Bos ta

urus

Ovis/C

apra

Sus do

mestic

us

Canis

familia

ris

Lepu

s eur

opae

us

Aves

Testu

do sp

.

Indet.

Cultura Gumelniţa prezintă, în nordul Munteniei, anumite particularităţi, evidenţiate de-a lungul timpului. Aşezările plasate în câmpie sunt atribuite, cu mici excepţii, culturii Gumelniţa, aşa cum este cazul celor de la Surduleşti29, Brăiliţa30, Gherăseni31, Târgşoru Vechi32, Geangoeşti33, Teiu34, Morteni35, Moara din Groapă36, Lişcoteanca37, Cireşu38, Popeşti39, Însurăţei40, Ziduri41, Negrilaşi42, Glavacioc43, Colceag44, Urlaţi45 etc. 24 D. Berciu, Săpături şi cercetări arheologice în ultimii trei ani (1933-1935), BCMI, XXIII, fasc. 83, 1935, p. 29. 25 Ibidem. 26 I. Nestor, Raport asupra cercetărilor şi săpăturilor de la Sărata Monteoru, RMNA, 1944, p. 28. 27 Gh. Ştefan, Raport asupra săpăturilor de pe „Balaurul”, comuna Aldeni, jud. Buzău, RMNA, 1944, p. 31-34; idem, Raport asupra săpăturilor şi cercetărilor arheologice de la Băieşti-Aldeni (jud. Buzău), RMNA, 1944, p. 74-76. 28 H. Dumitrescu, Raport asupra cercetărilor şi săpăturilor din judeţul Buzău, RMNA, 1944, p. 49-50. 29 M. Petrescu-Dîmboviţa, Cercetări arheologice la Surduleşti, Materiale, I, 1953, p. 523-542. 30 N. Harţuche, Complexul arheologic Brăiliţa, BiblThrac XXXV, Bucureşti, 2002. 31 E. Comşa, Les figurines en os appartenant à la phase moyenne de la culture Gumelniţa, Dacia, N. S., XXIII, 1979, p. 73, fig. 4/9. 32 V. Teodorescu 1961, în D. Popescu, N. Constantinescu, Gh. Diaconu, V. Teodorescu, Şantierul arheologic Târgşor, Materiale, VII, 1961, p. 635; A. Frînculeasa, Descoperiri arheologice din epoca neo-eneolitică la Târgşoru Vechi, judeţul Prahova, Cumidava, XXIX, 2007, p. 11-27. 33 C. Boruga, Plastica antropomorfă gumelniţeană de la Geangoeşti, Valachica, 1, 1969, p. 215-226; G. Mihăiescu, A. Ilie, Tell-ul gumelniţean de la Geangoeşti, Ialomiţa, IV, 2003-2004, p. 71-80. 34 I. Nania, Locuitorii gumelniţeni în lumina cercetărilor dela Teiu, SAI, IX, 1967, p. 7-24. 35 P. Diaconescu, Cercetări arheologice în bazinul mijlociu al Argeşului. Aşezarea eneolitică de la Morteni, jud. Dîmboviţa, Valachica, 10-11, 1978-1979, p. 97-113. 36 R. Gioglovan, Raport preliminar de cercetare arheologică la Moara din Groapă, judeţul Dâmboviţa (1976). Interveţie de salvare, Valachica, VIII, 1976, p. 49-54. 37 N. Harţuche, Cercetările arheologice de la Lişcoteanca I. Aşezarea „Movila Olarului” (1970-1976), Istros, V, 1987, p. 7-90. 38 V. Sîrbu, Cercetările arheologice de la Cireşu (jud. Brăila). Aşezarea Gumelniţa şi descoperirile postneolitice, Istros, I, 1980, p. 9-31. 39 T. Cioflan, Cercetările arheologice de la Popeşti, judeţul Argeş, Argessis, VII, 1995, p. 5-12. 40 S. Pandrea, V. Sîrbu, M. Neagu, Cercetări arheologice în aşezarea gumelniţeană de la „Însurăţei-Popina I”, jud. Brăila. Campaniile 1995-1999, Istros, IX, 1999, p. 146-169. 41 D. Măndescu, Tellul gumelniţean de la Ziduri (com. Mozăceni, jud. Argeş), Argessis, X, 2001, p. 7-19; idem, Cercetări arheologice pe Valea Dâmbovnicului, Argessis, XI, 2002, p. 31-42. 42 Ibidem, p. 40. 43 P. Mirea, A. Frînculeasa, Locuirea eneolitică gumelniţeană de la mănăstirea Glavacioc ( judeţul Argeş), Argessis, XIV, 2005, p. 55-74. 44 A. Frînculeasa, Un vas zoomorf descoperit la Colceag (jud. Prahova), Argessis, XIII, 2004, p. 11-26.

102

Aşezările descoperite în zona dealurilor subcarpatice, cum ar fi cele de la Aldeni46, Bălăneşti47, Gura Vitioarei48, Mălăieştii de Jos49, Budureasca50, Boboci51, Apostolache52, Coţatcu53 etc., sunt atribuite aspectului cultural Stoicani-Aldeni. Acesta a fost definit ca un „aspect mixt” sau “facies de sinteză” între civilizaţiile Gumelniţa şi Precucuteni-Cucuteni54.

∗∗∗

Foarte puţine obiective arheologice atribuite culturii Gumelniţa, descoperite în zonă, sunt

cercetate. În judeţul Prahova aşezări Gumelniţa au fost descoperite la Târgşoru Vechi, Boboci, Seciu, Ploieşti, Boldeşti-Gradiştea, Independenţa, Gherghiţa, Iordăcheanu, iar la Apostolache, Mălăieştii de Jos, Gura Vitioarei, Budureasca, Vadu Săpat, Tohani, Ghinoaica au fost identificate aşezări atribuite aspectului Stoicani-Aldeni55. De altfel, zona cuprinsă în interfluviul Teleajen-Buzău prezintă o particularitate pentru cultura Gumelniţa. Au fost descoperite atât aşezări de tip tell, atribuite culturii Gumelniţa, dar şi cu stratigrafie orizontală, acestea din urmă plasate în general pe terase sau boturi de deal, atribuite aspectului cultural Stoicani-Aldeni. Bazinul Cricovului Sărat sau zona imediat apropiată este relativ bogat în astfel de obiective arheologice. Au fost descoperite aşezări de tip tell la Colceag, Vâlcele, dar şi aşezări situate pe terase la Urlaţi, Iordăcheanu, Apostolache. Săpături arheologice pe suprafeţe restrânse au fost realizate la Apostolache56 şi Urlaţi57, ambele aşezări fiind plasate pe terasă. Aceste aşezări au o

45 R. Andreescu et alii, Urlaţi, în CCA. Campania 2004, 2005, p. 395-397; R. Andreescu et alii, Urlaţi, în CCA. Campania 2005, 2006, p. 381-383; R. Andreescu, A. Frînculeasa, Urlaţi, în CCA. Campania 2006, 2007, p. 386-387. 46 Gh. Ştefan, op. cit., 1944, p. 31-34; idem, op.cit., 1944, p. 74-76; Gh. Ştefan, E. Comşa, Săpăturile arheologice de la Aldeni (reg. Ploieşti, r. Berceni), Materiale, III, 1957, p. 93-102; E. Comşa, Figurinele neolitice din aşezarea de la Fulga (jud. Buzău), SCIVA, 45, 1994, 2, p. 105-122; idem, Raporturile dintre comunităţile culturii Gumelniţa şi cele ale aspectului cultural Aldeni II, reprezentate prin figurinele antropomorfe, CCDJ, XIII-XIV, 1995, p. 19-28. 47 H. Dumitrescu, Raport asupra cercetărilor şi săpăturilor din judeţul Buzău, RMNA, 1944, p. 49-50. 48 E. Comşa, V. Georgescu, Cetăţuia geto-dacă de pe Dealul Movila de la Gura Vitioarei, SCIVA, 32, 1981, 2, p. 271-282. 49 E. Comşa, Aşezarea neolitică de tip Aldeni II de la Mălăieştii de Sus (jud. Prahova), SCIVA, 34, 1983, 4, p. 334-349; R. Andreescu, A. Frînculeasa, E. Paveleţ, T. Nica, I. Torcică, Consideraţii preliminare asupra aşezării eneolitice de la Mălăieştii de Jos (jud. Prahova), Mousaios, XI, 2006, p. 9-33. 50 V. Teodorescu, M. Peneş, Matricea de incidenţă a siturilor de la Budureasca (Budureasca 1-Budureasca 31) jud. Prahova, oglindă a continuităţii multimilenare de viaţă, a unităţii culturale şi a densităţii paleodemografice în zonă, AMIAP, I, 1984, p. 11-50. 51 M. Peneş, E. Paveleţ, Aşezarea de la Boboci, comuna Jugureni, judeţul Prahova, Mousaios, VII, 2001, p. 9-15. 52 R. Andreescu, A. Frînculeasa, E. Paveleţ, Apostolache, jud Prahova, în CCA. Campania 2003, 2004, p. 42-43. 53 Laurenţiu Grigoraş, Eugen Paveleţ, Studiu preliminar privind cercetările arheologice efectuate în tellul eneolitic de la Coţatcu, com. Podgoria, jud. Buzău, Mousaios, XII, 2007, p. 7-26. 54 GH. Ştefan, op.cit., 1944, p. 31-34; idem, op.cit., 1944, p. 74-76; M. Petrescu-Dîmboviţa, Cetăţuia de la Stoicani, Materiale, I, 1953, p. 13-155; E. Comşa, Unele probleme ale aspectului cultural Aldeni II (Pe baza săpăturilor de la Drăgăneşti-Tecuci), SCIV, XIV, 1963, 1, p. 7-32; Vl. Dumitrescu, Originea şi evoluţia culturii Cucuteni-Tripolie, SCIV, 14, 1963, 1, p. 51-76; A. Niţu, Reconsiderarea Ariujdului, Aluta, 5, 1973, p. 57-124; I.T. Dragomir, Eneoliticul din sud-estul Moldovei. Aspectul Stoicani-Aldeni, Bucureşti, 1983; M. Şimon, Unele probleme ale aspectului Stoicani-Aldeni, SCIVA, 37, 1986, 1, p. 5-28. 55 Marea majoritate a siturilor gumelniţene descoperite în judeţul Prahova sunt distruse antropic (cum este cazul celor de la Ploieşti, Seciu, Vâlcele, Boboci, Boldeşti-Grădiştea, Ghinoaica) sau natural (Apostolache, Budureasca-La Grec). 56 R. Andreescu et alii, Apostolache, jud Prahova, în CCA. Campania 2003, 2004, p. 42-43. 57 R. Andreescu et alii, Urlaţi, în CCA. Campania 2004, 2005, p. 395-397; R. Andreescu et alii, Urlaţi, în CCA. Campania 2005, 2006, p. 381-383; R. Andreescu, A. Frînculeasa, Urlaţi, în CCA. Campania 2006,

103

stratigrafie orizontală, stratul cultural fiind modest (15-25 cm grosime). Aşezările de tip tell, descoperite deocamdată numai în zona de câmpie/sudică a bazinului Cricovului Sărat, au înălţimi de 2-2,5 metri, diametre de 50-60 m. Absenţa unor săpături în tell-urile din zonă influenţează stadiul actual al cunoaşterii. Aşezarea de la Urlaţi este situată, din punct de vedere geomorfologic, la zona de contact dintre câmpia înaltă şi dealurile subcarpatice. Pare să asigure legătura între aşezările din sud/câmpie şi cele din nord/dealuri, atât în ce priveşte tipul de aşezare, cât şi componenta culturală, prin amestecul de materiale tipice Gumelniţa, predominante, dar şi prin apariţia unor materiale ce pot fi atribuite aspectului Stoicani-Aldeni (paharele, decorul cu impresiuni elipsoidale, statuete antropomorfe, cozile de linguri îndoite la partea proximală etc).

Fără să putem avea o listă tipologică completă a ceramicii şi a decorului acesteia, dar şi în lipsa altor elemente specifice, concluziile noastre nu pot avea decât un caracter preliminar. Pe baza observaţiilor asupra materialelor descoperite, aşezarea de la Urlaţi pare să fi evoluat întru-un interval cronologic delimitat de sfârşitul fazei A1 şi faza A2 a culturii Gumelniţa. Cercetări viitoare vor aduce date noi pentru o încadrare cronologică mai exactă. Deşi abordat doar prin câteva sondaje, fiind cercetată în total o suprafaţă de 86 m2, situl de la Urlaţi a dezvăluit totuşi descoperiri consistente, oferind posibilitatea cercetării, într-un spaţiu bine definit, a unor obiective arheologice din mai multe epoci. Prezenţa în cadrul aceluiaşi sit a unor materiale din culturile Starcevo-Criş, Boian şi Gumelniţa reprezintă o situaţie rar înregistrată în Muntenia, ce trebuie remarcată şi în acelaşi timp valorificată. Accesul facil la sit este un atu ce poate fi eficient exploatat în cazul unei cercetări sistematice. De asemenea, situl este în cea mai mare parte neacoperit/nedistrus de construcţii edilitare sau civile, fiind relativ bine conservat.

DÉCOUVERTES APPARTENANT À LA CULTURE GUMELNIŢA DE URLAŢI (DÉP. DE PRAHOVA)

Les recherches archéologiques de Urlaţi, avec des prolongements dans le bassin de la rivière

Cricovul Sărat, se sont déroulées dans le cadre d’un projet visant à aborder de manière systématique l’aire nord de la culture Gumelniţa. Un autre objectif du projet est de comprendre et de préciser la dynamique de l’habitat dans la zone de colline ou dans celle attenante.

Les recherches du site de Urlaţi se sont déroulées en trois campagnes archéologiques, excepté de brefs arrêts de deux ou trois semaines, pendant le mois d’octobre 2005 et de novembre 2006. Durant ces premières campagnes de recherche, on a eu pour but l’évaluation primaire de ce site archéologique, en vue d’établir une stratégie de recherche systématique.

La stratigraphie du site n’est pas unitaire sur toute l’aire couverte par les recherches. Le site a plutôt une stratigraphie horizontale. Les fouilles archéologiques ont permis de mettre à jour les successions culturelles qui font de ce site un important repère pour la chronologie culturelle relative à la préhistoire dans cette zone de la Valachie. On a ainsi découvert des matériels archéologiques datant du néo-énéolithique - les cultures Starcevo-Criş et Gumelniţa, de l’époque du bronze - la culture Tei, la culture Chilia-Militari (IIe-IIIe siècles ap.J.C.), de l’époque médiévale. On a aussi découvert, par des recherches de surface, des matériels appartenant à la culture Boian, la phase Giuleşti.

Le plus riche matériel découvert a été celui appartenant à la culture Gumelniţa. Une particularité de la céramique de cette culture est la présence de quelques fragments qui rappellent la typologie de la céramique d’aspect Stoicani-Aldeni. Ceci s’explique par le voisinage du site de Urlaţi avec l’aire des habitations d’aspect Stoicani-Aldeni. Il faut préciser que dans tous les sondages et les cassettes analysés, le niveau archéologique a été surpris à une profondeur de –0,18 –0,22 mètres par rapport au niveau actuel de marche, placé directement sous la couche arable.

On a découvert aussi des matériels archéologiques en position stratigraphique secondaire, «renversés» par la charrue.

À Urlaţi on a fait des sondages sur une superficie de 86 m² seulemenr, mais ce site a permis des découvertes consistantes, à même d’ouvrir à la recherche un espace bien délimité, avec des objectifs 2007, p. 386-387.

104

de plusieurs époques de grand intérêt archéologique. La présence, dans le même site, de matériels des cultures Starcevo-Cris, Boian et Gumelniţa représente une situation rarement enregistrée en Valachie : il faut non seulement en faire mention mais aussi valoriser cette découverte. L’accès facile au site est un atout qui peut être efficacement exploité au cas d’une recherche systématique. Un autre atout est que le site, relativement bien conservé, n’est pas affecté par des constructions édilitaires ou civiles.

La liste des figures

Pl.1. La carte de la localité Urlaţi ; le site archéologiques avec la position des fouilles. Pl. 2. Urlaţi. Céramique de la culture Gumelniţa. Pl. 3. Urlaţi. Céramique de la culture Gumelniţa. Pl. 4. Urlaţi. Céramique de la culture Gumelniţa. Pl. 5. Urlaţi. Céramique de la culture Gumelniţa. Pl. 6. Urlaţi. Céramique de la culture Gumelniţa. Pl. 7. Urlaţi – culture Gumelniţa. 1: plastique anthropomorphe. 2: manches de cuillers. 3:

petite chaise en argile. 4: pièce zoomorphe. 5: astragales perforés. 6: pièce en os. 7: outils en os.

Pl. 8. Urlaţi. 1-2: outils en silex; 3: noyaux en silex; 4-5: moules à bras. Pl. 9. Urlaţi. Céramique de la culture Gumelniţa.

105

Pl.1. Harta localităţii Urlaţi; situl arheologic cu poziţionarea săpăturilor arheologice.

106

Pl. 2. Urlaţi. Ceramică a culturii Gumelniţa

107

Pl. 3. Urlaţi. Ceramică a culturii Gumelniţa Pl. 4. Urlaţi. Ceramică a culturii Gumelniţa

Pl. 5. Urlaţi. Ceramică a culturii Gumelniţa Pl. 6. Urlaţi. Ceramică a culturii Gumelniţa

108

Pl. 7. Urlaţi – cultura Gumelniţa. 1: plastică antropomorfă 2: Cozi de linguri 3: scăunel din lut.

4: piesă zoomorfă din lut 5: astragale perforate 6: piesă din os. 7: unelte din os

109

Pl. 8. Urlaţi. 1-2: unelte de silex; 3: nuclee de silex; 4-5: râşniţe.

110

Pl. 9. Urlaţi. Ceramică a culturii Gumelniţa.

111

DESPRE PLASTICA ANTROPOMORFĂ A CULTURII NOUA

Vasile DIACONU∗

Key words: Bronze Age, Noua culture, anthropomorphic figurines, repertory, use.

Caracteristică etapei finale a epocii bronzului, cultura Noua1 a ocupat un areal destul de vast, cuprinzând spaţiul de la Nistrul mijlociu şi superior până la est de Munţii Apuseni şi din regiunea subcarpatică a Ucrainei până în sudul Moldovei.

Din punct de vedere cronologic, în evoluţia culturii Noua au fost deosebite două faze, atestate prin aşezări şi necropole, dintre care una de tranziţie de la Bronzul mijlociu la cel târziu (Noua I) şi alta din Bronzul târziu (Noua II). Cronologia acestei culturi este încă discutabilă, dar putem spune că începuturile sale se plasează în secolul al XV-lea, evoluţia ei continuând în secolul al XIII-lea şi poate chiar până la sfârşitul secolului al XII-lea2.

În cadrul inventarului arheologic al acestei culturi, pe lângă ceramică, unelte şi arme de piatră, os şi bronz, se remarcă şi reprezentările antropomorfe, prea puţin studiate până acum.

Deşi în literatura de specialitate au fost publicate asemenea reprezentări3, numărul redus al acestora nu a permis o analiză unitară, care să evidenţieze caracteristici tipologice, funcţionale, cronologice şi culturale.

Tocmai în acest sens, demersul nostru îşi propune să ofere câteva repere privind studierea reprezentărilor antropomorfe ale culturii Noua din spaţiul românesc.

Baza de date a acestui articol o constituie un număr de 14 reprezentări antropomorfe descoperite pe teritoriul Moldovei, la care se adaugă unele piese ce provin din estul Transilvanei. Pornind de la aceste date, vom propune o clasificare a reprezentărilor antropomorfe, pentru ca, în final, să emitem câteva ipoteze referitoate la funcţionalitatea artefactelor în discuţie.

Repertoriul descoperirilor

1. Bărboasa (com. Onceşti, jud. Bacău). Din perimetrul aşezării Noua a fost recuperat un

fragment dintr-o statuetă de lut, reprezentând partea inferioară a piciorului acesteia. Bibliografie: A. C. Florescu 1991, p. 29, nr. 31/N6, fig. 95/5.

2. Gârbovăţ (com.Ghidigeni, jud. Galaţi). În aşezarea culturii Noua de la Gârbovăţ au fost descoperite două reprezentări antropomorfe, din lut şi corn, reprezentând o piesă falică şi o siluetă umană schematizată.

Bibliografie: A. C. Florescu 1991, p. 69-70, nr. 244/O7, fig. 95/6 şi fig.154/3. ∗ Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, str. Mihai Eminescu nr. 10, Piatra Neamţ. E mail: diavas_n82@yahoo.com 1 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Contribuţii la problema sfârşitului epocii bronzului şi începutul epocii fierului în Moldova, SCIV, 3-4, 1953, p. 443-486; Adrian C. Florescu, Contribuţii la cunoaşterea culturii Noua, ArhMold, II-III, 1964, p. 131-167; idem, Sur les problème de bronze tardif carpato-danubien et nord-ouest pontique, Dacia, N.S., XI, 1967, p. 59-94; idem, Repertoriul culturii Noua-Coslogeni din România, CCDJ, IX, 1991; Marilena Florescu, A.C. Florescu, Unele observaţii cu privire la geneza culturii Noua în zonele de curbură ale Carpaţilor Răsăriteni, ArhMold, XIII, 1990, p. 49-102; Ioan Andriţoiu, Contribuţii la cunoşterea culturii Noua în sud-vestul Transilvaniei, TD, 7, 1986, p. 31-45; Eugen Sava, Epoca bronzului-perioada mijlocie şi târzie ( sec. XVII-XII î.e.n.), TD, 15, 1994, p. 141-158; Valeriu Cavruc, Once more about the Ponto-Caspic factor in the formation of the Noua culture, TD, 19, 1998, p. 93 -111. 2 Al. Vulpe, M. Petrescu-Dîmboviţa, Epoca bronzului, în M. Petrescu-Dîmboviţa, Al. Vulpe (coord.), Istoria Românilor, vol. I, Bucureşti, 2001, p. 281-285; Attila László, Dates radiocarbone et chronologie de la civilisation Noua-Sabatinovka-Coslogeni, CCDJ, X, 1993, p. 23-42. 3 Ghenuţă Coman, Marin Rotaru, Obiecte din lut ars, piatră şi os de la sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului descoperite în judeţul Vaslui, MemAnt, VI-VII, 1981, p. 58-72; M. Rotaru, Noi descoperiri de la sfârşitul epocii bronzului în bazinul Elanului, TD, 1-2, IV, 1983, p. 73-84.

112

3. Giurcani (com. Viişoara, jud. Vaslui). Cercetările de suprafaţă efectuate în această aşezare au dus la descoperirea unei statuete umane din lut, aflată în stare fragmentară. Îi lipsesc membrele inferioare şi superioare, dar şi capul, ceea ce face dificilă reconstituirea acesteia.

În aceeaşi aşezare a mai fost descoperită o reprezentare antropomorfă, sculptată în piatră, cu diametrul mare de 7 cm şi cel mic de 5 cm. Pe una din feţe este reprezentat un chip uman foarte stilizat, sugerând, prin câteva linii incizate, ochii, sprâncenele, nasul şi gura. De pe frunte pornesc două mici incizii, care trec peste marginile piesei, pe partea opusă, probabil pentru a sugera părul (fig. 2/8).

Bibliografie: M. Rotaru 1983, p. 75, fig. 8/2. 4. Ibăneşti (com. Al. Vlahuţă, jud. Vaslui). Cu ocazia unor cercetări perieghetice, a fost

descoperită pe suprafaţa unei aşezări de la sfârşitul epocii bronzului (cultura Noua) o piesă antropomorfă. Piesa este lucrată dintr-o marnă de formă ovală, mult aplatizată, de culoare gălbuie, având pe ambele feţe câte o reprezentare umană. Pe o parte este reprezentată figura unui bărbat, iar pe faţa opusă a fost realizată figura unei femei. Cele două chipuri sunt simbolic separate printr-o linie incizată pe muchia pietrei (fig. 2/7).

Bibliografie: Ghenuţă Coman, M. Rotaru 1981, p. 60, fig. 3/1. 5. Nicoleni (com. Nicoleni, jud. Covasna). Cercetările sistematice desfăşurate în acest punct

au dus la descoperirea a două statuete antropomorfe, lângă vatra unei locuinţe. În interiorul locuinţei au fost sesizate atât materiale Noua, cât şi Wietenberg, ceea ce face dificilă încadrarea culturală a celor două piese.

Bibliografie: Sever Dumitraşcu, Figurine ,,preistorice” descoperite în Crişana, în In memoriam Constantini Daicoviciu, Cluj, 1974, p. 361, fig. 405/2, 4; A. C. Florescu

1991, p. 97-98, nr. 376/J6, fig. 95/2-3. 6. Popeni-Cerchez (com. Găgeşti, jud. Vaslui). Prin cercetări de suprafaţă, într-o aşezare a

culturii Noua, au fost descoperite mai multe reprezentări antropomorfe din lut şi os, realizate prin şlefuire şi incizare.

Bibliografie: G. Coman, M. Rotaru 1981, p. 60-63, fig. 3/ 2, 3, 5, 6. 7. Truşeşti-Movila din şesul Jijiei (jud. Botoşani). Cercetările sistematice efectuate în

aşezarea culturii Noua din acest punct au permis recuperarea unei statuete de os. Interpretată iniţial ca o figurină zoomorfă, piesa este mai degrabă o reprezentare umană cu trei feţe, dacă luăm în considerare detaliile anatomice, bine evidenţiate. Capul ovoidal are ochii evidenţiaţi prin două cerculeţe incizate, gura este sugerată printr-o linie orizontală, iar pe creştet sunt mai multe incizii, care ar putea sugera părul. Corpul este tronconic, fiind înconjurat de două linii incizate orizontal şi prezintă o perforaţie transversală (fig. 2/2). H. piesei este de 2, 9 cm.

Bibliografie: A.C. Florescu, Şantierul Truşeşti, Materiale, III, 1957, p. 209, fig. 10.

***

Dacă pentru neo-eneolitic plastica antropomorfă a cunoscut o mare diversitate tipologică şi o simbolistică destul de complexă4, reprezentările umane specifice epocii bronzului sunt în deplin contrast cu etapa cronologică anterioară, fapt evidenţiat şi de numărul redus de piese descoperite până acum.

Această stare de lucruri se poate datora, pe de o parte, modificărilor în plan spiritual, survenite în epoca bronzului, iar pe de altă parte, cercetărilor incomplete sau posibilei rarităţi reale a reprezentărilor antropomorfe. Deşi, comparativ cu celelalte categorii de artefacte, sunt reduse cantitativ, reprezentările antropomorfe ale culturii Noua cunosc o evidentă diversificare tipologică.

În cele ce urmează, vom încerca o clasificare a reprezentărilor antropomorfe, în funcţie de criteriul tehnologic şi cel morfologic, pentru a evidenţia o serie de trăsături ale acestora, care să permită realizarea unui model tipologic. 4 Pentru a cita câteva dintre lucrările de referinţă, vezi E. Comşa, Figurinele antropomorfe din epoca neolitică pe teritoriul României, Bucureşti, 1995; D. Monah, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, BMA, III, Piatra Neamţ, 1997.

113

Analizând suportul material pe care au fost confecţionate reprezentările antropomorfe de la sfârşitul epocii bronzului, am putut distinge trei categorii de artefacte:

1. reprezentări din lut, executate prin modelare plastică (ex. Nicoleni) sau prin incizare pe fragmente ceramice (ex. Popeni);

2. reprezentări din os şi corn (Popeni, Gârbovăţ, Truşeşti); 3. reprezentări din piatră (Ibăneşti, Giurcani);

Pe baza datelor oferite de etnografie putem presupune că asemenea reprezentări puteau fi realizate şi din lemn, dar acestea nu s-au păstrat datorită condiţiilor de mediu.

Pornind de la detaliile figurative, reprezentările antropomorfe caracteristice culturii Noua, pot fi împărţite în trei categorii:

1. Reprezentări simple, care au doar pe o faţă amănunte figurative sau trăsături anatomice, aşa cum sunt piesele descoperite la Giurcani (jud. Vaslui) şi Nicoleni (jud. Covasna), deşi în ultimul caz există anumite dificultăţi legate de apartenenţa culturală a acestora.

2. Reprezentări duble, care înfăţişează două chipuri umane, presupuse a fi bărbat-femeie, cum este cazul artefactelor descoperite în aşezările culturii Noua de la Ibăneşti (jud. Vaslui)5 şi Popeni (jud. Vaslui).

3. Reprezentări triple, cunoscute, deocamdată, printr-o singură piesă de la Truşeşti (jud. Botoşani)6, care înfăţişează, probabil, trei chipuri umane, aşa cum o demonstrează detalile anatomice destul de realiste.

Reprezentările antropomorfe modelate din lut, se remarcă printr-o prelucrare destul de rudimentară, dar care evidenţiază principalele trăsături anatomice ale corpului uman, aşa cum pot fi observate la piesele descoperite la Nicoleni. Spre exemplu, una dintre aceste piese are reprezentaţi ochii, nasul, gura; braţele sunt întinse în lateral, sexul este indicat realist, iar picioarele sunt separate (fig. 1/1).

O modalitate de tratare total diferită se poate constata în cazul piesei de la Popeni, executată dintr-un fragment ceramic de formă trapezoidală, cu baza arcuită şi crestată. Cele trei orificii care străbat piesa, simbolizează, în opinia descoperitorului, ochii şi gura. Pe una din feţe, prin incizare, au fost realizate trei linii paralele, deasupra cărora se află două proeminenţe curbate, ce ar putea simboliza sprâncenele. Pe faţa opusă se observă două incizii întretăiate, ornament ce ar putea sugera tot sprâncenele (fig. 2/6).

Din os şi corn, cunoaştem cinci reprezentări antropomorfe, ale căror detalii figurative au fost realizate prin şlefuire sau incizare.

Reţine atenţia una din piesele descoperite la Popeni, confecţionată din os şi care înfăţişeză două chipuri umane. Capul este oval, ochii sunt redaţi prin două orificii care străpung piesa, iar gura este sugerată printr-o incizie orizontală. Corpul piesei este alungit, fără braţe, pe suprafaţa căruia se observă câteva incizii orizontale. Picioarele sunt separate virtual printr-o canelură verticală, întâlnită pe ambele feţe (fig. 2/1).

Din aceeaşi aşezare mai provin două piese de os, dintre care, una este de mici dimensiuni (înălţime 2 cm), iar cealaltă, lucrată dintr-o plăcuţă de os, este foarte schematizată (fig. 2/3, 4).

Cu anumite rezerve şi piesa de corn de la Gârbovăţ (jud. Galaţi)7 ar putea fi interpretată tot ca o reprezentare umană stilizată (fig. 2/5).

Cele două reprezentări umane din piatră, descoperite la Ibăneşti şi Giurcani, în judeţul Vaslui, sunt foarte asemănătoare din punct de vedere stilistic, fiind, deocamdată, singurele reprezentări de acest fel din cadrul culturii Noua, de pe teritoriul României.

5 G. Coman, O piesă cu reprezentare dublă, bărbat-femeie, descoperită la Ibăneşti-Vaslui, în M. Rotaru, Gh. Gherghe (ed.), Ghenuţă Coman. O viaţă dedicată arheologiei, Vaslui, 2003, p. 137-138. 6 A. C. Florescu, Şantierul Truşeşti, Materiale, III, 1957, p. 209, fig. 10; Vl. Dumitrescu, Arta preistorică în România, Bucureşti, 1974, p. 361, fig. 405. 7 A. C. Florescu, Repertoriul…, fig. 154/3.

114

***

Un alt aspect asupra căruia vom insista este cel referitor la semnificaţia reprezentărilor umane, caracteristice culturii Noua. Numărul redus al acestora, dar şi contextul arheologic în care au fost descoperite (de cele mai multe ori incert), nu ne permit să elaborăm concluzii clare, ci doar câteva ipoteze referitoare la aspectul funcţional al pieselor în discuţie.

Cele mai multe dintre piese provin din recunoaşteri arheologice de suprafaţă şi doar în puţine cazuri se poate preciza contextul clar în care au fost descoperite. Este şi cazul pieselor de la Nicoleni, descoperite lângă vatra unei locuinţe, fapt ce poate fi pus în legătură cu unele practici de purificare cu ajutorul focului, destinate să asigure protecţia purtătorului, a familiei sau a casei acestuia.

Potrivit altor intrepretări, statuetele de lut erau utilizate în diferite ritualuri, pentru a aduce prosperitate, recolte bogate, succes la vânătoare şi în luptă8.

În ceea ce priveşte piesele de os, de mici dimensiuni sau puternic stilizate, se poate avansa ipoteza că erau purtate ca amulete, destinate protecţiei indivizilor; importantă fiind simbolistica şi nu aspectul acestora. Dovezile etnografice arată că diferite amulete de os au fost utilizate în trecut şi în satele româneşti, având rol protector al caselor şi grădinilor9.

Din totalul pieselor pe care le supunem discuţiei, câteva exemplare sunt reprezentări duble sau triple de chipuri umane. Este posibil ca aceste reprezentări duble să aibă funcţia de a reuni simbolic atributele divinităţilor masculine şi feminine. În aceeaşi ordine de idei, credem că aceste reprezentări duble atestă existenţa principiului dual, specific cuplului divin, cu scopul de a simboliza fecunditatea, care necesită prezenţa ambelor sexe10.

Nu excludem posibilitatea ca aceste reprezentări antropomorfe duble sau triple să reflecte anumite realităţi sociale. Se poate face astfel o paralelă între aceste reprezentări şi descoperirile funerare din necropolele culturii Noua, în cadrul cărora se poate constata uneori existenţa unor morminte duble sau triple, aşa cum este cazul celor de la Doina (jud. Neamţ)11, Truşeşti (jud. Botoşani)12, Brăeşti (jud. Botoşani)13 etc.

Dacă ne referim la cele două reprezentări umane făcute din piatră, singurele cunoscute, deocamdată, în mediul culturii Noua, putem presupune că este vorba de litolatrie, credinţă potrivit căreia piatra modelată nu este neînsufleţită, ci în ea sălăşluieşte o anumită forţă, care îi poate influenţa pe oameni14. Piatra, implicată în litolatrie, juca un rol esenţial faţă de alte materiale, iar prin duritatea şi rezistenţa sa a devenit simbol al forţei şi al eternităţii15.

Anumite informaţii referitoare la funcţionalitatea acestor artefacte ne sunt oferite şi de alte obiecte, care provin din aceleaşi aşezări în care au fost descoperite şi reprezentările antropomorfe. Pe lângă acestea, au mai fost descoperite amulete simple de os, piatră sau lut, precum şi unele piese falice (fig. 1/5, 6). Probabil că reprezentările antropomorfe şi piesele falice erau utilizate în cadrul unor ritualuri legate de fertilitate şi fecunditate, aşa cum se întâlnesc şi în eneolitic16.

Tot cu titlu de ipoteză considerăm că unele piese de os, precum cea de la Truşeşti şi chiar piesa de la Popeni, ar putea fi interpretate ca simboluri ale puterii, fiind părţi componente ale unor sceptre. Acest fapt se poate bine observa în cazul figurinei de la Truşeşti, care prezintă o cavitate

8 Cristian Schuster, Alexandra Comşa, Traian Popa, The Archaeology of Fire in the Bronze Age of Romania, Giurgiu, 2001, p. 49. 9 Ivan Evseev, Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale, Timişoara, 1999, p. 332-333. 10 N. Ursulescu, Les premiéres representation masculines dans le néo-énéolithique de la Roumanie, SAA, VII, 2000, p. 207. 11 N. Bolohan, Cătălina Mihu, Unele completări şi observaţii privind necropola de la Doina (com. Girov, jud. Neamţ), Carpica, XXXIII, 2004, p. 95. 12 Lidia Dascălu, Probleme ale bronzului târziu din nord-.estul României. Rit şi ritual funerar în cultura Noua, Hierasus, IX, 1994, p. 144. 13 Ibidem, p. 145. 14Alfred Bertholet, Hans von Copenhausen, Dicţionarul religiilor, Iaşi, 1995, p. 254. 15 Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Bucureşti, 1995, p. 321. 16 D. Monah, op. cit., p. 209.

115

şi o perforaţie trasnversală, cu ajutorul cărora se putea fixa în capătul unui baston de lemn, devenind astfel, un obiect simbolic. Făcând apel la dovezile etnografice, credem că se poate realiza o paralelă între aceste ,,sceptre” şi beţele încrustate cu capete de om, pe care le purtau liderii grupurilor de păstori, în secolul trecut17.

Privitor la originea reprezentărilor antropomorfe specifice culturii Noua, nu putem face prea multe precizări şi ne vom limita doar la stabilirea unor analogii cu mediile culturale care au precedat-o sau cu cele contemporane. Pentru reprezentările antropomorfe din lut găsim analogii apropiate în cadrul culturilor Monteoru (la Coroteni18, Vârteşcoiu19), Costişa (în aşezarea eponimă20) şi Wietenberg ( la Derşida21).

De o situaţie aparte beneficiază reprezentările din os şi piatră, care sunt creaţii originale ale comunităţilor culturii Noua, nemaifiind întâlnite în alte culturi contemporane. Totuşi, în cazul figurilor umane realizate din piatră, se poate presupune că este vorba despre persistenţa unor tradiţii din prima etapă a epocii bronzului, când sunt cunoscute unele statui-menhir, precum cele de la Hamangia22 sau Baia de Criş23.

Pe baza celor enunţate până acum se poate concluziona faptul că, spre deosebire de etapa timpurie şi mijlocie a epocii bronzului, la finalul acesteia, reprezentările antropomorfe cunosc o anumită diversificare tipologică, legată probabil şi de varietatea funcţiilor pe care le aveau aceste piese. Se poate vorbi şi de un specific al reprezentărilor umane din cadrul culturii Noua, legat de existenţa unor piese confecţionate din os şi piatră, care nu se regăsesc în etapele anterioare, dar nici nu îşi continuă existenţa la începutul epocii fierului. În Hallstatt-ul timpuriu, se regăsesc doar reprezentări umane din lut, mult mai diverse şi mai îngrijit lucrate faţă de cultura Noua24.

Tabel 1- Reprezentări antropomorfe specifice culturii Noua.

17 B. Zderciuc, G. Stoica, Arta crestăturilor în lemn la români, Muzeul Satului, 1, 1966, p. 42. 18 Victor Bobi, Etapele timpurii şi târzii ale culturii Monteoru din zona de curbură a Carpaţilor în lumina noilor descoperiri arheologice, Mousaios, IV, 1994, partea I, fig. 16/5. 19 V. Bobi, Anton Paragină, Şantierul arheologic de la Vârteşcoiu. Cercetările din anii 1986-1988, Vrancea, VIII-X, p. 44, fig. 9/8. 20 Anca Popescu, Sat Costişa, com. Costişa, judeţul Neamţ, în Valeriu Cavruc, Gh. Dumitroaia (coord.), Cultura Costişa în contextul epocii bronzului din România, Piatra Neamţ, 2001, p. 29, fig. 28/1. 21 C. Schuster, A. Comşa, T. Popa, op. cit., p. 49, fig. 25/3. 22 Vl. Dumitrescu, op. cit., p. 263, fig. 290/1. 23 Ibidem, fig. 290/2, 3. 24 A. László, Statuetele antropomorfe ale culturii Gáva-Holihrady, MemAnt, XX, 1995, p. 85-97.

Materia primă Tipul reprezentării Nr. crt.

Locul descoperirii Lut Os Piatră Simple Duble Triple

Nr. piese

1 Bărboasa X X 1 2 Gârbovăţ X X X 2 3 Giurcani X X X 2 4 Ibăneşti X X 1 5 Nicoleni X X 3 6 Popeni X X X 4 7 Truşeşti X X 1 Total piese 14

116

SUR LA PLASTIQUE ANTHROPOMORPHE DE LA CULTURE NOUA

Cet article présente quelques données liées à la plastique anthropomorphe de la fin de l’âge du bronze. La culture Noua est spécifique à l’étape finale de l’âge du bronze ( du XV-e au XII-e siècle avant J.C.)

On y analyse 14 pièces, découvertes dans sept habitats de Moldavie et de Transylvanie (cf. le Répertoire des découvertes).

Ces représentations anthropomorphes ont été classifiées, en fonction de la matière première, en: pièces en argile, pièces en os et pièces en pierre.

Du point de vue figuratif, elles peuvent être divisées en: représentations simples (fig. 1/1-6), doubles (fig. 2/1, 6, 7) et triples (fig. 2/2).

Les pièces en argile ont été réalisées par modelage plastique et par incision, et celles en os et en pierre, par polissage et incision.

En ce qui concerne leur signification, plusieurs avis ont été émis. Il y en a qui leur attribuent un rôle protecteur; selon d’autres, on les utilisait dans des rituels religieux. D’autres enfin pensent que les représentations humaines illustrent des réalités sociales. Certaines pièces en os pouvaient être des symboles d’autorité ou de rang, probablement des sceptres (fig. 2/2).

Les représentations humaines en argile ont des analogies dans les cultures contemporaines de l’âge du bronze, et celles en pierre et en os pourraient être des objets originaux de la culture Noua.

La liste des figures

Fig. 1 - Représentations anthropomorphes en argile: 1, 2, 6 – Nicoleni; 3- Bârboasa; 4- Giurcani; 5 – Gârbovăţ (échelles différentes).

Fig. 2 - Représentations anthropomorphes en os (1-4, 6), en argile (5) et en pierre (7-8): 1, 3, 4, 6 – Popeni; 2 – Truşeşti; 5 – Gârbovăţ; 7- Ibăneşti; 8 – Giurcani (échelles différentes).

117

2

1

4 3

5

6

Fig. 1. Reprezentări antropomorfe din lut. 1, 2, 6: Nicoleni; 3: Bărboasa; 4: Giurcani; 5: Gârbovăţ (scări diferite).

118

3 1 2

4

6

5

7 8

Fig. 2-Reprezentări antropomorfe din os (1-4, 6), lut (5) şi piatră (7-8): 1, 3, 4, 6-Popeni; 2-Truşeşti; 5-Gârbovăţ; 7-Ibăneşti; 8-Giurcani (scări diferite).

119

PLASTICA ZOOMORFĂ ŞI ANTROPOMORFĂ DIN AŞEZAREA FORTIFICATĂ

DIN PRIMA EPOCĂ A FIERULUI, CULTURA GÁVA – HOLIHRADY,

GRUPUL GRĂNICEŞTI, DE LA SIRET – DEALUL RUINA, JUDEŢUL SUCEAVA

Ion MAREŞ∗, Attila LÁSZLÓ∗∗, Bogdan NICULICĂ∗∗∗, Mircea IGNAT∗∗∗∗

Key words: Siret- Dealul Ruina settlement, figurine, Gáva-Holihrady culture, Hallstatt.

Amplasarea geografică a sitului „Dealul Ruina”, component al Podişului Sucevei (subunitatea Podişul Dragomirnei), este un

fragment de cuestă înaltă (398 m) situată în partea de est a oraşului Siret, pe coordonatele geografice: 47º 4' 5'' lat. N; 26º 0' 7'' long. E.

Pe platoul dealului se află un important sit arheologic care include o aşezare din eneolitic, cultura Cucuteni, faza B (situată în sectorul B, necercetat arheologic) şi o aşezare fortificată, cu două niveluri de locuire, din perioada timpurie a primei epoci a fierului, Hallstatt A, cultura Gáva - Holihrady, grupul Grăniceşti, amplasată în sectoarele A, B, C, ocupând o suprafaţă de circa 30 ha (Harta 1).

Săpături arheologice sistematice Investigaţiile arheologice au debutat în anul 1992, în sectorul A (fiind iniţiate de Facultatea

de Istorie - Geografie de la Universitatea „Ştefan cel Mare” şi Muzeul Naţional al Bucovinei din Suceava) şi au continuat în anii 1994, 1995 (din acest an colaborarea fiind extinsă cu Facultatea de Istorie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi), 1998, 2000 - 20051.

În urma săpăturilor arheologice a fost precizată stratigrafia aşezării care are două niveluri de locuire din Hallstatt A, cultura Gáva - Holihrady, grupul Grăniceşti, fiind identificat şi cercetat sistemul de fortificaţie alcătuit din şanţ de apărare, val şi palisadă. De asemenea, au fost studiate locuinţe de suprafaţă şi adâncite (prevăzute cu instalaţii de încălzit), o construcţie (locuinţă de cult) cu pavaj din pietre, resturile unui cuptor, vetre în aer liber, gropi menajere.

Materialul arheologic rezultat din aceste cercetări sistematice este bogat şi variat: ceramică, metal (piese din aramă şi din bronz), unelte şi arme din os, din silex şi din piatră, figurine zoomorfe şi o statuetă antropomorfă, fusaiole/miniaturi de roţi de car, greutăţi tronconice din lut ars, masive şi miniaturale, perforate orizontal, vase miniaturale.

Aşezarea fortificată din Hallstatt-ul A de pe „Dealul Ruina” este una dintre cele mai mari staţiuni din grupul Grăniceşti al culturii Gáva - Holihrady, fiind, în acelaşi timp, un sit care prezintă ∗ Complexul Muzeal “Bucovina” Suceava. ∗∗ Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi. ∗∗∗ Complexul Muzeal „Bucovina” Suceava. ∗∗∗∗ Universitatea “Şţefan cel Mare” Suceava. 1 M. Ignat, I. Mareş, Siret-“Dealul Ruina”, Cronica cercetărilor arheologice. Campania 1994, Cluj-Napoca, 1995, p. 83; M. Ignat, Attila László, I. Mareş, Siret-“Dealul Ruina”, Cronica cercetărilor arheologice. Campania 1995, Brăila, 1996, p. 114-115; Attila László, I. Mareş, B. Niculică, Siret-“Dealul Ruina”, Cronica cercetărilor arheologice. Campania 1998, Vaslui, 1999, p. 107-108; Attila László, I. Mareş, B. Niculică, M. Ignat, Siret-“Dealul Ruina”, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2000, Suceava, 2001, p. 230-295; Attila László, M. Ignat, I. Mareş, B. Niculică, Siret-“Dealul Ruina”, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2001, Buziaş, 2002, p. 289-291; A. László, I. Mareş, B. Niculică, M. Ignat, Siret-“Dealul Ruina”, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2002, Covasna, 2003, p. 293-295; Idem, Siret-“Dealul Ruina”, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2003, Cluj-Napoca, 2004, p. 311-312; Attila László, I. Mareş, Siret-“Dealul Ruina”, Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2005, Constanţa, 2006, p. 330-331.

120

o deosebită importanţă pentru cercetarea arheologică din România şi din Europa. Rezultatele săpăturilor arheologice de până acum reliefează importanţa deosebită a unei aşezări centrale, intens locuită, din arealul ocupat de grupul Grăniceşti, atât prin amplasarea sa geografică şi condiţiile oferite de spaţiul din jur, cât şi prin controlul exercitat asupra zonei.

Plastica zoomorfă şi antropomorfă În campaniile arheologice desfăşurate la Siret - „Dealul Ruina”, au fost descoperite, în

diferite contexte, 38 de figurine zoomorfe întregi şi fragmentare şi o statuetă antropomorfă. La acestea se adaugă patru figurine zoomorfe, reprezentări de cai, descoperiri întâmplătoare.

Statistic, plastica zoomorfă şi antropomorfă de la Siret - Dealul Ruina, cuprinde:

Cornute/bovine Cai Porci Nedeterminabile Antropomorfe Total 19 13 1 9 1 43

Figurine zoomorfe Categorii morfologice Figurinele zoomorfe de la Siret-Dealul Ruina sunt împărţite astfel:

Total Cornute/bovine % Cai %

Porci %

Nedeterminabile %

42 19 45,23 13 30,95 1 2,63 9 2,38 Din tabel, remarcăm că în afara celor nouă fragmente de figurine zoomorfe (care nu mai pot

fi determinate tipologic), celelalte aparţin unor categorii de animale domestice. Din cele 19 figurine reprezentând cornute (bovine) numai o piesă, care redă un taur, este întreagă (infra, nr. 17; fig. 5/3), celelalte fiind fragmentare. Atribuirea acestor figurine la tipurile morfologice amintite, a fost făcută pe baza unor elemente de identificare: coarne, pliul gluteal, picioare, proporţiile corpului, însă o determinare absolută nu poate fi luată în calcul, fie că este vorba de o modelare schematizată, fie din cauza stării fragmentare a majorităţii pieselor. Sexul este precizat la trei figurine zoomorfe care redau tauri (infra, nr. 1, 16, 17; fig. 3; 4/5; 5/2, 3) şi la un porc (infra, nr. 10; fig. 6/11). Figurinele de cai (infra, nr. 7 - 9, 14, 19, 20, 27-31; fig. 1/1-4; 2/1-3; 3/1-3; 4/1-3) se evidenţiază prin prezenţa coamei şi prin proporţiile corpului, sexul fiind redat la două exemplare care redau armăsari (infra, nr. 7, 31; fig. 1/2; 2/1).

Contextul descoperirii Din locuinţe provin 28 de figurine zoomorfe (infra, nr. 1-10, 12-14, 16, 17-22, 31-38),

respectiv 66,66 % din totalul de figurine zoomorfe, descoperite astfel: zece exemplare - din care cinci cornute/bovine, trei cai, un porc şi un picior de la o

figurină zoomorfă (infra, nr. 1-10; fig. 1/1, 2, 4; 5/2, 4; 6/1, 3, 5, 8, 11) - au fost găsite în locuinţa 3/1994, o construcţie cu pavaj de pietre de râu şi cu o vatră circulară; inventarul locuinţei include fragmente ceramice de la diferite tipuri de vase, trei vase miniaturale de lut ars, o mărgea de lut ars şi o lamă de silex;

trei piese - din care două cornute/bovine şi un cal (infra, nr. 12-14; fig. 4/2, 4, 7) - provin din locuinţa adâncită 1 /1995;

şase piese - din care un bovideu/taur, un corn de bovideu, o protomă/cap de cal, un cal şi două fragmente de figurine zoomorfe, care nu mai pot fi determinate tipologic (infra, nr. 17-22; fig. 3/3; 4/3; 5/3; 6/2, 12; 7/7), au fost găsite în locuinţa 2/2000 (de aici provine şi o statuetă antropomorfă; infra, nr. 43, fig. 8).

o figurină zoomorfă (bovideu/taur) este din complexul 1/2000, în legătură cu o vatră de pe valul de apărare (infra, nr. 16; fig. 4/5);

121

opt piese - din care trei cai, trei fragmente de figurine zoomorfe care nu mai pot fi determinate tipologic, un corn perforat de bovideu şi un cap de bovideu (infra, nr. 31-38; fig. 2/1, 2, 3; 6/9; 7/2, 5, 6, 8) - au fost descoperite în locuinţa 1/2004, din inventarul acesteia fac parte şi două vase miniaturale care redau străchini/castroane;

Din stratul de cultură provin: patru cornute/bovine (infra, nr. 11,15, 23, 26; fig. 4/6; 5/1; 5/6, 10);

Din stratul vegetal sunt: şase piese - din care două cornute/bovine (infra, nr. 24-25; fig. 6/4, 7) şi patru

fragmente de figurine zoomorfe nedeterminabile (infra, nr. 39-42; fig. 7/1, 3, 4, 8, 9).

Descoperiri întâmplătoare de pe suprafaţa aşezării sunt: patru cai (infra, nr. 27-30; fig. 1/3; 3/1, 2; 4/1).

Tabel cu contextul descoperii figurinelor zoomorfe de la Siret - Dealul Ruina

Nr.crt. Tip categorial

Locuinţe

Stratul de cultură

Stratul vegetal

Passim Total

1 cornute/bovine 13 4 2 - 19 2 cai 9 - - 4 13 3 porci 1 - - - 1 4 nedeterminabile 5 - 4 - 9 5 Total 28 4 6 4 42 Materiale şi tehnici Figurinele zoomorfe de la Siret - „Dealul Ruina” sunt în marea lor majoritate confecţionate

din pastă fină şi în două cazuri din pastă semifină (cu puţine ingrediente în amestec: nisip cu bobul mare, fragmente ceramice pisate mărunt), arse oxidant, reducător şi, în unele cazuri, secundar după cum urmează:

Tip categorial

Pastă fină Pastă semifină

Ardere oxidantă

Ardere reducătoare

Ardere secundară

Figurine zoomorfe

40

2

41

1

3

Modelare Piesele sunt modelate diferit. Unele exemplare sunt executate realist, cât mai aproape de

imaginea animalului reprezentat, alteori schematismul îşi pune amprenta prin stângăcia, câteodată deformantă, a modelului imitat. Comparând figurinele zoomorfe, constatăm că au fost realizate de autori diferiţi.

Decor Ornamente se află pe suprafaţa a două piese care redau cai: o protomă (supra, nr. 19; fig.

3/3) şi o figurină (supra, nr. 27; fig. 1/3). Decorul de pe botul (nr. 19) şi gâtul cailor (nr. 19, 27), par să indice piese de harnaşament (căpăstru ?, nr. 19) şi probabil elemente de podoabă (nr. 19, 27).

Conservare Din totalul de 42 de figurine zoomorfe, un singur exemplar, care redă un taur, este întreg şi

bine păstrat (supra, nr. 17; fig. 5/3), celelalte piese suferind degradări diferite. Este posibil ca fragmentarea lor să fi avut loc odată cu distrugerea aşezării, care a sfârşit în urma unui incendiu, materialele arheologice (ne referim la cele perisabile), aflate între resturile de locuinţe şi în cuprinsul celor două straturi de cultură, fiind afectate. Nu avem elemente care să demonstreze

122

că unele figurine zoomorfe au fost distruse intenţionat, în cadrul unor practici magico-rituale. Repartizarea topografică Figurinele zoomorfe au fost descoperite în locuinţe, în stratul de cultură şi întâmplător,

numai în zona locuită din apropierea valului de apărare. Săpăturile arheologice de până acum de la Siret- Dealul Ruina au precizat faptul că pe o

lungime de circa 60 de metri de la valul de apărare spre interiorul staţiunii, depunerile arheologice din cele două niveluri hallstattiene timpurii sunt consistente, urmând apoi un spaţiu, pe o lungime de circa 40 metri, fără complexe arheologice, locuirea fiind apoi densă în sectorul central al aşezării. Zona centrală a fost investigată arheologic, fiind cercetate locuinţe, gropi, complexe arheologice, însă nu au fost găsite statuete şi figurine.

În staţiunea de la Grăniceşti, repartizarea topografică a figurinelor zoomorfe arată o anumită dispunere: din sectorul nordic al aşezării sunt 30 de piese (85,71 %), din sectorul sudic sunt 5 piese (14, 29 %), iar din zona centrală – cu descoperiri mai puţine – ele lipsesc2.

În aşezările din Hallstatt-ul timpuriu au fost descoperite figurine zoomorfe care redau cornute mari şi mici (bovine, ovicaprine), cai şi porci. Piesele au fost analizate în diferite lucrări3 şi considerăm că nu este necesar să revenim asupra lor. Două figurine zoomorfe, redând cai, de la Ţahnăuţi (R. Moldova), atribuite culturii Cozia - Saharna, sunt ilustrate într-o lucrare recentă4.

Statueta antropomorfă de la Siret – Dealul Ruina (supra, nr. 43, fig. 8) a fost descoperită în locuinţa 2/2000, al cărei inventar include şi figurine zoomorfe: un taur, un bovideu şi doi cai (infra, nr. 17-22).

Faţă de cunoscutele statuete antropomorfe din prima epocă a fierului, piesa de la Siret-Dealul Ruina se individualizează prin formă, decorul fiind asemănător cu al unor exemplare din culturile Gáva-Holihrady şi Corlăteni-Chişinău5. Pe statuetă nu există nici un indiciu în ceea ce priveşte sexul, iar atribuirea ei unei reprezentări feminine, numai pe baza „şiragului de mărgele” de la gât, nu poate fi făcută.

Catalogul plasticii zoomorfe şi antropomorfe de la Siret – Dealul Ruina 1. Figurină zoomorfă, bovideu/taur, fragment (fig. 5/2) - descoperită în locuinţa 3/1994

(Cas. 4, - 0,35 m) din nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă fină amestecată cu nisip, culoare maronie, ardere oxidantă; botul este mic şi

ascuţit, coarnele sunt scurte, pliul gluteal este marcat, sexul este precizat. Dimensiuni: L = 44 mm; H = 31 mm.

2 A. László, Începuturile epocii fierului la est de Carpaţi. Culturile Gáva-Holihrady şi Corlăteni-Chişinău pe teritoriul Moldovei, Bucureşti, 1994, p. 90. 3 K. Horedt, Hallstättische Tierfiguren aus Lechinţa de Mureş, Rayon Luduş, Dacia, NS, VI, p. 527-534; V. Vasiliev, I. A. Aldea, H. Ciugudean, Civilizaţia dacică timpurie în aria intracarpatică a României. Contribuţii arheologice: aşezarea fortificată de la Teleac, Cluj-Napoca, 1991; M. Gumă, Civilizaţia primei epoci a fierului în sud-vestul României, Bibliotheca Thracologica, IV, Bucureşti, 1993; A. László, op.cit.; O. Leviţki, Cultura hallstattului canelat la răsărit de Carpaţi, Bibliotheca Thracologica, VII, Bucureşti, 1994; I. Maleev, Nowe znaleziaska Halsztackiej plastiki zoomorficznei z Podniestrza, dans le vol. Probleme der Bronze und der Frühen Einsenzeit in Mitteleuropa. Festschrift für Marek Gedl (red. Jan Chochorowski), Kraków, 1996, p. 363-370; C.-N. Ursache, The zoomorphic figurines at the beginning of the Iron Age, SAA, 6, 1999, p. 41-60; V. Sîrbu, Figurine de cai din epoca fierului la tracii nordici, MemAnt, XXIII, 2004, p. 355-367. 4 M. Kaşuba, Periferia de est a complexului hallstattian timpuriu cu ceramică inciztă şi imprimată (secolele X-VIII î.e.n. în interfluviul Nistru-Siret), dans le vol. Interferenţe cultural-cronologice în spaţiul nord-pontic (red. Eugen Sava), Chişinău, 2003, p. 183-210. 5 A. László, Statuetele antropomorfe ale culturii Gáva-Holihrady, MemAnt, XX, 1995, p.85-97; Idem, Sur la plastique antropomorphe de la civilisation Gáva-Holihrady, în Probleme der Bronze und der Frühen Einsenzeit in Mitteleuropa. Festschrift für Marek Gedl (red. Jan Chochorowski), Kraków, 1996, p. 351-362; Idem, Prima epocă a fierului. Perioada timpurie (Hallstatt A şi B), în Istoria Românilor, le I-er volume (coord. M. Petrescu-Dâmboviţa, A. Vulpe), Bucureşti, 2001, p. 30; V. Sîrbu, Figurinele antropomorfe din prima epocă a fierului descoperite în lumea tracică, en Istros, IX, 1999, p. 47-88.

123

CMB, inv. C/260 2. Figurină zoomorfă, bovideu, fragment (fig. 5/4), descoperită în locuinţa 3/1994 (Cas. 4,

- 0,40m) din nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă fină cu puţine impurităţi, culoare cenuşie/neagră, ardere reducătoare; botul,

coarnele şi picioarele din faţă lipsesc, piciorul stâng din spate şi coada sunt rupte; pliul gluteal se păstrează pe o mică suprafaţă.

Dimensiuni: L = 38 mm, H. = 21 mm. CMB, inv. C/261. 3.Corn de bovideu, fragment (fig. 6/8), rupt de la o statuetă zoomorfă, descoperit în

locuinţa 3/1994 (Cas. 4, - 0,40 m) din nivelul inferior, Hallstatt A. Descriere: pastă fină, culoare maronie, ardere oxidantă. Dimensiuni: L = 24 mm. CMB, inv. C/295. 4.Corn de bovideu, fragment (fig. 6/3), rupt de la o statuetă zoomorfă, descoperit în

locuinţa 3/1994 (Cas. 4, - 0,35 m) din nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă fină, culoare roşie/cărămizie, ardere oxidantă. Dimensiuni: L = 25 mm. CMB, inv. C/297. 5.Corn de bovideu, fragment (fig. 6/1), rupt de la o statuetă zoomorfă, descoperit în

locuinţa 3/1994 (Cas. 4, - 0,35 m) din nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă fină, culoare roşie/cărămizie, ardere oxidantă; se păstrează vârful cornului. Dimensiuni: L = 7 mm. CMB, inv. C/297. 6. Picior de la o statuetă zoomorfă, fragment (fig. 6/5), descoperit în locuinţa 3/1994

(Cas. 4, - 0,35 m), din primul nivel (inferior) din Hallstatt A; piesa nu poate fi determinată tipologic. Descriere: pastă fină, culoare cărămizie, ardere oxidantă. Dimensiuni: 24 mm. CMB, inv. C/297. 7. Figurină zoomorfă (cal), fragment (fig. 1/2), descoperită în locuinţa 3/1994 (Cas. 4,

- 0,40 m) din nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă fină amestecată cu nisip, culoare maronie/cărămizie, ardere oxidantă;

capul, piciorul drept din faţă, cele din spate şi o bucată din şold sunt rupte; coama este reliefată, coada scurtă, sexul precizat.

Dimensiuni: L = 53 mm; H = 29 mm. CMB, inv. C/267. 8. Figurină zoomorfă (cal), fragment (fig. 1/4), descoperită în locuinţa 3/1994 (Cas. 4,

- 0,30/0,45m) din nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă fină, culoare crem/cărămizie, ardere oxidantă; se păstrează jumătatea

anterioară; picioarele sunt rupte, gâtul înalt, capul ridicat, botul rupt, coama reliefată; după cum este modelată, pare să indice poziţia ridicată (cambrare).

Dimensiuni: H = 41 mm. CMB, inv. C/258. 9. Figurină zoomorfă (cal), fragment (fig. 1/1 ), descoperită în locuinţa 3/1994 (Cas. 4,

- 0,45 m) din nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă semifină amestecată cu nisip cu bobul mare, culoare neagră/maronie/

cărămizie, ardere oxidantă şi secundară; capul, piciorul stâng din faţă şi cele din spate sunt rupte; gâtul înalt, coama evidenţiată, coada scurtă.

Dimensiuni: L = 51 mm; H = 29 mm. CMB, inv. C/259. 10. Figurină zoomorfă (porc), fragment (fig. 6/11), descoperită în locuinţa 3/1994 (Cas. 4,

-0,45 m) din primul nivel (inferior) din Hallstatt A. Descriere: pastă fină amestecată cu nisip cu bobul mic, culoare roşie/cărămizie/neagră,

124

ardere oxidantă şi secundară; piciorul stâng din faţă, cele din spate şi coada sunt rupte; omoplaţii sunt redaţi prin două proeminenţe, „creastă” pe arcuirea spatelui, botul lung este ridicat, sexul este marcat.

Dimensiuni: L = 42 mm, H = 31 mm. CMB, inv. C/262. 11. Figurină zoomorfă (bovideu), fragment (fig. 6/10), descoperită în S II/1994, C. 32,

- 0,40 m, în nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă semifină cu puţine cioburi pisate mărunt şi nisip cu bobul mare, culoare

roşie/cărămizie, ardere oxidantă; capul şi piciorul stâng din faţă sunt rupte; piciorul drept din spate lipseşte; coada schiţată; piesa este modelată neglijent.

Dimensiuni: L = 39 mm; H (posterior) = 17 mm; H (anterior) 21 mm. CMB, inv. C/268. 12. Figurină zoomorfă (bovideu), fragment (fig. 4/7), descoperită în locuinţa adâncită

1/1995 (S. IV/1995, C. 12, - 0,50 m), din nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă fină, culoare roşie/cărămizie, ardere oxidantă; coarnele, şoldul, coada şi

piciorul stâng din spate sunt rupte, pliul gluteal este marcat. Dimensiuni: L = 35 mm, H = 30 mm. CMB, inv. C/275. 13. Figurină zoomorfă (bovideu), fragment (fig. 4/4), descoperită în locuinţa adâncită

1/1995 (S. IV/1995, C. 9, - 0,80m), din nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă fină, culoare maronie/cenuşie, ardere neuniformă şi secundară; coarnele

sunt rupte parţial, picioarele din faţă, cel drept din spate şi coada lipsesc, pliul gluteal este marcat. Dimensiuni: L = 45 mm. CMB, inv. C/273. 14. Figurină zoomorfă (cal), fragment (fig. 4/2), descoperită în locuinţa adâncită 1/1995

(S. IV, C. 9, - 0,65 m), din nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă fină, culoare roşie/cărămizie, ardere oxidantă; se păstrează zona capului,

coama reliefată, urechi mici. Dimensiuni: L = 29 mm. CMB, inv. C/305. 15. Figurină zoomorfă (bovideu), fragment (fig. 5/1), descoperită în S. IV/1995, C. 8,

- 0,35 m, în nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă fină, culoare neagră/cenuşie, ardere reducătoare; se păstrează aproximativ

jumătate din partea din faţă a piesei; capul şi picioarele sunt rupte, pliul gluteal este marcat. Dimensiuni: L = 16 mm, H = 20 mm. CMB, inv. C/309. 16. Figurină zoomorfă (bovideu/taur), fragment (fig. 4/5), descoperită în Cas. 1/2000, C.

B2, la –0,50 m, în relaţie cu o depunere de lipituri arse (complexul 1/2000) de pe structura valului de apărare6.

Descriere: pastă fină, culoare maronie, ardere oxidantă; coarnele, piciorul drept din faţă şi partea stângă inferioară a corpului sunt rupte; capul are coamă reliefată pe frunte, botul ascuţit; pliul gluteal este evidenţiat; sexul este precizat.

Dimensiuni: L = 34 mm. CMB, inv. C/401. 17. Figurină zoomorfă (bovideu/taur) (fig. 5/3), descoperită în locuinţa 2/20007, în primul

nivel (inferior) din Hallstatt A (Cas. 2/2000, C. A2, -0,40 m). Descriere: pastă fină, culoare maronie, ardere oxidantă; coarnele scurte sunt arcuite spre

interior, botul ascuţit, coada scurtă este lată la bază, pliul gluteal şi sexul sunt marcate. Dimensiuni: L = 30 mm, H = 28 mm.

6 A. László, I. Mareş, B. Niculică, M. Ignat, op. cit., 2001, p. 231. 7 Ibidem.

125

CMB, inv. C /402. 18. Corn de bovideu, rupt de la o figurină zoomorfă (fig. 6/2), descoperit în locuinţa

2/2000 (Cas. 2/2000, C. A2, - 0,30 m) din nivel inferior din Hallstatt A (Cas. 2/2000, C. A2, - 0,30 m). Descriere: pastă fină, culoare cărămizie, ardere oxidantă. Dimensiuni: L = 18 mm. CMB, inv. C /408. 19. Protomă zoomorfă (cap de cal) (fig. 3/3), descoperită în locuinţa 2/1998 = L 2/2000

(S. V/1998, C. 9, -0, 35/-0, 45 m) din nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă fină, culoare roşie/cărămizie, ardere oxidantă; pe bot se află un ornament

alcătuit din două rânduri de puncte imprimate, paralele, orizontale, separate de o linie incizată, decor ce pare să indice un element de harnaşament (căpăstrul ?); pe gât, în spatele capului, se află un pătrat incizat, în interiorul căruia sunt 16 alveole imprimate; capătul gâtului se termină drept, aici fiind incizate trei linii scurte, paralele; este posibil ca piesa să fi fost montată pe un suport; aproximativ o treime de pe o latură a obiectului este ruptă.

Dimensiuni: L = 58 mm CMB, inv. C/315. 20. Figurină zoomorfă (cal), fragment (fig. 4/3), descoperită în locuinţa 2/2000

(Cas. 2/2000, C. A2, - 0,32 m) din nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă fină, culoare maronie, ardere oxidantă; se păstrează partea din faţă a

statuetei; capul este ridicat, urechile sunt scurte, botul este lung şi ascuţit, coama este reliefată, piciorul din dreapta lipseşte.

Dimensiuni: L = 24 mm, H = 33 mm. CMB, inv. C/406. 21. Figurină zoomorfă, fragment (fig. 7/7), descoperită în locuinţa 2/2000 (Cas. 2A/2003,

C. B1, -0,35 m) din nivelul inferior din Hallstatt A8. Descriere: pastă fină, omogenă, culoare cărămizie, ardere oxidantă; se păstrează piciorul din

dreapta cu o bucată din partea din spate a piesei; nu mai poate fi determinată tipologic. Dimensiuni: L = 19 mm, H = 29 mm. CMB: inv. C/474 22. Figurină zoomorfă, fragment (fig. 6/12), descoperită în locuinţa 2/2000 (Cas. 2A/2003,

C. B2, -0,35 m) din nivelul inferior din Hallstatt A9. Descriere: pastă fină, omogenă, culoare cărămizie, ardere oxidantă; se păstrează cornul o

bucată din capul piesei; nu mai poate fi determinată tipologic. Dimensiuni: L = 11 mm. CMB: inv. C/475 23. Figurină zoomorfă (bovideu), fragment (fig. 4/6), descoperită în Cas. 3/2000 (C. B1, la

-0,65 m), în nivelul inferior din Hallstatt A. Descriere: pastă fină, culoare roşie/ cărămizie, ardere oxidantă; aproximativ jumătate din

partea inferioară dreaptă este ruptă; coarnele sunt rupte, pliul gluteal este marcat, coada scurtă este retezată, picioarele sunt lungi.

Dimensiuni: L = 31 mm, H = 30 mm. CMB, inv. C /404. 24. Figurină zoomorfă (bovideu), fragment (fig. 6/7), descoperită în Cas. 3/2000, la 0,10 m

adâncime, în stratul vegetal. Descriere: pastă fină, culoare cărămizie, ardere oxidantă; se păstrează zona capului;

coarnele sunt rupte mai sus de bază, botul este ascuţit, pliul gluteal este marcat. Dimensiuni: L = 20 mm. CMB, inv. C /403.

8 A. László, I. Mareş, B. Niculică, M. Ignat, op. cit., 2004. 9 Ibidem.

126

25. Figurină zoomorfă (bovideu), fragment (fig. 6/4), descoperită în Cas. 3/2000, la 0,10 m adâncime, în solul vegetal.

Descriere: pastă fină, culoare roşie/cărămizie, ardere oxidantă; capul este rupt, gâtul este scurt, pliul gluteal este marcat; aproximativ jumătate din partea din spate lipseşte.

Dimensiuni: L = 31 mm, H = 30 mm. CMB, inv. C /405. 26. Corn de bovideu, rupt de la o figurină zoomorfă (fig. 6/6), descoperit în Cas. 3/2000,

C. B2, la 0,39 m adâncime, în nivelul inferior, Hallstatt A. Descriere: pastă fină, culoare roşie/cărămizie, ardere oxidantă; se păstrează cornul drept cu

o bucată din capul statuetei. Dimensiuni: L = 37 mm. CMB, inv. C /407. 27. Figurină zoomorfă (cal), fragment (fig. 3/2), descoperire întâmplătoare, în anul 1986

(găsită de prof. Florin Hău), aproape de valul de apărare. Descriere: pastă fină, omogenă, culoare maronie/crem, ardere oxidantă; jumătatea din spate

statuetei este ruptă; coama este reliefată şi are două mici alveolări; urechile sunt marcate, botul este ascuţit, piciorul stâng din faţă lipseşte.

Dimensiuni: H = 47 mm CMB, inv. C/256. 28. Figurină zoomorfă (cal), fragment (fig. 1/3), descoperire întâmplătoare, în anul 1986

(găsită de prof. Florin Hău), aproape de valul de apărare. Descriere: pastă fină, omogenă, culoare maronie/crem, ardere oxidantă; piciorul drept din

faţă este rupt de la mijloc, picioarele din spate lipsesc; coama este reliefat, urechile sunt marcate, botul este ascuţit; pe gât sunt imprimate nouă puncte, decor ce poate reda ori un element de podoabă, ori de harnaşament.

Dimensiuni: L = 46 mm; H = 3,8 mm. CMB, inv. C/257. 29. Figurină zoomorfă (cal), fragment (fig. 4/1), descoperire întâmplătoare, în anul 1998,

aproape de valul de apărare. Descriere: pastă fină, culoare cărămizie, ardere oxidantă; se păstrează capul arcuit şi o

bucată din gât; coama este crestată. Dimensiuni: L = 13 mm. CMB, inv. C /316. 30. Figurină zoomorfă (cal), fragment (fig. 3/1), descoperire întâmplătoare, alte date

lipsesc; iniţial a fost atribuită culturii Cucuteni, faza B10, ulterior, a fost încadrată corect11. 31. Figurină zoomorfă (cal) (fig. 2/1) descoperită în locuinţa 1/2004 (S VII/2004, C 11,

-0,41 m), din nivelul inferior de locuire din Hallstatt A; piesa se afla la baza unui femur de animal, fiind poziţionată cu picioarele în sus.

Descriere: pastă fină, omogenă, de culoare maronie/cărămizie, ardere oxidantă; picioarele de pe partea stângă şi coada sunt rupte din vechime, coama este reliefată, botul este ascuţit şi rotunjit, sexul este marcat.

Dimensiuni: L = 36 mm, H = 29 mm. CMB, inv. C/472 32. Figurină zoomorfă, fragment (fig. 7/6), descoperită în locuinţa 1/2004 (S VII/2004,

L 1/2004, C 18, m. 26,80, -0,40 m). Descriere: pastă fină, omogenă, de culoare cărămizie, ardere oxidantă; se păstrează

aproximativ jumătate din partea din spate a piesei; nu mai poate fi determinată tipologic. Dimensiuni: L = 18 mm, H = 21 mm. CMB, inv. C/479

10 N. Ursulescu, M. Andronic, Fl. Hău, Contribuţii la cunoaşterea aşezărilor de pe teritoriul Siretului înainte de constituirea oraşului medieval, în Suceava, XIII-XIV, 1986-1987, p. 85-101. 11 A. László, op. cit., 1994, fig. 52/1.

127

33. Figurină zoomorfă, fragment (fig. 7/2), descoperită în locuinţa 1/2004 (S VII/2004, L 1/2004, C 14, -0,30 m).

Descriere: este lucrată din pastă fină, omogenă, de culoare cărămizie, arsă oxidant; se păstrează o suprafaţă din partea dorsală a statuetei; nu mai poate fi determinată tipologic.

Dimensiuni: L = 15 mm, H = 21 mm. CMB, inv. C/481 34. Figurină zoomorfă, fragment (fig. 7/5), descoperită în locuinţa 1/2004 (S VII/2004,

C 18, -0,40 m). Descriere: pastă fină, omogenă, culoare cărămizie, arsă oxidant; este ruptă aproximativ de la

jumătate, păstrându-se partea dorsală; picioarele din spate sunt scurte şi groase, coada este reliefată; piesa nu mai poate fi încadrată tipologic.

CMB, inv. C/480 35. Corn de bovideu, fragment (fig. 7/8), descoperit în locuinţa 1/2004 (S VII/2004,

L 1/2004, C 16, -0,35 m). Descriere: pastă fină, omogenă, culoare cărămizie, arsă oxidant; baza piesei, ruptă din

vechime, păstrează jumătatea unei perforaţii; poate fi un obiect de podoabă. Dimensiuni: L = 24 mm. CMB, inv. C/476 36. Figurină zoomorfă (cal), fragment (fig. 2/2), descoperită în locuinţa 1/2004

(Cas. 1/2005, - 0, 40 m). Descriere: pastă fină, omogenă, culoare maronie; capul are botul ascuţit, urechile şi coama

sunt reliefate; coada, picioarele din faţă şi cel stâng din spate sunt rupte. Dimensiuni: L: 46; H: 34;Gr: 19 CMB, inv. C/505 37. Figurină zoomorfă (cal), fragment (fig. 2/3), descoperită în locuinţa 1/2004

(Cas. 1/2005, - 0, 55 m). Descriere: pastă fină, omogenă, culoare cărămizie; jumătatea anterioară lipseşte; capul este

rupt; pe gât coama este evidenţiată; piciorele din faţă sunt rupte. Dimensiuni: L: 46; H: 59;Gr: 25 CMB, inv. C/506 38. Figurină zoomorfă (cap de bovideu), fragment (fig. 6/9), descoperită în locuinţa

1/2004 (Cas. 2/2005, - 0, 50 m). Descriere: pastă fină, omogenă, culoare roşie; capul are botul redat schematic; coarnele sunt

rupte. Dimensiuni: LA: 25 CMB, inv. C/509 39. Figurină zoomorfă, fragment (fig. 7/4), găsită în stratul arabil (S VII/2004, C 11, -0,15 m). Descriere: pastă fină, culoare cărămizie, ardere oxidantă; se păstrează partea dorsală a

statuetei; pe coadă se află un punct imprimat, piciorul stâng este întreg, cel drept fiind rupt aproape de la bază; nu mai poate fi determinată tipologic.

Dimensiuni: L = 19 mm. CMB, inv. C/482 40. Figurină zoomorfă, fragment (fig. 7/1), găsită în stratul arabil (S VII/2004, C 6, - 0,17 m). Descriere: pastă amestecată cu puţin nisip cu bobul mare, culoare cărămizie la suprafaţă şi

cenuşie în spărtură, fiind arsă oxidant incomplet; se păstrează partea dorsală a unei statuete care nu mai poate fi determinată tipologic.

Dimensiuni: L = 19 mm. CMB, inv. C/478 41. Figurină zoomorfă, fragment (fig. 7/9), descoperită în stratul arabil (S VII/2004, C 13,

-0,17 m). Descriere: pastă fină, omogenă, culoare cărămizie la suprafaţă şi gri în spărtură, fiind arsă

oxidant incomplet; se păstrează aproximativ jumătate din latura dorsală a unei statuete care nu mai

128

poate fi determinată tipologic. Dimensiuni: L = 18 mm. CMB, inv. C/477 42. Figurină zoomorfă, fragment (fig. 7/3), descoperită în stratul arabil (S VII/2004, C. 11,

- 0,15 m). Descriere: pastă fină, culoare maronie, arsă oxidant; se păstrează corpul statuetei, capul şi

picioarele fiind rupte; nu mai poate fi determinată tipologic. Dimensiuni: L = 33 mm. CMB, inv. C/483 43. Statuetă antropomorfă (fig. 8) descoperită în locuinţa 2/200012, din nivelul inferior de

locuire din Hallstatt A (Cas. 2/2000, la –0,30 m). Descriere: este modelată din pastă fină, omogenă, de culoare maronie, arsă oxidant; are

forma rectangulară, plată; gâtul este evidenţiat printr-o prelungire ruptă aproape de bază; capul lipseşte; pe latura din faţa piesei se află un decor realizat din linii incizate şi puncte imprimate; la gât se găseşte un şir de puncte imprimate, care par să redea un colier (mărgele ?); sub acesta sunt două linii incizate orizontal, paralele; aproximativ pe talie se află un şir de puncte imprimate care desparte două rânduri de linii scurte, oblice, paralele, incizate; dispunerea acestora este în forma crengii de brad; este posibil ca ornamentele de pe trunchi să redea elemente de îmbrăcăminte (centură, veşminte); baza statuetei este uşor lăţită; pe latura din spate nu are decor.

Dimensiuni: L = 41 mm; LA =36 mm; GR = 12 mm. CMB, inv. C /411. Semnificaţia figurinelor zoomorfe şi a statuetei antropomorfe poate fi relaţionată cu

practici magico - rituale oficiate într-un spaţiu domestic (descoperirile din locuinţe). În lotul de figurine zoomorfe de la Siret – „Dealul Ruina” au fost găsite, până acum, numai

reprezentări de animale domestice. Că figurinele zoomorfe au fost „recuzite”, utilizate în cadrul unor ceremonii de cult, în ritualuri casnice, pare să fie versiunea cea mai plauzibilă privind utilitatea lor, acestea fiind obiecte de cult. Prosperitatea turmelor (înmulţire, creştere, protecţie, sănătate) era o condiţie primordială pentru comunitate.

Descoperite într-un număr mare în locuinţe (la Siret – „Dealul Ruina”, proporţia este de 66,66 %), figurinele zoomorfe fac parte din inventarul domestic, legătura lor cu latura spirituală fiind evidentă.

Asocierea de tipuri diferite de figurine zoomorfe în inventarul locuinţelor de pe „Dealul Ruina”, într-un caz fiind şi o statuetă antropomorfă (supra, nr. 43), indică relaţia lor cu anumite practici magico – rituale. Inventarul locuinţelor 3/1994 şi 1/2004 include, pe lângă figurine zoomorfe, şi vase miniaturale (vezi, supra, contextul descoperirii), dar precizăm că locuinţa 1/2004, din cauze obiective, nu a fost dezvelită integral, aşa că numărul pieselor de cult din aceasta poate fi mai mare.

Cercetările arheologice de la Siret – „Dealul Ruina” au documentat faptul că materialele arheologice din complexele de locuit şi din stratul de cultură au suferit degradări diferite, cauzate de condiţiile care au dus la dispariţia aşezărilor hallstattiene timpurii. Nu ne îndoim, aşa cum am subliniat mai sus, că plastica de lut ars a fost deteriorată odată cu distrugerea aşezării hallstattiene. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu statueta antropomorfă căreia îi lipseşte capul. În cazul plasticii de la Siret – „Dealul Ruina” nu avem nici un indiciu care să prefigureze anumite ritualuri de magie „neagră”13, astfel că nu luăm în discuţie acest subiect.

Aspecte legate de viaţa spirituală din prima epocă a fierului sunt cunoscute din practicile de rit şi ritual funerar, din depunerile votive cu caracter sacral şi din plastica zoomorfă şi antropomorfă. Plastica zoomorfă şi antropomorfă din aşezarea culturii Gává – Holihrady, grupul Grăniceşti de pe „Dealul Ruina” se adaugă la descoperirile similare din prima epocă a fierului14. 12 A. László, I. Mareş, B. Niculică, M. Ignat, op. cit., 2001, p. 231. 13 V. Sîrbu, op. cit., p. 47-88. 14 A. László, op.cit.,1994, p.90; A. László, op. cit , 1995; A. László, op.cit, 1996; A. László, op. cit , 2001,

129

Din analiza plasticii zoomorfe şi antropomorfe de la Siret – „Dealul Ruina”, constatăm că numărul exemplarelor descoperite pe suprafaţa cercetată arheologic (43 de piese rezultate din circa 2000 m2, cercetaţi arheologic, din cele aproximativ 30 de ha ale aşezării) este mare. Cu siguranţă că viitoarele cercetări arheologice vor aduce noi completări şi date referitoare la suprastructura spirituală dintr-o aşezare hallstattiană timpurie.

LA PLASTIQUE ZOOMORPHE ET ANTHROPOMORPHE DE L’HABITAT FORTIFIÉ

DU PREMIER ÂGE DU FER, LA CULTURE GÁVA – HOLIHRADY, LE GROUPE GRĂNICEŞTI, DE SIRET – DEALUL RUINA, LE DÉPARTEMENT DE SUCEAVA

Le site archéologique de Siret–Dealul Ruina inclut un habitat fortifié datant du premier âge du fer,

Hallstatt A, la culture Gává – Holihrady, le groupe Grăniceşti, objet de fouilles archéologiques systématiques durant les années 1992, 1994, 1995, 1998, 2000- 2005. On a ainsi examiné des habitations, des âtres et des fosses ménagères. Le matériel archéologique qui en résulte est riche et varié.

Dans cet article, nous avons présenté 42 figurines zoomorphes et une statuette anthropomorphe découvertes à Siret–Dealul Ruina. Du point de vue statistique, la plastique zoomorphe de Siret–Dealul Ruina se présente comme suit: 9 bovidés, 13 chevaux, 1 porc, 9 indéterminés. Du point de vue morphologique, on peut grouper les figurines zoomorphes en: bovidés 45,23 %, chevaux 30,95 %, porcs 2,63 %, indéterminés 2, 38%.

Ces pièces ont été découvertes dans des contextes archéologiques différents: 28 (13 bovidés, 9 chevaux, 1 porc, 5 indéterminés) proviennent des habitations, 4 bovidés sont de la couche de culture, 2 proviennent de la couche végétale, 4 pièces sont des découvertes fortuites. Des ornements décorent deux pièces qui représentent des chevaux: un protomé (supra, no. 19; fig. 3/3) et une figurine (supra, no. 27; fig. 1/3). Les détails du museau (no. 19) et de l’encolure des chevaux (no. 19, 27) semblent indiquer des pièces de harnais (un licol, no.19) et probablement des éléments de parure (no. 19, 27). Du total des 42 figurines zoomorphes, un seul exemplaire, représentant un taureau, est intégralement conservé (supra, no.17; fig. 5/3), les autres pièces ont subi divers degrés d’endommagement.

La statuette anthropomorphe de Siret–Dealul Ruina (fig. 8) a été découverte dans l’habitation 2/2000, dont l’inventaire inclut aussi des figurines zoomorphes: un taureau, un bovin et deux chevaux (fig. 4/3; 5/3; 6/2; 7/7). A la différence des statuettes anthropomorphes du premier âge du fer, la pièce de Siret-Dealul Ruina se distingue par sa forme, par les ornements rappelant certains exemplaires des cultures Gáva-Holihrady et Corlăteni-Chişinău (LÁSZLÓ 1995; 1996; 2001; SÎRBU 1999).

La signification des figurines zoomorphes et de la statuette anthropomorphe peut être mise en relation avec certaines pratiques magiques ou rituelles, officiées dans l’espace domestique (cf. les découvertes des habitations).

Dans le lot des figurines zoomorphes de Siret–Dealul Ruina, on n’a trouvé jusqu’à présent que des représentations d’animaux domestiques. Les figurines zoomorphes étaient des accessoires dont on se servait dans des cérémonies de culte ou dans des rituels domestiques: c’est l’explication la plus plausible concernant leur utilité. L’élevage, la prospérité des éleveurs (reproduction des animaux, accroissement des troupeaux, protection, santé) étaient des conditions essentielles pour la communauté.

Découvertes dans un grand nombre d’habitations (à Siret–Dealul Ruina, le taux en est de 66,66 %), les figurines zoomorphes font partie de l’inventaire domestique et leur trait à la vie spirituelle est évident.

Suite à l’analyse de la plastique zoomorphe et anthropomorphe de Siret-Dealul Ruina, nous avons pu constater le nombre important d’exemplaires découverts dans la zone : 43 pièces découvertes sur les 2000 m2 environ analysés du point de vue archéologique ( du total des 30 hectares de l’habitat). Nous sommes sûrs que les futures recherches archéologiques apporteront de nouvelles données concernant la superstructure spirituelle d’un habitat hallstatt.

p. 30; C.-N. Ursache, op. cit.,p. 41-60; V. Sîrbu, op. cit., 1999, p. 47-88; V. Sîrbu, op. cit., 2004, p. 355-367.

130

La liste des figures

La carte 1. Le site archéologique Siret –Dealul Ruina 1-2, l’emplacement géographique et topographique dans le cadre de la partie nordique du Plateau de Suceava.

Fig. 1. Figurines zoomorphes (chevaux) de Siret –Dealul Ruina. Fig. 2. Figurines zoomorphes (chevaux) de Siret –Dealul Ruina. Fig. 3. Figurines zoomorphes (chevaux) de Siret –Dealul Ruina. Fig. 4. Figurines zoomorphes (cornus grands/bovinés) de Siret –Dealul Ruina. Fig. 5. Figurines zoomorphes (cornus grands/bovinés) de Siret –Dealul Ruina. Fig. 6. Figurines zoomorphes fragmentaires : cornus grands/bovinés (1-9) et porc (10) de

Siret –Dealul Ruina. Fig. 7. Figurines zoomorphes fragmentaires de Siret –Dealul Ruina. Fig. 8. Statuette anthropomorphe de Siret - Dealul Ruina.

131

1

2

Harta 1. Situl arheologicţii nordice a Podi

Siret - . 1-2, amplasareageografică ă, în cadrul păr

Dealul Ruinaşi topografic şului Sucevei.

132

1

2

3

Fig. 1. Figurine zoomorfe (cai) de la Siret - .Dealul Ruina

4

133

Fig. 2. Figurine zoomorfe (cai) de la Siret - .Dealul Ruina

1

2

3

134

2

Fig. 3. Figurine zoomorfe (cai) de la Siret - .Dealul Ruina

3

1

135

1 2 3

4

5 6

7

Fig. 4. Figurine zoomorfe (cornute mari / bovidee)de la Siret - .Dealul Ruina

136

1

2

3

4

Fig. 5. Figurine zoomorfe (cornute mari / bovidee)de la Siret - .Dealul Ruina

137

12 3

45

6

7

8

10

Fig. 6. Figurine zoomorfe fragmentare: cornute mari / bovidee (1-9) şiporc (10), de la Siret - .Dealul Ruina

9

11

138

Fig. 7. Figurine zoomorfe fragmentare de la Siret - .Dealul Ruina

1

2

3

45

6 7

8 9

139

Fig. 8. Statuetă antropomorfă de la Siret - .Dealul Ruina

1

140

MEMORIALISTICĂ

POETUL G. TUTOVEANU (1872-1957),

FIGURĂ TUTELARĂ A CULTURII BÂRLĂDENE

C. D. ZELETIN∗

Key words: George Tutoveanu, poet, upper spirit, culture.

O primă problemă, în limitele acestui subiect, constă în întrebarea dacă există sau nu cultură bârlădeană prin care să se înţeleagă altceva decât “cultură produsă în ţinuturile Bârladului de către oamenii locului” şi, dacă da, care ar fi caracteristicile ei. Răspunsul: da, există o cultură bârlădeană ce dispune de un discret profil propriu, cultură recognoscibilă de către un ochi exersat sau măcar atent. Căci tensiunile puternice ale unui spirit critic evaluator destramă uşor configuraţia firavă a acestei specificităţi, a acestui profil nu prea acuzat, iar adevărul, vorba lui Platon, nu poate fi văzut decât în lumina iubirii. Culturii bârlădene îi sunt proprii fidelitatea faţă de ţinut şi echilibrul dintre respectul faţă de tradiţie şi ispita înnoirii. Această cultură a răspuns totdeauna provocărilor noului, trecându-le însă prin flitrul unei complicate sensibilităţi la ceea ce trecutul a sedimentat. Îi este proprie, de asemenea, o nostalgie fără leac, privită fatidic şi trăită ca o luptă duioasă, chiar dacă modulată de simţ autocritic, e accentuată. Mă întreb dacă I.Al.Brătescu-Voineşti nu a răspuns cumva tocmai acestei însuşiri publicându-şi schiţa Puiul, capodoperă a genului, în revista bârlădeană Făt-Frumos (1906). A. Vlahuţă a şi creat, mai în glumă, mai în serios, entitatea morbidă bârlădenită cronică, de care suferă mai toţi scriitorii plecaţi din Bârlad, şi dintre care cei mai notorii sunt Vlahuţă însuşi, dar mai ales poetul G. G. Ursu... Ar mai trebui luată în consideraţie şi pornirea de a ctitori, bine ilustrată de trecutul Bârladului, dar şi de prezentul lui. Ea îmbracă o felurime impresionantă, uneori învăluită în discreţie, alteori pălmuind prezentul precar cu ostentaţie. Aş adăuga şi un element de nelinişte funambulescă a tineretului artistic, dar care tineret nu se poate detaşa de tradiţia simţită ca fatalitate... Un alt aspect, oximoronic, al unora dintre intelectualii creatori ai Bârladului, stă în însăşi negarea culturii bârlădene, pe care o produc în timp ce o contestă, fericiţi că se sinucid. E o contestare aprigă, ea ascunzând mai curând o răzvrătire faţă de sine însuşi. Este, în acest caz, o manifestare a afecţiunii prin faza negativă a undei, dar tot afecţiune, dincolo de ea aflându-se o dureroasă ciudă autobiografică. Gravă ar fi linia zero a mişcării sufleteşti şi nepăsarea, cărora le prefer vehemenţa contestatară, corespunzătoare unui afect rănit. Dar, rănile se vindecă...

Poetul G.Tutoveanu şi-a pus însuşirile de căpetenie, statornicia, moderaţia şi deschiderea sufletească, în ctitorirea cărturărească bârlădeană. El şi-a ales anume Bârladul, Craiova, Olteniţa, Fălticeni şi Focşani. Făcând unele eforturi, putea să rămână în oricare dintre ele. Creator al Bibliotecii Publice din Bârlad, pentru îmbogăţirea căreia a făcut pletorice campanii de presă, poetul a fost şi creator de presă, infuzând spiritul său în fapta de presă. Făt-Frumos rămâne prima lui ctitorie. Făcea parte din structura ce avea drept cheie de boltă Semănătorul bucureştean, publicaţie întemeiată de bârlădeanul A. Vlahuţă şi de năsăudeanul G. Coşbuc, ambii fiindu-i directori între 1901 şi 1902. Semănătorul a fost secundat de Luceafărul, apărut la Budapesta în 1902 şi condus, printre alţii, de Octavian Goga şi Octavian C. Tăslăoanu. Să se remarce faptul că denominaţia Semănătorul a fost preluată, prin A. Vlahuţă, de la revista Semănătorul din Bârlad (1870-1874 ; 1876), condus de Ion

Popescu, Ştefan Neagoe, I. C. Codrescu şi Panait Chenciu. Era un transfer de idealuri de la o revistă la alta, lămurite şi amplificate progresiv, şi el consta în cultivarea respectului aproape religios pentru trecutul ţării, a sentimentului de bravură şi de onoare, toate puse în slijba ideii de unire a tuturor românilor, a ridicării morale şi materiale a ţării.

∗ Scriitor, preşedinte de onoare al Academiei Bârlădene, Bucureşti.

141

Propaganda conservatoare (1909-1918) este a doua revistă căreia G. Tutoveanu şi soţia lui, Zoe G. Frasin, i-au asigurat o puternică amprentă scriitoricească şi în general spirituală. Revista era politică, a Partidului Conservator din judeţul Tutova, dar şi optica lui G. Tutoveanu era una conservatoare, de nuanţă junimistă. În sfârşit, G. Tutoveanu a întemeiat revistele Academiei Bârlădene, societate artistică fondată la 1 mai 1915 de către un poet, un etnolog şi un preot, adică: G. Tutoveanu, Tudor Pamfile şi Toma Chiricuţă. Prima dintre ele a fost Florile Dalbe (1919), întemeiată de G. Tutoveanu, V. Voiculescu şi Mihail Lungianu, urmată de Graiul Nostru (1925-1927) şi Scrisul Nostru (1929-1931), care i-a avut drept secretari pe Vasile Damaschin şi G. G.Ursu, care pe atunci – şi cincisprezece ani mai târziu – iscălea G. Ursu.

Tutela exercitată de poet decurgea din puterea lui de seducţie artistică, din faptul de a-şi face din artă ideal suprem şi din farmecul lui personal, care-l impresiona până şi pe durul cu oamenii Tudor Arghezi. Era o putere nativă, dirijată de suflet, nu numai de conştiinţă, căreia exerciţiul nu-i adăuga nimic. O putere bună prin ea însăşi, calmă şi pătrunsă bucurie filtrată. Puterile exteriorităţii nu-l înrâureau, deşi le-a deţinut fără să şi le dorească. Astfel, Nicolae Iorga le-a numit, în guvernarea sa (18 aprilie 1931- 5 iunie 1932), prefect al judeţului Tutova, nu de dragul vreunei atracţii paronimice (Tutova – Tutoveanu), ci din preţuire pentru om şi pentru scrisul lui. De altfel, marele istoric a căutat să urce în demnităţi câţi mai mulţi scriitori. Pe Ion Buzdugan, poetul basarabean secretar al Sfatului Ţării, care a contribuit esenţial la unirea Basarabiei cu Patria Mamă în 1918, membru al Academiei Bârlădene, l-a numit subsecretar de Stat la Ministerul Industriei şi Comerţului, ministru fiind tecuceanul Mihail Manoilescu, pe prezatorul Ion Dongorozi prefect al judeţului Tecuci ş.a.m.d.

În deceniile comunismului, interdicţia absolută privea toate societăţile libere, astfel că Academia Bârlădeană a intrat într-o umbră ce lua aparenţele inexistenţei, mai ales că poetul G. Tutoveanu era bătrân. În realitate, ea continua să existe, însă translocată la Bucureşti, unde lucrurile erau mai amestecate, la Bârlad G. Tutoveanu menţinând numai amintirea ei, înconjurat cu ardoare înnăbuşită de câţiva scriitori din localitate, ca G. Constandache, I. Manta-Roşie, I. Şuşnea, cărora li s-a adăugat cultivatul avocat C. Dornescu. La Bucureşti, s-au reîntâlnit câţiva dintre membrii fondatori: Toma Chiricuţă, V. Voiculescu, Ion Buzdugan, Virgil Nitzulescu, Dimitrie Iov şi tinerii de altădată ai Academiei Bârlădene, acum oameni maturi, G. G. Ursu, Romulus Dianu, Ion Ioniţă, V. Damaschin, G. Damaschin, Paul Viscocil, Florica Ionescu-Tutoveanu, Emil Tudor, Cicerone Mucenic, Romulus Boteanu, ş.a. Lor li se adaugă câţiva dintre conferenţiarii de altădată, invitaţi ai Academiei Bârlădene, Ionel Teodoreanu, Tudor Vianu şi, mai târziu, după ieşirea din recluziune, Nichifor Crainic. Important şi mişcător e faptul că G.Tutoveanu continua să tuteleze de la distanţă, prin prestigiu, viaţa de la Bucureşti a societăţii pe care o înfiinţase cu decenii în urmă... Prieten al unor scriitori bârlădeni, lui Perpessicius îi plăcea să se declare, în taină, părtaş la viaţa Academiei Bârlădene şi păstra legătura cu fondatorul ei prin corespondenţă şi prin cel ce scrie aceste rânduri.

Suavul poet G. Tutoveanu a coborât, când a fost cazul, şi în planul realităţii celei aspre, tutela deplasându-se din cuibul idealităţilor estetice al Academiei lui spre organizarea apărării unor scriitori de aici, ameninţaţi, răniţi ori de-a dreptul distruşi de ferocitatea realităţii. Astfel, când tânărul prozator D. Fărcăşanu, încolţit de cămătari, s-a sinucis, G. Tutoveanu a hotărât înfiinţarea Ligii împotriva cametei. Asociaţia a rămas importantă mai mult prin poziţionarea opiniei publice decât prin rezultatele scontate de poeţii deznădăjduiţi, Bârladul continuând să trăiască sub tutela neagră a negistorilor cămătari, izvor de suferinţă, nedreptate şi moarte...

În fine, ca apropiat ce i-am fost, mă simt dator să scot la lumină un fapt moral mai puţin frapant dar nu de mai mică însemnătate. La sfârşitul deceniului 4 şi începutul deceniului 5, bătrânul poet a rezistat presiunii politice de a elogia comunismul şi de a publica poezie aservită lui. Nu era deloc uşor. I s-au trimis mesageri în vederea aceasta. Pe mulţi dintre ei îi ştiu... I s-au sugerat canale: Mihail Sadoveanu, de pildă, ajuns mare dregător, căruia G. Tutoveanu i-a vegheat, la Fălticeni, începuturile literare, care aveau să conducă la debutul, în 1904, de-odată cu patru volume. Pe deasupra, îi şi botezase una dintre fiice. Poetul s-a limitat la a-i dedica două sonete, şi acelea scrise înainte de al doilea război mondial... Pe de altă parte, a rezistat şi presiunii unor apropiaţi – unii foarte apropiaţi ! – care îl împingeau la compromisuri de natură a-i înlesni reintrarea în viaţa

142

literară... Cumpănit în toate, ştiind bine ce înseamnă pentru neamul şi ţara sa comunismul, maestrul s-a mulţumit cu ceea ce scrisese şi publicase până atunci, fericit că Sadoveanu nu i-a răspuns şi menţinându-se într-o moralitate perfectă. A continuat să scrie atât cât putea, fidel sieşi, şi să se intereseze cu discreţie de scrisul tinerilor, cu dragoste, cu nobilă însufleţire şi, când era cazul, cu o admiraţie mărturisită unor poeţi prea tineri ca să nu rămână uimiţi de revărsarea, bine dozată de altfel, a generozităţii sale, ceea ce-l aureolează în posteritate.Spiritul tutelar al maestrului G. Tutoveanu s-a dovedit creator mai ales prin faptul că se exercita liber, respectând libertatea şi gustul artistic al celor ce se aflau în zona lui de iradiere. Îl înzestrase Dumnezeu cu supleţe enigmatică şi cu un respect adânc pentru devenire. Era un învăţător de zone alpine. Graţie acestor însuşiri, trăia armonios, inducea armonie şi vedea departe. Era un om al zărilor.

LE POÈTE G. TUTOVEANU (1872-1957), FIGURE TUTÉLAIRE DE LA CULTURE DU BÂRLAD

L’esprit tutélaire de l’écrivain George Tutoveanu (1872-1957) s’est manifesté de bonne heure dans

le domaine du journalisme littéraire, dans la création de l’Académie de Berlad (le 1-er mai 1915), société artistique qui subsiste encore après neuf décennies d’existence continuelle, ainsi que dans l’encouragement infusé à la jeunesse dédiée à la littérature. C’était une tutelle sous-entendue, non affichée, jamais sollicitée et jamais offerte. Cette autorité ne réside pas dans l’orgueil ou dans la vanité, souvent propres aux artistes, mais dans son prestige et dans son amour pour la poésie, pour les écrivains et pour les valeurs spirituelles de sa ville natale, Berlad.

Sous le régime communiste, qui tendait à asservir toute création artistique et toute forme d’ expression de la liberté à son intérêt politique et dictatorial, le poète a continué, par sa valeur de symbole et sa position réservée à l’égard du communisme, d’influencer la conduite morale et la formation artistique des jeunes écrivains.

143

ANA ASLAN. CELEBRITATE ŞI MEMORIE LOCALĂ

Elena ILIE∗

Key words: Ana Aslan, celebrity, Gerovital. Este o realitate că oraşele porturi - oraşele cosmopolite, precum Brăila modernă, sunt

germinatoare ale noului, ale ineditului şi, drept rezultat, generatoare de progres economic, social şi cultural. Dar factorii acestor realizări sunt oamenii - pentru Brăila, o amestecătură de naţii din plămădeala cărora s-au născut or s-au format mari personalităţi, acoperind o arie largă a preocupărilor umane, de la cele pur ştiinţifice la cele aplicative, or de la cele ce intră în domeniul gândirii reflexive la cele ale artei, creaţiei, la rându-i de toate genurile. Într-o rememorare aleatorie înscriem aici pe Panait Istrati şi Mihail Sebastian, pe Nae Ionescu şi Vasile Băncilă, pe Anton Dumitriu şi Edmond Nicolau, pe Mina Minovici şi Ana Aslan, pe Hariclea Darclée şi Maria Filotti, pe Octav Angheluţă şi Ianis Xenachis şi pe mulţi, foarte mulţi alţii ce au purtat pretutindeni, în ţară sau în afara ei, obârşia brăileană. Şi aici, dacă îmi este permis, voi cita, revelatorul gând despre brăileni al lui Nae Ionescu:”

Din acest neam de oameni - amestec inedit de naţii, de aspiraţii, de talente, s-a născut la „Anul una mie opt sute nouăzeci şi şapte…Copilu Ana-Vasilichia… la ora dece înainte de amiad în Brăila la locuinţa părinţilor sei, din strada sfântului Nicolai Coloria Albastră fica al Domnului Mărgărit Aslan de ani cinci deci şi şapte profesia proprietar de naţiune armiană, de fel din oraşul Focşani şi a Doamnei Sofia de ani trei deci şi trei ambii de religie grigoriană…”1 (foto nr. 1)

Întrucât tatăl, Mărgărit, era unul dintre epitropii Bisericii Armene din oraş, biserică cu hramul Sf. Mării, presupunem că ritualul botezului s-a săvârşit aici. (foto nr. 2) Din păcate nu avem nici un alt document care să întărească acest fapt. Poate, faptul menţionat de prietenii din anii săi cei din urmă precum că marea savantă Ana Aslan purta în permanenţă o iconiţă a Maicii Domnului.

Din perioada copilăriei Anei Aslan, Secţia Memoriale a Muzeului Brăilei deţine imaginea sa imortalizată într-un portret semnat D. Theodoridis2, comandă a părinţilor micuţei Ana Vasichia. (foto nr. 3)

Legat de această etapă remarcăm faptul că grijile materiale nu au fost cunoscute în familia Aslan, familie înstărită ca mai toate familiile de armeni de aici: tatăl proprietar şi membru în conducerea Societăţii de Binefacere a Armenilor din oraş, mama cu zestre bună şi temeinică educaţie de pension. Ele, grijile, se fac simţite abia după moartea tatălui, duse cu demnitate de energica Sofia Aslan. Documentele vremii păstrează puţin din istoria familiei pentru această perioadă: inventarele de imobile (anii 1899, 1905) care indică pe aceeaşi stradă locuinţa familiei Aslan3 şi perioada şcolarităţii fetiţei Ana Aslan consemnată în foile matricole.

Itinerariul pentru eleva Ana Aslan a fost unul obişnuit până la un punct. Cursuri la o şcoală particulară de fete din oraş, Institutul Romaşcanu şi susţinerea examenelor la o instituţie şcolară de stat - Liceul Real „Nicolae Bălcescu”, liceu de băieţi.

După dispariţia tatălui, familia se mută la Bucureşti unde Ana Aslan va continua studiile liceale şi pe cele universitare de specialitate.

Pentru perioada brăileană, parcurgerea documentelor şcolare aflate în arhiva4 Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu” din oraş, ne-au permis să reconstituim anii de gimnaziu ai Anei Aslan. Este interesant de urmărit situaţia şcolară a elevei Ana Aslan din această perioadă. (foto 4). În „Tablou de situaţia elevilor preparaţi în particular. Sesiunea din Iunie 1908, Clasa I iu”, Aslan ∗ Casa memorială „D.P. Perpessicius” Brăila, str. Cetăţii nr.70, Brăila.E mail: elenilie@gmail.com. 1 Act no 4 , Registrul pentru născuţi nr.13/1897, f. 3 v., Directia Nationala a Arhivelor Statului, Braila. 2 Pe plăcuţa de bronz, inscripţia: D. THEODORIDES/ PORTRAIT DE MELLE ASLAN. 3 Direcţia Naţională a Arhivelor Statului, Brăila, Fond Primăria Brăila, dos. 225/1899. 4 Mulţumim d-nei Valerica Ioniţă pentru înlesnirea accesului la informaţii.

144

Vasilichia, aflată la poziţia nr.1, parcurge examenele cu note mici şi mijlocii, la religie, română, franceză, istorie, geografie, ştiinţele naturii, caligrafie, desen, gimnastică şi nu va promova examenul de matematică ! Anul următor, 1909, într-un tablou similar, apare cu numele complet - Aslan Ana Vasilichia şi va trece toate examenele, fără însă a străluci la vreo materie, poate cu excepţia muzicii unde are ca notă finală 9. Probabil nota bună de la această materie s-a datorat mediului familial - o familie în care se asculta muzică şi se vorbeau câteva limbi străine; de altfel, notele bune la limbi străine se vor fi datorat de bună seamă deopotrivă familiei şi străzii brăilene de sfârşit şi început de secol unde, un amestec ciudat şi totodată inedit de naţii (români, greci, evrei, bulgari, armeni, francezi, italieni, lipoveni ş.a.) vorbeau cu lejeritate mai multe limbi, ceea ce făcea posibilă învăţarea acestora de către copii în chiar acest mediu informal.

Revenind la foile matricole, situaţia şcolară a Anei Aslan din anii anteriori se repetă şi în următoarea sesiune, cea din 1910. Abia la examenul final de clasa a IV-a din sesiunea iunie 1911 obţine o medie finală de 9 la limba română şi de 8 la franceză, la celelalte materii aprecierile fiind de la 5 la 7. Ca absolventă a clasei a V-a, primă clasă a ciclului liceal la secţia modernă, are o susţinere mai bună a examenului final: media 9,50 la istorie şi 8 la matematică! Aşadar o creştere substanţială a performanţei la materia care-i adusese mari probleme şi, o notă apreciativă la fizico-chimice, în primul an de studiu al acestor materii - 7,50. Este primul indiciu al unei pasiuni ce o va duce, în anii maturităţii, la statutul de inventator al celor două medicamente minune, Gerovital H3 şi Aslavital cu care românca Ana Aslan a intrat în galeria marilor savanţi ai lumii.

Cert este însă că o parte din tenacitatea pe care a dovedit-o în întreaga viaţă este atât moştenire genetică, mama sa excela în această privinţă, dar şi amprenta mediului brăilean în care s-a format până la 13 ani când, după moartea tatălui, familia părăseşte oraşul şi se mută în Bucureşti. Sfârşitul de secol XIX şi începutul secolului XX este una dintre etapele cele mai tumultuoase din existenţa oraşului modern Brăila: acumulările de tot felul din economie, comerţ, cele urbanistice propulsează oraşul printre cele mai vii, mai active, mai pline de iniţiativă şi mai prospere din România. Episodul aviatic, al războiului, cele întâlnite în exercitarea profesiunii, toate însumate, definesc pe Ana Aslan drept o luptătoare prin excelenţă şi o fire temerară, dornică şi aptă să deschidă porţi ce păreau ferecate pentru mulţi cercetători, iar pentru românii epocii comuniste, revelaţia lumii ştiinţifice.

***** Pentru Brăila şi brăileni, semnele şi însemnele ce marchează obârşia celei mai nemuritoare

dintre fiice, Ana Aslan sunt câteva. Multe, poate vor zice unii; puţine poate vor zice alţii… Cert însă, ele sunt expresia atitudinii autorităţii - politice, administrative şi culturale locale -, a dimensiunii conştientizării valorii şi valorificării maxime a unei personalităţi ce poate reprezenta oricând şi oriunde emblema oraşului.

Ana Aslan, devine cetăţean de onoare al municipiului Brăila postmortem, în 31 martie 19975. Urbea natală reuşeşte să-i recunoască meritele abia acum, după încercarea nereuşită, din anii 1980 când, aflată în faţa „comitetului de iniţiativă”, pentru acordarea acestui titlu, Ana Aslan, cu nobleţea-i caracteristică, trece peste momentul stânjenitor al imposibilităţii acordării titlului datorită unei lacune în traseul aprobărilor de acest fel: comitetul, de altfel de apreciat pentru efortul şi interesul manifestat, are „revelaţia” neputinţei omagierii în acest fel a uneia dintre cele mai celebre fiice ale Brăilei, urmare a lipsei acordului „cabinetului doi! Demnitatea şi delicateţea cu care marea doamnă a ştiinţei româneşti a trecut peste penibilul momentului sunt singurele care salvează nereuşita totală a întreprinderii.

În anii `80, un alt episod legat de Ana Aslan şi Brăila dezvăluie pe de o parte legăturile profunde ale savantei cu oraşul ce i-a conturat personalitatea, pe de alta parte, preţuirea şi recunoaşterea locului său în lumea personalităţilor lumii. Reluăm aici, pe scurt, povestea … La solicitarea unei echipe de filmare a televiziunii italiene, care, sub egida UNESCO, realiza un documentar al căror subiecţi erau mari personalităţi ale lumii culturale şi ştiinţifice, la ele acasă,

5 Hotărârea Consiliului Municipal nr. 29/ 31.03. 1997.

145

d-na Ana Aslan a preferat ca la începutul episodului dedicat ei, să plimbe viitorii spectatori pe străzile Brăilei copilăriei şi adolescenţei pe care nu le-a uitat sau renegat vreodată. Rememorarea acestei atitudini azi, ar trebui cu siguranţă reevaluată şi luată drept etalon al

Alţi marcatorii ai memoriei Anei Aslan în Brăila sunt reprezentaţi de bustul amplasat la intersecţia străzilor Mihai Eminescu, fostă Regală şi Ana Aslan, fostă Sf. Nicolae6 (foto nr. 5 - 6), casa în care s-a născut şi a locuit la Brăila şi placa comemorativă7(foto nr. 7 - 8).

Se adaogă o colecţie8 cu obiecte personale precum mobilier, obiecte de artă decorativă - Ana Aslan era o mare consumatoare de artă şi cu talent în arta picturii -, piese arheologice, medalii, plachete, distincţii, ce se află în patrimoniul Muzeului Brăilei, Secţia Memoriale. Expuse o singură dată, în 1999, la puţină vreme de la transferul lor îşi aşteaptă şi acum, spaţiul potrivit pentru o expoziţie permanentă.

*****

O boală căreia i se împotriveşte până la final cu tenacitatea-i cunoscută, o învinge pe cea pe care viaţa, greutăţile şi dificultăţile marilor sale proiecte nu au putut-o învinge. Trece graniţa dintre aici şi dincolo, lucidă până în ultima clipă, la 19 mai 1988, în ziua Înălţării Domnului, ca o bună creştină. Prietenii şi bunii săi colaboratori au mărturisit faptul că, din trusa ei de medic nu lipsea niciodată o miniatura a Sfintei…Materie şi spirit, rigoare ştiinţifică şi credinţă în divin, o îmbinare perfectă a dualităţii, un produs de geniu născut în mereu surprinzătorul oraş de la Dunăre.

*****

Trecerea sumară peste Brăila de sfârşit de veac XIX şi început de XX, cu opririle necesare a

înlesnit marcarea unei părţi doar a factorilor ce au contribuit la ceea ce avea să fie Prof. univ. dr. Ana Aslan, d-na academician Ana Aslan, sau, simplu, d-na Doctor; cea căreia, aşa cum îşi amintesc colaboratorii, i se deschideau, cu onoruri, uşile marilor academii ale lumii; cea a cărei memorie este vie în Italia, Grecia, America Latină; cea care a dăruit oamenilor de vârsta a treia vitalitate trupească şi integritate mentală…

Urmând regulile succesului de astăzi, putem afirma că Ana Aslan este un brand al succesului. Al celui românesc. Cine se ocupă de el ?

6 Strada a purtat mai multe nume: iniţial Slatineanu, după numele primului ocârmuitor al Brăilei eliberate; apoi Sfântul Nicolae, după biserica ridicată aici la 1834-1837, restaurată în 1865 şi care a servit drept catedrală a oraşului; C-tin. Berlescu, după un alt primar vrednic al urbei şi care-şi avea locuinţa aici; Eliberării după 1945, când era firesc pentru cei ce ne conduceau destinele ca străzile să poarte nume dintre cele mai generale. 7 Casa are o dublă valoare memorială, întrucât aici a locuit anterior C. C. Hepites, a cărui placă comemorativă se află pe laterala casei din str. C.C. Hepites. 8 Intrate în patrimoniul Secţiei Memoriale a Muzeului Brăilei în 1990 prin transfer de la Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti.

146

List of illustration Photo 1 – Ana Aslan’s birth certificate. Photo 2 – The Armenian Church. Photo 3 – Ana Aslan’s portrait, by D. Theodoridis. Photo 4 – Paper registration of the student Ana Aslan, 1st class, f.1. Photo 5 – The street. Photo 6 – The street Ana Aslan. Photo 7 – The house Ana Aslan. Photo 8 – Commemorative plaque.

ANA ASLAN. CELEBRITY AND LOCAL MEMORIE

The year 2007 has a double meaning regarding Ana Aslan. The first is that we celebrate 110 years

since the birth of the author of the formula of eternal youth, the first of the two miracle drugs, GEROVITAL H3 and ASLAVITAL, that has placed her in the Pantheon of the great inventors of the world. Secondly, there are 55 years since the opening of the Institute for Geriatric Medicine and Gerontology. After this model there were created and are functioning, over 90 institutions all over the world, all bearing Ana Aslan's name.

Hence this homage, the remembrance of a few moments, episodes from the life of one of the most well-known Romanian personalities throughout the world.

147

Foto 1. Act de naştere Ana Aslan.

148

Foto 2 – Biserica Armeană.

Foto 3 - Portret Ana Aslan, semnat D. Theodoridis.

149

Foto 4 - Foaia matricola a elevei Ana Aslan, clasa I, f.1.

150

Foto 5 – Strada.

Foto 6 - Strada Ana Aslan.

151

Foto 7 - Casa Ana Aslan.

Foto 8 - Placa comemorativă.

152

NICHITA STĂNESCU - IDOLUL ŞI SIMBOLUL UNEI GENERAŢII

Mihai BANDAC∗

Key words: Nichita Stănescu, poet, symbol.

„Mulţi, foarte mulţi oameni ar dori să scrie măcar un singur vers ca Mihai Eminescu,

dar nimeni, absolut nimeni, n-ar accepta să trăiască măcar o singură zi din viaţa lui” Nichita Stănescu

La sfârşitul anilor '60, la cenaclul Nicolae Labiş al Uniunii Scriitorilor, aveam să-l văd pentru prima dată pe Nichita Stănescu. Era alături de Ioan Alexandru, Gheorghe Pituţ, Marin Sorescu, Gabriela Melinescu, Cezar Baltag, Fănuş Neagu, Ileana Mălăncioiu, Ion Lăncrăjan, Constanţa Buzea, Petru Popescu, Adrian Păunescu, Dumitru Ţepeneag, Sânziana Pop, Grigore Hagiu, Constantin Abăluţă, Iosif Naghiu, etc. Apărea însă foarte rar şi de fiecare dată stârnea rumoare printre participanţi, cei din sală sau cei de la masa prezidiului. În februarie 1970, graţie unui gest entuziast al prietenei sale, poetesa Smaranda Jelescu, aveam să-l întâlnesc, în casa altei poetese dragă lui, Vera Lungu, să-l cuceresc, recitându-i Moartea căprioarei, Primele iubiri, Eu sunt spiritul adâncurilor ale genialului Nicolae Labiş, sau Sora mea, a mai tânărului său confrate Ioan Alexandru şi să mă ia cu el, acasă în Drumul Taberei unde îl aştepta cea mai mare iubire a vieţii lui, o altă distinsă, îndrăgită şi foarte frumoasă poetesă, Gabriela Melinescu. După o noapte fantastică, în care, spre disperarea iubitei nerăbdătoare să rămână singură cu idolul ei –

rătăcit prin Bucureştiul troienit preţ de trei zile – şi în care la cererea lui, am recitat acompaniat la chitară poeziile pe care le ştiam şi le iubeam – nici una de a sa – am adormit amândoi pe mocheta din bucătărie unde l-am şi părăsit dimineaţa, pentru a pleca să-mi ţin cursurile de la Facultate. A doua zi, am avut marea surpriză, să mă trezesc cu el, la atelierul aflat în acelaşi cartier, în fruntea unui alai de scriitori şi să petrecem o fabuloasă zi de iarnă. La despărţire, mi-a cerut chitara cu care-l acompaniasem şi mi-a dedicat în versuri, gândurile şi sentimentele ce i le provocasem. Nu ştiam desigur atunci, că ea, chitara respectivă, va deveni piesă de muzeu. ...............................................................................................................................................................

Avea să revină de multe ori în acel atelier. Deobicei primăvara, de Paşti, sau la începutul verii – acolo era foarte răcoare – şi mai ales la început de toamnă, când pe 5 octombrie, cu ocazia aniversării zilei mele de naştere, începea Bandaciada – cum îi spunea el perioadei cuprinse între această dată şi 8 noiembrie, ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, când ea se încheia.

................................................................................................................................................................ ∗ Artist plastic, Bucureşti.

153

La solicitarea marelui actor şi dascăl, Octavian Cotescu, invitat să se întâlnească cu studenţii din anii III de la actorie şi regie de teatru, se dovedea de fiecare dată, un pedagog forte inspirat, nunaţat şi convingător. Au rămas memorabile: lecţia despre cub, despre simbol, despre Eminescu, despre statuia sculptorului Gheorghe Anghel de la Atheneu. A fost foarte legat de cauza Eminescului. M-a luat cu el de multe ori, la începutul anilor '80, la nişte misterioase şi tensionate şedinţe, care se ţineau la Muzeul Literaturii, în puterea nopţii, până spre dimineaţă, ferite de ochii indiscreţi şi dedicate în totalitate şanselor de editare a Integralei Eminescu. La sugestia lui am realizat şi se află la Slobozia, pe peretele Palatului Culturii – Ionel Perlea, lucrarea de artă monumentală – Zeiţa Ceres, iar la Paltul Copiilor, cele două mari lucrări de artă monumentală: Eminescu şi muzele poeziei şi Arta populară şi muzele. ................................................................................................................................................................ Memorabilă o consider a fi vizita pe care a făcut-o la TVR – şi la care m-a rugat să-l însoţesc – la invitaţia lui Tudor Vornicu, pentru o emisiune de o oră ce urma să-i fie dedicată şi difuzată în direct, în fiecare sâmbătă la prânz: „O oră cu Nichita Stănescu”. Cu foarte mare greutate a reuşit să-l convingă pe amfitrion şi echipa lui minunată, că trebuie filmată acasă la el, adică acasă la artist. ............................................................................................................................................................... Activişti ai suferinţei, era apelativul său preferat, de multe ori la întâlniri prieteneşti. Mai ales după încercarea – foarte violentă şi dură, de blocare de către Directorul Muzeului de Artă (în acord cu prietenul său, generalul Dima şi desigur alţi activişti de teapa lor) a manifestării din 15 iunie 1983, dedicată lui Miahi Eminescu. Se simţea foarte bine în compania lui Dumitru Fărcaş şi a lui Ghiţă Mureşan şi cânta cu ei cu precădere cântecul maramureşan:...Când s-o'npărţit norocu, fost-am plecat la lucru... ............................................................................................................................................................... La ultima sa întâlnire cu Ilie Purcaru, de la mine din casă, din 25 iunie 1983, în vederea unui interviu consistent, la o călduroasă precizare a acestuia: clasic în viaţă, răspundea cu un ton de amară ironie: care clasic....care viaţă, bre.... Tot în acel dialog, marcat de nuanţe testamentare, foarte nemulţumit de evoluţia relaţiilor cu unul dintre foştii aşa zis prieteni şi chiar cu o persoană din intimitatea sa, îşi argumenta în apoteoză nemulţumirea: şi are păreri literare dom'le...şi mie îmi pare foarte rău că are păreri literare...eu însumi n-am păreri literare...dar'mite ea...şi nici nu mai ştiu dacă mai stau mult în această împerechiere... Îl anunţa astfel, pe Ilie Purcaru şi pe cei câţiva prieteni, că va pleca de acasă şi se va desface de acea căsătorie nereuşită şi pe care o simţea că-i este potrivnică. ................................................................................................................................................................ Nesomnul – după cum scria prietenul său de o viaţă, Gheorghe Tomozei – i-a fost fatal. Cedând pentru o scurtă perioadă, casa de pe Căderea Bastiliei (care i-a fost repartizată din cele mai înalte dispoziţii şi în care urma să locuiască cu mama şi sora lui, spre a fi îngrijit şi ocrotit şi mai ales spre a putea dormi pe săturate) unui insidios, pragmatic şi mai ales iresponsabil vizitator, avea să-şi semneze singur condamnarea la moarte. În revista Tribuna din anul 1993, într-un memorabil interviu luat mamei şi surorii lui de către Ovidiu Suciu, acestea declarau:

154

„Şi-a dorit în permanenţă să stăm împreună şi să aibă o familie adevărată. Să avem grije de el ca să poată să scrie liniştit. A fost foarte chinuit. În ultima perioadă a vieţii lui, nu a avut nici casă, nici mâncare. A fost o perioadă cumplită. Toţi cei care îl frecventau, tot felul de nechemaţi, care nu aveau nici o legătură cu el, nu aveau nici un fel de respect faţă de timpul şi viaţa lui. Îl foloseau doar, profitau de el pentru orice. A fost oribil ce s-a întâmplat în ultimii ani acasă la el. Şi l-au omorât. Suna la noi după mâncare. Era un adevărat complot al distrugerii îndreptat împotriva lui”. Iar în interviul luat de către Glasul naţiunii – anul VI, nr.1 (172) ianuarie 1994, afirmau: „Nu s-a înregimentat cu nimeni şi la nimic. El, Nichita, nu a avut aproape nimic şi nici nu a cerşit şi nu s-a milogit să aibă. Să obţină. Ar fi avut şi el o vilă, ar fi avut de toate. Micuţul apartament din Piaţa Amzei l-a primit de la Municipiu şi nu de la Uniunea Scriitorilor. Este concludentă caracterizarea neruşinată găcută de către aceasta, (US n.n.) pentru Academia din Stockholm, cu ocazia propunerii pentru Premiul Nobel pentru literatură, unde se foloseau cele mai nepotrivite cuvinte şi expresii...Îl invidiau şi îl urau pentru talentul lui. Neînregimentându-se nici în sus, nici în jos, nici în dreapta, nici în stânga, nu i-au dat nimic. Pesemne că aşa se hotărâse la Comana, la Gogu Rădulescu. Ori cu ei şi dirijat de ei, ori deloc. Avea un geniu al vorbirii, al comunicării pe care nu l-am mai întâlnit la nimeni. Era însă foarte vulnerabil şi suferea în tăcere.” Foarte multe persoane care l-au frecventat – şi despre care el, în antume şi postume, aproape că nu a făcut referiri – din diferite raţiuni, în toate cazurile însă ireverenţioşi, iresponsabili, dar mai ales vinovaţi, lansează zvonuri şi legende „impregnate de alcool”. Nu mai ascultaţi pe nimeni vorbind despre viaţa şi moartea lui. Ascultaţi-l numai pe Nichita Stănescu, despre viaţa lui, despre crezurile lui, despre cei din jurul lui. Credeţi-l numai pe el. Nu-i ascultaţi pe ceilalţi. N-aveau cum să-i înţeleagă unicitatea şi măreţia lui şi asta în cel mai bun caz. Căci ceilalţi, despre care el, poetul – aşa cum afirmă îndurerata lui soră – avea păreri clare, „ştiindu-l pe fiecare cât îi poate pielea” precum era previzibil, de fiecare dată, vor vorbi despre ei – el, cel evocat, nefiind decât un martor al vieţii şi poate, „operei” lor, de cele mai multe ori poetul aflându-se în stare bahică. Citiţi doar cele două interviuri acordate de mama şi sora lui: Tribuna de la Cluj din 29 octombrie 1992 şi în Glasul naţiunii de la Chişinău, nr.1 din ianuarie 1994. Şi deopotrivă ascultaţi-o pe Mariana, minunata lui soră, relatând – în interviul luat de către Eugen Zainea – grozăvii despre condiţiile familiale şi sociale în care şi-a trăit ultimile clipe fratele ei. Citiţi şi ascultaţi ultimul interviu acordat de către poet, marelui ziarist Ilie Purcaru în vara lui 1983 – 25 iunie, cu câteva luni înainte de plecarea sa definitivă. Veţi afla tot ce vă interesează şi ce trebuie să ştiţi. ................................................................................................................................................................

Ultimul dialog cu Nichita Stănescu l-am avut în dimineaţa zilei de 8 decembrie 1983, cu 4 zile înaintea morţii sale. M-a sunat la atelier, în jur de ora 9 şi mi-a mulţumit pentru felul cum l-am evocat şi mai ales l-am citat în legătură cu fenomenul Mihai Eminescu,într-un microinterviu acordat d-lui Victor Niţă în revista Flacăra. Mi-a spus mai ales că este pe cale să facă „o mare prostie, de care o să ne pară rău la toţi”. Şi lui şi mamei şi surorii lui şi nouă, celor care-l iubeam. Pleacă la Turnu-Severin, la o stupidă nuntă cu dar – ediţia sătească, de provincie, a adevăratei nunţi, care avusese loc în Bucureşti, în Cartierul Militari, în august. Era nemulţumit de perspectivă, deoarece era foarte răcit. Nu am realizat pericolul şi nu am intervenit aşa precum poate dorea. La fel s-a întâmplat şi în dialogul pe care l-a avut în aceeaşi zi cu sora lui, Mariana şi cu admiratoarea lui, ziarista Raluca Tulbure. Aveam să-l mai văd doar în noaptea de 13 decembrie, la morga Spitalului de Urgenţă şi la Cimitirul Bellu, la procesiunea funebră. ................................................................................................................................................................

155

A fost una dintre cele mai minunate fiinţe pe care le-am întâlnit în decursul existenţei mele.

Avea geniul bunătăţii, al generozităţii şi al feacerii de bine. A fost idolul şi simbolul generaţiei mele.

NICHITA STANESCU – IDOLE ET SYMBOLE D’UNE GENERATION

J’ai vu pour la première fois Nichita Stănescu à la fin des années ‘60, lors d’une réunion du Cénacle “Nicolae Labiş” de l’Union des Écrivains. Depuis ce moment, le poète est venu et revenu souvent dans mon atelier du quartier “Drumul Taberei”. C’était le commencement d’une longue et étroite amitié.

Dans ce texte, je présente Nichita avec ses joies, ses tristesses et ses révoltes. Pour une meilleure compréhension des angoisses de celui qui fut l’un des créateurs les plus originaux et les plus accomplis de la poésie roumaine moderne, j’y reproduis deux fragments des interviews accordées par la mère (Tatiana) et la soeur (Mariana) du poète aux revues “Tribuna” (1993) et “Glasul naţiunii”(1994).

Nichita a été l’un des êtres les plus admirables que j’aie rencontrés dans ma vie. Il avait le génie de la bonté et de la générosité. Il a été l’idole et le symbole de ma génération.

156

PREOTUL VASILE C. URSĂCESCU (1884-1949), ÎNTEMEIETORUL

PRIMULUI MUZEU SĂTESC DE ANTICHITĂŢI DIN ROMÂNIA.

SUCCINTĂ EXPUNERE BIOGRAFICĂ

George A. URSĂCESCU∗ Key words: Vasile C. Ursăcescu, priest, founder, museum. Preotul econom stavrofor Vasile C. Ursăcescu s-a născut la 4 aprilie 1884, în satul Curteni,

judeţul Fălciu (azi judeţul Vaslui). Este fiul preotului econom stavrofor Costache V. Ursăcescu, paroh în Curteni şi al Mariei Ursăcescu. Bunicul şi străbunicul de pe tată, dar şi străbunicul de pe mamă, au fost preoţi.

A absolvit Seminarul Veniamin Costache din Iaşi, în anul 1904, şi a fost autodidact în mai multe domenii.

Încă din timpul şcolii a început să colecţioneze obiecte şi documente vechi despre trecutul nostru strămoşesc, de care era atras.

În anul 1904, înainte de a fi hirotonisit preot, a întemeiat în casa proprie Muzeul de antichităţi din Curteni1, considerat mai târziu de specialişti ca fiind primul muzeu sătesc de acest gen din România.

În perioadele 1905-1916 şi 1918-1932 a fost paroh la Nalbant şi circa un an la Ostrov din judeţul Tulcea, Galata din Iaşi, Zizinca, Dolheşti şi Olteneşti din judeţul Fălciu şi suplinitor la parohiile Târzii şi Curteni din judeţul Fălciu.

În Dobrogea, în cei circa cinci ani în care a fost paroh la Nalbant şi circa un an la Ostrov, a colecţionat din zonă numeroase antichităţi, între care obiecte de cultură greco-romană (colecţie de lămpi păgâne şi creştine, piatră votivă, etc.), monede din aur şi argint, aramă şi bronz, obiecte de podoabă, documente, suliţe, săbii, ghiulele de tun, oale, pietre funerare, obiecte de plugărie şi industrie casnică, ţesături, şi multe altele. Cu aceste obiecte, obţinute cu cheltuială proprie, întemeiază în anul 1908, în casa parohială din Nalbant Muzeul de Istorie şi Zoologie. O mică parte dintre aceste obiecte le-a adus, ulterior, la muzeul său din Curteni. În timpul liber a cercetat cetăţile romane din zonă şi urmele lăsate de trecerea năvălitorilor. A publicat circa 25 de lucrări, între care Monografia parohiei Nalbant din judeţul Tulcea (Librăria şi tipografia „Dobrogea” Sava Donceff Tulcea, 1908) şi Monografia comunei Nalbant, judeţul Tulcea (Tipografia Naţională Tulcea, 1910).

A revenit în Moldova ca paroh, mai întâi la parohia Zizinca din judeţul Fălciu, unde s-a implicat în obţinerea de fonduri pentru terminarea construcţiei bisericii de aici şi a continuat să colecţioneze antichităţi pentru muzeul său din Curteni. Apoi, graţie mitropolitului Pimen care îi cunoştea activitatea, a fost numit paroh la parohia suburbană Galata din Iaşi, în anul 1911, unde a pus în aplicare un plan privind educarea deţinuţilor militari din închisoarea de la biserica Galata, conceput de mitropolitul Pimen. De la anticarii şi colecţionarii din Iaşi, a achiziţionat câteva piese deosebite pentru muzeul său din Curteni, iar din arhive şi din biblioteci a cules date petru redactarea şi publicarea unor lucrări, între care Monografia satului Curteni.

În Dolheşti, judeţul Fălciu, unde a fost paroh în perioadele 1912-1916 şi 1918-1919, a colecţionat numeroase antichităţi: monede dacice, monede care au circulat de-a lungul veacurilor

∗ De profesie inginer, Bucureşti. 1 Muzeul de Antichităţi din Curteni a fost denumit ulterior Muzeul de Antichităţi Aurelia Ursăcescu. Cele aproximativ 3200 piese din acest muzeu, pe care întemeietorul le-a colecţionat în peste 40 de ani, dintre care multe unicate şi rarităţi, au fost preluate de către autorităţi în anul 1951 şi duse la Muzeul din Bârlad. O mică parte dintre piesele, care au putut fi identificate până acum ca aparţinând Muzeului din Curteni, sunt expuse la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad.

157

în Principate, topoare preistorice, fibule de bronz, hărţi şi cărţi vechi, documente, obiecte de cult, şi multe altele.

În perioada 1911-1916 a publicat mai multe lucrări, între care: Istoria fostului schit Deleni din judeţul Fălciu (Tipografia Naţională Ioan s. Ionescu, Iaşi, 1911), Monografia schitului Brădiceşti din judeţul Fălciu (Tipografia Naţională Ioan S. Ionescu şi M. M. Bogdan, Iaşi, 1914), Istoria satului Dolheşti din judeţul Fălciu („Albina”, Bucureşti, 1914; „Gânduri bune”, Huşi, 1915), Însemnări de pe cărţi vechi („Miron Costin”, Bârlad, 1915).

În perioada 1916-1918 a participat în Primul Război Mondial, având gradul de locotenent confesor şi apoi de căpitan confesor la spitalele de evacuare din cadrul serviciului sanitar, ulterior fiind veteran de război cu gradul de maior.

Atât pe frontul din Transilvania, cât şi pe cel din Moldova, pe lângă îndeplinirea obligaţiilor ca preot militar, a oficiat benevol şi fără onorarii servicii religioase pentru comunităţile ale căror preoţi, fie erau fugiţi din calea luptelor, fie erau mobilizaţi. Fiind război, uneori a făcut slujbe „în orice casă curată sau chiar pe câmp”. În Transilvania, unde preoţii au fugit din cauza luptelor, a cerut comandanţilor armatei că lăcaşurile de cult să fie păzite de santinele, pentru evitarea furturilor din biserici.

În vara anului 1918, I. Andrieşescu, doctor în litere, conservator al Muzeului Naţional de Antichităţi, viitor director al acestui muzeu şi membru corespondent al Academiei Române, consideră Muzeul de Antichităţi din Curteni ca fiind „cel dintâi de acest gen din toată ţara” (Articolul Un muzeu într-un sat, „Neamul Românesc”, Anul XIII, nr.181, p. 1-2, Iaşi, 3 iulie 1918 şi nr. 182, p. 1-2, 4 iulie 1918).

În perioada 1919-1932 a fost paroh la parohia Olteneşti din judeţul Fălciu, unde a iniţiat şi condus lucrările de reparaţii şi de înfrumuseţare ale bisericilor din Olteneşti şi Zgura. Totodată, a iniţiat şi condus lucrările de reparare radicală, cu cheltuială proprie, a bisericii vechi din Curteni, pe care o considera monument istoric. Şi în această perioadă a continuat să colecţioneze antichităţi cu care şi-a îmbogăţit muzeul din Curteni.

În anul 1925 a fost ales membru al Adunării Eparhiale şi al Consiliului Eparhial ale Eparhiei Huşilor, iar în perioada 1926-1935 a fost numit referent administrativ la Episcopia Huşilor, unde a îndeplinit şi sarcina de şef al cancelariei şi de consilier episcopal, fiind şi paroh la Olteneşti până în anul 1932. A organizat şi condus din anul 1926 şi până la ieşirea la pensie în anul 1935, Muzeul Bisericesc al Episcopiei Huşilor, iar în anul 1934 a întocmit Anuarul Eparhiei Huşilor, primul anuar al acestei eparhii.

În perioada 1918-1939 a publicat mai multe lucrări, între care: Antichităţi creştine pe pământul ţării noastre („Biserica Ortodoxă Română”, Bucureşti, 1923), Psaltire Slavonă 1577-1580 („Academia Română”, Memoriile secţiunii literare, Seria III, tomul, mem. 6, Bucureşti, 1926), Însemnări de pe cărţi vechi („Biserica Ortodoxă Română”, Bucureşti, 1926), Istoria fostului schit Vovidenia din Huşi (Atelierele Zanet Corlăteanu, Huşi, 1929).

Începând din anul 1916, a fost membru al mai multor societăţi şi comisiuni din domeniul muzeistic:

- membru corespondent al Societăţiii Numismatice şi Arheologice din România, începând cu anul 1916, „proclamat” pe baza activităţii depuse „pentru colecţionarea de monumente monetare şi pentru urmărirea tezaurelor de monete vechi” (Scrisoarea oficială din 1 iunie 1916). A participat la congresele societăţii, a făcut comunicări şi a publicat articole cu teme din domeniu: Şfanţ, Leul vechi, Cele 70 de monete şi expresii monetare care au circulat în Principate până la Cuza Vodă;

- membru corespondent al Comisiunii Monumetelor Istorice, începând din anul 1919, „ales” pe baza activităţii desfăşurate în domeniu (Scrisoarea nr.57/19 septembrie 1919). În această calitate, a îndeplinit funcţia de inspector al lăcaşurilor bisericeşti, declarate monumente istorice sau care se apropiau de această categorie, în judeţele Fălciu, Tutova şi Vaslui. Totodată, în baza ordinului Episcopiei Huşilor, pe care l-a iniţiat în anul 1930, a urmărit la faţa locului reparaţiile bisericilor „pentru a nu se strica ce era valoros” şi a atenţionat pictorii „să nu înnoiască pictura veche a icoanelor, sub sancţiunea retragerii autorizaţiei de practicare a meseriei”. Pentru activitatea depusă, Comisiunea Monumentelor Istorice i-a mulţumit în scris de mai multe ori, de pildă: „Avem onoarea

158

a vă exprima viile noastre mulţumiri pentru zelul şi grija ce purtaţi la salvarea şi păstrarea în bună stare a monumentelor noastre istorice...” (Scrisoarea nr. 1023/29.11.1922) sau pentru interesul şi munca depusă în conservarea monumentelor istorice...” (Scrisoarea nr. 164/04.03.1924);

- membru al societăţii Regale Române de Geografie, începând din anul 1921. A făcut comunicarea Fântânele de leac din apropierea mormintelor călugărilor musulmani din Dobrogea;

- membru al Societăţii Arheologice Bisericeşti din Basarabia, începând din anul 1922. În cadrul a două reuniuni a făcut comunicări privind unele obiecte bisericeşti vechi din muzeul său din Curteni;

- membru corespondent al Muzeului Militar Naţional, începând din anul 1937. A trimis două comunicări despre armele din muzeul său.

În toată perioada sa de activitate, a publicat peste 100 de lucrări (articole, studii, monografii, etc.) şi a fost citat în texte şi bibliografii de către mulţi autori.

Totodată, a lăsat în manuscris mai multe lucrări, din care s-au păstrat doar trei: Liturghier Slavon 1589-1590, publicată în anul 2006 în „Conferinţele Academiei Române, Ciclul limba română şi relaţiile ei cu istoria şi cultura românilor, Editura Academiei Române”, Monografia satului Curteni, în curs de publicare în revista „Elanul”, editată de Academia Rurală Elanul, nr.67, 68, 69, 70 din 2007, continuare în numerele din 2008 şi Genealogia unei familii.

Pentru meritele sale a fost răsplătit cu rangurile bisericeşti de sachelar în anul 1906, econom stavrofor în anul 1909, şi a fost medaliat cu Răsplata muncii pentru Biserică, clasa I, „pentru munca sa neîncetată întru cunoaşterea trecutului bisericii şi buna păstrare a materialelor istorice” (Înaltul Decret nr. 1114/24.03.1924), Meritul sanitar, Crucea comemorativă şi Victoria.

Personalităţi ştiinţifice de prim rang (acad. N. Iorga, dr. I. Andrieşescu, prof. univ. I. Simionescu – preşedintele Academiei Române, acad. Ion Bianu, J. D. Ştefănescu, prof. univ. Ştefan Berechet, episcopul Nifon, acad. Gheorghe Mihăilă, şi alţii) au scris despre activitatea sa. Iată câteva exemple:

- I. Andrieşescu, doctor în litere, conservator la Muzeul Naţional de Antichităţi, viitor director al acestui muzeu şi membru corespondent al Academiei Române, după ce a vizitat Muzeul din Curteni, a scris în articolul Un muzeu într-un sat („Neamul Românesc”, nr.181, p. 1-2, Iaşi, 3 iulie 1918 şi nr. 182, p. 1-2, 4 iulie): „Când mai toată lumea se ocupă astăzi, cu atâta aprindere, numai de cele dintâi nevoi şi de ultimele noutăţi, în tot vălmăşagul timpului care se precipită tulbure ca niciodată, aducând continuu alte nevoi de preocupare, multe fireşti, dar atâtea trecătoare sau curat zadarnice, va părea, poate, foarte curios multora, să se mai gândească totuşi şi la aceia cari, fără a ignora cu desăvârşire vremea prezentă, se refugiază aproape cu totul într’un cerc de preocupări şi îndeletniciri pur ideale, de la care până la vremea prezentă e ca de la cer la pământ. Acest lucru greu de necrezut mi-a fost dat să-l văd, cu multă surprindere, într’un sat din judeţul Fălciu (n.n. astăzi judeţul Vaslui), în persoana unui vrednic preot al locului, părintele Vasile Ursăcescu din Curteni, pentru care mă simpt îndemnat al povesti şi altora”.

În continuare, autorul articolului evidenţiază principalele exponate din acest muzeu: obiecte „de cultură greo-romană”, pe care întemeietorul le-a adus din Dobrogea, unde a fost preot paroh (colecţie de lămpi păgâne şi creştine, piatră votivă), monede de aur, obiecte de podoabă şi multe altele, precum şi obiecte pe care le-a strâns când a revenit în Moldova: monede care au circulat de-a lungul veacurilor în Pricipate, hărţi şi cărţi vechi, obiecte biseericeşti, obiecte preistorice (fibule de bronz din mileniul I înainte de Christos, topor din piatră, toporaş din bronz de la sfârşitul Epocii bronzului, agrafe, tipar de turnat în bronz, monede dacice).

Apoi, autorul articolului subliniază că „Muzeul părintelui Ursăcescu întrece cu mult cadrul unei colecţii intuitive săteşti şi e cel dintâi de acest gen din toată ţara” şi propune, având în vedere bogăţia obiectelor din Muzeul din Curteni, „strămutarea lui în Huşi, sub conducerea întemeietorului... S-ar încuraja astfel un real spirit organizator, ...iar judeţul şi oraşul ar rămâne cu instituţie de care să aibă a se mândri odată”.

- N. Iorga a scris în articolul Preoţimea tânără („Neamul Românesc”, nr. 184, 6 iulie 1918): „Dr. Andrieşescu a vorbit în această foaie de frumoasa colecţie de sat a preotului Ursăcescu pe care din auzite o ştiam. Şi merituosul arheolog şi conservator la Muzeul din Bucureşti a adus

159

cuvenitele laude omului fără pretenţii, dragoste pentru ce a putut să adune – noroc că lucrurile părintelui au fost scutite de soarta altora ! – care prin gesturile sale alese face atâta cinste clerului nostru mai nou. Părintele Ursăcescu nu e singurul dintre tovarăşii săi de vârstă... Semne bune ! Desfăcându-se de materialismul bizantin, preoţimea tânără se apropie de acel trecut sfânt ca şi credinţa de care a fost legat şi pe care cu sângele său a apărat-o”.

În comunicarea făcută asupra exemplarului unic Octoihul diaconului Lorinţ, în şedinţa Academiei Române din 13 decembrie 1929, N.Iorga scrie, printre altele: „Dar opera lui Lorinţ pare a fi mai întinsă încă. Acum trei ani, merituosul preot V. Ursăcescu semnala în aceste Memorii (III; 6) o Psaltire Slavonă, pe care credea că poate s’o aşeze între 1577-1580, iar locul de tipărire ar fi fost Braşovul sau Alba Iulia, după cum tipăritorul a fost Coresi sau Lorinţ şi d-sa crede că dintre amândoi ar fi Lorinţ tipăritorul acestei psaltiri”.

- I. D. Ştefănescu, unul dintre cei mai reputaţi istorici ai artelor religioase antice şi medievale, conferenţiar la Institutul Catolic din Paris, a făcut cunoscute specialiştilor străini şi români patru dintre comorile „Muzeului preotului V. Ursăcescu” şi alte două din „Muzeul Episcopiei Huşilor, organizat şi condus de preotul V. Ursăcescu” („Monuments d’art chretien trouves en Roumanie”. Extrait de Byzantion. Tome VI, fasc. II, Bruxelles, 1931), comori pe care le-a descris pe larg şi le-a prezentat în planşe foto.

- Ion Th. Simionescu, profesor universitar, viitor preşedinte al Academiei Române, a scris, printre altele, în articolul Muzeu într’un sat („Viitorul”, nr. 6812, 20 octombrie 1930): „Demult auzisem că într’un sat de pe Valea Lohanului, preotul V. Ursăcescu a adunat, într’o bogată colecţie, ce a crezut el că e mai interesant din trecutul neamului în care-şi duce traiul... Casa preotului ţi-o arată orice copil. În fundul curţii clădirea veche... poartă inscripţia „Muzeul de Antichităţi Aurelia Ursăcescu”, pioasă închinare unicei fiice dispărută recent în toiul examenului de bacalaureat. Peste prag intri în muzeul bogat... Sala documentelor cuprinde bogate şi vechi hrisoave de la urmaşii răzeşilor viteji şi mândri din satele învecinate, ţinutul Fălciului fiind unul din cele mai vestite în această privinţă, asemănându-se cu al Orheiului din Basarabia... Sala cea mai spaţioasă e şi cea mai importantă, plină de icoane, de manuscrise, cărţi vechi, cum e Psaltirea lui Dosoftei. Un epitaf grecesc din veacul al XVII-lea atrage luarea aminte, deşi fiecare obiect are valoarea lui, nu numai prin amintirea regională... Meritul iscusitului colecţionar este mare. Iubirea locului unde s-a născut şi unde sunt mormintele părinţilor lui explică lăudabila intenţie de a lăsa satului colecţiunea bogată, îmbogăţită pe fiecare an... Locul de păstrare al colecţiunilor sale, atât de interesante, încât specialiştii pot afla în ele un bogat material de studiu, ar putea fi în încăperile Episcopiei din Huşi... Muzeul din Curteni trebuie mutat la Episcopia din Huşi. Pus sub conducerea părintelui Ursăcescu, încă în plină putere de muncă şi cu dor nesecătuit de acţiune, poate ajunge model de muzeu regional, istoric şi bisericesc. Altfel va rămâne înmormântat în sătucul ascuns, spre a fi destrămat după ce se va stinge flacăra care acum ăi întreţine viaţa”.

În 1942, Ion Th. Simionescu, preşedintele Academiei Române, după ce a vizitat a doua oară Muzeul din Curteni, scrie („Timpul”, numărul din 12 octombrie 1942): „Provincia, după cum e firesc, reprezintă întotdeauna un izvor nesecat de energii constructive în toate domeniile... Un muzeu, de orice natură ar fi, înseamnă nu numai dragoste sinceră pentru ştiinţă... Într’un sat de pe Valea Lohanului din judeţul Fălciu (n.n. Curteni) am vizitat un minunat muzeu, cu obiecte preţioase adunate de preotul V. Ursăcescu”.

- Ion Bianu, membru al Academiei Române, scrie în Nota premergătoare asupra comunicării „Psaltirea Slavonă 1577-1580” , comunicarea făcută de preotul Vasile Ursăcescu şi prezentată de academician în şedinţa Academiei Române din 19 februarie 1926 („Academia Română”, Memoriile Secţiunii Literare, Seria III, Tomul III, Mem. 6, Psaltire Slavonă 1577-1580 de preotul V. Ursăcescu, Cultura Naţională, Bucureşti, 1926): „Cărţile tipărite în secolul al XVI-lea (1560-1582), atât cele slavoneşti cât şi cele româneşti, au devenit extraordinar de rare... De aceea, descoperirea fiecăreia este o adevărată sărbătoare naţională. Acesta este preţul şi al Psaltirii tipărită slavoneşte... Un noroc rar a răsplătit din belşug căutările neobosite ale părintelui V. Ursăcescu din Olteneşti (Fălciu) când a găsit întâiul şi singurul exemplar cunoscut din această Psaltire, prin care se adaugă un nou document la istoria religioasă şi culturală a neamului nostru din secolul al XVI-lea

160

şi care este descris în comunicarea următoare”. Mai târziu, acad. I. Bianu a scris printre altele („Biblioteca Academiei Române”, Expoziţia a

II-a, Cartea Românească Veche 1508-1820): „Cărţile noastre vechi sunt documentele vieţii culturale a strămoşilor noştri pe timp de cinci secole... Adunări preţioase de cărţi vechi româneşti au fost făcute în zilele noastre cu înţelegerea însemnătăţii lor şi cu neobosit şi lăudabil zel de (numeşte trei persoane) şi economul V.Ursăcescu din Olteneşti – Fălciu”.

- Gheorghe Mihăilă, membru al Academiei Române, în Contribuţiile preotului Vasile Ursăcescu la studiul cărţilor vechi şi culturii româneşti vechi („Conferinţele Academiei Române”, Ciclul limba română şi relaţiile ei cu istoria şi cultura românilor. Liturghier Slavon 1589-1590 şi Psaltire Slavonă 1577-1580 de Preot Vasile C. Ursăcescu. Editura Academiei Române, 2006), referindu-se la Muzeul din Curteni scrie: „Înfăţişând, aşadar, vizitatorilor numeroase valori de artă şi cultură veche, muzeul a devenit larg cunoscut în epocă, întrunind aprecieri elogioase ale unor personalităţi ştiinţifice de prim rang din ţara noastră”. Apoi, referindu-se la cele două comunicări făcute de preotul Vasile C. Ursăcescu, privind cele două cărţi extrem de rare aflate în Muzeul din Curteni, ajunge la următoarele concluzii.Referitor la comunicarea din 1926, privind „Psaltire Slavonă (1577-1580)”: „Se cuvine doar să adăugăm aici concluziile la care a ajuns, în deceniile din urmă, dr. Demeny Lajos, alt remarcabil cunoscător al istoriei tiparului din epoca veche, în Ţările Române… Constatăm din aceste imagini (reproduse de preotul Vasile C. Ursăcescu G. M.) că frontispiciul cu stema Ţării Româneşti la mijloc nu este cel de tip macarian, ci, dimpotrivă, cel pe care îl vedem în tipăriturile lui Lorinţ, dintre cele datate sigur, în Tetraevanghelul din 1579, de la Alba Iulia, dar şi în Octoihul slavonesc din 1578… Atât literele de rând, cât şi elementele de bază cu care a fost ornamentată cartea ne trimit mai degrabă la Lorinţ şi, ţinând seama de filigranul hârtiei, la anii 1576-1579. Aşadar, atribuirea şi datarea propuse în urmă cu opt decenii (n.n. de preotul Vasile C. Ursăcescu) sunt confirmate în întregime, căpătând un caracter mai precis”.

Referitor la comunicarea din 1944, privind „Liturghier Slavon (1589-1590)”: „În concluzie, prezenţa în ţara noastră a celor două exemplare sârbeşti veneţiene ale Liturghierului slavon (Slujebnicul <Liturghierul> slavon, publicat de Vicenc Vucuvic la Veneţia în 1554, din care un exemplar se află la Biblioteca Academiei Române şi un exemplar s-a aflat în Muzeul de la Curteni, n.n.) face legătura materială, vizibilă cu tipăritura similară atribuită, cu suficient temei, lui Coresi. Totodată, ea ne arată că, în absenţa epilogului din exemplarul său, preotul Vasile C. Ursăcescu s-a apropiat de adevăr pe cât i-a fost cu putinţă”.

- P.S. episcop Nifon al Eparhiei Huşilor scrie în prefaţa la „Anuarul Eparhiei Huşilor” pe 1934: „Eparhia Huşilor n’a tipărit până astăzi un anuar, dar un asemenea anuar este foarte trebuincios. El oglindeşte în scurt starea de lucruri dintr’o Eparhie, dă indicaţii şi date cât mai exacte posibil asupra istoricului Eparhiei, asupra episcopilor care au păstorit, asupra personalului administrativ şi bisericesc, asupra parohiilor şi bisericilor… Un cuvânt de laudă se cuvine P. C. consilier Vasile Ursăcescu care s-a ostenit în deosebi cu strângerea datelor”.

***

S-a căsătorit în anul 1904 cu Natalia Codrescu, fiica unei familii de gospodari fruntaşi din

Curteni. A avut trei fii şi o fiică: Constantin (1905-1964) diacon şi apoi funcţionar în Bucureşti; Aurel (1906-1976) preot econom, paroh la Biserica Sf. Nicolae din Huşi; Corneliu (1911-1944) preot paroh la Hurdugi, judeţul Vaslui; Aurelia (1908-1928) elevă de liceu.

A încetat din viaţă la data de 26 august 1949.

161

THE PRIEST VASILE C. URSĂCESCU (1884-1949),

FOUNDER OF THE FIRST VILLAGE MUSEUM OF ANTIQUITIES FROM ROMANIA. SHORT BIOGRAPHY

Vasile C. Ursăcescu was a high priest, born on the 4th of Aprilie 1884 in Fălciu county (today Vaslui

county). He served in several churches throughout his life – Nalbant and Ostrov (Tulcea county), Galata church (Iaşi county), Zizinca, Dolheşti and Olteneşti (Fălciu county).

He collected numerous antiques such as roman and Greek cultural objects – Christian and pagan lamps, religious, stones, gold, silver, copper and bronze coins, jewelry, documents, spears, swords, pots, funeral stones, etc.

In 1908 he founded the Museum of History and Zoology in Nalbant, and in 1918 he also founded the Museum of Antiques in Curteni. It was the first of this kind in Romania.

He was apart of several archeological and historical societies and commissions: member of Archeological and Numismatic Society of Romania, member of the Royal Romanian

Geography Society, member of the Church Archeological Society of Bassarabia, etc. Vasile C. Ursăcescu published numerous works on the churches of Fălciu county. He also published religious book such as „Christian Antiques on the land of Our Country” (1923),

„Slavonic Psalter 1577-1580”, „Writing on Old Books” (1926). To this day, some of his works remain unpublished, still on its original manuscripts, and many may

have been lost through the years. Vasile C. Ursăcescu was reworded for his merits with titles bestowed by the church.

His activity was described by many respected authorities in the field such as the academician Nicolae Iorga, I. Andrieşescu, university professor I. Simionescu, academician

Ion Bianu, academician Gh. Mihăilă, and many others. Vasile C. Ursăcescu died on the 26th of August 1949. BIBLIOGRAFIE

1. Acad. Gheorghe Mihăilă, Contribuţiile preotului Vasile C. Ursăcescu la studiul cărţilor şi culturii româneşti vechi. Conferinţele Academiei Române, Ciclul limba română şi relaţia ei cu istoria şi cultura românilor. Liturghier Slavon (1589-1590) şi Psaltire Slavonă (1577-1580), de Preot Vasile C. Ursăcescu. Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006.

2. Econom stavrofor V. Ursăcescu, Monografia comunei Nalbant, judeţul Tulcea, Tipografia Naţională Tulcea, 1910.

3. George A. Ursăcescu, Preotul Vasile C. Ursăcescu. Revista „Zorile”, Huşi, 2004.

162

ION CREANGĂ, ÎNTRE MERCANTILISM

ŞI VALORIFICARE CULTURALĂ

Rocsana JOSANU∗

Key words: Ion Creangă, writer, Humuleşti, brand, cultural value.

Despre scriitorul Ion Creangă s-au scris nenumărate studii. A fost considerat fie scriitor

poporal, fie sămănătorist. I-au fost recunoscute meritele în domeniul limbajului folosit, al stilului original, al oralităţii. Se ştie, de asemenea, câtă muncă depunea pentru ca tot ce aşternea pe hârtie să exprime cel mai bine gândurile sale.

Opera lui Ion Creangă este rezultatul înţelepciunii populare, pe care el a ştiut să o transmită cititorilor folosind mijloace estetice proprii dictate de talentul său înnăscut de povestitor. Sub aparenta lor simplitate se ascund judecăţi de valoare care demonstrează o adâncă filosofie a vieţii. Modalităţile de transmitere a mesajelor sunt variate şi majoritatea se încadrează în categoria numită de critica literară „oralitate”.

S-a discutat foarte mult despre farmecul scrierilor lui Creangă, care vine din faptul că ele trebuiesc auzite şi nu citite. Dovada cea mai bună în acest sens este succesul pe care îl au lecturile din operă, mai ales în varianta lui M. Sadoveanu. La aceasta se adaugă limbajul încărcat de regionalisme, arhaisme, expresii originale tipic moldoveneşti, care fac dificilă perceperea – la întreaga sa dimensiune – a operei de către cititorii din alte zone ale ţării. Cu toate acestea, firul naraţiunii, adesea facil de urmărit, ajută pe cititori să subînţeleagă limbajul şi să se identifice cu unele personaje. În asta constă succesul scrierilor humuleşteanului, în special al Amintirilor din copilărie.

∗

În acest context, se va discuta în continuare despre felul în care, în mediul în care scriitorul a crescut, în speţă satul Humuleşti din judeţul Neamţ şi împrejurimile, are loc receptarea operei şi personalităţii sale.

Mai întâi, trebuie avut în vedere faptul că Ion Creangă constituie un brand excepţional de mai bine de şapte decenii. Încă din 1918, când se deschidea la Iaşi Bojdeuca din cartierul Ţicău, aceasta a fost vizitată de foarte mulţi turişti, care lecturaseră opera lui Creangă. A urmat apoi inaugurarea muzeului din casa părintească de la Humuleşti, în 1954, ceea ce a condus la orientarea unei părţi a vizitatorilor către această zonă. În plus, la Humuleşti mai există şi alte obiective legate de Amintiri din copilărie: cireşul mătuşii Mărioara, teiul cu pupăza, râul Ozana (Neamţ), biserica Sf. Nicolae etc.

E drept, poziţia Muzeului Memorial „Ion Creangă” este favorabilă, acesta fiind situat pe unul din cele mai vizitate trasee turistice din ţară – nordul Moldovei. Aspectul menţionat fapt însă nu minimalizează interesul arătat de vizitatori indicativului menţionat. Anual, mii de turişti vin să vadă locurile copilăriei povestitorului şi, deşi în ultimii ani programele şcolare au omis sau au trecut ca facultative scrierile sale, elevii le cunosc destul de bine.

Desigur, mărcile turistice reprezentative ale judeţului Neamţ sunt Mănăstirea Neamţ,

Cetatea Neamţului şi Muzeul „Ion Creangă”. O carte de vizită impresionantă cu care nu multe judeţe se pot mândri.

În privinţa lui Ion Creangă, oraşul Târgu Neamţ l-a adoptat ca fiindu-i simbol. Este suficient să intri în Humuleşti pentru a descoperi, aproape de casa scriitorului, Şcoala „Ion Creangă”, chiar pe strada cu acelaşi nume ce duce spre muzeu. În apropiere, lângă cireşul din curtea mătuşii Mărioara, ∗ Muzeul Memorial „Ion Creangă” Humuleşti, str. Ion Creangă nr.72.E mail: robus_1977@yahoo.com.

163

un panou de marcaj. Pe o altă străduţă şi în continuare până la teiul din Valea Seacă, din nou marcaje. Urmând traseul peste podul Ozanei (şi ea marcată cu un panou explicativ) se ajunge în centrul oraşului. Chiar acolo tronează statuia impunătoare a scriitorului. Urmărind drumul spre Cetatea Neamţului, la nici 50 metri de centru, se află Şcoala Domnească la care a învăţat Creangă. Bineînţeles, o plăcuţă explică trecutul acestei instituţii, fără a omite trecerea scriitorului pe aici. În drum spre primărie, se întâlnesc Casa Culturii „Ion Creangă” şi Biblioteca orăşenească „Ion Creangă”. În fine, o altă instituţie de învăţământ, numită Colegiul Tehnic „Ion Creangă”, domină urbea de pe înălţimile cartierului Pometea.

Concluzia la care se poate ajunge este că, la nivel instituţional, numele scriitorului este la loc de cinste.

În ceea ce priveşte valorificarea culturală, aceasta nu se ridică la nivelul aşteptat. Anual, în luna decembrie, se desfăşoară o manifestare ajunsă deja la ediţia XXXVIII, intrată deci în tradiţia locală şi numită Zilele „Ion Creangă”. Participanţii sunt, de obicei, alături de copii şi cadre didactice de la şcoli, scriitori, oameni de cultură din judeţ şi din ţară, precum şi, uneori, din străinătate. Manifestarea cuprinde interpretări artistice din operă, datini şi obiceiuri de iarnă, expoziţii de desene, pictură şi, uneori, spectacole inspirate din scrierile lui Ion Creangă.

Este cel mai important eveniment din judeţul Neamţ dedicat memoriei scriitorului, chiar dacă şi aici se vădeşte o preocupare – ca şi în alte cazuri – mai mult de a „bifa” manifestarea prin repetarea aceloraşi programe aproape în fiecare an, orice încercare de a ieşi din tipare fiind penalizată ca foarte costisitoare şi, prin urmare, neacceptată.

În rest, sunt puţine spectacole inspirate din opera celui mai mare povestitor român. Poate, doar, cele de la nivel de şcoală, unde elevii talentaţi mai sunt încă atraşi de Creangă. Deşi, dacă ar fi să credem ceea ce spunea o mamă, că „Ion Creangă e deja depăşit”, aceasta s-ar suprapune oarecum peste modul „elitist” de percepere şi rememorare a autorului celebrelor Amintiri.

Dacă ar fi să urmărim programele şcolare actuale, scriitorii români M. Eminescu, I. Creangă, I. L. Caragiale, M. Sadoveanu şi alţi clasici se regăsesc foarte puţin. Se preferă însă promovarea altora din străinătate, ca Ch. Perrault, H. Ch. Andersen, Charles Dickins, deşi elevii noştri ar trebui mai întâi să cunoască bine valorile literare naţionale. Deşi se spune adesea că occidentalii nu sunt naţionalişti, ABC-ul lor în domenii precum literatura, istoria sau geografia începe cu studierea noţiunilor care se raportează la naţiunea lor, iar cât priveşte alte state, materiile sunt opţionale.

∗∗

În urmă cu câţiva ani, renumele de care se bucură Ion Creangă a inspirat pe unii investitori să deschidă afaceri legate de opera marelui povestitor.

Aşa s-a făcut că, acum cinci ani, Primăria oraşului Tg. Neamţ, împreună cu Asociaţia Meşteşugarilor Nemţeanca, au pus în practică, în curtea Muezului de Istorie şi Etnografie din oraş, un parc cu personaje şi scene din scrierile sale. Parcul a fost numit, impropriu şi incorect, Creangă Land (corect era Creangă's Land).

Nu ştim ce anume i-a determinat pe iniţiatorii proiectului să folosească o denumire străină, cunoscut fiind faptul că Ion Creangă a fost un tradiţionalist convins. Considerăm că mai potrivit ar fi fost numele Ţara lui Creangă, ceea ce ar fi sunat mult mai bine şi în ton cu scrierile acestuia. Denumirea actuală nu face decât să denatureze imaginea lăsată de scriitor, aducând o tentă ultramodernistă nepotrivită operei sale.

În privinţa personajelor, parcul nu este lipsit de imaginaţie. Se întâlnesc scene din poveştile Capra cu trei iezi, Punguţa cu doi bani, Fata babei şi fata moşneagului, precum şi din Amintiri din copilărie, viziuni inedite asupra eroilor. Doar materialul din care sunt realizate panourile lasă mult de dorit, astfel încât, la nici un an de la inaugurare, au fost necesare reparaţii serioase care nu justifică nici pe departe suma destul de mare investită iniţial (40000 euro, din care 10000 contribuţie de la bugetul local şi restul, fond nerambursabil de la Uniunea Europeană).

La un an după deschiderea parcului Creangă Land, un întreprinzător privat din Humuleşti, proprietar al unei parcele de pământ chiar lângă Muzeul Memorial, şi-a încropit o afacere, numind-o

164

„Parcul tematic Ion Creangă”. Ideea de pornire a fost una bună - un parc cu personaje din poveştile lui Creangă, folosind

animale împăiate: capra cu iezii, cocoşul cu punguţa, ursul şi vulpea ş.a. În plus, conform proiectului ar fi trebuit să funcţioneze un chioşc cu artizanat. La inaugurare, surpriza a fost colosală. Într-un spaţiu înghesuit, împărţit în două printr-o alee de ciment, se îngrămădesc un număr mare de personaje şi căsuţe improvizate, fără o anumită logică a expunerii sau a încadrării în spaţiu. Chioşcul pentru artizanat s-a transformat imediat într-o tarabă unde se vând obiecte din plastic, pistoale, cuţite, brăţări pentru copii, alături de obiecte ce imită artizanatul şi, ici şi colo, ceva artizanat de calitate. Mai mult decât atât, în totală disonanţă cu mult-invocata atmosferă rustică, la intrare sunt amplasate două frigidere cu sucuri şi o ladă cu îngheţată. În concluzie, un kitch cu pretenţie de muzeu.

Vizitatorii, în căutare de senzaţional, sunt atraşi de acest loc, puţini dintre ei dându-şi seama că, de fapt, sub sloganul „am vrut să facem ceva pentru Creangă”, patronii urmăresc doar maximizarea profitului (de exemplu, au taxă de vizitare de 1 leu, care face concurenţă taxei muzeale vecine). Activitatea muzeului este foarte mult deranjată de gălăgia care se face în acest spaţiu (ţipete, râsete, zgomote produse cu fluiere, pistoale, trompete). Mai mult, în timp ce grupurile de vizitatori primesc explicaţii în curte, vecinii rulează la maxim o casetă cu interpretări din opera lui Creangă în varianta M. Sadoveanu, pentru care nu ar avea dreptul moral.

Există, de asemenea, multe cazuri când turiştii se plâng că au cheltuit toţi banii alături şi nu mai au rezerve pentru a plăti taxa de vizitare a muzeului. Alţii se opresc doar pentru a vizita parcul, spunând că „acolo ai ce vedea, nu o cocioabă ca asta”. Din păcate, aşa a ajuns nivelul cultural al multor români, mai ales din generaţia foarte tânără.

Deşi au fost făcute numeroase sesizări către instituţia de cultură răspunzătoare de această situaţie (Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu a judeţului Neamţ) şi deşi proprietarii au fost somaţi să facă schimbările necesare, situaţia a rămas aceeaşi şi se pare că autorităţile în domeniu au închis deja ochii, conformându-se expresiei: „fie ce-o fi”.

Iată, deci, că o personalitate culturală de talia lui Ion Creangă poate da naştere la o mulţime de controverse. Ceea ce se uită, de cele mai multe ori, este că promovarea umei asemenea mărci turistice necesită o mai mare implicare afectivă, creativă şi financiară, pentru ca imaginea obţinută să fie cât mai apropiată de mesajele pe care „bădia Ion” a vrut să le transmită cititorilor.

ION CREANGA, ENTRE MERCANTILISME ET MISE EN VALEUR CULTURELLE

Un symbole culturel de la ville de Târgu Neamţ, du département de Neamţ, est l'écrivain roumain

Ion Creangă, dont la maison paternelle se trouve dans les parages. Il y a là beaucoup d'institutions qui portent son nom et les endroits qu'il a décrits sont assez bien marqués. Malheureusement, la mise en valeur de sa personnalité culturelle est faible, par manque d'intérêt de la part des autorités.

Quant aux initiatives qui cherchent à tirer du profit en improvisant des affaires qui utilisent la marque Ion Creangă, elles ne s’appuient sur aucun plan de management, elles sont faites au bon gré des investisseurs et le résultat en est un véritable kitsch.

L'importance de l'écrivain oblige à une valorisation culturelle supérieure, pour que sa personnalité soit connue davantage au pays, de même qu’à l'étranger.

165

CORNELIU MOLDOVANU ŞI BOEMA BÂRLĂDEANĂ

Oltea RĂŞCANU - GRAMATICU∗

Key words: Corneliu Moldovanu, poet, journalist.

După o perioadă de pionierat desfăşurată de corifeii şcolii bârlădene, la sfârşitul secolului al

XIX-lea se înregistrează un salt calitativ, în special în domeniul literar, prin contribuţia noii generaţii de entuziaşti ai condeiului în frunte cu George Tutoveanu, Dumitru Nanu, Corneliu Moldovanu, Emil Gîrleanu, Tudor Pamfile.

În primele decenii ale sec.al XX-lea, Bârladul a continuat să-şi păstreze aureola de oraş cu o veche tradiţie culturală în viaţa românească. Şi poate nu întâmplător, Al. Vlahuţă, legat prin numeroase fire de spiritualitatea bârlădeană, va fi iniţiatorul, alături de George Coşbuc, al revistei „Semănătorul”, la 2 dec. 1901, titulatură ce amintea într-o oarecare măsură de vechea publicaţie editată la Bârlad în 1870.1 În paginile revistei bucureştene se vor lansa o serie de scriitori de certă valoare, va fi generat un nou curent literar a cărui ideologie se va distanţa de celelalte apărute în epocă.2

Pe aceleaşi coordonate spirituale cu „Semănătorul” bucureştean, dar păstrându-şi şi anumite trăsături specifice generate de tradiţia locală, se vor situa „Luceafărul” de la Budapesta, „Făt-Frumos” de la Bârlad şi „Junimea literară” de la Cernăuţi.3

În acest climat cultural s-a format poetul Corneliu Moldovanu. S-a născut la Bârlad la 15 august 1883, dintr-o familie de negustori. Primii paşi în viaţă i-au fost îndrumaţi de mama sa, de la care a moştenit şi dragostea faţă de tradiţiile istorice ale neamului românesc. Clasele primare le-a urmat în urbea natală, după care a fost trimis la Liceul Internat din Iaşi. După absolvirea cursurilor liceale se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie de la Universitatea din Bucureşti, după care a fost promovat într-o serie de funcţii de mare responsabilitate în domeniul socio-cultural.

Corneliu Moldovanu s-a afirmat în domeniul literar, în activitatea publicistică şi socio-culturală. Ca scriitor, Corneliu Moldovanu s-a impus atenţiei publicului printr-o operă diversificată, abordând poezia, proza, dramaturgia, dar nu în egală măsură şi de aceeaşi valoare. O mare parte a lucrărilor sale s-au dovedit perisabile, intrând în conul de umbră al uitării.

Debutul şi l-a făcut însă de pe băncile liceului, publicând poezii la o serie de reviste: „Epoca literară”, „Floarea albastră”, „Revista modernă”, Arta şi literatura română”, „Noua revistă română”.

La Bârlad s-a remarcat în paginile ziarului „Paloda”, a cărui nouă orientare sub conducerea lui George Tutoveanu era mai mult literară decât politică, apoi la „Paloda literară”, prima revistă literară bârlădeană.4

Cu multă emoţie relata peste ani Corneliu Moldovanu, întâlnirea cu poeţii consacraţi bârlădeni, facilitată de inimosul patron – tipograf Gheorghe Caţafany.

„.....Tutoveanu mi-a dat mîna, m-a bătut pe umăr şi m-a numit – confrate –, poftindu-mă să-l

însoţesc în plimbarea-i cotidiană, care se prelungea pe strada Principală până la Grădina Publică. Pe drum m-am întâlnit cu Nanu şi Mândru şi toţi patru agale, am pornit-o pe sub umbra copacilor, vorbind de cărţi, citind versuri, criticând sau făurind planuri literare. Mi se părea că toţi trecătorii se opresc ca să admire şi să murmure în urma noastră: - Cei patru poeţi ai Bârladului -”.5

∗ Profesoară, specialitatea istorie, Bârlad. 1 Ziarul Semănătorul a fost editat la Bârlad între anii 1870 – 1876. 2 E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, vol. IV, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973, p. 15 – 16. 3 Gh. Vrabie, Bârladul cultural, Bucureşti, 1938, p. 189. 4 Vocea Tutovei, 1 febr. 1904; Iniţial revista trebuia să apară sub direcţia lui George Tutoveanu, D. Nanu, Emil Gîrleanu, sub numele de „Almanahul Palodei”. Datorită unor disensiuni la conducere va rămâne doar D. Nanu. 5 C. Moldovanu, Un luminiş din trecut, apud Gh. Vrabie, op. cit., p. 184 – 185.

166

Primele poezii publicate, elegii şi romanţe, vădesc o puternică factură eminesciană: „...Acelaşi zîmbet dulce, Ispititor mă cheamă, Să pribegesc sub umbra stejarilor de-aramă.”6

Apariţia „Palodei literare” la Bârlad în 1904 era salutată cu interes de Nicolae Iorga, în

numele redacţiei „Semănătorului”: „E vorba adică a se încerca în Bîrlad o mişcare literară de provincie care ar folosi mişcării literare generale a neamului nostru.”7 După apariţia primelor şase numere sub egida lui Dumitru Nanu, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea dezideratului propus în articolul-program, direcţia a fost preluată de tânărul poet Corneliu Moldovanu, carea i-a imprimat revistei o tentă semănătoristă. După 12 numere „Paloda literară” îşi înceta existenţa „ spre a uşura drumul revistei – Făt-Frumos – aprecia redacţia – care are multe greutăţi, mult mai mari de învins şi în jurul căreia trebuiesc concentrate toate fondurile băneşti şi intelectuale.”8

Revista „Făt –Frumos” a apărut la 15 martie 1904 la iniţiativa unui grup de scriitori bârlădeni în frunte cu George Tutoveanu şi apoi Emil Gîrleanu.9 După o perioadă scurtă revista se va alătura „Semănătorului” bucureştean. Printre colaboratorii noii publicaţii literare se numără şi Corneliu Moldovanu. Paralel trimite versuri şi la revista „Semănătorul”. Compoziţiile sale demonstrează aderarea poetului la crezul semănătorist.

Debutul editorial în 1907 cu volumul „Flăcări” se înscrie în aceeaşi direcţie. Pe drept cuvânt E. Lovinescu aprecia că această colaborare i-a impus „o fază de patriarhalism, de evocare a trecutului, a zilelor de restrişte”.10 O parte din critică a privit cu unele reţineri volumul amintit, scoţând în relief că: „Autorul se îmbată el însuşi de muzica versului său şi iată forma populară de o bogăţie aparentă, retorismul sau haina sclipitoare fără fondul fără de care nu se poate crea şi construi o operă de artă de valoare”.11 În acelaşi timp se subliniau şi valoarea emotivă a unor poezii cum ar fi. Zile de restrişte, Pustietăţi sau a unor portrete realizate cu sensibilitate: Boierul, Jupîniţa, Cronicarul „în care se vădeşte un adevărat dar de a însera chipuri din trecut în culoarea lor de vechime şi originalitate”12.

Vom ilustra cu două exemple aceste calităţi de miniaturist ale poetului. Mai întâi figura boierului patriarhal care în pragul înserării:

„Mai dă poruncă vătafului la seară Orînduieşte argaţii toţi la treabă Chemînd vechilul grabnic îl întreabă Dac-a intrat cu secera-n secară.”

(Boierul) Şi a cronicarului plin de înţelepciune: „Si-a prins a zice-atunci moldoveneşte Povestea vremurilor amare, Cu trudă multă, căci pentru scrisoare - Când slobod, fără valuri trebuieşte -...”

(Cronicarul) Idealul unităţii naţionale este transpus într-o serie de poezii: Trecînd Carpaţii, Mirăslău,

Cântec războinic, Un vechi cîntec de vitejie. „Ideile n-ar fi rele, dare aici un amestec de pastişă după 6 Paloda, 1903, 1 mai. 7 Semănătorul, IV, 1 febr. 1904. 8 Paloda literară, I, m. 12, 20 dec. 1904. 9 Vezi E. Lovinescu, op. cit., p. 24 şi Gh. Vrabie, op. cit, p. 197 – 204. 10 Ibidem. 11 Viaţa românească, Revistă literară şi ştiinţifică, vol. VII, anul II, Iaşi, 1907, p. 288- 289. 12 Ibidem.

167

Coşbuc şi Goga, de-a dreptul dezarmant”, comenta criticul AL. Săndulescu.13 Influenţa lui O. Goga în poezia Trecând Carpaţii este vizibilă:

„În cartea vitejiilor străbune A neamului meu vrednic de mărire, Nu-i nici o slavă să vă pomenească Ci numai blestem,lacrimi şi obidire, Căci voi aţi stăvilit cu zid de stâncă, Durerile aceluiaşi popor, Ca-n două ţări, să plâng-aceeaşi doină. Neîmplinit dor sfînt, acelaşi dor....” Această poezie ca şi multe altele din ciclul Povestea neamului au fost publicate iniţial în

paginile revistei bârlădene „Făt-Frumos”. Poezia erotică nu reuşeşte să depăşească anumite scheme convenţionale atât de răspândite în epocă. Acest spirit romanţios, de cele mai multe ori fără consistenţă se degajă şi din poezia Romanţa:

„Şi-n urma rămas-am cu visul – Copil dezmierdat al iubirii Un vis este tot ce-mi rămîne, Şi-acela, menit risipirii...” Volumul de poezii „Flăcări” va cunoaşte o nouă reeditare în anul 1910. În 1908 publică

volumul „Poezii”. Corneliu Moldovanu colaborează la o serie de reviste literare de prestigiu: „Viaţa literară şi

artistică” (1907), „Convorbiri critice” (1907 – 1908), „Falanga” (1910), „Junimea literară”, „Flacăra” (1911-1912), „Luceafărul” XI, XIV, „Sburătorul”, I (1919).

Contactul poetului cu criticul M. Dragomirescu, directorul „Convorbirilor critice” şi apoi al „Falangei literare şi artistice” i-a imprimat orientarea spre o „poezie de concepţie”. În poezia de meditaţie, spre deosebire de P. Cerna, tonurile sunt cenuşii, demonstrând incapacitatea omului de a înţelege esenţa lucrurilor, singura mântuire a lui fiind credinţa („Homo”, „Vulturul”, „Sacra fames”). Încercările faustiene ale neamului sunt sortite eşecului:

„..e mută, păgînă, sterilă Pe vechi închinată adevărului mort, Pe culmi ideale pătrunde cu silă Căutînd să deslege a lumii resort, Pîndeşte acelaşi etern cerşetor Nu-i fiu al luminii, nu-i domn al plăcerii Zadarnic se crede un munte atomul Doar oaspe vremelnic la masa durerii E omul.”

(Sacra fames) Dacă M. Dragomirescu afirma extaziat că nu crede că „în literatura universală se găseşte un

alt poem în care credinţa şi puterea credinţei să fie pusă în relief mai puternic şi mai îndrăzneţ”14, pentru E. Lovinescu, poezia de concepţii este considerată drept „partea cea mai caducă a operei acestui poet”.15

În anul 1910 editează volumul de poezii „Cetatea soarelui şi alte poeme”, iar în 1924 o culegere antologică de Poezii.

Poetul atinge dimensiuni mai puţin cunoscute în etapa anterioară, ceea ce îi aduce un surplus de calitate operei sale. De altfel şi critica vremii aprecia „versificaţia uşoară, versul plin 13 C. Moldovanu, Poezii, prefaţa şi antologia de Al. Săndulesu, 1966, Editura pentru literatură, p. 7. 14 Convorbiri critice, IV, 1910, p. 805. 15 E. Lovinescu, op. cit. I, p. 455-460.

168

şi sonor”16. Natura este prezentată în diferite ipostaze. De la imagini în tonuri calde, catifelate în care poetul ascultă „freamătul permanent şi rodirea din natură”, aducând un imn de slavă acesteia (Georgica), la viziuni cu adevărat apocaliptice, când seceta pârjoleşte pământul, distrugând totul în cale:

„Sub bolta de-aramă topită tresare Ţărîna crăpată, spuzită de soare”.

(Seceta) Sau distrugând puterea de germinaţie a acesteia: „Pămîntul e vînăt, adînc împietrită Puterea rodirii în brazda lihnită.” (Mînia cerească) Înlăturând concepţia mistică de natură semănătoristă care stă la baza poemului, vechiul

antagonism între oraşul pradă viciilor ”cetate de crime”, asemenea anticei Sodome, şi satul patriarhal de credinţe şi smerenie, unele imagini dovedesc o mare forţă de sugestie.

„Un preot slujind în odăjdii sărace Îşi reazemă anii în cîrja de-alun Privirea-i mocneşte şi picură pace, Iar glasul lui geme în stihul străin”

(Procesiune) Acest poem este pe drept cuvânt apreciat drept partea cea mai durabilă a inspiraţiei sale

artistice. „Era poate singura dată cînd el ieşea cu adevărat din convenţii, din epigonismul nivelator şi se prezenta cu o individualitate proprie, marcată aici în cîteva tablouri antologice.”17

C. Moldovanu a tradus şi a adaptat numeroase poezii: ”Elegie”, „Hamlet plîngînd pe Ofelia”, „Cîntec breton” după Richepin, „Somnul lui Booz” după V. Hugo.

Un adevărat moment cultural îl constituie tipărirea în 1908 a poemului „Cîntarea cîntărilor” în tălmăcirea lui Corneliu Moldovanu. „Poetul relevă o fineţe şi o acuitate senzorială, o intuiţie a erosului şi o ştiinţă a portretizării, de-a dreptul surprinzătoare... Valoarea ei stă în faptul de a fi păstrat în bună măsură spontaneitatea aproape copilărească a emoţiei, candoarea şi forţa ei de erupere pasională”.18

În atmosfera erotică a vechii Iudee se desfăşoară dragostea tumultoasă a frumoasei Sulamita pentru un tânăr păstor.

Imaginile sunt de un mare rafinament şi acurateţe, tehnica portretistică desăvârşită. În redarea frumuseţii Sulamitei poetul foloseşte o gamă variată de simboluri. Comparaţiile sunt de o mare forţă sugestivă: „curată ca o floare”, „ca o stea”, „cu ochii senini şi blînzi de porumbiţă”, „cu trupul ca o ramură de viţă”, părul „ e-o turmă de mioare”, dinţii „o fugă de oi tunsă”. Ceremoniile de la curtea regelui Solomon trădează rafinament, solemnitate.

C. Moldovanu a abordat şi alte genuri literare, fără a reuşi să se impună atenţiei posterităţii. În 1912 publică volumul de povestiri „Venus şi Gioconda, însemnări şi fantezii”; în 1914, „Lumina”, în 1916 „Neguţătorul de arome” şi în 1919 „Povestiri”. A debutat în proza de o factură „elegantă şi de esenţă mai mult lirică” prin acel volum de „fantezii şi anecdotică”19; pentru ca zece ani mai târziu în 1922 să editeze romanul „Purgatoriul”, încercând să realizeze o adevărată frescă socială a mediului citadin.

Nu pot fi negate unele merite ale romanului în ceea ce priveşte descrierea unor medii sociale, conturul fugar al unor psihologii urbane, dar autorul nu a reuşit să dea verva şi strălucirea necesare unor personaje citadine. De aceea „cu toate sforţările sale lăudabile spre epic şi grandios scriitorul rămîne, totuşi, în formula sa lirică, autobiografică, cu tendinţa firească de autoidealizare în analiza

16 Viaţa Românească, XX, anul IV, Iaşi, 1919, p. 141. 17 Al. Săndulescu, op. cit., în C. Moldovanu, op. cit., p. 11. 18 Ibidem, p. 12. 19 E. Lovinescu, op. cit., p.57.

169

convenitului caz de dezrădăcinare.20 În calitate de director al Teatrului Naţional a fost preocupat de îmbogăţirea repertoriului

artistic atât prin traduceri şi adaptări după marii clasici ai literaturii universale cât şi cu lucrări originale. Astfel la 3 iulie 1914 a fost prezentată pe scena Teatrului Naţional, „Fluturii”, comedie în versuri de C. Moldovanu. Ea a figurat de 7 ori în programul stagiunii 1914-1915.21

În colaborare cu D. Nanu traduce „Polyeuct”, tragedie în 5 acte după Corneille care va fi reprezentată pe scena naţionalului bucureştean în 1915. Diferitele cronici dramatice, reflecţii asupra artei teatrale au fost adunate în volumul „O privire asupra evoluţiei artei dramatice” (1910) şi „Autori şi actori” (1920). Alături de direcţia Teatrului Naţional din Bucureşti, C. Moldovanu se remarcă şi în fruntea altor instituţii culturale de prestigiu: profesor la Consevatorul de Artă Dramatică, preşedinte al Societăţii Scriitorilor din România.

Participă cu dăruire la o serie de acţiuni social – politice menite să contribuie, alături de alţi intelectuali, la realizarea marelui ideal al tuturor românilor, Unirea cea Mare. În acest sens publică foiletoane la „Românul”, proză şi versuri la „Luceafărul” şi „Cosînzeana”.

Îl întâlnim mereu prezent la diferite şezători şi întruniri organizate pe teritoriile româneşti, aflate sub ocupaţia monarhiei austro-ungare.Colaborează la presa politică cu articole în „Epoca” lui N. Filipescu, la „Naţionalul” lui Toma Stelian, „România”, organul politic al Marelui Cartier General. În timpul ocupaţiei germane s-a refugiat la Iaşi, încercând prin diferite mijloace propagandistice să menţină ridicat moralul ostaşilor români.22 Organele de ocupaţie din Bucureşti l-au somat să se reîntoarcă la postul de profesor al Conservatorului de Artă Dramatică. Plin de demnitate a refuzat şi şi-a înaintat demisia.

De pe poziţii liberale elaborează o „Foaie pentru popor” cu scopul de a explica reformele făgăduite maselor de către regele Ferdinand şi Partidul Naţional Liberal şi a pregăti astfel opinia publică pentru o nouă reintrare a României în război de partea Antantei, după evenimentele din primăvara anului 1918.23 Sfârşitul războiului mondial şi realizarea statului naţional unitar român au umplut de bucurie inimile întregului popor, care-şi vedea astfel realizat dezideratul secular.

C. Moldovanu se reîntoarce la Bucureşti, unde începe o nouă campanie în presă în ziarele „Viitorul” şi „România Nouă” în vederea sprijinirii cauzei româneşti la Conferinţa de pace de la Paris.

Articolele de publicistică vor fi înmănunchiate în volumele „Sărbătoarea pîinii”, 1919 şi „Majestatea morţii”, 1919. În perioada interbelică renunţă la activitatea publicistică în favoarea celei literare, fără să se ridice la cotele înregistrate în primele decenii ale secolului al XX-lea. Ca reprezentant al Societăţii Scriitorilor îl întâlnim în 1925 făcând parte din Comisia de decernare a premiilor literare pentru proză, critică şi poezie, alături de Al. Lepădatu, ministrul cultelor şi artelor, O. Goga, scriitor, I. Bianu, membru al Academiei Române, M. Sadoveanu, scriitor.24 În 1945 era încă membru în Consiliul de Administraţie al Casei Scriitorilor, alături de M. Sadoveanu, preşedinte, I. Teodoreanu, V. Eftimiu, C. Brătescu, membri, cu ocazia semnării unei decizii de mărire a pensiei poetului M. Codreanu, grav bolnav la acea dată.25

C. Moldovanu s-a stins din viaţă în anul 1952. Deşi a scris mult şi în diferite domenii, o mare parte din opera sa nu rezistat

timpului.Oricare ar fi dimensiunile operei sale, Corneliu Moldovanu, ca poet al începutului de veac, format în atmosfera literară a târgului bârlădean, a vibrat câteva corzi de o deosebită căldură şi sensibilitate umană pentru care orice cititor îi rămâne îndatorat:

„În sufletul meu arde o flacără curată Pe care vîntul vremii nu poate s-o stingă

20 Ibidem, p. 58. 21 Documente literare, ed. de Gh. Cardoş, vol. III, Editura Minerva, Bucureşti, p. 333. 22 Este vorba despre poemul eroic în versuri Pe aici nu se trece elaborat cu Mircea Dem. Rădulescu la Iaşi, 1917. 23 Se referă la pacea separată cu Puterile Centrale de la Buftea-Bucureşti. 24 Documente literare, II, p. 112. Au fost decernate următoarele premii: I. Brătescu. Voineşti (proză), I. Bogdan Duică (critică literară) şi Mihai Codreanu (versuri). 25 Ibidem, p. 122.

170

În casa amintirii, n-a izbutit s-o stingă.” C. Moldovanu

CORNELIU MOLDOVANU AND THE BÂRLAD’S BOHEMA Corneliu Moldovanu was born on the 15th of August 1833, in a family of merchants. He did the

highschool in Iaşi, then the Faculty of Letters and Philosophy in Bucharest. He gained recognition in literature and in the journalistic and social-cultural activities. He published in „Paloda literară”, the first literary magazine of Bârlad in 1904 „Făt-Frumos”. He made his debut with the volume called Flăcări (1907); the second volume was Poezii and after that Cetatea Soarelui şi alte poeme ( 1910) and an anthological collection of Poezii (1924).

Corneliu Moldovanu was a contributor at several prestigious literary magazines: „Viaţa liteară şi artistică” (1907), „Convorbiri literare” (1907-1908), „Junimea literară”, ”Flacăra” (1911-1912), „Luceafărul”, „Sburătorul” (1919).

Among the numerous translations from the classical and modern literature there is the poem Cântarea căntărilor, printed in 1908.

He also approached other literary genres, without having the possibility to compel recognition to the posterity, with volumes of stories: Venus şi Gioconda, însemnări şi fantezii (1919), Lumina (1914), Neguţătorul de arome (1916), Povestiri (1919); novels: Purgatoriul (1922); literary critique: O privire asupra artei dramatice (1910), Autori şi actori (1920).

He also had certain social-cultural functions: general manager of the National Theatre in Bucharest, president of the Writers Society from Romania, professor at the Dramatic Art Conservatory.

Corneliu Moldovanu was a consistent supporter of the Great Union in 1918 as a contributor to the political press at the time. The articles were gathered in the volumes Sărbătoarea pîinii (1919), Majestatea morţii (1919).

He continued his literary activity in the inter-war and post-war periods. Corneliu Moldovanu died in 1952. His literary and journalistic activity deserves to be reconsidered

in order to take its righteous place among the values of the Romanian spirituality of the first half of the 20th century.

Iar viforul de patimi, de-a străbătut vreodată

171

VASILE PÂRVAN – UN ADOLESCENT LA BÂRLAD

Alina BUTNARU∗

Key words: Vasile Pârvan, archeolog, adolescence, Bârlad.

Anul 2007 a adus în atenţia noastră o serie de nume cu o deosebită rezonanţă în cultura

românească, nu numai pentru numărul de ani caremarchează o aniversare sau comemorare, ci şi pentru ceea ce au clădit personalităţi ca B. P. Hasdeu, Duiliu Zamfirescu, I. L. Caragiale, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Camil Petrescu, George Bacovia, Mihail Sebastian, Mihai Beniuc, Marin Preda, Horia Lovinescu, şi mulţi alţii. Pe aceste coordonate se înscrie şi numele lui Vasile Pârvan, de la a căruitrecere în nefiinţă, mult prea devreme – la 45 de ani, s-au împlinit la 26 iunie 2007, 80 de ani.

În cele ce urmează, ne vom apleca asupra celei mai frumoase perioade din viaţa unui om: adolescenţa. (foto 1) Adolescenţa celui care a devenit profesor universitar în 1909, director al Muzeului Naţional în 1910, academician în 1911, fondator – alături de N. Iorga şi G. M. Murgoci – al Institutului sud-est european în 1913, iniţiator de vaste explorări arheologice, creator şi director al Şcolii Române din Roma în 1920, întemeietor al unor reviste de notorietate mondială – Ephemeris Dacoromana, Diplomatarium Italicum şi Dacia – şi al unei prestigioase edituri – Cultura naţională, vicepreşedinte şi secretar general al Academiei Române, secretar al Uniunii Academice Internaţionale, membru fondator al Comitetului internaţional al ştiinţelor istorice, profesor la Sorbona, membru al mai multor institute şi academii străine. La 28 septembrie 1882, în cătunul Perchiu, comuna Huruieşti – din împrejurimile Bacăului, s-a născut Vasile Pârvan, fiul Aristiţei şi al lui Andrei. (foto 2 şi 3) După ce tatăl, Andrei Pârvan, a devenit învăţător – urmând parţial cursurile Liceului „Codreanu” din Bârlad, până în 1876, trecând apoi la Şcoala normală de băieţi pe care a absolvit-o în 18801 – se stabileşte împreună cu familia, la Bârlad. Pe vremea când Andrei Pârvan era învăţător în comuna Bereşti, judeţul Covurlui, Vasile Pârvan a urmat primele două clase primare sub îndrumarea tatălui său, celelalte două clase urmându-le la Bârlad, la Şcoala de băieţi nr. 6 (astăzi Şcoala nr. 2 „Vasile Pârvan”). La 28 iunie 1893, Vasile Pârvan era absolvent al Şcolii primare, cu media 9,50, având ca institutor pe B. I. Ştiubeiu. Din această perioadă se cunosc foarte puţine despre Vasile Pârvan. Eminentul istoric Alexandru Zub conturează imaginea copilului Vasile Pârvan, având la bază descrierea făcută de biograful Ilie Ion, ca „fiind scund, de o constituţie firavă, însă excesiv de serios şi cu remarcabilă predispoziţie pentru studiu […] acest copil oacheş, cu ochii vii, scăpărători de inteligenţă, străbătuţi de nu ştiu ce lumină interioară, arcuiţi de sprîncene negre, sub o frunte gînditoare, frumos tăiată, îşi domina camarazii cu o autoritate ce i se recunoştea întotdeauna, cuvîntul său fiind ascultat”.2

Insistenţa Aristiţei Pârvan de a se muta la Bârlad a fost cât se poate de benefică pentru fiul ei, cu atât mai mult cu cât învăţământul primar, prin felul în care era structurat, contribuia la modelarea individului, obişnuindu-l cu munca, ordinea şi disciplina.

„Copilul vioi, inteligent, energic şi plin de iniţiativă”, care era Vasile Pârvan, aşa cum îl prezintă Alexandru Zub, „a putut profita într-o direcţie importantă pentru destinul său”.3

Adolescenţa lui Vasile Pârvan a fost marcată de cei şapte ani petrecuţi la prestigiosul Liceu „Codreanu”, aflat în oraşul care încă de atunci era recunoscut ca fiind un important focar de cultură. În toamna anului 1893, Vasile Pârvan păşeşte încrezător în forţele sale pe drumul celei de-a doua etape a studilor, o etapă decisivă dacă ne gândim că adolescenţa înseamnă formarea personalităţii şi punerea temeliilor cunoştinţelor atât de necesare mai tărziu.

∗ Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, str. Vasile Pârvan nr.1. E mail: alinabtr@yahoo.com. 1 Traian Nicola – Valori spirituale tutovene, Bârlad, 2003, vol. 5, p. 508. 2 Alexandru Zub – Vasile Pârvan, Iaşi, 1974, p. 19. 3 Alexandru Zub – Pe urmele lui Vasile Pârvan, Bucureşti, 2005, p. 24-25.

172

Cel care s-a ocupat de misterioasele începuturi ale neamului românesc a avut fericita ocazie să studieze sub îndrumarea unor profesori remarcabili precum Iacov Antonovici, viitorul episcop de Huşi, autor a numeroase studii şi ediţii de documente, Dimitrie Evolceanu, Simion Mândrescu, Vasile Simionov, Theodor Gâţulescu, Stroe Belloescu, Atanasie Popovici, şi mulţi alţii.

În ciuda dificultăţilor familiale – „ca elev, el cunoscuse perfect mediul ţărănesc şi lumea săracă a târgurilor moldovene, în mijlocul căreia şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa, luptând cu lipsurile şi izbutind să răzbată prin eforturi greu de estimat”4

Vasile Pârvan a obţinut rezultate bune şi foarte bune pe parcursul celor şapte clase, aşa cum arată foile matricole pe care le-am putut examina la Arhivele Statului din Vaslui:

- clasa I – 8,60; - clasa a II-a – 8,17 (premiul II); - clasa a III-a – 8,24 (premiul I din 52 de elevi); clasa a IV-a – 8,66 (premiul I din 14 elevi); - clasa a V-a – 8,91 (premiul I din 42 de elevi); - clasa a VI-a – 8,82; - clasa a VII-a – 9,71 (premiul I din 24 de elevi). (foto 4 şi 5)

Din informaţiile oferite de Pompiliu Voiculeţ-Lemeny, în articolul „Amintiri din şcoală despre Vasile Pârvan”, aflăm că marele arheolog şi istoric de mai târziu s-a remarcat prin calităţile sale intelectuale şi sufleteşti pe vremea când era elev al Liceului „Codreanu” aşa încât profesorii nu-i spuneau pe nume, ci „domnule Pârvan”.5

În continuare, Pompiliu Voiculeţ-Lemeny spune: „Ţin să subliniez că severul profesor de latină Mironescu, fost director al liceului, i se adresaîn acelaşi mod. La începutul cursurilor clasei a V-a, profesorul Mironescu, vrând să verifice situaţia neclară a unuia dintre elevii acestei clase, i s-a adresat lui Pârvan: «du-te te rog matale la cancelarie şi verifică situaţia matricolă a elevului David şi vino să mi-o comunici» şi nu a rezolvat situaţia acestuia decât atunci când Pârvan i-a confirmat realitatea”.

Nu pot fi trecute cu vederea legăturile de prietenie şi de colegialitate pe care le-a avut Pârvan în acea perioadă. Unul dintre prieteni a fost Ion Petrovici, care învăţa la „Liceul Naţional” din Iaşi şi a devenit un renumit profesor şi filozof. Petrovici spunea despre Pârvan că era „cocârjat de studii şi stors de ambiţie”6.O categorisire admirativă faţă de cel al cărui efort creator avea să rămână la temelia arheologiei şi istoriei româneşti.

Câţiva dintre colegii elevului Pârvan au devenit medici şi profesori universitari: N. Zaharescu-Karaman, Anton Dobrovici, Mihai Galiţă, Constantin Haraga – magistrat, Mihai Jacotă, Grigore Teodoru – avocat, Grigore Forţu. Despre acesta din urmă, Pompiliu Voiculeţ-Lemeny spune că a devenit un reputat profesor de istorie şi autor de manuale şcolare, bine apreciate, punându-şi energia în fruntea mişcării protestatare a profesorilor secundari.7

Ca elev al Liceului „Codreanu”, Vasile Pârvan i-a preparat pe eleviimai slabi la învăţătură, a participat la crearea Societăţii literar-ştiinţifice „Steo Belloescu”, în cadrul căreia a conferenţiat în decembrie 1899 despre Nicolae Bălcescu, Cântarea României. Tot în această perioadă a participat la două concursuri de istorie ale Tinerimii române, primind premiul I, la 25 aprilie 1899, pentru lucrarea cu tema „Iubirea de neam ilustrată prin exemple din istoria universală.

Cursurile liceale s-au finalizat cu obţinerea unui certificat8 eliberat la 25 iunie 1900, sub semnătura directorului Vasile Simionov, care fusese şi profesor de filosofie, economie politică şi drept.

După absolvirea liceului, cu media 9,71, Vasile Pârvan s-a înscris în septembrie 1900, la Facultatea de litere şi filozofie şi la Facultatea de drept din Bucureşti, de la cea de-a doua retrăgându-se după puţin timp. Şi aici s-a bucurat de îndrumarea unor profesori ale căror nume 4 Idem, p. 19. 5 Cf. Pompiliu-Voiculeţ-Lemeny în Oameni şi fapte – Bârladul de odinioară şi astăzi, f.a., vol. II, p. 511. 6 Idem, p. 512. 7 Idem, p. 512. 8 Certificatele de absolvire a învăţământului primar şi liceal, precum şi certificatul de naştere ale lui V.Pârvan au fost reproduse de Al.Zub în Vasile Pârvan – corespondenţă şi acte, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 309-311; au fost găsite la Arhivele Statului Bacău, respectiv la B.A.R., Arhiva Vasile Pârvan, I, Acte, 3.

173

sunt înscrise pe frontispiciul culturii româneşti: N. Iorga, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Simion Mehedinţi, Constantin Dimitrescu-Iaşi, etc.

Plecarea din Bârlad nu a însemnat pentru Vasile Pârvan uitarea locului unde şi-a petrecut adolescenţa. Legăturile cu Liceul „Codreanu” şi cu familia, au fost păstrate şi mai târziu. Când instituţia a împlinit 78 de ani de la înfiinţare, la 6 mai 1924, el a participat la manifestările culturale de la Bârlad, prilej cu care a lansat o chemare către toţi absolvenţii acesteia pentru a sprijini construirea unui internat:

„Camarazi, Vechea şcoală unde, între vârsta de 10 şi cea de 20 de ani, fiecare dintre noi a învăţat a

cunoaşte lumea şi viaţa, cu naivul entuziasm şiadâncite emoţii ale copilului care creşte spre pubertate şi cu necruţătoare curiozitate a adolescentului care vrea să ştie tot, ne cheamă azi la ea ca să-i dăm ajutor pentru a înflori mai departe. Ziua aleasă e aceea de veche sărbătoare pe care ne-o amintim cu toţii, de când eram copii acolo: Sfântul Gheorghe, ziua de nume a întemeietorului şcoalei, Gheorghe Codreanu; se împlinesc 78 de ani de când în 1846, a început a lucra «clasul de latină» a lui Codreanu, «clas» crescut apoi în «Gimnaziul» şi în sfârşit în «liceul Codreanu». Vom fi o clipă iarăşi tineri de tot; de la cel mai bătrân dintre noi – un patriarh rămas încă în viaţă din primele serii ale şcoalei – până la bravul recrut proaspăt, înalt de o palmă, dar cu geanta de-un cot, ne vom simţi iarăşi una: nevinovaţi de răutăţile vieţii şi iluminaţi de blândul şi melancolicul zâmbet al amintirilor. Şi oraşul, care ne-a văzut crescând, se va îmbrăca în haină de sărbătoare şi ne va primi pe toţi ca pe copiii lui: ceata numeroasă a celor cari, chiar de nu ne-am născut la viaţa trupului între zidurile sale, totuşi la viaţa sufletului acolo am deschis ochii. Iar noi adunaţi la un loc, îi vom face un dar cu care să arătăm că nu ne-am uitat – între atâtea uitări – datoria faţă de dânsul, care e focarul de lumină al Ţării Moldovei de Jos, aşa precum Botoşanii sunt pentru Ţara Moldovei de Sus.

Trebuie, suntem datori, din rodul muncii noastre să-i dăruim un Internat pentru liceu, care să fie fondaţiune de pomenire, clădită şi susţinută de foştii elevi. Căci vremile grele, scumpetea vieţii, împiedică azi pe copiii cei mai buni ai naţiunii noastre să se împărtăşească de binefacerile învăţăturii mai înalte. Şi şcolile noastre se pustiesc de ţărani. Şi fără ţărani ţara noastră nu se poate ţine. Ei au făcut războaiele de apărare şi unire, ei trebuie să se bucure azi de roadele luminoase ale păcii”.9

Din nefericire, acest proiect de construire a internatului care urma a fi realizat de arhitectul D.Mohor, fost elev al liceului, nu a putut fi construit din lipsa fondurilor. Între 1924-1926, s-a turnat doar fundaţia, pe care în 1954 s-a ridicat spitalul TBC din Bârlad.10 Pentru ca elevii să beneficieze totuşi de binefacerile internatului, au fost închiriate două clădiri, după cum am aflat dintr-o discuţie cu domnul profesor Traian Nicola, care şi-a desfăşurat activitatea didactică la Liceul „Gh. Roşca Codreanu”.

Importanţa evenimentului din 1924, precum şi prezenţa unor personalităţi marcante ale vremii, au trezit interesul presei de atunci. În numărul 101 din 10 mai 1924 al ziarului Neamul Românesc – al cărui director era Nicolae Iorga – apărea articolul Continuităţi culturale semnat de Pamfil Şeicaru11, care prezenta într-un mod elogios momentul sărbătoririi.

Cu cinci ani mai devreme, în 1919, Vasile Pârvan a instituit două premii pentru cinstirea memoriei mamei sale: unul pentru Liceul „Codreanu”, iar celălalt pentru Universitatea din Bucureşti.

Iată ce-i scria Pârvan profesorului V.Triandaf, directorul liceului în acel moment, după unele informaţii:

9 Traian Nicola – Valori spirituale tutovene, Bârlad, 2003, vol. 5, p. 513. 10 Istoria Bârladului, 1998, vol. II, p. 90. 11 Pamfil Şeicaru a urmat cursul superior la Liceul „Gh. Roşca Codreanu”.

174

Domnule director, În amintirea mamei mele, Aristiţa Pârvan, doresc să donez liceului, unde mi-am făcut

studiile, suma de 10.000 (zece mii lei), valoare nominală, în titluri ale împrumutului Unirii 1919, din a căror venit de lei 500 (cinci sute) anual Liceul „Codreanu” să facă uşurări de trai sau răsplătiri de merite pentru şcolarii săi, hotărând consiliul şcolar al liceului toate amănuntele cum va crede mai potrivit. Pentru ca numele mamei mele să fie, ca într-o continuă primăvară, de continue flori nouă, pomenit cu iubire de generaţiile ce vor veni, rog să se dea fondului donat de mine numele Aristiţa Pârvan, iar cu ajutoarele, premiile, ori ce vor fi, să poarte acelaşi nume.

Cu rugămintea de a binevoi să-mi comunicaţi, la Bucureşti, Bulevardul Academiei 7, primirea acesteia şi rezultatul hotărârilor ce veţi binevoi a lua împreună cu colegii D-voastră, dintre care pe unii îi pot încă numi şi foştii mei profesori.

V. Pârvan”12

Un gest făcut de Pârvan spre a stimula tinerii care aveau nevoie de sprijin pentru

desăvârşirea lor ca oameni, în semn de adâncă recunoştinţă faţă de cea care s-a îngrijit de educaţia lui şi l-a ajutat să-şi cultive darurile sufleteşti şi intelectuale.

Astăzi avem datoria de a-i fi recunoscători marelui istoric, cercetătorului pasionat al vestigiilor trecutului şi autorului lucrărilor fundamentale Getica şi Dacia, consacrate civilizaţiilor străvechi din regiunile carpato-dunărene. Mărturiile celor care l-au cunoscut, vorbesc despre frenetica abnegaţie cu care trudea pe şantiere sau în arhive, despre darul oratoric cu care era înzestrat. Şi pentru că foarte mulţi au văzut în Pârvan modelul intelectualului demn de urmat, voi încheia cu spusele lui George Călinescu:”Nu stilul, nu preocuparea lui Pârvan sînt de imitat, ele fiind elementele personale unice şi nereproductibile; ci forma acţiunii sale, acea religie a construcţiei, acea înverşunare a gîndului ce nu se dă bătut”.13

VASILE PÂRVAN – AN ADOLESCENT OF BÂRLAD In 2007 we comemorated 80 years since the death of the great archeologist Vasile Pârvan (1882-1927). This work is focused on the adolescence of Vasile Pârvan, which he spent in Bârlad. Here he went to

grade school, under his father’s direction, who was a school master and also he graduated from the creditable „Gheorghe Roşca Codreanu” high-school, which nowadays is National College.

The image and personality of Vasile Pârvan during his adolescence days was recomposed by the well known historian Alexandru Zub in his studies and also in some works (mentioned in the footnotes), where Alexandru Zub writes about the one who was to become a scholar. Vasile Pârvan was known as a remarkable student and this is demonstraded by his grade transcripts that I found at the State’s Archives in Vaslui city. I have included two of his grade transcripts in this work, too.

Vasile Pârvan was a frail build, but this didn’t determin him from dedicating himself to study, which required a lot of energy. He always enjoyed his parents support, especially his mother’s. Therefore, he instituted two awards in her memory: one for „Codreanu” high-scool, and the other award for the University of Bucharest.

Although he died when he was only 45 years old, he left us numerous archeological studies and articles, as well as great works: „Getica”(1926), „The origins of the Roman lifes at Danube’s Mouth”(1923), „Epigraphical Contributions to the Dacian-Roman Christian History”(1911).

He gradually climbed on top of the value ladder, starting as a university teacher, academician, initiator of immense archeological explorations, founded of some of the most famous magazines in the world such as „Ephemeris Dacoromana”, „Dacia”, and professor of Sorbona University.

12 Traian Nicola – Valori spirituale tutovene, Bârlad, 2003, vol. 5, p. 512. 13 Geo Şerban – Ispita istoriei, Bucureşti, 1980, p. 63.

175

List of illustration

Photo 1. Vasile Pârvan – adolescent. Photo 2. The birth houe from Perchiu, commune Huruieşti. Photo 3. Aristiţie and Andrei Pârvan – the archaeologist’s parents. Photo 5. Paper registration of the student Vasile Pârvan, 5th class, Highschool „Gh. Roşca

Codreanu”, Bârlad. Photo 6. Paper registration of the student Vasile Pârvan, 7th class, Highschool „Gh. Roşca

Codreanu”, Bârlad.

176

Foto 1. Vasile Pârvan – adolescent. Foto 2. Casa natală din Perchiu, comuna Huruieşti.

Foto 3. Aristiţa şi Andrei Pârvan – părinţii arheologului.

177

Foto 5. Foaie matricolă a elevului Vasile Pârvan, clasa a V-a, Liceul „Gh. Roşca Codreanu”, Bârlad.

178

V 5. Foaie matricolă a elevului Vasile Pârvan, clasa a VII-a, Liceul „Gh. Roşca Codreanu”, Bârlad.

179

ŞTIINŢELE NATURII

DATE ASUPRA DESCOPERIRII DE MAMMUTHUS TROGONTHERII

(POHLIG, 1885) (PROBOSCIDEA, MAMMALIA)

DE LA ROŞIEŞTI (VASLUI)

Laurenţiu URSACHI∗ Vlad A. CODREA∗∗

Key words: The Plateau of Bârlad, Roşieşti (Vaslui), Proboscidea, Mammoth by steppe, Pleistocen.

Introducere Localitatea Roşieşti se găseşte amplasată la 37 km NE de Bârlad, aproximativ în aria centrală

a judeţului Vaslui. Teritoriul arondat acestei comune se află dispus în partea de vest a zonei geomorfologice a Dealurilor Fălciului, subunitate geografică aparţinătoare Podişului Bârladului.

Reţeaua hidrografică ce drenează teritoriul acestei comune este alcătuită în principal, din pâraiele Idrici şi Dobrota, tributare văii Bârladului. Aceste ape curgătoare au sculptat deschideri naturale în depozitele sedimentare deltaice şi salmastre acumulate în Sarmaţianul superior, precum şi în următoarea secvenţă de sedimentare, alcătuită din arenite cineritice, peste care s-au depus succesiuni de arenite şi argile ce au fost atribuite Meoţianului şi Ponţian-Dacianului, în faciesuri fluvio-lacustre.

Depozitele cuaternare constituite în general din löess-uri, pietrişuri şi nisipuri sunt expuse în albiile păraielor care le secţionează, la baza versanţilor, uneori alunecate, sau la nivelul vechilor terase actualmente puternic erodate de pe versantul stâng al văii Bârladului.

În perioada anilor 1946–1950, cu prilejul lucrărilor de ameliorare a drumului din localitate, s-a excavat nisip din aflorimentul aflat la baza versantului numit „Deal”, punctul Nisipăria, loc ce se află în hotarele satului Roşieşti, pe valea Pârâului Dobrota.

Fig. 1. Roşieşti; aspectul actual al punctul Nisipăria, versantul vestic al Dealului „Deal”, locul de descoperire al mandibulei de mamut.

∗ Muzeul “Vasile Pârvan”, Bârlad. ∗∗ Universitatea „Babeş-Bolyai”, Catedra de Geologie-Paleontologie, Cluj-Napoca.

180

În timpul lucrărilor de extragere a nisipului, s-a descoperit un maxilar inferior de proboscidian, ce a fost donat Secţiei de Ştiinţele Naturii a muzeului bârlădean de către membrii familiei Chicu, locuitori ai comunei Roşieşti (comunicare personală a profesorului de fizică Chicu Gheorghe, astăzi pensionar, către unul dintre noi – L.U.). După restaurare şi conservare, piesa a fost expusă în expoziţia permanentă a secţiei muzeului.

Paleontologie sistematică Ordinul Proboscidea Familia Elephantidae GRAY, 1821 Subfamilia Mammuthinae SIMPSON, 1945 Genul Mammuthus BURNETT, 1830 Mammuthus trogontherii (POHLIG, 1885)

Pl. I, Fig. 1 - 2 Planşa I : Mammuthus trogontherii, Roşieşti (Vaslui). Fig. 1: vedere ocluzală ;

Fig.2: hemimandibula dreaptă, vedere labială. Scara: 100 mm. Mammuthus trogontherii, Roşieşti (Vaslui). Fig. 1: occlusal view;

Fig. 2: right half-mandible, labial view. Scale bar: 100 mm.

Pl. I, Fig. 1 - 2

181

Pl. II, Fig. 1 – 3

Planşa II: Mammuthus trogontherii, Roşieşti (Vaslui). Fig. 1: hemimandibula dreaptă, vedere linguală; Fig. 2: m3 stâng, vedere ocluzală; Fig.3: m3 drept, vedere ocluzală. Scara: 100 mm

Mammuthus trogontherii, Roşieşti (Vaslui). Fig. 1: right hemi-mandible, lingual view; Fig. 2: left m3, occlusal view; Fig.3: right m3, occlusal view. Scale bar: 100 mm

Material: mandibulă, cu m3 drept şi stâng păstraţi în alveole. Colecţia: MVPSN, inventar nr. 758. Descriere şi comparaţii. Mandibula, cu o morfologie tipică pentru genul în discuţie, se

remarcă prin dimensiunile considerabile şi masivitate (Tab. 1). Ea a suferit intervenţii de restaurare,

182

rezultatul unora dintre ele conducând uneori la rezultate mai puţin conforme cu realitatea iniţială. O serie de elemente mandibulare au fost întregite prin adaugare de ghips, cum ar fi: ramurile ascendente (în special cea stângă), condilul de articulare drept, porţiuni din sectorul simfizar (în special cel stâng) şi din ramurile orizontale, precum şi părţi constituente ale molarilor (îndeosebi porţiunea mesială a m3 stâng). Acest material adăugat mandibulei falsifică o serie de detalii, însă restaurarea efectuată de o asemenea manieră a fost cu siguranţă motivată în epocă de unele necesităţi legate de expunerea piesei.

Tab. 1. Dimensiunile mandibulei de Mammuthus trogontherii de la Roşieşti (măsurători efectuate conform metodologiei precizate de Beden, 1979; în mm):

Nr. Reper măsurat Dimensiune 1. Lungimea crestei inter-alveolare 279 2. Lungimea dintre terminaţia anterioară a simfizei şi proiecţia în plan

orizontal a terminaţiei alveolare anterioare a primei alveole dentare 116 +

3. Lungimea ramurii orizontale, între terminaţia anterioară a marginii alveolare şi baza anterioară a ramurii ascendente

292,5

4. Înălţimea ramurii orizontale, la nivelul marginii anterioare alveolare 233 5. Înălţimea ramurii orizontale măsurată la nivelul bazei anterioare a ramurii

ascendente 160

6. Laţimea maximă, între marginile externe ai condilior de articulare 720 + 1 7. Lăţimea intercondiliană internă 520 1 8. Diametrul antero-posterior al condilului 65 9. Lăţimea mandibulei între apofizele coronoide 575 1 10. Spaţiul de separaţie dintre marginile alveolare interne ale ramurii

orizontale, la baza anterioară a ramurii ascendente 350 1

11. Diametrul transversal al ramurii orizontale, la acelaşi nivel 183 12. Spaţiul de separaţie dintre marginile alveolare interne, la nivelul

terminaţiei anterioare a alveolei 140 1

13. Diametrul transversal al ramurii orizontale, la acelaşi nivel 75 + 14. Diametrul transversal al gutierei simfizei aprox. 55 15. Lăţimea între marginile superioare ale crestelor inter-alveolare 125

1 Dimensiuni alterate de ruptura în plan medial a simfizei. Simfiza este ruptă în plan medial şi în consecinţă cele două hemimandibule nu pot fi

conexate extrem de exact la acest nivel. Din acest considerent, unghiul de convergenţă dintre cele două ramuri orizontale nu poate fi măsurat cu precizie. Totuşi, valoarea pe care o estimăm depăşea 900, ceea ce apropie piesa de genul Mammuthus, şi nu de Paleoxodon (Dubrovo, 1960).

Reperele dimensionale şi uzura molarilor păstraţi în alveole (Tab. 2) indică un specimen matur, de talie mare (stadiu de uzură B4 a m3, sensu Beden, 1979). Talia nu oferă însă neapărat indicii privind sexul animalului. Este posibil ca mandibula să fi aparţinut unui mascul, însă putea reveni şi unei femele mature.

La cei doi m3 păstraţi în alveole, numărul de lamele este relativ ridicat (x20-). Prin aceasta specimenul de la Roşieşti se deosebeşte de unele semnalări ale altor exemplare de M. trogontherii dintr-o serie de localităţi din Europa centrală şi răsăriteană (Borsuk-Białynicka&Wysoczański-Minkowicz, 1969; Holec, 1993). De altfel, Dubrovo, (1960) semnala deja că numărul de lame la m3 poate fi destul de variabil, fiind cuprins în funcţie de caz între 14-24, acesta nefiind aşadar un caracter întotdeauna discriminant nici între M. trogontherii şi M. primigenius, nici între M. trogontherii şi M. intermedius (JOURDAN, 1861) (= M. chosaricus (DUBROVO, 1966)). Intervalele de variaţie pentru valorile speciilor amintite pot să se suprapună, în anumite cazuri existând plăci componente ale m3 la fel de numeroase pentru toate aceste specii (Borsuk-Białynicka &Wysoczański-Minkowicz, 1969; Labe& Guérin, 2005). Această situaţie este de altfel firească, fiindcă toate aceste specii revin aceleiaşi linii filogenetice, în care M. trogontherii este ancestor pentru cele subsecvente (Aguirre, 1969; Labe&Guérin, 2005). Pe parcursul evoluţiei pleistocene,

183

numărul plăcilor a crescut gradual la fel ca şi frecvenţa lamelară (DLI), pe măsura succesiunii speciilor M. meridionalis – M. trogontherii – M. primigenius (Lister, 1996). De aceea, nu de puţine ori distincţia specifică a întâmpinat dificultăţi de interpretare ale unuia sau altuia dintre caractere, îndeosebi atunci când au fost în discuţie forme de tranziţie între specii (Palombo&Feretti, 2005). Astfel, unele caractere „trogontheroide” la formele arhaice de M. primigenius pot fi interpretate şi plesiomorfii, provenite de la speciile de mamut care au precedat mamutul lânos în glaciarele Menap (Günz), Elster (Mindel) şi Saale (Riss).

Tab. 2. Dimensiunile molarilor din alveole (conform Dubrovo, 1960; Beden, 1979; mm):

Reper măsurat m3 drept m3 stâng Lungime 291 - Lăţime maximă 91 93,5 Număr de lame +20 1 17+ 1,2 Grosimea smalţului 2,8 2,8 Frecvenţa lamelară 7 3 7 3 Lungime/Lăţime 3,20 -

1 – numărul exact al lamelor nu poate fi observat, porţiunea distală a molarului fiind încastrată în alveolă; 2– porţiunea mesială a dintelui a fost complet substituită cu ghips; 3 – măsurată pe suprafaţa oclusală.

Frecvenţa lamelară a putut fi măsurată doar pe suprafeţele oclusale ale molarilor, pe axele

mesio-distale. Este de aceea de presupus, că măsurată lateral pe molar, frecvenţa lamelară ar fi avut, valori mai scăzute. Beden (1979) a subliniat de altfel diferenţele – uneori semnificative – care apar la această măsurătoare, în funcţie de localizarea măsurătorii. Dubovo (1960) recomanda măsurarea frecvenţei lamelare la jumatatea înălţimii molarului, pe latura labială. Deşi şi în opinia noastră, această metodă este într-adevăr cea mai corectă, pentru molarii mandibulei de la Roşieşti ea nu poate fi accesată, din cauza fixării jugalilor respectivi în alveole.

Lungimile molarilor sunt relativ mari, apropiindu-se de valorile maximale ale M. intermedius din Europa occidentală (Labe& Guérin, 2005), rămânând însă departe de valoarea maximă a M. chosaricus (Dubrovo, 1966). Într-o serie de situaţii semnalate pentru M. trogontherii, dimensiunile m3 sunt chiar extrem de modeste (Borsuk-Białynicka& Wysoczański-Minkowicz, 1969; Holec, 1993), îndeosebi atunci când lungimea molarului este alterată de uzura fiziologică avansată.

Valorile lăţimilor concordă cu cele deja semnalate pentru specie (Labe&Guérin, 2005). Un element determinant pentru atribuirea mamutului de la Roşieşti la M. trogontherii este

grosimea smalţului. Acesta este considerabil mai gros decât la M. intermedius şi M. chosaricus, şi cu atât mai mult faţă de M. primigenius (Dubrovo, 1966; Labe&Guérin, 2005). La mamuţi, s-a evoluat progresiv de la grosimi iniţial mari ale smalţului, spre altele din ce în ce mai subţiri, în paralel cu creşterea frecvenţelor lamelare (Ferretti, 2003). Desigur, în anumite situaţii şi grosimea smalţului poate fi un caracter atavic, reminiscent la unele forme evoluate de mamuţi. În situaţia mamutului de la Roşieşti, grosimea smalţului, coroborată cu frecvenţa lamelară pe care am discutat-o deja, permit atribuirea specimenului la M. trogontherii.

Distribuţia geografică şi extensia stratigrafică a speciei în România

În România, specia M. trogontherii nu este deosebit de frecventă, descoperirile fiind mult

mai rarefiate în comparaţie cu cele de M. primigenius (Patte, 1936; Apostol, 1968). În Moldova, Simionescu (1930) a descris şi ilustrat o mandibulă pe care a atribuit-o

mamutului de stepă, descoperită la Movila-Ruptă, pe Prut. Din cele câteva date metrice precizate de autor, se evidenţiază o frecvenţă lamelară cu valoare foarte scăzută (4,5) atipică pentru specia propusă. De aceea subsecvent, Patte (1936) sau Macarovici (1963) au pus sub semnul întrebării apartenenţa specifică propusă de Simionescu.

184

Patte (1936) mai menţionează un molar de M. trogontherii la Jevreni (Bacău), pe Trotuş. Macarovici (1963) semnalează „Elephas trogontherii” de la Holboca (punctul Izvorul

Pândarului), lângă Iaşi, dintr-un nivel în care fosilele se găseau asociate cu industrie litică şi urme de foc. Din nefericire, Macarovici nu a oferit date mai complete, lipsind în special referirile la grosimile smalţului molarilor, sau la metoda stabilirii frecvenţelor lamelare. Nu ar fi exclus ca mamutul de la Holboca să revină de fapt la M. primigenius.

Pentru Muntenia, sunt de consemnat revizuirile lui Patte (1936), care a semnalat specia îndeosebi din proximitatea Bucureştiului (din balastiere precum Colentina, Băneasa, Fundeni, Vasilaţi).

Apostol (1971) a descris un schelet parţial apărut la Codreni (Ilfov), cu un m3 cu 17 lame de smalţ şi grosimi ale smalţului de 2-3 mm, fără a preciza însă frecvenţa lamelară, însă este foarte posibil ca acel specimen să revină cu adevărat mamutului de stepă. Ceea ce intrigă este în acel caz contradicţia dintre vârsta relativ recentă a Nisipurilor de Mostiştea (baza Pleistocenului superior; Ionesi, 1994) şi caracterele arhaice ale fosilei. Subsecvent, acelaşi autor mai menţionează specia şi la Coconi sau Buciumeni (Călăraşi) (Apostol, 1976, 1981, 1982).

Specia M. intermedius nu a fost niciodată menţionată ca atare, însă sinonimul ei junior (M. chosaricus) se regăseşte semnalat în câteva localităţi din spaţiul extracarpatic, precum Stelnica, Călăraşi sau Feteşti (Apostol, 1976). În afara acestora, este de presupus ca măcar o serie de alte contribuţii să se refere la aceeaşi specie. Aici pot fi încadrate practic toate formele de „M. primigenius arhaice”, la fel ca şi cele de „M. trogontherii evoluate”.

În aria intracarpatică, cele mai frecvente semnalări provin din Depresiunea Ţării Bârsei (Kovács, 1981; Rădulescu & Samson, 1985), din depozitele corespunzătoare „Complexului Cromerian” (Rotbav – Dealul Ţiganilor, Feldioara – Carieră) sau Mindel/Elster (Zoltan). Semnalările de „Parelephas trogontherii” (Kovács, 1981), reluate subsecvent drept „forme primitive de M. primigenius” (Rădulescu & Samson, 1985) din Riss, din localităţi precum Malnaş, Sf. Ghoerghe – La Moară şi Cariere – Sud, Sânmartin, pot reveni eventual la M. intermedius (= M. chosaricus).

La Cluj-Napoca, Szentpétery (1914) a descris molari inferiori de M. trogontherii rezultaţi din săpăturile efectuate la începutul secolului trecut în zona actualei Pieţe a Gării menţionaţi şi ilustraţi subsecvent şi de către Patte (1936).

La vest de Apuseni (Jurcsák, 1983) semnalările sunt de asemeni puţin numeroase, practic fiind în discuţie doar trei localităţi: Betfia (punctul fosilifer VII, Mindel), Oradea şi Măderat (Arad). Jurcsák&Moisi (1983) au subliniat „caractere trogontheroide” la scheletul de M. primigenius descoperit la Oradea, în aluviunile terasei „Salca”.

În concluzie, descoperirile din România documentează apariţia mamutului de stepă în Pleistocenul mediu, pentru ca in glaciarul Saale/Riss, acesta să evolueze spre mamutul lânos, probabil prin forme intermediare de tip M. intermedius.

Punctul de descoperire de la Roşieşti trebuie interpretat în acelaşi canevas stratigrafic. Este posibil ca depozitele de la „Nisipărie” să revină fie glaciarului Elster/ Mindel, fie începutului glaciarului următor (Saale/Riss), dacă este să judecăm după caracterele mamutului descoperit acolo. O încadrare stratigrafică mai exactă ar necesita însă elemente faunistice adiţionale, indicative.

DATA REGARDING THE DISCOVERY OF THE MAMMUTHUS TROGONTHERII (POHLIG, 1885) (PROBOSCIDEA, MAMMALIA)

FROM THE ROŞIEŞTI (VASLUI) In the fifth decade of the last century, during the sand extraction in a local open-pit at Roşieşti, a fossil Proboscidean mandible had been found. This discovery remained practically unknown, although the mandible had been reconstructed and exposed at “Vasile Pârvan” Museum in Bârlad. The mandible size and morphology fit for the steppe mammoth (Mammuthus trogontherii). The main arguments are the enamel thickness and the lamellar frequency of the lower last molars.

185

According to this mammoth, the sands from Roşieşti could belong either to Elster/Mindel, or early Saale/Riss glaciations. However, a better stratigraphy would need additional faunal representatives, mainly stratigraphic markers.

BIBLIOGRAFIE

1. Aguirre E., 1969. Evolutionary History of the Elephant. Science, 164: 1366-1376. 2. Apostol L., 1968. Particularité morphologiques des molaires de proboscidiens fossils quaternaries

de Roumanie, conservées dans la collection du Musée d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa». Travaux du Muséum d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa», 9: 581-616, Bucureşti.

3. Apostol L., 1971. Données sur le squelette de Mammuthus trogontherii (Pohlig) découvert dans la plaine roumaine. Travaux du Muséum d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa», 11: 459-472, Bucureşti.

4. Apostol L., 1976. L’étude morphométrique des mammifères fossiles quaternaires de la Plaine Roumaine et leur distribution paléozoogéographique. Travaux du Muséum d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa», 17: 341-375, Bucureşti.

5. Apostol L., 1981. Mammifères pléistocènes de la zone de Bucureşti et de ses alentours. Travaux du Muséum d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa», 23: 305-312, Bucureşti.

6. Apostol L., 1982. Quelques pièces squelettiques de Mammuthus (Archidiskodon) trogontherii Pohlig découvertes à Buciumeni (département de Călăraşi, Roumanie). Travaux du Muséum d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa», 24: 267-271, Bucureşti.

7. Beden M., 1979. Les Élephants (loxodonta et elephas) d’Afrique Orientale: systématique, phylogénie, intérêt biochronologique. Thèse doctorale, Université de Poitiers, Vol. I., 223 p. + XXXIX annexes, Poitiers.

8. Borsuk-Białynicka M., Wysoczański-Minkowicz T., 1969. Mammuthus trogontherii from Rzochów. Bulletin de l’Académie Polonaise des Sciences, Série des sciences géologiques et géographiques, XVII, 2: 143-147, Warszawa.

9. Dubrovo I. A., 1960. Drevnie slony SSSR. Trudy Paleontologiceskogo Instituta. Akademia Nauk SSSR, LXXXV: 78 p., Moskwa.

10. Dubrovo I. A., 1966. Systematic position of an elephant from the Khozar faunal assemblage. Biulleten Komissli po izuchenizu chetvertichnogo perioda 32: 63-74/în rusă/.

11. Ferretti M. P., 2003. Functional aspects of the enamel evolution in Mammuthus (Proboscidea, Elephantidae). In: Reumer J.W.F., De Vos, J&Mol D. (eds.), Advances in Mammoth Research (Proceedings of the Second International mammoth Conference, Rotterdam, May 16-20, 1999), Deinsea 9: 111-116, Amsterdam.

12. Holec P., 1993. Mammuthus trogontherii (Pohlig, 1885) (Proboscidea, Mammalia) z dunajského štrku od Gabčikova. Mineralia slovaca, 25: 67-70, Bratislava.

13. Ionesi L., 1994. Geologia unităţilor de platformă şi a orogenului Nord-Dobrogean. Editura Tehnică, 280 p., Bucureşti.

14. Jurcsák T., 1983. Răspîndirea proboscidienilor în nord-vestul României. Nymphaea, X: 65-85, Oradea.

15. Jurcsák T., Moisi N., 1983. Conservarea şi restaurarea scheletului de mamut descoperit la Oradea. Nymphaea, X: 143-150, Oradea.

16. Kovács 1981. Catalogul colecţiei de paleontologie (mamifere pliocene şi cuaternare) a Muzeului Sf. Gheorghe. Aluta (1981): 279-297, Sf. Gheorghe.

17. Labe B., Guérin C., 2005. Réhabilitation de Mammuthus intermedius (Jourdan, 1861), un mammouth (Mammalia, Elephantidae) du Pléistocène moyen récent d’Europe. C.R. Palevol 4 (2005): 235-242, Paris.

18. Lister A. M., 1996. Evolution and taxonomy of Eurasian mammoths. In: Soshani J.&Tassy P. (eds): Evolution and palaeoecology of elephants and their relatives: 203-213, Oxford University Press, New York.

19. Macarovici N., 1963. Elephas trogontherii Pohlig de Holboca-Jassy (Roumanie). Folia Quaternaria 12: 1-10, Krakow.

20. Palombo M. R., Feretti M. P., 2005: Elephant fossil record from Italy: knowledge, problems, and perspectives. Quaternary International, 126-128: 107-136.

186

21. Patte E., 1936. Sur les elephants fossiles de Roumanie. Academia Română, Memoriile secţiunii ştiinţifice, Seria III, Tom XI, Memoriu 4: 155-179, Bucureşti.

22. Rădulescu C., Samson P., 1985. Pliocene and Pleistocene mammalian biostratigraphy in southeastern Transylvania (Romania). Travaux de l’Institut de Spéologie “Emile Racovitza”, 24: 85-95, Bucarest.

23. Simionescu I., 1930. Elephas trogontherii Pohl. în România. Academia Română, Memoriile secţiunii ştiinţifice, Seria III, Tomul VII, Memoriul 3: 25-31, Bucureşti.

24. Szentpétery v. S., 1914. Beiträge zur kenntniss der Pleistocänen Säugetiere von Kolozsvár. Muzeumi Fűzetek. Mitteilungen aus der Mineralogisch-Geologischen Sammlung des Siebenbürgischen Nationalmuseum”, II, 1: 1-21, Kolozsvár.

187

CERBUL LOPĂTAR (DAMA DAMA) ÎN JUDEŢUL OLT: ZOOGEOGRAFIE

ŞI DINAMICĂ POPULAŢIONALĂ

Sorin GEACU∗

Key words: Rower buck, zoogeography, effective evolution

Introducere

Piemontului Getic. În ordine cronologică, colonizarea s-a efectuat mai întâi în zona Reşca din Câmpia Romanaţilor, apoi în zona Seaca din Piemontul Cotmenei şi în al treilea rând în zona Bistriţa-Izvoru din Piemontul Olteţului. Specimenele de origine ale populaţiilor actuale de cerb lopătar din Olt provin din judeţele Timiş şi Suceava. Efectivele existente azi nu au legătură între ele.

COLONIZAREA ÎN CÂMPIA ROMANAŢILOR Condiţii naturale Primele exemplare de cerb lopătar din Oltenia au fost aduse în pădurea Reşca (numită şi Reşca-Hotărani, după satele apropiate) din centrul judeţului Olt. Ea se află în nord-estul Câmpiei Romanaţilor la altitudini cuprinse între 72 m în sud şi 94 m în nord-vest (95% din suprafaţa pădurii se află la 73-80 m). Partea de vest/nord-vest este traversată, pe o lungime de 3,5 km, de calea ferată Caracal-Piatra Olt (în unii ani, exemplare de cerb lopătar au fost accidentate de tren, ca de exemplu în martie 1977, etc.). Această linie ferată traversează pe 1,5 km şi pădurea Bistriţa-Potopinu.

Temperatura medie anuală a aerului este de 9,7° C, iar cantitatea de precipitaţii este de 620 mm/an. Viscolele din lunile februarie 1956, ianuarie 1966, martie 1973, noiembrie 1975, noiembrie 1995, noiembrie 1998 au afectat populaţia de cerb lopătar. De asemeni şi gerul puternic din ianuarie 1963 (atunci la Craiova s-au atins -35,5°C în ziua de 25) ori ploile torenţiale din luna iulie 1970 (pe 8 iulie au căzut la Caracal 118,2 mm). Iarna grea 1984/1985 a determinat mortalităţi la această specie (59 exemplare), cu deosebire la femele şi viţei. Atunci, la hrănitori, s-au găsit cerbi lopătari morţi (înţepeniţi) datorită zăpezii mari, gerului şi lipsei de apă. Vânturile predominante sunt cele din direcţiile est (18,7%) şi vest (18,7%). Tot acestea au şi cele mai mari viteze medii anuale (4,9-5 m/s). În estul pădurii Reşca-Hotărani este valea Oltului, iar în vest cea a Tesluiului şi afluentului său Potopin. Suprafeţele ocupate cu mocirle şi smârcuri (favorabile cerbilor) ocupă 17 ha. În sudul pădurilor Dealu Bobului şi Călugăreasca se află valea Potopinului, partea centrală a acesteia din urmă fiind traversată de pârâul Bobu (afluent al Tesluiului). Prin distribuire cu cisterna se asigură apa în multe locuri pe fondul de vânătoare Dobrosloveni.

Situată pe teritoriile comunelor Fărcaşele, Dobrosloveni şi Fălcoiu, pădurea Reşca se întinde pe aproape 1700 ha, având o lungime de 7 km de la vest la est şi 4 km de la nord către sud. Cutreierate de cerbii lopătari sunt, spre sud-est, mica pădure Băluţoaia (52 ha), iar la 1 km spre nord pădurea Bistriţa-Potopinu (la 80-107 m altitudine) de 408 ha. Alături de altele mai mici, suprafaţa forestieră a regiunii ajunge la peste 2400 ha şi este alcătuită din: stejar – 53%, frasin – 22%, cer – 3%, tei – 3%, salcâm – 3%, jugastru – 2%, carpen – 1% şi alte specii – 13%. Vârsta medie a arboretelor este de 80 de ani (stejăretele 100 de ani), pe grupe de vârstă situaţia fiind următoarea: 1-20 de ani – 10%, 20-40 de ani – 15%, 41-60 de ani – 11%, 61-80 de ani – 17%, 81-100 de ani – 7% şi peste 100 de ani – 40%. În subarboret apar păducelul, lemnul câinesc, măceşul. În ansamblu, acest masiv forestier se încadrează ecosistemului „pădurilor pannonic-carpatice de luncă cu stejar şi frasin”.

După 1974, în condiţiile sporirii efectivului, cerbii lopătari au migrat şi spre nord-vest în pădurile de peste 1100 ha ale fondului de vânătoare Dobrosloveni (pe teritoriile comunelor

∗ Institutul de Geografie Bucureşti.

Acest mamifer a fost introdus în trei locuri (fig. 1) atât în zona de câmpie cât şi în cea a

188

Dobrosloveni, Cezieni, Dobrun). În anii 1975-1976 acolo s-au observat numai masculi, ulterior stabilindu-se şi perechi care s-au înmulţit. Populaţii stabile ale acestui mamifer au pădurile Dealu Bobului (245 ha) şi Călugăreasca (425 ha). Prima, lungă de 2 km de la vest la est, se află la 107-112 m altitudine la 3 km vest de pădurea Potopin şi 5 km nord-vest de Dobrosloveni. La 2 km vest de aceasta este pădurea Călugăreasca, ce are forma aproximativă de pătrat cu latura de 2 km şi este situată la 115-139 m altitudine. În apropierea acestora e mica pădure Mândra. Sunt alcătuite din cer şi gârniţă (40%), frasin (10%) şi alte specii (50% - stejar, salcâm, arţar, pin etc.). În ansamblu, se încadrează ecosistemului „pădurilor danubiene de cer şi gârniţă”.

Favorabilitatea regiunii pentru cerbul lopătar este dată de: pădurile întinse şi liniştite, vecinătatea terenurilor agricole, apele curgătoare şi bălţi. Până la sfârşitul anilor ’60 în regiune îşi mai făceau apariţia şi lupii. Ei însă au fost total combătuţi. De exemplu, în 1968 în pădurera Reşca în acest scop se foloseau cadavre otrăvite (Petrache, 1974).

Dinamica efectivelor Primii 5 viţei au fost aduşi la Reşca de la Şarlota (jud. Timiş) în 1942. În 1944 erau 4

exemplare, iar în anul următor au dispărut. După război, fosta Direcţie Regională Silvică Craiova prin Ocolul Silvic Caracal, a iniţiat readucerea acestui mamifer. Astfel, în 1955 din parcul Şarlota s-au adus 18 de exemplare în pădurea Reşca, iar în 1956 alte 17 exemplare. Erau deci atunci 35 de exemplare (Barbu, 1978). Iniţial au fost 3 ţarcuri pentru aclimatizare (unul era în parcela 30).

În anul 1964 erau peste 200 de exemplare (Barbu, Decei, 1964). La 15 ani de la introducere, în 1970, populaţia de cerb lopătar se menţinea doar în pădurea Reşca şi era de aproape 13 ori mai mare comparativ cu cea din 1956 (tab. 1). Tabelul nr. 1

Dinamica populaţiei de cerb lopătar din Câmpia Romanaţilor în perioada 1955-2007 pe fonduri de vânătoare (F.V.) (exemplare)

F.V./An 1956 1969 1970 1975 1977 1979 1985 1986 1987 1988Reşca 35 380 450 510 916 1200 1203 1140 1480 1530Dobrosloveni - - - 70 60 190 158 162 200 260 Peret - - - - 97 - - - - - Total 35 380 450 580 1073 1390 1361 1302 1680 1790 F.V./An 1989 1990 1991 1992 1993 1995 1996 1997 1998 Reşca 1530 1200 915 690 530 185 250 255 276 Dobrosloveni 240 300 210 210 190 80 90 130 135 Slătioara - - 10 5 7 - - - - Total 1770 1500 1135 905 727 265 340 385 411 F.V./An 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 Reşca 168 210 187 120 112 114 121 120 126 Dobrosloveni 100 104 115 120 120 150 160 160 150 Total 268 314 302 240 222 264 281 280 276 În anii următori, în condiţiile creşterii efectivului, specia şi-a lărgit arealul cu deosebire spre nord-vest (pe fondul de vânătoare Dobrosloveni), unde din 1975 şi până azi formează populaţii stabile. Totodată, exemplare au migrat şi spre nord (la 7 km de Reşca, spre Peretu), astfel încât, în primăvara anului 1977, în regiune erau peste 1000 de exemplare, din care 85% în pădurea Reşca, 9% în zona Peretu şi 6% pe fondul de vânătoare Dobrosloveni. La aşa un efectiv mare şi sporul natural era ridicat. De exemplu, în 1976 erau circa 350 femele gestante.

În regiunea Peretu (unde se află circa 1200 ha pădure) s-au semnalat primele exemplare (migrate de la Reşca) în 1975. În 1976 erau deja 84 exemplare (36 masculi şi 48 femele), iar în anul următor s-a atins efectivul maxim (52 masculi şi 45 femele). Ulterior, populaţia se reduce la 50 de exemplare

189

în 1978, 20 în 1982, 21 în 1983 şi 9 în 1984 (acestea au revenit de fapt în pădurea Reşca). O sporire a efectivului cu aproape 18% se constată în deceniul 1977-1986, în acest din urmă

an înregistrându-se circa 1300 de exemplare. Studiul silvocinegetic al pădurii Reşca din 1981 menţiona un efectiv optim de 1000 de cerbi lopătari, depăşit încă din 1979 (când erau 400 masculi, 500 femele şi 300 viţei).

Pentru diversificare genetică, în 1981 s-au adus 28 exemplare (14 masculi şi 14 femele), iar în 1984 încă 43 (5 masculi adulţi, 15 masculi tineret, 14 femele adulte şi 9 femele tineret), toate de la Chişineu Criş (jud. Arad).

În anii cu populaţie mare, cerbii lopătari au distrus pe porţiuni întinse subarboretul, pătura ierbacee şi toate regenerările naturale (cum a fost cazul în intervalul 1972-1975), dar au produs şi vătămari la mulţi arbori prin cojire. Mulţi ani, din octombrie şi până în aprilie, aceştia stăteau pe terenurile agricole, producând mari prejudicii (cum a fost cazul culturilor de grâu în anii 1976 şi 1977 etc.). Pe multe porţiuni din jurul pădurii Reşca, în anii 1988-1993 se cultiva doar ricin, pe care cerbii lopătari nu puteau să-l consume. În iernile grele ei ajungeau până la marginile unor sate.

Fig. 1

190

În anul 1988 s-a înregistrat cel mai mare efectiv de cerb lopătar atât din Câmpia Romanaţilor cât şi din pădurea Reşca (1790 exemplare din care 85% (1530) în această pădure). Se depăşise atunci cu mult efectivul optim stabilit (1000 exemplare). Datorită numărului mare de exemplare, unii lopătari au migrat de la Reşca în pădurile aflate pe stânga Oltului spre vest şi sud-vest: Comani, Drăgăneşti Olt, Pestra (com. Dăneasa) şi până la Frunzaru (com. Sprâncenata, 20 km de Reşca). Aici nu au constituit populaţii stabile, revenind după un timp la Reşca. De pe fondul Dobrosloveni circa 15 exemplare au migrat spre vest circa 6-7 km în zona Teslui din judeţul vecin, Dolj, unde s-au menţinut în perioada 1988-1991 după care au revenit în pădurea Călugăreasca.

Tot în lunca Oltului la 10-15 km spre nord de Reşca (pe fondul de vânătoare Slătioara) s-au observat 5 perechi în 1991, un mascul şi 4 femele în 1992 şi 7 exemplare (2 femele şi 5 masculi) în anul următor, după care au revenit la Reşca.

În condiţiile anilor 1989-1991, efectivul se reduce cu 36%, anul 1991 fiind ultimul în care se mai înregistrează peste 1000 cerbi lopătari în zonă. Efectivele mari au impus selecţia masivă, pentru că, densităţile mari puteau determina degenerarea speciei (Barbu, 1992). Fostul Inspectorat Silvic Olt a propus extragerea, în 1991, a 840 cerbi lopătari în vederea realizării regenerărilor în pădurea Reşca.

În sezonul 1990-1991 s-au vânat 231 exemplare la Reşca (149 masculi şi 82 femele) şi 103 pe fondul Dobrosloveni, din care 58 masculi şi 45 femele. Cele mai multe s-au vânat în următoarele zile: 4 III 1991 (44), 29 X 1990 (36), 10 I 1991 (25), 6 XI 1990 (24), 3 XII 1990 (24), 27 II 1991 (23), 19 X 1990 (22), 9 XI 1990 (22), 22 X 1990 (20) şi 11 II 1991 (19). Carnea rezultată a fost predată Frigoriferului zonal. Măsurile de diminuare a efectivului adoptate, la care se adaugă şi braconajul, determină o nouă reducere masivă a populaţiei de cerb lopătar în anii 1992-1993-1994, astfel încât în anul 1995 nu s-au mai observat decât 265 exemplare, ceea ce reprezintă o scădere cu 76% a acesteia. În intervalul 1995-2007 efectivul acestui mamifer a oscilat între 220 şi 410 exemplare, în acest din urmă an observându-se doar 276 exemplare (150 la Dobrosloveni şi 126 la Reşca), depăşindu-se efectivul optim stabilit la 200 exemplare. Dacă din momentul colonizării şi până în anul 2001 cei mai mulţi cerbi lopătari se aflau în pădurea Reşca (mult mai puţini fiind în zona Dobrosloveni), în primăvara anului 2002 numărul acestora era egal în cele două zone. Începând din anul 2003 şi până azi, cei mai mulţi cerbi lopătari se află în zona Dobrosloveni, deţinând din totalul efectivului: 54% în 2003 şi 2007, 56% în 2004 şi 57% în 2005 şi 2006. Structura pe sexe evidenţiază un raport apropiat de cel normal (1/1) până în 1991, după care devine dezechilibrat în cazul populaţiei din pădurea Reşca (tab. 2). Tabelul nr. 2

Structura pe sexe (M/F) a populaţiei de cerb lopătar din Câmpia Romanaţilor în perioada 1955-2007 pe fonduri de vânătoare (F.V.)

F.V./An 1956 1969 1975 1976 1977 1985 1986 1987 1988Reşca 1/1 1/1,4 1/1,5 1/1,3 1/1 1/1,1 1/1,2 1/1,1 1/1,1Dobrosloveni - - - - 5/1 1/1,1 2,6/1 1/1,1 1/1,1Peret - - - 1/1,3 1/1,1 - - - -

F.V./An 1989 1990 1991 1992 1993 1995 1996 1997 1998 Reşca 1/1,1 1/1,4 1/2 1/3,3 1/1,9 1/4,2 1/4 1/6,2 1/2,2 Dobrosloveni 1/1 1/1 1/1,3 1/1,3 1,1/1 1/7 1/3,5 1/2,2 1/5,9 Slătioara - - 1/1 1/4 2,5/1 - - - -

F.V./An 1999 2000 2002 2003 2004 2005 2006 Reşca 1/5,4 1/2,8 1/3 1/3,2 1/4 1/4,5 1/5 Dobrosloveni 1/4 1/3,9 1/5 1/5,2 1/5,3 1/1,9 1/1,6

191

În ultimii ani, populaţia de pe fondul de vânătoare Dobrosloveni are un raport între sexe oarecum mai apropiat de cel normal.

Primele exemplare s-au recoltat în 1973 (3 masculi cu trofee de 160 puncte CIC), iar din 1976 se recoltează sistematic. În anii 1976-1978 s-au vânat 100-120 exemplare anual (din care 20-25 masculi), iar după 1978, tot anual, circa 80-115 masculi şi 120-125 femele şi viţei. În intervalul 1973-1980 s-au recoltat 1952 exemplare, iar din 1978 şi până în 1989 un număr de 876 masculi, recordul fiind înregistrat în anul 1988, când, în numai 2 zile de vânătoare s-au împuşcat 117 masculi (Ciobanu, Florica, 2003). În ultimii ani, situaţia este reprezentată în tabelul 3.

Tabelul nr. 3

Recolta de cerb lopătar din Câmpia Romanaţilor în unii ani (nr. exemplare) An 1983 1989 1997 1998 1999 2001 2002 2003 2004 2005 2006Exemplare 131 43 5 7 7 1 11 12 25 26 17

Cele mai valoroase trofee în ultima perioadă s-au obţinut la 25 X 2000 (132,3 puncte CIC la

Reşca) şi 1 XI 2005 (156,9 puncte CIC la Dobrosloveni). După 1975, în condiţiile creşterii efectivelor, în pădurile Reşca-Hotărani şi Bistriţa-Fălcoiu

se întâlneau locuri de boncănit cu 50-150 masculi. Adesea, luptele între aceştia durau 10-15 zile şi nopţi. Astăzi există un număr de 7 locuri de boncănit din care 4 în pădurea Reşca şi 3 în cea de la Dealu Bobului.

La 20 august 1988 un viţel a fost capturat şi trimis grădinii zoologice Strihareţ-Slatina. În anul 2006 s-a observat o femelă albă în pădurea Dealu Bobului.

În 1970 se amenajaseră 10 ha de ogoare pentru hrană, iar în 1979 – 72,3 ha. În ultimii ani terenurile pentru hrana vânatului (circa 40 ha) s-au cultivat cu ovăz, napi, lucernă, trifoi, Lolium, iarbă de Sudan, sfeclă furajeră etc.

Pentru distribuirea hranei complementare, în 2007 existau 21 hrănitori în pădurea Reşca şi 18 în zona Dobrosloveni (în 1990 erau 10 hrănitori la Reşca şi 6 la Dobrosloveni). În anul 2006 s-au distribuit: 7 t fân, lucernă şi trifoi, 2 t frunzare, 8 t concentrate (mai ales de porumb), 1 t fructe şi seminţe (mai ales de ovăz).

Sarea este distribuită în 26 de sărării din care 20 sunt în pădurea Reşca şi 6 la Dobrosloveni (în 1990 erau 27 la Reşca şi 6 la Dobrosloveni). Sunt şi sărării înalte şi joase (pe liniile somiere).

COLONIZAREA ÎN PIEMONTUL COTMENEI Condiţii naturale Cerbul lopătar a fost introdus în pădurea Seaca situată în nordul judeţului Olt la 35 km de Slatina, în partea vestică a Piemontului Cotmenei. Aceasta se află pe platouri larg ondulate la altitudini cuprinse între 230 m în sud şi 324 m în nord (75% din suprafaţa pădurii se află la 300-320 m altitudine). Marginile pădurii se află la 308-309 m altitudine.

Temperatura medie anuală a aerului are valoarea de 10,4°C, cu un maxim în iulie şi un minim în ianuarie. În luna decembrie media termică nu este negativă. Gerul de la începutul anului 1985 a afectat populaţiile de mamifere mari (-24°C s-au înregistrat în ziua de 13 I 1985 la Slatina). Media multianuală a cantităţilor de precipitaţii este de 600 mm, cu un maxim în iunie şi un minim în martie. Pe anotimpuri sunt repartizate astfel: iarna – 21,1%, primăvara – 25,2%, vara – 31,7% şi toamna - 22%. Iarna grea din anii 1984-1985 a afectat populaţiile de cervide. Atunci s-au găsit cerbi lopătari înţepeniţi (morţi) de frig. Influenţă negativă au avut şi viscolele din 11-15 III 1973, 20 XI 1975, 4-5 XI 1995 şi 21-22 XI 1998. Datorită intemperiilor de iarnă, în ziua de 20 I 1985 s-a găsit un mascul mort, pe 18 I 1986 alt mascul mort, iar pe 15 decembrie 2002 au fost găsite moarte 7 exemplare.

Văile Plapcea (afluent al Vedei) şi Albeşti (care se varsă în Cungrea Mică) traversează pădurea pe direcţia nord-sud pe 5,5 km şi respectiv 6 km. În nord-est este valea Plapcea Mică

192

(afluent al Plapcei), iar prin partea vestică a pădurii este valea omonimă (4 km lungime) care debuşează în valea Albeşti (numită şi Gugu). Spre valea Albeşti se îndreaptă cea a Fântânelor. Pâraiele regiunii au caracter intermitent. Pe Plapcea s-au realizat, prin excavare, adâncituri unde să se poată menţine apa. În general însă apa se distribuie cu cisterna. Pădurea se numeşte Seaca sau Seaca-Optăşani după numele satelor omonime - Seaca (com. Poboru) din partea central-vestică a pădurii şi Optăşani (com. Spineni) aflat la marginea sa de nord-est. Pădurile din zona Seaca se extind pe circa 3800 ha, pe teritoriile administrative ale comunelor Poboru, Leleasca, Făgeţelu, Spineni şi Cungrea. Sunt alcătuite din: gârniţă (85%), carpen (5%), stejar (4%), gorun (3%), salcâm (2%) şi alte specii (1%). Vârsta medie a arboretelor este de 76 ani, repartizate astfel pe grupe: 1-20 de ani – 8%, 21-40 de ani – 17%, 41-60 de ani – 25%, 61-80 de ani – 15%, 81-100 de ani – 5% şi peste 100 de ani – 30%. Mărindu-se efectivul, în unii ani cerbii lopătari au migrat şi spre Spineni şi Topana. În regiunea Spineni pădurile se întind pe circa 1800 ha şi sunt alcătuite din: gârniţă (41%), salcâm (34%) şi alte specii (gorun, plop, stejar, carpen, paltin, arţar, frasin - 25%). Vârsta medie a cvercineelor este de 45 de ani, iar a salcâmului de 15 ani. Cele 3400 ha acoperite cu vegetaţie forestieră din zona Topana sunt alcătuite din: gârniţă (54%), cer (27%), carpen (5%), salcâm (4%), gorun (4%), stejar (4%) şi alte specii (2%). Vârsta medie a arboretelor este de 70 de ani. Subarboretul este constituit din: păducel, porumbar, sânger, măceş, corn, soc, alun.

Zona se încadrează ecosistemului „pădurilor danubiene de gârniţă”. În apropierea pădurii se află câteva sate mici: Mierliceşti şi Urşi (com. Leleasca), Cepeşti

(com. Cungrea) în nord-vest şi vest, Albeşti şi Cornăţelu (com. Poboru) în sud, Optăşani (com. Spineni) în nord-est.

Masivul forestier de la Seaca (cu trupurile Seaca – 1355 ha, Gugu, Bisericii ş.a.) aflat între văile Cungrea Mică (afluent al Oltului) în vest şi Plapcea Mică în est, se extinde pe 6 km de la nord la sud şi 6,3 km de la vest către est. Dinamica efectivului Acţiunea de introducere a unor specii de cervide în regiune a fost sprijinită, în prealabil, de aceea de combatere a lupilor (numai în intervalul 1955-1959 în fostul raion Slatina s-au împuşcat 60). Colonizarea cerbului lopătar în această zonă s-a efectuat de către fosta Intreprindere Forestieră Drăgăşani prin Ocolul Silvic Vedea, Regiunea Piteşti. Astfel, în anul 1962 s-au adus 10 exemplare (4 masculi şi 6 femele) din pădurea Pătrăuţi de lângă Suceava. Ele au fost transportate cu mijloace auto pe o distanţă de 650 km În prealabil, în 1961, se constituise un ţarc de aclimatizare de 0,3 ha cu gard de nuiele în parcela 64 a pădurii Seaca, la 320 m altitudine. Aici, viţeii au fost ţinuţi în anul 1963 şi apoi, în 1964 s-au lăsat liberi. În primul deceniu de la colonizare, efectivul acestui mamifer a sporit de 6 ori. Ulterior, în anul 1977, numărul cerbilor lopătari crescuse cu 63% comparativ cu anul 1971, fiind mai mult de 160 de indivizi. Migrarea unor exemplare din pădurea Seaca spre sud, către Oporelu (12 în 1977, apoi altele în anii următori) au făcut ca efectivul în această pădure să scadă la 117 exemplare în 1980 (tab. 4). Tabelul nr. 4

Dinamica populaţiei de cerb lopătar din Piemontul Cotmenei în perioada 1962-2007 pe fonduri de vânătoare (F.V.) (exemplare)

F.V./An 1962 1969 1971 1975 1976 1977 1980 1981 1982 1983Seaca 10 25 60 94 140 164 117 90 97 114 Oporelu - - - - - 12 - - - - Total 10 25 60 94 140 176 117 90 97 114

193

F.V./An 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 Seaca 152 181 209 320 347 350 256 240 270 Spineni - - - - - - - 7 - Verguleasa - - - 13 - - - - 4 Optaşi - - - - - - - 12 - Potcoava - - - - - - - 6 - Tătuleşti - - - - - - - 25 - Oporelu - 10 10 2 - - - - - Total 152 191 219 335 347 350 256 290 274

F.V./An 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2001 2002 Seaca 315 210 160 150 260 280 290 240 250 Verguleasa 4 - 4 5 - - - - - Topana - - - - - - - - 9 Total 319 210 164 155 260 280 290 240 259

F.V./An 2003 2004 2005 2006 2007 Seaca 260 270 280 250 250 Topana 8 10 10 10 10 Spineni 6 8 8 8 6 Total 274 288 298 268 266

Circa un deceniu au fost stabile câteva exemplare nu departe de Oporelu (8-10 km sud de Seaca), ultimii doi masculi fiind văzuţi în primăvara anului 1987. În intervalul 1987-1996 s-au observat cerbi lopătari şi la 15-20 km sud-vest de Seaca, pe fondul de vânătoare Verguleasa, cele mai multe exemplare (5 masculi şi 8 femele) în 1987, iar apoi, câte 4-5 exemplare (de obicei perechi) în ceilalţi ani. La Seaca, numărul cerbilor lopătari se dublează în perioada 1982-1986, depăşind în primăvara acestui din urmă an 200 de exemplare. Cea mai mare populaţie (350 de exemplare) din regiune s-a înregistrat în luna martie a anului 1989, depăşind de 3,5 ori valoarea optim stabilită atunci (100 exemplare). S-a realizat astfel o creştere de efectiv de 35 de ori în 27 de ani. Vânarea intensă a acestuia în anii 1990-1991 a determinat scăderea efectivului la 240 de exemplare la Seaca. Activitatea de vânătoare şi intensificarea circulaţiei în condiţiile restituirii proprietăţilor funciare din 1991 au determinat, în acel an, migrarea unor exemplare spre est şi sud-est (2 masculi şi 5 femele spre Spineni la 5 km, 4 masculi şi 21 femele spre Tătuleşti la 18 km, 4 masculi şi 8 femele spre Optaşi la 25 km, un număr de 6 exemplare (2 masculi şi 4 femele) ajungând până spre Potcoava, la 30 km se Seaca). Aici menţionăm şi faptul că o parte din exemplarele existente atunci în acele zone migraseră de fapt din pădurile din apropierea Scorniceştilor, unde, în 1980, se aduseseră de la Reşca 25 cerbi lopătari (12 masculi şi 13 femele). În 1992, cerbii lopătari se retrăseseră din acele locuri spre Seaca. În 1993 se înregistrează din nou o populaţie mare de cerb lopătar la Seaca (315 exemplare), după care, în deceniul 1997-2007 efectivul variază între 240 şi 298 exemplare. Din 2002, anual, câteva exemplare (2-4 masculi şi 6-7 femele) s-au observat în pădurile dinspre Topana (15 km nord-est de Seaca), iar din 2003 anual 2-3 masculi şi câte 4-5 femele s-au semnalat nu departe de Spineni.

În primăvara anului 2007 erau în Piemontul Cotmenei 266 exemplare, depăşindu-se cu 44% efectivul optim (150 exemplare). În anumite perioade din an, aceştia stau pe câmpurile dinspre nord (spre Leleasca), sud-vest (spre Poboru) şi est (spre Spineni). De exemplu, în 1996 s-au observat 9 masculi şi 31 de femele în zonele amintite.

194

Raportul între sexe a avut valori optime sau apropiate de optim în intervalul 1962-1988 (tab. 5), însă în ultima perioadă s-au înregistrat dezechilibre ale acestuia, unele destul de mari cum a fost cazul în anii 1993 (1/3,8), 1997 (1/3,3), 2004 (1/3,5). Tabelul nr. 5

Raportul între sexe (M/F) al populaţiei de cerb lopătar din Piemontul Cotmenei în perioada 1962-2007 pe fonduri de vânătoare (F.V.)

F.V./An 1962 1969 1975 1976 1977 1981 1982 1983 1984Seaca 1/1,5 1/1,1 1/1,4 1/1,6 1/1,3 1/1,1 1/1,2 1/1,1 1/1,1Oporelu - - - - 1/2 - - - -

F.V./An 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 Seaca 1,1/1 1/1 1/1,9 1/1,2 1/2,1 1/1,6 1/2,7 1/2 1/3,8 Spineni - - - - - - 1/2,5 - - Verguleasa - - 1/1,6 - - - - 1/1 1/1 Optaşi - - - - - - 1/2 - - Potcoava - - - - - - 1/2 - - Tătuleşti - - - - - - 1/5,2 - - Oporelu 1,5/1 1,5/1 2 - - - - - -

F.V./An 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2004 2005 2006 Seaca 1/1,1 1/1,6 1/2 1/3,3 1/2,5 1/2,6 1/3,5 1/2,7 1/1,7 Verguleasa - 1/3 1/4 - - - - - - Topana - - - - - - 1/2,3 1/2,3 1/2,3 Spineni - - - - - - 1/1,6 1/1,6 1/1,6

Au fost şi ani când numărul de masculi observaţi a fost mai mare decât cel al femelelor (de exemplu lângă Oporelu în 1985-1986). În intervalul 1965-1979 s-au vânat în regiune 280 cerbi lopătari a căror greutate medie în stare eviscerată a fost de 48 kg. Ulterior, în sezonul vânătoresc 1990-1991 s-au recoltat 62 din care 9 masculi şi 53 femele. Doar în intervalul 12 XI 1990-25 II 1991 s-au vânat 58 exemplare din care 42 numai în ziua de 23 II 1991. În ultimii ani, trofeele cele mai valoroase s-au obţinut la: 17 X 2006 (173,8 puncte CIC), 12 XI 2003 (160,5 puncte CIC) şi 13 X 2005 (148,8 puncte CIC).. La Seaca, locul obişnuit de boncănit (frecventat de peste două decenii) este cel din parcela 46. Datorită exploatărilor forestiere, începând din 2006, cerbii lopătari şi-au mai ales şi un alt loc de boncănit, în parcela 25. Rar boncănesc în parcelele 34, 43, 52, 59 şi 60. Pentru administrarea hranei complementare, pe teren se află 47 hrănitori, la care se adaugă tot atâtea sărării. În cursul anului 2006 s-au administrat 8,5 t fân, lucernă şi trifoi, 8 t frunzare şi 25,5 t concentrate. Tot în acel an, culturile pentru hrana vânatului au cuprins 1 ha lucernă, 1 ha porumb şi 2 ha cu iarbă de Sudan.

COLONIZAREA ÎN PIEMONTUL OLTEŢULUI Condiţii naturale Introducerea cerbului lopătar s-a făcut în pădurea Bistriţa-Izvoru aflată la 10 km nord-est de Balş, în sud-estul Piemontului Olteţului.

Extinsă pe 10 km de la nord la sud pe dealurile Sarului, Chirca şi Porcului, ea se află la altitudini cuprinse între 135 m în sud-vest şi 207 m în nord-vest. În nord, în zona văii Vasluieţului, pădurea atinge 4 km lăţime. Este pe teritoriile comunelor Bobiceşti, Găneasa, Morunglav.

195

Temperatura medie anuală este de 10,6°C, cu un maxim în iulie şi un minim în ianuarie. În luna decembrie media termică este de 0°C. Media multianuală a cantităţilor de precipitaţii este de 515 mm, cu un maxim în iunie şi un minim în februarie, repartiţia anotimpuală fiind următoarea: iarna – 21,3%, primăvara – 25,%, vara – 30,1% şi toamna – 23,6%.

Pe latura vestică a pădurii este valea Bârluiului (afluent al Olteţului), iar pe cea estică cea a Vasluiului (Vasluieţului), afluent al Oltului.

Cu suprafaţa de aproape 2000 ha, este alcătuită din gârniţă (48%), cer (25%), gorun (19%), stejar (3%), carpen (1%) şi alte specii (5%), care au vârste medii de 40-90 de ani. Limitată la nord de drumul Morunglav-Bărăşti-Grădiştea, ea se încadrează ecosistemului „pădurilor danubiene de gârniţă”. Împreună cu celelalte păduri vecine, suprafaţa forestieră a regiunii se ridică la 3400 ha.

Sporind efectivul, în unele perioade cerbii lopătari au migrat şi spre nord (în zona Moruneşti) şi nord-vest (în zona Călui). Acest fenomen a fost favorizat şi de faptul că pădurile se continuă şi la nord de drumul Morunglav-Bărăşti-Grădiştea. Astfel, de o parte şi alta a Bârluiului, pădurile (cu lăţimi de 3,5-4 km) se continuă şi spre Moruneşti-Poiana Mare, până pe dealul Curăturilor la 228 m altitudine.

Dincolo de valea Olteţului, la 6-8 km de regiunea Bistriţa-Izvoru, sunt păduri întinse în regiunea Călui-Oboga (circa 2300 ha) alcătuite din: gârniţă (42%), cer (24%), stejar (10%), frasin (9%), gorun (4%), salcâm (1%) şi alte specii (10%), vârsta medie a arboretelor fiind de 55 de ani. Astfel, în lunca Olteţului, la 140-147 m altitudine se află pădurea Lunca Călui de 750 ha, lungă de 5 km de la nord la sud şi lată de 1-2 km, iar la altitudini de 160-217 m în zona colinară din bazinul Căluieţului şi Căluieţului Mic se află pădurea Căluiului (900 ha), lungă de 7 km pe direcţia nord-vest/sud-est şi lată de 2-2,5 km. Aceste două păduri sunt unite printr-un tronson lat de 0,4 km. În perioada prealabilă colonizării s-a intensificat efortul de combatere a lupilor. De exemplu, numai în 1964 s-au vânat 10 exemplare şi s-au capturat 3 pui, iar în primul trimestru al anului următor s-au ucis alţi 7 lupi. Evoluţia efectivului La iniţiativa fostului Inspectorat Silvic Olt prin Ocolul Silvic Balş, primele 6 exemplare (5 masculi şi o femelă) au fost aduse în luna ianuarie 1974 din parcul Şarlota (jud. Timiş), iar în luna iunie 1975 şi tot de acolo, încă 11 exemplare (4 masculi şi 7 femele), acestea fiind ţinute într-un ţarc (situat în parcelele 86-87 ale pădurii Bistriţa) cu dimensiunea de 50/50 m şi gard de nuiele şi sârmă. Din cele 17 exemplare aduse, la sfârşitul anului 1975 mai erau doar 13. În 1976 cerbii lopătari au fost lăsaţi liberi. Mărindu-se populaţia, la începutul anilor `80 aceasta a început să-şi extindă arealul şi să migreze şi spre nord şi nord-vest. Astfel, în 1985 efectivul acestui mamifer în sud-estul Piemontului Olteţului era de 6 ori mai mare decât cu un deceniu în urmă. Atunci, din cele 62 exemplare (tab. 6) numai 1/3 erau în pădurea Bistriţa-Izvoru, restul, în proporţii similare, fiind în zonele de la nord (Moruneşti) şi nord-vest (Călui) de această pădure. Tabelul nr. 6

Dinamica populaţiei de cerb lopătar din zona Bistriţa-Izvoru în perioada 1974-2007 pe fonduri de vânătoare (F.V.) (exemplare)

F.V./An 1974 1975 1976 1977 1985 1986 1987 1989 1990 1991 Izvoru 6 13 13 20 24 22 28 35 44 54 Moruneşti - - - - 18 12 12 12 15 11 Călui - - - - 20 11 13 6 - 11 Total 6 13 13 20 62 45 53 53 59 76

196

F.V./An 1992 1993 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002Izvoru 41 36 50 50 36 37 33 35 31 31 Moruneşti - - - - - - - - - - Călui 14 - - - - - - - 6 6 Total 55 36 50 50 36 37 33 35 37 37

F.V./An 2003 2004 2005 2006 2007 Izvoru 31 32 32 32 32 Moruneşti - - - - - Călui 6 7 7 6 2 Total 37 39 39 38 34

În anii următori deşi se menţin în toate cele 3 locuri, mulţi indivizi revin în pădurea Bistriţa, astfel încât în luna martie 1991, când se înregistrează maximul populaţional al cerbului lopătar în această regiune geografică, din cele 76 de exemplare, 71% erau în pădurea Bistriţa şi doar câte 11 în zonele Moruneşti şi Călui. Începând din anul 1992 nu s-au mai observat exemplare în pădurile din jurul Moruneştilor. Numărul cerbilor lopătari în pădurea Bistriţa-Izvoru în ultimul deceniu a variat puţin (între 31 şi 37 anual). În zona Călui în ultimii ani, nu există populaţii stabile, cele câteva exemplare observate fiind în trecere, revenind după scurt timp în pădurea Bistriţa. Raportul între sexe a avut mult timp valori apropiate de cea normală (1/1). În ultimii ani însă, se înregistrează un dezechilibru al acestui raport, în 2007 observându-se de 3 ori mai multe femele decât masculi (tab. 7). Tabelul nr. 7

Raportul pe sexe al populaţiei de cerb lopătar din zona Bistriţa-Izvoru în perioada 1947-2007 pe fonduri de vânătoare (F.V.) (exemplare)

F.V./An 1974 1975 1976 1985 1986 1987 1989 1990 1991 Izvoru 5/1 1/1 1/1,6 1/2 1/1,4 1/1,5 1/1,7 1/1,2 1/1,1Moruneşti - - - 1,2/1 1/1,4 1/1 1/1,4 1/2,2 1/1 Călui - - - 1,8/1 1/1,2 1/1,1 1/2 - 1/1

F.V./An 1992 1993 1995 1996 1997 1999 2000 2001 2002 Izvoru 1/1,7 1/1,4 1/1,5 1/1,5 1/1,5 1/2 1/1,9 1/2,1 1/2,8 Moruneşti - - - - - - - - - Călui 1/1,3 - - - - - - 1/2 1/2

F.V./An 2003 2004 2005 2006 2007 Izvoru 1/2,8 1/3 1/3 1/3 1/3 Moruneşti - - - - - Călui 1/2 1/2,5 1/2,5 1/5 1/1

Am identificat 5 locuri de boncănit ale acestora, situate în parcelele 14, 81, 88, 104 şi 130 ale pădurii Bistriţa-Izvoru. Din 1981 şi până în prezent numai un singur exemplar s-a vânat (la 1 decembrie 1990), care cântărea (eviscerat) 33 kg. Sarea li se administrează în sărării joase (în număr de 67). Şi aici se observă o concurenţă cu mistreţul la administrarea hranei complementare (pe teren sunt 67 hrănitori). Pădurile fiind întinse, este asigurată şi liniştea necesară menţinerii mamiferelor mari.

197

CONCLUZII

Colonizat în trei locuri (1955-1956 la Reşca, 1962 la Seaca şi 1974-1975 la Izvoru), populaţia de cerb lopătar din judeţul Olt a sporit în timp, ajungând la aproape 2200 de exemplare în anul 1988. Populaţiile mari (cu raport dezechilibrat între sexe), care au adus şi prejudicii sectorului agricol şi forestier, au determinat luarea de măsuri de reducere a efectivului. Acestea au fost aplicate în intervalul 1989-1995. În luna martie 2007, efectivul din judeţul Olt era de 576 exemplare, din care 276 (47,9%) în Câmpia Romanaţi, 266 (46,2%) în Piemontul Cotmenei şi doar 34 (5,9%) în cel al Olteţului. Cel mai mare nucleu era în zona Seaca din nord (250 exemplare – 43,4% din efectivul total). În zona primului nucleu de colonizare (la Reşca), unde în 1989 se aflau nu mai puţin de 1530 de cerbi lopătari, în 2007 se mai aflau doar 126 exemplare, ceea ce reprezinta doar 21,9% din efectivul din judeţ. Efectivul existent în 2007 depăşea cu 40% valoarea optim stabilită (350 exemplare).

FALLOW DEER (DAMA DAMA) IN THE OLT COUNTY: ZOOGEOGRAPHIE AND DYNAMICS OF THE POPULATION

The species had been introduced in three areas: in the lowlands (1955-1956 at Reşca) and in the

Getic Piedmont (1962 at Seaca and 1974-1975 at Izvoru). The specimens originated from the Timiş and Suceava districts. In 1988 their number reached nearly 2,200 in the Olt district, working havoc among cropland and forestland. As a consequence, steps had been made (1989-1995) to reduce the stock.

In March 2007 what was left in Olt County were 576 specimens, of which 276 (47.9%) in the Romanaţi Plain, 266 (46.2%) in the Cotmeana Piedmont and only 34 (5.9%) in the Olteţ Piedmont. The largest number (250 specimens – 43.3% of the overall stock) was found at Seaca in the north of the district. At Reşca (the first colonisation core), from 1,530 Fallow Deer (1989), only 126 (21.9%) still existed in 2007. That same year there were 40% more specimens than the optimum number planned out (350).

BIBLIOGRAFIE Barbu, I. (1978), Contribuţii la sporirea productivităţii fondurilor de vânătoare prin populări de

vânat, Revista Pădurilor, nr. 2-3, Bucureşti. Barbu, I. (1990), Contribuţii privind popularea cerbului şi lopătarului, Almanah Vânătorul şi

Pescarul Sportiv, Bucureşti. Barbu, I. (1992), Retrospectivă. Populările de vânat autohton, Almanah Vânătorul şi Pescarul

Sportiv, Bucureşti. Barbu, I., Decei, P. (1964), Oltenia din punctul nostru de vedere, Vânătorul şi Pescarul Sportiv, nr.

6, Bucureşti. Ciobanu, N., Florica, N. (2003), Pădurile judeţului Olt, Edit. Alutus, Slatina. Petrache, O. (1974), Contribuţii la cunoaşterea speciilor rare de plante şi animale în zona Caracal,

Studii şi Cercetări, Slatina.

198

THE PRIORITY OF BIOMONITORING IN NATURAL AQUATIC

RESOURCES QUALITY MANAGEMENT

Gabriel PLAVAN∗

Francisc SILMALSICK∗∗

Key words: biomonitoring, Lake Bicaz, frequency of species, biomass density.

Introduction The goal of this study is offering a synthesis looking on this concept of saprobity, referring

on the situation met in Izvoru Muntelui – Bicaz reservoir. Traditionally, water quality overseeing is based on the physical – chemical analyses,

intended to classify waters quality for them using in different human necessities. Biological analyses were made initially to help the physical – chemical analyses in a higher

accuracy and they have a history of over 100 years, appearing in the same time with the engaged of the saprobity concept, by Kolkwitz and Marsson (1908).

This concept arrange the aquatic organisms according to them sensitivity or tolerance to the organic impurity of the water.

The system was improved latter by Liebman (1962) and Sladecek (1973). On this scientifically fundament were developed a series of practical methods of application. The system was adopted in Romania too, through the researches undertaken by Mălăcea (1969) and is applied today with small adjustments, in water quality monitoring practice, legislated in the estate normative.

The bio-indicators are species, populations or species assemblages which, because of them variability, (biochemical, physiological, ethological or ecological), (allow) permit the characterization of an ecosystem condition and emphasize, as precocious as possible, the natural or anthropic changes of it (Blandin, 1986). Depending on the loading degree with organic matters and depending on physical – chemical characteristics, Kolkwitz and Marsson established next saprobes zones:

Multi saprobe zone (Chironomus thumi, Tubifex tubifex, Anabena constricta); Medium saprobe zone: - Alpha sub zone – medium saprobe, predominated by reduction processes, being present

too the oxidation processes (Asellus aquaticus, Limnodrilus hoffmeisteri, Cyclotela meneghiniana);

- Beta sub zone – medium saprobe, where the oxidation processes become dominants reporting to the reduction processes (Astacus fluviatilis, Stylaria lacustris);

Oligo saprobe zone (Simulium ornatum,Planaria sp.). Materials and methods General data concerning the studied ecosystem Izvoru Muntelui–Bicaz reservoir is an oligo-mesotrophic, dimictic man made lake, created

in 1960, in the middle sector of Bistrita Valley.

∗ Univesitatea „Al.I.Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie. ∗∗ Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie.

199

Morphometrical and hydro chemical characteristics Maximum filling quota (altitude m) 513 Medium tributary flow (cm/s) 50.3 Maximum area (ha) 3105 Maximum length (Km) 31.1 Maximum depth (m) 88.2 Maximum volume of accumulated water (mil. cm) 1122 pH 6.5 – 7.5 Dissolved oxygen (mg O2/l) at the surface 5.5 – 11.2 Dissolved oxygen (mg O2/l) at the water/sediment interface 0.25 – 0.55 CBO5 (mg O2/l) 0.02 – 6.45 Total N (mg/l) 0.52 – 2.05 Total P (mg/l) 0.01 – 0.17

Figure 1. Sampling sites on Izvoru Muntelui – Bicaz reservoir The analyzed (investigated) samples were collected monthly from December 2004 to

December 2005, using a modified Petersen grab (170.3 cm2) surface area, washed through 0.25 mm sieve and preserved in 70% ethanol. Three to nine randomly samples were collected monthly. The samples were processed using usual methods.

From the total amount of species, 22 were identified in the pseudolittoral zone, 10 in littoral

and 8 in profound zone (Miron et al., 1968). The best represented is Oligochaeta with 11 species and Chironomidae larvae with 8 species. Only three species (Limnodrilus hoffmeisteri, Tubifex tubifex and Procladius choreus) are very well represented in all the three zones.

5 species found in our samples are recorded for the first time in Izvoru Muntelui – Bicaz reservoir: Haplotaxis gordioides, Eseniella tetraedra (Oligocheta), Valvata naticina (Gastropoda),

200

Asellus aquaticus (Isopoda) and Scarodytes halensis (Coleoptera). Results and discussions

Table 1. Species richness (Legend: + permanent species; ¤ sporadic species; - absent species)

Zone No. Taxa

1 2 3

New species for the Bicaz reservoir

1 Nematomorpha indet. - + - 2 Naididae indet., juveniles - + - *

3 Potamothrix hammoniensis

+ - +

4 Limnodrilus cloparediamus

+ - -

5 Limnodrilus hoffmeisteri + + +

6 Peloscolex speriosus + - + 7 Tubifex tubifex + + + 8 Ilyodrilus tempeltoni + - - 9 Stylodrilus sp. + - - 10 Haplotaxis gordioides - + - * 11 Eseniella taetraeda + - - * 12 Valvata naticina + + - * 13 Pisidium casertanum + - + 14 Cyclops viccinus + - + 15 Asellus aquaticus + - + * 16 G. sp. indet. + - - 17 Scarodytes halensis - ¤ - * 18 Diptera varia .indet. - ¤ - 19 Procladius choreus + + + 20 Micropsecta precox - + - 21 Cladotanytarsus mancus - + - 22 Cladotanytarsus

lobatifrons - + -

23 Harnischia fuscimanus - + - 24 Polypedilum

nubeculosum + + -

25 Cryptochironomus defectus

- + -

26 Chironomus gr. plumosus + + -

201

Table 2. Numerical and biomass density Zone 1 2 3 Oligochaeta No.

ind./m2 g/m2

1020 2.3

1266 4.6

11273 8.4

Chironomidae No. ind./m2

g/m2

725/2.3 6447/13.5 7200/8.3

Table 3. Relative numerical abundance (%)

Taxa\ Zone 1 2 3

Oligochaeta 3.2 91.8 98.4

Chironomidae 73.7 6.1 1.2

Other taxa 23.1 2.1 0.41

Table 4. Relative abundance of dominant species

Taxa\ Zone 1 2 3 Limnodrilus

hoffmeisteri 2.1 78.4 1.7

Tubifex tubifex 1.1 13.4 96.7

Procladius choreus

26.3 4.2 1.2

Chironomus plumosus

38.0 0.6 0

Polypedilum nubeculosum

8.3 1.3 0

Other taxa 23.1 2.1 0.4 These data, interpreted strictly saprobiological indicate a situation of maximum perturbation

of ecological equilibrium, framing the lake, with the profound zone in the category of multi saprobe waters. But the physical – chemical analyses in the water column and in the actually sediments, with the biological analysis referring to the phytoplankton, zooplankton and ichtiofauna stress out a situation with reduced contribution of nutriments, permitting to frame the lake in the oligotrophic category, with a slight tendency of mesotrophy, especially in the littoral zone, where the extern contribution of nutriments is higher.

This situation shows that Izvoru Muntelui – Bicaz reservoir, despite the indicator organisms of excessive polluting predomination, is not influenced by a major anthropic impact coming from biodegradable organic substances discharging. On the contrary, the reduced diversity of benthofauna is caused by the reduced contribution of nutriments.

In the Izvoru Muntelui – Bicaz reservoir exist an affected area by the athropic impact, because of the application of the intensive aquaculture in floating cages, which introduces in the lake important quantities of organic substances, resulted from the unconsumed fodders, faeces and excreta.

In spite of very limited area of practicing aquaculture, the effect is substantially felt in the structure of benthic community, concretized with the apparition of new species and the increasing of individual’s numerical density in the studied populations.

202

Conclusions Strictly saprobiological, it has been found a situation of maximum perturbation of ecological

equilibrium, framing the lake in the profound area in the multi saprobe category, three species being characteristic to the Bicaz reservoir: L. hoffmeisteri, T. tubifex and Procladius choreus.

From the new 6 species, recorded in 2005 (5 in pseudolittoral area and 1 in sublittoral and profound area), Asellus aquaticus was found in over 25 % from total collected samples and can be considered like a stabile species in the ecosystem.

The significant increasing of macroinvertebrates density in the profound area in 2005, associated with the occurrence of a species characteristic to the biodegradable organic substances, shows a small eutrophisation of the lake in areas being permanently under water.

Biological analyses can not be interpreted on the same way in all the situations; for them putting in practice is necessary an major effort of research till the elaboration of a national system of monitoring, in accordance with the E.U. requirements, defined in Frame Directive Water (2000).

REFERENCES

1. Kolkwitz, R., Marsson, M., 1908: Ökologie der pflanzlichen Saprobien, Berichte der Deutschen

Botanischen Gesellschaft, Band 26a, S. 505-519. 2. Liebman, H., 1962: Handbuch der Frishwasser und Abwasserbiologie, Bd. 1, Aufll. Fisher Verl.,

Jena, P.P. 3. Mălăcea, I., 1969: Biologia apelor impurificate, Editura Acad. RSR., Bucureşti. 4. Blandin P., 1986: Bioindicateurs et diagnostic des systèmes écologiques, Bulletin d’écologie, 17 (4),

215-307. 5. Miron, I., Botea, Fr., 1968 – Observaţii asupra răspândirii şi biomasei oligochetelor din Lacul

Bicaz, Hidrobiologia t. 9, p. 203 – 206, Bucureşti; - Directiva Cadru privind Apa 2000/60/CE.

203

α (ALPHA) DIVERSITY FOR TRICHOPTERA SPECIES FROM

THE SUPERIOR CATCHMENT AREA OF BISTRIŢA RIVER

Diana GHEŢEU∗

Key words: Trichoptera, river Bistriţa, frequency of species.

Introduction Taxonomical and ecological aspects on trichoptera can be found in L. Botoşăneanu studies

who made a ”schetch of classification of Retezatului and Banat Mountains water bodies based on sinecological data” in 10 categories (Botoşăneanu, 1959), after the previous models of Lepneva and Martynov.

L. Botoşăneanu brought together and published numerous data concerning especially stigobiont fauna. Spring and creek fauna also was investigated in a study in Câmpia Română (Motaş et al, 1962).

A recent study on biodiversity of underground environments mentioned spring, rheofilic and limnophilous species (Negrea et al, 2004).

Diversity α means diversity of species in biocenosis as the result of specialisation on the niches or the environment offer. It can be expressed as species richness or any relation as heterogeneity, equitability or sequential analysis. Diversity β is the modification of species compositions along a gradient. Diversity γ is total diversity of the populations of some biotopes or ecosystems (Gomoiu & Skolka, 2001).

Paper purpose Based on the main features of the superior catchments area of Bistriţa River and trichoptera

species inventory presented in previous studies (Gheţeu, 2006, 2007; Gheţeu et al, 2005, 2006), we aimed to describe ecological and biological diversity by synthetic indices. Coenotic affinity - Jaccard Coefficient describes the species associations as their preferences to the environment, the results obtained giving corresponding frame of the study area to Vannote (1980) theory of functional communities succession. All pictures presented forward are originals.

Sampling and preserving methods The macrozoobenthic samples were taken in May, July and September 2005 and July 2006

using a Surber sampler (Fig.1a), 300 µm mesh, sampling surface of 1/5 m² and preserved in formaldehide 0,5%.

a. b. c.

Fig. 1. a. Surber Sampler, b. Sample aspect, c. Glossossoma boltoni larva and case.

∗ Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie.

204

Sampling stations were: S1-Săvineşti – Galu (Bistriţa River); S2 - Neagra Broşteni River; S3- Ortoaia (Bistriţa River); S4 - Negrişoara Stream at Poiana Negri; S5 – Dorna River at Dorna Candreni; S 6 – Ciocăneşti (Bistriţa Aurie); S 7 – Exploatare on Bistriţa River ; S 8 – Torent; S9 – Ştiol Lake (Fig. 2, Table 1).

Fig. 2. Workstations on Bistriţa River an its tributaries.

205

Table 1. Main featureas of waterbodies studies in the superior catchment area of Bistriţa River (from Registrului Cadastrului Apelor din România)

Altitude(m) Waterbody Length

(km) upstream downstream

Medium slope %o

Sinuosity Coefficient

Surface (km2)

Medium altitude (m)

Forestry(ha)

1 4 5 6 7 8 9 10 11 Negrişoara 21 1700 830 41 1,10 95 1177 6511

Dorna 53 1700 791 17 1,89 608 1127 43038

Ortoaia 7 1180 770 59 1,19 15 1143 854

Neagra 41 1400 623 19 2,39 356 1219 28392

Bistriţa River at Galu

6 1070 518 92 1,19 12 968 1117

Results and discussion Diversity indices values of α diversity for trichoptera species in the superior catchments area

of Bistriţa River for each sample station and calculations are provided below.

0

5

10

15

20

25

30

35

40

D 0.00951 4.56633 0.66667 0.10621 0.42017 0.07811 0.22078 0.24074 0.38182

d 0.00951 0.95 0.5 0.23333 0.61194 0.19298 0.39286 0.39286 0.63636

Gleason- αG 0.00951 7.43627 3.85529 8.43573 36.0972 9.72335 7.43627 4.14606 6.28571

S 1 S3 S6 S7 S8 - S2 S4 S5 S9

Fig. 3. Values of diversity indices Gleason Lg.

206

0

5

10

15

20

25

30

35

40

1/Da 0.0095 0.219 2.1429 0.4149 0.0002 10.224 4.5294 4.1539 2.619

Da 0.0095 0.6242 2.5702 7.8733 4.9286 39.081 6.8643 3.4555 2.8808

S1 S3 S6 S7 S8 S2 S4 S5 S9

Fig. 4. Values of diversity indices Margalef, Simpson.

Values and calculations are presented forward:

Shannon-Wienner H(S) = 4.306206 H(S)max = 5.129283 Hr= 0.839534

Margalef Index Da = (S-1)logN = 13.03418082

Index k of α Diversity x=11,6 σ= 14,24822 ∑ σ²= 11728.42 σ² = 28.8877 x = 11.6 k = -10.786

Simpson Index D = N(N-1)/∑n(n-1) = 14,67338926

The biggest similarity, of 33,6%, was between S2- Neagra (Broşteni) River and

S5-Ortoaia (on Bistriţa River) explained by the morphodinamic and ecological parameters, both sampling station being of 2nd order of drainage (Fig.5).

207

Fig. 5. Jaccard Coefficient calculated for the sampling station on trichoptera larvae.

Heterogeneity of the sampling station is high, 83%, result of the heterogeneity of their

hydromorphology. The affinity between them increasing from upstream to downstream, still remaining under 30%. It can be observed a mall affinity between Ştiol Lake and Dorna River between each other, both receiving quit acid waters. Also these two stations presented the smallest affinity, of 3.3%, to the other workstations.

REFERENCES

1. BOTOŞĂNEANU, L., 1959 - Cercetări asupra trichopterelor din Masivul Retezat şi Munţii Banatului, Editura Academiei RSR, 165 p.

2. GHEŢEU, D., NEAGU, A., IONESI, V., MIRON, I., 2005 - Cases types and building materials on some caddisflies species (Trichoptera, Insecta) from the superior basin of Bistriţa River - Studii şi Cercetări Ştiinţifice, Biologie, s.n., Universitatea Bacău, 10:49-51.

3. GHEŢEU, D., 2006, Contributions to the study of trichoptera (Insecta: Trichoptera) from the superior catchment area of the Bistriţa River, An. Şt. Univ. Al. I. Cuza, s.n., Biol. Anim., TOM LIII (in print).

4. GHEŢEU, D., NEAGU, A., MIRON, I., ERHAN, M., 2006 - Trophic relationship in benthic macroinvertebrates communities from the superior catchment area of the Bistriţa River, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza”, s.n., Biol. Anim., LII: 107-113.

5. GHEŢEU, D., 2007 - Date privind trichopterele (Insecta, Trichoptera) din bazinul Bistriţei - ACTA MUSEI TUTOVENSIS, II:152-162.

6. GOMOIU, M. T., SKOLKA, M., 2001, Ecologie, Metodologii pentru studii ecologice, Ovidoius University Press, Constanţa, 170 pp.

7. MOTAŞ, C., BOTOŞĂNEANU, L., BOTOŞĂNEANU, L., NEGREA, ŞT., 1962, Cercetări asupra biologiei izvoarelor apelor freatice din partea centrală a Câmpiei Române, Editura Academiei R.S.R., 368 p.

8. MURGOCI A. 1960. Noi contribuţii la fauna trichopterelor din bazinul Bistriţei (Carpaţii Orientali). Anal. Ştiinţ. Univ. Iaşi, 2, 6, 3: 791-800.

9. VANOTTE, R. L., et al., 1980, The River Continuum Concept, Can. J. Fish. Aquat. Sci., 37, 130-137. 10. **** 1992 Atlasul cadastrului apelor din România, Partea I, Ministerul mediului, Aquaproiect

S.A, Bucureşti, 694 p.

UPGMA

Jaccard's Coefficient

S1S3S2S5S6S7S8S9S4

-0.2 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1

208

DATE PRELIMINARE PRIVIND ENDOPARAZIŢII

DIN FAM. NEMATODA ÎNTÂLNIŢI LA EXEMPLARELE DE TRACHURUS

MEDITRRRANEUS PONTICUS COLECTATE

PENTRU ACVARIUL CONSTANŢA ÎN ANUL 2005

Angelica CURLIŞCĂ∗

Key words: fish endoparasites, Black Sea, Constanta Aquarium

Introducere Studiile de parazitologie reprezintă un domeniu important în activitatea oricărui Acvariu,

indiferent dacă este populat cu specii dulcicole sau marine. Fără cercetările parazitologice nu se pot rezolva până la capăt probleme importante legate de acomodarea şi introducerea peştilor în bazinele expoziţionale.

Lucrarea de faţă are ca scop prezentarea unor date privind endoparaziţii din Fam. Nematoda întâlniţi la exemplarele de Trachurus mediterraneus ponticus (CARANGIDAE/OSTEICHTHYES) colectate pentru Acvariul Constanţa în perioada mai - august a anului 2005.

Material şi metodă Au fost studiate 257 exemplare de stavride (Trachurus mediterraneus ponticus), cu talii

cuprinse între 7,5 şi 16cm, prinse la talian în zona Midia-Navodari, în timpul colectării de material ihtiologic pentru Acvariu – Constanţa în perioada mai - august a anului 2005.

A fost folosit numai peşte proaspăt. Nematodele colectate au fost fixate în formol 4%.

Rezultate şi discuţii Din cele 257 exemplare (adulţi şi juvenili), numai 43 de exemplare au fost găsite parazitate cu

nematode, iar din aceste exemplare 18 au fost masculi şi 25 femele. După cum se poate observa şi în figura de mai jos parazitarea la stavridul de Marea Neagră (Trachurus mediterraneus ponticus) in perioada mai-august 2005, a fost de 14% (43 exemplare din totalul de 257 colectate). Din totalul de exemplare parazitate, 41,86% au fost masculi si 58,13% femele.

∗ Complexul Muzeal Constanţa. E mail: angysan2002@yahoo.com.

Ponderea exemplarelor de Trachurus mediterraneus ponticus parazitate din totalul

capturilor

(257exp)

(25 exp. femele) (18exp.masculi)

86%

6%8%

209

Din punct de vedere sistematic, speciile întalnite fac parte din: SUBORD. ASCARIDATA - Fam. ANISAKIDAE o Gen. RAPHIDASCARIS

Raphidascaris acus (Block,1779)

partea anterioară partea posterioară

o Gen. CONTRACAECCUM

Contracaecum aduncum (Rud.,1802)

Contracaecum bidentatum (Linstow,1899)

Contracaecum spiculigerum (Rud.,1809)

Contracaecum bidentatum

partea anterioară partea posterioară

Contracaecum spiculigerum

partea anterioară partea posterioară

210

o Gen. PORROCAECUM Porrocaecum sp.

SUBORD. CAMALLANATA - Fam. PHILOMETRIDAE

Philometra tauridica (Ivanchkin, Kovaleva, Khromova, 1971)

Philometra tauridica

partea anterioară partea posterioară

În urma observaţiilor efectuate pe exemplarele speciei Trachurus mediterraneus ponticus colectate în perioada mai – august 2005, pentru Acvariu Constanta, am întâlnit şase specii de nematode parazite.

Primele două genuri Raphidascaris si Contracaeccum sunt paraziţi comuni pentru stavridul de Marea Neagră (Trachurus mediterraneus ponticus).

Dacă ne referim la zona unde au fost localizaţi paraziţii in organism: - speciile de Contracaecum parazitau cavitatea abdominală din jurul tubului digestiv; - exemplarele de Philometra au fost colectate din sacii ovarieni cu icre foarte bine dezvoltate; - iar exemplarele de Raphidascaris au fost găsite la un loc cu exemplarele de Contracaecum în

stavrizii colectaţi în data de 30 august. Specia Raphidascaris acus nu a fost găsită în determinator ca parazit comun la Trachurus

mediterraneus ponticus. Este însă citat Raphidascaris sp. la Trachurus trachurus indicus, de către CAPISIN în 1976.

CONCLUZII În concluzie putem afirma că este necesară o cât mai bună cunoaştere a endoparaziţilor la

peştii marini din două motive: - cercetările parazitologice pot rezolva probleme importante legate de acomodarea şi

introducerea peştilor în bazinele expoziţionale. - în urma acestor cercetări putem afla diversitatea actuală a speciilor ce parazitează peştii

marini ţinând cont de faptul că, aproape toate speciile şi-au modificat (mai mult sau mai puţin) spectrul de hrană datorită modificărilor survenite în ecosistemul marin.

Exemplarele de nematode colectate au fost determinate cu ajutorul d-nei cercetator dr. Elena Dumitrescu.

211

PRELIMINARY DATA REGARDING THE ENDOPARASITES FROM THE FAM. NEMATODA MET BY

IN TRACHURUS MEDITRRRANEUS PONTICUS SPECIES COLLECTED FOR AQUARIUM CONSTANŢA IN MAY – AUGUST 2005

The paper deals with some qualitative data concerning the endoparasites belonging to the family

Nematoda that have been found in Trachurus mediterraneus ponticus species (Black Sea horse makerel), collected for Aquarium Constantza in may - august2005.

The parasitizing of the Black Sea horse mackerel (Trachurus mediterraneus ponticus), in May -August 2005, was 14% ratio, generally (43 exemplars from 257 collected). From total exemplary with parasites, 41, 86% was males and 58, 13% females.

Was identify the species: Raphidascaris acus (Block, 1779), Contracaecum aduncum (Rud., 1802), Contracaecum bidentatum (Linstow,1899), Contracaecum spiculigerum (Rud.,1809), Porrocaecum sp., Philometra tauridica (Ivanchkin, Kovaleva, Khromova, 1971).

From this species, the gen. Raphidascaris and Contracaecum are common for Black Sea horse mackerel.

BIBLIOGRAFIE

1. ANTONIU – MURGOCI A. 1942, Contribution à l’etude des Acipenserides de Roumanie,

Ann.Sci.Univ. Jassy, t XXVIII, nr. 2. 2. BUŢKAIA N. .A., 1952, Parazitofauna cernomorskih promîslovîh rîb predustievogo prostranstva

Dunaia. Tr. Len. ob-va estestvoispît. Otdel.Zool., t LXXI, fasc. 4. 3. CIUREA I., 1931, Les poissons de la Mer Noire comme source d’infestation por les trématodes de

la famille de Hetérophides et des Echinostomides, Arch. Roum. Path, expér. Microb., vol. 4, nr 3-4.

4. OSMANOV S. V., 1940, Materialî po parazitofaune rîb Cernogo moria, Ucen. Zap. Inst. Gherţena, t. XXX.

5. POGORELTEVA T. P., 1952, Materialî po parazitofaune rîb severo-vostocinoi ciasti Cernogo moria, Tr. Inst. Zool. Akad. Nauk SSR, t. VII.

6. RĂDULESCU I., 1947, Contribuţii la cunoaşterea paraziţilor peştilor din Marea Neagră (ţărmul românesc), Ann. Inst. Cercet.piscic. Rom., vol. III, nr. 3-4, p. 282-309.

212

TAXA WITH SPECIAL STATUS FROM THE ZĂICEŞTI VILLAGE

AREA (BOTOŞANI COUNTY)

Carmen AONCIOAIE∗

Key words: Protected taxa, Red List, Romania, Moldavia, Botoşani, Zăiceşti.

Introduction The studied region is situated in the northern part of the Moldavian Plateau, surrounding the

Zaiceşti village that is situated at 6 km to Botoşani (D.N. 29, coordinates: 26°30' - 26°50' E longitude and 47°30' – 47°40' N latitude).

The hydrographical network is deficient due to the continental climate and to the impermeability of the soils. The most important stream is Dresleuca that flows along the Zaiceşti hills’ base. The hills are almost totally covered by the “La Rai” forest, being the only area with a higher humidity, the rest of the region and the hills’ slopes being dryer.

The climate is excessive – continental due to the neighbouring with the Euro – Asiatic plain. The climatic characteristics are shown by the low temperatures in winter (– 30°C) and high in summer (+ 39°C). The precipitations level is situated between 500 and 600 mm with minimal values in February and maximal values in June.

Materials and method For analyzing the vascular flora of the region were used the classical methods and the usual materials for this kind of research. The working stages begin with documentation and study of the bibliography, followed by a terrain research stage and then a herbarium stage, finally ended with a stage of data interpretation and a complete list of taxa.

Among the identification guides used are: Al. Beldie – “Flora României” (vol. I and II) 1977, I. Sârbu et al. – “Flora ilustrată a plantelor vasculare din estul României” (vol. I and II) 2001, Flora României (vol. I – XIII) 1952 – 1976. For synonyms was used the paper: „Flora ilustrată a României” by V. Ciocârlan.

Results and discussions 1. Vascular plants included in the Red List – for including the species in diverse categories

of protection were used two scientific papers: Gh. Dihoru, Alexandrina Dihoru – “Plante rare, periclitate şi endemice în flora României – Lista Roşie”1993 – 1994 and M. Oltean, G. Negrean, A. Popescu et al. – “Studii, sinteze, documentaţii de ecologie”I/1994 (Tab. I).

Table I.

M. Oltean, G. Negrean et al. Gh. Dihoru, Alexandrina Dihoru category species category species I Carex brevicollis DC. R (I) Carex brevicollis DC. R Carex liparocarpos Gaudin R Carex liparocarpos Gaudin R Carex strigosa Hudson R Carex strigosa Hudson R Carex supina Wahlenb. R Carex supina Wahlenb. nt *Cephalanthera damassonium Druce - - nt Cephalanthera longifolia (L.) Fritsch - - nt *Cephalanthera rubra (L.) L.C.

Richard - -

∗ Universitatea “Al.I.Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie.

213

R Crepis nicaeensis Balb. R Crepis nicaeensis Balb. R *Evonymus nanus Bieb. R *Evonymus nanus Bieb. K Fragaria moschata Duchesne - - R Gagea spathacea (Hayne) Salisb. R Gagea spathacea (Hayne) Salisb. nt Galanthus nivalis L. - - - - R Melampyrum nemorosum L. R Neottia nidus – avis L.C.M. Richard - - R *Omphalodes scorpioides (Haenke)

Schrank R *Omphalodes scorpioides (Haenke)

Schrank R Orchis purpurea Hudson - - R Pinus sylvestris L. - - - - V Plantago cornuti Ex Potentilla collina Wibel. ssp.

thyrsiflora (Hülsen) Dostál V Potentilla collina Wibel. ssp.

thyrsiflora (Hülsen) Dostál R Vicia peregrina L. R Vicia peregrina L. - - P genul Sisymbrium L. - - - -

Sisymbrium officinale (L.) Scop. Sisymbrium orientale L.

Breviary: I – indeterminate species and subspecies R – rare species and subspecies V – vulnerable species and subspecies Ex – extinct species and subspecies K – less known species and subspecies nt – not endangered endemic species and subspecies P – endangered species and subspecies * – quoted species but not discovered again in the field

2. Endemics: The endemic and sub endemic species (after M. Oltean, G. Negrean, A. Popescu et al. –

“Studii, sinteze, documentaţii de ecologie”I/1994) identified in the studied area are 7 in number: Carex brevicollis DC. – endemic in Romania Galanthus nivalis – endemic in Romania Neottia nidus – avis L.C.M. Richard – endemic in Romania Dentaria glandulosa Waldst. et Kit. – endemic for the Carpathians Orchis purpurea Hudson – sub endemic Pinus sylvestris L. – sub endemic Vicia peregrina L. – sub endemic

3. A number of 4 vascular plant species from the studied area are present on the CITES

Convention lists that settles the international trade with endangered species of wild plants and animals:

Galanthus nivalis L. Cephalanthera damassonium Druce Cephalanthera rubra (L.) L.C. Richard Orchis purpurea Hudson

4. After studying the bibliography was noticed that some species of vascular plants are rarely met in Moldova or in the rest of Romania. Even if the research ended in 2004 and published

214

now, appeared the possibility of using new literature like ”Flora şi vegetaţia Moldovei (România)”, 2006 – Chifu T. and collaborators, for finding out what species are in this situation.

a. For example: Crepis nicaeensis Bieb. is specified in counties from other regions of Romania (Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia) but not in Moldova.

b. Also, a number of 11 species are quoted in a few counties from Moldova - Botoşani county (Tab. II).

Table II.

Species Counties Achillea crithmifolia Waldst. et Kit Neamţ, Vrancea Carex liparocarpos Gaudin Bacău, Suceava, Vrancea, Vaslui Carex strigosa Hudson Suceava, Neamţ, Iaşi Carex supina Wahlenb. Bacău, Vrancea, Vaslui, Galaţi Centaurea arenaria Bieb. Galaţi, Vaslui Dictamnus albus L. ssp. albus Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Vaslui, Galaţi, Iaşi Gagea spathacea (Hayne) Salisb. Iaşi, Vaslui Lapsana communis L. ssp. intermedia (Bieb.) Hayek

Suceava, Bacău, Iaşi

Potentilla collina Wibel. ssp. thyrsiflora (Hülsen) Dostál

Neamţ, Iaşi, Vaslui

Seseli libanotis (L.) Koch ssp. libanotis Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Iaşi Vicia peregrina L. Bacău, Vrancea, Vaslui, Galaţi,

c. This article presents the „La Rai - Zăiceşti” forest as a new location for 2 species: Cephalanthera rubra (L.) L.C. Richard – quoted before at Gorovei and Lişna Orchis purpurea Hudson – quoted only at Săveni

Conclusions This article presents a number of 29 taxa of vascular plants; among witch 22 taxa have a

special situation (being included in 7 protection categories). It also rises certain problems of detailed knowledge about the areas of the species or about the more extended area of some vascular plants, bringing to front the problem of the enlarging area of the steppe into the sylvicsteppe that is characteristic for the region, due to the anthropic impact and to the climatic changes (southern species whose area extends north, for example Centaurea arenaria Bieb.).

BIBLIOGRAPHY

1. BELDIE AL., 1977 – Flora României. Determinator ilustrat al plantelor vasculare. Vol. I, II, Editura Acad. R.S.R., Bucureşti, 412, 406 p.

2. CHIFU T., MÂNZU C., ZAMFIRESCU OANA 2006 – Flora şi vegetaţia Moldovei (România), Vol. I, II, Editura Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 367 p.

3. CIOCÂRLAN V., 2000 – Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta., Editura Ceres, Bucureşti, 1139 p.

4. DIHORU GH., DIHORU ALEXANDRINA, 1994 – Plante rare, periclitate şi endemice în flora României – Lista Roşie, Acta Bot. Horti Bucurestiensis, Bucureşti, 1993 – 1994: 173-179.

5. DIHORU G., PÂRVU C., 1987 – Plante endemice în Flora României. Editura Ceres, Bucureşti, 50 p. 6. ENCULESCU P., 1924 – Zonele de vegetaţie lemnoasă din România în raport cu condiţiunile oro-

hidrografice, climaterice, de sol şi de subsol. I, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 63 – 131. 7. HUŢANU MARIANA, 2004 – Diversitatea florei vasculare, a vegetaţiei şi a macromicetelor din

bazinul Jijiei (jud. Botoşani), Editura Gh. Asachi, Iaşi, 2004.

215

8. OLTEAN M., NEGREAN G., POPESCU A. ET AL., 1994 – Lista roşie a plantelor superioare din România (nr.1/1994), St., Sinteze, Documentaţii de Ecologie, Acad. Română, 1; 52 p.

9. SÂRBU I., ŞTEFAN N., IVĂNESCU LĂCRĂMIOARA, MÂNZU C., 2001 – Flora ilustrată a plantelor vasculare din estul României, Vol. I, II, Editura Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 419, 408 p.

10. *** Flora României, 1952 – 1976 - I – XIII. Editura Acad. R.S.R., Bucureşti.

216

AQUATIC AND MARSHY MACROPHYTES

IN THE ECOSYSTEM OF LAKE CHIRIŢA (IAŞI)

Grigore Tiberius PĂSTOREL∗ Carmen AONCIOAIE∗∗

Gabriel PLAVAN∗∗∗

Key words: Macrophytes, Chiriţa lake, families of plants.

Introduction

Lately there has been noticed a wide growth of the population of aquatic macrophytes (pond weed, bill-hook, water milfoil, horned pondweed, duckweed), growth that affects in a negative way the good management of the lake, because of their wide spreading, thus reducing the possibilities of exploiting the water that supplies the Iasi town. The hydrophytes are plants that adapted to the aquatic life (in fresh or salted water), with a small root and their leaves close to the water surface. Hydrophytes depend almost entirely on the force of water, lacking the strengthening element of terrestrial plants (the lignin). At the same time, they do not possess the protection mechanisms against negative phenomena, like drought, cold or excessive sunlight. The intensity of light depends on the water’s turbidity and depth. The aquatic plants have a very thin tissue of lignin and also a very delicate layer of epidermis, no cuticle and this allows the absorption of water with nutrients through the whole surface of the plant, compensating the lack of a root, and also makes them very flexible, being able to swing with the currents. Their flexibility is enhanced also by the fact that the conductive tissue of aquatic plants is structured in a central core, as opposed to the terrestrial plants, where the conductive tissue is like a bundle around the stem. The large spaces, filled with air, named aerenchyma, allows them to float (it can be observed at Lemna gibba L. on the back of the frond like a small bag) and provides a stock of oxygen that is easily accessible and distributed throughout the whole plant.

There are five families of plants in the ecosystem of Chiriţa Lake: Ceratophyllaceae, Haloragaceae, Potamogetonaceae, Zanichelliaceae and Lemnaceae. The Ceratophyllaceae and Haloragaceae families belong to the Magnoliatae (Dicotiledonatae) class and the Potamogetonaceae, Zanichelliaceae and Lemnaceae families to the Liliatae (Monocotiledonatae) class.

In the last few years there has been noticed a wide growth of macrophytes population (reed, bulrush, sedge) growth that affects in a negative way the good management of the lake, because of their wide spreading, thus reducing the possibilities of exploiting the water surface.

As a result, some measures are necessary for reestablishing the normal features of the lake, so it can be managed in optimal conditions and in a long term plan. Such a program must target the reducing of the number and surface of these species but with taking in account the fact that the purpose of the lake is supplying with drinkable water.

Marshes are situated at the borderline between terrestrial and aquatic ecosystems. As on land, the chemical reactions with the atmosphere take place very quickly, but the flora and fauna are specific. The marshes are land with excessive humidity, affected by temporary quantities of still water at the surface, and invaded by marshy vegetation. ∗ Universitatea “Al.I.Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie. ∗∗ Universitatea “Al.I.Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie. ∗∗∗ Universitatea “Al.I.Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie.

217

Marshes are the result of poor draining or insufficient clogging (filling with deposits of mud brought by running waters, lacustrine areas, artificial lakes, ponds, puddles, everglades or the river bed) of an excavation.

The hydro-bio-ecological character of the marsh is well established. In some cases it represents the intermediary element between dry land and the aquatic units. The lakes and puddles often have a marshy area at the border, where the dominant vegetation is represented by the marshy macrophytes (towards the border) and the aquatic ones (toward the water) .

Results and discussions The Ceratophyllaceae family – is represented by submerged species of plants,

perennial, rootless, a thin stem, branched, with whorled leaves, dichotomically divided in segments resembling rigid threads. The flowers are very small, monosexual, greenish, placed at the back of the leaves; the masculine ones have 10 to 16 stamina. The floral cover is a perigon made of 9 to 12 segments grown at the base. The pollination takes place though water. The Ceratophyllum L. genus has two species: Ceratophyllum demersum L. (bill-hook, whorl-leaf water milfoil, with a long and thin stem, branched, and rather fragile and Ceratophyllum submersum L. – bill-hook, whorl-leaf. It has whorled leaves dichotomically divided three or four times in four to 13 very thin spears, mildly or not serrated, relatively soft at touch. At the base of the branches they have 1 – 3 whorls with 6 – 8 leaves, undivided or divided only in 2 - 4 spears. The fruits are sparce, oval, with a small thorn on top, much shorter than the fruit. This species can cover relatively wide areas at the bottom of the lakes where they prosper. Because they break very easily, their branches, leaves and stems gather along the border of pools, puddles, covering them with a thick layer. The dense bushes of whorl-leaf draw in fish that find here many Chironomide that build pipes among the leaves of the plant.

Fig. 1 – Ceratophyllum submersum Fig. 2 – Ceratophyllum demersum The Haloragaceae family – is represented by species of submersed perennial, plants

with a branched, thin stem, with a large number of soft leaves, pectinate – pennated, arranged from 3 to 6 in whorls (C. Antonescu, 1951). The flowers are small, with 4 sepals, 4 petals, 8 stamina.

The Myriophyllum L. genus–whorl-leaf, water milfoil – has two species: Myriophyllum spicatum L. is a perennial species, almost 3 meters long, with deeply divided leaves arranged 4 in whorls (seldom in 3 or 5), a long leaf of about 15 – 30 mm., it has 13- 38 filiform segments on each side of the fin. Before maturity the leaves have microscopically glands that discharge a substance named myriophyllum. The top of the stem rises above the water surface and has white flowers arranged in whorls of 4; the whorls are arranged in straight, long, broken ears. The bracts are shorter or in the most cases as long as the flowers, the superior ones being whole and the inferior ones serrated. It is a common species in still

218

and slow moving waters. Myriophyllum verticillatum L. – has its leaves arranged 5 – 6 in whorls. The leaf is 4 – 4.5 cm long, with 24 – 35 smooth linear segments on each side. Before maturity they have small elongated glands that produce myriophyllum. The top of the stem rises above the water surface and has white flowers arranged in 10 – 25 whorls that form a final condensed ear 10 – 25 cm long. All bracts are equal or longer than the flowers. Fecundation and hibernation take place through turions (winter buds) 6 – 50 mm long.

The water bed covered with whorl leaf offers shelter and food to fish. Both species take part in the biogenic decalcification of water, taking away its carbon dioxide, while the calcium carbonate (limestone) precipitates on their leaves, which are often course because of that.

Fig. 3 – Myriophyllum spicatum Fig. 4 – Myriophyllum verticillatum

The Potamogetonaceae family – are aquatic fresh water (in our case) or salted water

plants with whole leaves, submersed or floating, at the base with alary stipels, or with a sheath and ligulae. The main axis is a long crawling rhizome. The flowers are hermaphrodite, arranged in thin ears; the floral cover is green or brown; the ovary is superior. The family is represented by the species of its only genus: – Potamogeton L. – the pond weed. The species are: Potamogeton crispus L., Potamogeton gramineus L., Potamogeton lucens L., Potamogeton pectinatus L.. Some species of Potamogeton produce successively during their development two types of leaves that cannot usually bee seen at the same time on the same stem. These types of plants are called heteroblastic. In this case, the leaves that grow first are called primary leaves and those that grow later are secondary leaves. As opposed to these there are the homoblastic plants which have only one type of leaves. There are many heteroblastic water plants, some strongly heteroblastic and some mildly heteroblastic, (E. Ţopa, 1959).

Fig. 5 – Potamogeton crispus L. Fig. 6 – Potamogeton pectinatus L.

219

Fig.7 – Potamogeton pusillus L. Fig. 8 – Zanichellia palustris

The Zanichelliaceae family – they are perennial hydrophytes species with adventives roots and linear, liguled leaves. The flowers are unisexual, isolated or in groups, the masculine ones with 3 – 1 stamina and the female 1 – 9 free carpels. The fruit is drupaceous. The family is represented by one genus with one species and one subspecies – Zanichellia palustris L. ssp. palustris (the typical species) and ssp. pedicellata Arcangeli – the horned pondweed. It has a long thin, crawling stem, very branched and it has adventives or floating roots. The brightly green leaves are up to 10 cm long and very narrow (2 mm at the most). The flowers are very small, single or in pairs of two at the alar part of the leaf. The fruits are sessile, and long shaped. They grow in still or slow moving waters, developing submersed meadows.

The Lemnaceae family – are perennial herbaceous aquatic plants, submersed or floating, very small (the smallest are from the Magnoliophyta phylum); their stem is reduced to a floating disc like a small leaf (a frond) of about 1 cm, growing from one another through budding, grouped or single, with no leaves and with thin roots, (that lack at the Wolffia arrhiza Horkel), ended with a calyptras. The flowers are nude, unisexual, the masculine ones have 1 – 2 stamina, and the female ones are have a monocarpellary gynaeceum, and protected by a membrane; they are arranged by 2 or 3 (usually 1 – 2 male and one female) in a marginal excavation of the frond. The Lemna L. genus – the duckweed – is represented in Chiriţa Lake by the species Lemna gibba L. (in reduced quantities) and Lemna minor L. (dominating).

Fig. 9 – Lemna gibba L. Fig. 10 – Lemna minor L.

As it can be seen in the above image, the most part of the marshy macrophytes are

represented by the Phragmites Adanson and Typha L genera that grow like a large rim on the right border of the lake and advancing in the lake.

The largest surface is covered with Phragmites australis Steudel – reed that creates

220

dense Microsystems along with other specific plants that form the well noun association – Phragmitetum vulgaris Soó 1927 - the thicket.

The Phragmites australis species Steudel have wide lanceolate leaves, coarse towards the edges, but very elastic, a thick root, up to 12 m long. The ears are 1 cm long with 3 – 8 reddish and yellow flowers grouped in a big panicle. The reed spreads through stolons that start at the knots of the rhizome which is embedded in mud. They crawl in the mud at first, and then they start to bend upwards. From these soon grows the thicket that invades the lake. Another way of spreading is through twigs that grow at the surface of the water then sink at the bottom giving out roots and buds from every knot. The reed forms, together with the bulrush and the scouring rush, a true belt of thicket, but the reed are most encountered association.

Having roots well stuck in the ground, these plants take their nutrients from the soil. Their vegetative parts are well above water, so the oxygen that is produced does not stay in the aquatic medium.

Less widespread in the marshy area of Lake Chiriţa is the Typha L. genus – the bulrush, with its two well known species, Typha latifolia L. and Typha angustifolia L.

These are perennial plants, with a crawling rhizome, long, linear leaves, and flowers arranged in cylindrical, brownish ears. The masculine ear is placed at the top of the inflorescence and the female one under it. The flowers are unisexual, very stuffed, the perigon has 3 stamina, a superior ovary and the fruits are very small. At maturity, the inflorescence opens in wooly wisps, and the seeds are scattered by the wind.

Typha angustifolia L. has its flowery stem 80-210 cm high, linear, narrow, at least 10 cm wide and arched on the inferior side. The masculine ear is away from the female one. It grows in still and slow moving waters. More spread is the Typha latifolia L. species. The flowery stem is up to 250 cm high, the leaves are 15-25 mm wide, the male and female ear has the same length and they touch each other. It also grows in still and slow moving waters.

Typha latifolia L. is the most widespread species and though accompanied by Typha angustifolia L., it defines the association Typhetum latifoliae Lang 1973 – the bulrush.

When it is not very crowded, the bulrush lets the sunlight reach the bottom of the lake, and amongst it we usually find the big fish. When it is too dense, the bulrush is harmful, because it blocks the sunlight and the heat, depraving the fish from their food and the soil from its valuable nutrients. That is why in natural ecosystems the bulrush is a hard plant to fight with and people use it in different ways, but it has no place in well taken care of ponds .

Along with these prevalent species, there are many accompanying species in lake Chiriţa, such as Alisma plantago-aquatica L., Butomus umbellatus L., Calystegia sepium R. Br., Carex riparia Curtis, Catabrosa aquatica Beauv., Epilobium hirsutum L., Galium palustre L., Glyceria maxima Holmberg, Lycopus europaeus L., Lysimachia vulgaris L., Lythrum salicaria L., Mentha aquatica L., Myosotis scorpioides L., Rorippa amphibia Besser, Sparganium erectum L. ssp. neglectum K. Richter, Stachys palustris L., Veronica beccabunga L. etc.

Fig. 11 – Typha latifolia Fig. 12 – Glyceria maxima

221

Fig. 13 – Phragmites australis Fig. 14 – Typha angustifolia

Conclusions The representatives genus of aquatic macrophytes in Chiriţa Lake are: Ceratophyllum

L. with two species: Ceratophyllum demersum L. and Ceratophyllum submersum L.; Myriophyllum L. –whorl-leaf, water milfoil – has two species: Myriophyllum spicatum L. and Myriophyllum verticillatum L.; Potamogeton L. – the pond weed with: Potamogeton crispus L., Potamogeton gramineus L., Potamogeton lucens L. and Potamogeton pectinatus L.. The Zanichelliaceae family is represented by one genus with one species and one subspecies – Zanichellia palustris L. ssp. palustris (the typical species) and ssp. pedicellata Arcangeli – the horned pondweed.

The Lemna L. genus – the duckweed – is represented in Chiriţa Lake by the species Lemna gibba L. (in reduced quantities) and Lemna minor L. (dominating).

The most part of the marshy macrophytes is represented by the Phragmites Adanson and Typha L genera. The largest surface is covered with Phragmites australis Steudel – reed that creates dense Microsystems.

Less widespread in the marshy area of Lake Chiriţa is the Typha L. genus – the bulrush, with its two well known species, Typha latifolia L. şi Typha angustifolia L.

Accompanying species in Chiriţa Lake are: Alisma plantago-aquatica L., Butomus umbellatus L., Calystegia sepium R. Br., Carex riparia Curtis, Catabrosa aquatica Beauv., Epilobium hirsutum L., Galium palustre L., Glyceria maxima Holmberg, Lycopus europaeus L., Lysimachia vulgaris L., Lythrum salicaria L., Mentha aquatica L., Myosotis scorpioides L., Rorippa amphibia Besser, Sparganium erectum L. ssp. neglectum K. Richter, Stachys palustris L., Veronica beccabunga L. etc.

222

BIBLIOGRAPHY

1. Sites: a. http://en.wikipedia.org. b. http://delta-intkey.com/angio/ - Angiosperm Families. 2. Chifu T. et al., 2006 – Flora şi Vegetaţia Moldovei, vol. I, II; Editura Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi. 3. Chifu T. et al., 2001 – Botanică sistematică, Editura Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 2001

223

ABREVIERI Acta MM : Acta Musei Meridionalis, Vaslui

Acta MN : Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca

Acta MP : Acta Musei Porolissenssis, Zalău

AŞUI : Analele Ştiinţifice ale Univ. Iaşi

BMA, BMAntiq : Biblioteca Memoriae Antiquitatis, Piatra Neamţ

CCA : Cronica Cercetărilor Arheologice

CCDJ : Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos

CercArh : Cercetări Arheologice, Buc.

CMJN : Complexul Muzeal Jud. Neamţ

Materiale : Materiale şi cercetări arheologice

MemAnt : Memoria Antiquitatis

MJIAP : Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova

MNIR : Muzeul Naţional de Istorie a României

SCIV(A) : Studii şi Cercetări de Istorie (şi Arheologie)

224

PUBLICAŢII

ALE MUZEULUI “VASILE PÂRVAN” BÂRLAD

ACTA MUSEI TUTOVENSIS Vol. I: 2006; Vol. II: 2007; Vol. III: 2008. Alte publicaţii:

A. Seria Monografii:

1. Vasile Palade, Aşezarea şi necropola de la Bârlad-Valea Seacă sec. III-IV p. Chr., 2004, Editura ARC 2000, Bucureşti.

2. Eugenia Popuşoi, Trestiana, monografie arheologică, 2005, Editura Sfera, Bârlad.

B. Seria Cataloage:

1. Rădăcini ale civilizaţiei străromâneşti în Muntenia de Răsărit, Moldova de Sud şi centrală

în sec. III-XI p. Chr., 1995-1996 (Eugenia Popuşoi, redactare-coordonare). 2. Eugenia Popuşoi, Nicoleta Arnăutu, Tezaurul de la Bârlad, Dumbrava Roşie, sec. XVI-XVII,

1999, S.C.D.I. Bârlad. 3. Mircea Mamalaucă, 2000 de ani de creştinism, Editura ASA MEDIA GRAFIC, 2000. 4. Expoziţia permanentă de artă romanească contemporană din patrimoniul muzeului, 2001,

Editura Serigraf Design SRL Bârlad. 5. Catalog Jubileu expoziţional simpozion, 2002, Editura Tiparul SC. Irimpex SRL, Bârlad. 6. Nicolae Mitulescu, Monumente laice şi religioase ale Bârladului, 2003, Editura Sfera. 7. Mircea Mamalaucă, Obiceiuri de port în aria culturii Sântana de Mureş, 2005, Editura ASA.

C. Seria Albume:

Valentin Ciucă, Album „Marcel Guguianu”, 2008, Editura Art XXI SRL, Iaşi

225

Recomandări pentru viitorii autori ai articolelor

Pentru a asigura tipărirea volumului într-o grafică unitară, toate lucrările ce urmează a fi publicate în numerele viitoare ale revistei „ACTA MUSEI TUTOVENSIS”, trebuie să respecte anumite reguli de tehnoredactare:

- lucrările vor fi tehnoredactate folosind programul Microsoft Word, aliniat bloc Justified, font Times New Roman, caractere de 12, spaţiere Single space;

- titlul comunicării cu majuscule, caracter 14, bold, centrat; - la un rând distanţă de titlul numele autorului (prenumele cu litera de început cu majusculă,

restul cu litere mici; numele cu majuscule, urmat de un suprascript „*”; la subsolul primei pagini se va pune „*” şi se va scrie adresa autorului articolului). Dacă sunt mai mulţi autori, se multiplică numărul de „*”.

- după un rând liber se ataşează Key words, urmat de cinci termeni reprezentativi pentru conţinutul articolului;

- notele se vor trece în subsolul paginii şi conţin: numele autorului, titlul articolului sau cărţii

apariţiei, paginile şi figura sau planşa, dacă este cazul; - bibliografia se va scrie în ordinea alfabetică: autor, anul publicării lucrării, titlul lucrării cu

Italice, publicaţia, editura, paginile; - eventualele abrevieri, la sfârşitul articolului; - rezumatele traduse în limba engleză, pe o jumătate de pagină.

cu Italice, numele revistei sau volumul colectiv de studii; între paranteze editorul, anul

226