Acatistul Ingerului Pazitor

Acatistul Ingerului Pazitor

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi! (de 3 ori)Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau. Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

 Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele:

Condacul 1: Sfinte Ingere, cel ce esti ales de Domnul Dumnezeu spre paza sufletului meu, eu, nevrednicul, indraznesc sa-ti aduc cantari de lauda, iar tu, ca cel ce ai indrazneala catre Imparatul Cerului, apara-ma de dusmanii vazuti si nevazuti, izbaveste-ma de toate nevoile si necazurile, ca sa strig tie: Bucura-te, Ingere al

Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Icosul 1: Sfinte Ingere, cel ce esti trimis din ceruri ca sa ma pazesti si sa ma calauzesti in toata viata mea, cad inaintea ta si ma rog: tu insuti ma calauzeste si ma intelepteste ca sa incep a-ti aduce din toata inima, cu toata dragostea si osardia, aceste cantari de lauda:

Bucura-te, Ingere al lui Dumnezeu, inainte-statatorul meu in fata Presfintei Treimi;Bucura-te, sluga cereasca a Domnului celui ce imparateste peste toata faptura;Bucura-te, impreuna-vietuitorule cu slugile Lui cele intelegatoare si nematerialnice;Bucura-te, cel ce faci pururea voia Stapanului;Bucura-te, cel ce ai primit de la Dumnezeu porunca si putere ca sa pazesti sufletul meu;Bucura-te, cel ce niciodata nu te departezi de mine, pacatosul;Bucura-te, cel ce pururea petreci cu mine, nevrednicul;Bucura-te, cel ce ma pazesti in toate caile mele;Bucura-te, cel ce imi calauzesti pasii spre sfintele biserici;Bucura-te, cel ce ma feresti de toata rautatea;Bucura-te, cel ce mi-ai fost dat de Dumnezeu ca pazitor pe caile vietii mele;Bucura-te, indrumatorul vietii mele cel preabun;Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Condacul 2:Vazand Domnul Iubitorul de oameni ca, dupa greseala stramosului nostru Adam, toti oamenii sunt lesne inclinati spre pacat, a trimisw din negraita Sa mila in tot pamantul spre sfintii Sai ingeri si fiecarui om i-a randuit cate un inger pazitor, implinind asadar porunca Stapanului lor, sfintii ingeri intotdeauna sunt gata sa ne ajute noua, celor ce cantam lui Dumnezeu cu bucurie: Aliluia

Icosul 2:

Sfinte Ingere, mijloceste intre cele de Sus sa mi se lumineze mintea, sa cunosc care este voia lui Dumnezeu cea buna, placuta si desavarsita si inima mea o indrepteaza ca sa savarsesc cu osardie fapte bune, iar pe tine, pazitorul meu, neancetat sa te laud cu grairi ca acestea:

Bucura-te, cel ce inflacarezi inima mea cu dragostea de Dumnezeu, Facatorul meu;Bucura-te, cel ce ma indemni ca toata ziua si tot ceasul sa le petrec in rugaciuni, cereri si multumiri;Bucura-te, cel ce ingradesti casa sufletului meu cu frica de Dumnezeu, ca o straja credincioasa;

Bucura-te, cel ce indreptezi toate gandurile mele catre Mantuitorul care s-a rastignit pentru pacatele mele si ale lumii;Bucura-te, cel ce rasadesti in mine pomenirea chinurilor si a mortii Sale de pe Cruce;Bucura-te, cel ce ma inveti sa ma feresc de pacate prin aducere-aminte de patimile Domnului;Bucura-te, cel ce ma povatuiesti sa cer de Sus umbrirea harului Sfantului Duh;Bucura-te, cel ce ma incredintezi ca Mangaietorul cauta cu mai multa mila la cei blanzi si smeriti cu inima;Bucura-te, cel ce peste tot ma ingradesti cu gandurile la Dumnezeu Cel ce este pretutindenea;Bucura-te, cel ce infatisezi inaintea ochilor mintii mele pe Atoatevazatorul;Bucura-te, cel ce mangai inima mea cu mila Lui pentru pacatosii care se pocaiesc;Bucura-te, cel ce infricosezi sufletul meu cu dreapta Judecata fata de cei ce sunt impetriti si nepocaiti;Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Condacul 3:

Ingerul meu Pazitor, cere pentru mine puterea harului dumnezeiesc,intru care sa umblu neabatut si fara poticneala pe mantuitoarea cale a poruncilor lui Hristos, iar cu inima si cu gura sa slavesc neincetat Preasfantul Nume al Dumnezeului nostru si sa cant Lui: Aliluia!

Icosul 3:

Avandu-te pe tine, acoperamant ales de Dumnezeu, ca pe o raza luminoasa care luminezi intunericul sufletului meu si risipesti bezna necunostintei inimii mele, cazand cu umilinta ma rog sa-mi curatesti toate simtirile cele intunecate de patimi ca sa nu mai ratacesc in intunericul pacatului si preluminatei tale lumini sa-i cant asa:

Bucura-te, steaua Luminii fara de apus, rasarita din dumnezeirea cea in Trei Lumini si care pururea ma lumineaza;Bucura-te, raza prealuminoasa, care luminezi ochii inimii mele, cei intunecati de pacate;Bucura-te, cel ce te ingrijesti sa ma indreptezi pe calea cea adevarata, pe mine, care ratacesc in intunericul faradelegilor;Bucura-te, cel ce imi pui inainte poruncile Domnului ca pe o oglinda pentru toata viata mea;Bucura-te, cel ce imi asezi legea Domnului ca pe sfesnic pentru picioarele mele si ca pe o lumina pentu cararile mele;Bucura-te, cel ce ma inveti sa ascult cuvintele Evangheliei lui hristos cu multa dulceata;Bucura-te, cel ce ma indemni sa cred cu neindoire toata invatatura

dumnezeiescului meu invatator si domn;Bucura-te, cel ce ma intaresti in supunerea fata de randuiala Sfintei Biserici;Bucura-te, cel ce ma indemni sa ma supun pravilelor si predaniilor Sfintilor apostoli si Parinti;Bucura-te, cel ce ma intaresti in marturisirea sfintei credinte ortodoxe;Bucura-te, cel ce pentru aceasta marturisire credintezi pana si la moarte sa merg;Bucura-te, cel ce ma opresti sa fiu in legatura cu ereticii si cu cei ce s-au lepadat de adevarata Biserica;Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Condacul 4:

Furtuna dezlantuita pe marea vietii imi sfarama corabia duhovniceasca cu grijile lumesti, pacea sarmanului meu suflet ce inviforeaza; unde voi dobandi limanul cel linistit al mantuirii? La tine, dupa Dumnezeu si Preasfanta Fecioara, imi pun nadejdea, Ingerul meu Pazitor, ce te-am dobandit de la Domnul ca pe un intelept carmaci in furtunile de gand care ma tulbura. Cu multumire dar, cant Dumnezeului meu: Aliluia!

Icosul 4:

Auzindu-te si vazandu-te pe tine, dumnezeiescule Inger, pazitorul meu cel puternic, duhurile rautatii de sub cer nu cuteaza sa se apropie de preacurata ta lumina si sa savarseasca nelegiuirile lor pierzatoare de suflet. Pentru aceasta, cu smerenie te rog sa nu te departezi de la mine din pricina nelegiuirilor mele, ci pururea ma fereste de vanarile si de cursele celui viclean, pe mine, care cu umilinta graiesc:

Bucura-te, cel ce cu puternicul acoperamant al aripilor tale ma aperi si ma acoperi;Bucura-te, ca pururea stai langa mine cu sabia ta cea de foc;Bucura-te, cel ce impotriva printului intunericului in lupta ma ajuti;Bucura-te, cel ce ma intaresti sa-i biruiesc pe slujitorii lui cei rai si vicleni;Bucura-te, cel ce izgonesti de la mine demonii pierzatori de suflete, ca pe niste vulpi viclene;Bucura-te, care tai navalirile lor cele de chip de fiare ce se pornesc asupra mintii si a inimii mele;Bucura-te, cel ce ma ajuti sa spovedesc pacatele mele cele multe;Bucura-te, cel ce dazradacinezi din inima mea mandria, ura, ca pe cele ce sunt fiicele lor;Bucura-te, cel ce alungi din gandurile mele zavistia si pomenirea de rau;Bucura-te, cel ce ma indemni sa ma ingradesc cu semnul Sfintei Cruci spra alungarea gandurilor celor rele;Bucura-te, cel ce ma intaresti sa calc fara de frica peste aspida si peste vasilisc;Bucura-te, cel ce ai nebiruita arma impotriva vrasmasilor mei;

Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Condacul 5:

Indraznesc sa te aseman, Pazitorul meu, cu steaua luminoasa ce alerga calauzindu-i pe magii din vechime la inchinarea adevaratului Dumnezeu cand Mantuitorul lumii S-a nascut in Betleem; iar tu, cu petrecerea ta cea nedespartita de mine si purtatoare de lumina, imi arati calea cea dreapta care duce spre Imparatia Cereasca, pentru ca acolo sa ma invrednicesc sa cant impreuna cu cetele ceresti, slava Imparatului Slavei, Celui mai inainte de veci: Amin!

Icosul 5:

Vazandu-ma stapanit de intunericul mortii si acoperit de norul intunecat al patimilor, Pazitorul sfant al sufletului meu, nu ma parasi, ci urmeaza indelung-rabdarii Mantuitorului meu, mai asteapta, trezindu-ma la pocainta pana cand ochii mei vor varsa izvoare de lacrimi spre spalarea necuratiilor mele sufletesti. Penrtu aceasta cu smerenie te rog si graiesc:

Bucura-te, cel ce pururea aduci lui Dumnezeu rugaciunile tale, pentru mine, pacatosul, ca pe o tamaie de bun miros;Bucura-te, cel ce pururea mijlocesti inaintea Facatorului meu, ca sa ma mantuiasca;Bucura-te, cel ce cu starea ta de fata inlaturi mania lui Dumnezeu cea cu dreptate pornita asupra mea;Bucura-te, cel ce ceri de la Preamilostivul Dumnezeu sa dea iertare tuturor faptelor mele celor rele;Bucura-te, cel ce milostivesti bunatatea Lui, ca sa nu ma piarda cu faradelegile mele;Bucura-te, cel ce te rogi neincetat Rascumparatorului meu, ca sa-mi dea vreme de indreptare;Bucura-te, cel ce ma trezesti sa-mi petrec toate zilele mele in pocainta;Bucura-te, cel ce imi insufli dorinta ca pururea sa ma caiesc in fata Domnului de toate faradelegile mele;Bucura-te, cel ce ma inteleptesti ca sa ma cercetez in toata vremea si sa-mi marturisesc pacatele;Bucura-te, cel ce sadesti in inima mea zdrobire si mahnire pentru ca l-am maniat pe bunul meu Dumnezeu;Bucura-te, cel ce ma indemni sa-mi plang viata mea cea ticaloasa si intinata;Bucura-te, mijlocitor luminos si netacut al mantuirii mele;Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Condacul 6:

Propovaduiesc cu glas mare, Ingerul meu Pazitor, grija ta de totdeauna pentru mine, pacatosul, in grijile si napastuirile mele, care in aceasta lume cu multa

galceava imi tulbura pacea sufleteasc, apari ca un grabnic mangaietor, inteleptindu-ma ca toate acestea nu sunt trimise de la Inteleptul ziditor decat ca o doctorie pentru neputintele mele sufletesti si invatandu-ma sa-I cant bine-facatorului Doctor Ceresc: Aliluia!

Icosul 6:

Cand trezit de necurmatele povatuiri, Sfinte Ingere, in sufletul meu intunecat de necazuri si deznadajduire din pricina multelor mele pacate, straluceste lumina mangaierii harnice si inima mea se umple de veselie si de bucurie, atunci indraznesc sa strig ca vamesul catre induratul Dumnezeu, ca sa fie milostiv si sa-mi ierte gresalele mele; nu inceta, dar, povatuitorul meu, inteleptindu-ma si intarindu-ma, pe mine, cel ce te chem:

Bucura-te, cel ce ma ajuti sa port jugul cel bun al mantuitoarei rabdari cu iubire;Bucura-te, cel ce cu dragoste ma intaresti cu nadejdea in Domnul Dumnezeu, in toate nevoile si relele intamplari;Bucura-te, ca ma inveti sa inving cu barbatie necazurile si bolile;Bucura-te, ca alungi din inima mea orice mahnire si deznadejde;Bucura-te, cel ce ma trezesti la lupta impotriva vrasmasilor care vor sa ma prinda in mreaja deznadejdii;Bucura-te, cel ce ma incredintezi sa ma incred cuvintelor Sfantului Apostol Pavel, cum ca toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie vor fi prigoniti;Bucura-te, cel ce imi insufli ca sa primesc jugul rabdarii si al patimirii pe care l-au purtat proorocii si apostolii;Bucura-te, cel ce imi arati spre mangaiere cetele mucenicilor si ale marturisitorilor ce s-au nevoit pentru Hristos, pana la varsarea sangelui lor;Bucura-te, cel ce imi infatisezi pururea inaintea ochilor mei chinurile Domnului si Mantuitorului nostru;Bucura-te, cel ce imi indulcesti inima cu nadejdea rasplatirilor viitoare;Bucura-te, cel ce dai viata sufletului meu, asteptand vesnicile bunatati pline de bucurii;Bucura-te, cel ce esti intodeauna bunul meu mangaietor;Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Condacul 7:

Vrand ca toti oamenii sa se mantuiasca, preamilostivul meu Ziditor te-a trimis pe tine, ingrul sau, ca pe un bun pazitor in toata viata mea, pentru ca peste tot sa ma juti cu sfintele tale rugaciuni, sa ma acoperi impotriva curselor diavolesti si sa ma pregatesti ca prin fapte bune sa intru cu fecioarele cele intelepte camara cea cereasca de Dumnezeu infrumusetata canatand: Aliluia!

Icosul 7:

Domnul si Stapanul meu arata mie, nevrednicul si celui mai pacatos dintre robii

Sai, o bunatate noua, caci, trecand cu vederea pactele mele cele grele si grozave, nu m-a pierdut pentru faradelegile mele nici pana in ziua si ceasul de fata, ci, fiindindelung-rabdator cu mine, asteapta cu milostivire intoarcerea si pocainta mea, din toata inima. Cred, bunul meu Pazitor, ca numai cu mijlocirea ta cea de totdeauna in fata lui Dumnezeu pentru mine sunt pazit pana acum, pentru aceea, nevoindu-ma cu dragoste, pe tine te chem:

Bucura-te, cel ce ma feresti de inecarea desavarsita in marea vietii celei inviforate;Bucura-te, cel ce ma rapesti din prapastia nelegiuirilor mele, cu ajutorul mainilor tale;Bucura-te, cel ce scuturi de pe mine somnul cel pacatos al trandavirii celei vatamatoare de suflet;Bucura-te, cel ce luminezi cu stralucirea ta mintea mea cea intunecata cu neingrijirea;Bucura-te, cel ce ma ajuti sa-mi aprind cu rugaciunile inima cea rece, care-i gata sa se stinga;Bucura-te, cel ce pururea ma ridici la slavosloviriile lui Dumnezeu;Bucura-te, cel ce intocmesti glasul meu ca prin cantari de lauda, cu vrednicie si dreapta-te sa laud pe Facatorul tuturor;Bucura-te, cel ce ma inveti sa proslavesc pe Domnul meu nu numai cu buzele, ci si cu inima;Bucura-te, cel ce ma trezesti spre implinirea voii Lui celei preasfinte;Bucura-te, cel ce te ingrijesti sa ma desprind cu lepadarea de sine si cu parasirea voilor mele cele rele;Bucura-te, cel ce voiesti cu toata sinceritatea sa dobandesc simplitatea porumbelului si blandetea mielului;Bucura-te, cel ce mijlocesti sa mi se daruiasca nerautatea copiilor si judecata sanatoasa a batranilor;Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Condacul 8:

Strain si calator sunt eu pe acest pamant, viata mea e degrab trecatoare, iar eu, ticalosul, niciodata nu ma gandesc in mintea mea la moartea cea fara de veste, nici nu cuget la infricosatoarea Judecata la care voi sta inaintea Dreptului Judecator si voi da raspuns pentru fiecare fapta si pentru orice cuvant. De aceea, te rog pe tine, Pazitorul sufletului meu, trezeste-ma degraba din somnul pacatului, ca sa nu ma prinda ceasul mortii neindreptat, ci sa ma invrednicesc a cere de la Atottiitorul, Atotputernicul si Milostivul Dumnezeu iertarea pentru faradelegile mele si sa-I cant cu glas de bucurie: Aliluia!

Icosul 8:

Cand Domnul si Ziditorul meu va insemna ziua tacerii mele din viata aceasta, tu, bunul meu Pazitor, vazand mai inainte chinurile grozave, pregatite pentru

duhurile rautatii si pentru pacatosii nepocaiti, care ma asteapta si pe mine, acopera-ma cu aripile milostivirii tale, cum isi acopera vulturul puii sai, iar cand va fi sa iasa duhul meu din mine, sa te vad stand aproape de mine, izgonind pe cumplitii vrasmasi. Drept aceea, cu umilinta ma rog, zicand acestea:

Bucura-te, cel ce pui in fata ochilor mintii mele ceasul amar si grozav al mortii;Bucura-te, cel ce pururea imi aduci aminte de ceasul acela pe care nimeni nu-l cunoaste;Bucura-te, cel ce ma inveti sa ma uit la fiecare zi ca la cea mai de pe urma zi a vietii mele;Bucura-te, cel ce ma pregatesti in toata vremea pentru iesirea intr-o alta lume;Bucura-te, cel ce nasti in mine umilinta sufleteasca si zdrobirea inimii;Bucura-te, cel ce pururea doresti ca pana la sfarsitul vietii mele sa ma pocaiesc;Bucura-te, cel ce ma opresti sa iubesc lumea si cele ale sale;Bucura-te, ca ma ajuti sadobandesc bunatatile nepieritoare;Bucura-te, cel ce ma ajuti sa dezradacinez din inma mea patima iubirii bogatiei celei pieritoare;Bucura-te, cel ce imi arati ca toate bunatatile pamantului sunt vremelnice si trecatoare;Bucura-te, cel ce ma inteleptesti sa vad toata frumusetea acestei lumi este asemenea florilor campului;Bucura-te, cel ce nu ma lasi sa caut slava omenesca ce trece ca umbra;Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Condacul 9:

Tot pacatul am desavarsit si toata viata mea in desertaciuni s-a scurs, iar acum de sfarsit m-am apropiat. Doboara dar pe cei ce se indreapta asupra mea, pe cei ce cauta sa ma arunce in adancul iadului. Pentru aceasta te rog, bunul meu Pazitor, fii mie aparator, cand voi trece vamile cele cumplite si povatuieste-ma neprimejduit pana la portile Imparatiei Cerurilor, unde fetele ingeresti cu bucurie ies in intampinare cantand: Aliluia!

Icosul 9:

Nici o limba frumos graitoare nu poate spune, Sfinte Ingere, Pazitorul meu, cate bucurii minunate ai facut pentru mine in toata viata mea; primind sufletul meu din scaldatoarea Sfantului Botez m-ai pazit; in pruncie m-ai invatat si m-ai inteleptit; in copilarie m-ai ferit de alunecarile spre pacat, in tinerete m-ai povatuit, cand am ajuns la varsta barbatiei, mustrandu-ma si mangaindu-ma si peste tot ajutandu-ma pe cale mantuirii m-ai indreptat. Pentru aceasta, cu multumire strig tie:

Bucura-te, cel ce niciodata nu ma lipsesti de ajutorul si de apararea ta;Bucura-te, cel ce trezindu-ma din somn ma indemni sa ma nevoiesc spre a-I multumi lui Dumnezeu, Cel ce intareste puterile mele;

Bucura-te, cel ce ma inveti sa sfintesc cu rugaciunea orice inceput al zilei;Bucura-te, cel ce ingadui sa incep a lucra cu indrazneala, fara sa inalt o rugaciune catre Atotbunul Dumnezeu;Bucura-te, cel ce te grijesti sa nimicesti din inima mea nadejdea in puterile mele;Bucura-te, cel ce ma indemni sa rostesc cu limba, sa zic cu gura si sa tin minte neincetat numele Predulcelui nostru Iisus Hristos;Bucura-te, cel ce imi insufli sa vestesc cu limba cele trebuitoare, ca si cele de folos;Bucura-te, cel ce imi infranezi limba de la desarta vorbire, de la multa vorbire, dar mai ales de la cuvinte de hula;Bucura-te, cel ce pururea petreci impreuna cu mine ori de mananc, ori de beau, ori de fac alt lucru oarecare;Bucura-te, cel ce te ingrijesti sa ma deprinzi cu infranarea de la mancare si de la bautura;Bucura-te, cel ce ma pazesti pe mine in vremea somnului si alungi pe vrajmasul care vrea sa ma ispiteasca cu visurile de noapte;Bucura-te, cel ce ma retii de la patimasa iscodire si sadesti in ochii mei rusinea cea fecioreasca;Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Condacul 10:

Cel ce ai venit sa mantuiesti pe toti oamenii, Preabunul meu Domn Iisus, ma rog cu umilinta, iarta-mi cu milostivirea Ta rautatile mele cele nenumarate, fiind plecat spre aceasta de multele rugaciuni ale slujitorului Tau nematerialnic pe care mi l-ai dat din pruncie ca un iubitor de oameni spre paza mea, ca sa fiu vrednic a intra in camara slavei Tale si sa cant cu duhurile dreptilor: Aliluia

Icosul 10:

Pururea imi apari, Sfinte Ingere, ca un zid puternic impotriva vrasmasilor mei celor rai care cauta pierirea mea cea vesnica si care-mi slabanogesc sufletul cu trandavia si cu uitarea de sine; te rog dar, pazitorul meu, sa ma invrednicesti cu mijlocirea ta, in vremea iesirii sufletului meu din trup, sa fiu partas preacuratului Trup si preascumpului Sange al Mantuitorului meu, pentru ca, intarindu-ma cu Hrana nepieritoare si cu Bautura datatoare de viata, sa trec fara frica in cealalta lume, laudandu-te pe tine, binefacatorul meu:

Bucura-te, ca ma izbavesti de nazuinta spre placeri imbietoare si-mi pui in fata rusinea fecioarelor;Bucura-te, ca ti s-a dat stapanire si putere sa intorci inapoi pornirile si navalirile dracilor ce se arunca asupra mea;Bucura-te, ca ai primit de la Dumnezeu putere sa biruiesti pe nevazutii mei vrasmasi;Bucura-te, ca poti sa ma izbavesti de orice rautate si din toate cursele diavolesti;Bucura-te, ca izgonesti de la mine cumplitele navaliri ale stapanitorului acestei

lumi si esti povatuitorul si calauzitorul meu nedespartit;Bucura-te, ca stand tu de fata, nu ma voi infricosa in ceasul mortii de intunecatele fate ale duhurilor rautatii;Bucura-te, ca, pazit fiind de tine, nadajduiesc sa trec neprimejduit vamile vazduhului;Bucura-te, ca, intarit de ajutorul tau, am nadejde sa nu fiu oprit in afara portilor Raiului, atat dorit de mine;Bucura-te, ca stai inaintea lui Dumnezeu cu rugaciune pentru mine ca sa nu fiu aruncat in intunericul cel mai dinafara;Bucura-te, ca pururea imi insufli sa cer mila Domnului cu lacrimi de pocainta, ca sa ma izbaveasca de focul iadului;Bucura-te, ca ma indemni sa ma rog zi si noapte ca sa nu fiu trimis sa fiu chinuit de demoni;Bucura-te, ca ma intaresti in dreapta credinta si ma feresti de ratacire;Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Condacul 11:

Stiu, Sfinte Ingere, Pazitorul meu, ca aceasta cantare, pe care ti-o aduc din osardia mea, nu este de ajuns spre a-mi arata multumirea din toata inima pentru cate ai facut cu mine pana acum, dar inca ma rog sa indupleci milostivirea lui Dumnezeu sa ma izbaveasca la infricosatoarea Judecata de partea cea de-a stanga si sa ma invredniceasca sa-I cant Lui cu toti sfintii: Aliluia!

Icosul 11:

Candela mi s-a stins, nu am undelemn de fapte bune cu care sa o pot aprinde, unde dar voi alerga eu, ticalosul, ingreunat de somnul pacatului, cand ma va ajunge pe neasteptate ceasul mortii. Sa nu aud si eu ca fecioarele cele nebune glasul infricosator al Mirelui: Nu te cunosc! Ajuta-ma dar, neadormitul meu pazitor, ca sa-mi umplu vasul sufletului meu cu untdelemn faptelor bune, iar mai vartos cu milostenia si smerenia. Iar acum, primeste aceasta cantare de la mine:

Bucura-te, cel ce pururea ma inspiri sa-L am in mintea mea numai pe Domnul Iisus;Bucura-te, cel ce inviezi in inima mea porunca dragostei pentru Domnul meu cel Preabun;Bucura-te, cel ce ma indemni sa-L iubesc pe aproapele meu cu o adevarata dragoste placuta lui Dumnezeu;Bucura-te, cel ce ma inveti ca pe semenii mei nu numai cu limba sau cuvantul, ci si cu fapta si cu adevarul sa-i iubesc;Bucura-te, cel ce sadesti in mine dorinta de a-i ajuta in toate nevoile;Bucura-te, cel ce ma povatuiesti sa-i mangai pe cei necajiti si sa-i apar pe cei asupriti;Bucura-te, cel ce-mi pleci inima sa impart saracilor din avutiile mele;

Bucura-te, cel ce ma indemni sa fiu gata sa-mi pun si sufletul pentru prietenii mei, potrivit poruncii Mantuitorului;Bucura-te, cel ce-mi inchizi ochii ca sa nu vad gresalele fratelui meu;Bucura-te, cel ce nu ingadui sa osandesc pe aproapele meu care aluneca spre pacat;Bucura-te, cel ce esti floare a Imparatiei Cerurilor;Bucura-te, cel ce esti blandetea care alunga frica;Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Condacul 12:

Ti s-a dat har de la Atotputernicul Dumnezeu, Sfinte Ingere, acoperisul meu, sa ma pazesti in toate caile mele, sa nu se loveasca piciorul meu de vreo piatra de poticnire, pana cand ma voi infatisa inaintea Lui Hristos-Dumnezeu pe Care cu netacute glasuri toate puterile ceresti ii lauda cantand: Aliluia!

Icosul 12:

Laud milostivirea ta cea vrednica de mirare si pogoramantul tau cel mare, cela ce esti minte repede miscatoare si sluga nematerialnica a Domnului; cele ce nu te ingretosezi de pacatele mele urat mirositoare si nu incetezi sa aduci pentru mine nevrednicul, sfintele tale rugaciuni catre Preasfantul Dumnezeu, Cel ce este in Trei Ipostasuri, ca sa nu pier in veci, ci sa mostenesc Imparatia Cereasca. Binevoieste dar sa primesti, din sufletestile mele vistierii, cantarile de lauda ce le aduc tie:

Bucura-te, cel ce ma indepartezi de pacate prin aducerea-aminte de infricosatoarea judecata a Lui Dumnezeu ce va sa fie;Bucura-te, cel ce ma indemni sa-mi pregatesc sufletul ca pe o mireasa intru intampinarea Preafumosului Mire Hristos;Bucura-te, cel ce de-a pururea doresti sa ma intocmesti ca pe o vrednica camara de nunta;Bucura-te, cel ce neincetat ma inveti sa-mi aprind candela sufletului meu, ca impreuna cu feciorele cele intelepte si cu sufletele dreptilor sa intru in locasul bucuriei;Bucura-te, cel ce ma indemni sa-mi spal imbracamintea mea cea murdara de pacate;Bucura-te, cel ce ma ajuti sa ma imbrac in vesmantul neprihanirii si al curateniei;Bucura-te, cel ce mijlocesti la infricosatoarea Judecata a lui Hristos sa ma invrednicesc sa stau de-a dreapta Sa;Bucura-te, cel ce imlpori bunavointa lui Dumnezeu ca sa ma numere cu ceata alesilor Sai;Bucura-te, cel ce indemni si pe vietuitorii cerului ce sunt impreuna cu tine, sa se roage Domnului, ca sa ma salasluiasca impreuna cu ei in Imparatia Sa;Bucura-te, Pazitorul meu cel bun si treaz;Bucura-te, cel ce esti bun inainte-statator, un cald folositor si rugator pentru

mine, pacatosul;Bucura-te, cel ce dupa Dumnezeu si dupa Preasfanta Fecioara esti puternica mea nadejde;Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

O, luminata preaslavita si intelegatoare, Ingere ai lui Dumnezeu, primeste aceasta cantare de multumire si de cerere, iar cand va fi sa ma scol din pamant ca sa stau la Judecata, arata-ti milostivirea asupra mea, a pacatosului, sa stai langa mine, plin de liniste si de bucurie, luand de la mine frica cu nadejdea mantuirii, ca sa ma invrednicesc sa cant impreuna cu tine in lacasurile Raiului, in vecii vecilor Imparatului Slavei, Celui mai inainte de veci: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1:

Sfinte Ingere, cel ce esti trimis din ceruri ca sa ma pazesti si sa ma calauzesti in toata viata mea, cad inaintea ta si ma rog: tu insuti ma calauzeste si ma intelepteste ca sa incep a-ti aduce din toata inima, cu toata dragostea si osardia, aceste cantari de lauda:

Bucura-te, Ingere al lui Dumnezeu, inainte-statatorul meu in fata Presfintei Treimi;Bucura-te, sluga cereasca a Domnului celui ce imparateste peste toata faptura;Bucura-te, impreuna-vietuitorule cu slugile Lui cele intelegatoare si nematerialnice;Bucura-te, cel ce faci pururea voia Stapanului;Bucura-te, cel ce ai primit de la Dumnezeu porunca si putere ca sa pazesti sufletul meu;Bucura-te, cel ce niciodata nu te departezi de mine, pacatosul;Bucura-te, cel ce pururea petreci cu mine, nevrednicul;Bucura-te, cel ce ma pazesti in toate caile mele;Bucura-te, cel ce imi calauzesti pasii spre sfintele biserici;Bucura-te, cel ce ma feresti de toata rautatea;Bucura-te, cel ce mi-ai fost dat de Dumnezeu ca pazitor pe caile vietii mele;Bucura-te, indrumatorul vietii mele cel preabun;Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

si Condacul 1:

Sfinte Ingere, cel ce esti ales de Domnul Dumnezeu spre paza sufletului meu, eu, nevrednicul, indraznesc sa-ti aduc cantari de lauda, iar tu, ca cel ce ai indrazneala catre Imparatul Cerului, apara-ma de dusmanii vazuti si nevazuti, izbaveste-ma de toate nevoile si necazurile, ca sa strig tie: Bucura-te, Ingere al Domnului, neadormitul meu Pazitor!

Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:

Rugăciune:

O, Sfinte Ingere, Pazitorul si acoperitorul meu cel bun! Cu inma zdrobita si cu suflet indurerat stau inaintea ta si ma rog: auzi-ma pe mine, pacatosul orb al lui Dumnezeu, care au plans mult si cu lacrimi amare strig: sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, ticalosul, te manii in toata ziua si in tot ceasul, savarsind fapte murdare in fata Ziditorului meu Dumnezeu. Fii mie milostiv si nu te departa de mine, spurcatul, pana va veni vremea sfarsitului meu.  Trezeste-ma din somnul pacatului si ajuta-ma cu rugaciunile tale sa-mi petrec fara prihana cealalta vreme a vietii mele si sa fac roade vrednice de pocainta, pazeste-ma de caderile in pacate de moarte, ca sa nu pier in deznadejde si sa nu se bucure vrasmasul de pierzarea mea. Stiu cu adevarat si cu gura marturisesc ca nu este nimeni ca tine, sfinte Ingere, prieten si inainte-statator, aparator si biruitor.  Stand in fata Prestolului dumnezeiesc, roaga-te pentru mine, netrebnicul si decat toti mai pacatosul, ca sa nu-mi ia sufletul in ziua cand nu ma astept si in ceasul cand savarsesc cele rele. Ci stai inainte, rugand pe Preamilostivul Dumnezeu si Domn sa-mi ierte pacatele pe care le-am facut in viata mea cu fapta, cu cuvantul si cu toate simturile mele; si cu judecatile pe care le stie sa ma mantuiasca; sa ma pedepseasca aici dupa negraita Sa mila, dar sa nu ma vedeasca la dreapta Judecata si sa nu ma dea chinurilor vesnice. Sa ma invredniceasca sa duc roada de multa pocainta, ca sa primescc cu vrednicie Dunezeiasca Impartasanie. Pentru aceasta mai vartos ma rog si un asemenea dar cu toata osardia doresc. Iar in infricosatul ceas al mortii sa fii langa mine, bunul meu Pazitor, alungandu-i pe intunecatii demoni care vor veni sa infricoseze cutremuratul meu suflet.  Apara-ma de cursele lor cand va fi sa trec prin vamile vazduhului pentru ca, pazit de tine, fara durere sa ajun in Raiul, celdorit de mine, unde fetele Sfintilor si ale Cerestilor Puteri lauda Preacinstitul si Preaslavitul Nume in Treime marit a lui Dumnezeu, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Caruia I se cuvine cinstea si inchinaciunea in vecii vecilor. Amin!

Rugaciune catre Ingerul Pazitor

Sfinte Ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Auzi-ma pe mine, pacatosul rob al lui Hristos, care cu multa cainta si lacrimi amare strig: sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata Ziditorului meu Dumnezeu. Fii milostiv si nu te departa de la mine. Trezeste-ma din somnul pacatului si ajuta-ma cu rugaciunile tale, ca intru pocainta si neprihana sa-mi petrec cealalta vreme a vietii mele. Pazeste-ma de caderile in pacate de moarte, ca sa nu pier in deznadejde si sa nu se bucure vrajmasul de pierzarea mea. In tot locul si in tot ceasul sa-mi stai inainte, rugandu-L pe Domnul Dumnezeul indurarilor sa-mi ierte pacatele pe care le-am savarsit in viata mea cu fapta, cu gandul sau cu vorba. Iar in infricosatul ceas al mortii tu sa fii langa mine, bunul meu pazitor, alungandu-i pe intunecatii demoni veniti sa infricoseze cutremuratul meu suflet. Apara-ma de cursele lor, cand va fi sa trec prin vamile vazduhului, pentru ca, de tine calauzit si pazit, lumina Raiului sa o vad, unde Sfintii si Puterile ceresti laolalta lauda si preamaresc numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Treimea cea de-o-fiinta si nedespartita, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cultul Sfintilor Ingeri in antichitatea crestina

Unul dintre obiectivele cultului nostru de venerare il alcatuiesc Sfintii Ingeri, care sunt nu numai obiective ale cultului de venerare, adica primitori ai manifestarilor de cinstire pornite din partea credinciosilor, ci si subiecte ale cultului de adoratie, adica cinstitori ai lui Dumnezeu, impreuna cu noi, oamenii, si cu sfintii.

Cultul ingerilor are un solid fundament vechi-testamentar (Facere 48, 4; Jud. XIII, 15, 16; Iesire 23, 20-23; III, 15; Iosua 5, 13-16) si chiar nou-testamentar (Apoc. 22, 8- 9).

Totusi, in crestinismul primar constatam o oarecare rezerva in ceea ce priveste cinstirea ingerilor, din pricina denaturarii sau practicarii abuzive si eronate a acestui cult, fapt la care contribuia o dubla influenta: una venita din partea paganilor - care asimilau pe ingeri cu numeroasele divinitati adorate de ei - si alta din partea gnosticilor, care asimilau pe ingeri cu eonii, pe care ei ii socoteau intermediari intre Fiinta suprema si oameni.

Impotriva unui asemenea cult pagan sau superstitios al ingerilor previne pe credinciosi chiar si Apostol Pavel. De aceea, marturiile despre existenta unui cult crestin al ingerilor, care se intalnesc inca din sec. II, sunt contrabalansate de altele, care par ca interzic acest cult, sau cauta sa-l mentina in adevaratul lui spirit, atunci cand el este conceput sau practicat gresit.

Astfel, Sf. Iustin Martirul enumera pe ingeri intre fiintele spirituale pe care le cinstesc crestinii; acelasi lucru face si apologetul Atenagora. Sfantul Irineu declara gnosticilor ca Biserica nu invoca pe ingeri; in schimb, Origen afirma ca cinstirea (sspairsia) pe care crestinii o acorda ingerilor nu trebuie confundata cu cea pe care o dam lui Dumnezeu.

In sec. IV, distinctia aceasta intre cultul dat ingerilor si cel dat lui Dumnezeu apare formulata si mai lamurit la Eusebiu al Cezareei. Sf. Ambrozie recomanda, in termeni clari, invocarea ingerilor.

La inceputul secolului V, Fericitul Augustin inca dezaproba teoretic ridicarea de biserici in cinstea ingerilor, ca si a martirilor, desi acestea existau in realitate pretutindeni in lumea crestina, inca mai dinainte. In schimb, el admite bucuros cinstirea relativa a ingerilor, deosebind-o de adorarea lui Dumnezeu, singurul Caruia putem aduce jertfa.

Numeroase inscriptii din primele secole crestine cuprind, de asemenea, invocatii litanice si formule de rugaciuni adresate direct sau indirect ingerilor si indeosebi Sfintului Arhanghel Mihail.

Cultul Sfintilor ingeri a luat o mare dezvoltare in vechimea crestina, mai ales in Egipt, Italia si Siria, unde intalnim de timpuriu cele mai numeroase paraclise, oratorii si biserici inchinate indeosebi sfintilor arhangheli.

Un focar in care cultul acesta luase probabil o directie gresita, idololatra, era Biserica Frigiei din Asia Mica, mai ales prin orasele ei Colosse si Laodiceea, unde urmele unui asemenea cult le intalnim, precum am vazut inca din epoca apostolica (Col. 2, 18).

De aceea, Sinodul local din Laodiceea, tinut in a doua jumatate a secolului IV, se vede nevoit sa opreasca cinstirea ingerilor prin hotararea sa din Canonul 35, a carui interpretare a dat loc la o multime de dificultati, discutii si controverse; despre aceasta hotarare aminteste, putin mai tirziu, si episcopul Teodorei al Cirului.

Asemenea masuri restrictive impotriva cultului superstitios al ingerilor s-au luat si in Biserica de Apus, chiar mult mai tarziu, prin sinoadele tinute la Roma in anul 492 si in anul 745. Toate acestea nu interzic si nu osindesc cultul corect al ingerilor, ci numai pe cel eretic.

Astfel, sub stricta supraveghere si indrumare a Bisericii, conceput si practicat in spirit cu adevarat crestin - ca o venerare sau simpla cinstire, iar nu ca adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu - cultul Sfintilor ingeri a luat cu timpul o mare dezvoltare, atat in pietatea particulara cat si in cultul liturgic al Bisericii, ceea ce se vede atat din marturiile literare, care se inmultesc treptat din sec. IV inainte, cat si din numeroasele forme de exprimare pe care le-a imbracat credinta crestina in existenta ingerilor si evlavia fata de ei, ca de ex.: invocarea puterii lor supranaturale in rugaciuni, consacrarea unei zile pe saptamana (luni) deosebitei lor cinstiri, slujbele speciale de origine mai noua, alcatuite in cinstea si spre lauda lor (Acatistul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, Canonul de rugaciune catre ingerul pazitor al vietii omului si Canonul de rugaciune catre Puterile ceresti si catre toti Sfintii), rugaciunile si imnele compuse in acelasi scop de catre marii imnografi crestini si incadrate treptat in slujba zilei de luni din Octoih si in randuiala diferitelor servicii divine, dar mai ales bisericile, din ce in ce mai numeroase, inchinate lor si sarbatorile oranduite in cinstea lor.

Pr. Prof. Ene Braniste

Originea si existenta ingerilor

Ca si intreaga creatie, ingerii sunt creati de Dumnezeu, din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta lui Dumnezeu. Biserica invata ca, mai inainte de toate, Dumnezeu a creat din nimic, numai prin cugetarea Sa, toate puterile ceresti, "ca sa-L slaveasca in cantari si sa-L slujeasca, si apoi ca sa serveasca si in lumea aceasta oamenilor, calauzindu -i spre Imparatia lui Dumnezeu" (Mart. art. 1, 18 si 19).

Despre puterile ceresti au invatat gresit gnosticii, maniheii si pristilienii care, desi puneau originea ingerilor in Dumnezeu, ii socoteau ca fiind proveniti prin emanatie, si nu prin creatie din nimic.

Invatatura Bisericii despre ingeri are la baza datele Sfintei Scripturi. Chiar daca referatul biblic despre creatie nu vorbeste in mod precis, determinat, despre crearea ingerilor, acest adevar este exprimat totusi inca din primele cuvinte, "La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul" (Fac. 1, 1). Cerul inseamna lumea spirituala a puterilor ceresti, a ingerilor, iar pamantul, lumea materiala.

In acest loc, prin cer nu se poate intelege cum afirma protestantii, neoprotestantii si toti sectarii cerul vazut, creat in urma, in ziua a doua, ci cerul nevazut cu locuitorii lui,

ingerii. Daca nu s-ar intelege asa cuvantul cer, ar ramane nelamurita originea ingerilor despre care chiar cartea Facerii aminteste in mai multe randuri.

Nu se aminteste, in mod expres, in referatul creatiei crearea ingerilor, din pricina evreilor care, inlelegand greu cele spirituale si fiind inclinati spre idololatrie, ar fi cazut usor in ratacirea idololatra a popoarelor vecine (Sfantul Atanasie cel Mare, Teodoret al Cirului). Dupa alti sfinti parinti (Sfantul Ioan Gura de Aur), la creatie nu se vorbeste despre ingeri in mod explicit, pentru ca acolo, in cartea Facerii, se urmareste numai infatisarea inceputului istoriei lumii vazute si a stapanului ei, a omului, iar din insirarea faptelor sa se cunoasca Creatorul lumii.

Sfanta Scriptura cuprinde inca si texte clare despre originea ingerilor: "Numai Tu esti Domn si numai Tu ai facut cerurile, cerurile cerurilor si toata ostirea lor, pamantul si toate cele de pe el (Num. 9, 6); "Pentru ca in Acesta (Fiul) au fost facute toate, cele din ceruri si cele de pe pamant, cele vazute si cele nevazute, fie Tronuri, fie Domnii, fie Capetenii, fie Stapaniri. Toate s-au facut prin El si pentru El" (Col. 1, 16).

Existenta ingerilor

Ca fiinte spirituale netrupesti, ingerii sunt in afara conditiilor si experientelor obisnuite prin care noi cunoastem existenta fiintelor si lucrurilor. Iar angelofaniile, pe langa faptul ca sunt rare, pot fi usor confundate cu teofaniile si, supuse unor interpretari diverse, nu ofera suficiente temeiuri pentru existenta lor.

Greutatea in a cunoaste pe ingeri si indeosebi actiunea lor, precum si anumite convingeri filosofice, au facut pe unii, in trecut si in prezent, sa se indoiasca de existenta ingerilor, iar locurile din Scriptura, multe si clare, in care este vorba de ingeri, sa fie interpretate figurat.

In vechime, existenta ingerilor a fost tagaduita de saduchei (Fapte 23, 8), iar in decursul timpului de catre socinienii si teologii protestanti rationalisti care socotesc ca ingerii sunt fiinte fictive sau personificari ale insusirilor dumnezeiesti si ca Mantuitorul Iisus Hristos si Apostolii, vorbind despre ingeri, s-au acomodat credintelor iudeilor pe care acestia le-ar fi imprumutat de la pagani si in special de la babilonieni, pe cand se aflau in robie.

Ostirea cereasca sau cele nevazute sunt lumea spirituala, iar Tronuri, Domnii etc. sunt cete ingeresti (1 Petru 3, 22; Efes. 1. 20-21).

Adevarul ca ingerii sunt creati de Dumnezeu si formeaza lumea duhurilor netrupesti este exprimat de Biserica in Simbolul niceo-constantinopolitan, dupa care Dumnezeu este Creatorul "tuturor celor vazute si nevazute" (art. 1).

Despre timpul crearii ingerilor, Sfanta Scriptura nu ne spune nimic precis. Totusi, Scriptura contine suficiente temeiuri pentru datarea crearii lor, inainte de crearea lumii vazute. Ca au fost creati inainte de om, rezulta din faptul ca ispititorul, care se infatiseaza primilor oameni in forma de sarpe, nu poate fi decat un duh cazut, vazut in infatisarea sarpelui. Deci, in momentul caderii omului, nu numai ca existau duhurile, dar unele dintre ele nu mai erau in starea de la inceput, deci cazusera. Ingerii existau si in ziua a patra, caci atunci cand s-au creat luminatorii, ingerii Il laudau pe Dumnezeu (Iov 38, 7).

Dupa Fer. Augustin, ingerii au fost creati in prima zi, odata cu lumea. Majoritatea parintilor Bisericii fixeaza crearea ingerilor de catre Dumnezeu inainte de lumea materiala. Sfantul Ioan Damaschin spune: "Ma asociez lui Grigorie Teol9gul, caci trebuia sa fie zidita mai intai fiinta spirituala si apoi cea sensibila si in urma, din cele doua, omul" (Dogmatica, II, 3).

Existenta ingerilor este afirmata, insa, in mod clar, si in multe locuri din Sfanta Scriptura, de la prima ei carte pana la ultima. Astfel, dupa scoaterea din rai a primilor oameni, ingerii pazeau drumul spre pomul vietii (Fac. 3, 24). Un inger a oprit pe Avraam de a jertfi pe fiul sau Isaac (Fac. 22, 11); Iacob vede in vis, la Betel, ingeri ai lui Dumnezeu suindu-se si coborand pe o scara intre cer si pamant (Fac. 28, 12-13); ingerul Domnului se arata lui Balaam (Num. 22, 22). Ingerii se inchina lui Dumnezeu (DeuL, 32, 43).

In toate aceste locuri, ingerii apar ca fiinte personale, deosebite de Dumnezeu si de oameni. Ingerii sunt superiori omului (Ps. 8, 6), dar au si ei anumite lipsuri si sunt marginiti (Iov 4, 17-18). Serafimii slavesc in imne pe Dumnezeu (Isaia 6, 1).

Uneori si profetii sunt numiti ingeri, fiindca sunt trimisi de Dumnezeu sa vorbeasca poporului. In sens propriu insa numirea de inger se da numai fiintelor spirituale netrupesti care vestesc chiar si profetilor voia lui Dumnezeu, aratandu-se prin aceasta ca fiind deosebiti de profeti. Astfel, ingerul Domnului vorbeste lui Ilie (IV Regi, 1, 3), de mai multe ori proorocului Daniel (Dan. 8, 6; 9, 2; 10, 12) si lui Zaharia (Zah. 1, 9-17; 2, 2-3; 3, 1, 3-6; 4, 1-5), iar Iezechiel vede pe Heruvimi (Iez. 10, 8-22).

In fata acestor dovezi, cuprinse cele mai multe in carti anterioare captivitatii babilonice, afirmatia ca iudeii au imprumutat credinta in ingeri de la paganii cu care au venit in contact si indeosebi de la babilonieni este cu totul neintemeiata. Dupa conceptiile religioase necrestine, panteista sau dualista, spiritele sau demonii sunt numai emanatii din divinitate, iar dupa invatatura Sfintei Scripturi, ingerii sunt creaturi ale lui Dumnezeu.

In Noul Testament, existenta ingerilor este afirmata si mai clar.

Incepand cu Evangheliile, toate cartile Noului Testament relateaza despre multe aparitii de ingeri ca despre fapte istorice. Ingerul Gavriil anunta preotului Zaharia nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului (Luca 1, 11-13); acelasi inger vesteste Sfintei Fecioare Maria nasterea ca om a Fiului lui Dumnezeu (Luca 1, 28-32) un inger incunostiinteaza pe dreptul Iosif despre intruparea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu si despre alte evenimente in legatura cu dumnezeiescul Prunc (Matei 1,20; 2, 13, 19); un inger se arata pastorilor de langa Betleem si corurile canta slava lui Dumnezeu la nasterea Mantuitorului (Luca 2, 9-13).

Ingerii slujesc lui Iisus dupa ispita din pustie (Matei 4, 11) si tot un inger Il intareste in gradina din Ghetsimani (Luca 22, 43). Ingerii vestesc femeilor mironosite Invierea lui Hristos (Matei 28, 2-8; Marcu 16, 5-8; Luca 24, 4-8; Ioan 20, 12); un inger se arata apostolilor la Inaltare si le anunta a doua venire intru marire a Mantuitorului (Fapte 1, 10, 11). Un inger scoate pe apostoli din temnita (Fapte 5, 19; 12, 7-11, 15-17); un inger da instructiuni sutasului Corneliu (Fapte 10, 3-6); tot un inger ii vesteste lui Pavel calatoria lui la Roma (Fapte 27, 23).

Claritatea si precizia cu care se vorbeste in locurile acestea despre ingeri, ca despre fiinte reale si personale care lucreaza in lume dupa porunca lui Dumnezeu, precum si

caracterul istoric al Evangheliilor exclud cu desavarsire explicarea figurata a naratiunii evanghelice sau considerarea ingerilor ca personificari ale insusirilor divine sau ale actiunii proniatoare a lui Dumnezeu.

In nici un loc din Sfanta Scriptura ingerii nu pot fi confundati, nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii, intrucat apar ca fiinte spirituale deosebite atat de Dumnezeu, a Carui voie o implinesc si Caruia ii sunt inferiori, fiind creaturi, cat si de oameni, asupra carora ei actioneaza si carora le sunt superiori.

Explicand parabola neghinei, Mantuitorul pune pe ingeri pe acelasi plan al realitatii cu Fiul Omului, cu lumea, cu fiii imparatiei etc. (Matei 13, 37-39). Adica, ingerii sunt fiinte tot asa de reale ca si celelalte fiinte si lucruri din textul parabolei. Ingerii vad neincetat fata Parintelui ceresc si mijlocesc pentru oameni (Matei 18, 10). Ei nu se confunda nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii, si nu cunosc toate pe care le cunoaste Dumnezeu (Marcu 13, 32); ei vor insoti pe Mantuitorul la a doua venire (Matei 25, 31; Luca, 9, 26); deosebiti de profeti, ei doresc sa priveasca ceea ce au vestit proorocii (1 Petru 1, 12); sunt mai prejos decat Fiul lui Dumnezeu (Evrei 1, 4-5) si petrec o viata deosebita de cea a oamenilor (Matei 22, 29, 30), pot fi invocati spre marturie (1 Tim. 5, 21).

Pr. Prof Dumitru Radu

Iubirea ingereasca

Substanta relatiei dintre om si ingerul sau pazitor - spune Serghei Bulgakov - este iubirea. Din pacate, termenul a devenit, prin suprafrecventa si sentimentalism, aproape inutilizabil. Invocata la tot pasul, in cele mai diverse imprejurari, "iubirea" sucomba in propria ei sublimitate. Spui "iubire" si toata asistenta surade duios, prada unei emotivitati difuze. Se subintelege ca s-a spus ceva foarte frumos, ceva esential, ceva despre care tot omul are o idee foarte limpede. Cuvantul are un asemenea prestigiu, incat se poate dispensa de analize si definitii (e chiar o blasfemie sa "rationalizezi" ceva atat de inalt, de nobil, de misterios!). Stim foarte bine ce e iubirea! "Nu e om sa nu fi iubit macar o data", "viata nu are nici un rost fara iubire" s.a.m.d. Corelatia / Iove you! - I Iove you, too! ("Te iubesc!" - "Si eu pe tine!") a ajuns, in filmele americane, un fel de "Ce mai faci?" in realitate, ne confruntam cu unul din cele mai nebuloase concepte ale discursului cotidian. Si cu cat e mai nebulos, cu atat e mai frecvent. Fereasca Dumnezeu sa te balbai, cand esti intrebat (din gene mai mult decat din buze): "Ma iubesti?" Putini sunt indragostitii, oricat de ignari, oricat de atei, care sa nu-si aminteasca brusc, in momente festive, de Corinteni 13. Sfera iubirii este atat de cuprinzatoare, incat e aproape imposibil de sistematizat: iubire e si afectul dintre femeie si barbat, si cel dintre parinti si copii, si cel dintre rubedenii de diferite grade sau dintre prieteni. Exista iubire carnala, mai mult sau mai putin vinovata, exista iubire spirituala, iubire romantica, iubire "egoista" etc. Iti iubesti patria, meseria, casa, tabieturile. Il iubesti, fireste, pe Dumnezeu. Nimeni nu poate contesta realitatea si legitimitatea tuturor acestor tipuri de iubire. Dar iubirea de care e vorba in Scriptura - fara sa excluda vreuna din versiunile ei cotidiene - e altceva, e o alta iubire, mai complicata si mai rara. Ea nu e atat de "democratic" raspandita, nu are intotdeauna "spontaneitatea" iubirii obisnuite (caci nu e "naturala", ci supra-fireasca), si se distinge mai curand printr-o formidabila exigenta, se construieste (da, se construieste, oricat s-ar simti de jigniti apologetii "firescului", ai "simplitatii", ai inflamatiei irationale), se construieste trudnic, la limita imposibilului. Iubirea spre care indeamna Scriptura e, principial, o iubire imposibila si fara motivatii vadite.

Ce vreau sa spun? Vreau sa spun ca, de pilda, e foarte normal sa se vorbeasca despre o iubire a parintilor pentru copii si a copiilor pentru parinti. La fel de normal e sa-ti iubesti prietenii, femeia de care te-ai indragostit, maestrul care te-a format, profesiunea care te implineste. Pentru toate acestea, ca si pentru altele, ai, intotdeauna, bune ratiuni justificative. Cealalta iubire - cea de tip scripturar - nu are asemenea ratiuni. Ea apare fara sa fie sustinuta de argumente palpabile, fara motiv, ba chiar impotriva oricarei motivatii rezonabile. Din punctul meu de vedere, abia in acest fel "iubirea" incepe sa fie interesanta, adevarata, matura.

Ilustrarea clasica a iubirii despre care vorbesc este - in ambianta crestina - "iubirea aproapelui". In mod normal, nu ai nici un motiv sa te indragostesti de "aproapele" tau. Il percepi, in cel mai bun caz, cu o amabila indiferenta, ca pe un "el", distant si strain. Ei bine, ti se cere sa intri in comuniune afectiva cu acest strain, sa depasesti neutralitatea strictei sociabilitati, sa te investesti in el ca in tine insuti. "Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti" e o vorba mai intortocheata decat pare, desi e citata frecvent, ca un subinteles elementar al moralei crestine. In genere, "ca pe tine insuti" e luat drept o forma de superlativ. Se porneste, cu alte cuvinte, de la presupozitia ca ne iubim enorm, si suntem invitati sa aplicam si "aproapelui" acelasi tratament. Dar ne iubim, intr-adevar, atat de mult? In realitate, cand suntem singuri cu noi insine, stim foarte bine cat ne poate pielea. Stim foarte bine ce pacate avem, cat cantarim, care ne sunt penumbrele. Singura diferenta dintre judecata de sine si cea purtata asupra altora e ca cea dintai e insotita, aproape intotdeauna, de o generoasa indulgenta. Ne stim defectele, dar stim, de asemenea, ca, in ciuda lor, suntem oameni de treaba. Viata noastra e plina de derapaje, de minciuni, micimi, vicii, ganduri inavuabile, turpitudini de toate calibrele. Dar cu toate astea, simtim ca dracul nu e chiar atat de negru, ca suntem recuperabili, ca, in adanc, adapostim un suflet bun si o inima curata... Intr-o prima instanta, "iubirea aproapelui" nu pretinde de la noi altceva decat sa privim defectele celuilalt cu aceeasi indulgenta, cu aceeasi intelegatoare complicitate cu care privim propriile noastre defecte. Sa credem in fondul lui bun, in dreptul lui la compasiune si iertare. Dar adagiul crestin se preteaza si la o interpretare simetrica, pornita din unghiul aproapelui: "Nu te iubi altfel decat iti iubesti aproapele!" Ia-ti oarecare distanta fata de eul tau, fii putin mai indiferent cu sufletelul tau, renunta la mila de sine si reflecteaza, din cand in cand, la tine insuti asa cum ai reflecta asupra altuia. Pe scurt: dupa ce ai facut efortul de a nu-ti iubi aproapele mai putin ingaduitor decat te iubesti pe tine, incearca, acum, sa nu te iubesti pe tine mai mult decat iti iubesti, indeobste, aproapele.

Scripturile cer insa ceva mult mai greu de acceptat decat sa-ti reconsideri atasamentele curente. Nu e vorba, doar, sa iubesti pe cineva pe care, pana mai adineauri, il priveai cu benigna indiferenta. Ti se cere, nici mai mult, nici mai putin, sa-ti iubesti dusmanul (Matei 5,43-48). Asta e, pentru constiinta comuna, ceva foarte greu de asimilat. S-o spunem pe sleau: e imposibil. Or, tocmai asta ai de facut, daca e sa te apropii, cat de cat, de cealalta iubire, cea pe care o propovaduiesc Evangheliile. Cum insa sa-l iubesti pe vrajmasul tau pentru el insusi? Nu suntem in plina utopie erotica? Nu e oarecum pervers ca atunci cand esti inconjurat de ura sa simti crescand in tine efluvii de iubire? Pentru a depasi aceasta perplexitate, trebuie ca intre mine si dusmanul meu sa existe un teritoriu de conciliere distinct de contorsionata noastra psihologie. Trebuie sa ma pot sprijini pe altceva decat pe el insusi si pe mine insumi, pentru a tempera irepresibila mea (noastra) pornire adversa. Altfel spus, trebuie sa identific o noua dimensiune a relatiei noastre, o dimensiune care sa ne cuprinda pe amandoi, sa ne fie comuna. Daca intre mine si dusmanul meu apare un al treilea, separat de noi, dar nu strain de noi, sub a carui benevolenta sa ne putem intalni, atunci relatia noastra redevine plauzibila. Acest al treilea, acest mesager al impacarii, delegat, prin natura lui, sa ne pazeasca de ispite schi-monositoare, sa educe in noi facultatea de a iubi dupa modelul iubirii "celeilalte",

dumnezeiesti, este ingerul. Una din sarcinile lui e tocmai aceea de a aduce "intre oameni bunavoire". E peste puterile mele sa contemplu senin portretul vrajmasului meu. Dar daca ma pot raporta la ingerul lui, la "dublul lui ceresc", pe care el il contrariaza mereu, la fel cum si eu il contrariez pe al meu, ma linistesc. Si eu, si dusmanul meu - fiecare cu insuficientele sale - participam la aceeasi desfigurare. Proiectele noastre existentiale, "modelele" noastre ceresti sunt, chiar daca in proportii diferite, neimplinite, nesaturate; iar conflictul nostru nu face decat sa dea esecului nostru o noua dimensiune. In acest esec comun putem gasi insa un inceput de apropiere. Ceea ce umanitatea noastra desparte, angelicitatea noastra apropie. Nu poti iubi grimasa dusmanului. Dar poti avea o miscare de dragoste catre chipul ingeresc care il protejeaza si care, spre deosebire de tine, nu poate sa nu-l iubeasca. Fiecare inger isi iubeste "clientul", oricat ar fi el de nevolnic. Si in aceasta dedicatie neconditionata a lui se intrezareste, o data mai mult, calitatea indicibila a iubirii "celeilalte", imposibila si inargumentabila. "Iubeste-ti dusmanul" inseamna "adu-ti aminte ca ingerul lui il iubeste", "invata sa iubesti asemenea ingerilor". In ezoterismul islamic se vorbeste despre trei etape ale caii mistice, care, intr-un anumit sens, sunt trepte crescatoare ale iubirii. Prima - shari'ah - e treapta prudentei lumesti, in care deosebesti net intre ce e al tau si ce e al altuia: "Ce e al meu e al meu, ce e al tau e al tau." Urmeaza o a doua treapta - tari-qah - in care are loc o prima iesire din sine, un glis-sando semnificativ catre celalalt: "Ce e al tau e al tau, iar ce e al meu e tot al tau." Treapta aceasta se consuma in chimia intima a indragostitului, independent de participarea perechii sale. In sfarsit, pe o a treia treapta - ma'rifah - distinctia dintre "al meu" si "al tau" dispare. Intre parteneri se naste o perfecta omogenitate, o contopire intensa, aproape o stergere a chipului.

Imi aduc aminte ca, fara sa stie sufism, Constantin Noica avea felul lui de a spune ceva asemanator. Deplangea, uneori, mediocritatea formulei " Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face". I se parea de un minimalism inacceptabil. Ar trebui sa se spuna macar "Fa si altuia ce-ti place tie". Ar suna mai generos, mai nobil. Dar formula ideala ar fi "Fa altuia ce ii place lui". Si versiunea islamica, si cea nicasiana culmineaza cu o pierdere de sine, cu o deversare in celalalt. E una din definitiile traditionale ale iubirii. Dar pierderea de sine e doar o jumatate, prima jumatate din miscarea ei respiratorie. Daca lucrurile se opresc aici, daca dupa solve nu urmeaza coagula, iubirea ramane o pura disolutie a eului, un soi de posesiune mediumnica. Ciclul complet al faptului de a iubi include un al doilea timp, o reintegrare a persoanei, o regasire de sine in varianta imbogatita. Acesta e modelul iubirii dintre om si inger. Trebuie sa te pierzi in ingerul tau pentru a descoperi conturul personal al umanitatii tale, dupa cum ingerul trebuie sa se piarda, o clipa, in umanitatea ta, pentru a se intoarce, implinit, la splendoarea angelicitatii sale.

 Andrei Plesu

Extras din lucrarea "Despre ingeri"

Numarul ingerilor si ierarhia cereasca Revelatia dumnezeiasca nu precizeaza numarul ingerilor dar arata ca este foarte mare. In Sfanta Scriptura se vorbeste despre tabere de ingeri (Fac, 32, 1-2), zeci de

mii si milioane de ingeri (Dan., 7, 10 ; Evr., 12, 22; Apoc, 5, 11), multime de oaste cereasca (Luca, 2, 13), legiuni de ingeri (Matei, 26, 53). La fel si sfintii parinti spun ca numarul sfintilor ingeri este neinchipuit de mare.  Intemeindu-se pe Sfanta Scriptura si urmand lui Dionisie Pseudo-Areopagitul, Biserica invata ca ierarhia cereasca se compune din noua cete ingeresti, grupate in trei trepte sau clase. In prima treapta, care este cea mai inalta, sunt aceia care sunt mai aproape de Dumnezeu, adica: Tronurile, Heruvimii si Serafimii. A doua treapta cuprinde : Stapaniile, Domniile si Puterile, iar treapta a treia cuprinde : Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii.  Cu nume individuale nu cunoastem decat trei ingeri : pe Arhanghelii Mihail (Dan., 10, 13, 21) si Gavriil (Luca, 1, 19, 26; Dan., 8, 16; 9, 21) si pe Rafail (Tob., 3, 16 , 5, 4). Cele trei trepte in care se grupeaza cele noua cete ingeresti sunt legate si de starea de desavarsire in care au ajuns ingerii cu ajutorul harului divin, impartasit lor de Creator. Impartirea pe trepte a ingerilor se intemeiaza pe Sfanta Scriptura, care numeste pe toate cele noua cete, desi nu intr-un singur loc pe toate. Astfel, in Fac, 3, 24 se amintesc Heruvimii; la Isaia, 6, 12, Serafimii; in Efes., 1, 21 ; Col., 1, 16 ; Rom., 8, 38 ; in I Petru, 3, 22, Tronurile sau Scaunele; Domniile, Puterile, Stapaniile, incepatoriile si ingerii ; la I Tes., 4, 16 si Iuda, 9, Arhanghelii. In ce anume consta deosebirea intre cetele ingeresti, ca si de ce exista ea, ramane o taina pentru noi. "Nu stim nici daca natura ingerilor este aceeasi sau se deosebeste a unora de a altora.  Se deosebesc insa unii prin luminare, prin rang, fie ca au rangul potrivit gradului de luminare, fie ca participa la luminarea gradului in care sunt; ei se lumineaza reciproc potrivit superioritatii rangului sau firii. Este evident insa ca cei care sunt mai sus im-partasesc celor mai de jos luminarea si cunostinta lor"(Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 3 ; trad. rom., p. 82).

Misiunea ingerilor Menirea ingerilor este preamarirea lui Dumnezeu in cunoastere dreapta si in neconditionata implinire a vointei Lui, dobandind prin aceasta fericirea vesnica in comuniunea cu Dumnezeu. Acest adevar il invata Biserica, marturisind ca ingerii au fost creati de Dumnezeu "ca sa-L slaveasca in cantari si sa-L slujeasca" (Mart. Ort., I, 19). In raport cu lumea, slujirea ingerilor consta in a implini poruncile lui Dumnezeu in lucrarea mantuirii, pentru intemeierea si desavarsirea imparatiei lui Dumnezeu.  Astfel, ei au anuntat nasterea Mantuitorului, au slujit la nastere, I-au slujit in pustie, in Ghetsimani, la inviere, la inaltare, il vor insoti la a doua venire. Anunta nasterea lui Ioan Botezatorul si ajuta pe apostoli (Fapte, 12, 7-8, 11).  Ingerii ajuta si ocrotesc pe oamenii vrednici ca pe Avraam, Lot, Iacov, Ilie, Daniel (Fac, 19, 28, III Regi, 19, 5; IV Regi, 1, 3, 15; Dan., 3, 25), se bucura de intoarcerea pacatosilor (Luca, 15, 10).  

In lumea aceasta, ingerii slujesc oamenilor, calauzindu-i spre imparatia lui Dumnezeu. Fiecare om -se stie- isi are ingerul lui pazitor, cum reiese din Matei, 18, 10 si Fapte 12, 15, unde se vorbeste despre ingerii copiilor si despre ingerul apostolului Petru.  Ingerul pazitor intareste credinta si evlavia (IV Regi, 1, 13 ; Zah., 2), apara pe om de duhurile rele (Ps. 90, 10-11), mijloceste pentru cel credincios (Matei, 18, 10; Apoc, 8, 3), insoteste sufletele celor adormiti (Luca, 16, 22).  Ingerii ocrotesc manastiri, biserici, cetati, oameni, popoare, state (Dan., 1, 10) si comunitatile crestine (Apoc, 1, 20). Ingerii sunt folositi de Dumnezeu si pentru pedepsirea celor nelegiuiti (Fapte, 12, 23 ; Isaia, 37, 36 ; IV Regi, 19, 35 , lud., 9 ; Apoc, 12, 7).

Solidaritatea lumii ingeresti si omenesti Cunoasterea lui Dumnezeu prin lumea vazuta nu este singurul mod de a-L cunoaste pe Dumnezeu. Trebuie sa existe si alt mod de revelare a lui Dumnezeu si, deci, de cunoastere a Lui si de participare la El, adica un mod nelegat de simbolurile vazute si deci mai potrivit cu spiritualitatea absoluta a lui Dumnezeu.  Aceasta revelare si cunoastere a lui Dumnezeu, mai potrivita cu El, are loc prin lumea ingerilor, fiinte spirituale netrupesti, ce stau in jurul tronului lui Dumnezeu. Caci daca Dumnezeu n-ar fi creat decat fiinte spirituale trupesti, ar insemna ca fiinta suprema, Dumnezeu, nu poate fi cunoscuta decat prin forme sensibile si ca, deci, de existenta absolutului este legata in mod ontologic materia.  Iar aceasta ar arunca un dubiu asupra creatiei insesi. Caci o materie tinand de fiinta absoluta ar lua acesteia din urma capacitatea creatiei, dandu-i un caracter panteist.  Existenta fiintelor spirituale create netrupesti, ingerii, ne arata posibilitatea unei cunoasteri directe a realitatii spirituale, posibilitatea unei comunicari directe intre spirit si spirit. De aici decurg doua moduri sau doua planuri de revelare a lui Dumnezeu : unul direct spiritual si un altul prin forme sensibile.  Si fiindca spiritul Se afla pe multe: trepte, exista o multiplicitate de trepte ale creatiei spirituale. Dar pentru ca Dumnezeu este unul, creatia trebuie sa fie si ea o unitate, iar spiritele cunoscatoare, incorporate (oamenii) sau neincorporate (ingerii) trebuie sa o poata cuprinde intr-un mod solidar. Avand misiunea sa ajute pe om sa se ridice si sa ridice lumea in eon, in timpul coplesit de eternitate, ingerii sunt creati in solidaritate ontologica cu intreaga lume. Ei ajuta pe oameni sa faca acest urcus spre Dumnezeu atat pe planul cunoasterii, cat si pe cel al intaririi spirituale duhovnicesti.  Pe de alta parte, si ingerii cistiga intr-un anumit fel din legatura lor ontologica cu oa-menii. Ei comunica oamenilor o experienta nesensibila a lui Dumnezeu, iar oamenii comunica ingerilor o experienta mai sensibila a lui Dumnezeu.

Ingerii fac parte din lumea nevazuta, creata de Dumnezeu. Dintre cele 9 cete ingeresti, atestate de Biserica, ceata Arhanghelilor s-a bucurat de cea mai mare popularitate. Intre Arhangheli se disting figurile lui Mihail si Gavriil. Astfel, in imnografia ortodoxa, unul este numit "slujitor al Legii", iar celalalt, "inger al darului". In aceeasi zi cu ei sunt pomeniti toti ceilalti Ingeri. In traditia populara, sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil dureaza trei zile.

Cinstirea Arhanghelilor este o straveche practica iudaica, dezvoltata sub puternica

influenta a magiei iudeo-babiloniene. Acest cult s-a raspandit initial in diaspora iudaica de pe tarmurile Marii Mediterane, dezvoltandu-se in special in vestul Asiei Mici. Provenind din acest spatiu, primii crestini au preluat cultul Arhanghelilor, increstinandu-l. Ingerii au fost priviti la inceput nu ca individualitati, ci ca manifestari ale actiunilor lui Dumnezeu. O dovada in acest sens o reprezinta si numele lor, dintre care Biserica a recunoscut doar trei: Mihail, Gavriil si Rafail, pe baza mentiunilor existente in textul Sfintei Scripturi. Etimologic, "arhanghel" inseamna "conducator" (prefixul "arche") peste ingeri ("anghelos" inseamna in greaca "vestitor", "trimis al lui Dumnezeu"). Din acest motiv, unii Parinti si scriitori bisericesti ii considera pe Arhangheli ca fiind treapta imediat urmatoare Ingerilor (care constituie ceata cea mai de jos, a noua). Altii cred insa ca, desi Arhangheli, Mihail, Gavriil si Rafail ocupa o pozitie privilegiata, fiind numiti "mai marii voievozi ai Serafimilor si Heruvimilor". Oricare ar fi rangul lor, rolul Arhanghelilor este unic, ei avand calitatea de mijlocitori intre Dumnezeu si oameni.

"Mihail, cel dintai dintre ingerii pazitori"

Sf. Arhanghel Mihail, al carui nume in ebraica inseamna "Cine este ca Dumnezeu?", este unul dintre cei mai importanti ingeri. Traditia spune ca in timpul revoltei ingerilor rai, condusa Lucifer, Mihail a strigat cu glas mare: "Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!" (devenit apoi text liturgic). Astfel, ingerii cei buni au recunoscut puterea lui Dumnezeu, incepand sa cante imnul serafimic: "Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot, plin este tot pamantul de slava Lui" si au fost feriti de cadere. Lucifer si ingerii lui au fost insa aruncati din cer in cele mai de jos ale pamantului. Aceasta traditie este consemnata si de Sf. Maxim Marturisitorul. In Sfanta Scriptura, Mihail este mentionat cu numele doar de patru ori. In Vechiul Testament el apare doar in Cartea lui Daniel, astfel: "Mihail, cel dintai dintre ingerii pazitori" (10, 13), cu mentiunea ca este ingerul pazitor al Israelui (10, 21), si "Mihail, marele voievod care ocroteste pe fiii poporului tau" (12, 1).

Heruvimul ce pazeste portile Raiului

In Noul Testament, el este mentionat in Epistola Soborniceasca a lui Iuda, facandu-se referire la o veche traditie iudaica: "dar Mihail Arhanghelul, cand se impotrivea diavolului, certandu-se cu el pentru trupul lui Moise" (1, 9). Aceasta traditie se regaseste in apocrifa despre adormirea lui Moise si se refera la incercarea diavolului de a lua trupul lui Moise si a-l aduce in fata evreilor, pentru a-l adora. In textul de la Iuda apare pentru prima data titlul de Arhanghel. A doua mentiune a lui Mihail in Noul Testament este cea din cadrul Apocalipsei, 12, 7: "Si s-a facut razboi in cer: Mihail si ingerii lui au pornit razboi cu balaurul." Acest razboi va avea drept model pe cel din Rai de la inceputul timpurilor. Sfintii Parinti considera ca, desi nu este numit, Sf. Arhanghel Mihail este prezent si in alte locuri mentionate in Sfanta Scriptura. Tot Mihail este heruvimul ce pazeste portile Raiului cu o sabie de foc (Facere 3, 24), ingerul prin care Dumnezeu a dat tablele Legii, ingerul ce a stat inaintea vrajitorului Valaam (Numeri 22, 22), ingerul ce a infrant armatele lui Senaherib (4 Regi, 19, 35). Astfel, lui Mihail ii sunt atribuite patru mari slujiri: sa lupte impotriva diavolului, sa salveze sufletele credinciosilor din mana vrajmasilor, in special in clipa mortii, sa fie aparatorul poporului ales, in Vechiul Testament, si al crestinilor, in Noul Testament, sa calauzeasca sufletele de pe pamant si sa le aduca la Infricosatoarea Judecata.

Gavriil, ingerul Intruparii si al Mangaierii

Gavriil, al carui nume ebraic se traduce prin "Cine este puternic ca Dumnezeu?", este mentionat doar ca inger in Biblie. El apare insa cu titlul de Arhanghel in apocrife (Qumran - rulourile militare, Evanghelia lui Bartolomeu, Protoevanghelia lui Iacob,

Apocalipsa lui Moise). Sf. Efrem Sirul si Ioan Gura de Aur il considera mesager divin, iar unele legende copte ii atribuie functiile de mijlocitor si vindecator. In Vechiul Testament, Gavriil este mentionat tot in Cartea lui Daniel. Astfel, in cap. 8, el ii explica lui Daniel vedenia berbecului si a tapului, cu privire la cucerirea Imperiului persan de catre Alexandru cel Mare. In capitolul urmator, 9, "un om, Gavriil" ii dezvaluie lui Daniel sensul ascuns al celor saptezeci de saptamani de ani. Este posibil ca in Cartea lui Daniel, cap. 10, v. 5-6, sa fie vorba de acelasi inger. In Noul Testament, Gavriil este cel care ii aduce lui Zaharia vestea nasterii Sf. Ioan Botezatorul si Buna Vestire Fecioarei Maria, privind intruparea Mantuitorului (Luca, cap. 1). Probabil tot el este ingerul care s-a aratat lui Iosif si pastorilor si cel care L-a intarit pe Iisus in gradina Ghetsimani. Astfel, Gavriil este numit ingerul Intruparii si al Mangaierii, ingerul puterii lui Dumnezeu, dupa cum o demonstreaza si adjectivele ce predomina in referatele biblice in care apare.

In conceptia crestina, Mihail este privit drept ingerul Judecatii, iar Gavriil drept ingerul Milei. In imnografia ortodoxa, Mihail este reprezentat ca un militar, iar Gavriil, ca un binevestitor, avand uneori un crin in mana. Iudeii insa ii concepeau exact invers. Pentru ei, Gavriil este cel care a distrus Sodoma si Gomora, cel care l-a infrant pe Senaherib, cel care l-a inmormantat pe Moise si cel care a scris litera Tau pe fruntile celor alesi.

Toate vietatile se afla sub protectia Arhanghelului Mihail

In traditia populara, praznicul dedicat Soborului Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil dureaza trei zile. Prima zi este numita "Capul Arhanghelului", marcand ziua cand vara este trimisa pe lumea cealalta, iar Mihail incepe sa elibereze treptat gerul iernii. Mihail este de altfel considerat ingerul ce conduce sufletele oamenilor spre Rai sau spre Iad, fiind infatisat cu aripi si sabie. Inca din ajun se merge la mormintele celor adormiti, aprinzandu-se tamaie si lumanari. In ziua Sf. Arhangheli, femeile impart pentru cei morti Mosii de Arhangheli: colaci, nuci, mere, coliva, dulciuri si vin. Finii merg in aceasta zi la nasi pentru a le duce colacei. Despre Mihail, o prezenta mai populara decat Gavriil in folclorul romanesc, se crede ca pastreaza cheile Raiului, se lupta cu Scaraoschi si vegheaza la capul bolnavului, daca acesta urmeaza sa moara, sau la picioarele lui, daca se va insanatosi. In aceasta zi, se aduc berbecii in turmele de oi, iar in unele locuri se obisnuieste sa se coaca o turta, numita a berbecilor sau a arietilor. Aceasta se arunca intre oi. Daca ea cade cu fata in sus, oilor le va merge bine. A treia zi a sarbatorii este numita "Coada Arhanghelului". Incepand de astazi, se tin, timp de 7 zile, Filipii: 3 zile inainte de lasatul secului pentru Postul Craciunului, iar patru in timpul postului. Se mai spune ca intre Arhangheli si Craciun vor mai fi patru zile senine si calduroase, ce se numesc "vara iernii". Despre Mihail se mai spune ca el este cel ce aduce vara, eliberand soarele. El se ingrijeste de toti oamenii si toate vietatile. Toamna, el incredinteaza vietatile Sf. Nicolae, care le poarta grija pana la Iordan. Atunci cand preotul sfinteste aghiazma si bate in piatra, piatra crapa si toate vietatile revin sub protectia Arhanghelului.

Stravechea Manastire Peri

In localitatea Peri din Maramures a fost infiintata prima episcopie romana, ca urmare a eforturilor voievozilor Balcu si Drag, nepotii lui Dragos. La 13 august 1391, manastirea de aici, cu hramul "Sf. Arhanghel Mihail", a fost ridicata de patriarhul Constantinopolului, Antonie al IV-lea, la rangul de stavropighie patriarhala. Ea avea drept de jurisdictie asupra a 8 tinuturi, iar primul episcop a fost, dupa unii, Simion Moldoveanul, dupa altii, Pahomie, ruda voievozilor. Manastirea din Peri a fost infiintata in 1215, de catre ieromonahii Romulus si Ghenadie, veniti de la Manastirea Ramet. Aici a fost scris cel mai vechi document (cunoscut) in limba romana "Legenda

Duminicii", datand din 1391. Satul Peri se afla astazi in Ucraina, pe malul drept al Tisei, fata in fata cu localitatea Sapanta din Romania.

Creatia, natura si caderea ingerilor

Existenta ingerilor, "puterile cele fara de trup" - cum le numeste Biserica noastra, - este obiect al credintei religioase. Prezenta lor ca fiinte active in lumea creata, ca slujitori ai providentei divine, este un adevar care face parte integranta din religia crestina.

In doctrina crestina a primelor veacuri, acest adevar de credinta ocupa un loc considerabil, indicand premizele unei angelologii care se va contura ulterior, in operele celor trei mari ierarhi ai Bisericii si a Fericitului Augustin, pentru ca sa se afirme apoi in opera capitala a lui Pseudo Dionisie Areopagitul.

Plecand de la afirmatiile Sfintei Scripturi, ale Sfintilor Parinti si scriitorilor bisericesti, ale Sfintei Traditii, vom urmari: crearea ingerilor, firea ingereasca si caderea ingerilor.

Crearea ingerilor

Din punct de vedere dogmatic crestin, problema cosmogonica nu poate fi sesizata decat in ansamblul pe care-l prezinta Sfanta Scriptura, primind in acelasi timp, ca pe un tot, existenta duhurilor fara materie, existenta mariei neinsufletite si existenta desavarsitei unitati materie-duh, adica a omului.

In Sf. Scriptura se afla nenumarate locuri care vorbesc despre puterile ceresti. Cartile filosofice ale Vechiului Testament pomenesc despre ingeri; in cartea Iov (IV, 18), un glas - care pare a fi chiar a unui duh slujitor - vorbeste: "Iata ca El n-are incredere nici in slujitorii Sai si gaseste greseli chiar in ingerii Sai". Deasemenea in Psalmi, ei sunt pomeniti foarte frecvent la inceputul cantarilor: "Laudati pe Domnul din inaltimea cerurilor... laudati-L totii ingerii Lui"), etc. Sau, in alte carti, ca Daniil (VIII, 13), Ezechil (X, 1-20), Isaia (VI, 2-6) si altele.

In Noul Testament, este adevarat, ingerii nu mai apar cu aceeasi frecventa ca in Vechiul, caci rolul lor - de pregatitori ai revarsarii revelatiei totale - se trecuse. Nenumarate sunt si aici locurile in care se vorbeste de ei, fie in epistolele Sf. Petru, sau Iacob, fie in cele pauline (Coloseni I, 16; Efeseni I, 21, etc.) fie in Faptele Apostolilor, dar chiar in Evanghelii, insusi Mantuitorul atesta existenta lor. Asa de pilda, la Matei XXII, 30 spune Domnul ca "cei ce inviaza nu se insoara, nici nu se marita, ci sunt ingerii lui Dumnezeu, in cer". Mai vorbesc si locuri ca: Matei XVIII, 10; (VIII, 2; Luca XXIV, 39 si multe altele pe care le vom cita la vremea lor pentru interesul documentarii.

Aceste afirmatii ale existentei ingerilor vin sa confirme si sa intareasca aparitia lor in viata lumii, aparitie mentionata simbolic in primele versete ale Genezei. Autorul primelor carti ale Pentateuhului nu precizeaza, aparitia ingerilor ca atare, caci creatia lor, existenta lor, nu erau nici necesare si nici suficiente relatarii lui Moisi: el a descoperit ochilor vechilor evrei pe Creatorul lumii, din cele sensibile, din lucrurile care puteau forma suport incontestabil pentru credinta acelor vremuri.

Crearea ingerilor este localizata in textul Genezei abia dupa aparitia unor alte carti ale Vechiului Testament, ca de pilda cartea lui Iov, cu ajutorul careia se interpreteaza primele versete ale Genezei; deasemenea, caderea ingerilor rai se precizeaza cu ajutorul cartilor profetice (Ezechiil si Isaia) si cu unele afirmatii ale Mantuitorului, cuprinse in Evanghelii. Cat despre firea lor, aprecierile apar si mai tarziu, precizandu-se in epistolele pauline si in operele Sfintilor Parinti.

Explicatia acestei taceri a Genezei, ne-o da Teofan Cherameul, prin aceea, ca, daca Moisi ar fi numit pe ingeri, duhuri, "mintea tocita" a Iudeilor ar fi considerat pe ingeri, una cu Dumnezeu". Prin urmare simbolismul intrebuintat in istorisirea creatie lumii, este valul necesar ochilor neduhovnicesti. Mai tarziu insa, prin coroborare de texte, Sfintii Parinti au reusit a situa in text aparitia ingerilor in viata cosmosului. Cu totii sunt de acord ca ingerii au fost creati inaintea omului. Lucrul e clar, caci omul e ultima faptura creata. Dar cand e vorba sa se fixeze locul din Geneza al momentului creatiei lor, lucrul e mai greu; unii afirma ca ingerii ar fi fost creati dupa crearea primului cer, dar parerea dominanta este ca ingerii au fost primul act de creatie. Dumnezeu a echilibrat astfel creatia Sa, cum spune Sf. Ioan Damaschin, incat a creat intai fapturile spirituale, apoi lumea materiala si in urma pe om, "din celelalte doua". La fel Sf. Grigorie Teologul, in Cuvant la Nasterea Domnului, spune: "La inceput Dumnezeu gandeste puterile ceresti si gandul Lui s-a facut fapta". Prin urmare, primul act de creatie da viata ingerilor.

Dar exegeza cea mai minutioasa in aceasta privinta, o face Fericitul. Augustin. El fixeaza - procedand prin eliminarea ultimelor zile - crearea ingerilor inainte de ziua a IV-a, in care sunt creati astrele si soarele, pentru motivul ca se vorbeste de lumina inainte de aparitia soarelui, in versetele 3 si 4 ale Genezei. In afara de acestea, cartea lui Iov (XXXVIII, 7) spune:: "Cand stelele au fost facute, toti ingerii mei au ridicat glas ca sa cante lauda mea" - reiesind de aici ca duhurile ceresti aveau fiinta inaintea astrelor. In ziua a 3-a si a 2-a, fiind vorba de crearea cerului material si de despartirea apelor de pamant, ramane numai posibilitatea ca ingerii sa fi fost creati in prima zi. Ei sunt "cerurile" pe care le-a facut Dumnezeu la inceput, ei sunt "lumina" care a aparut la zisa Domnului: "Sa fie lumina!", stralucirea care a aparut inaintea soarelui, cetatea ingereasca cea vesnica.

In acelasi sens interpreteaza, si Teofan Cherameul versetul 2 din cap. I Geneza, intelegand prin apele peste care se purta Duhul, pe duhurile create, care in acest mod erau ajutate sa ramana in sfintenie. Preintampinand obiectia ca ingerii sunt mai adesea simbolizati prin foc, sau para de foc, Teofan spune ca si Duhul Sfant a fost numit apa, si a venit ca foc. Deci Duhul lui Dumnezeu invaluia primele fapturi ale universului, mentinandu-le atmosfera propice dezvoltarii lor spirituale.

Totusi, imediat dupa acest verset (al 3-lea), apare interventia brusca a Creatorului, care desparte lumina de intuneric. Daca - in conformitate cu cele de mai sus - admitem ca prima lumina creata este cea nemateriala, inseamna ca si primul intuneric de care ea este despartita, este tot nematerial. Prin urmare, in versetul 4, este precizata si dezbinarea in lumea spirituala, care se concretizeaza, in caderea ingerilor si in despartirea celor rai de cei buni. Aceeasi este si interpretarea Fericitului Augustin.

Deci, intre versetele 3-4 cu care incepe Geneza, este concentrata povestirea intregei vieti a ingerilor in prima perioada din viata cosmosului: nastere, progres, dezbinare, lupta, biruinta si cadere. E - la prima vedere - greu de admis ca toata aceasta framantare sa se fi petrecut atat de repede, cand pentru restul referatului - crearea lumii materiale - urmeaza inca alte cinci zile. Ghiar tinand seama de interpretarea

celor sase zile ca perioade, sau ca simpla desfasurare a unei potentialitati semanate in univers, totusi, pastrand proportia, aceasta prima zi in care se creaza cerul spiritual si se desparte binele de rau, este mult prea restransa ca relatare.

Aceasta, pe de o parte, s-ar explica prin interpretarea lui Teofan Cherameul, amintita mai sus, si care aici indica lipsa de necesitate a unei angelologii la acea vreme, din lipsa de pregatire a poporului caruia se adresa, ingerii nu apar in cosmologia iudaica; ei intervin insa mereu in viata poporului evreu, pana cand - dupa "plinirea vremii" - incep a fi plasati si intr-un sistem doctrinal, acela al noii cosmologii crestine.

Dar mai este o explicatie: Fericitul Augustin spune ca lumea spirituala fiind creata la inceput, este mai inaintea timpului. Argumentul pe care se bazeaza aceasta afirmatie este ca timpul, masurandu-se prin zile si nopti, este legat de aparitia soarelui care sa-l masoare; or, cum soarele este creat in ziua a IV-a, inseamna ca anterior nu putea fi timp.

Catre aceeasi concluzie duce si argumentul corelatiei dintre timp si miscare. Am putea spune in acest sens ca, in acea prima zi nu era creat inca spatiul pe care sa-l parcurga ingerii; calitatea lor de aggelos - vestitori si pazitori ai oamenilor - inca nu aparuse, caci nu aparuse lumea cealalta. Pentru acea perioada trebuie sa presupunem ca viata ingerilor era numai cantarea de lauda a Domnului, in contemplarea Plinatatii. Insinuarea raului - alegerea acelui "altceva" decat Dumnezeu - se presupune deci ca un proces tot in afara de timp. Termenul de "miscare spre rau" a ingerilor si toata gama de pervertire a locuitorilor ceresti grupati in jurul Satanei, poate fi inteleasa, pentru aceea, in sens de intensitate, de reflexiune a persoanei asupra ei insasi, de proces spiritual, care se poate produce independent de legile cunoscute pentru timpul material. Daca pentru om, care e supus legilor trupului, timpului si spatiului material, si totusi momentele de intensitate sufleteasca, de concentrare la maximum a intregii fiinte, poate dispretui timpul astronomic, petrecandu-se intr-un alt fel de timp cu totul subiectiv - un timp cunoscut ca "timp psihologic" azi - cu atat mai mult imaterialitatea totala a celor ce sunt numiti "lumini de a doua", poate presupune desfasurarea acestui proces de perfectionare a unora, de intunecare a altora, de ciocnire si de despartire pentru vesnicie, inainte de incepere timpului.

Astfel, departe de a fi "o lume de idei", cum vrea sa rezolve problema angelologica teologul protestant Martensen, lumea nevazuta a ingerilor este o lume reala, a carei existenta este atestata de Scriptura, de Sfintii Pa rinti, si a caror creare este aratata in primele trei versete ale Genezei, termenul de "cer" echivaland cu puritatea fapturilor ingeresti.

Firea ingerilor

Negarea realitatii lumii ingeresti din partea unor teologi protestanti ca Strauss sau Martensen, se bazeaza pe imposibilitatea plasarii lor in universul astrelor, in conceptia despre univers, a lui Copernic .

Este aici, fara indoiala, un defect de rationament; pentru ca, mergand pe linia de gandire a susamintitilor teologi protestanti, am putea ajunge la cautarea locului spatial in care Dumnezeu si-ar fi plasat tronul Sau pentru conducerea lumii (!). In rationamentul acesta se porneste de la un error fundamentalis, de la o premiza falsa si neteologica: a afirma ca duhurile ceresti au un loc spatial in lumea creata - cum afirma si Tertulian in "Apologeticum" 16) - ar insemna sa ajungem la parerea ca - pe cale ierarhica - deasupra Serafimilor, Heruvimilor si Tronurilor, se afla Dumnezeu.

Iata deci, pe Domnul a toata faptura, plasat undeva in spatiu, foarte sus, e drept, dar oarecum fixat!

La aceasta eroare suntem condusi daca pornim de la fixarea in spatiu a lumii ingeresti. Se impune deci si elucidarea chestiunii firii ingeresti, ceea ce comporta desigur dificultati considerabile, totusi, solutii pozitive se gasesc in scrierile Sfintilor Parinti si scriitori bisericesti. Dupa multe, felurite si discutabile pareri, Sinodul al II-lea ecumenic hotaraste ca ingerii sunt fapturi "netrupesti". Aceasta este concluzia care se impune din scrierile celor mai multi si mai autorizati Parinti bisericesti.

Dar de aici incep intrebarile: daca nu au trupuri, ce fel este imaterialitatea lor? Sunt ei totusi o materie subtila, fluidificata, sau cu totul lipsiti de materie? Daca nu au trup, atunci pot fi pretutindeni prezenti, sau nu? Iar daca nu, atunci in ce masura sunt imateriali?

Sf. Scriptura si scriitorii Bisericii au suficiente raspunsuri la aceste intrebari. Dupa Sfanta Scriptura, ei sunt duhuri - pnevma - "duhuri slujitoare", ca in epistolele pauline, duhuri nevazute, ca in Iov IV, 18. Deasemenea, Psalmii ni-i arata ca pe fiinte subtile pe care le compara cu focul. Comparatia aceasta este atrasa de puritatea fapturii ingeresti, dat fiind ca focul este curatitor. Dar, de sigur, nu este vorba de o metafora literara, ci de o prezentare reala a acestor fiinte in fata celor vrednici, caci stim ca tot sub infatisarea focului s-a pogorat si Sf. Duh, la Cincizecime, in limbi de foc. Este deci, modalitatea de exprimare sensibila a Duhului. Proorocului Daniil, ingerii se prezinta ca foc, fulger, lumina fata de care omul simte spaima neputintii.

Totusi, aceasta "spiritualitate, desi intangibila de catre om, este oricum, substantiala, daca o raportam la desavarsita spiritualitate dumnezeeasca. Sf. Vasile ii numeste pentru aceasta, "duh aerian plus foc imaterial", amestecand astfel subtilitatea materiala a aerului, cu imaterialitatea focului, ingerii sunt "para de foc", pentru ca - dupa spusa lui Pseudo Dionisie Areopagitul - "focul patrunde prin toate, fara sa se amestece cu ele; el este mai presus de toate"; "fiind in totul lumina si in acelasi timp ascuns, el este in sine necunoscut". Ingerii trebuie sa fie considerati ca "duhuri inteligente sau foc" - spune Sf. Grigorie Teologul - sau "o substanta in-corporala si nemateriala" , ei sunt "o lume de minti", o lume reala, dar suprareala, o lume de lumini. Ei sunt "flacara cuvantatoare a lui Dumnezeu", "muntii cei luminosi prin care ne lumineaza Dumnezeu", "prima lume supralumeasca dinainte de lume".

Cu toate acestea, unii scriitori bisericesti, ca Tertulian si Fericitul Augustin se indoiesc asupra perfectei imaterialitati a ingerilor, din pricina formei omenesti sub care s-au aratat adeseori in istoria poporului ales. Fericitul Augustin inclina sa spuna ca ei trebuie sa aiba o corporalitate oarecare, caci altfel, cum ar fi putut manca si bea? (Locul din Geneza XVIII, 2; XIX, 1 urm.) 24). Aceasta este insa o chestiune care-si gaseste usor raspunsul. Sf. Justin Martirul spune ca ingerii au mancat "dupa cum graim noi, cand spunem despre foc ca a inghitit totul", si ca este vorba de un limbaj figurat. Oamenii sub chipul carora cei trei ingeri au mancat, nu au consumat mancarea in mod digestiv, ci au mistuit-o ca focul. Acesta este de altfel, si sensul oferit in cartea Tobit, de ingerul Rafail, care spune: "In toate zilele am fost vazut de voi (mancand si band), dar eu n-am mancat, nici n-am baut, ci numai ochilor vostri s-a parut aceasta".

Deci, dificultatea poate fi depasita prin acceptarea ca natura lor incandescenta - la figurat - a putut mistui hrana materiala, facand-o sa dispara. Si aceasta, numai in anumite momente, cand necesitatea mantuirii noastre cere interventia lor in viata noastra, caci altfel, ei nu au nevoie de a manca; dar pot manca - pentru ochii nostri.

Si cum s-ar putea afirma altfel, cand cei mai autorizati Parinti care vorbesc despre natura ingerilor, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Ioan Gura de Aur, Pseudo Dionisie Areopagitul, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Teodor Studitul, toti confirma perfecta spiritualitate a "luminilor" ceresti? Unele citate pe care le-am folosit, au fost suficient de elocvente in aceasta privinta; in alte locuri insa, termenii intrebuintati arata pe ingeri ca fiind ziditi chiar dupa propriul chip al lui Dumnezeu, sau ca "imaginea focului reprezinta cea mai mare asemanare- a duhurilor ceresti cu Dumnezeu, ca "sunt netrupesti intocmai ca Dumnezeu", sau ca puterile supra-lumesti sunt sfinte, fiind "unite cu Dumnezeu". Chiar in cantarile bisericesti, sfintenia ingerilor este laudata cu cuvintele: "Cu darul tau, Hristoase, asezand cantareti slavei tale, pre ingerii tai dupa chip i-ai facut...".

Iata deci confirmarea unei spiritualitati desavarsite. Totusi, poate aparea un echivoc in privinta imaterialitatii puterilor ceresti. Sf. Teodor Studitul sesizeaza aceasta problema, care mijeste sub intrebarea daca ingerii, prin perfecta lor imaterialitate, nu cumva au si ubicuitate. In fata acestei eventualitati, Teodor Studitul este gata sa afirme ca, desi "munti de lumina" si "flacara cuvantatoare" a lui Dumnezeu, ingerii au totusi o oarecare corporalitate, pentru ca ei nu au ubicuitate. Intr-adevar, in cartea lui Iov Satana urca si coboara intre cer si pamant; in Evanghelia dupa Luca ((II, 15) se spune: "dupa ce ingerii s-au departat de la ei, la cer..."; iar la Matei (XXVIII, 2) citim: "...ingerul Domnului, pogorand din cer, a venit". Sunt inca si alte citate, dar socotim suficiente pe acestea pentru a face sa reiasa faptul ca ingerii nu pot fi in acelasi timp in doua locuri. Naturi acorporale si aspatiale, ei intrebuinteaza totusi timp ca sa ajunga, dintr-un loc in altul chiar daca se deplaseaza foarte repede. Explicatia este faptul ca, desi nemateriali, ei sunt marginiti, circumscrisi, cum spune Sf. Vasile, ei nu pot fi peste tot in acelasi timp, caci numai Dumnezeu poate aceasta, Hristos fiind la zamislirea Sa, si in Fecioara si pretutindeni.

Sf. Ioan Damaschin, rezumand gandirea patristica de pana la sine, se pronunta: "Care este insa natura si definitia fiintei lui (a ingerului), numai Ziditorul o stie. Se spune ca este necorporal si imaterial in raport cu noi, deoarece tot ceeace se pune in comparatie cu Dumnezeu, singurul incomparabil, este grosolan si material. Numai dumnezeirea este realitate imateriala si necorporala".

Am insistat pana acum cu o intreaga serie de citate, pentru a se vedea cat de atenta este teologia Sfintilor Parinti in a pastra echilibrul in termenii cu care este desemnata natura ingerilor. Daca unii au afirmat o oarecare materialitate a lor, altii au slavit spiritualitatea lor desavarsita, ca fiind minti pure, luminile de a doua; daca altii i-au considerat tot asa de imateriali ca Divinitatea insasi, ceilalti le-au atribuit o oarecare substantialitate pentru a covarsi evlavia, care nu poate considera o natura creata, ca fiind aceeasi fire cu a lui Dumnezeu. O precizare categorica intr-o directie sau in alta, ducea la eroare.

Astfel, de pilda in teologia veacului nostru, Serghie Bulgacov tinde totusi a contopi atat de mult sfintenia ingerilor cu cea a Duhului, incat ajunge sa afirme ca ingerii nu au o natura proprie, alta decat cea dumnezeeasca: ei "n-au natura proprie, sunt dumnezei creati", zice teologul rus, si continua in alt loc: "Ei n-au o natura deosebita de cea divina. Desi ea le este data ca la niste creaturi, totusi ea fiind data, constituie deja insasi fiinta lor".

Pentru ortodoxia noastra, afirmatia aceasta pare o exagerare si vom vedea ulterior in ce masura este. Pentru moment insa, punem alaturi afirmatiile teologului catolic Etienne Gilson, in aceeasi materie; el spune ca ingerii nu se deosebesc de Dumnezeu prin aceea ca sunt mai materiali;- ei nu au niciun fel de materie, ci, "pura inteligenta,

forma simpla si libera de orice materie", ei "n-au totusi decat o cantitate limitata de fiinta". Cu alte cuvinte, ei se deosebesc de Dumnezeu ca finitul fata de infinit - zice acelasi tomist .

De la aceasta precizare, pana la aceea ca ingerii nu au alta natura decat cea divina, nu vedem distanta. Exact acelasi lucru reiese si din expresia lui Serghie Bulgacov, care trage ultimele consecinte: "ei sunt dumnezei creati", neavand o natura specifica lor.

Iata prin urmare, ca ceea ce e condamnabil in exagerarea teologului rus, este prezent si in afirmatia teologiei catolice. Nu mai vorbim ca aceasta asertiune provoaca nelamuriri asupra caderii acestor duhuri care sunt o cantitate limitata de Dumnezeu! Cel putin, Serghie Bulgacov, consecvent liniei sale, are si imaginatia necesara - uneori foarte bine venita - in a

explica posibilitatea caderii prin cele doua aspecte ale libertatii creaturale lucru asupra caruia vom reveni in capitolul urmator.

Deocamdata, este important faptul ca, incercarea de a identifica esenta angelica cu cea divina si a nu face decat o diferentiere de cantitate, este aproape o impietate. E de mirare cum teologul catolic amintit n-a intrebuintat macar ideile uriasului Parinte al Bisericii apusene, ale- Fericitului Augustin, care neaga identitatea aceasta de natura. In "De civitate Dei", acesta precizeaza: "El le-a dat fiinta (viata) dar nu fiinta suprema care este a Sa", de aceea, spune marele teolog, ingerii sunt schimbatori, pentru ca sunt luati "nu din substanta Sa, ci din nimic".

De altfel, marii ganditori ai Bisericii rasaritene au precizat mai intai limitele superioara si inferioara intre care se poate dezbate problema naturii ingerilor; apoi au apropiat aceste limite, restrangand - in decursul timpului - posibilitatea dubiului pana la conturarea unei eventuale exprimari a dogmei crestine in acest sens. Sf. Vasile cel Mare, in tratatul sau Despre Duhul Sfant, clarifica aceasta chestiune, aratand ca puterile cerului nu sunt sfinte prin fire, ci au masura sfinteniei de la Duhul ; ei au posibilitatea desavarsirii, dar o obtin prin Sfantul Duh, in care traesc. Sfintenia este deci, din afara de fiinta lor, ca fiindu-le impartasita de Persoanele Sfintei Treimi - in speta, de Duhul.

In acelasi spirit, Sf. Ioan Gura de Aur, care afirmase totala incorporalitate a ingerilor, isi precizeaza bine ideea in sensul ca imaterialitatea lor nu presupune cufundarea lor in insasi esenta Dumnezeirii, in lumina divina, care este inaccesibila (neapropiata); acest termen de "inaccesibil" este inca mult mai mult decat "incomprehensibil", care poate insemna totusi sesizabil intr-un alt mod. Esenta lui Dumnezeu este nu numai greu de cuprins, de inteles, dar ea este de neatins in vreun mod specific naturii create, nici chiar ingerilor, spune marele comentator, caci "nimeni nu a vazut pe Dumnezeu vreodata", ceea ce inseamna ca si ingerii vad pe Dumnezeu numai prin sincatabaza, numai prin pogoramantul lui Dumnezeu din mila si dragoste pentru lucrul mainilor Sale.

Suntem, asa dar, foarte departe de identificarea pe care o face Serghie Bulgacov, intre esenta divina si cea angelica. Dintr-un exces de dragoste pentru locuitorii cerului, teologul rus coboara - fara sa vrea - divinitatea, la nivelul creaturii.

Dar in materie de angelologie, Serghie Bulgacov ne-a dat si contributii pretioase. De pilda, consecintele naturii ingeresti sunt studiate cu ravna, talent si folos pentru interesul problemei noastre.

Am vazut ca in actul creatiei, ingerii - "cerul" - se nasc la un singur cuvant, sau numai la gandul lui Dumnezeu, cum spusese Sf. Grigorie Teologul, - dar toti deodata. Aceasta aparitie - deodata si definitiva pentru intreaga lume angelica de la inceputul timpului pana in vesnicie - implica inutilitatea inmultirii lor, dupa cum natura lor spirituala implica imposibilitatea procreatiei, deci, a inmultirii lor intre si prin ei. Prin urmare, ei nu au posibilitatea de a comunica fiintial intre ei; ei sunt - cum, spune Bulgacov - fiecare ,,un modus oarecare al naturii lui". In cantarile bisericesti, in acatiste, imne, se pomeneste de un "cin", de un "sobor" ingeresc. Ei nu sunt un neam, cum santem noi oamenii, ci traesc uniti prin dragostea lor si viata lor participanta la Duh; unirea lor insa nu este o unire naturala - cum ar fi cea omeneasca - ci una "ipostatica", dupa cum o desemneaza Bulgacov.

Este interesant sa remarcam aici, ca felul naturii ingerilor atrage o schimbare de perspectiva in problema eshatologica si soteriologica a fiintei lor. Lipsa de "confluenta" -am zice noi - a naturii angelice, apara - ce e drept - cinul ingeresc de transmiterea pacatului unuia din ei, celorlalti. Daca in neamul omenesc pacatul a intrat printr-un singur om, in soborul ingeresc, pacatul unuia nu poate angrena celelalte fiinte din punct de vedere ontologic, decat doar din punct de vedere moral. Dar in acelasi timp si mantuirea, pentru ingeri, capata un caracter acut subiectiv, deontologic. Un corolar al sobornicitatii lor, este deci aspectul subiectiv al mantuirii lor. Deasemenea, din aceeasi cauza, adica din lipsa de comunicabilitate a naturii lor, firea ingereasca a putut primi intre monadele sale dezbinarea si sfarsirea definitiva, caci, cum am vazut, departe de a se putea sustine participarea ingerilor la natura divina, firea ingereasca a fost pasibila de pervertire.

Dar aceasta viciere, data fiind firea ingereasca, este mult mai grava pentru cei atinsi de conruptie, decat a putut fi pacatul stramosesc pentru neamul omenesc luat ca intreg. Prin intruparea Mantuitorului, natura omeneasca a putut fi centrata din nou pe coordonatele sale firesti: regenerarea ei este asigurata din punct de vedere obiectiv. Daca moartea a intrat in neamul omenesc prin pacat, in schimb invierea e daruita prin sfintirea firii. Pe cand moartea duhurilor netrupesti, este ireversibila. Pentru diavol, reintoarcerea nu mai este posibila, inviere nu exista. Daca oamenii au cazut de la posse non mori - la non posse non mori, ei au in schimb primavara Invierii. Pe cand in lumea duhurilor - putem parafraza - de la non posse mori, asa cum au fost creati, in chip paradoxal ei au ajuns la non posse ressurgere. "Toti cei ce te cunosc intre popoare - spune glasul Domnului - raman uimiti din pricina ta esti nimicit si nu vei mai fi niciodata".

Niciodata Satana nu va mai putea reveni la viata, el isi va trai continuu propria moarte, pe care a ales-o din proprie initiativa, cu proprii puteri si in virtutea liberei sale alegeri.

Prin urmare, caderea satanei si a ingerilor lui, ne obliga a contesta afirmatia naturii comune a ingerilor cu Dumnezeu - cum afirma teologia romano-catolica sau cea a lui Serghie Bulgacov, ramanand incontestabil afirmat ca firea lor este o esenta proprie, pur spirituala, avand sfintenia nu in sine, ci prin participare, prin impartasirea de la Duhul Sfant, fire creata cu virtualitati schimbatoare, actualmente fiind definitiv intarita in bine sau in rau.

Caderea ingerilor

Problema aceasta, a primului pacat in lumea creata, este desigur o piatra de incercare pentru teologia crestina. Daca la caderea omului, o prima explicatie imediata oferea o justificare de moment - fiind vorba de interventia nefasta a

diavolului - la pacatul primelor creaturi dispare si aceasta incercare de justificare. Raul pe care l-a ales Satana, n-a mai fost provocat, nu a venit ca raspuns a unei incitatii din afara. Dar nici inlauntrul lui nu putea fi, caci natura lui a iesit curata din mana Creatorului. Natura ingerilor e atat de buna, ca nimic nu poate sa o strice, decat departarea de Dumnezeu - spune Fericitul Augustin.

Dar cum s-a produs aceasta departare, ce a determinat-o? Textele scripturistice respective nu explica ultima ratiune a acestei catastrofe cosmice. E si explicabil, pentru ca motivul esential care a determinat prabusirea unei lumi de lumini, este legat de problematica persoanei: libertate si autorestrangere. Iar aceasta concluzie este rezultatul unui lung proces pe taramul gandirii si al experientei neamului omenesc.

Primele texte de valoare centrala in privinta aceasta, Isaia XIV, 12 si Ezechiil XXVIII, 14 - indica suficiente teme de discutie. Din punct de vedere dogmatic, ne intereseaza in primul rand afirmatia caderii Satanei si in al doilea rand motivarea ei.

"Cum ai cazut din cer, Luceafar stralucitor, fiu al zorilor.. Cum ai fost doborat la pamant, tu, biruitorul neamurilor!" - suna unul din aceste versete. Si, cu toata frumusetea poetica a acestor pasagii, expresiile nu sunt figuri de stil. In conformitate cu cele stabilite pana acum, ingerii fiind "lumini de a doua", stralucirea lor este reala (dar nu neaparat perceptibila fizic), zorile neinsemnand altceva decat lumina, "fiu al zorilor" - fiu al primei lumini.

Comparand locul de mai sus cu cel de la Ezechiil, Luceafarul stralucitor reiese a fi o capetenie de mare pret a ostilor ceresti: ,,Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile intinse; te pusesem pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu... ai fost fara prihana in caile tale, din ziua cand ai fost facut, pana in ziua cand s-a gasit nelegiuire in tine".

Aceste texte, impreuna cu afirmatia Mantuitorului: "Vazut-am pe Satana ca pe un fulger cazand din cer", stabilesc indiscutabil o devolutie partiala in mersul firesc al vietii primei lumi. Momentul dezbinarii este situat, dupa cum am vazut, inaintea aparitiei oricarei lumi materiale, si chiar a timpului.

Nelegiuirea care se naste in Satana, este deci o problema pur spirituala. Completarile textuale care urmeaza, descriu oarecum acest proces, fara a-l explica. "Ti s-a ingamfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ta". "Tu ziceai in inima ta: "Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor... voi fi ca Cel Prea Inalt".

Pacatul pentru care Satana se desprinde de lumina, este deci mandria si invidia. Frumusetea pe care Dumnezeu a pus-o in luminatorii Sai, a fost prilej de ingamfare pentru unii, pentru cei care nu au stiut sa-si "pastreze vrednicia". Si iata, lumina lor s-a intunecat, transparenta lor dispare si ei parasesc cerul. Totusi, caderea lor nu e numai o devolutie lenta, o alunecare in intuneric. Locuri din Scriptura, ca cele indicate anterior, sau ca: II Petru, II, 4, arata ca a urmat acestei intunecari, o interventie directa din partea Creatorului: "Dumnezeu nu a crutat pe ingerii care au pacatuit, ci i-a aruncat in iad si i-a dat pesterilor intunericului". Locul acesta corespunde celui din Geneza, in care se spune: "Dumnezeu a despartit lumina de intuneric" 56). In momentul cand s-a conturat precis o intunecare a unei parti din duhuri, iata mana Celui Prea Inalt, apare pentru a face ordine si a pune capat razboiului. Pentru ca, dupa cum reiese din Apocalipsa lui Ioan, Puterile inaintate in bine au luat atitudine: "Si s-a facut razboi in cer: Mihail si ingerii lui au pornit razboi,

cu Balaurul. Iar Balaurul si ingerii lui au stat in lupta. Dar n-au izbutit, nici nu s-a mai gasit pentru ei loc in cer. Si aruncat a fost Balaurul cel mare... care se chiama diavol si Satan...".

Prabusirea definitiva a Satanei produce o liniste in lumea cereasca. "Pentru aceasta, bucurati-va ceruri si cei ce locuiti intr-insele". Veselie apare in cer fiindca, in primul rand, prin aceasta lupta, ingerii buni facusera dreptate lui Dumnezeu - daca ni se ingaduie aceasta exprimare - stabilind raporturile normale intre creatura si Creator. "Aceasta doborare este o localizare definitiva a raului in lumea angelica" .

Razboiul acesta insa, nu pare sa fi fost interventia unei autoritati care pedepseste pur si simplu; arhanghelii nu au aparut atunci, ca in raiul primului om, cand izgonirea lui Adam nu implica participarea intr-o lupta de la egal la egal. Razboiul cu Satana a insemnat un risc pentru cei buni, o angrenare a personalitatii lor in combaterea raului, intr-o masura care ar fi putut sa-i coste viata. Dar ei nu si-au "iubit viata lor pana la moarte", spune vazatorul Ioan in Apocalipsa, ceea ce presupune un act de mare curaj, sustinut de afirmarea unei mari iubiri: ei nu si-au iubit viata lor, dar au iubit altceva mai mult, ca sa-si fi putut pune in joc sufletul lor. Acesta a fost si motivul biruintei lor: in momentul renuntarii la viata proprie, au castigat biruinta asupra raului.

Dar raul acesta localizat, circumscris de actiunea ingerilor buni si pecetluit apoi de interventia finala a Creatorului, unde oare a gasit loc in fiinta stralucitorului heruvim si de unde a putut lua nastere? De ce invidia s-a putut naste in unii de aceeasi natura cu altii care s-au pastrat buni?

Ingerii sunt ...Dumnezei prin indumnezeire de la Dumnezeu, dar nu prin fire", spune Sf. Teodor Studitul, in acord cu ceilalti mari Parinti bisericesti. Deci in firea lor exista o posibilitate, o eventualitate de intoarcere spre rau. Iar Fericitul Augustin adauga ca in firea ingerilor a existat de la inceput o vointa buna, cu o inclinare pozitiva; fara aceasta vointa buna, natura ingerilor n-ar fi putut fi buna. Dar nu ei sunt creatorii vointei bune, ci ei au staruit in a se apropia de Dumnezeu si asa au devenit mai buni in vointa lor. O cauza eficienta a relei vointe nu exista. Ea e propria vointa a ingerilor potrivnici lui Dumnezeu. Ingerii buni consimt la dragostea lui Dumnezeu si prin aceasta sunt buni; ceilalti refuza si prin aceasta sunt rai. Nu exista decat o cauza deficienta a relei vointe si nu una eficienta, o golire a propriului eu, de vointa cea buna. "A cauta cauza caderii, inseamna a voi sa vezi tenebrele, sau sa auzi tacerea", spune fericitul Parinte al Bisericii.

Aici este nodul problemei, pe care teologia ortodoxa incearca sa o rezolve. "De unde e pacatul? - se intreaba Teofan Zavoratul -. Originea lui e surprinzatoare si in diavol si in om... pentru ca el, desi cunoaste cele placute ale lui Dumnezeu, alege cele neplacute Lui. Astfel e fiinta libertatii. Fiinta libera este principiul-sursa al faptelor despre care nu putem raspunde totdeauna, de ce? Pur si simplu pentru ca vreau; si vreau, pentru ca asa vreau"

Pentru prima data, libertatea creaturii a dat un raspuns negativ dragostei divine. "Creatia - cum spune un mare ganditor al epocii noastre - s-a angajat pe calea izolarii, a dezbinarii si a urii, in momentul cand a vrut sa afirme prin ea insasi". Ingerii au fost liberi in a-L iubi sau nu pe Dumnezeu. Lucifer cu cei ai lui au preferat dragostea de sine, au avut libertatea de a alege intre sine si Dumnezeu. Si au ales. Dar alegand, au ales moartea. Intoarcerea fiintei creaturale asupra sinei sale, inseamna intoarcerea cu spatele catre izvorul vietii, catre izvoratorul propriului eu. Iubirea sine, pentru ingeri, a insemnat o sinucidere ontologica, spune Bulgacov.

Aprecierea propriei tale persoane, a propriei tale frumuseti, inseamna aprecierea unui lucru finit; iar propria-ti frumusete nu va dura decat in virtutea unui prim impuls, ca o scanteie aprinsa de un motor electric. Intreruperea contactului cu centrul de energie, inseamna pentru creatura stingerea luminii, deci si a frumusetii ei creaturale.

In fiinta libertatii deci, se afla posibilitatea pacatului. In capitolul rezervat vietii ingerilor, Serghie Bulpacov trateaza cu seriozitate si competenta chestiunea libertatii, gasind ca nu acelasi fel de libertatea l-au avut ei la inceput, si-l au si acum. Problema este desigur extingibila si la oameni sub un colorit specific, in privinta libertatii cu care se nasc totifata de libertatea la care ajung- sfintii. Bulgacov sustine ca libertatea despre care e vorba, se prezinta sub doua aspecte: primul, fiind o libertate creaturala un dar; al doilea, o libertate castigata, un raspuns al creaturii. Cea dintai autodeterminare a libertatii, care zace in urma sau pe deasupra exisrentei noastre create, dar totodata si la temelia ei e legata de faptul ca Dumnezeu ne creaza pe noi ca pe niste fiinte libere, nu in afara de noi, nu fara invoirea noastra asupra noastra insine, nu fara acceptarea noastra - desi creata - a crearii. Eu-ul nostru chemat spre existenta de Dumnezeu ca un chip al Sau... se rosteste pentru prima data de buzele noastre proprii, de noi insine...". Cu alte cuvinte, in clipa creatiei sale primul gest, miscare, tendinta a fiintei, este multumirea, consimtirea la propria-i creatie, devenirea unui eu-insumi". Cu aceasta insa, actul libertatii primordiale nu este epuizat: fiinta consimte la propria ei viata, acceptarea este un act al propriei sale libertati.

Pana la acest moment - psihologic vorbind - creaturile prime au fostt la acelasi nivel al vointei, libertatea lor prima a functionat in acelasi sens in toate centrele de lumina.

Urmeaza insa un al doilea aspect al libertatii, am spune, un mod de relexiune a libertatii asupra ei insasi, o aplicare a ei spre desavarsirea persoanei. Acum, "posibilitatea este invinsa de autoritate - spune Bulgacov- si potentialitatea, de realitate".

Reluand ideea, am putea spune ca in primul stadiu, libertatea creaturala nu este starea cea mai deplina a libertatii: ea este posibilitatea unei libere alegeri, dar presupune si ezitarea in alegerea modului de realizare a persoanei proprii. Poate ca aici incepe si procesul cunoasterii binelui, care va ajuta apoi la maturizarea vointei proprii. In acest moment, Bulgacov are dreptate sa afirme: "Libertatea este o posibilitate realizabila, dar inca nerealizata, de a deveni tu insuti"."Dar de aici mai departe - credem a putea afirma tot despre lumea ingereasca - libertatea devine o stare de constiinta. Momentul auto-structurarii existentei pe drumul Binelui, deci procesul desavarsirii, inseamna incetul cu incetul o depasire a posibilitatii de a gresi. Libertatea este mereu in functiune, posibilitatea alegerii - perfect garantata, dar posibilitatea greselii dispare, caci sfintenia inseamna si cunoasterea mai adanca a lui Dumnezeu, iar cunoasterea mai adanca inseamna si dragoste mai deplina. "Gustati si vedeti ca bun este Domnul...". Dupa ce L-at gustat, ingerii cei intelepti au cunoscut ca nu se mai pot desparti de dragostea Lui. Al doilea aspect al libertatii n-a mai functionat la Lucifer; el a fost anihilat de planurile geloziei si orgoliului: "...voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, voi fi ca Cel Prea Inalt...".

Dupa doborarea lui Satan, ingerii buni s-au intarit inca in virtute: "ei si-au depasit libertatea lor creaturala... lasand-o pe unica-deplina ascultare fata de Creator. Cu vrednicie ei au realizat-o si prin aceasta ei au ajun; mai sus, dincolo de libertate".

Iata paradoxul: Libertatea este darul suprem facut de Dumnezeu fiintei, persoanei, cu scopul de a se depasi pe sine, de a depasi deci insasi libertatea, pentru a ajunge la suprema fericire, la izvorul libertatii insusi.

Am ajuns acum la incheierea temei de fata - care priveste prima perioada in viata lumii personale, aceasta perioada de lumina in care apare furtuna, intunecarea, lupta si in sfarsit, cataclismul: prabusirea Luceafarului diminetii, Fiul zorilor, cu cei ai lui, pentru ca dupa aceea, cerurile sa se linisteasca si sa cante cantari de slava si biruinta.

Desigur, intrebarea care se poate naste: de ce a creat Dumnezeu niste fiinte despre care atotcunoasterea Lui stia ca vor cadea, ca vor ramane niste coji goale de consistenta, care-si vor trai vesnic agonia?, - este o intrebare care nu cauta neaparat sa scruteze planurile lui Dumnezeu, sa-L ispiteasca. Caci un raspuns bine venit s-a gasit si pentru aceasta nedumerire, chiar daca el este numai una din infinitele ratiuni ale lui Dumnezeu, care raman necunoscute. Fericitul Augustin vede in planul Providentei utilitatea acestor fapturi pentru procesul desavarsirii ulterioare a lumii create, ca exemplu de bine si de rau. "Caci Dumnezeu n-ar fi creat un singur inger - spune episcopul de Hippo - un singur om a carui cadere o prevazuse, daca nu ar fi stiut si in ce masura va fi de folos celor buni, si astfel, facand sa straluceasca prin aceste antiteze, poezia seculara a ordinei veacurilor".

Anca Manolache

Lucrarea ingerilor la Sfintii Parinti

1.- Prin ingeri, Dumnezeu lucreaza curatirea, luminarea si unirea cu El a tuturor faptuirilor: "Frumusetea lui Dmnezeu, ca unul ce este simplu, bun si desavarsit, nu are nici un amestec, ci ea comunica din propria ei lumina fiecaruia, dupa vrednicie, si-l desavarseste prin taina cea dumnezeiasca, facand pe fiii Perfectiunii asemenea cu chipul ei neschimbator" (Dionisie Areopagitul, Ierarhia cereasca, III,1). - "Ca toata stralucirea de lumina ce pleaca de la Tatal, revarsand-se asupra noastra cu bunatate, ne indreapta din nou in sus, cu o putere ce unifica, si ne intoarce spre unitatea Tatalui celui ce strange la sine si spre simplitatea Sa ce indumnezeeste. Caci din El si spre El sunt toate (Rom. VI, 36), precum spune cuvantul cel sfant" (I,1). - "Fericirea divina este asadar curatire sfanta, iluminare si perfectiune si mai presus de curatire si de lumina ea este obarsia primordiala si deplina a toata perfec-tiunea" (III,2), asa incat toate curatirile, iluminarile si perfectiunile pornesc din Dumnezeu, Izvorul a toata sfintenia si perfectiunea (VIII, 2), iar curatirea, luminarea si desavarsirea nu sunt altceva decat comunicarea cu fiinta dumnezeiasca" (VII, 3). - "Dar ierarhiile ceresti s-au invrednicit de comuniunea lui Iisus, lumina Tatalui cea adevarata, care lumineaza pe tot omul ce vine in lume, nu prin mijlocirea imaginilor lucrate cu sfintenie ..., ci apropiindu-se de El cu adevarat prin participarea nemijlocita la cunostintele luminii lui, celor ce indumnezeiesc, ca lor le este dat, in gradul cel mai mare sa participe printr-o putere nemijlocita la virtutile lui cele divine si de oameni iubitoare" (I, 2; VII, 2),"transformandu-se pe cat cu putinta, dupa

propria lui lumina, prin iubirea cea indreptata in sus catre Dansul... Caci raza aceasta fericita si divina a Tatalui care este Iisus, nu pierde niciodata ceva din simplitatea unificatoare ce-i este proprie ei, atunci cand se multiplica, asa cum se cuvine bunatatii sale, in scopul unei adoptari inaltatoare de suflet si unificatoare si se revarsa asupra fiintelor ce sunt conduse de Providenta, ci ramane in sine neclintita, intr-o identitate neschimbata, fixata in chip unitar, iar pe cei ce privesc spre ea ii atrage in sus precum se cuvine, potrivit firii sale, si-i unifica in a sa unitate care simplifica..., acomodata firii prin forma cea parinteasca adica imprejurarilor noastre" (I.2). - "Toata lucrarea ierarhiilor ingeresti se imparte asadar in primirea si comunicarea sfanta de netulburata curatenie, de lumina divina si de cunostinta desavarsita" (VII,2), fiindca "printr-o anumita randuiala si prin imitarea de Dumnezeu, ingerii sunt un mijloc de a comunica lumina cea dumnezeeasca celorlalte fapturi" (XIII, 3). Ierarhia ingereasca e astfel o intocmire sfanta, de cunostinta si de lucrare, care duce pe cat se poate, la asemanarea si la unirea cu Dumnezeu, avand pe Dumnezeu de conducator a toata stiinta si lucrarea sfanta, iar ca model neclintit, frumusetea cea prea dumnezeiasca. Ingereasca ierarhie o imita pe aceasta, pe cat este cu putinta si desavarseste pe membrii ei pana a-i transforma in chipuri divine, in oglinzi curate si fara pata care sa fie in stare sa primeasca in ele razele ce pornesc din obarsia luminii divine, in oglinzi care in chip sacru fiind pline de stralucirea cea luminoasa sa poata din nou lumina, la randul lor, fara pisma, treptele urmatoare ale fapturilor, asa cum se cuvine, dupa randuielile dumneziesti" (III,1-2). -"Trebuie, asadar ca cei ce se curatesc sa ajunga la o purificare deplina si sa fie liberati de toata amestecarea cea nepotrivita, cei ce se lumineaza sa se umple de lumina divina si sa se inalte cu ochii cei prea sfinti ai duhului, pana la obisnuinta si indemanarea contemplativa, iar cei ce se desavarsesc fiind scosi din starea de imper-fectiune sa fie facuti partasi ai stiintei celei desavarsite a tainelor sfinte. Pe de alta parte, trebuie ca cei ce pot savarsi curatirea, avand belsug de curatire, sa comunice si altora din neintinarea lor proprie ; cei ce pot lumina ca spirite mai ascutite, ce sunt proprii prin firea lor sa primeasca si sa comunice lumina si fiind plini de Duhul Sfant in chip cu totul fericit, sa reverse din stralucirea ce inunda intreaga lor fiinta si asupra celor ce sunt vrednici de lumina ; iar cei ce, in sfarsit, lucreaza desavarsirea, trebuie sa desavarseasca pe cei ce cauta perfectiunea, prin consacrarea lor intru totul sfanta, in cunostinta si intuirea tainelor celor sfinte, ca unii ce sunt inzestrati cu stiinta predarii celei perfecte" (III,3).

(N. B. Ingerii sunt deci imitatori si conlucatori ai lui Dumnezeu la intreita lui lucrare in lume). (Din Dionisie Areopagitul, Ierarhia cereasca).

2. - Cele doua lucrari dumnezeiesti: directa, prin har ; mijlocita prin ingeri: Fiecare treapta a randuielii ierarhice se inalta potrivit cu rangul ei corespunzator, pana la conlucrarea cu Dumnezeu, desavarsind prin gratia si puterea lui Dumnezeu acele lucruri care revin Divinitatii, dupa fiinta sa, intr-un chip ce depaseste cu mult propria noastra fire, si sunt facute de Dansa in mod mai presus de fire, iar prin insti -tutia ierarhiei ne sunt facute cunoscut in mod exterior, in scopul unei asezari cat mai fidele a duhurilor celor iubitoare de Dumnezeu". (N. B. Ierarhia si harul direct sint doua cai ale lucrarii lui Dumnezeu in lume, doua cai complementare). (Din Dionisie Areopagitul, Ierarhia cereasca, III, 3 ).

3. - Dumnezeu lucreaza prin ingeri ca prin niste preoti : Dumnezeu, fiind cauza a toata purificarea, curata pe toti ; ca sa fiu mai limpede, voi intrebuinta insa un exemplu obisnuit : dupa cum atunci cand ierarhul nostru curata si lumineaza prin diaconii si preotii sai, se spune ca el insusi e cel ce curata si lumineaza, tot astfel si

ingerul savarseste in chip tainic purificarea : el refera la Dumnezeu, ca obarsie, propria sa stiinta si putere de curatire, ca si cum ar spune cineva ca ingerul invata asa : Principiul cel mai inalt al purificarii ce am savarsit intru tine, essenta ei, savarsitorul ei, este Acela care a chemat la existenta si pe cele mai alese naturi si le tine in jurul sau, in randuiala neclintita, ferindu-le de orice schimbare sau cadere si indemnandu-le sa participe in chip nemijlocit la lucrarea lui proprie, cea purtatoare de grija". (Dionisie Areopagitul, Ierarhia cereasca, XIII.4) 4.- Cele trei directii ale lucrarii ingerilor: "Tuturor fiintelor ceresti le revin in mod firesc urmatoarele lucrari: a se indrepta si avanta spre cele de sus (spre Dumnezeu) ; a se misca necontenit in jurul lor, pastrandu-si propriile puteri (grija de propria lor stare si relatiile cu ceilati ingeri) si a participa cu grija lor la conducerea celor ce stau sub ele printr-un fel de proces comunicativ (grija de restul fapturilor). Aceste lucrari revin tuturor fiintelor ceresti in chip nemincinos: celor superioare in chip deplin, iar celorlalte numai partial si intr-un grad mai mic". (Dionisie Areopagitu Ierarhia cereasca, XV, 1). 5. - Nici ingerii nu cunosc esenta lui Dumnezeu, asa cum este: "Cand vezi pe icoana serafimii, zburand in jurul tronului de slava al Dumnezeirii si ascunzandu-si cu aripile ochii, picioarele, spatele, fata si facand sa rasune cerul de strigatele lor, nu-ti inchipui ca ei au, cu adevarat, picioare si aripi, duhuri fiind ei ; intelege ca aceste inchipuiri vor sa arate firea cu neputinta de cuprins si de inteles a Celui asezat pe tron (Isaia VI, 2,). Fiindca si pentru ei Dumnezeu este cu neputinta de inteles si de cuprins". - "Dumnezeu face pogoramant ca sa se arate la masura noastra, dar nimeni niciodata nu l-a vazut asa cum este El... Face pogoramant si Heruvimii tremura ; face pogoramant si muntii fumega ; face pogoramant, si marea se usuca ; face pogoramant si cerul se tulbura ; de n-ar face pogoramant, cine ar putea suferi vederea lui Dumnezeu ?"-"Dumnezeu nu sade, nu sta asezat pe un tron, nu-i ingradit intr-un loc. Dar chiar cand ni-l inchipuim sezand, stand pe tron in mijlocul ingerilor (inchipuire a unui Dumnezeu care se pogoara la masura noastra, dar care de fapt nu sta pe tron), ingerii acestia nu-l pot privi, din neputinta de a suferi stralucirea de fulger a Domnului. Ei isi deschid aripile si-si acopar ochii cu ele. Singurul lucru de care sunt in stare este sa-l preamareasca, sa-i cante, sa faca sa rasune, cuprinsi de uimire, tainicul cant prin care il preainalta. Si tu nu dai inapoi, tu nu te acoperi, tu nu te ingropi sub pamant, tu care cu atata cutezanta vrei sa pricepi purtarea de grija a acestui Dumnezeu, a carui maretie ramane ascunsa si cu neputinta de rostit si de inteles chiar si pentru ingeri ?  Tainele Tatalui nu sunt cunoscute cu adevarat decat de Fiul si de Duhul Sfant: nimeni altul nu le poate patrunde". (Sf. Ioan Hrisostom, a II-a Omilie asupra lui Eutropiu, 10; Omilie contra celor ce se smintesc, 3). 6. - Ingerii se curata de nestiinta: "Vei zice ca din ierarhiile ceresti lipsesc cu totul cetele ce se curatesc, pentru ca nu-i ingaduit, nici adevarat sa spui ca exista vreun ordin ceresc care sa nu fie curat... Cu toate acestea se poate spune intr-un inteles sfant, despre cereasca ierarhie, ca pentru toate treptele inferioare curatirea sta in aceea ca ele sunt luminate de Dumnezeu asupra unor lucruri ce nu le-au cunoscut pana atunci, ajungand prin aceasta la o intelegere si mai deplina a cunostintelor dumnezeiesti, si fiind curatite de nestiinta celor ce nu le cunoasteau inca... Astfel sunt in ierarhia cereasca cete ce se lumineaza si se desavarsesc, intrucat cetele cele mai inalte si mai indumnezeite curata cetele inferioare lor de orice nestiinta, umplandu-le de iluminarile cele prea divine si desavarsindu-le in stiinta cea mai

sfanta dintre toate, a cunostintelor dumnezeiesti" (Dionisie Areopagitul, Ierahia Bisericeasca. VI,3). 7. - Ingerii sporesc in dragoste si in cunoastere: "Toate fiintele zidite au capatat de la Facatorul o randuiala a vietii lor si un inceput, iar pentru unele a fost hotarat si sfarsitul plinire virtutii nu are hotar: la tot sfarsitul am vazut sfarsit, numai porunca Ta sfarsit nu are (Ps. 118, 96). Daca lucratorii cei buni vor pasi din puterea lucrarii, in puterea vederii ; daca dragostea niciodata nu inceteaza si daca Dumnezeu pazeste intrarea fricii tale si iesirea dragostei tale (Ps. 120, 8), apoi e limpede ca si plinirea dragostei e fara de hotar si niciodata nu vom inceta sa sporim in ea nici in veacul acesta, nici in cel viitor, prin lumina primind o noua lumina a intelesurilor. Si macar ca unii vor socoti lucru de mirare ce vorbim acum, incredintandu-ma insa din marturiile aduse, voi spune, o, fericite Parine, ca si ingerii, aceste fiinte fara de trupuri, nu petrec tara de sporire, ci mereu adauga slava la slava si pricepere la pricepere". (Sf. Ioan Scararul. Cuvantul XXVI, 152). 8. - Cantecul ingerilor.  -"(Scriptura) a descoperit oamenilor imnele ingeresti in care se arata in chip sacru covarsirea luminarii lor celei prea inalte. Fiindca unii din ei, ca sa vorbim poetic, striga asemenea glasului de ape multe: Binecuvantata este-slava Domnului in locul sau (Ezech. III,12) ; altii insa inalta acel mult vestit si prea-cuvios cantec de lauda : Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este tot pamantul de slava lui (Isaia VI, 3). Din aceasta se vede, ca sa vorbim pe scurt, ca se cuvine pe dreptate ca divinitatea, ca una ce merita cinstire si trebuie a fi laudata si proslavita mai presus de orice, sa fie cunoscuta si preamarita pe cat cu putinta de duhurile cele de Dumnezeu purtatoare. Caci acestea formeaza, precum spun Scripturile, locurile cele divine de odihna, ale Dumnezeirii. Dar cantecul de lauda al acestei ierarhii ne mai invata ca divinitatea este o monada si o unitate in trei ipostase ce-si revarsa Pro-videnta sa cea bogata in iubire asupra intregii fapturi, de la fiintele cele mai presus, de ceruri pana la lucrurile cele mai indepartate ale acestui pamant pentru ca ea este obarsia si cauza oricarui lucru si cuprinde totul intr-un chip mai presus de fiinta, intr-o imbratisare neinteleasa". (Dionisie Areopagitul, Ierarhia cereasca, VII, 4). - "Trei mai ales laude si slavoslovii sunt, cu care slavoslovesc pe Sfanta Treime cele noua cete ale ingerilor. Si cea dintai ierarhie, a Scaunelor, Heruvimilor si Serafimilor lauda prin : Ghel, Ghel, care iesea din roatele Heruvimilor, dupa Ezechil (X, 13) si inseamna preschimbare si descoperire. Iar cea de-a doua ierarhie, a Domniilor, a Puterilor si a Stapaniilor, lauda aduce : Sfant, Sfant, Sfant. Iar cea de-a treia, a Incepatoriilor, Arhanghelilor si ingerilor, lauda aduce: Aliluia". (Din Sf. Nicodim Aghioritul, Razboiul Nevazut, I, nota la cap. 33). 9.- Sfintele ierarhii la lucru  -"Cele noua cete despartite sunt in trei ierarhii, care cate trei cete cuprind fiecare.... Mai sus si mai aproape de Prea Sfanta Troita sunt: Serafimii, Heruvimii si Scaunele. Si mai intai Facatorului si Ziditorului ii stau inainte iubitorii de Dumnezeu Serafimi, cei cu cate sase aripi, precum a vazut Isaia, care a zis : Serafimii stau imprejurul lui, sase aripi la unul si sase aripi la altul (Isaia VI, 2). Si sunt in chipul vapaii, ca unii ce fara mijlocire stau inaintea aceluia de care se scrie: Dumnezeul nostru este foc mistuitor (Evrei XII, 29); Scaunul lui para de foc, iar imbracamintea slavei Domnului ca focul invapaind (Dan. VII,9). Cu acest fel de slava Serafimii, stand inainte, in chip de foc, dupa cel ce a zis : Cel ce faci pe ingerii tai duhuri si slugile tale para de foc (Ps. 103,4). Si ard cu vapaia dumnezeiestii iubiri si pe altii ii aprind catre dumnezeiasca dragoste, precum si numele lor ii arata, ca in limba evreiasca Serafim se talcuieste cel ce aprinde sau incalzeste". - "Iar dupa Serafimi, lui Dumnezeu celui, a toate vazator care locuieste intru lumina neapropiata, ii stau inainte de Dumnezeu inteleptitii Heruvimi cei cu ochi multi, intru luminare nesupus, care mai mult decat alte cete mai de jos, stralucesc

totdeauna cu lumina intelegerii si cunostintei lui Dumnezeu si cu tainele lui Dumnezeu si ale stiintei adancului intelepciunii luminandu-se si pe altii lumineaza. Ca numele lor Heruvim intru aceeasi limba evreiasca se talcuieste : multa intelegere sau varsare de intelepciune. Ca prin Heruvimi si la altii se varsa intelepciunea si se da ochilor mintii luminare spre vederea si spre cunostinta de Dumnezeu". - "Apoi Celui ce sade pe scaun inalt si prea inaltat ii stau inainte purtatorii de Dumnezeu, Tronurile, ca pe dansii ca pe niste scaune intelegatoare se odihneste Dumnezeu duhovniceste. Iar purtatori de Dumnezeu se numesc nu cu fiinta, ci cu darul si cu slujirea... Ca si trupul lui Hristos a fost purtator de Dumnezeu... ca unul ce purta pe Dumnezeu-Cuvantul cu unirea cea nedespartita dupa fiinta si dupa ipostas... Iar Tronurile, nu dupa fiinta, ci dupa darul cel dat lor la o slujba ca aceasta. Deci cu negrait chip odihnindu-se Dumnezeu pe dansele, randuieste judecatile sale cele drepte, dupa zisa lui David : Sezuta-i pe scaun cel ce judeci cu dreptate (Ps. IX,5). Pentru aceasta straluceste intru dansii mai ales dreptatea judecatilor lui Dumnezeu. Si slujesc judecatii lui Dumnezeu celei drepte si o proslavesc pe dansa si varsa puterea dreptei judecati peste scaunele judecatorilor acestor de jos dand stapanitorilor a face judecati drepte". - "Iar intru cea de mijloc ierarhie asijderea trei sunt cetele sfintilor ingeri: Domniile, Puterile, Stapanirile. Si se numesc Domnii, pentru ca domnesc peste ceilalti ingeri care sunt sub dansii, ei slobozi fiind si lepadand toata temera cea de rob, eu voie sloboda si cu bucurie slujesc neincetat Domnului. Si varsa peste stapanii cestor de jos, care sunt pusi de la Dumnezeu, puterea unei stapaniri cu buna intelegere a iconomiei celei intelepte, pentru ca bine sa domneasca peste lucrurile si tarile care le sunt lor incredintate. Si inca invata a stapani simturile, a smeri poftele cele fara de randuiala dintru sine si patimile si pe trup a-l face rob duhului si a domni peste voia sa si a fi mai presus decat toata ispita". - "Iar Puterile umplandu-se de dumnezeiasca putere slujesc voii celei tari si puternice a Domnului lor Celui atotputernic, fara de zabava si fara de osteneala savarsind-o pe dansa. Si fac minuni prea mari si acelasi dar al facerilor de minuni il varsa peste placutii lui Dumnezeu care sunt vrednici darului acestuia ca sa faca ei minuni si sa tamaduiasca toata durerea si mai inainte sa graiasca ceie viitoare. Si ajuta Sfintele Puteri oamenilor celor ce se ostenesc si sunt insarcinati spre purtarea jugului celui pus asupra lor ori in ce fel de ascultare ca sa fie puternici a implini chemarea lor si a purta neputintele, celor neputinciosi. Si intaresc pe tot omul spre rabdare ca sa nu slabeasca in scarbe si ca intru tarie cu marime de suflet si cu puternica barbatie sa rabde toate cele ce vin asupra noastra si cu smerenie pentru toate sa multumeasca lui Dumnezeu celuia ce toate le randuieste spre folosul nostru". - "Iar Stapanii se numesc ca au stapanire peste diavoli ca sa alineze stapanirea cea draceasca si sa potoleasca ispitele cele aduse de dansii asupra oamenilor si a nu da lor slobozenie ca sa vatame pe cineva atat pe cat le-ar fi voia, ca intaresc pe nevoitorii cei buni intru nevointele si ostenelile cele duhovnicesti, pazindu-i pre dansii ca sa nu se pagubeasca de imparatie, iar celor ce se lupta cu patimile si cu poftele, le ajuta in ziua razboiului a goni gandurile cele rele si a birui asuprelile vrajmasului...". - "Asijderea si intru ierarhiile cele mai de jos, trei cete sunt: Incepatoriile, arhanghelii, ingerii. Incepatorii se numesc ca sunt mai mari peste ingerii cei de jos, rinduindu-i pre dinsii spre implinirea dumnezeestilor porunci. Si le este lor incredintata-indreptarea a toata lumea si pazirea tuturor imparatiilor si a domniilor pamanturilor si a tuturor noroadelor, a neamurilor si a limbilor. Ca fiecare imparatie si

neam si limba are deosebi ei pazitor si indreptator pe un inger dintru aceeasi ceata cereasca ce se zice incepatorii. Acestei cete slujba ii este a invata pe oameni ca sa dea datornica cinste la tot incepatorul dupa vrednicia dregatoriei lui. Si acesti ingeri la treptele dregatoriilor celor cinstite inalta pe cei vrednici si-i povatuesc pe dansii, ca nu pentru al sau castig si singura chiverniseala si pentru iubirea de cinste si slava cea desarta sa se suie la vreo incepatorie. Ci pentru singura cinstea lui Dumnezeu si pentru latirea si inmultirea sfintei laude lui si pentru folosul celor de aproape, slujind deobste tuturor trebuintelor celor de sub stapanirea lor". - "Iar Arhangheli se numesc acei mari biruitori care vestesc tainele cele mari si preaslavite si acestora le este slujba a descoperi proorociile si luminarile si cunostin-tele si intelegerile voii lui Dumnezeu. Iar Sf. Grigorie Dialogul zice ca arhanghelii in-multesc sfanta credinta intru oameni, luminand mintea lor cu lumina intelegerii Sfintei Evanghelii si descoperindu-le lor tainele credintei celei drepte...". - "Iar ingerii intru ostile cele ceresti sunt mai jos decat toate cetele si mai aproape de oameni; acestia tainele lui Dumnezeu cele mai mici si vointele lui vestesc oamenilor si ii povatuiesc ca sa vietuiasca cu fapte bune si cu dreptate, dupa Dumnezeu. Si sunt pusi ca sa ne pazeasca pe noi pe fiestecare credincios. Deci, pe cei ce stam, ne tin ca sa nu cadem, iar pe cei ce cadem, ne ridica sa ne sculam, si niciodata nu ne lasa pe noi, macar de gresim, ca totdeauna gata sunt a ne ajutat noua, numai de vom vrea singuri noi". - "Si toate cetele cele mai presus de ceruri de obste ingeri se numesc ca numele acesta inger, nu este nume al firii lor, ci al slujirii. Ca toti slujesc poruncii lui Dum-nezeu, dupa cea scrisa : Au nu sunt toti... duhuri slujitoare trimitandu-se spre slujire ? (Evrei I, 14). Dar despartite si nu intocmai le sunt slujbele lor". Din Vietile Sfintilor de Neamt, la 8 noiembrie). 10. - Bucuria ingerilor. -"Cetele ceresti sunt cu totul straine de placerea pati-masa care este fireasca noua. Ele se bucura insa impreuna cu Dumnezeu de aflarea celor pierduti (Luca XV, 19,32) ca unele ce iau parte la dumnezeiasca desfatare si la bucuria cea buna si fara pasiune pentru grija si mantuirea acelora ce se intorc la Dumnezeu, asemanandu-se cu acea bucurie negraita de care s-au impartasit adesea si oamenii cei sfinti cand, prin mijlocirea lucrarii lui Dumnezeu, au primit asupra lor revarsarea dumnezeiestilor iluminari" (Dionisie Areopagitul, Ierarhia Cereasca, XV, 9) 11. - Diavolul si omul. -"Diavolul neincetat lucreaza sa impiedice mantuirea noastra si nu pentru folosul sau, fiindca, dimpotriva, cu ravna lui isi mareste osanda ; si furia lui merge pana acolo ca adesea incearca si lucruri peste putinta, atacand nu numai pe cei de care-i incredintat ca-i va zdruncina si-i va dobori, ci pana si pe aceia care s-au dovedit destoinici sa-i strice toate uneltirile. Auzind intr-o zi lauda patriarhului Iov de la Cel ce cunoaste toate tainele, si-a inchipuit ca va izbuti sa-l clatine. Si din ziua aceea n-a incetat sa puna toate in miscare, sa rascoleasca toate, cautand sa-l faca sa cada. N-a deznadajduit nici chiar dupa ce Dumnezeu a dat virtutilor acestui om drept cea mai covarsitoare marturie". (Omilia I despre Lazar, 3). - "Poate oare sufletul omului pacatui daca nu i se face sila ? Sufletele pacatuiesc liber si de bunavoia lor ; ele se dau singure pacatului : nu sunt nici constranse, nici sub tiranie. Ne-o dovedeste pilda tuturor celor ce au infrant uneltirile diavolului : zadarnic a rascolit si a prabusit toate, diavolul n-a putut indupleca pe Iov sa rosteasca un singur cuvant de blestem. E limpede, asadar, ca noi suntem stapani sa primim sau nu

indemnurile diavolului si ca nu induram din partea lui nici sila, nici tiranie". (Omilia II despre Lazar, 2). - "Asa ca va indemn sa cugetati la aceasta si sa aveti neincetat in minte ca nu trebuie sa dam niciodata vina pe diavol, ci pe lipsa noastra de vointa. Cand spun aceasta, nu o fac spre a-l scuti pe el de invinuire ; departe de mine ; ca el umbla ca un leu rapitor, strigand si cautand sa inghita toate. Dar vreau sa va intaresc, vreau sa nu va socotiti la adapost de invinuire voi, care, din vina voastra, cadeti atat de lesne in pacat, vreau sa incetati a rosti cuvinte necugetate ca acestea : De ce a ingaduit Dumnezeu acestei fiinte raufacatoare sa ne doboare si sa ne calce in picioare ? Asemenea cuvinte sunt de-a dreptul nebune : Cum sa ne miram, cand Dumnezeu a ingaduit diavolului sa ne atace, dimpotriva, tocmai in vederea mantuirii noastre, si anume ca sa ne trezeasca din lene si sa afle prilej de a ne incununa?" (Omilia 23 la Geneza, 3). -"Poate ma vei intreba, de ce oare Dumnezeu n-a nimicit pe diavol din clipa cand a pacatuit ? Iti voi raspunde ca e aici o lucrare a Providentei fata de noi. Intrebarea ta ar fi intemeiata in adevar, daca acest duh rau ar putea sa ne subjuge cu sila. Dar de vreme ce el nu poate folosi contra noastra decat armele momelii si indemnului si de vreme ce noi putem respinge ispititoarele lui ademeniri, de ce vrei tu sa ne lipsesti de o pricina de vrednicii si sa tai cauza cununilor noastre ?... Dumnezeu ingaduie diavolului sa ispiteasca pe om, cu scopul ca cel pe care el i-a invins, sa-l poata la randul lor birui... Dar vei zice: nu toti vor fi biruitori. Negresit, dar e vina lor... Fiindca pacatosul pe care diavolul il sfasie, e mult mai putin biruit de forta superioara a vrajmasului, cat de propria lui lipsa de vointa... E drept, diavolul e un duh rau, dar noi il putem sili sa ne faca mult bine, cu toata vointa lui cea rea... Daca umblam cu paza, el serveste la inaintarea noastra spirituala". (Cartea 1 catre Stagir, 4). - "Cand Adam, in mijlocul desfatarilor raiului a cazut, nu a fost oare aceasta din cauza slabiciunii voii lui ? Si cand Iov, cu toate nenorocirile care-l inconjurau si-l apasau, a ramas in picioare, tare si nezdruncinat, nu-i invederat oare ca aceasta a fost din cauza treziei vointii lui ? Acesta ne da si mai mare indrazneala sa stam in fata diavolului". (Omilia III despre diavol, 4). - "Dar, veti zice, daca pricina raului este in noi, trebuie oare sa intelegem ca ne putem pierde si fara mijlocirea diavolului? Asa si este: multi se pierd in afara de orice inraurire a diavolului. Da, diavolul nu face tot raul ; lipsa noastra de vointa, singura, este cauza multor rele ; sau daca e la mijloc si lucrul diavolului, noi insine i-am dat prilejul lucrarii. Spuneti-mi, in ce clipa diavolul a avut putere asupra lui Iuda ? - Cand Satan, imi veti raspunde, a intrat in el. Dar ascultati din ce pricina a intrat: pentru ca era furt si lua din argintul milelor. Iuda insusi, asadar, a deschis lui Satan intrarea. Asa ca nu diavolul e adevarata pricina a raului, ci noi, care il chemam si il primim intru noi... Sa fim treji, asadar, fara incetare asupra noastra si pana si cursele diavolilor se vor intoarce spre slava noastra... Sa nu ne inselam singuri : daca suntem treji, diavolul nu va fi niciodata in noi pricina a raului; dimpotriva..." (Omilia 54 la Faptele Apostolilor, 3). (Din Cuvintele Sf. loan Hrisostom).

12. Lucrarile vrajmasului. -"Zis-a un batran : de voiesti sa traiesti dupa legea lui Dumnezeu, omule, vei afla ajutator pe Puitorul de lege ! Iar de voiesti sa nu asculti poruncile lui Dumnezeu, vei afla pe diavolul ajutand la caderea ta. A zis iarasi: da vointa si ia putere" (Pateric, Cap. XXII, 2). - "Unui frate oarecare i s-a aratat diavolul intr-o noapte in chip de inger luminat si i-a zis lui : Eu sunt Gavriil si sunt trimis sa-ti aduc o veste buna. Iar fratele i-a raspuns lui : Cauta ca vei fi trimis la altii, ca eu sunt pacatos si nu sunt vrednic sa vad inger.

Aceasta el zicand, indata a pierit vicleanul dinaintea lui si a fost nevazut". (Pateric, cap. VII, 5). "A zis iarasi maica Teodora ca era un frate care de multimea ispitelor zicea : ma duc de aici. Si dupa ce si-a pus sandalele in picioare, a vazut pe alt om ca-si punea si el sandalele lui si a zis catre fratele omul acela : Au nu pentru mine pleci ? Iata eu merg mai inainte decat tine, ori unde vei merge. Si acest om era dracul, care ii facea lui ispitele". (Pateric, pentru Maica Teodora, 7). - "Un frate a intrebat pe un batran zicand : pentru ce cand stau la rugaciune mai mult ma trage gandul la alte griji ? Si a raspuns batranul : diavolul dintru inceput nevrand sa se inchine Dumnezeului tuturor, s-a lepadat din ceruri si strain s-a facut de imparatia lui Dumnezeu. Pentru aceasta si pe noi ne sileste a ne trage de la rugaciune la alte zabavi, vrand sa lucreze si intru noi ceea ce a patimit el". (Pateric, cap. XXII, 9). "Ziceau unii din batrani: cand vei acoperi ochii boului, atunci se suceste si umbla, plecandu-se intru toate oranduielile fierarului, iar de nu ii vei acoperi ochii, nu se supune. Asa si diavolul : de va apuca a inchide ochii omului, il duce la tot pacatul, iar de se vor lumina ochii lui, lesne va putea scapa de mestesugurile vicleanului" (Pateric, Cap.XXIII, 10). - "Graiau batranii : trei puteri ale satanei sunt care merg inaintea a tot pacatului: uitarea, negrija si pofta. Ca daca vine uitarea, naste negrija si negrija naste pofta. Cel ce nu vine intru uitare, nu cade intru negrija, iar cel ce nu cade in negrija, nu vine la el pofta si cel ce nu pofteste nu cade niciodata cu darul lui Hristos". (Pateric, III, 7). - "Spuneau parintii pentru un batrin oarecare ca sedea in chilia lui si, nevoindu-se pentru mantuirea lui, vedea aievea pe diavolul, umbland si il hulea pe el. Iar diavolul, vazandu-se batojcorit de multe ori de batran, odata s-a aratat lui, zicand : Eu sunt Hristos. Iar batranul, vazandu-l pe el si-a inchis ochii sai. Zis-a lui diavolul: Pentru ce iti inchizi ochii ? Cauta de ma vezi, ca eu sunt Hristos. Raspuns-a batranul: Eu nu voi sa vaz pe Hristos cu ochii mei in lumea aceasta. Aceasta auzind diavolul, s-a tacut nevazut". (Pateric, Cap. VII, 6). 13. Deosebirea duhurilor -"Numai cei desavarsiti pot cunoaste intotdeauna care gand vine in suflet de la constiinta, care de la Dumnezeu si care de la draci. Caci de la inceput dracii ne dau noua in ascuns nu numai lucrurile cele rele. De aceea si lucrul acesta este foarte intunecat". (Cuv. XXXVI, 186). - "Nu te mira ca dracii in chip ascuns adesea ne dau si ganduri bune, iar pe urma ne vorbesc impotriva prin alte cugete. Acesti vrajmasi ai nostri au de gand sa ne castige, incredintandu-ne prin acest viclesug ca ei cunosc si gandurile inimii noastre". (Cuv. XXVI, 153). - "Dracii adeseori se prefac in ingeri de lumina si iau chipul mucenicilor si ne arata noua in vis cum ca am venit la ei ; iar cand ne trezim, ne umplu de bucurie, si de inaltare. Acest lucru sa-ti fie drept semn ca esti inselat ; ca ingerii ne arata chinurile, infricosata judecata si despartirile, iar dupa ce ne trezim, ne umplu de frica si de mahnire. Daca ne vom supune dracilor in vis, ei si in timpul de veghe isi vor bate joc de noi. Cine crede in vise, acela e cu totul neiscusit; iar cine nu le da crezare, acela este filozof. Deci sa crezi numai in visele care-ti vestesc chinurile si judecata, iar daca te aduc la deznadejde, acela sunt de la draci". (Cuv. III, 28). 

- "Un suflet destoinic ii ridica pe draci la lupta impotriva sa, iar cu inmultirea luptelor se inmultesc si cununile. Cel neranit de vrajmasi nu capata nici o cununa, iar cine din caderile ce i se intampla nu slabeste cu duhul, pe acela il vor lauda toti ingerii ca pe un ostas viteaz". (Cuv. XXVI, 1956). (Din cuvintele Sf. Ioan Scararul). 14. Dreapta cinstire a ingerilor. -"Credinta rea a inchinarii de ingeri se inmultise in zilele Sfintilor Apostoli, pe care dezradacinand-o, Sf. Pavel graieste in trimiterea sa cea catre Coloseni : Nimenea pe voi sa nu va amageasca, dupa capul lui, intru smerita cugetare si intru slujba ingerilor, cele ce nu stie invatand, in desert umflandu-se in mintea sa si necinstind Capul, adica pe Hristos (Col. II, 18). Ca erau intru acea vreme oarecare eretici aratandu-se cu chipul smeriti si cu mandrie parandu-li-se ca urmeaza ingerilor, prin infranare si prin viata curata, care si invatau asemenea inchinaciune a face ingerilor, precum si insusi lui Dumnezeu. Dupa aceia s-au sculat altii care ziceau ca ingerii sunt ziditori ai fapturii celei vazute, mai sus si mai cinstiti decat Hristos Fiul lui Dumnezeu, ca niste fara de trupuri, iar pe Mihail il graiau ca este Dumnezeu al evreilor. Iar altii, dandu-se vrajitoriilor si pe norod inseland, sub numele ingerilor chemau pe draci de le slujeau lor, numindu-i pe dansii ingeri, iar mai virtos in Colose care este sub Mitropolia Laodiceei se inmultise un eres ca acesta si de la multi se savarsea in taina paganeasca inchinare de ingeri care, asemenea cu inchinarea de idoli era. Pe aceasta soborul Sf. Parinti cel de loc din Laodiceea (360) o a blestemat si o a dat anatemei. Si blestemata si lepadata fiind acea rea credinta a inchinarii de ingeri, s-a legiuit buna credinta si vrednica datorie a cinstirii si a praznuirii sfintilor ingeri, ca a unor slujitori ai lui Dumnezeu si pazitori ai neamului omenesc... Si cu vrednica cinstire in 8 zile ale lui noiembrie praznueste sf. pravoslavnica Biserica, aceea ce se lupta, careia ii trebuieste ajutorul lor, cu cantari minunate soborul celor noua cete de ingeri, de vreme ce toate cele noua cete de ingeri se vor aduna in ziua cea ingricosata a judecatii Domnului, care se zice de la dumnezeiestii invatatori ai Bisericii, ziua a opta, ca dupa veacul acesta, care prin zilele saptamanii se intelege, va veni veacul viitor, precum ziua a opta".  (Din Vietile Sfintilor, 8 noiembrie). 15. - Ingerul pazitor si oamenii. - Dumnezeu a dat fiecarui om, ce vine in lume, un povatuitor nevazut, care-l insoteste pe tot drumul vietii ca Rafail pe Tobie. E slujirea necurmata a ingerilor. Dar cum se petrece oare lucrarea aceasta ocrotitoare de la unul la altul ? Vietile sfintilor cuprind mii de intamplari, aratand ca faptul se poate petrece uneori ca mijlocirea unei puteri naturale : o piatra sau alte lucruri ucigatoare aruncate asupra noastra, pe care mana lui le indeparteaza ; un pas gresit de care el ne apara ; o otrava pe care el o face nevatamatoare. Pe maini te vor purta, zice psalmul, ca sa nu lovesti de piatra piciorul tau.Insa ei mai lucreaza si pe cale de sfat deslusit ori de inspiratie. In starea dintai este fericitul Augustin, care aude acel glas staruitor in gradina : Ia si citeste! Si asa sunt toti care s-au intors la Dumnezeu, carora ingerul le-a pregatit intalnirea cu omul, cu cartea, cu faptul trebuincios pentru greutatile lor deosebite si in stare sa le dea dez-legarea. Sau daca nu-i ceva spus lamurit, alteori e o greutate pe suflet, o impingere, o sfasiere, e izbucnirea dintr-odata a unui vazduh de rai, a unei rasuflari de copil, a unei prospetimi de nevinovatie... Dar mai cu seama exista intre ingeri si noi o legatura statornica. O mana se afla care nu slabeste chiar si cand dormim, mana noastra. Suntem ca bietul orb care nu vede nimic, dar care stie tot ce se intampla celui ce-l calauzeste: merge, se opreste, se intoarce la dreapta, coboara, alearga... si n-am mai simti poate deloc mana pazitoare, de n-ar fi din cand in cand apasarea aceea straina si fara seaman a

degetelor ei pe degetele noastre, intre noi e pusa o lege. Suntem ai lui si nu mai poate sa ne paraseasca oricand ar vrea. Trebuie sa mearga pana la capat. In fundul noptii noastre suntem in legatura si unire cu cineva care vede pe Dumnezeu si il priveste prin toti porii fiintei lui. Pe pamantul unde suntem, impartasim bataile inimii acestui frate ceresc, care vorbeste cu Tatal . Dar oare prin ce se face legatura intre el si noi ? Prin ce suntem legati unul de aitul ? E cu totul altceva decat o legatura de la mana la mana ? E acea lumina din adanc care-i inima curata... Nu-i scris in Evanghelie : Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu ? Ingerul nu inceteaza nicicand sa-l vada. Cand avem si noi inima curata, au disparut toate zidurile dintre duhul care vede si sufletul facut sa primeasca lumina... Dar cand inima nu-i curata, e ca si cand dam ingerului intristat, ca organ de legatura un madular ciung si o mana nesimtitoare... Ce fericire sa-l asculti si cate nu avem a scoate de la el! Asa descoperim, cum zice Apocalipsul, ca masura ingerului e si masura omului. Felul in care mergem e si al nostru, dar e totodata si al lui... El e cel ce mi-a curatit ochii cu fierea Negraitului Peste. El e cel care ma face sa vad toate intr-o fata noua si el face ca sub pasii mei azurul cerului se impleteste cu drumurile cele mai intunecate. El scoate din toate invatamantul si preamarirea si toate, la dreapta si la stanga mea, se fac prin el miscare, idee, asemanare si imn. Scriptura ne arata ca ingeri pazitori au nu numai oamenii singuratici, ci si adunarile oamenilor. Si acesti ingeri duc inaintea lui Dumnezeu faptele si rugaciunile obstilor omenesti si sunt raspunzatori si de vredniciile, dar si de gresalele lor. (Din Cartea de meditatii) 16. Ingerii in viata oamenilor. -"Sfantul ava Antonie sezand odata in pustie, a venit in lenevire si in multa intunecare de ganduri si zicea catre Dumnezeu : Doamne, voi sa ma mantuesc si nu ma lasa gandurile. Ce voi face in scarba mea ? Cum ma voi mantui ? Si sculandu-se putin, a iesit afara si a vazut pe oarecarele semanand cu sine sezand si impletind o funie, apoi sculandu-se de la lucru si rugandu-se si iarasi sezand si impletind funia, apoi iarasi sculandu-se la rugaciune. Si acesta era ingerul Domnului, trimis spre indreptarea si intarirea lui Antonie. Si a auzit pe inger zicand :"Asa fa si te mantueste! Iar el auzind aceasta, a luat multa bucurie si asa facand, se mantuia". (Pateric, Ava Antonie, 1). - "Un batran sedea in pustie departe de apa douasprezece mile. Si mergand intr-o zi sa aduca apa, s-a suparat si a zis : Ce trebuinta este de osteneala aceasta ? Sa viu si sa petrec aproape de apa. Si aceasta zicand intru sine, a simtit pe oarecare venind dupa dansul. Si intorcandu-se a vazut pe cel ce venea dupa el ca ii numara pasii. Si l-a intrebat pe dansul batranul zicand : Cine esti ? Iar el a zis : ingerul Domnului sunt si sunt trimis sa numar pasii tai si sa-ti dau tie plata. Si aceasta auzind batranul, intarindu-se cu sufletul, s-a facut si mai osarduitor. Si a mai adaus inlauntru cinci mile, adica a locuit mai inlauntrul pustiei, departe de apa saptesprezece mile." (Pateric, cap. XXI, 9). - "Un batran oarecare sezand singur in chilie s-a bolnavit. Si neavand pe cineva sa-l slujeasca, manca orice gasea in chilie ; si asa a facut multe zile, fiindca nu a venit nimenea la el spre cercetare. Iar dupa ce a trecut treizeci de zile, de vreme ce nu venise nimenea la el, a trimis Dumnezeu pe un inger sa-i slujeasca lui si a petrecut cu el sapte zile. Apoi si-au adus aminte fratii si au venit spre cercetarea lui si batand ei in usa, s-a dus ingerul. Iar batranul striga dinlauntru : Duceti-va de aicea, fratilor ! Iar ei stricand usa au intrat si l-au intrebat pentru ce striga? Iar el a raspuns lor: Treizeci de zile am patimit si nimenea nu m-a cercetat, si iata sapte zile sunt de cand Dumnezeu a trimis un inger de imi slujea si cum ati intrat voi, s-a departat de la

mine. Si acestea zicand, a adormit, iar fratii mirandu-se, au proslavit pe Dumnezeu". (Pateric. Cap. XXVI, 2).

Arhim. Benedict Ghius

LIMBI INGERESTI, Sfantul apostol Pavel le scrie corintenilor ca mai presus de toate harismele este dragostea. "De as grai in limbi omenesti si ale Ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator" (I Cor. 13, 1). Sfantul Vasile cel Mare explica expresia "limbi ingeresti" asa: "Ca de am vietui cu sufletul fara trup, indata ne-am intelege unii cu altii din ganduri; dar fiindca sufletul nostru acoperit cu invelitoarea trupului lucreaza intelegerile, are trebuinta si de numiri, ca sa arate si altora cele ascunse in adanc. Drept aceea si ingerii ca niste minti fara trup vorbesc numai prin intelegere unii cu altii, fara a avea trebuinta de limba si de cuvant graitor".