Academia de Studii Economice din Bucuresti

Etapele cercetării economice. Metode, tehnici și

procedee de explicare a fenomenelor economice

Studenti:

Grosu Alexandru

Gaza Mihnea

Grupa:407

2015

Rolul ipotezei în explicarea fenomenului economic

● Toate operaţiunile de explicare a fenomenului economic gravitează în jurul ipotezei ştiinţifice, al formulării şi verificării acesteia.

● Ipoteza ştiinţifică este o o presupunere indispensabilă explicării fenomenului economic empiric şi înaintării ştiinţei economice pe calea soluţionării problemei economice.

● Ipoteza implică mai multe cerinţe: – - noncontradicţia; – - să aibă mare capacitate explicativă; – - să genereze un număr cât mai mare de consecinţe; – - să aibă un bogat conţinut de informaţie; – - să permită previziuni de noi evenimente şi fapte.

● O ipoteză nu se rezumă la o singură propoziţie, ci are un sistem de propoziţii; o ipoteză statistică se formulează pe baza mai multor măsurători şi observaţii. Dup formularea ipotezelor, efortul de cercetare se deplaseaz ă ă asupra verific rii ipotezelor ă prin parcurgerea succesiv a patru faze:

● faza apariţiei problemei ştiinţifice (respectiv, când noi fapte empirice experimentale intră în dezacord cu situaţia de plecare a cercetării ştiinţifice (teoria);

● faza a doua, când noile date ale practicii observate generează noi ipoteze plauzibile;

● faza a treia, verificarea măsurii în care din asocierea cunoaşterii ştiinţifice anterioare cu noile ipoteze plauzibile rezultă soluţii valabile;

● faza a patra constă în coordonarea ipotezelor reuşite pe baza goilor date observate şi măsurate; reclamă revizuirea cunoaşterii ştiinţifice anterioare, inclusiv a bazei ei axiomatice.

Mijloace de analiza , identificare a ipotezelor si de masurare a fenomenului economic

● Explicarea ştiinţifică a fenomenului economic se realizează cu un ansamblu foarte complex, variat de metode, mijloace, tehnici şi instrumente. Această exigenţă rezultă nu numai din complexitatea fenomenelor economice cercetate, dar şi din caracterul imperfect sau parţial util al oricărei metode de cercetare, de calcul şi analiză. (Planeta Neptun a fost descoperită prin calcul şi nu prin observaţie.)

● Întreaga gamă de metode, tehnici şi instrumente de cercetare trebuie să se adecveze întotdeauna în raport cu particularităţile şi cerinţele concrete ale fenomenului economic cercetat. Nu există aproape niciodată metode şi tehnici unice şi mai ales o aplicare mecanică, fără adecvarea lor la cerinţele şi particularităţile fenomenului cercetat;

● Când nu se realizează această adecvare a metodelor şi tehnicilor în raport cu fenomenul economic, are loc o trunchiere a realităţii, o cunoaştere imperfectă a fenomenului cercetat, iar erorile marchează concluziile teoretice şi soluţiile practice, precum şi capacitatea teoriei economice de afirmare ca ştiinţă şi de sprijinire a practicii.

Metodele de cercetare, categoriile şi legile economice

Teoria economică se bazează pe diferite metode de cercetare:

Unitatea inducţie-deducţie . Inducţia presupune trecerea de la cercetarea faptelor unice la

concluzii generale (de la particular la general, de la fapte la generalizări

teoretice). Deducţia presupune trecerea de la generalizări comune la concluzii particulare (de la

general la particular, de la teorie – la fapte).

Abstracţia ştiinţifică reflectă cercetarea unei laturi a fenomenului economic, determinarea

esenţialului acestuia. Orice abstracţie ştiinţifică reflectă în conştiinţa omului realităţi obiective.

De ex., valoarea mărfii este o abstracţie, însă ea exprimă realităţi concrete (cheltuieli de muncă,

capital, resurse materiale etc.).

Unitatea dintre analiză şi sinteză . Analiza înseamnă descompunerea fenomenului,

procesului de cercetat în elementele sale componente şi cercetarea fiecăruia dintre acestea, ca

părţi necesare ale întregului.

Analiza economică se manifestă în următoarele forme:

analiza calitativă – reflectă conţinutul fenomenului sau procesului economic (de ex., analiza procesului de privatizare, care reflectă schimbarea relaţiilor de proprietate în societate);

analiza cantitativă – reflectă măsura de desfăşurare a fenomenelor economice;

analiza statică – reflectă realitatea economică la un moment dat;

analiza dinamică – reflectă schimbările survenite în procesele şi fenomenele economice într-o anumită perioadă de timp;

analiza microeconomică – reflectă studierea fenomenelor şi proceselor economice la nivelul unităţilor economice, la nivelul firmei;

analiza macroeconomică – reflectă cercetarea fenomenelor şi proceselor economice la nivelul societăţii.

Sinteza presupune unirea elementelor analizate separat în cadrul întregului unitar, legat

prin resorturi interne (cauzale şi funcţionale). De ex., analizând sporirea volumului de producţie

din industrie, agricultură, transport şi din alte ramuri se face sinteză, că economia naţională se

află în stare de prosperare sau expansiune.

Metoda dialectică contribuie la descoperirea cauzelor şi consecinţelor dezvoltării vieţii

economice. Ea reflectă examinarea fenomenelor, categoriilor şi legilor economice în procesul

apariţiei, dezvoltării, modificării şi dispariţiei lor istorice.

Unitatea dintre metoda istorică şi cea logică . Metoda istorică înseamnă reflectarea,

descrierea şi fixarea faptelor şi evenimentelor, aşa cum s-au petrecut ele în timp. Metoda

logică este aceea care presupune trecerea de la abstract la concret, preluând din procesul istoric

real numai ceea ce este esenţial şi constituie verigi esenţiale. Cercetarea logică este istoria

degajată de elementele întâmplătoare, fără a fi ruptă de realul economiei. Orice proces sau

fenomen economic trebuie studiat atât în aspect istoric, cât şi în aspect logic. De ex., din punct de

vedere istoric şi logic trebuie mai întâi să fie analizată categoria marfa, iar apoi – banii, deoarece

banii sunt un produs al schimbului de mărfuri.

Metoda matematică constă în reproducerea schematică a unui proces economic sub forma

unui sistem linear sau analog, în scopul studierii modului de desfăşurare a procesului şi

fenomenului real. Metoda matematică constituie o treaptă importantă în trecerea de la abstract la

concret în cercetarea fenomenelor şi proceselor economice. Această metodă, de regulă, este

aplicată în procesul de analiză şi prognozare a dezvoltării economiei naţionale.

Metoda de experiment . Teoria economică, ca şi alte ştiinţe, se bazează pe fapte, procese

economice, legităţi care sunt verificate de practică. Practica este criteriul suprem al adevărului.

De ex., practica a confirmat eficienţa economiei de piaţă şi a respins economia de

comandă bazată pe sistemul planificării centralizate.

În procesul studierii proceselor şi fenomenelor economice trebuie să fie

evitate greşelile şi cursele (capcanele) economice. Prima greşeală constă în confundarea

intereselor personale şi publice, iar a doua – confundarea cauzei şi a consecinţei. De ex., cauza

inflaţiei nu este majorarea preţurilor, ci dezechilibrul economic. Creşterea preţurilor este o

consecinţă a inflaţiei.

În literatura economică sunt larg utilizate noţiunile de fenomen economic, proces

economic, categorie economică şi lege economică.

Fenomenul economic reprezintă forma exterioară a activităţii economice, respectiv acele aspecte

şi acte economice, care apar şi se manifestă la suprafaţa acestei activităţi şi pot fi cunoscute de

oameni în mod direct (de ex., privatizarea).

Procesul economic exprimă transformările cantitative, structurale şi calitative în starea

activităţii economice, care evidenţiază desfăşurarea acestuia în timp şi spaţiu (de ex., creşterea

preţurilor, modificarea cererii sau a ofertei, creşterea productivităţii muncii etc).

Categoria economică reprezintă o abstracţie ştiinţifică, care reflectă una din

componentele relaţiilor economice.Teoria economică utilizează astfel de categorii economice

cum ar fi: marfă, valoare, capital, inflaţie, şomaj, salariu, preţ, profit, bani etc. Categoriile

economice pot fi divizate în trei grupe: prima – categorii economice imanente tuturor modurilor

de producţie (producţie, repertiţie, consum, muncă); a doua – categorii economice care

funcţionează numai în unele moduri de producţie (marfă, bani, dobândă, rentă); a treia –

categorii economice care funcţionează numai în cadrul modului de producţie dat (capital,

concurenţă, şomaj, inflaţie funcţionează în sistemul economic bazat pe relaţii de piaţă).

Legea economică reflectă legăturile generale, esenţiale, necesare, repetabile şi relativ

stabile ale fenomenelor şi proceselor economice.

Legile economice nu pot fi confundate cu legile juridice: primele au caracter obiectiv şi

funcţionează indiferent de voinţa oamenilor (de ex., legea valorii), pe când legile juridice au

caracter subiectiv (de ex., legea despre proprietate adoptată de Parlament).

Legile economice se deosebesc şi de legile naturii: a) legile economice funcţionează

numai prin intermediul activităţii oamenilor (legea cererii, legea ofertei, legea concurenţei), pe

când legile naturii nu depind de dorinţa sau conştiinţa oamenilor (de ex., legea atracţiei, legea

schimbului anotimpurilor etc.); b) legile economice au caracter istoric. Ele apar la o anumită

treaptă istorică şi dispar odată cu schimbarea condiţiilor respective, pe când legile naturii au

caracter etern şi universal şi acţionează indiferent de timp şi spaţiu.

Legile economice , la fel ca şi categoriile economice, pot fi divizate în trei grupe mari:

legile economice generale, comune tuturor modurilor de producţie (de ex., legea economiei

muncii); legile economice imanente numai unor moduri de producţie (de ex., legea cererii);

legile economice specifice numai modului de producţie respectiv (de ex., legea acumulării de

capital).

Nerespectarea sau ignorarea legilor economice duce la mari deformări în societate şi la

pierderi materiale colosale. De ex., ignorarea legilor cererii şi ofertei în economia de comandă a

dus la dezechilibru economic, care a influenţat negativ asupra nivelului de trai în ţările

exsocialiste.