P Ă R I N Ţ I ŞI SCRIITORI BISERICEŞTI

g@^>-f APOLOGEŢI \

DE ) ' L I M B Ă L A T I N Ă &

CARTE TIPĂRITA-CU BINECUVINTAREA

PREA FERICITULUI PĂRINTE

I U S T I N P A T R I A R H U L B I S E R I C I I O R T O D O X E R O M A N E

TRADUCERE DE Prol. NICOLAE CHIŢESCU, ELIODOR CONSTANTINESCU, PAUL PAPADOPOL

şi Proi. DA VID POPESCU

I N T R O D U C E R E , NOTE Şl INDICI DE

prof. NICOLAE CHIŢESCU

EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE

AL BISERICII ORTODOXE ROMANE

B U C U R E Ş T I - 1 » S 1

T E R T U L I A N , C O N T R A E R E T I C I L O R ui falşii profeţi2 5, dacă nu falşii predicatori ? Cine sînt falşii apostoli **, dacă nu cei ce predică o evanghelie falsificată ? Cine sînt antihrişţii2 7, acum şi pururea, dacă nu cei răzvrătiţi împotriva lui Hristos ?. 5. Aces­tea vor fi ereziile, care, prin stricăciunea unor învăţături noi, vor hăr-ţui Biserica nu mai puţin decît o va urmări antihrist prin sălbăticia per­secuţiilor lui **, ţinîndu-se seamă însă că persecuţia creează martiri, pe cînd erezia doar apostaţi 2 9. 6. Pentru acest motiv trebuia să fie şi rătă­ciri, pentru ca să se vădească rezistenţa la încercări, să se vadă cei ce mi rezistat persecuţiilor şi cei ce n-au alunecat în erezii *°. 7. Căci (Apo­stolul) nu vrea să fie socotiţi ca încercaţi acei ce-şi schimbă credinţa în erezie, precum răstălmăcesc în favoarea lor ceea ce el a zis undeva: «Toate examinaţi-le; ţineţi ce e bine» 3 1. Ca şi cum n-ar fi cu putinţă pentru toţi cei ce cumpănesc rău lucrurile, să fie împinşi din greşeală, la o rea alegere.

V.

1. Dealtfel, dacă el condamnă dezbinările şi schismele 82, care fără îndoială că sînt rele, pe dată adaugă la acestea ereziile. 2. Aşezîndu-le în rîndul celor rele, în orice caz le arată ca pe un rău, şi chiar ca pe un rău mai mare 3S. Cînd declară că de aceea crede ce i se spune despre schisme şi dezbinări, fiindcă ştie că trebuie să existe şi erezii. 3. Căci arată că în faţa unui rău mai mare el a crezut uşor în existenţa unui rău mai mic — desigur că prin aceasta n-a crezut în existenţa altor rele pentru că ereziile ar fi bune, ci ca să atragă atenţia, prin semnul unor ispite mai mari, că nu trebuie să.m§ mirăm de acelea despre care el spune că tind să arate pe cei puşi la încercare, adică pe cei pe care nu s-au putut deprava. 4. în sfîrşit, dacă tot capitolul are de scop să între­ţină unitatea şi să înlăture dezbinările s 4, nici ereziile nu sfîşie mai puţin unitatea credinţei decît schismele şi disensiunile. A considerat, fără în­doială, că şi ereziile sînt tot atît de criticabile ea şi schismele şi dezbi­nările. 5. Şi prin aceasta el nu socoteşte încercaţi pe cei ce au căzut în erezii, fiindcă îi judecă foarte aspru pe asemenea oameni, învăţîndu-i pe toţi să cugete şi să grăiască la fel3 5, ceea ce ereziile nu îngăduie.

25. I In. 4, 1. 26. I I Cor. 11, 13} M c . 13, 6. 27. I In. 2, 18. 28. M c . 13, 7. 29. Persecuţia naşte martiri şi ejezia apostaţi. 30. Ereziile şi persecuţiile pun kt încercare tăria creştinilor. 31. I Tes. 5, 21. 32. I Cor. 11, 18. 33. Ereziile sînt mai rele decît schismele. 34. I Cor. cap. 1. 35. I Cor. 1, 10.

142 APOLOGEŢI DE LIMBA LATINA

VI.

1. E de prisos să mai zăbovim asupra acestui punct, dacă tot Pavel este acela care, scriind către Galateni, socoteşte ereziile între crimele trupeşti 36, şi sfătuieşte pe Ti t 3 7 ca pe omul eretic să-1 îndepărteze după întîia mustrare, căci un om ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osîndit. 2. Dar aproape în toată epistola el atacă ereziile, care sînt roadă unor învăţături mincinoase, stăruind asupra datoriei de a ne feri de asemenea învăţături; ereziile, cuvînt grecesc, sînt numite astfel în sens de alegere, de care cineva se foloseşte în cea mai mare măsură, pentru a le primi şi pentru a le răspîndi ihai departe. 3. Iată de ce, zice el, că omul eretic este singur de sine osîndit, fiindcă el însuşi şi-a ales ceea ce-1 osîndeşte 3 8. Nouă însă nimic nu ne este îngăduit să adăugăm după bunul nostru plac şi nici să alegem ceea ce a adăugat cineva după bunul său plac. 4. Noi avem întemeietori pe Apostolii Dom­nului, care n-au ales nimic şi nici n-au adăugat de la ei, după bunul lor plac, ci au propovăduit cu credinţă neamurilor învăţătura primită de la Hristos 3 9. 5. Astfel, chiar dacă un înger din cer ar vesti o altă evanghe­lie, noi l-am anatematiza4 0. 6. Duhul Sfînt prevăzuse că într-o fecioară cu numele de Fiiumene va fi un înger înşelător care, prefăcîndu-se în înger de lumină, ar putea întoarce pe Apelles cu minunile şi cu farme­cele sale şi l-ar hotărî să întemeieze o nouă erezie 4 l .

m 1. Acestea sînt învăţături ale oamenilor şi ale demonilor4 2, născute

numai ca să gîdile urechile, din iscusinţa înţelepciunii veacului pe care Domnul o numeşte nebunie, alegînd cele nebune ale lumii pentru a dărî-ma filozofia acesteia 4 3. 2. Căci filozofia dă material înţelepciunii aces­tei lumi, ca un nesocotit tălmaci al firii şi al planurilor dumnezeieşti4 4.

36. Gal. 5, 20. 37. Tit, 3, 10 sq. 38. Tit, 3, 11. 39. Gal. 1, 11 sq. 40. Gal., 1, 8. 41. Tertulian şi după el alţi Sfinţi Părinţi — se aminteşte îndeosebi Fer. Ieronim

şi Isidor — socotesc că ereticii sînt vinovaţi pentru că ei aleg şi preferă învăţăturile greşite celor adevărate. Apelles a fost Învăţăcelul lui Marcion, de care s-a îndepărtat şi a întemeiat propria-i sectă. Către sfîrşitul vieţii, credea în descoperirile unei discipole a sa, fecioara Filumena, ale cărei viziuni le-a descris în cartea sa «Reve­laţiile».

42. Col. 2, 22 f I Tim. 4, 1 ; II Tim. 4, 3. • 43. I Cor. 1, 27 ; 3, 18—19. 44. înţelepciunea acestui veac este nebunie în faţa lui Dumnezeu.

144 A P O L O G E Ţ I D E L I M B A L A T I N A

VIIL

1. Vin acum la cuvintele acelea, pe care le folosesc şi ai noştri, pentru a-şi îndreptăţi curiozitatea, şi cu care ereticii vor să înduplece pe alţii să-şi însuşească felul lor de a crede. 2. Scris este — zic ei — «Cercetaţi şi veţi afla» 52. 3. Să ne aducem aminte cînd a grăit Domnul aceste cuvinte. Socotesc că era tocmai la începutul propoveduîrii Sale, deoarece pînă atunci toţi se îndoiau că El e Hristos. Pînă atunci nici Petru nu-L numise Fiu al lui Dumnezeu 53 şi chiar Ioan încetase de a mai fi categoric în această privinţă. 4. Cu dreptate s-a zis d a r : «Căutaţi şi veţi afla», cîtă vreme măi trebuia căutat ceea ce încă nu era cunoscut. Şi aceste cuvinte erau adresate iudeilor5 4. 5. Căci pe ei îi priveşte toată cuvîntarea plină de mustrări, pe ei, care n-aveau unde să-L caute pe Hristos. 6. «Au pe Moise şi pe Itie», a zis Domnul, adică legea şi profe­ţii s s , care" au vestit pe Hristos. Asemenea acestor cuvinte mai zice şi în altă parte : «Cercetaţi Scripturile, pentru că în ele aveţi viaţa veşnica ,-tocmai ele sînt care mărturisesc despre Mine» 5 0. lată ce însemnează «Cercetaţi şi veţi afla!». 7. Este limpede că vorbele : «Bateţi şi vi se va deschide» 57 se adresează tot iudeilor. 8. Mai înainte, iudeii fuseseră aproape de Dumnezeu; mai tîrziu însă, izgoniţi fiind din cauza păcate­lor, au început să fie departe de Dumnezeu. 9. Păgînii, însă, n-au fost niciodată faţă de Dumnezeu decît ca «o picătură dintr-uh vas plin şi ca un fir de praf diritr-o arie» 58 şi întotdeauna în afară de El. 10. Cine a fost întotdeauna afară, cum va bate el acolo unde n-a mai fost nicioda­tă ? Oare cunoaşte el uşa aceea prin care pînă aici încă n-a mai fost primit şi nici n-a fost scos afară vreodată ? Nu bate mai degrabă acela care ştie că a mai fost înăuntru, că a fost scos afară şi care cu­noaşte intrarea ? 11. Chiar «Cereţi şi vi se va da vouă» 59 se potriveau tot aceluia care ştia cui trebuia să ceară şi de la cine venea o făgăduinţă oarecare : adică de la Dumnezeul lui Avraam, al lui îsac şi al iui Iacob, pe care neamurile străine nu-L cunoşteau, nici pe El, nici făgăduinţele Lui. 12. Pentru aceea grăia Domnul către Israel zicînd : «Nu sînt trimis decît la oile pierdute ale casei lui Israel» 6 0. 13. Nu aruncase încă la cîini pîinea copiilor Săi 6 1 şi nici nu poruncise Apostolilor să meargă în

52. Mt., 7, 7. 53. Mt., 1,6, 13-rl6. 54. Mt., 11, 1 sq. 55. L e . 16, 29. 56. In., 5, 39. 57. Mt. 7, 7. 58. Is., 40, 15. 59. Mt., 7, 7. . 60. M t , 15, 24. 61. Mt., 15, 26.

146 A P O L O G E Ţ I D E L I M B A L A T I N A

X.

1. Raţiunea acestor cuvinte constă în trei elemente : obiectul, tim­pul şi măsura. Obiectul înseamnă să vezi ce trebuie cercetat, timpul să ştii cînd anume, iar măsura, să-i ştii limitele. 2. De aceea trebuie să cer­cetezi învăţătura lui Hristos, atîta timp cît n-ai aflat-o, pînă o vei găsi. Şi o vei găsi atunci cînd vei crede. 3. Căci n-ai crede dacă n-ai afla, după cum nici n-ai căuta decît ca să găseşti. 4. Cautînd pentru oa să gă­seşti şi găsind ca să crezi, odată ce ai crezut ai pus capăt oricărei cer­cetări şi descoperiri. 5. Acesta este modul dat ţie de înseşi roadele cercetării, este şanţul săpat pentru tine de însuşi Acela care nu voieşte ca tu să crezi altceva decît ceea ce a învăţat El şi deci nici să mai cauţi altceva. 6. Dealtfel, dacă sub motivul că atîtea alte învăţături au fost transmise de alţii, am fi datori să aflăm în măsura în care am putea afla, am tot cerceta mereu şi n-am crede niciodată nimic a s . 7. Unde ar fi atunci capătul cercetării ? Unde ar fi limanul credinţei ? Dar limitele descoperirii ? La Marcion ? Dar şi Valentin spune : «Cercetaţi şi veţi afla». 8. La Valentin ? Dar şi Apelles mi-a spus aceleaşi cuvinte. Hebion şi Simon şi toţi aceia în şir n-au alt mijloc de a mă amăgi, de a mă atra­ge de partea lor ? 9. Astfel că eu nu voi fi nicăieri liniştit, cîtă vreme pretutindeni găsesc acelaşi «Cercetaţi şi veţi afla», ca şi cînd nicăieri şi niciodată n-aş fi cunoscut ceea ce a învăţat Hristos, ceea ce trebuie să cercetăm şi ceea ce este nevoie să credem.

XI.

1. Rătăceşte fără pedeapsă dacă nu greşeşti, deşi chiar a rătăci în­seamnă a greşi,- rătăceşte, zic, fără pedeapsă, cel ce nu părăseşte nimic. 2. Dar odată ce am crezut în ceea ce am fost dator să cred şi totuşi so­cotesc că trebuie să mai caut altceva, înseamnă că am şi nădejdea de a mai găsi ceva ,• şi n-aş nădăjdui deloc acest lucru, decît dacă n-aş crede în ceea ce se părea că am crezut, ori dacă am încetat de a mai crede. 3. Altfel, părăsind credinţa mea, devin un apostat. Pe scurt, nu caută ni­meni decît ce n-a avut sau ce a pierdut 6 7. 4. Bătrîna aceea pierduse o drahmă din zece şi de aceea o căuta ,• dar îndată ce a găsit-o a încetat de a o mai căuta 68. 5. Vecinul acela n-avea pîine şi de aceea bătea ,în

66. Dacă credem pe gnostici, atunci căutăm mereu şi nu găsim niciodată ade­vărul, care în realitate a fost dat Bisericii şi l-am aflat cînd i a m crezut în ceea ce ne-a propovăduit ea.

67. Cauţi ceea ce ai pierdut, sau ceea ce n-ai, cum ne arată pilda evanghelică a bătrînei ce pierduse drahma şi văduva din Evanghelie e tc , ne demonstrează Tertu-lian în cap. X I ; după ce le-ai găsit, nu mai cauţi.

68. L e , 15, 8.

TERTULIAN, CONTRA ERETICILOR 151

ticii pot să ne adreseze aceleaşi învinuiri; fără îndoială că vor spune şi ei cum că mai curînd noi sîntem aceia care înfăţişăm nişte scrieri gre­şite şi nişte tălmăciri mincinoase, odată ce pretind şi ei, ca şi noi, că adevărul este de partea lor.

X!IX.

1. Aşadar, nu trebuie să apelezi la Scripuri şi nici să te angajezi într-o luptă pe un teren unde victoria este sau nulă, sau nesigură, sau prea puţin sigură 2. Chiar dacă nu s-ar dovedi cu această luptă că amîndouă părţile au aceeaşi însemnătate, totuşi o firească rînduială a tuturor lucrurilor pretinde ca, înainte de toate, să se discute în mod deosebit următoarele chestiuni: în stăpînirea cui a fost lăsată credinţa ? Ale cui sînt Scripturile ? De către cine, prin a cărui mijlocire, cînd şi cui a fost încredinţată învăţătura care vădeşte pe creştini ? 3. Căci acolo se află şi adevăratele Scripturi şi adevăratele tălmăciri, ca şi toate preda-niile cele adevărate, unde se va dovedi că este şi învăţătura cea adevă­rată şi credinţa creştină cea adevărată 8 8.

XX.

1. Hristos Iisus, Domnul nostru, fie-mi permis să vorbesc deocam­dată astfel, oricine ar fi El, oricine ar fi Dumnezeu al cărui Fiu este, din orice materie s-ar fi format om şi Dumnezeu, oricare ar fi credinţa pe care a propovăduit-o, oricare ar fi răsplata pe care a făgăduit-o, 2. a mărturisit El însuşi, cîtă vreme a petrecut pe pămînt, ceea ce era El, ceea ce fusese, care era voia Tatălui, pe care o împlinea El, care sînt îndato­ririle pe care le hotăra El omului, învăţînd acestea pe faţă, ori înaintea poporului, ori înaintea ucenicilor Săi, dintre care şi-a ales doisprezece mai de frunte, ca să-i ţină pe lîngă Sine şi să fie mai tîrziu învăţători ai neamurilor. 3. Şi după alungarea unuia din ei, a poruncit, pe cînd se întorcea la Tatăl, după înviere, celor unsprezece rămaşi să meargă şi să înveţe neamurile botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfin­ţii lui Duh 89. 4. Şi fără zăbavă au ales Apostolii — cuvîntul Apostol în­semnează trimis — pe al doisprezecelea în locul lui Iuda, sorţul căzînd pe Matia 9 0, după mărturia profeţiei ce se află într-un psalm al lui David 9 I. Ei au dobîndit puterea Sfîntului Duh, făgăduită lor, ca să să-vîrşească minuni şi ca să grăiască în atîtea limbi. La început au mărtu-

88. Tertulian pune unele întrebări ereticilor, principala fiind : ale cui sînt Scrip­turile ?

89. Mt. 28, 19. 90. Fapte 1, 26.

tru mintuire.

152 APOLOGEŢI DE LIMBA LATINA

risit credinţa cea în lisus Hristos în Iudeea, unde au întemeiat şi Bise­rici ; de aici, plecînd în lume, au vestit neamurilor aceeaşi credinţă şi aceeaşi învăţătură. 5. Şi tot astfel, în toate cetăţile au întemeiat Bise­rici 9 2, de la care celelalte mai noi şi-au căpătat butaşi ai credinţei şi seminţe ale învăţăturii, pe care o împrumută zi de zi, ca să se prefacă ele însele în Biserici. 6. în acest chip şi ele sînt socotite apostolice, ca nişte vlăstare ale Bisericilor apostolice. 7. Orice lucru trebuie judecat după obîrşia lui; iată de ce aceste Biserici, oricît de multe şi de mari ar fi ele, nu sînt decît una şi aceeaşi Biserică apostolică, din care toate s-au născut. 8. Toate sînt primare şi toate sînt apostolice, cîtă vreme toate dovedesc unitatea lor desăvîrşită ,• căci îşi împărtăşesc pacea lor, fraternizează şi se invită ca oaspeţi unele pe altele, drepturi ce nu sînt impuse decît de o predanie unică a aceleiaşi învăţături sfinte9 3.

XXI.

1. Cu toate acestea, arăt unul din mijloacele de a îndepărta pe omul eretic : dacă Domnul Hristos lisus a trimis pe Apostoli să propo­văduiască 94, este de a noastră datorie să nu mai primim pe alţii ca pro­povăduitori, afară de cei pe care i-a rînduit Hristos ? ; 2. căci nimeni nu cunoaşte pe Tatăl, fără numai Fiul, şi acela căruia Fiul i-1 va desco­peri 95. Şi mi se pare că Fiul nu 1-a descoperit altora, fără numai Apos­tolilor, pe care i-a trimis să propovăduiască ceea ce, bineînţeles, le des­coperise El. 3. Dar ce propovâduiau ei, adică mai bine zis, ce le desco­perise Hristos ? Şi aici voi arăta alt mijloc de a îndepărta pe omul ere­tic. E de a noastră datorie să nu primim ca bună o învăţătură, decît dacă ne vine de la Bisericile pe care le-au întemeiat înşişi Apostolii, unde ei înşişi au propovăduit, fie prin viu grai, cum se zice, fie prin epistole, mai tîrziu. 4. Dacă astfel stau lucrurile, e limpede că orice învăţătură, care e la fel cu aceea a Bisericilor Apostolice, maice şi izvoare ale cre­dinţei, trebuie socotită ca adevărată, fiindcă ea păstrează ceea ce au pri­mit Bisericile de la Apostoli, iar Apostolii de la Hristos şi Hristos de la Dumnezeu9 6. 5. Din contră, învăţătura care se opune adevărului arătat de Biserici, de Apostoli, de Hristos şi de Dumnezeu, să fie socotită ca mincinoasă, chiar mai înainte de a fi cercetată. 6. Ne mai rămîne deci să dovedim că învăţătura aceasta, pe care noi o propovăduim şi ale că-

92. Fapte 1, 8 şi 15; 2, 5 sq. 93. Toate Bisericile unite prin credinţă sînt apostolice prin originea lor şi prin

pacea pe care şi-o împărtăşesc, în predania aceloraşi Taine, formlnd o singură familie creştină.

94. Mt. 28,19. 95. Mt. 11, 27. 96. Învăţătura pe care o propovăduim este aceeaşi cu aceea a Bisericilor apos­

tolice, predată lor de Sf. Apostoli, In scris şi prin viu grai.

TERTULIAN, CONTRA ERETICILOR 153

rei principii le-am arătat mai sus, purcede din predania Apostolilor ; de aici va fi vădit că alte învăţături vin din minciună. 7. Noi ne împărtăşim de la Bisericile Apostolice, fiindcă nici o învăţătură de a noastră nu se deosebeşte de ale lor,- aceasta este mărturia adevărului nostru!

XXII.

1. Tocmai pentru că dovada e atît de uşor de dat, încît, de îndată ce a fost pusă înainte să nu mai fie nevoie de a o apăra, să zicem că n-am expus-o, ca să dăm astfel celor din partida adversă putinţa de a se mişca, dacă mai socotesc ei că pot face ceva pentru a anula această dovadă. 2. Ei au luat obiceiul de a spune că Apostolii n-au ştiut to­tul apoi, minaţi de aceeaşi nebunie întorc vorba zicînd că Apostolii le-au ştiut pe toate, dar nu le-au încredinţat tuturor pe toate. Şi-ntr-un fel şi-n altul, ei învinovăţesc pe Hristos că ar fi trimis în lume nişte Apostoli, sau prea puţin pregătiţi, sau cu un spirit prea complicat. 3. într-adevăr, care om întreg la minte e în stare să creadă că ar fi cu putinţă să nu-şi cunoască misiunea, tocmai aceia pe care Domnul i-a rînduit învăţători, avîndu-i ca tovarăşi, discipoli şi prieteni nedespăr­ţiţi ? 9 7 Tocmai ei, cărora le lămurea de o parte cele mai grele de în­ţeles, spunîndu-le că lor le-a fost dat să cunoască tainele, pe care po­porului nu-i e îngăduit a le cunoaşte 98 ? 4. Era cu putinţă, de pildă, să rămînă ceva ascuns lui Petru, cel ce s-a numit piatra pe care să se zidească Biserica şi care a primit cheile împărăţiei cerurilor, precum şi puterea de a lega şi dezlega toate în cer şi pe pămînt? 5. Era cu pu­tinţă să rămînă ceva ascuns lui Ioan, ucenicul cel prea iubit de Dom­nul, el care a stat culcat la sînul Domnului, singurul căruia Domnul i-a arătat mai dinainte pe Iuda vînzătorul şi pe care I-a încredinţat, în locul Său, Măriei, ca pe fiul ei ? ". 6. Ce ar fi vrut El să nu cunoască aceia cărora le-a arătat slava Sa, ca şi pe Moise şi pe Ilie 1 0 0 ? Nu doar că socotea mai prejos pe ceilalţi, ci fiindcă «pe trei martori se va în­temeia orice cuvînt» 101. 7. Dar n-au cunoscut nimic nici aceia cărora El a binevoit să le tîlcuiască în cele toate Scripturile? 8. Le spusese într-adevăr cîndva : «încă multe am a vă zice vouă dar acum nu pu­teţi să le purtaţi». Totuşi, adăugind : «Cînd va veni Acela, Duhul Ade­vărului, El vă va duce la adevăr», a arătat că nu rămăsese nimic ne-

97. M c . 4, 34 ; Lc. 8, 10. 98. Se ştie că majoritatea Sfinţilor Părinţi, aşa cum v o m vedea chiar în acest

volum în «Despre unitatea Bisericii soborniceşti» a Sfîntului Ciprian, interpretează puterea dată Sfinţilor Apostoli ca fiind posesiunea întregii Biserici prin episcopi, indi­vidual şi colectiv.

99. Mt. 16. 18 sq.; In. 16, 23 scf. şi 19, 25. 100. M c , 9, 2 sq. 101. Mt. 18, 16 f I I Cor. 13, 1.

TERTULIAN, CONTRA ERETICILOR 161

XXXI. .

• 1. După acest ocol, să mă întorc la disputa despre întîietatea ade­vărului faţă de minciună, care este în urma lui 1 4 7 . Noi găsim un sprijin şi în parabola aceea, după care sămînţa cea bună a griului la început a fost semănată de Domnul, dar după aceea a fost amestecată de către duşmanul diavol şi iarba cea vătămătoare a neghinei. 2. Aceasta închi­puie lămurit deosebirile de învăţături, căci şi în altă parte cuvîntul lui Dumnezeu este asemănat unei seminţe. 3. Aşa încît chiar din această orînduire se arată că ceea ce este încredinţat mai dinainte de la Dom­nul este şi adevărat, şi că, din contră, e străin şi mincinos ceea ce s-a adăugat mai tîrziu. 4. Această judecată va rămîne nezdruncinată contra acestor erezii tîrzielnice, care nu pot avea nici un temei în convingerile lor pentru a apăra adevărul susţinut de ele.

XXXII.

1. Dealtfel, dacă unele erezii cutează să se răsădească singure în epoca apostolică pentru ca să pară astfel lăsate chiar de Apostoli, fi­indcă ar fi existat chiar sub Apostoli, putem să le cerem să-şi dea la iveală obîrşia Bisericilor lor, să desfăşoare şirul episcopilor lor, precum urmează unul după altul, dintru început, aşa încît cel dintîi episcop al lor să poată avea chezaş şi înaintaş pe vreunul dintre Apostoli, ori Băr­baţi apostolici, care au stăruit pînă la urmă în cele apostoliceşti1 4 8. 2. Căci în acest chip Bisericile apostolice fac cunoscute pomelnicele lor: astfel, Biserica Smirnei istoriseşte că Policarp a fost înscăunat de către Ioan; tot astfel Clement al Romei a fost sfinţit de către Petru. 3. Iată cum şi celelalte Biserici arată de Obicei pe aceia care, puşi episcopi de către Apostoli, au butaşi ai seminţei apostoliceşti. 4. Să plănuiască şi ereticii ceva la fel! După atîtea blasfemii ce nu este îngăduit ? 5. Dar chiar de vor face astfel, nu vor ajunge la nimic! Căci învăţătura lor, după ce va fi pusă alături de cea apostolică, va arăta cu nepotrivirea şi cu deosebirile sale, că n-are drept părinte nici vreun apostol, nici vreun bărbat apostolic. După cum Apostolii n-ar fi învăţat ceva deose­bit unul de la altul, tot astfel şi bărbaţii apostolici n-au dat de la ei ceva care să se opună Apostolilor, în afară numai dacă aceia care au fost instruiţi de către Apostoli vor fi propovăduit în alt chip. 6. La această probă sînt chemate ereziile şi de către celelalte biserici care, deşi n-au putinţa să arate ca întemeietor al lor pe nici unul dintre Apostoli, sau

147. iMc. 16, 17. 148. întîietatea adevărului faţă de minciună oa valoare şi timp e perfect demon­

strată de parabola seminţei bune şi a neghinei din Mt. XIII, 24 ş.u.

11 — Apologeţi de l imbă latină

162 A P O L O G E Ţ I D E L I M B A L A T I N A

Bărbaţi Apostolici, fiind mult mai nouă, ca şi cele ce întemeiază zi de zi, totuşi se înţeleg în aceeaşi credinţă şi, din cauza înrudirii strînse a învăţăturii lor, nu sînt socotite mai puţin apostolice. 7. Aşadar, toate ereziile sînt invitate de Bisericile noastre să dea această îndoită do­vadă, să arate prin ce se socotesc ele apostolice! 8. Dar tocmai pentru aceasta nici nu sînt apostolice, nici nu pot dovedi că sînt şi nici nu sînt primite în pace şi în comuniune cu Bisericile în orice fel apostolice, fiindcă din cauza deosebirii de credinţă ele nu sînt nicidecum apos­tolice.

XXXIII.

1. Adaug la aceasta o cercetare a acelor doctrine care au existat pe timpul Apostolilor şi care au fost descrise şi afurisite de către înşişi Apostolii. 2. Căci cele de azi vor fi mai bine arătate cum sînt, dacă se va dovedi că au existat încă de pe atunci, sau că-şi trag spiţa din ace­lea care au fost atunci 1 4 9 . 3. în epistola întîia către Corinteni 15°, Pavel osîndeşte pe cei ce tăgăduiesc ori pun la îndoială învierea, părere pe care o au îndeosebi saducheii1 5 1. 4. De ea s-au folosit Marcion şi Apel­les, ca şi Valentin şi toţi aceia "care resping credinţa în învierea tru­purilor. 5. Scriind Galatenilor 152, el mustră pe cei ce păzesc şi apără tăierea împrejur şi legea, erezie care aparţine lui Hebion. 6. Dînd cu-vînt de învăţătură lui Timotei, el ceartă pe cei care se opun căsăto­riilor, aşa cum susţin Marcion şi învăţăcelul său Apelles. 7. La fel atacă el pe aceia care ziceau că învierea se şi săvîrşise 15S, cum mărturisiseră de la ei înşişi valentinienii. 8. Dar şi cînd pomeneşte de genealogii fără de sfîrşit154, se simte şi aici Valentin, după care un Eon nu ştiu mai care, căci are un nume straniu şi apoi sînt mulţi, a născut din harul său Simţul şi Adevărul, aceştia la rîndul lor au dat naştere altor doi Eoni: Cuvîntul şi Viaţa, iar aceştia, au născut Omul şi Biserica. Din această primă grupă de opt Eoni au luat viaţă alţi zece şi apoi doispre­zece Eoni cu nume ciudate, ca să împlinească, pînă la urmă, povestea celor treizeci de Eoni. 9. Acelaşi Apostol, cînd osîndeşte pe cei robiţi stihiilor 155, dă pe faţă ceva de la Hermogene ,• acesta, vorbind despre o materie necreată, o face asemenea lui Dumnezeu, care singur n-a fost creat, şi astfel face din ea zeiţa mamă a stihiilor, aşa încît poate să i

149. Oblrşia apostolică şi continuarea lucrării Sfinţilor Apostoli de Bărbaţii Apos­tolici şi urmaşii lor, sînt criteriile adevăratei Biserici, care lipsesc ereticilor.

150. Cf. I Cor. 15, 12. 151. Cf. Mt. 22, 23 i Fapte 23, 8. 152. Gal. 5, 2. 153. II Tim. 2, 18. 154. I Tim. 1, 4. 155. Cf. Gal. 4, 3.

TERTULIAN, CONTRA ERETICILOR 163

se robească, fiindcă e asemenea lui Dumnezeu. 10. Şi Ioan, în Apoca-lipsă 1 5 5 a, porunceşte să se pedepsească cei care mănîncă din cele sa­crificate idolilor şi cei ce fac desfrînări. Mai sînt şi nicolaiţii, şi ere­zia aşa-zisă a cainiţilor. 11. într-o epistolă el numeşte antihrişti pe cei ce nu credeau că Iisus s-a întrupat şi că este Fiul lui Dumnezeu 16°. Marcion şi-a însuşit prima erezie, iar Hebion pe a doua. 12. învăţătura magică a lui Simon, care slujea îngerilor, s-a socotit ea singură prin­tre idolatrii şi s-a osîndit, odată cu Simon, de către apostolul Petru 1 5 7.

XXXIV.

1. Acestea sînt, socotesc eu, feluritele învăţături mincinoase care au existat pe timpul Apostolilor precum aflăm chiar de la Apostoli. 2. Şi totuşi, între atît de muite nebunii nu găsim nici o şcoală care să ri­dice vreo obiecţie despre Dumnezeu ca ziditor al întregului univers. 3. Nimeni n-a îndrăznit să vorbească în privinţa asta despre un alt Dumnezeu. Mai curînd unii aveau îndoieli despre Fiul decît despre Ta­tăl, pînă în clipa cînd Marcion dădu la iveală un alt Dumnezeu, numai cu bunătate, în afară de cel Creator, 4. clipă cînd Apelles dădu drept Creator, Dumnezeu al legii şi al lui Israel, pe nu ştiu care înger slăvit al unui Dumnezeu şi mai mare, zicînd că acesta e un Dumnezeu de foc, clipă cînd Valentin răspîndi Eonii săi şi puse la obîrşia Dumne­zeului Creator vina unui Eon. 5. Acestora numai şi lor mai întîi li s-a descoperit adevărul Dumnezeirii, ca unora ce au căpătat adică un rang mai mare şi un har mai desăvîrşit de la diavolul, cel ce a vrut ca şi în acest chip să se ia la întrecere cu Dumnezeu, aşa încît, cu nişte învă­ţături pline de venin, pe care Domnul le-a lepădat de la El, să ridice pe învăţăcei mai presus de învăţătorul lor 1 5 8. 6. Atunci toate ereziile să-şi aleagă un timp al ivirii lor, care cum au apărut; dealtfel, nu ne priveşte prea mult cînd au fost ele, odată ce nu vin din adevăr ,• căci fără îndoială că acelea care n-au existat sub Apostoli nu pot să vină din adevăr. 7. Dacă ar fi existat atunci, ar fi fost şi ele pomenite, ca să fie şi ele pedepsite; într-adevăr, cele ce au fost pe vremea Aposto­lilor au fost osîndite fiecare după numele ei. 8. Aşadar, fie că sînt tot acelea care erau mai rudimentare în timpul Apostolilor, iar acum sînt întrucîtva mai rafinate şi îşi vor primi osînda lor chiar din această pri­cină, fie că au existat mai întîi unele, iar celelalte au luat fiinţă după aceea şi au împrumutat credinţa de la cele anterioare, împărtăşindu-se cu ele în aceeaşi propovăduire, fără voia lor vor fi părtaşe la aceeaşi

155 a Cf. A p o c . 2, 20. 156. I In. 4, 3 ; 2, 22. 157. Fapte 8, 18 sq. 158. Cf. Mt. 10, 24.