Testul pulsiunilor (Szondi)

Este o probă care se bazează pe reacţia afectivă a subiecţilor în faţa unor fotografii.

Aceste fotografii sunt ale unor bolnavi psihici. Autorul testului, Leopold Szondi, a elaborat

acest test pentru a avea o dovadă empirică experimentală a teoriei pe care el a elaborat-o în

psihiatrie,şi anume “teoria pulsională a destinului”.

Szondi a încercat să introducă noţiunea de destin în cadrul ştiinţelor umane şi medicale afirmând

că destinul unei persoane reprezintă de fapt o serie de alegeri personale pe care acea

persoană le face în principalele sectoare ale vieţii, şi anume: alegerea în iubire,

alegerea profesiei, a prietenilor şi chiar alegerea bolii sau a morţii - forma de sinucidere pe

care o alege subiectul – sinucidere sadică (venosecţie), orală-lentă (alcoolici,

toxicomani), masochistă (cazi de la etaj sau te laşi călcat de tren). Aceste alegeri sunt

predeterminate genetic prin aşa-numitul inconştient familial care conţine o serie de gene ce

caracterizează un arbore genealogic sau spiţa unei familii. Aceste gene care predispun

alegerile noastre se exprimă la nivel psihologic printr-o serie de trebuinţe sau pulsiuni.

Cunoscând care este la om intensitatea şi modul de manifestare a acestor pulsiuni putem

deduce nu numai anumite trăsături de personalitate ale subiectului ci şi la ce alegeri este

predispus acel individ.

Testul Szondi măsoară de fapt chiar intensitatea şi modul în care tind să se exprime aceste

pulsiuni. Conceptul de pulsiune a fost preluat de la Freud.

Materialul testului

Testul conţine 48 de fotografii reprezentând o serie de 8 boli mintale alese în aşa fel încât să corespundă fiecare unei anumite trebuinţe pe care o măsoară testul. Setul de 48 de fotografii este structurat în 6 serii echivalente, în fiecare serie având 8 fotografii. Structura fotografiilor este următoarea: 1. Vectori S (sexual) – trebuinţa erotică şi agresivă. Factori: 1) h – homosexual; 2) s – sadism. 2. Vectori P (paroxismal) labilitatea sau rigiditatea cenzurilor afective. Factori: 3) e – epilepsie;

3. Vectorul Eului (Sch) – Schizofrenie; forţa Eului – control (mecanism de apărare, conştientizare). Factori:4.hy-isterie 5) k – catatonie; 6) p – paranoia. 4) Vectorul de contact – stabilitatea şi satisfacerea relaţiilor obiectuale.

Factori: 7) d – depresie . 8) m – manie.

Aplicarea şi instructajul

Instructajul preliminar este următorul: “o să-ţi arăt nişte persoane şi o să te rog să-mi spui persoanele care-ţi plac şi cele care nu-ţi plac dintre ele”. Dacă subiectul a înţeles i se pun pe ma să primele 8 fotogra fii din seria I şi este întrebat: “care sunt 2 persoane care-ţi plac cel mai mult?” sau “alege 2 persoane care-ţi plac cel mai mult”. Să presupunem că subiectul alege un sadic (s) şi un epileptic (e). Apoi subiectului i se cere să aleaga 2 persoane ca re-i displac cel mai mult (antipatice). Să presupunem că el alege un paranoic (p) şi un depresiv (d).

Din cele 4 fotografii rămase i se cere să mai aleagă înca 2 persoane antipatice (notate în A2). Să presupunem că a respins un homosexual (h) şi un maniac (m). După ce subiectul a fă cut a ceste a legeri i se prez intă a 2-a serie de fotografii şi următoarele până se completează tabelul. Aceste alegeri din tabel sunt folosite pentru a elabora aşa-numitul “profil pulsional al subiectului”.

Profilul de faţadă (VGP)

Vectori S (sexual) P (paroxismal) Sch (Eului) C (de contact)

Factori h s e hy k p d m

X X

X X

X X X X X X X

X X X X X

X X X X

X X

X

+ -! - 0 - - 0 +

3/0 1/4 1/3 1/1 0/2 1/2 1/0 3/0 Obţinem 8 intervale ce corespund câte unei trebuinţe sau pulsiuni măsurate de test. Aceste trebuinţe sunt:

Vectorul S (sexual): 1. h = homosexualitate – se referă la nevoia de erotism, de mângâiere, de senzualitate. Cu cât oamenii aleg în test mai des această poză, cu atât această trebuinţă este mai intensă, mai frustrată (aceste fotografii sunt foarte feminizate, infantile). Vectorul S (sexual): 2. s = sadism – se referă la latura activă a personalităţii, la nevoia de a fi activ în relaţia cu celălalt, nevoia de a te impune, de a domina, de a te manifesta într-un mod masculin. Această trebuinţă declanşează comportamentele de

agresiune – în scop ofensiv/ defensiv, de cucerire – de a te impune în cadrul grupului. Cu cât oamenii aleg mai multe poze s, cu atât nevoia de activism, dominare este mai intensă. Fotografiile de sadici sunt nişte personaje foarte virile, o privire patrunzătoare, fruntea teşită, etc. Vectorul P (paroxismal): 3. e = epilepsie – se referă la tendinţa, trebuinţa de a-ţi controla furia, ostilitatea. Practic, modul în care reacţionează oamenii la fotografiile cu epileptici ne arată cât de bine sau cât de strict îşi cenzurează ostilitatea, cât de rigide sunt cenzurile etice. Vectorul P (paroxismal): 4. hy = isterie – se referă şi la nevoia de a te da în spectacol, de a-ţi afişa într-un mod cât mai exhibiţionist, provocator propriile emoţii. În lumea animalelor trebuinţa e regasită în comportamentele de curtare, astfel încât aspectul corporal să devină atractiv. La om această trebuinţă este nuanţată cultural, persoanele cu această trebuinţă crescută sunt teatrale, au nevoie de audienţă. Societatea acceptă sau codifică comportamentele de acest gen. Ex: obiectele de machiaj. Cu cât o persoana alege mai multe poze, cu atât manifestă un comportament mai teatral.

Vectorul Sch (Eului): 5. k = catatonie (o forma de schizofrenie) – se referă la nevoia indivizilor de a-şi inhiba sau reprima instinctele pentru a se adapta constrângerilor realităţii. O persoană care alege multe fotografii de catatonici, în special ca antipatice, este o persoană mai inhibată emoţional, care adoptă o tactică regresivă în sfera dorinţelor şi emoţiilor ei. Vectorul Sch (Eului): 6. p = paranoia – se referă la trebuinţa de a-ţi recunoaşte, de a-ţi conştientiza propriile instincte şi de a vibra emoţional la aceste dorinţe, instincte. Oamenii care aleg multe fotografii cu paranoici sunt oamenii mai afectivi rezonează mai emotional la mediu şi la propriile gânduri şi, în cazul în care sunt aleşi ca simpatici, este vorba de persoane care au nevoia de a-şi delimita propriile dorinţe, trăiri şi să le verbalizeze. Vectorul C (de contact): 7. d = depresie – se referă la nevoia de investiţii afective (de a investi emoţional) şi de a căuta relaţii afective. În lumea animală aceste trebuinţe declanşează nevoia de căutare de parteneri ca şi comportamentele de păstrare a acestora. Vectorul C (de contact): 8. m = manie – se referă la dorinţa de suport afectiv, de a te ataşa emoţiona l şi de a obţine plă cere şi sigura nţă din contactele cu ceilalţi. Oamenii care aleg multe fotografii de maniacali au frustrată această nevoie de ataşament sau apartenenţă şi au de fapt o nevoie intensă de independenţă emoţională (reprezintă nişte structuri orale – în sensul psihanalitic al termenului). Datele din tabelul de mai înainte sunt trecute în profil în următoarea formă: toate alegerile din coloana S (simpatice) se trec dea supra liniei orizontale; toate alegerile din coloana A (antipatice) se trec sub linia orizontală.

Reguli de scorare/verificare referitoare la aceste alegeri. Pentru a putea fi interpretate aceste semne e nevoie de 4 scoruri/coduri, fiecare cod fiind valabil pentru una din trebuinţe în funcţie de alegerile subiectului. Pentru 4 alegeri se pune un semn (!), pertru 5 două (!!) şi pentru 6 alegeri, trei semne (!!!). 1. Codul “+” – se acordă “+” atunci când pe o anumită trebuinţă avem cel puţin 2 alegeri simpatici dar maximum una antipatică sau nici una (2/0; 3/0; 4/0; 5/0; 6/0; 2/1; 3/1; 4/1; 5/1). Ex: h şi m sunt notate cu +. Semnul + ne arată că subiectul îşi acceptă sau îşi recunoaşte acea trebuinţă în forma ei naturală (neschimbată). Acea trebuinţă încearcă să se

exprime în comportament la modul natural. Ex: acest subiect care a dat reacţia h+ înseamna că îşi acceptă nevoia de senzualitate şi tandreţe şi, de altfel, având semnul m+ înseamnă că îşi acceptă şi nevoia de ataşament şi de suport afectiv. Aceste persoane sunt mai communicative, simt nevoia să-şi exprime afecţiunea vizavi de ceilalţi şi tind să fie sociabili. Când avem mai mult de 3 alegeri simpatici atunci acea trebuinţă se consideră frustrată şi se pune un semn de excla ma re lâ ngă semnul + (+!). O persoană care are h+! este o persoană a cărei trebuinţa de senzualitate este frustrată. 2. Codul “-“ – se acordă “-“ când pe o anumită trebuinţă ai cel putin 2 alegeri antipatice, dar cel mult una simpatică sau nici una. Reacţia “-“ înseamnă că subiectul îşi neagă sau îşi respinge acea trebuinţă în forma ei naturală. Ex: o persoană care îşi respinge trebuinţa “s” se manifestă invers de semnificaţia generală a trebuinţei, în loc să fie activă tinde să fie pasivă, dominantă/obedientă; îşi îndreaptă agresivitatea spre sine, adoptă un comportament contrar, masochist. Dacă avem mai mult de 3 alegeri cu “-“ pe o trebuinţă se pune semnul exclamării (s-!), adică îşi cenzurează, îşi inhibă impulsurile agresive pe care le îndreaptă către propria persoană (0/2; 0/3; 0/4; 0/5; 0/6; 1/2; 1/3; 1/4; 1/5).

3. Semnul “±” sau reacţia ambientală – se acordă “±” dacă pe o anumită trebuinţă avem cel putin 2 alegeri simpatice şi cel puţin 2 alegeri antipatice. În exemplul nostru nu avem reacţie ambientală. Reacţiile “±” ne arată că subiectul este nehotărât, indecis vizavi de acea trebuinţă – “să o a ccept sau să o reprim, să o neg?: ” ;“ să o la s să se exprime în forma ei naturală sau sub o altă formă?”. Exemplu: dacă o persoană ar avea la trebuinţa “e” o reacţie “±”, se interpretează astfel: “să-mi controlez furia sau să o la s să se acumulez e?” . Astfel de persoa ne oscilează frecvent între sentimente de furie urmate de sentimente de culpabilitate. Ex: un subiect are “h±” – “să-mi accept impulsurile erotice, senzuale sau să le resping?”. Apar frecvent la adolescenţi: îşi reprimă această energie pe care nu ştiu cum să o gestioneze; la adult: nu ştie cum să gestioneze aceste impulsuri; la o femeie: “să accept identitatea sexuală sau să o resping?” (2/2; 3/2; 4/2; 2/3; 2/4; 3/3). 4. Reacţia 0 sau reacţia nulă – se acordă semnul “0” dacă la o anumită trebuinţă ai maximum o alegere simpatică şi maximum o alegere antipatică. La trebuinţa “d” avem o reacţie “0”. Reacţiile “0” ne arată că trebuinţa respectivă este descărcată printr-un anumit comportament sau simptom. O reacţie “ 0 ”nu se spune cum s-a descărcat: în mod natural sau printr-un simptom. Orice trebuinţă poate avea o gamă foarte largă de manifestări: unele normale întâlnite în viaţa de zi cu zi, altele nevrotice, prin diverse simptome şi altele prin comportamente antisociale. (1/1; 1/0; 0/0; 0/1) Ex: “e0”, poate apărea în una din următoarele situaţii: când ai avut o ieşire de nervi (ai strigat la cineva, te-ai certat), la epileptici, după o criză, la modul nevrotic – poate semnala o criză de a stm, o migrenă puternică , o eczemă care-ţi apare peste noapte.

Ex: un subiect are reacţia “m0” – îşi descarcă mai des decât ceilalţi prin aşa-numitele comportamente orale această trebuinţă (la femei: dulciurile, la bărbaţi: alcoolul, fumatul excesiv, vorbitul excesiv, ingestia de droguri). Indivizii “m0” sunt mai imaturi. Interpretarea unui profil de test ţine cont nu numai de semnificaţia fiecărei trebuinţe luată separat ci şi de combinaţii între aceste trebuinţe. Ex: h+! s-! h+! – are o puternică nevoie de senzualitate şi tandreţe; s-! –a respins trebuinţa de a

fi activ, puternic în relaţia cu celălalt, adoptă un rol pasiv şi obedient; “ am o mare nevoie de senzualitate şi tandreţe dar de pe o poziţie masochistă”. O asemenea reacţie indică o structură puternic feminină, indiferent de sexul ei biologic; la un bărbat aceasta sugerează o identificare feminină şi o frustrare în nevoia de senzualitate şi un caracter masochist. O astfel de combinaţie apare şi în depresie, deoarece depresivul are o gândire autodistructivă, se autodevalorizează. Tehnica este folosită cel mai des în clinică pentru a evidenţia la care sunt şansele unui comportament disfuncţional sau dezadaptativ al pacientului, precum şi pentru a vedea care sunt frustrările lui majore, în ce sferă instinctuală. În afară de clinică, tehnica este foarte des folosită în psihologia judiciară, pentru că detectează foarte rapid atât potenţialul agresiv cât şi labilitatea cenzurilor educative (etice şi morale) ale subiectului. Testul este valabil şi pe persoane normale, deşi oamenii cu probleme de comportament dau profile mai spectaculoase. Cele 8 trebuinţe fac parte din bagajul genetic al omului. Comportamentele diferă prin intensitate şi modul de satisfacere a trebuinţelor. Nu este un test simplu, deoarece trebuie să combini trebuinţele. Aplicarea o singură dată a testului unei persoane ne oferă numai o imagine parţială, actuală a schemei instinctelor ei. De aceea, nu putem să tragem concluzii generale după o singură aplicare. Pentru a face acest lucru,testul trebuie aplicat de mai multe ori (6-10 ori) aceleiaşi persoane la interval de o zi.