DESCIFRĂRI ISTORICO-RELIGIOASE 

Michaela Al. Orescu 

            Înainte de mileniul al VII-lea, pelasgii concentraţi în spaţiul carpatic, după retragerea apelor în urma ultimei glaciaţiuni Würm, se răspândesc în Apusul şi nordul Europei, spre bazinul mediteranean, nordul Africii, Asia Mică, coasta de est a Mării Mediterane, Mesopotamia, sudul Mării Caspice. În jurul mileniului al V-lea, străbat sudul Mării Caspice, constituind, printre altele, ţinutul Aria, la sud de Bactria şi ajung la Indus, ca mesageţi. Numele arienilor semnifică „oamenii altarelor”. Ei au dus în India o civilizaţie europeano-ariană, cu o religie constituită încă de la Hermes, alterată prin ulterioare intervenţii datorate corpului sacerdotal, care a reconstituit panteonul, impunându-şi autoritatea.

            În Asia Mică, la sudul Mării Negre, se afla ţinutul Cappadociei (al cărui nume evoca Dacia), ţinut udat de râul Lycus, la est, şi ocupat de chaldei (Chaldeia-Dahae-Dahii, menţionaţi de Xenofon) cu aşezările: Amasia, Comana. Ţinutul udat de râul Halys găzduia oraşele: Trocmi, Pteria, Tavium, Eusebia, Cesarea; pe râul Sarus erau aşezările Adana şi Comana. Pe râul Orontes, hărţile antice menţionează: Apamea, Epiphania, Aradus, Arca, Hemesa, Samaria (localitate şi ţinut ulterior în conflict cu evreii (la est de care s-a dezvoltat Palmyra), Heliopolis, Damascus (fondat de Damas, fiul lui Hermes cu nimfa Halimede), şi mai la sud, Gadara, Gadir, Gades, nume celtice care îl invocă pe cel de pe coasta Spaniei, Cadix; de asemeni, localităţile: Bastra, Rabbat-Ammon (Amon fiind numele lui Uran), Hierosolyma (numele fiului lui Tiphon, care a întemeiat vechiul Ierusalim, fratele său Iudaios punând bazele Iudeei).[1]

            Pe coasta estică a Mediteranei aflăm pe hărţile antice aşezările: Myriandus, Chalcis, Pieria.

            Ţinutul Canaan, al cărui nume apare în una din Cărţile Sfinte ale evreilor: „Din Pentateuh face parte şi cartea lui Iosua Navi, carte care conţine istorisirea cuceririi de către evrei a „Ţării Canaanului”, la anul 1300 î.Hr., sub conducerea lui Iosua Navi”.[2]

            La est de Canaan se afla, înainte de sosirea evreilor, Galaad – ţinutul Galileii, cu aşezările: Capernaum şi Magdala, lângă Lacul Tiberiada (Marea Galileei), Cesarea, Dor şi Cana. La nord de Capernaum, aşezarea Rama (care evocă numele conducătorului pelasg care a cucerit, cu oamenii lui, India). La Dunărea de Jos au fost menţionaţi în izvoarele vechi arimii, ramii. Ptolemeu menţionează Ramidava, importantă cetate a Daciei Meridionale, cetatea ramilor şi a râmilor, aflată pe atunci în regiunea de astăzi a Buzăului.[3] De aşezarea Rama aflată la nord de Capernaum este legată profeţia proorocului Ieremia (31.15), prevestind fuga familiei sfinte în Egipt. La locul naşterii lui Iisus au venit magii chaldeeni de la Răsărit (Mesopotamia). În basilica Sant`Apollinaire Nuovo din Ravena există un mozaic ce reprezintă pe cei trei magi, purtând „căciuli dacice”. Prevestirea proorocului Ieremia spunea: „Un glas s-a auzit în Rama / plângere şi mari gemete: Rahila îşi plânge copiii...”

            La est, în ţinutul Galead, găsim aşezările: Gadara, Pella, Gilead, Getgal, la vărsarea Iordanului în Marea Moartă (Marea de Asfalt). La sudul Mării Moarte se află localitatea Arad; în deşertul Şur, unde a pribegit poporul israelit după fuga din Egipt, găsim pe hărţile antice aşezările: Gades-Barnea, Cades, Arad.

            În Mesopotamia (Ţara dintre Ape), în ţinutul udat de Eu-phrates, sunt menţionate aşezările: Metilene, Samosata, Orhoe, Edessa, Carrhae (carieni-pelasgi), Nicephorum, Europas, Bambyce, Hieropolis, Thapsacus, Resapha, Phaliga, Dura, Babilon, Borsippa şi teredon, la vărsarea Eufratului în Golful Persic.

            Pe Tigris au fost menţionate în hărţile antice aşezările: Amida, mai la vest de Dara, Nisibes, Antiochia, Mzgdonia, Larissa (nume de cetate pelasgă şi asemănător, nu întâmplător, numelui capitalei Tibetului, Larsa; mai târziu, cetate macedoneană), Arbela, Caene, Sumere, Opis, Sittace, Ctesiphon, iar la vărsarea Tigrului în Golful Persic, Alexandria şi Antiochia.

            Privitor la Mesopotamia, sumerienii, popor „euro-indian” care a intrat în istorie la 3500 î.Hr., venit peste vechii pelasgi, popor nesemitic trăitor iniţial în Babilonia, de la care ulterior babilonienii au preluat civilizaţia de moştenire pelasgică şi scrierea, a fost concluzia formulată de Jules Oppert, cercetător care a clarificat numele sumerienilor, după ce a cercetat această civilizaţie.

 

[1]               Plutarch, c. 31; N. Densuşianu, Dacia preistorică, p. 627.

[2]               S.A. Tocarev, Religia şi istoria popoarelor lumii, p. 344.

[3]               Ptolemeu, Geografia, lib. III,8,4; N. Densuşianu, Dacia Preistorică, p. 481; Biblia – Ieremia, 31.15;Atlas istoric F.M. Putzgers – Leipzig, 1934, p. 9-10, 38.