MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

„CPT. DUMITRU CROITORU” AL JUDEŢULUI SIBIU

LUCRARE DE ABSOLVIRE

AL CURSULUI DE CARIERĂ

ROLUL MANAGERULUI ÎN ACTIVITATEA DE

INVESTIGARE A CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR

PRODUCERII SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

DEFINITE DE „INCENDII”

COORDONATOR: Maior GIURGIU VIRGIL

CURSANT:

Plt.maj. BOGDAN IOAN

- SIBIU -

2009

2

INTRODUCERE

Importanţa cercetării situaţiilor de urgenţă definite de incendii şi explozii,

presupune un înalt grad de complexitate, determinat atât de faptul că aceasta

trebuie să găsească răspunsul la numeroase probleme care interesează mai multe

domenii bine definite între ele (tehnico – ştiinţific, organizatoric, juridic etc.),

cât şi de necesitatea soluţionării acestei sarcini printr-un volum apreciabil de

activităţi desfăşurate în direcţii diferite, cu folosirea unor procedee şi tehnici de

specializare avansate.

În prezenţa unora dintre cerinţele puse în faţa activităţii de cercetare a

incendiilor trebuie pornit de la dublul obiectiv pe care aceasta îl vizează, şi

anume :

- de a constitui, prin datele pe care le furnizează, un instrument eficient

pentru preîntâmpinarea repetării evenimentului;

- de a contribui la perfecţionarea activităţii de prevenire, a mijloacelor şi

metodelor de stingere (caracter preventiv).

În acest scop cercetarea urmelor incendiilor trebuie să determine nu numai

sursele de aprindere, ci toate elementele componente ale cauzei care a favorizat

producerea şi evoluţia lor, analizând şi motivaţiile de natură subiectivă sau

obiectivă (comoditate, neglijenţă sau alte mentalităţi înapoiate, supraîncărcarea

cu sarcini etc.) ale persoanelor implicate.

Pentru a furniza toate datele necesare perfecţionării măsurilor stabilite

prin diferitele reglementări în vigoare sau confirmării eficienţei măsurilor,

înscrise, cercetarea incendiilor trebuie să analizeze în totalitate complexul de

factori care au influenţat (accelerând sau inhibând) desfăşurarea proceselor de

ardere şi/sau au determinat propagarea incendiului, pierderi de vieţi omeneşti

sau valori mari ale pagubelor. Este evident că investigatorii nu trebuie să

neglijeze nici unul din aceşti factori, cunoscându-se faptul că precizarea poziţiei

factorului iniţial şi stabilirea în continuare a cauzei nu sunt, de cele mai multe

ori, posibile, fără descifrarea mecanismului proceselor de ardere şi fenomenele

ce le însoţesc, fără reconstituirea căilor şi a ordinii în care s-a propagat

incendiul, toate acestea strâns corelate cu acţiunea a diferiţi factori capabili să

accelereze sau să restrângă tendinţa de dezvoltare a incendiului.

Analiza desfăşurării în timp a procesului arderii pune, în faţa

investigatorilor, cerinţa constituirii materialului probatoriu care se prezintă

organelor judiciare să se pronunţe în temeiul unei depline cunoaşteri a tuturor

circumstanţelor care au condus la izbucnirea incendiului şi în care s-au

desfăşurat evenimentele.

Aceasta presupune, în primul rând, executarea tuturor activităţilor

desfăşurate pe parcursul cercetării numai cu respectarea strictă a normelor de

procedură penală şi de drept procedural, astfel încât să se evite orice posibilitate

de anulare a valorii probatorii a unei dovezi (asigurarea prezenţei martorilor

asistenţi la întreaga activitate de cercetare a locului incendiului şi, în special, la

constatarea şi prelevarea urmelor; consemnarea, cu respectarea normelor

stabilite a tuturor acţiunilor întreprinse şi a modificărilor aduse poziţiei iniţiale a

3

unor obiecte, ridicarea, numai cu aprobarea organelor de urmărire penală şi în

prezenţa acestora a oricăror urme, obiecte sau materiale etc.). De aici decurge

necesitatea unei temeinice pregătiri în domeniul respectiv a specialiştilor

pompieri care participă la cercetare, cât şi a unei strânse colaborări pe parcursul

lucrărilor cu organele de cercetare penală.

4

C U P R I N S

Pag.

INTRODUCERE 2

CUPRINS 4

CAPITOLUL I – DEFINIREA CONCEPTULUI ŞI CONSIDERAŢII

GENERALE

6

I. 1. Definirea conceptului de “manager”, “management”, “situaţie de urgenţă”,

“investigare cauze şi împrejurări”

6

I. 2. Noţiunea “a cerceta” şi caracteristicile ce le implică această activitate 9

I. 3. Sintagma “Incendiu” – Noţiuni introductive şi imperativul necesităţii

investigării ştiinţifice şi criminalistice a incendiilor şi exploziilor ca parte a

situaţiilor de urgenţă

11

I. 3.1. Fenomenul de ardere 11

I. 3.2. Fenomenul de aprindere 13

I. 4. Prevederi legale privind activitatea de investigare a cauzelor incendiilor –

Aspecte juridice

15

CAPITOLUL II – CAUZE ŞI ÎMPREJURĂRI ALE PRODUCERII

SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

19

II. 1. Ierarhizarea cauzelor şi împrejurărilor producerii situaţiilor de urgenţă

definite de incendii

19

II. 1.1. Cauze tehnice 21

II. 1.2. Cauze naturale 29

II. 2. Investigarea cauzelor tehnice ale incendiilor 32

II. 3. Explozia – O situaţie de urgenţă 34

II.4. Acţiuni intenţionate în producerea incendiilor (ARSON) 37

CAPITOLUL III – ETAPE ÎN DETERMINAREA URMELOR SITUAŢIILOR

DE URGENŢĂ DEFINITE DE INCENDII

40

III. 1. Clasificarea urmelor incendiilor 40

III. 2. Cerinţe privind investigarea urmelor incendiilor 42

III. 3. Activităţi parcurse pe timpul investigării urmelor incendiilor 44

III. 4. O nouă abordare a procedurii investigării cauzelor probabile de incendiu

prin cercetarea la faţa locului

46

III. 4.1. Aspecte generale 46

III. 4.2. Clasificarea cauzelor de incendiu 47

III. 4.3. Stabilirea cauzelor probabile de incendiu prin cercetare la faţa locului 48

III. 4.4. Metode şi procedee folosite în cercetarea incendiilor 62

III. 4.5. Particularităţi metodologice şi tehnice de identificare a cauzelor de

incendiu

64

CAPITOLUL IV – ROLUL MANAGERULUI ÎN ACTIVITATEA DE

INVESTIGARE A CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR PRODUCERII

SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ DEFINITE DE INCENDII

69

IV. 1. Managerul – Factor de decizie şi execuţie în investigarea cauzelor şi

împrejurărilor producerii situaţiilor de urgenţă

69

5

IV. 2. Reguli de urmat în investigarea cauzelor de incendiu 73

IV. 3. Cele mai eficiente metode şi procedee de investigare, cu fazele specifice

acestora

75

IV. 4. Cooperarea diferitelor organe în investigarea cauzelor de incendiu 79

IV. 5. Exploatarea rezultatelor obţinute în urma derulării procesului de

investigare a urmelor incendiilor

81

CAPITOLUL V – STUDIU DE CAZ 84

V. 1. Analiza situaţiilor de urgenţă generate de incendii produse în judeţul Sibiu

în anul 2008

84

V. 2. Raport de evaluare a unei intervenţii 89

V. 2.1. Raport de elavuare a incendiului produs la locuinţa lui BEŞLEAGĂ

DOREL din localitatea Tălmăcel, str. Râului, nr. 219, jud. Sibiu

89

V. 2.2. Fotografii judiciare 93

CAPITOLUL VI – CONSIDERAŢII PERSONALE ŞI CONCLUZII 96

BIBLIOGRAFIE 98

6

CAPITOLUL I

DEFINIREA CONCEPTULUI ŞI CONSIDERAŢII GENERALE

I.1. DEFINIREA CONCEPTELOR DE MANAGER, MANAGEMENT,

SITUAŢII DE URGENŢĂ, INVESTIGARE CAUZE ŞI ÎMPREJURĂRI

Omul, ca fiinţă inteligentă, a urmărit întotdeauna satisfacerea necesităţilor

proprii cu cheltuieli de muncă cât mai reduse.

Din cele mai vechi timpuri el a sesizat că acest lucru este posibil dacă se

asociază cu alţi semeni, dacă desfăşoară activităţi în comun, dacă se organizează

corespunzător pentru acest tip de activitate. Putem spune că din totdeauna

oamenii, în vederea satisfacerii unor nevoi sociale exprimate prin scopuri şi

obiective precise, au cooperat între ei, s-au constituit în colective de muncă, în

colectivităţi umane organizate, unde cei aflaţi în fruntea acestora îndrumau,

coordonau, dirijau şi controlau activităţile desfăşurate. Numai în acest fel se

obţineau şi se obţin rezultate superioare faţă de situaţia în care fiecare individ ar

lucra separat.

Activitatea de conducere a apărut odată cu primele forme de organizare

socială şi s-a dezvoltat concomitent cu procesul material şi spiritual al omenirii

constituind o componentă a oricărei activităţi colective. Ea are rolul de a asigura

conexiunea şi unitatea tuturor activităţilor umane desfăşurate în colectiv, de a le

coordona şi dirija în conformitate cu cerinţele funcţionării întregului sistem

social.

Desigur, aşa cum a apărut şi s-a manifestat, conducerea este o acţiune

practică care, este tot atât de veche precum civilizaţia umană. Ea se regăseşte

peste tot în societate, în economie, în politică, în armată, în poliţie, în justiţie,

s.a., respectiv în toate domeniile şi pe toate palierele societăţii.

Această acţiune practică este cunoscută astăzi sub denumirea de

management, iar cei care sunt specialişti în derularea ei, manageri. Cuvântul

management derivă din latinescul “manes”(mână) şi reprezintă ca expresie

literară “manevrare”, “pilotare”. Managerul este cel care se ocupă cu pilotarea,

cu conducerea, care participă nemijlocit la efectuarea acţiunii.

Gheorghe Macovei arată că managementul desemnează un sistem de

principii, de cerinţe şi reguli, precum şi talentul de a le aplica (Gheorghe

Macovei, Conducerea modernă, fundament al conducerii, Editura Junimea, Iaşi,

1983, pag.12).

Desigur, au fost date şi probabil se vor mai da definiţii managementului,

dar în ceea ce ne priveşte, considerăm că managementul, ca acţiune practică,

desemnează un sistem de principii, cerinţe, reguli şi metode de conducere

precum şi talentul de a le aplica. Cu alte cuvinte, managementul reprezintă un

complex de acţiuni desfăşurate cu scopul de a asigura funcţionalitatea normală,

eficientă a colectivităţilor umane organizate în ansamblul lor, cât şi a fiecărei

verigi structurale.

7

Managementul, în zilele noastre, nu poate fi privit numai ca activitate

practică, ca proces concret de raţionalizare şi eficientizare a muncii. El este şi

ştiinţa, respectiv ştiinţă a managementului, reprezentând un ansamblu de

concepte, metode şi mijloace de soluţionare a problemelor de conducere în toate

domeniile de activitate din societate, cuprinzând şi toate nivelurile

organizatorice ale acesteia. Ca teorie şi ştiinţă, managementul s-a născut în

secolul nostru, sintetizând tot ceea ce a acumulat omenirea în gândirea şi

practica conducerii.

Ştiinţa managementului presupune activitatea de sintetizare şi generalizare

a experienţei practice de conducere, căutare de idei noi, formulare de legi şi

principii de conducere, găsirea celor mai bune căi şi metode de conducere a

organizaţiilor umane. “ştiinţa managementului este o parte a cunoştinţelor

acumulate şi recunoscute, care sunt sistematizate şi formulate în

conformitate cu descoperirea adevărurilor generale sau acţiunea

legalităţilor generale” (G.H.Symonds, The Institute of Management Sciences,

Progres Report – Management Science, vol.3/1957, pag.27).

Managementul ştiinţific, conţine, nu numai o latură aplicativă ci şi una

creativă, aceasta din urmă generată de efortul de adaptare continuu a preceptelor

ştiinţifice, conducerii la realităţile concrete ale fiecărei organizaţii, de necesitatea

alegerii acelor metode şi tehnici furnizate de ştiinţa managementului, care să

corespundă specificului organizaţiei sau problemelor ce trebuie rezolvate.

Aşadar, conducerea ştiinţifică se prezintă ca un complex de acţiuni desfăşurate

cu scopul de a asigura funcţionalitatea normală, eficientă, atât a organizaţiei în

ansamblul ei, cât şi a tuturor structurilor organizatorice componente.

Considerată de către unii gânditori fie o “aventură” (M.Deobesse ), fie un

“mister” (G.Gusdor), educaţia reprezintă un fenomen social de o foarte mare

complexitate care nu va înceta niciodată să-şi afirme misterele şi dificultăţile,

chiar propria sa aventură, oferind astfel tuturor celor interesaţi de acest domeniu

al vieţii un orizont nelimitat de studiu şi cunoaştere. Domeniul cercetării

ştiinţifice s-a automatizat ca segment distinct al activităţii umane, având

caracteristici specifice pentru ştiinţele naturii şi pentru ştiinţele sociale. Prin

achiziţiile oferite de cercetare ştiinţele naturii se convertesc în tehnologii de

producţie materială, iar ştiinţele sociale “din ştiinţe ale existentului, care să

explice cum este lumea reală,(…) devin ştiinţe ale acţiunii, răspunzând la

întrebarea cum este realizabil profitul dorit“ (1, pag.8). Astfel, la tehnologia

fizică, chimică şi biologică se alătură o tehnologie socială şi umană, “o ştiinţă

dedicată transformării sociale“, adică “ingineria socială”(1, pag.18 ).

Latura cercetării ştiinţifice s-a impus în toate domeniile vieţii şi ale ştiinţei,

în special, în secolul- XX. Nici un stat nu-şi propune să neglijeze acest aspect şi,

chiar dacă ar face-o, imperative de natură practic-existenţială ar impune

cercetarea ca sector inevitabil al vieţii. Depăşindu-se stadiul discuţiilor despre

“ştiinţa pură“ sau despre “ştiinţa pentru ştiinţă“, în prezent, reţeaua de

cercetare ştiinţifică este tratată de pe poziţii egale cu alte ramuri ale sistemului

social, fiind considerată ”o componentă necesară” a acestui sistem (2,

pag.278).

8

În sensul Ordonanţei de Urgenţă nr. 21 din 15.04.2004, termenii şi

expresiile folosite în prezenta lucrare, au următorul înţeles:

- situaţia de urgenţă – eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar,

care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul

înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea

stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente,

alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi

mijloacelor implicate;

- amploarea situaţiei de urgenţă – mărimea ariei de manifestare a

efectelor distructive ale acesteia în care sunt ameninţate sau afectate viaţa

persoanelor, funcţionarea instituţiilor statului democratic, valorile şi interesele

comunităţii;

- intensitatea situaţiei de urgenţă – viteza de evoluţie a fenomenelor

distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate;

- starea potenţial generatoare de situaţii de urgenţă – complex de

factori de risc care prin evoluţia lor necontrolată şi iminenţa ameninţării ar putea

aduce atingere vieţii şi populaţiei, valorilor materiale şi culturale importante şi

factorilor de mediu;

- iminenţa ameninţării – parametrii de stare şi timp care determină

declanşarea inevitabilă a unei situaţii de urgenţă;

- starea de alertă – se declară potrivit ordonanţei de urgenţă şi se referă

la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire,

avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă;

- managementul situaţiei de urgenţă – ansamblul activităţilor

desfăşurate şi procedurilor utilizate de factorii de decizie, instituţiile şi serviciile

publice abilitate pentru identificarea şi monitorizarea surselor de risc, evaluarea

informaţiilor şi analiza situaţiei, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de

acţiune şi implementarea acestora în scopul restabilirii situaţiei de normalitate;

- monitorizarea situaţiei de urgenţă – proces de supraveghere necesar

evaluării sistematice a dinamicii parametrilor situaţiei create, cunoaşterii tipului,

amplorii şi intensităţii evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale acestuia, precum şi a

modului de îndeplinire a măsurilor dispuse pentru gestionarea situaţiei de

urgenţă;

- factor de risc- fenomen, proces sau complex de împrejurări congruente,

în acelaşi timp şi spaţiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri

de risc;

- tipuri de risc – incendii, cutremure, inundaţii, accidente, explozii,

avarii, alunecări sau prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor

construcţii, instalaţii ori amenajări, eşuarea sau scufundarea unor nave, căderi de

obiecte din atmosferă ori din cosmos, tornade, avalanşe, eşecul serviciilor de

utilităţi publice şi alte calamităţi naturale, sinistre grave sau evenimente publice

de amploare determinate ori favorizate de factorii de risc specifici;

- gestionarea situaţiilor de urgenţă – identificarea, înregistrarea şi

evaluarea tipurilor de risc şi a factorilor determinaţi ai acestora, înştiinţarea

factorilor interesaţi, avertizarea populaţiei, limitarea, înlăturarea sau

9

contracararea factorilor de risc, precum şi a efectelor negative şi a impactului

produs de evenimentele excepţionale respective;

- intervenţia operativă – acţiunile desfăşurate, în timp oportun, de către

structurile specializate în scopul prevenirii agravării situaţiei de urgenţă, limitării

sau înlăturării, după caz, a consecinţelor acesteia;

- evacuare – măsură de protecţie în cazul ameninţării iminente, stării de

alertă ori producerii unei situaţii de urgenţă şi care constă în scoaterea din zonele

afectate sau potenţial a fi afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice,

agenţi economici, categorii sau grupuri de populaţiei ori bunuri şi dispunerea

acestora în zone şi localităţi care asigură condiţii de protecţie a persoanelor,

bunurilor şi valorilor, de funcţionare a instituţiilor publice şi agenţilor

economici.

Principiile managementului situaţiilor de urgenţă sunt:

- previziunea şi prevenirea;

- prioritatea protecţiei şi salvării vieţii oamenilor;

- respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

- asumarea responsabilităţii gestionării situaţiilor de urgenţă de către

autorităţile administraţiei publice;

- cooperarea la nivel naţional, regional şi internaţional cu organisme şi

organizaţii similare;

- transparenţa activităţilor desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor de

urgenţă, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse;

- continuitatea şi gradualitatea activităţilor de gestionare a situaţiilor

de urgenţă, de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale până la nivelul

autorităţilor administraţiei publice centrale, în funcţie de amploarea şi de

intensitatea acestora;

- operativitatea, conducerea activă şi subordonarea ierarhică a

componentelor Sistemului Naţional.

I.2. NOŢIUNEA “A CERCETA” ŞI CARACTERISTICILE CE LE

IMPLICĂ ACEASTĂ ACTIVITATE

Verbul “a cerceta “ are ca înţeles primar faptul de a examina cu atenţie, a

observa, a controla, a studia sau a consulta, a căuta, a întreba sau a iscodi (3,

pag.140). Aceste sensuri se nuanţează specific în cadrul acţiunii de cercetare

ştiinţifică, în general, activitate care presupune câteva caracteristici:

- Existenţa unui obiect al cercetării, în sensul de fragment al realităţii

vizat prin scopul însuşi al cercetării (de exemplu: un incendiu este unul din

evenimentele de cercetare la faţa locului pentru cercetarea criminalistică).

- Desprinderea unei probleme concrete din universul posibil şi real al

obiectului de investigaţie pentru a se constitui în subiect determinant de

cercetare. În domeniul cercetărilor sociale (deci şi în cercetarea criminalistică),

interesul pentru o astfel de problemă concretă socială este motivată de

necesitatea îmbunătăţirii, a optimizării activităţii din domeniile vieţii sociale, fie

10

prin abandonarea unor elemente depăşite, fie prin introducerea altora noi.

În termeni foarte generali, Cătălin Zamfir consideră că o problemă socială

poate fi definită ca “un proces social, o caracteristică, o situaţie despre care

societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat” (1, pag.47).

Din acest mod de definire existenţa problemei sociale presupune două elemente

şi anume:

A) un obiect – “adică acel aspect, situaţie, proces care este

problematic, reprezintă, cu alte cuvinte, o sursă de dificultăţi şi asupra

căruia urmează a se acţiona pentru a fi schimbat într-un sens convenabil”.

B) conştientizarea dificultăţii legată de obiect, adică “respectivul aspect

de eliminat sau de realizat este pus ca problemă“ (1, pag.47). Formularea

teoretică a problemei depistate marchează trecerea acesteia în ipostaza de

“problematică”, la aceasta raportându-se cercetătorul pe parcursul întregii sale

investigaţii. Henri H.Stahl observă că în orice cercetare ştiinţifică avem de a face

cu două mari categorii de realităţi: realităţi concrete –“existând în afara

noastră şi independent de noi”; construcţiile mintale ale oamenilor “pe care le

elaborăm cu privire la realităţile puse în studiu“ (4, pag.71-72).

În investigaţiile cercetătorilor din sfera socialului o dificilă şi importantă

problemă este tocmai aceea a sesizării acestor două categorii de realităţi şi

păstrarea consecvenţei logice în abordarea fiecăreia în parte.

Sesizarea, spontană sau deliberată, a existenţei unei probleme în realitate

este posibilă “prin însăşi participarea noastră normală la viaţa socială de

toate zilele, care ne semnalează o serie de stări de lucruri, pe care le-am

dori mai bine cunoscute, ameliorate sau înlăturate” (4,pag.70).

Elaborarea unui demers, a unui drum specific, a unei metode pentru

abordarea problemei de cercetare stabilite. Pentru H.H.Stahl metoda este

”mersul sistematic al gândirii în operaţiunile sale de cunoaştere şi înţelegere

a realităţilor, în scopul dezlegării unor probleme teoretice şi practice” (4,pag.70), iar pentru J.Piaget ”faza ştiinţifică a cercetării începe (…) atunci

când, disociind ceea ce este verificabil, ceea ce poate fi numai reflectat sau

intuit, cercetătorul elaborează metode speciale, adaptate problemei sale,

care să fie în acelaşi timp metode de abordare şi de verificare “ (5,pag.36).

Cercetarea ştiinţifică în general are în zilele noastre unele însuşiri, calităţi,

care o impune ca pe o activitate modernă şi anume: abordarea inter şi

pluridisciplinară a problemelor, scurtarea drumului între înnoirea obţinută prin

cercetarea ştiinţifică şi aplicarea noului în practică, crearea unui instrument

tehnic de mare complexitate pentru apropierea obiectului investigat sau lucrul în

echipa de specialişti.

11

I.3. SINTAGMA „INCENDIU” – NOŢIUNI INTRODUCTIVE ŞI

IMPERATIVUL NECESITĂŢII INVESTIGĂRII ŞTIINŢIFICE ŞI

CRIMINALISTICE A INCENDIILOR ŞI EXPLOZIILOR CA PARTE A

SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

Noţiunea de incendiu este definită în dicţionarul limbii române astfel:

”Foc mare care cuprinde şi distruge parţial sau în totalitate o clădire, o

pădure, etc.” A încerca însă să rămânem la această definiţie pentru un fenomen atât de

complex cum este incendiu, înseamnă a nu ţine seama de toate elementele care

stau la baza acestui fenomen, ca: iniţierea, dezvoltarea şi lichidarea lui, precum

şi de consecinţele ce le pot cauza. Pentru a înţelege noţiunea de incendiu şi

modul de producere a acestuia este necesar să explicăm unele fenomene ca:

arderea, aprinderea, inflamarea, autoinflamarea, combustibilitatea şi sarcina

termică.

I.3.1. FENOMENUL DE ARDERE.

ARDEREA- ca fenomen fizic asociat unui incendiu, este o reacţie

exotermă a unei substanţe combustibile cu un comburant, însoţită, în

general de emisie de flăcări şi/sau incandescenţă şi/sau emisie de fum

(Grl.div. Ionel Crăciun şi Col.ing.(r) Pompiliu Bălulescu – Agenda Pompierului,

Editura Tehnică , 1993). În natură se cunosc substanţe care ard şi fără prezenţa

oxigenului din aer, de exemplu : clorura de azot, acetilena comprimată precum şi

alte substanţe compuse. Aceste substanţe, în anumite condiţii, pot să

explodeze cu degajare de căldură şi apariţia de flăcări.

Procesul de ardere este posibil numai dacă se întrunesc simultan, în timp

şi în spaţiu următoarele condiţii :

- existenţa substanţelor sau a materialelor combustibile;

- prezenţa substanţelor care întreţin arderea (oxigen, substanţe care cedează

oxigen);

- sursă de aprindere cu energie capabilă să realizeze temper. de aprindere.

Materialele combustibile trebuie să fie încălzite până la temperatura de

aprindere (aprindere spontană), pentru ca să ardă sau să susţină propagarea

flăcării.

Arderea ulterioară a combustibilului este determinată de căldura disipată

de flacără către procesul de piroliză sau vaporizarea combustibilului.

Arderea va continua până când :

- materialul combustibil este consumat;

- concentraţia carburantului devine mai mică decât minimul necesar

pentru a susţine arderea;

- pierderile de căldură sunt atât de mari încât nu se mai asigură căldura

necesară pentru piroliza în continuare a materialului combustibil;

- flăcările sunt inhibate chimic sau suficient răcite pentru a împiedica

desfăşurarea reacţiilor în continuare.

Arderea are loc, aproape întotdeauna, în fază gazoasă, amestecul aer-gaz,

12

combustibil în reacţie, cu emisie de lumină, constituind o flacără. Combustia

fără flacără a materialelor ce rămân în stare solidă în timpul reacţiei, chiar dacă

produsul arderii este parţial sau total un gaz, defineşte o ardere mocnită.

Lichidele nu ard ci numai vaporii acestora, care se formează în cantitate

suficientă abia după ce se depăşeşte temperatura de inflamabilitate. Substanţele

combustibile solide se aprind şi ard în general, mult mai greu decât cele gazoase

sau lichide, deoarece aprinderea lor necesită un aport mai mare de căldură din

exterior şi degajarea substanţelor volatile combustibile prin distilare se face

mai încet.

Cel mai important efect fizic produs în urma arderii este temperatura,

care creşte pe măsură ce arderea se intensifică .

În urma arderii rezultă produse de ardere (gaze de ardere şi, în cazul

arderii corpurilor solide, resturi minerale - cenuşă), precum şi o mare cantitate

de căldură disipată în mediul înconjurător. Dacă arderea nu este completă rezultă

fumul, un ansamblu fizibil de particule şi/sau lichide în suspensie în aer.

După viteza de reacţie, între oxigen şi combustibil, se pot deosebi : arderi

lente, normale (uniforme), rapide (explozii, deflagraţii) . Culoarea fumului este un indiciu al materialelor aflate în combustie

conform tabelului de mai jos.

Materiale şi substanţe

combustibile

Caracteristicile fumului

Culoare Miros Gust

Bumbac Brun-închis Specific Acrişor

Cauciuc Negru-brun Sulfuros Acid

Celuloid Cenuşiu-închis Specific Acid

Combinaţii de azot Galben-brun Iritant Acid

Fosfor Alb dens Usturoi Fără

Hârtie, paie, fân Galben-alb Specific Acrişor

Lemn Cenuşiu-negru Răşină Acrişor

Magneziu Alb Fără Metalic

Potasiu metalic Alb dens Fără Alcalin

Polistiren Negru închis Hidrocarburi Fără

Policlorură de vinil Cenuşiu închis Acid clorhidric Fără

Produse petroliere Negru Uleios Acrişor

Sulf Alb-negru Specific Acid

INFLAMAREA – este arderea rapidă a vaporilor proveniţi dintr-un

lichid combustibil. Pentru ca inflamarea să se poată produce este necesar să

se formeze la suprafaţa lichidului un amestec combustibil de vapori – aer şi

să existe o sursă de aprindere .

AUTOINFLAMAREA – este aprinderea vaporilor unui lichid

combustibil, fără ca aceştia să vină în contact cu o sursă de aprindere,

pentru aceasta fiind suficientă numai prezenţa aerului. Ea se produce în

condiţiile unei anumite cantităţi de vapori şi a realizării temperaturii de

13

autoinflamare. Temperatura de autoinflamare este temperatura minimă până la

care este necesar să se încălzească o substanţă combustibilă pentru a se produce

aprinderea amestecului de vapori - aer, fără a veni în contact direct cu sursa de

aprindere. Ea are o valoare întemeiată, oscilând între limitele largi, determinate

de presiunea vaporilor, concentraţia amestecului (raportul dintre vapori şi

oxigenul atmosferic).

COMBUSTIBILITATEA – este proprietatea pe care o au unele

corpuri de a arde în prezenţa oxigenului sau a aerului. Din acest punct de

vedere există trei grupe de combustibilităţi: incombustibile, greu combustibile

şi combustibile .

SARCINA TERMICĂ– de incendiu reprezintă cantitatea de căldură

exprimată în Kcal, degajată pe timpul arderii, pe unitate de suprafaţă

exprimată în Kg /m2, considerând materialele combustibile repartizate

uniform într-o încăpere. Deci sarcina termică este produsul dintre cantitatea

de material combustibil, exprimată în Kg/m2, şi puterea calorică exprimată în

Kcal/Kg, specifică fiecărui material.

Pentru definirea noţiunii de incendiu sunt necesare trei elemente:

- existenţa unei arderi scăpate de sub control;

- producerea de pagube materiale în urma arderii;

- necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere în vederea

întreruperii şi lichidării arderii.

Lipsind unul din aceste elemente, arderea nu poate fi considerată un

incendiu.

Incendiul este o ardere rapidă, declanşată cu sau fără voia omului,

scăpată de sub control, în urma căruia se produc pagube materiale şi

pentru a cărei întrerupere şi lichidare este necesară intervenţia cu mijloace

de stingere adecvate (Noţiuni de fizică şi chimie pentru pompieri - Col.ing. (r)

Pompiliu Bălulescu, N. Călinescu, C. Iorgulescu, V. Macriş, pag. 16 – 20).

Incendiul este deci, o însumare de procese fizice şi chimice care se

amplifică şi devin mai complexe pe măsură ce înaintează în timp. Principalul

fenomen este totuşi arderea unor materiale sau substanţe combustibile însoţite

de degajarea unei mari cantităţi de căldură.

I.3.2. FENOMENUL DE APRINDERE

APRINDEREA - sau iniţierea arderii se produce fie când substanţa sau

materialul combustibil vine în contact cu o sursă externă de căldură, fie datorită

unei surse de căldură internă.

Ca sursă externă de căldură se citează focul deschis, radiaţia termică,

scurtcircuitele, etc., iar ca surse interne – autoaprinderile. Acestea sunt de fapt şi

cauze ale incendiilor .

Aprinderea, ca şi arderea, are loc numai în stare gazoasă şi cu atât mai

uşor cu cât emanaţia de vapori şi de gaze începe la o temperatură mai joasă.

Aprinderea substanţelor combustibile are loc la o anumită temperatură denumită

temperatura de aprindere .

14

TEMPERATURA DE APRINDERE reprezintă temperatura cea mai

mică la care o substanţă combustibilă aflată în prezenţa aerului sau

oxigenului trebuie încălzită pentru ca arderea să continue de la sine , fără

încălzire exterioară, în contact cu o sursă de iniţiere (de tip scânteie

electrică, suprafaţă caldă ş.a) şi a arde în continuare după îndepărtarea

sursei, de la sine, fără aport de energie din exterior. Temperaturile de

aprindere a unor materiale solide sunt exemplificate în tabelul de mai jos :

Denumirea materialului Temp.de

aprind.(C)

Denumirea materialului Temp.de

aprind.(C)

Antracit 800 In fibre 345

Asfalt 400 Iută 254

Brad 225 Lignit 300-450

Bumbac cârpe 320 Magneziu 450

Bumbac fibre 200-220 Mangal 180

Bumbac ţesături 225 Molid 282

Cafea 400-450 Mătase fibre 279

Carpen 250 Mătase artificială 472

Carton 300-360 Naftalină 79

Catran 335 Paie 200-220

Cauciuc natural sintetic 250-450 Pene 500

Cărbune brun 250-300 Piele moale 400-450

Ceai 290 Pin 280

Celuloid 125-190 Pirită praf 401

Cânepă 215 Plută - plăci 260

Cocs metalurgic 620-770 Poliamide fibre 420

Celuloză 160-170 Poliamide praf 535

Celuloză praf 434 Polietilenă 341

Colofoniu praf 329 Policlorură de vinil 900

Coşuri nuiele 380 Poliesteri - fibră sticlă 390

Dinamită 180-200 Polimetacrilat 450

Fag 295 Porumb boabe 250

Făină de lemn 430 Praf puşcă 178-176

Făină de plută 210 Polistiren 340-345

Fân 205-210 Poliuretan spumă 310

Fosfor alb 45 Rumeguş fag 396

Fosfor roşu 240 Rumeguş molid 445

Funingine 900 Stejar 340

Grafit 850 Sulf 207

Grăsime animală 340-450 Tanin pulbere 512

Hamei 250-300 Trotil 240-300

Hârtie 185-363 Turbă 230

Huilă 400-500 Tutun, tutun frunze 175-393

In 232 Zahăr praf 377-410

15

I.4. REGULI ŞI PREVEDERI LEGALE PRIVND ACTIVITATEA DE

INVESTIGARE A CAUZELOR INCENDIILOR – ASPECTE

JURIDICE

Activitatea de cercetare a cauzelor şi împrejurărilor producerii incendiilor

este reglementată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor

nr.1134/2006 pentru aprobarea ,, Regulamentului privind planificarea,

organizarea, desfăşurarea şi conducerea acţiunilor de intervenţie ale

serviciilor de urgenţă profesioniste’’ regulament care la articolul 35 litera m

stipulează că: ,,Stabilirea cauzei producerii evenimentului şi condiţiilor care

au favorizat evoluţia acestuia cuprinde acţiunile şi activităţile desfăşurate în

scopul procurării, analizării şi exploatării datelor, informaţiilor şi

problemelor de orice natură, aprecierii corecte a elementelor care au

determinat producerea evenimentului şi identificarea condiţiilor care au

favorizat evoluţia acestuia. In baza prevederilor O.M.A.I. nr. 1134, prin Ordinul Inspectorului

General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă nr.1146/I.G. din

28.10.2008, a fost aprobată ,, Dispoziţiile tehnice de elaborare a

documentelor de pregătire, organizare, conducere, desfăşurare, evidenţă,

analiză, evaluare şi raportare a acţiunilor de intervenţie ale serviciilor

profesioniste pentru situaţii de urgenţă,,.

Conform prevederilor art. 58 din ordinul mai sus menţionat ,,

Raportul de evaluare a intervenţiei se întocmeşte de unitate/grup de

intervenţie şi se înaintează la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în

termen de 20 de zile de la desfăşurarea acţiunii de intervenţie, care a pus

probleme prin natura produselor periculoase, consecinţele asupra populaţiei,

bunurilor şi mediului, dificultăţi întâmpinate în folosirea tehnicii, complexitatea

evenimentului’’. Raportul de evaluare se va redacta explicit, pe momente de

desfăşurare a intervenţiei şi va cuprinde toate informaţiile necesare pentru

decelarea unor concluzii care să conducă la perfecţionarea activităţilor de

organizare, pregătire şi desfăşurare a intervenţiilor.

Raportul de evaluare a intervenţiei, de regulă, cuprinde:

a) data şi ora producerii evenimentului;

b) adresa, denumirea şi destinaţia obiectivului unde s-a produs

evenimentul şi în ce a constat acesta;

c) datele generale despre obiectiv (principalele date privind construcţiile

şi instalaţiile, procesul tehnologic, evenimentul produs şi condiţiile de

desfăşurare a intervenţiei);

d) observarea, anunţarea şi modul de acţiune a primei intervenţii;

e) cauza şi împrejurările producerii evenimentului (condiţiile

hidrometeorologice, existenţa şi starea surselor de alimentare cu apă şi a

instalaţiilor speciale, existenţa rezervei de substanţe de intervenţie şi mijloace de

protecţie individuală);

f) intervenţia subunităţii (subunităţilor) – concluzii privind cunoaşterea

obiectivului, a raionului de intervenţie şi modul de realizare a dispozitivului de

16

intervenţie; concluzii privind modul de executare a atribuţiilor de personalul

gărzii (gărzilor) de intervenţie;

g) intervenţia unităţii;

h) concluzii privind logistica intervenţiei şi funcţionarea autospecialelor,

utilajelor, accesoriilor şi mijloacelor de protecţie;

i) aprecierea intervenţiei;

j) consecinţele evenimentului;

k) măsurile întreprinse pentru înlăturarea neregulilor constatate pe timpul

intervenţiilor;

l) concluzii şi învăţăminte desprinse în urma desfăşurării acţiunilor de

intervenţie;

m) propuneri de completare şi modificare a actelor normative interne

(protocoale, ordine, proceduri etc.);

n) propuneri de recompensare a personalului implicat;

o) scheme cu prezentarea situaţiei iniţiale şi a celor intermediare, pe

parcursul desfăşurării acţiunilor de intervenţie.

A) ASPECTE JURIDICE - conform reglementării legii penale,

incendiul reprezentă mijlocul prin care pot fi comise acte de diversiune,

distrugeri de bunuri şi valori, ori este un efect al neglijenţei în serviciu.

Obiectivul juridic al acestor infracţiuni intenţionate sau din culpă, îl

constituie relaţiile sociale care ocrotesc bunurile, valorile, viaţa şi integritatea

persoanelor fizice, iar obiectul material îl constituie însuşi bunurile ori valorile

asupra cărora făptuitorul îşi exercită acţiunea ori infracţiunea ilicită.

Latura obiectivă constă în aprinderea de bunuri ca urmare a unor acţiuni

ori infracţiuni ale unor persoane fizice.

Latura subiectivă, în cazul infracţiunilor intenţionate, constă în intenţia

directă a subiectului de a distruge ori degrada un bun, care săvârşind incendierea

doreşte şi acceptă întru totul urmările faptei sale.

În cazul infracţiunilor din culpă ce se pot săvârşi prin incendiu, latura

subiectivă constă în însăşi vina subiectului manifestată sub forma nesocotinţei,

imprudenţei, neprevederii urmărilor faptei sale.

Legea penală prevede că prin incendiu se pot săvârşi următoarele

infracţiuni:

- actele de diversiune prevăzute la art.163 din Codul Penal;

- distrugerea şi distrugerea calificată prevăzută la art.218 din Codul Penal;

- distrugerea în paguba avutului public prevăzută la art.231 din Codul

Penal;

- distrugerea din culpă prevăzută la art.219 din Codul Penal;

- distrugerea din culpă în paguba avutului public prevăzută de art.232 din

Codul Penal;

- neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 din Codul Penal.

17

B) INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE CU INTENŢIE - actele de diversiune

comise prin incendii, sunt considerate ca o infracţiune îndreptată împotriva

securităţii statului, se săvârşesc întotdeauna cu intenţie şi pot fi constatate şi de

lucrătorul de poliţie, care are însă datoria de a trimite de îndată lucrările ce le-a

întocmit procurorului ce exercită supravegherea, în vederea sesizării organelor

de cercetare competente să soluţioneze cauzele penale respective.

O altă infracţiune este cea prevăzută de art. 271 din Codul Penal, din

conţinutul căruia rezultă că se poate săvârşi şi prin incendiere, având ca urmări

distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun

aparţinând altuia.

Sfera bunurilor asupra cărora se pot răsfrânge activităţile ilicite ale

subiectului nu este limitată de legiuitor.

Considerând că nu toate distrugerile reprezintă acelaşi pericol social,

legea penală stabileşte bunurile pentru a căror distrugere ori degradare

făptuitorul va fi sancţionat cu o pedeapsă mai aspră. Aceste bunuri sunt:

cablurile telefonice, telegrafice sau înalta tensiune ori conductele petroliere,

precum şi bunurile ce au o deosebită valoare artistică, ştiinţifică, arhivistică ori

socială.

Referindu-se la incendiu ca mijloc întrebuinţat de făptuitori la producerea

distrugerii, legea tratează problema ca agravantă, prevăzând în acest caz o

pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare, aceasta însă cu condiţia ca prin folosirea

incendiului să fi rezultat un pericol public. Situaţia este aceeaşi chiar când

bunurile asupra cărora s-a exercitat acţiunea distrugătoare aparţin însăşi

făptuitorului.

Pericolul public este de fapt o stare de primejdie iminentă ce poate

periclita situaţia unor bunuri - altele decât cele afectate direct de incendiu – sau

vieţi omeneşti. El trebuie apreciat de la caz la caz, ţinându-se seama de locul

unde s-a produs fapta, de urmările produse sau ce se puteau produce şi chiar de

însăşi ameninţarea iminentă, directă, a unor bunuri sau valori aparţinând

avutului public sau personal al cetăţenilor ce se aflau în vecinătatea celor

incendiate.

O altă infracţiune de acest gen, prevăzută separat de legea penală, este

distrugerea calificată, pentru existenţa căreia se cere ca după comiterea

acţiunilor de distrugere, degradare sau aducere în stare de neîntrebuinţare a unui

bun, să se fi produs consecinţe deosebit de grave ori chiar un dezastru. Prin

consecinţe grave sau consecinţe deosebit de grave legea (art.146 din Codul

Penal), înţelege situaţia când prin infracţiune s-au produs pagube materiale mari,

care au avut repercursiuni asupra realizării planului de stat sau al unităţii, au

produs o stânjenire importantă activităţii unităţii ori au cauzat alte asemenea

urmări). Termenul “dezastru“ (art.281 al.2 din Codul Penal), constă în

distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau

persoane ori a unor instalaţii sau lucrări şi care au avut ca urmare moartea sau

vătămarea gravă a integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane.

Trebuie reţinut că distrugerea calificată se poate produce atât în domeniu

particular cât mai ales în domeniul avutului public.

18

Lucrătorul de poliţie aflat în faţa unui caz de distrugere intenţionată

săvârşită prin incendiere trebuie să administreze asemenea probe care să

dovedească, pe de o parte, intenţia făptuitorului şi activităţile pe care acesta le-a

întreprins, iar pe de altă parte, bunurile şi valorile asupra cărora s-a răsfrânt

acţiunea prin distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare.

In activitatea de cercetare şi stabilire a cauzelor producerii incendiilor se

are în vedere şi prevederile unor hotărâri ale Guvernului şi acte normative care

reglementează activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor cum ar fi:

- Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;

- HGR 786/2002 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele

de prevenire şi stingere a incendiilor;

- H.G.R. nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii, instalaţii

tehnologice şi alte amenajări care se supun avizării şi /sau autorizării p.s.i.;

- O.M.A.I. nr.163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare

împotriva incendiilor;

- O.M.A.I. nr.1312/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare

şi autorizare privind prevenirea şi stingerea incendiilor;

- O.M.A.I. nr. 712/2005, modificat prin O.M.A.I. 786/2005 pentru aprobarea

Dispoziţiilor Generale privind instruirea salariaţiilor în domeniul situaţiilor de

urgenţă.

In întreaga economie naţională, pe ramuri de producţie, există ordine şi

instrucţiuni care stabilesc reguli ce trebuie respectate în vederea prevenirii şi

stingerii incendiilor.

In cursul cercetării incendiilor trebuie urmărit modul în care prevederile

acestor acte normative au fost respectate, pentru a putea stabili vinovăţia sau

nevinovăţia persoanelor implicate în cauză.

19

CAPITOLUL II

CAUZE ŞI ÎMPREJURĂRI ALE PRODUCERII SITUAŢIILOR DE

URGENŢĂ

II.1. IERARHIZAREA CAUZELOR ŞI IMPREJURĂRILOR

PRODUCERII SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ DEFINITE DE INCENDII

O corectă identificare a surselor de aprindere şi deci a stabilirii cauzelor

de incendiu, permite statistici reale cu consecinţe importante la nivel macro şi

microsocial.

Astfel, evidenţierea corectă a celor mai frecvente cauze de incendiu,

dinamica acestora, repartizarea pe ramuri de activitate (industrie, comerţ,

transporturi, agricultură, etc.), influenţa factorilor sezonieri geografici sau de

timp (oră din zi, zi de odihnă sau muncă), ş.a., asigură:

- compararea incendiilor cu alte evenimente negative (catastrofe,

cutremure, accidente industriale);

- perfecţionarea permanentă a legislaţiei de prevenire şi stingere a

incendiilor, elaborarea unor norme şi regulamente eficiente şi echilibrate;

- dezvoltarea unor programe educaţionale adecvate, mai ales pentru

situaţii social-economice, momentane cu implicaţii negative (de exemplu: iarna -

creşte numărul incendiilor datorate mijloacelor de încălzire; lipsa în unele

perioade a buteliilor cu gaze comprimate de pe piaţă, favorizează incendii

datorate improvizaţiilor), inclusiv prevenirea unor acte antisociale de tip

ARSON;

- identificarea produselor şi echipamentelor de prevenire şi stingere a

incendiilor (detectoare, stingătoare, centrale de semnalizare, instalaţii de

stingere, ş.a.) cu funcţionare necorespunzătoare şi luarea măsurilor adecvate faţă

de producători;

- elaborarea unor măsuri speciale pentru imobile sau incinte cu aglomerări

de persoane sau bunuri de mare valoare;

- fundamentarea studiilor de risc de incendiu;

- identificarea obiectivelor pentru perfecţionarea concepţiei şi tacticii de

prevenire, antrenament şi intervenţie a pompierilor.

În funcţie de cauzele care le determină incendiile pot fi clasificate în trei

mari categorii (C. Suciu – Criminalistica, ediţia 1972, pag. 322-333; I. Mircea –

Criminalistica, ediţia 1978, pag. 99-101; E. Stancu - Criminalistica, ştiinţa

investigării infracţiunilor, editura Tempus S.R.L. Bucureşti 1992 ):

- incendii provocate de cauze naturale;

- incendii provocate de cauze tehnice (accidentale );

- incendii provocate premeditat.

Această categorisire este discutabilă, deoarece la rândul lor şi anumite

incendii ”naturale”, după această clasificare (autoaprinderi, descărcări electrice,

razele solare, electricitatea statică etc.), pot implica vinovăţia unor persoane

datorită depozitării necorespunzătoare a materialelor, neluării măsurilor pentru

protecţie împotriva descărcărilor electrice din atmosferă, etc.

20

Pe de altă parte considerăm că nu se pot grupa cauze care nu sunt naturale

şi nici nu sunt urmarea unei neglijenţe sau intenţii cum ar fi de exemplu: ruperea

bruscă a unei conducte de benzină, ca urmare a unui defect de construcţie şi care

poate incendia o suprafaţă mare dintr-o secţie de producţie.

Urmările lăsate de incendiu prezintă uneori o mare asemănare, nefiind

specifice, în cele mai multe cazuri, unei grupe aparte. Astfel, în caz de

autoaprindere putem avea de-a face cu un incendiu accidental, în situaţia în care

nu se cunoşteau posibilităţile de autoaprindere a substanţei respective, sau putem

avea un incendiu provocat din neglijenţă, în cazul în care se cunoşteau

posibilităţile fizico-chimice ale substanţei şi nu s-au luat măsuri de prevenire

deja stabilite.

Furtunile, inundaţiile, cutremurele, chiar şi animalele pot crea condiţii

favorabile pentru apariţia unor cauze de incendiu, cum ar fi: arcuri şi scântei

electrice, reacţiile unor substanţe cu apa etc. Din aceste motive studierea

cauzelor de incendiu va trebui să se facă pe două grupe :

- cauze tehnice de incendiu, care cuprind cauze şi împrejurări

cunoscute în general şi faţă de care sunt prevăzute, în majoritatea cazurilor,

măsuri specifice de prevenire ;

- incendii provocate intenţionat.

Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le-au produs se poate

face în funcţie de elementele obligatorii menţionate la capitolul I.3.1, alin.3.,

dar, în cele mai multe cazuri, se optează pentru analiza naturii surselor de

aprindere.

Astfel, se pot deosebi următoarele categorii:

Surse de aprindere cu flacără:

- focul în aer liber;

- flacără (chibrit, lumânare);

- flăcări de la aparate termice.

Surse de aprindere de natură termică:

- obiecte incandescente (ţigară, topituri metalice, becuri şi

proiectoare electrice, jar, cenuşă, zgură de la aparate de încălzit, particule

incandescente de la sudură, ş.a.);

- căldură degajată de aparate termice (casnice, industriale);

- efectul termic al curentului electric;

- coşuri defecte şi necurăţate (fisuri, scântei, etc.);

Surse de aprindere de natură electrică:

- arcuri şi scântei electrice;

- scurtcircuit (echipamente, cabluri, ş.a.);

- electricitate statică;

Surse de aprindere spontană:

- aprindere spontană de natură chimică (inclusiv reacţii chimice

exoterme);

- aprindere spontană de natură fizico-chimică;

- aprindere spontană de natură biologică;

Surse de aprindere de natură mecanică:

21

- scântei mecanice;

- frecare;

Surse de aprindere naturale:

- căldură solară;

- trăsnet;

Surse de aprindere datorate explozivilor şi materialelor incendiare;

Surse de aprindere indirecte (radiaţia unui focar de incendiu, flacăra

unui amestec exploziv, ş.a.);

Incendii de tip arson, ale căror surse de aprindere utilizate de regulă de

incendiatori, se regăsesc în categoriile anterioare.

Explozia, ca fenomen tehnic distinct, trebuie tratată ca împrejurare

declanşatoare a incendiului şi nu ca sursă de aprindere.

II.1.1. CAUZE TEHNICE

1. SURSE DE APRINDERE CU FLACARĂ

Formele sub care se manifestă focul deschis şi prin care poate genera

incendii sunt: flacăra de chibrit, de lumânare, de lămpi de gătit şi lămpi de

iluminat cu petrol, focurile făcute în aer liber, flacăra de la sudură oxiacetilenică,

de la lămpile de lipit şi altele.

Din punct de vedere chimic flacăra este o masă de gaze care dezvoltă

lumină şi căldură ca urmare a unor reacţii chimice foarte exoterme (P.Bălulescu

– Cauzele tehnice ale incendiilor şi prevenirea lor).

Căldura de reacţie, ca sursă de aprindere, constituie, de cele mai multe ori,

cauza unor incendii. Flăcările se produc în urma combinării gazelor din cauza

reacţiilor puternice exoterme cum sunt de obicei combinările combustibililor cu

aerul sau cu oxigenul.

Se întâlnesc cazuri în care şi substanţele necombustibile reacţionează cu

anumite gaze, de exemplu: clorul cu hidrogenul, clorul cu fosfatul, în ambele

cazuri producându-se flăcări.

Ceea ce trebuie reţinut este faptul că flăcările constituie rezultatul exclusiv

al arderii gazelor.

Flăcările degajate pe timpul incendiului au temperatura cuprinsă între 700

– 1000 0 C, iar în unele cazuri pot ajunge la 1500

0 C. Temperatura de aprindere

a unei ţigări ce arde mocnit în aer liber este de aproximativ 650 –750 0C.

În cazul unui tiraj prelungit s-a ajuns la 771 0C. La majoritatea

materialelor combustibile incendiul nu se poate declanşa prin simplul contact cu

o ţigară în stare de incandescenţă, decât dacă există o fază intermediară a unei

arderi mocnite, aceasta constituind de fapt o caracteristică a unui astfel de

incendiu.

Faza de mocnire este de ordinul orelor. Cercetările efectuate în străinătate

cu privire la producerea şi propagarea incendiilor mocnite la materialele aflate

fie sub formă de particule, fie în vrac, de la ţigările aprinse, confirmă acest lucru.

Investigatorul la incendiile care au drept sursă de aprindere - flacăra,

trebuie să urmărească:

22

- verificarea existenţei mijloacelor care utilizează flacăra sau care

pot în anumite condiţii, să formeze flacără (aparate de sudură, facle, cuptoare,

aparate de gătit, aparate de iluminat, aparate de laborator, ş.a.).

- verificarea existenţei în zonă, înaintea incendiului, a unui foc în

aer liber (din declaraţiile unor martori);

- examinarea urmelor şi resturilor rămase de la mijloacele care

utilizează flacără;

- determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor

şi substanţelor aflate în zona incendiului, a gradului lor de uscăciune

(deshidratare);

- evaluarea temperaturii flăcărilor, în funcţie de temperatura de

ardere a combustibilului, de mărimea flăcării rezultate la ardere, precum şi de

căldura pierdută prin radiaţie sau consumată de către produsele de ardere;

- verificarea efectuării unor ignifugări în zona afectată de incendiu;

- compararea căldurii de reacţie a flăcării cu temperatura sau

energia minimă de aprindere a materialelor şi substanţelor combustibile aflate în

zona de incendiu;

- studierea condiţiilor de microclimat sau a situaţiei meteorologice.

De exemplu, arderea mocnită a 24 grame smocuri de bumbac cu fibre

scurte după aprinderea de la ţigară a durat o oră; o grămadă de 61 grame

rumeguş cu umiditatea de 7% şi densitate de 0,15 a ars mocnit 3 ore.

Din cauza ţigărilor aruncate la întâmplare se produc multe incendii. Se

citează, de exemplu, incendiu de la o şcoala din Chicago produs la 01.12.1958,

care a costat viaţa a 95 de persoane din care 92 copii şi a răscolit opinia publică

mondială. Punctul de iniţiere a incendiului a fost locul de lângă scara aripii de

nord , unde erau depozitate deşeuri de materiale uşor combustibile (ziare vechi,

arhivă, tapete etc.). Aceste materiale uşor combustibile lăsate din neglijenţa

conducerii şcolii şi a îngrijitorului au fost aprinse de la ţigara unui elev care

fuma pe ascuns.

Lăsarea lumânărilor aprinse şi nesupravegheate constituie altă împrejurare

în care s-au produs o serie de incendii.

Astfel, a izbucnit un incendiu la magazinul universal din comuna Sîneşti

judeţul Ialomiţa. Gestionarul raionului de alimente obişnuia să vândă produse şi

după ora închiderii magazinului. Pentru că unicul bec din această parte a

magazinului nu asigura o bună vizibilitate până în partea din spate, unde se afla

magazia de mână, acest lucru fiind împiedicat şi de o perdea de doc ce despărţea

magazinul de aceasta, se folosea în multe cazuri de o lumânare. S-a presupus că

în seara izbucnirii incendiului gestionarul a folosit din nou lumânarea pe care a

uitat-o aprinsă şi de la care s-au incendiat materialele combustibile din

apropiere.

2. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ TERMICĂ.

Dintre corpurile supraîncălzite care pot genera incendii se exemplifică:

coşurile supraîncălzite, de cele mai multe ori ca urmare a unor defecte de

construcţie, sobe de tablă, instalaţii de încălzire centrală cu aburi, radiatoarele

23

electrice utilizate la crescătoriile de animale, aparate electrice de încălzit şi

lămpile electrice de puteri mari.

Transmiterea căldurii de la aceste corpuri la alte corpuri pe care în

anumite condiţii le incendiază se face prin radiaţie, conductibilitate sau

convecţie în cazul transmiterii căldurii de la un corp la altul prin

conductibilitate, căldura se propagă din particulă în particulă în interiorul

aceluiaşi corp în masa căruia există diferenţe de temperatură. în corpuri diferite

căldura se propagă numai atunci când sunt în contact. Conductele, barele şi

grinzile metalice încălzite puternic degajă o cantitate de căldură suficientă

pentru a aprinde substanţele şi materialele combustibile cu care vin în contact.

Se citează cazuri când o conductă încălzită în timpul unui incendiu declanşat la

subsolul unei clădiri, poate să aprindă materialele combustibile de la parter sau

de la etajul I, chiar dacă există planşee din beton armat. Căldura transmisă prin

conductibilitate face ca temperatura conductei, la o distanţă de câţiva metri de

sursă să fie superioară temperaturii de aprindere a anumitor materiale

combustibile.

Transmiterea căldurii prin convecţie se produce numai la lichide şi gaze,

energia termică transmiţându-se prin deplasarea particulelor de lichide sau gaze

încălzite.

Gazele încălzite la temperaturi ridicate pot aprinde substanţe

combustibile. Gazele calde rezultate din arderea unor materiale combustibile sau

aer cald folosit în special la uscătorii pot constitui surse de incendiu.

Investigatorul, la incendiile cu sursa de aprindere de natură termică,

trebuie să urmărească:

- existenţa şi starea tehnică a instalaţiilor, aparatelor termice sau

electrice de încălzit;

- determinarea modului de transfer şi acumulare a căldurii;

- stabilirea combustibilului utilizat în aparatele termice;

- examinarea urmelor şi resturilor provenite de la obiectele

incandescente (jar, cenuşă, becuri, proiectoare, ţigări, etc.);

- determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor

combustibile amplasate în apropierea sursei de aprindere;

- compararea temperaturii de aprindere a substanţelor combustibile

cu temperatura sursei de aprindere;

- efectuarea de măsurători experimentale;

- reconstituirea situaţiei investigate.

În cazul în care pe parcursul coşurilor pentru evacuarea fumului există

fisuri care permit ieşirea gazelor destul de fierbinţi (459 0

C) în încăperi, poduri,

etc., se pot provoca incendii.

Radiaţia termică transmisă în cazul unor surse puternice de căldură ca:

sobe metalice, burlane de tablă, coşuri de fum deteriorate, poate aprinde

materialele combustibile existente la anumite distanţe de aceste surse.

În astfel de condiţii a izbucnit un incendiu la podul imobilului numitului

C.D din localiatea Orlat, din cauza unui coş de fum necurăţat.

La ora izbucnirii incendiului ( 03,40 ) mijlocul de încălzire (sobă cu

24

acumulare de căldură) nu era în funcţiune .

Excluzând de la început cauze care nu justificau a fi analizate (descărcări

electrice, sudură, autoaprindere etc.),s-a ajuns la concluzia luării în considerare a

următoarei cauze: coş defect; argument: observarea incendiului la acoperiş în

zona coşului de evacuare a fumului, de către mai mulţi martori oculari.

Sobele supraîncălzite constituie de asemenea un real pericol de incendiu,

de cele mai multe ori incendiul producându-se prin transmiterea radiaţiei termice

la materialele combustibile înconjurătoare. Astfel, locuinţa lui N.P. din comuna

Strejeşti, judeţul Vâlcea, a ars în proporţie de 50% datorită faptului că acesta

utiliza pentru încălzire o sobă metalică alimentată cu motorină, care nu mai

funcţiona la parametrii proiectaţi. N.P. a plecat de acasă şi a lăsat funcţionând

această sobă care s-a supraîncălzit şi astfel a făcut să se aprindă elementele

combustibile din jur (covor, mobilă) producând incendierea camerei şi mai apoi

o parte din locuinţă până când incendiu a fost observat.

Ulterior N.P. a recunoscut că soba cu pricina se mai încinsese de câteva

ori, neproducând însă aprinderea unui material .

În momentul lichidării incendiului s-a putut observa că nu soba a fost cea

care a luat foc şi că aceasta a transmis o mare cantitate de căldură elementelor

care au înconjurat-o iar acestea s-au aprins.

Aparatele electrice de încălzit şi lămpile incandescente, prin

supraîncălzirea lor, pot aprinde materialele combustibile din apropierea lor.

Referindu-se la un fier de călcat electric care nu este prevăzut cu regulator de

temperatură, după câteva ore de funcţionare ajunge la roşu. în asemenea situaţii

incendiile izbucnesc cu siguranţă.

Datorită faptului că talpa fierului de călcat permite accesul aerului numai

pe margini care sunt încălzite mai puţin decât mijlocul, incendiu nu se poate

produce imediat.

Totuşi se produce o ardere mocnită, masa lemnoasă se carbonizează şi se

perforează.

Incendiul se declanşează de cele mai multe ori abia în momentul în care

aerul pătrunde liber la părţile incandescente apărute după arderea mocnită

lemnului.

Un fier de călcat uitat în priză a provocat incendiul care a izbucnit la

Cooperativa ,,Confecţia” din municipiul Ploieşti. Din expertiza făcută de

organele de specialitate a rezultat că la terminarea lucrului a fost uitat în priză de

către personalul muncitor un fier de călcat, iar instalaţia electrică nu a fost

scoasă de sub tensiune.

3. SCÂNTEI DE MATERIALE COMBUSTIBILE ŞI DE LA SUDURĂ

Prin scânteie se înţelege o particulă incandescentă, care se desprinde

dintr-un corp care arde sau dintr-un material dur pe timpul operaţiunilor de

polizare, lovire etc. Scânteile din materialele combustibile constituie o sarcină

concentrată a energiei termice şi temperatura lor este mult mai mare decât

temperatura de aprindere a materialului combustibil. În cazul când se depăşeşte

25

mărimea unei particule, ajungându-se la bucăţi de material combustibil purtat de

vânt (focuri zburătoare), capacitatea termică este mult mai mare şi deci pericolul

de incendiu creşte.

a) scântei de materiale combustibile (cărbune, lemn, păioase, etc.):

Pericolul de incendiu generat de scântei depinde de trei factori :

- distanţa până la care îşi păstrează incandescenţa (capacitatea

termică) suficientă pentru a putea produce aprinderea materialelor combustibile;

- acţiunea curenţilor de aer;

- natura materialelor din care a provenit.

Dintre aceşti factori cel mai important este distanţa de zbor.

În cazul incendiilor declanşate la clădiri, în special în mediul rural, odată

cu scânteile, vântul mai poartă şi particule de material în stare de incandescenţă,

uneori, chiar la distanţe de 100 m.

Scânteile unui coş de fum au provocat incendiul la un depozit al unei

fabrici de mobilă din Germania, unde se găseau materiale preţioase din import.

Din cercetările amănunţite şi convorbirile cu lucrătorii fabricii s-a constatat că,

cu ocazia focului făcut la cazane, în cursul funcţionării se răspândea, de regulă,

o ploaie de scântei.

Cercetările făcute la hala cazanelor au dovedit că în decurs de mai multe

zile focarul a fost alimentat cu o cantitate de două vagoane de P.V.C., lemn,

aşchii şi rumeguş. La gura coşului au fost descoperite resturi de funingine

depusă sub forma de limbi, care fluturau în curentul coşului. în apropierea

imediată a coşului se găseau clădiri cu un singur versant, învelite cu carton

gudronat. Pe acoperişurile din imediata apropiere a coşului au fost descoperite

urme de cuiburi de foc de dată recentă, cu particule de aşchii de lemn cu

mărimea de 1-4 mm, lipite de bitumul topit.

Factorii care au favorizat declanşarea incendiului au fost învelitoarea din

carton gudronat, neacoperită cu nisip, în apropierea imediată a coşului de fum,

precum şi cuiburile de lemn şi P.V.C., formate pe acoperiş. După curăţirea

terenului şi a dărâmăturilor provocate de incendiu, s-a descoperit locul focarului

dar nu şi cauza de incendiu, care a fost stabilită ulterior.

Cu ocazia acestui incendiu s-a confirmat încă o dată principiul că la

cercetarea incendiului trebuiesc analizate amănunţit toate urmele şi toate

condiţiile externe, trebuind să fie interogate toate persoanele ce pot da relaţii cu

privire la împrejurările în care a izbucnit incendiul (caz relatat de revista “Unser

– Bradschutz” din Germania nr.30/1980).

b) scânteile produse de la sudură şi lucrările cu flacără:

Pe timpul operaţiunilor de sudură şi la cele cu flacără rezultă milioane de

scântei şi particule incandescente. O singură scânteie poate aprinde substanţele

şi materialele combustibile din jur, putând ajunge până la 10 m de la punctul de

lucru.

Scânteile pot atinge o temperatură de peste 500 oC ajungând chiar la

1000oC.

Capacitatea termică a scânteilor şi depinde de energia înmagazinată şi

temperatura lor, aceasta depinzând şi de căldura specifică a corpului

26

incandescent.

Scânteile uşoare rezultate la lucrările de sudură au o putere de aprindere

mai mică decât scânteile mai grele (brocuri) care se obţin pe timpul lucrărilor de

tăiere şi care prezintă un pericol mai mare.

Sunt dese cazurile în care incendiile sunt provocate de particule metalice

şi zgură incandescentă produsă pe timpul operaţiunilor de sudură. în ziua de

30.08.1998 a izbucnit un puternic incendiu la Colonia de cazare a Grupului de

şantiere Construcţii Industriale Târgovişte, judeţul Dîmboviţa, în baraca

dormitor, din cauza unei suduri efectuate în interiorul acesteia de către

muncitorul N.I., lucrare efectuată cu 15 min. înainte de izbucnirea incendiului.

Din analiza cauzelor a rezultat că iniţierea arderii a avut loc ca rezultat al

căderii unei particule de material topit şi zgură incandescentă între rosturile

pardoselii de scândură ale barăcii. Deoarece durata acestei lucrări a fost mică

(circa 3-5 min, după care N.I. şi celelalte persoane care îl însoţeau au părăsit

baraca, nu a existat posibilitatea sesizării la timp a incendiului care s-a soldat cu

o pagubă de peste 586.000 lei (Dosar 3-4/1998, I.G.C.P.M. – Bucureşti).

c) scântei mecanice - Energia mecanică care se transformă în scântei de

şoc (lovire, izbire), scântei de frecare şi scântei de abraziune pot constitui cauza

de aprindere a substanţelor combustibile.

Pentru determinarea energiei scânteii mecanice s-au efectuat ample

cercetări de către specialişti ca: Gaulrapp Fedor, Voigstberger, Schultz etc.

La încercări s-au folosit amestecuri de diferite substanţe combustibile.

Scânteile mecanice necesare aprinderii s-au obţinut prin lovire (izbire), şlefuire

(frecare), abraziune.

Limita inferioară de inflamabilitate a amestecurilor combustibile în cazul

aprinderii prin scânteie de frecare, aproape de cea atinsă la aprinderea cu scântei

electrice, în schimb limita superioară depinde de natura oţelurilor şi este în

schimb limita mai mică decât cea determinată pentru scânteile electrice.

Scânteile de şoc se produc acolo unde se folosesc dornuri, dălţi, unde

obiectele de oţel cad pe alte corpuri metalice feroase. Ele se mai produc şi în

cazul pătrunderii accidentale a unor piese metalice (şuruburi, piuliţe, cuie etc.) în

maşini şi aparate de măcinare a unor substanţe combustibile.

Scânteile mecanice produse în urma accidentelor de circulaţie, în special

prin lovirea directă a rezervoarelor cu benzină, au cauzat incendii, unele dintre

ele transformându-se în catastrofe. Un astfel de incendiu s-a produs la data de

23.05.1990 pe D.N. 2 A (Bucureşti – Constanţa) pe raza municipiului Slobozia.

în urma coliziunii a două autovehicule (un autotren încărcat cu butelii de oxigen

şi o cisternă de transport lapte), din cauza lovirii rezervorului de carburanţi al

autotrenului, s-au produs scântei mecanice care au aprins benzina din interiorul

acestuia şi cea revărsată pe carosabil datorită impactului.

În urma evenimentului autotrenul a fost distrus 100% iar cisterna în

proporţie de 65%.

27

4. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ ELECTRICĂ

În general prin instalaţie electrică, se înţelege ansamblul de echipamente

interconectate într-un spaţiu dat, echipament electric fiind orice dispozitiv

întrebuinţat pentru producerea, transportul, distribuţia sau utilizarea energiei

electrice.

SCÂNTEIA ELECTRICĂ - este o porţiune luminoasă a canalului unei

descărcări electrice distructive printr-un dielectric, caracterizată prin zgomot

datorită expansiunii rapide a gazelor calde (P. Bălulescu, Opera citată, pag.179).

Scânteile electrice se produc numai dacă se atinge o tensiune suficientă să

străpungă dielectricul dintre electrozi. În practică scânteile electrice se formează

la întrerupătoare, tablouri de siguranţă, la producerea scurtcircuitelor şi a

diferitelor arce electrice, la maşinile electrice, pe timpul descărcării electricităţii

statice şi atmosferice precum şi la stabilirea sau întreruperea a două contacte.

Practic, se produc două tipuri de scântei: inductive şi capacitive. Scânteile

inductive se formează şi se observă la deschiderea sau închiderea contactelor

într-un circuit electric.

Arcul electric este o descărcare disruptivă, continuă între doi electrozi,

emiţând puternice radiaţii termice cu temperaturi ce pot ajunge la 3500 – 4000 oC.

La Chimpex Constanţa s-a produs un incendiu provocat de un arc electric

în următoarele împrejurări: doi muncitori executând demontarea unei pompe de

vehiculare a benzinei, au provocat scurgeri de benzină de la conducta de

absorbţie a acesteia. în această situaţie au chemat lăcătuşii pentru a monta o

blindă pe flanşa conductei de absorbţie, şi pe electrician pentru a întrerupe

curentul electric de la casa pompelor. în urma scurgerilor de benzină în camera

pompelor, vapori de benzină şi benzina scursă au pătruns prin deschiderile

existente în peretele despărţitor, în camera motoarelor. La deconectarea

curentului de la tabloul electric ce se afla în casa pompelor, arcul electric produs

între contacte a inflamat vaporii de benzină aprinzând benzina revărsată pe jos.

SCURTCIRCUITUL - este deranjamentul frecvent întâlnit în instalaţiile

electrice ce se produc între un conductor şi masă, între doua conductoare (faze)

şi chiar trei faze.

La conductoarele electrice ale instalaţiilor electrice de forţă şi iluminat se

pot produce, de cele mai multe ori din cauza deteriorării izolaţiei, ca urmare a

îmbătrânirii sau a unor îndepărtate şi îndelungate solicitări, supradimensionarea

elementelor de protecţie, în special a siguranţelor .

Valoarea ridicată a intensităţii curentului electric demonstrează apariţia

intensităţii de scurtcircuit de deranjament. în urma atingerii conductoarelor sub

tensiune, între ele apar perle de topitură. Forma acestor perle, aspectul structural

al suprafeţei conductorului de cupru în locul scurtcircuitului ajută la stabilirea

unor certitudini asupra producerii scurtcircuitului.

Dacă pe conductorul de cupru, imediat după incendiu, se găseşte un punct

scurtcircuitat s-ar putea ca aceasta să fie şi o urmare a incendiului care a facilitat

atingerea conductoarelor ca urmare a distrugerii izolaţiei. Existenţa unor straturi

28

de oxizi pe suprafaţa conductoarelor de cupru şi nedegradarea în apropierea

nemijlocită a porţiunii deteriorate duc la concluzia că acest scurtcircuit nu poate

fi considerat drept o consecinţă a incendiului.

Un alt indiciu al unui scurtcircuit, pe lângă existenţa perlării o constituie

topirea siguranţelor sau declanşarea automată a aparatului de protecţie.

În noaptea de 04.04.1994 s-a declanşat un incendiu la o hală de pui din

cadrul S.C.AVICOLA S.A. Mînăsia, jud. Ialomiţa având drept cauză de

incendiu scurtcircuitul. Evenimentul s-a produs în următoarele împrejurări: unul

din elementele de susţinere (lanţ) al eleveuzei a cedat, rupându-se, determinând

înclinarea acestuia. în această situaţie una din cele 4 rezistenţe s-a rupt

atingându-se de suportul eleveuzei producând scurtcircuitul. Perle incandescente

căzând pe aşternutul de paie incendiindu-le, aceasta constituind unul din indiciul

imediat şi depistarea siguranţelor topite în tabloul de distribuţie a energiei

electrice.

Evenimentul a avut ca urmare distrugerea, în totalitate, a adăpostului

respectiv, paguba înregistrată fiind de 42.000.000.lei.

ELECTRICITATEA STATICĂ - Scânteile capacitive sunt

considerate acelea care se formează la descărcarea electricităţii statice formată la

maşinile unelte de mare viteză şi productivitate care prelucrează hârtie, textile,

cauciuc, benzile transportoare de la fabricile de zahăr, produse făinoase, la

minele de cărbune, la fabricile de peliculă cinematografică, în sistemele de

vehiculare a rumeguşului şi altele.

Scânteile electrostatice se formează şi la pomparea benzinei şi a altor

produse petroliere prin conducte şi furtunuri, pe timpul spălării manuale a

obiectelor de îmbrăcăminte şi a unor ţesături din material plastic în benzină la

vărsarea lichidelor (benzină, neofalină etc.) în vase, precum şi pe timpul

introducerii bruşte a obiectelor textile şi ridicarea lor precum şi la frecarea lor de

lichid. Cu cât balbotarea este mai puternică cu atât sarcinile electrice sunt mai

mari. Sarcinile electrostatice se formează şi la introducerea unui jet de aburi cu

ajutorul furtunurilor de cauciuc în rezervoarele de lichide inflamabile pentru

curăţirea lor şi chiar introducerea unui jet de apă sub presiunea unui rezervor cu

benzină.

Incendiile cauzate de scântei electrostatice în mai multe cazuri sunt

surprinzătoare, ele apărând în locurile cele mai neaşteptate.

Iată un exemplu: în plină zi, s-a produs o explozie urmată de incendiu la

un rezervor dintr-un mare depozit de produse petroliere. Întrucât rezervorul

respectiv pierdea cantităţi mari de benzină, din cauza neetanşeităţii fundului

acestuia, s-a introdus apă sub presiune pe la partea superioară a rezervorului

pentru ridicarea nivelului produsului petrolier.

Această operaţiune a fost executată cu un furtun de relon cauciucat al

cărui capăt a fost introdus prin gura de vizitare în rezervor la circa 15-20 cm de

capac şi legat de prima treaptă a scării metalice interioare cu un cablu de

aluminiu izolat cu material plastic.

Viteza mare a apei a produs o mişcare dezordonată turbionară în straturile

de benzină. Datorită frecării moleculare dintre aceste substanţe eterogene cu

29

vâscozităţi diferite, au apărut la suprafaţa benzinei sarcini electrostatice, care nu

au putut să se scurgă prin masă sau vaporii benzinei. Ca urmare a trepidaţiilor

cauzate de viteza apei prin furtun (lovituri de berbec), racordul din aluminiu se

găsea în permanentă mişcare faţă de lonjeronul scării metalice, apropiindu-se şi

îndepărtându-se, frecându-se sau lovindu-se de aceasta .

Datorită diferenţei de potenţial între suprafaţa racordului de aluminiu şi

cea a lonjeronului metalic s-au produs scântei electrostatice, factorii care au

favorizat producerea exploziei sunt: existenţa unui spaţiu de 3,37 m între

suprafaţa benzinei şi capacul rezervorului şi formarea unui amestec exploziv

între limitele inferioare şi superioare de explozie în zona gurii de vizitare, restul

zonei de gaze din rezervor rămânând peste limita superioară de explozie.

Explozia produsă în aceste condiţii nu a mai avut un efect mecanic atât de

mare încât să arunce complet capacul, ci numai parţial în zona gurii de vizitare

(Dosar 1/1988, Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari-

Bucureşti ).

Investigatorul, la incendiile cu sursa de aprindere de natură electrică,

trebuie să urmărească:

- studierea şi compararea schemei proiectate a instalaţiilor electrice cu

realitatea;

- verificarea gradului de protecţie a instalaţiilor electrice;

- determinarea univocă a instalaţiilor electrice aflate sub tensiune, în

momentul izbucnirii incendiului;

- examinarea dispozitivelor de siguranţă (de protecţie) ale instalaţiilor

electrice;

- examinarea comutatoarelor, heblurilor şi întrerupătoarelor, poziţia

acestora şi urmele depuse pe ele şi pe punctele de contact;

- examinarea stării tehnice a consumatorilor (motoare electrice, aparate

electrice, corpuri de iluminat);

- examinarea conductoarelor şi cablurilor electrice, starea izolaţiei

acestora;

- integritatea sistemelor de descărcare continuă a sarcinii electrice şi a

valorii rezistenţei de legare la pământ;

- verificarea cablurilor pe traseu şi în secţiune, prin efectuarea de

măsurători;

- inventarierea punctelor în care se poate forma electricitate statică;

- examinarea condiţiilor de microclimat (umiditate, grad de izolare,

temperatură şi compoziţia mediului);

- efectuarea de reconstituiri în condiţii normale.

II.1.2. CAUZE NATURALE

În această categorie intră incendiile iniţiate independent de voinţă omului

sau cauze tehnice, datorită unor surse de aprindere naturale, cum ar fi: radiaţia

solară şi descărcările electrice atmosferice (trăsnetul).

Fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi: cutremurele de pământ,

30

alunecările de teren, inundaţiile, furtunile puternice, meteoriţii, ş.a.), pot favoriza

provocarea unor incendii prin distrugerea unor instalaţii, dar nu constituie prin

ele însăşi surse de aprindere.

RADIAŢIA SOLARĂ - concentrarea într-un punct (focalizarea) a

razelor solare (calorice şi luminoase) prin intermediul bulelor de aer din geam

este considerată o sursă de incendiu.

Ştim că lentilele convexe (convergente) şi concave (divergente) au efecte

contrare asupra razelor luminoase care le străbat.

În cazul în care un fascicul de lumină (raze incidente) paralel cu axa

principală a lentilei, cade pe suprafaţa lentilei convexe, razele luminoase se

concentrează într-un punct numit focar, dincolo de lentilă. în schimb lentilele

concave risipesc aceste raze.

Deci, se poate trage concluzia că numai lentilele convexe concentrează

razele solare într-un singur punct numit focar şi numai obiectele şi bucăţile de

sticlă, care corespund legilor lentilelor convexe, pot provoca incendii.

Bulele de aer incluse într-un geam îndeplinesc rolul unor lentile convexe

deoarece sunt mai groase la mijloc decât la margine. Bulele de aer din geamurile

de sticlă rămase în urma unor defecţiuni de la laminare, nu pot concentra razele

luminoase.

Incluziunile sub formă de bule de aer, vor avea mijlocul mai gros decât

marginile. în dreptul bulei, geamul formează două lentile plan concave aşezate

faţă în faţă. Astfel de lentile în loc să concentreze razele luminoase le împrăştie.

Totuşi, există situaţii când unele obiecte de sticlă ca: funduri de sticlă, de

sifon, de bere, de vin ,căni, etc., pot avea forma unei lentile convexe

(convergente).

Astfel de obiecte de sticlă sub formă de cioburi, aruncate prin curţi, pe

câmp (lanuri păşuni etc) pot concentra razele solare asupra unor materiale

combustibile, aflate în focar şi să le aprindă.

În situaţia stabilirii unei asemenea cauze de incendiu, de multe ori este

necesară să se calculeze distanţa focală, pentru a dovedi că într-adevăr razele

solare care au străbătut cioburile de sticlă ar fi putut aprinde materialele

combustibile.

Spre exemplificare, amintim incendiul produs la Hotelul Svendbork din

Danemarca, izbucnit ca urmare a concentrării razelor solare pe o cană cu apă

aflată pe masă, într-una din camere, pe nişte şerveţele de hârtie.

Probabilitatea de iniţiere a unor incendii folosind ca sursă de aprindere

razele solare, este mai mare, în cazul incendiilor intenţionate, când se utilizează

dispozitive speciale pentru dirijarea razelor solare spre zonele cu materiale uşor

aprinzibile. Se poate cita cazul unui morar din comuna Săuceşti, judeţul Bacău,

care a incendiat casa unui vecin prin folosirea unei lupe puternice, cu ajutorul

căreia a concentrat razele solare pe un stog de fân din curtea acestuia.

TRĂSNETUL - la prima vedere acţiunea trăsnetului s-ar putea încadra la

cazurile fortuite, dar la o mai atentă analiză putem ajunge la concluzia că şi

31

trăsnetul în mod indirect, poate genera răspunderea pentru pagubele produse.

Fenomenul este într-adevăr imprevizibil în timp (nu se ştie când se

produce) dar cunoscut de fapt (poate să se producă). O serie de construcţii

trebuie prevăzute cu instalaţii paratrăsnet iar acestea trebuiesc verificate şi

reparate periodic după caz (conform Normativului I .20 – 1991).

Nerespectarea prevederilor normativelor în vigoare creează răspundere în

sarcina celor vinovaţi.

Trăsnetul este o descărcare electrică atmosferică cauzată de sarcinile

electrice care se produc ca urmare a formării şi deplasării norilor. Forma

trăsnetului poate fi liniar sau globular.

Trăsnetul liniar are o putere uriaşă, datorită tensiunilor mari care se

formează şi care pot ajunge la 100-150 milioane V iar curentul poate să ajungă

la 200.000 A. Puterea maximă a unui trăsnet este echivalentă cu 10.000 KW.

Durata scânteii este de 0,1 până la 1,0 s. în cazul descărcării temperatura este de

6.000- 10.000 0C. Trăsnetul poate să lovească direct într-un obiectiv (acţiunea

principală), să pătrundă în interior prin intermediul reţelei de iluminat, de apă

etc, sau să lovească de la distanţă (acţiune secundară). Acţiunile secundare nu

sunt altceva decât fenomene care apar în interiorul clădirii datorită inducţiei

electrostatice şi electromagnetice.

Spre exemplificare, amintim evenimentul produs în ziua de 20.09.1998, la

depozitul sud al S.C. OIL TERMINAL - Constanţa, care datorită trăsnetului, s-a

incendiat un rezervor cu capacitatea de 50.000 mc., cu capac plutitor. De

asemenea, un alt eveniment s-a produs ca urmare a descărcărilor atmosferice

(fulger globular), la o colibă acoperită cu tablă, aflată în apropierea unui copac,

în localitatea Turţ, judeţul Satu Mare. în urma incendiului produs, un număr de 8

persoane ( 2 copii şi 6 adulţi ), aflaţi la cules de căpşuni au decedat, iar alte 4

persoane ( 3 copii şi un adult ), au suferit arsuri.

Investigatorul, la incendiile cu sursa de aprindere naturale, trebuie să

urmărească:

- prelucrarea datelor meteorologice din perioada anterioară

izbucnirii incendiului, din zona afectată;

- examinarea urmelor de ardere;

- determinarea condiţiilor de aprindere şi de ardere a materialelor şi

substanţelor combustibile aflate în zona incendiului şi compararea lor cu energia

de aprindere a surselor;

- verificarea instalaţiilor de paratrăsnet, prin calcul şi măsurători

adecvate şi analize de laborator;

- examinarea efectelor mecanice şi tehnice în cazul trăsnetului;

- studierea acţiunilor secundare în cazul trăsnetului, ca urmare a

inducţiei electrostatice şi electromagnetice;

- evaluarea mărimii energiei solare datorate radiaţiilor directe;

- examinarea bucăţilor de sticlă care ar putea juca rol de lentilă;

- evaluarea nivelului de radiaţie.

32

II.2 CAUZE TEHNICE ALE INCENDIILOR – INVESTIGARE

APRINDEREA SPONTANĂ (autoaprinderea) - este fenomenul de

declanşare a procesului de ardere prin autoîncălzirea unei substanţe

combustibile, până la valoarea temperaturii de aprindere spontană, specifică,

fără intervenţia unei surse exterioare de aprindere, căldura rezultată în urma unei

reacţii chimice sau biologice ce are loc în însăşi masa substanţei respective.

Noţiunea de autoaprindere este strâns legată de aceea de autoîncălzire,

fără a se confunda cu aceasta.

Fenomenul de autoaprindere poate fi cauzat de reacţii chimice, fizico-

chimice şi biologice. Autoaprinderea de natură chimică are la bază reacţia de

oxidare şi ea se poate produce datorită capacităţii interne de îmbinare a

substanţei combustibile cu oxigenul din aer. De exemplu, într-o întreprindere

chimică au fost depuse resturi de fosfor într-un recipient cu apă, depozitat într-o

încăpere, la mansardă. După un timp îndelungat s-a produs un incendiu în

încăperea respectivă datorită autoaprinderii fosforului în urma evaporării apei

din recipient.

Autoaprinderea de natură chimică, se defineşte ca fiind aprinderea

spontană a unor substanţe la contactul cu oxigenul din aer, cu apă sau cu

compuşii organici, cu care majoritatea substanţelor, nu reacţionează în condiţii

normale.

Conform definiţiei, deosebim trei grupe de substanţe:

Substanţe care se aprind spontan în contact cu aerul la

temperatură normală (substanţe piroforice), cum ar fi: fosforul

alb şi roşu, sodiu, potasiu, sulfura de fier, pulberile de aluminiu,

zinc, titan, zirconiu, ş.a.);

Substanţe care se aprind spontan în contact cu apa, cum ar fi:

metalele alcaline, carbura de calciu (carbidul), fosfura de calciu

şi de sodiu, pulberea de aluminiu, ş.a ;

Substanţe care se aprind spontan în contact cu oxidanţi, cum ar

fi: acidul azotic cu acidul sulfuric, cloratul de potasiu cu acidul

oxalic, ş.a.

Principalii factori care favorizează autoaprinderea sunt:

- suprafaţa mare de contact a absorbantului cu oxigenul;

- coeficientul de conductibilitate redusă a absorbantului;

- existenta unei corespondenţe între simetria structurală a

absorbantului şi cea a substanţei absorbite;

- prezenţa de substanţe neorganice care au sau suferă însuşiri de

aprindere (sulful piritic);

- umiditatea;

- temperatura cât mai ridicată a mediului înconjurător.

Este cunoscut faptul că grăsimile aplicate pe suprafeţele substanţelor

poroase şi fibroase (in, câlţi, rumeguş etc.) măresc pericolul de aprindere.

Aceasta se explică prin faptul că grăsimile formează la suprafaţa fibrelor o

peliculă subţire care având o mare afinitate pentru oxigen se combină cu acesta

33

după mecanismul arătat mai sus, degajând căldură.

Materialele fibroase având coeficientul de conductibilitate scăzut, permit

acumularea căldurii şi ridicarea temperaturii până la punctul de aprindere a

fibrelor.

Produsele agricole ca de exemplu: trifoi, fân, cereale, borhot, seminţe de

floarea-soarelui depozitate în stare umedă desfăşoară un proces de oxidare lentă,

ca urmare a acţiunii unor bacterii şi fermentaţiei, fapt ce duce ca temperatura să

se ridice până la 60-800C (peste această temperatură activitatea

microorganismelor încetează).După compuşii formaţi până la această

temperatură pot intra în diferite reacţii chimice, atunci temperatura continuă să

se ridice şi să conducă la producerea autoaprinderii.

REACŢII CHIMICE EXOTERME- se pot produce pe timpul

fabricaţiei, transportului, manipulării şi depozitării substanţelor care acţionează

reciproc, atunci când vin în contact. Reacţiile pot fi favorizate de factori externi :

scântei, lumină solară, căldură, umiditate, şocuri mecanice. Efectul de aprindere

sau explozie se manifestă, fie asupra substanţelor care reacţionează, fie asupra

unor substanţe sau materiale combustibile prin transmiterea unor cantităţi mari

de căldură (disipată prin reacţie), sau a flăcării iniţiale.

În timpul folosirii, manipulării sau depozitării substanţelor chimice

datorită venirii acestora în contact direct unele cu altele sau prin dezvoltarea

unor reacţii chimice externe se pot aprinde sau produce explozii.

Efectul de aprindere al exploziei se manifestă asupra substanţelor, fără

intervenţia altor factori externi (flăcări, acţiuni mecanice), fie asupra altor

substanţe combustibile prin contact direct sau prin dezvoltarea unei mari

cantităţi de căldură.

Astfel, într-un laborator chimic, în timp ce se usca eterul cu ajutorul

sodiului metalic, din greşeală, sticla a fost astupată cu un dop. Hidrogenul care

s-a degajat în interiorul sticlei a spart sticla al cărei cioburi a lovit un balon cu

acid sulfuric, spărgându-l. Acidul sulfuric venind în contact cu sodiul şi în urma

reacţiei reciproce s-a produs o explozie urmată de un incendiu (I. Crăciun şi P.

Balulescu-Agenda pompierului, pag.44).

În apropierea de coasta Scoţiei, nava poloneză “Drawa” a fost distrusă în

întregime de incendiu. în ziua declanşării incendiului nava transporta de la

Londra către Polonia 337 tone de diferite mărfuri, în majoritate combustibile şi

inflamabile (fosfor, hârtie, piridină, aldehidă benzoică, hipermanganat de

potasiu, negru de fum etc.). Hipermanganatul de potasiu care este un puternic

oxidant, venind în contact cu materialele transportate, în urma reacţiei a iniţiat

un incendiu urmat de o explozie prin degajare puternică de fum dens.

REACŢII FIZICO-CHIMICE - se defineşte ca fiind aprinderea

spontană a unor substanţe combustibile în urma acţiunii, atât a unor procese

chimice, cât şi a unor factori de natură fizică (suprafaţă specifică, acumulare de

căldură, concentrare de lumină, prezenţa unor impurităţi, ş.a.).

Factorii care influenţează mecanismul aprinderii spontane de natură

fizico-chimică, pot fi clasificaţi în două grupe:

cei care intervin în reacţiile de oxidare şi deci asupra vitezei de

34

degajare a căldurii;

cei care acţionează asupra disipării căldurii.

Exemple tipice de aprinderi spontane, de natură fizico-chimică, pot fi

întâlnite în următoarele cazuri:

Aprinderea spontană a mangalului;

Aprinderea spontană a cărbunelui;

Aprinderea spontană a lemnului;

Aprinderea spontană a lacurilor şi vopselelor;

Aprinderea spontană a îngrăşămintelor artificiale.

REACŢII BIOLOGICE - sunt caracteristice, atât unor produse vegetale

(furaje, fibre, borhot, rumeguş de lemn, tutun, etc.), cât şi a unor produse de

natură animală (lână, păr de animale, îngrăşăminte naturale, etc.), care sub

influenţa acţiunii unor microorganisme, produc căldura necesară declanşării

procesului de autoaprindere.

Mecanismele de reacţie caracteristice autoîncălzirii biologice, sunt foarte

complexe şi se desfăşoară într-un timp relativ lung. Elementul fundamental al

acestui tip de autoîncălzire, îl reprezintă existenţa a numeroase specii de

microorganisme aerobice: bacterii, mucegaiuri, alge, ciuperci, ş.a.), din sol, aer,

apă, care trăiesc în simbioză cu plantele şi care prin creştere şi respiraţie, în

prezenţa umidităţii, duc la creşterea temperaturii interioare.

Microorganismele implicate în autoîncălzire pot fi clasificate în 2 grupe:

mezofile - care au activitate maximă în jur de 40 C şi nu

supravieţuiesc peste 50 C (în general mucegaiuri);

termofile - care au o activitate maximă în jur de 60 C, dar

nu supravieţuiesc peste 75 C (în general bacteriile);

Exemple tipice de aprinderi spontane, de natură fizico-chimică, pot fi

întâlnite în următoarele cazuri:

- aprinderea spontană a furajelor;

- aprinderea spontană a fibrelor vegetale;

- aprinderea spontană a lânii;

- aprinderea spontană a bumbacului;

- aprinderea spontană a fibrelor vegetale impregnate cu uleiuri,

grăsimi, lacuri;

- aprinderea spontană a seminţelor oleaginoase;

- aprinderea spontană a cerealelor;

- aprinderea spontană a tăiţeilor din sfeclă de zahăr;

II.3. EXPLOZIA – O SITUAŢIE DE URGENŢĂ

Explozia este un proces de ardere foarte rapidă şi violentă a

amestecurilor explozibile care se produc în fracţiuni de secundă cu degajare

de căldură , lumină şi care generează presiuni mari (I. Crăciun şi P.

Bălulescu –Agenda pompierului, pag.51).

În raport cu viteza de ardere şi de descompunere a amestecurilor

35

explozibile se deosebesc trei tipuri de explozii:

a) Deflagraţia - a cărei viteză de ardere este de câţiva cm/s, arderea

producându-se din aproape în aproape (arderea pulberii negre presărată pe o

suprafaţă plană).

b) Explozia propriu-zisă - în acest caz viteza de ardere este de 10-100 m/s.

c) Detonaţia - este explozia ce se produce în ţevi cu diametre şi lungimi

suficient de mari la care viteza de propagare a flăcării este de 1.000-4.000 m/s.

în acest caz se produc unde de şoc cuplate cu reacţia chimică ce se întreţine

singură. La explozivi solizi este înregistrată o creştere a vitezei pînă la 8.000

m/s.

Explozia amestecurilor de vapori cu aer se produce în special în industria

chimică, petrolieră, petrochimică şi în diverse alte ramuri industriale.

Zonele periculoase de explozie se formează atât în spaţii închise cât şi în

spaţii

deschise (exterioare). Extinderea zonei periculoase faţă de zona de emanare a

vaporilor şi a gazelor combustibile variază între 1,5-5 m, în spaţii închise şi până

la 30 m. în aer.

O astfel de explozie urmată de incendiu s-a produs în ziua de 03.10.1994

la Secţia Feteşti din cadrul S.C. “VINALCOOL” S.A. Ialomiţa, la un tanc

(rezervor de inox) cu o capacitate de 13.445 litri, în care se aflau depozitaţi

4.600 litri alcool etilic (dublu rafinat). Rezervorul se afla într-o clădire parter

(cramă) destinată depozitării produselor alcoolice cu o suprafaţă de 520 mp.

Imediat după lichidarea incendiului, din declaraţia martorului P.S., au

reieşit următoarele:

- Procesul de transvazare a alcoolului etilic din autocisternă în

rezervorul respectiv, a început la ora 09,30 şi a fost finalizat în jurul orei 12,00.

- Imediat după terminarea transvazării alcoolului etilic din autocisternă

în rezervoarele din cramă şi oprirea electropompei, P. S. a început să efectueze

operaţiunea de preparare a rachiului alb, prin introducerea apei într-o alta

budană (rezervor) metalică de 22.000 litri. În timpul efectuării acestei operaţiuni

tehnologice a fost chemat pentru a lua pauză de masă. A părăsit locul de

muncă trecând pe lângă rezervorul care a explodat fără a sesiza nimic deosebit.

În timp ce se deplasa spre ieşirea din cramă a auzit o bubuitură puternică

(momentul exploziei budanei metalice de 13.451 litri), a intenţionat să se

întoarcă pentru a vedea ce s-a întâmplat şi a-l salva pe St. S., de care avea

cunoştinţă că se afla în depozit, dar datorită flăcărilor care au cuprins

instantaneu întregul depozit prin revărsare şi împroşcare a alcoolului aprins din

rezervorul avariat, nu a putut înainta.

În urma cercetării la faţa locului s-a constatat că: la budana metalică

(tancul metalic), cu capacitatea de 13.445 litri, se produsese explozia, întrucât

capacul gurii de vizitare a acesteia fusese smuls din balamale, iar corpul

budanei avea mantaua metalică ruptă în jurul îmbinărilor nituite atât la partea

superioară cât şi pe lateral.

De asemenea, s-a constatat că pe capacul budanei (S - 02 mp.) nu a fost

montată, în locul special destinat, garnitura de etanşare şi protecţie; menţionăm

36

că acest capac nu era fixat rigid cu cele două prezoane metalice prevăzute cu

piuliţe şi şaibe destinate încuierii acestuia.

În timpul executării operaţiunii de stingere victima St. S., în vârstă de 66

ani, a fost găsită arsă deasupra a două budane metalice aflate în imediata

apropiere a celei care a explodat.

Având în vedere toate aspectele prezentate, se poate aprecia că explozia

urmată de incendiu care a avut loc în ziua de 03.10.1994 orele 12,30, la secţia

Feteşti din cadrul S.C “VINALCOOL“ S.A Ialomiţa, s-a produs, cel mai

posibil, în următoarele împrejurări: în rezervorul respectiv (13.445 litri)

depozitându-se numai cantitatea de 4600 litri alcool etilic, a rămas un spaţiu

închis destul de mare pentru acumularea amestecului exploziv (vapori de alcool

şi oxigen din aer), iar victima St .S., care a umblat din diverse motive la capacul

budanei, în urma şocului dintre capac şi budană s-au produs scântei mecanice

care au iniţiat explozia. Datorită exploziei au cedat pereţii rezervorului la

îmbinările capacului acestuia, iar victima a fost aruncată pe rezervoarele vecine.

În urma evenimentului şi-a pierdut viaţa un om iar societatea a înregistrat

pagube materiale în valoare de 70.000.000 lei.

Explozia amestecului de praf cu aer depinde de următorii factori :

- compoziţia chimică a prafului; exemplu: particulele de cărbune

datorită substanţelor volatile pe care le conţin formează amestecuri explozive cu

mai multă uşurinţă;

- starea fizică a prafului: cu cât praful este mai fin pericolul de

explozie este mai mare ;

- compoziţia chimică: prezenţa gazelor inerte pot micşora pericolul de

explozie.

Temperatura de aprindere depinde de natura prafului, gradul de umiditate,

de modul de dispersare al prafului în atmosferă şi la aceste amestecuri avem

două limite de explozie, însă pentru majoritatea prafurilor combustibile, limita

superioară este destul de mare şi practic ea nu poate fi atinsă. Ea se exprimă în

g/m3.

Dintre prafurile cu cel mai mare pericol de explozie şi incendiu se citează

praful de zahăr, de amidon, de textile, de lemn (în special aluminiu, magneziu,

titan).

Pentru majoritatea amestecurilor explozive temperatura de explozie este

cuprinsă între 1.000-3.0000C, dar la prafurile combustibile aceasta este mult mai

mică. Exemplu: la praful de zahăr ajunge la 540-6050C.

Un mare pericol pentru viaţa oamenilor l-a constituit, şi din păcate îl mai

constituie încă, exploziile unor butelii de aragaz, improvizate. Utilizarea altor

butelii decât cele standardizate duce în nenumărate cazuri la mari şi tragice

accidente.

Astfel explozia buteliei improvizate dintr-un compresor de autocamion şi

aflată în bucătărie, chiar lângă patul micuţilor Cristina de 4 ani şi Bogdan de 3

ani din comuna Baloteşti , a curmat în mod tragic viaţa celor doi copii. În urma

exploziei flăcările au cuprins bucătăria, unde se jucau cei doi cu păpuşile şi

maşinuţele, ca un rug uriaş, moartea i-a cuprins ţinându-se strâns unul de altul în

37

braţe, într-un efort disperat de a se împotrivi groaznicului eveniment (Revista

”Pompierii Romani” nr.2/1993).

II.4. ACŢIUNI INTENŢIONATE ÎN PRODUCEREA INCENDIILOR

(ARSON)

Incendierea este considerată, din cele mai vechi timpuri, drept o faptă

foarte gravă, care provoacă distrugeri, tragedii omeneşti, deseori infirmitate şi

moarte. Chiar dacă iniţial nu a fost îndreptată împotriva unei vieţi omeneşti, prin

evoluţia sa aleatorie şi violentă pune în pericol viaţa pompierilor şi a persoanelor

care iau parte la acţiunea de stingere sau de salvare.

Vechea lege romană pentru “incendium”(adică aprinderea proprietăţii

cuiva sau incendierea cetăţii) prevedea pedeapsa de ardere pe rug. în evul mediu,

cât şi după aceea, atât în Europa, cât şi în S.U.A., legea prevedea pedeapsa cu

moartea şi confiscarea averii (Legea din 1652 din Massachusetts). Din 1784 în

Irlanda, S.U.A. şi alte ţări s-a aplicat pedeapsa cu moartea doar pentru

incendierea în timpul nopţii. Astăzi, pentru această faptă, cunoscută prin

termenul de “arson“ sunt prevăzute pedepse grele, circumstanţele agravante

fiind moartea unei persoane ca urmare a incendierii (20 ani închisoare) şi

incendierea în cursul nopţii.

Termenul de ARSON, utilizat în literatura de specialitate anglo-saxonă şi

generalizat pe plan internaţional nu are echivalent în terminologia juridică

românească dar poate fi asimilat cu termenul de incendiere intenţionată.

Cu toate că această cauză de incendiu este legată în primul rând de un

individ, determinarea şi descoperirea ei fiind dependentă de motive personale,

totuşi constituie o cauză de incendiu.

Descoperirea unei asemenea cauze este o sarcină ce necesită extrem de

multe cunoştinţe de specialitate, cercetarea neputându-se dispersa de definirea

exactă a factorului tehnic. De multe ori situaţia este îngreunată de faptul ca

intenţia a fost premeditată pentru proiectarea acţiunii, autorul alegându-şi acea

soluţie tehnică ce crede că se descoperă cel mai greu în condiţiile date. În

schimb, în alte situaţii, făptaşul recurge la o soluţie atât de firească şi de simplă,

încât apare ca motivare - neglijenţa. Incendierea intenţionată poate fi legată

adesea de o altă infracţiune fiind utilizată pentru camuflarea acesteia, pentru

distrugerea urmelor ei sau pentru modificarea acesteia.

Incendiile cu aprindere imediată lasă urme mai puţine la locul faptei, dar

nici infractorul nu dispune de timp suficient pentru a se îndepărta de locul

incendiului. Aceste incendii le întâlnim în locuri mai puţin umblate şi nepăzite

ce asigură îndepărtarea incendiatorului fără a fi văzut, sau în actele de răzbunare

sub impulsul momentului, când infractorul nu şi-a organizat în mod temeinic

activitatea.

Incendiul cu aprindere întârziată presupune o organizare mai mult sau mai

puţin minuţioasă a puterii focului.

Ca mijloace folosite în aprinderea cu întârziere putem menţiona :

38

- fitiluri de bumbac impregnate cu lubrifianţi sau alte materiale de

întreţinere a focului, care aprinse la un capăt transportă flacăra spre punctul

inflamabil principal într-o anumită perioadă de timp, dând posibilitatea

incendiatorului să se depărteze de la locul faptei;

- acoperirea unui bec sub tensiune cu o cârpă şi mai multe straturi de

hârtie. Becul, la un anumit grad de temperatură, va face explozie împrăştiind

hârtie aprinsă în jurul său;

- scoaterea sârmei de nichelina dintr-un reşou şi întinderea ei sub

tensiune printre mai multe obiecte uşor inflamabile;

- baloane din plastic pline cu neofalină, prinse cu o sârmă, nichelina

pusă sub tensiune;

- dispozitive cronometrate prin ceasuri electrice sau prin arc pentru

programarea unei explozii sau aprinderii directe pentru anumite ore sau

dispozitive cronometrate pentru lovirea unor anumite substanţe de geamul

acestora, folosite în capsulele cartuşelor, etc.

Având în vedere complexitatea incendiilor provocate intenţionat în

momentul în care în cercetările efectuate există bănuieli în privinţa unui

incendiu premeditat, organul de urmărire penală îşi va extinde aria cercetărilor,

cuprinzând între altele:

- observarea, notarea şi fixarea eventualelor circumstanţe care pot

sugera un delict în legătură cu incendiu (fuga precipitată a unor persoane, poziţia

nefirească a unor uşi, ferestre, existenţa urmelor proaspete ale omului sau

mijloacelor de transport în apropierea obiectivului incendiat, sugerarea insistentă

a cauzei incendiului sau descrierea acesteia contrar evoluţiei obişnuite, existenţa

unor urme a mijloacelor de iniţiere sau accelerarea arderii care în mod obişnuit

nu se utilizează în obiectivul respectiv sau nu-şi au locul normal acolo);

- studierea situaţiei corecte având în vedere unele particularităţi ale

acestui incendiu cum sunt:

* existenţa factorilor simultani;

* evoluţia rapidă a incendiului în prima fază sau declanşarea cu

întârziere a incendiului;

* regizarea urmelor astfel încât acestea să sugereze o neglijenţă sau

o cauză tehnică de incendiu;

* lipsa completă în unele cazuri a unor urme vizibile din zona

focarului;

* alegerea momentului incendierii în lipsa altor persoane ;

* existenţa unor urme sau acţiuni desfăşurate relativ departe de

incendiu şi care aparent nu au nici o legătură cu aceasta ;

* alegerea unei metode de incendiere sigură;

- informarea asupra evenimentelor mobile care ar putea determina

provocarea incendiului (delapidarea, lipsa în gestiune, ura, acoperirea săvârşirii

unei infracţiuni mai grave etc.) precum şi despre prezenţa unor persoane bolnave

psihic (piromane).

Pe plan european, numeroase studii statistice evidenţiază o creştere

alarmantă a numărului de incendii intenţionate, în strânsă corelare cu situaţia

39

social-economică din ţările respective.

În România, până în 1989 nu pot fi luate pe deplin în considerare

statisticile oficiale, incendiile intenţionate nefiind acceptate decât în cazuri

minore (pentru proprietăţile particulare şi nu pentru obiective importante

economice sau social-politice). Ponderea incendiilor intenţionate a cunoscut o

creştere continuă, de la 4,6% în 1982, la 16% în 1992. Se poate estima că

numărul incendiilor intenţionate va creşte într-un ritm mai mare în perioada

următoare, având în vedere :

- situaţia economică nefavorabilă datorită perioadei de tranziţie spre

economia de piaţă (în primul rând numărul tot mai mare de şomeri);

- concurenţa neloială între firme (în lipsa unei legislaţii adecvate);

- creşterea numărului de persoane fără adăpost (vagabonzi, copii ai

străzii etc.);

- amplificarea actelor de vandalism, îndeosebi în rândul tinerilor;

- dezvoltarea sistemelor de asigurare;

- înmulţirea cazurilor de piromanie, pe fondul dezechilibrelor psihice

datorate dificultăţilor de adaptare la noile condiţii de viaţă.

În vederea încetinirii acestui ritm de creştere, este necesară îmbunătăţirea

legislaţiei în domeniu (prevederea incendierii ca infracţiune în Codul Penal, cu

circumstanţe agravante specifice, crearea unei bănci de date în domeniu),

precum şi a unor organisme specializate (de sinteză a datelor, de investigare şi

analiză etc.), în studierea fenomenului ARSON.

40

CAPITOLUL III

ETAPE ÎN DETERMINAREA URMELOR SITUAŢIILOR, DE

URGENŢĂ DEFINITE DE INCENDII

În activitatea de cercetare a cauzelor de incendiu, o importanţă esenţială o

au descoperirea, fixarea şi examinarea amprentei incendiului, a urmelor şi

mijloacelor de probă ce pot avea legătură cu incendiul.

Aceste noţiuni pot fi definite astfel:

AMPRENTA INCENDIULUI - reprezintă imaginea

macroscopică a ansamblului modificărilor materiale survenite la locul

incendiului ca urmare a efectelor sale asupra spaţiului incendiat şi a bunurilor

aflate în el.

URMA - este orice modificare materială produsă în mediul în care

a izbucnit incendiul sau în alte locuri ce au legătură cu acesta, ca urmare a

interacţiunii dintre fenomenele termice, naturale, infracţionale sau de altă natură,

mijloacele şi căile lor de acţiune şi elementele componente ale spaţiului

incendiat.

FENOMENE ŞI MANIFESTĂRI - ce au loc înainte, pe timpul

sau după lichidarea incendiului în spaţiul incendiat, în apropierea acestuia ori în

medii asemănătoare, care pot avea legătură cu incendiul.

AMPRENTA MEDIULUI – este de fapt fotografia panoramică a

zonei incendiate, care înglobează şi suma urmelor vizibile din spaţiul respectiv.

III.1. CLASIFICAREA URMELOR INCENDIILOR

Având în vedere complexitatea şi caracteristicile diferite ale urmelor

incendiilor şi exploziilor, în cercetarea criminalistică a acestora se pot întâlni

următoarele urme:

a) Urme de cenuşă şi fum - rezultate prin arderea, topirea sau

descompunerea materialelor sau substanţelor combustibile nerezistente la

temperaturile degajate în timpul incendiului (textile, lemn, mase plastice, sticlă

deformată, etc);

b) Urme de lichide, vapori şi gaze – combustibile ca: produse

petroliere, lacuri, vopseluri, gaz metan, amestec aer gaz, etc.

c) Urme create de explozii :

* explozii de substanţe explozive: focarul (craterul) schije, ruperi,

arsuri, fumizare, efecte distructive, urme de substanţe explozive, efecte sonore;

* explozii de amestecuri explozive (succesiunea exploziilor,

fumizare, fisuri de instalaţii, scurgeri de produse combustibile, efecte

distructive);

* explozii fizice (crăpături, rupturi cu punct de plecare de la fisuri

sau defecte de fabricaţie, coroziuni intensive, defecte de execuţie, forţarea

aparatelor de măsură si control, datorită depăşirii presiunilor de regim, schije,

41

deteriorarea vecinătăţilor, distrugeri provocate de recipientul explodat etc.).

d) Urme de produse chimice incendiate, toxice şi radioactive;

e) Urme ale instrumentelor, dispozitivelor şi ale altor obiecte:-

chei, cleşti, leviere, răngi, ciocane, şurubelniţe, scule, brocuri de sudură, şpan,

diagrame ale aparatului de măsură şi control etc.;

f) Urme ale omului:

- urme cu forme ale: mâinilor, picioarelor, vocii, scrisului,

manierei de a executa anumite operaţiuni;

- urme biologice: de sânge, salivă, păr, osteologice, miros,

ţesuturi moi, arsuri etc. ;

- urme ale încălţămintei, îmbrăcămintei şi a altor obiecte

folosite de om.

g) Urme vegetale:- resturi vegetale carbonizate, aşchii, seminţe de

plante, plante uleioase etc.;

h) Urme ale animalelor:- lăsate de picioare, de sânge, păr, lână,

pene, potcoave, etc;

i) Urme ale mijloacelor de transport:- anvelope, roţi, scurgeri de

carburanţi şi lubrifianţi etc.;

j) Microurme create de incendii şi explozii:- particule de vopsea,

sticlă, coloranţi, resturi de lichide combustibile arse etc.

Toate acestea se vor găsi la locul incendiului sau în apropierea acestuia,

iar pentru descoperirea, fixarea şi ridicarea lor este necesar să se ţină seama că

de cele mai multe ori cercetarea criminalistică trebuie desfăşurată concomitent

cu operaţiunea de stingere, operaţiune în cursul căreia unele se pot deteriora,

modifica sau chiar distruge.

Căutarea urmelor se face ţinându-se seama de natura obiectului incendiat,

locul amplasării acestuia ( în aer liber, în interiorul clădirilor etc. ), cât şi de

cauzele care se presupun că au declanşat incendiul. În funcţie de specificul

fiecărui caz, se impune cunoaşterea ipotezelor cu privire la locul incendiului,

care constituie urma principală cu

caracter specific.

În această operaţiune se întâmpină uneori mari dificultăţi din cauza

efectului distructiv al incendiului sau a substanţei stingătoare folosite, cât şi

datorită acţiunii de

intervenţie a efectivelor şi utilajelor de stingere. Rămăşiţele arse sau topite ale

unor obiecte găsite la faţa locului, pot furniza indicii preţioase asupra cauzelor

de incendiu.

Aşa de exemplu, prezenţa la locul incendiului a unui anumit material

topit, ne dă răspunsul cu privire la temperatura care a existat în focarul de

ardere. Nu trebuie scăpate din vedere nici temperaturile de incandescenţă ale

unor elemente, instalaţii sau agregate metalice din fontă sau oţelul pot furniza

concluzii interesante.

42

III.2. CERINŢE PRIVIND INVESTIGAREA URMELOR INCENDIILOR

Este necesar, ca pe tot parcursul cercetării să fie căutat tot materialul

capabil să pozeze cert în faţa instanţei concluziile investigaţiilor privind modul

în care s-au desfăşurat anumite fapte sau faze ale iniţierii ori dezvoltării arderii.

Un aspect care nu trebuie pierdut din vedere este cel al ridicării probelor

martor necesare pentru efectuarea comparaţiilor pe baza cărora să poată fi

certificată provenienţa sau natura anumitor materiale prezente la locul

incendiului.

Cercetarea urmelor incendiilor şi exploziilor trebuie efectuată – ca şi alte

categorii de cercetări criminalistice – cu respectarea unor principii generale cum

sunt:

a) individualitatea fiecărui eveniment cercetat – în sensul că cercetarea

trebuie să parcurgă un drum propriu, în funcţie de elementele specifice fiecărui

incendiu sau eveniment cercetat (natura evenimentului, locul producerii,

condiţiile în care a avut loc, persoanele implicate etc.). Acest principiu, nu

exclude, însă, aplicarea unor metode de cercetare utilizabile la investigarea altor

cazuri;

b) caracterul organizat - cercetarea desfăşurându-se după o schemă

logică, în mod planificat, astfel încât să se obţină o eficienţă maximă şi o

operativitate necesară;

c) mobilitatea operativă a cercetării – planul de cercetare nu trebuie să

fie considerat o schemă rigidă, el putând fi adaptat pe parcursul lucrărilor prin

includerea unor noi activităţi ce nu au fost avute în vedere de la început,

prevederea altora şi eliminarea unora care devin inutile (în lumina apariţiei unor

ipoteze noi sau unor versiuni secundare în legătură cu aspectele analizate).

Asigurarea credibilităţii rezultatelor - astfel încât aplicarea măsurilor

necesare să nu întâmpine obiecţiuni şi să atingă eficienţa scontată - impune ca

efectuarea tuturor lucrărilor aferente cercetării incendiului să fie făcută într-un

înalt spirit de obiectivitate. Totodată, pentru a se evita apariţia unor erori în

aprecierea unor fenomene sau a unor concluzii greşite, se cere ca experţii şi

specialiştii care iau parte la cercetare să nu execute decât lucrări şi analize legale

de domeniul cunoştinţelor lor specializate (aspect ce trebuie avut în vedere la

solicitarea participării acestora şi formularea listei de întrebări) şi, pe calea de

consecinţă, să nu emită concluzii sau aprecieri ce ies din acest cadru.

O cerinţă esenţială ce se pune în faţa tuturor celor ce concură la efectuarea

cercetării constă în asigurarea păstrării secretului asupra lucrărilor, a direcţiilor

de acţiune şi a rezultatelor obţinute, astfel încât să nu permită persoanelor

implicate în producerea evenimentului (care, de regulă, urmăresc cu mare atenţie

desfăşurarea anchetei) să ia cunoştinţă despre acestea şi să-şi creeze alibiuri, să

ia măsuri pentru înlăturarea unor probe materiale sau să întreprindă alte acţiuni

destinate să ascundă adevărul.

Cercetarea urmelor incendiilor şi exploziilor trebuie să soluţioneze, în

principal, probleme privind:

- determinarea locului în care a fost iniţiat incendiul (focarul iniţial);

43

- stabilirea sursei de aprindere care a declanşat incendiul, a mijlocului

care l-a generat, a materialului combustibil aprins şi a împrejurărilor în care s-a

iniţiat arderea, precum şi a timpului (orei) la care acesta s-a declanşat;

- determinarea condiţiilor în care incendiul s-a dezvoltat propagându-se

în afara focarului iniţial, şi a factorilor care au favorizat progresia acestuia.

Rezolvarea corespunzătoare a acestor probleme impune ca, pe parcursul

cercetării, după caz, să se precizeze:

- situaţia existentă în obiectivul afectat şi la locul incendiului înaintea

producerii evenimentului, conţinând următoarele elemente:

- date tehnice privind dispunerea în plan şi alcătuirea constructivă a

clădirii, încăperii sau instalaţiei tehnologice în care s-a declanşat şi propagat

incendiul precum şi ale instalaţiilor utilitare aferente (electrice, de încălzire, de

ventilaţie, de aburi tehnologici, de aer comprimat, de distribuţie a gazelor etc.)

starea şi condiţiile de exploatare a acestora;

- tipul, alcătuirea şi parametrii de funcţionare ale instalaţiilor de

prevenire şi stingere a incendiilor;

- dispozitivele de limitare a propagării incendiilor şi alte sisteme de

prevenire cu care este dotat obiectivul;

- numărul, tipul şi amplasarea mijloacelor iniţiale de intervenţie;

- procesele tehnologice sau activităţile ce se desfăşurau în obiectivul

afectat;

- diferitele obiecte ce se aflau înaintea incendiului în zona afectată şi

caracteristicile acestora;

- atribuţiile şi sarcinile stabilite pentru diferitele categorii de personal

muncitor, în legătură cu desfăşurarea activităţilor ce aveau loc în obiectivul

incendiat;

- faza de activitate în care se aflau secţiile din obiectivul incendiat;

- deficienţe şi abateri manifestate anterior faţă de parametrii stabiliţi în

funcţionarea unor agregate sau a instalaţiilor tehnologice din zona în care se

presupune că s-a declanşat incendiul;

- deficienţe, întreruperi şi abateri faţă de parametrii normali;

- activităţi diferite de cele specifice proceselor tehnologice sau de

funcţionare normală executate în obiectivul afectat în perioada premergătoare

incendiului;

- situaţia în care a fost observat incendiul, aspectele reţinute de martori,

modul şi ora la care s-a făcut alarmarea personalului pe locul de muncă şi a

serviciilor voluntare de urgenţă, anunţarea pompierilor militari, a conducerii

obiectivului şi a altor forţe de intervenţie, dificultăţi întâmpinate şi erori apărute

la alarmare şi anunţare;

- evoluţia în timp şi spaţiu a incendiului, modul în care acesta s-a

manifestat şi fenomenele caracteristice ce l-au însoţit (proporţiile atinse în

diferite faze, viteza de propagare, intensitatea şi durata arderii, focare principale,

aspectul flăcărilor şi fumului, mirosul, zgomote, răbufniri sau explozii etc.);

- situaţia meteorologică în orele ce au premers incendiul şi pe durata

acestuia;

44

- modul în care s-a desfăşurat intervenţia de stingere a incendiului

începând din momentul observării şi până la lichidarea lui şi operaţiunile de

salvare a persoanelor, animalelor şi bunurilor materiale:

- acţiunea personalului de pe locul de muncă;

- acţiunea instalaţiilor speciale de semnalizare şi stingere;

- intervenţia serviciului civil de pompieri din obiectiv;

- operaţiunile desfăşurate de pompierii militari şi de alte forţe sosite

în sprijin;

- situaţia obiectivului afectat, după lichidarea incendiului şi efectele

acestuia asupra construcţiei, instalaţiilor şi materialelor adăpostite:

- amprenta incendiului (urme de carbonizare, afumare, topire etc.) ;

- localizarea zonelor unde s-au desfăşurat procesele de ardere şi

cele unde efectul acestora s-a făcut simţit prin acţiunea produselor secundare de

ardere (fum, gaze fierbinţi, gaze corozive etc.);

- marchează poziţia bunurilor materiale din zona afectată şi

proporţia în care au ars şi s-au deformat;

- evidenţiază acţiunea solicitărilor termice asupra construcţiei,

utilajelor, obiectelor şi materialelor aflate la faţa locului prin transformările

suferite de acestea;

- efectele solicitării termice asupra elementelor de construcţie a

instalaţiilor şi utilajelor;

- efectele incendiului asupra persoanelor şi a continuităţii

proceselor de producţie sau funcţionare;

- diferite urme, obiecte, instrumente şi alte indicii existente la faţa

locului;

- poziţia focarului de iniţiere şi existenţa în zona acestuia a unor

urme, materiale, obiecte sau alte indicii susceptibile să producă iniţierea

proceselor de ardere şi să permită transmiterea acesteia în alte spaţii;

- alte date necesare soluţionării unor aspecte particulare specifice

cazului cercetat.

III.3. ACTIVITĂŢI PARCURSE PE TMPUL INVESTIGĂRII URMELOR

INCENDIILOR

Pentru fixarea constatărilor referitoare la amprenta incendiilor şi a

urmelor, obiectelor şi altor aspecte prezente la faţa locului se recurge la:

- descrierea amănunţită a acestora (elemente componente,

poziţie, stare, alte elemente caracteristice) în procesul verbal de cercetare la faţa

locului, în rapoartele de cercetare tehnico-ştiinţifică, de constatare medico-

legală. Unele elemente privind producerea incendiului şi situaţia de la locul

accidentului sunt descrise în nota de anunţare a incendiului, în procesul-verbal

de incendiu, în raportul de intervenţie şi în registrul cu evidenţa acţiunilor de

intervenţie.

- reprezentarea situaţiei la faţa locului prin metode grafice

(schiţa locului producerii evenimentului, scheme ale dispozitivului de stingere,

45

ale fluxului tehnologic etc.) precum şi înregistrarea acesteia prin mijloace

tehnice audiovizuale.

O atenţie deosebită trebuie acordată urmelor de funingine şi

depunerii acesteia pe diverse obiecte şi materiale. Este ştiut că funinginea se

depune totdeauna pe suprafeţe descoperite sau pe cele de deasupra obiectelor.

De exemplu, în cazul unui întrerupător basculant montat pe perete, s-a

descoperit că în dreptul braţului întrerupătorului, în poziţia conectat, pe perete

lipsea funinginea pe o fâşie subţire de numai 2mm. Acest lucru a făcut dovada

că pe timpul incendiului instalaţia electrică se găsea sub tensiune, constituind un

indiciu hotărâtor în legătură cu cauza care a declanşat incendiul. Desigur că în

cazul când braţul întrerupătorului s-ar fi găsit în altă poziţie (deconectat), se

puteau trage concluzii contrare.

Felul, proprietăţile, forma şi caracteristicile construcţiei şi ale materialelor

depozitate, precum şi curenţii de aer ce se pot forma, au şi ele valoarea lor,

deoarece pot influenţa viteza şi direcţiile de propagare ale incendiului.

Un factor de care trebuie să se ţină seama la stabilirea locului de

izbucnire a incendiului, îl constituie punctul cu cea mai intensă ardere. Acesta trebuie examinat cu atenţie şi pus în legătură cu prezenţa şi absenţa

sursei de aprindere, cu existenţa materialului combustibil şi cu căile probabile de

propagare ale incendiului. Evident că locul cu cea mai intensă ardere este un

indicator de bază pentru a putea stabili unde a izbucnit incendiul. Această

condiţie este necesară dar nu şi suficientă. De exemplu, într-o filatură de

bumbac, scama depusă pe elementele construcţiei, pe instalaţii şi maşini,

conduce focul cu o viteză de peste 15 m/min şi lasă urme de ardere

imperceptibile. Găsind în cale o cantitate mai mare de bumbac incendiul se

dezvoltă, au loc carbonizări avansate şi degradări ale construcţiei şi instalaţiei.

Suntem tentaţi iniţial să credem că aici a izbucnit incendiul şi totuşi nu este aşa.

Incendiul a izbucnit în altă parte dar a avut condiţii prielnice de transmitere şi s-

a dezvoltat acolo unde a găsit material combustibil în cantitate mare.

Locul cu cea mai intensă ardere trebuie analizat în strânsă legătură şi cu

gradul de carbonizare, acesta fiind determinat de timp, de cantitatea de material

combustibil, de puterea calorică a acestuia şi de cantitatea de carburant prezent

în zona respectivă.

Un element esenţial care trebuie avut în vedere la analiza locului de

izbucnire a incendiului, este poziţia elementelor de construcţie (instalaţii). Incendiul se transmite repede de jos în sus, mai puţin în direcţiile laterale şi

foarte puţin în jos. Aceste aspecte sunt strâns legate de curenţii de aer ce se

formează în timpul arderii şi care dau focului o mişcare ascendentă.

În ce priveşte comportarea oamenilor, sunt de reţinut situaţiile când în

obiectiv, în momentul izbucnirii incendiului au arsuri pe haine, pe corp şi dau

“relaţii”, uneori cu insistenţă şi vizibil eronate. La suspecţi, va trebui să se dea

atenţie arsurilor părului (sprâncene, părul de pe cap, părul de pe partea

inferioară a braţelor) sau ale pielii (mîini, braţe, faţă) şi arsurilor sau

deteriorărilor îmbrăcămintei.

Este foarte utilă conservarea urmelor încă de pe timpul incendiului, şi

46

acest lucru trebuie făcut concomitent cu localizarea şi stingerea incendiului.

Obiectele sau materialele suspecte arse sau neatinse de incendiu vor fi

identificate şi protejate pe locul unde au fost găsite. Acestea nu se vor mişca din

loc, deteriora sau degrada cu apă sau alte mijloace. Cercetarea prăbuşirilor se va

face după metoda “strat după strat“ până se va ajunge la suprafaţa pe care s-a

produs prăbuşirea şi pe care urmele incendiului sunt bine conservate.

III.4. O NOUĂ ABORDARE A PROCEDURII PRIVIND STABILIREA

CAUZELOR PROBABILE DE INCENDIU PRIN CERCETAREA LA

FAŢA LOCULUI

III.4.1. ASPECTE GENERALE

Activitatea de cercetare şi stabilire a cauzelor probabile de incendiu se

organizează şi se desfăşoară în concordanţă cu prevederile Codului de procedură

penală, instrucţiunea ministrului de interne nr. 420/2003 şi ale metodologiei de

cercetare şi stabilire a cauzelor probabile de incendiu aprobate cu ordinul

Inspectorului General nr.1104/IG din 10.05.2005.

Activitatea de cercetare are ca cerinţe de bază, operativitatea,

autenticitatea datelor, informaţiilor, probelor şi eficienţa măsurilor tehnice sau

organizatorice luate pentru prevenirea altor evenimente de aceeaşi natură şi

include:

-tactica stabilirii împrejurărilor şi cauzelor de incendii – sistemul de

reguli prin care se asigură efectuarea organizată, operativă şi oportună a

activităţii de cercetare la faţa locului, stabilirea competenţelor, elaborarea şi

verificarea ipotezelor, modul de cooperare cu specialişti şi alte organe abilitate

prin lege:

-metodica de cercetare – care stabileşte particularităţile cercetării

diferitelor situaţii;

-tehnica de cercetare – care reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice şi

metodelor ştiinţifice utilizate în scopul descoperirii, examinării şi interpretării

examinării amprentei incendiului, urmelor şi altor mijloace de probă, precum şi

efectuarea expertizelor tehnico-ştiinţifice de specialitate.

În conformitate cu prevederile art.11, lit. s) din H.G.R. nr. 1492/2004

privind principiile de organizare, funcţionare şi atribuţiile serviciilor de urgenţă

profesioniste, personalul anume desemnat din cadrul inspectoratelor pentru

situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti şi după caz, din

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă stabileşte, împreună cu organele

abilitate de lege, cauzele probabile ale incendiilor.

Cercetarea cauzelor incendiului are rolul de a pune în evidenţă nu numai

sursa de aprindere (iniţiere) ci şi toate elementele componente ale cauzei care au

favorizat producerea şi evoluţia lor, analizând şi toate datele rezultate de natură

subiectivă şi obiectivă a persoanelor implicate.

47

Concluziile formulate ca urmare a cercetării incendiului trebuie să se

sprijine fie pe baza probelor certe prezentate de investigatori, fie pe eliminarea

motivată tehnic şi juridic a tuturor celorlalte cauze posibile.

III.4.2. CLASIFICAREA CAUZELOR DE INCENDII

Iniţierea unui incendiu este un fenomen complex şi presupune

interacţiunea următoarelor elemente:

- sursa de aprindere şi mijlocul care o produce, sursă care să posede

energia minimă necesară pentru aprinderea combustibilului;

- existenţa materialului combustibil (gazos, lichid, solid) în cantitate

suficientă pentru susţinerea arderii; trebuie făcută deosebirea între primul

material care s-a aprins (materialul care a contribuit la iniţierea arderii) şi primul

material semnificativ aprins (materialul care a avut rolul cel mai important în

propagarea arderii);

-existenţa unor împrejurări determinate şi altor condiţii favorizante care

să pună în contact sursa de aprindere cu combustibilul, precum şi absenţa

inhibatorilor de reacţie în spaţiul unde se manifestă incendiul.

Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le-au produs se poate

face în funcţie de elementele obligatorii menţionate, dar, în cele mai multe

cazuri, se optează pentru analiza naturii surselor de aprindere.

Astfel, se pot deosebi următoarele categorii de surse de aprindere:

1) cu flacără:

-focuri în aer liber;

-flacără (chibrit, lumânare);

-flăcări de la aparate termice;

2)de natură termică:

-obiecte incandescente (ţigară, topituri metalice, becuri şi proiectoare

electrice, jar, cenuşă, zgură de la aparate de încălzit, particule incandescente de

la sudură, ş.a.);

-căldură degajată de aparate termice (casnice, industriale);

-efectul termic al curentului electric;

-coşuri defecte şi necurăţate (fisuri, scântei, ş.a.);

3)de natură electrică:

-arcuri şi scântei electrice;

-scurtcircuit (echipamente, cabluri, ş.a.);

-electricitate statică;

4) spontană(autoaprindere):

-aprindere spontană de natură chimică (inclusiv reacţii chimice exoterme);

-aprindere spontană de natură fizico-chimică;

-aprindere spontană de natură biologică;

5)de natură mecanică:

-scântei mecanice;

-frecare;

6) naturale:

48

-căldură solară;

-trăsnet;

7) datorate explozivilor şi materialelor incendiare;

8)indirecte (radiaţia unui focar de incendiu, flacăra unui amestec

exploziv, ş.a.).

9)nedeterminate - cauza incendiului nu poate fi stabilită din cauza

absenţei probelor sau interpretarea tehnică (serviciile profesioniste pentru situaţii

de urgenţă) şi juridică (organele de urmărire penală) a acestora nu duce la

formularea unei concluzii pertinente privind cauza probabilă de incendiu.

III.4.3. STABILIREA CAUZELOR PROBABILE DE INCENDIU PRIN

CERCETARE LA FAŢA LOCULUI

1. Aspecte procedurale

Indiferent de tipul evenimentului, cercetarea cauzei este o acţiune

complexă irepetabilă şi care rareori se poate completa după părăsirea locului

accidentului.

Cercetarea la faţa locului este un procedeu de descoperire şi ridicare a

mijloacelor materiale de probă şi constă într-o verificare strictă şi amănunţită a

locului faptei. Accepţiunea de locul faptei este extinsă şi acolo unde s-au

descoperit urmele infracţiunii ori în care s-au produs urmările ei.

Competenţa de a efectua cercetarea la faţa locului revine atât organelor de

urmărire penală, care dispun efectuarea acestei activităţi procedurale prin

rezoluţie motivată, cât şi instanţelor de judecată, care dispun prin încheiere.

Rezoluţia motivată este un act procedural utilizat în desfăşurarea urmăririi

penale prin care organele abilitate (poliţie şi parchet) dispun, în condiţiile legii.

Încheierea este un act procedural prin care instanţa dispune pe timpul unei

şedinţe de judecată, în condiţiile legii.

În cazul cercetării la faţa locului efectuată de către organul de urmărire

penală este necesară prezenţa martorilor asistenţi(cel puţin doi), excepţii făcând

situaţiile în care nu este posibilă aceasta. Prezenţa părţilor se impune numai când

se consideră necesar. Neprezentarea acestora nu împiedică efectuarea cercetării

la faţa locului.

Dacă există învinuit sau inculpat în cauza respectivă, acesta trebuie să

participe la cercetarea la faţa locului; dacă nu poate fi adus, organul de urmărire

penală are obligaţia să-i pună în vedere că are dreptul să fie reprezentant,

asigurându-i la cerere, reprezentarea.

Pentru a asigura desfăşurarea în condiţii optime a cercetării la faţa locului,

atât organul de urmărire penală, cât şi instanţa de judecată pot interzice

comunicarea între persoanele care se află ori vin la locul unde se efectuează

cercetarea sau cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării.

Rezultatele cercetării se consemnează în într-un proces verbal de cercetare la

faţa locului, la care se pot anexa schiţe, desene sau fotografii, role de filme,

benzi videomagnetice, ş.a.

49

În afara menţiunilor prevăzute la art.91 din Codul de procedură penală,

procesul verbal de cercetare la faţa locului trebuie să mai cuprindă şi alte date

specifice, cum ar fi: descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a

obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi, pe cât posibil, cu

dimensiunile respective.

Serviciile de urgenţă profesioniste (pompierii) nu sunt organe de

urmărire penală, dar sunt solicitate să aprofundeze din punct de vedere tehnic

cercetarea şi stabilirea cauzelor probabile de incendiu, rezultatele şi concluziile

lor fiind consemnate în rapoarte de constatare tehnică.

Efectuarea corectă a acestei activităţi la care participă şi investigatorul

permite formularea şi verificarea ipotezelor şi stabilirea unei concluzii

pertinente privind cauza incendiului. Executarea cu întârziere, superficială sau

defectuos a acestei activităţi, acordarea unei importanţe exagerate declaraţiilor

martorilor sau a unor piese din dosarul cauzei pot duce la rezultate eronate cu

implicaţii grave.

Cercetarea la faţa locului reprezintă examinarea ansamblului de urme,

obiecte şi materiale prezente în zona incendiată, în interacţiunea lor, atât între

ele, cât şi cu spaţiul şi mediul înconjurător. Locul incendiului se defineşte atât

prin zona focarului cât şi prin toate zonele de propagare a incendiului (spaţii

afectate de solicitări termice, fum sau gaze, căi de acces spre zona focarului,

locurile de unde au putut fi observate anumite faze ale incendiului).

2. Reguli tactice Cercetarea la faţa locului impune anumite reguli tactice generale şi

specifice.

2.1 Reguli tactice generale:

- nelimitarea anticipată în timp, a duratei cercetării incendiului la faţa

locului; se impune însă operativitate maximă pentru a permite reluarea activităţii

în obiectivul incendiat şi evitarea în acest fel a unor pagube suplimentare;

- efectuarea cercetării complete şi minuţioase la faţa locului, independent

de orice ipoteză preconcepută sau alte anticipări;

- executarea organizată a sarcinilor;

- utilizarea metodelor, procedeelor, aparaturii şi tehnicii adecvate în

raport de natura şi particularităţile locului faptei;

- consemnarea, în cursul cercetării, a tuturor constatărilor, datelor,

informaţiilor şi elementelor în legătură cu cauza;

- observarea comportamentului potenţialilor făptuitori prezenţi la faţa

locul.

2.2. Reguli tactice specifice:

- deplasarea în cel mai scurt timp la faţa locului;

- luarea măsurilor pentru prevenirea şi înlăturarea evenimentelor ce

constituie pericole iminente, precum şi pentru prevenirea sustragerilor;

50

- identificarea, notarea şi fixarea pe timpul stingerii incendiului şi/sau a

cercetării acestuia a datelor relevante, referitoare la: locul izbucnirii incendiului

sau a producerii exploziei; materialele şi substanţele care au ars; caracteristicile

incendiului; cine, când şi cum a observat incendiul; cine, când şi cum şi cu ce a

acţionat iniţial asupra incendiului; poziţia obiectelor, materialelor şi substanţelor

aflate în zona incendiată şi eventualele modificări survenite pe timpul stingerii

incendiului; condiţiile atmosferice;

- începerea imediată a cercetării cauzelor şi împrejurările în care s-a

produs incendiul sau explozia, în care scop se asigură: cunoaşterea specificului

obiectivului, a procesului tehnologic, a fazei în care se află obiectivul incendiat;

stabilirea de la început a întregului pachet de ipoteze şi versiuni referitoare la

clauzele şi împrejurările posibile să genereze incendiul sau explozia;

identificarea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment, intervievarea lor

într-o atmosferă de bunăvoinţă şi notarea datelor şi informaţiilor furnizate de

aceştia; descrierea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment; descrierea,

fixarea şi păstrarea neschimbată (pe cât posibil) a urmelor şi corpurilor delicte,

ridicarea şi examinarea acestora de către organele împuternicite prin lege;

protejarea, conservarea şi examinarea elementelor care pot furniza date despre

eveniment; sigilarea şi ridicarea acestor elemente se dispune de către organele

de urmărire penală; cercetarea evenimentului ca fenomen, situaţii şi mişcări

succesive în timp, în strânsă interacţiune, renunţând la idei preconcepute,

empirism sau intuiţie; verificarea, cercetarea, epurarea şi clasificarea tuturor

ipotezelor şi versiunilor pe baza informaţiilor şi datelor culese, până se ajunge la

stabilirea univocă a adevărului. Având în vedere complexitatea unor cauze, utilizarea unei liste de control

este necesară pentru a efectua în cele mai bune condiţii posibile stabilirea şi

cercetarea indiciilor.

Scopul listei de control este de a evita la maximum omisiunea unor indicii

şi ca urmare a stresului (determinat de faptul că acesta acţionează sub presiunea

timpului ) la care este supus investigatorul prin numărul şi complexitatea de

cazuri de rezolvat pe timpul acţiunii de cercetare.

Lista de control reprezintă un document scris care cuprinde activităţile de

urmat la locul cercetării evenimentului.

3. Aspecte ce trebuie stabilite de investigator

a. Situaţia existentă în obiectivul afectat şi la locul incendiului înaintea

producerii evenimentului, şi anume:

-date privind dispunerea în plan şi structura constructivă a clădirii,

încăperii, instalaţiei tehnologice, instalaţiilor utilitare (electrice, încălzire,

ventilare, abur tehnologic, aer comprimat, gaze, ş.a.) starea şi condiţiile de

exploatare a acestora;

-tipul şi parametrii de funcţionare ai mijloacelor tehnice de prevenire şi

stingere a incendiilor (sisteme, instalaţii, aparate şi dispozitive pentru detectare,

51

semnalizare, alarmare şi alertare, precum şi de stingere a incendiilor), starea

tehnică a acestora;

-măsurile şi dispozitivele de limitare a propagării incendiului (uşi,

obloane, cortine rezistente la foc, dispozitive de evacuare a fumului şi gazelor

fierbinţi, sisteme de presurizare, ş.a.), precum şi starea tehnică a acestora;

-materialele şi obiectivele aflate în zona afectată înaintea incendiului,

cantitatea, distribuţia, starea, modul de ambalare şi caracteristicile tehnice şi de

combustibilitate ale acestora;

-tipul, amplasarea şi numărul stingătoarelor şi mijloacelor iniţiale de

intervenţie, adecvarea lor la condiţiile existente în zona producerii

evenimentului;

-procesele tehnologice sau activităţile ce se desfăşoară în obiectivul

afectat (scheme de flux tehnologic şi caracteristici tehnice, amplasarea şi starea

tehnică a utilajelor, parametrii de funcţionare ai acestora, condiţiile de

exploatare, precizate de furnizori şi cele reale), organizarea şi modelul de

asigurare a întreţinerii, reviziilor şi reparaţiilor diverselor utilaje;

- atribuţiile salariaţilor (în condiţii normale de luc牲u şi pentru înlăturarea

avariilor sau defecţiunilor ) şi corelarea lor cu pregătirea profesională;

- activitatea de apărare împotriva incendiilor desfăşurată de cadrul tehnic

cu atribuţiuni de îndrumare, control şi constatare a încălcării legii în domeniul

P.S.I., serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă, salariaţi;

-faza de activitate în care se află obiectivul, secţia, încăperea, instalaţia,

utilajul (în timpul programului de lucru, în afara lui, în funcţionare normală,

probe tehnologice, revizie, reparaţii, repunere în funcţiune, ş.a.);

-deficienţe şi abateri manifestate anterior faţă de parametrii de funcţionare

stabiliţi, cunoscute sau sesizate, dar neaduse la cunoştinţă factorului tehnic de

decizie, observaţii în legătură cu instalaţiile, utilajele, agregatele tehnologice şi

de utilităţi (scântei, miros, variaţii de tensiune, scurtcircuite, ş.a.);

-activităţi sau operaţii diferite de cele specifice proceselor tehnologice sau

de funcţionare normală executate înaintea incendiului în zona în care presupune

declanşarea incendiului sau vecinătatea acesteia;

-materiale, deşeuri şi alte obiecte a căror prezenţă la locul incendiului nu

se justifică din punct de vedere tehnologic şi pot indica existenţa unei acţiuni

intenţionate.

Pentru culegerea datelor necesare cunoaşterii situaţiei dinaintea

incendiului este necesară procurarea şi studierea documentaţiei tehnice (piese

scrise şi desenate) privind alcătuirea construcţiei, instalaţiilor tehnologice şi de

utilităţi, regulamente tehnologice şi de funcţionare, de exploatare, întreţinere şi

revizie a instalaţiilor, de organizare a muncii, registre de urmărire a parametrilor

tehnologici, procese verbale de predare-primire a instalaţiilor, ş.a.

b. Situaţia în care a fost observat incendiul:

-data, ora şi modul în care s-a făcut alarmarea serviciului privat/voluntar

pentru situaţii de urgenţă, alertarea serviciilor profesioniste, anunţarea

conducerii obiectivului;

52

-aspecte reţinute de martori (ora observării, împrejurări, manifestarea

incendiului percepută optic, acustic, persoane străine observate la locul

incendiului, ş.a.).

Pentru culegerea datelor necesare se utilizează documentele existente la

serviciile profesioniste, voluntare sau private de situaţii de urgenţă şi de la

conducerea obiectivului. Potrivit legii interogarea persoanelor se face de

organele de urmărire penală, dar în cazul în care diverse persoane deţin date

despre producerea evenimentului şi acceptă o discuţie cu investigatorul se trece

la intervievarea acestora. Abordarea interlocutorului se face într-o manieră

neagresivă, informală, cordială, gen interviu, după exemplul ce urmează:

Aspecte vizuale:

-Unde aţi văzut întâi foc?

-Aţi văzut ceva licărind, pâlpâind, flacără mică (mare), strălucitoare?

-Aţi văzut întâi fum dispersat, mult, în cel loc?

-Luminile becurilor, lămpilor funcţionau normal?

-Aparatul, instalaţia a funcţiona normal?

-Manetele, butoanele aparatului în ce poziţie erau?

-Aţi văzut flăcări în mai multe locuri?

-Aţi văzut descărcări electrice atmosferice?

-Aţi văzut lichide deversate?

-Aţi văzut instalaţii electrice improvizate, reşouri sau alte surse termice?

-Aţi văzut o persoană spălând, uscând, fumând?

-Aţi observat că se „ard” siguranţele frecvent?

-Aţi observat flame la întrerupătoare?

-Aţi observat flame la întrerupătoare?

-Aţi observat materiale care în mod normal nu trebuiau să se afle la locul

izbucnirii incendiului?

Aspecte auditive:

-Aţi auzit o explozie?

-Aţi auzit pocnituri?

-Aţi auzit zgomote neobişnuite (ca de fierbere, de obiecte căzute, de

paşi)?

-Aţi auzit paraziţi la radio, TV?

-Aţi auzit tunete?

Aspect de simţ tactil şi miros:

-Aţi simţit unele suprafeţe neobişnuit de fierbinţi pe un aparat sau pe un

alt obiect?

-Aţi simţit un perete cald, fierbinte?

-Aţi simţit un şoc sau o electrocutare? De unde?

-Aţi simţit un miros neobişnuit? Cu ce semăna şi de unde provenea?

-Aţi simţit miros de fum?

-Aţi simţit miros de produse petroliere?

Martorii pot fi obişnuiţi (trecători, vecini, ş.a.) sau antrenaţi (salariaţi ai

serviciilor profesioniste, private sau voluntare de urgenţă, poliţişti, specialişti

tehnici). Dacă declaraţia este luată prea devreme pot apare erori datorită

53

implicării emoţionale (pierderea proprietăţii, şocul evenimentului, ş.a.). După o

perioadă de timp erorile pot apare datorită raţionalizării impresiilor, încercării de

a acoperi un posibil vinovat sau sindromul eroului. În unele cazuri, martorii pot

corobora în timp diferite detalii, aparent dispersate, nemenţionate în declaraţiile

iniţiale.

În anexa 1 sunt precizate câteva recomandări pe care investigatorul

trebuie să le aibă în vedere atunci când discută cu persoane ce pot oferii detalii

despre cauza incendiului.

c. Evoluţia în timp şi în spaţiu a incendiului.

-modul de manifestare (intensitatea şi durata arderii);

-fenomene însoţitoare (răbufniri sau explozii, zgomote, ş.a.);

-proporţii atinse în diferite faze;

-focarul principal de ardere;

-viteza de propagare;

-aspecte reţinute de martori;

-timpii de securitate la incendiu şi operativi de intervenţie care prezintă

interes.

d. Situaţia meteorologică:

-înaintea declanşării incendiului;

-pe timpul manifestării incendiului;

Datele se vor obţine pe bază de solicitare scrisă de la staţia meteo

(umiditate, temperatura medie, viteza vântului, ş.a.), iar de la martori pe bază de

interviu după exemplul de mai jos:

-A fost furtună înaintea incendiului?

-Au fost descărcări electrice în atmosferă?

-A fost inundaţie?

-A fost cald (frig) neobişnuit?

-A fost o zi umedă?

-A fost zăpadă mare?

-Era întuneric?

e. Desfăşurarea intervenţiei de stingere a incendiului:

-acţiunea salariaţilor la locul de muncă:

-acţiunea sistemelor şi instalaţiilor pentru detectare, semnalizare, alarmare

şi alertare în caz de incendiu şi a sistemelor, instalaţiilor şi dispozitivelor de

limitare şi stingere a incendiului (ora la care a acţionat, sectorul de declanşare,

dacă au funcţionat la întreaga capacitate, deficienţe în funcţionare, efectul

acţiunii lor asupra desfăşurării procesului de ardere). Cunoaşterea acestor date

poate furniza indicii valoroase asupra locului iniţierii incendiului (unde va trebui

căutat focarul), duratei acesteia şi modului de evoluţie (rapid sau lent). Este

necesară verificarea corectitudinii alegerii, montării, verificării şi întreţinerii

acestora.

54

-acţiunea serviciului privat pentru situaţii de urgenţă (după caz,

cooperarea cu alte servicii);

-acţiunea serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.

Se vor preciza durata, dispozitivul şi operaţiunile întreprinse, mijloacele

utilizate, salvări de persoane şi bunuri, factori care au facilitat sau limitat

acţiunea de intervenţie, accidente şi victime.

f. Situaţia obiectivului după lichidarea incendiului şi efectele acestuia

asupra construcţiei, instalaţiilor, materialelor şi persoanelor:

-se fac observaţii pentru stabilirea „amprentei incendiului”, precizându-se

zonele afectate de incendiu, efectul fumului, gazelor fierbinţi, gazelor corosive,

ş.a., poziţia bunurilor şi proporţiei în care au ars sau au fost deformate, acţiunea

şi defectele solicitărilor termice asupra construcţiei, instalaţiilor şi materialelor;

-se stabilesc urmele care vor fi analizate pe loc sau ulterior.

Principalele urme ale incendiilor se pot clasifica astfel:

- urme de cenuşă şi fum, rezultate prin arderea, topirea sau

descompunerea materialelor şi substanţelor combustibile sau nerezistente la

temperaturile produse în timpul incendiului (textile, mase plastice, cauciuc,

lemn, sticlă ş.a.);

- urme de lichide, vapori şi gaze combustibile (produse petroliere, lacuri,

vopsele, solvenţi, gaz metan, gaz lichefiat tip aragaz ş.a.);

- urme create de explozivi, provenite de la:

substanţe explozive: focarul (craterul), schije, ruperi, arsuri,

fumizare, efecte distructive, urme, efecte sonore;

amestecuri explozive;

succesiunea exploziilor, fumizare, scurgeri de produse

combustibile, tipuri de instalaţii, efecte distructive;

explozii fizice: crăpături, rupturi datorate fisurilor, defectelor de

fabricaţie, coroziunilor intensive, solicitărilor mecanice

îndelungate, forţarea aparatelor de măsură şi control datorită

suprapresiunilor sau vibraţiilor, schije, deteriorarea vecinătăţilor,

distrugeri provocate de recipientul explodat, ş.a.;

- microurme create de incendii şi explozii:

particule de sticlă, vopsea, coloranţi, lacuri, pulberi

combustibile;

resturi de lichide combustibile, lubrifianţi, mase plastice,

gudroane, ş.a.;

resturi de materiale combustibile arse;

- urme de produse chimice incendiare, toxice şi radioactive;

- urme ale instrumentelor, dispozitivelor şi ale altor obiecte (chei, cleşti,

leviere, răngi, ciocane, şurubelniţe, brocuri de sudură, şpan, pilitură, diagrame

ale aparaturii de măsură şi control);

- urme ale omului:

urme cu forme ale mâinilor, picioarelor, vocii, scrisului,

manierii de a executa diferite operaţiuni;

55

urme biologice: de sânge, salivă, păr, osteologice, miros, ţesuturi

moi, arsuri;

urme de încălţăminte, îmbrăcăminte şi ale altor obiecte folosite

de om;

- urme ale vegetalelor (resturi carbonizate, aşchii, seminţe, plante

uleioase, ş.a.);

- urme ale animalelor (lăsate de picioare şi coarne, sânge, păr, puf, lână,

pene, ş.a);

- urme ale mijloacelor de transport (anvelope, roţi, potcoave, scurgeri de

carburanţi şi lubrifianţi, ş.a.);

se precizează efectele asupra persoanelor;

se precizează poziţia focarului de iniţiere şi vecinătatea cu urme

de materiale combustibile, instalaţii, utilaje.

Fixarea datelor de mai sus se face conform codului de procedură penală

prin:

-descriere în procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de

constatare tehnică, raportul de constatare medico-legală;

-mijloace tehnice: fotografie judiciară, schiţe, desen, filmul judiciar,

fonograme, video-fonograme judiciare.

Date şi informaţii privind cauzele incendiilor se consemnează în: notele

de anunţare a incendiilor, procesele verbale de intervenţie, rapoartele (de

evaluare a intervenţiei, de intervenţie), registrul acţiunilor de intervenţie şi se

stochează în banca de date.

Ridicarea urmelor sau a imaginilor acestora se face prin procedee şi

tehnici criminalistice specifice:

-ridicarea obiectului care poartă sau conţine urme (sticle, bidoane, batiste,

pungi de plastic, cutii conserve, ş.a.);

-ridicarea crustelor, depunerilor, petelor, pulberilor, ş.a. folosind

solubilizarea în apă sau alcool, seringa, pipeta, aspiratorul, spatula, lopăţica,

penseta, magnetul ş.a.;

-ridicarea prin transferare folosind folii adezive, electricitatea statică,

transvazarea;

-ridicarea prin fotografiere, filmare, mulaj, desen.

Urmele sau purtătorii de urme se ambalează separat, se marchează,

etichetează şi sigilează.

Toate aceste operaţiuni (fixarea, ridicarea şi conservarea urmelor) se

execută de organele de poliţie şi au fost prezentate în prezenta instrucţiune cu

scop informativ pentru investigator.

Se recomandă ca investigatorul să participe, cu acordul organelor de

cercetare penală la fixarea, ridicarea şi conservarea urmelor, propunând, după

caz, urmele relevante pentru analiza cauzei de incendiu.

De asemenea, se recomandă efectuarea unor fotografii/filmări ale urmelor

relevante, cu caracter informativ de către investigator, pentru arhiva unităţii.

56

4. Activităţi desfăşurate de investigator

4.1. Documentarea Documentarea se face atât înainte de începerea cercetării la faţa locului cât

şi după aceasta, şi cuprinde: a) studierea proiectului sau a documentaţiei tehnice a construcţiei,

instalaţiilor tehnologice sau utilitare;

b) studierea documentaţiei cu privire la procesele tehnologice şi alte

activităţi desfăşurate în spaţiul în care s-a produs incendiul;

c) studierea documentelor de organizare a activităţii de apărare împotriva

incendiilor ale obiectivului afectat;

d) studierea activităţii de prevenire a serviciului de urgenţă voluntar sau

privat, a compartimentului de prevenire a incendiilor sau a cadrului tehnic cu

atribuţii în domeniu la obiectivul afectat, după caz;

e) studierea documentelor de control privind apărarea împotriva

incendiilor întocmite de cadrele tehnice cu atribuţii în domeniul prevenirii şi

stingerii incendiilor şi de personalul abilitat al serviciilor profesioniste pentru

situaţii de urgenţă anterior producerii evenimentului;

f) studierea reglementărilor tehnice, dispoziţiilor generale, a normelor şi

normativelor ce se aplică în obiectivul respectiv;

g) studierea caracteristicilor tehnice ale materialelor şi substanţelor

implicate în eveniment;

h) studierea cazuisticii unor evenimente similare produse în ţară sau

străinătate;

4.2. Cercetarea la faţa locului

Pe timpul cercetării la faţa locului se urmăresc următoarele aspecte:

a) identificarea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment,

abordarea lor în vederea obţinerii de date şi informaţii utile stabilirii cauzei de

incendiu, iar în cazul în care acestea nu doresc să comunice cu investigatorul se

va propune organele abilitate de lege (poliţie) intervievarea acestora;

b) deşi protejarea zonei sau incintei unde s-a produs incendiul, pentru

conservarea şi prevenirea sustragerii probelor se face de poliţie, investigatorul

va propune acestora reducerea sau extinderea ariei de cercetare, după cum în

suprafaţa afectată există sau nu probe care să ajute la stabilirea cauzei;

c) examinarea tuturor elementelor de interes din zona şi vecinătatea zonei

incendiate;

d) stabilirea locului izbucnirii incendiului, a modului de dezvoltare a

acestuia, culorii flăcărilor şi a fumului, a mirosului degajat în urma arderii şi a

suprafeţelor incendiate;

e) stabilirea factorilor care au favorizat propagarea incendiului: uşi,

ferestre, goluri, neasigurarea măsurilor de preîntâmpinare a propagării

incendiilor (elemente de protecţie a golurilor, obloane, trape, încăperi tampon,

57

tamburi deschişi) şi instalaţii tehnologice sau utilitare (electrice, încălzire, gaze,

ventilare, climatizare, etc.);

f) consemnarea tuturor constatărilor, datelor, informaţiilor şi elementelor

care pot fi folosite la stabilirea cauzei probabile de incendiu;

g) observarea comportamentului persoanelor prezente la faţa locului;

h) analizarea posibilităţii existenţei mai multor focare;

i) stabilirea modului de intrare în funcţiune a instalaţiilor de stingere a

incendiilor sau de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi utilizând diagrame,

înregistrării audio-video, ş.a.;

j) stabilirea poziţiei obiectelor, materialelor, substanţelor, eventual a

persoanelor decedate odată cu intrarea în acţiune a forţelor concentrate;

k) identificarea modificărilor survenite atât pe timpul stingerii

incendiului cât şi după stingere ;

l) cooperarea cu organele abilitate pentru ridicarea, conservarea şi

cercetarea probelor ce pot concura la stabilirea cauzelor probabile de incendiu;

m) furnizarea către organele de poliţie a datelor necesare a fi cuprinse în

procesul verbal de cercetare la faţa locului.

A.Activităţi desfăşurate în timpul intervenţiei

Activitatea de cercetare a cauzei probabile de incendiu se poate desfăşura

în paralel cu luarea măsurilor tactice operative necesare pentru organizarea

stingerii, dacă investigatorul face parte din subunitatea de intervenţie sau grupa

operativă a unităţii de pompieri.

Investigatorul trebuie să stabilească şi să noteze date despre:

-dimensiunea incendiului (suprafaţa incendiată, extinderea la vecinătăţi,

propagarea fumului şi gazelor de ardere la distanţă prin tubulatură, canale, ş.a.);

-existenţa mai multor focare distincte, a unor zone cu ardere mai intensă

alternând cu zone cu ardere mai lentă (ulterior se vor analiza posibilităţile de

apariţie a acestor fenomene ca urmare a distribuţiei materialelor şi a condiţiilor

de tiraj din zonele respective);

-prăbuşirea unor elemente de construcţii, cedarea unor elemente de

compartimentare;

-înălţimea şi culoarea flăcărilor;

-culoarea şi mirosul fumului;

-existenţa unor uşi sau ferestre deschise, sparte, sau a unor goluri

tehnologice care să favorizeze un aflux suplimentar de aer necesar arderii;

-dacă instalaţiile tehnologice şi utilitare (electrice, ventilaţie, încălzire)

sunt în funcţiune sau nu;

-intrarea în funcţiune a instalaţiilor automate de stingere sau de evacuare a

fumului;

-direcţia şi intensitatea vântului, alte fenomene meteo: ploaie, ceaţă

(informaţiile vor fi ulterior completate cu datele exacte furnizate de staţia meteo

cea mai apropriată);

-efecte negative ale incendiului asupra utilizatorilor.

58

Este util ca aceste date să fie înregistrate pe reportofon sau stocate pe o

bandă videomagnetică prin filmare ori pe un card de memorie în cazul utilizării

unei camere foto digitale .

B.Activităţi desfăşurate după lichidarea incendiului

Într-o primă fază (numită şi faza statică) se procedează la constatarea şi

fixarea stărilor de fapt existente în spaţiul cercetat fără să se atingă sau să se

modifice poziţia urmelor şi obiectelor purtătoare de urme. Se recomandă

efectuarea următoarelor activităţi:

-observarea mai întâi din exterior a locului incendiului, pentru

perspectiva de ansamblu şi pentru identificarea efectelor produse asupra

construcţiei şi vecinătăţilor; în acest scop investigatorul se va deplasa de-a

lungul perimetrului exterior al locului incendiului notând:

a)limitele exterioare ale propagării incendiului, efectele asupra

vecinătăţilor;

b)eventualele posibilităţi de iniţiere a incendiului de la surse de

aprindere din alte incinte (propagarea prin goluri neprotejate sau chiar fisuri

existente în elementele componente ale construcţiei );

c)eventualele posibilităţi de iniţiere a incendiului de la surse de

aprindere din exterior (direct sau cu propagarea ulterioară): urme de focuri în aer

liber, prezenţa unor linii electrice aeriene cu conductoare rupte, posibilitatea

aruncării unor resturi de ţigări şi chibrituri nestinse la ghene, gunoaie, ş.a.,

executarea unor lucrări de sudură sau tăiere în imediata vecinătate a

obiectivului;

d)eventuale urme ale pătrunderii în spaţiul examinat al unor

persoane străine, care ar fi putut iniţia aprinderea;

-pătrunderea în interior şi parcurgerea întregului spaţiu afectat pentru

formarea imaginii de ansamblu asupra sensului de propagare a incendiului pe

baza identificării zonelor cu urme de termodegradare mai intensă; se poate

proceda la sectorizarea locului incendiului şi examinarea fiecărui sector de

cercetare, pornind de regulă, de la periferie la focar; se notează urmele,

materialele şi obiectele prezente în spaţiul respectiv; este util a se executa filmări

şi fotografii (de orientare: unitare sau panoramice, schiţă şi de scoatere în

evidenţă a obiectelor principale) recomandabil cu marcarea eventualelor probe

cu plăcuţe numerotate, precum şi schiţe, desene, ş.a.

-analizarea amprentei incendiului; se determină:

a)intensitatea arderii în diferite zone, pe baza efectelor

asupra materialelor existente, în funcţie de natura lor (topiri, deformări, ş.a.);

b)utilajele şi instalaţiile din zona afectată de incendiu sau

în cazul incintelor rezidenţiale aparatele capabile să iniţieze aprinderea

materialelor combustibile din jur (reşouri, fiare de călcat, ş.a.), notându-se

poziţia în care au fost găsite cordoanele de alimentare şi ştecherele;

c)urmele de mirosuri neobişnuite;

d)urmele de scurgeri de lichide combustibile;

59

e)corpuri sau obiecte care prezintă urme de degradări termice

anormale, direcţia acestor degradări;

Investigatorul trebuie să ştie că regulile de procedură penală interzic

atingerea ori deplasarea urmelor sau obiectelor, care pot constitui probe, de

către alte persoane înaintea persoanelor abilitate de lege, în caz contrar

fiind pierdut caracterul probatoriu.

Prezenţa şi semnificaţia urmelor găsite la faţa locului trebuie permanent

coroborate cu alte informaţii obţinute pentru a evita ipotezele greşite.

După ridicarea probelor de către organele de poliţie se trece la căutarea

unor noi indicii prin deplasarea obiectelor sau aparatelor şi prin înlăturarea

molozului şi resturilor de materiale carbonizate, prin decopertări succesive, până

la atingerea pardoselii. Această fază, numită faza dinamică, nu trebuie

subestimată sau neglijată, putând oferi deseori date suplimentare importante.

Se recomandă examinarea:

-instalaţiilor tehnologice şi utilitare, precum şi a aparatelor, pentru a stabili

dacă se aflau în funcţiune sau nu în momentul iniţierii incendiului (stabilirea

poziţiei pornit-oprit a butoanelor de acţionare a întrerupătoarelor,

comutatoarelor, poziţia cordoanelor de alimentare şi a ştecherelor), precum şi

starea lor tehnică (urme ce evidenţiază eventuale defecţiuni-fisuri, urme de

frecare, topiri ale izolaţiei conductorilor electrici, suprasolicitări termice – se

observă dacă sunt din interior sau exterior-deteriorări ale stratului de vopsea ca

urmare a unor şocuri mecanice, ş.a.);

- golurilor neprotejate în pereţi sau planşee, care ar fi putut favoriza

propagarea incendiului, prin corpuri incandescente, gaze fierbinţi, ş.a.

-elementelor de protecţie ale instalaţiilor (siguranţe fuzibile sau automate,

relee de protecţie, ş.a.);

-urmelor de topire (metale, materiale plastice);

-urmelor de lichide combustibile pe pardoseală;

-urmelor şi depunerilor de funingine (formate, de regulă, deasupra locului

de ardere a unui lichid combustibil);

-instalaţiilor de încălzire şi poziţia materialelor combustibile (a resturilor

acestora) faţă de ele (direcţia părţilor cu carbonizare mai intensă; se verifică

dacă sobele erau în funcţiune, gradul de umplere cu combustibil, tipul

combustibilului utilizat, ş.a.);

-etanşeităţii canalelor de fum ale coşurilor prin controlul vizual al zidăriei,

evidenţiind urmele de carbonizare mai intensă corelate cu prezenţa în apropiere

a unor materiale combustibile.

În această fază a cercetării, pentru a scoate în evidenţă cât mai bine

urmele existente pe materialele şi obiectele prezente în spaţiul respectiv se

realizează o fotografiere în detaliu a acestora de către organele de cercetare

penală.

Se recomandă efectuarea unor fotografii/filmări ale urmelor relevante, cu

caracter informativ de către investigator, pentru arhiva unităţii.

Obiectele prelevate de la faţa locului constituie uneori un mijloc de probă

în faţa unei instanţe de judecată, în acest caz fotografia de detaliu vine în

60

sprijinul celui care a întocmit raportul de constatare tehnică, susţinând astfel

concluziile la care a ajuns investigatorul.

C.Efectuarea de încercări de laborator şi expertize, pentru determinarea

unor caracteristici tehnice ale materialelor şi substanţelor implicate, compararea

rezultatelor cu valorile teoretice stabilite în aceleaşi condiţii, luate în considerare

în estimarea riscului iniţial de incendiu;

D.Solicitarea sprijinului celorlalte organe abilitate prin lege pentru

obţinerea unor date şi informaţii necesare elucidării cazului;

a) se propune organelor de poliţie persoanele care au refuzat orice

dialog cu investigatorul şi există indicii că acestea deţin informaţii cu privire la

izbucnirea incendiului, pentru a fi interogate;

b) se solicită organelor abilitate punerea la dispoziţia investigatorului a

declaraţiilor celor interogaţi, precum şi a celorlalte date rezultate în urma

anchetei;

E.Elaborarea ipotezelor privind locul şi împrejurările iniţierii incendiului,

verificarea tuturor ipotezelor înaintea stabilirii concluziilor şi întocmirea

raportului de cercetare a cauzei de incendiu.

a) stabilirea ipotezelor referitoare la cauzele şi împrejurările posibile să fi

generat incendiul;

b) analiza ipotezelor, eliminarea succesivă a celor care nu pot fi

fundamentate logic, tehnic şi ştiinţific;

c) întocmirea raportului de constatare tehnică a cauzei probabile de

incendiu .

5. Stabilirea poziţiei focarului şi a cauzei probabile a incendiului

Pentru determinarea cauzei ce a generat incendiul şi a împrejurărilor în

care s-a produs iniţierea arderii, investigatorul trebuie să stabilească locul în care

s-a declanşat primul proces de ardere (focarul iniţial) şi concomitent să găsească

în zona respectivă indiciile cu privire la primul material aprins, primul material

semnificativ aprins, sursa care a produs iniţierea şi circumstanţele care au permis

producerea evenimentului.

Precizarea poziţiei focarului iniţial trebuie realizată prin interpretarea

judicioasă a amprentei incendiului, coroborată cu acţiunea factorilor care

influenţează desfăşurarea proceselor de combustie şi propagarea arderii în

situaţia specifică a cazului în speţă, modul cum incendiul a evoluat în timp şi în

spaţiu, direcţiile şi căile prin care s-a propagat succesiv până a cuprins întreaga

suprafaţă afectată, astfel încât, parcurgând în sens invers traseele respective, să

se localizeze zona unde s-au declanşat procesele de ardere. În general, focarul

61

iniţial prezintă urmele unei solicitări termice mai puternice decât spaţiile

învecinate.

Diferitele variante de dezvoltare spaţială a incendiului cu modificarea

corespunzătoare a amprentelor sale trebuie luate în calcul.

Principalele caracteristici ale modelului dezvoltării spaţiale sunt:

- în zona focarului arderea durează mai mult decât în spaţiile învecinate şi

de cele mai multe ori cu o intensitate mai mare;

- tendinţa naturală de propagare ascensională a gazelor de ardere şi a

fumului;

- propagarea laterală a incendiului se produce până la limita spaţiului din

mediul înconjurător, cu o viteză mare atunci când există o obstrucţie pe direcţia

ascensională;

- toate focarele de ardere situate la partea de jos a spaţiului investigat

trebuie depistate şi analizate ca posibile focare de iniţiere a incendiului.

În acest sens se desfăşoară următoarele activităţi:

-se analizează fiecare punct jos de ardere sub aspectul modului de

transmitere a arderii de la acesta, prin stabilirea direcţiei predominante a arderii

şi a suprafeţelor de ardere ce puteau fi aprinse din acest punct, pentru a forma

un incendiu mic;

-după analizarea tuturor punctelor joase de ardere, se studiază amprenta

generală a incendiului, pentru a se realiza modelul după care se consideră că

incendiul a evoluat ulterior; se ia în considerare şi acţiunea unor factori exteriori

(direcţia vântului, sensul curenţilor de aer formaţi în clădire, efectul de coş)

pentru determinarea efectului ce-l putea transmite asupra dezvoltării incendiului;

-concluziile rezultate din studierea fiecărui punct de ardere sunt evaluate

în corelaţie cu amprentele generale şi cu modul de evoluţie a incendiului în faza

dezvoltată; în general numai unul din aceste puncte corespunde, în contextul dat,

ca loc de origine a incendiului;

-se caută cauzele care ar fi putut produce iniţierea incendiului, în toate

punctele joase de ardere ce ar putea constitui, în situaţia dată, loc probabil de

origine a acestuia; dacă nici unul dintre punctele joase de ardere nu ar fi putut –

conform analizei întreprinse

– să constituie locul de origine a incendiului, investigatorul trebuie să

studieze şi alte posibilităţi de iniţiere a arderii, în puncte situate la alte nivele ale

spaţiului cercetat.

La cercetarea punctelor joase de ardere trebuie avute în vedere şi

posibilităţile ca procesele de combustie să fi apărut ca urmare a unor fenomene

ce au avut loc în partea superioară a spaţiului, ca de exemplu: prăbuşirea unor

elemente de construcţii sau a altor materiale aprinse ori scurgerea pe sol a unui

lichid combustibil ieşit printr-o neetanşeitate a unei conducte, rezervor, ş.a., care

s-a aprins în contact cu o sursă de iniţiere.

În numeroase cazuri, punctele joase de ardere sunt situate la nivelul

pardoselii apărând sub forma carbonizării profunde. Pentru o analiză corectă a

modului de formare a carbonizării, trebuie avute în vedere următoarele:

62

-materialele solide care cad arzând la sol, precum şi corpurile metalice

incandescente, supraîncălzite sau alte obiecte cu emisie calorică importantă, în

contact direct sau la mică distanţă de pardoseala combustibilă, pot iniţia arderea

pe faţa superioară a acesteia şi produce carbonizarea ei în profunzime; este

evident că prezenţa obiectelor metalice sau topite care au provocat arderea

pardoselii, permite precizarea originii carbonizării;

-lichidele combustibile ce ard pe pardoseală nu pot provoca, de regulă,

aprinderea acesteia pe faţa sa superioară, deoarece radiaţia calorică a flăcărilor

are numai efecte foarte reduse;

-pardoseala combustibilă poate fi aprinsă, de regulă, numai dacă lichidul

combustibil pătrunde sub nivelul ei, prin găuri, interstiţii sau alte neetanşeităţi,

arzând dedesubt.

Astfel, acţiunea flăcărilor provoacă aprinderea feţei inferioare a

pardoselii, carbonizarea sa de jos în sus, fiind posibilă străpungerea acesteia şi

trecerea arderii pe faţa superioară.

III.4.4. METODE ŞI PROCEDEE FOLOSITE ÎN CERCETAREA

INCENDIILOR

Pentru examinarea situaţiei la faţa locului, pentru precizarea provenienţei

urmelor, a caracteristicilor şi transformărilor suferite de acestea, precum şi

pentru reconstituirea situaţiei iniţiale sau a fenomenelor ce s-au produs în timpul

incendiului se pot utiliza diverse metode, procedee, expertize şi mijloace tehnice

care se pot grupa astfel:

1. Metode logice generale:

-analiza-dezmembrarea şi desfacerea pe plan mintal a întregului în părţile

şi laturile sale componente;

-sinteza-reconstituirea mentală a întregului prin asamblarea elementelor şi

laturilor sale constitutive;

-inducţia-determinarea proprietăţilor şi aspectelor unor colectivităţi

(mulţimi) mai mari de obiecte, fenomene şi procese pornind de la colectivităţi

mai restrânse (submulţimi), adică inferenţa de la particular spre general;

-deducţia-determinarea caracteristicilor şi proprietăţilor unor indivizi

(elemente) sau colectivităţi mai restrânse de indivizi (submulţimi) pornind de la

proprietăţile şi caracteristicile unor colectivităţi mai cuprinzătoare (mulţimi) ale

acestora, adică inferenţa de la general la particular şi individual;

-comparaţia-studierea caracteristicilor şi proprietăţilor a două sau mai

multe elemente (fenomene) şi stabilirea celor identice, asemănătoare şi

deosebite;

-presupunerea şi excluderea-stabilirea (din fază iniţială) a întregului

pachet de ipoteze şi versiuni, precum şi eliminarea succesivă (pe parcursul

cercetării) a celor ce nu pot fi fundamentate (logic, tehnic şi ştiinţific) ca posibile

în situaţia reală dată.

63

2. Metode, procedee şi mijloace operative de specialitate:

-utilizarea instrumentelor de măsură (ruletă, riglă, balanţă, cronometru,

termometru, ş.a) şi optice de mărit (lupe, microscoape, ş.a.);

-folosirea aparatelor de iluminat, fotografiat, filmat şi de proiecţie, precum

şi a celor de înregistrat ( casetofon, reportofon, ş.a.);nu se recomandă utilizarea

aparatelor de telefonie mobilă cu cameră video-foto;

-studierea concluziilor rezultate în urma utilizării în activitatea de

prevenire şi stingere a incendiilor a unor metode şi tehnici specifice de cercetare

(prelucrare statistico-matematică a datelor despre incendii, cartografierea

acestora sau a altor parametri privind riscul de incendiu).

3. Metode şi procedee tehnico-ştiinţifice de specialitate:

-determinarea caracteristicilor de comportare la foc a materialelor şi

substanţelor (temperatură de aprindere, temperatură de inflamabilitate,

temperatură de aprindere spontană-autoaprindere, putere calorifică, viteză de

ardere, viteză de propagare a flăcărilor, limita de rezistenţă la foc, limite de

explozie, opacitatea fumului, energie minimă de aprindere, ş.a.) şi dacă este

necesar, încadrarea în euroclase de reacţie la foc;

-determinarea prin calcul a bilanţului energetic al materialelor şi

substanţelor combustibile;

-confruntarea duratei incendiului şi a temperaturii rezultate cu durata

convenţională şi cu temperatura produsă;

-identificarea în cenuşă, zgură, topituri sau materiale prelevate a prezenţei

unor substanţe (iniţiatori sau acceleratori ai reacţiei de ardere) sau a unor

componenţi din structura lor;

-determinarea modificărilor din structura metalelor şi a altor materiale în

urma solicitărilor termice şi a fenomenelor fizico-chimice la care au fost supuse

în timpul incendiului;

-analiza şi compararea suprafeţelor şi contururilor obiectelor;

-stabilirea compoziţiei chimice şi precizarea unor substanţe combustibile;

-evaluarea gradului de acţiune al efectelor negative ale incendiului asupra

persoanelor din zona focarului sau asupra altor utilizatori;

-reconstituirea la scară reală sau redusă în obiectivul în cauză, în obiective

similare, în poligon sau laborator, a aspectelor privind situaţia anterioară

incendiului, sau a posibilităţilor ca unele reacţii, fenomene, activităţi să se fi

desfăşurat conform declaraţiilor martorilor sau ipotezelor investigatorului;

-experimentări pentru determinarea modului în care ard unele materiale şi

a fenomenelor ce însoţesc procesul de combustie;

-realizarea de capcane criminalistice – pentru identificarea făptuitorului

prin utilizarea substanţelor chimice, izotopi radioactivi, dispozitive electronice,

fotografiere, ş.a.;

-expertize criminalistice (dactiloscopică, traseologică, grafică, ş.a);

-expertize psihiatrico-legale (în cazuri posibile de piromanie, alcoolism

ş.a.).

64

III.4.5. PARTICULARITĂŢI METODOLOGICE ŞI TEHNICE DE

IDENTIFICARE A CAUZELOR DE INCENDII

1. În cazul surselor de aprindere cu flacără se va avea în vedere:

-verificarea existenţei mijloacelor care utilizează flacăra sau care pot, în

anumite condiţii să formeze flacără, cum sunt: aparate de sudură, facle,

cuptoare, aparate de gătit (aragaze, reşouri), de iluminat (lămpi, lumânări,

felinare, torţe), de laborator (becuri şi spirtiere cu gaze sau lichide combustibile),

afumători, mijloace de aprindere (chibrituri, brichete, aprinzătoare electrice,

ş.a.), focul în aer liber;

-examinarea urmelor şi resturilor rămase de la mijloacele ce utilizează

flacăra, a deformărilor acestora şi a funinginei;

-determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor şi

substanţelor aflate în zona incendiului, precum şi a distanţelor de amplasare a

acestora faţă de sursele de producere a flăcării;

-evaluarea temperaturii flăcărilor în funcţie de temperatura de ardere a

combustibilului, de mărimea flăcării rezultate la ardere, precum şi de căldura

pierdută prin radiaţii sau consumată de către produsele de ardere (de exemplu:

flăcările de chibrit pot atinge 600-700o C., de sudură oxiacetilenică 3100

oC., ale

lămpilor de lipit 2000oC., cele de hidrogen 2800

o C., cele de lemn 850-1400

oC.,

de metan 1875oC., de propan 1925

oC., cele ale lămpii cu petrol 780-1300

oC.);

-compararea căldurii de reacţie a flăcării cu temperatura sau energia

minimă de aprindere a materialelor şi substanţelor combustibile aflate în zona

incendiului;

-studierea, după caz, a condiţiilor de micro climat sau a situaţiei

meteorologice.

2. În cazul surselor de aprindere de natură termică se va urmări: -verificarea existenţei şi stării tehnice a instalaţiilor, aparatele termice sau

a aparatelor electrice de încălzit, aparatelor electrocasnice şi de birou, a

echipamentelor, coşurilor pentru evacuarea fumului sau a obiectelor

incandescente;

-examinarea punctelor sau a zonelor în care este posibilă apariţia frecării

în funcţie de sistemul de rezemare şi de ungere, de turaţie şi de puterea

transmisiei, ş.a.;

-determinarea modului de transmitere şi acumulare a căldurii, precum şi a

mărimii şi a duratei acesteia, corelat cu natura şi proprietăţile materialelor şi/sau

substanţelor combustibile aflate în zonă;

-examinarea urmelor şi resturilor provenite de la obiecte incandescente,

jar, cenuşă, zgură, particule provenite de la sudură, tăiere, lipire, precum şi de la

becuri, proiectoare, ţigări;

-determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor

combustibile amplasate în apropierea sursei de aprindere, a distanţelor de

siguranţă şi a celor efective, a duratei de influenţă, corelat cu condiţii de micro

65

climat (concentraţie de pulberi sau gaze combustibile, umiditate, curenţi de aer,

temperatură a mediului, ş.a.) sau condiţii meteorologice;

-compararea temperaturii de aprindere a materialelor sau substanţelor

combustibile cu temperatura surselor de aprindere în funcţie de amplasarea

acestora;

-efectuarea de măsurători experimentale în condiţii similare, de la caz la

caz, instrumente de măsură adecvate;

-reconstituirea când este posibil, a situaţiei investigate.

3.În cazul surselor de aprindere de natură electrică se va proceda la: -studierea şi compararea schemei proiectate, a instalaţiilor electrice cu

realitatea, în colaborare cu specialişti în domeniu;

-verificarea gradului de protecţie a instalaţiilor electrice, în funcţie de

pericolul de incendiu şi explozie existent;

-determinarea univocă a instalaţiilor electrice aflate sub tensiune în

momentul izbucnirii indendiului, precum şi a celor care nu erau sub tensiune;

-examinarea dispozitivelor de siguranţă (de protecţie) ale instalaţiilor

electrice; dacă sunt montate dispozitivele de siguranţă; dacă dispozitivele sunt

originale, nu sunt supradimensionate, nu au fost reparate cu mijloace locale;

dacă este capacitatea consumatorilor sub limita admisă pe circuitul (siguranţa)

respectiv;

-examinarea comutatoarelor, heblurilor şi întreruptoarelor, poziţia

acestora şi urmele, impurităţile depuse pe ele şi pe punctele de contract;

-examinarea consumatorilor (motoare electrice, aparate electrice, corpuri

de iluminat ş.a.), starea tehnică a consumatorilor şi modul de supraveghere a

acestora; puterea reală a consumatorilor şi compararea ei cu cea prevăzută în

proiect; amprenta incendiului asupra consumatorilor (de exemplu: dacă pe

resturile de filament ale unui bec electric se găsesc sudate urme microscopice de

granule sau cioburi de sticlă, becul ardea, iar dacă particulele de sticlă au muchii

ascuţite şi nu sunt sudate de filament rezultă că becul nu era sub tensiune).

Pentru examinare se utilizează lupa, microscopul şi aparate de fixat imagini

(foto şi video);

-examinarea conductoarelor şi cablurilor electrice; starea izolaţiei (de

exemplu carbonizarea izolaţiei în contact cu metalul şi schimbarea culorii

observată prin mărimea la microscop şi prin fotografiere); colectarea, din zona

incendiului, a resturilor de conductoare, urmată de examinarea structurii

metalului (analiza metalografică) – de exemplu: apariţia unor modificări în

structura cuprului care implică prezenţa oxigenului, indică închiderea circuitului

înainte de izbucnirea incendiului, iar dacă indică doar prezenţa infirmă a

oxigenului, înseamnă că circuitul s-a închis doar pe timpul incendiului;

-verificarea integrităţii sistemului de descărcare continuă a sarcinii

electrice şi a valorii rezistenţei de legare la pământ;

-verificarea cablurilor pe traseu şi în secţiune (conform standardelor în

vigoare) prin efectuarea unor măsurători privind: rezistenţa izolaţiei (cu ajutorul

megaohmetrului), rezistenţa chimică (metoda punţii), proba cu tensiune înaltă

66

sau mărită şi a curentului de fugă, încercarea izolaţiei la străpungere, precum şi

determinarea defectelor de cablu; examinarea materialelor identice (etaloane) cu

cele avariate sau neutilizate;

-inventarierea şi studierea punctelor în care se poate forma electricitate

statică; Electricitatea statică poate crea accidente urmate de explozii sau

incendii, numai dacă sunt întrunite simultan trei condiţii: există o atmosferă

ambiantă explozivă, are loc curgerea prin descărcare disruptivă a sarcinilor şi

energia eliberată prin descărcare este suficientă pentru aprinderea amestecului

aer-gaz sau aer-pulbere.

Materialele capabile să producă descărcări electrice sunt: solide-cauciucul

natural şi sintetic, masele plastice, fibrele artificiale, răşinile sintetice, lichide-

sulfură de carbon, eter, benzină, hidrocarburi, esteri, hidrocarburi clorurate,

cetone inferioare şi cetone, iar dintre gaze şi vapori-dioxidul de carbon care

atunci când este descărcat din stare lichidă dezvoltă sarcini puternice în zăpada

carbonică, ca şi jetul de abur de înaltă presiune.

Operaţiunile tehnologice care favorizează producerea a sarcinilor

electrostatice şi care au generat incendii frecvente prin descărcarea acestora sunt

următoarele: transportul lichidelor prin conducte cu viteză relativ mare-de regulă

peste 0,7m/s, transvazarea lichidelor şi umplerea sau golirea vaselor,

recipienţilor, străbaterea unei conducte sau a unui furtun de către abur, aer sau

orice gaz, atunci când aburul este umed, iar aerul sau gazul conţine particule din

materiale electrizabile, ieşirea prin ajutaj a gazelor comprimate sau lichefiate,

mai ales a acelor gaze care antrenează un lichid fin pulverizat, spălarea unor

ţesături prin agitare în lichide-în special petroliere, mişcarea particulelor la

măcinare, malaxare, amestecare, comprimare, benzi transportoare sau transmisii

în mişcare, vehicule în mişcare, mişcarea volantelor, rotoarelor de turbină,

compresoarelor, ventilatoarelor, derularea unor filme sau pelicule, benzi de

hârtie şi textile ori ambalarea substanţelor pulverulente în saci.

-evaluarea parametrilor ce caracterizează sursele de iniţiere a arderii de

natură electrică, cum sunt: la scurtcircuit intensitatea, tensiunea şi rezistenţa de

scurtcircuit, efecte mecanice şi termice ale scurtcircuitului; la arcuri şi scântei

electrice-intensitatea, tensiunea descărcărilor, lungimea şi durata arcurilor şi

scânteilor, capacitatea (energia) de aprindere;

-studierea modului de amplasare şi a naturii materialelor şi substanţelor

combustibile şi explozive din zona incendiată, compararea caracteristicilor de

comportare la foc ale acestora cu parametrii ce caracterizează sursele de iniţiere

a arderii de natură electrică, menţionaţi mai sus;

-analizarea posibilităţilor de iniţiere a incendiului prin scurtcircuit, arcuri

şi scântei electrice produse în mediul combustibil (exploziv) existent;

-examinarea condiţiilor de microclimat (umiditate, grad de izolare,

temperatura şi compoziţia mediului);

-efectuarea de experimente în condiţii similare.

67

4. Pentru sursele de aprindere spontană se va urmări:

-stabilirea substanţelor chimice prezente care se pot aprinde spontan în

contact cu aerul, apa sau în contact cu alte substanţe chimice sau care pot intra în

reacţii exoterme care pot conduce la aprinderea lor, a produsului de reacţie sau a

materialelor şi substanţelor combustibile vecine mediului de reacţie;

-evaluarea cantităţilor de substanţe intrate în reacţie şi a mărimii energiei

termice dezvoltate;

-evaluarea cantităţilor de substanţe sau materiale susceptibile de aprindere

spontană şi compararea cu mărimea critică necesară pentru iniţierea

fenomenului;

-epistarea acceleratorilor existenţi în masa materialelor cu tendinţă de

aprindere spontană, stabilindu-se contactul lor cu oxidanţii;

-studierea fazelor tehnologice în cazul unui proces industrial;

-studierea condiţiilor de manipulare;

-studierea condiţiilor de depozitare a materialelor şi substanţelor

combustibile, sau a reactivilor, prezente în zona incendiului (modul de stivuire,

distanţa de siguranţă şi distanţele reale, modul de iluminare artificial sau natural,

posibilităţi de contact artificial, temperatura materialelor şi a mediului,

umiditatea şi alte condiţii de microclimat, durată, ş.a.);

-determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor

combustibile amplasate în zona incendiului şi compararea lor cu mărimea

energiei termice dezvoltate;

-verificarea posibilităţilor de aprindere spontană de natură chimică, fizico-

chimică sau biologică;

-efectuarea după caz, de experimente de laborator cu probele colectate şi

reconstituiri la faţa locului.

5. În cazul surselor de aprindere de natură mecanică se va avea în

vedere: -identificarea instalaţiei, utilajului, uneltelor de muncă, ş.a. care pot

produce scântei; starea tehnică şi modul de amplasare, utilizare şi supraveghere;

-examinarea punctelor în care poate apare frecarea;

-examinarea urmelor de ardere;

-compararea capacităţii de aprindere a scânteii cu energia minimă de

aprindere a materialelor combustibile din zonă;

-determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor sau a

substanţelor combustibile aflate în zona incendiului;

-examinarea lagărelor, arborilor, identificarea urmelor de tocire, a

rizurilor, sudurilor locale, fisurilor, urmelor de topire a cuzineţilor, arderea

vopselelor, suprafeţelor cu rugozităţi pronunţate;

-examinarea condiţiilor de microclimat (umiditatea, temperatura şi

compoziţia mediului);

6.Pentru sursele de aprindere naturale se recomandă:

68

-analizarea datelor meteorologice din perioada anterioară izbucnirii

incendiului, din zona afectată;

-examinarea urmelor de ardere;

-determinarea condiţiilor de aprindere şi de ardere a materialelor şi

substanţelor combustibile aflate în zona incendiului şi compararea lor cu energia

de aprindere a surselor;

-verificarea instalaţiilor de paratrăsnet, prin calcul şi măsurători adecvate

şi analize de laborator;

-examinarea efectelor mecanice şi tehnice în cazul trăsnetului;

-studierea acţiunilor secundare în cazul trăsnetului ca urmare a inducţiei

electrostatice şi electromagnetice, precum şi a eventualelor descărcări simultane

în mai multe puncte;

-evaluarea mărimii energiei solare datorate radiaţiilor directe;

-examinarea bucăţilor de sticlă care ar putea juca rol de lentilă;

-evaluarea nivelului de radiaţie.

7.La sursele de aprindere datorate explozivilor şi materialelor

incendiare se va urmării: -determinarea substanţelor explozive existente, a modului de aprindere

explozivă a acestora (oxidare rapidă, descompunere rapidă, polimerizări şi alte

reacţii chimice necontrolate), precum şi a tipului de explozie produs (deflagraţie,

detonaţie, explozie în spaţiu închis, explozie în aer liber);

-studierea condiţiilor în care se pot produce exploziile, intervalul de

explozie, temperatura şi presiunea mediului, ventilaţia, starea fizico-chimică a

substanţelor şi materialelor, temperatura şi energia minimă de aprindere,

compoziţia mediului, existenţa şi starea dispozitivelor şi mijloacelor de

decompresare, ş.a.);

-inventarierea surselor de iniţiere a exploziei (surse de energie) aflate în

zona incendiului şi examinarea acestora;

-examinarea efectelor şi urmărilor exploziei (presiuni şi temperaturi

rezultate, distrugeri materiale, ş.a.);

-inventarierea materialelor incendiare existente în zona de producere a

incendiului şi luarea în calcul a caracteristicilor acestora.

8.În cazul surselor de aprindere indirecte se va avea în vedere:

-identificarea posibilelor surse de căldură din apropierea locului de

izbucnire a incendiului;

-măsurarea distanţei dintre locul de izbucnire a incendiului şi eventualele

focare din apropiere care puteau să transmită căldura prin radiaţie termică;

-verificarea conductelor, tubulaturii a elementelor de construcţie din

apropierea locului de izbucnire a incendiului.

69

CAPITOLUL IV

ROLUL MANAGERULUI ÎN ACTIVITATEA DE INVESTIGARE A

CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR PRODUCERII SITUAŢIILOR DE

URGENŢĂ – DEFINITE DE „INCENDII”

IV.1. MANAGERUL – FACTOR DE DECIZIE ŞI EXECUŢIE ÎN

INVESTIGAREA CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR PRODUCERII

SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

Stabilirea împrejurărilor şi cercetarea cauzei de incendiu constituie un

atribut esenţial al comandantului unităţii de pompieri şi cuprinde ansamblul

măsurilor şi activităţilor executate în scopul procurării, analizării şi exploatării

datelor, informaţiilor şi probelor de orice natură, aprecierii corecte a condiţiilor

care au favorizat producerea incendiului şi identificarea factorilor care au

contribuit la evoluţia acestuia.

Comandantul unei unităţi de pompieri se află în centrul procesului de

conducere a cercetării incendiilor, a cărei esenţă constă în declanşarea acţiunii

de transmitere către personalul din subordine, a sarcinilor şi responsabilităţilor

ce îi revin într-o anumită perioadă pentru atingerea obiectivelor stabilite.

Comandantul este obligat să asigure stabilirea împrejurărilor, cauzelor

incendiilor la toate intervenţiile din zona de competenţă.

Cauza de incendiu sau explozie, care se stabileşte pe baza cercetării

criminalistice a urmelor incendiilor sau exploziilor, oferă informaţii importante

pentru perfecţionarea muncii de prevenire, a metodelor şi mijloacelor de

stingere, precum şi problemelor necesare pentru aplicarea măsurilor coercitive

pe care societatea, organele specializate sunt obligate să le ia în cadrul încălcării

regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor, stabilite prin lege.

Preocuparea pentru stabilirea cauzei incendiului trebuie să continue

imediat după lichidarea acestuia, deoarece în această situaţie se pot recolta date

cât mai concrete, cât mai aproape de realitate, aceasta având în vedere faptul că

o secţie de producţie avariată de incendiu va trebui să fie readusă la normal în

timpul cel mai scurt şi cercetările ulterioare, când consecinţele incendiului au

fost înlăturate, sunt foarte anevoioase. Deci “Memorarea“ urgentă a stării

imediate de după incendiu (recoltarea şi conservarea probelor, fotografii,

declaraţii, etc.),este foarte important de reţinut că, în cazul necesităţii prelungirii

timpului de cercetare (mai ales în cazuri grele), conservarea datelor despre

incendiu deţine un rol important.

Acestea pot ajuta la reluarea cazului, apariţiei de noi elemente de legătură

cu cauza analizată, în cazul unor eventuale expertize sau contraexpertize. Este

evident că mergându-se pe linia tragerii la răspundere a vinovaţilor, apar dese

cazuri când se cer expertize şi după luni şi ani de zile. De aceea, se impune

documentarea tematică a fiecărui caz şi păstrarea probelor până la elucidarea lui

definitivă.

70

În scopul stabilirii împrejurărilor şi cauzelor incendiilor care, din diferite

motive, nu pot fi determinate după încheierea intervenţiei, comandantul unităţii

numeşte, prin ordin de zi, o comisie constituită din cadre competente şi

specialişti, precizând tehnica, tactica si metodele de lucru ale acesteia.

Tehnica stabilirii împrejurărilor şi cauzelor de incendiu, cuprinde

totalitatea mijloacelor şi modalităţilor utilizate în scopul descoperirii, examinării

şi interpretării amprentei incendiului, precum şi protejării, conservării sau

ridicării probelor materiale pentru expertizele de specialitate.

Tactica stabilirii împrejurărilor şi cauzelor de incendiu, reprezintă

sistemul de reguli prin care se asigură executarea organizată, operativă şi

oportună a activităţii şi cuprinde modul de desfăşurare al acesteia, stabilirea

competenţelor, elaborarea ipotezelor, precum şi a modului de cooperare cu

specialiştii şi organele abilitate de lege.

Metodele pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzelor de incendiu, reprezintă căile şi procedeele prin care se asigură verificarea ipotezelor în scopul

determinării cauzei reale şi a împrejurărilor izbucnirii incendiului.

Principalele metode prin care se stabilesc împrejurările şi cauza de

incendiu sunt:

- observarea prin executarea recunoaşterilor pe timpul

intervenţiilor;

- determinarea proporţiilor şi direcţiilor de dezvoltare a arderii,

culoarea flăcării şi a fumului;

- analizarea locurilor unde incendiul s-a manifestat cu intensitate

maximă şi a surselor posibile de iniţiere a aprinderii;

- filmarea sau fotografierea, pe timpul şi după încheierea

intervenţiei, incendiului, materialelor, clădirilor şi instalaţiilor, care au putut

determina iniţierea sau influenţa evoluţia incendiului;

- stabilirea caracteristicilor instalaţiilor, construcţiilor, materialelor

şi a substanţelor utilizate în procesul de producţie;

- stabilirea unor documente ce pot clarifica împrejurările producerii

incendiului;

- culegerea datelor de la martorii oculari şi specialiştii din obiectiv;

- stabilirea caracteristicilor geo-fizice ale zonei unde a izbucnit

incendiul;

- întocmirea de scheme, grafice sau tabele privind obiectivul

incendiat, materialele care prezintă interes, organizarea şi desfăşurarea

intervenţiei.

La stabilirea împrejurărilor şi cauzei de incendiu se vor respecta

următoarele reguli generale:

- nelimitarea anticipată, în timp, a duratei activităţii la faţa locului;

- efectuarea investigaţiilor complete la locul incendiului indiferent

de noile ipoteze care se conturează sau de alte anticipări;

- consemnarea de către membrii comisiei a tuturor constatărilor

făcute la faţa locului;

- executarea organizată a activităţilor la faţa locului;

71

- utilizarea metodelor, procedeelor, aparaturii şi tehnicii adecvate în

raport cu particularităţile locului investigat;

- asigurarea pazei şi conservarea urmelor existente la locul

incendiului;

- identificarea cu operativitate a martorilor şi a altor persoane care

se găsesc la faţa locului şi obţinerea de la aceştia a primelor date;

- observarea comportamentului persoanelor prezente la faţa locului.

Unitatea de pompieri desfăşoară activităţi pentru stabilirea împrejurărilor

şi cauzei de incendiu, independent sau împreună cu organele prevăzute de lege.

în caz de nevoie solicită sprijinul eşalonului superior.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, în activitatea de stabilire a

împrejurărilor şi cauzei de incendiu, organele de pompieri militari sunt obligate

să determine:

- locul în care a fost iniţiat incendiul (focarul iniţial);

- sursa de aprindere care a declanşat incendiul, mijlocul care l-a

generat, materialul combustibil aprins, împrejurările în care s-a iniţiat arderea,

precum şi timpul (ora) la care acesta s-a declanşat;

- condiţiile în care incendiul s-a dezvoltat, propagându-se în afara

focarului iniţial şi factorii care au favorizat progresia acestuia;

- încălcările de la norme, normative şi alte prescripţii tehnice,

eventualele manifestări de neglijenţă sau greşeli comise, motivele producerii lor,

precum şi rapoartele de cauzalitate dintre ele şi apariţia sau dezvoltarea

incendiului;

- să ia masuri de protejare, pe cât posibil, a probelor în vederea

ridicării sau expertizării lor, de către organele în drept;

- să furnizeze, la cererea organelor în drept, datele şi informaţiile

solicitate;

- să coopereze, potrivit concepţiei stabilite, cu celelalte organe ale

Ministerului Administraţiei şi Internelor şi să raporteze datele şi informaţiile

obţinute după punerea de acord cu aceştia.

Constatările şi concluziile rezultate cu prilejul stabilirii împrejurărilor şi

cauzei se consemnează de către comisie în “raportul de constatare tehnică

privind cauza de incendiu“, în care în principiu se menţionează:

- componenţa comisiei;

- unitatea, secţia, atelierul, instalaţia şi locul în care a izbucnit

incendiul;

- data şi orele izbucnirii, localizării şi lichidării incendiului;

-caracteristicile constructive ale obiectivului incendiat şi ale

procesului tehnologic, dotările existente cu sisteme de protecţie împotriva

incendiului;

- caracteristicile incendiului cum sunt: modul de manifestare şi

dezvoltare, suprafaţa incendiată, direcţiile principale de propagare, forma

incendiului etc.;

- cauze de incendiu posibile, avute în vedere şi motivul eliminării

acestora;

72

- cauza incendiului descrisă în detaliu şi fundamentată tehnico-

ştiintific;

- măsuri luate pe timpul desfăşurării activităţii pentru

preîntâmpinarea unor pericole iminente şi pentru repunerea în funcţiune în cel

mai scurt timp şi în regim de funcţionare a capacităţii afectate;

- propuneri de măsuri tehnice şi organizatorice pentru prevenirea în

viitor a unor astfel de incendii.

Raportul poate fi însoţit de anexe:

- rezultatele testărilor şi încercărilor efectuate;

- schiţe, fotografii şi alte asemenea materiale şi documente;

Scopul activităţii de management în cercetarea incendiilor este:

- descoperirea împrejurărilor şi a cauzelor reale care au generat

incendiile;

- prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor şi

împrejurărilor similare sau asemănătoare celor cercetate;

- sprijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea cauzelor, în

identificarea făptuitorilor şi în administrarea probelor în vederea aflării

adevărului, pentru luarea măsurilor ce se impun;

- formularea concluziilor şi învăţămintelor privind activitatea de

prevenire şi stingere a incendiilor desfăşurată în luarea măsurilor pentru

perfecţionarea acesteia în viitor.

Cercetarea cauzelor incendiului are rolul de a pune în evidenţă nu numai

sursa de aprindere (iniţiere) ci şi toate elementele componente ale cauzei care a

favorizat producerea şi evoluţia lor, analizând şi toate datele rezultate de natură

subiectivă şi obiectivă ale persoanelor implicate.

Concluziile formulate ca urmare a cercetării incendiului trebuie să se

sprijine fie pe baza probelor certe prezentate de investigatori, fie prin eliminarea,

motivată tehnic şi juridic a tuturor celorlalte cauze posibile.

Se poate atrage atenţia asupra necesităţii de folosire a concluziilor

experţilor caracterizate ca “certe” şi, ca urmare, evitarea situaţiilor de apariţie a

erorilor ce pot fi comise de investigatori prin elaborarea unor concluzii fără

verificarea tuturor versiunilor luate în discuţie.

Organele de pompieri au un rol deosebit de important în activitatea de

cercetare a cauzelor incendiilor , îndeosebi în ceea ce priveşte:

- luarea măsurilor pentru preîntâmpinarea unor pericole iminente;

- observarea, notarea şi descrierea fazelor evoluţiei incendiului,

începând cu momentul sosirii la faţa locului şi până la lichidarea completă a

acestuia;

- descrierea şi fixarea amprentei incendiului, precum şi

descoperirea, fixarea şi protejarea urmelor incendiului şi a altor mijloace de

probă;

- participarea la stabilirea şi verificarea ipotezelor şi versiunilor

referitoare la cauzele şi împrejurările care au generat incendiul;

- efectuarea, la faţa locului şi în laboratoare de specialitate, a

constatărilor tehnico –ştiinţifice necesare;

73

- expertizarea tehnică de specialitate de către experţi împuterniciţi

potrivit prevederilor legale;

- stabilirea măsurilor ce trebuie întreprinse pentru prevenirea

incendiilor.

IV.2 REGULI DE URMAT ÎN INVESTIGAREA CAUZELOR DE

INCENDIU

Reguli tactice în ascultarea unui martor:

-întrebările trebuie sa fie concrete, să fie formulate clar şi concis şi să nu

aibă doua înţelesuri;

-întrebările sa fie de aşa natura încât, prin ele să nu se evidenţieze

problemele care interesează în mod deosebit, precum şi nici importanţa pe care

ar avea-o, pentru elucidarea cazului, răspunsurile date;

-întrebările se aranjează în aşa fel încât să fie o noutate pentru

interlocutor;

-se recomandă ca întrebările care ţin de esenţa cazului să fie puse printre

cele de importanta minora;

-pentru verificare, după fiecare răspuns se pot pune întrebări de control;

-în cazul unor contradicţii între răspunsuri sau în cazul în care există

indicii că interlocutorul ascunde unele fapte, se solicită audierea acestuia de

organele de urmărire penală.

Reguli care pot facilita stabilirea unui contact psihologic între

investigator şi martor:

-prestanţa investigatorului în faţa martorului; investigatorul trebuie

să fie conştient de faptul că înainte de a fi ascultat va fi privit;

-exprimarea clară, în limbaj inteligibil interlocutorului, este

obligatorie;

-înainte de a vorbi investigatorul trebuie să ştie să observe şi să

asculte;

-cel intervievat trebuie încurajat prin flatare sau prin utilizarea unor

formule generalizatoare;

-martorul trebuie să fie convins ca este ascultat cu cea mai mare

atenţie, căci aceasta atitudine exprima respectul investigatorului faţă de el;

-întrebările relevante trebuie puse la momentul optim, relatarea

liberă trebuie realizată fără ca martorul să fie întrerupt, indiferent dacă

investigatorul observă sau nu vreo încercare de inducere în eroare;

-cheia succesului într-o astfel de discuţie trebuie căutată în

atitudinea foarte răbdătoare a investigatorului.

Echipamentul de protecţie al investigatorului

1.Ochelari de protecţie

2.Mănuşi de protecţie

74

3.Cască de protecţie

4.Aparat de respirat cu aer comprimat(după caz)

5.Cizme de protecţie

6.Costum de protecţie

Mijloace tehnice necesare

1.Aparat foto (digital)

2.Cameră video

3.Reportofon

4.Rigle şi rulete

5.Instrumente pentru scris şi marcat

6.Pensă

7.Cleşte

8.Set şurubelniţe

9.Şerveţele de hârtie/materiale pentru curăţat

10.Voltmetru/ohmmetru

11.Lupă

12.Lanternă

Opţional

1.Detector hidrocarburi

2.Reflector

3.Unelte: topor, târnăcop, ciocan de zidărie, cuţit, lopăţică, ş.a.

Operaţiuni de fixare a locului evenimentului şi prelevarea probelor

Acestea sunt executate de organele de poliţie şi au fost introduse în

prezentele instrucţiuni pentru informarea investigatorului.

Pentru fixarea locului evenimentului se execută o serie de operaţiuni:

1. Stabilirea unor măsuri pentru conservarea locului evenimentului;

2. Intervenţia organelor abilitate în zona unde s-a produs incendiul,

acordarea primului ajutor persoanelor accidentate şi evacuarea spaţiului afectat;

3. Examinarea locului evenimentului.

Activitatea de examinare a locului evenimentului presupune:

a) Adunarea datelor necesare

b) Efectuarea fotografiilor

c) Marcarea locului

d) Protejarea urmelor

În vederea prelevării probelor se execută următoarele activităţi: 1.Fotografii generale;

2.Fotografii de detaliu;

3.Se întocmesc diverse planuri şi schiţe;

75

4.Se trece la cercetarea concretă a probelor;

5.Se realizează sectorizarea zonei unde s-a produs evenimentul;

6.Se face prelevarea urmelor;

Această etapă constă în:

a) Colectarea urmelor;

b) Conservarea urmelor;

c) Protejarea urmelor;

d) Ambalarea urmelor;

e) Etichetarea urmelor;

Atunci când sunt adunate toate datele şi probele necesare se efectuează

reconstituirea.

IV.3. CELE MAI EFICIENTE METODE ŞI PROCEDEE DE

INVESTIGARE CU FAZELE SPECIFICE ACESTORA

În scopul soluţionării problemelor ce se ridică în legătură cu cercetarea

urmelor incendiilor şi exploziilor, specialiştii folosesc, pentru aprecierea şi

examinarea faptelor, urmelor sau obiectelor găsite la faţa locului şi a

informaţiilor obţinute, o gamă amplă de metode, procedee şi tehnici din domenii

diferite.

Aceste metode şi procedee pot fi grupate astfel:

a) Metode logice generale

Analiza - reprezintă un proces mintal realizat prin desfacerea sau

descoperirea fenomenului în părţile sale componente, urmată de concluzii

referitoare la diferite însuşiri ale întregului.

Sinteza - reprezintă procesul mintal opus analizei şi înseamnă

unirea într-un corp unitar a părţilor fenomenului studiat. De fapt constituirea

fenomenelor, a faptelor produse la locul incendiului, prezintă un proces de

sinteză.

Raţionamentul şi deducţia - prin raţionament se pot trage

concluzii care se referă atât la cazul observaţiei respective şi la altele de acelaşi

fel, dar care nu pot fi percepute nemijlocit prin experienţă perceptivă directă.

Deducţia este operaţiunea inversă şi reprezintă raţionamentul prin care, din

anumite judecăţi generale cunoscute, se poate ajunge la formularea unui adevăr

particular.

Comparaţia - în scopul descoperirii însuşirilor esenţiale ale

obiectelor şi fenomenelor, trebuie să se compare şi să se confrunte în scopul de a

se descoperi ceea ce ele au în comun sau diferit, să se stabilească în ce măsură

fenomenele concordă cu observaţiile făcute în timpul intervenţiei pentru

stingere, sau cu declaraţiile unor persoane ce cunoşteau unele date în legătură cu

obiectivul incendiat, sau cu informaţiile martorilor oculari.

b) Metode procedee şi mijloace operative de specialitate.

Caracteristica acestora o reprezintă faptul că se folosesc în cercetarea la

faţa locului a incendiului. In rândul acestora deosebim:

- folosirea instrumentelor de măsură ca: metru, rigla, balanţa,

76

cronometru, ceas, termometru, etc.;

- folosirea aparatelor de iluminat, fotografiat, filme şi de proiecţie;

- folosirea instrumentelor optice de mărit (lupă, microscop, etc.);

- folosirea aparatelor de înregistrare (magnetofon, casetofon, etc.);

Acest lucru se poate realiza prin folosirea truselor criminalistice din

dotarea organelor de urmărire penală, dar şi prin folosirea completelor din

dotarea subunităţilor de pompieri militari.

c) Metode şi procedee tehnico-ştiinţifice de specialitate.

Probele recoltate de la locul incendiului sunt analizate în laboratoare

speciale sau în laboratoare de specialitate din diferite întreprinderi sau ministere.

O metodă des utilizată este analiza spectrală, metodă care permite

determinarea rapidă, calitativă şi cantitativă a amestecurilor complexe de

substanţă rezultată în urma incendiului (cenuşă, zgură, funingine, topituri etc.)

precum şi resturi de pulbere, fibre, pete organice şi anorganice, pentru a stabili

substanţele care au iniţiat incendiu, materialele care au ars şi substanţele folosite

la stingerea incendiului. în practică se utilizează spectografe, în domeniul

radiaţiilor vizibile, ultraviolete, infraroşii şi raze X, iar rezultatele se

înregistrează pe spectograme. Este una din metodele cele mai complete, cu

avantaje deosebite ce constau în faptul ca este necesară o cantitate redusă de

substanţe, se poate recupera substanţa de cercetat fără a fi distrusă, necesită o

pregătire minimă sau, în numeroase cazuri, chiar nici un fel de pregătire a

substanţei, se obţin rezultate extrem de rapide ale analizei şi cu pierderi minime

de timp.

- dovedirea cu microscoapele electronice a urmelor de benzină cu

plumb în funinginea de la locul incendiului, a cuprului evaporat la

scurtcircuitare, a urmelor de lumânare în funingine, etc.- constituie o altă metodă

de cercetare des utilizată:

- cu ajutorul cromatografelor cu gaz sau cu coloranţi speciali, prin

metoda denumită cromatografie, se pot identifica urmele de lichide inflamabile

la locul incendiului, precum şi unele substanţe complexe (urme de vopsea, de

sol, de materie sub formă de pete, cerneluri, resturi de pulbere etc.), în urma

separării lor selective, pe un absorbant, precum şi aflarea agenţilor de iniţiere

sau de accelerare a incendiilor (benzină, petrol etc.).

În Journal of Criminal Laro Criminology and Police Science Baltimore,

din martie 1966, pag.96 (şi următoarele) se descrie următorul caz de aplicare a

acestei metode (Traducere după dr.Armin Forcher “Despre cercetarea

incendiilor"):

"După un incendiu a fost găsită o cârpă îmbibată cu apă de la

stingere, arsă şi murdară de molozul de pe urma incendiului. Din aceasta s-

a extras o cantitate mică de vapori (10 ml) care au fost introduşi într-o

coloană Apiezon. În afara acestei cromatograme a mai fost înregistrată o a

doua din vaporii unei cisterne cu benzină, urmele obţinute concordând

surprinzător şi făcând dovada că benzina a servit ca agent de accelerare a

incendiului".

77

În practică se mai folosesc:

- analiza prin activare- metoda permite identificarea urmelor

suplimentare (resturi de sol, de praf, de pete organice şi anorganice, de pelicule

de vopsea, de pete de sânge, fire de păr etc.), prin bombardarea cu radiaţii emise

de izotopii radioactivi şi care sunt detectate cu ajutorul autoradiografiei

controlului Geiger-Muller- detectoarele de scintilaţie, camere de ionizare.

- metalografia - metoda permite identificarea modificărilor survenite în

structura şi compoziţia metalelor şi aliajelor standardizate şi etalon prin şlefuirea

şi fotografierea în secţiune;

- deplasarea suprafeţelor - permite urmărirea şi înregistrarea continuă a

suprafeţelor şi conturărilor obiectelor şi compararea lor. Se aplică verificarea

suprafeţelor şi contururilor urmelor de fisuri şi crăpături ale vaselor sub

presiune, care au explodat;

- electroforeza – permite identificarea particulelor, emulsiilor sau

particulelor în suspensie cu ajutorul electrolizei din urmele lăsate de scursuri,

pete organice, resturi de vopsele, lacuri, proteine, etc.;

- analiza luminiscenţei corpurilor - se asigură analizarea emisiei de

radiaţie luminoasă a unor corpuri, datorită unor alte cauze decât acelea de

incandescentă. Se foloseşte pentru examinarea resturilor de hârtie, lubrifianţi,

vopsele, pete organice, în scursuri, pentru evidenţierea acţiunii unor substanţe

sau a căldurii asupra acestor materiale;

- polarimetria - se foloseşte pentru determinarea substanţelor grase,

zaharoase a uleiurilor, nicotinei etc., utilizând polarimetrele cu cristale, pe baza

teoriei că undele luminoase oscilează într-un plan perpendicular pe direcţia razei

de propagare;

- calorimetria – constă în măsura optică a culorii diferitelor substanţe,

prin comparare cu o culoare etalon, fie prin măsurarea absorbţiei luminii de

către substanţa respectivă cu ajutorul foto calorimetrelor;

- reconstituirea – la scară naturală sau redusă la obiectivul în cauză, în

obiective similare sau în laborator, a fenomenului arderii respective.

în această vastă activitate de cercetare a incendiului sunt necesare de cele

mai multe ori, cunoştinţe de specialitate din cele mai diferite domenii. în mai

multe situaţii, în condiţiile prevăzute de lege, se dispune expertiza, în vederea

obţinerii anumitor soluţii ştiinţifice din alte domenii de activitate.

Organul de urmărire penală va dispune efectuarea unei expertize ori de

câte ori se va socoti necesare cunoştinţele unui expert.

Aceasta se execută după aprecierea probelor pe care le are la dosar,

stabilind pentru care din ele este nevoie de expertiză. Organul de urmărire

penală va formula întrebările, clar, precis şi limitate numai la specialitatea

expertului (Camil Suciu – Criminalistică- ed.1972, pag.569).

Activităţile de cercetare la faţa locului trebuie să fie organizate şi

executate ţinând seama de condiţiile impuse de specificul funcţional al

obiectivului în cauză.

Cercetarea la locul incendiului comportă o etapă premergătoare, în care

organele Ministerului de Interne şi, după caz, cele ale procuraturii, execută, în

78

domeniul de competenţă stabilit, activităţi organizatorice destinate asigurării

condiţiilor corespunzătoare pentru desfăşurarea la timp şi de calitate a

activităţilor.

În etapa următoare, se trece la activitatea propriu-zisă de cercetare a

locului incendiului, care se desfăşoară în două faze:

- faza statică - în care se procedează la constatarea şi fixarea

stărilor de fapt existente în spaţiul creat fără ca urmele şi diferitele obiecte

purtătoare de urme să fie atinse şi fără a se modifica poziţia în care acestea au

fost găsite;

- faza dinamică - în care se trece la cercetarea amănunţită a locului

faptei în vederea descoperirii, fixării şi examinării atente a fiecărei urme sau

obiect purtător de urme, pentru aceasta ele putând fi degajate, deplasate din

poziţia iniţială şi, eventual, ridicate de la faţa locului în scopul asigurării

analizării lor în cele mai bune condiţii.

De regulă, cele două faze sunt distincte şi se desfăşoară succesiv, însă

practica a arătat că în unele situaţii deosebite, cele două faze ale cercetării se

întrepătrund.

În faza STATICĂ – se execută cercetarea situaţiei de ansamblu a locului

(zonei) incendiului, acţiune care se desfăşoară concomitent cu operaţiunile de

stingere.

Este de reţinut faptul că în această fază este interzis a se schimba locul şi

poziţia unor obiecte şi lucrări din zona incendiată, astfel că, pe baza lor să se

poată reconstitui imaginea de ansamblu dinainte de incendiu. în funcţie de

proprietăţile obiectivului (terenului) incendiat se pot realiza fotografii sau schiţe

pe secţiuni.

Fixarea imaginii statice trebuie realizată în acest fel încât să nu ducă la

modificarea, deformarea sau dispariţia urmelor sau altor semne existente la faţa

locului, întrucât ar îngreuna procedura din faza dinamică, când acestea vor fi

supuse unor cercetări separate, amănunţite.

Urmele, semnele şi fenomenele sortite unor modificări rapide sau chiar

dispariţiei trebuie supuse cercetărilor dinamice în mod excepţional (culoarea şi

forma fumului, mirosul caracteristic al materialelor incendiate, obiecte supuse

prăbuşirilor etc.).

Putem concluziona că cercetarea urmelor incendiilor sau exploziilor este o

activitate amplă care trebuie executată cu multă atenţie şi responsabilitate,

numai că în condiţiile unor procese tehnologice complexe, ale dezvoltării

industriei chimice şi petrochimice, extinderii electrificării şi termoficării,

folosirii energiei sub cele mai diverse forme, probabilitatea de izbucnire a

incendiilor este mult mai mare. în acest sens, fiecare factor principal al

procesului arderii trebuie analizat temeinic.

Aceasta înseamnă a cerceta (temeinic) cu migală fiecare obiect, a căuta

dovezi materiale, concludente, a nu trece cu vederea nici un amănunt, a da

răspuns la fiecare întrebare ce se pune în legătură cu cazul analizat, a face

reconstituiri şi a asculta cu atenţie depoziţiile martorilor.

79

IV.4 COOPERAREA DIFERITELOR ORGANE ÎN INVESTIGAREA

CAUZELOR

Incendiul, în actuala reglementare a legii penale, nu constituie infracţiune

ci reprezintă un mijloc prin care pot fi comise acte de diversiune, distrugeri de

bunuri şi valori, ori este un efect al neglijenţei în serviciu.

Legea penală prevede că prin incendiu se pot săvârşi următoarele

infracţiuni :

- acte de diversiune;

- distrugerea calificată;

- distrugerea în dauna avutului public sau privat;

- neglijenţă în serviciu;

Stabilirea exactă a cauzei unui incendiu cere din partea celor care

cercetează cazul respectiv o temeinică pregătire profesională şi de cultură

generală, deci, competenţă.

Aceasta este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, deoarece

particularităţile cauzelor de incendiu, multitudinea fenomenelor ce pot avea loc,

impun, de cele mai multe ori, o pregătire făcută înainte, pe timpul şi chiar după

cercetarea incendiului pentru a se putea documenta, argumenta şi adânci

concluziile ce se desprind în urma examinării locului unde s-a produs incendiul.

Organele care execută cercetarea incendiului, trebuie să dovedească

răbdare şi perseverenţă deoarece, uneori, din cauza grabei, nu se trag cele mai

juste concluzii, rămân întrebări la care nu se găsesc răspunsuri, cu alte cuvinte

afirmaţiile rămân insuficient argumentate, sau se stabileşte eronat cauza

incendiului.

Pentru a înlătura discuţiile de prisos, versiunile neîntemeiate, pentru a nu

atrage atenţia făptaşului (în cazul incendiilor provocate intenţionat), este necesar

să se păstreze secretul operaţiunilor în general cât şi, mai ales, cel profesional.

Luarea probelor sau a unor corpuri susceptibile de analiză trebuie să se

facă, de asemenea, cu păstrarea secretului. Probele vor fi recoltate atât din

punctele care prezintă interes, cât şi din alte puncte, pentru a semăna confuzia în

rândul celor care ”asistă“ la faţa locului, apoi anchetatorul reţine ce-l

interesează.

Concluziile se vor da oficial organelor interesate numai după ce

problemele au fost clarificate .

Având în vedere complexitatea activităţii de cercetare a cauzelor

incendiilor, potrivit prevederilor legale, în funcţie de urmările incendiului, la

aceasta participă după caz :

- organele de procuratură;

- organele de cercetare penală din cadrul Ministerului de Interne;

- organele de pompieri militari;

- şefii de secţii, instalaţii, ateliere sau alte compartimente de

producţie similare din obiectiv, sub coordonarea specialiştilor desemnaţi de

ministerul tutelar;

- experţi oficiali sau experţi (specialişti) desemnaţi numai pentru

80

cauza respectivă;

- organele Administraţiei Asigurărilor de Stat (pentru vieţile şi

bunurile asigurate şi care au fost afectate de incendiu);

- alte organe cerute de instanţele judecătoreşti sau de cercetarea şi

urmărirea penală.

Cercetarea urmărilor incendiilor este o activitate de “echipă” în cadrul

căreia organele de urmărire penală deţin rolul principal în baza atribuţiunilor ce

le sunt stabilite prin lege, dispoziţiuni, instrucţiuni şi ordine.

Informaţia

cerută

Pompieri Poliţie Asigurări

Timpul iniţierii Precizie de 10 - 30 min. Precizie de ordinul minutelor

(pentru comparare alibiuri)

Nu neapărat necesar

Cauza incendiului

Raport de cercetare

Raport de constatare

Sancţionare

contravenţională

Evaluare risc incendiu

Statistica

Prevenire

Prezintă interes în caz de

acţiuni intenţionate (arson),

victime şi alte acţiuni

deosebite.

Este esenţial pentru stabilirea

răspunerilor asigurat -

asigurator.

Evoluţia şi

propagarea

incendiului

Raport de cercetare

Raport de constatare

Prevenire

Reglementări

Evoluţia rapidă poate indica

arson sau poate produce

multe victime.

Corelaţia dintre măsurile

p.s.i. şi condiţiile de

asigurare.

Comportarea şi

stabilitatea la foc a

construcţiei

Raport de intervenţie

Raport de constatare

Prevenire

Reglementări

Interes raportat la victime şi

alte consecinţe deosebite.

Controale de supraveghere.

Cadrul pentru reduceri prime

de asigurare.

Eficienţa intervenţiei

pompierilor

Tactica stingerii

Instruire

Planuri de intervenţie

înzestrare Interes minim

Limitarea pagubelor şi a

daunelor

Nu afectează calculul

pierderilor.

încălcarea contractului poate

influenţa clauzele de

asigurare.

Evidenţa probelor la

locul incendiului

Protejarea (conservarea)

urmalor (probelor)

Esenţial pentru ridicarea

urmelor (probelor),

expertizarea şi conexarea cu

celelalte date.

Esenţial pentru conservarea

probelor.

Necesar pentru cuantificarea

pierderilor

Probe de la suspecţi. Interes după încheierea

cercetării.

Esenţial pentru corelare date. Interes minim

Efecte negative

asupra utilizatorilor

Evacuare, salvare şi prim

ajutor.

Căi şi mijloace.

Echipament.

Victime Daune.

Performanţele

instalaţiilor de

stingere şi a altor

mijloace de protecţie

Prevenire.

Atestare sau avizare. Poate indica durata iniţierii.

Cadru pentru reducere prime

de asigurare.

Costuri ale

incendiului.

Eventual în statistici sau în

compensarea consumurilor.

Necesare în precizarea

acuzaţiilor.

Interes maxim esenţial pentru

stabilirea daunelor.

81

IV.5 EXPLOATAREA REZULTATELOR OBŢINUTE ÎN URMA

DERULĂRII PROCESULUI DE INVESTIGARE A URMELOR

INCENDIILOR

Rezultatele cercetării la faţa locului faptei sunt fixate prin încheierea

următoarelor documente, atât de unităţile de pompieri cât şi de organele de

poliţie, după cum urmează:

-Raportul de cercetare tehnico-ştiinţifică a cauzei incendiului;

-Procesul -verbal de cercetare la faţa locului întocmit de grupa de

cercetare la faţa locului a unităţii de poliţie din zona de responsabilitate

respectivă;

-Procesul- verbal de incendiu întocmit de unitatea de pompieri;

-Fotografia judiciară;

-Planul-schiţă al locului faptei.

RAPORTUL DE CERCETARE TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ A CAUZEI

INCENDIULUI -documentul întocmit în urma cercetării de către investigator

sau comisie poate avea diferite forme, în funcţie de scopurile urmărite. Pentru

pompieri se recomandă următoarea structură:

-componenţa comisie de cercetare;

-locul (obiectiv, secţie, atelier, depozit, magazin, ş.a.) izbucnirii

incendiului;

-datele şi orele iniţierii, localizării şi lichidării incendiului;

-desfăşurarea intervenţiei, forţele, mijloacele şi procedeele utilizate

pentru stingerea incendiului;

-caracteristicile constructive ale obiectivului incendiat şi cele

funcţionale ale procesului tehnologic;

-dotarea existentă cu mijloace tehnice destinate apărării împotriva

incendiilor;

-condiţii atmosferice(vânt ,temperatură, precipitaţii, trăsnete);

-caracteristicile incendiului (modul de manifestare, direcţii şi viteza

de propagare, suprafaţa incendiată ş.a.);

-prezentarea cauzelor de incendiu analizate şi motivul eliminării

lor;

-concluzia bine fundamentată şi prezentată detaliat privind cauza de

incendiu cu cea mai mare probabilitate.

După caz, pot fi menţionate pierderile materiale provocate de

incendiu(natura, cantitatea, valoarea ,amplasarea materialelor arse sau

deteriorate),alte consecinţe asupra desfăşurării activităţii(durata întreruperii,

efecte economice, tehnologice),propuneri de măsuri tehnice şi organizatorice

pentru prevenirea în viitor a unor incendii similare.

PROCESUL - VERBAL DE CERCETARE LA FAŢA LOCULUI

ÎNTOCMIT DE ORGANELE DE POLIŢIE - este format din trei părţi :

partea introductivă, partea discriptivă şi partea finală.

82

În partea introductivă se trec:

-locul şi data(anul, luna, ziua) când s-a efectuat cercetarea locului

faptei şi s-a încheiat procesul-verbal;

-numele şi prenumele şi calitatea organului de urmărire penală care

conduce cercetarea şi unitatea de poliţie din care face parte;

-numele, prenumele şi calitatea persoanelor ce au format echipa de

cercetare;

-numele, prenumele şi calitatea experţilor care au luat parte;

-numele, prenumele şi adresa persoanelor ce au fost martori ai

cercetării;

-temeiul de fapt şi temeiul juridic al cercetării;

-ora la care a început şi s-a sfârşit cercetarea locului faptei;

-condiţiile atmosferice şi condiţiile de iluminare în care s-a efectuat

cercetarea.

În partea descriptivă se trece:

- descrierea detaliată a situaţiei locului faptei, insistându-se

asupra tabloului de ansamblu ,în care se încadrează locul faptei, delimitarea

precisă a acestui loc, dimensiunile şi amploarea faţă de punctele cardinale,

particularităţile topografice, căile de acces;

- descrierea amănunţită a obiectelor, urmelor şi a altor materiale

descoperite la locul producerii evenimentului. Obiectele se vor descrie ca:

formă, dimensiune, culoare, particularităţi de construcţie, destinaţia lor naturală

şi destinaţia concretă în care au fost folosite etc.

Se va descrie locul unde obiectele au fost descoperite, diferite

particularităţi ale cercetării ,observaţiile celor prezenţi ,martori, experţi,

menţionarea "împrejurărilor negative" întâlnite în cursul cercetării şi

explicarea acestora.

în partea finală sunt trecute:

-obiectele şi urmele descoperite, ridicate de la locul faptei;

-ce s-a fotografiat la locul faptei, în ce scop, în ce condiţii tehnice;

-ce măsurători fotografice s-au executat;

-dacă s-a întocmit schiţa plan, la ce scară şi în ce fel;

-persoanele care au fost de faţă la efectuarea cercetării şi semnează

procesul-verbal.

PROCESUL-VERBAL ÎNTOCMIT DE INSPECTORATUL JUDEŢEAN

PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

Se întocmeşte de către comandantul intervenţiei(gărzii de

intervenţie),împreună cu organele de poliţie, în prezenţa

proprietarului(chiriaşului) obiectivului afectat.

Procesul-verbal de intervenţie, se întocmeşte, în trei exemplare şi

cuprinde:

-datele constatate la faţa locului privind locul de izbucnire a

incendiului;

83

-bunurile materiale care au ars, cele degradate, victime, salvări;

-date privind focarul iniţial: locul focarului, surse probabile de

aprindere, mijloacele care puteau produce aprinderea, primele materiale care au

ars şi împrejurările favorizante.

FOTOGRAFIA JUDICIARĂ - pentru fixarea fotografică a rezultatelor

cercetării locului faptei se aplică metodele fotografiei judiciar operative,

începând cu: fotografia de orientare, trecând apoi la fotografiile-schiţă,

fotografia obiectelor principale, fotografia de detalii şi măsurătorile fotografice.

Fotografia fixează mecanic toate detaliile obiectelor fotografice şi

imaginea lor de ansamblu, precum şi raporturile reciproce de poziţie.

Fotografia judiciară operativă a locului faptei şi a obiectelor principale -

serveşte la fixarea tabloului de ansamblu în care se încadrează locul faptei, la

fixarea propriu-zisă a locului faptei, la măsurarea acestuia şi la fixarea

fotografică a obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii.

Fotografia operativă a locului faptei şi a obiectelor infracţiunii se împarte

în:

-fotografia de orientare;

-fotografia schiţă;

-fotografia obiectelor principale;

-fotografia de detaliu;

-procedee speciale;

-măsurători fotografice;

-fotografia de reconstituire;

-fotografia semnalmentelor.

PLANUL SCHIŢĂ AL LOCULUI FAPTEI - Planul-schiţă ridicat prin

desenare este un mijloc de fixare a locului faptei şi a poziţie diferitelor obiecte

descoperite în cadrul acestuia.

Planul-schiţă poate fi ridicat prin desenare simplă sau la scară, şi poate

reprezenta un loc deschis, un loc închis sau forma mixtă.

Schiţa simplă constă din ridicarea în plan a limitelor locului faptei şi a

poziţiei ocupate de obiectele principale, cu menţiunea distanţei reale dintre ele.

Desenul prezintă avantajul faţă de fotografie că poate da o privire în plan

a întregului loc al faptei, pe când fotografia întotdeauna reprezintă locul faptei

privit sub un anumit unghi. în schimb, fotografia prezintă avantajul unei mai

mari obiectivităţi şi o redare mai completă şi mai fidelă a detaliilor.

Desenul-schiţă executat la scară prezintă dimensiunile locului reduse la o

anumită scară. Elementul de bază al acestei forme de ridicare este scara folosită.

Scara desenului reprezintă raportul dintre dimensiunile şi distanţele reale dintre

obiectele de la locul faptei şi dimensiunea convenţională a acestora adoptată la

întocmirea planului.

84

CAPITOLUL V

STUDIU DE CAZ

V. 1. ANALIZA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ GENERATE DE

INCENDII PRODUSE ÎN JUDEŢUL SIBIU ÎN ANUL 2008

În anul 2008, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru

Croitoru” al Judeţului Sibiu şi-a desfăşurat activitatea în deplină concordanţă cu

atribuţiile stabilite prin lege, acţionând cu răspundere şi competenţă pentru

transpunerea în practică a sarcinilor ce au decurs din Programul de Guvernare,

Strategia M.I.R.A. privind reforma instituţională, ordinele şi dispoziţiile

inspectorului general, precum şi din planurile de măsuri ale eşalonului superior

şi a celor proprii.

În acord cu cerinţele impuse de procesul de integrare europeană, de

dispoziţiile Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu şi în baza concluziilor

desprinse din analiza situaţiei operative din zona de competenţă, la nivelul

unităţii au fost stabilite direcţiile prioritare pe anul 2008, astfel:

- reconstrucţia instituţională privind optimizarea funcţionării

structurilor organizatorice, profesionalizarea cadrelor provenite din structuri

diferite, creşterea capacităţii operaţionale a acestora şi conducerea eficientă şi

promptă a intervenţiilor;

- consolidarea şi menţinerea capacităţii operaţionale a inspectoratului,

subunităţilor şi serviciilor publice şi private pentru situaţii de urgenţă prin

executarea de exerciţii şi aplicaţii tactice de intervenţie şi de cooperare;

- intensificarea eforturilor pentru informarea, în mod operativ, a

Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetelor Locale pentru

Situaţii de Urgenţă şi populaţiei cu privire la riscurile posibil a se produce sau

produse în zona de competenţă şi măsurile ce se impun a fi luate pentru

prevenirea acestora;

- intensificarea cooperării cu autorităţile administraţiei publice locale,

unităţile şi formaţiunile apartinând M.I.R.A şi M.Ap., precum şi cu serviciile

deconcentrate şi descentralizate cu atribuţii specifice în domeniul apărării şi

protejării patrimoniului public şi privat;

- aplicarea cu fermitate în activităţile practice a legislaţiei şi actelor

normative şi redimensionarea forţelor şi mijloacelor pentru îndeplinirea

misiunilor specifice pe timpul situaţiilor de urgenţă

În anul 2008, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de

Urgenţă al Judeţului Sibiu s-au produs 3507 evenimente şi fenomene negative,

care au solicitat din plin intervenţia structurilor specializate aparţinând unităţii,

Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciilor Voluntare pentru

Situaţii de Urgenţă, precum şi a celor de cooperare, înregistrîndu-se, în medie,

10 acţiuni/zi.

85

Din totalul acţiunilor de intervenţie (diagrama nr.1) 226, s-au desfăşurat

pentru stingerea incendiilor; 2945 pentru cazuri asistate de S.M.U.R.D.; 66

misiuni pirotehnice; 68 asistenţa persoanelor şi descarcerare; 14 acţiuni pentru

protecţia mediului; 59 alte situaţii de urgenţă (inundaţii, alunecări de teren,

accidente în care au fost implicate substanţe periculoase); 86 arderi necontrolate

(arderi de vegetaţie uscată şi gunoaie); 19 salvări de animale şi 24 alte

intervenţii .

Diagrama nr. 1

Distribuţia situaţiilor de urgenţe generate de incendii (diagrama nr.2), se

prezintă astfel:

14

19

24

59

66

68

86

2,945

226

0 1,000 2,000 3,000 4,000

Acţiuni pentru protecţiamediului

Salvări animale

Alte intervenţii

Alte situaţii de urgenţă

Misiuni pirotehnice

Asistenta persoane

Arderi necontrolate

Intervenţii S.M.U.R.D.

Incendii

Situaţii de urgenţă produse în anul 2008

86

Diagrama nr. 2

Principalele cauze ale incendiilor au fost determinate de: foc deschis - 24;

instalaţii şi aparate electrice defecte,improvizate sau lăsate sub tensiune - 73;

fumat - 27; sisteme şi mijloace de încălzire defecte – 27; jar şi scântei din

sistemele de încălzit – 10; jocul copiilor cu focul – 11; acţiune intenţionată – 11;

trăsnet – 3; sudură – 8; coşuri de fum defecte – 16; scurgeri de produse

inflamabile - 5 şi 11 alte situaţii.

Cauze de incendiu:

INCENDII

201

157 164 170184

226

0

50

100

150

200

250

2003 2004 2005 2006 2007 2008

Aparate electrice lăsate sub tensiune

32%

Fumat fără respectarea normelor 12%

Sisteme de încălzire defecte 12%

Jar cu scântei din sisteme de încălzit 5%

Actiune intentionata 5%

Focul deschis 11%

Anul

2008

Coşuri de fum defecte sau

improvizate 6%

Jocul copiilor cu focul 5%

87

Diagrama nr. 3

Din diagrama nr. 3 reiese faptul că ponderea ce mai mare a surselor de

incendiu o reprezintă folosirea aparate electrice lăsate sub tesniune şi

instalaţiilor electrice cu defecţiuni, în special folosirea siguranţelor fuzibile

supradimensionate (32 %), dar o pondere ridicată în producerea incendiilor o are

fumatul (12 %), sisteme de încălzire defecte (12%) şi utilizarea focului fără

luarea măsurilor pentru preîntâmpinarea incendiilor (11 %). Jocul copiilor cu

focul, reprezintă din păcate, o cauză frecventă de incendiu, uneori cu consecinţe

deosebit de tragice (5 %).

Un număr mare de incendii întâlnim în lunile martie şi aprilie, moment

când oamenii, în special cei din mediul rural, încep curăţenia de primăvară şi

incendiază resturile menajere şi gunoaiele fără respectarea măsurilor de

prevenire şi stingere a incendiilor. O tendinţă crescătoare a incendiilor o regăsim

şi în lunile octombrie – decembrie, când timpul friguros începe să-şi facă simţită

prezenţa, iar multe mijloace de încălzire (sobe) nu au fost pregătite pentru

folosirea în regim intens (coşuri de fum curăţate de funingine şi resturile aduse

de păsări, izolarea coşurilor de fum şi a burlanelor de materialele combustibile

etc) sau se folosesc mijloace de încălzire improvizate (reşouri sau calorifere

electrice) cu suprasolicitarea reţelelor de alimentare cu energie electrică.

Distribuţia incendiilor după sursa probabilă de aprindere (diagrama 4), se

prezintă după cum urmează:

Scurgeri de produse inflamabile 2%

Sudura 4%

Alte situaţii 5%

Trăsnet 1%

88

Diagrama nr. 4

Un număr mare de incendii au ca sursă probabilă de aprindere: flacăra 57

şi scurtcircuitul electric 55, dar o pondere ridicată în producerea incendiilor o au

şi efectul termic (caldură 32 şi curent electric 24).

Din totalul incendiilor, 164 s-au înregistrat la locuinţe şi anexele acestora,

13 în industrie, 7 în comerţ, 4 la hoteluri şi restaurante, 17 la transporturi, 4 în

construcţii, 6 în agricultură şi 11 în alte domenii şi servicii.

Pe timpul intervenţiilor (diagrama nr.5 )au fost salvate şi asistate 3071

persoane şi protejate bunuri şi instalaţii în valoare de 85.725.068 lei, de

asemenea, au mai fost salvate 34 animale.

Surse probabile de aprindere

Trasnet

1%

Alte situaţii

4%

Efect

termic

(curent

electric)

11%

Flacara

26%

Efect

termic

(caldura)

14%

Jar sau

scanteie

20%

Scurtcircuit

electric

24%

3493

intervenţii

3022 persoane

asistate medical

Bunuri

protejate în

valoare de peste

85,7 mil. lei

34 animale salvate

49 persoane salvate

42 adulţi şi 7 copii

89

Diagrama nr. 5

Ca urmare a evenimentelor produse au decedat 15 adulţi şi 3 copii , 23

persoane au fost rănite şi s-au produs pagube estimate la aproximativ 2.715.970

lei.

90

V. 2. RAPORT DE EVALUARE A UNEI INTERVENŢII

V. 2.1. Raport de evaluare a incendiului produs la locuinţa lui BEŞLEAGĂ

DOREL din localitatea Tălmăcel, str. Râului, nr. 219, jud. Sibiu

1. Data şi ora producerii evenimentului: 14.10.2008 ora 23,30.

2. Adresa, denumirea şi destinaţia obiectivului unde s-a produs

evenimentul şi în ce a constat aceasta:

Tălmăcel, str. Râului, nr. 219, jud. Sibiu – casa de locuit cu o suprafaţă

de aproximativ 230 mp, pe două nivele compartimentată astfel:

- parter: magazie de unelte, depozit de lemne şi un spaţiu destinat altor

activităţi gospodăreşti;

- etaj, două dormitoare, sufragerie, bucătărie, iar pe 3 laturi ale etajului

terasă deschisă; legătura între parter şi etaj făcându-se printr-o scară exterioară

din lemn.

Intervenţia Detaşamentului de Pompieri Sibiu şi a Serviciilor voluntare

pentru situaţii de urgenţă din localităţile Tălmăcel şi Tălmaciu a constat în

localizarea şi lichidarea incendiului produs la acoperişul şi etajul locuinţei (vezi

foto 1).

3. Date generale despre obiectiv:

Casa de locuit este situată în partea de est a localităţii Tălmăcel, la

aproximativ 25 km faţă de sediul subunităţii de pompieri, fiind destinată

asigurării spaţiului de locuit.

Imobilul a fost construit în perioada anilor 2000- 2003, în regim parter şi

etaj cu următoarele dimensiuni: lungime 15 m, lăţime 11 m, înălţime 10 m la

coama acoperişului. Suprafaţa construită de 230 mp (foto 5). La capătul clădirii,

se află scara de acces către etaj.

Structura clădirii este realizată:

- parter – zidărie de piatră şi cărămidă cu mortar din beton, la colţurile

clădirii cu stâlpi din beton armat, zidurile portante din zidărie de piatră;

- etajul clădirii: stâlpi din lemn, grinzi din lemn, zidurile portante şi

neportante construite din scânduri tencuite cu mortar de var, iar între scânduri

spumă poliuretanică expandată;

- acoperişul era format din căpriori cu asterială din scândură şi

acoperit cu ţiglă;

- pardoseala şi plafonul erau executate din scândură lustruită. Atât pe

interior cât şi pe exterior locuinţa era lăcuită.

Casa era locuită în regim permanent.

Alimentarea cu energie electrică este asigurată de la un tablou de

distribuţie racordate la instalaţia de alimentare cu energie electrică a localităţii.

Construcţia era prevăzută cu instalaţie de alimentare cu gaze naturale,

instalaţia de alimentare cu apă şi sobe cu acumulare de căldură pentru încălzirea

interioară.

Incendiul s-a produs la peretele despărţitor dintre dormitoare şi s-a extins

cu repeziciune la încăperile alăturate şi la acoperişul locuinţei, conducând la

91

degajarea unor mari cantităţi de fum, gaze fierbinţi şi toxice produse prin

arderea lacului (acid cianhidric). Întreaga acţiune pentru stingerea incendiului s-

a desfăşurat pe timpul noapţii.

4. Observarea, anunţarea şi modul de acţiune a primei intervenţii: Incendiul a fost observat în jurul orelor 0,40 de către Zaharia Cristina,

în timp ce se întorcea de la discoteca din localitate. Persoana mai sus numită a

alertat în primul moment vecinii, după care în jurul orelor 0,50 a anunţat prin

serviciu 112, dispeceratul I.S.U. al Judeţului Sibiu. Concomitent cu primirea

anunţului de incendiu, subofiţerul operativ a alertat serviciile voluntare de

urgenţă din localităţile Tălmaciu şi Tălmăcel, grupa operativă şi garda de

intervenţie a Detaşamentului de Pompieri Sibiu.

5. Cauza şi împrejurările producerii incendiului:

La ora producerii incendiului, cercetând amprenta incendiului în

dimineaţa zilei de 15.10.2008, s-au desprins următoarele concluzii:

- Focarul incendiului a fost localizat în incinta dormitorului în care

încălzirea se realiza cu un calorifer electric (vezi foto 2);

- Siguranţele fuzibile erau supradimensionate creând premiza

nedeconectării caloriferului electric de la sistemul de alimentare cu energie

electrică (vezi foto 3);

- În imediata apropriere a caloriferului se aflau diferite materiale

combustibile constând din: lenjerie, obiecte de mobilier şi patul în care dormeau

minorii Beşleagă Teodor (7 ani) şi Beşleagă Maria (3 ani);

- Din constatările făcute la faţa locului de grupa operativă şi din

declaraţiile martorilor rezultă faptul că Beşleagă Gabriela (mama – 36 ani) se

odihnea în alt dormitor împreună cu sugarul Beşleagă Tatiana (6 luni). După

producerea incendiului, având sugarul în braţe, a încercat să-i salveze pe cei doi

copii din încăperea alăturată, moment în care plafonul şi tencuiala acoperişului

s-au prăbuşit peste ea şi a îngropat-o în moloz (vezi foto 4);

- În momentul producerii incendiului Beşleagă Dorel nu se afla la

domiciliu;

- Incendiul a afectat şi încăperile laterale datorită cantităţii mari de

material combustibil din care era construită locuinţa;

- La ora intervenţiei forţelor, instalaţia electrică a fost deconectată de

la stâlpul ce asigura alimentarea locuinţei.

Având în vedere cele de mai sus, coroborate cu structura şi modul în

care s-au respectat normele de prevenire şi stingere a incendiilor, s-au reţinut

pentru a fi analizate comparativ, următoarele cauze de declanşare a incendiului:

supraîncălzirea datorită unui arc electric sau suprasarcini electrice (vezi

foto 3) şi resturi de ţigară.

Supraîncălzirea Datorită unei suprasarcini electrice sau unui arc electric ori scânteie, a

unui contact imperfect în priză sau a unui viciu de fabricaţie apărut pe timpul

exploatării caloriferului electric, s-au putut aprinde şi arde mocnit materialele

combustibile aflate în apropierea conductorului electric (mase plastice şi textile).

În momentul cuplării sau decuplării curentului electric pot apărea scântei care la

92

rândul lor pot aprinde uşor izolaţia conductoarelor sau alte materiale

combustibile existente la locul incendiului.

Acest lucru era posibil ţinând cont de amprenta incendiului care a condus

la concluzia că acesta a izbucnit în zona dormitorului şi din cauza caloriferului

electric.

De la producere şi până la observarea incendiului au trecut aproximativ 1h

– 1h,30, arderea mocnită putând avea loc dacă incendiul s-a produs în intervalul

de timp 23,00 –23,30.

Fumul degajat în urma arderii mocnite a materialelor combustibile

(textile, lac şi lemn) a condus la intoxicarea cu monoxid de carbon şi acid

cianhidric a celor patru persoane existente în locuinţă, în final ducând la decesul

acestora.

Resturi de ţigară aprinse

Aprinderea materialelor combustibile (lenjerie intimă şi de pat, mobilier

etc) de la un rest de ţigară aprinsă, lăsat din neglijenţă într-un coş de hârtii sau

aruncată la întâmplare, era posibilă deoarece, din literatura de specialitate rezultă

că o ţigară aprinsă poate aprinde materiale combustibile după o ardere mocnită

de maximul 2h,30 – 3h, perioadă în care se încadrează şi intervalul de la

momentul în care se putea produce incendiul şi cel în care a fost observat;

Această cauză a fost eliminată din cauza faptului că proprietarul

imobilului – Beşleagă Dorel, nu era la domiciliu în acel moment, mama –

Beşleagă Gabriela, din declaraţiile martorilor, nu era fumătoare, iar minorii

aveau vârste prea mici pentru a se putea juca cu ţigările şi focul. Incendiul

datorat jocul copiilor cu focul a fost de asemenea exclus, datorită orei la care s-a

produs acesta şi a faptului că aceştia erau supravegheaţi de mamă. Mai mult, la

locul incendiului nu s-au găsit urme de ţigări sau chibrituri.

6. Intervenţia subunităţii:

Deplasarea spre locul de producere a incendiului s-a efectuat în timp

operativ, cadrele cunoscând bine zona, întrucât în anii precedenţi au mai fost

intervenţii în această localitate atât la gospodăriile populaţiei cât şi la fondul

forestier. Realizarea dispozitivului de intervenţie s-a desfăşurat în timp scurt şi

în deplină siguranţă, efectivele gărzii de intervenţie intrând în dispozitiv circular,

din mişcare şi cu toate forţele, pe direcţia principală de manifestare a

incendiului, concomitent cu realizarea măsurilor de limitare a propagării arderii

către spaţiile învecinate, realizarea iluminării corespunzătoare a locului acţiunii,

evacuarea fumului şi gazelor, a măsurilor de protecţie a părţii din locuinţă

neafectată de incendiu. Acţiunea propriu-zisă a fost dimensionată pe două

sectoare de stingere şi un sector de alimentare cu apă a autospecialelor angrenate

de intervenţie.

Forţele şi mijloacele utilizate, s-au concretizat în:

Forţe: - 3 ofiţeri

- 14 subofiţeri

- 5 poliţişti

- 10 pompieri civili apaţinând de SVSU Tălmaciu

- 30 cetăţeni

93

Mijloace:

- 3 autospeciale de lucru cu apă şi spumă

- 1 autospecială de descarcerare;

- 1 autospeciala punctului de comandă mobil;

- 1 autosanitară;

- 2 motopompe;

7. Intervenţia unităţii:

Coordonarea acţiunilor a fost asigurată din primul moment de către

comandantul gărzii de intervenţie şi ulterior de către grupa operativă condusă de

ofiţerul care asigură continuitatea conducerii în afara orelor de program Pe toată

durata intervenţiei, operaţiunile s-au desfăşurat pe sectoare, stabilindu-se astfel,

personal pentru căutarea şi salvarea familiei surprinse de incendiu, coordonarea

acţiunii de intervenţie propriu-zisă asupra focarului, concomitent cu localizarea

propagării incendiului, forţe şi mijloace pentru protejarea şi stabilirea amprentei

incendiului, analiza şi concluzionarea cauzei şi împrejurărilor izbucnirii

incendiului.

8. Concluzii privind logistica intervenţiei:

Autospecialele, accesoriile şi mijloacele de protecţie au funcţionat

pe tot timpul intervenţiei la parametrii normali, neconfruntându-ne cu fenomene

de rămânere în pană sau defecţiuni tehnice.

Compartimentul logistic a asigurat din primele momente rezervele

de carburanţi şi butelii cu aer comprimat, necesare ducerii unor acţiuni de lungă

durată şi în condiţii de efort fizic şi psihic deosebit. Acţiunea propriu-zisă de

localizare, lichidare şi înlăturare a urmărilor incendiului a presupus consumarea

următoarelor cantităţi de materiale:- 164 l motorină, 20 l benzină şi 5 buc. butelii

pentru aparatele de respirat cu aer comprimat.

9.Aprecierea intervenţiei:

Analizând obiectiv situaţia şi având în vedere condiţiile grele în care s-au

desfăşurat operaţiunile, temperatura ridicată, degajare de fum dens şi gaze

toxice, efortul şi stresul la care au fost supuse efectivele, putem aprecia că

intervenţia a fost eficientă şi operativă, derulându-se în deplină siguranţă şi fără

evenimente negative, în rândul personalului propriu.

10.Măsurile întreprinse pentru înlăturarea neregulilor constatate pe

timpul intervenţiei:

- planificarea şi executarea instruirii efectivelor, în localităţi – locuinţe ale

cetăţenilor construite din materiale uşor inflamabile şi situate în locuri greu

accesibile;

- asigurarea unor rezerve de mijloace individuale de protecţie concomitent

cu antrenarea efectivelor în utilizarea acestora;

- realizarea unei compartimentări corespunzătoare a spaţiului de locuit din

materiale greu inflamabile;

- dimensionarea corespunzătoare a instalaţiei electrice pentru deservirea

unui număr foarte mare de consumatori;

94

V. 2.2. Fotografii judiciare

Foto 1 – Obiectivul afectat de incendiu

Foto 2 – Sursa probabilă de producere a incendiului

95

Foto 3 – Siguranţă electrică supradimensionată

Foto 4 – Victimă a incendiului

96

Foto 5 – Imagine de ansamblu

97

CAPITOLUL VI

CONSIDERAŢII PERSONALE ŞI CONCLUZII

Aşa după cum am prezentat în cuprinsul lucrării, cercetarea cauzelor de

incendiu presupune un ansamblu de măsuri organizatorice, tehnice şi operative

în vederea stabilirii precise a împrejurărilor, surselor, mijloacele de aprindere şi,

după caz, a autorilor care au generat producerea incendiului sau evenimentului

urmat de incendiu.

Acceptând definirea managementului prin termenii de influenţă exercitaţi

de către comandant asupra personalului din subordine, managementul cercetării

criminalistice a cauzelor de incendiu şi explozie presupune, în opinia mea,

antrenarea şi dezvoltarea acestuia pentru îndeplinirea obiectivului propus,

precum şi asigurarea şi gestionarea acestora.

Antrenarea forţelor la dispoziţie în ansamblul procesului managerial

constă în a determina structura organizaţională cea mai adecvată, atât sub

aspectul volumului, cât şi al competenţei pentru îndeplinirea sarcinii primite.

Pentru aceasta se impune a se desfăşura de către comandant următoarele

activităţi:

* Planificarea forţelor la dispoziţie

Previzionarea necesarului de personal pe activităţi la unitate are la bază

planul de muncă al structurii respective care conturează volumul sarcinilor şi

activităţile prioritare specifice perioadei pentru care a fost întocmit.

Având în vedere însă că cercetarea cauzelor de incendiu nu este o

activitate zilnică, în stabilirea personalului necesar îndeplinirii acestei sarcini,

comandantul trebuie să aibă în vedere natura cauzelor de incendiu din zona de

competenţă; frecvenţa acestora în raport de anotimpuri şi responsabilităţile

curente ale ofiţerilor şi inginerilor din unitate.

* Selecţia, este activitatea prin care comandantul se decide asupra

cadrelor ce au cunoştinţele, calităţile şi aptitudinile cele mai apropiate de

cerinţele activităţii ce urmează a fi desfăşurată.

Pentru selectarea cadrelor, comandantul are la dispoziţie mai multe

procedee, oprindu-mă numai la două dintre acestea aflate la îndemână şi care nu

solicită un timp anume destinat.

Un prim procedeu îl constituie forţele administrate pe timpul activităţilor

de formare continuă a personalului la locul de muncă, din studiul acestora

rezultând, de cele mai multe ori, bineînţeles, în funcţie de abilitatea celui care le-

a întocmit, nivelul de cunoştinţe, aptitudinile şi personalitatea subiectului.

O altă metodă o constituie interviul, utilizat pentru a verifica informaţiile

disponibile şi a lărgi, în acelaşi timp, sfera acestora. De asemenea, în acest pas,

intervievatul află mai multe despre ceea ce trebuie să întreprindă în speţa în

cauză.

Nu trebuie uitată de comandant pe timpul selecţiei, atenţia pe care acesta

trebuie să o acorde stării de sănătate a cadrelor, astfel încât sarcinile ce urmează

a le executa în mediile supuse procesului de degradare ca urmare a arderii să nu

ducă la agravarea afecţiunilor deja contractate sau să le provoace vătămări

98

corporale.

*Orientarea şi îndrumarea are drept scop informarea cât mai completă a

colectivului stabilit pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare a cauzelor

incendiilor şi exploziilor asupra sarcinilor, modalităţilor de lucru cât şi a

obligaţiilor şi drepturilor ce li se cuvin, orientarea şi îndrumarea are şi scopul

realizării spiritului de echipă, fiecare cadru trebuind să înţeleagă că atunci când

situaţia impune poate să se adreseze pentru ajutor.

Referindu-mă la dezvoltarea forţelor la dispoziţie pentru cercetarea

cauzelor de incendiu într-o unitate, consider că aceasta presupune următoarele

activităţi:

* Pregătirea şi perfecţionarea pregătirii personalului care au drept scop

amplificarea participării acestuia la desfăşurarea eficientă a misiunilor de

cercetare a cauzelor de incendiu şi vizează creşterea randamentului

discernământului în aplicarea legilor ţării, hotărârilor guvernului şi a celorlalte

acte normative, a competenţelor profesionale în descoperirea cauzelor reale,

prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor similare sau asemănătoare

celor manifestate, sprijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea

cauzelor, în identificarea făptuitorilor şi în administrarea probelor în vederea

aflării adevărului şi luării măsurilor legale ce se impun, tragerea concluziilor şi

învăţămintelor privind activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor

desfăşurate şi luarea măsurilor pentru perfecţionarea acestora în viitor.

Întregul sistem de perfecţionare a pregătirii - structuri, conţinut,

tehnologii, standarde, criterii de apreciere - trebuie să vizeze formarea cadrelor

astfel încât acestea să acţioneze creator, pentru îndeplinirea misiunii primite, ia

cunoştinţă de cauză, în orice condiţii, cu respectarea strictă a drepturilor şi

libertăţilor cetăţeneşti.

Comandantul trebuie să ia toate măsurile ca activităţile de pregătire, în

domeniul supus analizei, să determine creşterea răspunderii cadrelor pentru

îmbunătăţirea şi perfecţionarea propriilor deprinderi şi cunoştinţe pentru

stăpânirea tacticilor, metodelor şi tehnicilor de cercetare a incendiilor şi

exploziilor, asigurând cu prioritate folosirea formelor şi metodelor practic

aplicative de instruire şi valorificarea eficientă a timpului la dispoziţie.

Nu este lipsită de importantă în dezvoltarea forţelor la dispoziţie

motivarea personalului, activitate prin care comandanţii trezesc, menţin şi

intensifică interesul şi dorinţa executanţilor pentru îndeplinirea responsabilă,

integrală, din ce în ce mai bine, a atribuţiilor în cadrul colectivelor constituite

pentru cercetarea cauzelor de incendiu, învingând, prin eforturi conştiente, toate

greutăţile întâmpinate în cale spre obiectivele stabilite.

În finalul lucrării, apreciez că executarea cu rigurozitate a cercetării

incendiului şi aplicarea unui management corespunzător al forţelor la dispoziţia

comandantului de unitate permit o stabilire corectă a cauzelor de incendiu şi care

vor permite o comparare pe principii riguroase a diferitelor tipuri de evenimente

şi deci, o corectă evaluare a datelor din statisticile naţionale şi internaţionale

precum şi identificarea evenimentelor pentru care este necesar un schimb de

informaţii între experţi.

99

BIBLIOGRAFIE

* G.H.Symonds - The Institute of Management Sciences, Progres Report –

Management Science, vol.3/1957

* Hans Gross - “Handbuch fur Untersuchungsrichter, als System der

Kriminalistik” (îndreptarul judecătorului de instrucţie în sistemul

criminalisticii),- Munchen, 1893

* Hans Gross – Gesammelte Kriminalistiche Aufsatje, Leipzig, 1902

* Prof.dr.R.A.Reiss – Manual de police scientifique, vol.I, Lausanne, 1911

* Salvatore Ottolenghe – Trattato di Polizia Scientifica, vol.I, Milano, 1910

*M.S. Stragovici – Kurs sovetskovo Ugolovnovo protessa, Izd-vo în RUSIA,

Moscova, 1958

*I. Demeter, I.Ceterchi – Introducere în studiul dreptului, Editura ştiinţifică,

Bucureşti, 1962

*A.N. Vasiliev – Kriminalistika, Moscova, 1963

Gheorghe Macovei – Conducerea modernă, fundament al conducerii, Editura

Junimea, Iaşi, 1983

* H.Koontz, G.O.’Donnell, Mc. Graw – Hill Book Company, ediţie 1984

* Malcolm Peel – traducere de Laura Lotreanu – Introducere în Management,

Editura Alternative, 1993

* Mihail Dumitrescu – Introducere în Management şi Management general,

Editura Euroorion S.R.L., 1995

* Dan Anghel Constantinescu, Ana Maria Ungureanu – Management general,

vol.I şi II Editura tehnică, 1998

* Viorel Cornescu – Management – teorie şi practică, Editura Actami,

Bucureşti, 1994

* Savedea Mike – Supervizarea, Editura Societăţii de ştiinţă şi Tehnică S.A.

Bucureşti, 1996

* Rodica Candea – Comunicarea Managerială, Editura Expert, Bucureşti, 1996

* Stancioiu Dan – Management elemente fundamentale, Editura Teora,

Bucureşti, 1998

* Ion Verbancu – Ghidul metodologic pentru manageri, Editura Tehnică, 1999

Gen. de brig. dr. Anghel Andreescu, cpt.dr. Stefan Pruna – Psihopedagogie

militară, Editura Tipolis, 1999;

* Dan Anghel Constantinescu, Ana Maria Ungureanu, Lucica Tora –

“Management General “ vol. I, Colecţia Naţională ;

*Dan Anghel Constantinescu, Ana Maria Ungureanu - “Management general

“, Editura Tehnică ;

* Ovidiu Nicolescu, Ion Verbancu – “Management “, Ediţia a III a revizuită,

Editura Economică;

* Cătălina Bonciu, - “Instrumente manageriale psihologice “, Editura ALL

BECK;

* Zorletan T. – Managementul organizaţiei, vol.I şi II, Editura Holding, 1996

* Sam Deep – Să acţionam inteligent, Editura Polimark, Bucureşti, 1994

* C. Bulai - Drept penal, partea generală, T.U.B., 1987

100

* C. Bulai, C. Mitrache - Drept penal, partea generală. Culegere de probleme

din practica judiciară, T.U.B., 1990

* A. Filipas, O.Loghin - Drept penal roman, partea specială, Casa de editură şi

presa “SANSA”, Bucureşti, 1992

* N. Volonciu - Drept procesual penal, vol.I, T.U.B., 1987

* I. Neagu - Drept procesual penal, partea generală, vol. I-II, Bucureşti, 1992

* A. Dinicu - Criminologie, T.U.B., 1988

* V. Belis - Medicina legalaă Editura Teora, Bucureşti, 1972

Tratat practic de criminologie, vol.I, II, III, IV editate de I.G.P. şi

Serviciul editorial şi cinematografic al Ministerului de Interne

* Tratat practic de criminalistică, editat de I.G.P., 1975

* Metodologia de cercetare a incendiilor, editată de Institutul de

Criminalistică al I.G.P.

* Manual cercetare la faţa locului, editura M.I., 1996

* P. Bălulescu, I. Crăciun - Agenda pompierului, Editura tehnică, Bucureşti,

1993

* I. Crăciun, V. Lencu, S. Calotă - Stabilirea şi prevenirea cauzelor de

incendii, Editura tehnică, Bucureşti, 1993

* P. Bălulescu - Cauze tehnice ale incendiilor şi prevenirea lor, Editura tehnică,

Bucureşti, 1971

* P. Bălulescu, V. Călinescu, C. Iorgulescu, V. Macriş - Noţiuni de fizică şi

chimie pentru pompieri, Editura tehnică, 1972

* Colecţia de reviste: - Paza contra incendiilor, 1975 - 1989;

- Pompierii Români, 1999 - 2009;

- 081 Alo ! 981, 1990 - 2003;