7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 1/16

UNIVERSITATEA “ PETRU MAIOR ”- TG.

MUREŞ

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ŞI LITERE

SPECIALIZAREA I.L.S.C.L., anul II

DIRECŢII ACTUALE ÎN TEORIALITERATURII

ROLAND BARTHESŞI

CRITICA

STRUCTURALISTĂ

1

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 2/16

MASTERAND: FĂGĂRAŞ MARIACĂTĂLINA

18 Octombrie 2011

 Structură

•  Informaţii generale Roland Barthes

•  Definirea conceptului de structuralism

•  Structuralismul în concepţia lui Roland Barthes

•  Definirea conceptului de structuralism din perspective filozofiei 

•  I.M. Lotman şi poetica structurală

• Critica universitară şi obiectivă în opinia lui Roland Barthes

•  Structuralismul la graniţa dintre conştiinţa simbolică şi conştiinţa

 paradigmatică

• Concluzii 

2

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 3/16

 Informaţii generale Roland Barthes

Roland Barthes, (n. 12 noiembrie 1915, Cherbourg, Manche, Fran aț - d. 26

martie 1980, Paris, Fran aț ), a fost un eseist, critic, filosof i teoretician alș  

literaturii, semiolog francez. A fost unul dintre principalii animatori ai

mi căriiș  structuraliste i aiș  semioticii franceze.

Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale amintim: Le Degré zéro de l'écriture

 suivi de Nouveaux essais critiques, Essais critiques, Critique et vérité, Système de la

mode, Nouveaux essais critiques, Le plaisir du texte, Sur la littérature, Mythologies etc.

 Definirea conceptului de structuralism

Structuralismul este o orientare teoretică i metodologică interdisciplinară careș  

studiază structura, func iile i sistemele de rela ii ce caracterizează obiectele i proceseleț ș ț ș  

în tiin ele contemporane, punând în prim plan totalitatea în raport cu individul iș ț ș  

sincronicitatea faptelor în raport cu evolu ia. Unele discipline, subț  

influen aț   pozitivismului, tind să se emancipeze de tutela filozofiei, adoptând puncte de

3

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 4/16

vedere specifice. De aceea nu se poate vorbi de un structuralism unitar, ci de diverse

 puncte de vedere structuralistice în func ie de obiectele cercetate. În elegerea unui obiectț ț  

rezultă astfel din compararea cu alte obiecte i din considerarea pozi iei sale într-unș ț  

sistem de rela ii reciproce. Cunoa terea structurei clarifică formarea i transformareaț ș ș  

obiectului cercetat.

Structuralismul a avut momentul său culminant între anii 1960 iș  1970. Metodele

structuralistice au fost adoptate mai ales în lingvistică, semiotică i teoria literaturii.ș

În afară de lingvistică i antropologie, structuralismul s-a manifestat mai ales înș  

critica literară, în special prin contribu iile lui Roland Barthes, Gérard Genette i Michaelț ș  

Riffaterre.

După ce a studiat semnele, simbolurile i miturile existente în societateaș  

contemporană (Mythologie, 1957; Système de la mode, 1987), Roland Barthes (1915-

1980) aplică procedeele de analiză structurală la studiul textelor literare (Essais

critiques, 1965, 1970), în special la tragediile lui Racine.1

 Structuralismul în concepţia lui Roland Barthes

Roland Barthes este cunoscut ca fiind una dintre cele mai importante figuri a

mişcării critice franceze a structuralismului. Lucrările sale au avut o influenţă majoră

asupra practicii literare şi a criticii sociale din Europa, precum şi din Statele Unite.

1 http://ro.wikipedia.org/wiki/Structuralism

4

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 5/16

La întrebarea “Ce este structuralismul?”, Roland Barthes, promotor entuziast şi

 proteic, pendulând între rigoarea ştiinţei limbajului şi plăcerea (erotică) a textului (Le

 plaisir du texte, 1973) răspunde evaziv: “Nu este o şcoală, nici măcar o mişcare (sau nu

încă), fiindcă majoritatea autorilor ataşaţi acestui cuvânt nu par legaţi între ei printr-o

solidaritate de doctrină sau de luptă. Structuralismul este doar un lexic”.

Totuşi, ca şi Michel Foucault mai târziu, Barthes consideră structuralismul o

atitudine a spiritului modern iconoclast “o activitate, adică o succesiune regulată de

operaţii mentale… Scopul oricărei activităţi structuraliste este de a reconstitui obiectul

astfel încât să manifeste în această reconstituire regulile de funcţionare. Structura este

deci de fapt un simulacru al obiectului, dar un simulacru dirijat, interesat, fiindcă obiectul

imitat relevă ceva care rămânea invizibil sau, dacă preferaţi, ininteligibil în obiectul

natural. Omul structural ia realul, îl descompune, apoi îl recompune”.

“Structuralismul este esenţialmente o activitate, adică o succesiune regulată de

operaţii mentale” .

Structuralismul este un ansamblu original de reflecţii teoretice asupra culturalului şi

socialului”. Dacă în sens restrâns structuralismul se referă la acea etapă din istoria

lingvisticii care precede gramatica generativ-transformaţională inaugurată de Noam

Chomsky (Synctactic structures, 1957), în sens larg el priveşte toate teoriile care

examinează sistemul limbii în imanenţa sa şi în genere toate cercetările sistematice

subordonate “pertinenţei semantice şi inspirate de modelul lingvistic” 2

2 Roland Barthes, Eseuri critice, 1964, pag. 213- 214.

5

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 6/16

 Definirea conceptului de structuralism din perspective filozofiei 

Structuralismul este denumirea generică, înglobind orientări eterogene în teoria şi

metodologia ştiinţelor contemporane care urmăresc punerea în evidenţă a anumitor 

structuri în explicarea caracteristicilor şi comportamentului unor sisteme. În mod

curent, se face o deosebire între teoriile structuraliste (care, reacţionând la provocarea

subiectivismului şi a antropologismului şi urmărind instaurarea unui regim de rigoare

şi obiectivitate stiinţifică, eliminarea ,,empiriei" şi a ,,simtului comun", explică

sistemele prin structurile lor si uneori le reduc în mod exclusivist, la structurile

respective) şi metoda analizei structurale (care cons tă în punerea în eviden ţă a unor 

structuri decelabi le prin anumite procedee formale). Aceste orientări au apărut în

legatură cu cercetarile structurale în matematica, psihologie, în lingyistică (F. de

Saussure şi scoala lui), în fizică, în matematică (Bourbaki), în chimie, biologie (L. von

Bertalanffy şi alţii). Din deceniul al cincilea al secolului nostru, se afirma şi în teoria şi

istoria literară sau de artă, apoi în studiul sistemelor sociale concrete (etnologie,

sociologie, economic etc.), exprimând tendinţa acestor stiinţe spre formalizare si

matematizare, spre gasirea unui limbaj şi a unor metode cât mat exacte, obiective,

analoge celor ale stiinţelor naturii. 3

Încercarile de a defini structuralismul s-au izbit de modul atât de divers în

care s-a manifestat pâna acum acest curent. Realitatea stiinţifică prezintă un mare

număr de teorii care fie ca se pretind structuraliste, împrumută şi numele curentului

3 Dicţionar de filozofie, Editura politică, Bucureşti, pag. 670.

6

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 7/16

(lingvistica structurală, an-tropologia structurală), fie că practică efectiv structuralismul

fara a se defini, prin referinta explicita la acest termen (organicismul in biologie,

interpretarea basmelor de catre Propp in folclorul rus), incât este greu a le integra într-o

definitie care să fie altceva decât o sumă de generalitati. Nici tentativele de a defini

structuralismul luând drept criteriu folosirea conceptului de structura n-au avut succes

deplin, studiile asupra acestuia relevind că termenul vehiculeaza atitea semnificatii

cite teorii exista4.

O altă modalitate de interpretare a structuralismului este aceea care porneşte dela analiza particularităţilor esenţiale ale etapelor sale de evoluţie. Privindu-l din

această perspectivă, unii exegeţi identificând structuralismul cu perioada de vârf a

afirmarii sale din deceniul al şaptelea, cunoscută deseori şi sub denumirea de structu-

ralism francez. ,,Structuralismul pare sa se fi născut pe cheiurile Senei.

Într-adevar, în această perioadă preocuparile structuraliste s-au manifestat cu

amploarea şi forţa unei ,,mode", apărând ,,chiar un fel de frenezie structuralistă

comparabilă cu cea existenţialistă din primii ani de după război. FaptuI se explica, printre

altele, prin reeditarea sau apariţia unor opere fundamentale ale adepţilor acestui cu-

rent. Lucrarea lui Michel Foucault, Les Mots et les Choses, enorm succes de librarie,

comparat- după cum se spune ca eveniment filozofic cu aparitia în 1943 a lucrarii lui

Jean-Paul Sartre, L'Etre et le Néant( A fi şi a nu fi ), a declansat o polemică de răsunet, ai

cărei protagonişti principali au fost J. P. Sartre, C. Levi-Strauss, M. Foucault, J. Lacan,

4 Cf. Adam Schaff, Le structuralisme en tant que courant intellectuel,( Structuralismul ca uncurent intelectual ) în „ L' Homme et la societe ”nr. 24- 25, 1972.

7

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 8/16

Barthes si L. Althusser. Reviste de largă rezonanţă ca ,,La Pensee", ,,L'Arc", ,,Esprit",

..L'Homme et la Societe, ,,Les Temps Modernes" au consacrat numere tematice,

interviuri sau spaţii largi dezbaterilor asupra structuralismului, care s-au extins în toate

disciplinele.5

 I.M. Lotman şi poetica structurală

I.M.Lotman afirma că “ Cercetarea structural prezintă o trăsătură caracteristică: ea

 presupune determinarea corelţiei dintre elemente şi raportarea lor la întregul

structurii, şi nu examinarea diferitelor elemente izolate sau conexate mecanic.

Această cercetare este inseparabil legată de cercetarea caracterului funcţional al

sistemului şi al părţilor sale componente.

Studierea structurală a literaturii trebuie sa duca la elaborarea unor metode precise

de analiză, la determinarea relatiei funcţionale a elementelor textului în cadrul

unităţii ideatic artistice a operei, la abordarea stiintifica a problemei măiestriei

artistice si a legăturii dintre aceasta si continutul de idei al operei. Acesta mai

afirmă că structuralismul sănătos practicat nu aduce un mesaj, nu deţine cheia

care să poată deschide toate broaştele, nu are pretenţia să formulize o nouă

5 Marin Badea, Pamfil Nichiţelea, Filozofia istoriei- Orientări şi tendinţe contemporane,Editura Politică, Bucureşti, 1982, pag. 114.

8

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 9/16

concepţie despre lume sau asupra omului, se fereşte să întemeieze o terapeutică

sau o filosofie”.6

Eseurile critice din 1964, grupând articolele din ultimii zece ani teoretizează şi

 pun în valoare o problematic a scriiturii pe care abia cărţile viitoare o vor 

dezvolta: instanţa autorului. Cel care scrie o carte şi cel care scrie despre ea.

Scriitorul şi critical. Amândoi, animaţi în actul scrierii de aceeaşi unică dorinţă.

Criticul este un scriitor, dar unul mereu amânat, el ar prefera să fie mai puţin

crezut pentru ceea ce scrie şi mai mult pentru că s- a hotărât să o facă; dar spredeosebire de scriitor, el nu poate semna această dorinţă, el rămâne supus erorii-

adevărului. Fragmente decisive pentru un portret al criticului la maturitate. Pentru

un autoportret, de fapt. Prin acest text programmatic, Barthes marchează un

moment de tranziţie în istoria romanului, dar şi a criticii. El sesizează criza prin

care trec amândouă, ca tipuri distinct de limbaj şi îşi propune să redea funcţiei

criticii şi criticului sensul primar: acela de a pune în criză un limbaj. A produce

cu alte cuvinte o scriitură.

Înarmate cu o întreagă teorie, elementele de semiologie readuc în discuţie

scriitura ca idiolect, ,,entitate in termediară între limbă şi vorbire. O revenire,

deci, pe spirala ,,cuvintelor mari". Dupa ce, în Eseuri critice se

înregistrase ,,un pas înainte. Acum sunt ,,doi înapoi". Şi urmând firesc (dar 

de aceasta data previzibil) —  Critică si adevăr  (1966), când — odată cu noua

6 I.M. Lotman, Lecţii de poetică structurală, Editura Univers, Bucureşti, 1970, pag. VII.

9

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 10/16

critica, triumfatoare, revigorata,întărită — e reabilitată complet şi scriitura.

Acum totul e scriitură. ,,Nu mai exista nici poeti, nici romancieri; nu mai

există decât o scriitură". Apărarea ,,noii critici" afirma, în ultima instanţă (si

chiar in ultimele rân duri ale cărţi) adevărul suprem al criticii : dorinţa

scriiturii. ,,Trecerea de la lectură la critică înseamnă schimbarea dorinţei; nu

mai doreşti opera, ci propriul tău limbaj. Şi în acelaşi timp înseamnă

trimiterea operei înapoi la dorinţa scriiturii din care a apărut. Astfel,

cuvântul se roteşte în jurul cărţii : citesti, scrii; Intre o dorinţă şi alta încape

întreaga literatură. /.../ Critica nu este decât un moment al acestei istorii în

care intrăm şi care ne conduce spre unitate — spre adevărul scriiturii".

Barthes spunea că unul dintre proiectele sale este de a aborda analiza

textului intelectual, a scriiturii ştiinţei, apoi îmbucătăţind textul ar fi riscul de

a pierde în această muncă discontinuă posibilitatea de a percepe marile

structuri, aşa cum le descoperi când faci planul inteligent al unei cărţi,

totodată el a realizat cât de admirabil funcţionează structurarea textului chiar 

şi atunci când abandonezi modelele de tip rhetoric, oricât de bin ear fi fost ele

concepute. Unul dintre câştigurile acestor analize a fost tocmai faptul că se

 poate vorbi despre text fără a I se face vreu plan, iar în acea muncă nu a

existat altă structură decât lectura sa proprie, înaintarea unei lecture ca

structurare.

10

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 11/16

La întrebarea dacă Barthes manifestă o structură, sau pe cât posibil o

 produce, el răspunde că nu e singurul vare a opus structura structurării.

Opoziţia în cauză se înscrie în jocul istoric al semiologiei literare. Gradul de

închidere al unui text clasic este închis, iar Barthes a încercat să surprindă

 printr- o metodă adecvată ipotezei în discuţie, cum acest text intră într- un

mod limitat în productivitatea infinită a limbajului. 7

Referitor la “ Eseurile critice”, Barthes afirma că înainte de toate, la

nivelul căr ii înse i, pluralitatea e mereu prezentă: toate aceste texte sunt polisemice, iar ț ș  

asamblarea lor e rapsodică: chiar de la început, nu e în ea nicio dorin ă de a da un sensț  

general, niciun chef de a asuma un «destin» intelectual – doar cioburi dintr-o lucrare

 progresivă, obscură adesea sie i. i apoi, dacă e vreun lucru pe care «structuralismul» săș Ș  

ni-l fi revelat cu precizie, acela e faptul că lectura prezentă ( i viitoare) face parte dinș  

cartea trecută: putem spera că aceste texte vor fideformate de privirea proaspătă cu care

al ii le-ar putea considera.” (Roland Barthes)ț 8

Roland Barthes arată că niciodată criticul nu se poate substitui cititorului, deoarece

 primul este mereu supus medierii scriiturii, care “înseamna într-un anume fel a distruge

lumea (cartea) şi a o reface”. Criticul este doar un comentator: pe de o parte, un

transmiţător care recondiţionează un material vechi; pe de altă parte, un operator care

redistribuie elementele operei pentru a-i da un anume înţeles. Criticul este încă o dată

diferit de cititor pentru că este obligat să adopte un anumit “ton”, care nu poate fi decât

7 Roland Barthes, Romanul scriiturii, Editura Univers, Bucureşti, 1987, pag. 305- 306.8 http://infocarte.ro/eseuri-critice-carte-detalii-2746

11

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 12/16

afirmativ, scriitura lui fiind asertivă – declarativă (susceptibilă aplicării valorii de adevăr 

sau de fals). În virtutea conceptului ordonator de “dorinţă” orientată înspre scriitură,

cititorul pur, dupa Barthes, nu poate produce alt comentariu decat pastişă, deoarece nu

iese din cuvantul operei, pe care o doreşte exclusiv pentru ea însăşi, în vreme ce criticul,

ca utilizator al scrierii, ajunge să nu mai dorească limbajul operei, ci propriul sau limbaj,

ceea ce semnifică trimiterea operei înapoi la dorinţa scriiturii din care a apărut.

Critica universitară şi obiectivă în opinia lui Roland Barthes

Tot Barthes este cel care face distincţia între critica universitară, obiectivă,

funcţionand după metoda pozitivistă şi critica de interpretare, ideologică, regrupând

existenţialismul, marxismul, psihanaliza, fenomenologia… Preferinţele sale se indreaptă

către cel de-al doilea tip de critică, pe prima demascand-o ca fiind, în fond, tot ideologică,

 presupunând că autorul scrie “pentru a se exprima” şi mizând pe analogie (reproducere,

copie), critica pozitivistă făcându-se vinovată şi de refuzul analizei imanente a operei

literare. Critica se poate defini ca un metalimbaj, o activitate “formala” (în sens logic),

având ca scop nu descifrarea sensului unei opere, ci reconstituirea regulilor de elaborare a

acestui sens, admiţându-se că opera literara constituie un sistem semantic care vizează să

introducă “sens” în lume, dar nu “un sens” – Barthes este totdată unul dintre teoreticienii

“operei plurale”, concept prezentat mai pe larg în cadrul discuţiei bazate pe lucrarea S /

12

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 13/16

Z. Criticul va descoperi structura operei şi relaţiile ei interioare funcţionale pe baza a

doua operaţii: decupajul, apoi aranjamentul unităţilor stabilite prin decupaj ăntr-o formă.9

 Structuralismul la graniţa dintre conştiinţa simbolică şi conştiinţa

 paradigmatică

Structuralismul ar reprezenta, dupa Barthes, trecerea de la conştiinţa simbolică la

conştiinta paradigmatică. Conştiinta simbolică înseamna ca etajarea semnificatului şi a

semnificantului constituie simbolul. Acest tip de conştiinţă critică instituie domnia

simbolului văzut ca “bogat”. Prin urmare, forma este subsumată conţinutului,

semnificantul fiind doar un determinat. În acest tip de conştiinta s-ar înscrie critica

 biografică sau istorică, sociologia “viziunilor”, romanul realist sau introspectiv, artele şi

limbajele “expresive” postulând un semnificat suveran, extras fie dintr-o interioritate, fie

dintr-o poveste. Conştiinţa paradigmatică,în schimb, se bazează pe comparaţia formelor 

a doua semne, fiind o imagine profund formală, deoarece nu mai vede semnul în

 profunzimea sa ci în perspectivă. Imaginarul paradigmatic constăîin centrarea atenţiei

asupra variaţiei câtorva elemente recurente: visul, povestirile onirice, operele prin

excelentă tematice şi cele a căror estetica implică jocul unor comutari. Imaginarea

funcţionala (sintagmatică) cuprinde toate operele al caror proces de fabricaţie constituie

spectacolul însusi, subsumand prin urmare poezia, teatrul epic, muzica serală,

compoziţiile structurale.10

9 http://www.felixuca.ro/?p=43710 Barthes, Roland, Critica si adevar, in Pentru o teorie a textului, ed. Univers, 1980.

13

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 14/16

În anii '50 şi '60 ia naştere structuralismul, în calitate de provocare, în egală

măsură, la adresa criticii universitare ca şi a celei impresioniste, ,,publicistice". Sub

denumirea de ,,noua critică" şi avîndu-l ca protagonist pe Roland Barthes, se impune o

viziune novatoare, cu un aer revoluţionar, ambiţionînd a ,,purifica" lectura textului de

orice ingerinţe posibile. Textul nu e doar unicul în măsură a se explica, dar el se produce

 pe sine, sfidînd contextul. Deşi pretenţia structuralismului era cea de-a se elibera de orice

influenţă extraliterară, au fost convocate, în mecanismele sale interpretative, semantica,

 psihanaliza, teoria comunicării şi, mai presus de toate, lingvistica. În majoritatea

cazurilor, ,,metoda" se înfăţişa ca fiind reductibilă la o ,,grilă" de lectură, la o ,,schemă"

aplicată stereotip. ,,Structuralismul devine, în scurt timp, arată C. Pricop, noua "dogmă" a

 profesorilor şi studenţilor facultăţilor de litere... Consecinţele acestei mode nu puteau fi

neglijabile. Structuralismul a condus critica literară spre un dogmatism absurd, spre

"metode" de cercetare improprii şi o terminologie pretins ştiinţifică, rebarbativă. Dar,

ceea ce ni se pare mai grav, şi afectează practic perspectiva asupra moştenirii literare,

inclusiv asupra perioadei pe care o studiem, e faptul că dimensiunea istorică a

fenomenului literar începea să fie complet ignorată. Grilele se pot aplica la fel de uşor 

textului unui autor de azi sau textului autorului de acum un secol, ambele plasate în

 perspectiva unui prezent uniformizator". În scurtă vreme, modei structuraliste îi succede,

în critica europeană, o resurecţie a problemelor omului. 11

11Articol extras din România literară: O analiză a fenomenului critic de Gheorghe

Grigurcu, nr. 40

14

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 15/16

Concluzii 

Aşadar în momentul când Barthes este întrebat ce este structuralismul, acesta

răspunde entuziast şi proteic pendulând între rigoarea ştiinţei limbajului şi plăcerea

erotică a textului ( Le plaisir du texte, 1973 ), răspunde evaziv: “ Nu este o şcoală, nici

măcar o mişcare, fiindcă majoritatea autorilor ataşaţi acestui cuvânt nu par legaţi între ei

 printr- o solidaritate de doctrină sau de luptă. Structuralismul este doar un lexic. ”12

 Bibliografie

1) Barthes, Roland, Critica si adevar, in Pentru o teorie a

textului, ed. Univers, 1980.

2) Roland Barthes, Eseuri critice, 1964

3) Dicţionar de filozofie , Editura politică, Bucureşti

4) Cf. Adam Schaff, Le structuralisme en tant que courant

intellectuel,( Structuralismul ca un curent intelectual ) în „ L'

Homme et la societe ”nr. 24- 25, 1972

12 Prof. Dr. Daniela Frumuşani, Introducere în semiotică, Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şiŞtiinţele Comunicării, pag. 11.

15

7/30/2019 71391613 Roland Barthes

http://slidepdf.com/reader/full/71391613-roland-barthes 16/16

5) Marin Badea, Pamfil Nichiţelea, Filozofia istoriei- Orientări şi

tendinţe contemporane, Editura Politică, Bucureşti, 1982.

6) I.M. Lotman, Lecţii de poetică structurală, Editura Univers,

Bucureşti, 1970

7) Roland Barthes, Romanul scriiturii, Editura Univers,

Bucureşti, 1987

Articol extras din România literară: O analiză a fenomenuluicritic de Gheorghe Grigurcu, nr. 408) Prof. Dr. Daniela Frumuşani, Introducere în semiotică,

Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării

9) http://infocarte.ro/eseuri-critice-carte-detalii-2746

10) http://www.felixuca.ro/?p=437

11) http://ro.wikipedia.org/wiki/Structuralism

16