Forme de organizare a procesului instructiv

educativPrincipalele forme și moduri de organizare a activităților

didactice

Lecția.Tipuri de lecții

SISTEMUL FORMELOR DE ORGANIZARE

Clasa de elevi cadrul organizatoric constituit din grupe constante de elevi potrivit vârstei, progresului lor şcolar şi nivelului de dezvoltare intelectuală;

nu este doar un spațiu educativ în care se transmit/însuşesc informații, ci are multiple valențe psiho- pedagogice;

instruirea este organizată pe ani şcolari, cu o structură bine precizată, iar conținutul instruirii este structurat pe discipline de studiu, conform unor documente şcolare (plan de învățământ, programă şcolară, manuale etc.);

procesul instructiv-educativ se desfăşoară după un orar, sub formă de lecții sau alte tipuri de activități didactice;

trecerea elevilor dintr-un an de studiu în altul superior se face anual pe baza promovării.

Lecția

reprezintă forma principală de organizare a procesului de învățământ prin care se desfăşoară activitatea comună a clasei de elevi sub conducerea profesorului.

 

 

Fiecare lecție are un scop precis, anumite secvențe de conținut, antrenează diferite strategii didactice, ceea ce conferă activităȚii didactice un caracter sistematic, unitar şi logic.

Valențe ale lecției

asigură însuşirea sistematică a cunoştințelor; formează şi exersează capacități intelectuale, morale, practic-aplicative.   

În conceperea lecției profesorul este influențat de diferite modele de instruire, ceea ce face ca aceasta să poată fi organizată:

frontal, cu întreaga clasă şi predomină activitateade predare; pe grupe mici de elevi (4-6) şi permite diferențierea sarcinilor de învăȚare; individual, prin activităȚi independente.

+ -

antrenează un mare număr de elevi;

costuri mai mici; 

asigură formarea culturii generale şi de specialitate;

dezvoltă tehnicile de muncă intelectuală ale elevilor;

stimulează creativitatea elevilor;

 

conturează profilul de personalitate: intelectual, moral, estetic, fizic, profesional etc.;

cultivă sentimente, atitudini, interese, aptitudini etc.

predomină activitatea profesorului şi pasivismul elevilor;

autoritarismul relaȚiei profesor- elev;

uniformizează demersurile didactice

nu promovează autoinstruirea şi nici autoevaluarea;

conexiunea inversă este dificil de realizat la clasele cu număr mare de elevi etc.

NECESITATEA ORGANIZĂRII ȘI DESFĂȘURĂRII PROCESULUI INSTRUCTIV EDUCATIV

Sistemul de organizare pe clase și lecții a fost instituit de Jan Amos Comenius în sec XVII

Alte sisteme:

-team teachingCo Teaching Strategies.mp4

-instruirea pe clase de nivel

- sistemul monitorial (initiat concomitent de Bell si Lancaster)

- planul Dalton (experimentat de Helen Parkhurst)The Dalton Plan.mp4

- metoda centrelor de interes (elaborata de Ovide Decroly)'Step by Step' - Timisoara.mp4

- sistemul proiectelor (elaborat de Willliam H. Kilpatrick)

-metoda Winnetka (experimentata de Carlton W. Washburne)

- metoda muncii pe grupe (sustinuta de Roger Cousinet si de Peter Petersen)

- metoda Freinet (sustinuta de Celestin Freinet)12 ANI DE FREINET LA REGHIN.mp4

- metoda Dottrens (sustinuta de Robert Dottrens)

- sistemul Mannheim (elaborat si aplicat de dr. Sickinger) 

Planul Dalton

Planul Dalton – dupa numele orasului din SUA – a fost experimentat de Hellen Parkhurst, in care clasele obisnuite sunt transformate in laboratoare pe discipline, oferind elevilor materiale documentare si indicatii de lucru pentru activitatea individuala. Laboratoarele pentru aceeasi disciplina prezinta materiale de studiu ordonate dupa gradul lor de complexitate si dificultate. Fiecare elev lucreaza conform unui program individual, in ritmul sau propriu de lucru, iar profesorul acorda, periodic, consultatii cand este solicitat. Trecerea elevilor de la o etapa la alta se efectueaza, pentru fiecare elevi in parte, in momente diferite, pe baza verificarii asimilarii continutului dat.

Sistemul Winnetka

Sistemul Winnetka a fost experimentat de Carl Washburne, in Chicago, prin care se incearca imbinarea activitatii scolare in comun cu activitatea individuala, astfel ca programul sa fie compus din activitati colective si lucru individual, in proportii aproximativ egale.

sistemul claselor mobile, în funcȚie de aptitudini, aplicat într-o suburbie a oraşului Chicago, în anul 1922.

Metoda centrelor de interes

Metoda centrelor de interes a fost elaborata de Ovid Decroly, fiind aplicata in Belgia. Ea introduce schimbari mai ales in organizarea continutului instruirii. Disciplinele de invatamant sunt inlocuite cu grupe de teme, constituite in jurul a patru “centre de interes” ale copiilor, corespunzatoare unor nevoi fundamentale – de hrana, de aparare contra intemperiilor, de lupta impotriva primejdiilor si nevoia de activitate in comun.

Accentul se pune pe interesele elevilor şi pe activitatea independentă, rolul educatorului fiind de îndrumător.

Sistemul Mannheim -

sistemul claselor paralele sau diferențiate: a) clase normale; b) clase pentru deficienȚi; c) clase de recuperare; d) clase pentru copiii dotați. S-a aplicat în 1900 de către doctorii Kisinger şi Moses

Sistemul proiectelor

Sistemul proiectelor a fost fundamentat de J. Dewey si W. Kilpatrick. Se urmareste instruirea elevilor prin studierea unor “proiecte” (teme complexe), concepute pe baza intereselor spontane ale elevilor. Prin asimilarea unui proiect sunt asimilate cunostinte din diferite domenii stiintifice.

Metoda muncii pe grupe (Cousinet)

“activitatea pe grupe mari de elevi”, preconizata de pedagogul francez Roger Cousinet, promovand lucrul in echipa, pentru executarea unor sarcini date, cu scopul de a intari caracterul social al activitatii scolare si, in acelasi timp, de a stimula activitatea elevilor.

pune accent pe formarea deprinderilor de cooperare

Metoda scolii active-Freinet

Asemanatoare acestui mod de organizare este si activitatea pe grupe cu sarcini de rezolvare a unui proiect, conceputa si experimentata in Franta de reprezentant al “scolii active” - Celestin Freinet.

Metoda Dottrens

preconizeaza imbinarea a patru modalitati de organizare a procesului de invatamant: lectia, munca in echipa, invatamantul individualizat si instruirea programata.

Se promova un învățământ individualizat, bazat pe fişe de activitate (de recuperare, de dezvoltare, de exersare, de autoinstruire etc.).

Tipuri de lecții

Tipul de lecție desemnează un mod de concepere şi realizare a lecției, determinat de sarcina didactică dominantă, în funcție de care diferențiem:

 

 

lecția de comunicare şi însuşire a noilor cunoştințe; 

lecția de formarea a deprinderilor şi priceperilor; 

lecția de recapitulare şi sistematizare a cunoştințelor;

lecția de verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare

Alte forme de organizare

consultațiile 

meditațiile 

cercurile pe obiecte de învățământ 

vizitele şi excursiile/drumețiile: 

vizite şi excursii introductive; 

vizite şi excursii destinate dobândirii de noi cunoştințe; 

vizite şi excursii de fixare şi consolidare a cunoştințelor.

ExercițiuCitiți următoarele afirmații şi decideți valoarea lor de adevăr, punând adevărat (A) sau fals (F) în spațiul liber:

(...) Lecția este principala formă de organizare a activității didactice. 

(...) Sistemul de organizare a procesului de învățământ pe clase şi lecții a fost promovat în țara noastră după anul1989.

(...) Lecția unifică într-un ansamblu coerent interacțiunile dintre componentele procesului de învățământ: obiective, conȚinut, metode şi mijloace de învățământ. 

(...) Clasa de elevi reprezintă cadrul organizatoric, structurat pe ani şcolari, pe discipline de studiu, în conformitate cu anumite documente şcolare. 

(...) Lecția poate fi organizată frontal, pe grupuri mici de elevi sau individual. 

(...) În practica educațională, proiectarea şi realizarea lecției se bazează pe şabloane, structuri rigide, improvizații şi hazard

Profesorul

Ce strategii trebuie să folosească?Teaching Strategies - LearningStyles.mp4

Ce îl face să fie un profesor bun?BillGates_2013S-480p-ro.mp4, BillGates_2009-480p-ro.mp4