Vegeta ia mediteraneeanăț

Regiunea subtropicală mediteraneeană ocupă o suprafa ă relativ restrânsă, situându-se între 30 iț ș 450latitudine nordică, respectiv pe ărmurile nordice i sudice ale Mării Mediterane, Peninsulaț ș Italică, ărmurile vestice i sudice ale Anatoliei, Peninsula Balcanică.ț ș

Condi ii ecologiceț- se dezvoltă în condiţiile unui climat cu ierni în general reci, umede şi veri calde,

secetoase ; intervalul prelungit cu deficit de umiditate din sezonul estival pune în dificultate plantele şi animalele mediteraneene

- temperaturile medii anuale variază între 15 – 200C; temperatura medie a lunii ianuarie, pozitivă, este cuprinsă între 5 – 120C, iar cea a lunii iulie, variază între 22 – 280C;

- Cantitatea cea mai mare de precipita ii cade iarna, valorile medii anuale fiind cuprinseț între 500 – 700 mm.

- Solurile pe care se dezvoltă vegeta ia mediteraneeană sunt de tip terra rosa, bogate înț argile, dezvoltate pe calcare i solurile brune de pădure mediteraneene.ș

-

Adaptări ale speciilor vegetaleCalificativele utilizate pentru pădurile mediteraneene, respectiv sclerofile (în care arborii sunt distan a i, majoritatea acestora apar inând stratului arborescent cu înăl imi sub 7m)ț ț ț ț , durisilvae (cu esuturi mecanice dure i frunze tari) sau ț ș xerofile, pun în evidenţă caracteristicile majore ale speciilor vegetale: frunze mici, coriacee, adaptate unor condiţii ecologice marcate de secetă, mai mult sau mai puţin severă, pe timpul verii.Xerofilismul accentuat determină adaptări ale morfologiei i fiziologiei plantelor, ca de exemplu:ș

- esut mecanic dezvoltat;ț- pozi ia oblică a frunzelor fa ă de soare, astfel încât suprafa a de reflexie a razelor solareț ț ț

să fie mai mare i în acela i timp, perioada de iradiere să fie mai scurtă;ș ș- reducerea dimensiunilor aparatului foliar i apari ia epilor, pentru a diminuaș ț ț

evapotranspira ia;ț- prezen a frunzelor pieloase, glabre (lipsite de perisori), acoperite cu un strat protector deț

ceară (măslin, citrice, laur etc.);- preluarea de către tulpină a func iilor frunzelor.ț

FaciesuriÎn cadrul vegeta iei mediteraneene pot fi identificate două faciesuri distincte: ț pădurile mediteraneene – forma ie vegetală primară, al cărei areal este în pezent foarte fragmentat iț ș tufări urile mediteraneeneș – forma ii vegetale secundare, rezultate prin degradarea pădurilorț mediteraneene (distrugerea stratului arboricol, prin activită i antropice); în fapt, acestea suntț edificate de straturile arbustiv, subarbustiv i ierbaceu specifice pădurilor mediteraneene.ș

1. Pădurile mediteraneene

Compozi ia floristicățSunt alcătuite din specii semperviriscente de foioase si conifere, până la altitudini de 1400 m, i ș arbori cu frunze căzătoare, dominante fiind speciile de quercinee.

a. Arborii semperviriscen i tipici ai acestor păduri sunt:ț - stejarul ve nic verde sau stejarul de stâncă (Quercus ilex), al cărui areal se desfă oară înș ș

jurul Mării Mediterane, ajungând până în sudul Fran ei i Asia Mică; pț ș referin eț ecologice: indiferent fa ă de factorul edafic i exigent fa ă de lumină (heliofil);ț ș ț

- Stejarul de plută (Q. suber), care urcă mai pu in în altitudine; ț preferin e ecologiceț : terenuri silicioase i umede, fiind mai higrofil;ș

- Cvercineele Q. Mirbeckii, în partea de NE a Marocului si Q. Calliprinos, în Israel;- Conifere din genurile Pinus, Abies i Cedrusș

Preferin e ecolț ogice ale speciilor de conifere- Pinul de Alep - Are un areal asemănător cu cel al stejarului verde, fiind exigent fa ă deț

factorul termic; poate constitui păduri secundare, atunci când succede pădurii de stejar verde, distrusă de foc; are un areal extins din Spania, până în Grecia şi din Maroc, până în Libia (Provincia Cyrenaică).

- Pinul maritim ( Pinus pinaster), mai acidofil decât pinul de Alep şi, prin repartiţie, mai occidental decât acesta, formează păduri mai luminoase, cu trunchiuri zvelte - ocupă ărmurile occidentale ale Mării Mediterane, fiind sensibil la frig; este calcifug, dar seț

adaptează bine terenurilor nisipoase;- Pinul laricio apare în Mun ii Corsicii i în provincia Calabria din Italia, iar bradul Abiesț ș

pinsapo apare în masivele muntoase din Sicilia, Grecia i Turcia;ș- Cedrul de liban (Cedrus libanotica) i cedrul de Atlas, cu largă răspândire în ter iar, auș ț

astăzi un areal discontinuu relict, fiind întâlnite în Liban i sudul Turciei, i respectiv înș ș Mun ii Atlas.ț

- In spaţiul montan, pinul negru, cedrul şi bradul, arbori de talie înaltă, includ un mare număr de specii şi subspecii

Modelul arhitectural al padurilor semperviriscenteStratul arborilor are densitate redusă, în cadrul său apărând diseminate specii arbustive iș subarbustive, ca: fisticul (Pistacia terebenthus, P. lentiscus), laurul (Laurus nobilis), cimbrul (Thymus sp.), stejarul de kermes (Q. coccifera), cu cele mai coriacee şi mai spinoase frunze;rosmarinul(Rosmarinus officinalis), ar arul de Montepellier, iarba neagră (Calluna vulgaris),ț ienupărul (Juniperus oxycedrus). Pe solurile silicioase, pădurea de stejar verde prezintă un strat format din specii de ericacee (Erica scoparia, E. Arborea, Lavandula stoechas).În cadrul stratului arborescent apar specii de conifere mediteraneene, ca: pinul de Alep (Pinus halpensis), pinul maritim (Pinus maritima), iar pe versan ii mai însori i i peț ț ș suprafe ele cvasiorizontale, apar specii heliofile de pin: ț Pinus pinea, Pinus pinaster, Pinus laricio.

b) Arborii cu frunze căzătoare sunt întâlni i mai ales în zonele de tranzi ie spre climatulț ț temperat (ecoton de tranzi ie spre pădurile temperate cu frunze căzătoare); ace tia sunt adeseaț ș asocia i stejarilor cu frunze semperviriscente, mai ales stejarului verde; în general, preferăț versan ii mai umezi. Speciile de quercinee caducifoliate apar atât pe ţărmul nordic al Măriiț Mediterane (Q. cerris, Q. pubescens), cât şi pe ţărmul sudic (Q. mirbeckii, în Maghreb) ; printre stejărete apar diseminate şi alte specii termofile, ca de exemplu : mojdreanul (Fraxinus ornus), cărpiniţa (Carpinus orientalis).Ace ti arbori apar in speciilor caracteristice zonei temperate propriu-zise (Quercus pubescens)ș ț sau, cel mai adesea, speciilor proprii regiunilor submediteraneene: Q. lusitanica, întânit pe ărmulț de vest al Marocului i în vestul Fran ei; stejarul macedonian din Balcani i din ările est-ș ț ș țmediteraneene; acestora li se adaugă mojdreanul (în Peninsula Balcanică), castanul, platanul etc.

Produc ia de biomasă vegetalăț a pădurilor mediteraneene este remarcabilă, de ordinul a 250-350 t/ha, iar productivitatea, între 7- 10 t/ha/an.

2. Forma ii vegetale mediteraneene secundareț

Într-un context climatic marcat de puternice contraste ( secetă vara, ploi violente, vânturi puternice, îngheţ iarna, fenomene uneori fatale pentru speciile vegetale), defrişările, incendiile, păşunatul turmelor de capre şi ovine au exercitat presiuni importante asupra ecosistemele forestiere, deosebit de fragile; în timp istoric, acestea au fost înlocuite pe mari suprafeţe de formaţii vegetale secundare sau degradate, denumite generic tufi uri sau tufări uriș ș mediteraneene. În func ie de localizarea geografică i compozi ia floristică, acestea poartăț ș ț denumiri diferite de la o regiune la alta: maquis, garrigue, frigana, tomillares.

Maquis-ul (denumire corsicană) este răspândit în Corsica i pe ărmul nordic al Mediteranei,ș ț unde urcă până la 400 m altitudine; a rezultat prin defri ări succesive i pă unat intensiv; seș ș ș dezvoltă pe soluri bogate în siliciu.Compozi ia floristică: laur (Ilex aquifolium), măslin sălbatic (Olea laperrini), mirt (Mirthus sp.)ț i mai rar, stejar de plută (Q. suber).ș

Garriga (fr. Garrigue) reprezintă o forma ie de tufări uri secundare scunde, situate pe rociț ș calcaroase i marnoase, dezvotate mai ales în sudul Fran ei. ș țSpecii dominante: stejarul de kermes (Q. coccifera), rosmarinul (Rosmarinus officinalis); uneori, pe ărmul mării, apare palmierul pitic (Chamerops humilis).țFrigana (denumire grecească) este răspândită în Grecia, insula Creta, ărmul Asiei Mici, undeț formează asocia ii de arbu ti cu epi.ț ș țSpecii dominante: dafinul, leandrul, măslinul i plante spinoase, dominate de speciile Genistaș acanthoclada i Poterium spinosum.șTomilarele (sp. tomillares) sunt asocia ii de arbu ti cu înăl ime mijlocie, în cadrul cărora dominăț ș ț specii din familia Labiatae: rosmarin, levăn ică (Lavandula sp.), cimbru (Thymus sp.).ț

În prezent, în regiunea mediteraneeană, arealul forma iilor vegetale primare i secundare esteț ș puternic fragmentat de extinderea plantelor de cultură, în special citrice i măslin.ș

3. Forma ii vegetale ț de tip mediteraneean

Sunt forma ii de pădure i tufări uri care, prin localizarea geografică în limitele climatuluiț ș ș subtropical, prin modelul arhitectural i compozi ia floristică, prezintă similitudini cu cele situateș ț în jurul Mării Mediterane. Practic, acestea pot fi întâlnite în toate continentele. În America de Nord, ocupă litoralul californian al regiunii San Diego, la sud de Los Angeles, regiunea californiană Great Valley i contraforturile Mun ilor Sierra Nevada.ș țÎn Chile, acestea se întind de la nord la sud pe 500 km (aliniamentul Valparaiso – Conception.În Africa de Sud, formează un mic triunghi în Regiunea Capului, cuprinsă între De ertul Namib,ș semide ertul Karoo i coasta orientală umedă.ș șÎn sudul Australiei, există două areale care cuprind vegeta ie de tip mediteraneean: Perth iț ș Adelaide.Forma iile vegetale secundare, similare tufări urilor mediteraneene propriu-zise, suntț ș reprezentate de: Chapparal – întâlnit în inuturile uscate din vestul SUA, formată pe locul pădurilor cu frunzeț persistente; este de tipul maquis-ului; con ine arbu ti cu cre tere lentă, ce depă esc rar 2 mț ș ș ș înăl ime; predominante sunt speciile: stejarul verde american (Quercus agrifolia), stejarul micț (Quercus dumosa), graminee (Bromus mollis i Avena fatua), precum i unele ericacee (planteș ș xerofile cu frunze ericoidale sau răsucite); Mattoral – este situat în partea centrală a statului Chile, între 230 i 38ș 0 latitudine sudică (cu excep ia cordilierei înalte); este edificat de stratul arbustiv, în componen a căruia apar specii dinț ț genurile Boldo, Cryptocarya, Crinodendron; acestea formează hă i uri cu densitate variabilă aț ș

arbu tilor, presărate cu arbori xerofili ceva mai înal i, ca de ex. Acacia cavena; tot aici, pot fiș ț întâlnite unele specii de cactu i (cactusul chilian Cereus chilensis).șÎn Australia, vegeta ia crespunzătoare maquis-ului corsican poartă denumirea de ț malee; este o forma ie arbustivă cu înăl imi de 2 – 4 m i densitate variabilă a indivizilor vegetali; speciileț ț ș reprezentative sunt reprezentate de acacii, eucalip i i al i arbu ti xerofili.ț ș ț ș