UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SECŢIA ECONOMIA COMERŢULUI, SERVICIILOR şi TURISMULUI

LUCRARE DE LICENŢĂ

ANALIZĂ DIAGNOSTIC

A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII

ŞI A STRATEGIEI SALE DE CREŞTERE

LA S.C. D.R.I.M DANIEL S.R.L.

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

PROF. UNIV. DR. RADU FLOREA

ABSOLVENT:

PITEŞTI

2008

1

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………pag 3

CAPITOLUL 1 - CONSIDERAŢII TEORETICE ŞI METODOLOGICE

PRIVIND ANALIZA DIAGNOSTIC A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII

1.1. DELIMITARI CONCEPTUALE………………………………..………...…pag 6

1.2. ROLUL ŞI IMPORTANŢA CREŞTERII PRODUCTIVITĂŢII MUNCII….pag 9

CAPITOLUL 2 – PREZENTAREA GENERALĂ A ACTIVITĂŢII LA S.C.

D.R.I.M. DANIEL S.R.L.

2.1. SCURT ISTORIC…………………………………………………………....pag 11

2.2.PROFILUL ŞI STRUCTURA ORGANIZATORICĂ LA S.C. D.R.I.M. DANIEL

S.R.L…………………………………………………………………...…………pag 12

2.3. NIVELUL ŞI DINAMICA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO –

FINANCIARI AI FIRMEI ÎN PERIOADA 2005-2007………………………….pag 14

CAPITOLUL 3 – ANALIZA DIAGNOSTIC A INDICATORILOR PRIVIND

PRODUCTIVITATEA MUNCII LA S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L.

3.1.MODELE DE CALCUL SI ANALIZA A INDICATORILOR PRIVIND

PRODUCTIVITATEA MUNCII…………………………………………………pag 21

3.2.ANALIZA DINAMICII ŞI STRUCTURII INDICATORILOR ÎN PERIOADA

2005-2007……………………………………………..………………………….pag 34

3.3.ANALIZA FACTORIALA A INDICATORILOR PRIVIND

PRODUCTIVITATEA MUNCII………………………………………………...pag 37

2

CAPITOLUL 4 – ANALIZA PRINCIPALELOR CĂI SI MASURI PENTRU

CREŞTEREA PRODUCTIVITĂŢII ŞI ÎMBUNATĂŢIREA ACTIVITAŢII

FIRMEI………………………………………….………………………….……pag 42

CONCLUZII SI PROPUNERI……………………………...…………………pag 49

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………..….pag 51

ANEXE…………………………………………………………………………...pag 52

3

Introducere

Productivitatea muncii este unul din cei mai importanţi indicatori sintetici ai

eficienţei activităţii economice a întreprinderilor, care reflectă eficacitatea sau rodnicia

muncii cheltuite în procesul de producţie.

Creşterea productivităţii muncii constituie cel mai important factor de sporire a

volumului producţiei, de reducere a costurilor de producţie şi de creştere a rentabilităţii

şi competitivităţii produselor pe piaţa internă şi externă .

În acest sens, în condiţiile trecerii la economia de piaţa, în ţara noastră, un

obiectiv important îl constituie creşterea productivităţii muncii în industrie, agricultură,

construcţii, transporturi şi în celelalte ramuri ale economiei naţionale.

Principalele obiective ale analizei diagnostic a productivităţii muncii sunt:

a) analiza diagnostic a situaţiei generale a productivităţii muncii;

b) analiza efectelor economice ale modificării productivităţii muncii;

c) analiza diagnostic a productivităţii marginale a muncii;

d) analiza profitului pe un salariat;

e) analiza căilor de creştere a productivităţii muncii.

Întreprinderea, în sens fizic, este o unitate compusă din compartimente ce

îndeplinesc funcţii specifice (previziune, organizare, coordonare, antrenare şi control –

evaluare), iar în sens economic ea trebuie sa fie o entitate producătoare de profit.

Realizarea cu bune rezultate a activităţii întreprinderii presupune o organizare

corespunzătoare, în strânsă concordanţă cu cerinţele mediului ambiant. În acest scop, o

întreprindere trebuie să proiecteze şi să dezvolte o structură organizatorică proprie care

să fie caracterizată de o organizare armonioasă, flexibilă care să depindă de gradul de

cunoaştere al managerilor. Sfera de autoritate, compartimentele de muncă şi relaţiile

4

dintre persoane şi compartimentele de muncă trebuie să fie analizate cu multă atenţie în

activitatea cotidiană a managerilor.

CAPITOLUL 1

CONSIDERAŢII TEORETICE ŞI METODOLOGICE PRIVIND ANALIZA

DIAGNOSTIC A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII

5

1.1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică.

În general, productivitatea se defineşte ca raport între rezultatele unei activităţi

economice şi eforturile făcute în acest sens, prin ea înţelegându-se de fapt capacitatea

de a produce, randamentul sau eficienţa, raportul măsurabil între o producţie dată şi

ansamblul factorilor care au contribuit sau unul dintre aceşti factori. Putem afirma că

productivitatea muncii poate fi interpretată atât ca randament al combinării şi utilizării

factorilor de producţie ( caz în care exprimă producţia obţinută la unitatea de factori de

producţie), cât şi sub forma necesarului acestora ( caz în care reflectă cheltuielile cu

factorii de producţie pentru obţinerea unei unităţi de producţie).

În sens larg productivitatea, se mai poate definii ca raport între cantitatea de

resurse absorbite în cursul producerii ei, ea obţinându-se ca raport între rezultatele

obţinute (producţia) şi eforturile depuse pentru a le obţine (factorii de producţie

utilizaţi)

În conceptul de productivitate a muncii, care înseamnă „obţinerea mai multor

produse în aceeaşi unitate de timp”, analiza factorilor de natură economică şi socială au

o pondere tot atât de importantă ca şi a factorilor.

Nivelul şi dinamica productivităţii muncii sunt influenţate de: nivelul

climatului, gradul de cointeresare materială a factorului muncă, condiţiile naturale etc.

Elementul determinant în atenuarea tensiunii dintre resurse şi nevoi în sporirea

veniturilor şi a nivelului de viaţă îl reprezintă creşterea productivităţii în general, a

productivităţii muncii în special.

Creşterea productivităţii muncii se realizează nu prin cheltuirea unei cantităţi

mai mari de muncă, ci prin cheltuirea mai eficientă a acesteia. Unei creşteri

procentuale a productivităţii muncii trebuie să-i corespundă în mod logic, o micşorare

a cantităţii totale de muncă încorporată în produs, deci o scădere a valorii lui

6

Conceptul de productivitate a muncii, în sens economic, înseamnă capacitatea

muncii de a crea o anumită cantitate de valori de întrebuinţare într-o unitate de timp,

reflectând, în ultima instanţă, eficienţa cu care este cheltuită o cantitate de muncă, sau

altfel spus, eficienţa cu care sunt utilizaţi, avansaţi, combinaţi, substituiţi şi consumaţi

factorii de producţie.

Analiza este o metoda generală de studiere a fenomenelor şi proceselor din

natură şi societate. Noţiunea de analiză provine de la cuvântul grecesc „analysis” şi

presupune descompunerea unui obiect sau fenomen în părţile sale componente, în

elementele lui simple, în vederea cercetării lor amănunţite1.

Cu ajutorul analizei se adânceşte procesul cunoaşterii fenomenelor de la

singular la general, de la concret la abstract, de la aparenţă la esenţă, ceea ce permite

descoperirea legăturilor de cauzalitate, a factorilor de influenţă, precum şi a legităţilor

de formare şi desfăşurare a fenomenelor cercetate.

Prin îmbinarea analizei şi sintezei, pot fi studiate în mod complex fenomenele

din natură şi societate, ceea ce permite cunoaşterea legăturilor de cauzalitate dintre

fenomene, esenţa acestor fenomene, precum şi tendinţele care se manifestă în evoluţia

fenomenelor studiate.

În procesul cunoaşterii, analiza trebuie însoţită de sinteza. Noţiunea de sinteză

provine de la cuvântul grecesc „sinthesis”, care presupune reunirea părţilor sau

elementelor componente ale unui fenomen într-un tot unitar, pentru a cunoaşte

diversele lui forme şi manifestări concrete existente în realitate.

În analiza productivităţii muncii se pot folosi diferite surse interne ale

întreprinderii: programele de activitate, circulaţia mărfurilor, situaţia fondurilor fixe

sau circulante, cifra de afaceri etc.

Factorul uman este cheia întregii activităţi şi a performanţelor obţinute de firmă.

Prin aceasta se explică de ce marile firme acorda atenţie sporită subiectului sau de ce

pentru unele state, politică de personal este una aparte.

1 F.RADU, D.CÎRCIUMARU, D.BONDOC „Analiza economico-financiară a societăţilor comerciale” , Editura Scrisul Romănesc, Craiova 2006

7

Premiza utilizării resurselor materiale şi financiare în avantajul întreprinderii o

reprezintă asigurarea cu personalul necesar atât din punct de vedere cantitativ, cât si

calitativ. Potenţialul uman reprezintă o conexiune, o convergenţă de variabile interne,

externe sau mixte care unite, în diferite proporţii, şi alăturate performanţelor

întreprinderii vor crea persoane şi personalităţi cu rezultatele şi capacităţile lor.

În diagnosticarea gestiunii resurselor umane se foloseşte un sistem de indicatori

privind pe de o parte, asigurarea cu resurse umane, iar pe de alta parte, utilizarea

acestora.

1.2. ROLUL ŞI IMPORTANŢA CREŞTERII PRODUCTIVITĂŢII MUNCII

8

Mondializarea economiei, explozia noilor tehnologii ale informaţiei şi ale

comunicării, modificările structurale ale întreprinderilor şi reducerea timpului de

munca definesc noi exigenţe în termeni de competenţa individuală şi colectiva.2

Cunoaşterea gradului de independenţă economică şi financiară, detectarea la

momentul oportun a diferitelor cauze care generează schimbări nedorite în activitatea

întreprinderii presupun diagnosticarea financiară.

Diagnosticarea financiară, şi nu numai, este extrem de importantă pentru a

stabili performanţele financiare ale firmei.

În ultimul deceniu s-au produs schimbări în cadrul mediului în care

întreprinderile îşi desfăşoară activitatea. Suita de reforme, care se derulează în

economia şi societatea românească, bulversează structuri şi mentalităţi, atitudini şi

comportamente. Aceste reforme complexe vizează crearea centrului vital al economiei

de piaţa.3

Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică.

Productivitatea muncii se poate definii astfel: capacitatea muncii de a crea o

anumită cantitatea de valori de întrebuinţare într-o unitate de timp, reflectând, în ultimă

instanţă, eficienţa cu care este cheltuită o cantitatea de muncă. Sau altfel spus,

reprezintă eficienţa cu care sunt utilizaţi, avansaţi, combinaţi, substituiţi, şi consumaţi

factorii de producţie.

Productivitatea muncii este unul dintre cei mai importanţi indicatori sintetici ai

eficienţei activităţii economice a întreprinderilor, care reflectă eficacitatea sau rodnicia

muncii cheltuite în procesul de producţie.

Productivitatea muncii face parte din categoria indicatorilor utilizării intensive a

potenţialului uman şi exprimă eficienţa cu care este utilizat personalul angajat de câtre

întreprindere.

2 Tumbar C., Varzaru M., „Management si gestiune pentru simulari decizionale”, Editura Universitaria, Craiova, 2005, pag. 73 Meghisan Ghe., Nistorescu T., „Bazele Marketingului”, Editura Economica, Bucuresti, 1998

9

Asupra productivităţii muncii acţionează direct şi revoluţia managerială prin

care se urmăreşte perfecţionarea organizării şi conducerii activităţii economice,

folosirea mai intensă a timpului de muncă, a capacităţilor de producţie etc.

Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică şi

reprezintă însuşirea muncii de a crea o anumită cantitate de valori de întrebuinţare într-

o unitate de timp, reflectând în ultima instanţă, eficienţa cu care este cheltuită o

cantitate de muncă.

Creşterea productivităţii muncii este unul din conceptele de organizare a

afacerilor în economia de piaţă, pentru ca lupta suprema în aceasta lume prezentă este

acum sporirea vânzărilor.

Situarea întreprinderii într-un mediu financiar concurenţial pune problema

evaluării şanselor pe care le are, de a câştiga, de a rentabiliza activitatea şi de a se

ridica printr-o creştere a volumului vânzărilor.

Creşterea productivităţii muncii prezintă o importanţă deosebită în primul rând

pentru ca ne permite să ne găsim identitatea în cadrul sectorului sau a pieţei, ne permite

să identificăm mai bine gradul de dezvoltare al unei întreprinderi în funcţie de atenţia

acordată angajatului şi calificării sale.

De asemenea, ne permite sa facem şi aprecieri asupra principalilor indicatori de

eficienţă necesari pentru analiza societăţilor comerciale (anexa 1).

CAPITOLUL 2

10

PREZENTAREA GENERALĂ A ACTIVITĂŢII

S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L.

2.1. SCURT ISTORIC

Societatea comercială D.R.I.M. Daniel S.R.L. se înfiinţează în anul 1991, în

oraşul Piteşti, judeţul Argeş ca societate de comerţ specializata in comerţul cu ridicata,

în special bunuri alimentare, adresându-se de la început unei anumite categorii de

clienţi.

Pe parcursul trecerii timpului, aceasta societate, graţie unor manageri talentaţi ţi

a unei politici comerciale oportune, va ocupa o poziţie tot mai importanta pe piaţa

argeşeana, în sensul în care ea devine distribuitor de marca pentru produsele alimentare

(în special dulciuri) în anul 1998

Încă din anul 1996, societatea îşi dezvolta o reţea proprie de distribuţie a

produselor în tot judeţul Argeş şi chiar parţial în afara judeţului, în judeţele Olt,

Dâmboviţa si Vâlcea.

În orice acţiune întreprinsă şi in afaceri, pe fondul unor urcuşuri si coborâşuri,

firma va fi nevoită să renunţe la unele colaborări cu unii producători (Alka Bucureşti)

pentru a încheia contracte de colaborare cu alţii (Elite România S.R.L., Rostar S.R.L.),

firme care îi conferă S.C. D.R.I.M. Daniel S.R.L. posibilitatea cuceririi de noi puncte

pe piaţa.

2.2. PROFILUL SI STRUCTURA ORGANIZATORICA A

S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L.

11

PREZENTAREA SERVICIILOR

- comerţ cu ridicata prin intermediul a mai multe puncte de lucru din

complexul Bowling din oraşul Piteşti;

- reţea de distribuţie a produselor cu destinaţie alimentara şi dulciuri în

zona judeţului Argeş;

- reţea de distribuţie a apei minerale Borsec şi a băuturilor răcoritoare;

- reţea de distribuţie a produselor tip bere (Ursus, Timişoreana şi

Stejarul) în tot judeţul.

PRODUSELE COMERCIALIZATE se adresează următoarelor categorii de clienţi:

- comercianţi cu ridicata;

- magazinele alimentare;

- magazine afiliate staţiilor PECO din judeţul Argeş;

- persoane fizice;

- hoteluri;

- restaurante;

- cafenele.

PRINCIPALII CONCURENŢI SUNT:

- S.C. Cris Cam Univers S.R.L.;

- S.C. Kitty Dangus S.R.L.;

- S.C. Euro Sori S.R.L.;

- S.C. DGM internaţional S.R.L.;

- S.C. Hermes S.R.L.;

- S.C. Rifco Trading S.R.L.;

- General Distribuţio S.R.L. Piteşti;

- S.C. Uno S.R.L.;

- S.C. Şapte din şapte S.R.L.;

- S.C. Quark S.R.L. Curtea de Argeş;

12

- S.C. Paloma S.R.L.

- S.C. Malmit S.R.L.

- S.C. Renta Câmpulung.

PIAŢA FIRMEI

Volumul ofertei – firma oferă o gama variata de produse din categoria dulciuri,

produse alimentare, adresându-se unor anumite categorii de clienţi în sensul în care un

produs de calitate superioară implică şi un preţ ridicat.

Numărul de clienţi - acesta poate fi exprimat atât sub aspectul clienţilor

potenţiali, cât şi nonconsumatorilor relativi şi absoluţi, în speranţa de încheiere a noi

colaborări şi de plasare a produselor în cat mai multe puncte rămănandă deschisă.

Cota de piaţa – cota de piaţa relativă reprezintă în procent de aproximativ 85%.

CĂI DE DEZVOLTARE A PIEŢEI FIRMEI

Creşterea intensivă – este posibilă prin intensificarea volumului de marfă

vânduta clienţilor; este vorba de produse deja consacrate, dar şi sortimente noi care pot

pătrunde în piaţa sub aceeaşi marcă a producătorilor colaboratori ai firmei.

Creşterea extensivă – este posibilă prin atragerea unui număr mai mare de

clienţi în sensul în care produsul poate fi prezent îi pe rafturile nonconsumatorilor

relativi sau absoluţi.

2.3.NIVELUL ŞI DINAMICA PRINCIPALILOR INDICATORI

ECONOMICO – FINANCIARI AI FIRMEI ÎN PERIOADA 2005-2007

13

Principali indicatori folosiţi în analiză pentru caracterizarea rezultatelor

economice ale firmei în perioada 2005-2007 sunt:

- cifra de afaceri (CA), calculată în preţuri de vânzare fără TVA: CA = Σqp

- număr mediu de salariaţi (Ns)

- cheltuieli aferente cifrei de afaceri: ChCA = Σqc

- valoarea activelor fixe sau imobilizate (Af);

- valoarea activelor circulante (Ac);

- mărimea capitalului propriu (Kp);

- mărimea datoriilor totale (Dt);

- profit brut (Pb);

- profit net (Pn);

- productivitatea anuală pe salariat (Va): Va = CA/Ms

- cheltuieli la 1000 lei cifra de afaceri (C/1000): C/1000 = Σqc / Σqp x 100

- eficienţa utilizării activelor fixe (EAf): EAf = CA / Af x 1000

- eficienţa utilizării activelor circulante (EAc): EAc = CA / Ac x 1000

- rata rentabilităţii economice (Re): Re = Pb / (Af +Ac) x 100

- rata rentabilităţii financiare (Rf): Rf = Pn / Kp x 100

- rata rentabilităţii comerciale sau a vânzărilor (Rv): Rv = Pb aferent CA / CA

în preturi de vânzare = (Σqp – Σqc) / Σqp x 100

- rata rentabilităţii resurselor consumate (Rc): Rc = Pb aferent CA / cheltuieli

aferente CA = (Σqp – Σqc) / Σqc x 100

Nivelul acestora se prezintă în tabelul numărul 2.1. Trebuie să mai precizăm ca

modificările din tabel sunt calculate conform următoarelor relaţii:

- modificarea absolută (ΔR): ΔR = R1 – R0

- modificarea relativă (ΔR%): ΔR% =(ΔR / R0 )100 sau ΔR%=IR–100=(R1 –

- R0) 100.

14

Tabel nr. 2.1

Denumirea

indicatorilor

UM Anul 2005 Anul 2006 Anul 2007

Cifra de Afaceri CA

mii lei 3063563 3263219 3513220

Număr mediu de Salariaţi

NS

persoane 20 25 30

Cheltuieli aferente cifrei de afaceri Ch

CA

mii lei 2851781 2973535 3124290

Valoarea activelor fixe sau imobilizate

Af

mii lei 372218 543000 738893

Valoarea activelor circulante

Ac

mii lei 384614 555589 750675

Mărimea capitalului propriu Kp

mii lei 496030 550835 625658

Mărimea datoriilor totale Dt

mii lei 205656 522127 837709

Profit brut Pb mii lei 247782 289684 352587

Profit net Pn mii lei 185836,5 217263 262790,5

Productivitatea anuală pe salariat Wa

lei/pers 153178,15 130528,76 117107,33

Cheltuieli la 1000 lei cifra de afaceri

C/1000

% 91,91 91,12 89,85

Eficienţa utilizării % 8230,56 6009,61 4457,61

15

activelor fixe Raf

Eficienţa utilizării activelor circulante

Iac

% 7965,29 5873,44 4698,44

Rata rentabilităţii economice

Re

% 32,73 26,36 20,68

Rata rentabilităţii financiare

f

% 37,46 39,44 41,74

Rata rentabilităţii comerciale sau a

vânzărilor Ev

% 8,088 8,877 9,536

Rata rentabilităţii resurselor consumate

Rc

% 8,799 9,742 10,726

Situaţia modificărilor abosute şi relative intervenite în mărimea

Tabelul nr. 2.2

Denumirea

indicatorilor

Modificări absolute

2005/2006 2006/2007

Modificări relative în

procente

2005/2006 2006/2007

Cifra de afaceri CA

199656 250001 6,51% 7,66%

Număr mediu de salariaţi

NS

5 5 25% 20%

Cheltuieli 121754 150755 4,26% 5,06%

16

aferente cifrei de afaceri ChCA

Valoarea activelor fixe sau

imobilizate Af

170782 195893 45,88% 36,07%

Valoarea activelor circulante

Ac

170975 195086 44,45% 35,11%

Mărimea capitalului

propriuKp

54805 74805 11,048% 13,58%

Mărimea datoriilor totale

Dt

316471 351582 253,88% 60,04%

Profit brut Pb

41902 62903 16,91% 21,71%

Profit netPn

31426,5 45527,5 16,91% 20,95%

Productivitatea anuala pe salariat

Wa

-22649,39 -13421,43 -14,78% -10,28%

Cheltuieli la 1000 lei cifra de afaceri C/1000

-0,79 -0,48 -0,85% -1,39%

Eficienta utilizării

activelor fixe Eaf

-2220,95 -1331,05 -26,98% -25,82%

Eficienţa utilizării activelor circulante

Eac

-209185 -1083,15 -26,26% -20,01%

Rata rentabilităţii economice

Re

-6,37 -3,31 -19,46% -21,54%

Rata rentabilităţii financiare

Rf

1,98 2,3 5,28% 5,83%

Rata rentabilităţii comerciale sau a

0,799 0,659 9,87% 7,425

17

vânzărilor RvRata rentabilităţii

resurselor consumate

Rc

0,943 0,984 10,71% 10,10%

În urma calculelor efectuate, se observă ca angajarea celor 5 salariaţi a condus

la o scădere a productivităţii muncii pe salariat. A început să scadă şi eficienta utilizării

activelor fixe datorita uzurii suferite de acestea şi a activelor circulante datorită faptului

ca acestea pot fi materii prime, semifabricate sau combustibili de o calitate mai slabă.

De asemenea, a început sa scadă si rata rentabilităţii economice; acest lucru este posibil

tot datorită faptului ca se înregistrează o uzura mai mare la mijloacele de transport mai

vechi, profitul rămănând totuşi constant pe parcursul celor doi ani. Un fapt îmbucurător

este totuşi scăderea cheltuielilor înregistrate la 1000 lei cifra de afaceri. În rest, toţi

indicatorii înregistrează creşteri importante, ceea ce denota faptul ca firma merge totuşi

bine.

18

19

20

CAPITOLUL 3

ANALIZA DIAGNOSTIC A INDICATORILOR PRIVIND PRODUCTIVITATEA

MUNCII LA S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L.

3.1. . MODELE DE CALCUL ŞI ANALIZP A INDICATORILOR

a) Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii

Pentru analiza diagnostic a situaţiei generale a productivităţii muncii, trebuie sa se

studieze nivelul si dinamica acestui indicator.

In general, nivelul productivităţii muncii se determina fie ca raport intre

volumul producţiei si cantitatea de munca cheltuita pentru obţinerea lui, fie prin

raportarea timpului de munca cheltuit la volumul producţiei obţinute:

W = Q/T sau t = T/Q, in care:

W = productivitatea muncii

Q = volumul producţiei;

T = consumul total de timp de munca ;

T = consumul de timp de munca pe unitatea de produs.

Deci, nivelul productivităţii muncii exprima volumul de producţie obţinute intr-

o unitate de timp de munca sau timpul de munca cheltuit pe unitatea de produs, iar

creşterea productivităţii muncii presupune sporirea volumului producţiei cu aceleaşi

cheltuieli de munca sau reducerea consumului de munca pe unitatea de produs.

Intre nivelele celor doi indicatori ai productivităţii muncii exista un raport de

inversa proporţionalitate, care se reprezintă astfel: W = 1/t; t = 1/W.

In funcţie de sfera de cuprindere, productivitatea muncii imbrica doua forme:

productivitatea muncii sociale si productivitatea muncii individuale.

21

Productivitatea muncii sociale exprima eficacitatea consumului total de munca

vie si materializata la nivelul întregii societăţi, in condiţiile sociale de producţie dintr-o

anumita perioada.

Productivitatea muncii individuale indica eficacitatea cu care este cheltuita forţa

de munca de câtre un muncitor sau un colectiv de lucrători dintr-o secţie, întreprindere

sau ramura, in condiţii specifice de înzestrare tehnica, calificare si intensitate normala a

muncii. Ea arata, de obicei, gradul de economisire al muncii vii si se măsoară prin

timpul de munca individual cheltuit pentru producerea unui anumit produs sau prin

cantitatea de produse obţinute de câtre un muncitor sau colectivul de munca al secţiei,

întreprinderii sau ramurii respective.

Metodele de calcul ale productivităţii muncii individuale depind, pe de o parte,

de modul de exprimare a volumului producţiei, iar, pe de alta parte, de modul de

exprimare a cheltuielilor de timp de munca.

In funcţie de modul de exprimare a volumului producţiei, productivitatea muncii

se poate calcula in unităţi naturale, convenţionale, de timp de munca si valorice.

Exprimarea nivelului productivităţii muncii in unităţi naturale convenţionale, de

timp de munca si valorice, prezintă anumite avantaje si dezavantaje.

De aceea, pentru caracterizarea cat mai corecta a productivităţii muncii, se

recomanda îmbinarea acestor metode in funcţie de posibilităţile existente in fiecare

întreprindere.

Cea mai răspândita forma de exprimare a productivităţii muncii este cea

valorica, deoarece permite generalizarea nivelului si dinamicii productivităţii muncii,

precum si calcularea unor indicatori de eficienta derivaţi si efectuarea unor corelaţii

intre diversele laturi ale activităţii întreprinderilor.

Principalii indicatori ai volumului producţiei, utilizaţi in calculul productivităţii

muncii, pot fi:

- producţia exerciţiului;

- cifra de afaceri sau valoarea adăugata.

22

Nivelul productivităţii muncii stabilit pe baza indicatorilor valorici ai producţiei

trebuie apreciat prin prisma avantajelor si deficientelor pe care le prezintă aceşti

indicatori.

In funcţie de unităţile de măsura ale timpului de munca, productivitatea muncii

poate fi orara, zilnica si anuala.

Pentru calcularea productivităţii muncii orare sau zilnice, timpul de munca se

exprima in ore-om si, respectiv zile-om, iar in cazul productivităţii anuale, ca unitate

de măsura a timpului de munca se foloseşte indicatorul numărul mediu de muncitori

sau de salariaţi.

Atunci când se ia in considerare timpul de munca, se face abstracţie de gradul

de complexitate a muncii diferitelor categorii de lucrători, de structura personalului si

de nivelul înzestrării tehnice a muncii.

În vederea eliminării acestor neajunsuri, timpul de munca se poate echivala in

unităţi de muncă simplă sau de complexitate medie.

Pentru analiza diagnostic a situaţiei generale a productivităţii muncii exprimata

valoric, se pot folosi următorii indicatori:

- productivitatea medie anuala;

- productivitatea medie zilnica;

- productivitatea medie orara.

Nivelul productivităţii muncii anuale se stabileşte prin raportarea producţiei

exerciţiului, a cifrei de afaceri sau a valorii adăugate la numărul mediu al salariaţilor

sau muncitorilor, adică:

Wa = Qe; Ca; Va / Ns; Nm; in care:

Wa – productivitatea muncii anuale;

Qe; Ca; Va – producţia exerciţiului, cifra de afaceri sau valoarea adăugata;

Ns; Nm - numărul mediu de salariaţi sau de muncitori.

Productivitatea muncii anuale nu evidenţiază evidenta numărului de zile

nelucrate in timpul anului, iar pentru a înlătura acest neajuns, este necesar sa se

determine productivitatea zilnica.

23

Nivelul productivităţii muncii zilnice se poate stabili fie prin raportarea

producţiei exrciţiului, cifrei de afaceri sau a valorii adăugate la numărul total de zile-

om lucrate, fie prin raportarea productivităţii muncii anuale la numărul mediu de zile

lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-un an, adică:

Wz = Qe; Ca; Va / Tz sau Wz = Wa / Nz, in care:

Tz – numărul total de zile-om lucrate intr-un an de câtre toţi muncitorii

sau de întregul personal;

Nz – numărul mediu de zile lucrate intr-un an de un muncitor sau o

persoana angajata.

Calculând astfel productivitatea muncii zilnice, se pot stabilii rezervele de

sporire a volumului producţiei si ă nivelului productivităţii muncii anuale pe seama

eliminării zilelor nelucrate. Întrucât nici productivitatea muncii zilnice nu surprinde

modul de folosire a timpului de lucru in cursul unei zile, este necesar sa se calculeze

nivelul productivităţii muncii orare, care pune in evidenta rezervele de sporire a

producţiei si a productivităţii muncii zilnice si anuale pe seama folosirii complete a

timpului de lucru in cursul unei zile de munca.

Productivitatea muncii orare se determina fie prin raportarea producţiei

exerciţiului, cifrei de afaceri sau valorii adăugate la numărul total de ore-om lucrate de

câtre toţi muncitorii sau întregul personal, prin raportarea productivităţii muncii anuale

la numărul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-un an sau

ca raport intre productivitatea muncii zilnice si numărul mediu de ore lucrate de un

muncitor sau o persoana angajata într- o zi, adică:

Wh = Qe; Ca; Va / Th; Wh = Wa / Nha; Wh = Wz / Nh; in care:

Th – numărul total de ore-om lucrate de câtre toţi muncitorii sau întregul

personal in perioada analizata;

Nha – numărul mediu de ore lucrate intr-un an de un muncitor sau o persoana

angajata;

Nh – numărul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-

o zi (durata medie a zilei de lucru).

24

Din relaţiile de calcul ale productivităţii muncii anuale, zilnice si orare, rezulta

ca nivelul acestor indicatori este direct proporţional cu volumul producţiei obţinute si

invers proporţional cu timpul de munca cheltuit.

Dintre indicatorii productivităţii muncii prezentaţi, cel mai corect mod de

exprimare a eficientei utilizării forţei de munca îl reprezintă productivitatea muncii

orare, deoarece tine seama de timpul efectiv lucrat exprimat in ore-om.

După determinarea nivelului productivităţii anuale, zilnice sau orare, trebuie sa

se stabilească modificările absolute si procentuale intervenite in mărimea efectiva a

acestor indicatori in raport cu baza de comparaţie, astfel:

W = W1 – W0:

W% = W x 100 / Wo = (W1 – Wo) x 100 / Wo = W1 x 100 / Wo – 100 = Iw – 100, in

care:

W – modificarea absoluta a productivitatii muncii;

W% - modificarea relativa (procentuala) a productivităţii muncii;

Iw – indicele productivităţii muncii.

Cu ajutorul metodei substituirilor in lanţ se pot stabili influentele exercitate de

modificarea volumului producţiei si ă timpului de munca asupra nivelului si dinamicii

productivităţii muncii.

Intre indicii diferitelor forme de exprimare a productivităţii muncii exista

următoarea corelaţie: Iwa Iwz Iwh;

O asemenea corelaţie reflecta existenta unor rezerve pe linia utilizării timpului

de lucru al muncitorilor, fie la nivelul numărului mediu de zile lucrate, fie la nivelul

duratei medii a zilei de lucru.

Pentru a scoate şi mai bine în evidenţă rezervele de creştere extensivă şi

intensivă a productivităţii muncii, este necesar să se studieze legăturile funcţionale de

forma proporţionalităţii directe existente între productivitatea muncii anuale, zilnice si

orare. Astfel, productivitatea muncii anuale depinde, în mod direct, de numărul mediu

de zile lucrate de un muncitor sau o persoana angajată, numărul de ore lucrate într-o zi

(durata medie a zilei de lucru) şi de nivelul productivităţii muncii orare.

25

Aceste legături se pot exprima astfel;

Wa = Nz x Wz; Wz = Nh x Wh; Wa = Nz x Nh x Wh.

Schema legăturilor de cauzalitate dintre aceşti factori se poate reprezenta astfel:

Nz Wa

Wz Nh Wh gi

Whi

Stabilirea influenţelor factorilor cu acţiune directă şi indirectă prezentaţi în

aceasta schema factorială se poate face cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ, după

cum urmează:

1. Influenţa numărului mediu de zile lucrate: Nz = (Nz1 – Nzo) Wzo

Wa

2. Influenţa productivităţii zilnice: Wz = Nz1 (Wz1 – Wzo) Wa

2.1. Influenţa numărului mediu de ore lucrate într-o zi:

Nh = Nz1 ( Nh1- Nho )Wh1

Wa

2.2. Influenţa productivităţii muncii orare:

Wh = Nz1 x Nh1 (Wh1 – Who) Wa

Pentru a caracteriza cât mai corect nivelul productivităţii muncii, trebuie să se

separe influenţa exercitată de modificările intervenite în structura producţiei. În acest

scop, este necesară recalcularea nivelului productivităţii muncii în funcţie de structura

efectiva a producţiei şi a productivităţii din baza de comparaţie. Astfel, dacă se

recalculează productivitatea muncii orare, aceasta va fi: Whr = g1 x Who / 100; în

care:

Whr - productivitatea muncii orare calculată în funcţie de greutatea specifică

efectiva a produselor şi de productivitatea prevăzută sau din perioada de baza pe

produse, exprimată în consum de timp la 1000 lei producţie sau pe unitatea de produs;

26

Who – Productivitatea muncii orare prevazută sau din perioada de baza pe

produse sau timpul consumat pe unitatea de produs exprimat în ore (t),unde: T = Th /

Q;

G – greutatea specifică efectivă a sortimentelor în totalul producţiei:

g = q / q x 100 sau g = qp / qp x100 sau g = qt / qt x 100.

În mod asemanator, se poate recalcula productivitatea muncii orare, ţinând

seama de modificările intervenite pe secţii, ateliere sau locuri de muncă.

Prin înmulţirea productivităţii muncii orare recalculate cu durata medie

programată a zilei de lucru, se obţine productivitatea muncii zilnice, recalculată astfel:

Wzr = Nho x Whr.

Deasemenea se poate stabili productivitatea muncii anuale recalculate,

înmulţind productivitatea muncii zilnice recalculate cu numărul mediu de zile

programate a fi lucrate de un muncitor într-un an, astfel: War = Nzo x Wzr.

Cunoscând productivitatea medie anuala, zilnică şi orara recalculată, se poate

stabili influenţa modificării structurii producţiei şi a modificării propriu-zise a

productivităţii muncii asupra nivelului acestor indicatori, astfel:

1) g = War - Wao

Wa

2) W = Wa1 – War

Wa

W + w = Wa = Wa1 - Wao .

Wa Wa

Productivitatea muncii este legată nemijlocit de modul cum se desfăşoara

munca fiecărui individ sau colectiv. De aceea, o condiţie esenţiala a măsurării şi

analizei nivelului şi dinamicii productivităţii muncii este aprofundarea ei în timp şi

spaţiu, până la fiecare loc de muncă.

27

Analiza diagnostic a productivităţii muncii la nivelul întreprinderilor poate fi

efectuată cu ajutorul funcţiilor de regresie, cum ar fi, de exemplu, o funcţie liniară de

regresie multiplă de forma: W = a + b1 x 1 + b2 x 2 +.......+ b8 x 8 + , în care:

x1 – raportul dintre partea activă a capitalului fix şi numărul muncitorilor direct

productivi;

x2 – coeficientul de uzură ;

x3 – coeficienţi de fluctuaţie;

x4 – gradul mediu de îndeplinire a normelor;

x5 – salariu mediu;

x6 – coeficientul de folosirea timpului de lucru;

x7 – coeficientul de schimburi;

x8 – ponderea muncitorilor auxiliari în numărul total de muncitori direct

productivi;

- component aleator.

Influenţa fiecărui factor asupra modificării variabilei dependente

(productivitatea muncii) se poate face după mai multe procedee, printre care şi cu

ajutorul coeficienţilor de determinatie parţiali. Astfel coeficientul de determinaţie

parţial X1 se stabileşte dupa relaţia:

Dxy = {b[(Σyx1/n) – (yx1)]}/qy2.

În mod asemanator, se pot stabili coeficienţii de determinaţie şi pentru ceilalţi

factori (x2...xn ).

b) Analiza efectelor economice ale modificării productivitatii muncii

Modificarea productivităţii muncii se transmite în mod direct şi indirect asupra

eficienţei activităţii intreprinderilor, concretizată în diverşi indicatori, ca:

- volumul producţiei;

- numărul de lucrători;

- eficienţa folosirii capitalului fix şi circulant;

28

- costul pe unitatea de produs;

- profitul.

Productivitatea muncii influenţează, în primul rând volumul producţiei. Având

în vedere modalităţile de exprimare a productivităţii muncii şi a timpului de muncă,

legăturile dintre volumul producţiei unei firme (exprimat prin producţia exerciţiului,

valoarea adaugată sau cifra de afaceri) prin urmatoarele modele de tip multiplicativ:

Q = Ns x Wa; Q = Ns x Nz x Wz; Q = Ns x Nz x Nh x Wh.

Schema factorilor cu influenţa directă şi indirectă prin care se explică

modificarea volumului producţiei unei firme se prezintă astfel:

Ns Nz Q Wa Nh Wz

Wh gi

Whi

Pentru a calcula influenţele factorilor cantitativi şi calitativi asupra modificării

volumului producţiei, se foloseşte metoda substituirilor în lanţ.

Influenţele factorilor care determină modilficări se stabilesc astfel:

a). Influenţa modificării numărului mediu scriptic al muncitorilor:

ΔNm = (Nm1 – Nmo) Wao Q

b). Influenţa modificării productivităţii muncii anuale:

ΔWa = Nm1 (Wa1 – Wao) Q

Cei doi factori au o influenţa pozitivă asupra creşterii cifrei de afaceri,

contribuţia principală revenind productivităţii muncii anuale.

Influenţa productivităţii muncii anuale se explică, la răndul său, prin

modificarea numărului mediu de zile lucrate de un munitor într-un an şi prin

modificarea productivităţii muncii zilnice, ale căror influenţe se stabilesc astfel:

29

a) Influenta modificării numărului mediu de zile lucrate într-un an:

ΔNz = Nm1 (Nz1 – Nzo) Wzo Q

b) Influenţa modificării productivităţii muncii zilnice:

ΔWz = Nm1 Nz1 (Wz1 – Wzo) Q

ΔWa = ΔNz + ΔWz Q Q Q

Creşterea productivităţii muncii zilnice a avut un efect pozitiv asupra

productivităţii muncii anuale şi asupra cifrei de afaceri.

La rândul sau, influenţa productivităţii muncii zilnice este dependentă de numărul

mediu de ore lucrate de un muncitor într-o zi şi de productivitatea muncii orare.

Separarea influenţelor acestor factori se face astfel:

a) Influenţa modificării duratei medii a zilei de lucru:

ΔNh = Nm1 Nz1 (Nh1 – Nho) Q b) Influenţa modificării productivităţii orare:

ΔWh = Nn1 Nz1 Nh1 (Wh1 – Who)

ΔWh = ΔNh + ΔWh Q Q Q

Deoarece nivelul productivităţii muncii anuale, zilnice şi orare este influenţat şi

de modificarea producţiei, în toate legăturile de dependenţă dintre volumul producţiei

şi productivităţii muncii va interveni ca factor de influenţa şi structura producţiei.

In cazul când volumul producţiei este privit ca o funcţie de dependenţă de

numărul mediu al muncitorilor şi de nivelul productivităţii muncii anuale (Q = Ns x

Wa), separarea influenţelor se va face astfel:

a). influenţa numărului mediu al muncitorilor: ΔNs = (Ns1 – Nso) Wao

Q

b). influenţa modificării structurii producţiei: Δq = Ns1(War – Wao) Q

c). influenţa modificării propriu zise a productivităţii muncii:

ΔWa = Ns1 (Wa1 – Wao). Q

30

In mod asemănător se procedează la stabilirea influenţelor factorilor şi în cazul

celorlalte relaţii funcţionale.

Corelaţia dintre volumul producţiei (y), productivitatea muncii pe o persoana

ocupată (x!) şi numărul mediu al personalului (x2) mai poate fi studiată şi cu ajutorul

unor funcţii de producţie de forma: Y = a + x1 b1 + x2 b2, iar contribuţia adusă de cei

doi factori la modificarea volumului producţiei poate fi evidenţiata cu ajutorul

coeficienţilor de determinatei parţiali.

Modificarea productivităţii muncii se transmite şi asupra necesarului de

muncitori, determinând economia sau depăşirea absoluta şi relativă a acestora.

Legătura dintre numărul de muncitori şi productivitatea muncii se mai poate exprima

astfel: Nm = Q / Wa.

Din aceasta relaţie se constata ca necesarul de muncitori este direct

proporţional cu volumul producţiei şi invers proporţional cu nivelul productivităţii

muncii. Influenţa modificării productivităţii muncii asupra modificării numărului de

muncitori se poate stabili astfel:

ΔWa = Q1 / Wa1 – Q1 / Wao = Nm1 N

Nmr – necesarul de muncitori recalculat în funcţie de productivitatea muncii

programata sau perioada de baza.

Creşterea sau scăderea productivităţii muncii determina reducerea sau

majorarea costului pe unitatea de produs. In cazul creşterii productivităţii muncii se

determina reducerea sau majorarea costului pe unitatea de produs. In cazul creşterii

productivităţii muncii, scăderea costului are loc atât pe seama reducerii cheltuielilor cu

munca vie pe unitatea de produs, cât şi pe seama reducerii cheltuielilor convenţional

constante pe unitatea de produs odată cu sporirea volumului producţiei.

Legătura dintre productivitatea muncii şi costul pe unitatea de produs poate fi

ilustrată şi cu ajutorul indicatorului cheltuieli totale (Ct) sau cheltuieli fixe (Cf) la

1000 lei cifra de afceri, astfel:

ΔWa = (Cto; Cfo / Ns1 x Wa1) x 1000 – (Cto; Cfo / Ns1 x Wao) x 1000 C/1000

31

Modificarea productivităţii muncii se reflectă şi asupra cheltuielilor cu salariile

la 1000 lei cifra de afaceri:

ΔWa = Sao x 1000/Wa1 – Sao x 1000/Wao, unde: Cs/1000

Sa – salariul mediu anual pe o persoana .

In mod asemănător, se poate stabili influenţa exercitată de modificarea nivelului

productivităţii muncii asupra eficientei (E) folosirii activelor fixe (Af) şi a activelor

circulante (Ac), adică:

ΔWa = Ns1 x Wa1 x 1000 / Af1, Ac1 – Ns1 x Wao x 1000 / Af1, Ac1

E

Corelaţia dintre diferenţa activelor fixe (y) şi nivelul productivităţii muncii (x)

se mai poate studia şi cu ajutorul funcţiei de regresie liniară de tipul y = a + bx.

Parametrii a şi b se stabilesc pe baza formulelor următoare:

A = (Σy Σx² - x Σyx) / {n Σx² - (Σx)²}, b = (n Σx – Σx Σy) / [n Σx² - (Σx)²].

Funcţia de regresie se poate folosi, îndeosebi, pentru optimizarea corelaţiei

dintre cei doi indicatori analizaţi.

De asemenea, sporirea productivităţii muncii duce la creşterea masei profitului

aferent cifrei de afaceri (Pb), atât pe seama sporului de producţie obţinuţi, cât şi prin

reducerea costului pe unitatea de produs. Aceasta influenta se poate exprima astfel:

ΔWa = ΔWa x Pbo / Cao . Pb CA

Ţinând seama de influentele modificării productivităţii muncii asupra profitului, se

poate calcula si influenta modificării acesteia asupra ratelor de rentabilitate (R) ale

capitalului total utilizat (Kt), ale capitalului propriu (Kpr) şi ale capitalului permanent

sau angajat (Kper),

ΔWa =(ΔWa x 100) / Kt; Kpr; Kper. R p

Modificarea productivităţii muncii se reflecta şi asupra vitezei de rotaţie a

activelor circulante (Vz), exprimata prin durata în zile a unei rotaţii:

ΔWa (So T) / (Ns1Wa1) – (So T) / (Ns1 Wao), in care: V

S – soldul mediu anual de active circulante;

32

T – durata în zile a perioadei analizate (360de zile)

3.2. ANALIZA DINAMICII ŞI STRUCTURII INDICATORILOR ÎN

PERIOADA 2005-2007

Conducerea unităţii îşi orientează întreaga activitate pe baza planului de afaceri

şi va acţiona în vederea realizării obiectivelor propuse.

33

Conducerea societăţii se asigura cu competenţa de câtre:

- directorul general – inginer cu o vechime în activitate de peste 15 ani, este şi

preşedintele Consiliului de Administraţie;

- directorul economic – economist cu o vechime de peste 20 de ani, se ocupa

şi de contabilitatea firmei.

Administrarea societăţii se face de un director general ales de aceştia. Forţa de

muncă de care dispune societatea este diferita atât din punct de vedere al nivelului de

pregătire profesionala, cât şi prin vârsta şi sex. In perioada 2005 – 2007, în societate au

fost angajate 10 de persoane, iar în prezent exista 30 de persoane cu contract individual

de muncă.

Activitatea manageriala a societăţii s-a desfăşurat în condiţii dificile, datorită

perioadelor de reorganizare, iar în perioada 2006 – 2007 productivitatea muncii este

scăzută.

Specificare U.M. 2006 2007Nr. de angajaţi NR. 25 30

Productivitatea muncii anuale Wa MII LEI 130528,76 117107,33Productivitatea muncii zilnice Wz MII LEI 555,44 498,33

Productivitatea muncii orareWh

MII LEI 69,43 62,29

Coeficientul de corelaţie intre creşterea productivităţii muncii şi

salariu mediu

COEF. 0,81 1

34

In condiţiile unui nivel în scădere al productivităţii muncii, nivelul salariului

mediu s-a menţinut redus. Conducerea unităţii a acţionat în sensul menţinerii unor

corelaţii corespunzătoare între productivitatea muncii şi salariul mediu anual pe

angajat. Salariul mediu lunar brut a fost în anul 2007 de 1586 mii lei. Faţa de anul

2006, în anul 2007 numărul angajaţilor a crescut cu 25%, iar nivelul salariului brut s-a

menţinut scăzut în condiţiile productivităţii muncii scăzute şi a inflaţiei.

Structura angajaţilor societăţii

ANUL NR. FEMEI ANGAJATE

NR. BARBATI ANGAJATI

TOTAL

2005 5 15 202006 7 18 252007 9 21 30

35

Pe măsura extinderii activităţii, numărul angajaţilor va creşte corespunzător

necesitaţilor proceselor de comercializare a acesteia.

Managementul societăţii îşi propune în perspectiva să-şi diversifice activitatea

prin organizarea unor activitatea integrate pe produs şi face eforturi de fundamentare a

activităţii pe baze ştiinţifice.

In vederea dezvoltării complexe a activităţii se recomandă:

- angajarea unor persoane calificate cu studii superioare;

- accentul pe productivitatea muncii pe seama unor randamente ridicate;

- atenţie deosebita depozitarii produselor in vederea vânzării;

- motivarea muncii prin stabilirea unor salarii stimulative;

- imbunatatirea pregătirii profesionale a conducerii.

36

3.3. ANALIZA FACTORIALĂ A INDICATORILOR PRIVIND

PRODUCTIVITATEA MUNCII

Pe baza modelelor de calcul şi analiza a indicatorilor privind productivitatea

muncii prezentate în capitolul 1.3., s-au obţinut următoarele rezultate:

a). Productivităţii muncii anuale se poate calcula astfel:

Wa = Qe; Ca; Va / Ns; Nm;

Wa = Nz x Wz

în care: Wa – productivitatea muncii anuale;

Qe; Ca; Va – producţia exerciţiului, cifra de afaceri sau valoarea adăugata;

Ns; Nm - numărul mediu de salariaţi sau de muncitori.

b). Productivitatea muncii zilnice se poate determina cu ajutorul relaţiilor :

Wz = Qe; Ca; Va / Tz sau Wz = Wa / Nz,

in care:

Tz – numărul total de zile-om lucrate intr-un an de câtre toţi muncitorii sau de

întregul personal;

Nz – numarul mediu de zile lucrate într-un an de un muncitor sau o persoana

angajată.

c). Productivitatea muncii orare se poate stabilii astfel :

Wh = Qe; Ca; Va / Th; Wh = Wa / Nha; Wh = Wz / Nh;

n care:

Th – numărul total de ore-om lucrate de câtre toţi muncitorii sau întregul personal

în perioada analizată;

Nha – numărul mediu de ore lucrate într-un an de un muncitor sau o persoana

angajată;

Nh – numărul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata într-o zi

(durata medie a zilei de lucru).

Productivitatea muncii zilnice sau orare ∆W = W1 – W0:

37

Legăturile de cauzalitate între Wa, WZ şi Wh se prezintă astfel:

Wa Nz

Wz Nh

Wh

Influenţele acestor factori se pot calcula cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ

1. Influenţa numărului mediu de zile lucrate:

Nz = (Nz1 – Nzo) Wzo= Wa

2. Influenţa productivităţii zilnice:

Wz = Nz1 (Wz1 – Wzo) Wa

2.1. Influenţa numărului mediu de ore lucrate intr-o zi:

Nh = Nz1 ( Nh1- Nho )Wh1

Wa

2.2. Influenţa productivităţii muncii orare:

Wh = Nz1 x Nh1 (Wh1 – Who) Wa

SpecificareU.M 2006 2007 Modificări absolute

2006 2007

Modificări relative

2006 2007

Wa MII LEI 130528,76 117107,33 22649,39 -13421,43 14,78 -11,46

Wz MII LEI 555,44 498,33 37,96 -57,11 6,4 -11,46

38

Wh MII LEI 509,87 464,71 46,69 -45,16 8,41 - 9,71

Schema legăturile de cauzalitate între Q,Ns,Nz,Nh şi Wa,Wz,Wh se prezintă astfel:

Ns Nz Q Wa Nh Wz

Wh

Influenţele acestor factori se pot calcula cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ:

1. influenţa modificării numărului mediu scriptic al muncitorilor:

∆Nn = (Nm1-Nm0)Wa0=(25-20)153178,15=765890,75 mii lei Q

2. influenţa modificării productivităţii anuale: ∆Wa =Nm1(Wa1-Wa0)= 25(250001-153178,15)=2420571,25 mii lei Q

3. influenţa modificării numărului mediu de zile lucrate pe an:

∆Nz = Nm1(Nz1-Nz0)Wz0=220083,75 mii lei Q

4. influenţa modificării productivităţii muncii zilnice:

∆Wz =Nm1 Nz1(Wz1-Wz0)=25x220(957,85-586,89)=2040280 mii lei Q

∆Wa= ∆Nz + ∆Wz = (-220083,75)+ 2040289=1820196,25 mii lei Q Q Q

5. influenţa modificării duratei medii a zilei de lucru: ∆Nh =Nm1Nz1(Nh1-Nh0)Wh0=25x220(7,35-8)73,36= - 262262 mii Q

6. influenţa modificarii productivităţii orare: ∆Wh =Nm1Nz1Nh1(Wh1-Wh0)=25x220x7,35(119,73-73,36)= 1874507,25 mii le Q

39

∆Wh = ∆Nh + ∆Wh =-262262+1874507,25 =1612245,25 mii lei Q Q Q

7. influenţa modificării numărului mediu al muncitorilor:

∆Ns =(Ns1 – Ns0 )Wa0 =(25-20)153178,15= 765890,75 mii lei Q

8. influenţa modificarii structurii producţiei:

∆g = Ns1(War –Wa0 )=25(163188,15-153178,15)= 250250 mii lei Q

9. influenţa modificării propriu – zise a productivităţii muncii:

∆Wa =Ns1 (Wa1- War)=25(250001- 163188,15)=2170321,25 mii lei Q

10. modificarea nivelului productiv al muncii asupra eficientei folosirii activelor fixe şi activelor circulante: ∆Wa = Ns1 ,217 E

11. sporirea productivităţii muncii implica creşterea masei profitului aferent cifrei de afaceri: ∆Wa = 12736,82 mii lei Pb

12. influentele modificării productivităţii muncii asupra funcţiilor de rentabilitate (R) ale capitalului total utilizat (Kt), ale capitalului propriu – zis (Kpr) şi ale capitalului permanent sau angajat (Kper): ∆Wa = 2,56 R

13.reflectarea productivităţii muncii asupra vitezei de rotaţie a activelor circulante exprimata în zile: ∆W0 = 1825 zile = fix 5 ani Vz

d). 1. productivitatea marginala a muncii: Wm = 3,96

Coeficientul de elasticitate dintre indicatori: Ke = 0,0094

e). 1.introducerea progresului tehnic: Gm = 70,23 ; ∆IGm = 53

1. gradul de automatizare Gap = 88%

2. creşterea productivităţii muncii ∆W% = 24%

3. sporul de productivitate ca urmare a creşterii productivităţii muncii ∆W = 52,8 Q

4.economia de muncitori ENm = 9 muncitori

In urma calculelor efectuate, se observa ca principalele rezerve de creştere a

productivităţii muncii anuale sunt: utilizarea completă a timpului de lucru; sporirea

40

permanenta a vânzărilor zilnice pe lucrător. Masurile de creştere a productivităţii

muncii anuale sunt legate de optimizarea activităţii, de o mai bună structurare şi

repartizare a personalului angajat, de creşterea desfacerilor de mărfuri pe total şi medii

pe un salariat. Măsurile de îmbunătăţire a productivităţii muncii constau în modificarea

acelor factori implicaţi direct, cum sunt: ponderea mijloacelor fixe active în totalul

mijloacelor fixe ale întreprinderii, gradul de înzestrare tehnica a personalului operativ,

eficienta utilizării mijloacelor fixe active, precum şi modificarea structurii mijloacelor

fixe, modificarea gradului de înzestrare tehnica a întreprinderii, modificarea

permanenta a mijloacelor fixe active în funcţie de vânzări la un leu.

CAPITOLUL 4

41

ANALIZA PRINCIPALELOR CĂI ŞI MĂSURI PENTRU CREŞTEREA

PRODUCTIVITĂŢII ŞI ÎMBUNATĂŢIREA ACTIVITAŢII FIRMEI

Nivelul şi dinamica productivităţii muncii sunt influenţate de o serie de

factori naturali, biologici, tehnico-organizatorici, economici, social-politici,

psihologici etc. In economia tării noastre, în perioada de tranziţie, se pune

problema modernizării şi retehnologizării, stimulată de relaţiile de proprietate

privată şi de acţiunea legilor economice ale economiei de piaţa, creându-se

condiţii favorabile pentru creşterea productivităţii muncii, asigurând integrarea în

economia tărilor europene dezvoltate.

Căile principale de creştere a productivităţii muncii sunt: introducerea

progresului tehnic, ridicarea calificării forţei de muncă, introducerea unor metode

moderne de management, precum şi perfecţionarea stimulării materiale a

salariaţilor.

Pentru stabilirea corecta a căilor de creşterea productivităţii muncii, este necesar

să se tină seama de toţi factorii care acţionează asupra nivelului şi dinamicii

productivităţii muncii, precum şi de particularităţile procesului de producţie din fiecare

ramură şi întreprindere.

Introducerea progresului tehnic constituie principala cale de creştere a

productivităţii muncii, de eonomisire a muncii vii şi materializate în fiecare

întreprindere.

In cadrul analizei, se urmăreşte situaţia introducerii progresului tehnic sub

toate formele sale, precum şi a consecinţelor acestuia. In acest sens, trebuie să se

studieze situaţia mecanizării, automatizării şi cibernetizării producţiei, dotarea

întreprinderilor cu maşini unelte şi utilaje de înalt nivel tehnic, precum şi

introducerea procedeelor avansate.

42

Situaţia mecanizării producţiei se analizează cu ajutorul gradului de

mecanizare, stabilit ca raport între volumul producţiei, lucrărilor sau operaţiilor

efectuate mecanizat şi volumul total de activitate, adică:

Gm =(Qm x100) / Qt, în care:

Gm – gradul de mecanizare:

Qm – volumul producţiei, lucrărilor sau operaţiilor efectuate mecanizat;

Qt – volumul total de activitate.

Prin stabilirea indicelui de mecanizare, se pot urmării modul de realizare a

prevederilor prin introducerea mecanizării şi evoluţia gradului de mecanizare în

dinamica astfel: Igm = (Gm1 x 100) / Gmo iar ΔIGm = Igm – 100.

In cazul în care un proces tehnologic există mai multe operaţii sau lucrări

care au un grad de mecanizare diferit, nivelul mecanizării se stabileşte atât pe

fiecare operaţie, cât şi pe întregul proces tehnologic.

Gradul mediu de mecanizare pe întregul proces tehnologic se determina prin

ponderea gradului de mecanizare pe operaţii cu greutate specifică a fiecărei

operaţii în volumul total de muncă cerut de procesul respectiv (g) sau cu timpul

de munca pe fiecare operaţie (t), adică: Gm =( Σm x g) / 100 sau Gm =( Σm x t) /

Σt.

Analiza trebuie să urmărească situaţia mecanizării atât la operaţiile de baza,

cât şi cele auxiliare, întrucât realizarea acestui proces în proporţii diferite

afectează negativ creşterea productivităţii pe ansamblu.

O forma superioara de introducere progresului tehnic o reprezintă

automatizarea. Situaţia automatizării proceselor de producţie se urmăreşte cu

ajutorul gradului de automatizare a producţiei şi a muncii, stabilit ca raport între

volumul producţiei obţinuta în mod automatizat (Qa) şi volumul total al

producţiei fabricate sau ca raport între numărul de muncitori care lucreze la liniile

automatizate (Na) şi numărul total al muncitorilor, adică: Gap = (Qa x 100) / Qt;

Gam =(Na x 100) / Nm, în care:

Gap – gradul de automatizare al producţiei:

43

Gam – gradul de automatizare al muncii.

In mod asemănător, se poate stabili şi gradul de cibernetizare a producţiei,

prin raportarea producţiei obţinute prin asemenea procedee la volumul total al

producţiei fabricate .

Perfecţionarea proceselor tehnologice constituie o alta cale importanta de

introducere a progresului tehnic. De altfel, valorificarea cât mai deplina a

avantajelor pe care le oferă mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie

nu se poate realiza decât în condiţiile folosirii unor tehnologii moderne, bazate pe

cele mai noi cuceriri ale ştiinţei si tehnicii.

Introducerea progresului tehnic sub toate formele sale are consecinţe

pozitive asupra activităţii întreprinderilor, concretizata prin sporirea producţiei şi

a productivităţii muncii, reducerea timpului de muncă pe unitatea de produs şi a

necesarului relativ de muncitori, reducerea costurilor de producţie, ridicarea

rentabilităţii etc.

Efectul economic principal al măsurilor luate pe linia introducerii

progresului tehnic îl constituie economia de timp de munca pe unitatea de produs

(e) sau la 1000 lei cifra de afaceri şi pe total producţie (Et) care se stabileşte

astfel:

E = t1 – to Et = Σq1 t1 – Σq1 (t1 – to), in care:

To, t1 = timpul de munca pe unitatea de produs sau la 1000 de lei cifra de

afaceri, înainte si după introducerea progresului tehnic;

Q1 – producţia efectiv obţinuta după introducerea progresului tehnic.

In acest caz, creşterea pocentuala a productivităţii muncii se determina în

felul următor:

ΔW% = [(to /t1) – 1] x 100; sau ΔW% = [(Σq1 to / Σq1 t1) – 1] x 100 = [(Σto /

Σt1) – 1] x 100.

Creşterea productivităţii muncii poate fi determinata şi în cazul în care

aceasta este exprimata prin cantitatea de produse obţinute într-o unitate de timp,

după relaţia:

44

ΔW% = [(W1 -Wo ) x 100] / Wo = [(W1 / Wo) – 1] x100,

in care:

Wo; W1 – productivitatea muncii înainte şi după introducerea progresului

tehnic.

Sporul total de producţie obţinut ca urmare a creşterii productivităţii muncii

în urma aplicării unor masuri pe linia progresului tehnic se calculează cu ajutorul

relaţiei:

ΔW = T1 (W1 – Wo), unde: Q

T1 – timpul efectiv lucrat de la data aplicării măsurii respective.

Economia relativa de muncitori în urma creşterii productivităţii muncii se

determina ca diferenţa între numărul de muncitori necesar pentru obţinerea unui

anumit volum de producţie, după introducerea progresului tehnic, şi necesarul de

muncitori pentru realizarea aceleiaşi producţii înainte de aplicarea măsurilor de

progres tehnic. Relaţia de calcul este următoarea: Enm =( Q1 / W1) – (Q1 / Wo) =

Nm1 – Nmr,

Nmr, Nm1 – necesarul de muncitori înainte şi după introducerea

progresului tehnic.

Mărimea economiei relative de muncitori se mai poate stabili si prin

raportarea economiei totale de timp de munca (Et) la fondul de timp maxim

disponibil pe un muncitor (td), adică: Enm = Et / td, in care:

Gt – gradul înzestrării tehnice a muncii;

Eaf – eficienta capitalului fix.

De asemenea, se poate calcula efectul introducerii progresului tehnic

asupra reducerii costurilor de producţie şi asupra creşterii profitului, astfel:

ΔC = Σq1 (c1 – co); ΔP = Σq1 (pr1 – pro) = Σq1 (p1 – c1) – Σq1 (po – co),

in care:

C1; co – costul produselor înainte si după introducerea progresului tehnic;

45

Pr1; pro – profitul pe produse după şi înainte de introducerea progresului

tehnic.

Promovarea metodelor moderne de management reprezintă o cale

importanta de sporire a producţiei şi a productivităţii muncii, chiar şi în condiţiile

în care tehnica şi nivelul înzestrării tehnice nu se modifica, ceea ce permite

economisirea de fonduri de investiţii.

Promovarea metodelor moderne de management cuprinde trei laturi

principale: perfecţionarea metodelor de conducere, perfecţionarea

managementului producţiei si perfecţionarea organizării muncii.

Perfecţionarea metodelor de conducere necesita introducerea metodelor

moderne de conducere si decizie, perfecţionarea sistemului informaţional,

imbunatatirea structurii organizatorice a întreprinderilor, delimitarea corecta a

competentelor şi răspunderilor etc. In cazul, analizei se pot urmării unele aspecte

legate de eficienta activităţii de conducere, cum ar fi: mărimea cheltuielilor de

conducere, modul de fundamentare a deciziilor, numărul nivelelor ierarhice şi

mărimea ponderii ierarhice, volumul lucrărilor efectuate, cantitatea, calitatea,

circuitul si costul informaţiilor etc.

Perfecţionarea managementului producţiei presupune: optimizarea

concentrării, specializării şi cooperării în producţie, imbunatatirea pregătirii,

programării, lansării şi urmăririi operative a producţiei, organizarea raţionala a

fluxului tehnologic şi amplasarea judicioasa a utilajelor, eliminarea locurilor

înguste, a întreruperilor şi golurilor de producţie, aprovizionarea ritmica a

producţiei întreprinderilor, secţiilor şi locurilor de muncă cu materii prime,

materiale, piese de schimb, dispozitive şi verificatoare, asigurarea documentaţiei

şi asistentei tehnice corespunzătoare, organizarea riguroasa a controlului calităţii

producţiei etc.

Aceste masuri au un rol important în creşterea productivităţii muncii,

deoarece permit organizarea producţiei de serie, introducerea mecanizării,

46

automatizării şi a tehnologiilor avansate, scurtarea ciclurilor de fabricaţie şi

folosirea raţionala a factorilor de producţie.

Perfecţionarea organizării muncii contribuie la creşterea producţiei şi

productivităţii muncii prin folosirea deplina şi eficienta a timpului de lucru, prin

eliminarea pierderilor de timp nejustificate, perfecţionarea sistemului de normarea

muncii, organizarea raţionala a locului de muncă şi asigurarea unor condiţii

optime de munca şi în conformitate cu principiile ergonomiei.

Cu ajutorul analizei, trebuie cercetate masurile iniţiale de conducere a

întreprinderii în domeniu organizării muncii şi reflectarea lor în nivelul

productivităţii muncii. O atenţie deosebita trebuie acordata modului de

fundamentare şi îndeplinire a normelor de muncă. Pentru analiza îndeplinirii

normelor de muncă, se foloseşte coeficientul mediu de îndeplinire a normelor de

munca. Acest indicator se poate calcula fie prin raportarea timpului total de

munca necesar pentru obţinerea volumului efectiv al producţiei, conform

normelor stabilite, la timpul total efectiv lucrat în acord, fie ca o medie aritmetica

ponderata pe grupe de muncitori care au îndeplinit normele de munca, în anumite

limite astfel:

Kn = (Tan / Tae) x 100; sau Kn = Σxf / Σf; in care:

Kn – coeficientul mediu de îndeplinire a normelor;

Tan – timpul total în acord conform normelor (in ore om)

Tae – timpul total efectiv lucrat in acord;

X – gradul mediu de îndeplinire a normelor pe intervale de grupare;

F – numărul de muncitori din fiecare clasa de îndeplinire a normelor.

Analiza îndeplinirii normelor de munca se poate face pe ansamblu

întreprinderii, pe secţii, pe locuri de munca si pe profesiuni, in vederea aprecierii

cat mai corecte a cauzelor care provoacă neîndeplinirea normelor de munca sau

depăşirea exagerata a acestora si care fac necesara revizuirea lor.

O alta cale importanta de sporire a productivităţii muncii o constituie

ridicarea calificării forţei de munca.

47

In cadrul analizei, se studiază concordanta dintre nivelul tehnico-

organizatoricul producţiei cu nivelul de calificare şi folosire a forţei de muncă,

măsurile întreprinse pe linia ridicării calificării şi consecinţele acestora. De aceea

trebuie să se urmărească, în toate întreprinderile, ca sporirea productivităţii

muncii să nu se realizeze prin creşterea efortului fizic, ci, dimpotrivă, prin

reducerea lui. In aceasta direcţie, un rol deosebit îl au măsurile de promovare

larga a progresului tehnic, de perfecţionare a managementului producţiei şi a

muncii, şi de ridicare a calificării personalului.

Un rol însemnat în sporirea productivităţii muncii revine perfecţionării sau

motivării materiale a salariatilor.In aceasta direcţie, se urmăreşte îmbinarea

stimulării materiale pentru rezultatele obţinute în producţie cu răspunderea

materiala pentru daunele provocate in activitatea depusa, perfecţionarea formelor

şi metodelor de salarizare de premiere, de participare la profit etc.

In cadrul analizei, se pot studia efectele imbunatatirii sistemului de

salarizare si premiere asupra utilizării timpului de lucru şi a creşterii

productivităţii muncii, precum şi reflectarea lor asupra rezultatelor economico-

financiare ale fiecărei întreprinderi.

48

CONCLUZII SI PROPUNERI

CONCLUZII

Se constata ca la S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L., activele curente ocupa

plata obligaţiunilor curente numai în anul 2005. întreprinderea asigura finanţarea

activelor prin intermediul surselor proprii. De asemenea, solvabilitatea financiara

este redusă, ponderea capitalului propriu în cifra de afaceri fiind redusă.

Rata de finanţare a activelor circulante are tendinţa de scădere ca urmare a

faptului ca resursele financiare au fost utilizate cu precădere în procurarea de

active fixe şi circulante. Aceeaşi influenta se regăseşte şi ăn cazul ratei capitalului

propriu faţa de activele fixe.

Gradul de îndatorare în cei doi ani are valoare subunitara, ceea ce

reprezintă faptul ca întreprinderea are independenta financiara.

Atât activele fixe, cât şi activele circulante, au fost utilizate în mod

eficient, determinând o evoluţie a cifrei de afaceri.

Activul total din cifra de afaceri este supraunitar, ceea ce arata rotaţia

activului în cifra de afaceri, cu tendinţa de scădere de la un an la celalalt an ca

urmare a creşterii activului total.

Viteza de rotaţie a stocurilor este bună, însa are tendinţa de scădere în anul

2007 faţa de 2006.

Marja de profit arata capacitatea firmei de a produce profit, mai ales in

anul 2005.

Societatea reflecta o rentabilitate financiarîa în creştere de la un an la altul,

2005 reprezentând 40%, fiind supraunitar ratei inflaţiei.

Rentabilitatea economica si rentabilitatea activelor totale este favorabila,

insa are o mica tendinţa de scădere de la un an la altul.

49

Rentabilitatea generala are o tendinţa de creştere faţa de anii precedenţi,

reflectând rentabilitatea întreprinderii, în raport cu cheltuielile efectuate pentru

obţinerea acesteia.

PROPUNERI:

- prognozarea producţiilor medii;

- calcularea nivelului estimativ al resurselor consumate;

- calculul preturilor si costurilor estimative;

- calculul nivelului prognozat al cheltuielilor si veniturilor;

- calculul profitului previzibil;

- asolamentul culturilor de-a lungul anilor, in funcţie de cerinţele pieţei si

maximizarea profitului.

50

BIBLIOGRAFIE

1. C. Draghici, Daniela Mihai – Curs de management al activităţii de comerţ, turism şi servicii turistice, Editura Sitech, Craiova, 2007

2. F Meghişan – Strategii concurenţiale de Marketing, Editura Universitaria, Craiova, 2007

3. Gheorghe Meghisan - Gestiune comercială (teorie şi practică), Editura Universitaria, Craiova [2003]

4 Ovidiu Niculescu – Strategii manageriale de firmă, Editura Economică, Bucureşti, 1998

5. Popescu. M., Popescu E. – Notiuni de Management Marketing, Editura Universitatii din Sibiu, Pitesti, 2005

6. Radu Florea, Daniel Carciumaru, Daniela Bondoc – Analiza economico – financiara a societatilor comerciale, editia a II-a, Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 2006

7. Radu Florea – Analiză şi diagnostic economico+financiară. Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 2007

8. C. Teleşpan – Cercetări de marketing (Studiul pieţei), Editura Psihomedia, Sibiu, 2007

51

ANEXE

52

53