Proprietatea

5.

PROPRIETATEA

1. Conţinutul proprietăţii

În esenţă proprietatea exprimă unitatea dintre obiectul şi subiecţii ei. Doar în aparenţă proprietatea reprezintă o relaţie între om şi bunuri, în realitate ea este un raport social.

Proprietatea este o relaţie între oameni, un contact social cu privire la bunurile materiale şi spirituale existente în societate sau obţinute prin activitate umană şi drepturile asupra lor.

Obiectul proprietăţii îl formează bunurile. Ele se prezintă în forma unor entităţi identificabile şi măsurabile economic.

În unele orânduiri sociale obiectul proprietăţii s-a concretizat şi în fiinţa umană, de exemplu sclavii şi ţăranii iobagi.

În economia contemporană de piaţă, interes deosebit prezintă bunurile economice, care intră în circuitul marfar, sau măcar sunt măsurabile în expresie bănească. Prin caracateristicile lor aceste bunuri pot face obiectul distinctiv al proprietăţii.

Subiecţii proprietăţii sunt oamenii în calitate de agenţi economici. Ei pot să apară în calitate de persoane fizice (indivizi, familii), sau persoane juridice (socio-grupuri, organizaţii).

Reluând spre detaliere subiecţii proprietăţii, aceştia sunt:1. Indivizii, care pot fi:- producători direcţi exercitând de toate atributele proprietăţii;- neproducători sau producători indirecţi care, dintre atribute-

le proprietăţii nu le exercită pe toate, adică utilizează bunurile prin intermediul salariaţilor şi împart uzufructul.

2. Sociogrupurile - mulţimi de indivizi reuniţi pe baza existenţei a cel puţin unei trăsături comune, de unde rezultă interese economice similare.

3. Organizaţiile47

Proprietatea

- naţionale - uniuni de întreprinderi sau cooperative grupate pe criteriul administrativ, sau de ramură;

- internaţionale - din mai multe ţări.4. Printre subiecţii de proprietate se înscrie statul care, prin

administraţia publică, deţine, utilizează şi gestionează o anumită masă de bunuri existente în societate.

2. Structura proprietăţii şi a relaţiilor de proprietate

Din analizele anterioare am dedus că relaţiile de proprietate sunt legături economice care se statornicesc între membrii societăţii în legătură cu însuşirea, aproprierea bunurilor. Această apropriere este un proces care cuprinde următoarele aspecte:

a) Apartenenţa obiectului proprietăţii şi relaţiile de apartenenţă. Apare la prima vedere ca o relaţie între proprietar şi obiect, dar în realitate este o relaţie între proprietar şi non-proprietari, care îl recunosc ca atare. Obiectul este numai purtător al acestor relaţii.

b) Posesiunea şi relaţiile de posesiune - înseamnă o însuşire parţială, o administrare şi gestionare care nu e totuna cu a avea în proprietate, cu a fi proprietar (de exemplu: un proprietar funciar care dă în arendă o suprafaţă de teren iar întreprinzătorul agricol intră în posesiunea lui. Terenul aparţine ca proprietate unei persoane iar ca funcţiune aparţine alteia, de unde rezultă distincţia între apartenenţă şi posesiune.) Acest atribut s-a extins odată cu revoluţia managerială

c) Utilizarea obiectului şi relaţiile implicate de acest fapt, înseamnă folosirea acestuia:

- de către proprietar care este şi producătorul direct, sau- de către posesor (cel care temporar este în posesiunea

respectivă).Folosirea obiectului proprietăţii este simultan un proces

tehnic, economic, organizatoric şi realizează unirea factorului uman cu cel material.

d) Dispoziţia şi relaţiile de dispoziţie - vizează a decide transformarea, înstrăinarea, consumul sau chiar distrugerea obiectului proprietăţii. A dispune de bunuri înseamnă a comanda şi a controla ce se întâmplă cu ele.

48

Proprietatea

e) Uzufructul se referă la rezultatele folosirii bunurilor. Dacă proprietarul nu este şi producător direct, uzufructul se împarte.

Exercitarea tuturor atributelor proprietăţii este un monopol al proprietarului. Înstrăinarea lor se poate face în totalitate sau parţial: în totalitate, prin acte de vânzare-cumpărare, donaţie, moştenire; se poate realiza şi transferarea separată a unor atribute (de posesiune şi utilizare) prin închiriere, arendare, concesionare, locaţii de gestiune. Din delegarea atribuţiilor de administrare a proprietăţii se nasc raporturile manageriale.

3. Pluralismul formelor de proprietate

După manifestarea atributelor proprietăţii, aceasta îmbracă următoarele tipuri:

1. Proprietatea privată deţine locul central în sistemul proprietăţii din ţările cu economie de piaţă. Această formă prezintă mai multe modalităţi de însuşire, posesiune şi de utilizare a bunurilor, după cum urmează:

Proprietatea individualăa) mica proprietate individuală, în cadrul căreia cel ce

stăpâneşte factorii de producţie este şi producător direct (ca exemple oferim: proprietatea individuală a meşteşugarului, a ţăranului, a pres-tatorului de servicii);

b) proprietatea privată individuală mare şi mijlocie, când proprietarul nu este şi producător direct, folosind salariaţi nonproprietari;

Proprietatea privat-asociativă, forma principală actuală de proprietate privată, îmbracă la rândul ei următoarele forme:

a) societăţi pe acţiuni, în care proprietarii fie sunt ei înşişi participanţi direcţi la procesul de producţie, fie că utilizează salariaţi nonproprietari.

b) proprietate cooperatistă – cooperative de producţie, de consum, de credit;

49

Proprietatea

2. Proprietatea publică (de stat) este prezentă în toate ţările lumii în proporţii diferite; ea se caracterizează prin aceea că bunurile în general şi cu deosebire cele investiţionale, se află în proprietatea organizaţiilor statale, ca subiect de proprietate. Ea este cadrul pentru asigurarea existenţei şi dezvoltării unor sectoare de largă utilitate publică: electricitate, distribuţia gazului metan, transport aerian şi feroviar, apă şi canalizare, amenajări funciare, industrii antipoluante etc. Gestionarea obiectului acestei proprietăţi revine în sarcina administraţiei publice locale sau centrale.

Proprietatea publică se formează şi funcţionează la mai multe niveluri:

- al statului central (federativ, unional sau unitar);- al statelor ce fac parte din federaţie sau uniune;- al administraţiilor publice locale.

3. Proprietatea mixtă ivită prin asocierea proprietăţii private cu cea publică. Combinarea formelor fundamentale de proprietate se poate face atât în cadru naţional cât şi internaţional.

Capitalurile unor astfel de unităţi provin din participarea unor persoane fizice şi ale unor persoane juridice (cooperative, societăţi de persoane, societăţi de capitaluri), inclusiv ale unor organizaţii publice. Dacă au loc participări din mai multe ţări, se formează proprietatea mixtă multinaţională.

Între aceste forme de proprietate se stabilesc relaţii complexe, de coexistenţă, deşi o formă de proprietate este predominantă la un moment dat; sau de competiţie, ca factor important al progresului eco-nomic. Competiţia se manifestă prin participarea la procesul concurenţial general şi prin modificarea ponderii şi rolului acestor forme de proprietate în ansamblul economiei unei ţări. În diverse ţări şi perioade, locul şi rolul formelor de proprietate se schimbă în funcţie de capacitatea fiecăruia de a-şi demonstra viabilitatea prin creşterea eficienţei în utilizarea obiectului proprietăţii. În prezent, în ţara noastră are loc sporirea rolului proprietăţii private.

Forme concrete de proprietate: proprietatea asupra mijloacelor de producţie (bunuri-capital); proprietatea asupra bunurilor de consum; proprietatea asupra banilor; proprietatea asupra hârtiilor de valoare;

50

Proprietatea

proprietatea asupra brevetelor de invenţie, inovaţie, drepturilor de autor; proprietatea asupra forţei de muncă.

Proprietatea privată reprezintă fundamentul libertăţii de acţiune a agenţilor economici.

4. Proprietatea şi puterea economică

Proprietatea în general, dar cu deosebire asupra mijloacelor de producţie are legături directe cu puterea economică.

Precizăm câteva sensuri mai frecvente ale termenului „putere” în domeniul economic: a decide, a controla, a produce, a finanţa, a schimba. Alături de acestea, literatura economică utilizează următoarele expresii în mod curent:

1. putere de cumpărare a consumatorului sau putere de cumpărare a unităţii monetare;

2. putere concurenţială;3. putere asupra capitalului;4. putere economică a unei firme, a unei naţiuni sau a unui

stat;5. putere informaţională.Toate aceste sensuri ale termenului „putere economică” sunt

influenţate de proprietate. În special marea proprietate dă forţă de re-zistenţă faţă de concurenţă şi faţă de expansiunea economică. Aceasta presupune posibilităţi de influenţare a preţurilor; sau în raport cu firmele mici, de constrângere, de impunere; proprietatea constituie şi o premisă a acţiunii de supunere, de dominare a forţei de muncă pe care o comandă şi o controlează, posibilitatea de a manipula informaţia şi chiar de a influenţă asupra puterii politice.

Puterea economică este, deci, o funcţie de active patrimoniale, de lichidităţi şi de informaţie. În prezent informaţia are rol deosebit şi mai precis, capacitatea de procurare a ei. Informaţia îi asigură proprietăţii o zonă de influenţă. Analizând complex fenomenul puterii în toate compartimentele societăţilor „celui de-Al Treilea Val” (societăţi postindustriale), Alvin Toffler atenţionează asupra unei mutaţii profunde în acest domeniu. Pornind de la miturile străvechi ale diferitelor popoare, care menţionează ca surse fundamentale ale

51

Proprietatea

puterii: spada, giuvaerul şi oglinda sau în altă variantă: muşchii, banii şi mintea, respectiv violenţa, avuţia şi cunoaşterea, lucrarea „Puterea în mişcare” urmăreşte mutarea succesivă a accentului în decursul istoriei spre formele puterii de înaltă calitate1: „Astăzi, la fel cum Revoluţia industrială a transmutat violenţa în lege, transmutăm şi noi banii - averea în general - în ceva nou. Şi întocmai cum era coşului de fum a asistat la asumarea de către bani a unui rol central în cucerirea sau păstrarea puterii, la fel şi noi astăzi, în pragul secolului XXI, ne confruntăm cu o nouă cotitură în istoria puterii. Ne aflăm la hotarul unui nou powershift.”

În societatea contemporană s-a manifestat pregnant fenomenul de transfer al puterii de decizie şi de control dinspre proprietar spre tehno-structură sau la reprezentanţii din conducerea operativă (proprietarul nu mai este cel ce dirijează activitatea firmei, el având manageri specializaţi în acest sens).

În prezent, în marea majoritate a cazurilor se pare că proprietarul este un încasator pasiv de venituri, dar de fapt managerul nu-şi dezvăluie puterea ci şi-o maschează cu abilitate. Prin întreţinerea acestei păreri, managerii nu-şi dezvăluie vizibil autoritatea pe care o au de fapt, în virtutea „unui ritual universal respectat” care impune „supunerea faţă de sursa nominală de autoritate”, conform observaţiilor lui John Kenneth Galbraith. Acest transfer al puterii de decizie şi control din mâinile proprietarului în cele ale tehno-structurii reprezintă într-un sens înmulţirea subiecţilor relaţiilor de proprietate. Deci relaţiile de posesiune şi utilizare se personifică atât în proprietari, cât şi în manageri. Managerul reprezintă cheia valorificării eficiente a proprietăţii. Dar prin această deplasare a puterii de decizie şi control, puterea nu se diminuează, dimpotrivă ea se exercită mai uşor şi se intensifică deoarece conjugă mai armonios proprietatea cu ceilalţi factori ai puterii economice.

1 A. Toffler - pag. 5052

Proprietatea

Întrebări şi teme propuse spre autoevaluare:

Cum argumentaţi că proprietatea este un contact social? Care sunt atributele proprietăţii şi relaţiilor de proprietate? Precizaţi formele de proprietate. De ce s-a făcut asocierea dintre proprietatea privată şi economia de piaţă?

Teste grilă:

1. Proprietatea este:a) o relaţie între bunurile economice;b) o relaţie socială, la fel ca şi relaţia de căsătorie;c) o relaţie socială de un tip specific;d) temelia producţiei de mărfuri (schimb), în sensul că

economia de schimb apare o dată cu proprietatea;e) fundamentul economiei de piaţă.

2. Pluralismul formelor de proprietate este:a) o trăsătură pentru orice economie modernă;b) o anomalie economică;c) o situaţie specifică ţărilor aflate în tranziţie spre economia

de piaţă;d) o caracteristică a ţărilor mari;e) o caracteristică a ţărilor mici şi mijlocii.

3. În condiţiile economiei de piaţă, viabilitatea formelor de proprietate se verifică prin:

a) preţuri de vânzare;b) volumul factorilor de producţie consumaţi;c) nivelul productivităţii muncii;d) eficienţă şi rentabilitate, dovedite de piaţă;e) numărul de salariaţi care lucrează.

53

Proprietatea

4. Când închiriaţi un bun al cărui proprietar sunteţi este afectat:a) dreptul de apropiereb) dreptul de dispoziţie;c) dreptul de folosire;d) dreptul de uzufruct;e) nici unul.

A (a+b); B (c+d); C (b+d); D (c+e); E (b+c).

Soluţiile exerciţiilor propuse: 1.c, 2.a, 3.d, 4.B.

54