Referat la disciplina

Economia serviciilor

-2007-

Dimensiunile sectorului serviciilor în

cadrul economiei naţionale

Dimensiunile sectorului serviciilor în cadrul economiei naţionale

Modul de caracterizare al dimensiunii şi evoluţia sectorului de servicii se realizează cu

ajutorul unor indicatori. Datorită numărului foarte mare de ramuri ale economiei, cuprins in sfera

serviciilor, modul de utilizare al indicatorilor este limitat, existând o serie de indicatori

consideraţi mai expresivi in ceea ce priveste caracterizarea dimensiunilor şi evoluţiei acestui

sector.

a. Populaţia ocupată: pondera populaţiei ocupate in sectorul serviciilor faţă de totalul

populaţiei. Acest indicator realizează o analiză dinamică a evoluţiei şi distribuţiei pe

sectoare a populaţiei, tentinţa este de creştere de la an la an;

b. Participarea serviciilor la crearea PIB : pondera serviciilor în PIB. Cu ajutorul acestui

indicator se poate caracteriza dimensiunile globale ale sectorului serviciilor. Proporţia participării

serviciilor la realizarea PIB-ului reflectă potenţialul, structura şi caracterul dezvoltării economiei

şi totodata dovedeşte eficenţa înaltă a activităţiilor desfăşurate în acest sector.

c. Mărimea fondurilor fixe existente : acest indicator asigură o evaluare globală a dimensiunilor

sectorului, ca expresie a resurselor materiale, angajate, precum şi raportul acestora cu cele din alte

sectoare. Interdependenţa dintre servicii şi celelalte sectoare se regăseşte la toate nivelurile, iar

dezvoltarea serviciilor este influenţată şi influenţează la rândul ei progresul şi eficenţa

activităţilor desfăşurate în celelalte sectoare.

Există astfel un sistem de legături ce se structurează pe 2 direcţii principale şi anume :

- impactul serviciilor asupra omului cu nevoile sale

- impactul serviciilor în procesul de producţie propriu-zisă.

Astfel, serviciile sale aflate într-un raport organic cu producţia materială, ele exercitându-se în

interiorul întreprinderii şi îmtr-un raport funcţional între oameni şi întreprinderi. Astfel serviciile

reprezintă o cauză şi un efect ale industrializării, al creşterii şi modernizării producţiei.

Serviciile sunt implicate şi în satisfacerea nevoilor de consum ale populaţiei. Satisfacerea acestor

nevoi şi trebuinţe presupune dezvoltarea acestor servicii strict legate de activitatea umană, dar şi a

serviciilor adiacente (curăţenie, transport, gospodărirea locatarilor, spălătorie etc.). Ca urmare trebuie

evidenţiat faptul că dezvoltarea serviciilor se produce sub impactul revoluţiei tehnico-ştiinţifice.

Acesta argumentează ideea integrării şi interacţionării sectorului serviciilor cu ansamblul

economic şi social.

În prezent, serviciile sunt considerate un factor de progres şi de stimulare a creşterii economice.

În ţările foarte dezvoltate aceste servicii se substituie industriei, având rolul de motor al

dezvoltării sociale.

În funcţie de conţinutul lor şi de acordul lor la creşterea economică, serviciile sunt împărţite în 2

categorii:

3

a. serviciile cu prestaţie intensă în munca: aceste servicii presupun un volum mare de muncă

manuală.

b. Servicii cu prestaţie intensivă în inteligenţă.

De aceea este greu de cuantificat efortul prestatorilor de servicii.

De aceea marea majoritate a serviciilor sunt sprijinite prin acordarea de subvenşii, reduceri de

taxe etc.

Rolul serviciilor în economie poate fi argumentat şi prin contribuţia acestora, însă poate fi

argumentat şă prin contribuţia acestora la valorificarea superioară a burselor naturale – materiale.

Serviciile contribuie de asemenea la conservarea bunurilor materiale la sporirea la valorificarea de

întrebuinţare, la ridicarea randamentului de consum etc.

De aceea serviciile contribuie la sporirea eficenţei întregii activităţi desfăşurate în economie.

Sistemul de interdependenţă dintre sectoarele serviciilor şi celelalte domenii de activitate:

- revoluţia tehnică – ştinţifică

- nevoile producţie

- mediul înconjurător

- nevoile populaţiei.

Dimensiunea naţională a serviciilor: o abordare statistică

În ciuda dificultăţilor apreciabile de ordin conceptual, metodologic şi statistic care

însoţesc orice încercare de abordare a locului serviciilor în contextul economiilor naţionale

contemporane, evidenţele statistice care ne stau la îndemână ilustrează fără nici un echivoc că

importanţa relativă a sectorului de servicii în context naţional a continuat să crească în ultimele

trei decenii, fapt reflectat în creşterea ponderii acestui sector atât în produsul intern brut, cât şi în

forţa de muncă activă în majoritatea economiilor naţionale.

În baza evoluţiei acestor doi indicatori sintetici utilizaţi în mod curent în literatura de

specialitate pentru evidenţierea locuiui sectorului de servicii în cadrul economiilor naţionale, se

poate aprecia că fenomenul expansiunii serviciilor are amploarea unei mutaţii structurale care

caracterizează toate economiile naţionale, intensitatea acestui fenomen prezentând, totodată,

unele variaţii în funcţie de nivelul dezvoltării ţărilor.

În timp ce teoria economică a rezervat de-a lungul timpului un spaţiu modest abordării

serviciilor în contextul economiilor naţionale, se poate aprecia că investigarea serviciilor în

contextul relaţiilor economice internaţionale s-a bucurat de o atenţie şi mai redusă.

Dacă până la începutul anilor '80, interesul acordat schimburilor internaţionale cu servicii

în literatura de specialitate sau în cadrul agendei dezbaterilor din diferitele foruri internaţionale

4

s-a rezumat cel mult la abordarea rolului acestora ca factor de impulsionare a comerţului cu

bunuri materiale şi, respectiv, ca mijloc de realizare de încasări valutare sau la abordarea unor

aspecte specifice legate de anumite segmente de servicii, putem considera că deceniul al nouălea

marchează o schimbare radicală a percepţiei asupra importanţei acestor schimburi, atât pe plan

internaţional, cât şi naţional.

Amplificarea notabilă a cercetărilor în domeniul schimburilor internaţionale cu servicii

trebuie pusă, desigur în legătură cu motivaţiile de natură economică şi politică care au stat la

originea declanşării, la începutul anilor '80, a preocupărilor de reglementare şi de liberalizare în

plan multilateral a acestor schimburi.

Prin urmare, literatura de specialitate care a luat naştere începând din această perioadă în

jurul problematicii comerţului internaţional cu servicii trebuie privită înainte de toate ca o reacţie

în lanţ la încercările de a conferi un suport teoretic preocupărilor concrete de liberalizare în acest

domeniu.

Aparţinând în mod preponderent economiştilor din acele ţările dezvoltate care au avansat

şi susţinut iniţiativele de liberalizare, aceste contribuţii teoretice au ca numitor comun străduinţa

de a demonstra aplicabilitatea în domeniul serviciilor a teoriilor convenţionale din sfera

comerţului cu bunuri materiale - fie a teoriei clasice a avantajelor comparative bazate pe înzestra-

rea cu factori primari de producţie, fie a variantelor mai moderne şi extinse ale acesteia - şi de a

furniza astfel guvernelor ţărilor respective fundamentul teoretic pentru justificarea oportunităţii

şi, respectiv, a necesităţii liberalizării comerţului internaţional cu servicii, demers considerat a fi

în interesul expansiunii viitoare a acestui comerţ şi în beneficiul tuturor participanţilor la acest

comerţ.

Dimensiunile sectorului terţiar în România

Pentru evaluarea dimensiunilor sectorului de servicii, la nivel macroeconomic, sunt

utilizaţi o serie de indicatori care exprimă atât mărimea şi ponderea resurselor atrase în acest

sector, cât şi volumul şi contribuţia efectelor produse de activitatile de servicii la propulsarea

economică şi socială de ansamblu. Prin intermediul unei analize pertinente a dimensiunilor şi

interdependenţelor sectorului de servicii în economia şi societatea româneasca, se poate evalua

stadiul actual al realizărilor acestui sector şi se pot formula strategii eficiente pentru dezvoltarea

lui de perspectivă.

Ţinând cont de contribuţia notabilă a factorului uman la producţia serviciilor, unul dintre

cei mai sugestivi indicatori de evaluare a dimensiunilor sectorului terţiar este reprezentat de

ponderea populaţiei ocupate în acest sector în totalul populaţiei active a României.

5

Datele statistice furnizate de Banca Mondiala relevă, dincolo de ramânerea în urmă a

României în privinţa nivelului de dezvoltare, o creştere a importanţei relative a sectorului de

servicii în context naţional, în perioada 1965 – 1990, concretizată în tendinţa de scădere a

ponderii populaţiei ocupate în sectorul primar în favoarea sectorului secundar şi terţiar. (a se

vedea figura nr. 1)

Figura nr. 1Evoluţia structurii populaţiei ocupate pe sectoare în România, în perioada 1965 – 1990

După anul 1990, transformările structurale din economie au condus la dispariţia multor

locuri de muncă în industrie şi la apariţia altora, prea puţine însă comparativ cu oferta de muncă.

Astfel, între 1990 şi 2003 populaţia activă a României a scăzut cu peste 3 mil. persoane,

adica cu circa 24% (în anul 1990 populaţia activa a României atingea peste 13 mil. persoane, în

timp ce în anul 2003 era de aproximativ 9,9 milioane). Practic, în toate domeniile cu excepţia

agriculturii şi a unora dintre servicii (comerţ, activităţi financiare, bancare şi de asigurări,

învăţământ, asistenţă socială şi administraţie publică) populaţia ocupată a înregistrat scaderi.

Putem constata o creştere a ponderii populaţiei ocupate în sectorul primar (agricultura) –

de la 29,1 % în anul 1990, la 35,6% în 2003 - tendinţa care nu poate fi considerată însă normală

pentru o economie modernă. Putem totuşi justifica acest fenomen prin restructurarea sectorului

industrial şi a modelului economiei centralizate de utilizare a forţei de muncă. (tabelul nr. 1 şi

figura nr. 2).

Întrucât ponderea forţei de muncă ocupată în agricultura este foarte ridicată, nu numai în

raport cu ţările dezvoltate ci şi faţă de celelalte ţări din Europa aflate în tranziţie, putem aprecia

ca această tendinţă anacronică plasează România într-o poziţie unică, reprezentând o exceptie.

Desi în ultimii ani ponderea populaţiei ocupate în agricultură s-a redus (cu 5,3% între

2000-2003), aceasta continua sa fie de peste 7 ori mai mare decât media UE.

6

Tabelul nr. 1 Evoluţia structurii populaţiei ocupate pe sectoare de activitate în România în perioada 1990-2003

Sursa: Calcule ale autorului, pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, Institutul National de Statistica, 1998, p.107; 2003, p.93; 2004, p.787; Raportul National al Dezvoltarii Umane, 1998, p.98

Figura nr. 2Evoluţia structurii populaţiei ocupate pe sectoare de activitate în România, în perioada

1990-2003Dezvoltarea serviciilor în economia naţională poate contribui la realizarea obiectivului de

relansare a procesului de creştere economică. În acest sens, trebuie să menţionăm că „Planul

Naţional de Dezvoltare 2007-2013” al României are în vedere ajustarea şi consolidarea

structurilor economice pentru apropierea de nivelurile de competitivitate din ţările U.E.

Un alt indicator care caracterizeaza dimensiunile sectorului serviciilor la nivel naţional

este reprezentat de contribuţia sectorului terţiar la crearea produsului intern brut - fiind

exprimat prin ponderea serviciilor în PIB.

Evoluţia distribuţiei sectoriale a PIB (respectiv a structurii PIB pe principalele tipuri de

activităşi în România) în perioada 1989 – 2003 relevă de fapt evoluţia economiei românesti,

7

marcatp încp de distorsiunile structurale create de modelul economiei centralizate. (a se vedea

tabelul nr. 2. si figura nr. 3)

Dupa anul 1990, PIB a avut o evoluţie oscilantă, perioadele de creştere neasigurând

recuperarea scăderilor de valoare adaugată din perioadele de declin. În anul 2000 PIB a crescut -

în termeni reali cu 2,1% faţă de 1990 – fiind primul an de creştere economică după o perioada de

trei ani de reducere a activităţii economice .

Tabelul nr.2 Modificări ale structurii PIB pe tipuri de activităţi în România, în perioada 1989 – 2003 (în procente)

Sursa: Anuarul Statistic al României, INS, 1996; Anuarul Statistic al Românie, INS, 2003, p.274; 2004, p. 125.

Deşi putem constata o evoluţie paradoxala a aportului sectorului terţiar la crearea PIB pe

parcursul perioadei de tranziţie, acesta fiind modest în comparaţie cu ţările dezvoltate şi chiar cu

ţările foste socialiste, totuşi trebuie să remarcăm eforturile facute în direcţia ajustarii structurii

macroeconomice dinspre modelul predominant industrial înspre un model în care să prevaleze

activităţile de servicii.

În acest sens, putem menţiona uşoara tendinţă de creştere, deşi oscilantă, înregistrată în

perioada 1989 -1995 - de la 35% la 36%- ţi creţterea substanţială începând cu anul 1996 – de la

36,6 % la 44,9 % în 2003.

Comparativ cu anul 1990, serviciile – atât cele destinate populaţiei, cât şi cele pentru

întreprinderi - au înregistrat un progres notabil în anul 2003, condiţionate direct de

îmbunătăţirea caracterului funcţional al economiei.

Totodată, trebuie să remarcăm şi îmbunătăţirea structurii acestora, prin creşterea mai

susţinută a serviciilor cu potenţial intern de dezvoltare - este vorba, în special, de serviciile

turistice care, împreună cu cele de comerţ au înregistrat o creştere cu circa 6% în crearea PIB. De

8

asemenea, şi serviciile de transport au fost marcate de o îmbunătăţire a contribuţiei lor la

realizarea PIB cu 4,5% în perioada 1990-2003.

Aprecierea dimensiunilor şi rolului serviciilor în economia naţionala pot fi realizate şi

prin analiza următorilor indicatori:

1. numărul agenţilor economico-sociali activi din economia naţională, respectiv numărul

întreprinderilor active pe sectoare şi ramuri;

2. mărimea imobilizarilor corporale din sectorul terţiar, respectiv structura imobilizarilor

corporale pe sectoare ale economiei naţionale;

3. volumul şi structura investiţiilor pe domenii de activitate economică

Analizând distribuţia pe sectoare şi ramuri de activitate a întreprinderilor care activează

în economia naţională, putem constata o pondere ridicată a întreprinderilor de servicii în numarul

total al întreprinderilor active: aprox. 80%.

Trebuie să menţionăm ca marea majoritate a întreprinderilor din România, respectiv

82,74% la nivelul anului 2003, funcţionează în zece sectoare – comerş (cu amanuntul, en gros),

sport şi divertisment, servicii pentru întreprinderi, hoteluri şi restaurante, transport, construcţii,

industrie alimentară, comerţ cu maşini şi combustibili, industria textilă - care pot fi considerate

sectoare cheie ale economiei naţionale, iar aproximativ 50% din totalul întreprinderilor

acţionează în domeniul comerţului.

Ponderea foarte mare a întreprinderilor ce au ca obiect de activitate comerţul şi reparaţiile

poate fi argumentata prin faptul că, desfăşurarea acestor activităţi reclamă un volum mai redus de

investiţii, iar viteza de rotaţie a capitalului este mai mare.

Totodata, putem explica ponderea mare a întreprinderilor în sectorul terţiar comparativ cu

proporţia acestui sector în PIB şi în populaţia activă a României, prin dimensiunea acestor

întreprinderi, în general fiind vorba de întreprinderi mici şi mijlocii.

Tendinţa de creştere a ponderii întreprinderilor mici şi mijlocii în cadrul economiei

naţionale - acestea reprezentând 99,35% în 2000 şi 99,42% în 2003, din totalul întreprinderilor

active - şi în cadrul sectorului serviciilor - ponderea lor evoluând de la 99,41% în 1993, la

99,79% în 1997 si la 99,85% în 2000 şi 99,86% în anul 2003 - poate conferi avantajul unei mai

mari adaptabilitati a acestor întreprinderi la fluctuaţiile pieţei. Totodata, trebuie să menţionăm că,

pe termen lung, ea are efect negativ întrucât conduce la pierderea economiilor de scală, datorită

farâmitarii exagerate a producatorilor.

În particular, în sectorul tertiar, ponderea IMM- urilor din comerţ reprezintă 99,95% din

totalul întreprinderilor sectorului, în 2000 şi 2001 şi 99,94% la nivelul anului 2003.

În mod deosebit, trebuie să menţionăm ponderea micro- întreprinderilor din domeniul

serviciilor, acestea reprezentând 91,54% în 2003 din numarul total al întreprinderilor sectorului.

9

Volumul imobilizarilor corporale implementate în sectorul serviciilor şi structura

imobilizarilor corporale pe principalele sectoare ale economiei naţionale reprezintă indicatori

utili în determinarea dimensiunii resurselor materiale atrase în sectorul terţiar.

În perioada 1992-1997 putem constata o uşoara crestere a ponderii imobilizarilor

corporale din domeniul serviciilor – cu aproximativ 2,6% - reprezentând la acel moment 28,8%

în totalul imobilizarilor existente în economie.

Trebuie să precizăm că, această crestere notabila a ponderii imobilizarilor corporale din

sectorul serviciilor înregistrată în ultimii ani, se datoreaza în special aportului imobilizarilor

corporale din administraţia publică – de la 11,1% în anul 1999, la 60,5% în 2000, atingând

nivelul de 82,9% în anul 2003.

Dimensiunile sectorului terţiar în raport cu celelalte sectoare ale economiei naţionale pot

fi exprimate şi prin indicatorul marimea investiţiilor şi distribuţia lor pe domenii de activitate,

care exprimă de fapt, eforturile realizate pentru crearea de noi mijloace fixe, pentru dezvoltarea

şi modernizarea celor existente în acest sector.

Analizând evolutia structurii investiţiilor pe sectoare de activitate în România, în perioada

1992-2003, vom constata urmatoarele aspecte:

- o reducere drastică a investiţiilor din sectorul primar, ca urmare a penuriei resurselor

financiare ale ţăranilor pentru achiziţionarea de mijloace de producţie moderne, de menţionat

fiind subvenţionarea într-o măsură din ce în ce mai mica a agriculturii de către stat (ponderea cea

mai mare a suprafeţei agricole apartinând sectorului privat – 96,3% în 2001130); - evoluţiile

variabile ale investiţiilor în sectorul secundar (industrie şi construcţtii) denota inexistenta unei

strategii coerente privind dezvoltarea şi modernizarea a cestui sector de activitate;

- în această perioadă, ramurile de servicii au înregistrat creşteri notabile ale investiţiilor,

cu excepţia serviciilor de transport şi depozitare, unde investiţiile s-au diminuat cu aproape 70%

faţă de nivelul anului 1990. Ponderea investiţiilor în sectorul terţiar reprezenta la nivelul anului

2003 aproape jumatate – 46,9% - din totalul investiţiilor realizate în economie.

În încercarea mea de a prezenta şi analiza dimensiunile sectorului terţiar în România,

utilizând evidentele statistice existente la ora actuala, am urmărit sa creez un tablou de ansamblu

privind locul serviciilor în economia nationala. Totusi, trebuie să mentionz calitatea precara a

datelor statistice existente cu privire la dimensiunile serviciilor – atât în context naţional cât şi

internaţional – fapt care are o importanţă covârşitoare în investigarea rolului serviciilor.

Sunt de parere că, actualul cadru existent privind cercetarea serviciilor se dovedeşte a fi

mult prea limitat pentru un domeniu atât de complex şi dinamic, de aceea, sunt necesare noi

instrumente, noi metode de culegere şi analiza a datelor statistice pentru a întelege noile realităţi

privind serviciile în întreaga lor complexitate. Unii autori consideră că, obţinerea unei imagini

10

mai complete şi reale a dimensiunilor şi locului serviciilor în economia româneasca, comparativ

cu tendinţele înregistrate la nivel internaţional în domeniul sectorului terţiar, presupune

completarea indicatorilor prezentaţi cu o analiza a unor indicatori specifici diverselor ramuri ale

serviciilor, precum şi cercetarea aspectelor calitative ale activităţii desfaşurate.

11

Bibliografie

1. Agnes Ghibuţiu, „ Serviciile şi dezvoltarea. De la prejudecăţi la noi orizonturi”, Ed. Expert, Buc. 2000

2. Valentin Hapenciuc, „Economia serviciilor - curs”

12