137

Munţii Codru-Moma au o suprafaţă de cca. 1.200 km2 şi sunt situaţi în partea vestică a Munţilor Apuseni având forma unei digitaţii ori-entate SE-NW, delimitată la NE de bazinul neogen al Crişului Negru (al Beiuşului), iar la SW de cel al Crişului Alb (al Zarandului). Ei sunt constituiţi din două zone bine individualizate morfologic, Munţii Codru la nord şi Munţii Moma la sud, separate de valea Moneasa şi afluentul acesteia Boroaia în ju-mătatea vestică şi de valea Iugii şi pârâul Briheni în continuare spre est.

Terenurile carbonatice din Munţii Codru-Moma ocupă o suprafaţă de 169 km2, repartizată astfel (fig. 4.1):- zona Dumbrăviţa de Codru-Moneasa-Dezna

(66 km2):- zona Clăptescu (13 km2)- platoul Vaşcău (90 km2).

4.1. ISTORICUL CERCETĂRILOR HIDROGEOLOGICE

Primele referiri geografice şi hidrografice refe-ritoare la Munţii Codru Moma sunt făcute de A. SCHMIDL în cartea sa „Das Bihar Gebirge an der Grenze von Ungarn und Siebenburgen”, publica-tă la Viena în anul 1863. Autorul face o descriere detaliată a morfologiei platoului Vaşcău, referiri la izbucul intermitent de la Călugări şi la apele terma-le de la Moneasa.

Primele date hidrogeologice privitoare la masi-vul Codru-Moma fac referire la izvoarele termale de la Moneasa şi aparţin lui E. KERY, care în 1866 publică descrierea acestora însoţită de analizele chi-mice executate în acelaşi an de K. NENDWITCH.

În Platoul Vaşcău s-a efectuat probabil prima marcare cu trasori din Romania. În anul 1901 ge-

ologul român S. MIHUŢIA prin marcarea cu praf de cărbune a apei p. Ţarina demonstrează cone-xiunea hidrologică dintre peştera Câmpeneasca şi izbucul Boiu de la Vaşcău (S. MIHUŢIA,1904). Trasorul a parcurs distanţa de cca 1 km în 3-4 ore.

În anul 1941, I. MAXIM, în lucrarea „Izbucuri-izvoare intermitent de la noi”, face referiri la izbu-cul de la Mănăstirea Călugări şi prezintă un model de explicare a funcţionării izbucului intermitent.

Începând cu anul 1970, în cadrul programului derulat de S. C. Prospecţiuni S. A., I. ORĂŞEANU întreprinde cercetări hidrogeologice detaliate în toate arealele carstice din Munţii Codru Moma şi, singur sau în colaborare cu grupul de cerce-tători din cadrul Institutului de fizică şi inginerie nucleară, condus de către E. GAŞPAR, efectu-ează o serie de marcări cu trasori care stabilesc

4 MUNŢII CODRU MOMA

Foto 4.1. Peştera Câmpeneasca. Acuarelă din cartea lui A. SCHMIDL, „Das Bihar Gebirge an der Grenze von Ungarn und Siebenburgen”, publicată la Viena în anul 1863.

138

cadrul general al scurgerii carstice subterane din acestea. E. ANGHEL (1974), GH. PONTA şi N. TERTELEAC (1977-1978) participă la efec-tuarea cercetărilor hidrogeologice. În anul 1973 I. ORĂŞEANU întocmeşte harta hidrogeologică a zonei Tinoasa-Moneasa-Slatina de Criş, scara 1:10.000, iar în anul 1978 harta hidrogeologică a Platoului Vaşcău la scara 1:25.000.

JANETA MERŢ MATYASI publică în anul 1979 un articol referitor la hidrochimia apelor sub-terane din platoul Dumbrăviţa de Codru.

În anii 1985 şi 1987, I. ORĂŞEANU publi-că două lucrări privind hidrogeologia Platoului Vaşcău (harta platoului scara 1:36.000) şi a zonei Moneasa, iar în anul 2000 publică, împreună cu J. MATHER un articol despre geneza apelor termale de la Moneasa şi Vaşcău.

În anul 1986, Institutul de geologie şi ge-ofizică tipăreşte harta hidrogeologică Vaşcău, scara 1:50.000, redactată de GH. PONTA, M. BLEAHU, ŞTEFANA PANIN şi I. ORĂŞEANU, hidrogeologia terenurilor carstice fiind preluată după rapoartele hidrogeologice întocmite de că-tre I. ORĂŞEANU ŞI NICOLLE ORĂŞEANU (1973-1977 şi 1978).

Cadrul geomorfologic al platoului Vaşcău a făcut obiectul cercetărilor efectuate de I. O. BERINDEI et.al. (1978), M. BLEAHU (1978) şi P. COCEAN şi T. RUSU (1984), iar P. BRIJAN (1986), M. BLEAHU et.al. (1976), L. GROH et.al. (1976, 1978), G. HALASI (1979, 1984), C. GOPFRICH (1986), S. MATYASI şi L. MATYASI (1987) pre-zintă rezultatele cercetărilor speologice efectuate în carstul Munţilor Codru-Moma. O privire sinte-tică asupra endocarstului din zona Moneasa este prezentată de G. HALASI în anul 1978.

4.2. CARACTERIzAREA GEOLOGICĂ ŞI STRUCTURALĂ A MUNŢILOR CODRU MOMADomeniul de Codru în care au fost sedimenta-

te formaţiunile care au participat ulterior la con-stituirea Pânzelor de Codru are în bază un funda-ment cristalin, peste care repauzează o cuvertură sedimentară, constituită dintr-o stivă puternică de depozite de molasă permo-werfeniene, urmată de o alta predominant carbonatică, care se întinde în timp până în jurasicul inferior. După o perioadă de exondare în timpul jurasicului mediu dome-niul de Codru a fost din nou submers în intervalul tithonic-neocomian, pentru ca apoi să fie definitiv

exondat şi antrenat în mişcările tectogenetice me-zocretacice (chimerice) şi intracretacic superioare (pregosau sau mediteraniene) care au dus la pune-rea în loc a pânzelor.

În Munţii Codru Moma aflorează depozite se-dimentare aparţinând pânzelor de Finiş, Moma, Vaşcău şi Coleşti, constituţia lor litologică fi-ind redată în tabelul nr. 1.2. Hărţile geologice ale României, scara 1:50.000, Dumbrăviţa de Codru (M. BLEAHU et al., 1984), Petru Groza (M. BLEAHU et al., 1981) şi Vaşcău (M. BLEAHU et al., 1979) au fost utilizate ca bază geologică pentru întocmirea hărţilor hidrogeologice (fig. 4.1 şi 4.17).

Între râul Crişu Negru la nord şi localitatea Moneasa la sud, depozitele carbonatice triasice formează o bandă continuă, înglobată în structura geologică generală monoclinală, cu căderi spre est a părţii centrale a Munţilor Codru. Această ban-dă principală, constituită din calcare şi dolomite, cu o lăţime medie în afloriment de 2-3 km, este urmată la est de o a 2-a, discontinuă, cu o lăţime medie de numai 50-100 m, formată din calcare ju-rasic inferioare. Depozitele groase, predominant argilo-grezoase, noriene şi rhaetiene, care separă cele două benzi sunt practic impermeabile, izolând acumulările acvifere localizate în benzile carbonati-ce. Acumulările acvifere din banda principală au în bază gresii cuarţitice werfeniene, iar cele din banda secundară au în acoperiş depozite de tip fliş, titho-nic-neocomiene.

Formaţiunile paleozoice şi mezozoice ale Munţilor Codru-Moma se afundă spre est şi vest sub formaţiunile neogene ale bazinelor Beiuşului şi Zarandului, constituite în imediata apropiere a masivului muntos din argile nisipoase, nisipuri, gresii calcaroase, calcare (sarmaţian) şi din argile marnoase, argile siltitice, nisipuri şi pietrişuri (mal-vensian).

În Munţii Moma aflorează formaţiuni vulca-nogene, reprezetate prin piroclastite andezitice de vârstă sarmaţian-panoniană, produse ale vulcanis-mului terţiar din acest areal.

Depozitele cuaternare sunt reprezentate prin aluviunile vechi şi recente ale râului Crişu Negru, prin şesurile aluvionare care se întind în lungul principalelor cursuri de apă din zonele montane, prin conurile de dejecţie de la baza torenţilor, prin depozite deluviale vechi şi actuale şi prin grohoti-şuri de pantă.

Depozitele acoperitoare ale depresiunilor carstice din Munţii Codru (Brătcoaia şi Tinoasa-

140

Izoi) şi din platoul Vaşcău (Pociovelişte, Ponoraş, Arânda etc.), sunt constituite din argile reziduale cu blocuri de calcare, dolomite şi gresii cuarţitice.

Pe versantul estic al culmii Bălăteasa-Izoi, între vârful Pleşu şi obârşia pârâului Pietros, pe o lungi-me de peste 8 km, se dezvoltă grohotişuri şi pietri-şuri rulate, alcătuite din blocuri de gresii cuarţitice werfeniene, rezultate în urma geliflacţiei intense din perioadele glaciaire, asemănătoare pietrişurilor de Oarzăna din munţii Pădurea Craiului.

În partea vestică a platoului Vaşcău, pe calca-rele şi dolomitele triasice apar acumulări de argile de tip terra rossa, cu concreţiuni fero-manganoase care au constituit obiectivul unor lucrări vechi de exploatare, minereul fiind topit la cuptoarele de pe valea Zugăului şi de la Moneasa. În perioada 1980-1990, IPEG Deva a executat lucrări de ex-plorare pentru minereu de fier şi mangan în zona Grajduri, construind şi o staţie de sortare a aces-tuia. Conţinutul acestor acumulări este de până la 25% fier şi 9% mangan.

4.3. MUNŢII CODRU4.3.1. Orohidrografia Munţilor Codru

Morfologia Munţilor Codru reflectă îndea-proape structura şi constituţia lor geologică. Ea se caracterizează prin prezenţa a trei culmi muntoase principale, orientate aproximativ nord-sud şi mo-delate în roci dure permiene, culmi ce încadrează două zone depresionare, constituite din roci mai puţin competente, în care şi-au săpat cursurile superioare cele mai lungi pârâuri ale masivului, Finişul şi Tărcăiţa.

Culmea cea mai vestică, denumită şi Creasta Mare a Munţilor Codru, se dezvoltă între vârfurile Bălăteasa şi Izoi. Ea are o lungime de cca 12 km şi o altitudine maximă de 1.111,9 m în vârful Pleşu.

Această creastă domină la est bazinul Zarandului, formând un zid continuu ce se înalţă cu aproape 1.000 m deasupra acestuia.

Spre est Creasta Mare este la fel de bine relie-fată în morfologia terenului prin căderile de peste 400 m pe care le suferă relieful până în bazinul superior al pârâului Finiş, sau în depresiunile car-stice Brătcoaia şi Izoi-Tinoasa. Acestea din urmă, sunt depresiuni carstice tipice de contact litologic, rezultate în urma subteranizării la intrarea pe tere-nurile carbonatice a apelor cursurilor superficiale provenite de pe versantul estic al Crestei Mari. Ele reprezintă zone endoreice plate, înierbate în mare parte, cu suprafeţe de 3,8 şi respectiv 4,1 km2, pu-ternic aluvionate cu blocuri de gresii cuarţitice şi presărate cu lacuri temporare.

Spre nord, Creasta Mare se risipeşte într-o serie de creste secundare ce coboară lin spre ba-zinul Beiuşului, separate de văi adânci, afluenţi ai Crişului Negru; Şoimul, Zărzagul, Fieghiul, Hăigaşul, Armanul (Ormanul) şi Valea Mare (a Şuncuiuşului), denumită de localnici şi va-lea Moşcorului. Aici este situat platoul carstic Dumbrăviţa de Codru, bine cunoscut prin câm-purile sale de doline, de dimensiuni foarte mari. El este lipsit în totalitate de cursuri superficiale şi formează o zonă endoreică, cu o suprafaţă de 5,5 km2. Deşi dezvoltarea exocarstului este deosebit de avansată, sugerând prezenţa în adâncime a unei puternice reţele de goluri carstice, numărul cavită-ţilor cunoscute este modest, dintre aceste detaşân-du-se peştera din valea Luncii, (fig. 4.1, nr. 7), cu o lungime de 221 m (S. MATYASI, 1977).

Pârâul Finiş este cursul de apă cel mai impor-tant din masiv. El îşi adună apele în cea mai mare parte de pe versantul răsăritean al Crestei Mari şi formează în cursul superior un uluc, orientat sud-

Foto 4.2. şi 4.3. Cu locomotiva pe valea Finişului în anul 1978.

141

nord, modelat în dolomite şi calcare triasice şi de-pozite predominant flişoide neojurasice. Afluenţii săi principali din această zonă sunt Bălăteasa, Izbucul şi Valea Ursului. Pe valea p. Finiş şi a aflu-enţilor lui principali la începutul anilor 1900 a fost construită o reţea cu linie îngustă CFF, acum dis-trusă în totalitate (foto. 4.2 şi 4.3).

Valea Bălăteasa îşi colectează apele de sub creasta vf. Bălăteasa-vf. Bisericii, acestea formând o serie de pârâuri cu energie de relief deosebit de mare şi caracter temporar al scurgerii în sectoare-le aval, ca urmare a infiltrării apelor în substratul carbonatic.

De la Huta în aval, valea Bălăteasa formează o zonă depresionară, largă de cca 100-200 m, puter-nic aluvionată, ce se dezvoltă pe o lungime de cca 2,3 km. În partea din amonte a zonei, din depozi-tele aluvionare, apare un izvor carstic utilizat până in anii 1990 pentru alimentarea unei păstrăvării, izvorul fiind captat chiar în centrul unui bazin. Jumătatea din aval a depresiunii, denumită Sişiju, se evidenţiază prin cursul puternic meandrat al pârâului Bălăteasa care străbate o zonă întinsă de păşune. Depresiunea se termină în aval de izbucul Feredeu (fig. 4.1, nr. 13), loc de unde valea redevi-ne îngustă şi cu un curs viguros ca urmare a apor-tului puternic de ape adus de izbucul amintit.

Valea Izbucului îşi are la obârşie izbucul Finişului, sursa cea mai mare a Munţilor Codru. Aceasta apare dintr-o aglomerare de blocuri de calcare şi dolomite, situate la est de creasta vf. Pleşu-vf. Bălăteasa. Valea este îngustă şi înainte de confluenţa cu pârâul Şuşii primeşte de pe partea stângă apa cursului subteran ce apare din peşte-ra Vidrei. Apa izbucului Finiş este captată parţi-

al pentru alimentarea cu apă potabilă a comunei Finiş şi susţine o mică păstrăvărie situată la cca 1 km amonte de confluenţa cu pârâul Ursului.

Pârâul Ursului are o vale cu caracter longitu-dinal care se întinde spre sud până la depresiunea Brătcoaia. Debitul lui este însă redus ca urmare a numeroaselor captări carstice ce afectează toţi afluenţii săi de pe partea stângă. În amonte de pâ-râul Pojaru, valea Ursului are caracter temporar.

În bazinul superior al pârâului Finiş relieful carstic este destul de slab evidenţiat, el fiind repre-zentat doar prin câteva peşteri mici reperate în ba-zinele pârâurilor Bujorul şi Iapa (L. MATYASI, S. MATYASI, 1987) şi prin ponoarele cu treaptă an-titetică incipientă din Valea Seacă şi pârâul Cioarei.

Suprafaţa depresiunii Brătcoaia este puternic marcată de prezenţa câmpurilor de marghile (muş-uroaie înierbate), microrelief periglaciar rezultat în urma alternării perioadelor de îngheţ-dezgheţ care provoacă o deplasare verticală diferenţiată a particulelor de rocă, formând muşurioie şi şanţuri.

Cea de a 2-a creastă principală a Munţilor Codru se dezvoltă între vârfurile Roşia (811,5 m) şi Cuca (800,3 m) şi separă bazinele hidrografice ale pârâurilor Finiş şi Tărcăiţa. Creasta se dezvoltă mult spre nord-est, în afara zonelor carstice, unde atinge cota maximă în vf. Văratecul (850 m).

Valea Tărcăiţa izvorăşte de sub vârful Trei Holumburi (930,6 m), zonă de cumpănă a bazi-nelor hidrografice ale pârâurilor Tărcăiţa, Crişu Văratec şi Megheş, afluent al p. Moneasa. Valea are în zona studiată un caracter predominant lon-gitudinal, cu versanţii abrupţi şi numeroşi afluenţi, majoritatea pe partea stângă (Valea Seacă, valea Şeasa, Valea cea Mică). Versantul drept al văii

Nr Denumirea 1986 1987 Mediacrt sursei X XI XII I II III IV V VI VII VIII IX anuală

Munţii Codru1 Izbucul din Valea Morii-Borz 34 31 52 176 150 93 193 144 196 54 47 35 100

2 Izbucul Finişului 55 77 108 400 51 450 600 405 485 230 62 42 2893 p. Băilor, Moneasa 85 91 101 237 345 284 591 298 333 156 87 82 389

Platoul Vaşcău1 Izbucul Răşchirata 8 4 11 84 54 64 104 62 73 23 17 14 402 Izbucul din Valea Seacă 29 25 36 116 98 93 126 109 125 63 55 47 773 Izbucul Şopoteasa 53 53 100 301 300 231 369 331 337 108 79 39 1204 Izbucul de la Coleşti 3 2 11 80 62 39 95 54 98 13 10 6 395 Izbucul Boiu 103 79 229 1116 928 667 1238 888 1259 244 196 114 5886 Izbucul de la pastrăvăria Crisciorel 15 10 46 237 207 148 273 200 278 49 37 18 1267 Izbucul Pepineaua 24 21 42 108 98 82 113 96 114 44 38 26 67

Tabelul 4.1. Debitele medii lunare şi anuale (l/s) ale izvoarelor principale din Munţii Codru Moma măsurate în anul hidrologic X.1986-IX.1987.

142

Tărcăiţa este format de partea vestică a celei de a 3-a culmi principale a Munţilor Codru, dominată de vf. Dievei.

La est de vf. Dievei se dezvoltă o altă zonă car-stică a Munţilor Codru, cunoscută sub denumirea de zona Clăptescu, după numele vârfului cu ace-laşi nume (818,4 m), care o domină atât ca înălţi-me cât şi prin poziţia lui centrală. Legătura dintre vârfurile Dievei (1044,0 m) şi Clăptescu este con-stituită dintr-o salbă de mici depresiuni de captare carstică, înşirate pe direcţia nord-sud şi generate de apele de şiroire provenite de pe versantul răsă-ritean al vârfului Dievei.

Partea sudică a Munţilor Codru este drenată de pârâul Moneasa, afluent al pârâului Dezna, tribu-tar al râului Crişu Alb. El are o vale impusă tec-tonic ce urmăreşte îndeaproape direcţia planului de şariaj al Pânzei de Moma peste Pânza de Finiş. În zona carstică pârâul are o alimentare asimetri-că, cu afluenţi numai pe partea dreaptă, mode-laţi în principal în depozite carstificabile (Scăriţa, Megheş, Băilor, Pietros). Pârâul Băilor îşi are sursa principală în peştera resurgentă Grota Ursului.

Endocarstul zonei Moneasa este reprezentat prin câteva peşteri şi avene, dintre care amintim: Peştera cu Apă de la Moară cu o lungime a ga-leriilor de 2.012 m (G. HALASI, 1978), peşte-ra Grota Ursului, 250 m (G. HALASI, 1984, G.

HALASI, G. HALASI, G. BIRTALAN, 1985, C. GOPFRICH, 1986) şi avenul din valea Teia cu o lungime a galeriilor de 1.337,5 m lungime şi o de-nivelare de -90 m (C. GOPFRICH, 1986).

4.3.2. Hidrogeologia zonelor carstice din Munţii CodruAcumulările acvifere din depozitele carbo-

natice din Munţii Codru Moma se descarcă prin izvoare cu debite relativ importante. În anul hi-drogeologic X. 1986-IX.1987, în cadrul progra-mului de evaluare a potenţialului de ape subterane din Munţii Codru Moma, desfăşurat de către S.C. Prospecţiuni S.A., a fost construită şi exploatată o reţea de observaţii şi măsurători hidrometrice care a furnizat date privind regimul debitelor prin-cipalelor surse carstice din masivul Codru Moma (tabelul 4.1). În tabelul 4.2 se prezintă parametrii hidrodinamici ai principalelor surse alături de sin-teza marcărilor cu trasori, în tabelul 4.3 sunt redaţi parametrii hidrodinamici ai sistemelor carstice re-zultaţi în urma prelucrării curbelor de recesiune a debitelor şi a analizei spectrale şi corelatorii a seriilor temporale de debite. În tabelul 4.4 sunt prezentate rezultatele marcărilor cu trasori efec-tuate în Munţii Codru. Datele înserate în aceste tabele vor fi comentate la prezentarea sistemelor carstice.

Nr. crt.

Sursa Qmediu

Qmin

Qmax

nv Bf Cv Teste cu trasori

m3/sec V, m/h L, kmMunţii Codru

1 Izbucul din Valea Morii, Borz 0,101 0,030 0,350 11,7 0,31 45,4-53,7 2,95-4,32 Izbucul Finişului 0,289 0,025 2,300 92,0 0,15 10,8-25,0 0,8-4,053 Izbucul Feredeu (3) 0,055 0,045 0,070 1,55 0,88 0,05 27,6-103,0 2,9-6,04 p. Băilor, s. h. Grota Ursului (1) 0,058 0,017 0,657 38,6 0,40 0,64 120-368 1,84-5,85 p. Băilor, s. h. Ciuperca (1) 0,141 0,054 0,900 16,7 0,436 p. Băilor, s. h. pod Uzina de apă (1) 0,040 0,006 0,640 106,7 0,177 p. Băilor, s. h. Ciuperca (2) 0,198 0,050 5,520 110,4 0,37

Platoul Vaşcău1 Izbucul Boiu 0,587 0,070 5,400 77,14 0,14 0,88 5-500 1,7-8,62 Izbucul Şopoteasa 0,214 0,011 1,314 119,4 0,20 0,74 29,4 4,183 Izb. de la Pescăria Crisciorel 0,126 0,007 0,350 50,0 0,084 Izbucul Pepineaua 0,048 0,020 0,335 16,7 0,44 0,55 20 0,6255 Izbucul Coleşti 0,034 0,002 0,420 210,0 0,06 0,976 Răşchirata 0,040 0,015 0,110 22,0 0,13 0,767 Valea Seacă 0,077 0,023 0,250 10,9 0,32 0,51 96,3-130 0,65-1,05

Alte perioade: (1)-perioada X. 1997-IX. 1998, (2)- perioada 1976-1997, (3)-perioada V. 2004-XII 2007.Tabelul 4.2. Parametrii hidrodinamici ai izvoarelor carstice pentru perioada X. 1986-IX.1987 şi datele sintetice ale marcărilor cu trasori.

143

4.3.2.1. Zona carstică Dumbrăviţa de CodruZona carstică Dumbrăviţa de Codru este situ-

ată la sud de râul Crişu Negru şi are o forma tri-unghiulară limitată la est de p. Ormanul (Armanu) şi la vest de p. Feghiu (fig. 4.2). Ea se dezvoltă sub forma unei suprafeţe de nivelare situată la altitudi-nea de 350-400 m, suspendată cu 100-200 m faţă de talvegurile văilor limitrofe şi este disecată de

văi cu versanţi abrupţi orientate sud-nord (Tocii, Hăigaşu, Cereşor). Valea Hăigaşului taie suprafa-ţa de nivelare în două părţi inegale, platoul car-stic Dumbrăviţa de Codru la vest şi zona Păcău la est. Geneza platoului carstic este legată de for-marea suprafeţei de nivelare piemontană din Ţara Beiuşului (I. BERINDEI et al., 1977).

Nr. m

arca

re

Nr. d

rena

j

Insurgenţa (în parateze figura şi numărul)

H. m

ResurgenţaH,m

L,m

DH,m

TrasorT,

oreV,

m/hData Autorii marcării

11

Ponorul Izoi (4.8; 6) 680Izbucul Grota Ursului 320 2110 360

HTO6 355,0

1970 I. Orăşeanu et al. 2 Izvorul hipotermal „a” 295 2180 385 6 363,0

2 3 Ponorul din Secărişte (4.8; 7) 685 Izbucul Grota Ursului 320 1840 365 HTO 5 368,0 1970 I. Orăşeanu et al.3 4 Avenul Teia (4.8; 16) 400 Izvorul Piatra cu Lapte 310 650 90 I 25 41,0 1972 Tănăsescu et al.4 5 Ponorul Tinoasa (4,8; 3) 657 Izvorul Răchitarul 525 1075 132 F 43 22,0 1973 I. Orăşeanu5 6 Pierderea p. Hăiuga Veche (4.8; 4) 669 Izv. din p. Megheşul Sec 440 1200 229 I 1 1200 1974 I. Orăşeanu et al.6 7 Ponorul Tăul Bivolilor (4.8; 18) 294 Peştera cu Apă de la Moară 250 630 44 F 8 80,0 1974 I. Orăşeanu

78

Ponorul Dosul Varului (4.6; 14) 720Izbucul Feredeu 415 6000 305

I58 103,0

1977I. Orăşeanu et al.

9 Izbucul Grota Ursului 320 5800 400 48 120,0

810

Ponorul Călcăturii (4.6; 13) 630Izbucul Finişului 490 2100 140

F87 25,0

1977 I. Orăşeanu11 Izbucul Feredeu 415 4250 215 150 28,0

9

12

Ponorul Dosul Varului (4.6; 14) 720

Izbucul Finişului 490 2100 230

In

168 12,5

1986I. Orăşeanu,

E. Gaspar

13 Izbucul Feredeu 415 6000 305 96 62,514 Izv. termal nr. 1, Moneasa 294 5900 426 600 9,815 Izv. termal nr. 4, Moneasa 297 6250 424 480 13,016 Izv. termal nr. 2, Moneasa 303 6150 427 460 13,4

10 17 Pierderea Pârâului dintre Pietre (4.8; 12)

560 Izvorul Piatra cu Lapte 310 2680 350 R 70 38,31987 I. Orăşeanu

11 18 Pierderea p. Scăriţa (4.8,14) 540 Izvorul Piatra cu Lapte 310 1700 230 F 48 35,4 1987 I. Orăşeanu12 19 Pierderea p. Blidăriţa (4.8,13) 630 Izvorul Piatra cu Lapte 310 3100 320 In 72 43,0 1987 I. Orăşeanu, E. Gaspar

1320

Prd. p. Ursului, av. p. Grohot (4.6; 12) 540Izbucul Finişului 490 800 50

F60 13,5

2004 I. Orăşeanu21 Izbucul Feredeu 415 2900 105 144 27.6

14 22 Pierderea din p. Sterp (4.6) 540 Izvorul Vidrei 470 800 70 R 86 10 2004 I. Orăşeanu15 23 Pierderea p. Osoaie (4.2; 5) 420 Izvorul Morii de la Borz 211 2950 209 R 65 45,4 2004 I. Orăşeanu16 24 Pierderea p. Valea Seacă (4.2; 19) 452 Izvorul Morii de la Borz 211 4300 241 F 80 53,7 2004 I. Orăşeanu17 25 Ponorul Văii Seci (4.6; 6) 450 Izbucul Feredeu 415 770 35 F 30 25,7 2005 I. Orăşeanu18 26 Ponorul din p. Şuşii (4.6; 8) 580 Izvorul Vidrei 470 1000 110 F 35 28,6 2006 I. Orăşeanu

Nr. crt.

Sistemul carstic PerioadaAnaliza curbelor de recesiune

i k

Analiza spectrală şi corelativăa V dyn V anual ME

TFRT

(zi-1) (106 m3) (106 m3) (zile) (zile)1 Grota Ursului X.1997-IX.1998 0,0090 0,41 0,50 0,610 0,082 18 0,192 6,92 Boiu X.1986-IX.1987 0,0120 1,66 18,51 0,430 0,089 16 0,100 193 Şopoteasa " 0,0050 0,40 6,74 0,520 0,060 55 0,084 364 Răşchirata X.1997-IX.1998 0,0045 1,01 1,60 0,380 0,230 51 0,080 615 Valea Seacă " 0,0034 1,51 1,58 0,240 0,350 60 0,100 62

Tabelul 4.3. Parametrii hidrodinamici ai sistemelor carstice.

H-altitudinea; L-distanţa orizontală între ponor şi izvor; ΔH-diferenţa de nivel între ponor şi izvor; T-timpul primei sosiri a trasorului; V-viteza aparentă. Trasori: F=Fluoresceină, R=Rodamină, I=I-131, In= In-EDTANotă: Următoarele marcări au fost efectuate de autor în colaborare cu: nr. 1 şi 2 cu E. Gaşpar, M. Midoiu, T. Tănase şi D. Slavoacă; nr. 5 cu E. Gaşpar, M. Midoiu şi T. Tănase; nr. 7 cu E. Gaşpar, V. Stanca şi T. Tănase.Tabelul 4.4. Rezultatele marcărilor cu trasori efectuate în Munţii Codru.

144

Platoul este modelat în depozite carbonatice atribuite Unităţii chimerice de Dumbrăviţa (M. BLEAHU et al., 1984), parte a Pânzei de Finiş-Gârda definită anterior. Succesiunea litologică are în bază gresii cuarţitice (w1) şi şisturi argiloase, gresii cuarţitice şi dolomite şistoase (w2), urmate de dolomite negre (andi), calcare negre cu silici-fieri, dolomite stratificate (Formaţiunea de Roşia, an-cr), dolomite albe (nods), dolomite brecioase albe-roz şi calcare albe (Formaţiunea de Tisa, not) şi argile cu gresii roşii şi verzi (Formaţiunea de Keuper, rh) la partea superioară.

Apele cursurilor superficiale formate pe terenu-rile necarstice de pe rama vestică a platoului carstic, în general cu debite modeste, se infiltrează difuz la intrarea pe substratul carbonatic (p. Osoaie, fig. 4.2, nr. 5, p. Valea Seacă, nr. 19 şi 21 etc.), platoul fiind lipsit total de o scurgere superficială.

Apele subterane din terenurile carstice dezvol-tate între v. Hăigaşului şi v. Feghiu se descarcă în principal prin Izvorul Morii de la Borz (fig. 4.2, nr. 11). Sistemul carstic al izvorului se suprapune în mare parte acestei zone carstice şi este alimentat în proporţie de 95% din precipitaţiile care cad pe suprafaţa de aflorare a calcarelor şi dolomitelor, ponderea bazinelor versante impermeabile fiind de numai 5%.

În anul 2004 au fost efectuate două marcări cu rodamină şi fluoresceină în pierderea p. Osoaie (fig. 4.2, nr. 5) şi în pierderea p. Valea Seacă, ValeaSeacă, (fig. 4.2, 19), trasorii ajungând în Izvorul Morii de la Borz cu o viteză medie de cca 50 m/oră. În prima marcare drenarea apelor infil-trate se face pe sub gresiile cuarţitice werfeniene ale petecului de acoperire din vf. Pinilor (tabelul 4.4).

Fig. 4.2. Harta hidrogeologică a zonei Dumbrăviţa de Codru (Geologia după M. BLEAHU et al., 1984). Denumirea punctelor numerotate (în parateze altitudinea în metri): 1 - Fântâna lui Jurcoi (305), 2 - Izvorul Găneştilor (325), 3 - Fântâna Zdravei (425), 4 - Avenul (370) şi fântâna (375) Talpii, 5 - Pierderea p. Osoaie (420), 6 - Izvorul Văsălii (260), 7 - Trei Izvoare (290), 8 - Fântâna Josana (310), 9 - Izvorul de la Covăcie (156), 10 - Izvorul de sub podul CFR (150), 11 - Izvorul Morii (211), 12 - Izvorul de Sus de pe v. Morii (275), 13 - Fântâna din Hârtop (350), 14 - Tăul Temeteaua (351), 15 - Groapa Runcului (413), 16 - Izvorul de sub Dâmb (247), 17 - Peştera de sub vf. Ţiclu (620), 18 - Izvorul (402) şi peştera din Valea Luncii, 19 - Izvoarele (430, 435) şi pierderea din Valea Seacă, 20 - Avenul din Dosu Mărianului (470), 21 - Pierdere Între Văii (452), 22 - Avenul Noghioru Mare (380), 23 - Avenul din Crupiştea Mică (420), 24 - Izvorul Sf. Gheorghe (220), 25 - Izbucul Ormanului (475), 26 - Pierderea p. Ormanului (aval 550), 27 - Izvorul din v. Moşcorului (508), 28 - Izvorul de la cabana Moşcoru (496).

145

Izvorul Morii este situat în perimetrul localită-ţii Borz, în fundul unei văi de recul cu caracter to-renţial, la o cotă absolută de 211 m şi la 61 m dea-supra nivelului de bază reprezentat de râul Crişu Negru. În anul hidrologic X.1986-IX.1987 izbu-cul a avut un debit mediu de 101 l/s şi un indice de variabilitate relativ mic 11,7 (tab. 4. 1). Valorile extreme măsurate în perioada de observaţii au fost de 30 l/s şi respectiv 350 l/s, iar temperatura medie de 9°C. Valoarea redusă a coeficientului de secare (0,0065) indică prezenţa unor acumulări ac-vifere importante, localizate preferenţial în fisurile şi jointurile de stratificaţie ale dolomitelor anisie-ne şi ale calcarelor anisian-carniene. În perioadele ploioase apa izvorului se tulbură puternic.

Apa Izvorului Morii este de tip Ca-Mg-HCO3, cu mineralizaţie mare (616 mg/l, fig. 4.3). Depozitele groase de tuf calcaros din zona sursei indică caracterul suprasaturat în carbonaţi al apei.

La o diferenţă de nivel de 65 m deasupra Izvorului Morii este situat Izvorul de Sus de pe v. Morii (fig. 4.2, nr. 12). Prezenţa lui este legată de intercalaţiile argiloase impermeabile din calca-rele de Roşia care favorizează formarea de sisteme carstice locale.

În perimetrul localităţii Borz mai semnalăm prezenţa izvorului de la Covaci (fig. 4.2, nr. 9) şi a izvorului de sub podul CFR (fig. 4.2, nr. 10), iz-

voare cu debite de cca 1 l/s şi temperaturi uşor mai ridicate (13,5, respectiv 13,0°C) datorate unei circulaţii mai profunde a apelor subterane.

Singurele iviri de ape subterane de pe platoul carstic Dumbrăviţa de Codu sunt reprezentate prin câteva fântâni care exploatează acumulările epicarstice locale cu caracter temporar. Pe văile limitrofe platoului carstic apar izvoare cu debite reduse care descarcă acumulări acvifere reduse.

Izvorul din valea Luncii (fig. 4.2, nr. 18), este a doua sursă ca valoare a debitului din perime-trul localităţii Dumbrăviţa de Codru şi reprezintă apariţia la zi a cursului subteran din peştera din valea Luncii situată în apropiere. Izvorul are un debit mediu de 12 l/s, cu valori minime de 4-5 l/s şi descarcă acumulările acvifere din zona vf. Bujorului-Urmezeu şi posibil infiltraţiile difuze din p. Ormanului. Apa lui este de tip Ca-HCO3, cu o mineralizaţie de cca 290 mg/l (fig. 4.3). Izvorul este captat pentru alimentarea cu apă potabilă a localităţii Dumbrăviţa de Codru.

La obârşia Văii Mari a Şuncuiuşului (Moşcoru), în apropierea cantonului silvic abandonat, din do-lomitele albe noriene apar mai multe izvoare cu un debit cumulat de cca 20 l/s, alimentate în principal din infiltraţiile torenţilor de pe versantul estic al vf. Măgura.

4.3.2.2. Sistemul carstic Finiş-FeredeuMarcările cu trasori efectuate în anii 1977 şi 1986

în depresiunea Brătcoaia de către I. ORĂŞEANU şi E. GAŞPAR (tabelul 4.4) au pus în evidenţă pre-zenţa unei importante zone de difluenţă a apelor infiltrate prin ponorul Dosu Varului (fig. 4.1, nr. 17, foto 4.4), situat în partea nordică a amintitei depresiuni. Astfel, trasorii utilizaţi, Iod-131 şi In-EDTA au fost detectaţi atât în sursele izbucul Finişului (fig. 4.1, nr. 15) şi izbucul Feredeu (fig. 4.1, nr. 13), situate la nord (fig. 4.4), cât şi în iz-vorul Grota Ursului şi în unele surse termale de la Moneasa (izvorul termal nr.1 şi sondele cu apă termală S2 şi S4, situate la sud (fig. 4.5), indicând prezenţa în zona Brătcoaia a cumpenei apelor sub-terane dintre bazinele râurilor Crişu Negru şi Crişu Alb. Marcările amintite au arătat totodată că izbu-curile Finiş şi Feredeu pe de o parte, izbucul Grota Ursului şi sursele de apă termală de la Moneasa, pe de alta, aparţin unor sisteme carstice unitare.

Izbucul Finişului funcţionează ca sursă de preaplin a sistemului carstic Finiş-Feredeu, iar iz-bucul Feredeu are rolul de sursă de bază a acestuia.

Fig. 4.3. Diagrama Schoeller Berkaloff cu reprezentarea compoziţiei chimice momentane a apei unor izvoare din zona Dumbrăviţa de Codru.

146

Apele afluenţilor p. Ursului de pe clina estică a cul-mii vf. Pleşu-vf. Izoi se infiltrează temporar total în dolomitele şi calcarele triasice acoperite parţial de o cuvertură groasă de deluvii pleistocene. Marcările cu trasori efectuate în ponorul p. Călcăturii (fig. 4. 6, nr. 13), în pierderile temporare ale p. Ursului si-tuate aval de confluenţa cu p. Grohotului (fig. 4. 6, nr. 12) şi la Groapa cu Peşti (fig. 4.6, nr. 11) au indicat o deplasare rapidă a apelor infiltrate spre izbucurile Finiş şi Feredeu (tabelul 4.4).

În anul hidrologic X.1986 - IX.1987, debitul mediu lunar al izbucului Finişului a oscilat între 0,025 şi 2,3 m3/s, prezentând una din cele mai ridicate valori ale indicelui de variabilitate din-tre sursele carstice ale masivului Codru-Moma (nv=92). Marea fluctuaţie a debitului este sublinia-tă şi de valoarea ridicată a coeficientului de secare (a= 0,01), fapt care indică o stocare şi o deplasare preferenţială a apelor subterane pe goluri carstice larg dezvoltate şi mai puţin pe fisuri şi jointuri fine (tabelele 4.1 şi 4.2). Apa izbucului are o tempera-tură medie de 8,5°C şi se tulbură puternic în peri-oadele cu ploi abundente şi de topire a zăpezilor.

Izbucul Feredeu (foto 4.5) este situat pe malul drept al pârâului Bălăteasa, la cca 700 m, amonte de confluenţa cu pârâul Ursului (La Cruce). Apa izbucului apare din dolomitele superioare în apro-pierea contactului cu marnele rhaetiene. Zona de emergenţă este invadată de vegetaţie şi prezintă degajări puternice de gaze. Izbucul este alimentat din infiltraţiile apelor cursurilor superficiale din bazinul hidrografic al p. Ursului şi din cel infiltrate prin ponorul Văii Seci (fig. 4.6, nr. 6), acestea din urmă alimentând şi izvorul temporar de pe malul stâng al p. Bălăteasa (fig. 4.6 şi tabelul 4.3).

Apa izbucului Feredeu are o temperatură de 11,2-13°C şi este în permanenţă foarte limpede.

În anul hidrologic amintit anterior, izbucul a avut un debit mediu de 55 l/s, cu fluctuaţii foarte mici, cuprinse între 45 şi 70 l/s. În perioada V. 2004-XII.2007 izbucul Feredeu a avut un debit mediu de 43,4 l/s, cu fluctuaţii cuprinse între 35,1 şi 69 l/s, ecart deosebit de mic subliniat şi de valoarea foar-te redusă a coeficientului seriilor temporale de de-bite, Cv=0,05 (tabelele 4.1 şi 4.2). Constanţa de-osebită a debitului izbucului Feredeu se datorează prezenţei izbucului Finişului, sursa de preaplin a sistemului carstic care asigură o sarcină de contur cu nivel constant pentru izbucul Feredeu preluând oscilaţii le debit (presiune) ale sistemului carstic. În aval de izbucul Finişului curgerea apelor siste-mului carstic spre izbucul Feredeu (sursa de bază) se face sub presiune pe sub pachetul de marne rhaetiene, fapt tradus prin decantarea suspensiilor şi limpezimea permanentă a apei izbucului.

Apa izbucului Feredeu este bicarbonatată mag-neziană, cu o mineralizaţie medie de 516,1 mg/l, nu este radioactivă, iar gazul degajat din izvor con-ţine preponderent azot, oxigenul fiind consumat în reacţiile de oxidare, (fig. 4.7 şi tabelul 4.5).

În anul 2013, izbucul Feredeu a fost propus de către autor pentru alimentarea cu apă potabilă a oraşului Beiuş, captarea susei realizându-se în anul 2015.

4.3.2.3. Sistemul carstic Grota UrsuluiStructura geologică din bazinul superior al p.

Finiş se continuă spre sud până în valea Moneasa, scurgere de suprafaţă şi subterană având caracte-ristici generale asemănătoare.

Privită în ansamblu, zona carstică dezvoltată în-tre Brătcoaia, Tinoasa, Izoi şi Moneasa, împreună cu bazinul ei versant extins spre vest până în culmea Izoi, formează un sistem carstic unic, parţial ter-

Foto 4.4. Depresiunea Brătcoaia. În prim plan ponoarele de la Dosu Varului. Foto 4.5. Secţiune hidrometrică cu deversor şi limnigraf la Izbucul Feredeu

147

malizat în terminaţia sudică, cu o curgere generală nord-sud a apelor subterane şi o descărcare pre-ponderentă prin izvorul Grota Ursului (foto 4.6) şi sursele termale de la Moneasa. Apele care nu pot fi antrenate în această curgere, ca urmare a capacită-ţii limitate de transport a golurilor şi fisurilor car-stice, se drenează spre est, prin izvoarele cu rol de preaplin din bazinul pârâului Megheş (fig. 4.8).

Relaţiile hidrogeologice dintre apele infiltrate prin ponoarele din depresiunile carstice Brătcoaia şi Izoi-Tinoasa şi sursele reci şi termale de pe pâ-râul Băilor şi pârâul Megheş, au fost demonstrate prin marcări cu trasori (tabelul 4.4).

Marcarea cu fluoresceinå efectuată în ponorul de lângă fosta staţie meteorologică Izoi (fig. 4.8, nr. 6), la 11.XI.1998, a indicat o curgere rapidă a apelor subterane, trasorul ajungâng la Grota Ursului după 19 ore, valoarea maximă a concentraţiei fiind înre-gistrată după 35 ore de la marcare. Trasorul a trecut prin secţiunea de urmărire timp de 7 zile (fig. 4.9).

Pârâul Băilor apare din peştera Grota Ursului şi primeşte în aval de aceasta un aport important de

ape termale. Debitul cumulat este urmărit sistema-tic în secţiunea Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA) amplasată pe pârâul Băilor, la ieşirea în lunca p. Moneasa (s. h. Ciuperca). Secţiunea funcţionează din anul 1976, în intervalul 1976-1997, înregistrându-se un debit mediu de 198 l/s, cu valori extreme cuprinse între 50 şi 5.520 l/s. Indicele de variabilitate al debitului este 110,4, iar in-dicele scurgerii de bază are valoarea 0,566.

Pentru evaluarea debitului cursului subteran din Grota Ursului, în anul hidrologic X.1997-IX.1998 a fost construită o secţiune hidrometrică în peşteră, la interceptarea cursului activ de către galeria minieră. În perioada amintită, a fost înre-gistrat un debit mediu anual de 58 l/s, cu o tempe-ratură medie a apei de 8,8°C.

În tabelul 4.6 prezentăm debitele caracteristice ale p. Băilor în trei secţiuni hidrometrice şi rezulta-tele prelucrării seriilor de debite prin metoda ana-lizei corelatorii şi spectrale.

În anul hidrologic amintit, în secţiunile hidro-metrice, pe lângă măsurătorile de debite, au fost

Fig. 4.4. Secţiune hidrogeologică I-II-III între p. Bălăteasa şi depresiunea Brătcoaia. Linia secţiunii în fig. 4.1.

Fig. 4.5. Secţiune hidrogeologică IV-V între Bratcoaia şi Moneasa. Linia secţiunii în fig. 4.1

148

efectuate măsurători zilnice ale temperaturii apei şi măsurători pentadale ale conductivităţii electri-ce a acesteia. Debitele medii anuale înregistrate în cele 3 secţiuni au fost de 58,0, 40,13 şi respectiv 141,55 l/s, iar temperaturile medii anuale au avut valorile: 8,8, 11,12 şi respectiv 15,76°C. Între s.h. Grota Ursului şi s.h. pod Staţia de apă, debitul pâ-râului Băilor s-a redus cu 17,87 l/s prin infiltraţii în patul albiei produse pe primii 10 m ai galeriei peşterii Grota Ursului, iar pe tronsonul s.h. Pod Staţia de Apă-s.h. Ciuperca, s-a produs un aport mediu anual de apă de 101,42 l/s, cu o temperatu-ră medie de 17,6°C.

Curba debitelor clasate, cu abscisa în scară arit-metică şi ordonata în scară de probabilitate, obţi-nută prin prelucrarea seriei de debite medii zilnice

ale pârâului Băilor (s.h. Ciuperca), din perioada 1976-1997 (fig. 4.10, stânga), prezintă o ruptură a pantei la ape mici (240 l/s). Creşterea mai lentă a debitelor după această valoare este determina-tă fie de pierderea unor rezerve produsă printr-o stocare momentană în sistemele anexe ale sistemu-lui carstic, fie de intrarea în funcţiune a surselor de preaplin, reprezentate în principal prin peştera temporar debitoare de pe pârâul Megheşul Sec (fig. 4.8, nr. 9).

Sistemul carstic care se descarcă prin Grota Ursului prezintă valori relativ ridicate ale coefici-entului curbei de recesiune a (0.009-0.017), suge-rând prezenţa unei circulaţii subterane efectuată preferenţial pe goluri largi şi existenţa unor rezerve relativ reduse de ape subterane (fig. 4.10, dreapta).

Din volumul de apă descărcat prin peştera Grota Ursului (s.h. Grota Ursului), ponderea ape-lor descărcate prin scurgerea rapidă este de 10,2-18,5%. Pentru pârâul Băilor în s.h. Ciuperca, pon-dere volumului de apă descărcat prin scurgerea rapidă se reduce la 2,1-10,3%, ca urmare a aportu-lui de ape termale care descarcă esenţial scurgerea de bază.

Prelucrarea seriilor temporale de debite înregis-trate pe p. Băilor în s. h. Ciuperca în perioada 1976-1989 aduce date importante la descifrarea modului de funcţionare a sistemului carstic Grota Ursului:

Spectrul de densitate de varianţă al seriei tem-porale de precipitaţii zilnice căzute la Izoi (fig.4.11, stânga) arată periodicitatea anuală (357,1 zile) şi sezonieră (178,6 zile) a regimului precipitaţiilor şi faptul că acestea sunt distribuite relativ uniform de-a lungul unui an. În spectrul de densitate de varianţă al seriei temporale de debitei zilnice ale p. Grota Ursului (fig. 4.11, dreapta) regăsim periodi-citatea anuală a debitelor cu aceiaşi ritmicitate, în Fig. 4.7. Diagrama Schoeller-Berkalof reprezentănd compoziţia chimică a

unor surse carstice din zona centrală a Munţilor Codru.

Nr. Sursa n T (°C) CH4 CO2 O2 N2 Ar1 Izbucul Feredeu 1 13,0 0,036 7,39 0,24 92,31 0,0102 Izv. termal 1 Moneasa 1 24,0 0,300 0,30 20,80 77,60 0,8903 Izv. termal 2 Moneasa 1 24,0 0,700 1,00 19,10 71,20 0,8204 Izvorul Rengle 6 17,0 0,016 2,32 13,79 83,21 0,6115 Izvorul Sfărăşele 1 17,2 0,594 1,45 12,50 84,07 0,5546 Izvorul Racova 7 14,5 0,014 2,51 13,26 83,80 0,5867 Izvorul Ţucreşti 7 14,5 0,033 2,32 14,05 82,92 0,6208 Fântâna Rece (Bârza) 1 11,8 0,004 0,72 12,60 86,00 0,5589 Izvorul Căptălanu 2 8,6 0,022 2,21 15,94 81,06 0,705

10 Izvor Crisciorel 2 12,1 0,087 1,66 11,04 86,62 0,490Compoziţia atmosferei (Rankama, 1970) 0,03 20,95 78,09 0,930

Tabelul 4.5. Compoziţia chimică a gazelor libere degajate din unele izvoare din Munţii Codru Moma.

149

150

schimb periodicitatea sezon cald - sezon rece este uşor diferită (147, 1 zile), dinamica apelor subtera-ne termale care participă la formarea debitul pârâ-ului fiind diferită de cea a apelor reci.• Spectrul de densitate de varianţă prezintă două

inflexiuni la valorile frecvenţelor de 0,092 şi 0,248, cărora le corespund timpi de regularizare de 11 şi respectiv 4 zile. În acest interval filtrajul fenomenului ploaie este foarte slab, fapt ce tradu-ce influenţa scurgerii de suprafaţă în alimentarea sistemului. Timpul de regularizare al sistemului are o valoare de 26 zile, interval după care orice impuls ploaie este complect şters de către sistem;

• Corelograma simplă pe termen scurt (fig. 4.12 stânga) prezintă o creştere relativ rapidă, valoa-rea rk=0,2 este atinsă după 20 zile, indicând un efect memorie al sistemului relativ mic. De la valoarea rk=0,2, alura corelogeamei se redresea-ză, devenind practic orizontală, fapt ce traduce aportul constant al apelor termale în formarea debitului p. Băilor.

• Corelograma simplă pe termen lung (fig. 4.12, centru) relifează caracterul anual al oscilaţiei mărimii scurgerii subterane;

• Corelograma încrucişată efectuată între precipita-ţiile căzute la staţia meteorologică Izoi şi debitele p. Băilor (fg. 4.12, dreapta), comportă două părţi bine individualizate. Prima parte arată o relaţie rapidă ploaie-debit importantă, rk=0,342 pen-tru t=0. Valoarea rk=0,2 este atinsă după 5 zile.

Corelograma atinge valoarea zero la fc=0,005 şi corespunde unui interval de 39 zile. Partea a doua a corelogramei arată o descreştere constantă a corelogramei încrucişate până la atingerea valo-rii zero indicând faptul ca diferitele componente care participă la alimentarea sistemului sunt bine integrate într-un răspuns unic.În clasificarea sistemelor carstice propusă de

Mangin (1974, 1975), pe baza parametrilor k şi i, sistemul carstic Grota Ursului se încadrează în ti-purile II-III (fig. 2.10, nr. 11), caracterizate prin-tr-o carstificare mai intensă a sistemului în amonte, prin prezenţa unui carst înecat larg dezvoltat în partea aval a sistemului şi prin participarea scur-gerii superficiale formate pe terenuri necarstice la alimentarea sistemului (sistem binar).

Foto 4.6. Izbucul Grota Ursului de la Moneasa.

Fig. 4.9. Curba de trecere a fluoresceinei prin sec¡iunea Grota Ursului. Marcare în ponorul Izoi la 11.XI.1998, ora 12.

152

4.3.2.4. Bilanţul hidrogeologic al zonei MoneasaCarstul are o influenţă cantitativă importantă

asupra scugerii de suprafaţă. Scurgerea drenată în subteran dintr-o zonă este dirijată adesea spre alte bazine hidrografice, generând o mare necon-cordanţă între extinderea bazinelor hidrografice şi hidrogeologice.

Influenţa carstului asupra scurgerii de suprafaţă este bine evidenţiată de prelucrarea datelor hidro-metrice colectate în bazinul hidrografic al pârâului Moneasa, bazin reprezentativ al INMH, cu o mare densitate a punctelor de urmărire şi înregistrare a parametrilor hidro-meteorologici (P. MIŢĂ, 1996).

În vederea stabilirii extinderii zonei de alimen-tare a sistemului carstic care se descarcă spre sud în zona staţiunii Moneasa, atât prin izvorul rece Grota Ursului, cât şi prin izvoarele şi sondele cu apă termală, a fost întocmit bilanţul global al resur-selor de apă, de suprafaţă şi subterane.

Perimetrul cuprinde bazinele hidrografice ale pârâurilor Megheş, Băilor şi Pietros şi bazinul en-doreic Tinoasa-Izoi, a cărui legatură cu resurgenţele din bazinele pârâurilor Megheş şi Băilor a fost de-monstrată de marcările cu trasori. Bazinul endoreic Brătcoaia nu a fost introdus în suprafaţa de calcul a bilanţului, deoarece el este drenat numai parţial de sursele din bazinul văii Moneasa, cota lui de partici-pare la alimentarea acestor surse rezultând indirect, din neînchiderile de bilanţ obţinute.

Bilanţul global a fost întocmit atât pentru întreg perimetrul, cât şi pentru fiecare bazin hidrografic separat, în vederea stabilirii relaţiilor de alimentare sau drenare care există între ele (I. ORĂŞEANU, 1987). Pentru întocmirea lui am folosit ca date de

bază măsurătorile hidro-meteorologice efectuate la staţia Moneasa de F. PALFY et al. (1976), în anul hidrologic X.1975-IX.1976.

Evaluarea precipitaţiilor s-a făcut pe baza hărţii cu izohiete întocmită prin interpolarea valorilor pre-cipitaţiilor căzute la staţia meteorologică Izoi (700 m altitudine) şi la punctele pluviometrice de la Boroaia (350 m), situată la 4 km est de Moneasa şi Rănuşa (225 m), situată la 5 km sud-vest de Moneasa.

Evapotranspiraţia a fost calculată cu formu-la lui L. Turc, în care temperatura medie anuală a fost evaluată pe baza hărţii cu izoterme ale aerului, realizată prin interpolarea valorilor temperaturilor medii anuale măsurate la Izoi şi la Moneasa.

Scurgerea de suprafaţă a fost evaluată pe baza debitelor zilnice măsurate în secţiunile hidrometri-ce de pe pârâurile Megheş şi Pietros.

Emergenţele de ape subterane (izvoare), sunt reprezentate de aporturile de ape reci şi termale de pe pârâul Băilor, evaluate prin măsurătorile hidro-metrice efectuate în secţiunea INMH de pe pârâul Băilor (s.h. Ciuperca).

Prelevările de ape pentru consum menajer şi alimentarea ştrandului sunt reprezentate prin can-tităţile de apă preluate din izvorul Grota Ursului şi sursele termale: izvoarele 1 şi 2 şi sonda S2.

Ieşirile din sistemul carstic, cu deversare în scur-gerea de suprafaţă, în aval de secţiunile de măsura-re a debitului, sunt reprezentate de apele debitate de sondele S4 şi S5, nefolosite în perioada de calcul a bilanţului.

Bilanţul realizat, arată că, în limita de 5%, ac-ceptată pentru măsurătorile hidrometrice, există o concordanţa bună între intrările şi ieşirile calcu-

Sursa Parametri

p. Băilor s.h. Ciuperca

p. Băilor s.h. Ciuperca

p. Băilors.h. pod Uzina de apă

p. Băilor,s.h. Grota Ursului

X. 1976-IX. 1997 X.1997-IX.1998

Q mediu, l/s 198,2 141,1 40,1 58,0

Q minim, l/s 50 54,0 6,0 17,0

Q maxim, l/s 5520 900 640 656

Q maxim/ Q minim 110,4 16,7 106,7 38,6

Bf 0,56 0,43 0,17 0,40

EM (zile) 20 24 18 18

TR 24,5 10,7 7,1 6,9

FT 0,252 0,172 0,192 0,19

Tabelul 4.6. Debitele caracteristice ale p. Băilor măsurate în trei secţiuni hidrometrice şi rezultatele prelucrării seriilor temporale de debite.

153

late pentru întreaga suprafaţă luată în considerare (tabelul 4.7). Pe de altă parte, bilanţul a evidenţiat neconcordanţa mare între suprafeţele bazinelor hi-drografice şi hidrogeologice, influenţa deosebită a carstului în distribuirea scurgerii superficiale.

Marcările cu trasori efectuate complică această imaginea oferită de bilanţ, în sensul că în suprafaţa luată în considerare sunt prezente atât aporturi din depresiunea Brătcoaia, cât şi pierderi din suprafa-ţa de difluenţă Megheş-Piatra cu Lapte (fig. 4.8).

Valorile acestora sunt probabil apropiate şi nu pot fi sesizate din calculul bilanţului. Pe de altă parte, această situaţie este relevantă pentru evidenţierea dificultăţilor întânite în cercetarea hidrogeologică a arealelor carstice şi evidenţiază necesitatea abordă-rii acestei cercetări prin mai multe metode.

Relaţia de sinteză dintre debitele medii mul-tianuale specifice, q (l/s km2) şi altitudinile me-dii bazinale H (m) ale cursurilor superficiale din zona Moneasa-Dezna, obţinută pe baza datelor de

Fig. 4.10. Pârâul Băilor, s. h. Ciuperca. Curba debitelor medii zilnice clasate pentru perioada 1976-1998 (stânga) şi curba de recesiune a debitelor medii zilnice pentru perioada 07.01-07.03.1998 (dreapta).

Fig. 4.11. Spectre de densitate de varianţă pe termen lung ale seriilor temporare zilnice de ploii la Izoi (stânga) şi de debite la p. Băilor, s. h. Ciuprca (dreapta), pentru perioada 1976-1989, (n=10, m=1250).

Fig. 4.12. Corelogramele pe termen scurt (stânga, n=1, m=125) şi pe termen lung (centru, n=10, m=1250) pentru seriile temporare de debite medii zilnice ale p. Grota Ursului, pentru perioada 1976-1989. În dreapta corelograma încrucişată precipitaţii Izoi-debite p. Grota Ursului pentru aceiaşi perioadă.

154

la staţiile hidrometrice, este prezentată în fig. nr. 4.13 (P. MIŢĂ et al., 1998, P. MIŢĂ, SIMONA MĂTREAŢĂ, 2011). Includerea zonei endorei-ce Izoi-Tinoasa în bazinul hidrologic al pârâului Megheş (nr. 1 în fig. 4.13), atrage valori mult dimi-nuate ale q înregistrat pe acest pârâu la s.h. Sonda 2, în comparaţie cu valorile q de la staţiile hidrome-trice neinfluenţate de carst.

4.3.2.5. Sistemul carstic Piatra cu LapteÎn terminaţia sudică a benzii de calcare jurasic

inferioare, dezvoltată la est de localitatea Moneasa, în calcarele cunoscute sub denumirea improprie de „marmura de Moneasa”, este localizat un acvifer important drenat de izvorul Piatra cu Lapte (fig. 4.8, nr. 17). Marcările cu trasori (tabelul nr. 4.4) au indicat alimentarea preponderentă a sistemului car-stic din pierderile difuze de ape realizate prin alu-viunile şi fisurile calcarelor din patul albilor pârâu-rilor Blidăriţa, Pârâul dintre Pietre, Scăriţa, precum şi de apa pârâului Teia care pătrunde în acviferul carstic prin ponorul cu acelaşi nume. Apele infil-trate prin aluviunile din patul pârâului Blidăriţa au traversat sistemul carstic într-un interval de timp de 72 ore, alura „tip piston” a curbei de recuperare a trasorului, In-EDTA, indicând o curgere predo-minantă pe canale carstice (fig. 4.14).

Izvorul Piatra cu Lapte apare pe malul drept al pârâului Moneasa, la baza unui perete vertical de cca 20 m înălţime, modelat în calcare jurasic inferioare. El are un debit mediu de 15 l/s, iar la precipitaţii puternice, când această sursă nu poate evacua întreaga cantitate de apă, intră în funcţiune trei surse de prea-plin, situate la cca 40-60 m în amonte. Apa izvorului are o temperatura medie de 9,1°C, cu fluctuaţii în intervalul 7,6-10,8°C.

4.3.2.6. Sistemul carstic Izvorul Morii de la MoneasaLa sud-vest de localitatea Moneasa, între p.

Moneasa şi localitatea Slatina de Cris, aflorează pe o suprafaţă redusă calcare pe care se individualizează morfologic o depresiune carstică drenată de un curs de apă permanent infiltrat în subteran prin ponorul Tăul Bivolilor, sursa cursului subteran din peştera

de la Merăzerie (fig. 4.8, nr. 18). În anul 1974 apa ponorului a fost marcată cu fluoresceină, trasorul apărând după 8 ore în Peştera cu Apă de la Moară săpată în calcarele anisian-ladiniene din versantul drept al p. Moneasa (fig. 4.8, nr. 19 şi tabelul 4.4).

În extremitetea sud-vestică a Munţilor Codru, în perimetrul localităţii Dezna, pe malul drept al pârâului Moneasa, la cca 200 m amonte de con-fluenţa cu pârâul Zugău, în anul 1978 I.F.L.G.S. a săpat un foraj hidrogeologic care a traversat pe întreaga adâncime (897 m) depozite predominant carbonatice. Forajul debitează cu 3,5 l/s apă bi-carbonatată calcică-magneziană, cu o temperatură de 38,5°C. Apa, de tip Ca-Na-Mg-HCO3, (tabelul 4.8) este folosită de sanatoriul construit în veci-nătate pentru tratarea afecţiunilor aparatului loco-motor.

Amintim aici şi ivirile de ape termale din satul Laz localizat la sud de Dezna (fig. 1.5, tabelul 4.8). Ele sunt reprezentate prin două surse, izvorul din v. Văleanului (17,1°C, 0,2 l/s) situat la nord de sat şi izvorul din v. Dubăşeşti (15,0°C, 1 l/s), situat la sud de acesta.

4.3.2.7. Sistemul carstic Izvorul Mare al TărcăiţeiÎn depozitele carbonatice ale Pânzei de Dieva

din zona Clăptescu (Lăptescu), situată între pârâ-urile Tărcăiţa şi Crişu Văratec, sunt localizate acu-mulări acvifere importante, alimentate în principal din precipitaţiile care cad pe suprafaţa de aflorare a acestor depozite şi subordonat din cursurile su-perficiale cu orginea în izvoarele permanente de la baza versantului estic al vf. Dievei (fig. 4.15). Aceste cursuri superficiale se infiltrează în subte-ran prin ponoare nepenetrabile sau prin aluviunile foarte subţiri din patul pârâului Cârţala, pârâu ac-tiv pe întreaga sa lungime (până la confluenţa cu pârâul Lozna) numai în perioadele cu precipitaţii foarte abundente.

Endocarstul zonei Clăptescu este prezentat de P. BRIJAN în anul 1986.

Acumulările acvifere din depozitele carbonati-ce se descarcă în principal spre nord, prin Izvorul Mare al Tărcăiţei şi subordonat prin izvoarele cu

Tabelul 4.8. Compoziţia chimică a surselor de ape termale de la Dezna (1978) şi Laz (1977).

Sursa pHT CE Cl- SO4

-- HCO3- Na+ K+ Ca++ Mg++ CO2 R. fix

OC µS/cm mg/lSonda 1 H, Dezna 6,3 38,5 476,1 7,1 48,0 378,2 53,6 3,4 54,5 27,0 8,8 414,0Izvorul Văleanului, Laz 6,3 17,1 270,0 14,2 17,3 183,0 28,3 3,4 30,5 11,2 17,6 235,0Izvorul Dubăşeşti, Laz 5,5 15,0 326,6 7,1 51,8 158,6 37,5 1,8 22,4 13,1 13,2 284,0

155

debite reduse de pe valea Căţânului şi Bujorului sau prin sursele situate la baza nivelului local de eroziune din bazinul pârâului Crişu Văratec (izvo-rul din Poiană, izvorul de la Canton şi izvorul de sub Costişu).

Până în anul 1994 izvorul Mare al Tărcăiţei era situat pe partea dreaptă a pârâului Tărcăiţa, între cursul pârâului şi şoseaua forestieră, în imediata vecinătate a versantului nordic foarte abrupt al vf. Clăptescu, versant constituit în principal din do-lomite şi calcare norian-rhaetiene. Apa izvorului

apărea ascensional printre blocurile rulate de rocă din aluviunile albiei majore de pe partea dreaptă a pârâului, nefiind inundat decât în perioadele cu ape foarte mari. Viiturile din primăvara anului amin-tit au adâncit cu aproape un metru albia pârâului, conducând la drenarea permanentă a apei izvoru-lui direct în talwegul pârâului şi la abandonarea ve-chiului loc de apariţie al sursei. Izvorul are un debit mediu de cca 40 l/s şi un debit minim de 15 l/s, iar temperatura apei sursei variază între 10 şi 10,6°C. Apa sursei nu se tulbură la precipitaţii mari.

Elemente U.M. Baz. p. Megheş

Baz. p. Băilor Baz. p. Pietros

Baz. endoreic Izoi-Tinoasa

Totalsuprafaţă

Suprafaţa bazinului hidrografic km2 6,9 1,38 1,65 4,5 14,43Altitudine medie m 587,0 505,0 531,0 775,0 653,0Temperatura medie anuală °C 7,4 7,8 7,7 6,7 7,1• INTRĂRIPrecipitaţii anuale mm 1.079,4 992,8 1.020,0 1.124,5 1.077,6

x 103 m3 7.448,0 1.370,0 1.683,0 5.060,0 15.561,0• IEŞIRIEvapotranspiraţia mm 461,3 465,0 447,5 446,2 453,7

x 103 m3 3.183,0 615,0 738,0 2.008,0 6.544,0Scurgerea x 103 m3 2.336,0 - 763,0 - 3.099,0Emergenţe x 103 m3 - 5.313,01) - - 5.313,0Preluări de ape pentru consum x 103 m3 34,02) 242,03) - - 276,0Ieşiri din sistem x 103 m3 101,04) 208,05) - - 309,0• TOTAL IEŞIRI x 103 m3 5.654,0 6.378,0 1.501,0 2.008,0 15.541,0 Variaţia rezervelor± dW = INTRĂRI - IEŞIRI

x 103 m3 1.794,0 -5.008,0 182,0 3.052,0 20,0

Suprafaţa bazinului hidrogeologic 3,6 11,6 1,31) emergenţele din p. Băilor; 2) S2; 3)captarea de la Grota Ursului (33,0 x 103m3) şi izvoarele 1 şi 2 (209,0 x 103m3); 4) S4; 5) S5.

Tabelul 4.7. Bilanţul hidrogeologic al zonei Moneasa pentru anul hidrologic X.1975-IX.1976 (Bazinele hidrografice ale pârâurilor Megheş, Băilor şi Pietros).

Fig. 4.13. Relaţia q=f(H) pentru cursurile de apă din zona Moneasa-Dezna (după C. MIŢĂ et. al., 1998). 1-Megheş, s.h. Sonda, 2-Moneasa, s.h. Boroaia, 3-Valea Lungă, s.h. Păstrăvărie, 4- Dezna, s.h. Dezna, 5-Ruja, s. h. Ruja, 6-Moneasa, s.h. Moneasa, 8-Fânuri, s.h. Fânuri.

Fig. 4.14. Variaţia în timp a concentraţiei trasorului In-EDTA în apa izvorului Piatra cu Lapte. Marcarea a fost efectuată în pierderea difuză totală de pe valea Blidăriţa.

156

Analizele bacteriologice sezoniere efectuate în anul 2005 indică un nivel ridicat de contaminare datorat turmelor de animale care păşunează pe lunca pârâului şi în zona Clăptescu. Compoziţia chimică a apei este bicarbonatată calcică magnezi-ană (fig. 4.7), cu o mineralizaţie cuprinsă între 365 şi 687,7 mg/l. Analizele de radioactivitate prezintă această sursă ca neradioactivă.

În bazinul superior al Văii Izbucului, afluent al Văii Mari a Cusuiuşului (Driţeasa), în intercalaţiile calcaroase din depozitele neocomian-jurasic supe-rioare ale Pânzei de Dieva apele au format o cavi-tate carstică de dimensiuni reduse din care apare sursa Izbuc, (fig. 4.15, nr. 25). Sursa are un debit mediu anual de cca 3 l/s, cu minime ce pot ajunge până la 0,2 l/s în perioadele secetoase. Apa sursei Izbuc este de tip bicarbonatat calcic, cu o mine-ralizaţie de 360 mg/l la 13 octombrie 2005. Apa izbucului prezintă o fluctuaţie mare a mineraliza-

ţiei totale, reflectată de măsurătorile sistematice de conductivitate electrică, acestea oscilând pe parcur-sul anului 2005 între 190 şi 369 μS/cm. Conţinutul bacteriologic al apei sursei Izbuc este ridicat.

4.4. PLATOUL vAŞCĂU În partea sudică a Munţilor Codru Moma de-

pozitele carbonatice formează o placă unitară cu o suprafaţă de cca. 90 km2, situată la o altitudine medie de 600 m, cunoscută geomorfologic sub de-numirea de Platoul Vaşcău. Depozite dure, necar-bonatice, înconjoară placa la nord, sud şi vest, de-limitând un amfiteatru de roci carbonatice deschis spre est, spre depresiunea Beiuşului, zonă în care aceste depozite se afundă în trepte sub depozitele neogene ale depresiunii amintite.

4.4.1. Orohidrogafia platoului VaşcăuOrografia Platoului Vaşcău este dominată de

câteva vârfuri care se înlănţuiesc din nord-vest spre partea lui central-sudică (Ronţaru-918 m, Cristesei-861 m, Ursului-885,6 m, Iezeru-871 m, Paltinu-815 m), formând o zonă ridicată de la care relieful cade spre vest în mari depresiuni car-stice (Arânda, Ponoare-Pociovelişte, Bănişoara, Ponoraş, Recea) şi coboară lin spre est, racordân-du-se la un vast câmp de doline şi văi seci, tra-versat de depresiunea de captare carstică Ţarina-Câmpeneasca. În apropiera depresiunii Beiuşului, spre Vaşcău, pe o distanţă de cca. 500 m, relieful cade brusc cu 200 m de-a lungul unui sistem de fracturi orientat NW-SE mascat de depozitele ne-ogene.

Fenomene frecvente de captare carstică au con-dus la dezorganizarea reţelei hidrografice iniţiale, astfel că majoritatea apelor care se adună de pe versanţii necarstici adiacenţi platoului, se infiltrea-ză imediat prin ponoarele care jalonează intrarea în zona carstică. Excepţie face doar pârâul Ţarina care adună apele de pe rama sud-vestică a platoului, re-uşind să le transporte 5 km printr-o vale săpată în calcare, până la peştera receptoare Câmpeneasca.

Pentru stabilirea eventualelor direcţii preferen-ţiale de dezvoltare a formelor exocarstice (doline asimetrice, văi de doline, văi seci şi active, depre-siuni de captare carstică), aparent dispuse haotic, a fost măsurată lungimea axei principale a acestor forme pe intervale de orientare de câte 10C după hărţi topografice la scara 1:5000, pentru întreaga suprafaţă a platoului. În mod similar s-a proce-dat cu elementele rupturale (falii, plane de şariaj)

Fig. 4.15. Harta hidrogeologică a zonei Clăptescu (Geologia după M. BLEAHU et al., 1981).Denumirea punctelor numerotate (în paranteze altitudinea în metri): 1-Izvorul Căprărişte (325), 2-Peştera Corbasca (400), 3-Izvorul Mare al Tărcăiţei (338), 4-Peştera Oarbă (420), 5-Izv. din v. Mânioasă (450), 6-Avenul Clăptescu (632), 7-Fântânile Închise (690), 8-Izv. Ciungi (680), 9-Izv. Vârtoape (735), 10-Peştera Crăciunii, 11-Ponorul din Paragini (685), 12-Izv. Bourişte (800), 13-Izv. „La Iegărie” (815), 14-Fântâna Haichii (810), 15-Vălăul din Cârţala (600), 16-Izv. din Şaua Bălănescu (520), 17-Izv. din v. Lozna (495), 18-Izv. „La Puţinca” (520), 19- Izv. de Jos al Bujorului (535), 20- Izv. de Sus al Bujorului (625), 21-Izv. de la Zăvoaie (531), 22-Izv. din Poiană (507), 23- Izv. de la Canton (510), 24- Izv. de sub Costişu (465), 25-Sursa Izbuc (530).

157

identificate pe hărţile geologice. Lungimile cumu-late ale acestor elemente, pe intervale de orienta-re, au fost reprezentate grafic în fig. 4.16, aceas-ta indicând prezenţa a două direcţii comune de dezvoltare a fracturilor şi formelor exocarstice (I. ORĂŞEANU, 1985).

Pentru intervalul 100C-200C, coeficientul de co-relaţie are o valoare infimă şi nu lasă să se întrevadă existenţa unei legături clare între orientarea plane-lor de şariaj, deci a fisurilor de forfecare şi orienta-rea formelor exocarstice. Situaţia poate fi mascată însă de dispersia azimutală foarte mare a valorilor măsurate, cauzată de poziţia slab înclinată a pla-nelor de şariaj, poziţie care generează un contur sinuos al fronturilor planurilor de încălecare.

Direcţia N52CE corespunde orientării axei prin-cipale de stres din acest sector al Munţilor Codru Moma, deci implicit direcţiei de dezvoltare a fisu-rilor de tensiune care prin caracterul lor deschis au impus direcţia dominantă de dezvoltare a procesu-lui de carstificare.

Direcţia secundară, N58CW, perpendiculară pe direcţia stressului regional, corespunde cu orien-tarea generală a planelor de şariaj ale pânzelor de Vaşcău şi Coleşti.

Coeficientul de corelaţie lineară pentru setul de valori din intervalul 0C-100C, are valoarea 0,83, in-dicând condiţionarea orientării formelor exocarsti-ce faţă de faliile şi fisurile de tensiune dezvoltate pe direcţia stresului regional.

Depozitele carbonatice ale platoului Vaşcău formează o stivă a cărei grosime creşte de la vest la est, atingând o valoare maximă apreciată la 2500 m

în apropierea localităţii Vaşcău (M. BLEAHU et al., 1979). Aceste depozite, atribuite structural pânzelor de Moma, Vaşcău şi Coleşti, au în bază gresii cuarţitice, conglomerate şi şisturi argiloase permo-werfeniene, aparţinând Pânzei de Moma. Planurile de încălecare dintre aceste unităţi au că-deri mici spre est, similare structurii monoclinale a platoului. Întreaga stivă de depozite este puternic afectată de falii verticale, care aduc în contact tec-tonic compartimente de roci cu constituţii litologi-ce diferite (fig. 4.17 şi 4.18).

Din suita carbonatică a platoului, dolomite-le negre anisiene ale Pânzei de Moma, cu o gro-sime apreciată la cca. 1200 m, se individualizea-ză prin dezvoltarea largă a formelor exocarstice. Porozitatea secundară a acestor roci, rezultată în urma proceselor de dolomitizare, combinată cu in-tensa lor tectonizare, a creat front larg proceselor de carstificare, favorizând formarea unor depresi-uni carstice de dimensiuni impresionante, neîntâl-nite pe platou în zonele acoperite de alte depozi-te carbonatice, depresiuni care jalonează fruntea planului de încălecare al Pânzei de Vaşcău peste Pânza de Moma. Pânza de Coleşti este constituită predominant din calcare rhaetian-carniene, iar cea de Vaşcău din calcare dolomitice şi dolomite ani-siene şi subordonat din calcare ladiniene şi triasic superioare.

4.4.2. Hidrogeologia depozitelor carbonaticeDepozitele carbonatice ale Platoului Vaşcău se

remarcă printr-o infiltraţie rapidă a precipitaţiilor şi o circulaţie activă a apelor subterane. Alimentarea acumulărilor acvifere localizate în aceste depozite se realizează în cea mai mare parte direct din preci-pitaţii şi subordonat, din apele de şiroire provenite de pe versanţii necarstici limitrofi platoului, cursuri care se infiltrează în subteran la intrarea în zona carstică. În arealul platoului Vaşcău se dezvoltă o suprafaţă endoreică compactă cu o extindere de 73,3 km2, una dintre cele mai mari din Romania.

Depozitele permiene şi werfeniene, constituite din gresii cuarţitice, conglomerate şi şisturi argi-loase, au o permeabilitate redusă, circulaţia apelor subterane fiind limitată în mare parte la zonele fracturate şi la cele superficiale alterate. La scară regională aceste depozite acţionează ca bariere pentru acumulările acvifere carstice.

Acumularile acvifere carstice se descarcă prin izvoare cu debite ridicate, situate la periferia pla-

Fig. 4. 16. Distribuţia azimutală a lungimilor cumulate ale elementelor ruptu-rale (a: falii şi plane de şariaj) şi ale formelor exocarstice (b: doline asimetrice, văi de doline, văi active şi seci, depresiuni carstice) din Platoul Vaşcău.

158

toului. Cele mai importante sunt: Boiu (fig. 4.17, nr. 38), Şopoteasa (nr. 4), Tisa (nr. 6), izbucul de la păstrăvăria Crisciorel (nr. 45), Pepineaua (nr. 31), Răşchirata (nr. 19) şi izbucul din Valea Seacă (nr. 17), debitele lor medii anuale înregistrate în anul hidrologic X.1986-IX.1987 fiind prezentate în ta-belul 4.1. Aceste acumulări alimentează deaseme-nea stratul fratic din lunca râului Crişu Negru din perimetrul localităţilor Vaşcău şi Cărpinet, tronson pe care râul primeşte un aport subteran minim de 100 l/s, precum şi p. Crisciorel, curs superficial care pe sectorul cuprins între păstrăvărie şi locali-tatea Cărpinet primeşte un aport subteran minim de 30 l/s.

Pe lângă izvoarele amintite, în interiorul pla-toului, în plină zonă carstică, mai apar o serie de izvoare cu debite reduse, a căror apă după un par-curs subaerian foarte scurt se infiltrează difuz în subteran (Fântânile Bănişorii-fig. 4.17, nr. 21, iz-voarele Sfăraş, nr. 20, Sfăraşul Ligii, Ţărău, izvorul din Hăiuga lui Şandor etc.).

Apariţia acestor izvoare epicarstice este legată de prezenţa zonelor de zdrobire asociate faliilor şi planelor de şariaj, zone care constituiesc drenuri pentru acumulările acvifere limitrofe, de prezenţa în masa calcarelor a intercalaţiilor argiloase cu rol de pat impermeabil pentru acviferele epicarstice, precum şi de prezenţa barierelor relative generate de diferenţele de permeabilitate dintre diferite-le tipuri de roci carbonatice. Aceste izvoare apar în punctele cele mai joase de intersectare a faliei dren, a patului impermeabil sau a barierei relati-ve de către relief şi alimentează uneori lacuri car-stice (tăuri), localizate în doline cu fundul tapisat cu argilă (tăul lui Ghib, foto 4.7, alt. 509 m, tăul Faţa Vălaielor - fig. 4.18, nr. 26, tăul din Poiana lui Gupi- nr. 10, tăul Ponorului- nr. 12, tăul Iezer, tăul de la Coleşti etc.).

4.4.2.1. Marcări cu trasoriDin informaţiile noastre, prima marca-

re cu trasori din Romania a fost efectuată de S. MIHUŢIA. În anul 1904 acesta notează: „un sac de praf de mangal, fin mărunţit, a fost turnat la 14 au-gust 1901, ora 11, în apa pârâului Ţarina, la intrarea în peştera Câmpeneasca. Praful a apărut în apa izbucului Boiu după 3 ore”. Autorul a repetat marcarea la 23 august 1901, timpul de tranzit obţinut de această dată fiind de 3 ore şi 14 minute. Distanţa aeriană între peşteră şi izbuc este de 1780 m, iar diferenţa de nivel între baza cascadei de 25 m din peştera Câmpeneasca şi izbucul Boiu este de 81 m. Viteza de deplasare a trasorului a fost de cca. 500 m/oră, autorul presupunând că între peşteră şi izbuc „există un canal bine spălat, apa curgând fără nici un obstacol”. În acelaşi articol, publicat la Budapesta, autorul prezintă o secţiune între Câmpeneasca şi Boiu, secţiune care dovedeşte o bună cunoaştere a geologiei şi hidrografiei zonei (fig. 1.7).

Pentru stabilirea direcţiilor de curgere a ape-lor subterane şi a parametrilor acestei curgeri, au fost efectuate de către autor, singur sau în cola-borare cu alţi cercetatori, un număr de 16 mar-cări cu trasori (tabelul 4.9). Viteza aparentă medie de deplasare a trasorilor (prima sosire) a fost de 81,4 m/oră, cu extremele cuprinse între 5 şi 500 m/oră. Distanţa cea mai lungă, 8,6 km, a fost în-tâlnită între ponorul din Prigă (fig. 4.17, nr. 22) şi izbucul Boiu. Interpretarea rezultatelor obţinute în aceste marcări vor fi descrise la prezentarea sis-temelor carstice regionale din Platoul Vaşcău.

4.4.2.2. Sistemul carstic BoiuContinuitatea depozitelor carbonatice din

Platoul Vaşcău este întreruptă la est de sistemul de falii orientat NV-SE de-a lungul căruia fun-damentul bazinului Beiuşului cade în trepte spre nord-est, sistem care aduce în contact direct depo-zitele carbonatice cu depozite permiene (fig. 4.18). Acestea din urmă formează o barieră pentru apele carstice, un prag peste care ele deversează în cur-gerea de suprafaţă. Izbucul Boiu concentrează cea mai mare parte a curgerii subterane din platou, el fiind în acelaşi timp unul dintre cele mai mari sur-se carstice din Munţii Apuseni.

Izbucul Boiu este situat în partea vestică a ora-şului Vaşcău, la baza dealului Osoiu-Corneţel. Apa izbucului apare la zi prin două iviri impenetrabile,

Foto 4.7. Tăul lui Ghib.

159

160

una cu caracter permanent, situată la nord şi una cu caracter temporar, situată la sud.

Marcările cu trasori efectuate au precizat că iz-vorul Boiu îşi extinde raza de influenţă în întreaga arie sud-vestică a platoului Vaşcău, de la peştera Câmpeneasca până la Ponoraş şi izvorul Sfăraş, din vecinătatea văii Zugăului (tabelul 4.9, fig. 4.17, fig. 4.19). Ponoarele prin care este alimentat siste-mul carstic, sunt situate la distanţe de 1,7-8,6 km de resurgenţa Boiu. Vitezele de tranzit ale trasori-lor lansaţi în extremitatea vestică a sistemului car-stic Boiu au valori de 14,3-26,2 m/oră, cu mult mai mici decât viteza înregistrată pe traseul peşte-ra Câmpeneasca - izvorul Boiu (500 m/oră).

În anul hidrologic X.1986-IX.1987, izvorul Boiu a avut un debit mediu de 0,588 m3/s, cu valorile extreme cuprinse între 0,069 şi respectiv 6,0 m3/s, cu un indice de variabilitate deosebit de ridicat (nv = 77).

Coeficientul de secare calculat pentru perioa-da de etiaj a izvorului are o valoare relativ mare (a = 0,0120 - 0,0087) şi indică o circulaţie şi stoca-re a apelor subterane pe goluri şi fisuri cu dimensi-uni semnificative care conduc la o drenare relativ rapidă a acviferului. Afirmaţia este susţinută şi de valoarea deosebit de mică a indicelui scurgerii de bază (Bf = 0,142). Din volumul de apă descărcat de izbucul Boiu în anul hidrologic amintit, doar 59,3% provine din scurgerea de bază.

În anul hidrologic amintit anterior a fost ame-najat un punct pluviometric temporar la Câmp Moţi (fig. 4.17) pentu cunoaşterea aportului adus de precipitaţii la formarea scurgerii subterane. Corelaţiile încrucişate efectuate între precipitaţii-le zilnice înregistrate aici şi seriile de debite medii zilnice ale unor surse prin care se descarcă acumu-lările acvifere aduc date importante privind modul de realizare a acestui transfer (fig. 4.20).

Corelaţia încrucişată ploaie-debit obţinută pen-tru izbucul Boiu (fig. 4.20, nr. 2) este reprezentată de o curbă foarte etalată, debitul sursei fiind susţi-nut atât de infiltarţiile produse din precipitaţii care cad pe suprafaţa mare a sistemului carstic cât şi din numeroasele ponoare care jalonează contactul gresii cuarţitice-calcare de pe rama sud-vestică a platoului. Corelaţia încrucişată reprezintă integra-rea într-un hidrograf unitar a acestor impulsuri sosite treptat la sursă, cu viteze şi intensităţi diferi-te. Coeficientul de corelaţie ploaie-debit are o va-loare foarte ridicată, valoarea lui maximă, rk=0,41, fiind atinsă după 30 de ore.

Apa izvorului este nepotabilă datorită pârâului Ţarina care străbate localităţile Călugări şi Izbuc. Tranzitul subteran scurt şi rapid la apelor acestui pârâu între peştera Câmpeneasca şi izbucul Boiu nu crează condiţii pentru purificarea lor. Apa iz-vorului se foloseşte pentru alimentarea unei mari păstrăvării, situată în aval de confluenţa p. Boiu cu râul Crişu Negru.

Fig. 4.18. Secţiune hidrogeologică prin Platoul Vaşcău. Linia secţiunii în fig. 4.17 (Date geologice după M. BLEAHU et al., 1979).

161

4.4.2.3. Sistemul carstic ŞopoteasaApele din partea central-nordică a platoului

Vaşcău se descarcă în perimetrul localităţii Briheni prin izbucul Şopoteasa (fig. 4.17, nr. 4). Acesta este un izvor ascensional pe contactul tectonic dintre calcarele Pânzei de Vaşcău şi depozitele formaţi-unii bazice permiene a Pânzei de Moma şi apa-re dintr-o aglomerare de blocuri de calcare care-l face inaccesibil explorărilor speologice. Marcarea la 04.07.1986 cu In-EDTA a apelor infiltrate prin ponorul de la Tăul Ponorului şi recuperarea traso-rului în apa izbucului Şopoteasa, a precizat con-tinuitatea depozitele carbonatice ale platoului pe sub depozitele toarciene predominant impermea-bile, dezvoltate la sud de izbuc.

În anul hidrologic X.1986-IX.1987 izbucul Şopoteasa a avut debite medii zilnice cuprinse în-

tre 11 şi 1314 l/s, cu o valoare medie lunară de 120 l/s şi un indice de secare mic (a=0,005 ), valoa-re care arată prezenţa unei circulaţii pe conducte şi interstiţii cu dimensiuni reduse care asigură o relaxare lentă a acviferului, sugerată şi de efectul memorie ridicat al sistemului carstic (tabelele 4.1, 4.2 şi 4.3). Apa izbucului este captată pentru ali-mentarea cu apă potabilă a localităţilor limitrofe.

4.4.2.4. Sistemul carstic TisaIzbucul Tisa, (fig. 4.17, nr. 6), descarcă apele

subterane din partea nord-vestică a platoului car-stic Vaşcău, alimentate atât de către cursurile su-perficiale care brăzdează depresiunile Ponoare şi Pociovelişte, cât şi de infiltraţiile difuze din zona Arânda şi Sfăraşul Ligii-Ţărău. Izvorul apare la baza unui perete abrupt de cca. 100m înălţime, are un debit mediu anual ridicat (0,139 m3/s) şi o va-

Nr Insurgenţa H, m

ResurgenţaH, m

L,m

DH,m

TT,

ore

V,m/oră

Data Autorii marcării

1 Peştera Câmpeneasca 406 Izbucul Boiu 300 1700 106 PC 3-4 500,0 14.08.1901 S. Mihuţia2 Prd. p. Fântâna Lotrilor 613 Izbucul Boiu 300 7600 331 I-131 216 26,0 28.07.1978 I. Orăşeanu et al.3 Prd. p. Ponoare 579 Izbucul Boiu 300 5900 279 Br-82 225 26,2 28.07.1978 I. Orăşeanu et al.4 Prd. p. Hăiuga lui Şandor 675 Izbucul Tisei 450 2150 225 I-131 150 14.3 29.07.1978 I. Orăşeanu et al.5 Peştera Câmpeneasca 406 Izbucul Boiu 300 1700 106 R 10 170,0 30.07.1978 I. Orăşeanu et al..6 Ponorul p. Ponorul 499 Izb. Pepineaua 400 1250 99 R 20 62,5 22.08.1978 I. Orăşeanu et al..

7 Ponor ul din Arânda 720 Izbucul Tisei 450 3200 270 In 192 16.6 15.10.1984I. Orăşeanu,

E. Gaşpar8 Ponorul p. Dăneşti 601 Izbucul Tisei 450 1500 151 S 15 100,0 26.05.1985 I. Orăşeanu9 Prd. p. Cohuri 635 Izbucul Tisei 450 2000 186 R 15 133,3 26.05.1985 I. Orăşeanu

10 Ponorul Peşterelii 5940 255 I-131 12 495 1985Gh. Ponta, E. Gaşpar

11 Ponorul Tăul Ponorului 633 Izb. Şopoteasa 355 4280 272 In-EDTA 144 29,7 04.07.1986 I. Orăşeanu et al.12 Prd. p. Târsa 520 Izv. Peştera Popii 400 1200 117 KI 60 20,0 04.07.1986 I. Orăşeanu et al.13 Prd. Coşul de la Căldare 440 Izb. Căsoaia 375 1040 65 F 17 61,1 25.07.1986 I. Orăşeanu14 Ponorul Sfăraş 667 Izbucul Boiu 300 8150 367 In-EDTA 1632 5,0 1987 I. Orăşeanu et al.

“ “ Izv. cald Sfărăşele 295 8100 372 “ 1704 4,7 '' “15 Ponorul p. Priga 640 Izbucul Boiu 300 7960 340 KI 96 82,9 1987 I. Orăşeanu et al.

“ “ Izv. cald Sfărăşele 295 8600 345 “ 168 50,6 “ “

16 Ponorul Doboş 565 Izbucul Coleşti 400 1200 165 Dy-EDTA 1988I. Orăşeanu,

E. Gaşpar

“ “Izv. de la Coşul de la Chietroc

390 1500 175 “ “ “

17 Ponorul p. Scăriţa 610 Izb. din Valea Seacă 565 650 45 F 25.07.1994 I. Orăşeanu et al.18 Pierderea p. Căptălanu Izb. din Valea Seacă 565 650 25 In-EDTA 5 130 25.07.1994 I. Orăşeanu et al.

H - altitudinea., L - distanţa orizontală insurgenţă-resurgenţă, ΔH - diferenţa de nivel; T - timpul primei sosiri a trasorului; V - viteza aparentă.Trasori: PC= pulberede carbune; F=fluoresceină, R=rodamină, S=Stralex; trasori radioactivi: I=I-131, Br=Br-82; trasori activabili: In-EDTA, Dy-EDTA, KI.Notă: Următoarele marcări au fost efectuate de autor în colaborare cu: E. Gaşpar , T. Tănase, Gh. Ponta, N. Terteleac, G. Halasi: 2, 3 şi 4; Gh. Ponta, N. Terteleac, G. Halasi: 5 şi 6; C. Crăciun, E. Gaşpar, I. Pop şi T. Tănase: 11, 12, 14 şi 15; E. Căpraru şi E. Gaşpar: 17 şi 18. Tabelul 4.9. Rezultatele marcărilor cu trasori efectuate în Platoul Vaşcău.

162

loare mare a coeficientului de secare (a=0,0855) care indică o curgere preferenţială pe goluri carsti-ce dezvoltate. În perioadele ploioase debitul izvo-rului creşte violent.

4.4.2.5. Sistemul carstic Coleşti Izbucul de la Coleşti (fig. 4.17, nr. 2), este situat

pe malul drept al pârâului Târsa, la nord de localita-tea Coleşti şi descarcă acumulările acvifere din pe-rimetrul Fântânii lui Boboş şi al localităţii Coleşti. Izbucul prezintă un debit mediu anual relativ im-portant (39 l/s), însă în perioadele secetoase debi-tul scade simţitor, putând ajunge la 2 l/s, valoare înregistrată în toamna anului 1986. Sunt perioade secetoase în care curgerea lui incetează. Apa izbu-cului reprezintă apariţia la zi a cursului subteran din peştera Deliman (fig. 4. 17, nr. 2) şi constitue o sursă preţioasă pentru locuitorii localităţii Coleşti.

4.4.2.6. Sistemul carstic PepineauaIzbucul Pepineaua (fig. 4.17, nr. 31), situat în

bazinul hidrografic al râului Crişu Alb, drenează acumulările acvifere din extremitatea sud-estică a platoului carstic Vaşcău, alimentate preponderent din cursurile de apă provenite de pe terenurile impermeabile situate la est de vf. Moma. Relaţia hidrogeologică dintre aceste ape infiltrate prin po-norul văii Ponorului (denumit de A. MIHUŢIA, 1904, „Înghiţitoarea de la Mălăeşti”) şi izbucul Pepineaua a fost demonstrată prin marcările efec-tuate în anul 1978.

Apa izbucului apare prin două iviri, una cu ca-racter temporar, reprezentată printr-un aven debi-tor situat în amonte şi una cu caracter permanent situată la cca. 50 m în aval, pe malul drept al cur-sului temporar cu originea în aven. Debitul mediu anual al izbucului este de 67 l/s, iar indicele de va-

riabilitate al acestuia este de 16,1 reprezentând una dintre valorile cele mai scăzute întâlnite la sursele platoului. Coeficientul de secare are o valoare re-dusă (0,0066) şi împreună cu debitul de etiaj relativ ridicat (22 l/s), conduce la evaluarea unor resur-se dinamice reziduale importante de 2,1mil.m3. Izvorul nu este captat, iar temperatura apei variază între 9,7 şi 11,6°C.

4.4.2.7. Sistemul carstic TopliţaIzbucul Topliţa (fig. 4.17, nr. 34), este situat la

est de satul Călugări, în bazinul hidrografic al p. Crisciorel şi apare la baza unui perete înalt de cca 20 m, dintr-o aglomerare de blocuri de dolomite negre anisiene, în apropierea intrării în peştera fo-silă Căsoaia. Debitul izbucului are o valoare medie de 20 l/s, iar apa lui provine în mare parte din pier-derile pârâului Pamparul prin Coşul de la Căldare (fig. 4.17, nr. 35), fapt dovedit prin marcările cu fluoresceină efectuate în anul 1986. Foarte proba-bil că acest izbuc drenează şi apele infiltrate prin ponorul „La Zoampa” (fig. 4.17, nr. 33), situat la o distanţă de cca 800 m sud-vest de izbuc.

4.4.2.8. Sistemul carstic RăşchirataIzbucul Răşchirata (fig. 4.18, nr. 19) este situ-

at în bazinul superior al pârâului Dezna, pe malul stâng al afluentului acestuia, pârâul Căptălanul, vis a vis de confluenţa cu pârâul Corbului, în imediata apropiere a unui vechi cuptor de topit minereu de fier (foto 4.8) şi a unei cabane forestiere. Sursa apa-re ascensional din grohotişul de pantă, de la baza unui abrupt format din bancuri metrice de dolomi-te anisiene, cu orizonturi intens carstificate. În pre-zent zona este bulversată de o încercare nereuşită de captare a sursei.

Fig. 4.19. Curba de variaţie concentraţie-timp a trasorului Iod 131 utilizat în marcarea ponorul Fântâna Lotrilor - izbucul Boiu dreapta.

Fig. 4.20. Corelaţa încrucişată între seriile zilnice de precipitaţii căzute la Câmp Moţi şi de debite ale unor izvoare carstice din Platoul Vaşcău pentru anul hi-drologic X. 1986-IX. 1987.

163

În anul hidrologic X.1997-IX.1998, izbucul Răşchirata a avut un debit mediu de 50,8 l/s, cu fluctuaţii cuprinse între 18,6 şi 144,5 l/s, indicele de variaţie al debitelor (Qmax/Qmin) avînd valoa-rea 7,8, iar valoarea indicelui scurgerii de bază este 0,37. În perioada de timp menţionată, apa izbu-cului nu s-a tulburat, temperatura ei a variat între 8,2°C şi 8,9°C, iar ph-ul a avut valori cuprinse între 6,76 şi 7,44.

Curba de recesiune a debitelor, construită pen-tru perioada 02.02-19.10.1998, prezintă o pantă foarte mică, coeficientul recesiunii având o valoare scăzută, a=0,0045. Volumul rezervelor dinamice este mare, la constituirea lor volumul de apă pro-venit direct din scurgere rapidă având o pondere redusă, de numai 2,1%.

Valoarea importantă a rezervelor este confir-mată şi de efectul memorie ridicat al sistemului carstic, EM=46 zile. Timpul de regularizare este foarte lung, TR=55 zile, traducând o durată im-portantă a răspunsului impulsional.

La marcarea cu fluoresceină efectuată în pono-rul p. Scăriţa la 25.07.1994, trasorul fiind detectat în izbucul din Valea Seacă, a fost pusă sub observa-ţii şi sursa Răşchirata. Trasorul a fost detectat şi aici însă la limita de detecţie a aparaturii, fără a se putea susţine cu certitudine sosirea lui. Trasorul putea ajunge în apa izbucului Răşchirata fie pe un traseu direct din ponorul p. Scăriţa, fie din infiltraţii din p. Căptălanu alimentat cu trasor din izbucul din Valea Seacă. Investigaţii viitoare vor stabili realitatea.

4.4.2.9. Sistemul carstic Izbucul din Valea Seacă Izbucul din Valea Seacă, (fig. 4.17, nr. 17) este

situat pe malul stâng al văii omonime, la 25 m de confluenţa cu pârâul Căptălanul. Apa izbucului apare la zi din dolomite anisiene, prin două fi-suri apropiate. În anul 1987 izbucul a fost captat pentru alimentarea staţiei pilot de spălare a mine-reului de fier amplasată la Grajduri, construită de IPEG Deva în acelaşi an. În prezent captarea este dezafectată.

În anul hidrologic X.1986-IX.1987, izbucul din Valea Seacă a avut un debit mediu de 77 l/s, cu flu-ctuaţii cuprinse între 23 şi 250 l/s. (tabelul 4.1). În anul hidrologic amintit, temperatura apei a variat între 8,5°C şi 8,8°C, iar ph-ul a avut valori cuprinse între 6,82 şi 7,39. La ploi foarte puternice şi în pe-rioadele de topire rapidă a zăpezilor, apa izvorului se tulbură puternic pentru perioade scurte de timp.

În arealul de apariţie al izbucului din Valea Seacă, pe suprafeţele acoperite de dolomitele ani-siene, apar două zone de alimentarea a acviferului carstic de către apele de suprafaţă: ponorul pârâu-lui Scăriţa (fig. 4.17, nr. 18) şi pierderea difuză din talwegul pârâului Căptălanul, situat în aval de can-tonul silvic Căptălanul.

Ponorul pârâului Scăriţa a apărut în anul 1978, ca urmare a prăbuşirii tavanului unei galerii car-stice active. Înainte de această dată, pârâul Scăriţa avea cursul permanent pe întregul traseu, până la vărsarea în pârâul Căptălanul. La 25.07.1994, apa pătrunsă în subteran prin ponorul Scăriţa (4 l/s) a fost marcată cu fluoresceină, trasorul apărând după cca 12 ore în apa izbucului din Valea Seacă.

În aval de cantonul silvic Căptălanul, în peri-oadele secetoase, apa pârâului se infiltrează di-fuz, total, prin aluviunile din talweg (1 l/s). La 25.07.1994, aceste infiltraţii au fost marcate cu In-EDTA, trasorul apărând în concentraţii mici în apa izbucului din Valea Seacă. Timpul scurt înregistrat în marcarea cu In-EDTA între pierderea pârâului Căptălanul şi izbucul din Valea Seacă este susţinut geologic de prezenţa faliei Căptălanul, paralelă cu pârâul, accident tectonic care împreună cu zona ei de zdrobire poate constitui un traseu rapid de tran-zit al apelor subterane.

Foto 4.8. Cuptor vechi de topit mineteu de fier la Răşchirata.

164

La confluenţa Văii Seci cu pârâul Căptălanul apare din aluviuni un izvor carstic cu un debit de cca 0,2 l/s, o temperatură de 8,0°C şi degajări de gaze libere cu o compoziţie apropiată de cea a gazului atmosferic (tabelul 4.4). Degajări de gaze mai apar în firul Văii Seci în apropiere izbucului şi pe malul stâng al pârâului Căptălanul la cca. 50 m aval de confluenţa cu pârâul Valea Seacă.

Analizele de radioactivitate efectuate pe probe-le de apă recoltate din izbucul Răşchirata şi din izbucul din Valea Seacă au indicat că apele lor nu sunt radioactive, concentraţiile măsurate pentru activităţile alfa şi beta fiind situate cu un ordin de mărime sub concentraţiile admise de normativul de potabilitate.

În extremitatea sud-estică a platoului Vaşcău este situat izvorul intermitent de la Călugări (fig. 4.17, nr. 30), sursă ce va fi prezentată într-un ca-pitol separat.

4.4.3. Apele subtermale de la VaşcăuÎn partea vestică a oraşului Vaşcău, din calcare-

le neotriasice de la baza versantului şi din aluviu-nile Crişului Negru şi ale pârâului Boiu, apar patru izvoare hipotermale: Sfărăşele (fig. 4.17, nr. 39), Rengle (nr. 40), Racova (nr. 41) şi Ţucreşti (nr. 42). Ele au temperaturi cuprinse între 14,5 şi 17,2°C, un debit cumulat de cca. 15 l/s şi prezintă dega-jări violente de gaze (tabelul 4.5). Degajări de gaze prezină şi o serie de izvoare reci: Blagu (nr. 43), Fântâna Rece (nr. 44), şi izbucul de la păstrăvăria Crisciorel (nr. 45).

Compoziţia chimică a apelor subtermale de la Vaşcău este bicarbonatată calcică, cu mineralizaţie foarte mică, asemănătoare apelor reci. Uneori ape-le prezintă un caracter iodurat şi chiar bromurat, imprimat de levigarea depozitelor de umplutură ale Bazinului Beiuşului, caracter chimic întâlnit şi la alte ape subtermale din bazin (Ceica, Răbăgani etc.).

Gazele libere degajate din izvorele hipotermale sunt generate de ieşirea din soluţie a gazelor dizol-vate ca urmare a creşterii temperaturii apei şi a de-tentei lor la sursă. Gazele se dizolvă în apele carsti-ce preponderent în perioada infiltrării, a traversării solului şi a zonei aerate, cantităţile dizolvate de-pinzând în principal de temperatură. Compoziţia acestor gaze este apropiată de cea a gazului atmo-sferic, remarcându-se o creştere a conţinutului în azot, proporţională cu o scădere a celui în oxigen, consumat parţial în procese de oxidare.

Izvoarele hipotermale apar pe sistemul de frac-turi orientat NV-SE, de-a lungul căruia bazinul ne-ogen al Beiuşului se afundă în trepte spre nord-est (fig. 4.18). Ele reprezintă un amestec de ape reci şi calde, componenta rece fiind reprezentată de apele sistemului carstic Boiu, iar componenta caldă de către ape care în urma unei circulaţii profunde îşi măresc temperatura datorită fluxului termic relativ ridicat al acestei zone. Amestecul celor două cate-gorii de ape se realizează în apropiere suprafeţei, fapt dovedit de marcările cu trasori activabili efec-tuate în pierderile difuze de la izvorul Sfăraş şi în ponorul de la Prigă (tabelul 4.9), marcări în care trasorii utilizaţi au ajuns simultan în izbucul Boiu şi în izvorul subtermal Sfărăşele.

4.4.4. Compoziţia chimică a apelor superficiale şi subterane

În diagrama Piper din fig. 4.21 prezentăm com-poziţia chimică a princialelor categorii de ape din arealul platoului (I. ORĂŞEANU, J. MATHER, 2000).

Apele cursurilor superficiale care se infiltrează prin ponoare la intrarea pe terenurile carbonatice au o compoziţie chimică dobândită prin levigarea gresiilor cuarţitice situate în partea sudică a plato-ului. Cationii Ca şi Na+K sunt egali cantitativ, iar Mg lipseşte. Aceste ape sunt slab mineralizate.

Apele izvoarelor epicarstice sunt de tip Ca-HCO3 sau Mg(Ca)-HCO3, în concordanţă cu na-

Fig. 4.21. Diagrama Piper cu reprezentarea compoziţiei chimice a apelor su-perficiale şi subterane din Platoul Vaşcău. (Numerele au semnificaţia din fig. 4.17.)

165

tura depozitelor carbonatice din care apar (calcare sau dolomite). Izvoarele au o mineralizaţie ridicată.

Apa izvorului Boiu este de tip Ca(Mg)-HCO3, cu o mineralizaţie totală medie de 435,5 mg/l. Conţinuturile în Cl, SO4, Na şi K sunt nesemni-ficative.

Apele pârâului Ţarina, înainte de intrarea în peştera Câmpeneasca prezintă un conţinut ridicat în Na şi K, rezultat al activităţilor domestice desfă-şurate în localităţile Izbuc şi Călugări. Apele izbu-cului Pepineaua şi cele ale izvorului rece Ţucreşti sunt poluate din acelaşi motiv.

Apele termale din perimetrul localităţii Vaşcău sunt de tip Ca(Mg,Na)-HCO3, cu o valoare medie a mineralizaţiei totale de 502,5 mg/l. Compoziţia lor chimică este rezultatul amestecului a două ti-puri de ape, una cu o circulaţie ascendentă şi o temperatură ridicată, cu conţinut relativ ridicat în Na şi K, rezultată prin levigarea depozitelor per-miene şi werfeniene, şi una cu o direcţie de curgere laterală, vest-est, reprezentată de apele carstice reci ale platoului.

bIbLIOGRAFIEBesesek M., Radu V. A., Tulucan T. N. (2011): Cata-

logul sistematic al peşterilor din judeţul Arad, 76 p., Ed. Plaiurile Codrului. Bleahu M. (1976): Harta geologică a României, scara 1:100.000, foaia Moneasa, IGR Bucureşti.

Bleahu M. (1978): Munţii Codru Moma. Ed. sport-turism, Bucureşti, 102 p.

Bleahu M., Panin Ştefana, Camelia Tomescu, Ştefan A., Istrate Gh., Ştefănescu M. (1979): Harta ge-ologică a României, scara 1:50.000, foaia Vaşcău, IGR Bucureşti.

Bleahu M., Panin Ştefana, Ştefănescu M., Stan N., Popescu Agapia, Tomescu Camelia (1984): Harta geologică a României, scara 1:50.000, foa-ia Dumbrăviţa, IGR Bucureşti.

Bleahu M., Panin Ştefana, Tomescu Camelia, Marinescu F., Ştefănescu M., Popescu Agapia, Nicolae I. (1981): Harta geologică a României, scara 1:50.000, foaia Dr. Petru Groza, IGR Bucureşti.

Brijan P. (1986): Fenomene endocarstice în zona Clăptescu (Munţii Codru Moma). Buletin speo-logic 10, 269-276, Bucureşti.

Cocean P., Rusu T. (1984): Les plateaux karstiqu-es des Monts Codru Moma. Trav. Inst. Speol. „Emile Racovitza” XXIII, 81-88, Bucureşti”.

Diaconu M., Mihăilescu C., Kusko M., Mihăilescu Liliana (1976): Consideraţii asupra stratigrafiei formaţiunilor triasice şi genezei minereurilor de fier din Platoul Vaşcău. D. S. Institut Geologic, Bucureşti LXII, 29-37.

Gopfrich C. (1986): Ponorul văii Teia, Almanahul Speotelex, 31-32, Cluj Napoca.

Groh C., Halasi G., Oszker H. (1978): Zonele car-stice Briheni-Coleşti (Munţii Codru Moma), Bul. CSER, Bucureşti, 123-139.

Groh L., Heredi Z., Tulucan T., Honiger O. (1976): Fenomene endocarstice în Platoul Vaşcău. Bul.CSER, Bucureşti 4, 82-100.

Halasi G. (1978): Contribuţii la cunoaşterea carstu-lui zonei Moneasa. Nymphaea VI, Oradea.

Halasi G. (1978): Noi contribuţii la cunoaşterea car-stului Moneasei. Aragonit, nr.1, 9. 28-42, Arad.

Halasi G. (1979): Morfologia peşterii Câmpeneasca (Munţii Codru Moma). Nymphaea VII, 265-271, Oradea.

Halasi G. (1984): Prima scufundare la Moneasa. Styx 1, 5-6.

Halasi G., Halasi Gisela, Birtalan G. (1985): Peştera de la Băi-Moneasa, Styx 2, 36-39.

Matyasi S. (1977): Peştera din Valea Luncii. Aspecte geologice şi speologice. Nymphaea V, 201-208, Oradea.

Matyasi L., Matyasi S. (1987): Carstul din partea centrală şi de nord a Munţilor Codru. Buletin speologic, FRTA, CCSS 11, 39-59.

Mert Matyasi Janeta (1979): Observaţii hidrochimi-ce asupra apelor platoului carstic Dumbrăviţa de Codru (Munţii Codru Moma). Nymphaea VII, 251-264, Oradea.

Maxim I. Al. (1941): Izbucuri. Izvoare intermiten-te dela noi. Revista geografică română, anul IV, fasc. II-III, p.3-22.

Mihuţia S. (1904): Relaţiile hidrologice ale platoului carstic de la Vaşcău, (limba maghiară). Foldr. ko-zlemenyek XXXII, Budapest, 1-31.

Miţă P., Orăşeanu I., Corbus C. (1998): Estab-lishment of the quantitative influence of karst on the surface runoff in the representative basin of Moneasa. Conference on catchment hydrological and biochemical processes in changing engironment, Liblice, Czech Republic, September 22-24, 1998, 87-90.

Miţă P., Mătreaţă Simona (2011): Bazine reprezen-tative din România. Rezultatele cercetării. Ed. INH, 30 p.

166

Orăşeanu I. (1985): Considerations on the hydro-geology of Vaşcău Plateau (Codru Moma Mountains). Theoretical and Applied Karstology 2, 199-209, Bucureşti.

Orăşeanu I. (1987): Hydrogeological study of Moneasa area (Codru Moma Mountains). Theoretical and Applied Karstology 3, 175-199, Bucureşti.

Orăşeanu I. (1998): Hydrogeological researches for still waters in Codru Moma and Pădurea Craiului Mountains (Apuseni Mountains, Romania). Proceedings of the Int. Symp. Mineral and ther-mal groundwater, Miercurea Ciuc, Romania, 24-27 June, 1998, 223-232.

Orăşeanu I. (2010): Karst Hydrogeology of the Codru Moma Mountains. In Karst Hydrogeology of Romania, p. 245-274, Ed. Belvedere Oradea.

Orăşeanu I., Mather J. (2000): Karst hydrogeolo-gy and origin of thermal waters in the Codru Moma Mountains, Romania. Hydrogeology Journal (2000), 8, 379-389, Springer-Verlag.

Palfy F., Groza Maria Ana, Crişan S., Oncean N., Oncean Nuţa, Condea T., Zacoi G. (1976): Date hidrologice şi meteorologice din zona aşeza-tă la nord de staţiunea Moneasa. (Arh. S.M.H. Moneasa).

Panin Ştefana, Tomescu Camelia (1974): Noi con-tribuţii la stratigrafia depozitelor triasice din Platoul Vaşcău. D.S., IGR, LX/4, Bucureşti.

Ponta G., Gaşpar E. (1986): New tracing experi-ence wih In-EDTA in the Vaşcău karstic pla-teau Codru Moma Mountains (Romania). Atti e Memorie della Comm. Grotte „E. Boegan”, vol. 25, pp. 113-121, Trieste.

Ştefănescu M., Panin Ştefana, Tomescu Camelia (1985): A new tectonic image of the Mesozoic deposits of the Codru Moma Mountains betwe-en Crişu Negru and Râpoasa Valley (Northern Apuseni). D.S., IGR, LXIX,5, 101-108. Bucureşti.

Tudoran P. (1983): Ţara Zarandului. Studiu morfo-logic. Ed. Acad.RSR, Bucureşti, 146 p.