36-39 analize miniprajituri.indd

4
Maria Bădescu Nevoia de timp a făcut ca piaţa mini-prăjiturilor ambalate să cunoască în ultimii ani o dezvoltare accentuată. Vânzările acestor produse au crescut de la un an la altul, ceea ce i-a de- terminat pe producătorii din această industrie să îşi diversifice oferta de produse prin dezvoltarea gamelor existente sau in- troducerea unora noi. Doina Cavache, Corporate Affairs Manager al Kraft Foods România, spune că, deşi piaţa de prăjituri ambalate înseamnă ca volum şi valoare mai puţin de jumătate din piaţa de biscuiţi şi mai puţin de 15% din valoarea celei de ciocolată, nu putem să vorbim despre o piaţă de nişă. Cu toate că, faţă de anul tre- cut, categoria de prăjituri se află într-un uşor declin, ea rămâne în continuare una cu potenţial mare, având în vedere con- sumul per capita încă scăzut, comparativ cu media europeană (0,6 kg în România faţă de 2,9 media vest europeană – sursa Euromonitor), subliniază Doina Cavache. Opinia este împărtășită și de Mihai Cîrstea, direc- torul general al companiei Pan Group, producătorul brandului Rollini D’Oro, care afirmă că piaţa prăjiturilor este în continuă mişcare şi dezvoltare, apar noi competitori şi are un potenţial ridicat în România. De asemenea, oficia- lul Pan Group evidenţiază faptul că această piaţă a devenit puternic concurenţială, au apărut noi sortimente, iar ma- joritatea producătorilor şi-au poziţionat într-un mod unic mărcile, pentru a le individualiza de celelalte. Piața mini-prăjiturilor are potențial de creștere, ca urmare a lansării de noi sortimente care acoperă cât mai multe gusturi și preferințe MINI-PR Ă JITURI PENTRU TOATE GUSTURILE Producători PRĂJITURILE CU CREMĂ DE CACAO, LAPTE ŞI CĂPŞUNI SUNT CELE MAI CUMPĂRATE SORTIMENTE DIN CADRUL CATEGORIEI VÂNZĂRILE DE MINI-PRĂJITURI Segmentare după ambalaj Ambalajele de plastic rămân cele mai populare forme sub care se comercializează mini-prăjiturile. Sursa: Potrivit jucătorilor din această piaţă, prăjiturile cu cremă de cacao, lapte şi căpşuni sunt sortimentele cele mai căutate de cumpărători, la care se adaugă, din ce în ce mai mult, şi cele glazurate cu ciocolată. Doina Cavache, Corporate Af- fairs Manager al Kraft Foods România, evidenţiază faptul că prăjiturile cu arome de cacao/ciocolată, lapte/vanilie şi căpşuni sunt cele mai populare, acestea reprezentând aproximativ 65% din întregul volum al categoriei. De remarcat este atenţia pe care producătorii o acordă segmentului pentru copii, aces- ta înregistrând o dinamică crescută. Gama de mini-prăjituri care se adresează copiilor s-a diversificat foarte mult în ulti- ma perioadă, deja mărci cunoscute îşi creează extensii în acest segment, iar ,,veteranii’’ categoriei aduc noutăţi în portofoliu care se adresează unor ocazii de consum relevante, adaugă re- prezentanta Kraft Foods România. În ceea ce priveşte vânzările, Mihai Cîrstea, directorul ge- neral al Pan Group, spune că în primele nouă luni ale acestui an vânzarea mini-prăjiturilor Rollini D’Oro s-a dublat com- parativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009. După cum susţine oficialul Pan Group, factorii care au contribuit la obţinerea acestor rezultate pozitive sunt: diversificarea sortimentaţiei în concordanţă cu cererea consumatorilor, standardele de cali- ANALIZE ŞI TENDINŢE 36 71 NOIEMBRIE 2010

Upload: revista-piata

Post on 22-Mar-2016

235 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

ANALIZE ŞI TENDINŢE VÂNZĂRILE DE MINI-PRĂJITURI 71 NOIEMBRIE 2010 oficialul Pan Group, factorii care au contribuit la obţinerea acestor rezultate pozitive sunt: diversificarea sortimentaţiei în concordanţă cu cererea consumatorilor, standardele de cali- Ambalajele de plastic rămân cele mai populare forme sub care se comercializează mini-prăjiturile. Maria Bădescu Segmentare după ambalaj Sursa:

TRANSCRIPT

Page 1: 36-39 analize miniprajituri.indd

Maria Bădescu

Nevoia de timp a făcut ca piaţa mini-prăjiturilor ambalate să cunoască în ultimii ani o dezvoltare accentuată. Vânzările acestor produse au crescut de la un an la altul, ceea ce i-a de-terminat pe producătorii din această industrie să îşi diversifice oferta de produse prin dezvoltarea gamelor existente sau in-troducerea unora noi.

Doina Cavache, Corporate Affairs Manager al Kraft Foods România, spune că, deşi piaţa de prăjituri ambalate înseamnă ca volum şi valoare mai puţin de jumătate din piaţa de biscuiţi şi mai puţin de 15% din valoarea celei de ciocolată, nu putem să vorbim despre o piaţă de nişă. Cu toate că, faţă de anul tre-

cut, categoria de prăjituri se află într-un uşor declin, ea rămâne în continuare una cu potenţial mare, având în vedere con-sumul per capita încă scăzut, comparativ cu media europeană (0,6 kg în România faţă de 2,9 media vest europeană – sursa Euromonitor), subliniază Doina Cavache.

Opinia este împărtășită și de Mihai Cîrstea, direc-torul general al companiei Pan Group, producătorul brandului Rollini D’Oro, care afirmă că piaţa prăjiturilor este în continuă mişcare şi dezvoltare, apar noi competitori şi are un potenţial ridicat în România. De asemenea, oficia-lul Pan Group evidenţiază faptul că această piaţă a devenit pu ternic concurenţială, au apărut noi sortimente, iar ma-joritatea producătorilor şi-au poziţionat într-un mod unic mărcile, pentru a le individualiza de celelalte.

Piața mini-prăjiturilor are potențial de creștere, ca urmare a lansării de noi sortimente care acoperă cât mai multe gusturi și preferințe

MINI-PRĂJITURI PENTRU TOATE GUSTURILE

Producători

PRĂJITURILE CU CREMĂ DE CACAO, LAPTE ŞI CĂPŞUNI SUNT

CELE MAI CUMPĂRATE SORTIMENTE DIN CADRUL CATEGORIEI

VÂNZĂRILE DE MINI-PRĂJITURI Segmentare după ambalaj

Ambalajele de plastic rămân cele mai populare forme sub care se

comercializează mini-prăjiturile.

Sursa:

Potrivit jucătorilor din această piaţă, prăjiturile cu cremă de cacao, lapte şi căpşuni sunt sortimentele cele mai căutate de cumpărători, la care se adaugă, din ce în ce mai mult, şi cele glazurate cu ciocolată. Doina Cavache, Corporate Af-fairs Manager al Kraft Foods România, evidenţiază faptul că prăjiturile cu arome de cacao/ciocolată, lapte/vanilie şi căpşuni sunt cele mai populare, acestea reprezentând aproximativ 65% din întregul volum al categoriei. De remarcat este atenţia pe care producătorii o acordă segmentului pentru copii, aces-ta înregistrând o dinamică crescută. Gama de mini-prăjituri care se adresează copiilor s-a diversificat foarte mult în ulti-ma perioadă, deja mărci cunoscute îşi creează extensii în acest segment, iar ,,veteranii’’ categoriei aduc noutăţi în portofoliu care se adresează unor ocazii de consum relevante, adaugă re-prezentanta Kraft Foods România.

În ceea ce priveşte vânzările, Mihai Cîrstea, directorul ge-neral al Pan Group, spune că în primele nouă luni ale acestui an vânzarea mini-prăjiturilor Rollini D’Oro s-a dublat com-parativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009. După cum susţine

oficialul Pan Group, factorii care au contribuit la obţinerea acestor rezultate pozitive sunt: diversificarea sortimentaţiei în concordanţă cu cererea consumatorilor, standardele de cali-

ANALIZE ŞI TENDINŢE

36 71 NOIEMBRIE 2010

Page 2: 36-39 analize miniprajituri.indd
Page 3: 36-39 analize miniprajituri.indd

Consumatori

DECIZIA DE CUMPĂRARE ESTE INFLUENȚATĂ DE CALITATE

VÂNZĂRILE DE MINI-PRĂJITURI Segmentare după aromă

Aromele de cacao/ciocolată, vanilie și căpșuni rămân în

continuare preferatele consumatorilor.

Sursa:

VÂNZĂRILE DE MINI-PRĂJITURI Segmentare după cantitate

Publicul țintă fi ind copiii, ambalajele mai mici se vând cel mai

bine.

Sursa:

VÂNZĂRILE DE MINI-PRĂJITURI Segmentare după tip

Mini-prăjiturile de tip pandișpan sunt cele mai vândute produse

din cadrul categoriei.

Sursa:

VÂNZĂRILE DE MINI-PRĂJITURI Cu/fără glazură de ciocolată

Produsele cu glazură de ciocolată pierd teren în favoarea celor

neglazurate.

Sursa:

Dat fiind contextul economic actual, consumatorii sunt mult mai atenţi la preţul produselor pe care le cumpără, dar şi la calitatea şi aroma acestora. Potrivit Doinei Cavache, cel mai important criteriu de cumpărare este experienţa cu produsul, iar consumatorii preferă să fie mai puţin expuşi riscului şi aleg vari-antele care i-au mulţumit. Kraft Foods România şi-a concentrat în această perioadă efortul asupra portofoliului existent, venind în întâmpinarea consumatorilor cu oferte atractive.

Astfel, prăjitura Barni i-a bucurat pe cei mici cu pachetul promoţional special creat pentru începerea anului şcolar. Aces-ta conţinea cinci prăjituri plus o cărticică menită să dezvolte

imaginaţia şi creativitatea copiilor. Pan Group s-a axat în ulti-ma perioadă pe lansarea de noi produse în acest segment. Sub brandul Rollini D’Oro au fost lansate, la începutul lunii mar-tie, două noi sortimente de ruladă cu blat de cacao şi cremă de ciocolată, respectiv cappuccino.

În luna septembrie, gama de rulade şi prăjituri a fost extinsă cu variante glazurate cu ciocolată. Prăjiturile glazurate sunt disponibile în trei sortimente: cremă cacao, cremă lapte şi cremă căpşuni. Fiind produse de impuls, mini-prăjiturile pot fi achiziţionate atât din comerţul modern, cât şi din cel tradiţional. ❚

tate ale produsului, o mai bună acoperire la nivel naţional, dar cel mai important aspect este calitatea parteneriatului pe care compania îl are cu distribuitorii săi.

,,Kraft Foods România a înregistrat în categoria prăjituri o

creştere a cotei de piaţă cu două puncte procentuale în perioada iulie-august 2010 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, declară Doina Cavache. O performanţă foarte bună în acest segment a înregistrat prăjitura Barni, un produs adresat copiilor.

ANALIZE ŞI TENDINŢE

38 71 NOIEMBRIE 2010

Page 4: 36-39 analize miniprajituri.indd