2studiul arbolelui genetic

4
 Studiul arbolelui genetic Arborele genealogic constituie reprezentarea grafica a legaturilor de rudenie intre membrii unei familii, pe parcursul mai multor generatii. Cu ajutorul sau putem stabili modul de tr ansmit er e in descendenta a caract er isticilor er editare normale sau pat olo gice [ in descendenta unui cuplu parent al] . Procesul de pre găt ire a arb orelui genealogic al unei persoane sau a unei familii este o parte a stiintei genealogiece sau chiar si etnografice. Relatiile dintre diferitele specii sau de alte entităti, de la care se presupune că au un strămos comun sunt reprezentate de arbor ele filog enetic (diagrama ce reprezintă grafic relaţiile de rudenie dintre diferite organisme ce au un strămoş comun). În stiintele auxiliare ale istoriei se vorbeste de arbore genealogic numai în cazul în care, gradul de înrudire este reprezentat grafic în formă de arbore. Intocmirea arborelui genealogic presupune efectuarea unei anchete familiale, urmata de repr ezen tar ea gra fic a a relatiilor dintre indivizi si realizarea arborelui genealogic, care arata relatiile dintre indivizi pe parcursul mai multor generatii. Ancheta familiala este efectuata in scopul culegerii datelor de inter es, care sunt inregistrate in fisa personala. Ea incepe cu un proband (propositus, sau caz primar), descoperit intamplator, care este purtator al unui caracter particular. De la proband, se reconstituie ascendenta si descendenta, pe linie directa si colaterala. Linia directa cuprinde par int ii, bunicii, str abu nic ii si descendenta probandului. Linia colaterala cuprinde fratii probandului si descendenta lor, unchii, matusile si descendenta lor. Se noteaza informatii privind persoanele in viata si decedate, conditii de viata si loc de munca, st are de gemelari tate , avorturi spontane, af ectiuni er edi tare, st ar i de consangvinizare s.a. Pentru o ilustrare mai explicita, este utilizata o reprezentare grafica prin semne conventionale (Fig. 30), prin stabilirea relatiilor dintre indivizi care reprezinta ascendenta si descen de nta probandului, fiind in to cmit arborele genealogic. Ana liz a acestuia ne ofera inf ormati i asupra mo du lui de tr ansmitere in desc ende nta a di fe ri te rol caractere, determinate de gene dominante sau recesive plasate pe autozomi sau pe heterozomi (Fig. 31-32).

Upload: ana-maria

Post on 12-Jul-2015

272 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: 2Studiul Arbolelui Genetic

5/11/2018 2Studiul Arbolelui Genetic. - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/2studiul-arbolelui-genetic 1/4

 

Studiul arbolelui genetic

Arborele genealogic constituie reprezentarea grafica a legaturilor de rudenie intre

membrii unei familii, pe parcursul mai multor generatii. Cu ajutorul sau putem stabilimodul de transmitere in descendenta a caracteristicilor ereditare normale saupatologice [ in descendenta unui cuplu parental]. Procesul de pregătire a arboreluigenealogic al unei persoane sau a unei familii este o parte a stiintei genealogiece sauchiar si etnografice. 

Relatiile dintre diferitele specii sau de alte entităti, de la care se presupune că auun strămos comun sunt reprezentate de arborele filogenetic(diagrama ce reprezintăgrafic relaţiile de rudenie dintre diferite organisme ce au un strămoş comun). În stiintele auxiliare ale istoriei se vorbeste de arbore genealogic numai în cazul în care, gradulde înrudire este reprezentat grafic în formă de arbore.

Intocmirea arborelui genealogic presupune efectuarea unei anchete familiale,urmata de reprezentarea grafica a relatiilor dintre indivizi si realizarea arboreluigenealogic, care arata relatiile dintre indivizi pe parcursul mai multor generatii.

Ancheta familiala este efectuata in scopul culegerii datelor de interes, care suntinregistrate in fisa personala. Ea incepe cu un proband (propositus, sau caz primar),descoperit intamplator, care este purtator al unui caracter particular. De la proband, sereconstituie ascendenta si descendenta, pe linie directa si colaterala. Linia directa

cuprinde parintii, bunicii, strabunicii si descendenta probandului. Linia colateralacuprinde fratii probandului si descendenta lor, unchii, matusile si descendenta lor. Senoteaza informatii privind persoanele in viata si decedate, conditii de viata si loc demunca, stare de gemelaritate, avorturi spontane, afectiuni ereditare, stari deconsangvinizare s.a.

Pentru o ilustrare mai explicita, este utilizata o reprezentare grafica prin semneconventionale (Fig. 30), prin stabilirea relatiilor dintre indivizi care reprezinta ascendentasi descendenta probandului, fiind intocmit arborelegenealogic. Analiza acestuia ne ofera informatii asupra

modului de transmitere in descendenta a diferiterolcaractere, determinate de gene dominante sau recesiveplasate pe autozomi sau pe heterozomi (Fig. 31-32).

Page 2: 2Studiul Arbolelui Genetic

5/11/2018 2Studiul Arbolelui Genetic. - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/2studiul-arbolelui-genetic 2/4

 

 

Metode de realizare a arborelui genealogic

1) Graficul ascendentului sau diagrama stramosilor In cazul acestei metode, este bine ca persoana interesata in realizarea unui

arbore genealogic sa afle daca exista deja o harta genealogica a familiei. Altfel, se

incepe diagrama cu persoana care vrea sa afle cum ii este arborele genealogic, apoi isiva trece stramosii in ordinea invers cronologica.In partea stanga a numelui primei persoane se noteaza data si locul nasterii. Se

va scrie apoi, in dreapta sus, numele tatalui cu datele aferente, plus cele legate decasatorie, la fel se va face si cu numele si datele mamei, doar ca in partea dreapta anumelui primei persoane a arborelui. 

Deasupra numelor parintilor, la fiecare in parte se trec parintii lor, sub aceeasiforma si la fel se face si pentru ceilalti stramosi. Diagrama respectiva poate detectadoar rudele directe de sange, se omit ramurile cu frati, matusi, nepoti etc. Uneori, inacest tip de diagrama, numele tatalui se scrie deasupra numelui mamei.

2)Reprezentarea descendentilor in forma unui grafic

Page 3: 2Studiul Arbolelui Genetic

5/11/2018 2Studiul Arbolelui Genetic. - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/2studiul-arbolelui-genetic 3/4

 

Acest sistem incepe de la stramosul unei linii si se cauta descendentii dingeneratie in generatie. Se va trece in partea de sus a colii numele primului cuplu de lacare sa se porneasca pentru a se afla descendentii si se va nota, ca si in cazul celalalt,data nasterii, a casatoriei si a mortii.

Apoi, se va desena un chenar in jurul fiecarui nume si acestea vor fi legate intre

ele prin linii orizontale – in cazul persoanelor casatorite. Se va trasa apoi o linie verticalaspre urmasi, iar aici, pe randul doi, vor fi trecute numele copiilor, iar casatoriile vor fi dinnou marcate cu cate o linie orizontala.

Bineinteles, in cadrul acestui arbore genealogic, se vor trece datele si pentruaceste persoane, iar acest intreg proces se va repeta pana cand se va ajunge inprezent.

3) Reprezentarea sub forma de text a descendentilor In acest caz, fiecare generatie va fi numerotata, iar cei care intra in familia

respectiva prin casatorie nu vor fi numerotati, ci vor fi notati cu litere. Se va scrie, lainceput, in partea de sus a hartiei, cifra 1 si numele stramosului, iar pe randul urmator,putin mai in interior, se va scrie numele sotiei care va fi precedat de litera "a".

Pe celalalt rand se va nota numele celui mai mare copil, care va fi numerotat cu2, iar aceeasi cifra se va trece si la urmatorii copii. Pasii se repeta pana cand se ajungela persoanele din prezent. Langa fiecare nume se va trece, bineinteles, data si loculnasterii, date despre casatorie, data mortii.

Page 4: 2Studiul Arbolelui Genetic

5/11/2018 2Studiul Arbolelui Genetic. - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/2studiul-arbolelui-genetic 4/4