m XL. - Wo. 2 9 I f Z t f*2 lei exemplarul *p. 3 4 4 1 , Duminică 20 Iulie 1924.

APRETUL ABONAMENTULUI în tară: pe an an 100 l e i . In străinătate pe an an 200 l e i .

D I N F R U M U S E Ţ I L E T A R I I N O A S T R E . - M Ă N Ă S T I R E A T I S M A N A

2 . — Nr. 29.

Literatura pedepsii cu bătaie ^Sistemele pedagogice sunt

in veşnică prefacere. Dealtfel, se schimbă ele costituţiile — ce urmăresc societăţile în lungul veacurilor, în mersul lor evolu­tiv — cum să n u se schimbe şi aceste sisteme pedagogice, oari urmăreau indivizii în desvofta-rea lor. ,

•Şi totuşi din cele mai vechi timpuri, pierdute în negura vre­ri jurilor şi ipână azi, generaţiile ce au curs în vadul de v ia ţă al oimenireli—subţ .umbra... arză­toare a mieluşei învăţătorului s'a II r idicat !

Kormele variate aLe graiului romanesc au evoluat şi sau am­plificat şi ele — păruia lă târ-miiiaJă, chelfăneală, ureoli|ia,lă., cârpeală, etc., — faptul însă a rămas acelaşi, — şcolarii neas­cultători de acum şi din totdea­una,1 pot s'oi măr tur isească cu mâna p e . . inimă —, sfânta bă­laie, bătaia ruptă din rai a fost -aceea care a corijat firele, care a îndreptat apucături le , care a notezat a lâ te caractere colţu­roase.

Nimeni un s'a supăra t nici­oda tă ; nimeni n 'a descoperit ne­voia încercuirei corecţiunei.

i n per ioada ant icreşt ină a e-ducafyei în familie, la chinezii propovăduitori i cultului familiei şi a l patriei, — ca şi la indienii Nirvanei, — ca şi la egiptenii Metempsihozei, însetaţ i i de do­rul vieţei indefinite ideale, cons­trângerea cea ma i aspră a prezi­dat instruirea acestui zvântura t subect de educaţie ce e copilul, i n t inda templului, sub coloa­nele de ta ină ale pogodelor or suin platanii de u m b r ă şi răcoa­re, beţişorul mângâie tor al învă­ţă torului era crez, era steag, era lege. ,

L a persani făuritori a] acelei admirabile vieţe mil i tare ce a uimit lumea ; la greci kalokaga-ţ iei nona pedagogie socială a lu-IIiei vechi, tendinţa- spre frumos

deloc exagerat să se spuie căi gim­nast ica fenilei pe spinările! flă-caiaşilor a fost cel dintâi temei

şi util ; ia spartani i legiuirei să- de realizarea acelui superb civis uătoaso a lui Licurg ; ia Atena roman ius pe care ni f a zugrăvit înţeleptului tíoiou, creatorul su­liét ui ui sănătos antic îu t rup să­nă tos ; pedeapsa s imţi tă ipe a-

. colo pe unde inspiraţia dască­lului o credea nimerită, a oţelit nenumăra te lumi de eroi.

Au curs apoi sistemele şi te­oriile pedagogice. S'a format un uiraş monument de doctrine şi edificii.

To t uercheala m a i mul t or

istoria. Dealtfel de la Romani am moşteni t şi vaşnica institua ţi ei a bătăii la pa lmă ! Trec re­pede peste şcolile creştineşti mă­run te monahale şi parochiale: peste începuturile de şcoli naţi­onale sub Carol cel m a r e ; peste şcolile do cruntă disciplină ale Cavalerismului medieval. Ajung la Renaştere .

Sistemul bum an ist al lui Era-

d.agogieă. 1 т а і у . а .

rrasaie Boea.eio

pod a.;

de fda-

mai pu ţ in straşnică, a r ămas la sinus, liniile nouă de direcţie pe-temelie. Şi-n t reacă t fie zis, nici cul tura şi nici civilizaţia n ' a u a-vut nimic de pierdut, ba din con­tră.

Vine P i tagora — cei ma i mare pedagog al ant ichi tă ţei şi părin­tele et icei; P la ton apologetul idealismului; Aristotel peripate­ticul realist, făurarul legendarul Alexandru Machedion; nici unul nu a r enun ţa t la exerciţiul nue-luşei. Păş ind în istoria pedago­giei romane, caut a amint i că vir tutea civică şi mil i tară roma­nă s'a datori t acelei viguroase educaţii a cărei asprime a legi­ferat-o strălucitul Cicero. Nu e

Dante, Pe-—lîoeaceio),

—savantul pedagog Vilioria de Fofro, caro (vxlifică. după Cicero pentru a,doua >oară, biătia în. şcoa­lă : nu se pot lipsi de hfirii.1 divin al еоіту-Ііііпеі. începe de acum epoca, de s tăpânire a sistemului dc fioroasă metodă al jesuiţilor lui Ignaiiu de Loyola, care. dacă introduse tactul psihologic în formarea caracterului creştin la şcolari, în schimb mai introduce un regim cu t remură to r dc inchi­zitorial. Nici nu mai vorbesc dc aspijimei metodului pedagogilor dgla schitul P o r t Royal, şcoală

De când te-ai dus o mamă,, spre lumile eterne Eu n'am avut în viaţă o zi de bucurii Căci de atunci tristeţea pe sufletu-mi şi-aşterne Necruţătoare, vălul de reci melancolii.

Copil pribeag pe Iwme, pe căi rătăcitoare Mi-am îndreptat сщ trudă adesea paşii mei Spre culmi unde ЬтѣІпа-ті dâmbea amăgitoare Făcând să mă Ш&ЬвЛ& adânc fiorul ei...

Dm azi rămas-am umbra acelui ce odată Cutezător crezut-a s%ajungă pârtia cer. De-aiâtea deziluzii, mi-e inima sfarmată Că'n ea atâtea фке se ruasc şi-n taină pier.

Priveşte-mă, o Mamă, când mă despart de tine' De-acolo de sub umbra tăcuţilor castani Pornesc spre peehea cale în goana către bine. Şi-s copleşit rle grije şi'mpovăifat 'de ani t

B a r b a H o i n a r u

UNIVERSUL LITERAR Nr. 29 — 3 .

de înalţe virtuţi morale. (Vai do pielea moralizatorilor !). Locke, vroia într 'adevăr o disciplină mai blândă; cine ştie însă tic câte ori l'o fi scos din ţ â ţ âne vr'o fire mai îndrăcită şi a pus bietul om m â n a pe gârbaci . Comenius, părintele adevăra t al didacticei moderne bătea în lege. Pietistnl Frank, dcasemenea. stingea. Nu ştiu cum o fi scos'o la capăt. J . •T. Rousseau cu Emil al lui. d>nr Pestalozzi, făuritorul şcoalei po-poporului şi tcoritioianul promo­VA roi statului prin educaţia fa­miliei sunt sigur că, nu cu formu­le de drept şi-ta s tăpâni t sutele de copii. Fieheto îl socotea drept regeneratorul onieniroi: bun aşa credem noi. Da r atunci, trebuie să mă crezi şi d-ia când îţi spun că nuiaua l'a împlinit în această op<*ră dc regenerare. Educa ţ ia engleză, admite pedeapsa corpo­rală şi o «plică cu frenezie. Elve­ţia. Suedia. Norvegia. Danemar­ca. Belgia, toate o au printre" mijloacele de educare. Nu mai insist asupra şcoalei germane, bat dascălii nemţi ea taţii î Nn mai insist asupra lui TTerbart creatorul pedagogiei ştiinţifice, finden n 'am auzit de metoda lui 'practică. Sistemul pedagogic >nl lui Diesferwek — ea şi al lui Ferri. admiteau însă bă ta ia .

\ r u mai amintesc nici măcar despre pat rinrhalolo noastre şcoli simple dar tare aspre, eari ne-au dai generaţiile de croi din Ionic vremurile. Dar o clipă lot am să mă opresc asupra noastră, asu­pra dvs. Ba nu. zău ! r a t ă înfio­rare de duioşie îţi umple sufle­tul când gândul slobozit din că­tuşele nevoilor zilei cată înapoi către şcoala mărun tă , eu chipuri şi icioano foase de vreme, co miros de burete şi dc lemn nou vopsit, şi mai ales de învăţăto­rul necăjit, s ă r a c îmbiatrfmit înainte de vreme, care to ..ab foia" uneori de icneai, ori te ar­dea alteori la palmă de'ţi mergea \a inima, dar întotdeauna cu rost, cu gând bun. părinteşte . Sfântă şi b inecuvânta tă mieluşe. pe câţi dintre noi nu î-ni făcut

Cons tan t i n Stere — P O R T R E T -

Vreţi să ştiţi oine e Stere, Ahtiatul de putere ! Stere e un profesor, Gazetar şi trădător. Profesează ţărănisrnu Şi vânează cornunismu. Gazetar vândut pe hani La ai ţării lui duşmani, El sub pajura nemţească Ţara vrea să ne-o robească In ziarul săti „Lumina" Aruncând pe Rege vina Ca trăddt neamul german Ş't-a dus ţara la aman El cerea să-L detroneze Ţara să i-o-ncorporeze Şîndemna nCnv er sunare Toţi soldaţii la hotare Să asvârle arma jos. Cum făcu Rusul colos. Şi să dea pe domn afară fa să curgă miere-n tară Şi s^dlea.qa'n locul Lui Pe fhd Katzerului. Soarta dreaptă se, opuse

Şi pe Kaizer îl răpuse Ţara nousiră s'a mării, Ş'azi de toţi e huiduit Trădătorul de neam Stere, Alitialul de putere. Bietul scrib şi ziarisl, Azi fruntaşul ţărănist; Fu îa România Mică Secătură de nimica. Iar în România Mare Vrea o reabilitare, Vrea s'ajungă chiar ministru De ta Tisa pân' la Nislru. Trădător dc neam şi ţară, Gară-te] din ' ţar ă-\d fără Dc nu vrei să, fii ucis ! Ţara.-ntreagă, te-a proscris. Te. "n drag cască fie-ţici orile Si spânzurat orile. Să n'ai parte de nimic. Si sa'jungi pe drum, calic Rlestem.at în reci sa fii De fot neamul şi copiii

Colonel I. St . V.

TU OAMENI ! OH.. . PE CÂŢI ! ŞI A-CUM, DUPĂ CE 'TE-AU JUDECAT ŞI TO-AU CONDAMNAT DOUĂ INSTANŢE OLTENEŞTI DE FOND, AJUNGJ PÂNĂ ÎNAINTE-A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE. CERI DREPTATE. DREPTUL LA VIAŢA Ş# liber EVERCIŢIUI. ÎNALTUL FOR ŢI-O RE-; FUZĂ ÎNSĂ ŞI TE LASĂ DEFINITIV CON­DAMNATĂ, PENTRU CĂ BĂTAIA e BĂ­TAIE. V, lovire, ŞI LOVIREA SE IPEDEP-SEŞTE AŞA CUM CERC LEGEA PENALĂ, INDIFERENT DE ROSTUL BĂTĂII ADMI-UISTRATE ŞI DC SIMANDICOSUL SUBI­ect DE DREPT CE » INAUGURAT-O.

SĂRMANII PEDAGOGI DIN TRECUT, DIN PREZENT ŞI DIN VIITOR CE AVEŢI DO ZIS ASUPRA INTERPRETĂREI NOUĂ PE CARE CURTEA DE CASAŢIE O DA PEDEPSEI CU BĂTAIE ÎN ŞCOALĂ.

Ion I. Nedelescu

Scriitorii si cafeneaua I >a cafeneaua a jucat şi joacă

un însemnat rol iu istoria litei'a-^tirei lumii şi cu osebire în aceea n jurnalismului. O spune de alt­fel .cu mul tă iscusinţă şi d. Emil Hlavef în luuuuoa.se.le.-i amintiri din viata, d-salo de seriilor publi­cate în ..L'Eclair". e.\c(.1,.|il.ii| cotidian francez.

Observ m a i cu scârnă însenină-riJe ipiiviloare la numeroşii zia­rişti scriitori -..vechi1' cari îşi fa­bricau articolele pe masa de O discutabilă curăţenie ia vreunei cafenele ori berării .

în t r ' adevăr . Frácois COPÓE în cafenea îşi scria foiletonul său tea t ra l In cotidianul ..Pa­t r i a " : de asemenea Henri Fou-quier. cronicele strălucite Йіп . .F igaro" : însuşi Catulle Men-dez îşi redacta s tudi i le dramati­ce atât de apreciate asupra lut fCiî Tîla.s. la ieşirea de la vr 'o

4. — Nr. 29. UNIVERSUL LITERAR Duminică 20 Iunie 1924

premieră, în tapajul şi fumăria berăriei Pousset.

Charles Monselet a v e a alt o-bieeiu : nu mergea nici odată la premie na vre unei piese ori­cât de bine ar ii apreciat pe a-utor. Ci, se instala de cu seară la o mesoioară în mijlocul cafe­nelei teatrului şi aici îşi coor­dona notele luate depe manus­crisul piesei citită, iu goană — po care a v u s e s e grijă, să-l ceară de cu vreme autorului —. cu părerile exprimate in gura mare de spectatorii ieşiţi să ia aer în aitfjVac'teJ. Se pare că mijlocul dubliului cronicar era- excepţio­nal de fericit căci reportngiilo lui artistice n'au dat greş nici­odată, erau savurate de cititori şi au făcut gloria excelentei re­viste ..Le Monde Illustre'".

K interesantă ' explicaţia pe c a r i ' Monselet o da asupra aiees-I ui Ьі/лчі' metod, atunci când vr'un curios i-o cerea stăruitor: ..Ce vrei domnule s ă fac? mi-o teamă c ă dacă aş asculta piesa s ' a r prea putea, să mă las influ­enţat de... jocul artiştilor...

însemnările ce vi le spusei ~ nu ştiu dacă vă interesează — dar le-am scris pe o masă la te­rasă-, ia faţa unui respectabil bock de berc neagră. în Înarma-̂ laia salonul imens, şi în .acordu­rile vioi'ei vortuo'.asei Lopez !

Tar eri. la cafea la Brasserie am asistat la un spectacol ff. interesant : şease gazetari cu frunţile îmblrobonate şi sufland din areu seriali de zor repor-ianiile senzaţionale asupra unor crime fioroase, după relatările unuia—al şaptelea—ce era 1 bi­ne informat, venit în goană, şi cu răsuflarea întretăiată do la nu ştiu ce for competent.

GEORGETA DUCREST

AMIHTIRI DESPRE ÎMPĂRĂTEASA IOSEFINA

I o n i n

NOUILE PREMII FILATELICE ALE

12 Traducere de CONST. A. I. GHICA

C A P . X I V

UN BAL LA MAREŞALUL BERTHIER

Cele mai f rumoase s e r b ă r i în e p o c a a c e e a , e r a u d a t e de p r i n ţ u l de Neuf-c h â t e l . D â n s u l s t ă t e a în" pa l a tu l o c u p a i a c u m de min i s t ru l a f a c e r i l o r s t r ă i n e .

Cu ocaz i a na.şterei r e g e l u i R o m e i , p r in ţu l a d a t un bal la c a r e am fost pof t i te şi noi. Î m p ă r ă t e a s a n e - a da t \ o i e să ne d u c e m p e n t n i c â t e v a zile la P a r i s p e n t r u a face p r e g ă t i r i l e n e c e ­s a r e . Halul a c e s t a e ra m a s c a t si a avu t loc în M a r t i e 1 8 1 1 . P e n t r u a a v e a un cos tum t r e b u i a i să faci e l ie l tuel i m a r i . Лпі conven i t e u , ' m a m a si d-na- Koy să m e r g e m î m b r ă c a t e , în domino, , c e e a c e e ra pe rmi s . U e o a r e c e nu m a i l u a s e m p a r t e la o a t a r e s e r b a r e , mă b u c u r a m cu a n t i c i p a ţ i e d e a prof i ta d e ea si nu-mi p u t e a m închipui c ă t e po ţ i p l ic t i s i la un bal m a s c a t . D - n a F.oy o b i ş n u i t ă cu a c e s t t ă m b ă l ă u , îmi p r e z i s e că m ă voi plict is i g r o z a v . Cu t o a t ă î n c r e d e r e a pe c a r e o a v e a m în j u d e c a t a e i , ' s t ă r u i a m în c r e d i n ţ a că mă voiu d i s t r a de mi ­n u n e .

— P e luna Iulie 1924 -CUPON No. 3 .

Alexandru I, împăratul Rusiei

M ' a m î m b r ă c a t în _grabă şi î n s o ţ i t ă de m a m a şi d e c â t e v a d o a m n e de o-n o a r e a le fosefr . iei , n e - a m su i t î n t r ' o c a r e t ă û u l r e p t â n d u - n e s p r e pa l a tu l pr in ţu lu i , u n d e a m a j u n s d e - a b e a p e s t e o oi ă şi j u m ă t a t e . Cum am i n t r a t în w:la de ba l . a m c o n s t a t a t d r e p t a t e a o b ­s e r v a ţ i i l o r p r i e t e n e i me le .

Îmi p l ă c e a mult d a n s u l , d a r v ă z â n d că domhiou r i l e f ă c e a u o figurii f o a r t e t p s t ă pe l â n g ă d e l i e k a s e l e c o s t u m e a l e t r i u r o r p e r s o a n e l o r c a r i se af lau în ju ru l meu , m ' a m a ş e z a t pe un fotoliu. M a m a se p l i c t i sea de m o a r t e şi tot as t fe l şi eu ; a m e x a m i n a t a t u n c i p e n ­t r u a m ă d i s t r a , s p l e n d o a r e a c a r e m ă î n c o n j u r a .

Augusta Amália de Bavaria, soţia prinţului Eugeniu

E r a o e m u l a ţ i e de t o a l e t e . A u r u i şi d i a m a n t e l e s t r ă l u c e a u p r e t u t i n d e n i o-glinzi l u m i n a t e de, mii de l u m â n ă r i r ă s f r â n g e a u t o a t e imag in i l e acestea s t r ă l u c i t o a r e . M ă c r e d e a m t r a n s p o r t a t ă ' .nir 'un pa l a t f e r m e c a t din p o v e ş t i l e din o mie şi una de n o p ţ i .

La un m o m e n t d a t , u i t â n d u - m ă î 'i jurul meu , a m c o n s t a t a t l ipsa mamei . I m e d i a t m ' a m d u s în c ă u t a r e a e i . Inn p i e r d u s e m cu d e s ă v â r ş i r e c a p u l : n o -şt i ind c e s ă fac mi -am s c o s m a s c a şi a m p a r c u r s î n g r i j o r a t ă t o a t e odă i l e p a l a ­tu lu i .

Гп l imp c e m ă u i t a m în t o a t e p ă r ­ţ i le , am v ă z u t două dominour i n e g r e a p r o p i h i d u - s e d e m i n e . U n u l din d o m i ­nouri îmi s p u s e pe, un ton o a r e c u m ironic :

— S e v e d e că ţ i -a i s cos m a s c a din c o c h e t ă r i e .

' — A ! nu e vorba do c o c h e t ă r i e a ic i ! Aşi v r e a să fiu câ t mai d e p a r t e d e ba l şi nu c a u t d e loc să p l a c .

— Cum ? N u t e d i s t r ez i aici ? Se p o a t e una ca a s t a , d o m n i ş o a r ă .

- Cum să nu se poa t ă . M ă p l i c t i ­sesc g r o a z n i c . Cau t pe m a m a şi m ă r ­t u r i s e s c c ă î n t r e b ă r i l e d - v o a s t r ă nva" i n c o m o d e a z ă .

Duminica 20 Iulie 1924. UNIVERSUL LITERAR Nr. 29. — 5.

- - Cu toate astea,-nu-vreau să părăsesc încă. Te duci mâine la con­certul reginei Hortansa ?

— Vai, da ! Am rostit exclamaţia asta mâniata

ii m'am smuls din braţele domino-ului. In momentul acela m'am întâlnit nas

în nas cu d. Gazani, care dădea bra­ţul mamei.

— Mi se pare, domnişoară, îmi spu­se el, că ai stat de vorbă cu regina Olandei.

— Eu ? Cum se poate ?... Asta mi-ar mai trebui. •— Cum n'ai cunoscut în dominóul a-

cela negru pe regina Hortansa '? In zadar am încercat să mă conving

că d. Gazani se înşelase şi că dominó­ul negru nu era regina Olondei, clar glasul acela ironic îmi suna mereu In urechi şi n'am putut alunga neliniştea care mă frământa, aşa că doream să mă văd cât mai departe de bal. să părăsesc odată teatrul atâtor lucruri neplăcute, acumulate asupra mea ca o adevărată fatalitate.

CAP. XV

.0 SERATA LA REGINA HORTANSA ÎMPĂRATUL COSTUMAT IN DO­

MINO

Am sosit târziu la regina Hortansa 0. modestul nostru echipaj de abia dacă putu să-şi facă loc printre trăsurile elegante care tixeau strada.

Saloanele erau pline şi trebuiani să străbat mai multe odăi pentru a. ajunge la Maiestatea Sa. Mă simţeam nespus de stânjenită. In cele din urmă m'am pomenit în fata reginei.

— Bună ziua, domnişoară. Eşti mai bine dispusă azi. Ştii că eşti prea pu­ţin politicoasă Ia balurile mascate ?

— Doamnă, nu ştiam unde era ma­ma, şi mărturisesc...

— Da. ştiu, — dar asta nu <> un motiv ca sa nu fii amabilă.

— Nu ştiam că Maiestatea Voastră... — Bine, bine nu puteai ştii că eram

eu ; în schimb asta îţi va sluji do lecţie pentru viitor ; îmi pare rău de ceeaee s'a petrecut eri, cu atât mai mult, cu cât domino-ul celait care mă însoţea. ...era împăratul. Dânsul voia să te cu­noască. Ştie. că te iubeşte mama şi împăratul dorea să ştie dacă alegerea era nimerită.

Am rămas sdrobită. aflând vestea aceasta, cu atât mai mult, cu cât toc­mai în ziua aceia aşi fi voit să fiu mai bine ca de obiceiu, pentru a justifica bunăvoinţa al cărei obiect eram.

Regina văzând emoţia mea. îmi n-dresă câteva cuvinte cu gratia ei obiş­nuita şi mă asigură că-i spusese mult bine de mine împăratului, atenuând im­presia defavorabilă pe care i-o prici-nuisem.

La ora 10 precis sosi împărăteasa Maria Luiza, urmată de casa ei. Purta un costum delicios oare se potrivea

de minune cu talia ei înaltă. Muzica începu să cânte şi puţin câte putjn începură convorbirile între oamenii Леіа curte şi modestul public delà bal. Pierdut în mijlocul unei mulţimi de domino-mi, îmi era cu neputinţă să dis­ting pe împăratul, îmbrăcat el însuşi, — după cum circula svonul, — într'un domino : cu toate astea urmărind me« reu din ochi mulţimea aceasta, veşnic neîntreruptă, am zărit un domino gris, care se apropiase de o doamnă drăgu-

Ludovic al XVIII-lea

ţâ şi împopoţonată cu diamante. Cu mâinile la spate, domino-ul. o privi câ­teva minute cu atenţie, fără ă̂ ros­tească un singur cuvânt. De odată doamna so scoală în grabă şi exciamă îngrozită : „Numai împăratul poate a-vea privirea asta. Ce rău îmi pare că am venit !"

Ea plecă repede şi am a f lat în urmă că doamna aceasta, celebră printr'o a-ventură răsunătoare, ce pricinuise un divorţ, nu fusese invitată ; cu o în-drăsneală nemai pomenită ea se intro­dusese în palatul reginei Hortansa cu biletul de invitaţie al unei prietene. Napoleon, care o ura, după ce î\ iu­bise mult, o forţă astfel să părăsească o adunare delà care o alungase. Con­ştiinţa vinovatei făcuse tăcerea împă­ratului tot atât de eloouentă ca şi un ordin emanat delà el.

(Va u r m a )

După ploaie Se pierde-'n depărtare vântul Mânând urgia 'n alte zări, Plutind, soseşte pe cărări l7i( murmur ce ue-aduce cântul Chemărei către viaţă.

Din colţ de nor fugar, răzbeşte O mână de săgeţi de foc. l'n spectru pare'n-al ei 'joc Furtuna ce ne .părăseşte. Urlând pe căi pustii.

Pe ramuri pasărea iar cântă Dar mai duios acum. mai viu Şi micul pui din nov. zglobiu In cuibul lui se lot frământă Cătându-şî mama.-n sbor

Frunzişu-şi scutură povara De picuri ce-s scăldate'n soare. Şi de prin iarbă cad uşoare. Tar boit a-şi prinde iar comoara De aur în amurg. a

In vălul nopţii, ce se lasă Cu mii de taine şi fiori Şi păsări şi frunziş şi, flori Aduc slăvirea lor pioasă Spre Cel ee. stă1 de veghe.

F l o r i n I o n C. T ă r ă b u ţ ă

Ziarul ..Les Nouvelles Lite-raires"" publică un articol de Léo Olaretie care cercetează o-rigina, neamului marelui poet fnance/.. Ronsard.

Pent ru acesta. Olaretie amin­teşte că însuşi Ronsard a spus în poezia sa către Tierny Bel-leau, că s t răbunul său a' venit de pe ţărmul Dunărei :• ..Or; quant à mon ancêtre.

il a. tiré se race D'où le glacé Danube

est voisin de la Trace11

Poetul Konsard a mur i t în íinul 15ЯГ) şi în anul u rmă to r un contimporan al său. cardinalul Perron, spune că leagănul fami­liei poetului este Moravia, ţară aşezată înfro Polonia şi Ungă-

6. — Nr. 29. UNIVERSUL LITERAR

Răsplata eroilor noştri — lioeraşi, cucoană mure, n'am mâncat de duuă zile, Oasele mis îngheţate şi mă lupt cu-atâta ger, Tremur, mamă ca o diblă când pe strune dai cu mâna Şi când n'ai nici o nădejde ca să'ţi vină delà cer. Copilaşii mei, sărmanii. s'\au luptaţi cu-atâtea lifte. Unul dintre ei. Vasile, mândru nalt. puţini ca el. Pc tunica lui curată ca şi haina de mireasă Străluceau vre-o trei galoane şi era ca port drapel. Celălalt mai scund, ca mine. dar isteţ nevoie mare. N'a putut să avanseze, căci era na biet gornist, Carc da cu foc semnalul, ca săgeaUi când trăsneşte Pe duşmanul rasei tale. ca blestemul cel mai trist. Amândoi s'au dus ca vântul ca să-şi facă datoria1.. Cum mi-o fac şi eu acuma bătrâneşlc 'ncctinel. Pentru bietele vlăstare ce stau fără nici un sprijin TA ngă cel ce-odinioară era mândru port-d,r apel. Tricolorul ţârei melc cel purta'.cu semeţie Şi })irme,a atâtea gloanţe mai în fiece moment. Astăzi înră străluceşte şi mai falnic ca o dală Si nu c altă icoană pe întregul regiment. Toţi în faţa lui salută fără ordin, cu iubire: Santinela ca statuia sade smirnă lângă el. Dv)>ă cum rlăsfarii tineri, ca şi salcia pe maluri. Stan cu lacrima sub pleoa.ne lângă fostul port-dmpel. Retezat de mâna dreaptă de-o granulă nemiloasă Si ev pieptul numai găuri ca şi mândrul tricolor. Fini meu nici azi nu plânge, dar cu-drag ne tot vorbeşte Tic izbânda României şi de falnic viitor. Celuilalt ţipând rdin goarnă, cn un tunet de alarmă Cr'l dădu la miezul nopţii chiar acolo lângă cort. ha zburat în vânt o feil că cu masei el e-i de fildeş Si riernând mai rău ca leul a cavul sărmanul mort. T-o rămas şi lui sofia fără spriiin. vai de himr. Plânsul ci ca de jăratic nu mai ixisă nimănui: Ce să facă hiat a umbră ce păşeşte ca sfa.fi a Când întinde mâini uşoare şi cerşeşte ori şi cui ? П. I11 resnîcă răsvlală ventru fantele de bine.

• r.M vlcc.dt 'din lumea asta. şi ne cât e de văzut Cc -iid si când mai vii ca'n vorbe să cinsteşti pe Inti gi'cia Ce l-ai poreclit din fună drrnt erou necunoscut ? Jertfa vieţii, suferinţa 1 Soclu hun şi prea nu ternir Pesic rare sc ridică fata nuni neam întreg: Pentru tine nu există de cât vorbe şi ospeţe. Pa discursuri fără noimă ce 'dôar surzii le 'nfeleg Pi ar hocri. cucoană mare. oasele mi's îngheţate. 'Sunt bătrân si n'am' putere, ia'r nădejde nici de fel Tai nân'difi-rrf la muncii, ramurile 'nrourdte 'Care plana ne cel ce fost-a cel niai vaşnir pórt-drapel.

Cascabe l ln

ria. Saint lieuve face pe Ron­sard de origină Ungurească. Longnon. Froger. Claude Binet. Jean Martelliere şi alţii, «tribu -

esc lui Ronsard diferite naţio­nali tăţ i afară de cea româ­nea i -a iar M. Saint Venant îl dă de origină, franceză cu toate

că recunoaşte că Ronsard a ve­nit în România când avea şease sprezece ani, însoţi t de a m b r e -dorul F ran ţe i în Germania, d-1 Lazare de Baif. j

D-1 ; Sain t Venan t nu admite ca tânărul poet Ronsard să fi fost atras a tunci în România ele o cauză familială.

D-1 Léo Claretie. cu toate probele icontrari pe cari le-a gă­sit asii pra originei româno a po-etului Rlonsard. tei'mină artico­lul său spunând:

..Ne facem o plăcere su cre­dem că acest mare francez este de origină română, pentru a sta-liili încă o legătură între cele două surori latine, a căror dra­goste nu încetează de a creşte întărită de sângele vărsat ala­iuri în răsboi.

Coloniştii pe cari Trai an i-a adus pe ţărmul Dunărei se ju­caseră împreună în copilăria lor pe caostele Al pil or şi Pirine-ilor. Ei erau, Provesali din - re­giunile Calici Transalpine, şi Ronsard poate că descinde din a c e ş t i colonişti, iar venind în Franţa, s'a întors în leagfyiul ni'mnnlvi săuu.

Ponirii cine citeşte însă. poc-чіп lui Ronsard asupra oriei noi sale. nu mai non (o fi îndoială că ІПМСЧІ ru l nnivJei francezo. Ron-чмпі. aven în vine sân .oro româ­nesc căci Ronsard spune :

Plus luis r/ue la Hongrie en une froide part.

E s t un seigneur nomme le Marquis de Ronsard

Mai departe de cât Unyaria într 'o localitate rece este un domnitor numii Marchizul do Ronsard.

Este probabil că pentru a vodea ţara s t răbunului său a venit poetul 'Ronsard, -cum spune Saint Venant , nu în TJn-o'aria sau Moravia ci în tara lui do obârşie despre care îi vorbise poate bunicul s ă u v r e ' i m nenot al Banului nostru Mărăcine, căci Ronsard a ve­nit în România .

NikiMn M a c e d o t t s b !

Duminică 2 0 Iulie 1924.

Henri L a v e d a n

UNIVERSUL LITERAR

- U R M A R E -

Eu. Eu t imp de ö ani de când sunt divorţată, păcătosul pe care l 'am u râ t nu mi-a lăsat din potr ivă decât dezamăgire, dezgust şi nu pu t eam m ă c a r să iac să înceteze desnădejdea mea evocându-1; căci a tunci e ram de zece ori ma i sfârşită, ma i umi­lită, Ah ! credo-mă, nici oi com­paraţ ie ! Mai bine este să iplângi o m o a r t ă decât să bârfeşti pe li­nul care t ră ieş te . Dar, ier tare ! nu sunt decât o egoistă şi ia tă că prin imputări zadarnice con­t ra t recutului meu îţi stric prezentul, scuză-mă. Şi apoi trebue s'o mărturisesc acum că s'a, sfârşit. Şi nenorocirea e bună la, ceva şi nu-i port pică acestui t recut de cât pe jumă­ta te fiindcă lui îi datorez că pot face astăzi un fericit care ponte nu v;i fi nerecunoscător .

El Vino ! Ea. Cazan du-i în b ra ţe . —

A b ! ara a şa mare t rebuinţă să fin despăgubită ! (Ea r ămâne ne umăru-i gânditoare).

El. Ce ai ? Ea. Nimic. El. Gândeşti la ceva ? Ea. Nu. El. Privind-o lung. — Da. da.,

văd bine... Ea. Cu un surâs. Aide, vino

lângă mine. aide... (El vine în­cet să se aşeze lângă ea).

El. ЭДц ştiu, e ceva nervos, contemplă fiinţa ce iubeşti e singura bucurie ce nu se poto­leşte.

Ea. Pr imeş te-mă deci amicul meu (Ii desface de sus oorsajul). Dar nu cu mâinile.

El. Te rog, aşa. Ein. Aide, ca să fie cum vrei.

(El cont inuă şi-i desvălue un colţ de u m ă r pe care se pleacă şi-1 sărută . R ă m â n e astfel câte­va secunde, nemişcat) . Ei b ine? (El nu răspunde). Amicul meu. dormi ?

EL i \u . Ea. Atunci pentruce. . . te o-

ipreşti 'J. (Niciun răspuns). An­drei, ce ai? Andrei ?

EL Nimic. Ea. Luându-i capul şi privin-

du-1. Ce.ai . /EL N ' a m rumic. Ea. Dar. . . s 'ar zice că... Ce

plângi ? EL Dar nu, nu. Ea. Nu nega. Nu plângi dar

cât pe aci. (El nu poa te să-şi re-ţ ie o lacrimă) A h ! vezi bine. De ce plângi ?

EL Nu ştiu, e ceva nervos. Ea. Vreau s'o aflu. EL Nu, nu. Te rog. Ea. Plângi pentrucă. . .

) 'Et'" Be r t a ! Ea. P e n t r u că te gândeşti

la soţia ta . EL Oh ! Ea. J u r ă că a s t a nu-i adevă­

rat . EL Da, e adevărat . Da. Dtí-

ші minut deodată as ta m ' a cu­prins. Şi ia tă deci unde am a-juns. A h ! e în adevăr.. . în ade­văr prea urnit ! Sunt 10 ani cu toa te acestea.. . Ce-am să-mi re­proşez ? A m iubit-o, am regre­tat-o- n ' am înlocuit-o... i-am dat 10 ani de credinţă dincolo de mormânt.... Şi apoi v ia ţa nu stă, pe loc. Cu timpmV puţin câte puţin ea se ştersese, cealal tă şi mă făcea să cred uneori că nu departe nedesluşită, fâlfâietoare trăise, eu nu m a i păs t ram amin­t i rea ei jdecât ca aceia a unui t a b u , a unei lecturi frumoase, a unei călătorii făcută în tine­reţe. Eu m ă lăsam dus fără scrupule, nu mi se părea că asta ar fi indiferenţă, nici u i t a re ; nu eram eu care m ă ocupam mai puţin de ca, dar ea s ingură dis­părea înapoindu-mi cu mărini­mie l ibertatea, să tulă de doliul meu -şli (axeând : .,E de ajuns". Atunci te-am cunoscut, te-am iubit ma i întâiu fără să bag de seamă. Fuseseşi aşa de nenoro­cită cu soţul t ău încât as ta fu un fel de legătură pentru cele două s ingurătă ţ i ale noas t re jşi puţin câte puţin născu în t ine

Nr. 29. — 7 _____ ^_ şi in mine în aoeiaş türm gánduJ de a le uni, gând ce nici unui nici celălalt n ' avu nevţoie să-l formuleze şi asupra căruia că-zurăm în mod tac i t de acord în­tr 'o seară ce ţi-o aminteş t i poa­te, aici chiar, lângă fereastră îa-Ir 'un să ru t ce ţi-l dădui — pri­mul nostru sărut .

Sunt cincisprezece zile de a-tunci : era întunerec, iar eu în­drăznii să duc buzele mele pe ale tale, te privii şi tu-mi răs-punseşi aces t singur cuvânt •. Da. Şi aproape imediat came­ris ta ta aduse lampa. E ram foarte fericit în acea seară ; am in t ra t la mine greşind străzile. ' într 'o s tare de beţie, într 'o c-X al ta re de sent imente cari mă ţinspăinyânta.

î m i z iceam: . . .Sunt vinde cat, pot iubi din nou, iubesc, sunt iubit !". Şi nici u n g â n d as­cuns de tu rburare sau remuşca-re nu turbură bucuria mea. Te iubeam fiindcă ea consimţea; deci ea m ă aprobă. Ştii restul. Ştii cum te-am aş tep ta t ipână'ii a lcesf minut , cu marea , recunos­cătoare nerăbdare a unei inimi căreia, i-ai făgăduit tot. şi care n'a primit încă nimic. M'ai vă­zut t remurând, bolnav, nebun după tine... şi acum ce vei gân­di de mine de jurămintele | 'e ţi-am depus ? Nu m ă vei mai crede sincer. îţi vei închipui în­to tdeauna că o simţi între noi doi şi nu îndrăznesc să-ţi pro­mit vai ! că vei avea drepta te câ teodată fiindcă ea revine

când nu m ă aş tept şi că atunci în acea clipă ea a revenit . Ast­fel, ce vrei, amica mea, văd că s'a, sfârşit pentru mine de a iubi. Sunt unele doliuri retro­grade — al meu e din acelea. Iţfi cer iertare, cu jumilinţă îţi cer i e r ta re ; te ştiu un suflet su­perior, tu nu m ă vei urâ pentru as ta şi dacă inima t a suferă de încercarea la care am supus-o fără voia mea cel puţin nu vei avea. nici o u ră de amor-propriu umilit. Mă vei plânge, scuză-mă. Şi fu-mi vei cunoaşte o vo­inţă nesfârşită de curaj cinstit

8. - No. 29. UNIVERSUL LITERAR Duminică 20 Iulie 1924

Copil şiret Precauţie

— Leueşule, mi-a scris profesorul că n ' a putu t să facă nimic cu tine...

— (.'Aud ţi-am spsu eu, papa oă nu e bun de ni­mic profesorul ăsta...

— Să-ţi spun drept dragă de când,.cu hoţiile a si tea, când, plec seara îmi pun toa te bijuteriile din ga lantar pe mine.

şi sincer cu caro eu renunţ la dragos tea t a pe care aşi răsplă­ti-o prea rău. Adio... plec... îm-brăţişează-mă... ma i bare... nu voiu mai atinge frumosul t ău păr... Gândeşte-te că te iubeam şi că sunt văduv pentru a doua oară, văduv de tot fără altă spe­ranţă, decât, aceia a motrţei .Incă o idtimă iertare şi adio !

Ea. Dar nu praştiile, t rebue să rămâi .

EL Ge spui tu ! , Ea. I ţ i spun că trebue că ră­

mâi. N 'am înţeles destul de bine dar am suferit mult şi as ta com­pensează. Simt, iert. plâng sta­rea spiritului tău ca şi pe cea sufletească şi nu vreau să te las în durere.Nu te voiu consola de cealaltă, n'ai nevoe şă fii conste­lat. Aide! am fost firea geloasă de cei vii pentru a mai fi de o

moartă . Crede-mă l nu trebue să, pleci. Dacă te-aşi fi lăsat să pleci mai înainte de două zile ai f i-căzut din nou mal îndră­gostit de mine, ca nici odată mi 1

ar' fi scris că : ţ i lipsesc şi ai fi su­ferit mai mult . In, fond nu e cea­laltă şi nici eu pe care mai iu­beşti, este, dragostea. I ţ i place să iubeşti, t u nu poţi t ră i fără această preocupare şi această mul ţumire .

Ei bine, eu ţ i le dau pe amân­două. Dacă t rebue să ai ore de fristetă e mâi bine să le ai în braţele mele şi dacă eu am me­r i ta t câteva ) m o m e n t e fericite poţi vroi ca. a«fa să. fie în alte braţe decât ale tale ? Tu nu răs­punzi nimic. El. Te ascult... eşti bunăta tea , eşti... I

Ea. Nu. sărmane amic sufe­

rinţa m'a făcut practică. Aşa, cum eşti .vreau să te iu­

besc, aşa sunt.' iubeşte-mă. Să ne resemnăm a fi . melancolici împreună. Aici pe lume aceasta mila reciprocă este: primai con­diţie a calinului în viaţă. Şi vrei să ştii când ai- întâlnit-o 'care este începutul fericirii ?

El. Spune>-mi-te. ф_ . Ea, Trebue s'o primeşti.

Trad . de Nie . M. Popescu

/ Ч Л Л ѵ Л Л Л Л Л Л Л Л Ѵ К А Л Л Л Л Л Л

CEREŢI la toate librăriile

d e STEUAN POPESCU - PREŢUL LEI 2 0 -